Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun a apărut astăzi în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 72 şi va intra în vigoare în 45 de zile de la publicare, adică în 17 martie. Documentul a trecut de Senat (prima Cameră sesizată) în iunie 2011 şi de Camera Deputaţilor (Camera decizională) în decembrie 2015.
Publicarea vine la doar câteva zile după ce CCR a confirmat constituţionalitatea legii (27 ianuarie) şi preşedintele Klaus Iohannis a promulgat-o (29 ianuarie). "În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile Legii privind modificarea şi completarea Legii nr.349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun sunt constituţionale în raport de criticile formulate", se arăta într-un comunicat de presă al CCR publicat săptămâna trecută.
Sesizarea n-a vizat interdicţia de a fuma în spaţiile publice închise, ci discriminarea ce se face între cei care pot fuma în zonele de tranzit ale aeroporturilor şi în penitenciarele de maximă siguranţă, pe de o parte, şi ceilalţi cetăţeni care n-au voie să fumeze în spaţiile publice închise, pe de altă parte. În plus, contestaţia a făcut referire şi la definiţia spaţiului public închis.
"Precizăm că raţiunea cererii noastre nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice (interdicţie impusă deja prin Legea nr. 349/2002 în vigoare), ci vizează definiţia «spaţiului public închis», interzicerea fumatului în spaţiile private devenite prin efectul legii spaţii publice închise, a excepţiilor la interdicţia de a fuma şi a interzicerii vânzării la bucată a trabucurilor (ţigări de foi)", scria în sesizarea depusă la CCR.
Potrivit Constituţiei, când o astfel de sesizare este respinsă de CCR, legea în cauză trebuie promulgată de preşedinte în maximum zece zile după primirea deciziei ce confirmă constituţionalitatea acesteia. Dacă sesizarea ar fi fost admisă, Parlamentul ar fi fost obligat să reexamineze dispoziţiile contestate şi să le pună în acord cu decizia Curţii.
Fumatul, interzis complet în spaţiile publice închise, la muncă şi la locurile de joacă
Aşa cum reiese din documentul publicat azi, fumatul va fi interzis complet -- nu doar restrâns -- în toate spaţiile publice închise, precum şi în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii (chiar şi cele în aer liber).
"Prezenta lege stabileşte unele măsuri privind prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun, prin interzicerea completă a fumatului în toate spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă şi în locurile de joacă pentru copii, prin inscripţionarea pachetelor cu produse din tutun, prin desfăşurarea de campanii de informare şi educare a populaţiei, informarea consumatorilor cu privire la produsele din tutun pe care urmează să le achiziţioneze, prin indicarea în produsele finale a conţinutului de gudron, nicotină şi monoxid de carbon, prin unele măsuri privind utilizarea ingredientelor pentru produsele din tutun, având ca scop protejarea sănătăţii persoanelor fumătoare şi nefumătoare de efectele dăunătoare ale fumatului, prevenirea răspândirii fumatului în rândul minorilor şi asigurarea unui nivel adecvat al calităţii vieţii populaţiei din România", prevede Legea nr. 15/2016.
Fumatul va fi interzis complet, de asemenea, în unităţile de învăţământ şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, nu doar în unităţile sanitare şi în mijloacele de transport în comun, aşa cum prevede legea acum. Singura excepţie va fi reprezentată de celulele deţinuţilor din penitenciarele de maximă siguranţă.
Practic, definiţia spaţiului public închis va fi schimbată semnificativ, pentru a evita orice fel de excepţii neintenţionate. "Prin definirea cât mai largă a spaţiilor în care fumatul este interzis se are în vedere evitarea apariţiei unor «excepţii» care ar putea impieta asupra aplicării legii, astfel încât unele categorii de cetăţeni să fie discriminate din punct de vedere al asigurării protecţiei sănătăţii. Totodată, legea creează cadrul general de reglementare, urmând ca, prin norme de implementare, să se definească exact tipurile de spaţii publice închise", s-a motivat în raportul pentru adoptarea proiectului de lege întocmit de Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor.
Spaţiul public închis | |
Definiţia aplicabilă în prezent | Definiţia viitoare |
"[Prin] spaţii publice închise se înţelege toate spaţiile din instituţiile publice centrale şi locale, instituţii sau unităţi economice, de alimentaţie publică, de turism, comerciale, de învăţământ, medico-sanitare, culturale, de educaţie, sportive, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, spaţiile închise de la locul de muncă sau alte spaţii prevăzute de lege, cu excepţia spaţiilor delimitate şi special amenajate pentru fumat din incinta acestora." | "[Prin] spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent." |
Spaţiul închis de la locul de muncă | |
Definiţia aplicabilă în prezent | Definiţia viitoare |
"[Prin] spaţii închise de la locul de muncă se înţelege toate spaţiile din imobilele construcţii, precum halele industriale, spaţiile de depozitare, sălile de şedinţă, sălile de consiliu, holurile, coridoarele, toaletele, lifturile, birourile şi camerele." |
"[Prin] spaţiu închis de la locul de muncă se înţelege orice spaţiu care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă, astfel cum este definit în Legea nr. 319/2006 privind protecţia şi securitatea muncii." |
Atenţie! Spre deosebire de regulile din prezent, noul act normativ prevede şi interzicerea folosirii ţigărilor electronice în mijloacele de transport în comun, care vor fi considerate orice vehicule pentru transportul contra-cost al persoanelor.
Fumatul NU va mai fi permis nici în baruri, discoteci şi restaurante
Fumatul este permis, în anumite condiţii, în baruri, discoteci şi restaurante, după cum stabileşte în prezent Legea prevenirii şi combaterii efectelor consumului de tutun. Însă aceste prevederi vor fi abrograte din 17 martie.
Reglementarea actuală dispune, mai exact, că se poate fuma în baruri, discoteci, restaurante şi alte spaţii publice asemănătoare doar dacă există încăperi special amenajate în acest sens. Pentru ca acest lucru să fie posibil, spaţiile trebuie să respecte următoarele condiţii:
- să reprezinte cel mult 50% din suprafaţa spaţiului public închis destinat clienţilor;
- să fie delimitate de restul spaţiului public închis, astfel încât să se asigure izolarea completă de acesta;
- să nu fie spaţiu de tranzit sau de acces în spaţiul public închis;
- să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului de tutun;
- să fie dotate cu scrumiere şi cu extinctoare şi să fie amenajate respectându-se regulile de prevenire şi stingere a incendiilor;
- să fie marcate la loc vizibil cu unul dintre următoarele indicatoare: "Loc pentru fumat", "Spaţiu pentru fumat", "Încăpere în care este permis fumatul".
Notă: În forma adoptată de Senat a proiectului de lege, fumatul urma să fie permis în astfel de localuri doar dacă acestea erau destinate exclusiv fumătorilor, iar accesul persoanelor sub 18 ani era interzis. Totuşi, deputaţii au ales eliminarea totală a reglementărilor speciale pentru baruri, discoteci, restaurante şi alte localuri asemănătoare. Prin urmare, nici în aceste locuri nu se va mai fuma deloc.
Potrivit documentului amintit, fumatul va fi permis "numai în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale", dacă sunt respectate condiţiile următoare:
- să servească exclusiv fumatului;
- să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise;
- să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă;
- să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi să fie amenajate respectându-se regulile de prevenire şi stingere a incendiilor;
- să fie marcate la loc vizibil cu următoarele indicatoare: "Cameră pentru fumat", "Loc pentru fumat".
La a treia abatere, unităţile persoanelor juridice vor fi închise
Persoanele juridice care nu vor respecta interdicţiile propuse referitoare la fumat vor risca din partea autorităţilor sancţiuni cu înăsprire graduală, reiese din Legea nr. 15/2016. Mai exact, vizate vor fi următoarele fapte:
6.000.000 |
Aproximativ şase milioane de oameni mor anual, în toată lumea, din cauza consumului de tutun, conform informaţiilor furnizate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Dintre aceştia, peste cinci milioane mor din cauza consumului direct de tutun, în timp ce peste 600.000 mor din cauza fumatului pasiv. |
- permiterea fumatului în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun, în locurile de joacă pentru copii în unităţile sanitare, cele de învăţământ şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului;
- vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos;
- comercializarea pachetelor de ţigarete care conţin mai puţin de 20 de bucăţi;
- comercializarea produselor din tutun prin automate;
- vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani;
- comercializarea produselor din tutun în unităţile sanitare şi cele de învăţământ;
- folosirea unei embleme sau a denumirii unei mărci de tutun pentru promovarea ori comercializarea altor produse.
În funcţie de a câta abatere este, sancţiunile aplicabile persoanelor juridice pentru faptele de mai sus vor fi următoarele:
- la prima abatere - amendă de 5.000 de lei;
- la a doua abatere - amendă de 10.000 de lei, la care se va adăuga suspendarea activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la aplicarea acestei sancţiuni complementare;
- la a treia abatere - amendă de 15.000 de lei, la care se va adăuga închiderea unităţii.
Referitor la persoanele fizice, acestea vor risca amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei dacă fumează în spaţiile publice închise, în spaţiile închise de la locul de muncă, în mijloacele de transport în comun sau în locurile de joacă pentru copii. De asemenea, sancţiunea va fi valabilă pentru consumul de tutun în unităţile sanitare, cele de învăţământ şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului.
Atenţie! Noua lege va intra în vigoare în 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Acest termen expiră pe 16 martie, astfel că fumatul va fi interzis complet începând cu ziua următoare, 17 martie.
Comentarii articol (231)