“Înainte de modificare, pacienții suferinzi erau taxați după aceleași reguli ca firmele de top care demarau litigii privind plata unor sume de bani, taxa de timbru pentru litigiile de malpraxis medical fiind calculată ca un procent din suma cerută de pacienți în instanță. O familie al cărei bebeluș a murit ca urmare a unui act de malpraxis medical care solicita de la medic și/sau clinică suma de 500.000 de euro pentru o astfel de suferință atroce avea de achitat o taxă de timbru de aproape 6.000 de euro, bani dați doar pentru a fi ascultați în instanță”, evidențiază avocata.
Practic, dacă, în trecut, pacienții, victime ale malpraxisului medical, ajungeau să plătească mii de euro pentru a-și putea căuta dreptatea în instanță, această nouă dispoziție simplifică în mod considerabil lucrurile.
Astfel, continuă Ioana Banu, înainte ca această modificare să intre în vigoare, “de frica taxei de timbru, de multe ori pacienții cereau în instanță sume mai mici decât era just să primească pentru că pur și simplu nu aveau banii de taxă”.
Prevederea este una cu atât mai importantă cu cât, așa cum specialista subliniază, la alte tipuri de litigii se aplicau taxe de timbru infime sau chiar inexistente, în timp ce pacienții aflați în suferință, victime ale malpraxisului medical, și familiile celor care își pierdeau viața din cauza malpraxisului erau nevoiți să plătească sume foarte mari pentru a demara un proces și a-și căuta dreptatea.
“A fost o perioadă injustă pentru pacienți, mai ales când ne gândim că alte tipuri de litigii erau taxate fix, modic sau chiar deloc, deși miza era mult mai mică", punctează avocata, sugerând că acum "lucrurile s-au normalizat și pacienții sunt taxați cu 100 lei indiferent de pretenții, judecătorii având, până la urmă, posibilitatea să micșoreze pretențiile dacă și când este cazul".
Conform spuselor specialistei, până la momentul la care noua dispoziție a făcut ca demersul pentru a porni un proces de malpraxis să fie mai simplu, o persoană jignită pe social media avea posibilitatea, achitând o taxă de timbru de numai 100 de lei, să ceară chiar și un milion de euro despăgubiri, în timp ce un pacient traumatizat ori o familie îndoliată din cauza malpraxisului trebuia să plătească taxe de timbru enorme.
Ce ar trebui să facă medicii și clinicile?
Se pare că, în acest context, polițele de asigurare încheiate de medici devin esențiale în lumina noii modificări legislative și trebuie să acopere toate actele medicale efectuate de medic, daune materiale și morale. Astfel, din cauza multitudinii de detalii cărora medicii și clinicile ar trebui să le acorde atenție în momentul negocierii și încheierii polițelor de asigurare, specialiștii menționează că ar fi bine ca acestea să fie încheiate prin avocat.
În plus, medicii nu ar trebui să privească polița de asigurare ca pe o simplă hârtie ce trebuie depusă la Colegiul Medicilor doar pentru a demonstra că și-au îndeplinit această obligație.
“În multe dintre litigiile mele de malpraxis, am văzut cum medicii află abia în instanță că polițele lor, plătite la zi, nu pot fi activate din cauza unor clauze pierdute în condițiile speciale sau pur și simplu din utilizarea unui limbaj juridic de specialitate pe care nu l-au înțeles”, subliniază partenerul la Bora & Banu. Din acest motiv, recomandarea pe care o face în acest sens este aceea că “medicii ar trebui să privească polița de asigurare ca pe un instrument crucial în cariera lor. Un instrument win-win pentru ambele părți, pentru că asigură și protecția lor și a pacienților, ultimii putând fi despăgubiți direct de asigurator”.
Cum ar trebui să procedeze pacienții pentru a fi siguri că, în cazul unui proces de malpraxis, vor fi acoperiți?
Cumva, avocata sugerează că, dacă ar fi să privim lucrurile din perspectiva pacienților, aceștia ar trebui să își întrebe medicii dacă polițele lor acoperă și daunele morale, întrucât daunele materiale pot însemna doar 2.000 de lei, adică costul operației.
Având în vedere că acest lucru se întâmplă foarte rar în practică, Ioana Banu consideră că ar fi totuși posibil să devină ceva uzual, spunând că “schimbarea în sistemul medical trebuie pornită de noi toți, de medici, de pacienți, de noi avocații. Va întreba de daune morale pacientul care s-a gândit deja sa aibă o asigurare de viață sau să strângă bani pentru educația copiilor, în loc să aibă ca prioritate numărul unu o mașină scumpă. Va întreba de daune morale și se va adresa unui avocat pentru negocierea poliței medicul care înțelege că și un zeu poate greși și este datoria lui față de pacient să facă asta”.
“Iar eu și alți avocați ca mine, preocupați mai mult de dreptate și de banii obținuți de clienți decât de propriile tarife, ne vom lupta în continuare, inclusiv pentru schimbarea legislației. Din punctul meu de vedere, polița de asigurare ar trebui să fie chiar anexată acordului pentru intervenție semnat de pacient. Câtă vreme pacientul e pus să semneze că înțelege anumite riscuri asociate intervenției medicale, mi se pare normal ca și pacientul să vadă dacă medicul s-a asigurat că pacientul lui va primi bani prin asigurare în cazul unei greșeli medicale”, conchide avocata.
Comentarii articol (1)