Legea nr. 183/2015, prin intermediul careia se elimina posibilitatea verificarilor la domiciliul salariatilor aflati in concediu medical, a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 496 din 7 iulie si a intrat in vigoare astazi.
Salariatii au dreptul, conform Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005, sa beneficieze de concediu medical si de indemnizatie pentru incapacitatea temporara de munca provocata de bolile obisnuite sau de accidentele suferite in afara muncii.
Pana ieri, pe durata concediului medical, prezenta acestora la domiciliu putea fi verificata de catre autoritati intre anumite intervale orare ale zilei. Daca angajatii nu erau gasiti acasa sau pur si simplu refuzau controlul, acestia riscau sa nu le mai fie platita indemnizatia de incapacitate temporara de munca.
Conform legii publicate marti in Monitor, masura verificarilor la domiciliu nu se mai aplica incepand de astazi. Deputatii sunt cei care s-au pronuntat prin vot final asupra proiectului de lege, acestia motivand ca prevederile referitoare la verificarea salariatilor sunt excesive si nu tocmai utile. "Reglementarea este excesiva si, in practica, s-a constatat ca absenta de la domiciliu a persoanei beneficiare de concediu medical nu reprezinta un motiv de suspendare a drepturilor", scrie in raportul prin care s-a propus abrogarea dispozitiilor in discutie.
Posibilitatea verificarii la domiciliu a fost introdusa in aprilie 2010, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 36/2010. La acel moment, Executivul constatase o crestere a numarului de concedii medicale acordate, fapt ce contribuia la "diminuarea semnificativa si continua a bugetului Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate", asa cum se preciza in expunerea de motive (pdf) a actului normativ.
Proiectul se afla in Parlament din anul 2010
Proiectul de lege care elimina verificarile la domiciliu ale angajatilor aflati in concediu medical a fost inregistrat la Parlament pentru dezbatere inca din 2010, fiind adoptat de senatori in acelasi an. Insa deputatii au reusit abia luna trecuta sa se pronunte asupra actului prin vot final.
Aceasta procedura este necesara deoarece, pentru a produce in continuare efecte juridice, toate ordonantele date de Guvern trebuie sa fie aprobate prin lege de catre Parlament.
Practic, proiectul care elimina "politia" concediilor medicale a trecut de Senat inca din iunie 2010. Apoi, in cursul mai multor dezbateri si retrimiteri la comisii, deputatii au ajuns de doua ori in situatia de a se pronunta asupra propunerii legislative (in februarie si in noiembrie 2011), insa de fiecare data nu s-a putut lua o decizie concreta.
In fine, dupa ce proiectul de lege a fost retrimis la comisii in februarie 2013, acesta a ajuns din nou pe ordinea de zi a deputatilor la inceputul lunii iunie.
Daca salariatul nu era gasit acasa, plata indemnizatiei inceta
Pentru a beneficia de concediul medical si indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca, potrivit OUG nr. 158/2005, salariatii trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ doua conditii:
- sa aiba un stagiu minim de cotizare de o luna in ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acorda concediul;
- sa prezinte adeverinta de la platitorul de indemnizatii din care sa reiasa numarul de zile de concediu de incapacitate temporara de munca avute in ultimele 12 luni (exceptie fac urgentele medico-chirurgicale sau bolile infectocontagioase din grupa A).
Inainte de modificarile aplicabile de astazi mai exista si o a treia conditie: angajatii sa fie prezenti la domiciliu intre anumite ore ale zilei, pentru a putea fi verificati de catre reprezentantii platitorilor de indemnizatii de asigurari sociale de sanatate.
Prin urmare, in situatia in care casele de asigurari de sanatate primeau sesizari, se puteau face verificari la domiciliul salariatilor aflati in incapacitate temporara de munca.
"Verificarea prezentei asiguratilor aflati in incapacitate temporara de munca la adresa de domiciliu sau la resedinta indicata se efectueaza de catre platitorii de indemnizatii, insotiti, daca este cazul, de un reprezentant al politiei, avandu-se in vedere programul individual de recuperare recomandat de catre medicul specialist. Verificarea prezentei asiguratilor nu va afecta drepturile si libertatile cetatenesti garantate de Constitutia Romaniei", scria in actul normativ amintit.
Dupa cum se arata in normele pentru aplicarea ordonantei de urgenta, verificarea prezentei la domiciliu putea fi facuta doar intre intervalele orare 8:00-11:00, 12:00-17:00 si 18:00-20:00. Daca angajatii nu erau gasiti acasa sau daca acestia pur si simplu refuzau verificarea prezentei, plata indemnizatiei aferente concediului medical inceta de la data constatarii faptului de catre autoritati.
Important! In urma verificarii se incheia un proces-verbal de constatare ce putea fi contestat in 30 de zile de la data comunicarii catre salariati.
Indemnizatia pentru concediul medical se acorda pentru maximum 183 de zile
Indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca poate fi acordata pentru cel mult 183 de zile intr-un an, scrie in OUG nr. 158/2005, iar durata se socoteste din prima zi de imbolnavire.
Indemnizatia este acoperita atat din banii angajatorului, cat si din Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, dupa cum urmeaza:
- de catre angajator: din prima si pana in a cincea zi de incapacitate temporara de munca;
- din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate: incepand cu a sasea zi si pana la data incetarii incapacitatii temporare de munca sau a pensionarii salariatului.
In alta ordine de idei, in cazul anumitor boli, conform OUG nr. 158/2005, durata de acordare a concediului si a indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca este mai mare si se diferentiaza astfel:
- un an, in intervalul ultimilor doi ani, pentru tuberculoza pulmonara si unele boli cardiovasculare;
- un an, cu drept de prelungire pana la un an si sase luni de catre medicul expert al asigurarilor sociale, in intervalul ultimilor doi ani, pentru tuberculoza meningeala, peritoneala si urogenitala, inclusiv a glandelor suprarenale, pentru SIDA si neoplazii, in functie de stadiul bolii;
- un an si sase luni, in intervalul ultimilor doi ani, pentru tuberculoza pulmonara operata si osteoarticulara;
- sase luni, cu posibilitatea de prelungire pana la maximum un an, in intervalul ultimilor doi ani, pentru alte forme de tuberculoza extrapulmonara, cu avizul medicului expert al asigurarilor sociale.
Important! Medicul poate sa propuna pensionarea de invaliditate daca bolnavul nu este recuperat atunci cand expira duratele de acordare a indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca. Insa, in situatii motivate de posibilitatea recuperarii, medicul poate propune si prelungirea concediului medical peste limita de 183 de zile, pentru a mentine salariatul in activitate si a evita pensionarea.