Ce drepturi ai ca pacient în sistemul medical?

Datele medicale, confidențiale
 
Drepturile și obligațiile pacienților sunt reglementate de Legea 46/2003, care stabilește că pacienții au dreptul de a beneficia de asistență medicală de urgență, de asistență stomatologică de urgență și de servicii farmaceutice, în program continuu.
 
Potrivit actului normativ, toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale, chiar și după decesul acestuia.
 
Informațiile cu caracter confidențial pot fi furnizate, însă numai dacă pacientul își dă consimțământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
 
Totuși, în cazul în care informațiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditați, implicați în tratamentul pacientului, acordarea consimțământului nu mai este obligatorie.
 
Poți să refuzi o operație
 
Orice pacient are dreptul să refuze sau să oprească o intervenție medicală asumându-și, în scris, răspunderea pentru decizia sa. Totuși, personalul medical trebuie să explice pacientului consecințele refuzului sau ale opririi actelor medicale.
 
Execeptie face situația în care este nevoie de o operație de urgență, iar pacientul nu își poate exprimă voința. în acest caz, medicii au dreptul să deducă acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinței acestuia.
 
Pacientul trebuie să își dea consimțământul și pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului său a tratamentului cu care acesta este de acord.
 
Consimțământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale în învățământul medical clinic și la cercetarea științifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare științifică persoanele care nu sunt capabile să își exprime voința, cu excepția obținerii consimțământului de la reprezentantul legal și dacă cercetarea este făcută și în interesul pacientului.
 
Dreptul de a muri în demnitate și de a nu da șpagă
 
Potrivit Legii 46/2003, orice pacient internat poate beneficia de servicii medicale acordate de un medic acreditat din afară unității sanitare în care este spitalizat.
 
De asemenea, prevederile legale stipulează și că personalul medical sau nemedical din unitățile sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta să îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unității respective.
 
Legea citată mai precizează că pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării sale de sănătate sau până la vindecare. în faze terminale, pacientul are de asemenea dreptul la îngrijiri medicale pentru "a putea muri în demnitate", mai arată actul normativ.
 
Informații obligatorii pe care trebuie să le primești
 
Potrivit actui normativ citat, un pacient are dreptul să știe:

• ce servicii de sănătate sunt disponibile și cum pot fi utilizate;
• cine sunt și ce statut au medicii care îi furnizează servicii de sănătate;
• care sunt regulile și obiceiurile pe care trebuie să le respecte pe durată spitalizării. 

De asemenea, pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potențiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existențe la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului și nerespectării recomandărilor medicale.
 
Totuși, dacă informațiile prezentate i-ar cauza suferință, pacientul are dreptul de a decide dacă dacă mai dorește să fie informat. Mai mult chiar, orice pacient are posibilitatea de a de a cere în mod expres să nu fie informat și de a alege o altă persoană care să fie informată în locul său. 

"Rudele și prietenii pacientului pot fi informați despre evoluția investigațiilor, diagnostic și tratament, cu acordul pacientului", se mai precizează în actul normativ. 

Trebuie să mai știți că informațiile se aduc la cunoștință pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate. în cazul în care pacientul nu cunoaște limba română, informațiile i se aduc la cunoștință în limba maternă ori în limba pe care o cunoaște sau, după caz, se va căuta o altă formă de comunicare.