Programul pentru stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri, care transpune o schema transparenta de ajutor de minimis, a fost lansat, in urma cu 3 ani, prin OUG nr. 6/2011, in timp ce normele sale de aplicare au fost aprobate prin HG nr. 96/2011.
Conform acestor reglementari, in cadrul programului pot aplica tineri cu varste de pana la 35 de ani care vor sa inceapa o afacere. Astfel, acestia pot depune proiecte pentru a primi un credit nerambursabil de pana la 10.000 de euro din valoarea totala a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care fac dovada surselor de cofinantare.
Conditia de varsta va fi, insa, eliminata incepand de astazi, un act normativ in acest sens fiind publicat marti in Monitorul Oficial. Concret, este vorba despre Legea nr. 97/2014 privind modificarea si completarea OUG nr. 6/2011, publicata in Monitorul Oficial nr. 506 din 8 iulie, ce intra in vigoare in 11 iulie.
Documentul modifica sintagma "intreprinzator tanar", care devine "intreprinzator debutant in afaceri" ce desfasoara pentru prima data activitate economica, prin intermediul unei societati cu raspundere limitata.
In acelasi timp, beneficiarul programului trebuie sa aiba doar capacitate juridica deplina de exercitiu, dispozitia care impune varsta de pana la 35 de ani fiind eliminata complet din cuprinsul OUG nr. 6/2011.
Acest lucru inseamna ca de azi in cadrul programului vor putea aplica toti cei care doresc sa isi deschida o afacere pentru prima data, indiferent de varsta.
Executivul motiveaza noua masura prin succesul de care s-a bucurat aceasta sursa de finantare in randul aplicantilor, de la lansare si pana in prezent.
"Luand in considerare necesitatera aplicarii programului si in urmatorii ani, datorita efectelor negative ale crizei economice in ceea ce priveste reducerea numarului de operatori economici activi pe piata, inasprirea conditiilor de creditare in general, cresterea dificultatilor si riscurilor pentru inceperea unei afaceri, in special pentru intreprinzatorii debutanti, se propune eliminarea conditiei de varsta maxima de 35 de ani, pentru a permite accesul la facilitatile acordate, dar si obligatiilor specifice inreprinderilor debutante, a tuturor persoanelor aflate la prima afacere", sustine sursa citata in expunerea de motive.
Programul a fost prelungit pana in 2020
In vara anului 2013, Guvernul a decis sa prelungeasca acest program pana in anul 2020, pentru ca un numar de cel putin 550 de debutanti in afaceri pe an sa beneficieze de sprijin financiar din partea statului pentru inca 7 ani.
"Luand in considerare necesitatea aplicarii lui si in urmatorii ani, Guvernul a aprobat prin hotarare prelungirea aplicarii acestui program pentru perioada 2013-2020, pentru un numar de cel putin 550 de beneficiari in fiecare an, prin asigurarea, din bugetul aprobat anual Ministerului Economiei a sumelor necesare pentru plata alocatiilor financiare nerambursabile necesare", informa Guvernul anul trecut.
Mai mult decat atat, schema de ajutor de stat a condus la crearea a peste 10.000 locuri de munca, motiv pentru care autoritatile au decis sa modifice programul, astfel incat sa ofere tinerilor posibilitatea de a se folosi de creditul nerambursabil obtinut prin program chiar daca societatea pe care o infiinteaza isi schimba calitatea de microintreprindere.
Dispozitia este prevazuta de OG nr. 11/2013, ce stabileste urmatoarele: "facilitatile acordate prin program nu se considera acordate necuvenit si nu se recupereaza in situatia in care calitatea de microintreprindere apartinand intreprinzatorului debutant a fost pierduta, deoarece societatea cu raspundere limitata infiintata de intreprinzatorul debutant nu se mai incadreaza in categoria microintreprinderilor".
Ce facilitati se acorda in cadrul programului?
In cadrul acestui program, firmele infiintate de debutanti in afaceri pot primi o alocatie financiara nerambursabila reprezentand cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro, din valoarea totala a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care face vor dovada surselor de cofinantare.
Alocatiile financiare nerambursabile se acorda in lei, in limita plafonului aprobat de Ministerul Economiei.
Totodata, Fondul National de Garantare al Creditelor pentru IMM acorda garantii pentru creditele contractate de „SRL-D” in vederea realizarii planurilor de afaceri acceptate de Agentie, pana la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, in limita sumei de 80.000 euro, echivalentul in lei.
Firmele SRL-D sunt scutite de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 salariati, angajati pe perioada nedeterminata. Aceasta perioada constituie stagiu de cotizare in sistemul public de pensii, iar pentru stabilirea si calculul drepturilor prevazute de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificarile si completarile ulterioare, se utilizeaza castigul salarial mediu brut lunar, pentru care asiguratul plateste contributia individuala de asigurari sociale. Pentru fiecare salariat, scutirea nu se acorda pentru veniturile salariale lunare care depasesc cuantumul castigului salarial mediu brut pe economie din anul anterior.
De asemenea, pentru operatiunile de inmatriculare efectuate la Oficiile Registrului Comertului, pentru inregistrarea microintreprinderii nu sunt datorate taxe.
Debutantii in afaceri in cadrul programului primesc consiliere, instruire si sprijin din partea OTIMMC, in a carui raza de competenta isi are sediul social.