buna ziua am si eu o nelamurire.....sotia nu a lucrat in ultimile 12 luni pana sa nasca si nu va lucra nici dupa nastere eu sunt angajat cu contract pe perioada nedeterminata pot beneficia de concediu de crestere al copilului? daca da cum procedez? va multumesc anticipat-
Dacă îndepliniţi condiţia celor 12 luni lucrate anterior naşterii, atunci puteţi beneficia de concediu şi indemnizaţie de creştere copil până la 1 an sau 2 ani conform prevederilor legale ale Ordonanţei de urgenţă nr.111/2010.
Acordarea indemnizeţiei se realizează pe baza unei cereri care trebuie să conţină:
-copia actului de identitate al solicitantului şi a certificatului de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul ori, după caz, de livretul de familie;
-actele doveditoare privind calitatea solicitantului şi relaţia acestuia cu copilul/copiii pentru care solicită dreptul, după caz;
-actele doveditoare care să ateste veniturile obţinute în ultimele 12 luni înainte de data naşterii copilului;
-dovada eliberată de angajator sau organele competente privind veniturile realizate;
-dovada privind suspendarea activităţii pentru perioada în care se solicită concediul pentru creşterea copilului;
-orice alte documente care să ateste îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.
Actele şi cererea se vor depune la primăria localităţii pe raza căreia aveţi domiciliul ori reşedinţa.
1. Puteti beneficia de concediu crestere copil (CCC) si de indemnizatia aferenta daca in cele 12 luni premergatoare nasterii copilului (inclusiv luna nasterii) aveti venituri din salarii, din activitati independente sau agricole sau perioade asimilate (somaj indemnizat, concedii medicale etc.).
2. - Deoarece sotia nu poate beneficia de concediu de maternitate (126 de zile = sarcina si lauzie = pre si postnatal) atunci dvs. puteti beneficia de CCC incepand cu data nasterii copilului.
- Faceti o cerere catre angajator prin care solicitati suspendarea contractului individual de munca (CIM) pentru a intra in CCC.
- Cu o copie dupa decizia de suspendare a CIM si cu celelalte acte necesare mergeti la Primarie unde completati cererea pentru indemnizatie pentru CCC si pentru alocatia de stat pentru copii.
- Cererea si actele s e depun la Primarie in termen de 60 de zile lucratoare de la data nasterii copilului.
- Lista cu actele necesare o procurati tot de la primarie.
3. - Dar pentru ca mama poate sta acasa cu copilul dvs. puteti solicita direct stimulentul de insertie (fara sa intrati in CCC) de 500 lei lunar pana implineste copilul 2 ani
- Adica lucrati si primiti salariu pentru munca depusa iar statul va mai da 500 lei lunar.
- Cererea pentru stimulentul de insertie se depune tot la Primarie.
va multumesc din suflet............inca ceva: compania la care lucrez este obligata sa mi acorde suspendarea CIM pentru aintra in CCC sau ma poate impiedica in vreun fel? va multumesc.........
Din OUG 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor:
Art. 25
(1) Angajatorul are obligația de a aproba concediul pentru cresterea copilului prevăzut la art. 2 alin. (1), precum și concediul fără plată prevăzut la art. 6 alin. (1). Perioada de acordare se stabilește de comun acord cu angajatul.
(2) Este interzis angajatorului sa dispuna incetarea raporturilor de munca sau de serviciu in cazul:
a) salariatei/salariatului care se afla, dupa caz, in concediu pentru cresterea copilului in varsta de pana la un an sau de pana la 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap;
b) salariatei/salariatului care se afla in plata stimulentului de insertie prevazut la art.7.
(3) Interdictia prevazuta la alin. (2) se extinde, o singura data, cu pana la 6 luni dupa revenirea definitiva a salariatei/salariatului in unitate.
(4) Prevederile alin. (2) si (3) nu se aplica in cazul concedierii pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizarii judiciare sau a falimentului angajatorului, in conditiile legii.
Art. 26
(1) Constituie contraventie nerespectarea prevederilor art. 14 alin. (2), art. 19 alin. (2), art. 25 si art. 38 alin.(3) si se sanctioneaza cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei.
...
Conditii pentru ccc
elam
Buna ziua !
Copilul s-a nascut pe data de 26.08.2015, iar tatal, salariat, ( mama nu a lucrat ), doreste suspendarea CIM incepand cu 01.09.2015 pentru ... (vezi toată discuția)