Decizia Curtii de Apel Bucuresti confirma punctul de vedere sustinut de NNDKP inca din 2008 cu privire la domeniul de aplicare al Regulamentului 1768/1992 pe teritoriul Romaniei, sustinut cu argumente ce valorifica jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii Europene.
Opinia exprimata de NNDKP in acest tip de litigii s-a intemeiat pe faptul ca scopul regulamentului european este de a compensa timpul in care titularul brevetului a fost impiedicat sa isi utilizeze inventia din cauza ca ar fi trebuit sa obtina o autorizatie de punere pe piata printr-o procedura foarte complexa.
„Titularului unui brevet de inventie nu i se poate extinde perioada de protectie (prin acordarea unui certificat suplimentar) daca produsul a fost introdus initial pe piata din Romania urmand o procedura inca nearmonizata cu prevederile directivei Comisiei Europene (65/65/CEE). Chiar daca mai tarziu a obtinut si autorizatii conforme cu legislatia europeana, tot nu poate obtine un certificat suplimentar de protectie – intrucat titularul brevetului nu a fost impiedicat sa exploateze din punct de vedere comercial inventia respectiva si sa isi recupereze investitiile facute cu cercetarea farmaceutica”, a declarat Sorina Olaru (Cretu), partener in departamentul de litigii.
Proiectul a implicat o echipa multidisciplinara coordonata de Sorina Olaru (Cretu) si formata din avocati litigatori si un reputat consilier in proprietate industriala (Adina Badarau), cu experienta in domeniile marci, desene si brevete.
Practica de farma a NNDKP consiliaza in mod constant unii din cei mai mari producatori (Zentiva, Ferring Pharmaceuticals, Dr. Reddy's) sau distribuitori (Romastru Trading) de medicamente, in legatura cu o gama variata de aspecte legale si de reglementare, printre care revizuirea contractelor comerciale, calcularea preturilor la medicamente, taxa de clawback si aspecte specifice privind dispozitivele medicale.
Comentarii articol (0)