Art. 7 din Legea 192/2006: Poate deveni mediator persoana care indeplineste urmatoarele conditii:
a) are capacitate deplina de exercitiu;
b) are studii superioare;
c) are o vechime in munca de cel putin 3 ani;
d) este apta, din punct de vedere medical, pentru exercitarea acestei activitati;
e) se bucura de o buna reputatie si nu a fost condamnata definitiv pentru savarsirea unei infractiuni intentionate, de natura sa aduca atingere prestigiului profesiei;
f) a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor, in conditiile legii, sau un program postuniversitar de nivel master in domeniu, acreditate conform legii si avizate de Consiliul de mediere;.
g) a fost autorizata ca mediator, in conditiile prezentei legi.
Nu exista niciun text de lege care sa limiteze dreptul de a urma un master in functie de varsta.
Tocmai asta este, mediatorul nu da sfaturi, nu este nici avocat, nici judecator, mediatorul in conditiile Legii 192/2006, NU DA SFATURI, este neutru si impartial, obligat de lege. El faciliteaza doar comunicarea partilor aflate in conflict, ajutandu-le cu mijloacele specifice comunicarii, negocierii, sa relationeze si sa-si aleaga singure solutia pe care o cred de cuviinta. Mediatorul nu imparte dreptatea, nu foloseste legislatia, mediatorul foloseste comunicarea !
Si intrebarea pe care o pun unii, si daca mediatorul nu ne da solutii, sfaturi de ce-l mai platim, ca solutii puteam gasi si noi acasa !
Da, se puteau gasi, cu o singura conditie, sa fie capabili sa stea de vorba si sa rezolve problema pe care o au.
Dar cum dialogul, in cel " mai fericit caz" ,se rezuma doar la reprosuri si aruncat de vorbe grele, de cele mai multe ori partile nu-si vorbesc!, atunci este mai greu cu comunicarea.
In concluzie, asta face mediatorul, faciliteaza partilor posibilitatea de a comunica si de a ajunge singure la o solutie, care este a lor si numai a lor !
In instanta, sunt numeroase cazurile cand si cei care castiga sunt nemultumiti de cum si ce au castigat ! Aici isi decid singuri soarta!
Medierea din Legea 51/1995, nu seamana deloc cu aceasta, acolo avocatul da sfaturi, invoca legea, recurge la exemple, numai de neutralitate si impartialitatea nu poate fi vorba.
Eu "reprezint" ca mediator ambele parti, avocatul reprezinta interesele numai unei parti.
Cam asta ar fi pe scurt !
medierea implica multe cunostinte, e drept si din stiinta dreptului, numai ca rolul mediatorului nu este acela de judecator. mediatorul nu se erijeaza in judecator ci in acea parte care are rolul de a conduce partile in gasirea unei solutii, convenabila tuturor, care are ca scop final stingerea sau evitarea unui litigiu.
In completare pot sa afirm ca mediatorul poate colabora cu un avocat care sa-i verifice continutul acordului de mediere, pentru ca acesta sa nu incalce legea.
Dar nu este absoluta nevoie de acest lucru, deoarece in faza de pregatire a medierii, mediatorul are timp sa se documenteze privind cazul pe care il va media, sa citeasca ce legi sunt aplicabile si ce drepturi nu pot fi incalcate.
De aceea si un medic si un inginer si un profesor de sport pot sa ajute doua parti sa ajunga la o intelegere.