Copiii și mutarea în străinătate. De ce unii se integrează ușor, iar alții devin ținta bullyingului

Articol scris de Theodora Fintescu, redactor

Sute de mii de copii români trăiesc în afara țării, diaspora românească fiind a cincea în topul celor mai mari din lume. Unii dintre ei s-au născut acolo, având unul sau ambii părinți români, iar integrarea lor în comunitate a fost naturală și facilă. La fel și a copiilor care au ajuns la vârste mici în țara adoptivă. Ce se întâmplă, însă, cu copiii mai mari care au plecat din România lăsând în urmă prieteni și colegi apropiați, bunici, profesori și cunoștințe de care îi leagă sentimente și amintiri frumoase? Cei pentru care „acasă” înseamnă mai mult decât locul în care sunt mama și tata?

De multe ori, familiile care decid să se mute în altă țară subestimează efectele acestei schimbări asupra copiilor pe termen mediu și scurt. Convinși fiind că relocarea este în interesul copiilor și că le va aduce un viitor mai bun, evită să privească în față dificultatea adaptării, care poate însemna bullying, discriminare, sentimentul inadaptării și al nesiguranței, alături de o serie de probleme emoționale.

„Să știi că o să ciupesc. Nu îmi place aici, pentru că nu înțeleg!”

Peste 100.000 de copii români sub 14 ani trăiesc în Spania, iar Petru (7 ani) este unul dintre ei. Acomodarea lui a însemnat, printre altele, o perioadă cu multă frustrare, provocată de faptul că nu înțelegea deloc catalana vorbită de colegii lui și că îi era dor de grădinița din București și de bunicii rămași în România. Începuse să aibă probleme de comportament, își ciupea colegii și era recalcitrant. „Să știi că o să ciupesc și azi. Nu îmi place aici, pentru că nu înțeleg. La grădinița din România era mai bine!”, îi spunea mamei dimineața, când îl ducea la grădiniță. Pentru familie, integrarea lui a fost cel mai greu aspect al emigrării. A fost nevoie de profesor de sprijin specializat în integrarea copiilor emigranți, de implicarea suplimentară a educatoarei și de multe eforturi din partea părinților pentru ca cel mic să-și găsească locul printre noii colegi și să scape de sentimentul inadecvării. A fost o provocare pe care părinții nu au anticipat-o, dar pe care au reușit, în timp, să o gestioneze eficient, cu răbdare și ajutor din exterior.

Copiii imigranți, ținta ușoară a discriminării

„În general, traseul unui imigrant este o loterie. Dorința de a construi o viață mai bună este un motivator puternic care face ca munca grea și riscurile găsite în noua țară să merite tot efortul. Chiar dacă părinții sunt entuziasmați de mutare și de oportunitățile promise, copiii în general au un input mic în luarea acestei decizii. În timpul procesului de migrare, copiii pot experimenta o serie de evenimente care au impact asupra dezvoltării lor, precum separarea de familia extinsă, de prieteni, de comunitate, dar și schimbări privind regulile și rolurile din familie în noul context. Atunci când ajung în țara gazdă, ei pot fi ținta discriminării, chiar dacă aceasta se poate diminua în timp. În ceea ce privește dificultățile psihosociale, acestea pot sa includă sentimente de singurătate, nedreptate, insecuritate, care, neadresate, se pot transforma, în timp, în probleme emoționale. De asemenea, studiile ne arată că există și factori pre-migrare, precum evenimentele stresante din țara de origine, care pot contribui la viitoarele probleme”, spune Larisa Paul, psihoterapeut.

Părinții stabili emoțional își ajută mai ușor copiii să se integreze

Tot ea precizează că părinții, deși pot atenua îngrijorările copiilor înainte de emigrare, au puțin control asupra a ceea ce se întâmplă în timpul tranziției. Cert este însă, spune ea, că nivelul de anxietate al copiilor este mai scăzut dacă părinții i-au implicat în discuțiile și deciziile privind imigrarea.

Există o serie de alte variabile care determină dificultățile de adaptare: atitudinea țării gazdă față de imigranți, afecțiuni mentale preexistente, coeziunea familiei etc. „Impactul factorilor de risc poate fi atenuat de factorii de protectie, cum ar fi accesul la educație și servicii, sprijin social, cunoașterea limbii țării gazdă, o structură familială stabilă și o bună sănătate mentală a părinților. Integrarea socială și comunitară, pot, de asemenea, să acționeze ca factori de protectie pentru tinerii imigranți, mediind și făcând mai ușor procesul de aculturație”, precizează psihologul.

Simona Călinescu, mama a doi copii de 15 și 11 ani, mutați de o jumătate de an în Barcelona, vorbește despre cât de important a fost pentru fiica cea mare sprijinul comunității în perioada de integrare.

Tânăra face sport de performanță, iar faptul că a fost bine primită în clubul sportiv, iar colegii și părinții lor și-au arătat sprijinul și disponibilitatea de a o ajuta, au făcut tranziția și acomodarea mai ușoare. „Deși inițial au fost reticenți, odată ce au văzut că ea e serioasă, muncitoare, punctuală, au devenit foarte deschiși. Am fost invitați la petrecerile lor, s-au oferit să ne ajute cu transportul la diverse evenimente, noi neavând mașină, iar toate acestea au fost de mare ajutor”, spune Simona. La fel de important a fost faptul că fiecare copil a avut câte un profesor de sprijin, desemnat de școală special pentru a facilita integrarea.

Bariera lingvistică și bullyingul

Pentru majoritatea copiilor, bariera lingvistică este principalul obstacol în calea adaptării facile. „Limba nu este doar un mijloc de comunicare de zi cu zi, ci și un simbol puternic al apartenenței și, din păcate, un motiv de discriminare dacă nu este stăpânită. În plus, limba joacă un rol important în stabilirea și aprofundarea contactelor sociale cu majoritatea populației din țara gazdă, atât pentru adulți, cât și pentru copii”, explică psihoterapeutul Larisa Paul.

O serie de studii arată că tinerii imigranți sunt mai expuși bullyingului, iar cei care se confruntă cu acest tip de agresiune au mai multe probleme interpersonale, socio-emoționale, de sănătate și chiar consum de substanțe. „Dovezile sugerează că probabilitatea și tipul de hărțuire variază în funcție de gen; fetele sunt mai predispuse la a experimenta forme verbale și relaționale, în timp ce băieții sunt mai susceptibili la a experimenta agresiune fizică”, precizează psihologul Larisa Paul.

Aceeași mutare poate însemna traumă pentru un copil și bucurie pentru altul

Pentru unii copii, orice tip de mutare poate avea efecte negative serioase, indiferent că e vorba de schimbarea țării, a orașului natal, a unei școli sau pur și simplu o mutare dintr-un cartier în altul, atenționează psihoterapeutul Elinor Greenberg, într-un articol publicat de Psychology Today.

În unele cazuri, mutarea poate fi o traumă pentru copii, chiar dacă părinții au făcut acest pas cu cele mai bune intenții și în folosul celor mici. „Mulți oameni cu care fac terapie susțin că unele mutări din copilărie sau adolescență – dintr-o școală în alta sau dintr-o casă în alta- li s-au părut traumatice. De cele mai multe ori, adulții se așteaptau ca celor mici să le fie bine. Iar dacă se plângeau de faptul că și-au părăsit prietenii, că au lăsat în urmă tot ce le-a fost familiar sau dacă le spuneau că sunt triști, tot ceea ce primeau era o îmbrățișare și încurajări”, scrie ea.

Modul în care o mutare influențează copiii aceleiași familii poate fi foarte diferit, în funcție de personalitatea copilului și de noul anturaj. Greenberg dă exemplul unei familii cu trei copii adolescenți care au schimbat casa și școala: doi dintre ei s-au integrat repede și ușor, fiind genul de copii populari și prietenoși, însă pentru cel de-al treilea, o fată, mutarea a fost un chin. În noua școală, grupurile de prieteni erau deja formate, ea nu își găsea locul și nu reușea să își facă prieteni. A fost izolată, a devenit ținta bulllyingului, iar dintr-un copil vesel și încrezător a devenit un adolescent trist, cu o stimă de sine scăzută.

Sfatul psihoterapeutului american este ca părinții să accepte faptul că o mutare le poate crea copiilor dificultăți de ordin social și că pe adolescenți și preadolescenți îi poate împinge spre diverse gesturi și acțiuni problematice, doar pentru a fi acceptați în noile comunități. De asemenea, mai spune ea, în măsura în care se poate, mutarea ar trebui făcută atunci când copilul trece dintr-o etapă școlară în alta: de la grădiniță la școală, din ciclul primar în cel gimnazial etc.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.