In perioada ce urmeaza, Ministerul Sanatatii va lansa in dezbatere publica cele mai importante proiecte de acte normative care vizeaza reforma in sanatate, anunta institutia pe site-ul propriu.
Este vorba despre proiectul de lege privind salarizarea personalului medical si proiectul de lege privind raspunderea civila (malpraxis). De asemenea, vor fi lansate in dezbatere publica principiile pe care se va baza pachetul de servicii medicale de baza si proiectul de modificare a statutului spitalelor.
"De la inceputul anului ne-am asumat reforma si faptul ca anul 2013 este unul al schimbarilor in Sanatate. De altfel, o serie de directii de reforma le-am anuntat inca din programul de Guvernare. Este o reforma realizata de jos in sus, in care am avut numeroase consultari si discutii cu reprezentantii asociatiilor profesionale, ale pacientilor, sindicatelor, ONG-urilor etc. Fac precizarea ca mi-am asumat cu buna stiinta unele amanari de termene tocmai pentru a fi sigur ca opiniile, observatiile si sugestiile partenerilor nostri de dialog au fost consultate. (...) Este important de subliniat faptul ca, in afara de proiectul privind raspunderea civila, celelalte sunt proiecte pilot", a declarat ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, intr-o conferinta de presa sustinuta miercuri la sediul MS.
Elementele definitorii ale pachetului de servicii medicale de baza
"In definirea pachetului de baza MS incearca sa gaseasca un echilibru intre nevoile individului si dreptul sau la sanatate pe de o parte si obiectivul de a aduce eficienta in sistemul sanitar, pe de alta parte", sustine institutia.
In acest sens, definirea pachetului de baza se va face dupa urmatoarele principii:
- extinderea accesului populatiei la servicii sanitare de baza, incluzand aici si asigurati si neasigurati
- accentul pus pe preventie
- eficacitatea si cost-eficacitatea
Concret, conform sursei citate, pachetul de baza va contine urmatoarele componente:
- Servicii preventive. Fiecare cetatean va avea acces la un set de servicii de evaluare a riscurilor sale de boala si servicii de consiliere pentru a putea controla aceste riscuri;
- Servicii de urgenta. Cetatenii vor beneficia de servicii de urgenta prin cresterea acoperirii si a calitatii acestora, in cadrul ambulantei, serviciului SMURD, Centrelor de Permanenta si al Unitatilor – Compartimentelor de Primiri Urgente;
- Programe de sanatate. Se va asigura acces in totalitate pentru programele care se adreseaza principalelor probleme de sanatate ale populatei: cancer, diabet, boli cardiovasculare / neurovasculare, transplant, boli rare, etc.;
- Medicul de familie va avea un rol esential in furnizarea de servicii din pachetul de baza
- Ambulatoriul de specialitate va reprezenta domeniul de asistenta medicala care va trebui sa preia gradual cea mai mare parte din serviciile de sanatate furnizate actualmente in spital;
- Spital. Serviciile medicale oferite in cadrul spitalului vor fi eficientizate.
Salarizarea cadrelor medicale
Proiectul de lege privind salarizarea cadrelor medicale are ca scop cresterea veniturilor medicilor si stoparea exodului medicilor. Astfel, potrivit MS, proiectul pleaca de la principiul ca intr-o unitate sanitara singurii care aduc venituri in urma serviciilor realizate sunt medicii.
"In prezent, exista o grila de salarizare bugetara in care este inclusa si prestatia medicului, grila anacronica si complet nemultumitoare. In proiectul pilot al legii, vom scoate medicul din statutul bugetar si ii vom oferi mai multe variante de lucru. Daca opteaza sa ramana in unitatea sanitara de stat si sa munceasca norma intrega, atunci va avea posibilitatea, dupa orele de program, sa realizeze consultatii private in paturi private sau intr-o cota parte privata dintr-o sectie a spitalului public. In acest fel, medicul va avea posibilitatea sa realizeze venituri suplimentare in conditii optime de timp si confort”, a precizat Eugen Nicolaescu.
Conform proiectului de act normativ, cetatenii pot achita serviciile private ale medicilor din asigurarile private incheiate sau platind tarifele stabilite prin normele la lege.
Statutul spitalelor
Proiectul de lege care prevede modificarea statutului spitalelor da posibiltatea acestor unitati sa devina institutii autonome, cu mai multa flexibilitate in asigurarea unui management eficient, astfel incat spitalele sa devina competitive, iar medicii sa fie platiti dupa performanta.
Mai exact, spitalele se vor imparti in doua categorii, unele de interes national (spitalele regionale de urgenta, spitalele judetene de urgenta si institutele) si spitalele de interes local (spitalele municipale si cele orasenesti).
Vor fi alese 12 unitati medicale pentru implementarea proictului pilot, pentru care Guvernul isi va asuma raspunderea prin hotarare de Guvern.
"Sistemul sanitar are nevoie de manageri performanti, care sa actioneze eficient si responsabil, in interesul pacientilor, dar si al angajatilor din subordine. Acest lucru va duce treptat la depolitizarea functiei de manager", a precizat ministrul Sanatatii, in cadrul conferintei de presa.
Proiectul privind raspunderea civila (malpraxis)
Principala modificare este instituirea obligatorie a unei proceduri care sa aduca pe primul plan solutionarea amiabila a litigiului, prin negociere directa intre asigurat, asigurator si pacient.
In acest fel, pacientul va beneficia de proceduri simplificate, costuri reduse si garantia ca atunci cand se va dovedi actul de malpraxis va fi despagubit de catre asiguratori.
De asemenea, noua lege le ofera medicilor o protectie reala din partea asiguratorilor in cazurile de malpraxis, ei fiind asigurati atat pentru daune materiale cat si morale. Potrivit MS, in proiect a fost introdusa si clauza de anterioritate, astfel incat medicul sa fie asigurat pentru incidente petrecute cu pana la 3 ani inaintea incheierii contractului de asigurare.
---
Proiectele vor fi postate in dezbatere publica pe pagina de internet a Ministerului Sanatatii si sunt prevazute a intra in vigoare incepand cu anul viitor.
Comentarii articol (5)