Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 98/2011 pentru modificarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, precum si pentru stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor administrate privat a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 827, din 22 noiembrie 2011.
Avand in vedere ca prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioar e:
- s-a creat cadrul legal de integrare in sistemul unitar de pensii publice a persoanelor apartinand sistemelor neintegrate sistemului public de pensii, (cadrele militare in activitate, soldatii si gradatii voluntari, politistii si functionarii public i cu statut special din sistemul administratiei penitenciare, din domeniul apararii nationale, ordinii publice si sigurantei nationale), in scopul stabilirii acelorasi obligatii si drepturi pentru toti asiguratii sistemului de pensii publice (principiul egalitatii de tratament intre t oti participantii la sistemul public de pensii) printre care si obligatia de a adera la sistemul fondurilor de pensii administrate privat, in con formitate cu prevederile Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
- s-a extins categoria de asigurati obligatoriu ai sistemului public de pensii, considerent pentru care se impune modificarea Legii nr. 411/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel incat sa fie creat cadrul legal necesar ca aceste categorii de asigurati sa poata adera la un fond de pensii, luand in considerare prevederile Legii nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, potrivit carora contributia la fondul de pensii administrat privat, care este parte din contributia individuala de asigurari sociale datorata la sistemul publ ic de pensii, se transmite de Casa Nationala de Pensii Publice (CNPP) si de casele de pensii sectoriale fondurilor de pensii administrate privat, intrucat Legea nr. 411/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, cuprinde prevederi potrivit carora persoanele in varsta de pana la 35 de ani, care sunt asigurate si care contribuie la sistemul public de pensii, trebuie sa ader e la un fond de pensii, iar administrarea sistemului public fiind realizata atat de CNPP, cat si de catre casele sectoriale de pensi i, este necesar ca si Legea nr. 411/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sa reglementeze ca institutii de evi denta atat CNPP, cat si casele sectoriale de pensii. Avand totodata in vedere necesitatea asigurarii bunei functionari a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, prin stabilirea modului de numire a presedintelui, a vicepresedintelui si a celorlalti membri ai Consiliului Comisiei prin votul majoritatii deputatilor si senatorilor prezenti, in acelasi mod cu numirea membrilor in alte institutii autonome similare, cum este, de exemplu, Consiliul National de Combatere a Discriminarii, in considerarea faptului ca elementele sus-mentionate vizeaza un interes public si constituie o situatie extraordinara a carei reglementare nu poate fi amanata, se impune adoptarea de masuri urgente pe calea ordonantei de urgenta. In temeiul art. 115 alin. (4) din Constitutia Romaniei, republicata, Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. I. - La articolul 2 alineatul (1) din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificarile si completarile ulterioare, punctul 21 se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„21. institutie de evidenta - institutia care are ca atributie legala evidenta asiguratilor din sistemul public de pensii, respectiv Casa Nationala de Pensii Publice si casele de pensii sectoriale;”.
Art. II. - Asiguratii prevazuti la art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, a caror identitate constituie informatie clasificata, potrivit legii, nu participa la fondurile de pensii administrate privat.
Art. III.- Persoanele prevazute la art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 263/2010, cu modificarile si completarile ulterioare, care nu intra sub incidenta art. II din prezenta ordonanta de urgenta, au obligatia de a adera la un fond de pensii administrat privat in termen de 7 luni de la intrarea in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, in caz contrar fiind repartizate aleatoriu de catre institutia de evidenta.
Art. IV. - La articolul 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2005 privind infiintarea, organizarea si functionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 509 din 15 iunie 2005, aprobata cu modificari prin Legea nr. 313/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, alineatul (4) se modifica si va avea urmatorul cuprins:
„(4) Numirea presedintelui, a vicepresedintelui si a celorlalti membri ai Consiliului Comisiei se face in sedinta comuna a celor doua Camere ale Parlamentului, cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor prezenti.”
Art. V. - Prevederile art. IV nu se aplica mandatelor presedintelui, vicepresedintelui si ale celorlalti membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private in vigoare in prezent, pe durata valabilitatii acestora.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC
Contrasemneaza:
Ministrul muncii, familiei si protectiei sociale, Sulfina Barbu
Ministrul apararii nationale, Gabriel Oprea
p. Ministrul administratiei si internelor, Mihai Capra, secretar de stat
Directorul Serviciului Roman de Informatii, George Cristian Maior
Ministrul finantelor publice, Gheorghe Ialomitianu
Bucuresti, 16 noiembrie 2011.
Nr. 98.
Comentarii articol (0)