Pana la ramanerea definitiva a hotarari judecatoresti, raporturile juridice de munca dintre parti sunt suspendate, si numai in cazul in care s-a constatat nevinovatia angajatului, acesta isi va relua activitatea anterioara, fiind indreptatit la o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului, conform art. 52 alin. (2) C. muncii.
Simpla formulare a plangerii penale impotriva angajatului indreptateste pe angajator sa suspende unilateral contractul individual de munca, se apreciaza ca fondat recursul declarat in cauza.
(Curtea de Apel Timisoara, Sectia civila, complet specializat de litigii de munca si asigurari sociale, decizia nr. 1117 din 10 mai 2006)
Prin sentinta civila nr. 2507 din 27 octombrie 2005, Tribunalul Timis a admis actiunea intentata de reclamanta C.V. si a constatat nulitatea absoluta a deciziei de suspendare a contractului de munca nr. 822/2005 emis de parata S.C. „D.” S.R.L. J., retinand ca masura a reprezentat o sanctiune disciplinara aplicata cu nesocotirea art. 62 alin. (2) si art. 268 alin. (2) C. muncii.
Recursul declarat de parata a fost motivat in drept cu dispozitiile art. 304 pct. 6-8 C. proc. civ., iar in fapt s-a sustinut, in esenta, ca hotararea instantei de fond a cuprins motive straine de natura pricinii, ca tribunalul a acordat mai mult decat s-a cerut atunci cand a dispus obligarea la plata cheltuielilor de judecata si a retinut gresit ca reclamanta nu se mai poate angaja la o alta societate comerciala pe perioada cat raporturile juridice de munca sunt suspendate.
In fine, s-a sustinut ca suspendarea contractului de munca prevazuta de art. 53 lit. c) C. muncii nu reprezinta o sanctiune disciplinara, intrucat a avut loc ca efect al depunerii unei plangeri penale impotriva angajatei.
In urma examinari cauzei atat prin prisma motivelor invocate in scris cat si in limitele conferite de art. 3041 C. proc. civ. se constata ca recursul este fondat urmand a fi admis.
Din examinarea motivelor de drept si de fapt invocate in calea extraordinara de atac a recursului se constata ca sustinerile formulate de parata se incadreaza insa in cerintele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin actiunea introductiva, invocand neindeplinirea unor conditii de forma, reclamanta a solicita anularea deciziei prin care parata S.C. „D.” S.R.L. a dispus in temeiul art. 52 lit. c) C. muncii suspendarea raporturilor juridice de munca, ca urmare a sesizarii organelor de cercetare si urmarire penala cu privire la posibila savarsire a unor in fractiuni de catre angajata.
Masura a reprezentat in viziunea reclamantei un abuz, intrucat a generat imposibilitatea angajarii la o alta societate comerciala.
In conformitate cu prevederile art. 52 alin. (1) lit. c) C. muncii suspendarea contractului individual de munca are loc din initiativa angajatorului, in cazul in care acesta a sesizat organele de cercetare si urmarire penala cu privire la posibila savarsire de catre angajat a unor fapte penale ce il fac in compatibil cu functia detinuta, situatie in care masura dispusa in acest caz nu reprezinta o sanctiune disciplinara care sa atraga incidenta in cauza a prevederilor art. 62 alin. (11) si art. 263-268 C.muncii.
Ca atare, pana la ramanerea definitiva a hotarari judecatoresti, raporturile juridice de munca dintre parti sunt suspendate, si numai in cazul in care s-a constatat nevinovatia angajatului, acesta isi va relua activitatea anterioara, fiind indreptatit la o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului, conform art. 52 alin. (2) C.muncii.
Cu precizarea ca in cauza simpla formulare a plangerii penale impotriva angajatului indreptateste pe angajator sa suspende unilateral contractul individual de munca, se apreciaza ca fondat recursul declarat in cauza.
Cum in urma modificarii in tot a hotararii tribunalului va fi dispusa respingerea actiunii, celelalte motive invocate in calea de atac nu mai prezinta relevanta juridica.
Comentariu:
S-a afirmat ca posibilitatea angajatorului de a dispune suspendarea contractului individual de munca in temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) C.muncii ar aduce atingere prezumtiei de nevinovatie consacrata de art. 23 alin. (11) din Constitutie, aspect lamurit de Curtea Constitutionala care a statuat ca, intr-un atare caz, angajatorul nu se pronunta asupra vinovatiei sau nevinovatiei angajatului si nici asupra raspunderii penale, astfel ca, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare, persoana este considerata nevinovata.
_________
Nota:
Articol preluat din nr. 6/2008 al Revistei de dreptul muncii si dreptul securitatii sociale.
Comentarii articol (2)