3 idei pentru o Românie fără șpagă. Ne ajutați să le popularizăm?

Aşa e şi cu antreprenorul român. Vrând-nevrând, găseşte soluţii. Recunosc, n-am suportat asta niciodată. Nu suport ideea să fiu nevoit să mă ploconesc în faţă unui controlor chiar şi împuternicit de stat, nu suport ideea să-i vâr în buzunar bani doar ca să scap de o situaţie imposibilă. Și sunt mulți oameni ca mine.

De aceea, cred că astăzi e nevoie să vedem realitatea așa cum e ea. Nu spoiala de la TV. Iată deci câteva exemple legislative interesante din ultimele luni.

1. Azi apare legea, mâine închizi afacerea

Cu vreo câteva săptămâni în urmă, a apărut o lege care interzicea activitatea comercială în spaţiile de la parterul blocurilor cu risc seismic. Am discutat şi noi despre lege, am spus că e prost redactată, că nu se înţelege cui i se aplică etc. În urma ei, unii oameni s-au trezit cu contractele de închiriere reziliate. Vorbim despre buticuri de 10 - 12 mp. Vorbim despre cabinete stomatologice în care puteau intră deodată maxim 7 sau 8 oameni. Despre frizerii, despre covrigării și altele asemenea. Majoritatea au primit, pe uşă, somaţii de la poliţia locală care le impunea să închidă afacerea astă seară. Mâine, puteau plăti amenzi între 50 şi 70 de mii de lei (12.000 euro +) dacă mai funcţionează.

Ulterior, somaţi de oameni să spună cui i se aplică legea, cei de la ISU au început să dea din colţ în colţ. Au ajuns la concluzia că se aplică doar spaţiilor în care intră peste 50 de oameni simultan şi în care fiecare om are alocați mai puţin de 4mp. Deci nu butic de 10 mp. Nici cabinet stomatologic de 30 de mp. Nici covrigărie. Nici altă afacere mică.

Mulţi antreprenori au primit un pumn în faţă odată cu această lege. Ştiu oameni cărora li s-a făcut rău. În fond, acolo erau economiile lor de-o viaţă. Cine a făcut legea în cauza n-a înţeles nimic din procesul de reglementare. A scuipat legea că pe coaja unei seminţe de floarea soarelui. Apoi ne-a lăsat pe noi, muritorii, să trăim cu cojile de pe trotuar.

2. Verifică toţi partenerii de afaceri ca să nu te penalizeze pe tine statul

Ani de zile, ANAF-ul a sancţionat companiile româneşti dacă fac afaceri cu firme inactive. Orice ai fi cumpărat de la o astfel de firmă ar fi devenit cheltuiala nedeductibilă. Şi ar fi fost ca şi cum respectivele sume sunt plătite aiurea, fără să poată fi deduse din venituri sau TVA colectat de la clienţi. Erai pedepsit pentru că alţii făcuseră cine ştie ce erori fiscale.

Poate ideea o părea corectă, dar nu e. În fiecare lună, colegă mea Eliza era nevoită să verifice sute şi mii de companii în registrul de contribuabili inactivi fiscal. Şi, dacă ne dădea OK-ul, făceam afaceri cu ei. Dacă nu, nu. O prostie fără margini.

Simplist, e că şi cum ai fi obligat să verifici toţi clienţii tăi să vezi dacă au furat vreodată. Dacă au furat, atunci marfa pe care le-ai vândut-o se consideră că n-a fost scoasă din gestiune şi îţi apare încă pe stoc. Și la un eventual control ar trebui să o arăți.

La sfârşitul lunii octombrie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis că Fiscul nu poate refuza contribuabilului dreptul de a-şi deduce taxa pe valoarea adăugată, pentru tranzacţiile încheiate cu parteneri de afaceri inactivi din punct de vedere fiscal. E o palmă imensă pe obrazul fiscului nostru, care a făcut astfel de abuzuri ani de zile.

Noi, contribuabili oneşti, n-am avut ce face. Doar să ne împovărăm colegii cu analize şi verificări inutile, de dragul de-a face muncă altora. Statul ne-a scuipat din nou câteva coji de semințe drept în față. Și ne-a pus apoi să le adunăm.

3. Aşteaptă 300 de zile pentru autorizaţii

După tragedia de la Colectiv, autorităţile de control de la noi şi-au pus poalele în cap şi au declarat că acum trebuie să controleze pe oricine şi orice, să se asigure că totul e bine. Aşa o fi. Le e frică de pușcărie. Dar eu nu cred în ideea unui control realizat la fiecare afacere înainte de începerea activităţii. E imposibil să facem asta. Pentru cei care nu ştiu, în România se deschid aproximativ 100.000 de firme noi pe an. În acelaşi an, alte aproximativ 300.000 de firme îşi deschid puncte de lucru ori îşi modifică activitatea. Haideţi deci să luăm acest număr, de 400.000, drept unul de la care porneşte calculul nostru.

De câţi funcţionari ar fi nevoie pentru a verifica / autoriza aceste companii înainte de desfăşurarea activităţii? 400.000 / 260 (zile lucrătoare) = 1538 de autorizări pe zi. Jumătate în Bucureşti, jumătate în ţară. 769 de autorizări zilnic, în Bucureşti, 20 de autorizări, zilnic, în fiecare din judeţele din ţară. O muncă imposibilă.

Vrem să avem şanse să ne dezvoltăm, că ţară? Trebuie să transformăm autorizarea dintr-o corvoadă într-o obligaţie de asumat. În nicio formă, preautorizarea pe toate activităţile nu poate fi o soluţie. Termenul mediu de autorizare a activităţilor comerciale a ajuns să fie, în medie, de 300 de zile. Nu poţi aştepta sute de zile să începi ceva. E imposibil să faci activitate în astfel de condiţii. Nu atunci când, în Ungaria, totul se rezolva în 30 de zile.

Iar exemplele de mai sus se referă doar la ultimele 2 luni. Pentru ca înainte au fost ani în care compania începea anul ca plătitor de impozit pe profit și în februarie afla că trebuie să devină microîntreprindere, a fost registrul de bani personali, a fost toata nebunia cu bacșișul, a fost TVA-ul la încasare aplicat de-a-mboulea și multe altele.

Aproape că nu țin minte să fi existat ani în care să nu fi testat cineva legi aberante pe pielea noastră.

Dă şpagă dacă vrei să supravieţuieşti. Sau dă un telefon

E concluzia amară după toate cele de mai sus. Vrei să ai coerenţă în activitatea comercială? Oricât de bine intenţionat ai fi, oricât de buni ar fi consultanţii tăi, realitatea spune că dacă nu trafichezi influenţă ori nu dai şpagă n-ai nicio şansă.

Da, există soluţii. Da, putem face ceva. Doar că, până acum, nimeni nu s-a luat, încă, la trântă cu realitatea românească. Am văzut guvernanţi care ne-au vorbit din cărţi şi de la catedră despre cum şi ce ar trebui să facem. Dar am văzut şi inspectori care mi-au povestit că n-au pixuri cu care să scrie şi n-au hârtie la imprimantă să poată printa deciziile. Haos și bătaie de joc.

Statul ne dă în cap cu legi făcute de parlamentari amatori. În zecile de ani de după revoluţie, s-a creat astfel un haos de nedescris, în care nimeni nu poate călători legal. Toţi suntem nişte infractori potenţiali.

M-am săturat să-mi fie frică mereu că intră cineva pe uşă. M-am săturat să mă gândesc că ar trebui să îmi ţin coloana verticală aplecată, să rad la glume nesărate ori să strecor un plic pe lângă dosarele de pe masă, să pot scapă.

Dacă e să-mi doresc ceva, mi-aş dori o administrație care să mă ajute să stau de partea bună a legii. Să înţeleg ce trebuie să fac pentru a nu fi potenţial infractor sau contravenient. Să pricep cum să-mi organizez regulile interne, în aşa fel încât să nu risc mereu amenzi imense. Să nu fie nevoie să cheltui 50% din timp că să rezolv proceduri birocratice.

Dacă intri într-un magazin şi ţii mereu mâinile în buzunare de frică să nu creadă oamenii că eşti hoţ, n-o să cumperi nimic. O să mori de foame, cu mâncarea acolo, la câţiva centimetri de nasul tău.

Aş vrea să facem cumva să nu fie nevoie să ne ţinem mereu mâinile în buzunare atunci când facem afaceri în România. Nu de alta, dar dacă murim şi magazinul o să dea faliment.

Suntem o ţară împotmolită. Hai să simplificăm cadrul legislativ. Hai să explicăm mai bine, la nivel de fiecare minister, ce obligaţii au comercianţii. Hai să impunem un standard mai strict pentru făcutul de legi. Să nu le mai scrie pe genunchi toți incapabilii doar pentru că se numesc parlamentari. Hai să le arătăm oamenilor că ne pasă de ei.

Soluţii există. Trebuie doar să se concentreze cineva pe ele. Ideile de mai jos nu sunt decât un exemplu de lucruri relativ simplu de implementat.

1. Simplificarea cadrului legislativ. Să existe legi cadru şi legislaţie conexă. Simple. Ușor de parcurs. Liste oferite chiar de Ministere şi Agenţii. Să comasăm legislaţia în acte coerente şi clare.

2. Crearea unui centru unic de autorizare pentru afaceri. Comasarea procedurilor de autorizare într-un şir fluid şi previzibil de paşi. Definirea unor clase de afaceri riscante care necesită preautorizarea. Limitarea preautorizării la aceste activități.

3. Impunerea unui studiu de impact legislativ tuturor proiectelor de lege propuse de parlamentari. Să cerceteze şi să explice clar ce legi sunt afectate de noul proiect, ce legi trebuie comasate ori modificate că urmare a existenţei proiectului etc.

Hai să-i punem României cauciucuri de iarnă. Să vedeţi ce demaraj va avea.