„Activitatea instanțelor, dar și a parchetelor, deopotrivă, trebuie corect verificată, iar eventualele erori se remediază, nu se ascund sub preș, cu atât mai puțin într-un domeniu atât de sensibil cum este [cel al] infracțiunilor la viața sexuală cu victime minore. (...) vulnerabilitățile interne, de orice natură, trebuie corect asumate și gestionate. Da, există și probleme de ordin legislativ, Plenul (CSM, n.red.)a și formulat propuneri în aest sens. Dar, există și situații interne greu explicabile. (...) mărturisesc că nu am putut să înțeleg cum două unități de parchet au instrumentat dosare penale cu obiect act sexual cu un minor și nu viol, victimele având 7 și 8 ani. Oare ce consimțământ valabil poate să exprime un copil de 7 sau 8 ani? (…) mărturisesc că îmi atrage atenția soluția renunțării la urmărire penală în cazul violurilor sau a actelor sexuale cu minori”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Bogdan Mateescu, președintele CSM.
Plenul CSM a aprobat, în urma acestui raport, o serie de propuneri care vor fi înaintate decidenților politici, printre care se numără și:
- obligația ca minorul să fie supus unei evaluări pshologice;
- obligația ca procedurile penale cu victime minore să fie făcute în ședințe nepublice;
- reglementarea sancțiunii nulității absolute și în cazul în care persoana vătămată este audiată în absența unui avocat;
- aplicarea unei metodologii unitare de audiere a victimelor minore ale infracțiunilor abuzului sexuale.
Conform unui raport al Direcției legislație, propunerile de reglementare vizează:
- stabilirea clară că orice act sau raport sexual cu un minor de până în 14 ani va fi calificat ca fiind viol;
- agresiune sexuală va fi și comiterea unui act de natură sexuală asupra unui minor de sub 14 ani, precum și determinarea minorului de a suporta sau efectua un astfel de act;
- modificări legate de racolarea minorilor în scopuri sexuale.
Comentarii articol (0)