Acum este în vigoare Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 3/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu şi protecţia civilă.
Istoric legislativ
1992 – apare primul cadru legislativ post-comunist privind Normele de securitate în caz de incendiu. Este vorba despre Ordinul MAI nr. 225/1992 pentru aprobarea procedurii de eliberare a avizului şi autorizaţiei de prevenire şi stingere a incendiilor, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 122 din 5 iunie 1992. Actul normativ a fost în vigoare între 5 iunie 1992 și 8 octombrie 1997, când a fost înlocuit și abrogat.
1997 – este publicat, în Monitorul Oficial, nr. 235 din 8 septembrie 1997, Ordinul MAI nr. 685/1997 pentru aprobarea Procedurii de emitere a avizelor şi autorizaţiilor de prevenire şi stingere a incendiilor (p.s.i.). A fost în vigoare din 8 octombrie 1997 până în 08 noiembrie 1998, când a fost abrogat.
1998 – se publică Ordinul MAI nr. 791/1998 pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare şi autorizare privind prevenirea şi stingerea incendiilor în Monitorul Oficial, nr. 384 din 9 octombrie 1998. Actul normativ intră în vigoare în 8 noiembrie 1998 și va fi aplicat până în 28 iunie 2006, când este abrogat și înlocuit.
Mai, 2006 – este publicat Ordinul MAI nr. 1312/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare şi autorizare privind prevenirea şi stingerea incendiilor în Monitorul Oficial, nr. 462 din 29 mai 2006. Actul normativ se aplică timp de câteva luni, începând din 28 iunie 2006 și până în data de 3 octombrie a aceluiași an, zi în care este abrogat și înlocuit de un alt ordin.
Octombrie, 2006 – se publică Ordinul MAI nr. 1435/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu şi protecţia civilă în Monitorul Oficial, nr. 814 din 3 octombrie 2006. Ordinul intră în vigoare în ziua publicării și se aplică până în 15 mai 2009.
2009 – în 15 mai, în Monitorul Oficial nr. 326, MAI publică o altă reglementare în domeniu, Ordinul nr. 80/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu şi protecţia civilă. El rămâne în vigoare din 15 mai 2006 până în 14 ianuarie 2011.
2011 – se publică, în Monitorul Oficial nr. 36 din 14 ianuarie, Ordinul MAI nr. 3/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare şi autorizare privind securitatea la incendiu şi protecţia civilă, în vigoare și astăzi.