Contractul colectiv de munca este, potrivit Legii dialogului social nr. 62/2011, conventia incheiata in forma scrisa intre angajator sau organizatia patronala si reprezentantii angajatilor, prin care se stabilesc clauze privind drepturile si obligatiile ce decurg din relatiile de munca. Prin incheierea contractelor colective de munca se urmareste promovarea si apararea intereselor partilor semnatare, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de munca, in vederea asigurarii pacii sociale.
Atentie! Negocierea colectiva este obligatorie numai la nivel de unitate, cu exceptia cazului in care unitatea are mai putin de 21 de angajati.
Sectoarele de activitate in care pot fi incheiate contracte sectoriale de munca sunt stabilite prin HG nr. 1260/2011. Astfel, exista 29 de sectoare de activitate in baza codurilor CAEN, iar printre acestea se numara domeniul financiar, mass-media, agricultura, industria extractiva, constructii, comert, invatamant sau sanatate.
Acelasi act normativ permite federatiilor sindicale si patronale initierea demersurilor necesare pentru constatarea de catre instantele judecatoresti competente a reprezentativitatii la nivel de sector de activitate, precum si negocierea si incheierea contractelor colective de munca la nivel sectorial.
Potrivit unui material informativ realizat de Inspectoratul Teritorial de Munca Valcea, contractul colectiv de munca cuprinde in mod obligatoriu urmatoarele informatii:
- dispozitii generale;
- timp de munca si odihna;
- sanatate si securitate in munca la nivelul unitatii;
- concedii si zile libere;
- contractul individual de munca - incheiere, modificare, suspendare si incetare;
- salarizare si alte drepturi salariale;
- formare profesionala;
- drepturi si obligatii ale partilor contractuale;
- dispozitii finale;
- durata contractului.
CCM se inregistreaza la ITM prin depunerea anumitor documente
Contractele colective de munca si actele aditionale la acestea incheiate la nivel de unitate se inregistreaza, prin grija partilor, la inspectoratul teritorial de munca, in conformitate cu art. 143 alin. (1) lit. a) din Legea dialogului social nr.62/2011 si se aplica de la data inregistrarii lor la autoritatea competenta sau de la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor, se mentioneaza in documentul ITM Valcea.
Astfel, pentru a inregistra contractul colectiv de munca la ITM este necesara depunerea anumitor documente.
Concret, ITM Valcea informeaza ca dosarul intocmit pentru inregistrarea CCA trebuie sa cuprinda, primul rand, o cerere de inregistrare. Aceasta va contine urmatoarele date:
- numar si data de iesire a cererii din unitate;
- numarul de pagini al contractului colectiv de munca depus spre inregistrare
- datele de identificare ale unitatii/sindicatului/reprezentantilor salariatilor, dupa caz (partea care depune spre inregistrare contractual colectiv de munca) - denumirea, sediul, cod fiscal, nr. telefon, nr. fax;
- obiectul principal de activitate;
- natura capitalului social (de stat, mixt sau privat) ;
- numarul total de salariati ai unitatii;
- durata contractului, cu mentiunea ca acesta se va aplica de la data inregistrarii acestuia la inspectoratul teritorial de munca sau de la o data ulterioara (art. 144 alin. (1) din Legea nr. 62/2011, republicata)
- mentiunea ca a incetat contractul colectiv incheiat anterior (in situatia in care a fost incheiat un astfel de contract) sau precizarea ca nu a mai fost incheiat un contract colectiv la nivelul societatii;
- mentiunea ca la nivelul unitatii exista/nu exista sindicat reprezentativ, dupa caz ;
- mentiunea ca au fost respectate toate clauzele contractului colectiv incheiat la nivel superor aplicabil.
Pe langa cererea de inregistrare trebuie depus la dosar si contractul colectiv de munca, in original, redactat in atatea exemplare cate parti semnatare sunt, plus unul pentru depozitar, semnate de parti, mentioneaza ITM Valcea. In acelasi timp, la contract se vor adauga grila de salarizare, planul de formare profesionala, echipamentul individual de protectie si materialele igienico-sanitare, care se acorda in cadrul societatii, notificarea de incetare a CCM incheiat anterior in temeiul art. 151 din Legea nr. 62/2011.
Important! Fiecare pagina a CCM va fi numerotata, semnata si stampilata de ambele parti.
Totodata, trebuie anexata si dovada convocarii partilor indreptatite sa participe la negociere (convocarea partilor indreptatite sa participe la negociere se dovedeste prin confirmare in scris).
In plus, dosarul pentru inregistrarea CCM va cuprinde, potrivit sursei citate, si imputernicirile scrise pentru reprezentantii desemnati in vederea negocierii si semnarii CCM, dupa cum urmeaza:
- din partea angajatorilor - organul de conducere al acestuia, stabilit prin lege, statut ori regulament de functionare, dupa caz;
- din partea angajatilor - sindicatul legal constituit si reprezentativ sau de catre reprezentantii angajatilor, dupa caz;
In documentul ITM Valcea se precizeaza ca in unitatile in care nu exista sindicate reprezentative negocierea contractului colectiv de munca se realizeaza in doua moduri:
- daca exista un sindicat constituit la nivel de unitate, afiliat la o federatie sindicala reprezentativa in sectorul de activitate din care face parte unitatea, negocierea se face de catre reprezentantii federatiei sindicale, la solicitarea si in baza mandatului sindicatului, impreuna cu reprezentantii alesi ai angajatilor;
- daca exista un sindicat neafiliat la o federatie sindicala reprezentativa in sectorul de activitate din care face parte unitatea sau nu exista nici un sindicat, negocierea se face numai de catre reprezentantii angajatilor.
Pe lista documentelor necesare inregistrarii CCM la ITM se inscriu si dovezile de reprezentative ale partilor. In cazul sindicatului reprezentativ aceasta este hotararea judecatoreasca care sa constate reprezentativitatea sindicatului, in timp ce in cazul reprezentantilor salariatilor dovada o reprezinta procesul verbal de alegere a reprezentantilor salariatilor, insotit de lista cu semnaturile salariatilor care au participat la alegerea acestora, informeaza aceeasi sursa.
De asemenea, trebuie incluse in dosarul intocmit pentru inregistrarea CCM procesele verbale ale negocierii, redactate in atatea exemplare cate parti semnatare sunt, plus unul pentru depozitar, continand pozitia partilor.
Nu in ultimul rand, la dosar trebuie anexat certificatul de inregistrare de la Registrul Comertului/actul constitutiv, din care sa reiasa obiectul principal de activitate al unitatii, se arata in materialul informativ al ITM Valcea. Astfel, CCM incheiat la nivel de unitate nu poate contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celui stabilit in CCM incheiat la nivel superior, in conformitate cu prevederile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 62/2011.
Important! Documentatia se va depune la inspectoratul teritorial de munca in trei exemplare originale dintre care un exemplar pentru ITM, unul pentru angajator si unul pentru sindicat sau pentru reprezentantii salariatilor (dupa caz). Toate documentele vor fi indosariate si vor fi inaintate in baza unui opis care sa contina denumirea documentelor si numarul de file depuse la ITM.
Angajatorii risca amenzi de 5000 lei, daca CCM incalca legislatia muncii
Legislatia muncii nu prevede expres o amenda contraventionala pentru angajatorii care incheie contractele colective de munca cu clauze contrare dispozitiilor din Codul muncii, dar acestia pot fi totusi amendati contraventional daca intocmesc asemenea contracte, a explicat dr. Ana Stefanescu, expert legislatia muncii intr-un articol mai vechi publicat de AvocatNet.ro.
Potrivit Legii nr. 62/2011 a dialogului social, Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale, respectiv Inspectoratul Teritorial de Munca, nu exercita un control administrativ direct cu ocazia inregistrarii contractelor colective de munca.
In scopul mentionat, aceste institutii procedeaza numai la verificarea indeplinirii conditiilor procedurale prevazute de lege (art. 145 alin. 1), deci, daca este cazul, contractele se restituie numai in acest sens, a adaugat Ana Stefanescu. Impotriva refuzului inregistrarii, partile interesate se pot adresa instantelor judecatoresti de contencios administrativ.
Sursa citata a subliniat ca un un contract colectiv de munca este pus in aplicare prin intermediul fiecarui contract individual de munca incheiat la nivelul unui angajator, iar stipularea in contractul individual de munca a unor clauze contrare dispozitiilor legale, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 lei la 5.000 lei (art. 260 alin. 1 lit. d din Codul muncii).
"Astfel ca inspectoratul teritorial de munca, ar putea, indirect, sa controleze si sa sanctioneze contraventional acele clauze din contractul colectiv de munca puse in aplicare prin contractele individuale de munca daca sunt <<contrare dispozitiilor legal>>, cu amenda de la 2.000 lei la 5.000 lei. Desigur, sanctiunea, ar privi contractele individuale de munca", a punctat specialistul.
Clauzele contractelor colective de munca pot stabili drepturi si obligatii numai in limitele si in conditiile prevazute de lege, se arata in Legea dialogului social nr. 62/2011. La incheierea contractelor colective de munca, prevederile legale referitoare la drepturile angajatilor au un caracter minimal In plus, contractele colective de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil incheiat la nivel superior. De asemenea, contractele individuale de munca nu pot contine clauze care sa stabileasca drepturi la niveluri inferioare celor stabilite prin contractele colective de munca aplicabile.