Ar fi ideal sa se intample asa.In felul acesta instantele vor avea un volum de lucru mai redus iar judecatorii vor da solutii mai bune,sper.Unde mai pui ca si avocatii+mediatorii vor atrage mai multi clienti.Mi se pare mie, sau totul suna prea frumos ca sa fie adevarat?
restituirea taxei de timbru in cazul unui acord de mediere se face si acum. consultati art. 63 alin. 2 din legea medierii: "Odata cu pronuntarea hotararii, instanta va dispune, la cererea partii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru, platita pentru investirea acesteia, cu exceptia cazurilor in care conflictul solutionat pe calea medierii este legat de transferul dreptului de proprietate, constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, partaje si cauze succesorale."
Medierea in sine nu va fi obligatorie, evident. Va trebui facuta dovada participarii la sedinta de informare, dar numai in anumite cazuri.
Legea medierii:
"Art. 60 indice. - (1) In litigiile ce pot face, potrivit legii, obiect al medierii sau al altei forme alternative de solutionare a conflictelor, partile si/sau partea interesata, dupa caz, sunt tinute sa faca dovada ca au participat la sedinta de informare cu privire la avantajele medierii, in urmatoarele materii:
a) in domeniul protectiei consumatorilor, cand consumatorul invoca existenta unui prejudiciu ca urmare a achizitionarii unui produs sau unui serviciu defectuos, a nerespectarii clauzelor contractuale ori garantiilor acordate, a existentei unor clauze abuzive cuprinse in contractele incheiate intre consumatori si operatorii economici ori a incalcarii altor drepturi prevazute in legislatia nationala sau a Uniunii Europene in domeniul protectiei consumatorilor;
b) in materia dreptului familiei, in situatiile prevazute la art. 64;
c) in domeniul litigiilor privind posesia, granituirea, stramutarea de hotare, precum si in orice alte litigii care privesc raporturile de vecinatate;
d) in domeniul raspunderii profesionale in care poate fi angajata raspunderea profesionala, respectiv cauzele de malpraxis, in masura in care prin legi speciale nu este prevazuta o alta procedura;
e) in litigiile de munca izvorate din incheierea, executarea si incetarea contractelor individuale de munca;
f) in litigiile civile a caror valoare este sub 50.000 lei, cu exceptia litigiilor in care s-a pronuntat o hotarare executorie de deschidere a procedurii de insolventa, a actiunilor referitoare la Registrul Comertului si a cazurilor in care partile aleg sa recurga la procedurile prevazute la art. 999-1018 din Codul de procedura civila;
g) in cazul infractiunilor pentru care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate si impacarea partilor inlatura raspunderea penala, dupa formularea plangerii, daca faptuitorul este cunoscut sau a fost identificat, cu conditia ca victima sa isi exprime consimtamantul de a participa la sedinta de informare impreuna cu faptuitorul. (2) In sensul alin. (1), dovada participarii la sedinta de informare privind avantajele medierii intr-o anumita materie se face printr-un proces-verbal de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea."
Prezenta lege intra in vigoare la 1 octombrie 2012, cu exceptia dispozitiilor art. 60 indice 1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cu modificarile si completarile aduse prin prezenta lege, care intra in vigoare la 6 luni de la data publicarii prezentei legi in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
Legea a fost publicata in data de 9.07.2012.
Din cele enuntate rezulta ca procedura prealabila care va fi dovedita prin pv de informare eliberat de mediator va fi obligatorie din data de 9.01.2013/
Medierea nu poate fi facuta prin avocat. Ea poate fi facuta doar de mediator, evident.
As avea si eu vreo doua intrebari:
1. Cu cat credeti ca se va vinde dovada de participare la sedinta gratuita de informare?
2. Daca azi divortez, mine imi desfiinteaza vecinul gardul, poimane ma da sefu afara, etc nu credeti ca o sa mi se aplece de atatea informari?
1. sunt multi mediatori si vor fi si mai multi pentru ca majoritatea avocatilor cu minim 3 ani experienta se ingramadesc sa-si faca actele acum. Personal, dat fiind concurenta pe piata, probabil pretul unui proces-verbal va varia intre 50 si 100 lei.
2. Daca in practica instantelor se va solicita in original pv, atunci va trebui realizata procedura prealabila la fiecare proces in parte. Daca se poate depune in copie certificata, atunci ar fi bine sa faceti mai multe copii si sa utilizati un singur PV la toate procesele.
ben10,
Nu exista articolul 43 al Legii 115/9 iulie 2012
Legea 115/2012 nu modifica art 43 al legii medierii.
Nu exista in lege sintagma "sanctiunea prematuritatii".
Articolul din mediafax care citeaza z.f. e ...cum ne-au obisnuit. Ori lipsa de stiinta ori dezinformare cu buna stiinta.
Habar n-au ce-au scris in legile cu care se lauda!
Iar dvs. mihaela 88, ati cazut in plasa intrebarii mele.
Informarea GRATUITA va costa 100 lei? Asa! Si inmultit cu fraierii din procese cam cat ne da? Zicem ca-i gratuit ca sa nu comenteze prostimea, dezinfomam vorbind despre sanctiuni care nu sunt prevazute in lege, si daca fraierul nu protesteaza, maine zvonul devine lege!