De ce dreptul la concediul de îngrijitor riscă să fie ignorat de unii angajatori

Reglementarea concediului de îngrijitor dezamăgește, fără dar și poate, iar la dezamăgire contribuie destul de mult nelămurirea pe care o afișează mulți dintre cei ce lucrează în departamentele de salarizare și resurse umane: plătim sau nu plătim aceste zile de concediu? Pentru că avem două opinii contrare, formulate de cei care, până una alta, au atribuții de reglementare, de punere în aplicare a reglementărilor și de sancționare e nerespectării legii - detalii, aici. Deși niciunii nu excelează în a-și explica punctul de vedere, cei care vor veni și vor verifica bucătăriile interne ale angajatorilor sunt cei de la ITM, până la urmă. Pragmatismul îi îndeamnă, așadar, pe angajatori, să asculte de punctul de vedere al Inspecției Muncii, care spune că zilele ar trebui plătite, întrucât amenzile de la ei vin. Desigur, orice amendă poate fi contestată. Dar cu cât lucrurile sunt mai incerte, cu atât mai mare riscul ca angajatorii să nu vrea să se complice cu ele.

Pentru angajat, reglementarea acestui concediu e dezamăgitoare din pricina scurtimii sale: „5 zile lucrătoare într-un an calendaristic”. Întrucât angajații cer aceste concedii pentru niște probleme medicale destul de serioase (avem o listă prevăzută de Ordinul comun nr. 2172/3829/2022), perioada de cinci zile se poate dovedi destul de scurtă în unele situații: de exemplu, pentru a încerca găsirea unui eventual asistent pentru persoana care are nevoie de o îngrijire atentă o bună perioadă de timp. Ca atare, din octombrie până acum, am văzut deseori întrebarea: ce se presupune că ar trebui să fac cu aceste zile?

Notă: Acolo unde există contracte colective, dacă angajatorii vor fi de acord, se poate decide acordarea mai multor zile. 

În practică, s-ar putea ivi confuzii, mai ales în rândul angajaților, apropo de esența acestui concediu de îngrijitor. Nu-l vor putea folosi părinții, de pildă, ca să stea acasă cu copiii afectați de răceală sau gripă. Dar ar putea să beneficieze de el dacă copilul a avut o reacție severă la medicamente sau dacă suferă de urticarie acută generalizată. Aici, distincțiile între concediul pentru îngrijirea copilului bolnav și concediul de îngrijitor trebuie să fie foarte clare. În primul rând, primul e un concediu medical, pe când al doilea nu e. Deși, în esență, ambele sunt motivate de problema medicală a altcuiva, diferențele dintre ele sunt multiple.

Angajatul trebuie să-i demonstreze angajatorului problema medicală și faptul că locuiește în același spațiu cu pacientul. Nu e exclus ca angajatul să creadă că are dreptul la acest concediu și, de fapt, din documentul medical pe care-l primește să rezulte că nu are dreptul pentru că afecțiunea nu e pe lista din ordinul amintit. 

Apoi, revenind la angajator, pentru motivarea celor cinci zile de concediu adaugă la deja uriașa stivă de date personale de prelucrat și datele personale sensibile (!) ale unei alte persoane decât angajatul său. 

Trăgând linie, dacă ne gândim la reticența cu care angajatorii acordă uneori până și zilele de concediu și liberele legale la care au dreptul toți angajații lor, reglementarea concediului de îngrijitor riscă să se adauge unei liste deja destul de lungi de drepturi ale angajatului care sunt complet ignorate în întreprinderile private din România.