În ce an o să murim şi cât de bine ne va fi până atunci

Sanatatea noastră. Cât de bolnavi sunt românii? La ce vârstă mor românii?

Primul material din seria celor patru se referă la sănătate. Rolul nostru nu e să spunem ce s-a făcut şi ce nu s-a făcut bine în România. Nu. Credem că, mai important decât atât, e nevoie să înţelegem ce anume se întâmplă, în acest moment, cu noi. În afaceri, o radiografie a punctului 0 este cel mai bun mijloc prin care se poate iniţia o strategie de dezvoltare a afacerii respective. Dacă înţelegi cum îţi merge acum şi cum le merge altora, în jurul tău, începi să ai o perspectiva asupra lucrurilor pe care le ai de făcut şi a sectoarelor în care e nevoie de intervenţie.

Pornind de la acelaşi principiu, am încercat să conturăm o radiografie a contextului sistemului de sănătate din România, comparat cu sisteme de sănătate din Europa, pe baza unor cifre oficiale furnizate de Institutul Naţional de Statistică, Comisia Europeană precum şi Organizaţia Cooperare şi Dezvoltare Economică. În finalul acestui material se regăsesc şi legături la documentele care au dat cifrele de mai jos.

Simplist vorbind, credem că sistemul de sănătate al unei țări trebuie să urmărească două scopuri majore:
1. Să asigure un standard de viaţă cât mai ridicat cu putinţă pentru cetăţenii acelei ţări.
2. Să prevină şi să împiedice cât mai multe morţi cu putinţă.

Toate politicile publice ar trebui, deci, să se orienteze în jurul acestor idei atunci când construiesc un set de reguli definitorii pentru sistemul de sănătate. Toate celelalte scopuri (transparenţă şi cheltuirea raţională a bugetelor alocate sănătăţii, politicile de prevenţie, programele publice de sănătate alocate unor anumite boli etc), sunt doar derivate ale acestor nevoi.

Când mor românii?

Trăim puțin

Cifrele Eurostat arată că românii trăiesc, în medie, 74,5 ani, în timp ce media europeană a speranţei de viaţă este de 79,2 ani. România este în coada listei, reuşind să depăşească doar Bulgaria, Letonia şi Lituania. Dacă judecăm, însă, în perspectiva lucrurile, e important să spunem că durata medie de viaţă a crescut cu aproape 6 ani din 1990 şi până acum.

Privind în perspectiva, Eurostat crede că speranţa medie de viaţă pornind de la vârstă de 65 de ani va creşte în continuare, în perioada următoare, ajungând la cifre de 22,4 ani pentru bărbaţi şi 25.6 ani pentru femei până în 2060. Această creştere, combinată cu rată de fertilitate a femeilor moderne vor constitui veritabile provocări pentru piaţă muncii, sistemul de pensii şi sistemul de sănătate. Prin urmare, modalitatea în care vom reuşi în viitor să asigurăm populaţiei o stare de sănătate cât mai bună la vârste cât mai înaintate, pentru extinderea vieţii de implicare socială şi productivă a unui om, va fi cheia măririi şi decăderii unor naţiuni.

Dintr-un motiv sau altul, femeile trăiesc, în medie, cu 7 ani mai mult decât bărbaţii. Speranţa de viaţă pentru femei este de 78,1 ani, în timp ce bărbaţii au, în medie, o viaţă de 71 de ani. Cele mai întâlnite cauze sunt legate, în special, de o îmbrăţişare mai strânsă în rândul bărbaţilor pentru vicii de genul alcoolului, tutunului etc, unele dintre vinovatele principale pentru mortalitatea în rândul bărbaţilor.

De ce mor românii?

Într-un an (cifrele se raportează la 2011), 1,5% dintre români mor. Suntem penultimii în Europa din această perspectiva, doar Bulgaria reuşind să aibă cifre mai mari (1,7%). Faţă de anul 2000, cifrele României s-au îmbunătăţit cu aproape 0,5% (atunci mureau cam 2 români din 100).

Sporul natural al populației României este negativ, pentru că nașterile însumează anual spre 180.000 de copii iar decesele depășesc 250.000. Ca să fie evidentă tendința, iată un grafic explicativ din ultimul buletin statistic de la INS.

Important de spus este faptul că, în rândul bărbaţilor, rată mortalităţii este cam cu 60% mai mare decât în rândul femeilor. Explicaţiile pornesc, bineînţeles, de la alcool, tutun şi altele asemenea.

Bolile cardiovasculare (includem infarct, AVC şi alte boli ale sistemului cardiovascular) au fost cauzele de mortalitate cele mai întâlnite în 2011, contabilizând aproximativ 40% din rată mortalităţii din Europa (România are cam aceleaşi cifre).

Cancerul este pe locul doi, cu 26% din rată mortalităţii. Cele mai întâlnite forme sunt: cancerul de plămâni, de colon şi prostată (în cazul bărbaţilor), respectiv cancer de san, colon şi plămâni (în cazul femeilor).

Cauzele externe de mortalitate (care includ accidente, suicid şi alte cauze) au fost însumat 7%.

Cele mai multe cazuri de mortalitate (80%) apar după vârstă de 65 de ani. În timp ce bărbaţii sunt mai degrabă predispuşi să moară de boli cardiovasculare, femeile au un risc de două ori mai mare de moarte datorată cancerului decât bolilor cardiovasculare.

Dacă stăm totuşi să comparăm România cu Marea Britanie, spre exemplu, observăm (Eurostat), că avem de 4 ori mai mulţi morţi datoraţi accidentelor rutiere decât au britanicii. Suedezii pun reducerea drastică a accidentelor în ţară lor pe seama a trei factori: maşini mai sigure, străzi mai bune şi viteze de circulaţie mai mici.

Mortalitatea infantilă e o altă zona în care suntem primii în Europa. Aproape 1 din 100 de copii moare la naştere sau înainte să împlinească vârstă de 1 an. E adevărat, din 1970 şi până acum, rată mortalităţii infantile a scăzut, în medie, cu 4,5% anual, coborând de la 5 la 1 din 100 de copii.

Vicii care ne omoară și obișnuințe care ne mențin sănătoși

Fumatul

20,5% dintre românii cu vârstă de peste 15 ani fumează zilnic. Această medie e îndulcită de femei (fumătoare în procent de 9%) şi înrăutăţită de bărbaţi (33% fumători). Deşi noi credem că suntem mari fumători, adevărul e că suntem sub media europeană de 22,8% şi nu ne putem compară cu grecii (39% fumători), croaţii (35%), bulgarii (30%). Am învăţat cu toţii că fumatul e unul dintre riscurile majore pentru boli cardiovasculare, cancer sau boli ale aparatului respirator.

Mai mult, important de menţionat (EuroStat) este faptul că, pentru fiecare 10 fumători care mor anual, în lume, din boli cauzate de fumat, moare şi un fumător pasiv. Putem extinde, deci, fără probleme, aria implicaţiilor fumatului şi către fumătorii pasivi, adică oamenii expuşi fumului pe care îl generează fumătorii.

Alcoolul

Paradoxal, dar se pare că europenii sunt cei mai mari consumatori de alcool din lume. Alcoolul ucide cam 7 din 100 de bărbaţi, respectiv 4 din 100 de femei europene, în fiecare an, prin implicaţiile pe care le are în generarea unor boli precum cele cardiovasculare, ciroză hepatică şi alte forme de cancer. Studiile arată şi că un consum moderat de alcool, pe termen lung, creşte semnificativ toate aceste riscuri de morbiditate.

Din nou, deşi am crede altfel, românii nu sunt, cel puţin aparent, băutori la fel de mari că alţi europeni. Anual, fiecare român consumă 9.1 litri de alcool pur, sub media europeană de 10.1 litri. Studiul însă nu include alcoolul băut acasă, din producţia proprie, extrem de răspândită în România, aşa încât e foarte posibil că românii să bea, în realitate, cu mult peste 9.1 litri anual. În orice caz, se pare că italienii beau cel mai puţin (6,1 litri alcool pur anual), în timp ce lituanienii, austriecii şi estonienii depăşesc 12 litri de alcool pur anual.

Drogurile

Aproape un sfert din adulţii europeni, adică spre 73 milioane de oameni, au utilizat, la un moment dat, pe parcursul vieţii lor, droguri ilicite. Implicaţiile de sănătate ale folosirii drogurilor sunt legate în special de bilile cardiovasculare, de accidente diverse, de boli mentale, dar şi de boli infecţioase diverse. Anual, cam 6.000 de europeni mor din cauza unei supradoze de droguri, în timp ce 1.700 mor datorită unei boli asociate consumului de droguri cum e HIV / SIDA.

Dacă e să vorbim despre utilizarea drogurilor, aici suntem campioni europeni la neutilizare. 0.6% dintre românii cu vârste între 15 şi 34 de ani au utilizat în 2011 canabbis (medie europeană de 9.5%). 0.2% au consumat cocaină (medie europeană 1,2%). Uzul amfetaminelor este aproape de 0, fiind raportat la 0.00% (medie europeană 0.9%), în timp ce uzul ecstasy este la 0,4% (medie europeană 1%).

Consumul de fructe si legume

Ştim cu toţii că nutriţia şi obiceiurile de hrănire au o foarte mare legătură cu sănătatea unui popor. Comisia Europeană monitorizează constant consumul de fructe şi legume, pe care îl consideră un mecanism extrem de util în reglarea unor tendinţe nocive, precum lipsa de exerciţiu fizic şi mâncarea de tip fast food. Procentajul adulţilor care consumă fructe zilnic variază între 50% în ţări precum Finlanda, Bulgaria şi România şi 70% în Italia, Malta, Irlanda şi Marea Britanie. De regulă, femeile consumă mult mai multe fructe decât bărbaţii. Interesant, în Europa, persoanele cu vârste de peste 65 de ani consumă mai multe fructe, în timp ce la polul opus sunt persoanele de 15 - 24 de ani. În Bulgaria şi România, însă, această tendinţa este inversată, din moment ce tinerii mancanca mai multe fructe decât bătrânii.

În privinţa legumelor, lucrurile stau la fel că şi la fructe. Procentul de români care declara că mănâncă zilnic legume este de 55%, raportat la o medie europeană de 60%. E important de spus, însă, faptul că Marea Britanie include în categoria legumelor şi cartofii (pe care îi raportează), în timp ce alte ţări, printre care şi România, nu raportează consumul de cartofi atunci când se vorbeşte despre consumul de legume.

Obezitatea
53% dintre europeni sunt supraponderali sau obezi (adică au un indice de masă corporală mai mare de 25). Aici, România stă foarte bine. Doar 7,9% dintre români sunt obezi (raportat la o medie europeană de peste 12%). Ungaria stă, de departe, cel mai rău, cu peste 27% din populaţie încadrată în categoria obezilor.

Cum prevenim și cum tratăm boala în România?

Numărul de doctori din România

Una dintre ideile care au circulat foarte mult, în ultima vreme, în România, este legată de exodul medicilor. Cu toate că BBC vorbește în 2014 despre 10.000 de doctori și personal sanitar mediu care ar fi părăsit România între 2007 si 2014, dacă e să ne uităm pe cifre, vedem că numărul medicilor n-a scăzut între 2007 şi 2012, ci dimpotrivă, vorbim despre o creştere cu 10,5% a numărului de medici care profesează la noi. În realitate, e foarte probabil că exodul să fi afectat, mai degrabă, calitatea actului medical oferit de medicii din România, deşi şi aici există nişte cifre interesante. Haideţi să vedem mai multe detalii despre aceste lucruri.

Dacă e să vorbim despre numărul de doctori din România, Institutul Naţional de Statistică vorbeşte despre un număr de 53.681 în 2012, în creştere de la 48.199 în 2007. Dacă în 2007 erau 433 de locuitori la un medic, astăzi un medic deserveşte 374 de locuitori (se exclude din această cifra numărul medicilor stomatologi, cuantificati separat). Un raport OECD din 2014 arată un lucru şi mai important.

În 2012, în medie între ţările europene, 1 din 3 doctori aveau vârste de peste 55 de ani. Numărul este în creştere faţă de 2000, când doar 1 din 6 doctori aveau peste 55 de ani. Fără să avem date concrete în acest sens, am putea totuşi observa că aici e una dintre marile probleme necunoscute ale României.

Exodul medicilor s-a produs în special în cazul celor cu vârste de până în 40 de ani. Ori asta ne lasă cu un procent al medicilor cu vârste de peste 55 de ani, probabil, mai mare decât media europeană. Criză majoră urmează, deci, undeva prin anul 2022, când aceşti medici vor împlini vârstă de pensionare. La acel moment, e posibil că până la 40% din efectivul medicilor din România să trebuiască înlocuit.

Soluţia la care au apelat alte state este creşterea vârstei de pensionare pentru medici sau permisiunea acordată acestora să profeseze şi după împlinirea vârstei de 65 de ani. Alte ţări, cu coerentă în dezvoltare, au apelat la programe de atragere a doctorilor în sistem, în aşa fel încât în anii respectivi să se asigure că personalul care preia atribuţiile celor în prag de pensionare să fie pregătit şi adaptat la realităţile din teren. Au fost crescute salariile în sistem, pentru că posturile de medic în spitale şi diferite alte nivele de practică să fie atractive pentru tineri.

Numărul personalului sanitar mediu din România

Fiecare medic român face, în medie, aproximativ 1.750 de consultaţii anual, puţin sub media europeană de 2.000 de consultaţii anual. Fiecare pacient este consultat, în medie, de 5 ori anual, sub media europeană de 7,2 consultaţii anual.

La fiecare medic există 2,2 colegi încadraţi în categoria personalului sanitar mediu. În România, numărul personalului sanitar mediu a scăzut de la 136.000 în 2007, la 129.000 în 2012, fapt care arată că adevărata zona cu carenţe importante acum şi pe viitor este zona personalului sanitar mediu.

Dotarea tehnologică a sistemului sanitar românesc

La nivelul tehnologiei medicale, suntem extrem de departe de media Europeană. România are 3,8 aparate de tip RMN, respectiv 9.2 aparate de tip CT la un milion de locuitori, în timp ce media europeană este de 10.5, respectiv 20. Mai mult, la nivelul examinărilor RMN / CT, la fiecare mie de români se realizează doar 1,7, respectiv 13 examinări, în timp ce media europeană este de câteva zeci de ori mai mare (46,5 examinări RMN la mia de locuitori, respectiv 98 examinări CT la mia de locuitori).

Urmând exemplul Greciei, dar fără să existe cifre concrete în acest sens, credem că este o estimare corectă aceea potrivit căreia aparatele existente în România sunt, mai degrabă, în posesia sistemului privat de sănătate decât în posesia celui public. Practică obişnuită a spitalelor care trimit pacienţii la clinici private aflate în curtea spitalului este definitorie în acest sens. Din perspectiva accesibilităţii, deci, este suficient de corect să presupunem că românii obişnuiţi nu au acces la examinări RMN sau CT decât în condiţii excepţionale şi că acele cifre de mai sus trebuie ponderate cu date privind situaţia veniturilor pacienţilor.

La numărul de paturi din spitale, suntem puţin peste media europeană, cu aproximativ 6 paturi la mia de locuitori, în timp ce media europeană e undeva spre 5 paturi.

Cât stam în spitale?

2 din 10 români au stat, în 2012, cel puţin o noapte internaţi într-un spital. Media europeană este de 1,73. Suntem peste media europeană la internările privitoare la boli cardio vasculare (3 din 100 români au fost internaţi cel puţin o noapte în 2012) cancer (2 din 100 de români). În medie, românii au stau în spital 7.5 zile în 2012, în scădere de la 9.3 zile în 2007. Aici, ne apropiem, oarecum, de media europeană. Pentru o naştere normală, media de zile de internare de la noi este de 5 (media europeană este de 3,6), în timp ce pentru un infarct miocardic acut, media de zile de internare este la noi de 7 (media europeană este similară).

DRG - schimbarea din 2005

Principalul motiv al scurtării perioadei de spitalizare în România (de la 9,3 zile la 7,5 zile în 5 ani) îl constituie introducerea sistemului de clasificare în grupe de diagnostice (în engleză DRG). Potrivit drg.ro, prin sistemul grupelor de diagnostice (DRG) se analizează caracteristicile fiecărui pacient externat (vârstă, sex, durata de spitalizare, diagnostice principale şi secundare, proceduri, starea la externare şi greutatea la naştere - în cazul nou-născuţilor), iar în funcţie de acestea pacienţii sunt clasificaţi într-o categorie distinctă (o grupa de diagnostice).

Pentru fiecare pacient externat şi trimis într-o grupă de diagnostice a fost stabilit un tarif, care va fi plătit spitalului indiferent de nivelul resurselor consumate cu pacientul respectiv. Din acest moment se poate spune că se intervine asupra "fotografiei" rezultate la nivel de spital, deoarece spitalele îşi vor modifică activitatea în vederea realizării unei "fotografii" care să le aducă un venit mai mare. Per total, spitalele sunt stimulate să păstreze costurile la un nivel inferior tarifelor pe fiecare tip de pacient, pentru a putea economisi resurse şi a le folosi pentru dezvoltare şi ameliorarea calităţii serviciilor.

Finanţarea prin DRG se poate face fie retrospectiv (rambursarea spitalului pentru fiecare tip de pacient externat), fie prospectiv (stabilirea unui buget global având la baza negocierea nr. şi tipului de pacienţi care vor fi spitalizaţi). Alegerea uneia din aceste modalităţi depinde de modul în care se doreşte împărţirea riscului financiar între finanţator şi spital.

Câte pastile luăm?

Uimitor, dar cheltuielile alocate de europeni pentru achiziţia de medicamente au stagnat sau au scăzut în ultimii ani, în principal datorită scăderii preţului şi concurenţei mari de pe segmentul medicamentelor generice. Dacă vorbim despre cantităţile de medicamente consumate, însă, ele au continuat să fie din ce în ce mai mari.

În România există date relativ puţine referitoare la consumul de medicamente. Toate studiile vorbesc, însă, despre faptul că românii apelează la auto-medicaţie mult mai mult decât media europeană. În plus, nu doar că luăm medicamente după ureche, ci luăm şi medicamente extrem de puternice după ureche. Cefalosporinele, antibiotice de linia a două (care se prescriu, în general, doar atunci când antibioticele obişnuite nu fac faţă) sunt de 1,5 ori mai folosite în România decât în Europa.

Într-un studiu al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (”Medicamente compensate- Analize şi tendinţe de consum 2012-2013”) din acest an, se menţionează faptul că vorbim despre un consum care se încadrează într-o creştere anuală de 5-6%. Cea mai mare creştere se înregistrează la medicamentele aferente programelor naţionale de sănătate, prin creşterea numărului de pacienţi şi diminuarea listelor de aşteptare. În unele situaţii nu mai există liste de aşteptare la nivelul Casei Naţionale, majoritatea medicamentelor pe oncologie merg cu aprobarea comisiei de specialitate de la nivelul Casei Naţionale.

--

In elaborarea prezentului material s-au folosit date din urmatoarele surse:

1. Anuarul statistic nr. 7 din 2005, elaborat de Institutul National de Statistica. Link aici.

2. Health at a Glance, Europe 2014, OECD. Link aici.

3. Romanian doctors tempted abroad by a better life, BBC.com, 21 februarie 2014. Link aici.

4. Policy trends and reforms in the German DRG-based hospital payment system, Uwe Klein-Hitpaßa, David Scheller-Kreinsen, Health Policy, Volume 119, Issue 3, March 2015, Pages 252–257. 

5. Implementation of DRG Payment in France: Issues and recent developments, Zeynep Or., Health Policy, Volume 117, Issue 2, August 2014, Pages 146–150