Angajatorii vor putea alege intre a acorda salariatilor tichete de masa pe suport hartie sau tichete de masa electronice sub forma de carduri, aceasta ultima categorie de tichete fiind introdusa printr-un proiect de lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masa, aprobat de deputati in aceasta saptamana si care a fost trimis deja Presedintiei spre promulgare.
Noul format al tichetelor va produce o serie de efecte atat pentru angajatori, cat si pentru angajati. Pe de o parte, angajatorii vor trebui sa plateasca mai mult pentru achizitionarea noilor tichete comparativ cu costurile suportate pentru achizitionarea tichetelor pe suport hartie. De cealalta parte, salariatii vor putea utiliza tichetele intr-un numar restrans de magazine si restaurante, pentru ca acestea vor trebui prevazute cu aparate care sa accepte plata ca tichetele de masa sub forma de carduri.
Jean Istasse, general manager Sodexo Solutii pentru Motivare, a declarat pentru AvocatNet.ro ca tichetele de masa electronice reprezinta un serviciu mult mai complex decat tichetele de masa pe suport de hartie, iar pretul va reflecta desigur complexitatea acestuia si cererile clientilor.
"Cu siguranta ca pentru unitatile emitente de tichete, sistemul de tichete electronice va fi mult mai scump decat cel pe hartie avand in vedere ca vor fi volume mai mici si ne bazam pe experienta din alte tari cand sustinem acest lucru. Rata de crestere a volumelor de tichete de masa electronice depinde in primul rand de nevoile companiilor si ale angajatilor lor si de masura in care tichetele electronice reusesc sa raspunda acestor nevoi", a adaugat acesta.
In proiectul de act normativ aprobat recent de deputati se arata ca angajatorul urmeaza sa achite emitentilor tichetelor de masa electronice atat contravaloarea nominala a tichetelor, precum si costul emiterii pe suport electronic.
In plus, valoarea nominala a tichetelor de masa, fie pe suport hartie, fie in format electronic, nu va putea fi diminuata in niciun mod.
In ceea ce priveste regimul fiscal aplicat angajatorilor care acorda tichete de masa electronice, reprezentantul Sodexo Solutii pentru Motivare a subliniat ca acesta va ramane acelasi indiferent de suportul pe care sunt emise tichete - hartie sau electronic.
Va reamintim ca sumele corespunzatoare tichetelor de masa acordate de angajatori salariatilor sunt deductibile la calculul impozitului pe profit (in limitele valorii nominale indexate si a unui tichet pentru fiecare zi lucrata) si scutite de plata taxelor salariale ale angajatorului: CAS 20,8% (mininm), Contributii concedii si indemnizatii (0,85%), Contributia la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale 0,25%, Fondul de sanatate 5,2%, Fondul de somaj 0,5%, Fondul asigurare accidente: 0,85% (maxim).
Potrivit lui Jean Istasse, in special pentru companiile mari, tichetele de masa electronice pot parea la o prima analiza mult mai atractive din punct de vedere administrativ.
Totusi, exista cateva aspecte pe care de care angajatorul trebuie sa tina cont atunci cand opteaza pentru distribuirea de tichete de masa electronice.
"Odata ce s-a trecut pe card, exista si alte procese noi care trebuie luate in considerare, si care in prezent nu sunt dezvoltate (pierderea si inlocuirea cardului, inlocuirea PIN-ului)", a atentionat sursa citata.
Din perspectiva angajatului, pentru inceput acesta va putea folosi tichetele de masa electronice doar in magazinele alimentare care sunt echipate sa accepte carduri, a mai spus aceeasi sursa.
Reteaua de afiliere pentru tichetele de masa electronice va fi mai putin dezvoltata decat reteaua de afiliere a tichetelor de masa pe suport de hartie, dar in timp se va dezvolta, a adaugat reprezentantul Sodexo Solutii pentru Motivare. In plus, tot comparativ cu tichetele de masa pe hartie, angajatii care vor primi tichetele de masa electronice vor avea nevoie sa primeasca informari regulate despre sumele disponibile pe card (la momentul in care folosesc cardul, sau o data pe luna, cand cardul va fi alimentat).
Totusi, spre deosebire de tichetele pe suport hartie, care nu permit acordarea restului de bani la achizitionarea unor produse a caror valoare este mai mica decat valoarea nominala inscrisa pe tichet, tichetele electronice au un alt regim de utilizare.
Conform proiectului de lege, debitarea sumelor corespunzatoare produselor alimentare solicitate de salariat, in cazul tichetelor de masa pe suport electronic, urmeaza sa se realizeze la valoarea respectivelor produse alimentare.
In opinia lui Jean Istasse modificarile aduse de proiectul recent aprobat de deputati sunt binevenite.
"Sodexo emite ambele tipuri de instrumente deja, nu doar in Europa, ci si pe alte continente (Asia, America Latina, etc). Salutam faptul ca noile amendamente respecta principiile de functionare a sistemului de tichete de masa care in ultimii 15 ani a demonstrat deja sustenabilitatea si impactul pozitiv. Ministerul de Finante va continua sa aiba un rol de autorizare si control in procesul de emitere a tichetelor de masa electronice, ceea ce va asigura si in viitor stabilitatea sistemului de tichete de masa", a precizat acesta.
Potrivit proiectului de lege, firmele care urmeaza sa emita tichetele de masa in format electronic trebuie sa fie autorizate de Ministerul Finantelor.