Adresez urmatoarea intrebare, poate cineva s-a confruntat cu o astfel de situatie, cu rugamintea sa-mi spuneti ce ar fi de facut.
IN CE CONDITII UN MEMBRU AL ASOCIATIEI DE PROPRIETARI, SEMNATAR AL ACORDULUI DE ASOCIERE, POATE FI EXCLUS DIN ASOCIATIE ?
EXISTA VRE-UN TEXT DE LEGE IN ACEST SENS ?
FAC PRECIZAREA CA, NICI IN STATUTUL ASOCIATIEI SI NICI IN ACORDUL DE ASOCIERE NU SE MENTIONEAZÃ NIMIC REFERITOR LA ACEST SUBIECT
Peste doua zile are loc adunarea generala anuala, dar astazi am gasit in cutia de scrisori un inscris intitulat TABEL NOMINAL si în continuare „Membrii Asociatiei ………….., au hotărât excluderea din Asociatie a d-lui …………… si sunt insiruite cateva motive, mincinoase, fara nici o legatura cu realitatea. Urmeaza tabelul propriu-zis cu proprietarii apartamentelor din bloc, dintre care nu toti sunt semnatari al acordului de asociere. Nu au semnat documentul numai 20% din cei care apar in TABEL. Mentionez ca, TABELUL este nedatat, nu are număr de inregistrare, dar este stampilat si semnat de presedintele asociatiei. Posibil ca in urma acestui inscris, presedintele - care conduce sedintele intr-o maniera dictatoriala, cenzorul – care scrie procesele verbale si administratorul, adus de cenzor, sa nu-mi permita participarea la adunarea generala.
Sub nicio forma nu puteti fi exclus dintr-o asociere. In cazul in care vi se interizce participarea la adunarea generala, mergeti si faceti plangere penala pentru abuz. Nu obtineti altceva decat o reparatie morala si astfel, le demonstrati ca nu au avut dreptate.
Faceti si plangere la primarie, la departamentul de indrumare al asociatiilor de proprietari.
Chiar daca zic ei ca sunteti exclus din asociatie dumneavoastra puteti lua parte la adunarea generala ca orice proprietar care vrea sa se informeze.=D> Daca ve-ti fi prezent acolo ve-ti avea si martori pentru o plangere penala pentru abuz.
Merge-ti la sedinta si sustineti-va cauza oricare va fi ea,aveti acest drept,nu puteti fi exclusa din asociatie.
Mergeti la Serviciu care se ocupa de asociatiile de proprietari din cadrul primariei. Aratati-le documentul si invitati-i, rugati-i sa participe la aceasta adunare generala.
Aparuse aici pe forum dar si in ziare informatia ca un presedinte de asociatie a fost amendat pentru ca nu a anuntat adunarea generala la acel serviciu din primarie. In lege nu se specifica aceasta obligatie dar acolo era o hotarare a consiliului local care trebuia respectata.
Incercati si invitati-i la adunarea generala.