Regulile privind preschimbarea permiselor de conducere eliberate de autoritatile competente ale altor state cu documente similare romanesti au fost instituite in anul 2011, prin Ordinul MAI nr. 163/2011.
Concret, conform acestor reglementari, persoanele care au domiciliul, resedinta sau rezidenta normala in Romania sau care se afla la studii in tara noastra pot solicita preschimbarea permiselor de conducere nationale cu documente similare romanesti.
Prevederea se aplica doar in cazul permiselor de conducere nationale eliberate de autoritatile statelor membre ale Conventiei asupra circulatiei rutiere si de autoritatile statelor cu care Romania a incheiat un tratat privind recunoasterea reciproca a permiselor de conducere auto. Preschimbarea se realizeaza fara sustinerea unui test sau examen.
Prevederile in materie s-au modificat, insa, de astazi, intrucat Romania are obligatia de a transpune in legislatia autohtona toate dispozitiile din Directiva 2006/126/CE.
Prin urmare, un act normativ in acest sens a fost publicat recent in Monitorul Oficial. Este vorba despre Ordinul viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne nr. 149/2014, publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 725 din 3 octombrie 2014 si care se aplica de astazi. Noile reglementari stabilesc, printre altele, documentele pe care trebuie sa le prezinte solicitantul cu ocazia preschimbarii permisului de conducere.
Astfel, conform acestor dispozitii, pentru preschimbarea permiselor de conducere, solicitantii vor depune personal, la serviciul public comunitar competent, dosarul de preschimbare a permisului de conducere, care trebuie sa contina urmatoarele documente:
- permisul de conducere national eliberat in statele membre UE a carui preschimbare se solicita, in original, sau documentul care atesta pierderea, furtul sau lipsa justificata a permisului de conducere. In situatia permiselor eliberate de statele membre, nu mai este nevoie de traducerea legalizata in limba romana a acestora. Traducerea va fi necesara doar in cazul statelor membre ale Conventiei asupra circulatiei rutiere;
- documentul de identitate, precum si documentele care fac dovada domiciliului sau resedintei in Romania;
- cererea solicitantului, completata lizibil, cu majuscule, precum si semnatura;
- dovada achitarii taxelor si tarifelor, prevazute de lege, aferente preschimbarii permisului de conducere.
Aceasta in conditiile in care, pana acum, solicitantii depuneau, in plus, si urmatoarele documente:
- traducerea legalizata in limba romana a permisului de conducere national supus preschimbarii (momentan, traducerea este necesara indiferent de statul in care este eliberat permisul, n.r.)
- fisa medicala completata de o unitate de asistenta medicala ambulatorie de specialitate autorizata, incheiata cu concluzia "APT CONDUCATOR AUTO", cu precizarea categoriei/categoriilor pentru care solicitantul este apt de a conduce autovehicule, precum si a eventualelor restrictii medicale ce vor fi mentionate in permisul de conducere preschimbat;
- certificatul de cazier judiciar, in termenul de valabilitate;
- declaratia notariala pe propria raspundere a solicitantului, din care sa rezulte ca permisul de conducere depus pentru preschimbare este autentic, ca titularul acestuia nu are rezidenta normala pe teritoriul altui stat membru, ca nu mai poseda un alt permis de conducere national romanesc ori eliberat de autoritatile unui alt stat sau un duplicat al acestuia, ca nu a declarat pierderea ori furtul acestuia la organele emitente sau la alte autoritati in vederea eliberarii unui nou document, precum si faptul ca nu a luat si nu i-a fost adusa la cunostinta anularea permisului de conducere sau a dreptului de a conduce ori suspendarea sau restrictionarea exercitarii acestui drept.
Prin urmare, din 8 octombrie 2014, solicitantii vor depune mai putine documente pentru a intra in posesia unui permis de conducere romanesc.
Cum se va face dovada domiciliului in Romania?
Recentul ordin aduce noutati si in ceea ce priveste dovada domiciliului sau a resedintei in Romania, actualizand normele juridice europene existente cu privire la conceptul de "resedinta normala" in cazul cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic European si pentru cetatenii Confederatiei Elvetiene si straini.
Mai precis, pana acum, vechile reglementari nu contineau dispozitii clare privind domiciliul sau resedinta, motiv pentru care era necesara clarificarea conceptului de "resedinta".
In acelasi timp, in noile prevederi sunt mentionate documentele pe baza carora se face dovada domiciliului sau a resedintei in Romania, desi, pana acum, legislatia nu cuprindea astfel de informatii.
Asadar, cei care solicita un permis romanesc vor trebui sa prezinte urmatoarele documente aflate in termen de valabilitate:
- pentru cetatenii romani, actul de identitate;
- pentru cetatenii statelor membre, precum si pentru membrii de familie ai acestora care nu sunt cetateni ai statelor respective, documentul eliberat in conditiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.102/2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spatiului Economic European si a cetatenilor Confederatiei Elvetiene, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care atesta, la momentul solicitarii, dreptul de rezidenta legala pe teritoriul Romaniei;
- pentru straini, documentul care atesta, la momentul solicitarii, dreptul de sedere legala pe teritoriul Romaniei.
Important! Permisele de conducere nationale eliberate de autoritatile statelor membre UE si ale Conventiei din Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 163/2011, aflate in curs de preschimbare la data intrarii in vigoare a prezentului ordin, urmeaza procedura legala in vigoare la data efectuarii solicitarii.
Comentarii articol (17)