1 mai muncitoresc… sau nu?

Dar, pentru ca, in momentul cand scriu articolul acesta, masa vibreaza din cauza bubuiturilor care se aud din strada (se reface una dintre arterele mari in apropierea careia locuiesc), am decis sa ma concentrez mai mult pe cele cateva idei pe care as vrea sa le impartasesc cu voi despre muncitorul roman. Doar este o zi in care il/o sarbatorim si cred ca merita sa revizitam ideile (preconcepute sau nu) pe care ni le-am facut despre el (sau ea).

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cred ca munca, sub orice forma este ea, trebuie respectata. De fapt, primul depozitar al respectului meu este cel care o face, indiferent ca este vorba de munca bruta, necalificata sau de munca intelectuala, cu "penita pe hartie", acum mai degraba cu mouse-ul pe calculator sau cu degetul pe tableta.  

Evident, dincolo de respectul initial cu care pornesc la drum, admiratia mea si respectul cresc pe masura ce munca este mai de calitate si cel care o face mai echilibrat asezat in raport cu ceilalti si cu sine. Asta nu inseamna ca ma astept ca cel care matura strazile sa se relaxeze citind o carte a lui Plesu sau ca cel care toarna asfalt sa fie la curent cu ultimele spectacole de opera, nici vorba de asa ceva. Ma astept, insa, si apreciez intoarcerea respectului pe care i-l acord din start: intoarcerea respectului fata de munca, fata de sine si fata de mine, cel pe langa care trece/munceste.

Ma opresc putin la munca necalificata sau putin calificata pentru ca, adesea, cand spunem cuvantul muncitor, la asta ne gandim.

Respectul fata de munca se vede in cum iti faci treaba. Daca dai cu matura in parc, nu te asezi sa mananci pe o banca sub care sunt gunoaie. In timpul orelor de program nu bei alcool, respecti intervalul orar stabilit, regulile de munca si lasi curat in fiecare zi dupa ce ai terminat.

Respectul fata de sine se vede in modul cum te asiguri ca ramane ceva bine facut in urma ta, atent fiind, in acelasi timp, sa respecti regulile facute sa te protejeze. Daca spargi asfalt cu picamerul, nu e nevoie sa vina seful sau protectia muncii sa iti atraga atentia ca trebuie sa porti casca si ochelari speciali pentru ca, daca ai ajuns sa faci munca asta, se presupune (sau cel putin asa ar trebui sa fie) ca ai trecut printr-un instructaj in care ti s-a explicat care sunt riscurile muncii fara echipament de protectie.

Respectul fata de mine, cel pe langa care treci/muncesti se vede in comportament. Nu fumezi si nu scuipi pe jos in holul blocului pe care il zugravesti, nu iei in deradere intrebarea bine intentionata despre lipsa echipamentului de protectie sau rugamintea mea politicoasa de a fuma in afara incintei inchise, nu interpelezi persoane de pe strada, folosesti intotdeauna formele de adresare de politete etc.

Nu stiu altii cum sunt, dar mie mi-a fost adesea mila de cei pe care i-am vazut muncind fara echipament de protectie, mancand pe o bucatica de ziar mancare proasta si rece, imbracati cu haine murdare si tinandu-si putinele efecte personale intr-o punga vizibil folosita si rasfolosita.

De la o vreme, a incetat sa imi mai fie mila. Am inceput chiar sa am probleme cu prezumtia de respect fata de muncitorul roman. Sunt convinsa ca mai sunt si oameni fara multa carte care isi fac treaba bine, corect si la timp, respectand munca, pe sine si pe ceilalti. Doar ca nu prea m-am mai lovit de ei in ultima vreme, asa ca e firesc sa ma intreb daca un 1 mai muncitoresc isi mai are sensul… sau nu.

Articol publicat initial pe www.portalhr.ro. Puteti citi aici articolul original.