La 1 ianuarie 2013 a intrat in vigoare Legea nr. 77/2012 pentru modificarea si completarea Legii notarilor publici si a activitatilor notariale, ce prevede, printre altele, liberalizarea tarifelor notarilor. Concret, potrivit noilor dispozitii, notarul public poate stabili, de comun acord cu solicitantul, tariful pentru serviciile prestate. AvocatNet.ro a tratat deja acest subiect AICI.
O alta modificare operata de actul normativ citat si aplicabila din 1 ianuarie o constituie prevederea potrivit careia actul autentic notarial va fi intocmit intr-un singur exemplar original, care se va pastra in arhiva notarului public.
"Actele autentice notariale se intocmesc intr-un singur exemplar original, care se pastreaza in arhiva notarului public", se precizeaza in noile reglementari. Pana la intrarea in vigoare a acestor dispozitii, fiecare parte putea solicita cel putin un exemplar original al inscrisului autentic, iar toate exemplarele originale erau semnate in fata notarului public.
In actualul context legislativ, insa, actul notarial este intocmit intr-un singur exemplar original, astfel ca doar acesta si anexele sale sunt semnate de parti si, dupa caz, de alte persoane prevazute de lege.
Concret, partile nu vor mai primi un exemplar original, ci un duplicat de pe actul original, ce va purta numai semnatura notarului si sigiliul biroului notarial si va avea aceeasi forta probanta si executorie ca si originalul actului.
Important! Tot duplicate se vor folosi si atunci cand vor fi comunicate acte autentice notariale catre oficiile de cadastru si publicitate imobiliara, Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, politie, oficiile de stare civila, directiile de taxe si impozite etc.
Conform unei informari realizate recent de Uniunea Nationala a Notarilor Publici din Romania (UNNPR), toate duplicatele eliberate in ziua autentificarii actului sunt scutite de plata oricarui onorariu suplimentar.
Institutia mentioneaza, de asemenea, ca se pot realiza si copii legalizate, ce vor semana, ca forma, cu duplicatul actului autentic existent in arhiva notarului public. Totodata, orice notar poate intocmi copii legalizate de pe duplicatele emise de orice alt notar.
In schimb, eliberarea unui duplicat va putea fi facuta numai de notarul public care detine arhiva in care se afla exemplarul original.
Conform sursei citate, prin incheierea actelor notariale intr-un singur exemplar original, se va reduce si poate chiar se va elimina posibilitatea falsificarii inscrisurilor notariale ce poarta semnaturile partilor. "De altfel, procedura incheierii actului notarial autentic intr-un singur exemplar nu este originala, ci o intalnim in majoritatea tarilor membre ale Uniunii Europene, in tari cu veche traditie in domeniul notarial, cum sunt Franta, Belgia, Italia sau Germania", adauga UNBR.
----
Conform Legii notarilor publici si a activitatilor notariale nr. 36/1995, inscrisul autentic notarial este cel intocmit sau, dupa caz, primit si autentificat de catre notarul public ori de catre personalul misiunilor diplomatice si al oficiilor consulare.
Autentificarea inscrisului se face cu respectarea urmatoarei proceduri:
- stabilirea identitatii partilor (prin acte de identitate, pasapoarte, etc.)
- exprimarea consimtamantului acestora cu privire la continutul actului
- semnatura acestora si data inscrisului
Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr. 36/1995, republicata la 4 februarie 2013, poate fi consultata in sectiunea noastra de Legislatie sau direct accesand acest link.
Comentarii articol (9)