(2) Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, desemnat in conditiile legii, supravegheaza si controleaza asigurarea legalitatii in executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate si respectarea drepturilor persoanelor condamnate prevazute de Legea nr. 254/2013
(3) Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate este ajutat in activitatea sa de catre un grefier desemnat in conditiile legii.
Art. 2. - Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate are atributiile stabilite prin Legea nr. 254/2013 si prezentul regulament.
Art. 3. - (1) In exercitarea atributiilor sale, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate este independent, impartial si se supune numai legii
(2) In cazul in care judecatorul de supraveghere a privarii de libertate are de solutionat sesizari sau cereri care privesc pe sotul, ruda ori afinul sau, pana la gradul al IV-lea inclusiv, ori se afla intr-o alta situatie dintre cele prevazute la art. 177 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificarile si completarile ulterioare, sau cu privire la care considera ca i-ar fi afectata impartialitatea, acestea se solutioneaza de judecatorul supleant. Existenta acestei imprejurari se aduce imediat la cunostinta presedintelui curtii de apel in a carei raza teritoriala se afla locul de detentie
(3) Dispozitiile alin. (2) teza I se aplica in mod corespunzator si in situatia in care audierea sau cercetarea vizeaza o abatere disciplinara comisa in prezenta ori asupra judecatorului de supraveghere a privarii de libertate
(4) Dispozitiile alin. (2) si (3) se aplica in mod corespunzator si grefierului care il ajuta pe judecatorul de supraveghere a privarii de libertate in activitatea sa.
Art. 4. - Pe durata exercitarii atributiilor privind supravegherea executarii pedepselor si a masurilor privative de libertate, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate nu poate desfasura alte activitati la instanta din cadrul careia a fost desemnat.
Art. 5. - Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate poate audia orice persoana condamnata sau care desfasoara activitati in sistemul penitenciar, poate solicita informatii ori inscrisuri de la administratia locului de detinere, poate face verificari la fata locului si are acces la dosarul individual al detinutilor, la evidente si orice alte inscrisuri sau inregistrari necesare pentru indeplinirea atributiilor prevazute de lege, cu respectarea confidentialitatii si a secretului profesional, obligatie care incumba si grefierului desemnat de presedintele curtii de apel.
Art. 6. - Orice persoana, organizatie, autoritate sau institutie este datoare sa respecte independenta judecatorului de supraveghere a privarii de libertate si sa puna la dispozitia acestuia documentele si informatiile solicitate.
Art. 7. - (1) Administratia penitenciarului sau, dupa caz, a centrului de retinere si arestare preventiva, centrului de arestare preventiva, centrului educativ sau centrului de detentie este obligata sa puna la dispozitia judecatorului de supraveghere a privarii de libertate un spatiu amenajat care sa permita desfasurarea activitatii acestuia in bune conditii si care sa fie folosit exclusiv de catre acesta
(2) Spatiul pus la dispozitia judecatorului de supraveghere a privarii de libertate trebuie sa fie dotat cu mobilier si fisete pentru pastrarea arhivei, echipament IT si sa ii permita acestuia accesul la internet, la programul de legislatie si la sistemul informatizat de evidenta a persoanelor private de libertate aflate in detentie
(3) Dotarea spatiului prevazut la alin. (1) cu mijloace materiale necesare desfasurarii in bune conditii a activitatii judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, inclusiv cu materiale consumabile, se asigura de Ministerul Justitiei, prin administratia penitenciarului sau, dupa caz, a centrului de retinere si arestare preventiva, centrului de arestare preventiva, centrului educativ sau centrului de detentie.
Art. 9. - Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate are, in principal, urmatoarele atributii:
1. atributii cu caracter administrativ-jurisdictional:
a) solutioneaza in termenul prevazut de lege plangerile detinutilor privind exercitarea drepturilor prevazute de Legea nr. 254/2013;
b) solutioneaza plangerile privind stabilirea si schimbarea regimurilor de executare a pedepselor si a masurilor educative privative de libertate;
c) solutioneaza plangerile detinutilor privind aplicarea sanctiunilor disciplinare;
2. atributii cu caracter administrativ:
a) acorda audiente persoanelor private de libertate;
b) exercita atributiile prevazute de lege referitoare la procedura refuzului de hrana;
c) participa, in calitate de presedinte, la sedintele comisiei pentru liberare conditionata;
d) participa, in calitate de presedinte, la procedura de inlocuire a masurii internarii in centrul de detentie sau in centrul educativ cu masura educativa a asistarii zilnice;
e) participa, in calitate de presedinte, la procedura de acordare a liberarii din centrul educativ sau de detentie;
f) participa, in calitate de presedinte, la procedura pentru continuarea executarii masurii educative privative de libertate in penitenciar;
g) acorda avizul pentru recoltarea probelor biologice, in vederea testarii persoanei condamnate, in cazul in care exista indicii ca aceasta a consumat substante stupefiante, alcool ori substante toxice sau a ingerat fara prescriptie medicala medicamente de natura a crea tulburari de comportament;
h) efectueaza controale la fata locului, in locurile de detinere.
SECTIUNEA a 2-a
de supraveghere a privarii de libertate
(2) Grefierul desemnat la penitenciar de presedintele curtii de apel indeplineste, sub controlul judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, urmatoarele atributii:
a) primeste, sub semnatura, atribuie data certa, daca nu exista alta data certa stabilita de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate conform art. 15 sau daca nu exista mentiune facuta in acest sens de administratia penitenciarului, si inregistreaza actele de sesizare ori instiintare a judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, precum si restul corespondentei;
b) completeaza borderourile si preda corespondenta pentru expediere;
c) tine evidenta dosarelor intrate si a circulatiei lor;
d) intocmeste adresele, documentele si actele de procedura dispuse de catre judecatorul de supraveghere a privarii de libertate in conformitate cu legea si prezentul regulament;
e) comunica incheierile pronuntate de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate in termenul prevazut de lege, predandu-le administratiei locului de detinere si efectuand mentiune despre data comunicarii si numarul de exemplare comunicate pe incheierea de sedinta;
f) tehnoredacteaza incheierile prin care au fost solutionate plangerile, declaratiile persoanelor condamnate audiate, procesele-verbale prevazute de lege si alte lucrari repartizate de judecatorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate;
g) inainteaza, prin adresa, judecatoriei, dosarele in care s-a formulat contestatie, cusute, numerotate si sigilate;
h) intocmeste si completeaza in mod corect registrele, opisul alfabetic si condicile in care este evidentiata activitatea judecatorului de supraveghere a privarii de libertate si asigura pastrarea in buna stare a acestor evidente, inclusiv a mapelor, precum si a dosarelor inregistrate;
i) pastreaza, pe ani, dosarele solutionate, mapele de incheieri, registrele si condicile;
j) participa anual la activitatea de arhivare si de triere a dosarelor arhivate, la expirarea termenului de pastrare;
k) intocmeste lucrarile de statistica judiciara referitoare la activitatea judecatorului de supraveghere a privarii de libertate;
l) indeplineste orice alte atributii stabilite in sarcina sa de catre judecatorul de supraveghere a privarii de libertate in conformitate cu legea si prezentul regulament.
supraveghere a privarii de libertate
1. Registrul general, care cuprinde urmatoarele rubrici:
- numarul curent;
- data primirii plangerii, sesizarii, cererii, informarii;
- numele si prenumele persoanei condamnate sau denumirea emitentului;
- obiectul plangerii, sesizarii, cererii, informarii;
- numarul dosarului din registrul pentru plangerile cu caracter administrativ-jurisdictional, daca este cazul;
- alte mentiuni.
2. Opisul alfabetic, care cuprinde urmatoarele rubrici:
- numarul curent;
- numele si prenumele persoanei;
- numarul sesizarii si data inregistrarii acesteia in registrul general;
- obiectul sesizarii.
3. Registrul pentru plangerile cu caracter administrativ-jurisdictional, in care sunt inregistrate cererile/sesizarile/plangerile care sunt solutionate prin incheiere, cu urmatoarele rubrici:
- numarul curent;
- data primirii sesizarii;
- numarul dosarului;
- numele si prenumele persoanei private de libertate;
- solutia pronuntata de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate;
- numarul si data incheierii pronuntate;
- data comunicarii incheierii catre penitenciar;
- data comunicarii incheierii persoanei condamnate de catre penitenciar;
- data formularii contestatiei;
- data trimiterii contestatiei si a dosarului catre instanta;
- solutia instantei; numarul de dosar si de sentinta;
- data restituirii dosarului de catre instanta.
4. Registrul de incheieri, care cuprinde urmatoarele rubrici:
- numarul incheierii;
- data pronuntarii incheierii;
- numele si prenumele persoanei private de libertate;
- numarul dosarului din registrul pentru plangerile cu caracter administrativ-jurisdictional;
- solutia.
5. Mapa de incheieri, in care se ataseaza un exemplar al incheierilor pronuntate de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, in ordine cronologica
6. Registrul de audienta, care cuprinde urmatoarele rubrici:
- numarul si data cererii de audienta;
- datele de identificare a persoanei condamnate;
- numarul cererii de audienta si data inregistrarii acesteia in evidenta penitenciarului, daca a fost primita prin intermediul administratiei penitenciarului;
- data audientei;
- obiectul cererii;
- modul de rezolvare.
7. Mapa pentru cererile de audienta, in care sunt arhivate cererile de audienta si care contine toate documentele aferente acestei proceduri
8. Registrul privind refuzurile de hrana, care cuprinde urmatoarele rubrici:
- numarul curent;
- numele si prenumele persoanei aflate in refuz de hrana;
- data si ora sesizarii judecatorului de supraveghere a privarii de libertate;
- data si ora declaratiei persoanei condamnate;
- motivele invocate pe scurt;
- masurile legale dispuse sau propunerile formulate de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate;
- observatii;
- data si ora de iesire din refuz de hrana.
9. Mapa privind refuzurile de hrana, care va contine documentele aferente acestei proceduri
10. Registrul de controale efectuate in locurile de detinere de catre judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, in care se mentioneaza constatarile acestuia cu privire la conditiile de detentie, masurile considerate necesare, modalitatea in care au fost transmise administratiei penitenciarului si daca acestea au fost duse la indeplinire
11. Mapa privind informarile transmise de administratia penitenciarului referitoare la utilizarea si incetarea utilizarii oricarui mijloc de constrangere, informarile privind decesele si celelalte tipuri de informari
12. Mapa privind avizele solicitate de administratia penitenciarului
13. Registrul de predare-primire a corespondentei, in care se consemneaza pe baza de semnatura toata corespondenta primita sau expediata de/catre biroul judecatorului de supraveghere a privarii de libertate.
Art. 13. - Persoanele condamnate pot depune plangerile direct pe sectia de detinere, de unde sunt transmise cel tarziu a doua zi biroului judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, insotite de documentele intocmite de administratia penitenciarului referitoare la aspectele care au format obiectul acestor sesizari.
Art. 14. - In cazul in care persoana condamnata transmite plangerea administratiei penitenciarului, functionarul desemnat mentioneaza pe aceasta data primirii si o transmite, in aceeasi zi, cu adresa si numar de inregistrare, judecatorului de supraveghere a privarii de libertate.
Art. 15. - (1) La primirea cererilor judecatorul de supraveghere a privarii de libertate intocmeste o rezolutie, olograf sau prin completarea unui formular-tip, care cuprinde data primirii, daca sesizarea este depusa direct de persoana privata de libertate, ori, dupa caz, data depunerii sesizarii pe sectia de detinere, obiectul cererii si termenul de solutionare
(2) Data mentionata conform alin. (1) constituie data certa.
Art. 16. - Dupa stabilirea obiectului, sesizarile cu caracter administrativ-jurisdictional se inregistreaza, in ordinea primirii, in Registrul general si Registrul de sesizari cu caracter administrativ-jurisdictional, precum si in opisul alfabetic.
Art. 17. - Dupa inregistrarea plangerilor in evidente se formeaza dosarul, care primeste numar, in ordinea evidentierii, in Registrul de sesizari cu caracter administrativ-jurisdictional. Pe coperta dosarului se mentioneaza numarul dosarului, numele petentului, obiectul cauzei, iar dupa solutionarea plangerii, numarul si data incheierii.
plangerilor, ascultarea persoanelor condamnate, modul de intocmire a incheierilor, comunicarea acestora
Art. 19. - (1) La primirea plangerilor, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate fixeaza, de regula, un termen de solutionare, in functie de numarul lucrarilor inregistrate saptamanal, de ziua stabilita pentru sedintele comisiei de liberare conditionata, de exercitarea altor activitati sau de activitatea la alte locuri de detinere. Termenul stabilit nu poate fi mai mare decat termenul prevazut de lege
(2) In functie de activitatile planificate, plangerea poate fi solutionata si inainte de expirarea termenului prevazut la alin. (1)
(3) Termenul fixat initial de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate pentru solutionarea unei plangeri poate fi modificat cu conditia respectarii termenului prevazut de lege.
Art. 20. - Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate este obligat sa asculte persoana condamnata daca motivele invocate prin plangere vizeaza exercitarea drepturilor reglementate de Legea nr. 254/2013 sau aplicarea unei sanctiuni disciplinare. Ascultarea are loc in biroul judecatorului de supraveghere a privarii de libertate sau intr-un spatiu special din incinta locului de detinere, de regula, in prezenta grefierului, respectandu-se conditiile de confidentialitate, cu asigurarea securitatii judecatorului si grefierului.
Art. 21. - Prezentarea persoanelor condamnate in vederea audierii de catre judecatorul de supraveghere a privarii de libertate se realizeaza, de regula, in baza unui tabel nominal. In vederea desfasurarii audierilor, judecatorul intocmeste o lista a persoanelor care urmeaza a fi ascultate pe care o transmite administratiei penitenciarului cu o zi inainte sau chiar in dimineata zilei stabilite pentru desfasurarea activitatii. Judecatorul poate solicita penitenciarului si telefonic sa ii prezinte pentru audiere unul sau mai multi detinuti. Numele acestora va fi comunicat sefului de tura ori persoanei desemnate de penitenciar in acest scop.
Art. 22. - (1) In cazul in care persoana care a formulat plangere impotriva masurilor privitoare la exercitarea drepturilor este transferata la un alt penitenciar, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate poate asculta persoana in cauza, prin videoconferinta, in conditiile art. 29 din Legea nr. 254/2013 sau poate solicita ascultarea acesteia de catre judecatorul de supraveghere a privarii de libertate de la noul loc de detinere, care inainteaza declaratia luata
(2) In cazul in care persoana care a formulat plangere este cetatean strain si nu vorbeste limba romana, administratia penitenciarului ia masuri in vederea ascultarii acesteia de catre judecatorul de supraveghere a privarii de libertate in prezenta unui interpret.
Art. 23. - (1) Declaratia este tehnoredactata de catre grefier, la dictarea judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, si este semnata de persoana condamnata, grefier si judecator. In lipsa grefierului, declaratia este consemnata de catre judecator, fiind semnata de judecator si persoana audiata
(2) Declaratia poate fi consemnata si olograf, pe un formular, sau chiar scrisa, personal, de catre persoana condamnata.
Art. 24. - In vederea solutionarii sesizarii, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate poate proceda la ascultarea oricarei altei persoane condamnate sau a oricarei altei persoane care desfasoara activitati in sistemul penitenciar. In acelasi scop, se pot solicita rapoarte, lamuriri scrise de la lucratori din penitenciar, se pot efectua cercetari la fata locului.
Art. 25. - In cazul plangerilor impotriva masurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevazute de Legea nr. 254/2013, se vor solicita, daca se impune, prin intermediul unei adrese oficiale, un punct de vedere al unitatii penitenciare referitor la sustinerile persoanei condamnate, precum si documentele relevante. Adresa trebuie sa contina si termenul in care judecatorul de supraveghere a privarii de libertate urmeaza a primi informatiile solicitate. Aceste informatii vor fi comunicate de catre administratia penitenciarului, printr-o adresa oficiala. In cazuri urgente se pot solicita, respectiv primi relatii si prin alte mijloace de comunicare, care pot face dovada transmiterii scrise, sau in cazul in care acest lucru nu este posibil, comunicarea facandu-se verbal, se intocmesc, dupa caz, note telefonice ori procese-verbale, care sa ateste modalitatea de comunicare a informatiilor si continutul acestora.
Art. 26. - Dupa administrarea probelor, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate intocmeste o incheiere motivata prin care solutioneaza plangerea, care are doua parti. Prima parte cuprinde: numarul dosarului, numele judecatorului de supraveghere si denumirea penitenciarului, numarul si data incheierii, obiectul cauzei si data sesizarii, numele persoanei private de libertate, motivele invocate si probele administrate, situatia de fapt retinuta, motivarea solutiei si aratarea temeiurilor de drept care justifica solutia. Partea a doua cuprinde: solutia pronuntata, mentiunea ca aceasta este supusa contestatiei, termenul in care poate fi formulata contestatia si instanta careia i se adreseaza, data pronuntarii, semnatura judecatorului.
Art. 27. - Incheierile pronuntate de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate primesc numar din Registrul de incheieri in ordinea pronuntarii. Data si numarul incheierii sunt mentionate in registrul pentru cererile cu caracter administrativ-jurisdictional.
Art. 28. - (1) Incheierea este semnata de catre judecatorul de supraveghere a privarii de libertate si de catre grefier, daca este prezent cand se solutioneaza cauza
(2) Incheierea se intocmeste in 5 exemplare. Dintre acestea un exemplar este pastrat la mapa de incheieri, unul se depune la dosarul cauzei, iar celelalte 3 exemplare se comunica administratiei penitenciare care ia masuri pentru ca un exemplar sa fie inaintat reprezentantilor penitenciarului in vederea exercitarii dreptului de a formula contestatie, altul sa fie inmanat persoanei private de libertate si ultimul sa fie depus la dosarul individual al detinutului.
Art. 29. - Comunicarea incheierilor catre administratia penitenciarului se realizeaza, de regula, pe baza de adresa. La predarea incheierilor catre administratia penitenciarului, functionarul desemnat semneaza de primirea acestora in condica de corespondenta tinuta de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate.
Art. 30. - (1) Dupa inmanarea unui exemplar al incheierii persoanei condamnate, functionarul desemnat de administratia penitenciarului completeaza dovada de comunicare, tip formular, care cuprinde urmatoarele mentiuni: data completarii dovezii, numarul si data incheierii, numele, prenumele si semnatura persoanei condamnate care a formulat plangere, semnatura functionarului/agentului procedural. Dovada de comunicare se inainteaza judecatorului de supraveghere a privarii de libertate pentru a fi atasata la dosarul cauzei
(2) Data comunicarii incheierii catre penitenciar si data comunicarii incheierii catre persoana condamnata se mentioneaza in registrul pentru sesizarile cu caracter administrativ-jurisdictional.
Art. 31. - In ipoteza in care, pana la comunicarea incheierii, persoana condamnata a fost transferata intr-un alt loc de detinere, comunicarea se realizeaza la acest din urma loc de detinere, prin intermediul administratiei penitenciarului.
Art. 32. - (1) Pentru fiecare sesizare solutionata prin incheiere se formeaza dosar. Pe coperta se mentioneaza denumirea penitenciarului in care functioneaza biroul judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, numarul dosarului, numele sau denumirea partilor, obiectul plangerii si numarul si data incheierii. Celelalte sesizari se pastreaza in mape, pe categoriile corespunzatoare
(2) Dosarele sunt pastrate, pe ani, in ordine crescatoare, in fisete, in biroul unde isi desfasoara activitatea judecatorul de supraveghere a privarii de libertate sau intr-un alt spatiu din cadrul penitenciarului pus la dispozitie de catre administratie. Inainte de a fi depuse in arhiva, dosarele trebuie sa aiba toate filele cusute si numerotate. Dosarele sunt conservate in buna stare pana la expirarea termenului de pastrare, personalul Biroului judecatorului de supraveghere a privarii de libertate participand anual la activitatea de triere a dosarelor arhivate
(3) In cazul in care dosarul urmeaza a fi inaintat la instanta, se va proceda la snuruirea definitiva a acestuia, iar pe fata interioara a ultimei coperte grefierul care il ajuta pe judecatorul de supraveghere a privarii de libertate va certifica numarul filelor in cifre si, in paranteza, in litere. In adresa de inaintare a dosarului se va indica numarul de pagini.
inaintarea acestora instantei competente
(2) Dupa inregistrarea in registrul pentru sesizarile cu caracter administrativ-jurisdictional, contestatiile se inainteaza judecatoriei, impreuna cu dosarul cauzei, in termen de doua zile de la primirea acestora, pe baza de adresa
(3) Dosarul cauzei si contestatiile depuse se transmit instantei prin posta administratiei penitenciarului. Transportul dosarelor poate fi efectuat si de catre reprezentantul administratiei penitenciarului sau de catre grefierul care il ajuta in activitate pe judecatorul de supraveghere a privarii de libertate
(4) In cazul in care transmiterea dosarului catre instanta se realizeaza in modalitatea prevazuta la alin. (3) teza finala, este necesar ca persoana care efectueaza transportul sa aiba prevazute in fisa postului atributii in acest sens.
Art. 34. - Datele referitoare la expedierea dosarelor se reflecta prin completarea rubricilor corespunzatoare in Registrul de sesizari cu caracter administrativ-jurisdictional si Registrul de predare-primire corespondenta.
Art. 35. - Dupa solutionarea cauzei si redactarea hotararii, judecatoria restituie dosarul Biroului judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, impreuna cu un exemplar al hotararii pronuntate. Grefierul care il ajuta pe judecatorul de supraveghere a privarii de libertate va efectua mentiunile in Registrul de sesizari cu caracter administrativ-jurisdictional la rubricile privind data restituirii dosarului de catre instanta si solutia pronuntata, dupa care dosarul este introdus in arhiva Biroului judecatorului de supraveghere a privarii de libertate.
§ 1. Dispozitii privind procedura refuzului de hrana
(2) Instiintarea judecatorului de supraveghere a privarii de libertate se face de catre directorul penitenciarului, imediat ce acesta a aflat despre existenta refuzului de hrana, in scris, cu precizarea motivelor refuzului de hrana si a masurilor dispuse in caz de urgenta de administratia locului de detentie. Dupa terminarea programului de lucru instiintarea se realizeaza prin nota telefonica
(3) In cazul in care sesizarea judecatorului de supraveghere a privarii de libertate se realizeaza in scris, la adresa intocmita in acest scop se ataseaza o copie a declaratiei de intrare in refuz de hrana sau, dupa caz, a procesului-verbal
(4) In cazul in care sesizarea judecatorului de supraveghere a privarii de libertate se realizeaza verbal sau telefonic, documentele mentionate la alin. (3) se inainteaza judecatorului de supraveghere a privarii de libertate imediat dupa sesizarea acestuia
(5) Daca pe declaratia persoanei condamnate de intrare in refuz de hrana sau, dupa caz, in cuprinsul procesului-verbal de consemnare a acestei declaratii nu este mentionata data si ora instiintarii judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, acesta din urma incheie, la primirea documentelor, un proces-verbal in care mentioneaza informatiile respective.
Art. 37. - (1) Dupa primirea instiintarii, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate este obligat sa asculte persoana condamnata, daca motivele invocate vizeaza stabilirea sau schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, exercitarea drepturilor persoanelor condamnate ori aplicarea unei sanctiuni disciplinare, urmand a solutiona, prin incheiere, aspectele sesizate
(2) In cazul in care sesizarea s-a realizat in timpul programului de lucru al Biroului judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, persoana condamnata este audiata in aceeasi zi. Daca instiintarea s-a realizat dupa terminarea programului audierea va avea loc cel tarziu in ziua urmatoare
(3) Daca persoana condamnata isi mentine intentia de a ramane in refuz de hrana si dupa ascultarea acesteia, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate ia masurile necesare pentru solutionarea aspectelor care sunt de competenta sa. Plangerea vizand aspecte in legatura cu dispozitiile art. 39, 40, 56 si 104 din Legea nr. 254/2013, formulata de persoana condamnata cu ocazia audierii, se inregistreaza in evidentele corespunzatoare si se solutioneaza conform procedurii prevazute de Legea nr. 254/2013
(4) In cazul in care aspectele sesizate sunt de competenta administratiei penitenciarului, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate poate face propuneri directorului penitenciarului privind masurile considerate necesare
(5) Daca persoana condamnata refuza sa dea declaratie, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate incheie in acest sens un proces-verbal.
Art. 38. - Sesizarea privind refuzul de hrana se inregistreaza in Registrul privind refuzurile de hrana si in Opisul alfabetic, iar incheierea prin care este solutionata plangerea vizand aspecte in legatura cu dispozitiile art. 39, 40, 56 si 104 din Legea nr. 254/2013, in Registrul general si Registrul pentru plangerile cu caracter administrativ-jurisdictional
Art. 39. - (1) In situatia in care persoana condamnata aflata in refuz de hrana a fost transferata in alt penitenciar inainte de a fi audiata de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, se parcurge de indata procedura reglementata in prezenta sectiune
(2) Daca persoana condamnata a fost ascultata inainte de a fi transferata, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate desemnat la penitenciarul la care a fost transferata persoana condamnata cheama persoana pentru a o intreba daca isi mentine aceasta forma de protest.
Art. 40. - In cazul in care persoana condamnata, in urma audierii, renunta la forma de protest, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate incunostinteaza, prin adresa, pe directorul penitenciarului despre iesirea din refuz de hrana. La adresa se anexeaza originalul declaratiei de iesire din refuz de hrana, o copie a acesteia atasandu-se la mapa privind refuzurile de hrana.
Art. 41. - Instiintarile si lucrarile efectuate se pastreaza, in ordine cronologica, in mapa de refuz de hrana, iar pentru plangerile formulate in aceasta procedura se intocmesc dosare.
Art. 42. - La incetarea formei de protest, administratia penitenciarului este obligata sa il informeze pe judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, prin adresa, la care se ataseaza declaratia de iesire din refuz de hrana.
condamnate, de catre judecatorul de supraveghere a privarii de libertate a persoanelor condamnate
(2) Persoanelor condamnate li se asigura posibilitatea de a fi ascultate de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, fara prezenta personalului locului de detinere care asigura paza, atunci cand administratia unitatii de detinere apreciaza ca judecatorul sau grefierul nu sunt supusi unui risc cu privire la integritatea lor fizica. In situatia in care administratia unitatii de detinere apreciaza ca exista un risc cu privire la integritatea fizica, persoana condamnata poate fi ascultata fara prezenta personalului locului de detinere numai in situatia in care judecatorul confirma in scris ca nu este necesara prezenta personalului locului de detinere
(3) Solicitarea ca audierea persoanelor condamnate de catre judecatorul de supraveghere a privarii de libertate sa aiba loc in prezenta personalului locului de detinere care asigura paza poate fi formulata si de catre judecator.
Art. 44. - Solicitarile de audienta sunt inscrise pe formulare tipizate, puse la dispozitia persoanelor condamnate de catre administratia penitenciarului, sau sunt formulate olograf de catre acestea si prezentate cel tarziu in ziua urmatoare judecatorului de supraveghere a privarii de libertate.
Art. 45. - (1) Ascultarea persoanelor care au solicitat primirea in audienta se face in baza planificarii intocmite de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, in functie de numarul solicitarilor si propriul program de activitate, tinand cont si de prezenta efectiva a persoanei condamnate in penitenciar
(2) In penitenciarele cu o rata mare de populare, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate are un program de audienta prestabilit, care se aduce la cunostinta persoanelor condamnate. Acest program poate fi modificat in functie de activitatile pe care judecatorul de supraveghere a privarii de libertate trebuie sa le desfasoare intr-o anumita saptamana. In cazuri urgente se poate fixa termen pentru audiere in aceeasi zi
(3) In functie de volumul de activitate, masura reglementata la alin. (2) teza I poate fi aplicata si in cazul penitenciarelor care nu au o rata mare de populare.
Art. 46. - (1) Lista nominala cu persoanele planificate pentru audienta se comunica administratiei penitenciarului. Dispozitiile art. 21 se aplica in mod corespunzator
(2) Daca persoana condamnata nu se afla in penitenciar in ziua planificata, aceasta este reprogramata pentru audienta a doua sau a treia zi.
Art. 47. - Daca aspectele sesizate cu ocazia primirii in audienta pot forma obiectul unei sesizari cu caracter administrativ-jurisdictional, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate intreaba persoana condamnata daca formuleaza plangere. In aceasta situatie, cererea de audienta se considera actul de sesizare, se inregistreaza in registrul general si registrul pentru plangerile cu caracter administrativ-jurisdictional si se formeaza dosar fara a se lua separat o declaratie scrisa persoanei condamnate. Daca aspectele sesizate nu au fost consemnate in scris cu ocazia audierii, se procedeaza la luarea declaratiei, apoi se urmeaza procedura specifica obiectului sesizarii.
Art. 48. - Aspectele invederate de catre petenti se consemneaza, pe scurt, in Registrul pentru cererile de audienta, dupa completarea celorlalte rubrici, iar cererile se pastreaza intr-o mapa separata. La mapa pentru cererile de audienta se pastreaza si adresele si raspunsurile primite de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate.
supraveghere a privarii de libertate
(2) Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate se pronunta asupra avizului prin incheiere care se intocmeste in dublu exemplar. Un exemplar al incheierii se comunica administratiei penitenciarului, iar altul se ataseaza la solicitare si se pastreaza in mapa privind avizele solicitate de penitenciar.
Art. 50. - (1) In vederea verificarii aspectelor sesizate de persoanele condamnate cu privire la conditiile de detentie, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate poate face controale in penitenciar. Administratia unitatii de detinere are obligatia de a acorda judecatorului sprijinul necesar unor astfel de actiuni
(2) Daca in urma controalelor efectuate au rezultat deficiente care trebuie remediate, constatarile judecatorului de supraveghere a privarii de libertate se comunica, prin adresa, directorului penitenciarului. Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate poate face propuneri privind masurile pe care le considera necesare pentru remedierea situatiei.
Art. 51. - Rezultatul verificarilor se consemneaza, pe scurt, in Registrul de controale efectuate in penitenciar, in care se mentioneaza, pe langa constatarile judecatorului de supraveghere a privarii de libertate cu privire la conditiile de detentie, modalitatea in care acestea au fost transmise administratiei penitenciarului si, daca este cazul, masurile propuse si informarea cu privire la eventuala ducere la indeplinire a acestora.
Art. 52. - (1) Adresele prin care penitenciarul il informeaza pe judecatorul de supraveghere a privarii de libertate cu privire la folosirea mijloacelor de imobilizare si a armamentului, cazarea temporara a persoanelor condamnate in camera de protectie si supravegherea prin intermediul camerelor de luat vederi, transferarea detinutilor in centrele de retinere si arestare preventiva ce functioneaza in subordinea Ministerului Afacerilor Interne, necesara activitatii organelor judiciare, decesul si situatiile in care persoanei condamnate i-a fost afectata in mod grav sanatatea ori integritatea corporala se pastreaza in mapa privind informarile transmise de administratia penitenciarului si se inregistreaza in Registrul general si Opisul alfabetic
(2) Daca informarile penitenciarului sunt incomplete sub aspectul motivelor care au determinat luarea masurilor prevazute in alineatul precedent, judecatorul de supraveghere a privarii de libertate poate solicita informatii suplimentare.
pedepselor si masurilor privative de libertate
(2) La aceste intalniri participa si judecatori de la instantele in circumscriptia carora functioneaza un penitenciar, centru de retinere si arestare preventiva, centru de arestare preventiva, centru educativ ori centru de detentie. In cadrul intalnirilor periodice se va urmari sa fie analizata practica acestor instante si sa fie discutate noile reglementari si modul de interpretare a acestora
(3) Instantele in a caror raza teritoriala se afla un penitenciar sau un alt loc de detinere identifica problemele de drept rezolvate neunitar de catre judecatorii propriei instante in materia executarii pedepselor si masurile privative de libertate, pe care le comunica curtii de apel, in vederea discutarii in cadrul intalnirilor prevazute la alineatul (1).
Art. 54. - (1) Persoana care raspunde de organizarea intalnirilor trimestriale ale judecatorilor de supraveghere a privarii de libertate este ajutata de catre grefierul documentarist care are urmatoarele atributii:
a) identifica si centralizeaza problemele de practica neunitara in materia executarii pedepselor si masurile privative de libertate, sesizate de instantele inferioare din raza curtii de apel, precum si dintre cele identificate in practica altor instante, din raza diferitelor curti de apel;
b) intocmeste nota trimestriala in care sunt incluse toate problemele de drept sesizate de instantele inferioare care au condus la pronuntarea unor solutii diferite, doctrina juridica relevanta si jurisprudenta in materie a Curtii Europene a Drepturilor Omului;
c) intocmeste minuta in care se consemneaza opiniile exprimate la intalnirile organizate conform art. 53 si argumentele expuse, precizand, daca este cazul, decizia majoritatii judecatorilor
(2) Materialul prevazut la alin. (1) lit. c) se comunica celorlalte curti de apel pentru a fi difuzat judecatorilor de supraveghere a privarii de libertate si va fi pus in discutia judecatorilor la intalnirea urmatoare.
CAPITOLUL III
Comentarii articol (0)