Formularul electronic de înscriere a fost activat astăzi pe site-ul Ministerului Educației, iar validarea cererii de înscriere se va face numai în baza documentelor la se referă cererea-tip, transmise în copie simplă, prin e-mail sau prin poştă. Ulterior, părinții trebuie să se prezinte la secretariatul școlii pentru care au optat, la o dată comunicată de aceasta, cu toate documentele care au stat la baza înscrierii copilului în învăţământul primar, inclusiv cu avizul de la medicul de familie sau de la medicul şcolar, aviz din care să rezulte că respectivul copil este apt de şcoală.
Pentru a consfinți faptul că au înțeles necesitatea validării înscrierii, precum și a depunerii fizice a documentelor la școală, părinții vor completa o declarație pe proprie răspundere în acest sens, potrivit modelului existent pe site-ul ministerului, în Anexa nr. 3 la Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2021-2022.
În cadrul formularului, părinții vor completa:
- datele privind solicitantul, precum și calitatea acestuia (părinte sau reprezentant legal) și starea lui civilă;
- datele privind copilul, inclusiv CNP, cetățenie, naționalitate, precum și opțiunea privind participarea copilului la orele de religie (și selectarea cultului pentru care optează, dacă bifează această căsuță a formularului);
- datele privind înscrierea în clasa pregătitoare (unde pot selecta când împlinește copilul vârsta de 6 ani, pentru stabilirea încadrării exacte a începerii școlii, precum și datele referitoare la școala aleasă);
- datele privind frații și/sau surorile copilului, precum și relația de rudenie (în sensul în care se specifică exact dacă copiii sunt gemeni);
- datele privind criteriile de departajare; dar și
- informațiile suplimentare (interesul părintelui privind participarea copilului la programul „Școala după școală”, dacă unitatea respectivă organizează un astfel de program).
În ceea ce privește criteriile de departajare din cadrul formularului, aici sunt incluse detalii privind existența unui certificat de încadrare a copilului în grad de handicap, acolo unde este cazul, date privind situația familială, care trebuie dovedită cu documente (copil orfan de un părinte sau de ambii părinți, proveniența de la o casă de copii/centru de plasament/plasament familial), precum și menționarea aspectului privind faptul că unul dintre frați este deja înmatriculat la școala la care se dorește înscrierea.
Conform legii educației, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2020 inclusiv trebuie înscriși în clasa pregătitoare, în timp ce Ministerul educației include, ca element de noutate față de anii precedenți, evaluarea dezvoltării psihosomatice pentru copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2020. Pentru aceștia din urmă, înscrierea se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării de la grădiniță care atestă, în acest sens, o dezvoltare corespunzătoare înscrierii la clasa pregătitoare.
Părinții au opțiunea de a ridica personal această recomandare. În același timp, recomandarea poate fi transmisă de grădinițe prin mijloace electronice sau prin poștă, cu confirmare de primire, dacă părinții optează în mod expres pentru una dintre aceste variante la înscriere, în cadrul Anexei nr. 1 la metodologia de înscriere, în care trebuie scris concret care este opțiunea aleasă.
Grupa mare este inclusă, din anul 2020, în învățământul obligatoriu.
Astfel, părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2021 inclusiv și care nu optează pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2021-2022 vor fi consiliați în vederea înscrierii copiilor la grădiniță, în grupa mare, potrivit metodologiei de înscriere.
Același lucru este valabil și pentru părinții copiilor al căror nivel de dezvoltare nu este corespunzător pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
În cazul în care copilul nu a urmat grădinița ori s-a întors recent din străinătate, centrele judeţene de resurse şi asistenţă educaţională vor evalua dezvoltarea acestuia, măsură similară celei de anul trecut.
Părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali vor completa/depune/transmite cererile-tip de înscriere până la data de 28 aprilie 2021. Cererile vor putea fi transmise online sau depuse la unitatea de învățământ la care aceștia solicită înscrierea copiilor, urmând ca părinții să se prezinte fizic la școală cu toate documentele, așa cum am menționat deja, indiferent de metoda prin care au ales să depună cererile de înscriere.
Pentru părinții care nu au posibilitatea să completeze online formularul sau care nu doresc să facă acest lucru singuri, aceștia se pot prezenta direct la școală, urmând ca cererea-tip de înscriere fie completată online direct la sediul unității de învățământ la care se dorește înmatricularea copilului, de către un membru al comisiei de înscriere din școală, în prezența părintelui. Evident că școlile sunt obligate să asigure și cereri imprimate, pentru cazul în care nu este posibilă accesarea online a formularului, astfel încât părinții să le poată completa de mână.
Înscrierea în învățământul primar se desfășoară în două etape. Prima etapă va avea loc în perioada 10 - 20 mai, iar cea de-a doua în perioada 21 mai - 10 septembrie.
Comentarii articol (0)