Asiguratii de peste 18 ani beneficiaza de 13 servicii stomatologice gratuite (printre care tratamentul hemoragiei si alveolitei, tratamentul parodontitelor sau reparatia protezelor) si de 7 servicii decontate in proportie de 60%, cum sunt spre exemplu extractiile sau proteza acrilica.
"Pentru a beneficia de servicii medicale de medicina dentara, asiguratii trebuie sa se adreseze furnizorilor de servicii medicale de medicina dentara aflati in relatii contractuale cu casele de asigurari sociale de sanatate de care apartin", a explicat la solicitarea AvocatNet.ro departamentul de presa al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate.
Potrivit reprezentantilor CNAS, listele cu furnizorii de servicii medicale de medicina dentara din ambulatoriu care au incheiate contracte cu casele de asigurari de sanatate sunt afisate pe paginile web ale fiecarei case de asigurari de sanatate.
Totusi, verificarile noastre aleatorii arata ca pe paginile de internet informatiile nu sunt intotdeauna actualizate. Spre exemplu, in ceea ce priveste Capitala, lista prezentata de Casa de Asigurari de Sanatate Bucuresti este cea valabila pentru anul 2011.
Nici pe site-ul CJAS Timis informatiile nu sunt foarte clare pentru ca lista prezentata nu este datata, astfel ca nu putem sti cu certitudine cat de actuale sunt datele respective. Povestea se repeta si la Maramures.
Nu la fel stau lucrurile in ceea ce priveste judetele Brasov, Sibiu sau Prahova, unde listele medicilor stomatologici care ofera servicii gratuite sau decontate de Casa de Asigurari de Sanatate sunt actualizate si prezentate clar ca valabile in anul 2012 – le puteti consulta accesand link-urile urmatoare: Brasov, Sibiu , Prahova.
Liste actualizate pentru anul 2012 am gasit si pentru judetele Constanta, Hunedoara sau Suceava.
Verificati singuri care sunt cabinetele stomatologice care ofera servicii medicale gratuite sau decontate in judetele voastre la rubrica furnizori medicali de pe paginile de internet ale caselor de asigurari de sanatate judetene. Adresele paginilor web ale caselor de asigurari de sanatate pot fi vizualizate AICI.
Ce documente va sunt necesare
Reprezentantii CNAS ne-au mai precizat ca, pentru a beneficia de servicii de medicina dentara decontate din Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate, pacientii trebuie sa prezinte medicilor dentisti documente justificative privind calitatea de asigurat in sistemul de asigurari sociale de sanatate.
Intr-un articol mai vechi publicat pe AvocatNet.ro explicam cum se dovedeste calitatea de asigurat in cazul salariatilor, pensionarilor, studentilor, persoanelor fizice autorizate sau somerilor.
Astel, aaca sunteti salariati, pentru a va demonstra calitatea de asigurati, este nevoie ca angajatorul sa va elibereze o adeverinta din care sa reiasa ca vi se retine si vireaza contributia la Fondul National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate.
Adeverinta, cu o valabilitate de 3 luni, se elibereaza pe propria raspundere a angajatorului, insa modelul acesteia este stabilit de autoritati prin Ordinul nr. 903/2007 si folosirea acestui format este obligatorie.
Persoanele fizice autorizate, in schimb, trebuie sa isi demonstreze calitatea de asigurat printr-o adeverinta de asigurat, valabila tot 3 luni de la momentul emiterii, eliberata pe baza urmatoarelor documente, dupa cum informeaza Casa de Asigurari a Municipiului Bucuresti pe site-ul sau:
- act de identitate;
- dovada achitarii contributiei la asigurarile sociale de sanatate la zi.
Pensionarii au nevoie de:
- actul de identitate,
- cuponul mandatului postal de achitare a drepturilor sau a talonului de plata prin cont curent personal deschis la o unitate bancara, din luna anterioara.
Somerii trebuie sa pregateasca:
- actul de identitate;
- carnetul si/sau adeverinta de somaj.
Copiii in varsta de pana la 18 ani au nevoie de actul de identitate sau certificatul de nastere, dupa caz. Adeverinta de asigurat le va fi valabila pana cand implinesc 18 ani.
Adeverinta pentru elevii sau studentii cu varsta cuprinsa intre 18 si 26 de ani se elibereaza pe baza urmatoarelor documente:
- act de identitate;
- document eliberat de organele fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri din munca, un document din care sa rezulte ca au calitatea de elev sau student;
- declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri din munca.
Parintii aflati in concediu pentru cresterea copilului au nevoie de:
- actul de identitate
- decizia emisa de directiile judetene de munca, familie si egalitate de sanse, respectiv de Directia de Munca, Familie si Egalitate de Sanse a Municipiului Bucuresti;
Femeile insarcinate sau lauze care solicita eliberarea adeverintei de asigurat trebuie sa prezinte:
- actul de identitate;
- adeverinta medicala;
- certificatul de nastere a copilului - pentru lauze;
- un document eliberat de unitatile fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile
- o declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri sau documente justificative din care sa rezulte ca realizeaza venituri lunare sub salariul de baza minim brut pe tara;
Dosarul persoanelor cu handicap trebuie sa cuprinda:
- actul de identitate;
- certificatul de incadrare intr-un grad de handicap;
- un document eliberat de organele fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile,
- declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza alte venituri in afara celor prevazute de legea prin care li s-a stabilit aceasta calitate.
Pentru un coasigurat aflat in intretinerea unui asigurat, documentele necesare la eliberarea adeverintei de asigurat sunt:
- actul de identitate;
- documente care sa ateste relatia de rudenie sau casatoria cu persoana asigurata;
- documente eliberate de organele fiscale teritoriale din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri impozabile;
- declaratie pe propria raspundere din care sa rezulte ca nu realizeaza venituri proprii;
- declaratie pe propria raspundere a persoanei asigurate prin care aceasta declara ca are in intretinere persoana respectiva.
Cititi ce documente sunt necesare si pentru celelalte persoane asigurate in sistemul public de sanatate AICI.
Consultati lista serviciilor stomatologice de baza si procentele in care sunt ele decontate in fisierul atasat acestui articol.
Comentarii articol (38)