Pentru a-si certifica declaratia de impozit pe profit, contribuabilii persoane juridice trebuie sa depuna nota de certificare direct la Fisc, chiar daca au transmis formularul online, conform Nadiei Oanea, Senior Manager si Head of Tax la Baker Tilly Klitou and Partners Business Services. In plus, costurile pentru a certifica aceasta declaratie depind de afacerile si de complexitatea firmei pentru care se face certificarea, precum si de costurile consultantului fiscal.
AvocatNet.ro: Cum se face certificarea declaratiilor de impozit pe profit, in prezent?
Nadia Oanea: La 1 ianuarie 2014, a incetat suspendarea prevederii care obliga contribuabilii sa-si certifice obligatiile fiscale anuale (n.red. - Legea nr. 162/2012), iar declaratiile 101 privind impozitul pe profit pe 2013 care au termen de depunere 25 martie 2014 ar intra sub aceasta obligatie de certificare de catre un consultant fiscal. Sunt exceptate de la regula acele firme care au obligatia, conform normelor contabile, sa-si auditeze situatiile financiare anuale, deci vorbim de o obligatie pentru IMM-uri.
Pentru mediul de afaceri, certificarea este un cost in plus si, in conditiile actuale, cand focusul firmelor este pe salvarea costurilor si o eficienta cat mai mare a operatiunilor, evident ca prima reactie ar fi sa ne plangem ca statul a introdus inca o obligatie, care reprezinta un cost in plus.
AvocatNet.ro: Cat ar fi acest cost?
Nadia Oanea: Depinde de la consultant la consultant, in primul rand, in functie de costurile pe care le are fiecare firma de consultanta. In al doilea rand, depinde de business-ul si de complexitatea firmei pentru care se certifica declaratia 101.
Certificarea presupune o revizuire din punct de vedere fiscal a modului in care se calculeaza profitul impozabil, respectiv veniturile impozabile, cheltuielile deductibile, cheltuielile nedeductibile, elementele similare veniturilor impozabile si asa mai departe, creditul fiscal, alte deduceri.
Pentru mediul de afaceri, plusul certificarii este faptul ca intreprinzatorul va avea un grad de siguranta mult mai mare ca isi indeplineste in mod corect obligatia de calcul la declararea impozitului pe profit.
Ma astept ca organele fiscale sa introduca in analiza lor de risc fiscal faptul ca un contribuabil a certificat declaratia anuala de catre un consultant fiscal sau nu, pentru ca si pentru organul fiscal certificarea ar trebui sa insemne un plus de confort, ca respectivul contribuabil si-a calculat impozitul pe profit in mod corect. Din strategia pe termen scurt si mediu a ANAF face parte implementarea unui sistem de analiza de risc fiscal a contribuabililor (n.red. – conform
proiectului de OUG, MFP intentioneaza sa introduca analiza de risc in Codul de Procedura Fiscala, la inspectia fiscala), in functie de care contribuabilii sunt planificati pentru inspectia fiscala sau nu. Ar fi de dorit, atata vreme cat legea impune obligatia certificarii pentru firmele mici, ca aceasta certificare sa fie luata in calcul si ca un indicator care semnaleaza un risc fiscal scazut. Faptul ca o firma isi indeplineste obligatia de certificare ar trebui sa insemne pentru organul fiscal ca respectiva firma are un grad ridicat de conformare fiscala.
Interesant aici ar fi de mentionat ca certificarea nu are ca scop sa dea solutii de optimizare fiscala pentru firme. Certificarea vine dupa trei luni de la incheierea anului fiscal si certifica, cu sau fara rezerve, daca firma si-a calculat corect impozitul pe profit. Totusi, consultantul fiscal are posibilitatea sa observe anumite riscuri fiscale pentru modelul de business al clientului sau si poate veni intr-o misiune de consultanta fiscala separata in sprijinul clientului cu idei de minimizare a riscurilor fiscale sau de optimizare fiscala. Cu siguranta, trebuie vazuta aceasta activitate a consultantului fiscal ca o activitate cu plus valoare pentru mediul de afaceri.
AvocatNet.ro: Cum se depune formularul 101, in prezent?
Nadia Oanea: Formularul 101 nu a fost, deocamdata, modificat si, din practica anilor in care certificarea a fost obligatorie, nota de certificare s-a depus separat la organul fiscal, direct, dupa depunerea online a declaratiei 101.
AvocatNet.ro: Cine poate face certificarea: consultantul fiscal care se ocupa deja de iscalitatea unei firme sau alt consultant fiscal?
Nadia Oanea: Firmele sunt libere sa-si aleaga consultantul fiscal cu care lucreaza in mod curent in misiunile de consultanta fiscala, respectiv in misiunea de certificare a declaratiilor fiscale anuale, legea neimpunand vreun fel de restrictie. Exista niste norme ale Camerei Consultantilor Fiscali care spun cum se face certificarea si care pun accent pe profesionalismul si independenta consultantului care face certificarea, pe rationamentul profesional pe care consultantul fiscal trebuie sa-l aplice in judecarea tranzactiilor firmei si a tratamentului fiscal aplicabil tranzactiilor respective.
AvocatNet.ro: Ce se intampla daca inspectorul nu este de-acord cu certificarea? Cine raspunde pentru consecintele situatiei?
Nadia Oanea: Trebuie sa intelegem ca certificarea declaratiilor fiscale este o misiune, un serviciu pe care consultantul fiscal il presteaza clientului sau pe baza unui contract de prestari servicii. Clauzele contractului dintre consultantul fiscal si clientul sau sunt unele comerciale care se negociaza de catre parti si se agreeaza de catre parti, nu pot fi impuse. Din punctul acesta de vedere, stabilirea raspunderii este un lucru la latitudinea partilor.
In al doilea rand, trebuie inteles ca certificarea este o misiune care are in vedere un prag de materialitate, si aici, oarecum, avem o asemanare intre misiunea de certificare si cea de audit. Certificarea nu presupune verificarea absolut a tuturor tranzactiilor, a tuturor veniturilor si cheltuielilor, a tuturor facturilor pe care o firma le-a inregistrat in contabilitate pe parcursul unui an si care intra in calculul profitului impozabil.
Certificarea inseamna stabilirea unui prag de materialitate si aplicarea rationamentului profesional al consultantului in a judeca daca exista tranzactii care ar putea avea un efect material asupra calculului impozitului pe profit si care n-au fost tratate conform prevederilor legale. Este foarte important sa intelegem ca nu se face o verificare 100%, clientul trebuie sa inteleaga care sunt procedurile pe care le-a aplicat consultantul fiscal atunci cand a verificat calculul impozitului pe profit, trebuie sa inteleaga de la ce nivel in sus a verificat consultantul fiscal. Toate aceste lucruri trebuie agreate intre parti prin contractul privind serviciile de certificare incheiate, iar clientul, foarte important, trebuie sa decida ce se intampla daca consultantul fiscal vede tratamentul fiscal al unei tranzactii diferit de modul in care societatea l-a aplicat. Societatea poate sa-si insuseasca punctul de vedere al consultantului fiscal sau nu, asa cum rezultatul certificarii poate fi o nota de certificare semnata de consultantul fiscal cu sau fara rezerve.
AvocatNet.ro: O firma poate solicita opinia mai multor consultanti pentru calcularea aceluiasi impozit pe profit?
Nadia Oanea: Decizia privind calculul impozitului pe profit si suma care se declara ca impozit pe profit este a societatii, nu a consultantului care face certificarea. Consultantul poate fi sau nu de-acord, firma poate lua in calcul parerea consultantului fiscal sau nu. Este o chestiune de decizie a contribuabilului. Mai mult, conform Codului de Procedura Fiscala, intotdeauna in fata autoritatii fiscale contribuabilul este raspunzator, pentru ca el este cel care depune declaratia, nu consultantul fiscal. Deci, orice diferenta de impozit sau taxa care va fi stabilita la un control ulterior se va face in sarcina societatii care a depus declaratia, nu in sarcina consultantului care a certificat.
Recent Guvernul a emis spre consultare publica un proiect de ordonanta prin care certificarea declaratiilor anuale de impozit pe profit nu ar mai fi obligatorie, insa s-ar solicita certificarea declaratiilor rectificative, care corecteaza cu mai mult de 10% din suma declarata initial, sau impunerea unei penalitati de 2% din suma rectificata, daca se depun declaratii rectificative necertificate. Se are in vedere si rambursarea TVA fara control anticipat, sub un anumit plafon, daca deconturile de TVA sunt certificate de un consultamt fiscal, cu atragerea raspunderii solidare a consultantului care certifica cu rea credinta deconturi false de TVA.
Totusi, e vorba de un proiect de act normativ, deci trebuie sa asteptam care va fi decizia in aceasta privinta. Nu este de neglijat sfatul de a incepe sa analizati ce declaratii rectificative ar trebui sa depuneti pe perioada de prescriptie si sa va pregatiti din timp pentru o eventuala implementare a masurii amintite mai sus.
Ca o concluzie, mai simplu si mai flexibil, certificarea este un serviciu care ajuta firmele sa inteleaga daca au calculat venitul impozabil si impozitul pe profit corect, care sunt tranzactiile materiale semnificative pentru care au aplicat sau nu un tratament fiscal corespunzator. In functie de gradul de siguranta pe care vor sa-l aiba, partenerii de afaceri agreeaza clauze care sa stabileasca o raspundere contractuala, mai mare sau mai mica, a consultantului fiscal care face certificarea. Ca in orice relatie de afaceri cu cat riscul este mai mare cu atat remuneratia trebuie sa fie mai mare.
AvocatNet.ro: Acest lucru inseamna ca o firma poate solicita servicii de certificare de la mai multe companii de consultanta?
Nadia Oanea: Absolut.
AvocatNet.ro: Pe care dintre acestea o poate depune la Fisc?
Nadia Oanea: Este o problema legata de decizia firmelor, in primul rand, si, in al doilea rand, de modul in care alegi sa tratezi problema relatiei cu un partener de afaceri, deoarece, pana la urma, consultantul este un partener de afaceri, si, in al doilea rand, modul in care alegi sa iti indeplinesti o obligatie fata de autoritatea fiscala, formal sau real. Scopul nu este sa ai cu orice pret o declaratie certificata, ci sa ai o obligatie de declarare corect indeplinita care sa fie certificata de un consultant fiscal.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Certificarea obligatorie a declaratiilor anuale de impozit pe profit a fost introdusa prin OG nr. 47/2007, care prevedea ca se aplica de la 1 ianuarie 2008, dar a fost suspendata, prin OG nr. 19/2008, pana la 1 ianuarie 2010. Ulterior, prin OUG nr. 35/2011, care a intrat in vigoare la 11 aprilie 2011, aplicarea s-a prorogat pana la 1 ianuarie 2013, iar apoi, prin Legea nr. 162/2012, a fost suspendata din nou, de data aceasta pana la 1 ianuarie 2014. De la inceputul acestui an, insa, certificarea declaratiilor anuale de impozit pe profit a intrat in vigoare, informatia fiind confirmata pentru AvocatNet.ro si de catre Biroul de Asistenta contribuabili al Agentiei Nationale de Administare Fiscala (ANAF).
Totusi, autoritatile par a se fi razgandit, din moment ce, pe 20 ianuarie, au lansat in dezbatere publica, un proiect de Ordonanta de Guvern prin care alin. 5 al art. 83 din Codul de procedura fiscala ar urma sa fie abrogat de la data intrarii in vigoare a ordonantei, la 3 zile de publicarea sa in Monitorul Oficial, dupa cum prevad normele de tehnica legislativa. In conditiile in care termenul limita pana la care trebuie depus formularul 101 pentru profitul pe anul 2013 este 25 martie 2014, daca actul normativ va intra in vigoare inainte de 25 martie, firmele nu vor mai trebui sa depuna la Fisc formularul 101 certificat de un consultant fiscal.
Insa, desi vrea sa abroge art 83, alin 5 din CPF, legat de certificare declaratiilor pe profit, Finantele nu intentioneaza sa renunte de tot la aceasta procedura, ci sa o aplice, de la 1 iunie 2014, pentru toate declaratiile fiscale, optional. Astfel, conform proiectului de act normativ, dupa articolul 83 va fi introdus in CPF un nou articol, articolul 831, "Certificarea declaratiilor fiscale depuse la organele fiscale din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala", prevazut sa intre in vigoare de la 1 iunie 2014. Potrivit reglementarilor nou-introduse, cu exceptia institutiilor si autoritatilor publice, restul persoanelor juridice, inclusiv cele care isi auditeaza rezultatele financiare, ar putea opta pentru certificarea declaratiilor fiscale, anterior depunerii acestora la organul fiscal, de catre un consultant fiscal.
Conform proiectului de OG, declaratiile fiscale rectificative vor trebui depuse numai dupa ce au fost certificate de un consultant fiscal, in cazul in care prin corectare rezulta o diferenta, in plus sau in minus, de peste 10% fata de fiecare tip de creanta fiscala declarata in prima declaratie depusa, dar nu mai putin de 10.000 lei, indiferent de numarul declaratiilor rectificative. Singurele rectificativa care pot fi depuse fara certificare sunt cele la declaratia unica 112, daca acestea vizeaza informatii privind asiguratii si care nu au ca efect modificarea creantei fiscale.
Mai mult, la o saptamana de la publicarea proiectului de OG, pe site-ul MFP, a fost publicat un proiect de OUG care contine aceleasi prevederi precum cele enuntate deja, respectiv faptul ca certificarea va deveni optionala pentru toti contribuabilii, dar obligatorie pentru declaratiile rectificative cu sume de peste 10.000 de lei.
Comentarii articol (16)