Ne-am obișnuit

La avocatnet.ro, avem un glob de cristal ce ne-ajută să vedem problemele din societate. În fiecare lună, în Forumul nostru se postează mii de întrebări de la oameni care vor să-și rezolve aici dilemele și problemele. Privind de sus toate aceste întrebări, îți dai seama care sunt problemele ce macină, la un anumit moment, România.

N-am văzut niciodată atâția frați înverșunați unii împotriva altora, căutând să-și împartă averea părinților înainte sau după moarte.  N-am văzut niciodată atâția oameni care-și doresc să dea tunuri în viață, ignorând orice idee de muncă cinstită și planuri pe termen lung. N-am văzut niciodată atâția oameni pentru care o teorie citită pe net e mai importantă decât o teorie demonstrată științific. N-am văzut niciodată atâtea întrebări ce oferă, în ansamblul lor, imaginea unei societăți disfuncționale și cinice, a unor oameni cărora nu le mai pasă de mult de cei din jurul lor.

Sigur, putem da vina pe politicieni. Și, poate, ei au partea lor de vină. Deși parcă e mai mult decât atât. Degeaba sunt șoferi ok în țara asta, dacă majoritatea ignoră regulile, constant. Degeaba sunt oameni care-și țin hârtiile în buzunar până când găsesc un coș de gunoi, dacă majoritatea scuipă pe stradă. Degeaba sunt oameni care adoptă căței abandonați, dacă pentru majoritatea proprietarilor de câini e greu să strangi rahatul de pe trotuar. 

Nu politicienii sunt vinovati că nu ne mai ajutăm unii pe alții deloc. Că ne jignim între noi, părinți cu copii, prieteni și rude, colegi de birou. Putem da vina pe ei, dar asta n-ar fi decât o fază trecătoare. Pentru că, în vremuri precum cele pe care le trăim și cele care vor veni, să dăm vina unii pe alții nu mai ajunge. 

Ce ne așteaptă? Habar n-am. Ca să fiu sincer, nici nu-mi pasă. Pentru că și eu și fiecare dintre dumneavoastră avem o vârstă. Am trecut prin viață. Putem face față unor momente grele. Am mai trecut prin altele asemenea. 

Ce le lăsăm, însă, copiilor noștri? Sigur, vor spune unii, le lăsăm bani, case poate, mașini, ba chiar am văzut părinți care se laudă că lasî în urmă locuri de veci. Dar e o iluzie. Nu le lăsăm, de fapt, nimic. Îi conducem spre viitor într-o mașină pe care n-o reparăm niciodată. O mașina care e murdară și, prin parbrizul ei, nu se mai vede nimic. Și, când vor fi mari, copiii ăștia nu vor vedea încotro merg și vor crede, normal poate, că lumea toată nu e decât interiorul mașinii în care au crescut.

Că să inchei, ori de cate ori mă uit la știri, nu văd doar politicieni lipsiți de cunoștințe, inteligență sau empatie. Nu. Văd și altceva. Văd o societate, din care și eu fac parte, care nu mai sancționează aproape deloc lucrurile stricate. Care s-a obișnuit să accepte orice, să se descurce oricum, să lase mormanul de nesimțire din spatiul public să acopere orice faptă bună.

Cum ziceam, pentru noi, oamenii mari, poate e ok. Suntem tari. Le ducem. O fi, însă, bine să ne obișnuim copiii să crească așa? Oare cum va arăta societatea condusă de astfel de copii, în viitor?

(Photo by Prateek Katyal on Unsplash)