Una dintre principalele obligații pe care le au clienții taximetriștilor este să ceară, să ia și să păstreze bonul fiscal la coborârea din taxi.
Concret, obligația este prevăzută de Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, iar nerespectarea acesteia poate însemna amendarea cu o sumă cuprinsă între 100 și 500 de lei.
În altă ordine de idei, aceeași sancțiune este valabilă dacă clienții se ceartă cu taximetriștii în timpul cursei.
Bonul fiscal trebuie eliberat obligatoriu la finalul fiecărei curse cu taxiul, iar acesta reprezintă, practic, singurul document justificativ în baza căruia se poate face plata către taximetrist.
Folosirea taxiului este una dintre puținele situații în care clienții pot să beneficieze gratuit de cursă, dacă taximetriștii refuză emiterea și înmânarea bonului fiscal, așa cum reiese din Ordonanța Guvernului nr. 10/2015. Această portiță legală pe care o au clienții a fost introdusă în ideea de a combate evaziunea fiscală.
Dacă ţi-a plăcut această curiozitate legislativă, mai avem şi altele. Le găseşti pe toate aici.
Comentarii articol (11)