Valentin Lazea: Cinci tendințe care prevestesc declinul consumerismului

Consumerismul –  definit ca ordinea socială și economică în care aspirațiile celor mai mulți indivizi includ achiziția de bunuri și servicii peste necesar, adesea ca subliniere a poziției dobândite – a apărut în societățile occidentale în secolul XX, dar a luat avânt îndeosebi după 1971, anul în care băncile centrale au început să emită bani fiduciari (fiat money), fără vreo legătură cu aurul sau cu vreun alt activ.

Din acel moment, guvernelor occidentale le-a fost tot mai greu să reziste cerințelor maselor populare de a stimula consumul pe orice căi – chiar cu prețul creșterii inflației, a deficitelor bugetare și datoriilor publice – cerințe facilitate de:

• apariția, în 1958 în SUA, a cardului de credit, care a propulsat la cote noi consumul pe datorie;
• sofisticarea la care au ajuns publicitatea, marketingul și serviciile bancare, care au exploatat;
• slăbiciunile psihicului uman, făcând-ul să își dorească multe bunuri și servicii de care nu avea nevoie;
• oportunismul producătorilor de bunuri, care au redus în mod deliberat durata de viață a bunurilor (automobile, frigidere, televizoare, computere, etc.), pentru a crește numărul de vânzări.

Cu deosebire, consumerismul a cunoscut perioada sa de apogeu în timpul celei de a Doua Globalizări (1990-2022), profitând de o conjuncție favorabilă de factori:

• dividendul păcii: odată încheiat Războiul Rece, o serie de resurse destinate industriei apărării au fost realocate industriei producătoare de bunuri de consum;
• dividendul demografic: generația baby-boomers (cei născuți între 1946 și 1964) în Occident și generația „decrețeilor” (cei născuți între 1967 și 1989) în România au intrat în câmpul muncii;
• dividendul globalizării: intrarea în lanțurile de producție a unor țări precum China, India și alte state sud-est asiatice, cu forță de muncă ieftină, au făcut posibilă producerea de bunuri și servicii la prețuri foarte mici;
• dividendul digitalizării, care de asemenea a permis ieftinirea produselor;
• dividendul dobânzilor scăzute: în condițiile în care factorii de mai sus țineau inflația globală la un nivel scăzut, băncile centrale și-au permis să practice dobânzi reduse (uneori, real-negative, adică sub nivelul inflației), care au stimulat odată în plus traiul pe datorie.

 România a intrat relativ târziu, după anul 2000, în acestă febră a consumerismului, dar a făcut-o  cu o râvnă deosebită, vrând parcă să recupereze deceniile pierdute.

Astfel, modelul de creștere ales de public (producători și consumatori) și  validat de politicieni, a fost în România unul bazat pe consum, spre deosebire de Cehia, Polonia și Ungaria, care, urmând modelul german, și-au bazat creșterea economică pe export. Consumul duce la creșterea importurilor și este finanțat prin creșterea datoriei externe.

Graficul 1  al Eurostat arată că deficitul de cont curent al României se situează an de an la valori foarte mari, în timp ce statele central și est-europene au, de regulă, surplusuri de cont curent (excepție făcând cei doi ani post-pandemici), la fel ca și zona euro în ansamblu.

Grafic 1:

Dar, odată cu declanșarea, în anul 2022,  a agresiunii ruse în Ukraina, au fost puse în mișcare o serie de tendințe care prevestesc declinul modului de viață consumerist.

1, Dividendul păcii a dispărut. Statele democratice vor trebui să se reînarmeze, cel puțin până la limita minimă de 2% din PIB, dacă nu și mai mult. Graficul 2, extras din Raportul pe 2023 al NATO, arată că România, care în 2023 a cheltuit doar 1,6% din PIB pe apărare, are mult de recuperat în acestă privință.

În disputa „guns versus butter” (tunuri versus unt), relocarea resurselor înspre înarmare va însemna , automat, o reducere a resurselor alocate consumului.

Citește integral articolul pe www.cursdeguvernare.ro.