În principal, atunci când vorbim de declararea și impozitarea veniturilor obținute în străinătate în anul anterior, ne referim la persoanele fizice care stau în România și obțin venituri în străinătate și persoanele fizice care stau în străinătate, obțin venituri acolo și vin des în România. Obligația de raportare apare pentru veniturile din profesiile liberale, din închirieri sau din jocuri de noroc, de exemplu. Însă veniturile dependente (sau, cu alte cuvinte, salariale) sunt reglementate separat.
Astfel, în cazul salariaților români din străinătate, ideea de bază este că veniturile nu trebuie declarate prin intermediul formularului fiscal 201, așa cum este subliniat în Ordinul ANAF nr. 3.695/2016. Mai exact, pentru veniturile plătite unui salariat român de un angajator din altă țară nu este necesară declararea și impozitarea. Sau, mai precis, dacă angajatorul respectiv este nerezident în România, raportarea nu este necesară.
„Există o serie de categorii de persoane fizice, ce desfășoară activitate salarială în străinătate, excluse de la obligația completării și depunerii formularului 201, respectiv (1) persoanele fizice care obțin venituri din activități dependente desfășurate în străinătate și care sunt plătite de un angajator nerezident sau (2) persoanele fizice care obțin venituri din activități dependente desfășurate într-un stat cu care România nu are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri”, a lămurit, la solicitarea redacției noastre, Răzvan Graure (foto dreapta), tax partner la Mușat & Asociații.
Cu toate acestea, ordinul amintit prevede existența unor excepții, adică a unor cazuri în care persoanele salariate trebuie, totuși, să depună formularul 201. „Conform reglementărilor în materie, formularul 201 privind veniturile realizate din străinătate se completează și se depune și de persoanele fizice rezidente române cu domiciliul în România, care desfășoară activitate salarială în străinătate într-un stat cu care România are încheiată convenție de evitare a dublei impuneri și sunt plătite de către sau în numele unui angajator care este rezident în România sau are un sediu permanent în România”, a precizat Răzvan Graure.
De asemenea, este vorba și de persoanele fizice nerezidente al căror centru al intereselor vitale este amplasat în România (cu alte cuvinte, în România este locul de care relațiile personale și economice ale persoanelor în cauză sunt mai apropiate) sau care sunt prezente în România peste 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic 2016. La fel, și aici se aplică ideea desfășurării activității într-un stat acoperit de o convenție de evitare a dublei impuneri, iar plata pentru munca în străinătate o face un angajator rezident în România ori un sediu permanent din România.
Potrivit Ordinului ANAF nr. 3.695/2016, în ambele cazuri, depunerea formularului 201 este necesară:
- în cazul în care persoana fizică a fost prezentă în străinătate pentru o perioadă mai mare decât perioada prevăzută în convenția de evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul în care s-a desfășurat activitatea;
- în cazul în care detașarea în străinătate a persoanei fizice a încetat înainte de perioada prevăzută în convenția de evitare a dublei impuneri, iar angajatorul nu mai poate efectua reținerea diferențelor de impozit, întrucât între părți (angajat-angajator) nu mai există relații contractuale generatoare de venituri din salarii.
Prin urmare, dacă vorbim de situația în care salariații sunt, totuși, obligați să raporteze veniturile obținute în străinătate în anul 2016, ne referim, de principiu, la persoanele care sunt detașate (adică lucrează doar temporar în altă țară, plata lor fiind făcută de către/în numele unui angajator rezident în România ori de un sediu permanent din România). Desigur, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile explicate mai sus.
În afară de formularul 201, ai nevoie și de alte acte
În cazul în care salariații au obligația de a depune la Fisc formularul 201, aceștia trebuie să-i anexeze și o serie de documente, pentru regularizarea impozitului pe salarii datorat în România pentru munca din străinătate. Concret, în plus față de formularul 201, Ordinul ANAF nr. 3.695/2016 prevede că mai este nevoie de:
- un document care să cuprindă cel puțin datele de identificare ale contribuabilului, venitul realizat în cursul anului, deducerile personale acordate, impozitul calculat și reținut; actul trebuie întocmit de angajatorul rezident în România ori de sediul permanent din România care plătește salariul și din acesta trebuie să rezulte venitul bază de calcul al impozitului și impozitul reținut în România pentru salariul plătit în străinătate;
- contractul de detașare;
- documente justificative privind încetarea raportului de muncă, dacă este cazul;
- certificatul de atestare a impozitului plătit în străinătate de contribuabil, eliberat de autoritatea competentă a statului străin, sau orice alt document justificativ privind venitul realizat și impozitul plătit în celălalt stat, eliberat de autoritatea competentă din țara în care s-a obținut venitul, precum și orice alte documente care pot sta la baza determinării sumei impozitului plătit în străinătate, pentru situația în care dreptul de impunere a revenit statului străin.
Declararea veniturilor obținute în străinătate se face anual, astfel că, pentru 2016, raportarea trebuie transmisă Fiscului până la data de 25 mai 2017. În caz contrar, amenda aplicabilă este între 50 și 500 de lei. Informații mai multe despre celelalte categorii de venituri pentru care trebuie depus formularul 201 și pentru care trebuie plătit apoi impozit sunt aici.