ACCES GRATUIT
UPDATE: Purtarea măștii sanitare duce la încadrarea unui furt ca fiind calificat, astfel că pedeapsa riscată e mai mare. Decizia ICCJ, oficială
În cazul în care o persoană comite un furt în timp ce poartă o mască sanitară de protecție, într-un spațiu unde purtarea măștii este obligatorie, înseamnă că săvârșește varianta calificată a acestei infracțiuni, iar pedeapsa va fi mai dură, potrivit unei decizii de la începutul anului a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ). Marți, motivarea ei a fost publicată în Monitorul oficial, ceea ce face decizia obligatorie pentru toate instanțele din țara noastră.
Articolul continuă mai jos
Mai exact, este vorba despre
Decizia ICCJ nr. 4/2022, pronunţată, în luna ianuarie, în dosarul nr. 2.813/1/2021 de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Atât decizia ICCJ, cât și motivarea ei au fost publicate marți în Monitorul oficial nr. 335, ea devenind astfel obligatorie pentru toate instanțele.
“În situația în care infracțiunea de furt este comisă de o persoană ce poartă o mască, într-un spațiu unde purtarea măștii este obligatorie, se reține varianta calificată a infracțiunii de furt prevăzută de dispozițiile art. 228 alin. (1) – art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal” a fost chestiunea de drept asupra căreia s-a pronunțat ICCJ.
Concret, ICCJ a stabilit, prin decizia de față, că
“îndeplinirea obligației de a purta o mască de protecție având aptitudinea de a ascunde fizionomia, în spațiile publice în care actele normative în vigoare prevăd obligativitatea acesteia, atrage incidenţa elementului circumstanțial agravant prevăzut de art. 229 alin. (1) lit. c) din Codul penal, privind infracțiunea de furt săvârșită de către o persoană mascată”.
La articolul menționat mai sus, respectiv 229, Codul penal stabilește că este vorba despre infracțiunea de furt calificat atunci când
furtul este comis de o persoană mascată, deghizată sau travestită.
Așadar, un furt comis cu masca sanitară de protecție pe față va fi asimilat unuia comis de o persoană mascată, deghizată sau travestită, adică va fi considerat
furt calificat, și pedepsit cu
închisoarea de la unu la cinci ani, nu cu închisoare de la șase luni la trei ani sau cu amendă, ca în cazul furtului simplu.
Obligația impusă la nivel legislativ privind purtarea măștii la interior și exterior
a dispărut acum aproximativ o lună, după ce s-a decis ca starea de alertă să nu mai fie prelungită.
Odată cu publicarea în Monitorul Oficial a deciziei ICCJ pe acest subiect, interpretarea oferită de Curte devine obligatorie pentru judecători.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (1)