Despre succes, fericire si sfaturi bune

Cui datorati succesul dvs.?

Alex Rotaru: Sa zicem asa: potrivit credintei in Dumnezeu, in mare parte Lui; potrivit Mecanicii Cuantice, cate un pic fiecaruia; in niciun caz nu numai mie insumi; si cu siguranta celor care m-au iubit, celor care m-au indrumat, si celor care au incercat sa ma opreasca sau sa ma schimbe…
Dorotheea Petre: Mie si catorva oameni care au crezut in mine si m-au sprijinit, dezinteresat.
Ada Condeescu: Tuturor oamenilor cu care am lucrat, oamenilor alaturi de care am crescut si de la care am invatat multe lucruri, oamenilor din preajma mea, prieteni, familie, colegi de facultate.
Calin Netzer: Mie si catorva persoane apropiate.

Ce reprezinta filmul, actoria pentru dvs.?

A.R.: Posibilitatea de a controla si transpune un vis, si de a transfigura viata.
D.P.: Cea mai frumoasa arta, pentru ca ea lucreaza cu „chipul uman”.
A.C.: Actoria pentru mine e miracol, atunci cand e de-adevaratelea. Iar expresia asta „de-adevaratelea” e foarte importanta, pentru ca are si o zona de naivitate, de copilarie. E o forma de bucurie absoluta, uneori, pentru ca simti cum te apropii de lucruri pe care nu le cunosti, nu stii sa le definesti, dar le poti simti foarte clar. Noi avem o expresie, invatata la scoala, ca atunci cand se intampla lucruri pe care nu le-ai programat, intr-un spectacol sau pe set, zeii actoriei coboara printre noi, iar lucrurile astea iti dau o fericire imensa. Ce ma fascineaza la meseria asta este neputinta de a o atinge.
C.N.: Filmul ma stimuleaza spiritual si emotional. Este modul meu de a ma exprima si de a ma regasi continuu.

Cum definiti simtul artistic?

A.R.: Echilibristica dintre curiozitate si obsesie, forma si continut, masura si decadenta; un mers pe sarma pe care de-abia astepti sa-l iei de la capat chiar dupa ce ai cazut dureros.
D.P.: Ceva cu care te nasti.
A.C.: Eu nu pot sa-l definesc, dar cred ca il ai atunci cand esti foarte sincer cu tine si cu toti cei din jurul tau, cand esti deschis cu totii porii tai catre profesia ta. Eu lucrez cu oameni, ma inspir de la ei, iar simtul meu artistic tine de acesti oameni cu care interactionez.
C.N.: Simtul artistic tine, din punctul meu de vedere, de intuitie.

Cum definiti performanta?

A.R.: A controla lucruri marunte prin disciplina, care adunate laolalta duc la ceva care ti s-ar fi parut imposibil de facut inainte. Cam ca privitul unui val imens si inspaimantator ca pe o serie de picaturi mici si inofensive…
D.P.: Performanta este spiritualitate, pentru ca este posibila numai la cei cu caracter puternic si vointa.
A.C.: Munca, determinare, seninatate multa, credinta in ceea ce faci, puterea de a te incredere in oamenii din jurul tau si alegerile pe care le faci in drumul tau profesional.
C.N.: Provocare, autodepasire si multa munca.
Marcel Iures: Un nivel la care trebuie sa ajungi. E foarte greu. Nu stiu de unde vine termenul si englezii il folosesc in sensul de activitate, de a face ceva. La noi are un fel de calificativ, asa, „sa faci perfomanta”, e putin inerta alaturarea... Termenul are o baza latina, sa-i dai forma la ceva, sa exprimi ceva. La noi e in sensul ca e ceva de capul lui, daca spui ca un tip e de performanta. Inseamna ca a facut mai bine decat altii, inaintea lui, ceva ce se va atinge greu, dupa ce el a facut asta.

Ce reprezinta pasiunea?

A.R.: Pasiunea e inima universului si ne leaga pe toti – dar inima nu poate fi pusa in cuvinte decat de cei mai mari dintre poeti.
D.P.: Reprezinta sensibilitatea, acel ceva dinautrul tau care te impiedica sa fii indiferent.
A.C.: Modul in care traiesc. Pasiunea e hrana mea. Incerc sa combin pasiunea cu echilibrul, dar e  greu, mai ales daca pasiunea e una mistuitoare. Insa e incitant. Cred sincer ca oamenii din Europa de Est si din Balcani nu pot sa traiasca fara pasiune, e in firea noastra.
C.N.: Elementul primordial al evolutiei si al procesului de creatie.
Marcel Iures: Pasiunea e totul. Daca nu ai pasiune, esti un om mort. E o forma de boala, are la baza patima, obsesia... Dar au luat-o francezii si i-au zis „passion”... Pasiunea e la baza miscarii omului pe lume.

Cum definiti succesul?
A.R.: Toate succesele publice se aseamana intre ele, sunt practic efemere si nu sunt neaparat esentiale pentru persoana in cauza. Succesul adevarat este o experienta profund personala, despre care nu se vorbeste asa usor. In cazul meu, nu-mi pot imagina cum ar fi sa nu-mi doresc nimic, si nici sa nu deplang curgerea inspre nefiinta a ceva sau cineva, ci doar sa pot simti in liniste, si imparti aceasta simtire cu cei dragi.
D.P.: O sabie cu doua taisuri.
A.C.: Succesul ti-l construiesti rational, daca ai contextul bun. Succesul nu prea vine peste noapte, ci e construit din pasii pe care ii facem, din alegerile pe care le facem,zi de zi , din munca depusa in meseria ta.
C.N.: Nu cred in succes, cred in recunoastere.
Marcel Iures: Succesul? E o mare capcana. E un loc unde cauti apa, ajungi, bei si ti-e sete din nou.

Cand putem recunoaste apogeul carierei noastre?

A.R.: Din fericire, nu putem. Altfel am risca sa ne oprim din drum si sa incercam sa tragem de timp.  Chiar si atunci cand credem ca ne vedem apogeul sau declinul la orizont, adesea ne inselam – si ce bine ca e asa!
D.P.: Nu cred ca exista asa ceva pentru un perfectionist.
A.C.: Cand vezi steaua cu numele tau la Hollywood (rade). Pentru mine targetul e foarte departe si muncesc la asta in fiecare zi. Ca orice actor, imi doresc sa ajung la cati mai multi oameni.
C.N.: As raspunde la aceasta intrebare peste 30 de ani.

Ce inseamna fericirea pentru dvs.?

A.R.: Senzatia lucrului bine facut.
D.P.: Sa te bucuri ca esti in viata.
A.C.: Momentele cand ma simt foarte incarcata emotional si cand pot sa transmit emotia asta foarte puternica celor din jurul meu. Si mi s-a intamplat asta cu anumiti oameni si m-am bucurat sa vad ca ei se incarca din mine. A fost un schimb foarte frumos de energii, intre noi.
C.N.: Impacarea cu Eul meu.
Marcel Iures: De exemplu, astazi, sunt in continuare foarte fericit ca am putut ajunge aici, la acest interviu cu tine. Dar stii cum e? Mi-e grija de cuvantul asta, fericire. Altii l-au luat si l-au ridicat atat de sus si i-au dat atatea culori... Insa el e atat de aproape de noi. E de ajuns sa te trezesti dimineata si e o mare fericire sa vezi lumina zilei. E o mare fericire ca iti poti vedea prietenii sau poti vorbi cu ei la telefon. E si o smecherie aici. Evolutia, psihologia, umanitatea ne-a pus in situatia sa nu ne mai exprimam, pur si simplu, din cauza codurilor, din cauza educatiei, ci sa masuram nevoia celuilalt de tandrete, de iubire.... Eu daca vreau sa o iau in brate pe nevasta-mea, o iau pur si simplu, chiar daca ii place sau nu.

Dar tristetea?

A. R.: Prezenta regretelor. Tatal meu, cu spiritul lui de scriitor, mi-a definit odata tristetea ca fiind „ceva irevocabil”…
D. P.: Tot fericire, ca esti in viata si simti.
A.C.: E necesara si ne ajuta. Eu nu o caut, dar atunci cand apare am invatat sa ma folosesc de ea si sa evoluez.
C.N.: Necesara. Altfel nu am putea sa stim cand suntem fericiti.
Marcel Iures: Cand sunt prost. Sunt foarte trist o zi intreaga, cand dau dovada de prostie. Ca orice om si eu cad in iluzia asta, ca nu poti sa fii prost, ca am citit si eu atatea carti, mi-am facut si eu un vocabular... Dar am momente de prostie abisala, cand nu mai evoluez, cand am pretentii sa ma exprim doar eu, sa taca toata lumea, sa dau lectii... Atunci se deschide usa de la prostie. E o tristete fara margini...

Care  a fost cel mai bun sfat pe care l-ati primit vreodata si de la cine?

A. R.: Mel Stuart, regretatul meu mentor in ale regiei si productiei, avea cinci reguli pentru a atinge succesul in Hollywood.  Rule #1: „Work is good, no work is bad.”
D. P.: Sa nu ma dau batuta niciodata, de la un maestru budist.
A.C.: Unul dintre ele ar fi cel dat de un regizor minunat care mi-a spus ca trebuie sa am rabdare, pentru ca meseria mea e una care cere rabdare infinita. Iar un prieten foarte apropiat mie mi-a spus ca „trebuie sa lasi jocul sa vina la tine”, o expresie ce m-a ajutat de multe ori.
C.N.: Nu cred ca a existat cineva care mi-a dat un sfat anume, punctual… Cred ca a depins de mai multi factori, de context si de fiecare data am extras ce am considerat ca e firesc, in acord cu personalitatea mea.
Marcel Iures: E un sfat ce mi-a ramas pentru toata viata mea, iar acum am inceput sa-l mai ascult, sa-l urmez. Iar cand nu-l urmez, atunci se deschide usa de la prostie. Mi-a spus un profesor de limba romana, mi-a confirmat de fapt ceea ce am auzit in casa parinteasca si la mine, la tara, si anume sa nu vorbesti neintrebat. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa asculti de ordine si sa duci mana la chipiu. Chestia e ca daca ti se adreseaza cineva inseamna ca esti bagat in seama. Daca nu stii sa raspunzi, nu te baga in vorba, mai bine taci, te duci acasa, deschizi carti, dictionare si revii cu o afirmatie. Eu asta am facut, cand eram copil. Am tacut. Mult. Atunci cand vorbeau batranii locului de unde vin eu. Sau profesorii. Ma fascina sa ii ascult. Asta a fost si motivul pentru care eu m-am inscris la „cartea prin posta”. Imi notam titlurile de care auzeam ca se vorbeste si apoi citeam mult. Asa aflam de ce ei vorbeau despre acele titluri. Dar asta inseamna un efort, nu e usor sa taci. Ori romanul e vocal, trebuie neaparat sa zica ceva, fie ca se pricepe fie ca nu, dar trebuie sa fie si el in ciorba aia, acolo.

Pentru astfel de romani precum Marcel Iures, Alex Rotaru, Dorotheea Petre, Calin Netzer sau Ada Condeescu a luat nastere „Romani pentru o lume”, campania nationala de responsabilitate sociala initiata de Fundatia Sergiu Celibidache.