Printre persoanele care au dreptul la indemnizatie de somaj, se numara si absolventii institutiilor de invatamant, precum si absolventii scolilor speciale pentru persoane cu handicap in varsta de minimum 16 ani.
Acestia pot beneficia de ajutor de somaj daca, in maximum 60 de zile calendaristice de la data absolvirii, nu au reusit sa se incadreze in munca si daca se inregistreaza la agentia de ocupare a fortei de munca din raza careia isi au domiciliul ca persoana in cautarea unui loc de munca.
Concret, pentru a primi ajutorul de somaj, tinerii se vor adresa agentiei locale pentru ocuparea fortei de munca sau la punctul de lucru unde isi are domiciliul sau resedinta, unde vor completa o cerere de acordare a indemnizatiei.
Potrivit dispozitiilor in vigoare, la intocmirea cererii de acordare a ajutorului sunt necesare mai multe documente, dupa cum urmeaza:
- actul de identitate, in original;
- actele de studii si de calificare sau adeverinta din care sa rezulte data absolvirii, in original si copie;
- adeverinta medicala din care sa rezulte ca persoana este clinic sanatoasa sau apta de munca ori ca are eventuale restrictii medicale;
In ceea ce priveste absolventii scolilor speciale pentru persoane cu handicap, in varsta de minimum 16 ani, care nu au reusit sa se incadreze in munca potrivit pregatirii profesionale, acestia vor atasa la cererea de acordare a indemnizatiei de somaj doar actul de absolvire a scolii speciale pentru persoane cu handicap, in original si in copie.
Odata inregistrati la agentie, absolventii vor beneficia si de servicii gratuite in vederea angajarii (informare si consiliere profesionala, medierea muncii, formare profesionala), precum si de o indemnizatie de somaj.
Ajutorul lunar va fi de 50% din valoarea indicatorului social de referinta. Avand in vedere ca, si in acest an, ISR este in cuantum de 500 lei, indemnizatia va fi, deci, de 250 lei pe luna. Potrivit legii, acest sprijin financiar pentru absolventi se va acorda timp de 6 luni.
Avand in vedere ca maine se afiseaza rezultatele finale la bacalaureat, Agentia Municipala pentru Ocuparea Fortei de Munca Bucuresti reaminteste tinerilor ca au posibilitatea de a se inscrie pentru a primi ajutor de somaj.
Asadar, potrivit unui comunicat de presa al institutiei remis redactiei noastre, absolventii institutiilor de invatamant de minimum 16 ani se pot adresa agentiilor din Bucuresti la urmatoarele adrese:
- Sector 1 - Str.Spataru Preda nr.12, corp cladire A, Sector 5, telefon/fax - 021.317.17.97 ; e-mail: alofm@s1.anofm.ro;
- Sector 2 – Str.Spataru Preda nr.12, corp cladire A, Sector 5, telefon –021.313.24.46; e-mail: alofm@s2.anofm.ro;
- Sector 3 – Str.Tabacarilor nr.20, Sector 4, telefon – 021.331.20.20; e-mail: alfom@s3.anofm.ro;
- Sector 4 –Str.Spataru Preda nr.12, corp cladire B, Sector 4, telefon – 021.332.76.28; e-mail: alofm@s4.anofm.ro;
- Sector 5 – B-dul Pieptanari nr. 64, Sector 5, telefon – 021.336.66.82; e-mail: alofm@s5.anofm.ro;
- Sector 6 – B-dul Timisoara nr.59, Sector 6, telefon – 021.413.24.30; e-mail: alofm@s6.anofm.ro
O lista completa a agentiilor la nivel national este disponibila pe site-ul ANOFM sau direct accesand acest link.
Absolventii vor avea si obligatii cat timp primesc ajutorul de somaj
Legislatia in materie stabileste si o serie de obligatii pe care tinerii care beneficiaza de indemnizatie trebuie sa le indeplineasca pe toata perioada in care primesc ajutor.
Astfel, somerii trebuie sa caute activ un loc de munca si sa se prezinte lunar, pe baza programarii sau ori de cate ori sunt solicitate, la agentia pentru ocuparea fortei de munca la care sunt inregistrati, pentru a primi sprijin in vederea incadrarii in munca.
De asemenea, ei trebuie sa comunice agentiei, in termen de 3 zile, orice modificare a conditiilor care au condus la acordarea drepturilor, precum si sa instiinteze in scris agentia cu privire la aparitia starii de incapacitate temporara de munca si datele de identificare, respectiv numele medicului prescriptor si unitatea in care functioneaza acesta, in termen de 24 de ore de la data acordarii concediului medical.
Conform reglementarilor, daca starea de incapacitate temporara de munca a intervenit in zile declarate nelucratoare sau implinirea termenului de 24 de ore se realizeaza in zile declarate nelucratoare, absolventii care beneficiaza de indemnizatie de somaj au obligatia de a instiinta agentia in prima zi lucratoare.
In plus, somerii care primesc ajutorul lunar trebuie sa participe la serviciile pentru stimularea ocuparii si de formare profesionala oferite de agentia la care sunt inregistrati. Totusi, aceasta obligatie nu se aplica in situatia in care somerii participa la programe de formare profesionala a caror finantare este asigurata din asistenta financiara nerambursabila primita de Romania, in calitate de stat membru al Uniunii Europene, prin intermediul Fondului european de dezvoltare regionala, Fondului social european si Fondului de coeziune.
Mai mult, potrivit dispozitiilor legale, obligatia nu se aplica nici in perioada in care persoanele participa la aceste programe de formare profesionala, in conditiile in care, anterior includerii in cadrul acestor programe, nu au fost cuprinse in serviciile pentru stimularea ocuparii fortei de munca si de formare profesionala oferite de agentia pentru ocuparea fortei de munca si se afla in perioada de acordare a acestor servicii.
Comentarii articol (4)