Conform prevederilor art. 129 alin. (1) din Legea privind dialogul social, negocierea colectiva este obligatorie numai la nivel de unitate, cu exceptia in care aceasta are mai putin de 21 de salariati, prevederile fiind preluate si de Codul Muncii la art. 229 alin. (2). Intelegem de aici ca negocierea este obligatorie in cazul unitatilor cu cel putin 21 de angajati si facultativa in cazul unitatilor avand cel mult 20 de salariati, precum si in cadrul grupurilor de unitati si al sectoarelor de activitate.
Participantii la negocierea colectiva sunt, pe de-o parte, angajatorul (reprezentat in cadrul negocierii collective de catre organul de conducere stabilit prin lege, statut ori regulament de functionare), iar de cealalta angajatii (reprezentati fie de catre sindicatul legal constituit si reprezentativ sau de catre reprezentantii alesi).
In cazul unitatilor la nivelul carora nu sunt constituite organizatii sindicale reprezentativ (sindicatul este reprezentativ la nivelul unei unitati daca jumatate plus unu dintre angajatii unitatii in cauza sunt membri ai acestuia), interesele angajatilor in cadrul negocierii colective vor fi aparate si promovate de catre reprezentatii alesi ai acestora.
Mai exact, conform Legii dialogului social, reprezentatii salariatilor sunt alesi in cadrul adunarii generale a salariatilor, cu votul a cel putin jumatate din numarul total al salariatilor. Asadar, reprezentatii salariatilor sunt acei angajati alesi de colegii lor sa-i reprezinte in relatiile cu angajatorul si sa exercite unele din atributiile prevazute pentru sindicate, dar nu si pe cele date exclusive in competent acestora. Trebuie subliniat ca existenta reprezentatilor salariatilor nu este obligatorie, legea instituind doar o posibilitate, si nu o obligatie pentru salariati de a-si alege reprezentatii.
Referitor la initierea negocierii, Legea privind dialogul social dispune, la art. 129 alin. (1) – (3), ca intiativa apartine angajatorului si trebuie sa intervina cu cel putin 45 de zile calendaristice inaintea expirarii contractului colectiv de munca sau a perioadei de aplicabilitate a clauzelor stipulate in actele aditionale la contractele colective de munca.
In ipoteza in care in unitate nu exista un contract colectiv de munca, partile pot conveni negocierea acestuia in orice moment (art. 141 alin. (3) din Legea privind dialogul social ). Acest text se poate interpreta in sensul ca, in societatile in care nu exista un contract colectiv de munca la nivel de unitate, negocierea poate incepe in orice moment, dar doar daca ambele parti sunt de acord cu privire la acest aspect. Ar rezulta, de aici, ca daca partile nu se inteleg, se poate ajunge la conflicte colective de munca, inclusiv la greva, dar nu si la aplicarea unei sanctiuni contraventionale.
Legea este acoperitoare si pentru situatiile in care in unitatile in care exista contract colectiv, angajatorul nu initiaza negocierea, aceasta putand fi declansata la cererea scrisa a reprezentantilor salariatilor, in termen de cel mult 10 zile calendaristice de la comunicarea solicitarii. In acest caz, art. 217 din Legea privind dialogul social, lit. b) dispune clar sanctionarea contraventionala a refuzului angajatorului de a incepe negocierea, amenda fiind stabilita intre 5.000 RON si 10.000 RON.
Tot in sarcina angajatorului cade si obligatia de a stabili prima sedinta de negocieri, precum si de a convoca toate partile indreptatite in vederea negocierii contractului colectiv de munca. Concret, art. 130 alin. (1) din Legea privind dialogul social impune in acest sens un termen de 5 zile calendaristice de la data declansarii procedurilor de negociere.
Incheierea contractului colectiv de munca in urma negocierii: obligatorie sau nu?
Ramane, totusi, intrebarea cu care se confrunta frecvent orice angajator: este obligatoriu ca negocierea colectiva sa se finalizeze cu semnarea unui contract colectiv de munca?
Raspunsul il putem deduce din prevederile art. 129 din Legea privind dialogul social, care impune, la nivel de unitate, angajatorului cu mai mult de 21 de salariati, obligatia de negociere colectiva, insa nu si finalizarea acesteia cu incheierea contractului colectiv de munca. Concluzionam, deci, ca negocierea este obligatorie si nu incheierea propriu-zisa a contractului colectiv de munca.
La finalul negocierilor, partile pot decide de comun acord ca nu doresc incheierea unui contract colectiv de munca, chiar daca au avut loc sedinte de negociere colectiva. Aceasta decizie a partenerilor sociali va fi consemnata expres in procesul verbal de negociere, iar negocierea va inceta.
Pe de alta parte, trebuie sa atragem atentia asupra faptului ca, in cazul in care negocierile nu se finalizeaza din culpa angajatorului, situatia poate duce la izbucnirea unui conflict colectiv de munca (greva), atunci cand sunt intrunite conditiile prevazute in lege.