Deputatii cer ratificarea Tratatului de la Lisabona pana la sfarsitul anului 2008
Comisia pentru Afaceri Constitutionale mentioneaza ca statele membre ar trebui sa ratifice tratatul de la Lisabona, pana la sfarsitul anului. Tratatul de la Lisabona va conferi Uniunii mai multa responsabilitate democratica, va consolida drepturile cetatenilor Europeni fata de Uniune si va imbunatati functionarea eficienta a institutiilor Uniunii.
Dezbatere privind Viitorul Europei, cu participarea Premierului Suedez
In cadrul seriei de dezbateri privind Viitorul Europei, Parlamentul European organizeaza, marti, 19 februarie, la Strasbourg, o noua discutie pe aceasta tema, la care va participa Primul Ministru al Suediei, Fredrik Reinfeldt.
Kosovo - Deputatii discuta posibila independenta a provinciei si consecintele acesteia
Parlamentul va discuta, la 20 februarie, la Strasbourg, situatia din Kosovo, dupa ce va fi audiat declaratiile Consiliului si Comisiei in aceasta privinta. Provincia Kosovo se asteapta sa-si declare independenta in jurul datei de 17 februarie 2008.
Deputatii vor vota o rezolutie privind situatia din Gaza
Deputatii Europeni vor vota, joi, 21 februarie, o rezolutie privind situatia din Fasia Gaza, dupa dezbaterea pe aceeasi tema, care a avut loc la ultima sesiune in plen de la Bruxelles, de la 30 ianuarie 2008.
Facilitarea circulatiei produselor pe piata interna
Deputatii urmeaza sa aprobe un pachet legislativ privind facilitarea recunoasterii normelor de calitate si de securitate in Uniunea Europeana. Un acord neoficial cu Consiliul ar urma sa permita adoptarea acestei legislatii in prima lectura. Deputatii au obtinut responsabilizarea importatorilor in ce priveste aspectul securitatii produselor provenite din terte tari.
Marcaje de siguranta pe produsele de consum - intrebare adresata Comisiei
Ca parte a dezbaterii comune privind marcajele de siguranta pe produsele de consum, Arlene McCarthy (PSE, UK), din partea Comisiei pentru Piata Interna si Protectia Consumatorilor, Parlamentul solicita Comisiei:
-sa examineze conceptul unui marcaj suplimentar, destinat sa ofere consumatorilor mai multe informatii privind siguranta produselor;
-sa realizeze un studiu aprofundat pentru a stabili gradul de fezabilitate, beneficiile posibile si eventualele dezavantaje ale unui astfel de marcaj pentru toate partile implicate;
-sa examineze posibilitatile de consolidare a credibilitatii marcajului CE, in special prin masuri vizand controale vamale mai stricte in interiorul si in exteriorul UE.
Protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor – Lupta impotriva fraudei
Francesco Musotto (PPE-DE, IT), din partea Comisiei pentru Control Bugetar, va prezenta un raport cu tema "Protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor – Lupta impotriva fraudei – Rapoarte anuale 2005-2006". Raportul saluta faptul ca toate instiintarile privind protejarea intereselor financiare ale Comunitatilor si in special cel pentru exercitiul financiar 2006, au devenit mai analitice.
Abuzuri de putere exercitate de supermagazinele din Uniune - adoptarea unei Declaratii scrise
Avand in vedere ca 439 Deputati Europeni au semnat o Declaratie scrisa privind anchetarea si solutionarea abuzurilor de putere exercitate de supermagazinele din Uniunea Europeana, Presedintele va anunta oficial adoptarea Declaratiei scrise. Declaratia cere Comisiei sa propuna masuri adecvate, inclusiv reglementari, pentru a proteja consumatorii, lucratorii si producatorii de orice abuz de pozitie dominanta sau de efectele negative identificate in cursul acestei anchete.
Strategia UE pentru obtinerea accesului pe piata pentru societatile europene
O strategie revizuita si mai ambitioasa privind accesul pe piata, cu scopul de a deschide noi piete mondiale pentru produsele si serviciile Europene, ar putea extinde rolul Uniunii Europene in plan mondial, ar putea proteja locurile de munca existente si crea unele noi, si ar putea consolida competitivitatea Uniuni Europene - mentioneaza un raport ce va fi discutat saptamana viitoare la Strasbourg.
Comentarii articol (0)