Ordinul nr. 2293/2007 pentru aprobarea modelului si continutului fisei fiscale privind impozitul pe veniturile din salarii a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 866 din 18.12.2007 si intra in vigoare de la 1 ianuarie 2008.
In temeiul prevederilor art. 11 alin. (4) din Hotararea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea si functionarea Ministerului Economiei si Finantelor, cu modificarile si completarile ulterioare,
in baza prevederilor art. 59 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ale art. 228 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare,
ministrul economiei si finantelor emite urmatorul ordin:
Art. 1. - Se aproba modelul si continutul formularului 210 "Fisa fiscala privind impozitul pe veniturile din salarii", cod 14.13.01.13/1, prevazut in anexa nr. 1.
Art. 2. - Formularul prevazut la art. 1 se completeaza si se depune conform instructiunilor prevazute in anexa nr. 2.
Art. 3. - (1) Angajatorii/Platitorii de venituri din salarii si asimilate salariilor au obligatia depunerii fiselor fiscale in format electronic, cu respectarea conditiilor prevazute in anexele nr. 3 si 4.
(2) Formatul electronic va fi insotit de borderoul centralizator prevazut in anexa nr. 5, editat cu ajutorul programului de asistenta, semnat si stampilat, conform legii.
(3) Programul de asistenta este pus la dispozitie contribuabililor gratuit de unitatile fiscale subordonate sau poate fi descarcat de pe site-ul Ministerului Economiei si Finantelor la adresa www.mfinante.ro.
Art. 4. - Caracteristicile de tiparire, modul de difuzare, de utilizare si pastrare a formularului prevazut la art. 1 sunt stabilite in anexa nr. 6.
Art. 5. - Anexele nr. 1-6 fac parte integranta din prezentul ordin.
Art. 6. - Prevederile prezentului ordin se aplica pentru veniturile din salarii si asimilate salariilor realizate incepand cu data de 1 ianuarie 2008.
Art. 7. - Directia generala proceduri pentru administrarea veniturilor din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, Directia generala a tehnologiei informatiei din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor, Directia generala de administrare a marilor contribuabili, directiile generale ale finantelor publice judetene si a municipiului Bucuresti, directiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei si Finantelor si Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, dupa caz, precum si angajatorii vor duce la indeplinire prevederile prezentului ordin.
Art. 8. - Prezentul ordin va fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
p. Ministrul economiei si finantelor,
Catalin Doica,
secretar de stat
Bucuresti, 3 decembrie 2007.
Nr. 2.293.
_____________________
Nota AvocatNet:
- Anexele Ordinului vi le prezentam ca fisier atasat.
Comentarii articol (0)