Noua procedura de inregistrare a contractelor este prevazuta in Ordinul ANAF nr. 1400/2012, publicat in Monitorul Oficial nr. 695 din 10 octombrie 2012. Actul normativ abroga o procedura asemanatoare, aprobata in 2007. Noile reglementari publicate de Fisc nu difera cu mult fata de cele vechi. Practic, procedura este in linii mari aceeasi, numai ca noul act normativ contine reglementari mai clare si mai multe precizari de aplicare a procedurii.
Ordinul ANAF nr. 1400/2012 stabileste ca persoanele juridice romane, persoanele fizice rezidente, precum si sediile permanente din Romania apartinand persoanelor juridice straine au obligatia sa inregistreze contractele incheiate cu persoane juridice straine sau persoane fizice nerezidente care executa pe teritoriul Romaniei prestari de servicii de natura lucrarilor de constructii, de montaj, activitatilor de supraveghere, activitatilor de consultanta, de asistenta tehnica si a oricaror altor servicii prestate in Romania, care genereaza venituri impozabile.
Actul normativ precizeaza ca atunci cand nu este incheiat contract in forma scrisa, se inregistreaza documentele care justifica prestarile efective de servicii pe teritoriul Romaniei: situatii de lucrari, procese-verbale de receptie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, studii de piata sau orice alte documente corespunzatoare.
Cei care nu inregistreaza la Fisc aceste contracte sau documentele doveditoare risca o amenda de la 500 lei la 1.000 lei, daca sunt persoane fizice, si amenda de la 1.000 lei la 5.000 lei, daca sunt persoane juridice.
Atentie! Contractele/Documentele incheiate de persoane juridice romane, persoane fizice rezidente, precum si sediile permanente din Romania apartinand persoanelor juridice straine cu persoane juridice straine sau persoane fizice nerezidente pentru activitati desfasurate in afara teritoriului Romaniei nu trebuie inregistrate.
Noua procedura elaborata de ANAF se aplica deja din 10 octombrie, cand prevederile Ordinului ANAF nr. 1400/2012 au intrat in vigoare.
Cum se face inregistrarea acestor contracte
Pentru inregistrarea contractelor sau documentelor pentru serviciile prestate in Romania, contribuabilii trebuie sa depuna un formular special, a carui nou model este aprobat tot prin acest ordin.
Declaratia de inregistrare a contractelor/documentelor care justifica prestarile efective de servicii pe teritoriul Romaniei, initiale/aditionale (conexe), incheiate cu persoane juridice straine sau persoane fizice nerezidente se depune pentru fiecare contract sau document care justifica prestarile efective de servicii efectuate pe teritoriul Romaniei, in termen de 30 de zile de la data incheierii contractelor sau de la data emiterii documentelor care justifica prestarile efective de servicii pe teritoriul Romaniei.
Inregistrarea acestor contracte, indiferent de durata acestora, se efectueaza la organele fiscale teritoriale in a caror raza persoanele juridice romane, persoanele fizice rezidente, precum si sediile permanente din Romania apartinand persoanelor juridice straine, beneficiare ale activitatilor mentionate mai sus isi au domiciliul fiscal.
De la aceasta regula, fac exceptie doar persoanele juridice romane care au calitatea de contribuabili mari si mijlocii, acestia avand obligatia inregistrarii contractelor/documentelor la organul fiscal competent pentru administrare.
Puteti consulta atasat modelul declaratiei de inregistrare a contractelor/documentelor care justifica prestarile efective de servicii pe teritoriul Romaniei.
Comentarii articol (9)