Cheltuielile de personal cu bugetarii vor fi plafonate pana la finalul anului 2013, potrivit unui proiect de act normativ inregistrat la Senat. In acelasi timp, si in anii urmatori, posturile vacante din sistemul bugetar vor fi blocate, iar bugetarii nu vor mai primi tichete cadou sau tichete de vacanta.
Proiectul de lege pentru plafonarea unor indicatori specificati in cadrul fiscal-bugetar si a unor masuri financiar-bugetare aplicabile pana la 1 ianuarie 2014 prevede
mentinerea unor masuri de austeritate deja implementate in perioada 2009-2011.
Astfel, plafonul cheltuielilor de personal vor fi limitate la
7,2% din PIB in anul 2012, respectiv 7,1% din PIB in 2013.
In acelasi timp, potrivit proiectului de act normativ, personalul bugetar, cu exceptia celor din institutiile finantate din fonduri proprii,
nu va mai beneficia de tichete cadou si de tichete de vacanta. Conform Executivului, impactul financiar asupra cheltuielilor bugetare in cazul acordarii acestor drepturi in urmatorii doi ani ar fi de peste 18,5 miliarde de lei.
De asemenea,
posturile din sistemul bugetar vor fi blocate pana la data de 1 ianuarie 2014. In expunerea de motive a proiectului se precizeaza ca aceasta masura coroborata cu cea a plafonarii cheltuielilor ar duce la economii de peste 3,6 miliarde de lei in ce priveste costurile de personal. Conform sefului Executivului,
numarul angajatilor din institutii publice s-a diminuat in ultimii doi ani de la 1,4 milioane, cati erau in decembrie 2008, la 1,25 milioane.
Si in
strategia fiscal-bugetar pentru perioada 2011-2014 se arata ca Executivul va promova “
o politica salariala in concordanta cu ultimele evolutii ale mediului intern si international, cadrul legislativ in vigoare, precum si masurile fiscale si bugetare ce se vor implementa pe orizontul de referinta”. Astfel, se va continua aplicarea etapizata a
Legii-cadru nr. 284/2010, astfel incat prin majorari succesive ale salariilor de baza, soldelor/ salariilor de functie si indemnizatiilor lunare de incadrare in plata, sa se ajunga la nivelul de salarizare stabilit. conform anexelor la lege. Documentul prevede ca, in anul 2012, v
aloarea de referinta corespunzatoare coeficientului de ierarhizare 1,00 se mentine la nivelul de 600 lei.
Bugetarii au ramas si fara stimulente
In acelasi timp,
personalul bugetar nu va mai beneficia de stimulente incepand cu 1 ianuarie 2012. Prin OUG nr. 71/2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 637, din 6 septembrie 2011, sunt abrogate prevederi din aproximativ 20 de acte normative prin care se stabilea constituirea unui fond destinat stimularii personalului bugetar.
Prin
Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, salariile bugetarilor au fost diminuate, incepand cu 1 iulie 2010, cu 25%. Ulterior, Guvernul a aprobat majorarea veniturilor salariale ale acestora, incepand cu ianuarie 2011, dar numai cu 15% fata de octombrie 2010.
Premierul Emil Boc a precizat, in urma cu o luna, ca
obiectivul Guvernului este ca, de la 1 ianuarie 2012, sa inceapa recuperarea diminuarii salariale in cazul bugetarilor.
O alta masura care vizeaza drepturile salariale ale personalului bugetar se refera la plata sumelor prevazute prin hotarari judecatoresti avand ca obiect acordarea unor drepturi de natura salariala stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii dupa data de 20 mai 2010. Astfel,
bugetarii vor primi banii esalonat: 34% din suma in 2012, respectiv cate 33% in 2013 si 2014.
_
Proiectul de lege poate fi consultat in fisier atasat.
Comentarii articol (12)