ACCES GRATUIT
CNCD: Condiţia impusă la angajare ca un candidat să aibă domiciliul într-o anumită localitate e discriminatorie
Introducerea, într-un anunț de angajare, a unei condiții specifice legată de localitatea de domiciliu a candidaților este discriminatorie, potrivit Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Astfel, prin introducerea obligației de a avea domiciliul într-o anumită localitate, angajatorul nu face altceva decât să le îngrădească dreptul la muncă celor care vor să se angajeze și care nu o îndeplinesc.
Articolul continuă mai jos
Potrivit
Hotărârii CNCD nr. 446/2021, o persoană a vrut să se angajeze ca îngrijitor la o școală dintr-o localitate de la periferia Bucureștiului, dar i s-a refuzat angajarea, deoarece nu îndeplinea una dintre condițiile ce apăreau în anunțul de angajare, respectiv
nu avea domiciliul în localitatea respectivă.
Mai exact, cererea și dosarul de înscriere i-au fost respinse pe motiv că nu îndeplinește condiţia de domiciliu în localitatea în care se află și școala. Ca fapt divers, o altă condiție specifică pe care trebuia s-o îndeplinească orice candidat la acest post era abilitatea de comunicare cu copiii și părinții.
Ca argument pentru acest refuz s-a folosit faptul că domiciliul candidatului, potrivit actului său de identitate, se află în județul Argeș, distanța dintre cele două localități fiind prea mare ca să-i permită, așa cum apare în hotărârea CNCD,
“să facă o asemenea navetă, ținând cont de salariul foarte scăzut pentru postul de îngrijitor pentru care optase”.
În analiza sa, CNCD a stabilit că
“se poate vorbi de o discriminare directă în condițiile în care o persoană este tratată în mod nefavorabil, prin comparație cu modul în care au fost sau ar fi tratate alte persoane aflate într-o situație similară, iar motivul acestui tratament îl constituie o caracteristică concretă a acestora, care se încadrează în categoria «criteriului protejat»”.
Concluzionând, CNCD a stabilit că faptele sesizate
întrunesc elementele unei fapte de discriminare și îngrădesc dreptul la muncă al candidaților ce nu îndeplinesc condiția domiciliului.
De altfel, când vine vorba despre angajare, CNCD a stabilit, tot în acest an, că punerea într-un astfel de anunţ a
condiţiei ca stagiul militar să fie satisfăcut și impunerea condiției ca un candidat
să nu se afle în conflict cu firma sunt, de asemenea, discriminatorii.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (0)