Ce experienta profesionala ai? Care consideri ca sunt cele mai importante momente din parcursul profesional?
Magda Bunea: Alina, multumesc pentru aceasta intrebare - in felul ei, destul de standard, dar tocmai de aceea cu mare potential de ilustrare a ceea ce inseamna sa fii profesia pe care o faci: coaching. Pregatindu-te sa fii coach, ceea ce dezvolti cel mai mult e "obiceiul" de a gasi perspective noi asupra lucrurilor, perspective care sa inlesneasca o reconfigure mai buna a modului in care traiesti - gandesti, simti, faci si te bucuri de ceea ce esti.
Intrebarea ta imi da ocazia sa integrez bine o perioada a vietii mele care parea fara legatura cu "experienta" profesionala: preocuparea pentru lectura, pentru scris si structurarea lui, pentru cuvinte. Prima mea profesie este una pe care nu am practicat-o - oups - este vorba de... critica literara: profesorul meu de literatura romana a zis ca sunt o pierdere pentru domeniul in chestie. O profesie este ceea ce stii sa faci bine. Stiam.
Apoi, am facut Electronica, la Bucuresti, si am fost inginer. Am facut sectia de Electronica aplicata. Mi-a placut electronica, "multe "matematici" si fizica - mie fizica mi se pare pentru stiinte cum e teologia pentru umanioare, iti da sens, disciplineaza mintea si creeaza o strategie sistemica in felul in care te raportezi la lucruri.
Dupa facultate, am lucrat la IIRUC - reparam unele echipamente de la uzine. A fost foarte interesant, apropo de culturi organizationale, ce fac in prezent. Practic, pana recent, pana in 2003 (n.red. - cand a devenit director de marketing si vanzari la Agerpres), n-am lucrat niciodata la stat. IIRUC-ul era o structura de service cu puncte de lucru in toate marile orase din tara - echipe mici - asa scapam de toate inregimentarile politice de pe timpul comunismului: nu ne puneau sa mergem la mitinguri. Aveam un domn coleg propagandist care trebuia sa ne zica ce a mai zis partidul, dar, de obicei, era destul de slab pregatit profesional si n-avea curaj sa zica nimic. Acolo, la serviciu, eram destul de liberi.
Mai era o chestie, cum i-am spune acum, “orientarea pe rezultat”. Mergeai, rezolvai problema beneficiarului si puteai sa pleci imediat ce terminai, dar, daca era cazul, trebuia sa te duci oricand. Performanta nu era sa semnam condica, ci sa facem ceva. Semana foarte mult cu ce se asteapta acum de la angajati – orientarea pe rezultate.
Mai era ceva interesant: se facea pregatire profesionala, training-uri, cum le-am zice acum. Aveau o vila la Breaza si una la Neptun, iar oamenii veneau din toata tara, invatam, ne cunosteam, eram chiar learning organization, cum se spune acum.
In 88 - 89, am subminat economia socialista lucrand "la negru" - de fapt, la alb: lucram camasi si rochii din "america" pentru inginerimea de la institutul de reactori nucleari, la Singer-ul bunicii: erau cel mult serie mica si costau cat o pereche de pantofi Guban, adica mult.
In anii 90, am inceput un mic business in vanzari, am facut o mica firma cu o prietena si distribuiam produse cosmetice. Nu m-as fi asteptat sa vand ceva in viata mea, eu fiind "mai intelectuala". La prima mea discutie cu un om de afaceri (cam in nuce, de fapt), tipul m-a intrebat daca nu-i stiu pe patronul cutare sau cutare, iar eu i-am spus ca stiu.. autori. In general, am avut chestia aceasta sa spun ce cred, in asa fel incat sa nu jignesc. Pe individual respectiv l-am invatat cum sa stea cand vorbeste cu o femeie! Nu ma uit la unul sa-i spun "Ah, te-am prins, ticalosule!", este vorba sa construiesti pe partea buna a lucrurilor – feedback observational, cum i-as zice acum.
Cat am avut firma, a fost interesant ca am avut angajati. Eu ma gandeam ce sa fac, cum sa fac, ca sa le ofer posibilitatea sa amortizeze orele de lucru, sa fac ceva sa existe de lucru pentru ei, iar ei se gandeau cum sa se faca la incasare ca nu taie chitanta. Era o firma mica cu 4 angajati si era foarte greu, pentru ca inflatia era enorma - cu ce incasai la sfarsitul lunii nu mai puteai cumpara ce cumparai la inceputul lunii, pentru ca mai ramanea, cateodata, doar un sfert.
Atunci, am exersat un fel de marketing - am facut oferte, chiar si flyer publicitar etc. De voie de nevoie, am inceput sa invat management - am obtinut o certificare la CODECS, in 1998, si marketing.
Apoi am fost director de promovare la Editurile All si am facut un postuniversitar de advertising si campanii de PR.
Dupa, am fost director de marketing si vanzari la agentia nationala de presa Agerpres, aproape zece ani. Presa a inceput sa fie in criza inainte de criza financiara - dezvoltarea tehnologiei informatiei a determinat o criza la nivelul definirii domeniului, asa ca managementul schimbarii a devenit, practic, "noul management". In mometul in care oricine poate fi furnizor de informatie, ce te faci ca furnizor “traditional” de informatie? Este clasic exemplul cu tsunami-ul din Indonezia, din 2006, cand prima stire a aparut pe un blog, dupa care pe Twitter, dupa care pe CNN.
Ce face o agentie de presa, atunci?! Ei, o agentie nationala isi pastreaza importanta pe piata de informatii prin insusi statutul ei – asigura cel mai mare nivel de credibilitate. Tocmai pentru ca s-a ajuns in partea cealalta: acum totul este accesabil, dar nimic nu mai este credibil. Atunci, este nevoie de o referinta. Astfel, continutul pe care il livreaza o agentie de presa nationala este vital pentru o natiune, pentru lume, in general, pentru ca aceea este referinta.
Este foarte interesant cum presa din America a inceput de vreun an si jumatate sa ceara bani pe continut – dupa ce a fost primul val de mare sperietura ca "cine mai cumpara stiri cand ele misuna la liber peste tot". Anul trecut este pentru prima data cand "New York Times" a raportat venituri mai mari din continut online decat din vanzarea de publicitate, ceea ce arata un trend interesant: nu poti sa vinzi decat daca acel continut este foarte bun. In momentul in care toata lumea poate sa-ti dea ceva, atunci continutul face diferenta.
De aceea, cumva, lumea presei este mult mai antrenata pentru schimbare decat lumea de business, pentru ca au avut nevoie sa faca lucrurile mai repede – criza generata de IT a lovit inainte de criza financiara. Au trebuit sa se schimbe repede. In 2009, cred, Romania erape ultimul loc in UE in privinta accesarii stirilor online. Asta a facut ca presa tiparita sa nu fie afectata la noi in acelasi ritm cu cea din vest, dar nu si-au dat seama ca acea zona de stabilitate in presa este conjuncturala. Parea la un moment dat ca nu cad tirajele, dar era asa pentru ca in Romania putini oameni aveau acces la internet in afara oraselor. Dar, de cand este internet si pe telefoane, nu mai este nevoie de calculator, asa ca Ion, cu mobilul si tableta lui, face posibil un val care sa zguduie si mai serios presa!
Cand ai inceput sa faci coaching?
Magda Bunea: Intotdeauna, vorbind cu mine - sau.. tacand eu pe langa ei - oamenii imi spuneau ca simt ca au mai mult incredere, ca simt ca pot sa faca lucrurile pe care si le doreau. As putea zice ca am inceput sa fac coaching "din fire"! Desigur, e vorba mai degraba de "spiritul coaching-ului", instrumentele profesiei le-am invatat in 2006.
Chiar imi plac oamenii si cred ca se vede, asa ca "ma arat". Exista aceasta idee la scoala de la Palo Alto. ca relatia bate informatia - poti sa-i spui cuiva ca-l iubesti, dar, daca tonul sau postura sunt intr-un fel, nu te va crede. Cred ca stau bine la relatie, la comunicarea non-verbala, care se citeste imediat.
Comunicarea non-verbala conteaza foarte mult, nu ca au facut studii cercetatorii, ci obiectiv vorbind. In primii ani nu avem uzul cuvintelor si intelegem tot ce ni se intampla "citind" imagini. Atunci, vazand o persoana, stii in mare parte cum este.
Asa, carevasazica, intre timp, am facut un curs lung, sase module, pe parcursul unui an intreg, de "Excelenta in training", pentru ca, la data respectiva, in 2005, era singurul program din Romania care avea un modul dedicat coaching-ului, alaturi de elemente de Analiza tranzactionala, Comunicare experientiala, Programare neurolingvistica.
Si, da!, ma interesa coaching-ul dinainte - avant la lettre, cum se spune, asa ca, in 2007, am fost in prima promotie a singurei scoli de coaching din Romania, recunoscute de catre ICF (International Coaching Federation).
Am si tradus doua carti fundamentale pentru activitatea de coaching. Am tradus "Jocul interior si stresul" de Timothy Gallwey, care este fondatorul coaching-ului, prin anii 1970. Citindu-l si traducandu-l pe Gallwey a fost o schimbare de paradigma in felul in care ma raportez la coaching, pentru ca trebuie sa fii mai terestru. Am vazut ca in coaching tendinta este sa faci performanta intelectuala, sa puna coach-ul o intrebare de sa-l nauceasca pe om. Dupa cum spune Gallwey, lucrurile pot fi mult mai simple.
A doua carte de coaching tradusa este "Ghid complet de coaching in organizatii", dupa scoala australiana, stabilind un fel de limbaj al profesiei in Romania. O profesie nu este asimilata intr-o cultura pana nu are limbajul specific asimilat, ca sa se poata discuta.
Termenul de coach a ramas "pe-acolo", pentru ca il poti traduce prin antrenor, dar ceea ce avem noi aici il ciunteste, pentru ca nu este numai un antrenor de sport. S-a tradus la un moment dat instructor, ceea ce este cu totul nepotrivit, pentru ca un coach este un potentiator.
Coaching-ul este, in fapt, un management al schimbarii: am si scris intr-un articol despre asemanarea dintre modelul clasic de antrenare - GROW (goal, reality, options, way to act) - si modelul lui John Kotter de implementare a schimbarii. Coaching-ul este un proces de invatare si de incredere in tine. Eu ii dau omului niste instrumente, ca sa stie ce se intampla si sa recunoasca mai usor piedica.
Impreuna cu o alta pioniera a domeniului, Clementina Anghelache, am facut prima revista romaneasca dedicata: "Coaching Network".
Interesant parcurs. Cu ce ai ramas dupa fiecare etapa mai mult de viata decat de activitate profesionala? Ce ai luat mai departe?
Magda Bunea: Nu stiu cum vine asta "mai mult de viata decat de activitate profesionala", dar eu traiesc una-ntr-una. Ha, iata ce ocazie frumoasa ne ofera acest cuvant: sa traim intruna! In atelierele de coaching si training-urile pe care le fac, pun adeseori intrebarea: "cat din tot ce esti si poti folosesti la serviciu?". Foarte multi spun sub 60%-80%. E destul de ciudat - crezi ca poti sa "reportezi" aia 40%-20% din tine pentru cand?! Viata nu e 6 din 49, e fix 80 din 84, daca ne gandim ca Emil Cioran a trait ultimii ani bolnav-bolnav.
Cu ce am ramas, zici. In coaching se foloseste mult reformularea. Pot, da? Asa ca am sa ma intreb "Ce din ceea ce am trait ma duce mai departe?". Si am asa: obiceiul evaluarii povestii (ca sa zic un eufemism pentru "critica literara"), profesia pe care nu am practicat-o mi-a ramas ca haloul energetic al unei frunze sectionate: frunza stie cum e potentialul intreg. Plus atentia la "oferta de viata" pe care ti-o face orice cuvant - "Limitele lumii mele sunt limitele limbajului meu", zise Wittgenstein.
Din facultatea Electronica am "obiceiul sistemului", cu aspectul cibernetic dat de importanta "legaturii inverse", feedback, cum ii zicem acum, dar si cu constienta faptului ca procesul in sine afecteaza "marimile" procesate: cand observi/masori un lucru, lucrul e schimbat de observarea/masurarea lui, Heisenberg reformulat, "gen".
Vanzarea mi-a ascutit obiceiul concentrarii pe rezultat, marketing-ul - pe cel al atentiei la conexiunile intre "cerere si oferta", chiar si in piata... personala, a fiecarui om, iar croitoria mi-a format obiceiul atentiei la detaliu. Si la frumos!
Practica de training mi-a rafinat obiceiul invatarii, mi-a dat ocazia sa reflectez asupra modului in care crestem. Managementul pe timp de criza mi-a consolidat obiceiul de a gandi strategic, iute (!) si de a gasi solutii impreuna cu echipa. Obiceiul de a iubi oamenii si a avea incredere in ei il am de cand ma stiu!
Toate aceste obiceiuri am obiceiul sa le practic in coaching si consultanta in comunicare - domeniile de care ma ocup anume acum.
In fapt, am ajuns la coaching dintr-o dorinta a mea.
Steve Jobs spunea despre directie ca e data de ceea ce poti lega in trecut, "connecting the dots", punctele din urma, nu cele dinainte. El nu se refera la business plan, se refera la "sa vezi in ce masura ce ai facut iti da o directie". Astfel, pot sa zic ca directia mea e valida, tinand seama ca lucrarea de licenta a fost in electronica medicala, am sustinut-o in 1981, si s-a numit "Coaching through biofeedback in heart disease". E "dota" mea! Facand lucrarea aceea am citit foarte mult despre psihologie si despre cibernetica - stiai ca fondatorul e, de fapt, un roman? Stefan Odobleja a scris "Psihologia consonantista", inainte de a scrie Norbert Wiener "Cibernetica lui".
Facand lucrarea aceea am citit foarte mult despre psihologie si despre cibernetica. Pe fondul de foarte bun ascultator si de mare jucator, observam ca oamenii ma intrebau si le rezolvam lucuri. Initial, am vrut sa fac psihologie, dar dura mult. In 2004, am incercat sa fac un curs de coaching, dar nu era nicaieri in Romania, singurii care aveau era in cadrul CODECS, Coaching Institute avea un curs de excelenta in training.
Asa ca a venit firesc sa ma regasesc cu numele acesta, coaching, la a treia profesie.
Care sunt preocuparile profesionale din prezent? La ce proiecte lucrezi?
Magda Bunea: Stii ca se tot vorbeste despre "the learning organization". Colaborez la astfel de proiecte prin servicii de team coaching si coaching. Dar m-am gandit big, cum se spune: "the learning society", cum ar fi? - cred ca e mare nevoie de asa ceva.
Incepand de toamna trecuta fac un atelier de comunicare cu sine si cu ceilalti, folosind tehnici de coaching - e, in fapt, cu o vorba mare, coaching transformational: oamenii schimba nu numai modul in care fac lucruri (sa observam ca, in orice "facut", comunicarea este instrument esential), dar schimba si modul in care comunica cu ei insisi.
Structura workshop-ului este rezultatul unei experiente de viata - si profesionale, si complexe, dar, mai ales, atente: background-ul meu permite foreground - ca sa fac un cuvant nou - un mers inainte "bazat", o perspectiva noua asupra a ce si cum se invata comunicarea, combinand cunostinte din psihologie, teoria sistemelor, managementul schimbarii, stiintele comunicarii si coaching.
In fapt, procesul insusi este prilej de invatare a "responsabilitatii de sine", a mobilitatii catre "bunul" tau. I-am zis NESTworking - mi se pare ca reflecta bine intentia mea de a asigura un mediu sigur, cu "hrana" de calitate, in care poti deprinde, imbunatati si practica zborul cu incredere, curaj si bucurie - un mediu in care te sprijini pe celalalt ca pe tine insuti, ca sa zic asa. In mai incepe al saptelea grup. NESTworking este organizat impreuna cu Asociatia Brain Fitness, proprietara proiectului Revista de Povestiri - ei organizeaza si alte ateliere.
Cand se vorbeste despre pregatire profesionala, comunicarea este ultima pe lista, dupa management de proiect, managementul schimbarii etc, fara sa se observe ca este instrumentul, abilitatea prin care le poti dezvolta pe toate celelalte. Daca "instrumental" este ciobit, poti sa tai cu greu in... painea leadership-ului.
Pe de alta parte, ma intereseaza implementarea schimbarilor la nivelul organizatiei. Am avut astfel de proiecte in care este combinata strategia de comunicare interna cu coaching-ul pentru cresterea leadership-ului la toate nivelurile de munca. Se asigura astfel un raspuns mai eficace la schimbare, care schimbare iata ca e... neschimbata in modul continuu in care se manifesta.
Un alt efect e o raportare sanatoasa la timpul vietii petrecut la munca. Lucrez acum la structura unui workshop de comunicare interna pe care l-am numit MOFTskills, asa, anume. Daca ne gandim la cuvinte in engleza, acronimul poate sa vina de la My Organizational Financial Time. Pentru majoritatea oamenilor, timpul la serviciu este "timpul lor financiar". Daca ar fi dusa in organizatii, perspectiva aceasta schimba paradigma, oamenii si-ar da seama ca de-abia asteapta sa plece din singurul loc in care sunt "actionari". Dintr-odata ar creste gradul de responsabilitate - "ce facem noi aici?". Asa ca ar fi bune aceste MOFT-uri.
Ce se spune, de obicei, despre coaching si ce ar trebui sa stie oamenii ca reprezinta el?
Magda Bunea: In toate limbile se spun multe despre coaching, dar in limba romana parca se spun si mai multe si, din pacate se "vand" multe lucruri sub aceasta eticheta, fara sa se faca, de fapt, coaching.
Vorba Clementinei, co-editorul revistei noastre, Coaching Network: "cand definesti ceva e musai sa te intrebi care e genul proxim si diferenta specifica?". Avem asa:
- genul proxim - consultanta, diferenta specifica - asculti problema clientului, dar nici nu il ghidezi, nici nu ii dai solutii, ca nu esti tu, coach, competent profesional sa ii oferi rezolvari;
- genul proxim – consiliere psihologica, terapie, diferenta specifica - o persoana solicita consiliere, terapie pentru ca are o suferinta emotionala, o persoana solicita coaching pentru ca doreste sa faca mai bine ceva;
- genul proxim – managementul schimbarii, diferenta specifica – oferi sprijin in gasirea solutiei, dar nu gestionezi resursele si nici nu alegi obiectivele, si obiectivele, si resursele sunt ale clientului;
- genul proxim – mentorat, diferenta specifica mentorul este un model profesional de urmat, coach-ul nu este decat sub aspect etic un model;
- genul proxim - training, instruire, diferenta specifica - prin coaching nu inveti ceva, ci inveti cum sa iti folosesti tot potentialul, inveti cum sa inveti, cum sa afli si sa folosesti resursele tale si ale contextului pentru a face cel mai bine ce poti si vrei.
Atunci cand este ceea ce trebuie sa fie, coaching-ul este despre cum faci lucrurile, nu despre ce lucruri sa faci – e despre sprijin pentru clarificare, explorare, alegere, incredere, curaj, responsabilitate, determinare de a face – despre.. transpiratie! Constantin Noica spunea ca daca Edison a zis ca talentul e 1% din performanta, iar 99% e transpiratie, ai nevoie de un antrenor.
Dar antrenarea spre posibil e ceva innascut - fiecare avem un mic coach interior, altfel nu ne-am dezvolta. Succesul e expresia faptului ca el, antrenorul interior, e "in forma". Vestea buna e ca, daca vrea, poate merge la.. "sala": un program de coaching ii creste "muschiul" responsabilitatii, performantei si al bucuriei de a fi.
Cum ne ajuta coaching-ul?
Magda Bunea: Cel mai valoros lucru in coaching mi se pare ca e ca re-deprinzi acel cum sa fac lucrurile folosind la maxim tot ce sunt. Dupa un numar de sesiuni de antrenare nu pleci cu coach-ul exterior dupa tine, ci cu cel interior - "bine crescut", ca sa zic asa. Prin coaching internalizezi insasi tehnica cea mai valoroasa a acestei profesii: atentia la tine si la lume, ascultarea focalizata.
Acest lucru nu inseamna ca uneori nu ai nevoie sa te mai antrenezi - sa beneficiezi de un alt "punct de vedere", pe care se intampla sa il ignori din pricina aglomerarii din viata fiecaruia. Arhimede zicea "dati-mi un punct de sprijin si rastorn lumea". Ei bine, uneori ai nevoie sa "rastorni" lumea ta, sa o re-asezi - ai nevoie de un punct de sprijin exterior ei.
Coaching-ul ne ajuta sa ne concentram pe solutie, nu pe problema, creste gradul de incredere in noi insine, capacitatea de a intelege si a alege ce e bine pentru noi, curajul si responsabilitatea de a actiona.
Se intampla un lucru interesant: competenta (sic!) in problema o mentine pe aceasta - ne simtim bine ca stim o multime de motive sa avem problema. E des citat Einstein cu afirmatia ca nu poti rezolva o problema la acelasi nivel de constientizare la care a aparut. Prin coaching, persoana creste nivelul de constientizare, gaseste alte puncte de vedere - nu opinii, pareri, ci efectiv perspective din care sa priveasca altfel situatia careia doreste sa ii gaseasca rezolvare.
Alan Kay a spus ca un punct de vedere inseamna 80 de puncte de IQ. In romaneste avem doua sensuri pentru "destept" - da, prin coaching te.. destepti, esti mult mai atent la tine, la ceilalti, la context si faci alegeri mult mai potrivite cu solutia pe care o doresti.
De asemenea, creste responsabilitatea persoanei pentru propria viata, mobilitatea spre ceea ce vrei, increderea ca poti face ce doresti - "descatusezi potentialul pentru a mari performanta", cum spune John Whitmore, autorul celei mai cunoscute carti despre coaching, transpunand in cuvinte mica formula a lui Timothy Gallwey, cel care a adus coaching-ul din sport in business: p=P-i, performanta este potential minus interferente - obstacole mentale, convingeri autolimitative "achizitionate" de-a lungul vietii.
In acest context, prin acompanierea clientului, coach-ul este un "declansator de success", un "stimulator de performanta" sau un "accelerator de reusita", cum spune Alain Cardon, master coach, cel cu care m-am pregatit pentru coaching, o personalitate recunoscuta in comunitatea internationala de coaching, un profesionist modern, dar care pastreaza spiritul autentic al primului demers consemnat de crestere a altuia - demersul socratic.
Ce ai remarcat la oamenii care vin la cursurile tale? Ce nu ii lasa sa se dezvolte la adevaratul lor potential?
Magda Bunea: De departe e vizibila o diferenta: cum vin oamenii trimisi la un program de coaching sau la un training organizat de o companie, si cum vin oamenii la un atelier NESTworking. Primii vin cu.. motivele celor care i-au trimis (sic!), nu cu ale lor, asa ca transpare un set motivational destul de critic - "judgemental", cum se spune - obiectivele sunt de a evalua "de ce ne-a trimis".
Am bucuria sa spun ca dupa primele ore de "curs" cu mine perspectiva se schimba radical, participantii trec la un mindset de tip "e ceva aici pentru mine", creste gradul de atentie (imi spun ca sunt mai atenti decat la serviciu!), creste implicarea - stii ca ROI vine, mai nou, de la Return On Involvement (n.red. - recuperarea implicarii; ROI este acronimul recunoscut pentru Return Of Investment, recuperarea investitiei, rata profitului)?
Motivatia e extrem de mare: am avut programe de comunicare de cinci zile, cu examen final vinerea la pranz, dar oamenii ramaneau, dupa ce isi primeau diploma, pentru ca.. doreau sa spuna in fata grupului o poezie pe care fiecare o avusese de scris!
Am descris aceasta situatie, pentru ca din ea transpare raspunsul la intrebarea "ce nu ii lasa pe oameni sa se dezvolte la adevaratul potential": convingerile toxice care au inlocuit increderea in ce poti si care erodeaza stima de sine, convingeri dobandite in medii de viata - personala si profesionala -, medii puternic preocupate de control si critica, pe evidentierea (sic!) punctelor slabe, medii de viata lipsite de practica admiratiei, a increderii ca oamenii pot face lucrurile mai bine.
Stii, daca crezi despre un om ca e prost, el nu te va dezamagi, iar atunci cand greseala e rezultatul pe care il urmaresti, celebra "orientare pe rezultat" e un.. "succes".
Participantii la NESTworking vin altfel: inscrierea presupune trimiterea unei "scrisori de motivatie" - Pentru ce vreau sa particip? Oamenii practica de la inceput o mai buna comunicare cu ei insisi - isi asuma o alegere, recunosc/afirma o motivatie, cresc gradul de responsabilitate (atelierul are opt sesiuni, doua seri, sau o seara si o sambata dimineata, pe parcursul a patru saptamani).
Dar, in cazul lor, "ce nu ii lasa sa se dezvolte la adevaratul potential"? sunt tot convingerile, limitarile pe care le-au pus singuri in diverse situatii, cand au crezut ca "nu am incotro". In NESTworking este vorba de a creste atentia la acest "incotro", ca e si ca "poti inainta fara teama de a depasi adevarul", vorba unui scriitor extraordinar, Teilhard de Chardin.
Ce probleme de comunicare au oamenii care vin la cursuri? De unde provin problemele si cum pot fi ele rezolvate?
Magda Bunea: Paradoxul este ca, atunci cand cineva zice ca are o "problema de comunicare", zice ca rezolvarea e la altul, nu la el, asa ca asteapta ca acea persoana sa se schimbe, pentru ca "trebuie". Atunci cand intreb daca el insusi s-ar schimba, pentru ca altul ii spune ca "trebuie", raspunsul este un "NU" vehement.
Si atunci?! Problemele provin in principal de la lipsa de atentie - nu suntem atenti la nonverbal si paraverbal, la corp si la voce, nu suntem atenti la cuvintele pe care le folosim si la ce pot ele sa le "faca" noua si celorlalti, nu suntem atenti la prezent, la "aici si acum"; de la capacitatea redusa de a asculta cu adevarat pe altul, dar si pe sine; de la pierderea accesarii spontane a creativitatii, a obiceiului de a avea iute variante de actiune; de la tiparul dobandit de a delega altuia increderea unei alegeri - increderea in tine scade prin nefolosire; de la definirea stimei de sine prin relativizare la altul, cu varianta "prin competitia cu altul".
Rezolvarea e fireasca - e din firea adevarata omului, ca sa zic asa, din modul in care poate fi el: poate fi atent, poate asculta, poate fi creativ, poate avea incredere in el, se poate admira - se poate iubi cu adevarat. Si aici se vede din nou ca, "Da", coaching-ul este despre cum: toti avem aceste ce-uri enumerate inainte.
In atelier deprindem cum-uri, fiecare pe al sau, in ritmul sau, pentru a ne (re)forma obiceiurile bune. Pentru asta e nevoie de coach, de acea persoana care sa fie atenta la noi, sa ne acompanieze in ceea ce Maslow numea self-actualization - cresterea, aducerea la prezent a sinelui. E un proces interdependent - nici independent, nici dependent, cum spune clar un coach, Myles Downey: "Cred cu tarie ca e nevoie de prezenta cuiva daruit, cineva care are capacitatea si curajul sa poarte un alt fel de conversatie, o conversatie care lasa gandirea celuilalt sa se desfasoare, lasa imaginatia, intuitia si creativitatea celuilalt sa se elibereze de e bine, trebuie, nu ai incotro, si, procedand astfel, nu impune convingerile lui, ci da ocazia celuilalt sa si le formeze pe cele care sunt cu adevarat ale lui".
Cand ne dam seama ca am inceput sa comunicam mai bine cu ceilalti?
Magda Bunea: Orice proces de schimbare necesita practica masurabila - masurarea mentine atentia la ceea ce facem, asigura progresul spre ceea ce ne dorim, prin reconfigurari pe baza de feedback observational - propriu sau de la coach sau grup. Asta inseamna ca incepem sa observam ca, "Da", comunicam mai bine. Dar, conform modelului clasic de invatare a unei deprinderi, ne dam seama ca avem o comunicare buna, cand nu mai observam - cand.. nu ne dam seama! Fazele stiintei de ceva sunt: "nu stiu ca nu stiu, stiu ca nu stiu, stiu ca stiu, nu stiu ca stiu". Comunici bine cand te simti bine cu tine si cu ceilalti, acasa sau la job - asta e tot!
De fapt, te ocupi de dezvoltare personala...
Magda Bunea: Se vorbeste mult de dezvoltare personala, chestii din aceasta, dar nu se vorbeste deloc despre dezvoltarea intelectuala. Dezvoltarea personala inseamna sa faci strategii, sa stii sa comunici, sa faci marketing de proiect, sa stii sa faci management de proiect, dar dezvoltarea intelectuala nu apare pe-acolo. In schimb, toata lumea din zona de business citeaza, de parca dorm la cap cu cateva biblioteci.
Legat de citate, imi amintesc de un clip pe care l-am vazut pe reteaua de socializare LinkedIn, in care doua tipe au facut o cercetare si au scos 8 gesturi fundamentale pe care le folosesc intelectualii. Deci, dupa ce folosim citate vom incepe sa folosim si gesturi. Asa ca este ceva de invatat de la intelectuali, cum si intelectualii au ceva de invatat de la lumea de business. CEO-ul de-acum cativa ani de la Hewlett-Packard facuse filosofie (n.red. - Carly Fiorina, care a fost CEO la HP intre 1999 si 2005, fiind cea care a finalizat absorbtia Compaq in HP, in 2002).
Pe vremea aceasta de criza, cand se cauta variante sustenabile, o abordare altfel poate fi inspirata tocmai de intelectuali: o carte este "sustenabila"! Nu poti sa scrii un roman la care partile sunt in toate felurile - n-ar merge la cititor. Suntem in momentul acesta intr-un fel de criza, pentru ca lumea nu mai stie incotro sa se alinieze, se schimba lucrurile de pe o zi pe alta, asa ca atentia scriitorului la cum se face povestea ar fi de preluat. In America se cam spune ca un lider trebuie sa fie un storyteller, un bun povestitor, ca sa fie urmat.
Asa ca oamenii de business trebuie sa fie atenti si sa vada ca sunt lucruri care se potrivesc si sa vada ca legatura dintre ele poate duce undeva. Pana la urma, directia este data de doua puncte. Este proverbul acela ca drumul de 1.000 de pasi incepe cu primul pas. Primul pas este important, pentru ca dovedeste ca te misti si pentru ca iti arata directia.
Plus ca intelectualii "le stiu cu cuvintele" – ca sa folosesc o derivare a cunoscutei expresii "Mutu le stie cu mingea". Ce inseamna buni la cuvinte? Sa-l faci pe om sa vada ca in cadrul lui de referinta poate face lucrurile si altfel sau sa vada: cadrul lui de referinta nu este numai pana unde crede el, poate fi mai mare.
Sunt impotriva ideii asteia cu "depasirea limitelor". S-ar putea sa fie o falsa pista lingvistica. Daca obiectivul tau in viata este sa depasesti multe limite.. Imi place foarte mult ce zice Noica despre "limitatia care nu limiteaza" si chinezii - cine isi stie limita este regele lumii.
Romanii isi stiu limitele?
Magda Bunea: Este foarte interesant ca, in Romania, coaching-ul prinde foarte greu. Am facut o mica cercetare pe anunturi de angajare care sa contina cuvantul "coaching" si la noi sunt cam 40, iar in Marea Britanie peste 1700. Coaching-ul este despre constientizarea posibilului, a potentialului. La noi se loveste de niste convingeri auto-limitative, care la noi se vad din folclor: "Las-o bai ca merge asa", "Eu stiu mai bine", "Decat codas la oras, mai bine in satul tau fruntas". Intr-adevar isi stie limita, dar intr-un mod pagubos, nu si-o stie pe cea adevarata.
Practic, proverbe zicale sunt practici reduse la o propozitie, pe care le ducem mai departe si cream cadrul de referinta. Omul se duce cu cadrul acesta de referinta la un coach care incearca sa lucreze cu persoana respectiva, ca sa faca lucrurile altfel. Daca ai facut sute de ani acelasi lucru, este foarte greu sa vrei sa faci altceva.
Ai citit mult si ai multe carti. Care carti au avut cel mai mare rol in devenirea ta ca om? Ce au schimbat ele?
Magda Bunea: Am citit foarte mult - tot acel domn profesor mi-a zis ca am sa ajung un intelectual rafinat. Daca asta inseamna, de exemplu, sa iti dai seama care a fost secventa care a "generat" romanul "Sotron", al lui Julio Cortazar, da, atunci e adevarat: am ajuns un intelectual rafinat.
Secventa are mare legatura cu coaching-ul: "M-am gandit ca, de indata ce am sa indrept ca lumea cuiele, am sa stiu ce sa fac cu ele". Am citit recent un interviu in care autorul spunea ca asta e. Asa. O carte buna e o carte care te creste - o carte care te intreaba de aproape, in care autorul e pipaibil, in care ii simti corpul emotional, ii recunosti increderea in tine ca il vezi, il auzi - esti acolo.
Cu Montaigne, acum peste 500 de ani, cu Whitman - "nu te mira, cititorule..", cu Dostoievski, in compartimentul de tren in care il cunoastem pe Maskin, exasperat de atata descriere: "..si, in sfarsit, amandoi dornici sa lege o conversatie". Apropo, printul "idiot" e, aproape explicit, un mare coach.
Sunt multe cartile pe care le iubesc. Recitesc, din cand in cand, "Confesiunile Sfantului Augustin" si "Jurnalul de la Paltinis", al lui Gabriel Liiceanu. E un ritm acolo, un ritm congruent cu sensul pe care il dau mersului pe-aci. A, desigur si "Catcher in the Rye", a lui Salinger - ii zic asa ca, desi e foarte buna traducerea Catincai Ralea, "De veghe in lanul de secara", titlul in engleza arata ca e vorba acolo de.. o profesie: "catcher" (n.red. - prinzator, in engleza).
Care consideri ca au fost cele mai importante realizari avute pana in prezent? De ce acestea?
Magda Bunea: Realizare inseamna, tehnic vorbind, ce anume a trecut in realitate. Cred ca faptul cel mai important este ca eu sunt in realitate! Da, imi asum ambiguitatea hazlie a enuntului. Ce vreau sa spun e ca ma manifest cum sunt si dispun de disponibilitati - ale mele si ale contextului in care ma aflu. Asa ti-am raspuns si la a doua intrebare, este?!
In fine, consider ca este o realizare faptul ca bunica imi spunea: "Cand te vad, imi vine sa mai traiesc", asa cum e o realizare faptul ca fiica mea mi-a spus: "Ma bucur ca tu anume esti mama mea". Pentru ca am dat viata - bunicii, si am primit viata - de la fiica mea, de aceea le consider treceri ale mele in real. Ar mai fi de spus ca orice realizare te "tine" la inaltimea ei.
Ce este succesul? Cat de important este el in viata unui om?
Magda Bunea: Paradoxal, oamenii au mare rezistenta la succes. Oamenilor le este mai comod sa faca ce stiu decat ce le aduce succes.
E un fapt ca orice om poate avea succes - e ceva pe care se sprijina orice demers de invatare. Orice copil are succes, ai observat? E drept ca in primii ani de viata, pentru ca are curaj si face lucruri. Apoi, cu "ajutorul" celorlalti, mai uitam "tiparul succesului" si ne pierdem obiceiul de a avea succes.
Succes e sa probezi posibilul tau. Vezi, de obicei, cand spunem ca "tot ce e posibil e probabil" ne gandim ca probabil vine de la probabilitate, si asa e, dar in alt fel, daca ne gandim la abilitatea de a proba: sa vezi cum poate fi, sa "probezi" posibilul tau, sa vezi cum iti vine, sa gasesti ce mai trebuie sa fie exact cum vrei, apoi sa fii.
Posibilul si probabilul poti sa le aduni si sa vina perspectivele si intrebarile noi, este foarte important ce il intrebi pe om.
Tehnica aceasta am avut-o mereu: daca se poate, pot sa incerc?! In liceu am trimis o scrisoare in Anglia fara sa stiu adresa. Mi-am zis ca daca exista Shakespeare e sigur ca exista si casa lui memoriala. Exista! Am primit raspuns - plic cu timbru cu regina, deschis de catre "organe", desigur. Mama si bunica s-au speriat, dar eu voiam doar sa citesc Shakespeare in original.
Este vorba sa ai curajul sa faci ce vrei si simti ca poti si chiar poti. Mai zic pe la training-uri ca "voi sa mor epuizata", adica sa dau tot ce pot sa dau, nu tin pentru... pentru cand?
Cum se castiga o "batalie", fie pe plan profesional, fie pe plan personal?
Magda Bunea: O conditie absolut necesara e sa fii atent la tine, la celalalt, la context: prezent in "teritoriu" - ai zice ca e de la sine inteles, dar, daca ne observam cu admiratie (ca asa am stabilit, sa iesim din obiceiul focalizarii pe nod, sa recunoastem papura ca e papura si are rostul ei bun), daca ne ascultam bine, fiecare dintre noi va constata ca nu prea suntem "pe campul de lupta" si ca majoritatea bataliilor sunt pe campii din capul personal.
Stiu o intamplare adevarata: o mamica in lupta (nu, nu voi spune "dreapta"!) cu copilul, fetita de trei ani. Un incident casnic minor declanseaza "batalia" (a se observa ca nu bataia, ceea ce e un lucru bun). Mama porneste cavalcade lingvistica, cu un nivel sonor adecvat, si culmineaza pe o "intrebare-bomba", vorba aia. Fetita intreaba: "La ce te lefeli?".
Da, zambim a rade, dar sa observam ca dintre cele doua, desi la un metru si cativa zeci de ani peste cat are fetita, mama e departe de a observa "teritoriul". Ia sa formulam in termeni organizationali acum: desi avand "privirea din avion" necesara unui lider si experienta indelungata de management, directorul e departe de a observa teritoriul. Partea proasta e ca, de multe ori, angajatul nu mai stie ca isi poate intreba seful lacetelefeli... ... O batalie se castiga cu atentie, empatie si respect.
Vorbesti in fiecare zi pe Facebook cu societatea civila. Ce fel de societate civila avem?
Magda Bunea: De admirat! Avem o societate civila de admirat - unde sintagma "de admirat" e un supin, da?!, un ce avem de facut… A nu se citi suspin.
Si cu societatea e ca si cu indivizii care o compun: ai o asteptare, nu te.. dezamageste. Noi ne tot asteptam sa nu existe societatea civila - si, oarecum nu e, in sensul definitiei derivate de la Aristotel incoace "o comunitate caracterizata de un set de norme, in care cetatenii traiesc liber, respectand legea, au dreptul sa aleaga, si nu depind de politic", pentru ca e puternic manipulabila politic.
Dar e asa, pentru ca nu are incredere in ea, a exersat esecul pana la a-i deveni a doua natura, si a dezvoltat strategii de supravietuire pe timp de asuprire care nu ii sunt de folos cand are ocazia sa se conduca asa cum vrea.
E foarte interesanta cartea lui Dumitru Draghicescu, "Despre psihologia poporului roman", vedem acolo cum lenea a fost cel mai inteligent raspuns la starea de a fi mereu in slujba altuia. E greu sa scapi de un obicei. In fine, e de observat acel "Vom muri si vom fi liberi" - o fi el mioritic, asa, dar spune si ca noi credem ca merita sa mori pentru libertate. Asa ca avem o societate civila de admirat!
Ce ne lipseste pentru a avea o adevarata societate civila?
Magda Bunea: Constienta si constiinta ca e o societate civila adevarata, recunoasterea ca fiind valorosa, ca avand toate resursele sa fie si sa se simta bine in tara ei.
Eu o.. recunosc! Ii spun aproape in fiecare zi "buna ziua, societate civila", asa, cu zambet cu tot, apoi ii pun o intrebare despre cum poate sa faca lucruri. E simptom national dezvoltarea "competentei" in a sti cum sa nu faci, cum nu se poate, cum nu se termina ceva.
Mass-media se ocupa cu succes sa puna intrebari de genul: "cand credeti ca se vor termina autostrazile?", audienta (sic!) e competenta foarte, si mult mai mare decat la "cum credeti ca se pot termina autostrazile". E o procedura financiara a presei aflate in criza reala, dar o procedura foarte paguboasa pe termen lung. E cam exagerat sa zic, dar zic: e posibil ca si scaderea drastica a gradului de promovabilitate a diverselor trepte educationale sa fi fost afectata de incurajarea raspunsurilor la intrebari de tip "de ce nu se poate" in familie, in grupul de prieteni.
In fine, as vrea sa subliniez ca intrebarile pe care le pun societatii civile sunt intrebari la care nu stiu raspunsul! Crezi ca e de la sine inteles?! Ia sa verificam fiecare ce am intrebat noi recent pe unul sau altul, prin viata personala. Este, de altfel, specific coaching-ului: numai prin astfel de intrebari poti acompania dezvoltarea - si a omului, si a societatii civile.
Ce inseamna un om frumos?
Magda Bunea: Un om frumos e un erou ospitalier! Recunosc ca m-au inspirat Walt Whitman cu "Here is the hospitality which forever indicates heroes…" (trad. aici este ospitalitatea care ne indica mereu eroii) si un om tare frumos, Leonard Cohen, cu al lui cantec-poem The Guests - "Saying Do reveal yourself", si m-am bazat pe spusa lui Boris Pasternak: "Poezia e limbajul cel mai rapid".
Colectia de oameni frumosi este o sursa saptamanala de speranta marca AvocatNet.ro. Aici veti intalni, sambata de sambata, oamenii firesti din Romania pe care ne era dor adanc sa ii auzim vorbind - oamenii echilibrati, care impresioneaza tocmai prin normalitatea lor, intr-o lume de "senzational" si "extraordinar" si "nemaipomenit".
Comentarii articol (0)