Persoanele care vor sa beneficieze de ajutorul de incalzire pentru aceasta iarna trebuie sa depuna formularele de cerere si o declaratie pe propria raspundere privind componenta familiei pana la sfarsitul lunii octombrie, potrivit unui act normativ publicat vineri in Monitorul Oficial. Pe perioada sezonului rece, ajutoarele de incalzire vor fi acordate persoanelor cu venituri de pana la 786 lei pe membru de familie, in cazul familiilor, respectiv celor cu venituri de cel mult 1.082 lei, in cazul persoanelor singure.
Conform OG nr. 70/2011, ajutorul pentru incalzirea locuintei se acorda pe baza de cerere si declaratie pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile acesteia. Astfel,
pentru sezonul rece 2011-2012, formularele de cerere si declaratiile pe propria raspundere se transmit la primarii pana la finalul lunii urmatoare, fie individual, fie prin asociatiile de proprietari/locatari sau prin furnizorii de energie termica.
Formularul de cerere si declaratia pe propria raspundere se vor completa dupa un model stabilit prin normele de aplicare a ordonantei, care vor fi elaborate pana, cel tarziu, la inceputul lunii urmatoare. Aceste documente vor fi puse
la dispozitia consumatorilor pana, cel tarziu, la debutul lunii octombrie.
Ulterior,
pana la finalul lunii noiembrie, consumatorii vor fi instiintati daca beneficiaza sau nu de ajutorul pentru incalzirea locuintei.
Conform actului normativ, dispozitiile primarului privind acordarea, respingerea, modificarea sau incetarea ajutorului pentru incalzirea locuintei se pot ataca potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
In OG nr. 70/2011 se prevede
decalarea, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2011—31 martie 2012, cu 10 zile lucratoarea a tuturor termenelor prevazute in actul normativ.
Emil Boc: 320.000 de persoane vor beneficia de ajutoare de incalzire
Conform noului act normativ, ajutorul lunar pentru incalzirea locuintei va fi acordat
persoanelor a caror venit net mediu lunar pe membru de familie este de pana la 786 lei in cazul familiilor si 1.082 lei in cazul persoanei singure.
“De la 615 la 786 se acorda o transa suplimentara de compensare la factura la energia termica a populatiei. La persoana singura, vedeti, compensarea este de 15%. Prin aceasta crestere de la 615 la 786, creste numarul beneficiarilor de la 200.000 la 320.000 de beneficiari la ajutoare de incalzire pentru perioada sezonului care urmeaza”, a precizat premierul Emil Boc, la finalul sedintei Executivului de saptamana trecuta.
Astfel,
din bugetul de stat,
compensarea reprezentand ajutorul de incalzire se acorda dupa cum urmeaza:
• in proportie de 90%, in situatia in care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de pana la 155 lei;
• in proportie de 80%, in situatia in care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 155,1 lei si 210 lei;
• in proportie de 70%, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 210,1 lei si 260 lei;
• in proportie de 60%, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 260,1 lei si 310 lei;
• in proportie de 50%, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 310,1 lei si 355 lei;
• in proportie de 40%, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 355,1 lei si 425 lei;
• in proportie de 30%, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 425,1 lei si 480 lei.
• in proportie de 20%, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 480,1 lei si 540 lei.
• in proportie de 10%, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 540,1 lei si 615 lei.
• in proportie de 5%, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 615,1 lei si 786 lei.
De asemenea, potrivit premierului, va creste plafonul maxim pentru acordarea ajutoarelor de incalzire pentru persoanele singure la 1.082 lei/persoana. Astfel, persoanele singure care au venituri cuprinse intre 786 lei si 1.082 lei vor beneficia de o compensare de 10%.
Totodata, se prevede posibilitatea autoritatilor locale de a sprijini populatia in perioada sezonului rece, prin acordarea, in completarea celor acordate de la bugetul de stat, de subventii lunare pentru acoperirea diferentei dintre pretul de producere, transport, distributie si furnizare a energiei termice livrate populatiei si pretul local al energiei termice facturate populatiei, precum si de ajutoare lunare pentru incalzirea locuintei cu energie termica.
”Daca primariile doresc sa acorde ajutor de incalzire peste 786 de lei venit pe membru de familie, pot sa o faca si au cadrul legal sa faca acest lucru. Daca directioneaza doar jumatate din cei 700 de milioane pe care i-au platit anul trecut celor cu venituri pana la 786, oamenilor nu le vor creste facturile”, a declarat primul-ministru Emil Boc.
Astfel, in functie de veniturile medii nete lunare pe membru de familie,
compensarea procentuala care se acorda din bugetul local ca ajutor de incalzire va fi de:
• pana la 7%, in situatia in care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de pana la 155 lei;
• pana la 14%, in situatia in care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 155,1 lei si 210 lei;
• pana la 20%, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 210,1 lei si 260 lei;
• pana la 27%, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 260,1 lei si 310 lei;
• pana la 33%, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 310,1 lei si 355 lei;
• pana la 40%, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 355,1 lei si 425 lei;
• pana la 46%, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 425,1 lei si 480 lei;
• pana la 53%, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 480,1 lei si 540 lei;
• pana la 59%, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 540,1 lei si 615 lei;
• pana la 61%, in situatia in care venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins intre 615,1 lei si 786 lei;
• pana la 63%, in situatia in care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins intre 786,1 lei si 1.082 lei.
In acelasi timp, in OG nr. 70/2011 se prevede obligatia primariilor de a efectua lunar, pana la inceputul sezonului rece urmator, la solicitarea agentiilor teritoriale,
anchete sociale pentru verificarea veridicitatii datelor inscrise in declaratiile pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile acesteia pentru cel putin 60% dintre beneficiarii dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei.
Incalzirea cu gaze, subventionata de stat cu pana la 262 de lei
In actul normativ publicat vineri sunt prevazute si
noi cuantumuri ale ajutoarelor acordate din bugetul de stat pentru incalzirea locuintei gaze naturale. Subventiile acordate pentru incalzirea cu gaze vor fi cuprinse
intre 19 lei si 262 de lei, in functie de venituri.
In acelasi timp, noua OG prevede si compensarea pentru
incalzirea locuintei cu lemne, carbuni, combustibili petrolieri, subventiile fiind cuprinse, in functie de venituri,
intre 16 lei si 54 de lei.
Amenzi de pana la 5.000 de lei pentru primarii
Potrivit ordonantei,
primariile care nu acorda ajutoarele, lunar, pentru fiecare luna a sezonului rece, pentru incalzirea locuintei cu lemne, carbuni, combustibili petrolieri risca
o amenda de la 1.000 la 5.000 de lei.
De asemenea, aceeasi sanctiune este prevazuta si pentru primariile care nu efectueaza anchete sociale pentru
verificarea veridicitatii datelor inscrise in declaratiile pe propria raspundere privind componenta familiei si veniturile acesteia pentru cel putin 60% din beneficiarii dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei.
Totodata, in cazul in care nu sunt puse la dispozitia Ministerului Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, documentele care au stat la baza stabilirii dreptului la ajutorul pentru incalzirea locuintei, primarii, furnizorii/distribuitorii de energie termica si gaze naturale, precum si celelalte institutii implicate risca aceeasi
sanctiune de pana la 5.000 de lei.
"Declararea unui numar mai mare de membri de familie sau a unor venituri mai mici decat cele reale, in scopul vadit de a obtine foloase materiale necuvenite, constituie infractiune de fals, uz de fals sau inselaciune, dupa caz, si se pedepseste potrivit dispozitiilor Codului penal", se mai arata in OUG nr. 70/2011.
Persoanele care nu mentioneaza corect componenta familiei, veniturile membrilor acesteia, precum si bunurile mobile si imobile detinute, asa cum sunt acestea trecute in formularul de cerere a ajutorului de incalzire, risca
o amenda de la 200 la 1000 de lei.
Noul act normativ
abroga Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru incalzirea locuintei, precum si a unor facilitati populatiei pentru plata energiei termice. Totodata, in termen de 30 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, Ministerul Administratiei si Internelor si Ministerul Finantelor Publice vor elabora norme metodologice de aplicare, care vor fi aprobate prin hotarare a Guvernului.
Comentarii articol (77)