Valoarea burselor la care au dreptul elevii din învățământul preuniversitar se va păstra la nivelul din anul școlar trecut, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 666/2019, act apărut chiar azi în Monitorul Oficial.
"În anul școlar 2019-2020, cuantumul minim al burselor de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, de care pot beneficia elevii din învățământul preuniversitar de stat, cu frecvență, este cel stabilit de autoritățile administrației publice locale, aflat în plată în anul școlar 2018-2019", prevede documentul.
Totuși, în funcție de bugetele pe care le au la dispoziție, autoritățile locale pot lua decizia majorării burselor primite de elevi în anul școlar 2019-2020.
Din luna ianuarie a acestui an, după cum stabilește Legea nr. 38/2019, cuantumul minim al tuturor burselor primite de elevi, respectiv bursa de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social, este stabilit anual prin hotărâre de Guvern. Tot de atunci, bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanță, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu. Până la apariția acestei legi, valoarea burselor era stabilită direct de autoritățile locale.
Executivul a decis păstrarea cuantumului burselor deoarece proiectul de buget pentru acest an era deja finalizat la momentul apariției Legii nr. 38/2019, iar o creștere a valorii burselor ar fi dus la reducerea numărului acestora.
Așa cum spuneam, în trecut, autoritățile locale erau cele care stabileau valoarea burselor. Astfel, de exemplu, elevii din Târgu-Jiu au primit, în anul școlar 2018-2019, burse de performanță în valoare de 200 de lei/semestru, burse de merit în valoare de 175 de lei/semestru, burse de studiu în valoarea de 150 de lei/semestru și burse de ajutor social în valoare de 120 de lei/semestru.
În același timp, în sectorul 2 al Capitalei, elevii au primit burse de performanță în valoare de 1.000 de lei/lună, burse de merit cuprinse între 100 (pentru medii cuprinse între 8,50 și 8,99) și 600 de lei/lună (pentru media 10), bursă de studiu de 200 de lei/lună și bursă de ajutor social de 300 de lei/lună.
Comentarii articol (4)