Legea nr. 287/2009 privind Codul civil
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea 1, Nr. 511 din 24 iulie 2009
Parlamentul României adoptă prezenta lege.
TITLUL PRELIMINAR
Despre legea civilă
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Obiectul Codului civil
Art. 1. - Dispozitiile prezentului cod reglementează raporturile patrimoniale si pe
cele nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.
Continutul Codului civil
Art. 2. - Prezentul cod este alcătuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie
dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul dispozitiilor
sale.
Aplicarea generală a Codului civil
Art. 3. - (1) Dispozitiile prezentului cod se aplică si raporturilor dintre profesionisti,
precum si raporturilor dintre acestia si orice alte subiecte de drept civil.
(2) Sunt considerati profesionisti toti cei care exploatează o întreprindere.
(3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una
sau mai multe persoane, a unei activităti organizate ce constă în producerea,
administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă
are sau nu ca scop obtinerea de profit.
Aplicarea prioritară a tratatelor
internationale privind drepturile
omului
Art. 4. - (1) În materiile reglementate de prezentul cod, dispozitiile privind
drepturile si libertătile persoanelor vor fi interpretate si aplicate în concordantă cu
Constitutia, Declaratia Universală a Drepturilor Omului, pactele si celelalte tratate la
care România este parte.
(2) Dacă există neconcordante între pactele si tratatele privitoare la drepturile
fundamentale ale omului, la care România este parte, si prezentul cod, au prioritate
reglementările internationale, cu exceptia cazului în care prezentul cod contine
dispozitii mai favorabile.
Aplicarea prioritară a dreptului
comunitar
Art. 5. - În materiile reglementate de prezentul cod, normele dreptului comunitar
se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părtilor.
CAPITOLUL II
Aplicarea legii civile
Aplicarea în timp a legii civile
Art. 6. - Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Ea nu are putere
retroactivă.
Teritorialitatea legii civile
Art. 7. - (1) Actele normative adoptate de autoritătile si institutiile publice centrale
se aplică pe întreg teritoriul tării, afară de cazul în care se prevede altfel.
(2) Actele normative adoptate, în conditiile legii, de autoritătile si institutiile
administratiei publice locale se aplică numai în raza lor de competentă teritorială.
Extrateritorialitatea legii civile
Art. 8. - În cazul raporturilor juridice cu element de extraneitate, determinarea
legii civile aplicabile se face tinându-se seama de normele de drept international privat
cuprinse în cartea a VII-a din prezentul Cod civil.
CAPITOLUL III
Interpretarea si efectele legii civile
Interpretarea legii
Art. 9. - (1) Cel care a adoptat norma civilă este competent să facă si
interpretarea ei oficială.
(2) Norma interpretativă produce efecte numai pentru viitor.
(3) Interpretarea legii de către instantă se face numai în scopul aplicării ei în cazul
dedus judecătii.
Uzantele si principiile generale
Art. 10. - (1) În cazurile neprevăzute de lege, se aplică uzantele, iar în lipsa
acestora, dispozitiile legale privitoare la situatii juridice asemănătoare, iar când nu
există asemenea dispozitii, principiile generale ale dreptului.
(2) În materiile reglementate prin lege, uzantele produc efecte numai în măsura în
care sunt recunoscute ori admise în mod expres de lege.
(3) Uzantele publicate în culegeri elaborate de către autoritătile sau institutiile
competente în domeniu se prezumă că există, până la proba contrară.
(4) În sensul prezentului cod, prin uzante se întelege obiceiul locului si uzurile
profesionale.
Aplicarea unor categorii de legi
Art. 11. - (1) Legile care derogă de la o dispozitie generală, care restrâng
exercitiul unor drepturi civile sau care prevăd sanctiuni civile se aplică numai în
cazurile expres prevăzute de lege.
(2) Nu se poate deroga prin conventii sau acte juridice unilaterale de la legile care
interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri.
Libertatea de a dispune
Art. 12. - (1) Oricine poate dispune liber de bunurile sale, dacă legea nu prevede
în mod expres altfel.
(2) Nimeni nu poate dispune cu titlu gratuit, dacă este insolvabil.
Renuntarea la drept
Art. 13. - Renuntarea la un drept nu se prezumă.
Buna-credintă
Art. 14. - (1) Persoanele fizice si persoanele juridice participante la raporturile
juridice civile trebuie să îsi exercite drepturile si să îsi execute obligatiile cu bună-
credintă, în acord cu ordinea publică si bunele moravuri.
(2) Buna-credintă se prezumă până la proba contrară.
Abuzul de drept
Art. 15. - Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe
altul ori într-un mod excesiv si nerezonabil, contrar bunei-credinte.
Vinovătia
Art. 16. - (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde numai
pentru faptele sale săvârsite cu intentie sau din culpă.
(2) Fapta este săvârsită cu intentie când autorul prevede rezultatul faptei sale si fie
urmăreste producerea lui prin intermediul faptei, fie, desi nu îl urmăreste, acceptă
posibilitatea producerii acestui rezultat.
(3) Fapta este săvârsită din culpă când autorul fie prevede rezultatul faptei sale,
dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul
faptei, desi trebuia să îl prevadă. Culpa este gravă atunci când autorul a actionat cu
o neglijentă sau imprudentă pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi
manifestat-o fată de propriile interese.
(4) Atunci când legea conditionează efectele juridice ale unei fapte de săvârsirea
sa din culpă, conditia este îndeplinită si dacă fapta a fost săvârsită cu intentie.
Eroarea comună si invincibilă
Art. 17. - (1) Nimeni nu poate transmite sau constitui mai multe drepturi decât
are el însusi.
(2) Cu toate acestea, când cineva, împărtăsind o credintă comună si invincibilă, a
considerat că o persoană are un anumit drept sau o anumită calitate juridică, instanta
judecătorească, tinând seama de împrejurări, va putea hotărî că actul încheiat în
această stare va produce, fată de cel aflat în eroare, aceleasi efecte ca si când ar fi
valabil, afară de cazul în care desfiintarea lui nu i-ar cauza niciun prejudiciu.
(3) Eroarea comună si invincibilă nu se prezumă.
(4) Dispozitiile prezentului articol nu sunt aplicabile în materie de carte funciară si
nici în alte materii în care legea reglementează un sistem de publicitate.
CAPITOLUL IV
Publicitatea drepturilor, a actelor si a faptelor juridice
Obiectul publicitătii si modalitătile
de realizare
Art. 18. - (1) Drepturile, actele si faptele privitoare la starea si capacitatea
persoanelor, cele în legătură cu bunurile care apartin acestora, precum si orice alte
raporturi juridice sunt supuse publicitătii în cazurile expres prevăzute de lege.
(2) Publicitatea se realizează prin cartea funciară, Arhiva Electronică de Garantii
Reale Mobiliare, denumită în continuare arhivă, registrul comertului, precum si prin
alte forme de publicitate prevăzute de lege.
Conditiile de publicitate
Art. 19. - (1) Procedura si conditiile de publicitate se stabilesc prin lege.
(2) Îndeplinirea formalitătii de publicitate poate fi cerută de orice persoană, chiar
dacă este lipsită de capacitatea de exercitiu.
(3) Orice renuntare sau restrângere a dreptului de a îndeplini o formalitate de
publicitate, precum si orice clauză penală sau altă sanctiune stipulată pentru a
împiedica exercitarea acestui drept sunt considerate nescrise.
(4) Nimeni nu poate invoca faptul că nu a cunoscut dreptul, actul sau faptul supus
publicitătii, dacă formalitatea de publicitate a fost legal îndeplinită.
Efectele publicitătii
Art. 20. - (1) Publicitatea asigură opozabilitatea dreptului, actului, faptului, precum
si a oricărui alt raport juridic supus publicitătii, stabileste rangul acestora si, dacă legea
prevede în mod expres, conditionează constituirea sau efectele lor juridice.
(2) Între părti sau succesorii lor, universali ori cu titlu universal, după caz, drepturile,
actele sau faptele juridice, precum si orice alte raporturi juridice produc efecte depline,
chiar dacă nu au fost îndeplinite formalitătile de publicitate, afară de cazul în care prin
lege se dispune altfel.
(3) Publicitatea nu validează dreptul, actul sau faptul supus ori admis la publicitate.
Cu toate acestea, în cazurile si conditiile expres prevăzute de lege, ea poate produce
efecte achizitive în favoarea tertilor dobânditori de bună-credintă.
(4) Publicitatea nu întrerupe cursul prescriptiei extinctive, afară de cazul în care prin
lege se dispune altfel.
Prezumtiile
Art. 21. - (1) Dacă un drept, act sau fapt a fost înscris într-un registru public, se
prezumă că el există, cât timp nu a fost radiat sau modificat în conditiile legii.
(2) În cazul în care un drept, act sau fapt a fost radiat, se prezumă că el nu există.
Lipsa publicitătii. Sanctiuni
Art. 22. - (1) Dacă formalitatea de publicitate nu a fost realizată, iar aceasta nu
era prevăzută de lege cu caracter constitutiv, drepturile, actele, faptele sau alte
raporturi juridice supuse publicitătii sunt inopozabile tertilor, afară de cazul în care se
dovedeste că acestia le-au cunoscut pe altă cale.
(2) Atunci când legea prevede că simpla cunoastere de fapt nu suplineste lipsa de
publicitate, absenta acesteia poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv
de tertul care a cunoscut, pe altă cale, dreptul, actul, faptul sau raportul juridic supus
publicitătii.
(3) În toate cazurile însă, simpla cunoastere a dreptului, actului, faptului sau
raportului juridic nu suplineste lipsa de publicitate fată de alte persoane decât tertul
care, în fapt, le-a cunoscut.
Concursul dintre formele de
publicitate
Art. 23. - Dacă un drept, act, fapt sau orice raport juridic este supus în acelasi timp
unor formalităti de publicitate diferite, neefectuarea unei cerinte de publicitate nu este
acoperită de îndeplinirea alteia.
Consultarea registrelor publice
Art. 24. - Orice persoană, chiar fără a justifica un interes, poate, în conditiile legii,
să consulte registrele publice privitoare la un drept, act, fapt sau o anumită situatie
juridică si să obtină extrase sau copii certificate de pe acestea.
CARTEA I
Despre persoane
TITLUL I
Dispozitii generale
Subiectele de drept civil
Art. 25. - (1) Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice si persoanele juridice.
(2) Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi si de obligatii
civile.
(3) Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind conditiile
cerute de lege, este titulară de drepturi si de obligatii civile.
Recunoasterea drepturilor si
libertătilor civile
Art. 26. - Drepturile si libertătile civile ale persoanelor fizice, precum si drepturile
si libertătile civile ale persoanelor juridice sunt ocrotite si garantate de lege.
Cetătenii străini si apatrizii
Art. 27. - (1) Cetătenii străini si apatrizii sunt asimilati, în conditiile legii, cu
cetătenii români, în ceea ce priveste drepturile si libertătile lor civile.
(2) Asimilarea se aplică în mod corespunzător si persoanelor juridice străine.
Capacitatea civilă
Art. 28. - (1) Capacitatea civilă este recunoscută tuturor persoanelor.
(2) Orice persoană are capacitate de folosintă si, cu exceptia cazurilor prevăzute
de lege, capacitate de exercitiu.
Limitele capacitătii civile
Art. 29. - (1) Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosintă sau lipsit, în
tot sau în parte, de capacitatea de exercitiu, decât în cazurile si conditiile expres
prevăzute de lege.
(2) Nimeni nu poate renunta, în tot sau în parte, la capacitatea de folosintă sau la
capacitatea de exercitiu.
Egalitatea în fata legii civile
Art. 30. - Rasa, culoarea, nationalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta,
sexul sau orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenta politică,
sindicală, la o categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea
socială, gradul de cultură, precum si orice altă situatie similară nu au nicio influentă
asupra capacitătii civile.
Patrimoniul. Mase patrimoniale si
patrimonii de afectatiune
Art. 31. - (1) Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui
patrimoniu.
(2) Acesta poate face obiectul unei diviziuni sau afectatiuni, însă numai în cazurile
si conditiile prevăzute de lege.
(3) Sunt patrimonii de afectatiune masele patrimoniale fiduciare, constituite potrivit
dispozitiilor titlului IV al cărtii a III-a, cele afectate exercitării unei profesii autorizate,
precum si alte patrimonii astfel determinate.
Transferul intrapatrimonial
Art. 32. - (1) În caz de diviziune sau afectatiune, transferul drepturilor si obligatiilor
dintr-o masă patrimonială în alta, în cadrul aceluiasi patrimoniu, se face cu
respectarea conditiilor prevăzute de lege si fără a prejudicia drepturile creditorilor
asupra fiecărei mase patrimoniale.
(2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1), transferul drepturilor si obligatiilor dintr-o
masă patrimonială în alta nu constituie o înstrăinare.
Patrimoniul profesional individual
Art. 33. - (1) Constituirea masei patrimoniale afectate exercitării în mod individual
a unei profesii autorizate se stabileste prin actul încheiat de titular, cu respectarea
conditiilor de formă si de publicitate prevăzute de lege.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător si în cazul măririi sau
micsorării patrimoniului profesional individual.
(3) Lichidarea patrimoniului profesional individual se face în conditiile prevăzute de
legea specială.
TITLUL II
Persoana fizică
CAPITOLUL I
Capacitatea civilă a persoanei fizice
SECTIUNEA 1
Capacitatea de folosintă
Notiunea
Art. 34. - Capacitatea de folosintă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi
si obligatii civile.
Durata capacitătii de folosintă
Art. 35. - Capacitatea de folosintă începe la nasterea persoanei si încetează
odată cu moartea acesteia.
Drepturile copilului conceput
Art. 36. - Drepturile copilului sunt recunoscute de la conceptiune, însă numai
dacă el se naste viu. Dispozitiile art. 412 referitoare la timpul legal al conceptiunii sunt
aplicabile.
SECTIUNEA a 2-a
Capacitatea de exercitiu
Notiunea
Art. 37. - Capacitatea de exercitiu este aptitudinea persoanei de a încheia singură
acte juridice civile.
Începutul capacitătii de exercitiu
Art. 38. - (1) Capacitatea de exercitiu deplină începe la data când persoana
devine majoră.
(2) Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani.
Situatia minorului căsătorit
Art. 39. - (1) Minorul dobândeste, prin căsătorie, capacitatea deplină de exercitiu.
(2) În cazul în care căsătoria este anulată, minorul care a fost de bună-credintă la
încheierea căsătoriei păstrează capacitatea deplină de exercitiu.
Capacitatea de exercitiu anticipată
Art. 40. - Pentru motive temeinice, instanta de tutelă poate recunoaste minorului
care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea deplină de exercitiu. În acest scop, vor fi
ascultati si părintii sau tutorele minorului, luându-se, când este cazul, si avizul
consiliului de familie.
Capacitatea de exercitiu restrânsă
Art. 41. - (1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani are capacitatea de exercitiu
restrânsă.
(2) Actele juridice ale minorului cu capacitate de exercitiu restrânsă se încheie de
către acesta, cu încuviintarea părintilor sau, după caz, a tutorelui, iar în cazurile
prevăzute de lege, si cu autorizarea instantei de tutelă. Încuviintarea sau autorizarea
poate fi dată, cel mai târziu, în momentul încheierii actului.
(3) Cu toate acestea, minorul cu capacitate de exercitiu restrânsă poate face singur
acte de conservare, acte de administrare care nu îl prejudiciază, precum si acte de
dispozitie de mică valoare, cu caracter curent si care se execută la data încheierii lor.
Actele minorului care a împlinit
vârsta de 15 ani
Art. 42. - (1) Minorul care a împlinit vârsta de 15 ani poate să încheie acte juridice
referitoare la munca, la îndeletnicirile artistice sau sportive ori la profesia sa, cu
încuviintarea părintilor sau a tutorelui, precum si cu respectarea dispozitiilor legii
speciale, dacă este cazul.
(2) În acest caz, minorul exercită singur drepturile si execută tot astfel obligatiile
izvorâte din aceste acte si poate dispune singur de veniturile dobândite.
Lipsa capacitătii de exercitiu
Art. 43. - (1) În afara altor cazuri prevăzute de lege, nu au capacitate de exercitiu:
a) minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani;
b) interzisul judecătoresc.
(2) Pentru cei care nu au capacitate de exercitiu, actele juridice se încheie, în
numele acestora, de reprezentantii lor legali, în conditiile prevăzute de lege.
(3) Cu toate acestea, persoana lipsită de capacitatea de exercitiu poate încheia
singură actele anume prevăzute de lege, actele de conservare, precum si actele de
dispozitie de mică valoare, cu caracter curent si care se execută la momentul
încheierii lor.
(4) Actele pe care minorul le poate încheia singur pot fi făcute si de reprezentantul
său legal, afară de cazul în care legea ar dispune altfel sau natura actului nu i-ar
permite acest lucru.
Sanctiunea
Art. 44. - Actele făcute de persoana lipsită de capacitate de exercitiu sau cu
capacitate de exercitiu restrânsă, altele decât cele prevăzute la art. 41 alin. (3) si la
art. 43 alin. (3), precum si actele făcute de tutore fără autorizarea instantei de tutelă,
atunci când această autorizare este cerută de lege, sunt lovite de nulitate relativă,
chiar fără dovedirea unui prejudiciu.
Frauda comisă de incapabil
Art. 45. - Nulitatea relativă nu este înlăturată de simpla declaratie a celui lipsit de
capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă că este capabil să
contracteze. Dacă însă a folosit manopere dolosive, instanta, la cererea părtii induse
în eroare, poate considera valabil contractul atunci când apreciază că aceasta ar
constitui o sanctiune civilă adecvată.
Regimul nulitătii
Art. 46. - (1) Cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu
restrânsă poate invoca si singur, în apărare, nulitatea actului pentru incapacitatea sa
rezultată din minoritate ori din punerea sub interdictie judecătorească.
(2) Persoanele capabile de a contracta nu pot opune minorului sau celui pus sub
interdictie judecătorească incapacitatea acestuia.
(3) Actiunea în anulare poate fi exercitată de reprezentantul legal, de minorul care
a împlinit vârsta de 14 ani, precum si de ocrotitorul legal.
(4) Atunci când actul s-a încheiat fără autorizarea instantei de tutelă, necesară
potrivit legii, aceasta va sesiza procurorul în vederea exercitării actiunii în anulare.
Limitele obligatiei de restituire
Art. 47. - Persoana lipsită de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de
exercitiu restrânsă nu este obligată la restituire decât în limita folosului realizat.
Dispozitiile art. 1.635-1.649 se aplică în mod corespunzător.
Confirmarea actului anulabil
Art. 48. - Minorul devenit major poate confirma actul făcut singur în timpul
minoritătii, atunci când el trebuia să fie reprezentat sau asistat. După descărcarea
tutorelui, el poate, de asemenea, să confirme actul făcut de tutorele său fără
respectarea tuturor formalitătilor cerute pentru încheierea lui valabilă. În timpul
minoritătii, confirmarea actului anulabil se poate face numai în conditiile art. 1.263 si
1.264.
SECTIUNEA a 3-a
Declararea judecătorească a mortii
Cazul general
Art. 49. - (1) În cazul în care o persoană este dispărută si există indicii că a încetat
din viată, aceasta poate fi declarată moartă prin hotărâre judecătorească, la cererea
oricărei persoane interesate, dacă au trecut cel putin 2 ani de la data primirii ultimelor
informatii sau indicii din care rezultă că era în viată.
(2) Dacă data primirii ultimelor informatii sau indicii despre cel dispărut nu se poate
stabili cu exactitate, termenul prevăzut în alin. (1) se socoteste de la sfârsitul lunii în
care s-au primit ultimele informatii sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili
nici luna, de la sfârsitul anului calendaristic.
Cazuri speciale
Art. 50. - (1) Cel dispărut în împrejurări deosebite, cum sunt inundatiile,
cutremurul, catastrofa de cale ferată ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de
război sau într-o altă împrejurare asemănătoare, ce îndreptăteste a se presupune
decesul, poate fi declarat mort, dacă au trecut cel putin 6 luni de la data împrejurării
în care a avut loc disparitia.
(2) Dacă ziua în care a intervenit împrejurarea când a avut loc disparitia nu poate
fi stabilită, sunt aplicabile, în mod corespunzător, dispozitiile art. 49 alin. (2).
(3) Atunci când este sigur că decesul s-a produs, desi cadavrul nu poate fi găsit
sau identificat, moartea poate fi declarată prin hotărâre judecătorească, fără a se
astepta împlinirea vreunui termen de la disparitie.
Procedura de declarare a mortii
Art. 51. - Solutionarea cererii de declarare a mortii se face potrivit dispozitiilor
Codului de procedură civilă.
Data prezumată a mortii celui
dispărut
Art. 52. - (1) Cel declarat mort este socotit că a încetat din viată la data pe care
hotărârea rămasă definitivă a stabilit-o ca fiind aceea a mortii. Dacă hotărârea nu
arată si ora mortii, se socoteste că cel declarat mort a încetat din viată în ultima oră
a zilei stabilite ca fiind aceea a mortii.
(2) În lipsa unor indicii îndestulătoare, se va stabili că cel declarat mort a încetat
din viată în ultima oră a celei din urmă zile a termenului prevăzut de art. 49 sau 50,
după caz.
(3) Instanta judecătorească poate rectifica data mortii stabilită potrivit dispozitiilor
alin. (1) si (2), dacă se dovedeste că nu era posibil ca persoana declarată moartă să
fi decedat la acea dată. În acest caz, data mortii este cea stabilită prin hotărârea de
rectificare.
Prezumtia
Art. 53. - Cel dispărut este socotit a fi în viată, dacă nu a intervenit o hotărâre
declarativă de moarte rămasă definitivă.
Anularea hotărârii de declarare
a mortii
Art. 54. - (1) Dacă cel declarat mort este în viată, se poate cere, oricând, anularea
hotărârii prin care s-a declarat moartea.
(2) Cel care a fost declarat mort poate cere, după anularea hotărârii declarative de
moarte, înapoierea bunurilor sale în natură, iar dacă aceasta nu este cu putintă,
restituirea lor prin echivalent. Cu toate acestea, dobânditorul cu titlu oneros nu este
obligat să le înapoieze decât dacă, sub rezerva dispozitiilor în materie de carte
funciară, se va face dovada că la data dobândirii stia ori trebuia să stie că persoana
declarată moartă este în viată.
Descoperirea certificatului de deces
Art. 55. - Orice persoană interesată poate cere oricând anularea hotărârii
declarative de moarte, în cazul în care se descoperă certificatul de deces al celui
declarat mort.
Plata făcută mostenitorilor aparenti
Art. 56. - Plata făcută mostenitorilor legali sau legatarilor unei persoane, care
reapare ulterior hotărârii declarative de moarte, este valabilă si liberatorie, dacă a fost
făcută înainte de radierea din registrul de stare civilă a mentiunii privitoare la deces,
cu exceptia cazului în care cel care a făcut plata a cunoscut faptul că persoana
declarată moartă este în viată.
Drepturile mostenitorului aparent
Art. 57. - Mostenitorul aparent care află că persoana care a fost declarată
decedată prin hotărâre judecătorească este în viată păstrează posesia bunurilor si
dobândeste fructele acestora, cât timp cel reapărut nu solicită restituirea lor.
CAPITOLUL II
Respectul fiintei umane si al drepturilor ei inerente
SECTIUNEA 1
Dispozitii comune
Drepturile personalitătii
Art. 58. - (1) Orice persoană are dreptul la viată, la sănătate, la integritate fizică
si psihică, la onoare si reputatie, dreptul la respectarea vietii private, precum si dreptul
la propria imagine.
(2) Aceste drepturi nu sunt transmisibile.
Atributele de identificare
Art. 59. - Orice persoană are dreptul la nume, la domiciliu, la resedintă, precum
si la o stare civilă, dobândite în conditiile legii.
Dreptul de a dispune de sine însusi
Art. 60. - Persoana fizică are dreptul să dispună de sine însăsi, dacă nu încalcă
drepturile si libertătile altora, ordinea publică sau bunele moravuri.
SECTIUNEA a 2-a
Drepturile la viată, la sănătate si la integritate ale persoanei fizice
Garantarea drepturilor inerente
fiintei umane
Art. 61. - (1) Viata, sănătatea si integritatea fizică si psihică a oricărei persoane
sunt garantate si ocrotite în mod egal de lege.
(2) Interesul si binele fiintei umane trebuie să primeze asupra interesului unic al
societătii sau al stiintei.
Interzicerea practicii eugenice
Art. 62. - (1) Nimeni nu poate aduce atingere speciei umane.
(2) Este interzisă orice practică eugenică prin care se tinde la organizarea selectiei
persoanelor.
Interventiile asupra caracterelor
genetice
Art. 63. - (1) Sunt interzise orice interventii medicale asupra caracterelor genetice
având drept scop modificarea descendentei persoanei, cu exceptia celor care privesc
prevenirea si tratamentul maladiilor genetice.
(2) Este interzisă orice interventie având drept scop crearea unei fiinte umane
genetic identice unei alte fiinte umane vii sau moarte, precum si crearea de embrioni
umani în scopuri de cercetare.
(3) Utilizarea tehnicilor de reproducere umană asistată medical nu este admisă
pentru alegerea sexului viitorului copil decât în scopul evitării unei boli ereditare grave
legate de sexul acestuia.
Inviolabilitatea corpului uman
Art. 64. - (1) Corpul uman este inviolabil.
(2) Orice persoană are dreptul la integritatea sa fizică si psihică. Nu se poate aduce
atingere integritătii fiintei umane decât în cazurile si în conditiile expres si limitativ
prevăzute de lege.
Examenul caracteristicilor genetice
Art. 65. - (1) Examenul caracteristicilor genetice ale unei persoane nu poate fi
întreprins decât în scopuri medicale sau de cercetare stiintifică, efectuate în conditiile
legii.
(2) Identificarea unei persoane pe baza amprentelor sale genetice nu poate fi
efectuată decât în cadrul unei proceduri judiciare civile sau penale, după caz, sau în
scopuri medicale ori de cercetare stiintifică, efectuate în conditiile legii.
Interzicerea unor acte patrimoniale
Art. 66. - Orice acte care au ca obiect conferirea unei valori patrimoniale corpului
uman, elementelor sau produselor sale sunt lovite de nulitate absolută, cu exceptia
cazurilor expres prevăzute de lege.
Interventiile medicale asupra
unei persoane
Art. 67. - Nicio persoană nu poate fi supusă experientelor, testelor, prelevărilor,
tratamentelor sau altor interventii în scop terapeutic ori în scop de cercetare stiintifică
decât în cazurile si în conditiile expres si limitativ prevăzute de lege.
Prelevarea si transplantul de la
persoanele în viată
Art. 68. - (1) Prelevarea si transplantul de organe, tesuturi si celule de origine
umană de la donatori în viată se fac exclusiv în cazurile si conditiile prevăzute de lege,
cu acordul scris, liber, prealabil si expres al acestora si numai după ce au fost
informati, în prealabil, asupra riscurilor interventiei. În toate cazurile, donatorul poate
reveni asupra consimtământului dat, până în momentul prelevării.
(2) Se interzice prelevarea de organe, tesuturi si celule de origine umană de la
minori, precum si de la persoanele aflate în viată, lipsite de discernământ din cauza
unui handicap mintal, unei tulburări mintale grave sau dintr-un alt motiv similar, în
afara cazurilor expres prevăzute de lege.
Sesizarea instantei judecătoresti
Art. 69. - La cererea persoanei interesate, instanta poate lua toate măsurile
necesare pentru a împiedica sau a face să înceteze orice atingere ilicită adusă
integritătii corpului uman, precum si pentru a dispune repararea, în conditiile prevăzute
la art. 252-256, a daunelor materiale si morale suferite.
SECTIUNEA a 3-a
Respectul vietii private si al demnitătii persoanei umane
Dreptul la libera exprimare
Art. 70. - (1) Orice persoană are dreptul la libera exprimare.
(2) Exercitarea acestui drept nu poate fi restrânsă decât în cazurile si limitele
prevăzute la art. 75.
Dreptul la viata privată
Art. 71. - (1) Orice persoană are dreptul la respectarea vietii sale private.
(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viata intimă, personală sau de
familie, nici în domiciliul, resedinta sau corespondenta sa, fără consimtământul său ori
fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
(3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondentei,
manuscriselor sau a altor documente personale, precum si a informatiilor din viata
privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute
la art. 75.
Dreptul la demnitate
Art. 72. - (1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnitătii sale.
(2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei si reputatiei unei persoane, fără
consimtământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.
Dreptul la propria imagine
Art. 73. - (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.
(2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice
reproducerea, în orice mod, a înfătisării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz,
utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispozitiile art. 75 rămân aplicabile.
Atingeri aduse vietii private
Art. 74. - Sub rezerva aplicării dispozitiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri
aduse vietii private:
a) intrarea sau rămânerea fără drept în locuintă sau luarea din aceasta a oricărui
obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal;
b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârsită prin orice mijloace
tehnice, sau utilizarea, în cunostintă de cauză, a unei asemenea interceptări;
c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spatiu
privat, fără acordul acesteia;
d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spatiu privat, fără acordul
celui care îl ocupă în mod legal;
e) tinerea vietii private sub observatie, prin orice mijloace, în afară de cazurile
prevăzute expres de lege;
f) difuzarea de stiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale
privind viata intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză;
g) difuzarea de materiale continând imagini privind o persoană aflată la tratament
în unitătile de asistentă medicală, precum si a datelor cu caracter personal privind
starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstante în
legătură cu boala si cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul
persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei
sau al persoanelor îndreptătite;
h) utilizarea, cu rea-credintă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă
persoană;
i) difuzarea sau utilizarea corespondentei, manuscriselor ori a altor documente
personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, resedinta, precum si numerele de
telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei
căreia acestea îi apartin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.
Limitele
Art. 75. - (1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această sectiune
atingerile care sunt permise de lege sau de conventiile si pactele internationale
privitoare la drepturile omului la care România este parte.
(2) Exercitarea drepturilor si libertătilor constitutionale cu bună-credintă si cu
respectarea pactelor si conventiilor internationale la care România este parte nu
constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta sectiune.
Prezumtia de consimtământ
Art. 76. - Când însusi cel la care se referă o informatie sau un material le pune
la dispozitia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunostintă că
îsi desfăsoară activitatea în domeniul informării publicului, consimtământul pentru
utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un acord scris.
Prelucrarea datelor personale
Art. 77. - Orice prelucrare a datelor cu caracter personal, prin mijloace automate
sau neautomate, se poate face numai în cazurile si conditiile prevăzute de legea
specială.
SECTIUNEA a 4-a
Respectul datorat persoanei si după decesul său
Respectul datorat persoanei
decedate
Art. 78. - Persoanei decedate i se datorează respect cu privire la memoria sa,
precum si cu privire la corpul său.
Interzicerea atingerii memoriei
persoanei decedate
Art. 79. - Memoria persoanei decedate este protejată în aceleasi conditii ca si
imaginea si reputatia persoanei aflate în viată.
Respectarea vointei persoanei
decedate
Art. 80. - (1) Orice persoană poate determina felul propriilor funeralii si poate
dispune cu privire la corpul său după moarte. În cazul celor lipsiti de capacitate de
exercitiu sau al celor cu capacitate de exercitiu restrânsă este necesar si
consimtământul scris al părintilor sau, după caz, al tutorelui.
(2) În lipsa dorintei exprese a persoanei decedate, va fi respectată, în ordine, vointa
sotului, părintilor, descendentilor, rudelor în linie colaterală până la al patrulea grad
inclusiv, legatarilor universali sau cu titlu universal ori dispozitia primarului comunei,
orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti în a cărui rază teritorială
a avut loc decesul.
Prelevarea de la persoanele
decedate
Art. 81. - Prelevarea de organe, tesuturi si celule umane, în scop terapeutic sau
stiintific, de la persoanele decedate se efectuează numai în conditiile prevăzute de
lege, cu acordul scris, exprimat în timpul vietii, al persoanei decedate sau, în lipsa
acestuia, cu acordul scris, liber, prealabil si expres dat, în ordine, de sotul
supravietuitor, de părinti, de descendenti ori, în sfârsit, de rudele în linie colaterală
până la al patrulea grad inclusiv.
CAPITOLUL III
Identificarea persoanei fizice
SECTIUNEA 1
Numele
Dreptul la nume
Art. 82. - Orice persoană are dreptul la numele stabilit sau dobândit, potrivit legii.
Structura numelui
Art. 83. - Numele cuprinde numele de familie si prenumele.
Dobândirea numelui
Art. 84. - (1) Numele de familie se dobândeste prin efectul filiatiei si poate fi
modificat prin efectul schimbării stării civile, în conditiile prevăzute de lege.
(2) Prenumele se stabileste la data înregistrării nasterii, pe baza declaratiei de
nastere. Este interzisă înregistrarea de către ofiterul de stare civilă a prenumelor
indecente, ridicole si a altor asemenea, de natură a afecta ordinea publică si bunele
moravuri ori interesele copilului, după caz.
(3) Numele de familie si prenumele copilului găsit, născut din părinti necunoscuti,
precum si cele ale copilului care este părăsit de către mamă în spital, iar identitatea
acesteia nu a fost stabilită în termenul prevăzut de lege, se stabilesc prin dispozitia
primarului comunei, orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti în
a cărui rază teritorială a fost găsit copilul ori, după caz, s-a constatat părăsirea lui, în
conditiile legii speciale.
Schimbarea numelui pe cale
administrativă
Art. 85. - Cetătenii români pot obtine, în conditiile legii, schimbarea pe cale
administrativă a numelui de familie si a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea.
SECTIUNEA a 2-a
Domiciliul si resedinta
Dreptul la domiciliu si resedintă
Art. 86. - (1) Cetătenii români au dreptul să îsi stabilească ori să îsi schimbe, în
mod liber, domiciliul sau resedinta, în tară sau în străinătate, cu exceptia cazurilor
anume prevăzute de lege.
(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, o persoană fizică nu poate să aibă în
acelasi timp decât un singur domiciliu si o singură resedintă, chiar si atunci când detine
mai multe locuinte.
Domiciliul
Art. 87. - Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor si libertătilor
sale civile, este în locul unde îsi are principala asezare.
Resedinta
Art. 88. - Resedinta persoanei fizice este în locul unde îsi are locuinta secundară.
Stabilirea si schimbarea
domiciliului
Art. 89. - (1) Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea
dispozitiilor legii speciale.
(2) Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care
ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intentia de a avea o asezare
principală.
(3) Dovada intentiei rezultă din declaratiile persoanei făcute la organele
administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în
lipsa acestor declaratii, din orice alte împrejurări de fapt.
Prezumtia de domiciliu
Art. 90. - (1) Resedinta va fi considerată domiciliu când acesta nu este cunoscut.
(2) În lipsă de resedintă, persoana fizică este considerată că domiciliază la locul
ultimului domiciliu, iar dacă acesta nu se cunoaste, la locul unde acea persoană se
găseste.
Dovada
Art. 91. - (1) Dovada domiciliului si a resedintei se face cu mentiunile cuprinse în
cartea de identitate.
(2) În lipsa acestor mentiuni ori atunci când acestea nu corespund realitătii,
stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a resedintei nu va putea fi opusă altor
persoane.
(3) Dispozitiile alin. (2) nu se aplică în cazul în care domiciliul sau resedinta a fost
cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i se opune.
Domiciliul minorului si al celui
pus sub interdictie judecătorească
Art. 92. - (1) Domiciliul minorului care nu a dobândit capacitate deplină de
exercitiu în conditiile prevăzute de lege este la părintii săi sau la acela dintre părinti la
care el locuieste în mod statornic.
(2) În cazul în care părintii au domicilii separate si nu se înteleg la care dintre ei va
avea domiciliul copilul, instanta de tutelă, ascultându-i pe părinti, precum si pe copil,
dacă acesta a împlinit vârsta de 10 ani, va decide tinând seama de interesele copilului.
Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoresti, minorul este prezumat că are
domiciliul la părintele la care locuieste în mod statornic.
(3) Prin exceptie, în situatiile prevăzute de lege, domiciliul minorului poate fi la
bunici, la alte rude ori persoane de încredere, cu consimtământul acestora. De
asemenea, domiciliul minorului poate fi si la o institutie de ocrotire.
(4) Domiciliul minorului, în cazul în care numai unul dintre părintii săi îl reprezintă
ori în cazul în care se află sub tutelă, precum si domiciliul persoanei puse sub
interdictie judecătorească, este la reprezentantul legal.
Cazurile speciale
Art. 93. - Domiciliul copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părintilor săi
si supus unor măsuri de protectie specială, în cazurile prevăzute de lege, se află la
familia sau la persoanele cărora le-a fost dat în plasament.
Domiciliul persoanei puse sub
curatelă
Art. 94. - În cazul în care s-a instituit o curatelă asupra bunurilor celui care a
dispărut, acesta are domiciliul la curator, în măsura în care acesta este îndreptătit să
îl reprezinte.
Domiciliul la custode sau curator
Art. 95. - Dacă a fost numit un custode sau un curator pentru administrarea
bunurilor succesorale, cei chemati la mostenire au domiciliul la custode sau, după
caz, la curator, în măsura în care acesta este îndreptătit să îi reprezinte.
Domiciliul profesional
Art. 96. - Cel care exploatează o întreprindere are domiciliul si la locul acelei
întreprinderi, în tot ceea ce priveste obligatiile patrimoniale ce s-au născut sau
urmează a se executa în acel loc.
Domiciliul ales
Art. 97. - (1) Părtile unui act juridic pot să aleagă un domiciliu în vederea
exercitării drepturilor sau a executării obligatiilor născute din acel act.
(2) Alegerea domiciliului nu se prezumă, ci trebuie făcută în scris.
SECTIUNEA a 3-a
Actele de stare civilă
Starea civilă
Art. 98. - Starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie si
societate, prin calitătile strict personale care decurg din actele si faptele de stare civilă.
Dovada stării civile
Art. 99. - (1) Starea civilă se dovedeste prin actele de nastere, căsătorie si deces
întocmite, potrivit legii, în registrele de stare civilă, precum si prin certificatele de stare
civilă eliberate pe baza acestora.
(2) Actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice si fac dovada până la înscrierea
în fals, pentru ceea ce reprezintă constatările personale ale ofiterului de stare civilă,
si, până la proba contrară, pentru celelalte mentiuni.
(3) Hotărârea judecătorească dată cu privire la starea civilă a unei persoane este
opozabilă oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă hotărâre nu s-a stabilit
contrariul.
(4) Dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit o anumită stare civilă a unei
persoane, iar printr-o hotărâre judecătorească ulterioară este admisă o actiune prin
care s-a contestat starea civilă astfel stabilită, prima hotărâre îsi pierde efectele la
data rămânerii definitive a celei de a doua hotărâri.
Anularea, completarea, modificarea
sau rectificarea actelor de stare
civilă
Art. 100. - (1) Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă si a
mentiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri
judecătoresti definitive.
(2) Rectificarea actelor de stare civilă si a mentiunilor înscrise pe marginea
acestora se poate face, din oficiu sau la cerere, numai în temeiul dispozitiei primarului
de la primăria care are în păstrare actul de stare civilă.
(3) Starea civilă poate fi modificată în baza unei hotărâri de anulare, completare
sau modificare a unui act de stare civilă numai dacă a fost formulată si o actiune de
modificare a stării civile, admisă printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă.
(4) Hotărârea judecătorească prin care se dispune anularea, completarea sau
modificarea unui act de stare civilă, precum si înregistrarea făcută în temeiul unei
asemenea hotărâri sunt opozabile oricărei alte persoane cât timp printr-o nouă
hotărâre nu s-a stabilit contrariul.
Înscrierea mentiunilor pe actul de
stare civilă
Art. 101. - Anularea, completarea, modificarea si rectificarea unui act de stare
civilă sau a unei mentiuni înscrise pe acesta, dispuse prin hotărâre judecătorească
rămasă definitivă ori, după caz, prin dispozitie a primarului, se înscriu numai prin
mentiune pe actul de stare civilă corespunzător. În acest scop, hotărârea
judecătorească rămasă definitivă se comunică de îndată, din oficiu, de către instanta
care s-a pronuntat ultima asupra fondului.
Actele întocmite de un ofiter
de stare civilă necompetent
Art. 102. - Actele de stare civilă întocmite de o persoană care a exercitat în mod
public atributiile de ofiter de stare civilă, cu respectarea tuturor prevederilor legale,
sunt valabile, chiar dacă acea persoană nu avea această calitate, afară de cazul în
care beneficiarii acestor acte au cunoscut, în momentul întocmirii lor, lipsa acestei
calităti.
Alte mijloace de dovadă a stării
civile
Art. 103. - Starea civilă se poate dovedi, înaintea instantei judecătoresti, prin
orice mijloace de probă, dacă:
a) nu au existat registre de stare civilă;
b) registrele de stare civilă s-au pierdut ori au fost distruse, în tot sau în parte;
c) nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatului de stare civilă sau a
extrasului de pe actul de stare civilă;
d) întocmirea actului de stare civilă a fost omisă sau, după caz, refuzată.
TITLUL III
Ocrotirea persoanei fizice
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Interesul persoanei ocrotite
Art. 104. - (1) Orice măsură de ocrotire a persoanei fizice se stabileste numai în
interesul acesteia.
(2) La luarea unei măsuri de ocrotire trebuie să se tină seama de posibilitatea
persoanei fizice de a-si exercita drepturile si de a-si îndeplini obligatiile cu privire la
persoana si bunurile sale.
Persoanele ocrotite
Art. 105. - Sunt supusi unor măsuri speciale de ocrotire minorii si cei care, desi
capabili, din cauza bătrânetii, a bolii sau a altor motive prevăzute de lege nu pot să
îsi administreze bunurile si nici să îsi apere interesele în conditii corespunzătoare.
Măsurile de ocrotire
Art. 106. - (1) Ocrotirea minorului se realizează prin părinti, prin instituirea tutelei,
prin darea în plasament sau, după caz, prin alte măsuri de protectie specială anume
prevăzute de lege.
(2) Ocrotirea majorului are loc prin punerea sub interdictie judecătorească sau prin
instituirea curatelei, în conditiile prevăzute de prezentul cod.
Instanta de tutelă
Art. 107. - Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei
prin tutelă si curatelă sunt de competenta instantei de tutelă si de familie stabilite
potrivit legii, denumită în continuare instanta de tutelă.
Ocrotirea persoanei prin tutelă
Art. 108. - (1) Ocrotirea persoanei prin tutelă se realizează de către tutore,
desemnat sau numit, în conditiile prezentului cod, precum si de către consiliul de
familie, ca organ consultativ.
(2) Consiliul de familie poate fi constituit de către instanta de tutelă numai la
cererea persoanelor interesate.
(3) În cazul în care nu se constituie consiliul de familie, atributiile acestuia vor fi
exercitate de către instanta de tutelă.
Ocrotirea persoanei prin curatelă
Art. 109. - Ocrotirea persoanei prin curatelă are loc numai în cazurile si conditiile
prevăzute de lege.
CAPITOLUL II
Tutela minorului
SECTIUNEA 1
Deschiderea tutelei
Cazurile de instituire
Art. 110. - Tutela minorului se instituie atunci când ambii părinti sunt, după caz,
decedati, necunoscuti, decăzuti din exercitiul drepturilor părintesti sau li s-a aplicat
pedeapsa
penală
a
interzicerii
drepturilor
părintesti,
pusi
sub
interdictie
judecătorească, dispăruti ori declarati judecătoreste morti, precum si în cazul în care,
la încetarea adoptiei, instanta hotărăste că este în interesul minorului instituirea unei
tutele.
Persoanele obligate să înstiinteze
instanta de tutelă
Art. 111. - Au obligatia ca, de îndată ce află de existenta unui minor lipsit de
îngrijire părintească în cazurile prevăzute la art. 110, să înstiinteze instanta de tutelă:
a) persoanele apropiate minorului, precum si administratorii si locatarii casei în
care locuieste minorul;
b) serviciul de stare civilă, cu prilejul înregistrării mortii unei persoane, precum si
notarul public, cu prilejul deschiderii unei proceduri succesorale;
c) instantele judecătoresti, reprezentantii Ministerului Public si ai politiei, cu prilejul
pronuntării, luării sau executării unei măsuri privative de libertate;
d) organele administratiei publice locale, institutiile de ocrotire, precum si orice altă
persoană.
SECTIUNEA a 2-a
Tutorele
Persoana care poate fi numită
tutore
Art. 112. - (1) Poate fi tutore o persoană fizică sau sotul si sotia, împreună, dacă
nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de prezentul cod.
(2) În cazul în care în situatia prevăzută la art. 110 se află mai multi minori care sunt
frati sau surori, se numeste, de regulă, un singur tutore.
Persoanele care nu pot fi numite
tutore
Art. 113. - (1) Nu poate fi tutore:
a) minorul, persoana pusă sub interdictie judecătorească sau cel pus sub curatelă;
b) cel decăzut din exercitiul drepturilor părintesti sau declarat incapabil de a fi
tutore;
c) cel căruia i s-a restrâns exercitiul unor drepturi civile, fie în temeiul legii, fie prin
hotărâre judecătorească, precum si cel cu rele purtări retinute ca atare de către o
instantă judecătorească;
d) cel care, exercitând o tutelă, a fost îndepărtat din aceasta în conditiile art. 158;
e) cel aflat în stare de insolvabilitate;
f) cel care, din cauza intereselor potrivnice cu cele ale minorului, nu ar putea
îndeplini sarcina tutelei;
g) cel înlăturat prin înscris autentic sau prin testament de către părintele care
exercita singur, în momentul mortii, autoritatea părintească.
(2) Dacă una dintre împrejurările prevăzute la alin. (1) survine sau este descoperită
în timpul tutelei, tutorele va fi îndepărtat, respectându-se aceeasi procedură ca si la
numirea lui.
Desemnarea tutorelui de către
părinte
Art. 114. - (1) Părintele poate desemna, prin act unilateral sau prin contract de
mandat, încheiate în formă autentică, ori, după caz, prin testament, persoana care
urmează a fi numită tutore al copiilor săi.
(2) Desemnarea făcută de părintele care în momentul mortii era decăzut din
drepturile părintesti sau pus sub interdictie judecătorească este lipsită de efecte.
(3) Desemnarea făcută în conditiile prezentului articol poate fi revocată oricând de
către părinte, chiar si printr-un înscris sub semnătură privată.
Desemnarea mai multor tutori
Art. 115. - În cazul în care au fost desemnate mai multe persoane ca tutore, fără
vreo preferintă, ori există mai multe rude, afini sau prieteni ai familiei minorului în stare
să îndeplinească sarcinile tutelei si care îsi exprimă dorinta de a fi tutore, instanta de
tutelă va hotărî tinând seama de conditiile lor materiale, precum si de garantiile morale
necesare dezvoltării armonioase a minorului.
Măsurile provizorii
Art. 116. - (1) Cel chemat la tutelă în conformitate cu dispozitiile art. 114 nu poate
fi înlăturat de către instantă fără acordul său decât dacă se află în vreunul dintre
cazurile prevăzute la art. 113 sau dacă prin numirea sa interesele minorului ar fi
periclitate.
(2) În cazul în care cel chemat la tutelă este numai temporar împiedicat în
exercitarea atributiilor ce i-au fost conferite, instanta de tutelă, după încetarea
împiedicării, îl numeste tutore la cererea sa, dar nu mai târziu de 6 luni de la
deschiderea tutelei. Până atunci, instanta desemnează un tutore provizoriu.
(3) După trecerea celor 6 luni, dacă persoana desemnată nu a cerut numirea sa
ca tutore, cel numit provizoriu tutore rămâne să îndeplinească în continuare sarcinile
tutelei până la numirea unui tutore în conditiile art. 118.
Garantiile
Art. 117. - La numirea sau, după caz, în timpul tutelei, instanta de tutelă poate
hotărî, din oficiu sau la cererea consiliului de familie, ca tutorele să dea garantii reale
sau personale, dacă interesele minorului cer o astfel de măsură. În acest caz, ea
stabileste potrivit cu împrejurările felul si întinderea garantiilor.
Numirea tutorelui de către instanta
de tutelă
Art. 118. - În lipsa unui tutore desemnat, instanta de tutelă numeste cu prioritate
ca tutore, dacă nu se opun motive întemeiate, o rudă sau un afin ori un prieten al
familiei minorului, în stare să îndeplinească această sarcină, tinând seama, după caz,
de relatiile personale, de apropierea domiciliilor, de conditiile materiale si de garantiile
morale pe care le prezintă cel chemat la tutelă.
Procedura de numire
Art. 119. - (1) Numirea tutorelui se face, cu acordul acestuia, de către instanta de
tutelă în camera de consiliu, prin încheiere definitivă. Atunci când desemnarea
tutorelui s-a făcut prin contract de mandat, cel desemnat tutore nu poate refuza
numirea decât pentru motivele prevăzute la art. 120 alin.(2).
(2) Ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie.
(3) În lipsa unui tutore desemnat, dacă instanta de tutelă a constituit consiliul de
familie, numirea tutorelui se face, potrivit alin. (1), cu consultarea consiliului de familie.
(4) Încheierea de numire se comunică în scris tutorelui si se afisează la sediul
instantei de tutelă si la primăria de la domiciliul minorului.
(5) Drepturile si îndatoririle tutorelui încep de la data comunicării încheierii de
numire.
(6) Între timp, instanta de tutelă poate lua măsuri provizorii cerute de interesele
minorului, putând chiar să numească un curator special.
Refuzul continuării tutelei
Art. 120. - (1) Cel numit tutore este dator să continue îndeplinirea sarcinilor tutelei.
(2) Poate refuza continuarea tutelei:
a) cel care are vârsta de 60 de ani împliniti;
b) femeia însărcinată sau mama unui copil mai mic de 8 ani;
c) cel care creste si educă 2 sau mai multi copii;
d) cel care, din cauza bolii, a infirmitătii, a felului activitătilor desfăsurate, a
depărtării domiciliului de locul unde se află bunurile minorului sau din alte motive
întemeiate, nu ar mai putea să îndeplinească această sarcină.
Înlocuirea tutorelui
Art. 121. - Dacă vreuna dintre împrejurările prevăzute la art. 120 alin. (2) survine
în timpul tutelei, tutorele poate cere să fie înlocuit. Cererea de înlocuire se adresează
instantei de tutelă, care va hotărî de urgentă. Până la solutionarea cererii sale de
înlocuire, el este obligat să continue exercitarea atributiilor.
Caracterul personal al tutelei
Art. 122. - (1) Tutela este o sarcină personală.
(2) Cu toate acestea, instanta de tutelă, cu avizul consiliului de familie, poate,
tinând seama de mărimea si compunerea patrimoniului minorului, să decidă ca
administrarea patrimoniului ori doar a unei părti a acestuia să fie încredintată, potrivit
legii, unei persoane fizice sau persoane juridice specializate.
Gratuitatea tutelei
Art. 123. - (1) Tutela este o sarcină gratuită.
(2) Cu toate acestea, tutorele poate fi îndreptătit, pe perioada exercitării sarcinilor
tutelei, la o remuneratie al cărei cuantum va fi stabilit de instanta de tutelă, cu avizul
consiliului de familie, tinând seama de munca depusă în administrarea averii si de
starea materială a minorului si a tutorelui, dar nu mai mult de 10% din veniturile
produse de bunurile minorului. Instanta de tutelă, cu avizul consiliului de familie, va
putea modifica sau suprima această remuneratie, potrivit împrejurărilor.
SECTIUNEA a 3-a
Consiliul de familie
Rolul consiliului de familie
Art. 124. - (1) Consiliul de familie se poate constitui pentru a supraveghea modul
în care tutorele îsi exercită drepturile si îsi îndeplineste îndatoririle cu privire la
persoana si bunurile minorului.
(2) În cazul ocrotirii minorului prin părinti, prin darea în plasament sau, după caz,
prin alte măsuri de protectie specială prevăzute de lege nu se va institui consiliul de
familie.
Membrii consiliului de familie
Art. 125. - (1) Instanta de tutelă poate constitui un consiliu de familie, compus din
3 rude sau afini, tinând seama de gradul de rudenie si de relatiile personale cu familia
minorului. În lipsă de rude sau afini pot fi numite si alte persoane care au avut legături
de prietenie cu părintii minorului sau care manifestă interes pentru situatia acestuia.
(2) Sotul si sotia nu pot fi, împreună, membri ai aceluiasi consiliu de familie.
(3) În aceleasi conditii, instanta de tutelă numeste si 2 supleanti.
(4) Tutorele nu poate fi membru în consiliul de familie.
Alte dispozitii aplicabile consiliului
de familie
Art. 126. - Dispozitiile art. 113, art. 120 alin. (1) si alin. (2) lit. d), art. 121 si art. 147
se aplică în mod corespunzător si membrilor consiliului de familie.
Modificarea consiliului de familie
Art. 127. - În afară de cazul prevăzut la art. 131, alcătuirea consiliului de familie
nu se poate modifica în timpul tutelei, afară numai dacă interesele minorului ar cere
o asemenea schimbare sau dacă, prin moartea ori disparitia unuia dintre membri, ar
fi necesară completarea.
Constituirea consiliului de familie
Art. 128. - (1) În vederea constituirii consiliului de familie, persoanele care
îndeplinesc conditiile pentru a fi membri sunt convocate la domiciliul minorului de către
instanta de tutelă, din oficiu sau la sesizarea minorului, dacă acesta a împlinit vârsta
de 14 ani, a tutorelui desemnat, a oricăror altor persoane care au cunostintă despre
situatia minorului.
(2) Numirea membrilor consiliului de familie se face cu acordul acestora.
(3) Minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat în conditiile art. 264.
Functionarea consiliului de familie
Art. 129. - (1) Consiliul de familie este convocat cu cel putin 10 zile înainte de data
întrunirii, la solicitarea oricăruia dintre membrii acestuia, a minorului care a împlinit
vârsta de 14 ani, a tutorelui sau a instantei de tutelă. Cu acordul tuturor membrilor
consiliului de familie, convocarea se poate face si mai devreme de împlinirea
termenului de 10 zile dinainte de data întrunirii. În toate cazurile, prezenta tuturor
membrilor consiliului de familie acoperă neregularitatea convocării.
(2) Cei convocati sunt obligati să se prezinte personal la locul indicat în actul de
convocare. În cazul în care acestia nu se pot prezenta, ei pot fi reprezentati de
persoane care sunt rude sau afini cu părintii minorului, dacă aceste persoane nu sunt
desemnate sau convocate în nume propriu ca membri ai consiliului de familie. Sotii se
pot reprezenta reciproc.
(3) Sedintele consiliului de familie se tin la domiciliul minorului sau, după caz, la
sediul instantei de tutelă.
Atributiile
Art. 130. - (1) Consiliul de familie dă avize consultative, la solicitarea tutorelui
sau a instantei de tutelă, si ia decizii, în cazurile prevăzute de lege. Avizele
consultative si deciziile se iau în mod valabil cu votul majoritătii membrilor săi, consiliul
fiind prezidat de persoana cea mai înaintată în vârstă.
(2) La luarea deciziilor, minorul care a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat,
dispozitiile art. 264 fiind aplicabile în mod corespunzător.
(3) Deciziile consiliului de familie vor fi motivate si consemnate într-un registru
special constituit.
Înlocuirea consiliului de familie
Art. 131. - Tutorele poate cere instituirea unui nou consiliu, dacă în plângerile
formulate potrivit prezentului cod instanta a hotărât de cel putin două ori, în mod
definitiv, împotriva deciziilor consiliului de familie.
Imposibilitatea constituirii
consiliului de familie
Art. 132. - Dacă în cazul prevăzut la art. 131 nu este posibilă constituirea unui nou
consiliu, ca si în cazul contrarietătii de interese dintre minor si toti membrii consiliului
de familie si supleanti, tutorele poate cere instantei de tutelă autorizatia de a exercita
singur tutela.
SECTIUNEA a 4-a
Exercitarea tutelei
§1. Dispozitii generale
Exercitarea tutelei în interesul
minorului
Art. 133. - Tutela se exercită numai în interesul minorului atât în ceea ce priveste
persoana, cât si bunurile acestuia.
Continutul tutelei
Art. 134. - (1) Tutorele are îndatorirea de a îngriji de minor.
(2) El este obligat să asigure îngrijirea minorului, sănătatea si dezvoltarea lui fizică
si mentală, educarea, învătătura si pregătirea profesională a acestuia, potrivit cu
aptitudinile lui.
Tutela exercitată de ambii soti
Art. 135. - (1) În cazul în care tutori sunt 2 soti, acestia răspund împreună pentru
exercitarea atributiilor tutelei. Dispozitiile privind autoritatea părintească sunt aplicabile
în mod corespunzător.
(2) În cazul în care unul dintre soti introduce actiunea de divort, instanta, din oficiu,
va înstiinta instanta de tutelă pentru a dispune cu privire la exercitarea tutelei.
§2. Exercitarea tutelei cu privire la persoana minorului
Avizul consiliului de familie
Art. 136. - Măsurile privind persoana minorului se iau de către tutore, cu avizul
consiliului de familie, cu exceptia măsurilor care au caracter curent.
Domiciliul minorului
Art. 137. - (1) Minorul pus sub tutelă are domiciliul la tutore. Numai cu autorizarea
instantei de tutelă minorul poate avea si o resedintă.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), tutorele poate încuviinta ca minorul să
aibă o resedintă determinată de educarea si pregătirea sa profesională. În acest caz,
instanta de tutelă va fi de îndată încunostintată de tutore.
Felul învătăturii sau al pregătirii
profesionale
Art. 138. - (1) Felul învătăturii sau al pregătirii profesionale pe care minorul care
nu a împlinit vârsta de 14 ani o primea la data instituirii tutelei nu poate fi schimbat de
acesta decât cu încuviintarea instantei de tutelă.
(2) Instanta de tutelă nu poate, împotriva vointei minorului care a împlinit vârsta de
14 ani, să schimbe felul învătăturii acestuia, hotărâtă de părinti sau pe care minorul o
primea la data instituirii tutelei.
Ascultarea minorului care a
împlinit vârsta de 10 ani
Art. 139. - Instanta de tutelă nu poate hotărî fără ascultarea minorului, dacă
acesta a împlinit vârsta de 10 ani, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile.
§3. Exercitarea tutelei cu privire la bunurile minorului
Inventarul bunurilor minorului
Art. 140. - (1) După numirea tutorelui si în prezenta acestuia si a membrilor
consiliului de familie, un delegat al instantei de tutelă va verifica la fata locului toate
bunurile minorului, întocmind un inventar, care va fi supus aprobării instantei de tutelă.
Inventarul bunurilor minorului va începe să fie întocmit în maximum 10 zile de la
numirea tutorelui de către instanta de tutelă.
(2) Cu prilejul inventarierii, tutorele si membrii consiliului de familie sunt tinuti să
declare în scris, la întrebarea expresă a delegatului instantei de tutelă, creantele,
datoriile sau alte pretentii pe care le au fată de minor. Declaratiile vor fi consemnate
în procesul-verbal de inventariere.
(3) Tutorele sau membrii consiliului de familie care, cunoscând creantele sau
pretentiile proprii fată de minori, nu le-au declarat, desi au fost somati să le declare,
sunt prezumati că au renuntat la ele. Dacă tutorele sau membrii consiliului de familie
nu declară datoriile pe care le au fată de minor, desi au fost somati să le declare, pot
fi îndepărtati din functie.
(4) Creantele pe care le au asupra minorului tutorele sau vreunul dintre membrii
consiliului de familie, sotul, o rudă în linie dreaptă ori fratii sau surorile acestora pot fi
plătite voluntar numai cu autorizarea instantei de tutelă.
Actele făcute în lipsa inventarului
Art. 141. - Înainte de întocmirea inventarului, tutorele nu poate face, în numele
minorului, decât acte de conservare si acte de administrare ce nu suferă întârziere.
Administrarea bunurilor minorului
Art. 142. - (1) Tutorele are îndatorirea de a administra cu bună-credintă bunurile
minorului. În acest scop, tutorele actionează în calitate de administrator însărcinat cu
simpla administrare a bunurilor minorului, dispozitiile titlului V din cartea a III-a
aplicându-se în mod corespunzător, afară de cazul în care prin prezentul capitol se
dispune altfel.
(2) Nu sunt supuse administrării bunurile dobândite de minor cu titlu gratuit decât
dacă testatorul sau donatorul a stipulat altfel. Aceste bunuri sunt administrate de
curatorul ori de cel desemnat prin actul de dispozitie sau, după caz, numit de către
instanta de tutelă.
Reprezentarea minorului
Art. 143. - Tutorele are îndatorirea de a-l reprezenta pe minor în actele juridice,
dar numai până când acesta împlineste vârsta de 14 ani.
Regimul juridic al actelor
de dispozitie
Art. 144. - (1) Tutorele nu poate, în numele minorului, să facă donatii si nici să
garanteze obligatia altuia. Fac exceptie darurile obisnuite, potrivite cu starea materială
a minorului.
(2) Tutorele nu poate, fără avizul consiliului de familie si autorizarea instantei de
tutelă, să facă acte de înstrăinare, împărteală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini
reale a bunurilor minorului, să renunte la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum
si să încheie în mod valabil orice alte acte ce depăsesc dreptul de administrare.
(3) Actele făcute cu încălcarea dispozitiilor prevăzute la alin. (1) si (2) sunt lovite
de nulitate relativă. În aceste cazuri, actiunea în anulare poate fi exercitată de tutore,
de consiliul de familie sau de oricare membru al acestuia, precum si de către procuror,
din oficiu sau la sesizarea instantei de tutelă.
(4) Cu toate acestea, tutorele poate înstrăina, fără avizul consiliului de familie si
fără autorizarea instantei de tutelă, bunurile supuse pieirii, degradării, alterării ori
deprecierii, precum si cele devenite nefolositoare pentru minor.
Autorizarea instantei de tutelă
Art. 145. - (1) Instanta de tutelă acordă tutorelui autorizarea numai dacă actul
răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor.
(2) Autorizarea se va da pentru fiecare act în parte, stabilindu-se, când este cazul,
conditiile de încheiere a actului.
(3) În caz de vânzare, autorizarea va arăta dacă vânzarea se va face prin acordul
părtilor, prin licitatie publică sau în alt mod.
(4) În toate cazurile, instanta de tutelă poate indica tutorelui modul în care se
întrebuintează sumele de bani obtinute.
Încuviintarea si autorizarea
actelor minorului care a împlinit
vârsta de 14 ani
Art. 146. - (1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani încheie actele juridice cu
încuviintarea scrisă a tutorelui sau, după caz, a curatorului.
(2) Dacă actul pe care minorul care a împlinit vârsta de 14 ani urmează să îl
încheie face parte dintre acelea pe care tutorele nu le poate face decât cu autorizarea
instantei de tutelă si cu avizul consiliului de familie, va fi necesară atât autorizarea
acesteia, cât si avizul consiliului de familie.
(3) Minorul nu poate să facă donatii, altele decât darurile obisnuite potrivit stării lui
materiale, si nici să garanteze obligatia altuia.
(4) Actele făcute cu încălcarea dispozitiilor alin. (1)-(3) sunt lovite de nulitate
relativă, dispozitiile art. 144 alin. (3) fiind aplicabile în mod corespunzător.
Interzicerea unor acte juridice
Art. 147. - (1) Este interzisă, sub sanctiunea nulitătii relative, încheierea de acte
juridice între tutore sau sotul, o rudă în linie dreaptă ori fratii sau surorile tutorelui, pe
de o parte, si minor, pe de altă parte.
(2) Cu toate acestea, oricare dintre persoanele prevăzute la alin. (1) poate
cumpăra la licitatie publică un bun al minorului, dacă are o garantie reală asupra
acestui bun ori îl detine în coproprietate cu minorul, după caz.
Suma anuală necesară pentru
întretinerea minorului
Art. 148. - (1) Consiliul de familie stabileste suma anuală necesară pentru
întretinerea minorului si administrarea bunurilor sale si poate modifica, potrivit
împrejurărilor, această sumă. Decizia consiliului de familie se aduce la cunostintă, de
îndată, instantei de tutelă.
(2) Cheltuielile necesare pentru întretinerea minorului si administrarea bunurilor
sale se acoperă din veniturile acestuia. În cazul în care veniturile minorului nu sunt
îndestulătoare, instanta de tutelă va dispune vânzarea bunurilor minorului, prin acordul
părtilor sau prin licitatie publică.
(3) Obiectele ce au valoare afectivă pentru familia minorului sau pentru minor nu
vor fi vândute decât în mod exceptional.
(4) Dacă minorul este lipsit de bunuri si nu are părinti sau alte rude care sunt
obligate prin lege să îi acorde întretinere ori aceasta nu este suficientă, minorul are
dreptul la asistentă socială, în conditiile legii.
Constituirea de depozite bancare
Art. 149. - (1) Sumele de bani care depăsesc nevoile întretinerii minorului si ale
administrării bunurilor sale, precum si instrumentele financiare se depun, pe numele
minorului, la o bancă indicată de consiliul de familie, în termen de cel mult 5 zile de
la data încasării lor.
(2) Tutorele poate dispune de aceste sume si instrumente financiare numai cu
autorizarea prealabilă a instantei de tutelă, cu exceptia operatiunilor prevăzute la
alin. (3).
(3) Cu toate acestea, el nu va putea folosi, în niciun caz, sumele de bani si
instrumentele financiare prevăzute la alin. (1) pentru încheierea, pe numele minorului,
a unor tranzactii pe piata de capital, chiar dacă ar fi obtinut autorizarea instantei de
tutelă.
(4) Tutorele poate depune la o institutie bancară si sumele necesare întretinerii, tot
pe numele minorului. Acestea se trec într-un cont separat si pot fi ridicate de tutore,
fără autorizarea instantei de tutelă.
Cazurile de numire a curatorului
special
Art. 150. - (1) Ori de câte ori între tutore si minor se ivesc interese contrare, care
nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, instanta de tutelă va numi
un curator special.
(2) De asemenea, dacă din cauza bolii sau din alte motive tutorele este împiedicat
să îndeplinească un anumit act în numele minorului pe care îl reprezintă sau ale cărui
acte le încuviintează, instanta de tutelă va numi un curator special.
SECTIUNEA a 5-a
Controlul exercitării tutelei
Controlul instantei de tutelă
Art. 151. - (1) Instanta de tutelă va efectua un control efectiv si continuu asupra
modului în care tutorele si consiliul de familie îsi îndeplinesc atributiile cu privire la
minor si bunurile acestuia.
(2) În îndeplinirea activitătii de control, instanta de tutelă va putea cere colaborarea
autoritătilor administratiei publice, a institutiilor si serviciilor publice specializate pentru
protectia copilului sau a institutiilor de ocrotire, după caz.
Darea de seamă
Art. 152. - (1) Tutorele este dator să prezinte anual instantei de tutelă o dare de
seamă despre modul cum s-a îngrijit de minor, precum si despre administrarea
bunurilor acestuia.
(2) Darea de seamă se va prezenta instantei de tutelă în termen de 30 de zile de
la sfârsitul anului calendaristic.
(3) Dacă averea minorului este de mică însemnătate, instanta de tutelă poate să
autorizeze ca darea de seamă privind administrarea bunurilor minorului să se facă
pe termene mai lungi, care nu vor depăsi însă 3 ani.
(4) În afară de darea de seamă anuală, tutorele este obligat, la cererea instantei
de tutelă, să dea oricând dări de seamă despre felul cum s-a îngrijit de minor, precum
si despre administrarea bunurilor acestuia.
Descărcarea tutorelui
Art. 153. - Instanta de tutelă va verifica socotelile privitoare la veniturile minorului
si la cheltuielile făcute cu întretinerea acestuia si cu administrarea bunurilor sale si,
dacă sunt corect întocmite si corespund realitătii, va da descărcare tutorelui.
Interzicerea dispensei de a da
socoteală
Art. 154. - Dispensa de a da socoteală acordată de părinti sau de o persoană
care ar fi făcut minorului o liberalitate este considerată ca nescrisă.
Plângerea împotriva tutorelui
Art. 155. - (1) Minorul care a împlinit vârsta de 14 ani, consiliul de familie, oricare
membru al acestuia, precum si toti cei prevăzuti la art. 111 pot face plângere la instanta
de tutelă cu privire la actele sau faptele tutorelui păgubitoare pentru minor.
(2) Plângerea se solutionează de urgentă, prin încheiere executorie, de către
instanta de tutelă, cu citarea părtilor si a membrilor consiliului de familie. Minorul care
a împlinit vârsta de 10 ani va fi ascultat, dacă instanta de tutelă consideră că este
necesar.
SECTIUNEA a 6-a
Încetarea tutelei
Cazurile de încetare
Art. 156. - (1) Tutela încetează în cazul în care nu se mai mentine situatia care a
dus la instituirea tutelei, precum si în cazul mortii minorului.
(2) Functia tutorelui încetează prin moartea acestuia, prin îndepărtarea de la
sarcina tutelei sau prin înlocuirea tutorelui.
Moartea tutorelui
Art. 157. - (1) În cazul mortii tutorelui, mostenitorii săi sau orice altă persoană
dintre cele prevăzute la art. 111 au datoria de a înstiinta, de îndată, instanta de tutelă.
(2) Până la numirea unui nou tutore, mostenitorii vor prelua sarcinile tutelei. Dacă
sunt mai multi mostenitori, acestia pot desemna, prin procură specială, pe unul dintre
ei să îndeplinească în mod provizoriu sarcinile tutelei.
(3) Dacă mostenitorii sunt minori, înstiintarea instantei de tutelă se poate face de
orice persoană interesată, precum si de cele prevăzute la art. 111. În acest caz,
mostenitorii tutorelui nu vor prelua sarcinile tutelei, ci instanta de tutelă va numi de
urgentă un curator special, care poate fi executorul testamentar.
Îndepărtarea tutorelui
Art. 158. - În afară de alte cazuri prevăzute de lege, tutorele este îndepărtat dacă
săvârseste un abuz, o neglijentă gravă sau alte fapte care îl fac nedemn de a fi tutore,
precum si dacă nu îsi îndeplineste în mod corespunzător sarcina.
Numirea curatorului special
Art. 159. - Până la preluarea functiei de către noul tutore, în cazurile prevăzute
la art. 157 si 158, instanta de tutelă poate numi un curator special.
Darea de seamă generală
Art. 160. - (1) La încetarea din orice cauză a tutelei, tutorele sau, după caz,
mostenitorii acestuia sunt datori ca, în termen de cel mult 30 de zile, să prezinte
instantei de tutelă o dare de seamă generală. Tutorele are aceeasi îndatorire si în caz
de îndepărtare de la tutelă.
(2) Dacă functia tutorelui încetează prin moartea acestuia, darea de seamă
generală va fi întocmită de mostenitorii săi majori sau, în caz de incapacitate a tuturor
mostenitorilor, de reprezentantul lor legal, în termen de cel mult 30 de zile de la data
acceptării mostenirii sau, după caz, de la data solicitării de către instanta de tutelă. În
cazul în care nu există mostenitori ori acestia sunt în imposibilitate de a actiona, darea
de seamă generală va fi întocmită de către un curator special, numit de instanta de
tutelă, în termenul stabilit de aceasta.
(3) Darea de seamă generală va trebui să cuprindă situatiile veniturilor si
cheltuielilor pe ultimii ani, să indice activul si pasivul, precum si stadiul în care se află
procesele minorului.
(4) Instanta de tutelă îl poate constrânge pe cel obligat să facă darea de seamă
generală, potrivit dispozitiilor art. 163.
Predarea bunurilor
Art. 161. - Bunurile care au fost în administrarea tutorelui vor fi predate, după
caz, fostului minor, mostenitorilor acestuia sau noului tutore de către tutore,
mostenitorii acestuia sau reprezentantul lor legal ori, în lipsă, de curatorul special
numit potrivit dispozitiilor art. 160 alin. (2).
Descărcarea de gestiune
Art. 162. - (1) După predarea bunurilor, verificarea socotelilor si aprobarea lor,
instanta de tutelă va da tutorelui descărcare de gestiunea sa.
(2) Chiar dacă instanta de tutelă a dat tutorelui descărcare de gestiune, acesta
răspunde pentru prejudiciul cauzat din culpa sa.
(3) Tutorele care înlocuieste un alt tutore are obligatia să ceară acestuia, chiar si
după descărcarea de gestiune, repararea prejudiciilor pe care le-a cauzat minorului
din culpa sa, sub sanctiunea de a fi obligat el însusi de a repara aceste prejudicii.
Amenda civilă
Art. 163. - (1) În cazul refuzului de a continua sarcina tutelei, în alte cazuri decât
cele prevăzute la art. 120 alin. (2), tutorele poate fi sanctionat cu amendă civilă, în
folosul statului, care nu poate depăsi valoarea unui salariu minim pe economie.
Amenda poate fi repetată de cel mult 3 ori, la interval de câte 7 zile, după care se va
numi un alt tutore.
(2) De asemenea, dacă tutorele, din culpa sa, îndeplineste defectuos sarcina
tutelei, va fi obligat la plata unei amenzi civile, în folosul statului, care nu poate depăsi
3 salarii medii pe economie.
(3) Amenda civilă se aplică de către instanta de tutelă, prin încheiere executorie.
CAPITOLUL III
Ocrotirea interzisului judecătoresc
Conditiile
Art. 164. - (1) Persoana care nu are discernământul necesar pentru a se îngriji
de interesele sale, din cauza alienatiei ori debilitătii mintale, va fi pusă sub interdictie
judecătorească.
(2) Pot fi pusi sub interdictie judecătorească si minorii cu capacitate de exercitiu
restrânsă.
Persoanele care pot cere punerea
sub interdictie
Art. 165. - Interdictia poate fi cerută de persoanele prevăzute la art. 111, care
este aplicabil în mod corespunzător.
Desemnarea tutorelui
Art. 166. - Orice persoană care are capacitatea deplină de exercitiu poate
desemna prin act unilateral sau contract de mandat, încheiate în formă autentică,
persoana care urmează a fi numită tutore pentru a se îngriji de persoana si bunurile
sale în cazul în care ar fi pusă sub interdictie judecătorească. Dispozitiile art. 114
alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Numirea unui curator special
Art. 167. - În caz de nevoie si până la solutionarea cererii de punere sub
interdictie judecătorească, instanta de tutelă poate numi un curator special pentru
îngrijirea si reprezentarea celui a cărui interdictie a fost cerută, precum si pentru
administrarea bunurilor acestuia.
Procedura
Art. 168. - Solutionarea cererii de punere sub interdictie judecătorească se face
potrivit dispozitiilor Codului de procedură civilă.
Opozabilitatea interdictiei
Art. 169. - (1) Interdictia îsi produce efectele de la data când hotărârea
judecătorească a rămas definitivă.
(2) Cu toate acestea, lipsa de capacitate a celui interzis nu poate fi opusă unei
terte persoane decât de la data îndeplinirii formalitătilor de publicitate prevăzute de
Codul de procedură civilă, afară numai dacă cel de-al treilea a cunoscut punerea sub
interdictie pe altă cale.
Comunicarea hotărârii de punere
sub interdictie judecătorească
Art. 170. - (1) Hotărârea de punere sub interdictie va fi comunicată, în conditiile
legii, instantei de tutelă, care va desemna, de îndată, un tutore pentru ocrotirea celui
pus sub interdictie judecătorească. Dispozitiile art. 114-120 se aplică în mod
corespunzător.
(2) De asemenea, hotărârea de punere sub interdictie rămasă definitivă va fi
comunicată si autoritătilor de sănătate publică teritoriale, pentru ca acestea să instituie
asupra celui interzis o supraveghere medicală permanentă, potrivit legii.
Aplicarea regulilor de la tutelă
Art. 171. - Regulile privitoare la tutela minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani
se aplică si în cazul tutelei celui pus sub interdictie judecătorească, în măsura în care
legea nu dispune altfel.
Actele încheiate de cel pus sub
interdictie judecătorească
Art. 172. - Actele juridice încheiate de persoana pusă sub interdictie
judecătorească, altele decât cele prevăzute la art. 43 alin. (3), sunt lovite de nulitate
relativă, chiar dacă la data încheierii lor aceasta ar fi avut discernământ.
Înlocuirea tutorelui
Art. 173. - (1) Tutorele celui pus sub interdictie judecătorească este în drept să
ceară înlocuirea sa după 3 ani de la numire.
(2) Pentru motive temeinice tutorele poate cere înlocuirea sa si înaintea împlinirii
termenului de 3 ani.
Obligatiile tutorelui
Art. 174. - (1) Tutorele este dator să îngrijească de cel pus sub interdictie
judecătorească, spre a-i grăbi vindecarea si a-i îmbunătăti conditiile de viată. În acest
scop, se vor întrebuinta veniturile si, la nevoie, toate bunurile celui pus sub interdictie
judecătorească.
(2) Instanta de tutelă, luând avizul consiliului de familie si consultând un medic de
specialitate, va hotărî, tinând seama de împrejurări, dacă cel pus sub interdictie
judecătorească va fi îngrijit la locuinta lui sau într-o institutie sanitară.
(3) Când cel pus sub interdictie judecătorească este căsătorit, va fi ascultat si sotul
acestuia.
Liberalitătile primite
de descendentii interzisului
judecătoresc
Art. 175. - Din bunurile celui pus sub interdictie judecătorească, descendentii
acestuia pot fi gratificati sau înzestrati de către tutore cu avizul consiliului de familie
si cu autorizarea instantei de tutelă, fără însă să se poată da scutire de raport.
Minorul pus sub interdictie
judecătorească
Art. 176. - (1) Minorul care, la data punerii sub interdictie judecătorească, se afla
sub ocrotirea părintilor rămâne sub această ocrotire până la data când devine major,
fără a i se numi un tutore. Dispozitiile art. 174 sunt aplicabile si situatiei prevăzute în
prezentul alineat.
(2) Dacă la data când minorul devine major acesta se află încă sub interdictie
judecătorească, instanta de tutelă numeste un tutore.
(3) În cazul în care, la data punerii sub interdictie judecătorească, minorul se afla
sub tutelă, instanta de tutelă va hotărî dacă fostul tutore al minorului păstrează sarcina
tutelei sau dacă trebuie numit un nou tutore.
Ridicarea interdictiei judecătoresti
Art. 177. - (1) Dacă au încetat cauzele care au provocat interdictia, instanta
judecătorească va pronunta ridicarea ei.
(2) Cererea se poate introduce de cel pus sub interdictie judecătorească, de tutore,
precum si de persoanele sau institutiile prevăzute la art. 111.
(3) Hotărârea prin care se pronuntă ridicarea interdictiei judecătoresti îsi produce
efectele de la data când a rămas definitivă.
(4) Cu toate acestea, încetarea dreptului de reprezentare al tutorelui nu va putea
fi opusă decât în conditiile prevăzute la art. 169 alin. (2), care se aplică în mod
corespunzător.
CAPITOLUL IV
Curatela
Cazurile de instituire
Art. 178. - În afară de cazurile prevăzute de lege, instanta de tutelă poate institui
curatela:
a) dacă, din cauza bătrânetii, a bolii sau a unei infirmităti fizice, o persoană, desi
capabilă, nu poate, personal, să îsi administreze bunurile sau să îsi apere interesele
în conditii corespunzătoare si, din motive temeinice, nu îsi poate numi un reprezentant
sau un administrator;
b) dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o persoană, desi capabilă, nu poate,
nici personal, nici prin reprezentant, să ia măsurile necesare în cazuri a căror
rezolvare nu suferă amânare;
c) dacă o persoană, fiind obligată să lipsească vreme îndelungată de la domiciliu,
nu a lăsat un mandatar sau un administrator general;
d) dacă o persoană a dispărut fără a exista informatii despre ea si nu a lăsat un
mandatar sau un administrator general.
Competenta instantei de tutelă
Art. 179. - Instanta de tutela competentă este:
a) în cazul prevăzut la art. 178 lit. a), instanta de la domiciliul persoanei
reprezentate;
b) în cazul prevăzut la art. 178 lit. b), fie instanta de la domiciliul persoanei
reprezentate, fie instanta de la locul unde trebuie luate măsurile urgente;
c) în cazurile prevăzute la art. 178 lit. c) sau d), instanta de la ultimul domiciliu din
tară al celui lipsă ori al celui dispărut.
Persoana care poate fi numită
curator
Art. 180. - (1) Poate fi numită curator orice persoană fizică având deplină
capacitate de exercitiu si care este în măsură să îndeplinească această sarcină.
(2) Când cel interesat a desemnat, prin act unilateral sau prin contract de mandat,
încheiate în formă autentică, o persoană care să fie numită curator, aceasta va fi
numită cu prioritate. Numirea poate fi înlăturată numai pentru motive temeinice,
dispozitiile art. 114-120 aplicându-se în mod corespunzător.
Efectele curatelei
Art. 181. - În cazurile prevăzute la art. 178, instituirea curatelei nu aduce nicio
atingere capacitătii celui pe care curatorul îl reprezintă.
Procedura de instituire
Art. 182. - (1) Curatela se poate institui la cererea celui care urmează a fi
reprezentat, a sotului său, a rudelor sau a celor prevăzuti la art. 111.
(2) Curatela nu se poate institui decât cu consimtământul celui reprezentat, în afară
de cazurile în care consimtământul nu poate fi dat.
(3) Numirea curatorului se face de instanta de tutelă, cu acordul celui desemnat,
printr-o încheiere care se comunică în scris curatorului si se afisează la sediul instantei
de tutelă, precum si la primăria de la domiciliul celui reprezentat.
Continutul curatelei
Art. 183. - (1) În cazurile în care se instituie curatela, se aplică regulile de la
mandat, cu exceptia cazului în care, la cererea persoanei interesate ori din oficiu,
instanta de tutelă va hotărî că se impune învestirea curatorului cu drepturile si
obligatiile unui administrator însărcinat cu simpla administrare a bunurilor altuia.
(2) Dacă sunt aplicabile regulile de la mandat, instanta de tutelă poate stabili
limitele mandatului si poate da instructiuni curatorului, în locul celui reprezentat, în
toate cazurile în care acesta din urmă nu este în măsură să o facă.
Înlocuirea curatorului
Art. 184. - (1) Curatorul este în drept să ceară înlocuirea sa după 3 ani de la
numire.
(2) Pentru motive temeinice curatorul poate cere înlocuirea sa si înaintea împlinirii
termenului de 3 ani.
Încetarea curatelei
Art. 185. - Dacă au încetat cauzele care au provocat instituirea curatelei, aceasta
va fi ridicată de instanta de tutelă la cererea curatorului, a celui reprezentat sau a
celor prevăzuti la art. 111.
Dispozitii speciale
Art. 186. - Dispozitiile prezentului capitol nu se aplică si curatorului special
prevăzut la art. 150, 159 si 167. În aceste din urmă cazuri, drepturile si obligatiile
stabilite de lege în sarcina tutorelui se aplică, în mod corespunzător, si curatorului
special.
TITLUL IV
Persoana juridică
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Elementele constitutive
Art. 187. - Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare
si un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit si moral, în acord cu
interesul general.
Calitatea de persoană juridică
Art. 188. - Sunt persoane juridice entitătile prevăzute de lege, precum si orice
alte organizatii legal înfiintate care, desi nu sunt declarate de lege persoane juridice,
îndeplinesc toate conditiile prevăzute la art. 187.
Categorii de persoane juridice
Art. 189. - Persoanele juridice sunt de drept public sau de drept privat.
Persoana juridică de drept privat
Art. 190. - Persoanele juridice de drept privat se pot constitui, în mod liber, în
una dintre formele prevăzute de lege.
Persoana juridică de drept public
Art. 191. - (1) Persoanele juridice de drept public se înfiintează prin lege.
(2) Prin exceptie de la dispozitiile alin. (1), în cazurile anume prevăzute de lege,
persoanele juridice de drept public se pot înfiinta prin acte ale autoritătilor
administratiei publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevăzute de lege.
Regimul juridic aplicabil
Art. 192. - Persoanele juridice legal înfiintate se supun dispozitiilor aplicabile
categoriei din care fac parte, precum si celor cuprinse în prezentul cod, dacă prin lege
nu se prevede altfel.
Efectele personalitătii juridice
Art. 193. - (1) Persoana juridică participă în nume propriu la circuitul civil si
răspunde pentru obligatiile asumate cu bunurile proprii, afară de cazul în care prin
lege s-ar dispune altfel.
(2) Nimeni nu poate invoca împotriva unei persoane de bună-credintă calitatea de
subiect de drept a unei persoane juridice, dacă prin aceasta se urmăreste ascunderea
unei fraude, a unui abuz de drept sau a unei atingeri aduse ordinii publice.
CAPITOLUL II
Înfiintarea persoanei juridice
SECTIUNEA 1
Dispozitii comune
Modurile de înfiintare
Art. 194. - (1) Persoana juridică se înfiintează:
a) prin actul de înfiintare al organului competent, în cazul autoritătilor si al
institutiilor publice, al unitătilor administrativ-teritoriale, precum si al operatorilor
economici care se constituie de către stat sau de către unitătile administrativ-
teritoriale. În toate cazurile, actul de înfiintare trebuie să prevadă în mod expres dacă
autoritatea publică sau institutia publică este persoană juridică;
b) prin actul de înfiintare al celor care o constituie, autorizat, în conditiile legii;
c) în orice alt mod prevăzut de lege.
(2) Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înfiintare se întelege actul de
constituire a persoanei juridice si, după caz, statutul acesteia.
Durata persoanei juridice
Art. 195. - Persoana juridică se înfiintează pe durată nedeterminată, dacă prin
lege, actul de constituire sau statut nu se prevede altfel.
SECTIUNEA a 2-a
Nulitatea persoanei juridice
Cauzele de nulitate
Art. 196. - (1) Nulitatea unei persoane juridice poate fi constatată sau, după caz,
declarată de instanta judecătorească numai atunci când:
a) lipseste actul de înfiintare sau nu a fost încheiat în forma autentică în situatiile
anume prevăzute de lege;
b) toti fondatorii sau asociatii au fost, potrivit legii, incapabili, la data înfiintării
persoanei juridice;
c) obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor moravuri;
d) lipseste autorizatia administrativă necesară pentru înfiintarea acesteia;
e) actul de înfiintare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de activitate;
f) actul de înfiintare nu prevede aporturile fondatorilor sau ale asociatilor ori
capitalul social subscris si vărsat;
g) s-au încălcat dispozitiile legale privind patrimoniul initial sau capitalul social
minim, subscris si vărsat;
h) nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociati prevăzut de lege;
i) au fost nesocotite alte dispozitii legale imperative prevăzute sub sanctiunea
nulitătii actului de înfiintare a persoanei juridice.
(2) Nerespectarea dispozitiilor alin. (1) lit. a), c)-g) se sanctionează cu nulitatea
absolută.
Aspectele speciale privind regimul
nulitătii
Art. 197. - (1) Nulitatea relativă a persoanei juridice poate fi invocată în termen
de un an de la data înregistrării sau înfiintării acesteia, după caz.
(2) Nulitatea absolută sau relativă a persoanei juridice se acoperă în toate cazurile,
dacă, până la închiderea dezbaterilor în fata primei instante de judecată, cauza de
nulitate a fost înlăturată.
Efectele nulitătii
Art. 198. - (1) De la data la care hotărârea judecătorească de constatare sau
declarare a nulitătii a devenit definitivă, persoana juridică încetează fără efect
retroactiv si intră în lichidare.
(2) Prin hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulitătii se
numesc si lichidatorii.
(3) Hotărârea judecătorească definitivă se comunică, din oficiu, spre a fi notată în
toate registrele publice în care persoana juridică a fost înregistrată sau, după caz,
mentionată.
(4) În toate cazurile, fondatorii sau asociatii răspund, în conditiile legii, pentru
obligatiile persoanei juridice care s-au născut în sarcina acesteia de la data înfiintării
ei si până la data notării în registrele publice a hotărârii judecătoresti prevăzute la
alin. (3).
Regimul actelor juridice încheiate
cu tertii
Art. 199. - (1) Constatarea sau, după caz, declararea nulitătii nu aduce atingere
actelor încheiate anterior în numele persoanei juridice de către organele de
administrare, direct sau prin reprezentare, după caz.
(2) Nici persoana juridică si nici fondatorii sau asociatii nu pot opune tertilor
nulitatea acesteia, în afară de cazul în care se dovedeste că acestia cunosteau cauza
de nulitate la momentul încheierii actului.
SECTIUNEA a 3-a
Înregistrarea persoanei juridice
Înregistrarea persoanei juridice
Art. 200. - (1) Persoanele juridice sunt supuse înregistrării, dacă legile care le
sunt aplicabile prevăd această înregistrare.
(2) Prin înregistrare se întelege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă
formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalitătii
juridice sau al luării în evidentă a persoanelor juridice legal înfiintate, după caz.
(3) Înregistrarea se face la cerere sau, în cazurile anume prevăzute de lege, din
oficiu.
Obligatia de verificare
a documentelor publicate
Art. 201. - Persoana juridică este obligată să verifice identitatea dintre textul
actului constitutiv sau al statutului si textul depus la registrul public si cel apărut într-o
publicatie oficială. În caz de neconcordantă, tertii pot opune persoanei juridice oricare
dintre aceste texte, în afară de cazul în care se face dovada că ei cunosteau textul
depus la registru.
Lipsa înregistrării
Art. 202. - (1) Dacă înregistrarea persoanei juridice are caracter constitutiv,
persoana juridică nu se consideră legal înfiintată cât timp înregistrarea nu a fost
efectuată.
(2) Dacă însă înregistrarea este cerută numai pentru opozabilitate fată de terti,
actele sau faptele juridice făcute în numele sau în contul persoanei juridice, pentru
care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută în acest scop de lege, nu pot fi opuse
tertilor, în afară de cazul în care se face dovada că acestia cunosteau că publicitatea
nu a fost îndeplinită.
Răspunderea pentru neefectuarea
formalitătilor de înregistrare
Art. 203. - Fondatorii, reprezentantii persoanei juridice supuse înregistrării,
precum si primii membri ai organelor de conducere, de administrare si de control ale
acesteia răspund nelimitat si solidar pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea
formalitătilor de înregistrare a persoanei juridice, dacă aceste formalităti trebuiau să
fie cerute de aceste persoane.
Înregistrarea modificărilor aduse
actului de înfiintare
Art. 204. - Dispozitiile art. 200-203 sunt aplicabile si în cazul înregistrării
modificărilor aduse actului de înfiintare a persoanei juridice, realizate cu respectarea
conditiilor prevăzute de lege sau de actul de înfiintare a acesteia, după caz.
CAPITOLUL III
Capacitatea civilă a persoanei juridice
SECTIUNEA 1
Capacitatea de folosintă a persoanei juridice
Data dobândirii capacitătii
de folosintă
Art. 205. - (1) Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de
a avea drepturi si obligatii de la data înregistrării lor.
(2) Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi si obligatii, după
caz, potrivit art. 194, de la data actului de înfiintare, de la data autorizării constituirii
lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerinte prevăzute de lege.
(3) Cu toate acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot, chiar de la data
actului de înfiintare, să dobândească drepturi si să îsi asume obligatii, însă numai în
măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia fiintă în mod valabil.
(4) Fondatorii, asociatii, reprezentantii si orice alte persoane care au lucrat în
numele unei persoane juridice în curs de constituire răspund nelimitat si solidar fată
de terti pentru actele juridice încheiate în contul acesteia cu încălcarea dispozitiilor
alin. (3), în afară de cazul în care persoana juridică nou-creată, după ce a dobândit
personalitate juridică, le-a preluat asupra sa. Actele astfel preluate sunt considerate
a fi ale persoanei juridice încă de la data încheierii lor si produc efecte depline.
Continutul capacitătii de folosintă
Art. 206. - (1) Persoana juridică poate avea orice drepturi si obligatii civile, afară
de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot apartine decât persoanei fizice.
(2) Persoanele juridice fără scop patrimonial pot avea doar acele drepturi si obligatii
civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de
constituire sau statut.
(3) Actul juridic încheiat cu încălcarea dispozitiilor alin. (1) si (2) este lovit de nulitate
absolută.
Desfăsurarea activitătilor autorizate
Art. 207. - (1) În cazul activitătilor care trebuie autorizate de organele competente,
dreptul de a desfăsura asemenea activităti se naste numai din momentul obtinerii
autorizatiei respective, dacă prin lege nu se prevede altfel.
(2) Actele si operatiunile săvârsite fără autorizatiile prevăzute de lege sunt lovite
de nulitate absolută, iar persoanele care le-au făcut răspund nelimitat si solidar pentru
toate prejudiciile cauzate, independent de aplicarea altor sanctiuni prevăzute de lege.
Capacitatea de a primi liberalităti
Art. 208. - Prin exceptie de la prevederile art. 205 alin. (3) si dacă prin lege nu se
dispune altfel, orice persoană juridică poate primi liberalităti în conditiile dreptului
comun, de la data actului de înfiintare sau, în cazul fundatiilor testamentare, din
momentul deschiderii mostenirii testatorului, chiar si în cazul în care liberalitătile nu
sunt necesare pentru ca persoana juridică să ia fiintă în mod legal.
SECTIUNEA a 2-a
Capacitatea de exercitiu si functionarea persoanei juridice
§1. Capacitatea de exercitiu
Data dobândirii capacitătii
de exercitiu
Art. 209. - (1) Persoana juridică îsi exercită drepturile si îsi îndeplineste obligatiile
prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor.
(2) Au calitatea de organe de administrare, în sensul alin. (1), persoanele fizice
sau persoanele juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate
să actioneze, în raporturile cu tertii, individual sau colectiv, în numele si pe seama
persoanei juridice.
(3) Raporturile dintre persoana juridică si cei care alcătuiesc organele sale de
administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut
altfel prin lege, actul de constituire sau statut.
Lipsa organelor de administrare
Art. 210. - (1) Până la data constituirii organelor de administrare, exercitarea
drepturilor si îndeplinirea obligatiilor care privesc persoana juridică se fac de către
fondatori ori de către persoanele fizice sau persoanele juridice desemnate în acest
scop.
(2) Actele juridice încheiate de către fondatori sau de către persoanele desemnate
cu depăsirea puterilor conferite potrivit legii, actului de constituire ori statutului, pentru
înfiintarea persoanei juridice, precum si actele încheiate de alte persoane
nedesemnate obligă persoana juridică în conditiile gestiunii de afaceri.
(3) Cel care contractează pentru persoana juridică rămâne personal tinut fată de
terti dacă aceasta nu se înfiintează ori dacă nu îsi asumă obligatia contractată, în
afara cazului când prin contract a fost exonerat de această obligatie.
Incapacităti si incompatibilităti
Art. 211. - (1) Nu pot face parte din organele de administrare si de control ale
persoanei juridice incapabilii, cei cu capacitate de exercitiu restrânsă, cei decăzuti din
dreptul de a exercita o functie în cadrul acestor organe, precum si cei declarati prin
lege sau prin actul de constituire incompatibili să ocupe o astfel de functie.
(2) Actele încheiate cu încălcarea dispozitiilor alin. (1) sunt lovite de nulitate
relativă. Acestea nu pot fi anulate pentru simplul fapt că persoanele care fac parte din
aceste organe sunt incapabile ori incompatibile, după caz, sau pentru că acestea au
fost numite cu încălcarea dispozitiilor legale ori statutare, dacă nu s-a produs o
vătămare.
§2. Functionarea persoanei juridice
Actele emise de organele
persoanei juridice
Art. 212. - (1) Hotărârile si deciziile luate de organele de conducere si
administrare în conditiile legii, actului de constituire sau statutului sunt obligatorii chiar
pentru cei care nu au luat parte la deliberare sau au votat împotrivă.
(2) Fată de terti hotărârile si deciziile luate în conditiile legii, actului de constituire
sau statutului produc efecte numai de la data publicării lor, în conditiile prevăzute de
lege, în afară de cazul în care se face dovada că acestia le-au cunoscut pe altă cale.
Obligatiile membrilor organelor
de administrare
Art. 213. - Membrii organelor de administrare ale unei persoane juridice trebuie
să actioneze în interesul acesteia, cu prudenta si diligenta cerute unui bun proprietar.
Separarea patrimoniilor
Art. 214. - (1) Membrii organelor de administrare au obligatia să asigure si să
mentină separatia dintre patrimoniul persoanei juridice si propriul lor patrimoniu.
(2) Ei nu pot folosi în profitul ori în interesul lor sau al unor terti, după caz, bunurile
persoanei juridice ori informatiile pe care le obtin în virtutea functiei lor, afară de cazul
în care ar fi autorizati în acest scop de către cei care i-au numit.
Contrarietatea de interese
Art. 215. - (1) Este lovit de nulitate relativă actul juridic încheiat în frauda
intereselor persoanei juridice de un membru al organelor de administrare, dacă acesta
din urmă, sotul, ascendentii sau descendentii lui, rudele în linie colaterală sau afinii săi,
până la gradul al patrulea inclusiv, aveau vreun interes să se încheie acel act si dacă
partea cealaltă a cunoscut sau trebuia să cunoască acest lucru.
(2) Atunci când cel care face parte din organele de administrare ale persoanei
juridice ori una dintre persoanele prevăzute la alin. (1) are interes într-o problemă
supusă hotărârii acestor organe, trebuie să înstiinteze persoana juridică si să nu ia
parte la nicio deliberare privitoare la aceasta. În caz contrar, el răspunde pentru
daunele cauzate persoanei juridice, dacă fără votul lui nu s-ar fi putut obtine
majoritatea cerută.
Nulitatea actelor emise
de organele persoanei juridice
Art. 216. - (1) Hotărârile si deciziile contrare legii, actului de constituire sau
statutului pot fi atacate în justitie de oricare dintre membrii organelor de conducere si
administrare care nu au participat la deliberare sau care au votat împotrivă si au cerut
să se insereze aceasta în procesul-verbal de sedintă, în termen de 15 zile de la data
când li s-a comunicat copia de pe hotărârea sau decizia respectivă ori de la data când
a avut loc sedinta, după caz.
(2) Administratorii nu pot însă ataca hotărârea privitoare la revocarea lor din
functie. Ei au numai dreptul de a fi despăgubiti, dacă revocarea a fost nejustificată sau
intempestivă si au suferit astfel un prejudiciu.
(3) Cererea de anulare se solutionează în camera de consiliu de către instanta
competentă în circumscriptia căreia persoana juridică îsi are sediul, în contradictoriu
cu persoana juridică în cauză, reprezentată prin administratori. Hotărârea instantei
este supusă numai apelului.
(4) Dacă hotărârea este atacată de toti administratorii, persoana juridică este
reprezentată în justitie de persoana desemnată de presedintele instantei dintre
membrii persoanei juridice, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată până
când organul de conducere competent, convocat în acest scop, va alege o altă
persoană.
(5) Hotărârea definitivă de anulare va fi mentionată în registrul public în care este
înregistrată persoana juridică, fiind opozabilă de la această dată fată de orice
persoană, inclusiv fată de membrii acelei persoane juridice.
(6) Dacă se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la actiunea în constatarea
nulitătii este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată.
Dispozitiile alin. (3)-(5) rămân aplicabile.
(7) Prevederile prezentului articol se aplică în măsura în care prin legi speciale nu
se dispune altfel.
Suspendarea actelor atacate
Art. 217. - (1) Odată cu intentarea actiunii în anulare, reclamantul poate cere
instantei, pe cale de ordonantă presedintială, suspendarea executării actelor atacate.
(2) Pentru a încuviinta suspendarea, instanta îl poate obliga pe reclamant să
depună o cautiune, în conditiile legii.
Participarea la circuitul civil
Art. 218. - (1) Actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei
juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însesi.
(2) În raporturile cu tertii, persoana juridică este angajată prin actele organelor
sale, chiar dacă aceste acte depăsesc puterea de reprezentare conferită prin actul de
constituire sau statut, în afară de cazul în care ea dovedeste că tertii o cunosteau la
data încheierii actului. Simpla publicare a actului de constituire sau a statutului
persoanei juridice nu constituie dovada cunoasterii acestui fapt.
(3) Clauzele sau dispozitiile actului de constituire ori ale statutului, precum si
hotărârile organelor statutare ale persoanei juridice care limitează sau lărgesc puterile
conferite exclusiv de lege acestor organe sunt considerate nescrise, chiar dacă au
fost publicate.
Răspunderea pentru fapte juridice
Art. 219. - (1) Faptele licite sau ilicite săvârsite de organele persoanei juridice
obligă însăsi persoana juridică, însă numai dacă ele au legătură cu atributiile sau cu
scopul functiilor încredintate.
(2) Faptele ilicite atrag si răspunderea personală si solidară a celor care le-au
săvârsit, atât fată de persoana juridică, cât si fată de terti.
Răspunderea membrilor organelor
persoanei juridice
Art. 220. - (1) Actiunea în răspundere împotriva administratorilor, cenzorilor,
directorilor si a altor persoane care au actionat în calitate de membri ai organelor
persoanei juridice, pentru prejudiciile cauzate persoanei juridice de către acestia prin
încălcarea îndatoririlor stabilite în sarcina lor, apartine, în numele persoanei juridice,
organului de conducere competent, care va decide cu majoritatea cerută de lege, iar
în lipsă, cu majoritatea cerută de prevederile statutare.
(2) Hotărârea poate fi luată chiar dacă problema răspunderii persoanelor prevăzute
la alin. (1) nu figurează pe ordinea de zi.
(3) Organul de conducere competent desemnează cu aceeasi majoritate persoana
însărcinată să exercite actiunea în justitie.
(4) Dacă s-a hotărât introducerea actiunii în răspundere împotriva administratorilor,
mandatul acestora încetează de drept si organul de conducere competent va proceda
la înlocuirea lor.
(5) În cazul în care actiunea se introduce împotriva directorilor angajati în baza
unui alt contract decât a unui contract individual de muncă, acestia sunt suspendati
de drept din functie până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoresti.
§3. Dispozitii speciale
Răspunderea persoanelor juridice
de drept public
Art. 221. - Dacă prin lege nu se dispune altfel, persoanele juridice de drept public
sunt obligate pentru faptele licite sau ilicite ale organelor lor, în aceleasi conditii ca
persoanele juridice de drept privat.
Independenta patrimonială
Art. 222. - Persoana juridică având în subordine o altă persoană juridică nu
răspunde pentru neexecutarea obligatiilor acesteia din urmă si nici persoana juridică
subordonată nu răspunde pentru persoana juridică fată de care este subordonată,
dacă prin lege nu se dispune altfel.
Statul si unitătile administrativ-
teritoriale
Art. 223. - (1) În raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu,
ca titular de drepturi si obligatii, statul participă prin Ministerul Finantelor Publice, afară
de cazul în care legea stabileste un alt organ în acest sens.
(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător si unitătilor
administrativ-teritoriale care participă la raporturile civile în nume propriu, prin organele
prevăzute de lege.
Răspunderea civilă a statului
si a unitătilor administrativ-
teritoriale
Art. 224. - (1) Dacă prin lege nu se dispune altfel, statul nu răspunde decât în mod
subsidiar pentru obligatiile organelor, autoritătilor si institutiilor publice care sunt
persoane juridice si niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru
obligatiile statului.
(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile în mod corespunzător si unitătilor
administrativ-teritoriale care nu răspund decât în mod subsidiar pentru obligatiile
organelor, institutiilor si serviciilor publice din subordinea acestora atunci când acestea
au personalitate juridică.
CAPITOLUL IV
Identificarea persoanei juridice
Nationalitatea persoanei juridice
Art. 225. - Sunt de nationalitate română toate persoanele juridice al căror sediu,
potrivit actului de constituire sau statutului, este stabilit în România.
Denumirea persoanei juridice
Art. 226. - (1) Persoana juridică poartă denumirea stabilită, în conditiile legii, prin
actul de constituire sau prin statut.
(2) Odată cu înregistrarea persoanei juridice se vor trece în registrul public
denumirea ei si celelalte atribute de identificare.
Sediul persoanei juridice
Art. 227. - (1) Sediul persoanei juridice se stabileste potrivit actului de constituire
sau statutului.
(2) În functie de obiectul de activitate, persoana juridică poate avea mai multe sedii
cu caracter secundar pentru sucursalele, reprezentantele sale teritoriale si punctele
de lucru. Dispozitiile art. 97 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Schimbarea denumirii si sediului
Art. 228. - Persoana juridică poate să îsi schimbe denumirea sau sediul, în
conditiile prevăzute de lege.
Dovada denumirii si sediului
Art. 229. - (1) În raporturile cu tertii, dovada denumirii si a sediului persoanei
juridice se face cu mentiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidentă
prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă.
(2) În lipsa acestor mentiuni, stabilirea sau schimbarea denumirii si a sediului nu
va putea fi opusă altor persoane.
Alte atribute de identificare
Art. 230. - În functie de specificul obiectului de activitate, persoana juridică mai
poate avea si alte atribute de identificare, cum sunt numărul de înregistrare în registrul
comertului sau într-un alt registru public, codul unic de înregistrare si alte elemente de
identificare, în conditiile legii.
Mentiunile obligatorii
Art. 231. - Toate documentele, indiferent de formă, care emană de la persoana
juridică trebuie să cuprindă denumirea si sediul, precum si alte atribute de identificare,
în cazurile prevăzute de lege, sub sanctiunea plătii de daune-interese persoanei
prejudiciate.
CAPITOLUL V
Reorganizarea persoanei juridice
Notiunea
Art. 232. - Reorganizarea persoanei juridice este operatiunea juridică în care pot
fi implicate una sau mai multe persoane juridice si care are ca efecte înfiintarea,
modificarea ori încetarea acestora.
Modurile de reorganizare
Art. 233. - (1) Reorganizarea persoanei juridice se realizează prin fuziune, prin
divizare sau prin transformare.
(2) Reorganizarea se face cu respectarea conditiilor prevăzute pentru dobândirea
personalitătii juridice, în afară de cazurile în care prin lege, actul de constituire sau
statut se dispune altfel.
Fuziunea
Art. 234. - Fuziunea se face prin absorbtia unei persoane juridice de către o altă
persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o
persoană juridică nouă.
Efectele fuziunii
Art. 235. - (1) În cazul absorbtiei, drepturile si obligatiile persoanei juridice
absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe.
(2) În cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile si obligatiile acestora se
transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înfiintate.
Divizarea
Art. 236. - (1) Divizarea poate fi totală sau partială.
(2) Divizarea totală se face prin împărtirea întregului patrimoniu al unei persoane
juridice între două sau mai multe persoane juridice care există deja sau care se
înfiintează prin divizare.
(3) Divizarea partială constă în desprinderea unei părti din patrimoniul unei
persoane juridice, care continuă să existe, si în transmiterea acestei părti către una
sau mai multe persoane juridice care există sau care se înfiintează în acest mod.
Efectele divizării
Art. 237. - (1) Patrimoniul persoanei juridice care a încetat de a avea fiintă prin
divizare se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare, dacă prin actul
ce a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă proportie.
(2) În cazul divizării partiale, când o parte din patrimoniul unei persoane juridice se
desprinde si se transmite unei singure persoane juridice deja existente sau care se
înfiintează în acest mod, reducerea patrimoniului persoanei juridice divizate este
proportională cu partea transmisă.
(3) În cazul în care partea desprinsă se transmite mai multor persoane juridice deja
existente sau care se înfiintează în acest mod, împărtirea patrimoniului între persoana
juridică fată de care s-a făcut desprinderea si persoanele juridice dobânditoare se va
face potrivit dispozitiilor alin. (2), iar între persoanele juridice dobânditoare, împărtirea
părtii desprinse se va face potrivit dispozitiilor alin. (1), ce se vor aplica în mod
corespunzător.
Întinderea răspunderii în caz
de divizare
Art. 238. - (1) În cazul divizării, fiecare dintre persoanele juridice dobânditoare va
răspunde:
a) pentru obligatiile legate de bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite
sau păstrate integral;
b) pentru celelalte obligatii ale persoanei juridice divizate, proportional cu valoarea
drepturilor dobândite sau păstrate, socotită după scăderea obligatiilor prevăzute la
lit. a).
(2) Dacă o persoană juridică înfiintată în conditiile art. 194 alin. (1) lit. a) este
supusă divizării, prin actul de reorganizare se va putea stabili si un alt mod de
repartizare a obligatiilor decât acela prevăzut în prezentul articol.
Repartizarea contractelor în caz
de divizare
Art. 239. - În caz de divizare, contractele se vor repartiza, cu respectarea
dispozitiilor art. 206 alin. (2), art. 237 si 238, astfel încât executarea fiecăruia dintre ele
să se facă în întregime de către o singură persoană juridică dobânditoare, afară numai
dacă aceasta nu este cu putintă.
Încetarea unor contracte
Art. 240. - (1) În cazul contractelor încheiate în considerarea calitătii persoanei
juridice supuse reorganizării, acestea nu îsi încetează efectele, cu exceptia cazului în
care părtile au stipulat expres contrariul sau mentinerea ori repartizarea contractului
este conditionată de acordul părtii interesate.
(2) Dacă mentinerea sau repartizarea contractului este conditionată de acordul
părtii interesate, aceasta va fi notificată sau, după caz, înstiintată prin scrisoare
recomandată, cu confirmare de primire, pentru a-si da ori nu consimtământul în termen
de 10 zile lucrătoare de la comunicarea notificării sau înstiintării. Lipsa de răspuns în
acest termen echivalează cu refuzul de mentinere sau preluare a contractului de către
persoana juridică succesoare.
Transformarea persoanei juridice
Art. 241. - (1) Transformarea persoanei juridice intervine în cazurile prevăzute de
lege, atunci când o persoană juridică îsi încetează existenta, concomitent cu
înfiintarea, în locul ei, a unei alte persoane juridice.
(2) În cazul transformării, drepturile si obligatiile persoanei juridice care si-a încetat
existenta se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înfiintate, cu exceptia
cazului în care prin actul prin care s-a dispus transformarea se prevede altfel. În aceste
din urmă cazuri, dispozitiile art. 239, 240 si 243 rămân aplicabile.
Data transmiterii drepturilor
si obligatiilor
Art. 242. - (1) În cazul reorganizării persoanelor juridice supuse înregistrării,
transmiterea drepturilor si obligatiilor se realizează atât între părti, cât si fată de terti,
numai prin înregistrarea operatiunii si de la data acesteia.
(2) În ceea ce priveste celelalte persoane juridice nesupuse înregistrării,
transmiterea drepturilor si obligatiilor, în cazurile prevăzute la alin. (1), se realizează
atât între părti, cât si fată de terti, numai pe data aprobării de către organul competent
a inventarului, a bilantului contabil întocmit în vederea predării-primirii, a evidentei si
a repartizării tuturor contractelor în curs de executare, precum si a oricăror alte
asemenea acte prevăzute de lege.
(3) În cazul bunurilor imobile care fac obiectul transmisiunii, dreptul de proprietate
si celelalte drepturi reale se dobândesc numai prin înscrierea în cartea funciară, în
baza actului de reorganizare încheiat în formă autentică sau, după caz, a actului
administrativ prin care s-a dispus reorganizarea, în ambele situatii însotit, dacă este
cazul, de certificatul de înregistrare a persoanei juridice nou-înfiintate.
Opozitiile
Art. 243. - (1) Actele prin care s-a hotărât reorganizarea pot fi atacate, dacă prin
lege nu se dispune altfel, prin opozitie, de către creditori si orice alte persoane
interesate, în termen de 30 de zile de la data când au luat cunostintă de aprobarea
reorganizării, dar nu mai târziu de un an de la data publicării acesteia, sau, după caz,
de la data aprobării acesteia de către organul competent, potrivit legii.
(2) Opozitia suspendă executarea fată de oponenti până la rămânerea definitivă a
hotărârii judecătoresti, în afară de cazul în care persoana juridică debitoare face
dovada executării obligatiilor sau oferă garantii acceptate de creditori ori încheie cu
acestia un acord pentru plata datoriilor.
(3) Opozitia se judecă în camera de consiliu, cu citarea părtilor, de către instanta
competentă.
(4) Hotărârea pronuntată asupra opozitiei este supusă numai apelului.
CAPITOLUL VI
Încetarea persoanei juridice
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
Modurile de încetare
Art. 244. - Persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea
nulitătii, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desfiintare ori printr-un
alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.
SECTIUNEA a 2-a
Dizolvarea persoanei juridice
Dizolvarea persoanelor juridice
de drept privat
Art. 245. - Persoanele juridice de drept privat se dizolvă:
a) dacă termenul pentru care au fost constituite s-a împlinit;
b) dacă scopul a fost realizat ori nu mai poate fi îndeplinit;
c) dacă scopul pe care îl urmăresc sau mijloacele întrebuintate pentru realizarea
acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice ori dacă ele urmăresc un alt scop
decât cel declarat;
d) prin hotărârea organelor competente ale acestora;
e) prin orice alt mod prevăzut de lege, actul de constituire sau statut.
Dizolvarea persoanelor juridice
de drept public
Art. 246. - Persoanele juridice de drept public se dizolvă numai în cazurile si în
conditiile anume prevăzute de lege.
Opozitiile
Art. 247. - În cazul în care persoana juridică se dizolvă prin hotărârea organului
competent, creditorii sau orice alte persoane interesate pot face opozitie, dispozitiile
art. 243 aplicându-se în mod corespunzător.
Lichidarea
Art. 248. - (1) Prin efectul dizolvării persoana juridică intră în lichidare în vederea
valorificării activului si a plătii pasivului.
(2) Persoana juridică îsi păstrează capacitatea civilă pentru operatiunile necesare
lichidării până la finalizarea acesteia.
(3) Dacă încetarea persoanei juridice are loc prin fuziune, transformare sau prin
divizare totală, nu se declansează procedura lichidării.
Destinatia bunurilor rămase
după lichidare
Art. 249. - (1) Oricare ar fi cauzele dizolvării, bunurile persoanei juridice rămase
după lichidare vor primi destinatia stabilită în actul de constituire sau statut ori
destinatia stabilită în hotărârea organului competent luată înainte de dizolvare.
(2) În lipsa unei asemenea prevederi în actul de constituire sau statut ori în lipsa
unei hotărâri luate în conditiile alin. (1), precum si în cazul în care prevederea sau
hotărârea este contrară legii sau ordinii publice, la propunerea lichidatorului, bunurile
rămase după lichidare se atribuie de instanta competentă, prin hotărâre supusă numai
apelului, unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător, dacă prin lege nu se
prevede altfel. Atunci când există mai multe astfel de persoane juridice, lichidatorul
propune cel putin 3 persoane juridice, caz în care bunurile se atribuie prin tragere la
sorti.
(3) În cazul în care persoana juridică a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la
art. 245 lit. d), precum si în cazul în care nicio persoană juridică nu este de acord cu
preluarea bunurilor rămase după lichidare în conditiile alin. (2), acestea vor trece în
proprietatea comunei, orasului sau municipiului în a cărui rază teritorială se află
bunurile.
(4) În toate cazurile, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase
după lichidare are loc la data preluării lor de către beneficiari, dacă prin lege nu se
prevede altfel. Procesul-verbal de predare-primire si hotărârea judecătorească rămasă
definitivă, în cazurile prevăzute la alin. (2) ori (3), constituie titlu de proprietate sau,
după caz, pot servi drept temei juridic pentru intabularea în cartea funciară. În cazul
bunurilor imobile, dispozitiile art. 1.244 si cele în materie de carte funciară rămân
aplicabile.
SECTIUNEA a 3-a
Dispozitii speciale
Desfiintarea unor persoane juridice
Art. 250. - (1) Persoanele juridice înfiintate de către autoritătile publice centrale
sau locale, nesupuse dizolvării, pot fi desfiintate prin hotărârea organului care le-a
înfiintat.
(2) În acest caz, dacă organul competent nu a dispus altfel, drepturile si obligatiile
persoanei juridice desfiintate se transferă persoanei juridice dobânditoare, proportional
cu valoarea bunurilor transmise acesteia, tinându-se însă seama si de natura
obligatiilor respective.
Data încetării personalitătii juridice
Art. 251. - (1) Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din
registrele în care au fost înscrise.
(2) Celelalte persoane juridice încetează la data actului prin care s-a dispus
încetarea sau, după caz, la data îndeplinirii oricărei alte cerinte prevăzute de lege.
TITLUL V
Apărarea drepturilor nepatrimoniale
Ocrotirea personalitătii umane
Art. 252. - Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor strâns legate de
fiinta umană, cum sunt viata, sănătatea, integritatea fizică, demnitatea, intimitatea
vietii private, creatia stiintifică, artistică, literară sau tehnică, precum si a oricăror alte
drepturi nepatrimoniale.
Mijloacele de apărare
Art. 253. - (1) Persoana fizică ale cărei drepturi nepatrimoniale au fost lezate ori
amenintate poate cere oricând instantei:
a) interzicerea săvârsirii faptei ilicite, dacă aceasta este iminentă;
b) încetarea încălcării si interzicerea pentru viitor, dacă aceasta durează încă;
c) constatarea caracterului ilicit al faptei săvârsite, dacă tulburarea pe care a
produs-o subzistă.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), în cazul lezării prin exercitarea dreptului
la libera exprimare, instanta poate dispune numai măsurile prevăzute la alin. (1) lit. b)
si c).
(3) Totodată, cel care a suferit o încălcare a unor asemenea drepturi poate cere
instantei să îl oblige pe autorul faptei să îndeplinească orice măsuri socotite necesare
de către instantă spre a ajunge la restabilirea dreptului atins, cum sunt:
a) obligarea autorului, pe cheltuiala sa, la publicarea hotărârii de condamnare;
b) orice alte măsuri necesare pentru încetarea faptei ilicite sau pentru repararea
prejudiciului cauzat.
(4) De asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o
reparatie patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă
vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la
actiune este supus prescriptiei extinctive.
Apărarea dreptului la nume
Art. 254. - (1) Cel al cărui nume este contestat poate să ceară instantei
judecătoresti recunoasterea dreptului său la acel nume.
(2) De asemenea, cel care este lezat prin uzurparea, în tot sau în parte, a numelui
său poate să ceară oricând instantei judecătoresti să dispună încetarea acestei
atingeri nelegitime.
(3) Dispozitiile prezentului articol se aplică, în mod corespunzător, si apărării
dreptului la pseudonim, ales în conditiile legii.
Măsurile provizorii
Art. 255. - (1) Dacă persoana care se consideră lezată face dovada credibilă că
drepturile sale nepatrimoniale fac obiectul unei actiuni ilicite, actuale sau iminente si
că această actiune riscă să îi cauzeze un prejudiciu greu de reparat, poate să ceară
instantei judecătoresti luarea unor măsuri provizorii.
(2) Instanta judecătorească poate să dispună în special:
a) interzicerea încălcării sau încetarea ei provizorie;
b) luarea măsurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor.
(3) În cazul prejudiciilor aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale,
instanta judecătorească nu poate să dispună încetarea, cu titlu provizoriu, a actiunii
prejudiciabile decât dacă prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave, dacă actiunea
nu este în mod evident justificată, potrivit art. 75, si dacă măsura luată de instantă nu
apare ca fiind disproportionată în raport cu prejudiciile cauzate. Dispozitiile art. 253
alin. (2) rămân aplicabile.
(4) Instanta solutionează cererea potrivit dispozitiilor privitoare la ordonanta
presedintială, care se aplică în mod corespunzător. În cazul în care cererea este
formulată înainte de introducerea actiunii de fond, prin hotărârea prin care s-a dispus
măsura provizorie se va fixa si termenul în care actiunea în fond trebuie să fie
introdusă, sub sanctiunea încetării de drept a acelei măsuri. Dispozitiile alin. (6) sunt
aplicabile.
(5) Dacă măsurile luate sunt de natură să producă un prejudiciu părtii adverse,
instanta îl poate obliga pe reclamant să dea o cautiune în cuantumul fixat de aceasta,
sub sanctiunea încetării de drept a măsurii dispuse.
(6) Măsurile luate potrivit prezentului articol anterior introducerii actiunii în justitie
pentru apărarea dreptului nepatrimonial încălcat încetează de drept, dacă reclamantul
nu a sesizat instanta în termenul fixat de aceasta, dar nu mai târziu de 30 de zile de
la luarea acestora.
(7) Reclamantul este tinut să repare, la cererea părtii interesate, prejudiciul cauzat
prin măsurile provizorii luate, dacă actiunea de fond este respinsă ca neîntemeiată. Cu
toate acestea, dacă reclamantul nu a fost în culpă ori a avut o culpă usoară, instanta,
în raport cu circumstantele concrete, poate fie să refuze obligarea sa la despăgubirile
cerute de partea adversă, fie să dispună reducerea acestora.
(8) Dacă partea adversă nu solicită daune-interese, instanta va dispune eliberarea
cautiunii, la cererea reclamantului, prin hotărâre dată cu citarea părtilor. Cererea se
judecă potrivit dispozitiilor privitoare la ordonanta presedintială, care se aplică în mod
corespunzător. În cazul în care pârâtul se opune la eliberarea cautiunii, instanta va fixa
un termen în vederea introducerii actiunii de fond, care nu poate fi mai lung de 30 de
zile de la data pronuntării hotărârii, sub sanctiunea încetării de drept a măsurii de
indisponibilizare a sumei depuse cu titlu de cautiune.
Decesul titularului dreptului
nepatrimonial
Art. 256. - (1) Actiunea pentru restabilirea dreptului nepatrimonial încălcat poate
fi continuată sau pornită, după moartea persoanei vătămate, de către sotul
supravietuitor, de oricare dintre rudele în linie dreaptă ale persoanei decedate, precum
si de oricare dintre rudele sale colaterale până la gradul al patrulea inclusiv.
(2) Actiunea pentru restabilirea integritătii memoriei unei persoane decedate poate
fi pornită de cei prevăzuti la alin. (1).
Apărarea drepturilor
nepatrimoniale ale persoanei
juridice
Art. 257. - Dispozitiile prezentului titlu se aplică prin asemănare si drepturilor
nepatrimoniale ale persoanelor juridice.
CARTEA a II-a
Despre familie
TITLUL I
Dispozitii generale
Familia
Art. 258. - (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimtită între soti, pe
egalitatea acestora, precum si pe dreptul si îndatorirea părintilor de a asigura cresterea
si educarea copiilor lor.
(2) Familia are dreptul la ocrotire din partea societătii si a statului.
(3) Statul este obligat să sprijine, prin măsuri economice si sociale, încheierea
căsătoriei, precum si dezvoltarea si consolidarea familiei.
(4) În sensul prezentului Cod civil, prin soti se întelege bărbatul si femeia uniti prin
căsătorie.
Căsătoria
Art. 259. - (1) Căsătoria este uniunea liber consimtită între un bărbat si o femeie,
încheiată în conditiile legii.
(2) Bărbatul si femeia au dreptul de a se căsători în scopul de a întemeia o familie.
(3) Celebrarea religioasă a căsătoriei poate fi făcută numai după încheierea
căsătoriei civile.
(4) Conditiile de încheiere si cauzele de nulitate ale căsătoriei se stabilesc prin
prezentul Cod civil.
(5) Căsătoria încetează prin decesul sau prin declararea judecătorească a mortii
unuia dintre soti.
(6) Căsătoria poate fi desfăcută prin divort, în conditiile legii.
Egalitatea în drepturi a copiilor
Art. 260. - Copiii din afara căsătoriei sunt egali în fata legii cu cei din căsătorie,
precum si cu cei adoptati.
Îndatorirea părintilor
Art. 261. - Părintii sunt cei care au, în primul rând, îndatorirea de crestere si
educare a copiilor lor minori.
Relatiile dintre părinti si copii
Art. 262. - (1) Copilul nu poate fi separat de părintii săi fără încuviintarea acestora,
cu exceptia cazurilor prevăzute de lege.
(2) Copilul care nu locuieste la părintii săi sau, după caz, la unul dintre ei are dreptul
de a avea legături personale cu acestia. Exercitiul acestui drept nu poate fi limitat
decât în conditiile prevăzute de lege, pentru motive temeinice, luând în considerare
interesul superior al copilului.
Principiul interesului superior
al copilului
Art. 263. - (1) Orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei, trebuie să
fie luată cu respectarea interesului superior al copilului.
(2) Pentru rezolvarea cererilor care se referă la copii, autoritătile competente sunt
datoare să dea toate îndrumările necesare pentru ca părtile să recurgă la metodele de
solutionare a conflictelor pe cale amiabilă.
(3) Procedurile referitoare la relatiile dintre părinti si copii trebuie să garanteze că
dorintele si interesele părintilor referitoare la copii pot fi aduse la cunostinta autoritătilor
si că acestea tin cont de ele în hotărârile pe care le iau.
(4) Procedurile privitoare la copii trebuie să se desfăsoare într-un timp rezonabil,
astfel încât interesul superior al copilului si relatiile de familie să nu fie afectate.
(5) În sensul prevederilor legale privind protectia copilului, prin copil se întelege
persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani si nici nu a dobândit capacitatea deplină
de exercitiu, potrivit legii.
Ascultarea copilului
Art. 264. - (1) În procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea
copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea, poate fi
ascultat si copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă
consideră că acest lucru este necesar pentru solutionarea cauzei.
(2) Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere si a primi
orice informatie, potrivit cu vârsta sa, de a-si exprima opinia si de a fi informat asupra
consecintelor pe care le poate avea aceasta, dacă este respectată, precum si asupra
consecintelor oricărei decizii care îl priveste.
(3) Orice copil poate cere să fie ascultat, potrivit prevederilor alin. (1) si (2).
Respingerea cererii de către autoritatea competentă trebuie motivată.
(4) Opiniile copilului ascultat vor fi luate în considerare în raport cu vârsta si cu
gradul său de maturitate.
(5) Dispozitiile legale speciale privind consimtământul sau prezenta copilului, în
procedurile care îl privesc, precum si prevederile referitoare la desemnarea de către
instantă a unui reprezentant în caz de conflict de interese rămân aplicabile.
Instanta competentă
Art. 265. - Toate măsurile date prin prezenta carte în competenta instantei
judecătoresti, precum si toate litigiile privind aplicarea dispozitiilor prezentei cărti sunt
de competenta instantei de tutelă prevăzute la art. 107.
TITLUL II
Căsătoria
CAPITOLUL I
Logodna
Încheierea logodnei
Art. 266. - (1) Logodna este promisiunea reciprocă de a încheia căsătoria.
(2) Dispozitiile privind conditiile de fond pentru încheierea căsătoriei sunt aplicabile
în mod corespunzător, cu exceptia avizului medical si a autorizării organului
administrativ competent.
(3) Încheierea logodnei nu este supusă niciunei formalităti si poate fi dovedită cu
orice mijloc de probă.
(4) Încheierea căsătoriei nu este conditionată de încheierea logodnei.
(5) Logodna se poate încheia doar între bărbat si femeie.
Ruperea logodnei
Art. 267. - (1) Logodnicul care rupe logodna nu poate fi constrâns să încheie
căsătoria.
(2) Clauza penală stipulată pentru ruperea logodnei este considerată nescrisă.
(3) Ruperea logodnei nu este supusă niciunei formalităti si poate fi dovedită cu
orice mijloc de probă.
Restituirea darurilor
Art. 268. - (1) În cazul ruperii logodnei, sunt supuse restituirii darurile pe care
logodnicii le-au primit în considerarea logodnei sau, pe durata acesteia, în vederea
căsătoriei, cu exceptia darurilor obisnuite.
(2) Darurile se restituie în natură sau, dacă aceasta nu mai este cu putintă, în
măsura îmbogătirii.
(3) Obligatia de restituire nu există dacă logodna a încetat prin moartea unuia dintre
logodnici.
Răspunderea pentru ruperea
logodnei
Art. 269. - (1) Partea care rupe logodna în mod abuziv poate fi obligată la
despăgubiri pentru cheltuielile făcute sau contractate în vederea căsătoriei, în măsura
în care au fost potrivite cu împrejurările, precum si pentru orice alte prejudicii cauzate.
(2) Partea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate
fi obligată la despăgubiri în conditiile alin. (1).
Termenul de prescriptie
Art. 270. - Dreptul la actiune întemeiat pe dispozitiile art. 268 si 269 se prescrie
într-un an de la ruperea logodnei.
CAPITOLUL II
Încheierea căsătoriei
SECTIUNEA 1
Conditiile de fond pentru încheierea căsătoriei
Consimtământul la căsătorie
Art. 271. - Căsătoria se încheie între bărbat si femeie prin consimtământul
personal si liber al acestora.
Vârsta matrimonială
Art. 272. - (1) Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soti au împlinit vârsta de
18 ani.
(2) Pentru motive temeinice, minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate
căsători în temeiul unui aviz medical, cu încuviintarea părintilor săi sau, după caz, a
tutorelui si cu autorizarea instantei de tutelă în a cărei circumscriptie minorul îsi are
domiciliul. În cazul în care unul dintre părinti refuză să încuviinteze căsătoria, instanta
de tutelă hotărăste si asupra acestei divergente, având în vedere interesul superior al
copilului.
(3) Dacă unul dintre părinti este decedat sau se află în imposibilitate de a-si
manifesta vointa, încuviintarea celuilalt părinte este suficientă.
(4) De asemenea, în conditiile art. 398, este suficientă încuviintarea părintelui care
exercită autoritatea părintească.
(5) Dacă nu există nici părinti, nici tutore care să poată încuviinta căsătoria, este
necesară încuviintarea persoanei sau a autoritătii care a fost abilitată să exercite
drepturile părintesti.
Bigamia
Art. 273. - Este interzisă încheierea unei noi căsătorii de către persoana care este
căsătorită.
Interzicerea căsătoriei între rude
Art. 274. - (1) Este interzisă încheierea căsătoriei între rudele în linie dreaptă,
precum si între cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv.
(2) Pentru motive temeinice, căsătoria între rudele în linie colaterală de gradul al
patrulea poate fi autorizată de instanta de tutelă în a cărei circumscriptie îsi are
domiciliul cel care cere încuviintarea. Instanta se va putea pronunta pe baza unui aviz
medical special dat în acest sens.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) sunt aplicabile si în cazul rudeniei din adoptie.
Interzicerea căsătoriei între tutore
si persoana minoră
Art. 275. - Căsătoria este oprită între tutore si persoana minoră care se află sub
tutela sa.
Alienatia si debilitatea mintală
Art. 276. - Este interzis să se căsătorească alienatul mintal si debilul mintal.
Interzicerea sau echivalarea
unor forme de convietuire
cu căsătoria
Art. 277. - (1) Este interzisă căsătoria dintre persoane de acelasi sex.
(2) Căsătoriile dintre persoane de acelasi sex încheiate sau contractate în
străinătate fie de cetăteni români, fie de cetăteni străini nu sunt recunoscute în
România.
(3) Parteneriatele civile dintre persoane de sex opus sau de acelasi sex încheiate
sau contractate în străinătate fie de cetăteni români, fie de cetăteni străini nu sunt
recunoscute în România.
(4) Dispozitiile legale privind libera circulatie pe teritoriul României a cetătenilor
statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European rămân
aplicabile.
SECTIUNEA a 2-a
Formalitătile pentru încheierea căsătoriei
Comunicarea stării de sănătate
Art. 278. - Căsătoria nu se încheie dacă viitorii soti nu declară că si-au comunicat
reciproc starea sănătătii lor. Dispozitiile legale prin care este oprită căsătoria celor
care suferă de anumite boli rămân aplicabile.
Locul încheierii căsătoriei
Art. 279. - (1) Căsătoria se celebrează de către ofiterul de stare civilă, la sediul
primăriei.
(2) Prin exceptie, căsătoria se poate celebra, cu aprobarea primarului, de către un
ofiter de stare civilă de la o altă primărie decât cea în a cărei rază teritorială domiciliază
sau îsi au resedinta viitorii soti, cu obligativitatea înstiintării primăriei de domiciliu sau
de resedintă a viitorilor soti, în vederea publicării.
Declaratia de căsătorie
Art. 280. - (1) Cei care vor să se căsătorească vor face personal declaratia de
căsătorie, potrivit legii, la primăria unde urmează a se încheia căsătoria.
(2) În cazurile prevăzute de lege, declaratia de căsătorie se poate face si în afara
sediului primăriei.
(3) Atunci când viitorul sot este minor, părintii sau, după caz, tutorele vor face
personal o declaratie prin care încuviintează încheierea căsătoriei. Dispozitiile art. 272
alin. (5) rămân aplicabile.
(4) Dacă unul dintre viitorii soti, părintii sau tutorele nu se află în localitatea unde
urmează a se încheia căsătoria, ei pot face declaratia la primăria în a cărei rază
teritorială îsi au domiciliul sau resedinta, care o transmite, în termen de 48 de ore, la
primăria unde urmează a se încheia căsătoria.
Continutul declaratiei de căsătorie
Art. 281. - (1) În declaratia de căsătorie, viitorii soti vor arăta că nu există niciun
impediment legal la căsătorie si vor mentiona numele de familie pe care îl vor purta
în timpul căsătoriei, precum si regimul matrimonial ales.
(2) Odată cu declaratia de căsătorie ei vor prezenta dovezile cerute de lege pentru
încheierea căsătoriei.
Alegerea numelui de familie
Art. 282. - Viitorii soti pot conveni să îsi păstreze numele dinaintea căsătoriei, să
ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un sot poate să îsi
păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor reunite.
Publicitatea declaratiei de căsătorie
Art. 283. - (1) În aceeasi zi cu primirea declaratiei de căsătorie, ofiterul de stare
civilă dispune publicarea acesteia, prin afisarea în extras, într-un loc special amenajat
la sediul primăriei si pe pagina de internet a acesteia unde urmează să se încheie
căsătoria si, după caz, la sediul primăriei unde celălalt sot îsi are domiciliul sau
resedinta.
(2) Extrasul din declaratia de căsătorie cuprinde, în mod obligatoriu: data afisării,
datele de stare civilă ale viitorilor soti si, după caz, încuviintarea părintilor sau a
tutorelui, precum si înstiintarea că orice persoană poate face opozitie la căsătorie, în
termen de 10 zile de la data afisării.
(3) Căsătoria se încheie după 10 zile de la afisarea declaratiei de căsătorie, termen
în care se cuprind atât data afisării, cât si data încheierii căsătoriei.
(4) Primarul municipiului, al sectorului municipiului Bucuresti, al orasului sau al
comunei unde urmează a se încheia căsătoria poate să încuviinteze, pentru motive
temeinice, încheierea căsătoriei înainte de împlinirea termenului prevăzut la alin. (3).
Reînnoirea declaratiei de căsătorie
Art. 284. - În cazul în care căsătoria nu s-a încheiat în termen de 30 de zile de la
data afisării declaratiei de căsătorie sau dacă viitorii soti doresc să modifice declaratia
initială, trebuie să se facă o nouă declaratie de căsătorie si să se dispună publicarea
acesteia.
Opozitia la căsătorie
Art. 285. - (1) Orice persoană poate face opozitie la căsătorie, dacă există un
impediment legal sau dacă alte cerinte ale legii nu sunt îndeplinite.
(2) Opozitia la căsătorie se face numai în scris, cu arătarea dovezilor pe care se
întemeiază.
Refuzul celebrării căsătoriei
Art. 286. - Ofiterul de stare civilă refuză să celebreze căsătoria dacă, pe baza
verificărilor pe care este obligat să le efectueze, a opozitiilor primite sau a informatiilor
pe care le detine, în măsura în care acestea din urmă sunt notorii, constată că nu sunt
îndeplinite conditiile prevăzute de lege.
Celebrarea căsătoriei
Art. 287. - (1) Viitorii soti sunt obligati să se prezinte împreună la sediul primăriei,
pentru a-si da consimtământul la căsătorie în mod public, în prezenta a 2 martori, în
fata ofiterului de stare civilă.
(2) Cu toate acestea, în cazurile prevăzute de lege, ofiterul de stare civilă poate
celebra căsătoria si în afara sediului serviciului de stare civilă, cu respectarea celorlalte
conditii mentionate la alin. (1).
(3) Persoanele care apartin minoritătilor nationale pot solicita celebrarea căsătoriei
în limba lor maternă, cu conditia ca ofiterul de stare civilă sau cel care oficiază
căsătoria să cunoască această limbă.
Martorii la căsătorie
Art. 288. - (1) Martorii atestă faptul că sotii si-au exprimat consimtământul potrivit
art. 287.
(2) Nu pot fi martori la încheierea căsătoriei incapabilii, precum si cei care din cauza
unei deficiente psihice sau fizice nu sunt apti să ateste faptele prevăzute la alin. (1).
(3) Martorii pot fi si rude sau afini, indiferent de grad, cu oricare dintre viitorii soti.
Momentul încheierii căsătoriei
Art. 289. - Căsătoria este încheiată în momentul în care, după ce ia
consimtământul fiecăruia dintre viitorii soti, ofiterul de stare civilă îi declară căsătoriti.
CAPITOLUL III
Formalităti ulterioare încheierii căsătoriei
Actul de căsătorie
Art. 290. - După încheierea căsătoriei, ofiterul de stare civilă întocmeste, de
îndată, în registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează de
către soti, de cei 2 martori si de către ofiterul de stare civilă.
Formalitătile privind regimul
matrimonial
Art. 291. - Ofiterul de stare civilă face mentiune pe actul de căsătorie despre
regimul matrimonial ales. El are obligatia ca, din oficiu si de îndată, să comunice la
registrul prevăzut la art. 334 alin. (1), precum si, după caz, notarului public care a
autentificat conventia matrimonială o copie de pe actul de căsătorie.
Dovada căsătoriei
Art. 292. - (1) Căsătoria se dovedeste cu actul de căsătorie si prin certificatul de
căsătorie eliberat pe baza acestuia.
(2) Cu toate acestea, în situatiile prevăzute de lege, căsătoria se poate dovedi cu
orice mijloc de probă.
CAPITOLUL IV
Nulitatea căsătoriei
SECTIUNEA 1
Nulitatea absolută a căsătoriei
Cazurile de nulitate absolută
Art. 293. - (1) Este lovită de nulitate absolută căsătoria încheiată cu încălcarea
dispozitiilor prevăzute la art. 271, 273, 274, 276 si art. 287 alin. (1).
(2) În cazul în care sotul unei persoane declarate moarte s-a recăsătorit si, după
aceasta, hotărârea declarativă de moarte este anulată, noua căsătorie rămâne
valabilă, dacă sotul celui declarat mort a fost de bună-credintă. Prima căsătorie se
consideră desfăcută pe data încheierii noii căsătorii.
Lipsa vârstei matrimoniale
Art. 294. - (1) Căsătoria încheiată de minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani
este lovită de nulitate absolută.
(2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătoresti, ambii soti au împlinit vârsta de 18 ani sau dacă
sotia a născut ori a rămas însărcinată.
Căsătoria fictivă
Art. 295. - (1) Căsătoria încheiată în alte scopuri decât acela de a întemeia o
familie este lovită de nulitate absolută.
(2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea
definitivă a hotărârii judecătoresti, a intervenit convietuirea sotilor, sotia a născut sau
a rămas însărcinată ori au trecut 2 ani de la încheierea căsătoriei.
Persoanele care pot invoca
nulitatea absolută
Art. 296. - Orice persoană interesată poate introduce actiunea în constatarea
nulitătii absolute a căsătoriei. Cu toate acestea, procurorul nu poate introduce actiunea
după încetarea sau desfacerea căsătoriei, cu exceptia cazului în care ar actiona pentru
apărarea drepturilor minorilor sau a persoanelor puse sub interdictie.
SECTIUNEA a 2-a
Nulitatea relativă a căsătoriei
Lipsa încuviintărilor cerute de lege
Art. 297. - (1) Este lovită de nulitate relativă căsătoria încheiată fără încuviintările
sau autorizarea prevăzute la art. 272 alin. (2) si (4).
(2) Nulitatea poate fi invocată numai de cel a cărui încuviintare ori autorizare era
necesară.
Viciile de consimtământ
Art. 298. - (1) Căsătoria poate fi anulată la cererea sotului al cărui consimtământ
a fost viciat prin eroare, prin dol sau prin violentă.
(2) Eroarea constituie viciu de consimtământ numai atunci când priveste identitatea
fizică a viitorului sot.
Lipsa discernământului
Art. 299. - Este lovită de nulitate relativă căsătoria încheiată de persoana lipsită
vremelnic de discernământ.
Existenta tutelei
Art. 300. - Căsătoria încheiată între tutore si persoana minoră aflată sub tutela sa
este lovită de nulitate relativă.
Termenul de prescriptie
Art. 301. - (1) Anularea căsătoriei poate fi cerută în termen de 6 luni.
(2) În cazul prevăzut la art. 297, termenul curge de la data la care cei a căror
încuviintare sau autorizare era necesară pentru încheierea căsătoriei au luat
cunostintă de aceasta.
(3) În cazul nulitătii pentru vicii de consimtământ ori pentru lipsa discernământului,
termenul curge de la data încetării violentei sau, după caz, de la data la care cel
interesat a cunoscut dolul, eroarea ori lipsa vremelnică a discernământului.
(4) În cazul prevăzut la art. 300, termenul curge de la data încheierii căsătoriei.
Caracterul personal al actiunii
Art. 302. - Dreptul la actiunea în anulabilitate nu se transmite mostenitorilor. Cu
toate acestea, dacă actiunea a fost pornită de către unul dintre soti, ea poate fi
continuată de către oricare dintre mostenitorii săi.
Acoperirea nulitătii
Art. 303. - (1) În cazurile prevăzute la art. 272 alin. (2) si (4), nulitatea relativă a
căsătoriei se acoperă dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoresti,
s-au obtinut încuviintările si autorizarea cerute de lege.
(2) Căsătoria nu poate fi anulată dacă sotii au convietuit timp de 6 luni de la data
încetării violentei sau de la data descoperirii dolului, a erorii ori a lipsei vremelnice a
facultătilor mintale.
(3) În toate cazurile, nulitatea căsătoriei se acoperă dacă, între timp, ambii soti au
împlinit vârsta de 18 ani sau dacă sotia a născut ori a rămas însărcinată.
SECTIUNEA a 3-a
Efectele nulitătii căsătoriei
Căsătoria putativă
Art. 304. - (1) Sotul de bună-credintă la încheierea unei căsătorii nule sau anulate
păstrează, până la data când hotărârea judecătorească rămâne definitivă, situatia
unui sot dintr-o căsătorie valabilă.
(2) În situatia prevăzută la alin. (1), raporturile patrimoniale dintre fostii soti sunt
supuse, prin asemănare, dispozitiilor privitoare la divort.
Situatia copiilor
Art. 305. - (1) Nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privinta copiilor, care
păstrează situatia de copii din căsătorie.
(2) În ceea ce priveste drepturile si obligatiile dintre părinti si copii se aplică, prin
asemănare, dispozitiile privitoare la divort.
Opozabilitatea hotărârii
judecătoresti
Art. 306. - (1) Hotărârea judecătorească de constatare a nulitătii sau de anulare
a căsătoriei este opozabilă tertelor persoane, în conditiile legii. Dispozitiile art. 291, 334
si 335 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(2) Cu toate acestea, nulitatea căsătoriei nu poate fi opusă unei terte persoane
împotriva unui act încheiat anterior de aceasta cu unul dintre soti, afară de cazul în
care au fost îndeplinite formalitătile de publicitate prevăzute de lege cu privire la
actiunea în nulitate ori anulabilitate sau tertul a cunoscut, pe altă cale, înainte de
încheierea actului, cauza de nulitate a căsătoriei.
CAPITOLUL V
Drepturile si îndatoririle personale ale sotilor
Reglementarea raporturilor
personale dintre soti
Art. 307. - Dispozitiile prezentului capitol se aplică raporturilor personale dintre
soti, oricare ar fi regimul lor matrimonial.
Luarea deciziilor de către soti
Art. 308. - Sotii hotărăsc de comun acord în tot ceea ce priveste căsătoria.
Îndatoririle sotilor
Art. 309. - (1) Sotii îsi datorează reciproc respect, fidelitate si sprijin moral.
(2) Ei au îndatorirea de a locui împreună. Pentru motive temeinice, ei pot hotărî să
locuiască separat.
Independenta sotilor
Art. 310. - Un sot nu are dreptul să cenzureze corespondenta, relatiile sociale
sau alegerea profesiei celuilalt sot.
Schimbarea numelui de familie
Art. 311. - (1) Sotii sunt obligati să poarte numele declarat la încheierea căsătoriei.
(2) Dacă sotii au convenit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun si l-au
declarat potrivit dispozitiilor art. 281, unul dintre soti nu poate cere schimbarea acestui
nume pe cale administrativă decât cu consimtământul celuilalt sot.
CAPITOLUL VI
Drepturile si obligatiile patrimoniale ale sotilor
SECTIUNEA 1
Dispozitii comune
§1. Despre regimul matrimonial în general
Regimurile matrimoniale
Art. 312. - (1) Viitorii soti pot alege ca regim matrimonial: comunitatea legală,
separatia de bunuri sau comunitatea conventională.
(2) Indiferent de regimul matrimonial ales, nu se poate deroga de la dispozitiile
prezentei sectiuni, dacă prin lege nu se prevede altfel.
Efectele regimului matrimonial
Art. 313. - (1) Între soti, regimul matrimonial produce efecte numai din ziua
încheierii căsătoriei.
(2) Fată de terti, regimul matrimonial este opozabil de la data îndeplinirii
formalitătilor de publicitate prevăzute de lege, afară de cazul în care acestia l-au
cunoscut pe altă cale.
(3) Neîndeplinirea formalitătilor de publicitate face ca sotii să fie considerati, în
raport cu tertii de bună-credintă, ca fiind căsătoriti sub regimul matrimonial al
comunitătii legale.
Mandatul conventional
Art. 314. - Un sot poate să dea mandat celuilalt sot să îl reprezinte pentru
exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial.
Mandatul judiciar
Art. 315. - (1) În cazul în care unul dintre soti se află în imposibilitate de a-si
manifesta vointa, celălalt sot poate cere instantei de tutelă încuviintarea de a-l
reprezenta pentru exercitarea drepturilor pe care le are potrivit regimului matrimonial.
Prin hotărârea pronuntată se stabilesc conditiile, limitele si perioada de valabilitate a
acestui mandat.
(2) În afara altor cazuri prevăzute de lege, mandatul încetează atunci când sotul
reprezentat nu se mai află în situatia prevăzută la alin. (1) sau când este numit un
tutore ori, după caz, un curator.
(3) Dispozitiile art. 346 si 347 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Actele de dispozitie care pun
în pericol grav interesele familiei
Art. 316. - (1) În mod exceptional, dacă unul dintre soti încheie acte juridice prin
care pune în pericol grav interesele familiei, celălalt sot poate cere instantei de tutelă
ca, pentru o durată determinată, dreptul de a dispune de anumite bunuri să poată fi
exercitat numai cu consimtământul său expres. Durata acestei măsuri poate fi
prelungită, fără însă a se depăsi în total 2 ani. Hotărârea de încuviintare a măsurii se
comunică în vederea efectuării formalitătilor de publicitate imobiliară sau mobiliară,
după caz.
(2) Actele încheiate cu nerespectarea hotărârii judecătoresti sunt lovite de nulitate
relativă. Dreptul la actiune se prescrie în termen de un an, care începe să curgă de la
data când sotul vătămat a luat cunostintă de existenta actului.
(3) Dispozitiile art. 346 si 347 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Independenta patrimonială a sotilor
Art. 317. - (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, fiecare sot poate să încheie
orice acte juridice cu celălalt sot sau cu terte persoane.
(2) Fiecare sot poate să facă singur, fără consimtământul celuilalt, depozite
bancare, precum si orice alte operatiuni în legătură cu acestea.
(3) În raport cu societatea bancară, sotul titular al contului are, chiar si după
desfacerea sau încetarea căsătoriei, dreptul de a dispune de fondurile depuse, dacă
prin hotărâre judecătorească executorie nu s-a decis altfel.
Dreptul la informare
Art. 318. - (1) Fiecare sot poate să îi ceară celuilalt să îl informeze cu privire la
bunurile, veniturile si datoriile sale, iar în caz de refuz nejustificat, se poate adresa
instantei de tutelă.
(2) Instanta poate să îl oblige pe sotul celui care a sesizat-o sau pe orice tert să
furnizeze informatiile cerute si să depună probele necesare în acest sens.
(3) Tertii pot să refuze furnizarea informatiilor cerute atunci când, potrivit legii,
refuzul este justificat de păstrarea secretului profesional.
(4) Atunci când informatiile solicitate de un sot pot fi obtinute, potrivit legii, numai
la cererea celuilalt sot, refuzul acestuia de a le solicita naste prezumtia relativă că
sustinerile sotului reclamant sunt adevărate.
Încetarea regimului matrimonial
Art. 319. - (1) Regimul matrimonial încetează prin constatarea nulitătii, anularea,
desfacerea sau încetarea căsătoriei.
(2) În timpul căsătoriei, regimul matrimonial poate fi modificat, în conditiile legii.
Lichidarea regimului matrimonial
Art. 320. - În caz de încetare sau de schimbare, regimul matrimonial se lichidează
potrivit legii, prin bună învoială sau, în caz de neîntelegere, pe cale judiciară. Hotărârea
judecătorească definitivă sau, după caz, înscrisul întocmit în formă autentică notarială
constituie act de lichidare.
§2. Locuinta familiei
Notiunea
Art. 321. - (1) Locuinta familiei este locuinta comună a sotilor sau, în lipsă, locuinta
sotului la care se află copiii.
(2) Oricare dintre soti poate cere notarea în cartea funciară, în conditiile legii, a
unui imobil ca locuintă a familiei, chiar dacă nu este proprietarul imobilului.
Regimul unor acte juridice
Art. 322. - (1) Niciunul dintre soti, chiar dacă este proprietar exclusiv, nu poate
dispune fără consimtământul scris al celuilalt sot de drepturile asupra locuintei familiei.
(2) De asemenea, un sot nu poate deplasa din locuintă bunurile ce mobilează sau
decorează locuinta familiei si nu poate dispune de acestea fără consimtământul scris
al celuilalt sot.
(3) În cazul în care consimtământul este refuzat fără un motiv legitim, celălalt sot
poate să sesizeze instanta de tutelă, pentru ca aceasta să autorizeze încheierea
actului.
(4) Sotul care nu si-a dat consimtământul la încheierea actului poate cere anularea
lui în termen de un an de la data la care a luat cunostintă despre acesta, dar nu mai
târziu de un an de la data încetării regimului matrimonial.
(5) În lipsa notării locuintei familiei în cartea funciară, sotul care nu si-a dat
consimtământul nu poate cere anularea actului, ci numai daune-interese de la celălalt
sot, cu exceptia cazului în care tertul dobânditor a cunoscut, pe altă cale, calitatea de
locuintă a familiei.
(6) Dispozitiile alin. (5) se aplică în mod corespunzător actelor încheiate cu
încălcarea prevederilor alin. (2).
Drepturile sotilor asupra
locuintei închiriate
Art. 323. - (1) În cazul în care locuinta este detinută în temeiul unui contract de
închiriere, fiecare sot are un drept locativ propriu, chiar dacă numai unul dintre ei este
titularul contractului ori contractul este încheiat înainte de căsătorie.
(2) Dispozitiile art. 322 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Atribuirea beneficiului contractului
de închiriere
Art. 324. - (1) La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuintei
de către ambii soti si acestia nu se înteleg, beneficiul contractului de închiriere poate
fi atribuit unuia dintre soti, tinând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor
minori, de culpa în desfacerea căsătoriei si de posibilitătile locative proprii ale fostilor
soti.
(2) Sotul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să
plătească celuilalt sot o indemnizatie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o
altă locuintă, cu exceptia cazului în care divortul a fost pronuntat din culpa exclusivă
a acestuia din urmă. Dacă există bunuri comune, indemnizatia se poate imputa, la
partaj, asupra cotei cuvenite sotului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de
închiriere.
(3) Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului si
produce efecte fată de acesta de la data când hotărârea judecătorească a rămas
definitivă.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod similar si în cazul în care bunul este
proprietatea comună a celor 2 soti, atribuirea beneficiului locuintei conjugale
producând efecte până la data rămânerii irevocabile a hotărârii de partaj.
§3. Cheltuielile căsătoriei
Contributia sotilor
Art. 325. - (1) Sotii sunt obligati să îsi acorde sprijin material reciproc.
(2) Ei sunt obligati să contribuie, în raport cu mijloacele fiecăruia, la cheltuielile
căsătoriei, dacă prin conventie matrimonială nu s-a prevăzut altfel.
(3) Orice conventie care prevede că suportarea cheltuielilor căsătoriei revine doar
unuia dintre soti este considerată nescrisă.
Munca în gospodărie
Art. 326. - Munca oricăruia dintre soti în gospodărie si pentru cresterea copiilor
reprezintă o contributie la cheltuielile căsătoriei.
Veniturile din profesie
Art. 327. - Fiecare sot este liber să exercite o profesie si să dispună, în conditiile
legii, de veniturile încasate, cu respectarea obligatiilor ce îi revin privind cheltuielile
căsătoriei.
Dreptul la compensatie
Art. 328. - Sotul care a participat efectiv la activitatea profesională a celuilalt sot
poate obtine o compensatie, în măsura îmbogătirii acestuia din urmă, dacă
participarea sa a depăsit limitele obligatiei de sprijin material si ale obligatiei de a
contribui la cheltuielile căsătoriei.
§4. Alegerea regimului matrimonial
Conventia matrimonială
Art. 329. - Alegerea unui alt regim matrimonial decât cel al comunitătii legale se
face prin încheierea unei conventii matrimoniale.
Încheierea conventiei matrimoniale
Art. 330. - (1) Sub sanctiunea nulitătii absolute, conventia matrimonială se încheie
prin înscris autentificat de notarul public, cu consimtământul tuturor părtilor, exprimat
personal sau prin mandatar cu procură autentică, specială si având continut
predeterminat.
(2) Conventia matrimonială încheiată înainte de căsătorie produce efecte numai de
la data încheierii căsătoriei.
(3) Conventia încheiată în timpul căsătoriei produce efecte de la data prevăzută de
părti sau, în lipsă, de la data încheierii ei.
Simulatia conventiei matrimoniale
Art. 331. - Actul secret prin care se alege un alt regim matrimonial sau se modifică
regimul matrimonial pentru care sunt îndeplinite formalitătile de publicitate prevăzute
de lege produce efecte numai între soti si nu poate fi opus tertilor de bună-credintă.
Obiectul conventiei matrimoniale
Art. 332. - (1) Prin conventia matrimonială nu se poate deroga, sub sanctiunea
nulitătii absolute, de la dispozitiile legale privind regimul matrimonial ales decât în
cazurile anume prevăzute de lege.
(2) De asemenea, conventia matrimonială nu poate aduce atingere egalitătii dintre
soti, autoritătii părintesti sau devolutiunii succesorale legale.
Clauza de preciput
Art. 333. - (1) Prin conventie matrimonială se poate stipula ca sotul supravietuitor
să preia fără plată, înainte de partajul mostenirii, unul sau mai multe dintre bunurile
comune, detinute în devălmăsie sau în coproprietate.
(2) Clauza de preciput nu este supusă raportului donatiilor, ci numai reductiunii, în
conditiile legii.
(3) Clauza de preciput nu aduce nicio atingere dreptului creditorilor comuni de a
urmări, chiar înainte de încetarea comunitătii, bunurile ce fac obiectul clauzei.
(4) Clauza de preciput devine caducă atunci când comunitatea încetează în timpul
vietii sotilor, când acestia au decedat în acelasi timp sau când bunurile care au făcut
obiectul ei au fost vândute la cererea creditorilor comuni.
(5) Executarea clauzei de preciput se face în natură sau, dacă acest lucru nu este
posibil, prin echivalent.
Publicitatea conventiei
matrimoniale
Art. 334. - (1) Pentru a fi opozabile tertilor, conventiile matrimoniale se înscriu în
Registrul national notarial al regimurilor matrimoniale, tinut în format electronic, potrivit
legii.
(2) După autentificarea conventiei matrimoniale în timpul căsătoriei sau după
primirea copiei de pe actul căsătoriei, potrivit art. 330, notarul public expediază, din
oficiu, un exemplar al conventiei la registrul mentionat la alin. (1), precum si la celelalte
registre de publicitate, în conditiile alin. (4).
(3) Dispozitiile alin. (2) nu exclud dreptul oricăruia dintre soti de a solicita
îndeplinirea formalitătilor de publicitate.
(4) tinând seama de natura bunurilor, conventiile matrimoniale se vor nota în
cartea funciară, se vor înscrie în registrul comertului, precum si în alte registre de
publicitate prevăzute de lege. În toate aceste cazuri, neîndeplinirea formalitătilor de
publicitate speciale nu poate fi acoperită prin înscrierea făcută în registrul mentionat
la alin. (1).
(5) Orice persoană, fără a fi tinută să justifice vreun interes, poate cerceta registrul
mentionat la alin. (1) si poate solicita, în conditiile legii, eliberarea de extrase certificate.
Inopozabilitatea conventiei
matrimoniale
Art. 335. - (1) Conventia matrimonială nu poate fi opusă tertilor cu privire la actele
încheiate de acestia cu unul dintre soti decât dacă au fost îndeplinite formalitătile de
publicitate prevăzute la art. 334 sau dacă tertii au cunoscut-o pe altă cale.
(2) De asemenea, conventia matrimonială nu poate fi opusă tertilor cu privire la
actele încheiate de acestia cu oricare dintre soti înainte de încheierea căsătoriei.
Modificarea conventiei matrimoniale
Art. 336. - Conventia matrimonială poate fi modificată înainte de încheierea
căsătoriei, cu respectarea conditiilor prevăzute la art. 330 si 332. Dispozitiile art. 334
si 335 sunt aplicabile.
Încheierea conventiei matrimoniale
de către minor
Art. 337. - (1) Minorul care a împlinit vârsta matrimonială poate încheia sau
modifica o conventie matrimonială numai cu încuviintarea ocrotitorului său legal si cu
autorizarea instantei de tutelă.
(2) În lipsa încuviintării sau a autorizării prevăzute la alin. (1), conventia încheiată
de minor poate fi anulată în conditiile art. 46, care se aplică în mod corespunzător.
(3) Actiunea în anulare nu poate fi formulată dacă a trecut un an de la încheierea
căsătoriei.
Nulitatea conventiei matrimoniale
Art. 338. - În cazul în care conventia matrimonială este lovită de nulitate, între
soti se aplică regimul comunitătii legale, fără a fi afectate drepturile dobândite de tertii
de bună-credintă.
SECTIUNEA a 2-a
Regimul comunitătii legale
Bunurile comune
Art. 339. - Bunurile dobândite în timpul regimului comunitătii legale de oricare
dintre soti sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmăsie ale sotilor.
Bunurile proprii
Art. 340. - Nu sunt bunuri comune, ci bunuri proprii ale fiecărui sot:
a) bunurile dobândite prin mostenire legală, legat sau donatie, cu exceptia cazului
în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune;
b) bunurile de uz personal;
c) bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soti, dacă nu sunt elemente
ale unui fond de comert care face parte din comunitatea de bunuri;
d) drepturile patrimoniale de proprietate intelectuală asupra creatiilor sale si asupra
semnelor distinctive pe care le-a înregistrat;
e) bunurile dobândite cu titlu de premiu sau recompensă, manuscrisele stiintifice
sau literare, schitele si proiectele artistice, proiectele de inventii si alte asemenea
bunuri;
f) indemnizatia de asigurare si despăgubirile pentru orice prejudiciu material sau
moral adus unuia dintre soti;
g) bunurile, sumele de bani sau orice valori care înlocuiesc un bun propriu, precum
si bunul dobândit în schimbul acestora;
h) fructele bunurilor proprii.
Veniturile din muncă
si cele asimilate acestora
Art. 341. - Veniturile din muncă, sumele de bani cuvenite cu titlu de pensie în
cadrul asigurărilor sociale si altele asemenea, precum si veniturile cuvenite în temeiul
unui drept de proprietate intelectuală sunt bunuri comune, indiferent de data dobândirii
lor, însă numai în cazul în care creanta privind încasarea lor devine scadentă în timpul
comunitătii.
Regimul juridic al bunurilor proprii
Art. 342. - Fiecare sot poate folosi, administra si dispune liber de bunurile sale
proprii, în conditiile legii.
Dovada bunurilor sotilor
Art. 343. - (1) Calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.
(2) Dovada că un bun este propriu se poate face între soti prin orice mijloc de
probă. În cazul prevăzut la art. 340 lit. a), dovada se face în conditiile legii.
(3) Pentru bunurile mobile dobândite anterior căsătoriei, înainte de încheierea
acesteia se întocmeste un inventar de către notarul public sau sub semnătură privată,
dacă părtile convin astfel. În lipsa inventarului, se prezumă, până la proba contrară,
că bunurile sunt comune.
Formalitătile de publicitate
Art. 344. - Oricare dintre soti poate cere să se facă mentiune în cartea funciară
ori, după caz, în alte registre de publicitate prevăzute de lege despre apartenenta unui
bun la comunitate.
Actele de conservare, de folosintă
si de administrare
Art. 345. - (1) Fiecare sot are dreptul de a folosi bunul comun fără consimtământul
expres al celuilalt sot. Cu toate acestea, schimbarea destinatiei bunului comun nu se
poate face decât prin acordul sotilor.
(2) De asemenea, fiecare sot poate încheia singur acte de conservare, acte de
administrare cu privire la oricare dintre bunurile comune, precum si acte de dobândire
a bunurilor comune.
(3) Dispozitiile art. 322 rămân aplicabile.
(4) În măsura în care interesele sale legate de comunitatea de bunuri au fost
prejudiciate printr-un act juridic, sotul care nu a participat la încheierea actului nu poate
pretinde decât daune-interese de la celălalt sot, fără a fi afectate drepturile dobândite
de tertii de bună-credintă.
Actele de înstrăinare si de grevare
Art. 346. - (1) Actele de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale având ca
obiect bunurile comune nu pot fi încheiate decât cu acordul ambilor soti.
(2) Cu toate acestea, oricare dintre soti poate dispune singur, cu titlu oneros, de
bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu este supusă, potrivit legii, anumitor
formalităti de publicitate. Dispozitiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile.
(3) Sunt, de asemenea, exceptate de la prevederile alin. (1) darurile obisnuite.
Nulitatea relativă
Art. 347. - (1) Actul încheiat fără consimtământul expres al celuilalt sot, atunci
când el este necesar potrivit legii, este lovit de nulitate relativă.
(2) Tertul dobânditor care a depus diligenta necesară pentru a se informa cu privire
la natura bunului este apărat de efectele nulitătii. Dispozitiile art. 345 alin. (4) rămân
aplicabile.
Aportul de bunuri comune
Art. 348. - (1) Bunurile comune pot face obiectul unui aport la societăti, asociatii
sau fundatii, în conditiile legii, dispozitiile art. 346 alin. (1) si art. 347 aplicându-se în
mod corespunzător.
(2) Pentru exercitarea drepturilor ce le revin ca asociati sotii trebuie să desemneze
un reprezentant comun, care poate fi oricare dintre ei sau un tert, în conditiile legii.
Regimul aporturilor de bunuri
comune
Art. 349. - (1) Sub sanctiunea prevăzută la art. 347, niciunul dintre soti nu poate
singur, fără acordul celuilalt sot, să dispună de bunurile comune ca aport la o societate
sau pentru dobândirea de părti sociale ori, după caz, de actiuni. În cazul societătilor
comerciale ale căror actiuni sunt tranzactionate pe o piată reglementată, sotul care nu
si-a dat acordul la întrebuintarea bunurilor comune nu poate pretinde decât
daune-interese de la celălalt sot, fără a fi afectate drepturile dobândite de terti.
(2) În toate cazurile, părtile sociale sau, după caz, actiunile sunt bunuri comune. Cu
toate acestea, sotul care a devenit asociat exercită singur toate drepturile ce decurg
din această calitate.
Dispozitiile testamentare
Art. 350. - Fiecare sot poate dispune prin legat de partea ce i s-ar cuveni, la
încetarea căsătoriei, din comunitatea de bunuri.
Datoriile comune ale sotilor
Art. 351. - Sotii răspund cu bunurile comune pentru:
a) obligatiile născute în legătură cu conservarea, administrarea sau dobândirea
bunurilor comune;
b) obligatiile pe care le-au contractat împreună;
c) obligatiile asumate de oricare dintre soti pentru acoperirea cheltuielilor obisnuite
ale căsătoriei;
d) repararea prejudiciului cauzat prin însusirea, de către unul dintre soti, a bunurilor
apartinând unui tert, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale
sotilor.
Răspunderea subsidiară
pentru datoriile comune
Art. 352. - (1) În măsura în care obligatiile comune nu au fost acoperite prin
urmărirea bunurilor comune, sotii răspund solidar, cu bunurile proprii. În acest caz, cel
care a plătit datoria comună se subrogă în drepturile creditorului pentru ceea ce a
suportat peste cota-parte ce i-ar reveni din comunitate dacă lichidarea s-ar face la
data plătii datoriei.
(2) Sotul care a plătit datoria comună în conditiile alin. (1) are un drept de retentie
asupra bunurilor celuilalt sot până la acoperirea integrală a creantelor pe care acesta
i le datorează.
Urmărirea bunurilor comune
Art. 353. - (1) Bunurile comune nu pot fi urmărite de creditorii personali ai unuia
dintre soti.
(2) Cu toate acestea, după urmărirea bunurilor proprii ale sotului debitor, creditorul
său personal poate cere partajul bunurilor comune, însă numai în măsura necesară
pentru acoperirea creantei sale.
(3) Bunurile astfel împărtite devin bunuri proprii.
Urmărirea veniturilor din profesie
Art. 354. - Veniturile din muncă ale unui sot, precum si cele asimilate acestora nu
pot fi urmărite pentru datoriile comune asumate de către celălalt sot, cu exceptia celor
prevăzute la art. 351 lit. c).
Lichidarea regimului comunitătii
Art. 355. - (1) La încetarea comunitătii, aceasta se lichidează prin hotărâre
judecătorească sau act autentic notarial.
(2) Până la finalizarea lichidării, comunitatea subzistă atât în privinta bunurilor, cât
si în privinta obligatiilor.
(3) Când comunitatea încetează prin decesul unuia dintre soti, lichidarea se face
între sotul supravietuitor si mostenitorii sotului decedat. În acest caz, obligatiile sotului
decedat se divid între mostenitori proportional cu cotele ce le revin din mostenire.
Efectele încetării regimului
comunitătii
Art. 356. - Dacă regimul comunitătii de bunuri încetează prin desfacerea
căsătoriei, fostii soti rămân coproprietari în devălmăsie asupra bunurilor comune până
la stabilirea cotei-părti ce revine fiecăruia.
Lichidarea comunitătii. Partajul
Art. 357. - (1) În cadrul lichidării comunitătii, fiecare dintre soti preia bunurile sale
proprii, după care se va proceda la partajul bunurilor comune.
(2) În acest scop, se determină mai întâi cota-parte ce revine fiecărui sot, pe baza
contributiei sale atât la dobândirea bunurilor comune, cât si la îndeplinirea obligatiilor
comune. Până la proba contrară, se prezumă că sotii au avut o contributie egală.
(3) Dispozitiile art. 364 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Partajul în timpul regimului
comunitătii
Art. 358. - (1) În timpul regimului comunitătii, bunurile comune pot fi împărtite, în
tot sau în parte, prin act încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună învoială,
ori pe cale judecătorească, în caz de neîntelegere.
(2) Prevederile art. 357 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(3) Bunurile atribuite fiecărui sot prin partaj devin bunuri proprii, iar bunurile
neîmpărtite rămân bunuri comune.
(4) Regimul comunitătii nu încetează decât în conditiile legii, chiar dacă toate
bunurile comune au fost împărtite potrivit acestui articol.
Conventiile contrare regimului
comunitătii legale
Art. 359. - Orice conventie contrară dispozitiilor prezentei sectiuni este lovită de
nulitate absolută, în măsura în care nu este compatibilă cu regimul comunitătii
conventionale.
SECTIUNEA a 3-a
Regimul separatiei de bunuri
Regimul bunurilor
Art. 360. - Fiecare dintre soti este proprietar exclusiv în privinta bunurilor
dobândite înainte de încheierea căsătoriei, precum si a celor pe care le dobândeste
în nume propriu după această dată.
Inventarul bunurilor mobile
Art. 361. - (1) La adoptarea acestui regim, notarul public întocmeste un inventar
al bunurilor mobile proprii, indiferent de modul lor de dobândire.
(2) Se poate întocmi un inventar si pentru bunurile mobile dobândite în timpul
separatiei de bunuri.
(3) În toate cazurile, pentru opozabilitate fată de terti, inventarul se anexează la
conventia matrimonială, supunându-se acelorasi formalităti de publicitate ca si
conventia matrimonială.
(4) În lipsa inventarului se prezumă, până la proba contrară, că dreptul de
proprietate exclusivă apartine sotului posesor.
(5) Dacă bunul a fost dobândit printr-un act juridic supus, potrivit legii, unei conditii
de formă pentru validitate ori unor cerinte de publicitate, dreptul de proprietate
exclusivă nu se poate dovedi decât prin înscrisul care îndeplineste formele cerute de
lege.
Bunurile proprietate comună
pe cote-părti
Art. 362. - (1) Bunurile dobândite împreună de soti apartin acestora în proprietate
comună pe cote-părti, în conditiile legii.
(2) Dovada coproprietătii se face în conditiile art. 361, care se aplică în mod
corespunzător.
Folosinta bunurilor celuilalt sot
Art. 363. - (1) Sotul care se foloseste de bunurile celuilalt sot fără împotrivirea
acestuia din urmă are obligatiile unui uzufructuar, cu exceptia celor prevăzute la
art. 723, 726 si 727. El este dator să restituie numai fructele existente la data solicitării
lor de către celălalt sot sau, după caz, la data încetării ori schimbării regimului
matrimonial.
(2) Dacă unul dintre soti încheie singur un act prin care dobândeste un bun,
folosindu-se, în tot sau în parte, de bunuri apartinând celuilalt sot, acesta din urmă
poate alege, în proportia bunurilor proprii folosite fără acordul său, între a reclama
pentru sine proprietatea bunului achizitionat si a pretinde daune-interese de la sotul
dobânditor. Proprietatea nu poate fi însă reclamată decât înainte ca sotul dobânditor
să dispună de bunul dobândit, cu exceptia cazului în care tertul dobânditor a cunoscut
că bunul a fost achizitionat de către sotul vânzător prin valorificarea bunurilor celuilalt
sot.
Răspunderea pentru obligatiile
personale
Art. 364. - (1) Niciunul dintre soti nu poate fi tinut de obligatiile născute din acte
săvârsite de celălalt sot.
(2) Cu toate acestea, sotii răspund solidar pentru obligatiile asumate de oricare
dintre ei pentru acoperirea cheltuielilor obisnuite ale căsătoriei si a celor legate de
cresterea si educarea copiilor.
Dreptul de retentie
Art. 365. - La încetarea regimului separatiei de bunuri, fiecare dintre soti are un
drept de retentie asupra bunurilor celuilalt până la acoperirea integrală a datoriilor pe
care le au unul fată de celălalt.
SECTIUNEA a 4-a
Regimul comunitătii conventionale
Domeniul de aplicare
Art. 366. - Regimul comunitătii conventionale se aplică atunci când, în conditiile
si limitele prevăzute în prezenta sectiune, se derogă, prin conventie matrimonială, de
la dispozitiile privind regimul comunitătii legale.
Obiectul conventiei matrimoniale
Art. 367. - În cazul în care se adoptă comunitatea conventională, conventia
matrimonială se poate referi la unul sau mai multe dintre următoarele aspecte:
a) includerea în comunitate a unor bunuri proprii dobândite înainte sau după
încheierea căsătoriei, cu exceptia celor prevăzute la art. 340 lit. b) si c);
b) restrângerea comunitătii la bunurile anume determinate în conventia
matrimonială, indiferent dacă sunt dobândite înainte sau în timpul căsătoriei;
c) obligativitatea acordului ambilor soti pentru încheierea anumitor acte de
administrare; în acest caz, dacă unul dintre soti se află în imposibilitate de a-si exprima
vointa sau se opune în mod abuziv, celălalt sot poate să încheie singur actul, însă
numai cu încuviintarea prealabilă a instantei de tutelă;
d) includerea clauzei de preciput; executarea clauzei de preciput se face în natură
sau, dacă acest lucru nu este posibil, prin echivalent, din valoarea activului net al
comunitătii;
e) modalităti privind lichidarea comunitătii conventionale.
Alte dispozitii aplicabile
Art. 368. - În măsura în care prin conventie matrimonială nu se prevede altfel,
regimul juridic al comunitătii conventionale se completează cu dispozitiile legale privind
regimul comunitătii legale.
SECTIUNEA a 5-a
Modificarea regimului matrimonial
§1. Modificarea conventională
Conditiile
Art. 369. - (1) După cel putin un an de la încheierea căsătoriei, sotii pot, ori de câte
ori doresc, să înlocuiască regimul matrimonial existent cu un alt regim matrimonial ori
să îl modifice, cu respectarea conditiilor prevăzute de lege pentru încheierea
conventiilor matrimoniale.
(2) Dispozitiile art. 291, 334, 335 si 361 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(3) Creditorii prejudiciati prin schimbarea sau lichidarea regimului matrimonial pot
formula actiunea revocatorie în termen de un an de la data la care au fost îndeplinite
formalitătile de publicitate sau, după caz, de când au luat cunostintă mai înainte de
aceste împrejurări pe altă cale.
(4) Creditorii prevăzuti la alin. (3) pot invoca oricând, pe cale de exceptie,
inopozabilitatea modificării sau lichidării regimului matrimonial făcute în frauda
intereselor lor.
§2. Modificarea judiciară
Separatia judiciară de bunuri
Art. 370. - (1) Dacă regimul matrimonial al sotilor este cel al comunitătii legale sau
conventionale, instanta, la cererea unuia dintre soti, poate pronunta separatia de
bunuri, atunci când celălalt sot încheie acte care pun în pericol interesele patrimoniale
ale familiei.
(2) Totodată, instanta va face aplicarea dispozitiilor art. 357.
(3) Dispozitiile art. 291, 334, 335 si 361 se aplică în mod corespunzător.
Efectele între soti
Art. 371. - (1) Separatia de bunuri pronuntată de către instantă face ca regimul
matrimonial anterior să înceteze, iar sotilor li se aplică regimul matrimonial prevăzut
la art. 360-365.
(2) Între soti, efectele separatiei se produc de la data formulării cererii, cu exceptia
cazului în care instanta, la cererea oricăruia dintre ei, dispune ca aceste efecte să li
se aplice de la data despărtirii în fapt.
Efectele fată de terti
Art. 372. - (1) Creditorii sotilor nu pot cere separatia de bunuri, dar pot interveni
în cauză.
(2) Dispozitiile art. 369 alin. (3) si (4) se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL VII
Desfacerea căsătoriei
SECTIUNEA 1
Cazurile de divort
§1. Dispozitii generale
Motivele de divort
Art. 373. - Divortul poate avea loc:
a) prin acordul sotilor, la cererea ambilor soti sau a unuia dintre soti acceptată de
celălalt sot;
b) atunci când, din cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soti sunt grav
vătămate si continuarea căsătoriei nu mai este posibilă;
c) la cererea unuia dintre soti, după o separare în fapt care a durat cel putin 2 ani;
d) la cererea aceluia dintre soti a cărui stare de sănătate face imposibilă
continuarea căsătoriei.
§2. Divortul prin acordul sotilor pe cale judiciară
Conditiile
Art. 374. - (1) Divortul prin acordul sotilor poate fi pronuntat indiferent de data
încheierii căsătoriei si indiferent dacă există sau nu copii minori rezultati din căsătorie.
(2) Divortul prin acordul sotilor nu poate fi admis dacă unul dintre soti este pus sub
interdictie.
(3) Instanta este obligată să verifice existenta consimtământului liber si neviciat al
fiecărui sot.
§3. Divortul prin acordul sotilor pe cale administrativă sau prin procedură notarială
Conditiile
Art. 375. - (1) Dacă sotii sunt de acord cu divortul si nu au copii minori, născuti
din căsătorie sau adoptati, ofiterul de stare civilă sau notarul public de la locul
căsătoriei sau al ultimei locuinte comune a sotilor poate constata desfacerea căsătoriei
prin acordul sotilor, eliberându-le un certificat de divort, potrivit legii.
(2) Dispozitiile art. 374 alin. (2) rămân aplicabile.
Procedura
Art. 376. - (1) Cererea de divort se depune de soti împreună. Ofiterul de stare
civilă sau notarul public înregistrează cererea si le acordă un termen de 30 de zile
pentru eventuala retragere a cererii de divort.
(2) La expirarea acestui termen, ofiterul de stare civilă sau, după caz, notarul public
verifică dacă sotii stăruie să divorteze si dacă, în acest sens, consimtământul lor este
liber si neviciat.
(3) Dacă sotii stăruie în divort, ofiterul de stare civilă sau, după caz, notarul public
eliberează certificatul de divort fără să facă vreo mentiune cu privire la culpa sotilor.
(4) Dispozitiile art. 383 alin. (1) si (3) se aplică în mod corespunzător. Dacă sotii nu
se înteleg asupra numelui de familie pe care să îl poarte după divort, ofiterul de stare
civilă sau, după caz, notarul public emite o dispozitie de respingere a cererii de divort
si îndrumă sotii să se adreseze instantei de judecată, potrivit prevederilor art. 374.
(5) Solutionarea cererilor privind alte efecte ale divortului asupra cărora sotii nu se
înteleg este de competenta instantei judecătoresti.
Mentiunea în actul de căsătorie
Art. 377. - (1) Când cererea de divort este depusă la primăria unde s-a încheiat
căsătoria, ofiterul de stare civilă, după emiterea certificatului de divort, face cuvenita
mentiune în actul de căsătorie.
(2) În cazul depunerii cererii la primăria în a cărei rază teritorială sotii au avut ultima
locuintă comună, ofiterul de stare civilă emite certificatul de divort si înaintează, de
îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria,
spre a se face mentiune în actul de căsătorie.
(3) În cazul constatării divortului de către notarul public, acesta emite certificatul de
divort si înaintează, de îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului unde
s-a încheiat căsătoria, spre a se face mentiune în actul de căsătorie.
Refuzul ofiterului de stare civilă
sau notarului public
Art. 378. - (1) Dacă nu sunt îndeplinite conditiile art. 375, ofiterul de stare civilă
sau, după caz, notarul public respinge cererea de divort.
(2) Împotriva refuzului ofiterului de stare civilă sau notarului public nu există cale
de atac, dar sotii se pot adresa cu cererea de divort instantei de judecată, pentru a
dispune desfacerea căsătoriei prin acordul lor sau în baza unui alt temei prevăzut de
lege.
(3) Pentru repararea prejudiciului prin refuzul abuziv al ofiterului de stare civilă sau
notarului public de a constata desfacerea căsătoriei prin acordul sotilor si de a emite
certificatul de divort, oricare dintre soti se poate adresa, pe cale separată, instantei
competente.
§4. Divortul din culpă
Conditiile
Art. 379. - (1) În cazul prevăzut la art. 373 lit. b), divortul se poate pronunta dacă
instanta stabileste culpa unuia dintre soti în destrămarea căsătoriei. Cu toate acestea,
dacă din probele administrate rezultă culpa ambilor soti, instanta poate pronunta
divortul din culpa lor comună, chiar dacă numai unul dintre ei a făcut cerere de divort.
Dacă culpa apartine în totalitate reclamantului, sunt aplicabile prevederile art. 388.
(2) În ipoteza prevăzută la art. 373 lit. c), divortul se pronuntă din culpa exclusivă
a sotului reclamant, cu exceptia situatiei în care pârâtul se declară de acord cu divortul,
când acesta se pronuntă fără a se face mentiune despre culpa sotilor.
Continuarea actiunii de divort
Art. 380. - (1) În situatia prevăzută la art. 379 alin. (1), dacă sotul reclamant
decedează în timpul procesului, mostenitorii săi pot continua actiunea de divort.
(2) Actiunea continuată de mostenitori este admisă numai dacă instanta constată
culpa exclusivă a sotului pârât.
§5. Divortul din cauza stării sănătătii unui sot
Conditiile divortului
Art. 381. - În cazul prevăzut la art. 373 lit. d), desfacerea căsătoriei se pronuntă
fără a se face mentiune despre culpa sotilor.
SECTIUNEA a 2-a
Efectele divortului
§1. Data desfacerii căsătoriei
Data desfacerii căsătoriei
Art. 382. - (1) Căsătoria este desfăcută din ziua când hotărârea prin care s-a
pronuntat divortul a rămas definitivă.
(2) Prin exceptie, dacă actiunea de divort este continuată de mostenitorii sotului
reclamant, potrivit art. 380, căsătoria se socoteste desfăcută la data decesului.
(3) În cazul prevăzut la art. 375, căsătoria este desfăcută pe data eliberării
certificatului de divort.
§2. Efectele divortului cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre soti
Numele de familie după căsătorie
Art. 383. - (1) La desfacerea căsătoriei prin divort, sotii pot conveni să păstreze
numele purtat în timpul căsătoriei. Instanta ia act de această întelegere prin hotărârea
de divort.
(2) Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soti sau de interesul
superior al copilului, instanta poate să încuviinteze ca sotii să păstreze numele purtat
în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei întelegeri între ei.
(3) Dacă nu a intervenit o întelegere sau dacă instanta nu a dat încuviintarea,
fiecare dintre fostii soti poartă numele dinaintea căsătoriei.
Drepturile sotului divortat
Art. 384. - (1) Divortul este considerat pronuntat împotriva sotului din a cărui culpă
exclusivă s-a desfăcut căsătoria.
(2) Sotul împotriva căruia a fost pronuntat divortul pierde drepturile pe care legea
sau conventiile încheiate anterior cu tertii le atribuie acestuia.
(3) Aceste drepturi nu sunt pierdute în cazul culpei comune sau al divortului prin
acordul sotilor.
§3. Efectele divortului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soti
I. Efecte cu privire la regimul matrimonial
Încetarea regimului matrimonial
Art. 385. - (1) În cazul divortului, regimul matrimonial încetează între soti la data
introducerii cererii de divort.
(2) Cu toate acestea, oricare dintre soti sau amândoi, împreună, în cazul divortului
prin acordul lor, pot cere instantei de divort să constate că regimul matrimonial a
încetat de la data separatiei în fapt.
(3) Prevederile acestui articol se aplică în mod corespunzător si în cazul divortului
prevăzut la art. 375.
Actele încheiate în frauda
celuilalt sot
Art. 386. - (1) Actele mentionate la art. 346 alin. (2), precum si actele din care se
nasc obligatii în sarcina comunitătii, încheiate de unul dintre soti după data introducerii
cererii de divort, sunt lovite de nulitate relativă, dacă au fost făcute în frauda celuilalt
sot.
(2) Dispozitiile art. 345 alin. (4) rămân aplicabile.
Opozabilitatea fată de terti
Art. 387. - (1) Hotărârea judecătorească prin care s-a pronuntat divortul si, după
caz, certificatul de divort prevăzut la art. 375 sunt opozabile fată de terti, în conditiile
legii.
(2) Dispozitiile art. 291, 334 si 335 sunt aplicabile în mod corespunzător, inclusiv
în cazul prevăzut la art. 375.
II. Dreptul la despăgubiri
Acordarea despăgubirilor
Art. 388. - Distinct de dreptul la prestatia compensatorie prevăzut la art. 390, sotul
nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere sotului
vinovat să îl despăgubească. Instanta de tutelă solutionează cererea prin hotărârea
de divort.
III. Obligatia de întretinere între fostii soti
Obligatia de întretinere
Art. 389. - (1) Prin desfacerea căsătoriei, obligatia de întretinere între soti
încetează.
(2) Sotul divortat are dreptul la întretinere, dacă se află în nevoie din pricina unei
incapacităti de muncă survenite înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei. El are
drept la întretinere si atunci când incapacitatea se iveste în decurs de un an de la
desfacerea căsătoriei, însă numai dacă incapacitatea este cauzată de o împrejurare
în legătură cu căsătoria.
(3) Întretinerea datorată potrivit dispozitiilor alin. (2) se stabileste până la o pătrime
din venitul net al celui obligat la plata ei, în raport cu mijloacele sale si cu starea de
nevoie a creditorului. Această întretinere, împreună cu întretinerea datorată copiilor,
nu va putea depăsi jumătate din venitul net al celui obligat la plată.
(4) Când divortul este pronuntat din culpa exclusivă a unuia dintre soti, acesta nu
beneficiază de prevederile alin. (2) si (3) decât timp de un an de la desfacerea
căsătoriei.
(5) În afara altor cazuri prevăzute de lege, obligatia de întretinere încetează prin
recăsătorirea celui îndreptătit.
IV. Prestatia compensatorie
Conditiile prestatiei compensatorii
Art. 390. - (1) În cazul în care divortul se pronuntă din culpa exclusivă a sotului
pârât, sotul reclamant poate beneficia de o prestatie care să compenseze, atât cât
este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care divortul l-ar determina în conditiile de
viată ale celui care o solicită.
(2) Prestatia compensatorie se poate acorda numai în cazul în care căsătoria a
durat cel putin 20 de ani.
(3) Sotul care solicită prestatia compensatorie nu poate cere de la fostul său sot si
pensie de întretinere, în conditiile art. 389.
Stabilirea prestatiei compensatorii
Art. 391. - (1) Prestatia compensatorie nu se poate solicita decât odată cu
desfacerea căsătoriei.
(2) La stabilirea prestatiei compensatorii se tine seama atât de resursele sotului
care o solicită, cât si de mijloacele celuilalt sot din momentul divortului, de efectele pe
care le are sau le va avea lichidarea regimului matrimonial, precum si de orice alte
împrejurări previzibile de natură să le modifice, cum ar fi vârsta si starea de sănătate
a sotilor, contributia la cresterea copiilor minori pe care a avut-o si urmează să o aibă
fiecare sot, pregătirea profesională, posibilitatea de a desfăsura o activitate
producătoare de venituri si altele asemenea.
Forma prestatiei compensatorii
Art. 392. - (1) Prestatia compensatorie poate fi stabilită în bani, sub forma unei
sume globale sau a unei rente viagere, ori în natură, sub forma uzufructului asupra
unor bunuri mobile sau imobile care apartin debitorului.
(2) Renta poate fi stabilită într-o cotă procentuală din venitul debitorului sau într-o
sumă de bani determinată.
(3) Renta si uzufructul se pot constitui pe toată durata vietii celui care solicită
prestatia compensatorie sau pentru o perioadă mai scurtă, care se stabileste prin
hotărârea de divort.
Garantiile
Art. 393. - Instanta, la cererea sotului creditor, îl poate obliga pe sotul debitor să
constituie o garantie reală sau să dea cautiune pentru a asigura executarea rentei.
Modificarea prestatiei compensatorii
Art. 394. - (1) Instanta poate mări sau micsora prestatia compensatorie, dacă se
modifică, în mod semnificativ, mijloacele debitorului si resursele creditorului.
(2) În cazul în care prestatia compensatorie constă într-o sumă de bani, aceasta
se indexează de drept, trimestrial, în functie de rata inflatiei.
Încetarea prestatiei compensatorii
Art. 395. - Prestatia compensatorie încetează prin decesul unuia dintre soti, prin
recăsătorirea sotului creditor, precum si atunci când acesta obtine resurse de natură
să îi asigure conditii de viată asemănătoare celor din timpul căsătoriei.
§4. Efectele divortului cu privire la raporturile dintre părinti si copiii lor minori
Raporturile dintre părintii divortati
si copiii lor minori
Art. 396. - (1) Instanta de tutelă hotărăste, odată cu pronuntarea divortului, asupra
raporturilor dintre părintii divortati si copiii lor minori, tinând seama de interesul superior
al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum si, dacă este
cazul, de învoiala părintilor, pe care îi ascultă.
(2) Dispozitiile art. 264 sunt aplicabile.
Exercitarea autoritătii părintesti
de către ambii părinti
Art. 397. - După divort, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinti,
afară de cazul în care instanta decide altfel.
Exercitarea autoritătii părintesti
de către un singur părinte
Art. 398. - (1) Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior
al copilului, instanta hotărăste ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de
către unul dintre părinti.
(2) Celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de crestere si
educare a copilului, precum si dreptul de a consimti la adoptia sau la căsătoria
acestuia.
Exercitarea autoritătii părintesti
de către alte persoane
Art. 399. - (1) În mod exceptional, instanta de tutelă poate hotărî plasamentul
copilului la o rudă sau la o altă familie ori persoană, cu consimtământul acestora, sau
într-o institutie de ocrotire. Acestea exercită drepturile si îndatoririle care revin părintilor
cu privire la persoana copilului.
(2) Instanta stabileste dacă drepturile cu privire la bunurile copilului se exercită de
către părinti în comun sau de către unul dintre ei.
Locuinta copilului după divort
Art. 400. - (1) În lipsa întelegerii dintre părinti sau dacă aceasta este contrară
interesului superior al copilului, instanta de tutelă stabileste, odată cu pronuntarea
divortului, locuinta copilului minor la părintele cu care locuieste în mod statornic.
(2) Dacă până la divort copilul a locuit cu ambii părinti, instanta îi stabileste locuinta
la unul dintre ei, tinând seama de interesul său superior.
(3) În mod exceptional, si numai dacă este în interesul superior al copilului, instanta
poate stabili locuinta acestuia la bunici sau la alte rude ori persoane, cu
consimtământul acestora, ori la o institutie de ocrotire. Acestea exercită
supravegherea copilului si îndeplinesc toate actele obisnuite privind sănătatea,
educatia si învătătura sa.
Drepturile părintelui separat
de copil
Art. 401. - (1) În cazurile prevăzute la art. 400, părintele sau, după caz, părintii
separati de copilul lor au dreptul de a avea legături personale cu acesta.
(2) În caz de neîntelegere între părinti, instanta de tutelă decide cu privire la
modalitătile de exercitare a acestui drept. Ascultarea copilului este obligatorie, art. 264
fiind aplicabil.
Stabilirea contributiei părintilor
Art. 402. - (1) Instanta de tutelă, prin hotărârea de divort, stabileste contributia
fiecărui părinte la cheltuielile de crestere, educare, învătătură si pregătire profesională
a copiilor.
(2) Dispozitiile titlului V privind obligatia de întretinere se aplică în mod
corespunzător.
Modificarea măsurilor luate
cu privire la copil
Art. 403. - În cazul schimbării împrejurărilor, instanta de tutelă poate modifica
măsurile cu privire la drepturile si îndatoririle părintilor divortati fată de copii lor minori,
la cererea oricăruia dintre părinti sau a unui alt membru de familie, a copilului, a
institutiei de ocrotire, a institutiei publice specializate pentru protectia copilului sau a
procurorului.
Raporturile dintre părinti si copiii
lor minori în alte cazuri
Art. 404. - În cazul prevăzut la art. 293 alin. (2), instanta hotărăste asupra
raporturilor dintre părinti si copiii lor minori, dispozitiile art. 396-403 fiind aplicabile în
mod corespunzător.
TITLUL III
Rudenia
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Notiunea
Art. 405. - (1) Rudenia firească este legătura bazată pe descendenta unei
persoane dintr-o altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent
comun.
(2) Rudenia civilă este legătura rezultată din adoptia încheiată în conditiile
prevăzute de lege.
Rudenia în linie dreaptă
sau colaterală
Art. 406. - (1) Rudenia este în linie dreaptă în cazul descendentei unei persoane
dintr-o altă persoană si poate fi ascendentă sau descendentă.
(2) Rudenia este în linie colaterală atunci când rezultă din faptul că mai multe
persoane au un ascendent comun.
(3) Gradul de rudenie se stabileste astfel:
a) în linie dreaptă, după numărul nasterilor: astfel, copiii si părintii sunt rude de
gradul întâi, nepotii si bunicii sunt rude de gradul al doilea;
b) în linie colaterală, după numărul nasterilor, urcând de la una dintre rude până la
ascendentul comun si coborând de la acesta până la cealaltă rudă; astfel, fratii sunt
rude de gradul al doilea, unchiul sau mătusa si nepotul, de gradul al treilea, verii
primari, de gradul al patrulea.
Afinitatea
Art. 407. - (1) Afinitatea este legătura dintre un sot si rudele celuilalt sot.
(2) Rudele sotului sunt, în aceeasi linie si acelasi grad, afinii celuilalt sot.
CAPITOLUL II
Filiatia
SECTIUNEA 1
Stabilirea filiatiei
§1. Dispozitii generale
Modurile de stabilire a filiatiei
Art. 408. - (1) Filiatia fată de mamă rezultă din faptul nasterii; ea se poate stabili
si prin recunoastere sau prin hotărâre judecătorească.
(2) Filiatia fată de tatăl din căsătorie se stabileste prin efectul prezumtiei de
paternitate.
(3) Filiatia fată de tatăl din afara căsătoriei se stabileste prin recunoastere sau prin
hotărâre judecătorească, după caz.
Dovada filiatiei
Art. 409. - (1) Filiatia se dovedeste prin actul de nastere întocmit în registrul de
stare civilă, precum si cu certificatul de nastere eliberat pe baza acestuia.
(2) În cazul copilului din căsătorie, dovada se face prin actul de nastere si prin actul
de căsătorie al părintilor, trecute în registrele de stare civilă, precum si prin certificatele
de stare civilă corespunzătoare.
Posesia de stat
Art. 410. - (1) Posesia de stat este starea de fapt care indică legăturile de filiatie
si rudenie dintre copil si familia din care se pretinde că face parte. Ea constă, în
principal, în oricare dintre următoarele împrejurări:
a) o persoană se comportă fată de un copil ca fiind al său, îngrijindu-se de
cresterea si educarea sa, iar copilul se comportă fată de această persoană ca fiind
părintele său;
b) copilul este recunoscut de către familie, în societate si, când este cazul, de către
autoritătile publice, ca fiind al persoanei despre care se pretinde că este părintele său;
c) copilul poartă numele persoanei despre care se pretinde că este părintele său.
(2) Posesia de stat trebuie să fie continuă, pasnică, publică si neechivocă.
Posesia de stat conformă cu actul
de nastere
Art. 411. - (1) Nicio persoană nu poate reclama o altă filiatie fată de mamă decât
aceea ce rezultă din actul său de nastere si posesia de stat conformă cu acesta.
(2) Nimeni nu poate contesta filiatia fată de mamă a persoanei care are o posesie
de stat conformă cu actul său de nastere.
(3) Cu toate acestea, dacă printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că a avut
loc o substituire de copil ori că a fost înregistrată ca mamă a unui copil o altă femeie
decât aceea care l-a născut, se poate face dovada adevăratei filiatii cu orice mijloc de
probă.
Timpul legal al conceptiunii
Art. 412. - (1) Intervalul de timp cuprins între a trei suta si a o sută optzecea zi
dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiunii. El se calculează zi cu zi.
(2) Prin mijloace de probă stiintifice se poate face dovada conceptiunii copilului
într-o anumită perioadă din intervalul de timp prevăzut la alin. (1) sau chiar în afara
acestui interval.
Domeniul de aplicare
Art. 413. - Dispozitiile prezentului capitol referitoare la copil sunt aplicabile si
persoanei majore a cărei filiatie este cercetată.
§2. Prezumtia de paternitate
Prezumtia de paternitate
Art. 414. - (1) Copilul născut sau conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe sotul
mamei.
(2) Paternitatea poate fi tăgăduită, dacă este cu neputintă ca sotul mamei să fie
tatăl copilului.
§3. Recunoasterea copilului
Felurile recunoasterii
Art. 415. - (1) Dacă nasterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă sau
copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinti necunoscuti, mama
îl poate recunoaste pe copil.
(2) Copilul conceput si născut în afara căsătoriei poate fi recunoscut de către tatăl
său.
(3) După moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat
descendenti firesti.
Formele recunoasterii
Art. 416. - (1) Recunoasterea poate fi făcută prin declaratie la serviciul de stare
civilă, prin înscris autentic sau prin testament.
(2) Dacă recunoasterea este făcută prin înscris autentic, o copie a acestuia este
trimisă din oficiu serviciului de stare civilă competent, pentru a se face mentiunea
corespunzătoare în registrele de stare civilă.
(3) Recunoasterea, chiar dacă a fost făcută prin testament, este irevocabilă.
Recunoasterea de către
minorul necăsătorit
Art. 417. - Minorul necăsătorit îl poate recunoaste singur pe copilul său, dacă are
discernământ la momentul recunoasterii.
Nulitatea absolută a recunoasterii
Art. 418. - Recunoasterea este lovită de nulitate absolută dacă:
a) a fost recunoscut un copil a cărui filiatie, stabilită potrivit legii, nu a fost înlăturată.
Cu toate acestea, dacă filiatia anterioară a fost înlăturată prin hotărâre judecătorească,
recunoasterea este valabilă;
b) a fost făcută după decesul copilului, iar acesta nu a lăsat descendenti firesti;
c) a fost făcută în alte forme decât cele prevăzute de lege.
Nulitatea relativă a recunoasterii
Art. 419. - (1) Recunoasterea poate fi anulată pentru eroare, dol sau violentă.
(2) Prescriptia dreptului la actiune începe să curgă de la data încetării violentei ori,
după caz, a descoperirii erorii sau dolului.
Contestarea recunoasterii de filiatie
Art. 420. - (1) Recunoasterea care nu corespunde adevărului poate fi contestată
oricând si de orice persoană interesată.
(2) Dacă recunoasterea este contestată de celălalt părinte, de copilul recunoscut
sau de descendentii acestuia, dovada filiatiei este în sarcina autorului recunoasterii
sau a mostenitorilor săi.
§4. Actiuni privind filiatia
I. Contestarea filiatiei
Actiunea în contestatia filiatiei
Art. 421. - (1) Orice persoană interesată poate contesta oricând, prin actiune în
justitie, filiatia stabilită printr-un act de nastere ce nu este conform cu posesia de stat.
(2) În acest caz, filiatia se dovedeste prin certificatul medical constatator al nasterii,
prin expertiza medico-legală de stabilire a filiatiei sau, în lipsa certificatului ori în cazul
imposibilitătii efectuării expertizei, prin orice mijloc de probă, inclusiv prin posesia de
stat.
(3) Cu toate acestea, dovada filiatiei nu se face prin martori decât în cazul prevăzut
la art. 411 alin. (3) sau atunci când există înscrisuri care fac demnă de crezare
actiunea formulată.
II. Actiunea în stabilirea filiatiei fată de mamă
Actiunea în stabilirea maternitătii
Art. 422. - În cazul în care, din orice motiv, dovada filiatiei fată de mamă nu se
poate face prin certificatul constatator al nasterii ori în cazul în care se contestă
realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al nasterii, filiatia fată de mamă se
poate stabili printr-o actiune în stabilirea maternitătii, în cadrul căreia pot fi administrate
orice mijloace de probă.
Regimul juridic al actiunii
în stabilirea maternitătii
Art. 423. - (1) Dreptul la actiunea în stabilirea filiatiei fată de mamă apartine
copilului si se porneste, în numele acestuia, de către reprezentantul său legal.
(2) Actiunea poate să fie pornită sau, după caz, continuată si de mostenitorii
copilului, în conditiile legii.
(3) Actiunea poate fi introdusă si împotriva mostenitorilor pretinsei mame.
(4) Dreptul la actiune este imprescriptibil.
(5) Dacă însă copilul a decedat înainte de a introduce actiunea, mostenitorii săi
pot să o introducă în termen de un an de la data decesului.
III. Actiunea în stabilirea paternitătii din afara căsătoriei
Stabilirea paternitătii
prin hotărâre judecătorească
Art. 424. - Dacă tatăl din afara căsătoriei nu îl recunoaste pe copil, paternitatea
acestuia se poate stabili prin hotărâre judecătorească.
Actiunea în stabilirea paternitătii
Art. 425. - (1) Actiunea în stabilirea paternitătii din afara căsătoriei apartine
copilului si se porneste în numele lui de către mamă, chiar dacă este minoră, sau de
către reprezentantul lui legal.
(2) Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată si de mostenitorii copilului, în
conditiile legii.
(3) Actiunea în stabilirea paternitătii poate fi pornită si împotriva mostenitorilor
pretinsului tată.
Prezumtia filiatiei fată
de pretinsul tată
Art. 426. - (1) Paternitatea se prezumă dacă se dovedeste că pretinsul tată a
convietuit cu mama copilului în perioada timpului legal al conceptiunii.
(2) Prezumtia este înlăturată dacă pretinsul tată dovedeste că este exclus ca el să
îl fi conceput pe copil.
Termenul de prescriptie
Art. 427. - (1) Dreptul la actiunea în stabilirea paternitătii nu se prescrie în timpul
vietii copilului.
(2) Dispozitiile art. 423 alin. (5) se aplică în mod corespunzător.
Despăgubirile
Art. 428. - (1) Mama copilului poate cere pretinsului tată să îi plătească jumătate
din:
a) cheltuielile nasterii si ale lehuziei;
b) cheltuielile făcute cu întretinerea ei în timpul sarcinii si în perioada de lehuzie.
(2) Mama poate solicita aceste despăgubiri chiar si atunci când copilul s-a născut
mort sau a murit înainte de pronuntarea hotărârii privind stabilirea paternitătii.
(3) Dreptul la actiune al mamei se prescrie în termen de 3 ani de la nasterea
copilului.
(4) Mama nu poate cere aceste despăgubiri dacă nu a formulat si actiune pentru
stabilirea paternitătii.
(5) În afara cheltuielilor prevăzute la alin. (1), mama si mostenitorii ei au dreptul la
despăgubiri pentru orice alte prejudicii, potrivit dreptului comun.
IV. Actiuni privind filiatia fată de tatăl din căsătorie
Actiunea în tăgada paternitătii
Art. 429. - (1) Actiunea în tăgada paternitătii poate fi pornită de sotul mamei, de
mamă, de tatăl biologic, precum si de copil. Ea poate fi pornită sau, după caz,
continuată si de mostenitorii acestora, în conditiile legii.
(2) Actiunea se introduce de către sotul mamei împotriva copilului; când acesta
este decedat, actiunea se porneste împotriva mamei sale si, dacă este cazul, a altor
mostenitori ai săi.
(3) Dacă sotul este pus sub interdictie, actiunea poate fi pornită de tutore, iar în
lipsă, de un curator numit de instanta judecătorească.
(4) Mama sau copilul poate introduce actiunea împotriva sotului. Dacă acesta este
decedat, actiunea se porneste împotriva mostenitorilor lui.
(5) Tatăl biologic poate introduce actiunea împotriva sotului mamei si a copilului.
Dacă acestia sunt decedati, actiunea se porneste împotriva mostenitorilor.
Tăgada paternitătii
de către sotul mamei
Art. 430. - (1) Sotul mamei poate introduce actiunea în tăgada paternitătii în
termen de 3 ani, care curge fie de la data la care sotul a cunoscut că este prezumat
tată al copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumtia nu corespunde
realitătii.
(2) Termenul nu curge împotriva sotului pus sub interdictie judecătorească si, chiar
dacă actiunea nu a fost pornită de tutore, ea poate fi introdusă de sot în termen de
3 ani de la data ridicării interdictiei.
(3) Dacă sotul a murit înainte de împlinirea termenului mentionat la alin. (1), fără a
porni actiunea, aceasta poate fi pornită de către mostenitori în termen de un an de la
data decesului.
Tăgada paternitătii de către mamă
Art. 431. - (1) Actiunea în tăgada paternitătii poate fi pornită de către mamă în
termen de 3 ani de la data nasterii copilului.
(2) Dispozitiile art. 429 alin. (3) si art. 430 alin. (2) si (3) se aplică în mod
corespunzător.
Tăgada paternitătii
de către pretinsul tată biologic
Art. 432. - (1) Actiunea în tăgada paternitătii introdusă de către cel care se
pretinde tată biologic poate fi admisă numai dacă acesta face dovada paternitătii sale
fată de copil.
(2) Dreptul la actiune nu se prescrie în timpul vietii tatălui biologic. Dacă acesta a
decedat, actiunea poate fi formulată de mostenitorii săi în termen de cel mult un an de
la data decesului.
(3) Dispozitiile art. 429 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Tăgada paternitătii de către copil
si de către mostenitori
Art. 433. - (1) Actiunea în tăgada paternitătii se porneste de copil, în timpul
minoritătii sale, prin reprezentantul său legal.
(2) Dreptul la actiune nu se prescrie în timpul vietii copilului.
(3) Dispozitiile art. 423 alin. (5) si art. 429 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
Contestarea filiatiei fată de tatăl
din căsătorie
Art. 434. - Orice persoană interesată poate cere, oricând, instantei să constate
că nu sunt întrunite conditiile pentru ca prezumtia de paternitate să se aplice unui copil
înregistrat în actele de stare civilă ca fiind născut din căsătorie.
V. Dispozitii comune privind actiunile referitoare la filiatie
Filiatia legal stabilită
Art. 435. - (1) Atât timp cât o legătură de filiatie legal stabilită nu a fost contestată
în justitie, nu se poate stabili, pe nicio cale, o altă filiatie.
(2) Dispozitiile art. 99 alin. (4) rămân aplicabile.
Citarea părintilor si a copilului
Art. 436. - Părintii si copilul vor fi citati în toate cauzele referitoare la filiatie, chiar
si atunci când nu au calitatea de reclamant sau de pârât.
Inadmisibilitatea renuntării
Art. 437. - (1) În actiunile privitoare la filiatie nu se poate renunta la drept.
(2) De asemenea, cel care introduce o actiune privitoare la filiatie în numele unui
copil sau al unei persoane puse sub interdictie judecătorească, precum si copilul minor
care a introdus singur, potrivit legii, o astfel de actiune nu pot renunta la judecarea ei.
Situatia copilului
Art. 438. - (1) Prin hotărârea de admitere a actiunii instanta se pronuntă si cu
privire la stabilirea numelui copilului, exercitarea autoritătii părintesti si obligatia
părintilor de a-l întretine pe copil.
(2) În cazul în care admite o actiune în contestarea filiatiei, instanta poate stabili,
dacă este cazul, modul în care copilul păstrează legături personale cu acela care l-a
crescut.
Actiunea formulată în caz
de mostenire vacantă
Art. 439. - În cazul în care, potrivit legii, o actiune privitoare la filiatie poate fi
pornită împotriva mostenitorilor, iar mostenirea este vacantă, actiunea poate fi
introdusă împotriva comunei, orasului sau, după caz, municipiului de la locul
deschiderii mostenirii. Citarea în proces a renuntătorilor, dacă există, este obligatorie.
Efectele stabilirii filiatiei asupra
unui proces penal
Art. 440. - În cazul infractiunilor a căror calificare presupune existenta unui raport
de filiatie care nu este legal stabilit, hotărârea penală nu poate fi pronuntată înainte de
rămânerea definitivă a hotărârii civile privitoare la raportul de filiatie.
SECTIUNEA a 2-a
Reproducerea umană asistată medical cu tert donator
Regimul filiatiei
Art. 441. - (1) Reproducerea umană asistată medical cu tert donator nu determină
nicio legătură de filiatie între copil si donator.
(2) În acest caz, nicio actiune în răspundere nu poate fi pornită împotriva
donatorului.
(3) Părinti, în sensul dat de prezenta sectiune, nu pot fi decât un bărbat si o femeie
sau o femeie singură.
Conditiile
Art. 442. - (1) Părintii care, pentru a avea un copil, doresc să recurgă la
reproducerea asistată medical cu tert donator trebuie să îsi dea consimtământul în
prealabil, în conditii care să asigure deplina confidentialitate, în fata unui notar public
care să le explice, în mod expres, consecintele actului lor cu privire la filiatie.
(2) Consimtământul rămâne fără efect în cazul decesului, al formulării unei cereri
de divort sau al separatiei în fapt, survenite anterior momentului conceptiunii realizate
în cadrul reproducerii umane asistate medical. El poate fi revocat oricând, în scris,
inclusiv în fata medicului chemat să asigure asistenta pentru reproducerea cu tert
donator.
Contestarea filiatiei
Art. 443. - (1) Nimeni nu poate contesta filiatia copilului pentru motive ce tin de
reproducerea asistată medical si nici copilul astfel născut nu poate contesta filiatia sa.
(2) Cu toate acestea, sotul mamei poate tăgădui paternitatea copilului, în conditiile
legii, dacă nu a consimtit la reproducerea asistată medical realizată cu ajutorul unui
tert donator.
(3) În cazul în care copilul nu a fost conceput în acest mod, dispozitiile privind
tăgăduirea paternitătii rămân aplicabile.
Răspunderea tatălui
Art. 444. - Cel care, după ce a consimtit la reproducerea asistată medical cu tert
donator, nu recunoaste copilul astfel născut în afara căsătoriei răspunde fată de mamă
si fată de copil. În acest caz, paternitatea copilului este stabilită pe cale judecătorească
în conditiile art. 411 si 423.
Confidentialitatea informatiilor
Art. 445. - (1) Orice informatii privind reproducerea umană asistată medical sunt
confidentiale.
(2) Cu toate acestea, în cazul în care, în lipsa unor astfel de informatii, există riscul
unui prejudiciu grav pentru sănătatea unei persoane astfel concepute sau a
descendentilor acesteia, instanta poate autoriza transmiterea lor, în mod confidential,
medicului sau autoritătilor competente.
(3) De asemenea, oricare dintre descendentii persoanei astfel concepute poate să
se prevaleze de acest drept, dacă faptul de a fi privat de informatiile pe care le cere
poate să prejudicieze grav sănătatea sa ori pe cea a unei persoane care îi este
apropiată.
Raporturile dintre tată si copil
Art. 446. - Tatăl are aceleasi drepturi si obligatii fată de copilul născut prin
reproducere asistată medical cu tert donator ca si fată de un copil născut prin
conceptiune naturală.
Regulile aplicabile
Art. 447. - Reproducerea umană asistată medical cu tert donator, regimul său
juridic, asigurarea confidentialitătii informatiilor care tin de aceasta, precum si modul
de transmitere a lor se stabilesc prin lege specială.
SECTIUNEA a 3-a
Situatia legală a copilului
Egalitatea în drepturi a copiilor
Art. 448. - Copilul din afara căsătoriei a cărui filiatie a fost stabilită potrivit legii are,
fată de fiecare părinte si rudele acestuia, aceeasi situatie ca si aceea a unui copil din
căsătorie.
Numele copilului din căsătorie
Art. 449. - (1) Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părintilor săi.
(2) Dacă părintii nu au un nume comun, copilul ia numele unuia dintre ei sau
numele lor reunite. În acest caz numele copilului se stabileste prin acordul părintilor
si se declară, odată cu nasterea copilului, la serviciul de stare civilă.
(3) În lipsa acordului părintilor, instanta de tutelă hotărăste si comunică de îndată
hotărârea rămasă definitivă la serviciul de stare civilă unde a fost înregistrată nasterea.
Numele copilului din afara
căsătoriei
Art. 450. - (1) Copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre
părinti fată de care filiatia a fost mai întâi stabilită.
(2) În cazul în care filiatia a fost stabilită ulterior si fată de celălalt părinte, copilul,
prin acordul părintilor, poate lua numele de familie al părintelui fată de care si-a stabilit
filiatia ulterior sau numele reunite ale acestora. Noul nume de familie al copilului se
declară de către părinti, împreună, la serviciul de stare civilă la care a fost înregistrată
nasterea. În lipsa acordului părintilor se aplică dispozitiile art. 449 alin. (3).
(3) În cazul în care copilul si-a stabilit filiatia în acelasi timp fată de ambii părinti, se
aplică în mod corespunzător dispozitiile art. 449 alin. (2) si (3).
CAPITOLUL III
Adoptia
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
Notiunea
Art. 451. - Adoptia este operatiunea juridică prin care se creează legătura de
filiatie între adoptator si adoptat, precum si legături de rudenie între adoptat si rudele
adoptatorului.
Principiile adoptiei
Art. 452. - Adoptia este supusă cumulativ următoarelor principii:
a) interesul superior al copilului;
b) necesitatea de a asigura cresterea si educarea copilului într-un mediu familial;
c) continuitatea cresterii si educării copilului, tinându-se seama de originea sa
etnică, lingvistică, religioasă si culturală.
Adoptia internatională
Art. 453. - Conditiile si procedura adoptiei internationale, ca si efectele acesteia
asupra cetăteniei copilului se stabilesc prin lege specială.
Procedura adoptiei
Art. 454. - (1) Adoptia se încuviintează de către instanta de tutelă.
(2) Procedura adoptiei este reglementată prin lege specială.
SECTIUNEA a 2-a
Conditiile de fond ale adoptiei
§1. Persoanele care pot fi adoptate
Vârsta adoptatului
Art. 455. - (1) Copilul poate fi adoptat până la dobândirea capacitătii depline de
exercitiu.
(2) Cu toate acestea, poate fi adoptată, în conditiile legii, si persoana care a
dobândit capacitate deplină de exercitiu, dacă a fost crescută în timpul minoritătii de
către cel care doreste să o adopte.
Pluralitatea de adoptati - frati
si surori
Art. 456. - Adoptia fratilor, indiferent de sex, de către persoane sau familii diferite
se poate face numai dacă acest lucru este în interesul lor superior.
Interzicerea adoptiei între frati
Art. 457. - Adoptia între frati, indiferent de sex, este interzisă.
Situatia sotilor
Art. 458. - Adoptia a doi soti sau fosti soti de către acelasi adoptator sau familie
adoptatoare, precum si adoptia între soti sau fosti soti sunt interzise.
§2. Persoanele care pot adopta
Capacitatea si starea de sănătate
Art. 459. - Persoanele care nu au capacitate deplină de exercitiu, alienatii sau
debilii mintali, precum si cei cu boli psihice grave nu pot adopta.
Diferenta de vârstă
Art. 460. - (1) Adoptatorul trebuie să fie cu cel putin 18 ani mai în vârstă decât
adoptatul.
(2) Pentru motive temeinice, instanta de tutelă poate încuviinta adoptia chiar dacă
diferenta de vârstă dintre adoptat si adoptator este mai mică decât 18 ani, dar nu mai
putin de 16 ani.
Conditiile morale si materiale
Art. 461. - (1) Adoptatorul sau familia adoptatoare trebuie să îndeplinească
garantiile morale si conditiile materiale necesare cresterii, educării si dezvoltării
armonioase a copilului.
(2) Îndeplinirea conditiilor prevăzute la alin. (1) se atestă de către autoritătile
competente, potrivit legii speciale.
Adoptia simultană sau succesivă
Art. 462. - (1) Două persoane nu pot adopta împreună, nici simultan si nici
succesiv, cu exceptia cazului în care sunt sot si sotie.
(2) Cu toate acestea, o nouă adoptie poate fi încuviintată atunci când:
a) adoptatorul sau sotii adoptatori au decedat; în acest caz, adoptia anterioară se
consideră desfăcută pe data rămânerii definitive a hotărârii judecătoresti de
încuviintare a noii adoptii;
b) adoptia anterioară a încetat din orice alt motiv.
(3) Două persoane de acelasi sex nu pot adopta împreună.
§3. Consimtământul la adoptie
Persoanele care consimt la adoptie
Art. 463. - (1) Pentru încheierea unei adoptii este necesar consimtământul
următoarelor persoane:
a) părintii firesti ai adoptatului minor sau cel care exercită autoritatea părintească,
dacă părintii sunt necunoscuti, morti, declarati morti sau pusi sub interdictie
judecătorească;
b) adoptatul care a împlinit 10 ani;
c) adoptatorul sau, după caz, sotii din familia adoptatoare, când acestia adoptă
împreună;
d) sotul celui care adoptă, cu exceptia cazului în care lipsa discernământului îl pune
în imposibilitatea de a-si manifesta vointa.
(2) Nu este valabil consimtământul dat în considerarea promisiunii sau obtinerii
efective a unor foloase, indiferent de natura acestora.
Situatii speciale
privind consimtământul părintilor
Art. 464. - (1) Dacă unul dintre părintii firesti este necunoscut, mort, declarat mort,
precum si dacă se află, din orice motiv, în imposibilitate de a-si manifesta vointa,
consimtământul celuilalt părinte este îndestulător. Când ambii părinti se află în una
dintre aceste situatii, adoptia se poate încheia fără consimtământul lor.
(2) Părintele sau părintii decăzuti din exercitiul drepturilor părintesti ori cărora li s-a
aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintesti păstrează dreptul de a consimti la
adoptia copilului. În aceste cazuri, consimtământul celui care exercită autoritatea
părintească este si el obligatoriu.
(3) Persoana căsătorită care a adoptat un copil trebuie să consimtă la adoptia
aceluiasi copil de către sotul său. Consimtământul părintilor firesti nu mai este necesar
în acest caz.
Libertatea consimtământului
părintilor
Art. 465. - Părintii firesti ai copilului sau, după caz, cel care exercită autoritatea
părintească trebuie să consimtă la adoptie în mod liber, neconditionat si numai după
ce au fost informati în mod corespunzător asupra consecintelor adoptiei, în special
asupra încetării legăturilor de rudenie ale copilului cu familia sa de origine.
Darea si revocarea
consimtământului părintilor
Art. 466. - (1) Consimtământul la adoptie al părintilor firesti sau, după caz, al
tutorelui poate fi dat numai după trecerea unui termen de 60 de zile de la data nasterii
copilului.
(2) Consimtământul dat în conditiile alin. (1) poate fi revocat în termen de 30 de zile
de la data exprimării lui.
Refuzul părintilor
de a-si da consimtământul
Art. 467. - În cazul copilului abandonat, în mod exceptional, instanta de tutelă
poate trece peste refuzul părintilor firesti sau al tutorelui de a consimti la adoptie, dacă
se dovedeste, cu orice mijloc de probă, că acesta este abuziv si instanta apreciază că
adoptia este în interesul copilului, tinând seama si de consimtământul acestuia, dat în
conditiile legii.
Conditiile exprimării
consimtământului
Art. 468. - Conditiile în care îsi exprimă consimtământul persoanele chemate să
consimtă la adoptie sunt reglementate prin lege specială.
SECTIUNEA a 3-a
Efectele adoptiei
Data adoptiei
Art. 469. - Adoptia produce efecte de la data rămânerii definitive a hotărârii
judecătoresti prin care a fost încuviintată.
Efectele asupra rudeniei
Art. 470. - (1) Prin adoptie se stabilesc filiatia dintre adoptat si cel care adoptă,
precum si legături de rudenie între adoptat si rudele adoptatorului.
(2) Raporturile de rudenie încetează între adoptat si descendentii săi, pe de o parte,
si părintii firesti si rudele acestora, pe de altă parte.
(3) Când adoptator este sotul părintelui firesc sau adoptiv, legăturile de rudenie ale
adoptatului încetează numai în raport cu părintele firesc si rudele părintelui firesc care
nu este căsătorit cu adoptatorul.
Raporturile dintre adoptator
si adoptat
Art. 471. - (1) Adoptatorul are fată de copilul adoptat drepturile si îndatoririle
părintelui fată de copilul său firesc.
(2) În cazul în care cel care adoptă este sotul părintelui firesc al adoptatului,
drepturile si îndatoririle părintesti se exercită de către adoptator si părintele firesc
căsătorit cu acesta.
(3) Adoptatul are fată de adoptator drepturile si îndatoririle pe care le are orice
persoană fată de părintii săi firesti.
Decăderea adoptatorului
din exercitiul drepturilor părintesti
Art. 472. - Dacă adoptatorul este decăzut din exercitiul drepturilor părintesti,
instanta de tutelă, tinând seama de interesul superior al copilului, poate să instituie una
dintre măsurile de protectie prevăzute de lege. Ascultarea copilului este obligatorie,
dispozitiile art. 264 fiind aplicabile.
Numele adoptatului
Art. 473. - (1) Copilul adoptat dobândeste prin adoptie numele de familie al celui
care adoptă.
(2) Dacă adoptia se face de către 2 soti ori de către sotul care adoptă copilul
celuilalt sot, iar sotii au nume comun, copilul adoptat poartă acest nume. În cazul în
care sotii nu au nume de familie comun, ei sunt obligati să declare instantei care
încuviintează adoptia numele pe care acesta urmează să îl poarte. Dacă sotii nu se
înteleg, hotărăste instanta. Dispozitiile art. 264 rămân aplicabile.
(3) Pentru motive temeinice, instanta, încuviintând adoptia, la cererea adoptatorului
sau a familiei adoptatoare si cu consimtământul copilului care a împlinit vârsta de
10 ani, poate dispune schimbarea prenumelui copilului adoptat.
(4) În cazul adoptiei unei persoane căsătorite, care poartă un nume comun cu
celălalt sot, sotul adoptat poate lua numele adoptatorului, cu consimtământul celuilalt
sot, dat în fata instantei care încuviintează adoptia.
(5) Pe baza hotărârii definitive de încuviintare a adoptiei, serviciul de stare civilă
competent întocmeste, în conditiile legii, un nou act de nastere al copilului, în care
adoptatorii vor fi trecuti ca fiind părintii săi firesti. Vechiul act de nastere se păstrează,
mentionându-se pe marginea acestuia întocmirea noului act.
Informatiile cu privire la adoptie
Art. 474. - Informatiile cu privire la adoptie sunt confidentiale. Modul în care
adoptatul este informat cu privire la adoptie si la familia sa de origine, precum si
regimul juridic general al informatiilor privind adoptia se stabilesc prin lege specială.
SECTIUNEA a 4-a
Încetarea adoptiei
Încetarea adoptiei
Art. 475. - Adoptia încetează prin desfacere sau ca urmare a anulării ori a
constatării nulitătii sale.
Desfacerea de drept a adoptiei
Art. 476. - Adoptia este desfăcută de drept în cazul prevăzut la art. 462 alin. (2)
lit. a).
Desfacerea adoptiei
la cererea adoptatorului
Art. 477. - (1) Adoptia poate fi desfăcută la cererea adoptatorului sau a familiei
adoptatoare, dacă adoptatul a atentat la viata lor sau a ascendentilor ori
descendentilor lor, precum si atunci când adoptatul s-a făcut vinovat fată de adoptatori
de fapte penale pedepsite cu o pedeapsă privativă de libertate de cel putin 2 ani.
(2) Dacă adoptatorul a decedat ca urmare a faptelor adoptatului, adoptia poate fi
desfăcută la cererea celor care ar fi venit la mostenire împreună cu adoptatul sau în
lipsa acestuia.
Desfacerea adoptiei
la cererea adoptatului
Art. 478. - Adoptia poate fi desfăcută la cererea adoptatului dacă adoptatorul s-a
făcut vinovat fată de adoptat de faptele prevăzute la art. 477.
Anularea adoptiei
Art. 479. - (1) Adoptia poate fi anulată la cererea oricărei persoane chemate să
consimtă la încheierea ei si al cărei consimtământ a fost viciat prin eroare asupra
identitătii adoptatului, dol sau violentă.
(2) Actiunea poate fi formulată în termen de 6 luni de la descoperirea erorii sau a
dolului ori de la data încetării violentei, dar nu mai târziu de 2 ani de la încheierea
adoptiei.
Nulitatea absolută a adoptiei
Art. 480. - (1) Sunt nule adoptia fictivă, precum si cea încheiată cu încălcarea
conditiilor de formă sau de fond, dacă, în acest din urmă caz, legea nu o sanctionează
cu nulitatea relativă.
(2) Adoptia este fictivă dacă a fost încheiată în alt scop decât cel al ocrotirii
interesului superior al copilului.
(3) Actiunea în constatarea nulitătii adoptiei poate fi formulată de orice persoană
interesată.
Mentinerea adoptiei
Art. 481. - Instanta poate respinge cererea privind nulitatea dacă mentinerea
adoptiei este în interesul celui adoptat. Acesta este întotdeauna ascultat, dispozitiile
art. 264 aplicându-se în mod corespunzător.
Efectele încetării adoptiei
Art. 482. - (1) La încetarea adoptiei, părintii firesti ai copilului redobândesc
drepturile si îndatoririle părintesti, cu exceptia cazului când instanta hotărăste că este
în interesul superior al copilului să instituie tutela sau o altă măsură de protectie a
copilului, în conditiile legii.
(2) De asemenea, adoptatul redobândeste numele de familie si, după caz,
prenumele avut înainte de încuviintarea adoptiei. Cu toate acestea, pentru motive
temeinice, instanta poate încuviinta ca acesta să păstreze numele dobândit prin
adoptie.
(3) Adoptatul este întotdeauna ascultat în conditiile art. 264.
TITLUL IV
Autoritatea părintească
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Autoritatea părintească
Art. 483. - (1) Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi si îndatoriri care
privesc atât persoana, cât si bunurile copilului si apartin în mod egal ambilor părinti.
(2) Părintii exercită autoritatea părintească numai în interesul superior al copilului,
cu respectul datorat persoanei acestuia, si îl asociază pe copil la toate deciziile care
îl privesc, tinând cont de vârsta si de gradul său de maturitate.
(3) Ambii părinti răspund pentru cresterea copiilor lor minori.
Durata autoritătii părintesti
Art. 484. - Autoritatea părintească se exercită până la data când copilul
dobândeste capacitatea deplină de exercitiu.
Îndatorirea de respect
Art. 485. - Copilul datorează respect părintilor săi indiferent de vârsta sa.
Neîntelegerile dintre părinti
Art. 486. - Ori de câte ori există neîntelegeri între părinti cu privire la exercitiul
drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părintesti, instanta de tutelă, după ce îi
ascultă pe părinti si luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta
psihosocială, hotărăste potrivit interesului superior al copilului. Ascultarea copilului
este obligatorie, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile.
CAPITOLUL II
Drepturile si îndatoririle părintesti
Continutul autoritătii părintesti
Art. 487. - Părintii au dreptul si îndatorirea de a creste copilul, îngrijind de
sănătatea si dezvoltarea lui fizică, psihică si intelectuală, de educatia, învătătura si
pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însusirilor si
nevoilor copilului; ei sunt datori să dea copilului orientarea si sfaturile necesare
exercitării corespunzătoare a drepturilor pe care legea le recunoaste acestuia.
Îndatoririle specifice
Art. 488. - (1) Părintii au îndatorirea de a creste copilul în conditii care să asigure
dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală si socială în mod armonios.
(2) În acest scop, părintii sunt obligati:
a) să coopereze cu copilul si să îi respecte viata intimă, privată si demnitatea;
b) să prezinte si să permită informarea si lămurirea copilului despre toate actele si
faptele care l-ar putea afecta si să ia în considerare opinia acestuia;
c) să ia toate măsurile necesare pentru protejarea si realizarea drepturilor copilului;
d) să coopereze cu persoanele fizice si persoanele juridice cu atributii în domeniul
îngrijirii, educării si formării profesionale a copilului.
Măsurile disciplinare
Art. 489. - Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinti decât cu respectarea
demnitătii copilului. Sunt interzise luarea unor măsuri, precum si aplicarea unor
pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emotională a
copilului.
Drepturile părintelui minor
Art. 490. - (1) Părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile
si îndatoririle părintesti cu privire la persoana copilului.
(2) Drepturile si îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui sau, după
caz, altei persoane, în conditiile legii.
Religia copilului
Art. 491. - (1) Părintii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea
unei religii, în conditiile legii, tinând seama de opinia, vârsta si de gradul de maturitate
ale acestuia, fără a-l putea obliga să adere la o anumită religie sau la un anumit cult
religios.
(2) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să îsi aleagă liber
confesiunea religioasă.
Numele copilului
Art. 492. - Părintii aleg prenumele si, când este cazul, numele de familie al
copilului, în conditiile legii.
Supravegherea copilului
Art. 493. - Părintii au dreptul si îndatorirea de supraveghere a copilului minor.
Relatiile sociale ale copilului
Art. 494. - Părintii sau reprezentantii legali ai copilului pot, numai în baza unor
motive temeinice, să împiedice corespondenta si legăturile personale ale copilului în
vârstă de până la 14 ani. Neîntelegerile se solutionează de către instanta de tutelă, cu
ascultarea copilului, în conditiile art. 264.
Înapoierea copilului
de la alte persoane
Art. 495. - (1) Părintii pot cere oricând instantei de tutelă înapoierea copilului de
la orice persoană care îl tine fără drept.
(2) Instanta de tutelă poate respinge cererea numai dacă înapoierea este vădit
contrară interesului superior al copilului.
(3) Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile.
Locuinta copilului
Art. 496. - (1) Copilul minor locuieste la părintii săi.
(2) Dacă părintii nu locuiesc împreună, acestia vor stabili, de comun acord, locuinta
copilului.
(3) În caz de neîntelegere între părinti, instanta de tutelă hotărăste, luând în
considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială si ascultându-i pe părinti si
pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozitiile art. 264 rămân aplicabile.
(4) Locuinta copilului, stabilită potrivit acestui articol, nu poate fi schimbată fără
acordul părintilor decât în cazurile prevăzute expres de lege.
(5) Părintele la care copilul nu locuieste în mod statornic are dreptul de a avea
legături personale cu minorul, la locuinta acestuia. Instanta de tutelă poate limita
exercitiul acestui drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.
Schimbarea locuintei copilului
Art. 497. - (1) Dacă afectează exercitiul autoritătii sau al unor drepturi părintesti,
schimbarea locuintei copilului, împreună cu părintele la care locuieste, nu poate avea
loc decât cu acordul prealabil al celuilalt părinte.
(2) În caz de neîntelegere între părinti, hotărăste instanta de tutelă potrivit
interesului superior al copilului, luând în considerare concluziile raportului de anchetă
psihosocială si ascultându-i pe părinti. Ascultarea copilului este obligatorie, dispozitiile
art. 264 fiind aplicabile.
Schimbarea felului învătăturii
ori al pregătirii profesionale
Art. 498. - (1) Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere părintilor să îsi
schimbe felul învătăturii sau al pregătirii profesionale ori locuinta necesară desăvârsirii
învătăturii ori pregătirii sale profesionale.
(2) Dacă părintii se opun, copilul poate sesiza instanta de tutelă, iar aceasta
hotărăste pe baza raportului de anchetă psihosocială. Ascultarea copilului este
obligatorie, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile.
Obligatia de întretinere
Art. 499. - (1) Tatăl si mama sunt obligati, în solidar, să dea întretinere copilului
lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum si educatia, învătătura si
pregătirea sa profesională.
(2) Dacă minorul are un venit propriu care nu este îndestulător, părintii au obligatia
de a-i asigura conditiile necesare pentru cresterea, educarea si pregătirea sa
profesională.
(3) Părintii sunt obligati să îl întretină pe copilul devenit major, dacă se află în
continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăsi vârsta de 26 de
ani.
(4) În caz de neîntelegere, întinderea obligatiei de întretinere, felul si modalitătile
executării, precum si contributia fiecăruia dintre părinti se stabilesc de instanta de
tutelă pe baza raportului de anchetă psihosocială.
Independenta patrimonială
Art. 500. - Părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului si nici copilul
asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la mostenire si la întretinere.
Administrarea bunurilor copilului
Art. 501. - (1) Părintii au dreptul si îndatorirea de a administra bunurile copilului
lor minor, precum si de a-l reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviinta aceste
acte, după caz.
(2) După împlinirea vârstei de 14 ani minorul îsi exercită drepturile si îsi execută
obligatiile singur, în conditiile legii, însă numai cu încuviintarea părintilor si, după caz,
a instantei de tutelă.
Alte dispozitii aplicabile
Art. 502. - (1) Drepturile si îndatoririle părintilor cu privire la bunurile copilului sunt
aceleasi cu cele ale tutorelui, dispozitiile care reglementează tutela fiind aplicabile în
mod corespunzător.
(2) Cu toate acestea, nu se întocmeste inventarul prevăzut la art. 140, în cazul în
care copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal.
CAPITOLUL III
Exercitarea autoritătii părintesti
Modul de exercitare
a autoritătii părintesti
Art. 503. - (1) Părintii exercită împreună si în mod egal autoritatea părintească.
(2) Fată de tertii de bună-credintă, oricare dintre părinti, care îndeplineste singur
un act curent pentru exercitarea drepturilor si îndeplinirea îndatoririlor părintesti, este
prezumat că are si consimtământul celuilalt părinte.
Exercitarea autoritătii părintesti
în caz de divort
Art. 504. - Dacă părintii sunt divortati, autoritatea părintească se exercită potrivit
dispozitiilor referitoare la efectele divortului în raporturile dintre părinti si copii.
Copilul din afara căsătoriei
Art. 505. - (1) În cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiatie a fost stabilită
concomitent sau, după caz, succesiv fată de ambii părinti, autoritatea părintească se
exercită în comun si în mod egal de către părinti, dacă acestia convietuiesc.
(2) Dacă părintii copilului din afara căsătoriei nu convietuiesc, modul de exercitare
a autoritătii părintesti se stabileste de către instanta de tutelă, fiind aplicabile prin
asemănare dispozitiile privitoare la divort.
(3) Instanta sesizată cu o cerere privind stabilirea filiatiei este obligată să dispună
asupra modului de exercitare a autoritătii părintesti, fiind aplicabile prin asemănare
dispozitiile privitoare la divort.
Învoiala părintilor
Art. 506. - Cu încuviintarea instantei de tutelă părintii se pot întelege cu privire la
exercitarea autoritătii părintesti sau cu privire la luarea unei măsuri de protectie a
copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia. Ascultarea copilului este
obligatorie, dispozitiile art. 264 fiind aplicabile.
Exercitarea autoritătii părintesti
de către un singur părinte
Art. 507. - Dacă unul dintre părinti este decedat, declarat mort prin hotărâre
judecătorească, pus sub interdictie, decăzut din exercitiul drepturilor părintesti sau
dacă, din orice motiv, se află în neputintă de a-si exprima vointa, celălalt părinte
exercită singur autoritatea părintească.
CAPITOLUL IV
Decăderea din exercitiul drepturilor părintesti
Conditiile
Art. 508. - (1) Instanta de tutelă, la cererea autoritătilor administratiei publice cu
atributii în domeniul protectiei copilului, poate pronunta decăderea din exercitiul
drepturilor părintesti dacă părintele pune în pericol viata, sănătatea sau dezvoltarea
copilului prin relele tratamente aplicate acestuia, prin consumul de alcool sau
stupefiante, prin purtarea abuzivă, prin neglijenta gravă în îndeplinirea obligatiilor
părintesti ori prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.
(2) Cererea se judecă de urgentă, cu citarea părintilor si pe baza raportului de
anchetă psihosocială. Participarea procurorului este obligatorie.
Întinderea decăderii
Art. 509. - (1) Decăderea din exercitiul drepturilor părintesti este totală si se
întinde asupra tuturor copiilor născuti la data pronuntării hotărârii.
(2) Cu toate acestea, instanta poate dispune decăderea numai cu privire la anumite
drepturi părintesti ori la anumiti copii, dar numai dacă, în acest fel, nu sunt primejduite
cresterea, educarea, învătătura si pregătirea profesională a copiilor.
Obligatia de întretinere
Art. 510. - Decăderea din exercitiul drepturilor părintesti nu scuteste părintele de
obligatia sa de a da întretinere copilului.
Instituirea tutelei
Art. 511. - În cazul în care, după decăderea din exercitiul drepturilor părintesti,
copilul se află în situatia de a fi lipsit de îngrijirea ambilor părinti, se instituie tutela.
Redarea exercitiului
drepturilor părintesti
Art. 512. - (1) Instanta redă părintelui exercitiul drepturilor părintesti, dacă au
încetat împrejurările care au dus la decăderea din exercitiul acestora si dacă părintele
nu mai pune în pericol viata, sănătatea si dezvoltarea copilului.
(2) Până la solutionarea cererii, instanta poate îngădui părintelui să aibă legături
personale cu copilul, dacă aceasta este în interesul superior al copilului.
TITLUL V
Obligatia de întretinere
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Caracterul legal al obligatiei
de întretinere
Art. 513. - Obligatia de întretinere există numai între persoanele prevăzute de
lege. Ea se datorează numai dacă sunt întrunite conditiile cerute de lege.
Caracterul personal al obligatiei
de întretinere
Art. 514. - (1) Obligatia de întretinere are caracter personal.
(2) Ea se stinge prin moartea debitorului sau a creditorului obligatiei de întretinere,
dacă prin lege nu se prevede altfel.
(3) Dreptul la întretinere nu poate fi cedat si nu poate fi urmărit decât în conditiile
prevăzute de lege.
Inadmisibilitatea renuntării
la întretinere
Art. 515. - Nimeni nu poate renunta pentru viitor la dreptul său la întretinere.
CAPITOLUL II
Persoanele între care există obligatia de întretinere si ordinea în care aceasta se datorează
Subiectele obligatiei de întretinere
Art. 516. - (1) Obligatia de întretinere există între sot si sotie, rudele în linie
dreaptă, între frati si surori, precum si între celelalte persoane anume prevăzute de
lege.
(2) Dispozitiile alin. (1) privind obligatia de întretinere între rudele în linie dreaptă,
precum si între frati si surori sunt aplicabile si în cazul adoptiei.
(3) Obligatia de întretinere există între fostii soti, în conditiile prevăzute de lege.
Întretinerea copilului de către
sotul părintelui său
Art. 517. - (1) Sotul care a contribuit la întretinerea copilului celuilalt sot este
obligat să presteze întretinere copilului cât timp acesta este minor, însă numai dacă
părintii săi firesti au murit, sunt dispăruti ori sunt în nevoie.
(2) La rândul său, copilul poate fi obligat să dea întretinere celui care l-a întretinut
astfel timp de 10 ani.
Obligatia de întretinere
apartinând mostenitorilor
Art. 518. - (1) Mostenitorii persoanei care a fost obligată la întretinerea unui minor
sau care i-a dat întretinere fără a avea obligatia legală sunt tinuti, în măsura valorii
bunurilor mostenite, să continue întretinerea, dacă părintii minorului au murit, sunt
dispăruti sau sunt în nevoie, însă numai cât timp cel întretinut este minor.
(2) În cazul în care sunt mai multi mostenitori, obligatia este solidară, fiecare dintre
ei contribuind la întretinerea minorului proportional cu valoarea bunurilor mostenite.
Ordinea de plată a întretinerii
Art. 519. - Întretinerea se datorează în ordinea următoare:
a) sotii si fostii soti îsi datorează întretinere înaintea celorlalti obligati;
b) descendentul este obligat la întretinere înaintea ascendentului, iar dacă sunt
mai multi descendenti sau mai multi ascendenti, cel în grad mai apropiat înaintea celui
mai îndepărtat;
c) fratii si surorile îsi datorează întretinere după părinti, însă înaintea bunicilor.
Întretinerea în cazul
desfacerii adoptiei
Art. 520. - După încetarea adoptiei, adoptatul poate cere întretinere numai de la
rudele sale firesti sau, după caz, de la sotul său.
Pluralitatea de debitori
Art. 521. - (1) În cazul în care mai multe dintre persoanele prevăzute la art. 516
sunt obligate să întretină aceeasi persoană, ele vor contribui la plata întretinerii,
proportional cu mijloacele pe care le au.
(2) Dacă părintele are drept la întretinere de la mai multi copii, el poate, în caz de
urgentă, să pornească actiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plătit
întretinerea se poate întoarce împotriva celorlalti obligati pentru partea fiecăruia.
Obligatia subsidiară
Art. 522. - În cazul în care cel obligat în primul rând la întretinere nu are mijloace
îndestulătoare pentru a acoperi nevoile celui care o cere, instanta de tutelă le poate
obliga pe celelalte persoane îndatorate la întretinere să o completeze, în ordinea
stabilită la art. 519.
Divizibilitatea întretinerii
Art. 523. - Când cel obligat nu poate presta, în acelasi timp, întretinere tuturor
celor îndreptătiti să o ceară, instanta de tutelă, tinând seama de nevoile fiecăreia dintre
aceste persoane, poate hotărî fie ca întretinerea să se plătească numai uneia dintre
ele, fie ca întretinerea să se împartă între mai multe sau toate persoanele îndreptătite
să o ceară. În acest caz, instanta hotărăste, totodată, modul în care se împarte
întretinerea între persoanele care urmează a o primi.
CAPITOLUL III
Conditiile obligatiei de întretinere
Creditorul întretinerii
Art. 524. - Are drept la întretinere numai cel care se află în nevoie, neputându-se
întretine din munca sau din bunurile sale.
Dreptul la întretinere al minorului
Art. 525. - (1) Minorul care cere întretinere de la părintii săi se află în nevoie dacă
nu se poate întretine din munca sa, chiar dacă ar avea bunuri.
(2) Cu toate acestea, în cazul în care părintii n-ar putea presta întretinerea fără
a-si primejdui propria lor existentă, instanta de tutelă poate încuviinta ca întretinerea
să se asigure prin valorificarea bunurilor pe care acesta le are, cu exceptia celor de
strictă necesitate.
Comportamentul necorespunzător
Art. 526. - (1) Nu poate pretinde întretinere acela care s-a făcut vinovat fată de
cel obligat la întretinere de fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri.
(2) Acela care se află în stare de nevoie din culpa sa poate cere numai întretinerea
de strictă necesitate.
Debitorul întretinerii
Art. 527. - (1) Poate fi obligat la întretinere numai cel care are mijloacele pentru
a o plăti sau are posibilitatea de a dobândi aceste mijloace.
(2) La stabilirea mijloacelor celui care datorează întretinerea se tine seama de
veniturile si bunurile acestuia, precum si de posibilitătile de realizare a acestora; de
asemenea, vor fi avute în vedere celelalte obligatii ale sale.
Dovada stării de nevoie
Art. 528. - Starea de nevoie a persoanei îndreptătite la întretinere, precum si
mijloacele celui care datorează întretinere pot fi dovedite prin orice mijloc de probă.
CAPITOLUL IV
Stabilirea si executarea obligatiei de întretinere
Cuantumul întretinerii
Art. 529. - (1) Întretinerea este datorată potrivit cu nevoia celui care o cere si cu
mijloacele celui care urmează a o plăti.
(2) Când întretinerea este datorată de părinte, ea se stabileste până la o pătrime
din venitul său lunar net pentru un copil, o treime pentru 2 copii si o jumătate pentru
3 sau mai multi copii.
(3) Cuantumul întretinerii datorate copiilor, împreună cu întretinerea datorată altor
persoane, potrivit legii, nu poate depăsi jumătate din venitul net lunar al celui obligat.
Modalitătile de executare
Art. 530. - (1) Obligatia de întretinere se execută în natură, prin asigurarea celor
necesare traiului si, după caz, a cheltuielilor pentru educare, învătătură si pregătire
profesională.
(2) Dacă obligatia de întretinere nu se execută de bunăvoie, în natură, instanta de
tutelă dispune executarea ei prin plata unei pensii de întretinere, stabilită în bani.
(3) Pensia de întretinere se poate stabili sub forma unei sume fixe sau într-o cotă
procentuală din venitul net lunar al celui care datorează întretinere. Dispozitiile art. 529
alin. (2) si (3) rămân aplicabile.
Modificarea si încetarea pensiei
de întretinere
Art. 531. - (1) Dacă se iveste o schimbare în ceea ce priveste mijloacele celui
care prestează întretinerea si nevoia celui care o primeste, instanta de tutelă, potrivit
împrejurărilor, poate mări sau micsora pensia de întretinere sau poate hotărî încetarea
plătii ei.
(2) Pensia de întretinere stabilită într-o sumă fixă se indexează de drept, trimestrial,
în functie de rata inflatiei.
Data de la care se datorează pensia
de întretinere
Art. 532. - (1) Pensia de întretinere se datorează de la data cererii de chemare
în judecată.
(2) Cu toate acestea, pensia poate fi acordată si pentru o perioadă anterioară, dacă
introducerea cererii de chemare în judecată a fost întârziată din culpa debitorului.
Plata pensiei de întretinere
Art. 533. - (1) Pensia de întretinere se plăteste în rate periodice, la termenele
convenite de părti sau, în lipsa acordului lor, la cele stabilite prin hotărâre
judecătorească.
(2) Chiar dacă creditorul întretinerii a decedat în perioada corespunzătoare unei
rate, întretinerea este datorată în întregime pentru acea perioadă.
(3) De asemenea, părtile pot conveni sau, dacă sunt motive temeinice, instanta de
tutelă poate hotărî ca întretinerea să se execute prin plata anticipată a unei sume
globale care să acopere nevoile de întretinere ale celui îndreptătit pe o perioadă mai
îndelungată sau pe întreaga perioadă în care se datorează întretinerea, în măsura în
care debitorul întretinerii are mijloacele necesare acoperirii acestei obligatii.
Restituirea întretinerii nedatorate
Art. 534. - Dacă, din orice motiv, se dovedeste că întretinerea prestată, de
bunăvoie sau ca urmare a unei hotărâri judecătoresti, nu era datorată, cel care a
executat obligatia poate să ceară restituirea de la cel care a primit-o sau de la cel care
avea, în realitate, obligatia să o presteze, în acest din urmă caz, pe temeiul îmbogătirii
fără justă cauză.
CARTEA a III-a
Despre bunuri
TITLUL I
Bunurile si drepturile reale în general
CAPITOLUL I
Despre bunuri în general
SECTIUNEA 1
Despre distinctia bunurilor
Notiunea
Art. 535. - Sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie
obiectul unui drept patrimonial.
Bunurile mobile si imobile
Art. 536. - Bunurile sunt mobile sau imobile.
Bunurile imobile
Art. 537. - Sunt imobile terenurile, izvoarele si cursurile de apă, plantatiile prinse
în rădăcini, constructiile si orice alte lucrări fixate în pământ cu caracter permanent,
platformele si alte instalatii de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul
continental, precum si tot ceea ce, în mod natural sau artificial, este încorporat în
acestea cu caracter permanent.
Bunurile care rămân
sau devin imobile
Art. 538. - (1) Rămân bunuri imobile materialele separate în mod provizoriu de un
imobil, pentru a fi din nou întrebuintate, atât timp cât sunt păstrate în aceeasi formă,
precum si părtile integrante ale unui imobil care sunt temporar detasate de acesta,
dacă sunt destinate spre a fi reintegrate.
(2) Materialele aduse pentru a fi întrebuintate în locul celor vechi devin bunuri
imobile din momentul în care au dobândit această destinatie.
Bunurile mobile
Art. 539. - (1) Bunurile pe care legea nu le consideră imobile sunt bunuri mobile.
(2) Sunt bunuri mobile si undele electromagnetice sau asimilate acestora, precum
si energia de orice fel produse, captate si transmise, în conditiile legii, de orice
persoană si puse în serviciul său, indiferent de natura mobiliară sau imobiliară a sursei
acestora.
Bunurile mobile prin anticipatie
Art. 540. - (1) Bogătiile de orice natură ale solului si subsolului, fructele neculese
încă, plantatiile si constructiile încorporate în sol devin mobile prin anticipatie, atunci
când, prin vointa părtilor, sunt privite în natura lor individuală în vederea detasării lor.
(2) Pentru opozabilitate fată de terti, este necesară notarea în cartea funciară.
Universalitatea de fapt
Art. 541. - (1) Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care apartin
aceleiasi persoane si au o destinatie comună stabilită prin vointa acesteia sau prin
lege.
(2) Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să
facă obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte.
Regulile aplicabile drepturilor
purtând asupra bunurilor
Art. 542. - (1) Dacă nu se prevede altfel, sunt supuse regulilor referitoare la
bunurile imobile si drepturile reale asupra acestora.
(2) Celelalte drepturi patrimoniale sunt supuse, în limitele prevăzute de lege,
regulilor referitoare la bunurile mobile.
Bunurile fungibile
si bunurile nefungibile
Art. 543. - (1) Bunurile sunt fungibile sau nefungibile.
(2) Sunt fungibile bunurile determinabile după număr, măsură sau greutate, astfel
încât pot fi înlocuite unele prin altele în executarea unei obligatii.
(3) Prin act juridic, un bun fungibil prin natura sa poate fi considerat ca nefungibil.
Bunurile consumptibile
si bunurile neconsumptibile
Art. 544. - (1) Bunurile sunt consumptibile sau neconsumptibile.
(2) Sunt consumptibile bunurile mobile a căror întrebuintare obisnuită implică
înstrăinarea sau consumarea substantei.
(3) Un bun consumptibil prin natura sa poate deveni neconsumptibil dacă, prin act
juridic, i se schimbă întrebuintarea.
Bunurile divizibile
si bunurile indivizibile
Art. 545. - (1) Bunurile sunt divizibile sau indivizibile.
(2) Bunurile care nu pot fi împărtite în natură fără a li se schimba destinatia sunt
bunuri indivizibile.
(3) Prin act juridic, un bun divizibil prin natura lui poate fi considerat indivizibil.
Bunurile principale
si bunurile accesorii
Art. 546. - (1) Bunul care a fost destinat, în mod stabil si exclusiv, întrebuintării
economice a altui bun este accesoriu atât timp cât satisface această utilizare.
(2) Destinatia comună poate să fie stabilită numai de proprietarul ambelor bunuri.
(3) Dacă nu se prevede altfel, bunul accesoriu urmează situatia juridică a bunului
principal, inclusiv în caz de înstrăinare sau de grevare a bunului principal.
(4) Încetarea calitătii de bun accesoriu nu poate fi însă opusă unui tert care a
dobândit anterior drepturi privitoare la bunul principal.
(5) Separarea temporară a unui bun accesoriu de bunul principal nu îi înlătură
această calitate.
(6) Drepturile unui tert privitoare la un bun nu pot fi încălcate prin transformarea
acestuia în bun accesoriu.
SECTIUNEA a 2-a
Produsele bunurilor
Produsele bunurilor
Art. 547. - Produsele bunurilor sunt fructele si productele.
Fructele
Art. 548. - (1) Fructele reprezintă acele produse care derivă din folosirea unui
bun, fără a diminua substanta acestuia. Fructele sunt: naturale, industriale si civile.
Fructele civile se numesc si venituri.
(2) Fructele naturale sunt produsele directe si periodice ale unui bun, obtinute fără
interventia omului, cum ar fi acelea pe care pământul le produce de la sine, productia
si sporul animalelor.
(3) Fructele industriale sunt produsele directe si periodice ale unui bun, obtinute ca
rezultat al interventiei omului, cum ar fi recoltele de orice fel.
(4) Fructele civile sunt veniturile rezultate din folosirea bunului de către o altă
persoană în virtutea unui act juridic, precum chiriile, arenzile, dobânzile, venitul rentelor
si dividendele.
Productele
Art. 549. - Productele sunt produsele obtinute dintr-un bun cu consumarea sau
diminuarea substantei acestuia, precum copacii unei păduri, piatra dintr-o carieră si
altele asemenea.
Dobândirea fructelor si a productelor
Art. 550. - (1) Fructele si productele se cuvin proprietarului, dacă prin lege nu se
dispune altfel.
(2) Dreptul de proprietate asupra fructelor naturale si industriale se dobândeste la
data separării de bunul care le-a produs.
(3) Dreptul de proprietate asupra fructelor civile se dobândeste zi cu zi.
(4) Cel care, fără acordul proprietarului, avansează cheltuielile necesare pentru
producerea si perceperea fructelor sau productelor poate cere restituirea cheltuielilor.
(5) În acest caz, produsele sau contravaloarea acestora pot fi retinute până la
restituirea cheltuielilor. Cu toate acestea, proprietarul poate cere obligarea posesorului
la predarea produselor ori a contravalorii acestora dacă furnizează o garantie
îndestulătoare.
CAPITOLUL II
Drepturile reale în general
Drepturile reale
Art. 551. - Sunt drepturi reale:
1. dreptul de proprietate;
2. dreptul de superficie;
3. dreptul de uzufruct;
4. dreptul de uz;
5. dreptul de abitatie;
6. dreptul de servitute;
7. dreptul de administrare;
8. dreptul de concesiune;
9. dreptul de folosintă;
10. drepturile reale de garantie;
11. alte drepturi cărora legea le recunoaste acest caracter.
Formele de proprietate
Art. 552. - Proprietatea este publică sau privată.
Proprietatea privată
Art. 553. - (1) Sunt obiect al proprietătii private toate bunurile de uz sau de interes
privat apartinând persoanelor fizice, persoanelor juridice de drept privat sau de drept
public, inclusiv bunurile care alcătuiesc domeniul privat al statului si al unitătilor
administrativ-teritoriale.
(2) Mostenirile vacante se constată prin certificat de vacantă succesorală si intră
în domeniul privat al comunei, orasului sau municipiului, după caz, fără înscriere în
cartea funciară. Imobilele cu privire la care s-a renuntat la dreptul de proprietate
conform art. 562 alin. (2) se dobândesc, fără înscriere în cartea funciară, de comună,
oras sau municipiu, după caz, si intră în domeniul privat al acestora prin hotărârea
consiliului local.
(3) Mostenirile vacante si imobilele mentionate la alin. (2), aflate în străinătate, se
cuvin statului român.
(4) Bunurile obiect al proprietătii private, indiferent de titular, sunt si rămân în
circuitul civil, dacă prin lege nu se dispune altfel. Ele pot fi înstrăinate, pot face obiectul
unei urmăriri silite si pot fi dobândite prin orice mod prevăzut de lege.
Proprietatea publică
Art. 554. - (1) Bunurile statului si ale unitătilor administrativ-teritoriale care, prin
natura lor sau prin declaratia legii, sunt de uz sau de interes public formează obiectul
proprietătii publice, însă numai dacă au fost legal dobândite de către acestea.
(2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, dispozitiile aplicabile dreptului de
proprietate privată se aplică si dreptului de proprietate publică, însă numai în măsura
în care sunt compatibile cu acesta din urmă.
TITLUL II
Proprietatea privată
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
SECTIUNEA 1
Continutul, întinderea si stingerea dreptului de proprietate privată
Continutul dreptului
de proprietate privată
Art. 555. - (1) Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi si
dispune de un bun în mod exclusiv, absolut si perpetuu, în limitele stabilite de lege.
(2) În conditiile legii, dreptul de proprietate privată este susceptibil de modalităti si
dezmembrăminte, după caz.
Limitele exercitării dreptului
de proprietate privată
Art. 556. - (1) Dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale
obiectului său. Acestea sunt limitele corporale ale bunului care formează obiectul
dreptului de proprietate, cu îngrădirile stabilite prin lege.
(2) Prin lege poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate.
(3) Această limitare se poate face si prin conventie, cu exceptiile prevăzute de lege.
Dobândirea dreptului de proprietate
Art. 557. - (1) Dreptul de proprietate se poate dobândi, în conditiile legii, prin
conventie, testament, mostenire legală, accesiune, uzucapiune, ca efect al posesiei
de bună-credintă în cazul bunurilor mobile si al fructelor, prin ocupatiune, traditiune,
precum si prin hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate
prin ea însăsi.
(2) În cazurile prevăzute de lege, proprietatea se poate dobândi prin efectul unui
act administrativ.
(3) Prin lege se pot reglementa si alte moduri de dobândire a dreptului de
proprietate.
(4) Cu exceptia cazurilor anume prevăzute de lege, în cazul bunurilor imobile
dreptul de proprietate se dobândeste prin înscriere în cartea funciară, cu respectarea
dispozitiilor prevăzute la art. 888.
Riscul pieirii bunului
Art. 558. - Proprietarul suportă riscul pieirii bunului, dacă acesta n-a fost asumat
de o altă persoană sau dacă prin lege nu se dispune altfel.
Întinderea dreptului
de proprietate asupra terenurilor
Art. 559. - (1) Proprietatea terenului se întinde si asupra subsolului si a spatiului
de deasupra terenului, cu respectarea limitelor legale.
(2) Proprietarul poate face, deasupra si în subsolul terenului, toate constructiile,
plantatiile si lucrările pe care le găseste de cuviintă, în afară de exceptiile stabilite de
lege, si poate trage din ele toate foloasele pe care acestea le-ar produce. El este tinut
să respecte, în conditiile si în limitele determinate de lege, drepturile tertilor asupra
resurselor minerale ale subsolului, izvoarelor si apelor subterane, lucrărilor si
instalatiilor subterane si altora asemenea.
(3) Apele de suprafată si albiile acestora apartin proprietarului terenului pe care se
formează sau curg, în conditiile prevăzute de lege. Proprietarul unui teren are, de
asemenea, dreptul de a apropria si de a utiliza, în conditiile legii, apa izvoarelor si a
lacurilor aflate pe terenul respectiv, apa freatică, precum si apele pluviale.
Obligatia de grănituire
Art. 560. - Proprietarii terenurilor învecinate sunt obligati să contribuie la grănituire
prin reconstituirea hotarului si fixarea semnelor corespunzătoare, suportând, în mod
egal, cheltuielile ocazionate de aceasta.
Dreptul de îngrădire
Art. 561. - Orice proprietar poate să îsi îngrădească proprietatea, suportând, în
conditiile legii, cheltuielile ocazionate.
Stingerea dreptului de proprietate
Art. 562. - (1) Dreptul de proprietate privată se stinge prin pieirea bunului, dar nu
se stinge prin neuz. El poate fi însă dobândit de altul prin uzucapiune sau într-un alt
mod, în cazurile si conditiile anume determinate de lege.
(2) Proprietarul poate abandona bunul său mobil sau poate renunta, prin declaratie
autentică, la dreptul de proprietate asupra bunului imobil, înscris în cartea funciară.
Dreptul se stinge în momentul părăsirii bunului mobil, iar dacă bunul este imobil, prin
înscrierea în cartea funciară, în conditiile legii, a declaratiei de renuntare.
(3) Exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică stabilită
potrivit legii, cu justă si prealabilă despăgubire, fixată de comun acord între proprietar
si expropriator. În caz de divergentă asupra cuantumului despăgubirilor, acesta se
stabileste pe cale judecătorească.
(4) Nu pot fi supuse confiscării decât bunurile destinate sau folosite pentru
săvârsirea unei infractiuni ori contraventii sau cele rezultate din acestea.
SECTIUNEA a 2-a
Apărarea dreptului de proprietate privată
Actiunea în revendicare
Art. 563. - (1) Proprietarul unui bun are dreptul de a-l revendica de la posesor
sau de la o altă persoană care îl detine fără drept. El are, de asemenea, dreptul la
despăgubiri, dacă este cazul.
(2) Dreptul la actiunea în revendicare este imprescriptibil, cu exceptia cazurilor în
care prin lege se dispune altfel.
(3) Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credintă, în conditiile legii, este pe
deplin recunoscut.
(4) Hotărârea judecătorească prin care s-a admis actiunea în revendicare introdusă
împotriva posesorului este opozabilă si celui care detine bunul pentru posesor, putând
fi executată direct împotriva acestuia. Hotărârea judecătorească prin care s-a admis
actiunea în revendicare împotriva celui care detine lucrul pentru posesor nu este
opozabilă posesorului, dacă acesta nu a fost introdus în cauză.
Actiunea negatorie
Art. 564. - (1) Proprietarul poate intenta actiunea negatorie contra oricărei
persoane care pretinde că este titularul vreunui drept real, altul decât cel de
proprietate, asupra bunului său.
(2) Dreptul la actiunea negatorie este imprescriptibil.
Proba dreptului de proprietate
asupra imobilelor înscrise
în cartea funciară
Art. 565. - În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dovada dreptului de
proprietate se face cu extrasul de carte funciară.
Efectele admiterii actiunii
în revendicare
Art. 566. - (1) Pârâtul va fi obligat la restituirea bunului sau la despăgubiri dacă
bunul a pierit din culpa sa ori a fost înstrăinat. În aceleasi conditii, pârâtul va fi obligat
la restituirea productelor sau a contravalorii acestora. În toate cazurile, despăgubirile
vor fi evaluate în raport cu momentul restituirii.
(2) Posesorul de rea-credintă sau detentorul precar va fi obligat, la cerere, si la
restituirea fructelor produse de bun până la înapoierea acestuia către proprietar.
(3) Proprietarul poate fi obligat, la cerere, să restituie posesorului cheltuielile
necesare pe care acesta le-a făcut.
(4) Cheltuielile utile se restituie, la cerere, în limita sporului de valoare, dacă prin
lege nu se prevede altfel.
(5) De asemenea, proprietarul va putea fi obligat, la cerere, la restituirea
cheltuielilor necesare pentru producerea si culegerea fructelor sau a productelor.
(6) Pârâtul are un drept de retentie asupra produselor până la restituirea
cheltuielilor făcute pentru producerea si culegerea acestora, cu exceptia cazului în
care proprietarul furnizează pârâtului o garantie îndestulătoare.
(7) Dreptul de retentie nu poate fi exercitat în niciun caz asupra bunului frugifer
sau când intrarea în stăpânirea materială a bunului s-a făcut prin violentă ori fraudă
sau când produsele sunt bunuri perisabile ori sunt supuse, ca urmare a trecerii unei
perioade scurte de timp, unei scăderi semnificative a valorii lor.
(8) Proprietarul nu este dator să acopere cheltuielile voluptuare. Posesorul are
dreptul de a-si însusi lucrările efectuate cu aceste cheltuieli numai dacă prin aceasta
bunul nu se deteriorează.
CAPITOLUL II
Accesiunea
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
Dobândirea dreptului
de proprietate prin accesiune
Art. 567. - Prin accesiune, proprietarul unui bun devine proprietarul a tot ce se
alipeste cu bunul ori se încorporează în acesta, dacă legea nu prevede altfel.
Formele accesiunii
Art. 568. - Accesiunea este naturală, când unirea sau încorporarea este urmarea
unui eveniment natural, ori artificială, când rezultă din fapta proprietarului ori a unei alte
persoane.
SECTIUNEA a 2-a
Accesiunea imobiliară naturală
Aluviunile
Art. 569. - Adăugirile de teren la malurile apelor curgătoare revin proprietarului
fondului riveran, numai dacă ele se formează treptat.
Terenul lăsat de apele curgătoare
Art. 570. - Proprietarul fondului riveran dobândeste, de asemenea, terenul lăsat
de apele curgătoare care s-au retras treptat de la tărmul respectiv.
Terenul lăsat de apele stătătoare
Art. 571. - (1) Proprietarul terenului înconjurat de helesteie, iazuri, canale si alte
asemenea ape stătătoare nu devine proprietarul terenurilor apărute prin scăderea
temporară a acestor ape sub înăltimea de scurgere.
(2) Tot astfel, proprietarul acestor ape nu dobândeste niciun drept asupra terenului
acoperit ca urmare a unor revărsări sporadice.
Avulsiunea
Art. 572. - Proprietarul terenului de la care o apă curgătoare a smuls brusc o
portiune de mal din teren, alipind-o la terenul altui proprietar riveran, nu pierde dreptul
de proprietate asupra părtii desprinse dacă o revendică în termen de un an de la data
faptului.
Albiile râurilor, insulele
si prundisurile
Art. 573. - (1) Albiile râurilor apartin proprietarilor riverani, cu exceptia acelora
care, potrivit legii, fac obiectul proprietătii publice.
(2) Insulele si prundurile care nu sunt în legătură cu terenurile având malul la nivelul
mediu al apei revin proprietarului albiei.
(3) Dacă insula apartine proprietarilor riverani si trece peste jumătatea apei, fiecare
dintre ei are dreptul de proprietate asupra părtii de insulă ce se întinde spre el pornind
de la jumătatea apei.
Dreptul de proprietate
asupra insulelor nou-formate
Art. 574. - În cazul în care o apă curgătoare, formându-si un brat nou, înconjoară
terenul unui proprietar riveran, el rămâne proprietar asupra insulei astfel create.
Albiile părăsite de apele curgătoare
Art. 575. - Albia părăsită de o apă curgătoare care si-a format un nou curs va
avea regimul juridic stabilit în legea specială.
Accesiunea naturală
asupra animalelor
Art. 576. - (1) Animalele domestice rătăcite pe terenul altuia îi revin acestuia din
urmă dacă proprietarul nu le revendică în termen de 30 de zile de la data declaratiei
făcute la primărie de către proprietarul terenului.
(2) Porumbeii, iepurii, pestii si alte asemenea animale care trec pe fondul altui
proprietar apartin acestuia cât timp rămân pe fond, cu exceptia cazului în care trecerea
a fost provocată prin fraudă sau prin artificii.
(3) Roiul de albine trecut pe terenul altuia revine proprietarului acestuia numai dacă
proprietarul roiului nu îl urmăreste sau încetează să îl urmărească timp de două zile.
SECTIUNEA a 3-a
Accesiunea imobiliară artificială
§1. Dispozitii comune
Dobândirea lucrării
de către proprietarul imobilului
Art. 577. - (1) Constructiile, plantatiile si orice alte lucrări efectuate asupra unui
imobil, denumite în continuare lucrări, revin proprietarului acelui imobil dacă prin lege
sau act juridic nu se prevede altfel.
(2) Dreptul de proprietate asupra lucrării se naste în favoarea proprietarului
imobilului din momentul începerii lucrării, pe măsura realizării ei, dacă prin lege sau
act juridic nu se prevede altfel.
Categoriile de lucrări
Art. 578. - (1) Lucrările pot fi autonome sau adăugate, cu caracter durabil sau
provizoriu.
(2) Lucrările autonome sunt constructiile, plantatiile si orice alte lucrări cu caracter
de sine stătător realizate asupra unui imobil.
(3) Lucrările adăugate nu au caracter de sine stătător. Ele pot fi:
a) necesare, atunci când în lipsa acestora imobilul ar pieri sau s-ar deteriora;
b) utile, atunci când sporesc valoarea economică a imobilului;
c) voluptuare, atunci când sunt făcute pentru simpla plăcere a celui care le-a
realizat, fără a spori valoarea economică a imobilului.
Prezumtiile în favoarea
proprietarului imobilului
Art. 579. - (1) Orice lucrare este prezumată a fi făcută de proprietarul imobilului,
cu cheltuiala sa si că este a lui, până la proba contrară.
(2) Proba contrară se poate face când s-a constituit un drept de superficie, când
proprietarul imobilului nu si-a intabulat dreptul de proprietate asupra lucrării noi sau în
alte cazuri prevăzute de lege.
§2. Realizarea lucrării cu materialele altuia
Regimul juridic
Art. 580. - (1) În cazul în care a realizat lucrarea cu materialele altuia, proprietarul
imobilului devine proprietarul lucrării, neputând fi obligat la desfiintarea acesteia si nici
la restituirea materialelor întrebuintate.
(2) Proprietarul materialelor are numai dreptul la contravaloarea materialelor,
precum si la repararea, în conditiile legii, a oricăror alte prejudicii cauzate.
§3. Realizarea unei lucrări autonome cu caracter durabil asupra imobilului altuia
Lucrările autonome
cu caracter durabil efectuate
cu bună-credintă
Art. 581. - În cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra
imobilului altuia este de bună-credintă, proprietarul imobilului are dreptul:
a) să ceară instantei să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al
lucrării, plătind, la alegerea sa, autorului lucrării fie valoarea materialelor si a
manoperei, fie sporul de valoare adus imobilului prin efectuarea lucrării; sau
b) să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulatie
pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.
Lucrările autonome
cu caracter durabil efectuate
cu rea-credintă
Art. 582. - (1) În cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra
imobilului altuia este de rea-credintă, proprietarul imobilului are dreptul:
a) să ceară instantei să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al
lucrării, cu plata, la alegerea sa, către autorul lucrării, a jumătate din valoarea
materialelor si a manoperei ori din sporul de valoare adus imobilului; sau
b) să ceară obligarea autorului lucrării la desfiintarea acesteia; sau
c) să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulatie
pe care acesta ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.
(2) Desfiintarea lucrării se face, cu respectarea dispozitiilor legale în materie, pe
cheltuiala autorului acesteia, care este tinut totodată să repare orice prejudicii cauzate,
inclusiv pentru lipsa de folosintă.
§4. Realizarea unei lucrări adăugate cu caracter durabil asupra imobilului altuia
Lucrările adăugate necesare
Art. 583. - (1) Proprietarul imobilului dobândeste dreptul de proprietate asupra
lucrării adăugate necesare din momentul efectuării acesteia, plătind autorului
cheltuielile rezonabile făcute de acesta, chiar dacă imobilul nu mai există.
(2) În cazul în care lucrarea a fost efectuată cu rea-credintă, din suma datorată de
proprietarul imobilului se va putea deduce valoarea fructelor imobilului diminuată cu
costurile necesare obtinerii acestora.
Lucrările adăugate utile
Art. 584. - (1) În cazul în care autorul lucrării utile este de bună-credintă,
proprietarul imobilului devine proprietarul lucrării din momentul efectuării acesteia, cu
plata, la alegerea sa:
a) a valorii materialelor si a manoperei; sau
b) a sporului de valoare adus imobilului.
(2) În cazul în care autorul lucrării utile este de rea-credintă, proprietarul imobilului
are dreptul:
a) să devină proprietarul lucrării, în functie de regimul acesteia, cu sau fără
înscriere în cartea funciară, după caz, plătind, la alegerea sa, autorului lucrării fie
jumătate din valoarea materialelor si a manoperei, fie jumătate din sporul de valoare
adus imobilului; sau
b) să ceară obligarea autorului lucrării la desfiintarea acesteia, cu repunerea
imobilului în situatia anterioară si plata de daune-interese.
(3) În ambele cazuri, când valoarea lucrării este considerabilă, proprietarul
imobilului poate cere obligarea autorului să îl cumpere la valoarea de circulatie pe
care imobilul ar fi avut-o dacă lucrarea nu s-ar fi efectuat.
Lucrările adăugate voluptuare
Art. 585. - (1) În cazul lucrării voluptuare, proprietarul imobilului are dreptul:
a) să devină proprietarul lucrării, fără înscriere în cartea funciară si fără nicio
obligatie către autorul lucrării;
b) să ceară obligarea autorului de rea-credintă al lucrării la desfiintarea acesteia,
cu readucerea imobilului în situatia anterioară si plata de daune-interese.
(2) Autorul de bună-credintă al lucrării poate să o ridice înainte de restituirea
imobilului către proprietar, cu conditia de a readuce imobilul în situatia anterioară.
§5. Întelesul unor termeni
Buna-credintă a autorului lucrării
Art. 586. - (1) Autorul lucrării este de bună-credintă dacă se întemeiază fie pe
cuprinsul cărtii funciare în care, la data realizării lucrării, era înscris ca proprietar al
imobilului, fie pe un mod de dobândire nesupus înscrierii în cartea funciară, dacă, în
ambele cazuri, nu rezulta din cartea funciară si nu a cunoscut pe nicio altă cale viciul
titlului său.
(2) Cu toate acestea, nu poate invoca buna-credintă cel care construieste în lipsa
sau cu nerespectarea autorizatiilor cerute de lege.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) sunt aplicabile si autorului lucrării care se întemeiază
pe un drept de superficie sau pe orice alt drept care, potrivit legii, îi permite, realizând
o lucrare asupra imobilului altuia, să devină proprietarul acesteia.
§6. Dispozitii speciale
Lucrările realizate partial
asupra imobilului autorului
Art. 587. - (1) În cazul lucrării cu caracter durabil realizate cu bună-credintă partial
asupra imobilului autorului si partial pe terenul proprietarului vecin, acesta din urmă
poate cere înscrierea într-o nouă carte funciară a unui drept de coproprietate al
vecinilor asupra imobilului rezultat, incluzând terenul aferent, în raport cu valoarea
contributiei fiecăruia.
(2) Dacă lucrarea a fost realizată cu rea-credintă, proprietarul terenului vecin poate
opta între a cere ridicarea lucrării de pe teren, cu obligarea autorului acesteia la plata
de daune-interese, dacă este cazul, si a cere înscrierea în cartea funciară a unui drept
de coproprietate al vecinilor. La stabilirea cotelor-părti se va tine seama de valoarea
terenului proprietarului vecin si de jumătate din valoarea contributiei autorului lucrării.
(3) În caz de neîntelegere între părti, instanta de judecată va stabili valoarea
contributiei fiecăreia la imobilul rezultat, respectiv a cotelor-părti din dreptul de
proprietate.
Lucrările provizorii
Art. 588. - Când lucrarea are caracter provizoriu, în absenta unei întelegeri
contrare, autorul ei va fi obligat să o desfiinteze, cu respectarea dispozitiilor legale în
materie, si, dacă este de rea-credintă, să plătească despăgubiri pentru prejudiciile
cauzate, inclusiv pentru lipsa de folosintă.
Înscrierea dreptului de proprietate
în cartea funciară
Art. 589. - Ori de câte ori dobândirea dreptului de proprietate, exclusivă sau pe
cote-părti, este conditionată, potrivit reglementărilor din această sectiune, de
înscrierea în cartea funciară, înscrierea se face în temeiul conventiei părtilor, încheiată
în formă autentică, sau, după caz, al hotărârii judecătoresti.
Dreptul autorului lucrării
la ridicarea materialelor
Art. 590. - (1) Până la data încheierii conventiei sau a introducerii actiunii de către
cel îndreptătit la înscrierea în cartea funciară, autorul lucrării îsi poate ridica
materialele.
(2) Dacă lucrarea a fost efectuată cu rea-credintă, autorul acesteia va putea fi
obligat, dacă este cazul, la plata de daune-interese.
Regulile privind exercitarea
dreptului autorului lucrării
la indemnizatie
Art. 591. - (1) Prescriptia dreptului la actiune al autorului lucrării privind plata
indemnizatiei nu curge cât timp el este lăsat de proprietar să detină imobilul.
(2) Autorul lucrării de bună-credintă are, în conditiile art. 2.382, un drept de ipotecă
legală asupra imobilului până la plata indemnizatiei.
Regulile privind obligarea
autorului lucrării
la cumpărarea imobilului
Art. 592. - (1) Ori de câte ori proprietarul optează pentru obligarea autorului lucrării
la cumpărarea imobilului, în absenta întelegerii părtilor, proprietarul poate cere
instantei judecătoresti stabilirea pretului si pronuntarea unei hotărâri care să tină loc
de contract de vânzare-cumpărare.
(2) Proprietarul initial al imobilului are un drept de ipotecă legală asupra acestuia
pentru plata pretului de către autorul lucrării.
Pasivitatea proprietarului
pe durata realizării lucrării
Art. 593. - Autorul de rea-credintă al lucrării nu poate să opună proprietarului
terenului pasivitatea pe care ar fi vădit-o pe durata realizării lucrării.
Autorul lucrării
care foloseste materialele altuia
Art. 594. - Dacă nu sunt îndeplinite conditiile legale pentru dobândirea bunurilor
mobile prin posesia de bună-credintă, cel care realizează o lucrare asupra imobilului
altuia folosind materialele unui tert este obligat la plata contravalorii materialelor,
precum si la repararea, în conditiile legii, a oricăror alte prejudicii cauzate.
Stabilirea indemnizatiei
sau a despăgubirii
Art. 595. - Ori de câte ori, în aplicarea unei dispozitii din prezenta sectiune,
instanta este învestită să stabilească întinderea indemnizatiei sau a despăgubirii, ea
va tine seama de valoarea de circulatie a bunului calculată la data hotărârii
judecătoresti.
Cazurile speciale de accesiune
Art. 596. - (1) Titularul dreptului de superficie ori al altui drept real asupra
imobilului altuia care îi permite să dobândească proprietatea asupra lucrării realizate
asupra acelui imobil va avea, în caz de accesiune, în mod corespunzător, drepturile
si obligatiile reglementate pentru proprietarul imobilului, dacă nu s-a prevăzut altfel în
momentul constituirii dreptului real.
(2) Dispozitiile art. 582 si art. 587 alin. (2) se aplică, în mod corespunzător, si
lucrărilor autonome cu caracter durabil efectuate de titularul unui drept real asupra
imobilului altuia care nu îi permite să dobândească proprietatea asupra lucrării
realizate asupra acelui imobil.
(3) Pentru lucrările adăugate efectuate de titularul unui drept real asupra imobilului
altuia care nu îi permite să dobândească proprietatea lucrării realizate asupra acelui
imobil se aplică, în mod corespunzător, dispozitiile art. 716, în lipsa unei prevederi
contrare.
Lucrările efectuate
de un detentor precar
Art. 597. - (1) Lucrările făcute de un detentor precar sunt supuse, în mod
corespunzător, regulilor aplicabile posesorului de rea-credintă.
(2) Detentorul precar nu poate fi însă obligat să cumpere imobilul.
SECTIUNEA a 4-a
Accesiunea mobiliară
Accesiunea mobiliară
Art. 598. - (1) Bunul mobil produs cu materialele altuia apartine celui care l-a
confectionat sau, după caz, proprietarului materialelor, în functie de raportul dintre
manoperă si valoarea materialelor, determinat la data confectionării bunului.
(2) Proprietarul bunului datorează despăgubiri egale cu valoarea manoperei sau,
după caz, cu valoarea materialelor.
Raportul dintre valoarea manoperei
si valoarea materialelor
Art. 599. - În toate cazurile în care valoarea materialelor este egală cu manopera
sau există o diferentă nesemnificativă, proprietatea asupra bunului este comună si se
exercită în conditiile sectiunii a 2-a a cap. V din prezentul titlu.
Unirea a două bunuri mobile
Art. 600. - În cazul în care se unesc două bunuri mobile având proprietari diferiti,
fiecare poate pretinde separarea bunurilor dacă prin aceasta celălalt proprietar nu ar
suferi un prejudiciu mai mare de o zecime din valoarea bunului său.
Regulile aplicabile
în cazul imposibilitătii
de separare a bunurilor unite
Art. 601. - Dacă nu se poate obtine separarea bunurilor mobile unite sunt
aplicabile, în mod corespunzător, dispozitiile art. 598 si 599.
CAPITOLUL III
Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată
SECTIUNEA 1
Limite legale
§1. Dispozitii comune
Interesul public si interesul privat
Art. 602. - (1) Legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate fie în interes
public, fie în interes privat.
(2) Limitele legale în interes privat pot fi modificate ori desfiintate temporar prin
acordul părtilor. Pentru opozabilitate fată de terti este necesară îndeplinirea
formalitătilor de publicitate prevăzute de lege.
Regulile privind protectia
mediului si buna vecinătate
Art. 603. - Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protectia
mediului si asigurarea bunei vecinătăti, precum si la respectarea celorlalte sarcini care,
potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
§2. Folosirea apelor
Regulile privind curgerea
firească a apelor
Art. 604. - (1) Proprietarul fondului inferior nu poate împiedica în niciun fel
curgerea firească a apelor provenite de pe fondul superior.
(2) Dacă această curgere cauzează prejudicii fondului inferior, proprietarul acestuia
poate cere autorizarea justitiei spre a face pe fondul său lucrările necesare schimbării
directiei apelor, suportând toate cheltuielile ocazionate.
(3) La rândul său, proprietarul fondului superior este obligat să nu efectueze nicio
lucrare de natură să agraveze situatia fondului inferior.
Regulile privind curgerea
provocată a apelor
Art. 605. - (1) Proprietarul fondului inferior nu poate împiedica nici curgerea
provocată de proprietarul fondului superior sau de alte persoane, asa cum este cazul
apelor care tâsnesc pe acest din urmă fond datorită unor lucrări subterane întreprinse
de proprietarul acestuia, al apelor provenite din secarea terenurilor mlăstinoase, al
apelor folosite într-un scop casnic, agricol sau industrial, însă numai dacă această
curgere precedă vărsarea într-un curs de apă sau într-un sant.
(2) În acest caz, proprietarul fondului superior este obligat să aleagă calea si
mijloacele de scurgere de natură să aducă prejudicii minime fondului inferior,
rămânând dator la plata unei despăgubiri juste si prealabile către proprietarul acestui
din urmă fond.
(3) Dispozitiile prezentului articol nu se aplică atunci când pe fondul inferior se află
o constructie, împreună cu grădina si curtea aferentă, sau un cimitir.
Cheltuielile referitoare la irigatii
Art. 606. - (1) Proprietarul care vrea să folosească pentru irigarea terenului său
apele naturale si artificiale de care poate dispune în mod efectiv are dreptul ca, pe
cheltuiala sa exclusivă, să facă pe terenul riveranului opus lucrările necesare pentru
captarea apei.
(2) Dispozitiile art. 605 alin. (2) si (3) se aplică în mod corespunzător.
Obligatia proprietarului
căruia îi prisoseste apa
Art. 607. - (1) Proprietarul căruia îi prisoseste apa pentru necesitătile curente este
obligat ca, în schimbul unei juste si prealabile compensatii, să ofere acest surplus
pentru proprietarul care nu si-ar putea procura apa necesară pentru fondul său decât
cu o cheltuială excesivă.
(2) Proprietarul nu poate fi scutit de obligatia prevăzută la alin. (1) pretinzând că ar
putea acorda surplusului de apă o altă destinatie decât satisfacerea necesitătilor
curente. El poate însă cere despăgubiri suplimentare proprietarului aflat în nevoie, cu
conditia de a dovedi existenta reală a destinatiei pretinse.
Întrebuintarea izvoarelor
Art. 608. - (1) Proprietarul poate acorda orice întrebuintare izvorului ce ar exista
pe fondul său, sub rezerva de a nu aduce atingere drepturilor dobândite de proprietarul
fondului inferior.
(2) Proprietarul fondului pe care se află izvorul nu poate să îi schimbe cursul dacă
prin această schimbare ar lipsi locuitorii unei localităti de apa necesară pentru
satisfacerea nevoilor curente.
Despăgubirile datorate
proprietarului fondului pe care
se află izvorul
Art. 609. - (1) Proprietarul fondului pe care se află izvorul poate cere repararea
prejudiciilor cauzate de persoana care, prin lucrările efectuate, a secat, a micsorat ori
a alterat apele sale.
(2) Dacă starea de fapt o permite, proprietarul fondului poate pretinde restabilirea
situatiei anterioare atunci când apa era indispensabilă pentru exploatarea fondului
său.
(3) În cazul în care izvorul se întinde pe două fonduri învecinate, dispozitiile alin. (1)
si (2) se aplică în mod corespunzător, tinând seama de întinderea izvorului pe fiecare
fond.
Regulile speciale privind
folosirea apelor
Art. 610. - Dispozitiile prezentului paragraf se completează cu reglementările
speciale în materia regimului apelor.
§3. Picătura stresinii
Picătura stresinii
Art. 611. - Proprietarul este obligat să îsi facă streasina casei sale astfel încât
apele provenind de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin.
§4. Distanta si lucrările intermediare cerute pentru anumite constructii, lucrări si plantatii
Distanta minimă în constructii
Art. 612. - Orice constructii, lucrări sau plantatii se pot face de către proprietarul
fondului numai cu respectarea unei distante minime de 60 de cm fată de linia de hotar,
dacă nu se prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să
nu se aducă atingere drepturilor proprietarului vecin. Orice derogare de la distanta
minimă se poate face prin acordul părtilor exprimat printr-un înscris autentic.
Distanta minimă pentru arbori
Art. 613. - (1) În lipsa unor dispozitii cuprinse în lege, regulamentul de urbanism
sau a obiceiului locului, arborii trebuie săditi la o distantă de cel putin 2 metri de linia
de hotar, cu exceptia acelora mai mici de 2 metri, a plantatiilor si a gardurilor vii.
(2) În caz de nerespectare a distantei, proprietarul vecin este îndreptătit să ceară
scoaterea ori, după caz, tăierea, la înăltimea cuvenită, a arborilor, plantatiilor ori a
gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului fondului pe care acestea sunt ridicate.
(3) Proprietarul fondului peste care se întind rădăcinile sau ramurile arborilor
apartinând proprietarului vecin are dreptul de a le tăia, precum si dreptul de a păstra
fructele căzute în mod natural pe fondul său.
§5. Vederea asupra proprietătii vecinului
Fereastra sau deschiderea
în zidul comun
Art. 614. - Nu este permis să se facă fereastră sau deschidere în zidul comun
decât cu acordul proprietarilor.
Distanta minimă pentru fereastra
de vedere
Art. 615. - (1) Este obligatorie păstrarea unei distante de cel putin 2 metri între
fondul, îngrădit sau neîngrădit, apartinând proprietarului vecin si fereastra pentru
vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi orientate către acest fond.
(2) Fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu linia
de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distantă mai mică de un metru.
(3) Distanta se calculează de la punctul cel mai apropiat de linia de hotar, existent
pe fata zidului în care s-a deschis vederea sau, după caz, pe linia exterioară a
balconului, până la linia de hotar. Distanta, si în cazul lucrărilor neparalele, se măsoară
tot perpendicular, de la punctul cel mai apropiat al lucrării de linia de hotar si până la
această linie.
Fereastra de lumină
Art. 616. - Dispozitiile art. 615 nu exclud dreptul proprietarului de a-si deschide,
fără limită de distantă, ferestre de lumină dacă sunt astfel construite încât să împiedice
vederea spre fondul învecinat.
§6. Dreptul de trecere
Dreptul de trecere
Art. 617. - (1) Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are
dreptul să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului
propriu.
(2) Trecerea trebuie să se facă în conditii de natură să aducă o minimă stânjenire
exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în
cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face
pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai putine prejudicii.
(3) Dreptul de trecere este imprescriptibil. El se stinge în momentul în care fondul
dominant dobândeste un alt acces la calea publică.
Exercitarea dreptului de trecere
în situatii speciale
Art. 618. - (1) Dacă lipsa accesului provine din vânzare, schimb, partaj sau
dintr-un alt act juridic, trecerea nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit
partea de teren pe care se făcea anterior trecerea.
(2) Când lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea,
aceasta poate fi stabilită numai cu consimtământul proprietarului fondului care are
acces la calea publică si cu plata dublului despăgubirii.
Întinderea si modul de stabilire
a dreptului de trecere
Art. 619. - Întinderea si modul de exercitare a dreptului de trecere sunt
determinate prin întelegerea părtilor, prin hotărâre judecătorească sau printr-o folosintă
continuă pe timp de 10 ani.
Prescriptia actiunii în despăgubire
si restituirea despăgubirii încasate
Art. 620. - (1) Termenul de prescriptie pentru dreptul la actiunea în despăgubire
pe care o are proprietarul fondului aservit împotriva proprietarului fondului dominant
începe să curgă din momentul stabilirii dreptului de trecere.
(2) În cazul în care încetează dreptul de trecere, proprietarul fondului aservit este
dator să restituie despăgubirea încasată, cu deducerea pagubei suferite în raport cu
durata efectivă a dreptului de trecere.
§7. Alte limite legale
Dreptul de trecere pentru utilităti
Art. 621. - (1) Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a
retelelor edilitare ce deservesc fonduri învecinate sau din aceeasi zonă, de natura
conductelor de apă, gaz sau altele asemenea, a canalelor si a cablurilor electrice,
subterane ori aeriene, după caz, precum si a oricăror alte instalatii sau materiale cu
acelasi scop.
(2) Această obligatie subzistă numai pentru situatia în care trecerea prin altă parte
ar fi imposibilă, periculoasă sau foarte costisitoare.
(3) În toate cazurile, proprietarul are dreptul la plata unei despăgubiri juste. Dacă
este vorba despre utilităti noi, despăgubirea trebuie să fie si prealabilă.
(4) Clădirile, curtile si grădinile acestora sunt exceptate de la acest drept de trecere,
dacă ea are ca obiect conducte si canale subterane, în cazul în care acestea sunt
utilităti noi.
Dreptul de trecere pentru
efectuarea unor lucrări
Art. 622. - (1) De asemenea, proprietarul este obligat să permită folosirea fondului
său pentru efectuarea unor lucrări necesare fondului învecinat, precum si accesul
vecinului pe terenul său pentru tăierea crengilor si culegerea fructelor, în schimbul
unei despăgubiri, dacă este cazul.
(2) Dispozitiile art. 621 alin. (2) sunt aplicabile.
Dreptul de trecere pentru reintrarea
în posesie
Art. 623. - (1) Proprietarul unui fond nu poate împiedica accesul altuia pentru a
redobândi posesia unui bun al său, ajuns întâmplător pe fondul respectiv, dacă a fost
înstiintat în prealabil.
(2) În toate cazurile, proprietarul fondului are dreptul la o justă despăgubire pentru
prejudiciile ocazionate de reintrarea în posesie, precum si pentru cele pe care bunul
le-a cauzat fondului.
Starea de necesitate
Art. 624. - (1) În cazul în care o persoană a folosit sau a distrus un bun al altuia
pentru a se apăra pe sine ori pe altul de un pericol iminent, proprietarul bunului are
dreptul să ceară o despăgubire echitabilă numai de la cel care a fost salvat.
(2) Nu poate pretinde nicio despăgubire proprietarul care a provocat sau a favorizat
aparitia pericolului.
Regulile speciale
Art. 625. - Îngrădirile cuprinse în prezenta sectiune se completează cu dispozitiile
legilor speciale privind regimul juridic al anumitor bunuri, cum ar fi terenurile si
constructiile de orice fel, pădurile, bunurile din patrimoniul national-cultural, bunurile
sacre ale cultelor religioase, precum si altele asemenea.
SECTIUNEA a 2-a
Limite conventionale
Limitarea dreptului de proprietate
prin acte juridice
Art. 626. - Proprietarul poate să consimtă la limitarea dreptului său prin acte
juridice, dacă nu încalcă ordinea publică si bunele moravuri.
Clauza de inalienabilitate.
Conditii. Domeniu de aplicare
Art. 627. - (1) Prin conventie sau testament se poate interzice înstrăinarea unui
bun, însă numai pentru o durată de cel mult 49 de ani si dacă există un interes serios
si legitim. Termenul începe să curgă de la data dobândirii bunului.
(2) Dobânditorul poate fi autorizat de către instantă să dispună de bun dacă
interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a dispărut sau dacă un
interes superior o impune.
(3) Nulitatea clauzei de inalienabilitate stipulate într-un contract atrage nulitatea
întregului contract dacă a fost determinantă la încheierea acestuia. În contractele cu
titlu oneros, caracterul determinant se prezumă, până la proba contrară.
(4) Clauza de inalienabilitate este subînteleasă în conventiile din care se naste
obligatia de a transmite în viitor proprietatea către o persoană determinată sau
determinabilă.
(5) Transmiterea bunului pe cale de succesiune nu poate fi oprită prin stipularea
inalienabilitătii.
Conditiile de opozabilitate
Art. 628. - (1) Clauza de inalienabilitate nu poate fi invocată împotriva
dobânditorilor bunului sau a creditorilor proprietarului care s-a obligat să nu înstrăineze
decât dacă este valabilă si îndeplineste conditiile de opozabilitate.
(2) Pentru opozabilitate, clauza de inalienabilitate trebuie să fie supusă formalitătilor
de publicitate prevăzute de lege, dacă este cazul.
(3) În cazul bunurilor mobile, sunt aplicabile, în mod corespunzător, regulile
prevăzute pentru dobândirea proprietătii prin posesia de bună-credintă.
(4) În cazul în care clauza de inalienabilitate a fost prevăzută într-un contract cu titlu
gratuit, ea este opozabilă si creditorilor anteriori ai dobânditorului.
(5) Neîndeplinirea conditiilor de opozabilitate nu îl lipseste pe beneficiarul clauzei
de inalienabilitate de dreptul de a pretinde daune-interese proprietarului care nu se
conformează acestei obligatii.
Sanctiunile pentru
nerespectarea clauzei
de inalienabilitate
Art. 629. - (1) Înstrăinătorul poate să ceară rezolutiunea contractului în cazul
încălcării clauzei de inalienabilitate de către dobânditor.
(2) Atât înstrăinătorul, cât si tertul, dacă inalienabilitatea s-a stipulat în favoarea
acestuia, pot să ceară anularea actului de înstrăinare subsecvent încheiat cu
nerespectarea clauzei.
(3) Nu pot fi supuse urmăririi bunurile pentru care s-a stipulat inalienabilitatea, cât
timp clauza produce efecte, dacă prin lege nu se prevede altfel.
SECTIUNEA a 3-a
Limite judiciare
Depăsirea inconvenientelor
normale ale vecinătătii
Art. 630. - (1) Dacă proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său,
inconveniente mai mari decât cele normale în relatiile de vecinătate, instanta de
judecată poate, din considerente de echitate, să îl oblige la despăgubiri în folosul celui
vătămat, precum si la restabilirea situatiei anterioare atunci când acest lucru este
posibil.
(2) În cazul în care prejudiciul cauzat ar fi minor în raport cu necesitatea sau
utilitatea desfăsurării activitătii prejudiciabile de către proprietar, instanta va putea
încuviinta desfăsurarea acelei activităti. Cel prejudiciat va avea însă dreptul la
despăgubiri.
(3) Dacă prejudiciul este iminent sau foarte probabil, instanta poate să încuviinteze,
pe cale de ordonantă presedintială, măsurile necesare pentru prevenirea pagubei.
CAPITOLUL IV
Proprietatea comună
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
Notiunea
Art. 631. - Dispozitiile prezentului capitol se aplică ori de câte ori, în temeiul unui
act juridic sau al altui mod de dobândire prevăzut de lege, dreptul de proprietate
privată are 2 sau mai multi titulari.
Formele proprietătii comune
Art. 632. - (1) Formele proprietătii comune sunt următoarele:
a) proprietatea pe cote-părti (coproprietatea);
b) proprietatea în devălmăsie (devălmăsia).
(2) Coproprietatea poate fi obisnuită sau fortată.
(3) Coproprietatea fortată nu poate înceta prin partaj judiciar.
Prezumtia de coproprietate
Art. 633. - Dacă bunul este stăpânit în comun, coproprietatea se prezumă, până
la proba contrară.
SECTIUNEA a 2-a
Coproprietatea obisnuită
Întinderea cotelor-părti
Art. 634. - (1) Fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părti din
dreptul de proprietate si poate dispune în mod liber de aceasta în lipsă de stipulatie
contrară.
(2) Cotele-părti sunt prezumate a fi egale, până la proba contrară. Dacă bunul a fost
dobândit prin act juridic, proba contrară nu se va putea face decât prin înscrisuri.
Repartizarea beneficiilor
si a sarcinilor între coproprietari
Art. 635. - Coproprietarii vor împărti beneficiile si vor suporta sarcinile
coproprietătii, proportional cu cota lor parte din drept.
Exercitarea în comun a dreptului
de folosintă
Art. 636. - (1) Fiecare coproprietar are dreptul de a folosi bunul comun în măsura
în care nu schimbă destinatia si nu aduce atingere drepturilor celorlalti coproprietari.
(2) Cel care, împotriva vointei celorlalti proprietari, exercită în mod exclusiv folosinta
bunului comun poate fi obligat la despăgubiri.
Fructele bunului comun
Art. 637. - Fructele produse de bunul comun se cuvin tuturor coproprietarilor,
proportional cu cota lor parte din drept.
Dreptul la restituirea cheltuielilor
Art. 638. - (1) Coproprietarul care a suportat singur cheltuielile producerii sau
culegerii fructelor are dreptul la restituirea acestor cheltuieli de către coproprietari, în
proportie cu cotele lor părti.
(2) Fructele naturale sau fructele industriale ale bunului comun însusite de un
coproprietar fac parte din masa partajabilă cât timp ele nu au fost consumate ori
înstrăinate sau nu au pierit si pot fi identificate distinct. În caz contrar, coproprietarul
interesat are dreptul la despăgubiri, cu exceptia cazului în care fructele au pierit în
mod fortuit. Dreptul la actiunea în despăgubiri este supus prescriptiei, potrivit dreptului
comun.
(3) Dreptul de a reclama fructele civile ale bunului comun însusite de un
coproprietar este supus prescriptiei, potrivit dreptului comun.
Modul de folosire a bunului comun
Art. 639. - Modul de folosire a bunului comun se stabileste prin acordul
coproprietarilor, iar în caz de neîntelegere, prin hotărâre judecătorească.
Actele de conservare
Art. 640. - Fiecare coproprietar poate să facă acte de conservare cu privire la
bunul comun fără acordul celorlalti coproprietari.
Actele de administrare
si de dispozitie
Art. 641. - (1) Actele de administrare, precum încheierea sau denuntarea unor
contracte de locatiune, cesiunile de venituri imobiliare si altele asemenea, cu privire
la bunul comun pot fi făcute numai cu acordul coproprietarilor ce detin majoritatea
cotelor-părti.
(2) Actele de administrare care limitează în mod substantial posibilitatea unui
coproprietar de a folosi bunul comun în raport cu cota sa parte ori care impun acestuia
o sarcină excesivă prin raportare la cota sa parte sau la cheltuielile suportate de către
ceilalti coproprietari nu vor putea fi efectuate decât cu acordul acestuia.
(3) Coproprietarul sau coproprietarii interesati pot cere instantei să suplinească
acordul coproprietarului aflat în imposibilitate de a-si exprima vointa sau care se opune
în mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil mentinerii utilitătii
sau valorii bunului.
(4) Orice acte juridice de dispozitie cu privire la bunul comun, actele de folosintă
cu titlu gratuit, cesiunile de venituri imobiliare si locatiunile încheiate pe termen mai
mare de 3 ani, precum si actele care urmăresc exclusiv înfrumusetarea bunului nu se
pot încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor. Orice act juridic cu titlu gratuit va
fi considerat act de dispozitie.
Sanctiunile
Art. 642. - (1) Actele juridice făcute cu nerespectarea regulilor prevăzute la
art. 641 sunt inopozabile coproprietarului care nu a consimtit, expres ori tacit, la
încheierea actului.
(2) Coproprietarului vătămat i se recunoaste dreptul ca, înainte de partaj, să
exercite actiunile posesorii împotriva tertului care ar fi intrat în posesia bunului comun
în urma încheierii actului. În acest caz, restituirea posesiei bunului se va face în folosul
tuturor coproprietarilor, cu daune-interese, dacă este cazul, în sarcina celor care au
participat la încheierea actului.
Actiunile în justitie
Art. 643. - (1) Fiecare coproprietar poate sta singur în justitie, indiferent de
calitatea procesuală, în orice actiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul
actiunii în revendicare.
(2) Hotărârile judecătoresti pronuntate în folosul coproprietătii profită tuturor
coproprietarilor. Hotărârile judecătoresti potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile
celorlalti coproprietari.
(3) Când actiunea nu este introdusă de toti coproprietarii, pârâtul poate cere
instantei de judecată introducerea în cauză a celorlalti coproprietari în calitate de
reclamanti, în termenul si conditiile prevăzute în Codul de procedură civilă pentru
chemarea în judecată a altor persoane.
Contractele de administrare
a coproprietătii
Art. 644. - (1) Se poate deroga de la dispozitiile art. 635, 636, 641 si art. 642
alin. (1) printr-un contract de administrare a coproprietătii încheiat cu acordul tuturor
coproprietarilor.
(2) În cazul în care oricare dintre coproprietari denuntă contractul de administrare,
acesta îsi încetează existenta, rămânând aplicabile regulile din prezenta sectiune.
(3) În cazul în care, printre bunurile aflate în coproprietate, se află si bunuri imobile,
contractele de administrare a coproprietătii si declaratiile de denuntare a acestora vor
fi notate în cartea funciară, la cererea oricăruia dintre coproprietari.
Regulile aplicabile
în cazul cotitularilor altor
drepturi reale
Art. 645. - Dispozitiile prezentei sectiuni se aplică în mod corespunzător si în
cazul exercitării împreună, de către două sau mai multe persoane, a unui alt drept
real principal.
SECTIUNEA a 3-a
Coproprietatea fortată
§1. Dispozitii comune
Cazurile de coproprietate fortată
Art. 646. - Se află în coproprietate fortată:
1. bunurile prevăzute la art. 649, 660, 687 si 1.141;
2. bunurile comune necesare sau utile pentru folosirea a două imobile vecine,
situate pe linia de hotar între acestea, cum ar fi potecile, fântânile, drumurile si
izvoarele;
3. bunurile comune afectate utilizării a două sau a mai multor fonduri, cum ar fi o
centrală termică sau alte instalatii care deservesc două sau mai multe clădiri, un drum
comun într-un cartier de locuinte sau alte asemenea bunuri;
4. orice alt bun comun prevăzut de lege.
Regimul juridic general
Art. 647. - (1) Fiecare coproprietar poate exercita folosinta bunului comun, cu
conditia să respecte destinatia acestuia si să permită exercitarea folosintei de către
ceilalti coproprietari.
(2) Când bunul comun are caracter accesoriu în raport cu un bun principal, fiecare
coproprietar poate să dispună cu privire la cota sa parte din dreptul de proprietate
asupra bunului comun numai odată cu exercitarea dreptului de dispozitie asupra
bunului principal.
(3) Cheltuielile pentru întretinerea si conservarea bunului comun se suportă în mod
proportional cu cota-parte din drept a fiecărui coproprietar. Când bunul comun are
caracter accesoriu, în absenta unei conventii contrare, cota-parte din drept a fiecărui
coproprietar se stabileste în functie de întinderea bunului principal.
§2. Coproprietatea asupra părtilor comune din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente
I. Părtile comune
Notiunea
Art. 648. - (1) Dacă într-o clădire sau într-un ansamblu rezidential există spatii cu
destinatie de locuintă sau cu altă destinatie având proprietari diferiti, părtile din clădire
care, fiind destinate întrebuintării spatiilor respective, nu pot fi folosite decât în comun
sunt obiectul unui drept de coproprietate fortată.
(2) Părtile comune sunt bunuri accesorii în raport cu spatiile locative, care constituie
bunurile principale în sensul art. 546.
Părtile comune
Art. 649. - (1) Sunt considerate părti comune, în măsura în care prin lege ori prin
act juridic nu se prevede altfel:
a) terenul pe care se află clădirea, compus atât din suprafata construită, cât si din
cea neconstruită necesară, potrivit naturii sau destinatiei constructiei, pentru a asigura
exploatarea normală a acesteia; pentru eventuala suprafată excedentară proprietarii
sunt titularii unei coproprietăti obisnuite;
b) fundatia, curtea interioară, structura, structura de rezistentă, peretii perimetrali
si despărtitori dintre proprietăti si/sau spatiile comune, acoperisul, terasele, scările si
casa scărilor, holurile, pivnitele si subsolurile necompartimentate, rezervoarele de apă,
centralele termice proprii si ascensoarele;
c) instalatiile de apă si canalizare, electrice, de telecomunicatii, de încălzire si de
gaze de la bransament/racord până la punctul de distributie către părtile aflate în
proprietate exclusivă, canalele pluviale, paratrăsnetele, antenele colective, precum si
alte asemenea părti;
d) alte bunuri care, potrivit legii sau vointei părtilor, sunt în folosintă comună.
(2) Cosurile de fum si de aerisire, precum si spatiile pentru spălătorii si uscătorii
sunt considerate părti comune exclusiv pentru coproprietarii care utilizează aceste
utilităti în conformitate cu proiectul clădirii.
Atribuirea în folosintă exclusivă
a părtilor comune
Art. 650. - (1) Părtile comune pot fi atribuite coproprietarilor în folosintă exclusivă
numai dacă prin aceasta nu sunt lezate drepturile celorlalti coproprietari.
(2) Decizia de atribuire în folosintă exclusivă trebuie adoptată cu o majoritate de
două treimi din numărul coproprietarilor si al cotelor-părti. În clădirile unde sunt
constituite asociatii de proprietari, decizia se adoptă de către adunarea generală, cu
aceeasi majoritate.
Actele juridice privind cotele-părti
Art. 651. - Cota-parte din dreptul de proprietate asupra părtilor comune are
caracter accesoriu în raport cu dreptul de proprietate asupra spatiului din clădire care
constituie bunul principal; înstrăinarea sau ipotecarea cotei-părti nu se va putea face
decât odată cu dreptul asupra spatiului care constituie bunul principal.
Stabilirea cotelor-părti
Art. 652. - În lipsa unei stipulatii contrare existente în titlurile de proprietate, cotele-
părti se stabilesc prin raportarea suprafetei utile a fiecărui spatiu locativ la totalul
suprafetei utile a spatiilor locative din clădire.
II. Drepturile si obligatiile coproprietarilor
Exercitarea dreptului de folosintă
Art. 653. - Fiecare coproprietar poate folosi, în conditiile acordului de asociere,
atât spatiul care constituie bunul principal, cât si părtile comune, fără a aduce atingere
drepturilor celorlalti proprietari si fără a schimba destinatia clădirii. În lipsa acordului de
asociere, dispozitiile art. 647 rămân aplicabile.
Cheltuielile legate
de întretinerea, repararea
si exploatarea părtilor comune
Art. 654. - (1) În lipsa unor prevederi legale sau întelegeri contrare, fiecare
coproprietar suportă cheltuielile legate de întretinerea, repararea si exploatarea părtilor
comune, în proportie cu cota sa parte.
(2) Cu toate acestea, cheltuielile legate de părtile comune folosite exclusiv de către
unii dintre coproprietari cad în sarcina acestora din urmă.
Obligatia de conservare a clădirii
Art. 655. - Proprietarul este obligat să asigure întretinerea spatiului care constituie
bunul principal, astfel încât clădirea să se păstreze în stare bună.
Obligatia de a permite accesul
în spatiile care constituie
bunurile principale
Art. 656. - (1) Coproprietarii sunt obligati să permită accesul în spatiile care
constituie bunuri principale pentru efectuarea lucrărilor necesare conservării clădirii
si întretinerii părtilor comune.
(2) În această situatie, pentru prejudiciile cauzate, ei vor fi despăgubiti de către
asociatia de proprietari sau, după caz, de către proprietarul în interesul căruia au fost
efectuate lucrările.
Regulile aplicabile în cazul
distrugerii clădirii
Art. 657. - (1) În cazul în care clădirea a fost distrusă în întregime ori într-o
proportie mai mare de jumătate din valoarea ei, orice coproprietar poate, în lipsa unei
întelegeri contrare, să solicite vânzarea la licitatie publică a terenului si a materialelor
de constructie care au rezultat.
(2) În caz de distrugere a unei părti mai mici decât cea prevăzută la alin. (1),
coproprietarii vor contribui la refacerea părtilor comune, proportional cu cotele-părti.
Dacă unul sau mai multi coproprietari refuză sau nu pot să participe la refacere, ei
sunt obligati să cedeze celorlalti coproprietari cotele lor părti din dreptul de proprietate.
Pretul se stabileste de părti ori, în caz de neîntelegere, de către instanta
judecătorească.
Încetarea destinatiei
folosintei comune
Art. 658. - (1) Încetarea destinatiei de folosintă comună pentru părtile comune
din clădirile cu mai multe etaje sau apartamente se poate hotărî motivat cu o majoritate
de două treimi din numărul coproprietarilor.
(2) În acest caz, devin aplicabile dispozitiile privitoare la coproprietatea obisnuită
si temporară. Cu toate acestea, înstrăinarea sau ipotecarea se poate realiza dacă
există o majoritate de două treimi din numărul coproprietarilor.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) si (2), coproprietarii care nu au votat ori, după
caz, s-au opus la înstrăinare sau ipotecare au dreptul la o despăgubire justă stabilită
pe cale conventională ori, în caz de neîntelegere, pe cale judecătorească.
(4) Constatarea încetării destinatiei de folosintă comună pentru aceste părti se face
prin hotărâre a adunării generale a asociatiei de proprietari adoptată cu o majoritate
de două treimi din numărul coproprietarilor.
III. Asociatia de proprietari
Constituirea asociatiilor
de proprietari
Art. 659. - În cazul clădirilor cu mai multe etaje ori apartamente sau în cazul
ansamblurilor rezidentiale formate din locuinte individuale, amplasate izolat, însiruit
sau cuplat, în care există proprietăti comune si proprietăti individuale, se constituie
asociatia de proprietari, care se organizează si functionează în conditiile legii.
§3. Coproprietatea asupra despărtiturilor comune
Prezumtia de coproprietate
asupra despărtiturilor comune
Art. 660. - (1) Zidul, santul, precum si orice altă despărtitură între două fonduri
sunt prezumate a fi în proprietatea comună a vecinilor, dacă nu rezultă contrariul din
titlul de proprietate, dintr-un semn de necomunitate ori dacă proprietatea comună nu
a devenit proprietate exclusivă prin uzucapiune, în conditiile legii.
(2) Dispozitiile art. 651 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Semnele de necomunitate
Art. 661. - (1) Există semn de necomunitate a zidului atunci când culmea acestuia
este dreaptă si perpendiculară spre un fond si înclinată spre celălalt fond. Zidul este
prezumat a fi în proprietatea exclusivă a proprietarului fondului către care este înclinată
coama zidului.
(2) Există semn de necomunitate a santului atunci când pământul este aruncat ori
înăltat exclusiv pe o parte a santului. Santul este prezumat a fi în proprietatea
exclusivă a proprietarului fondului pe care este aruncat pământul.
(3) Vor fi considerate semne de necomunitate orice alte semne care fac să se
prezume că zidul a fost construit exclusiv de unul dintre proprietari.
Obligatia de construire
a despărtiturilor comune
Art. 662. - (1) Oricare dintre vecini îi poate obliga pe proprietarii fondurilor
învecinate să contribuie la construirea unei despărtituri comune.
(2) În lipsa unor dispozitii legale, a regulamentului de urbanism sau a obiceiului
locului, înăltimea zidului comun va fi stabilită de părti, dar fără a depăsi 2 metri,
socotindu-se si coama zidului.
Cheltuielile de întretinere
si reparare a despărtiturilor
comune
Art. 663. - (1) Coproprietarii sunt tinuti să suporte cheltuielile ocazionate de
întretinerea si repararea despărtiturii comune, proportional cu dreptul fiecăruia.
(2) Cu toate acestea, fiecare coproprietar poate să nu participe la cheltuielile de
întretinere si reparare, renuntând la dreptul său de proprietate asupra despărtiturii
comune, dispozitiile în materie de carte funciară fiind aplicabile. Coproprietarul nu va
putea fi apărat de a participa la cheltuieli, în cazul în care are o constructie sprijinită
de zidul comun ori în cazul în care trage un alt folos din exploatarea despărtiturii
comune.
Constructiile si instalatiile aflate
în legătură cu zidul comun
Art. 664. - (1) Oricare dintre coproprietari are dreptul să sprijine constructii ori să
instaleze grinzi în zidul comun cu obligatia de a lăsa 6 centimetri spre celălalt
coproprietar si fără a afecta dreptul acestuia de a sprijini constructiile sale ori de a
instala propriile grinzi în zidul comun.
(2) Un coproprietar va avea dreptul de a scurta grinzile puse de vecinul său până
în jumătatea zidului, în cazul în care ar dori să instaleze el însusi grinzi ori să
construiască un cos de fum în acelasi loc.
Înăltarea zidului comun
Art. 665. - (1) Oricare dintre coproprietari poate să înalte zidul, cu îndatorirea de
a suporta singur cheltuielile de înăltare peste limita zidului comun, precum si
cheltuielile de reparare a părtii comune a zidului ca urmare a înăltării acestuia.
(2) În cazul în care zidul nu poate rezista înăltării, proprietarul care doreste să facă
această înăltare este dator să reconstruiască zidul în întregime luând din fondul său
suprafata pentru a asigura grosimea necesară zidului nou ridicat.
(3) Vecinul care nu a contribuit la înăltare poate dobândi coproprietatea, plătind
jumătate din valoarea actualizată a materialelor si manoperei folosite, precum si, dacă
este cazul, jumătate din valoarea terenului întrebuintat pentru îngrosarea zidului.
Dobândirea coproprietătii
asupra despărtiturilor
Art. 666. - Vecinul care nu a contribuit la realizarea despărtiturii comune poate
dobândi un drept de coproprietate asupra despărtiturii, plătind jumătate din valoarea
actualizată a materialelor si manoperei folosite si, după caz, jumătate din valoarea
terenului pe care despărtitura a fost construită. Dispozitiile în materie de carte funciară
rămân aplicabile.
SECTIUNEA a 4-a
Proprietatea comună în devălmăsie
Proprietatea comună în devălmăsie
Art. 667. - Există proprietate în devălmăsie atunci când, prin efectul legii sau în
temeiul unui act juridic, dreptul de proprietate apartine concomitent mai multor
persoane fără ca vreuna dintre acestea să fie titularul unei cote-părti determinate din
dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor comune.
Regulile aplicabile
proprietătii devălmase
Art. 668. - (1) Dacă se naste prin efectul legii, proprietatea în devălmăsie este
supusă dispozitiilor acelei legi care se completează, în mod corespunzător, cu cele
privind regimul comunitătii legale.
(2) În cazul în care izvorul proprietătii în devălmăsie este un act juridic, dispozitiile
privitoare la regimul comunitătii legale se aplică în mod corespunzător.
SECTIUNEA a 5-a
Partajul
Imprescriptibilitatea actiunii
de partaj
Art. 669. - Încetarea coproprietătii prin partaj poate fi cerută oricând, afară de
cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.
Felurile partajului
Art. 670. - Partajul poate fi făcut prin bună învoială sau prin hotărâre
judecătorească, în conditiile legii.
Împărteala părtilor comune
ale clădirilor
Art. 671. - (1) Partajul este inadmisibil în cazurile prevăzute de sectiunile a 3-a si
a 4-a din prezentul capitol, precum si în alte cazuri prevăzute de lege.
(2) Cu toate acestea, partajul poate fi cerut în cazul părtilor comune din clădirile cu
mai multe etaje sau apartamente atunci când aceste părti încetează de a mai fi
destinate folosintei comune.
(3) În cazul proprietătii periodice si în celelalte cazuri de coproprietate fortată,
partajul este posibil numai prin bună învoială.
Conventiile privitoare
la suspendarea partajului
Art. 672. - Conventiile privind suspendarea partajului nu pot fi încheiate pentru o
perioadă mai mare de 5 ani. În cazul imobilelor, conventiile trebuie încheiate în formă
autentică si supuse formalitătilor de publicitate prevăzute de lege.
Suspendarea pronuntării
partajului prin
hotărâre judecătorească
Art. 673. - Instanta sesizată cu cererea de partaj poate suspenda pronuntarea
partajului, pentru cel mult un an, pentru a nu se aduce prejudicii grave intereselor
celorlalti coproprietari. Dacă pericolul acestor prejudicii este înlăturat înainte de
împlinirea termenului, instanta, la cererea părtii interesate, va reveni asupra măsurii.
Conditiile speciale privind
capacitatea de exercitiu
Art. 674. - Dacă un coproprietar este lipsit de capacitate de exercitiu ori are
capacitate de exercitiu restrânsă, partajul va putea fi făcut prin bună învoială numai cu
autorizarea instantei de tutelă, precum si, dacă este cazul, a ocrotitorului legal.
Inadmisibilitatea partajului
în cazul uzucapiunii
Art. 675. - Partajul poate fi cerut chiar atunci când unul dintre coproprietari a folosit
exclusiv bunul, afară de cazul când acesta l-a uzucapat, în conditiile legii.
Regulile privitoare la modul
de împărtire
Art. 676. - (1) Partajul bunurilor comune se va face în natură, proportional cu cota-
parte a fiecărui coproprietar.
(2) Dacă bunul este indivizibil ori nu este comod partajabil în natură, partajul se va
face în unul dintre următoarele moduri:
a) atribuirea întregului bun, în schimbul unei sulte, în favoarea unuia ori a mai
multor coproprietari, la cererea acestora;
b) vânzarea bunului în modul stabilit de coproprietari ori, în caz de neîntelegere, la
licitatie publică, în conditiile legii, si distribuirea pretului către coproprietari proportional
cu cota-parte a fiecăruia dintre ei.
Datoriile născute în legătură
cu bunul comun
Art. 677. - (1) Oricare dintre coproprietari poate cere stingerea datoriilor născute
în legătură cu coproprietatea si care sunt scadente ori devin scadente în cursul anului
în care are loc partajul.
(2) Suma necesară pentru stingerea acestor obligatii va fi preluată, în lipsa unei
stipulatii contrare, din pretul vânzării bunului comun cu ocazia partajului si va fi
suportată de către coproprietari proportional cu cota-parte a fiecăruia.
Executarea silită privitoare
la bunul comun
Art. 678. - (1) Creditorii unui coproprietar pot urmări silit cota lui parte din dreptul
asupra bunului comun sau pot cere instantei împărteala bunului, caz în care urmărirea
se va face asupra părtii de bun sau, după caz, asupra sumei de bani cuvenite
debitorului.
(2) În cazul vânzării silite a unei cote-părti din dreptul de proprietate asupra unui
bun, executorul judecătoresc îi va notifica pe ceilalti coproprietari cu cel putin două
săptămâni înainte de data stabilită pentru vânzare, înstiintându-i despre ziua, ora si
locul licitatiei. La pret egal, coproprietarii vor fi preferati la adjudecarea cotei-părti.
(3) Creditorii care au un drept de garantie asupra bunului comun ori cei a căror
creantă s-a născut în legătură cu conservarea sau administrarea acestuia au dreptul
să urmărească silit bunul, în mâinile oricui s-ar găsi, atât înainte, cât si după partaj.
(4) Conventiile de suspendare a împărtelii pot fi opuse creditorilor numai dacă,
înainte de nasterea creantelor, au dobândit dată certă în cazul bunurilor mobile sau au
fost autentificate în cazul bunurilor imobile si s-au îndeplinit formalitătile de publicitate
prevăzute de lege, dacă este cazul.
Drepturile creditorilor personali
ai coproprietarului
Art. 679. - (1) Creditorii personali ai unui coproprietar vor putea, de asemenea, să
intervină, pe cheltuiala lor, în partajul cerut de coproprietari ori de un alt creditor. Ei nu
pot însă să atace un partaj efectuat, afară numai dacă acesta s-a făcut în lipsa lor si
fără să se tină seama de opozitia pe care au făcut-o, precum si în cazurile când
partajul a fost simulat ori s-a făcut astfel încât creditorii nu au putut să intervină în
proces.
(2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si în cazul creditorilor care au un drept de
garantie asupra bunului comun ori al celor a căror creantă s-a născut în legătură cu
conservarea sau administrarea acestuia.
Efectele juridice ale partajului
Art. 680. - (1) Fiecare coproprietar devine proprietarul exclusiv al bunurilor sau,
după caz, al sumelor de bani ce i-au fost atribuite numai cu începere de la data stabilită
în actul de partaj, dar nu mai devreme de data încheierii actului, în cazul împărtelii
voluntare, sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoresti.
(2) În cazul imobilelor, efectele juridice ale partajului se produc numai dacă actul
de partaj încheiat în formă autentică sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă,
după caz, au fost înscrise în cartea funciară.
Opozabilitatea unor acte juridice
Art. 681. - Actele încheiate, în conditiile legii, de un coproprietar cu privire la bunul
comun rămân valabile si sunt opozabile celui căruia i-a fost atribuit bunul în urma
partajului.
Strămutarea garantiilor
Art. 682. - Garantiile constituite de un coproprietar asupra cotei sale părti se
strămută de drept asupra bunului atribuit acestuia sau, după caz, a sumelor de bani
care i-au fost atribuite prin partaj.
Garantia pentru evictiune
si vicii ascunse
Art. 683. - (1) Coproprietarii îsi datorează, în limita cotelor-părti, garantie pentru
evictiune si vicii ascunse, dispozitiile legale privitoare la obligatia de garantie a
vânzătorului aplicându-se în mod corespunzător.
(2) Fiecare este obligat să îl despăgubească pe coproprietarul prejudiciat prin
efectul evictiunii sau al viciului ascuns. Dacă unul dintre coproprietari este insolvabil,
partea datorată de acesta se va suporta, proportional, de către ceilalti coproprietari,
inclusiv de coproprietarul prejudiciat.
(3) Coproprietarii nu datorează garantie dacă prejudiciul este urmarea faptei
săvârsite de un alt coproprietar sau dacă au fost scutiti prin actul de partaj.
Desfiintarea partajului
Art. 684. - (1) Partajul prin bună învoială poate fi desfiintat pentru aceleasi cauze
ca si contractele.
(2) Partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este lovit de nulitate
absolută.
(3) Partajul este însă valabil chiar dacă nu cuprinde toate bunurile comune; pentru
bunurile omise se poate face oricând un partaj suplimentar.
Înstrăinarea bunurilor atribuite
Art. 685. - Nu poate invoca nulitatea relativă a partajului prin bună învoială
coproprietarul care, cunoscând cauza de nulitate, înstrăinează în tot sau în parte
bunurile atribuite.
Regulile aplicabile bunurilor
aflate în coproprietate
si în devălmăsie
Art. 686. - Prevederile prezentei sectiuni sunt aplicabile bunurilor aflate în
coproprietate, indiferent de izvorul său, precum si celor aflate în devălmăsie.
CAPITOLUL V
Proprietatea periodică
Proprietatea periodică
Art. 687. - Dispozitiile prezentului capitol se aplică, în absenta unei reglementări
speciale, ori de câte ori mai multe persoane exercită succesiv si repetitiv atributul
folosintei specific dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau imobil, în intervale
de timp determinate, egale sau inegale.
Temeiul proprietătii periodice
Art. 688. - Proprietatea periodică se naste în temeiul unui act juridic, dispozitiile
în materie de carte funciară aplicându-se în mod corespunzător.
Valabilitatea actelor încheiate
de coproprietar
Art. 689. - (1) În privinta intervalului de timp ce îi revine, orice coproprietar poate
încheia, în conditiile legii, acte precum închirierea, vânzarea, ipotecarea si altele
asemenea.
(2) Actele de administrare sau de dispozitie privind cota-parte din dreptul de
proprietate aferentă unui alt interval de timp sunt inopozabile titularului cotei-părti
respective. Dispozitiile art. 642 alin. (2) si art. 643 se aplică în mod corespunzător.
(3) În raporturile cu tertii cocontractanti de bună-credintă, actele de administrare
sau de dispozitie mentionate la alin. (2) sunt lovite de nulitate relativă.
Drepturile si obligatiile
coproprietarilor
Art. 690. - (1) Fiecare coproprietar este obligat să facă toate actele de conservare,
în asa fel încât să nu împiedice ori să îngreuneze exercitarea drepturilor celorlalti
coproprietari. Pentru reparatiile mari, coproprietarul care avansează cheltuielile
necesare are dreptul la despăgubiri în raport cu valoarea drepturilor celorlalti
coproprietari.
(2) Actele prin care se consumă în tot sau în parte substanta bunului pot fi făcute
numai cu acordul celorlalti coproprietari.
(3) La încetarea intervalului, coproprietarul este dator să predea bunul
coproprietarului îndreptătit să îl folosească în următorul interval.
(4) Coproprietarii pot încheia un contract de administrare, dispozitiile art. 644
alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.
Obligatia de despăgubire
si excluderea
Art. 691. - (1) Nerespectarea obligatiilor prevăzute în prezentul capitol atrage
plata de despăgubiri.
(2) În cazul în care unul dintre coproprietari tulbură în mod grav exercitarea
proprietătii periodice, acesta va putea fi exclus, prin hotărâre judecătorească, la
cererea coproprietarului vătămat.
(3) Excluderea va putea fi dispusă numai dacă unul dintre ceilalti coproprietari sau
un tert cumpără cota-parte a celui exclus.
(4) În acest scop, se va pronunta, mai întâi, o încheiere de admitere în principiu a
cererii de excludere, prin care se va stabili că sunt îndeplinite conditiile excluderii,
încheiere care va putea fi atacată cu recurs pe cale separată.
(5) După rămânerea definitivă a încheierii de admitere în principiu, în absenta
întelegerii părtilor, se va stabili pretul vânzării silite pe bază de expertiză. După
consemnarea pretului la banca stabilită de instantă, se va pronunta hotărârea care va
tine loc de contract de vânzare-cumpărare.
(6) După rămânerea definitivă a acestei hotărâri, dobânditorul îsi va putea înscrie
dreptul în cartea funciară, iar transmitătorul va putea să ridice suma consemnată la
banca stabilită de instantă.
Încetarea proprietătii periodice
Art. 692. - Proprietatea periodică încetează prin radiere din cartea funciară în
temeiul dobândirii de către o singură persoană a tuturor cotelor-părti din dreptul de
proprietate periodică, precum si în alte cazuri prevăzute de lege.
TITLUL III
Dezmembrămintele dreptului de proprietate privată
CAPITOLUL I
Superficia
Notiunea
Art. 693. - (1) Superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o constructie pe
terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul
dobândeste un drept de folosintă.
(2) Dreptul de superficie se dobândeste în temeiul unui act juridic, precum si prin
uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege. Dispozitiile în materie de carte funciară
rămân aplicabile.
(3) Superficia se poate înscrie si în temeiul unui act juridic prin care proprietarul
întregului fond a transmis exclusiv constructia ori a transmis terenul si constructia, în
mod separat, către două persoane, chiar dacă nu s-a stipulat expres constituirea
superficiei.
(4) În situatia în care s-a construit pe terenul altuia, superficia se poate înscrie pe
baza renuntării proprietarului terenului la dreptul de a invoca accesiunea, în favoarea
constructorului. De asemenea, ea se poate înscrie în favoarea unui tert pe baza
cesiunii dreptului de a invoca accesiunea.
Durata dreptului de superficie
Art. 694. - Dreptul de superficie se poate constitui pe o durată de cel mult
99 de ani. La împlinirea termenului, dreptul de superficie poate fi reînnoit.
Întinderea si exercitarea dreptului
de superficie
Art. 695. - (1) Dreptul de superficie se exercită în limitele si în conditiile actului
constitutiv. În lipsa unei stipulatii contrare, exercitarea dreptului de superficie este
delimitată de suprafata de teren pe care urmează să se construiască si de cea
necesară exploatării constructiei sau, după caz, de suprafata de teren aferentă si de
cea necesară exploatării constructiei edificate.
(2) În cazul prevăzut la art. 693 alin. (3), în absenta unei stipulatii contrare, titularul
dreptului de superficie nu poate modifica structura constructiei. El o poate însă demola,
dar cu obligatia de a o reconstrui în forma initială.
(3) În cazul în care superficiarul modifică structura constructiei, proprietarul
terenului poate să ceară, în termen de 3 ani, încetarea dreptului de superficie sau
repunerea în situatia anterioară. În al doilea caz, curgerea termenului de prescriptie
de 3 ani este suspendată până la expirarea duratei superficiei.
(4) Titularul poate dispune în mod liber de dreptul său. Cât timp constructia există,
dreptul de folosintă asupra terenului se poate înstrăina ori ipoteca numai odată cu
dreptul de proprietate asupra constructiei.
Actiunea confesorie de superficie
Art. 696. - (1) Actiunea confesorie de superficie poate fi intentată împotriva
oricărei persoane care împiedică exercitarea dreptului, chiar si a proprietarului
terenului.
(2) Dreptul la actiune este imprescriptibil.
Evaluarea prestatiei superficiarului
Art. 697. - (1) În cazul în care superficia s-a constituit cu titlu oneros, dacă părtile
nu au prevăzut alte modalităti de plată a prestatiei de către superficiar, titularul
dreptului de superficie datorează, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria
stabilită pe piata liberă, tinând seama de natura terenului, de destinatia constructiei în
cazul în care aceasta există, de zona în care se află terenul, precum si de orice alte
criterii de determinare a contravalorii folosintei.
(2) În caz de neîntelegere între părti, suma datorată proprietarului terenului va fi
stabilită pe cale judecătorească.
Cazurile de încetare a superficiei
Art. 698. - Dreptul de superficie se stinge prin radierea din cartea funciară, pentru
una dintre următoarele cauze:
a) la expirarea termenului;
b) prin consolidare, dacă terenul si constructia devin proprietatea aceleiasi
persoane;
c) prin pieirea constructiei, dacă există stipulatie expresă în acest sens;
d) în alte cazuri prevăzute de lege.
Efectele încetării superficiei
prin expirarea termenului
Art. 699. - (1) În cazul prevăzut la art. 698 lit. a), în absenta unei stipulatii contrare,
proprietarul terenului dobândeste dreptul de proprietate asupra constructiei edificate
de superficiar prin accesiune, cu obligatia de a plăti valoarea de circulatie a acesteia
de la data expirării termenului.
(2) Când constructia nu exista în momentul constituirii dreptului de superficie, iar
valoarea acesteia este egală sau mai mare decât aceea a terenului, proprietarul
terenului poate cere obligarea constructorului să cumpere terenul la valoarea de
circulatie pe care acesta ar fi avut-o dacă nu ar fi existat constructia. Constructorul
poate refuza să cumpere terenul dacă ridică, pe cheltuiala sa, constructia clădită pe
teren si repune terenul în situatia anterioară.
(3) În absenta unei întelegeri contrare încheiate cu proprietarul terenului,
dezmembrămintele consimtite de superficiar se sting în momentul încetării dreptului
de superficie. Ipotecile care grevează dreptul de superficie se strămută de drept
asupra sumei primite de la proprietarul terenului în cazul prevăzut la alin. (1), se extind
de drept asupra terenului în cazul prevăzut la alin. (2) teza I sau se strămută de drept
asupra materialelor, în cazul prevăzut la alin. (2) teza a II-a.
(4) Ipotecile constituite cu privire la teren pe durata existentei superficiei nu se
extind cu privire la întregul imobil în momentul încetării dreptului de superficie în cazul
prevăzut la alin. (1). Ele se strămută de drept asupra sumei de bani primite de
proprietarul terenului în cazul prevăzut la alin. (2) teza I sau se extind de drept cu
privire la întregul teren în cazul prevăzut la alin. (2) teza a II-a.
Efectele încetării superficiei
prin consolidare
Art. 700. - (1) În cazul în care dreptul de superficie s-a stins prin consolidare, în
absenta unei stipulatii contrare, dezmembrămintele consimtite de superficiar se mentin
pe durata pentru care au fost constituite, dar nu mai târziu de împlinirea termenului
initial al superficiei.
(2) Ipotecile născute pe durata existentei superficiei se mentin fiecare în functie de
obiectul asupra cărora s-au constituit.
Efectele încetării superficiei
prin pieirea constructiei
Art. 701. - (1) În cazul stingerii dreptului de superficie prin pieirea constructiei,
drepturile reale care grevează dreptul de superficie se sting, dacă legea nu prevede
altfel.
(2) Ipotecile născute cu privire la nuda proprietate asupra terenului pe durata
existentei dreptului de superficie se mentin asupra dreptului de proprietate reîntregit.
Alte dispozitii aplicabile
Art. 702. - Dispozitiile prezentului capitol sunt aplicabile si în cazul plantatiilor,
precum si al altor lucrări autonome cu caracter durabil.
CAPITOLUL II
Uzufructul
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
Notiunea
Art. 703. - Uzufructul este dreptul de a folosi bunul altei persoane si de a culege
fructele acestuia, întocmai ca proprietarul, însă cu îndatorirea de a-i conserva
substanta.
Constituirea uzufructului
Art. 704. - (1) Uzufructul se poate constitui prin act juridic, uzucapiune sau alte
moduri prevăzute de lege, dispozitiile în materie de carte funciară fiind aplicabile.
(2) Uzufructul se poate constitui numai în favoarea unei persoane existente.
Actiunea confesorie de uzufruct
Art. 705. - Dispozitiile art. 696 alin. (1) se aplică uzufructului în mod corespunzător.
Obiectul uzufructului
Art. 706. - Pot fi date în uzufruct orice bunuri mobile sau imobile, corporale ori
necorporale, inclusiv o masă patrimonială, o universalitate de fapt ori o cotă-parte din
acestea.
Accesoriile bunurilor
ce formează obiectul uzufructului
Art. 707. - Uzufructul poartă asupra tuturor accesoriilor bunului dat în uzufruct,
precum si asupra a tot ce se uneste sau se încorporează în acesta.
Durata uzufructului
Art. 708. - (1) Uzufructul în favoarea unei persoane fizice este cel mult viager.
(2) Uzufructul constituit în favoarea unei persoane juridice poate avea durata de cel
mult 30 de ani. Atunci când este constituit cu depăsirea acestui termen, uzufructul se
reduce de drept la 30 de ani.
(3) Dacă nu s-a prevăzut durata uzufructului, se prezumă că este viager sau, după
caz, că este constituit pe o durată de 30 de ani.
(4) Uzufructul constituit până la data la care o altă persoană va ajunge la o anumită
vârstă durează până la acea dată, chiar dacă acea persoană ar muri înainte de
împlinirea vârstei stabilite.
SECTIUNEA a 2-a
Drepturile si obligatiile uzufructuarului si ale nudului proprietar
§1. Drepturile uzufructuarului si ale nudului proprietar
Drepturile uzufructuarului
Art. 709. - În lipsă de stipulatie contrară, uzufructuarul are folosinta exclusivă a
bunului, inclusiv dreptul de a culege fructele acestuia.
Fructele naturale si industriale
Art. 710. - Fructele naturale si industriale percepute după constituirea uzufructului
apartin uzufructuarului, iar cele percepute după stingerea uzufructului revin nudului
proprietar, fără a putea pretinde unul altuia despăgubiri pentru cheltuielile ocazionate
de producerea lor.
Fructele civile
Art. 711. - Fructele civile se cuvin uzufructuarului proportional cu durata
uzufructului, dreptul de a le pretinde dobândindu-se zi cu zi.
Cvasiuzufructul
Art. 712. - Dacă uzufructul cuprinde, printre altele, si bunuri consumptibile, cum
ar fi bani, grâne, băuturi, uzufructuarul are dreptul de a dispune de ele, însă cu
obligatia de a restitui bunuri de aceeasi cantitate, calitate si valoare sau, la alegerea
proprietarului, contravaloarea lor la data stingerii uzufructului.
Uzufructul asupra
bunurilor neconsumptibile
Art. 713. - (1) Dacă uzufructul poartă asupra unor bunuri care, fără a fi
consumptibile, se uzează ca urmare a utilizării lor, uzufructuarul are dreptul de a le
folosi ca un bun proprietar si potrivit destinatiei lor.
(2) În acest caz, el nu va fi obligat să le restituie decât în starea în care se vor afla
la data stingerii uzufructului.
(3) Uzufructuarul poate să dispună, ca un bun proprietar, de bunurile care, fără a
fi consumptibile, se deteriorează rapid prin utilizare. În acest caz, la sfârsitul
uzufructului, uzufructuarul va restitui valoarea pe care ar fi avut-o bunul la această din
urmă dată.
Cesiunea uzufructului
Art. 714. - (1) În absenta unei prevederi contrare, uzufructuarul poate ceda dreptul
său unei alte persoane fără acordul nudului proprietar, dispozitiile în materie de carte
funciară fiind aplicabile.
(2) Uzufructuarul rămâne dator exclusiv fată de nudul proprietar numai pentru
obligatiile născute înainte de cesiune. Până la notificarea cesiunii, uzufructuarul si
cesionarul răspund solidar pentru îndeplinirea tuturor obligatiilor fată de nudul
proprietar.
(3) După notificarea cesiunii, cesionarul este dator fată de nudul proprietar pentru
toate obligatiile născute după notificarea cesiunii. În acest caz, uzufructuarului i se
aplică, în mod corespunzător, dispozitiile legale din materia fideiusiunii.
(4) După cesiune, dreptul de uzufruct continuă, după caz, până la împlinirea
termenului initial sau până la decesul uzufructuarului initial.
Contractele de locatiune
Art. 715. - (1) Uzufructuarul are dreptul de a închiria sau, după caz, de a arenda
bunul primit în uzufruct.
(2) Locatiunile de imobile încheiate de uzufructuar, înscrise în cartea funciară, sunt
opozabile proprietarului sau mostenitorilor acestuia, după stingerea uzufructului prin
decesul sau, după caz, încetarea existentei juridice a uzufructuarului, până la
împlinirea termenului lor, dar nu mai mult de 3 ani de la încetarea uzufructului.
(3) Reînnoirile de închirieri de imobile sau de arendări făcute de uzufructuar si
înscrise în cartea funciară înainte de expirarea contractelor initiale sunt opozabile
proprietarului si mostenitorilor săi pe o perioadă de cel mult 6 luni ori, după caz, de un
an, dacă la data stingerii uzufructului nu au fost puse în executare. În niciun caz,
locatiunile nu pot dura mai mult de 3 ani de la data stingerii uzufructului.
(4) În cazul în care uzufructul s-a stins prin expirarea termenului, locatiunile
încetează, în toate cazurile, odată cu stingerea uzufructului.
Lucrările si îmbunătătirile
Art. 716. - (1) La încetarea uzufructului, uzufructuarul nu poate pretinde vreo
despăgubire pentru lucrările adăugate unui bun imobil, cu exceptia celor necesare, sau
pentru îmbunătătirile aduse unui bun mobil, chiar atunci când prin acestea s-a sporit
valoarea bunului.
(2) Dacă lucrările sau îmbunătătirile au fost făcute fără încuviintarea proprietarului,
acesta poate cere obligarea uzufructuarului la ridicarea lor si la readucerea bunului în
starea în care i-a fost încredintat.
(3) Uzufructuarul va putea cere o indemnizatie echitabilă pentru lucrările necesare
adăugate. De asemenea, el va putea cere o indemnizatie echitabilă si pentru celelalte
lucrări adăugate sau pentru îmbunătătirile făcute cu încuviintarea proprietarului, dacă
prin acestea s-a sporit valoarea bunului.
(4) În cazul lucrărilor autonome făcute de uzufructuar asupra unui bun imobil, vor
fi aplicabile, în mod corespunzător, în lipsă de stipulatie sau dispozitie legală contrară,
dispozitiile din materia accesiunii imobiliare artificiale.
Exploatarea pădurilor tinere
Art. 717. - (1) Dacă uzufructul cuprinde păduri tinere destinate de proprietarul lor
unor tăieri periodice, uzufructuarul este dator să păstreze ordinea si câtimea tăierii,
potrivit regulilor stabilite de proprietar în conformitate cu dispozitiile legale, fără ca
uzufructuarul să poată pretinde vreo despăgubire pentru părtile lăsate netăiate în
timpul uzufructului.
(2) Arborii care se scot din pepiniere fără degradarea acestora nu fac parte din
uzufruct decât cu obligatia uzufructuarului de a se conforma dispozitiilor legale în ce
priveste înlocuirea lor.
Exploatarea pădurilor înalte
Art. 718. - (1) Uzufructuarul poate, conformându-se dispozitiilor legale si folosintei
obisnuite a proprietarului, să exploateze părtile de păduri înalte care au fost destinate
tăierii regulate, fie că aceste tăieri se fac periodic pe o întindere de pământ
determinată, fie că se fac numai pentru un număr de arbori alesi pe toată suprafata
fondului.
(2) În celelalte cazuri, uzufructuarul nu poate tăia arborii înalti; va putea însă
întrebuinta, pentru a face reparatiile la care este obligat, arbori căzuti accidental; în
acest scop poate chiar să taie arborii trebuinciosi, cu îndatorirea însă de a constata,
în prezenta nudului proprietar, această trebuintă.
Alte drepturi
ale uzufructuarului asupra
pădurilor ce fac obiectul
uzufructului
Art. 719. - Uzufructuarul poate lua din păduri araci pentru vii; poate, de asemenea,
lua produsele anuale sau periodice ale arborilor, cu respectarea folosintei obisnuite
a proprietarului, în limitele dispozitiilor legale.
Dreptul asupra pomilor fructiferi
Art. 720. - Pomii fructiferi ce se usucă si cei căzuti accidental se cuvin
uzufructuarului cu îndatorirea de a-i înlocui cu altii.
Dreptul asupra carierelor de piatră
si de nisip aflate în exploatare
Art. 721. - În conditiile legii, uzufructuarul se foloseste întocmai ca nudul proprietar
de carierele de piatră si de nisip ce sunt în exploatare la constituirea dreptului de
uzufruct.
Situatia carierelor de piatră
si de nisip nedeschise
si a comorilor
Art. 722. - Uzufructuarul nu are niciun drept asupra carierelor nedeschise încă si
nici asupra comorii ce s-ar putea descoperi în timpul uzufructului.
§2. Obligatiile uzufructuarului si ale nudului proprietar
Inventarierea bunurilor
Art. 723. - (1) Uzufructuarul preia bunurile în starea în care se află la data
constituirii uzufructului; acesta nu va putea intra însă în posesia lor decât după
inventarierea bunurilor mobile si constatarea stării în care se află imobilele, cu exceptia
cazului în care uzufructul unui bun mobil este dobândit prin uzucapiune.
(2) Inventarul se întocmeste numai în prezenta nudului proprietar ori după
notificarea acestuia.
Respectarea destinatiei bunurilor
Art. 724. - În exercitarea dreptului său, uzufructuarul este tinut să respecte
destinatia dată bunurilor de nudul proprietar, cu exceptia cazului în care se asigură o
crestere a valorii bunului sau cel putin nu se prejudiciază în niciun fel interesele
proprietarului.
Răspunderea uzufructuarului
pentru prejudicii
Art. 725. - Uzufructuarul este obligat să îl despăgubească pe nudul proprietar
pentru orice prejudiciu cauzat prin folosirea necorespunzătoare a bunurilor date în
uzufruct.
Constituirea garantiei
pentru îndeplinirea
obligatiilor uzufructuarului
Art. 726. - (1) În lipsa unei stipulatii contrare, uzufructuarul este obligat să depună
o garantie pentru îndeplinirea obligatiilor sale.
(2) Sunt scutiti să depună garantie vânzătorul si donatorul care si-au rezervat
dreptul de uzufruct.
(3) În cazul în care uzufructuarul este scutit de garantie, instanta poate dispune
depunerea unei garantii sau luarea unei măsuri conservatorii atunci când
uzufructuarul, prin fapta sa ori prin starea de insolvabilitate în care se află, pune în
pericol drepturile nudului proprietar.
Numirea administratorului
Art. 727. - (1) Dacă uzufructuarul nu poate oferi o garantie, instanta, la cererea
nudului proprietar, va numi un administrator al imobilelor si va dispune ca fructele civile
încasate si sumele ce reprezintă contravaloarea fructelor naturale si industriale
percepute să fie depuse la o bancă aleasă de părti. În acest caz, uzufructuarul va
încasa numai dobânzile aferente.
(2) Nudul proprietar poate cere vânzarea bunurilor ce se uzează prin folosintă si
depunerea sumelor la o bancă aleasă de părti. Dobânzile produse în cursul
uzufructului revin uzufructuarului.
(3) Cu toate acestea, uzufructuarul va putea cere să îi fie lăsate o parte din bunurile
mobile necesare folosintei sale sau familiei sale, cu obligatia de a le restitui la stingerea
uzufructului.
Întârzierea în depunerea garantiei
Art. 728. - Întârzierea în depunerea garantiei nu afectează dreptul uzufructuarului
de a percepe fructele care i se cuvin de la data constituirii uzufructului.
Modul de suportare a reparatiilor
de către uzufructuar
si nudul proprietar
Art. 729. - (1) Uzufructuarul este obligat să efectueze reparatiile de întretinere a
bunului.
(2) Reparatiile mari sunt în sarcina nudului proprietar.
(3) Sunt reparatii mari acelea ce au ca obiect o parte importantă din bun si care
implică o cheltuială exceptională, cum ar fi cele referitoare la consolidarea ori
reabilitarea constructiilor privind structura de rezistentă, zidurile interioare si/sau
exterioare, acoperisul, instalatiile electrice, termice ori sanitare aferente acestora, la
înlocuirea sau repararea motorului ori caroseriei unui automobil sau a unui sistem
electronic în ansamblul său.
(4) Reparatiile mari sunt în sarcina uzufructuarului atunci când sunt determinate de
neefectuarea reparatiilor de întretinere.
Efectuarea reparatiilor mari
Art. 730. - (1) Uzufructuarul este obligat să îl înstiinteze pe nudul proprietar despre
necesitatea reparatiilor mari.
(2) Atunci când nudul proprietar nu efectuează la timp reparatiile mari, uzufructuarul
le poate face pe cheltuiala sa, nudul proprietar fiind obligat să restituie contravaloarea
lor până la sfârsitul anului în curs, actualizată la data plătii.
Distrugerile datorate vechimii
ori cazului fortuit
Art. 731. - Uzufructuarul si nudul proprietar nu sunt obligati să reconstruiască
ceea ce s-a distrus datorită vechimii ori dintr-un caz fortuit.
Uzufructul cu titlu particular
Art. 732. - Uzufructuarul cu titlu particular nu este obligat la plata datoriilor pentru
care fondul este ipotecat, iar dacă le va plăti, are actiune contra nudului proprietar.
Suportarea sarcinilor
si a cheltuielilor în caz de litigiu
Art. 733. - (1) Uzufructuarul suportă toate sarcinile si cheltuielile ocazionate de
litigiile privind folosinta bunului, culegerea fructelor ori încasarea veniturilor.
(2) Dacă bunul este asigurat, pe durata uzufructului primele de asigurare sunt
plătite de uzufructuar.
Înstiintarea nudului proprietar
Art. 734. - Uzufructuarul este obligat să aducă de îndată la cunostinta nudului
proprietar orice uzurpare a fondului si orice contestare a dreptului de proprietate, sub
sanctiunea obligării la plata de daune-interese.
Suportarea sarcinilor
si a cheltuielilor proprietătii
Art. 735. - (1) Cheltuielile si sarcinile proprietătii revin nudului proprietar.
(2) Atunci când sarcinile si cheltuielile proprietarului au fost suportate de
uzufructuar, nudul proprietar este obligat la rambursarea acestora, iar când uzufructul
este cu titlu oneros, nudul proprietar datorează acestuia si dobânda legală.
Obligatiile în caz de pieire a turmei
Art. 736. - (1) Dacă turma dată în uzufruct a pierit în întregime din cauze
neimputabile uzufructuarului, acesta va restitui numai pieile ori valoarea acestora.
(2) Dacă turma nu a pierit în întregime, uzufructuarul este obligat să înlocuiască
animalele pierite cu cele de prăsilă.
§3. Dispozitii speciale
Opozabilitatea uzufructului
asupra creantelor
Art. 737. - Uzufructul asupra unei creante este opozabil tertilor în aceleasi conditii
ca si cesiunea de creantă si cu îndeplinirea formalitătilor de publicitate prevăzute de
lege.
Drepturile si obligatiile
în cazul uzufructului
asupra creantelor
Art. 738. - (1) Uzufructuarul are dreptul să încaseze capitalul si să perceapă
dobânzile creantei si să îndeplinească toate actele necesare pentru conservarea ori
încasarea dobânzilor. Titularul dreptului de creantă poate face toate actele de
dispozitie care nu aduc atingere drepturilor uzufructuarului.
(2) După plata creantei, uzufructul continuă asupra capitalului, cu obligatia
uzufructuarului de a-l restitui creditorului la stingerea uzufructului.
(3) Uzufructuarul suportă toate cheltuielile si sarcinile referitoare la dobânzi.
Uzufructul rentei viagere
Art. 739. - Uzufructuarul rentei viagere are dreptul de a percepe, pe durata
uzufructului său, veniturile dobândite zi cu zi. Acesta va fi obligat numai la restituirea
veniturilor încasate cu anticipatie.
Dreptul de a spori capitalul
Art. 740. - (1) Dreptul de a spori capitalul care face obiectul uzufructului, cum ar
fi cel de a dobândi valori mobiliare, apartine nudului proprietar, iar uzufructuarul are
numai dreptul de a exercita uzufructul asupra bunurilor astfel dobândite.
(2) Dacă nudul proprietar cedează dreptul său, bunul dobândit în urma înstrăinării
este predat uzufructuarului, care va da socoteală la sfârsitul uzufructului.
Dreptul de vot
Art. 741. - (1) Dreptul de vot aferent unei actiuni sau altei valori mobiliare, unei
părti indivize, unei cote-părti din dreptul de proprietate sau oricărui alt bun apartine
uzufructuarului.
(2) Cu toate acestea, apartine nudului proprietar votul care are ca efect modificarea
substantei bunului principal, cum ar fi capitalul social sau bunul detinut în
coproprietate, ori schimbarea destinatiei acestui bun sau încetarea societătii,
reorganizarea ori încetarea persoanei juridice sau, după caz, a unei întreprinderi.
(3) Repartizarea exercitării dreptului de vot în alte conditii decât cele prevăzute la
alin. (1) si (2) nu este opozabilă tertilor, afară de cazul în care acestia au cunoscut-o
în mod expres.
Dreptul la dividende
Art. 742. - Dividendele a căror distribuire a fost aprobată, în conditiile legii, de
adunarea generală în timpul uzufructului se cuvin uzufructuarului de la data stabilită
prin hotărârea adunării generale.
Obligatia nudului proprietar
de a restitui sumele avansate
de uzufructuar
Art. 743. - (1) Dacă uzufructuarul universal ori cu titlu universal plăteste datoriile
aferente masei patrimoniale sau părtii din masa patrimonială date în uzufruct, nudul
proprietar trebuie să restituie sumele avansate, la stingerea uzufructului, fără nicio
dobândă.
(2) În cazul în care uzufructuarul nu plăteste datoriile prevăzute la alin. (1), nudul
proprietar poate, la alegere, să le plătească el însusi sau să vândă o parte suficientă
din bunurile date în uzufruct. Dacă însă nudul proprietar plăteste aceste datorii,
uzufructuarul datorează dobânzi pe toata durata uzufructului.
(3) Cu toate acestea, cel care mosteneste un uzufruct având ca obiect o masă
patrimonială sau o fractiune dintr-o masă patrimonială este obligat să achite, în
proportie cu obiectul uzufructului si fără niciun drept de restituire, legatele cu titlu
particular având ca obiect obligatii de întretinere sau, după caz, rente viagere.
Dreptul creditorilor asupra
bunurilor uzufructului
Art. 744. - Dacă plata datoriilor nu se va face în modul prevăzut la art. 743,
creditorii pot să urmărească bunurile date în uzufruct.
Uzufructul fondului de comert
Art. 745. - În lipsă de stipulatie contrară, uzufructuarul unui fond de comert nu
poate să dispună de bunurile ce îl compun. În situatia în care dispune de aceste bunuri
are obligatia de a le înlocui cu altele similare si de valoare egală.
SECTIUNEA a 3-a
Stingerea uzufructului
Cazurile de stingere a uzufructului
Art. 746. - (1) Uzufructul se stinge pe cale principală prin:
a) moartea uzufructuarului ori, după caz, încetarea personalitătii juridice;
b) ajungerea la termen;
c) consolidare, atunci când calitatea de uzufructuar si de nud proprietar se
întrunesc în aceeasi persoană;
d) renuntarea la uzufruct;
e) neuzul timp de 10 ani sau, după caz, timp de 2 ani în cazul uzufructului unei
creante.
(2) Uzufructul se stinge prin decesul ori, după caz, încetarea existentei juridice a
uzufructuarului chiar dacă termenul nu s-a împlinit.
(3) În cazul imobilelor sunt aplicabile dispozitiile în materie de carte funciară.
Stingerea uzufructului în caz
de abuz de folosintă
Art. 747. - (1) Uzufructul poate înceta la cererea nudului proprietar atunci când
uzufructuarul abuzează de folosinta bunului, aduce stricăciuni acestuia ori îl lasă să
se degradeze.
(2) Creditorii uzufructuarului pot interveni în proces pentru conservarea drepturilor
lor; ei se pot angaja să repare stricăciunile si pot oferi garantii pentru viitor.
(3) Instanta poate dispune, după împrejurări, fie stingerea uzufructului, fie preluarea
folosintei bunului de către nudul proprietar, cu obligatia acestuia de a plăti
uzufructuarului o rentă pe durata uzufructului. Când bunul este imobil, pentru
garantarea rentei, instanta poate dispune înscrierea unei ipoteci în cartea funciară.
Stingerea uzufructului în caz
de pieire a bunului
Art. 748. - (1) Uzufructul se stinge în cazul în care bunul a fost distrus în întregime
dintr-un caz fortuit. Când bunul a fost distrus în parte, uzufructul continuă asupra părtii
rămase.
(2) În toate cazurile, uzufructul va continua asupra despăgubirii plătite de tert sau,
după caz, asupra indemnizatiei de asigurare, dacă aceasta nu este folosită pentru
repararea bunului. Dispozitiile art. 712 se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL III
Uzul si abitatia
Dreptul de uz
Art. 749. - Uzul este dreptul unei persoane de a folosi lucrul altuia si de a-i culege
fructele naturale si industriale numai pentru nevoile proprii si ale familiei sale.
Dreptul de abitatie
Art. 750. - Titularul dreptului de abitatie are dreptul de a locui în locuinta nudului
proprietar împreună cu sotul si copiii săi, chiar dacă nu a fost căsătorit sau nu avea
copii la data la care s-a constituit abitatia, precum si cu părintii ori alte persoane aflate
în întretinere.
Constituirea uzului si a abitatiei
Art. 751. - Uzul si abitatia se constituie în temeiul unui act juridic sau prin alte
moduri prevăzute de lege.
Limitele dreptului de uz si abitatie
Art. 752. - Dreptul de uz ori de abitatie nu poate fi cedat, iar bunul ce face obiectul
acestor drepturi nu poate fi închiriat sau, după caz, arendat.
Obligatia uzuarului
si a titularului dreptului de abitatie
Art. 753. - (1) Dacă titularul dreptului de uz sau de abitatie este îndreptătit să
perceapă toate fructele naturale si industriale produse de bun ori, după caz, să ocupe
întreaga locuintă, este dator să plătească toate cheltuielile de cultură si reparatiile de
întretinere întocmai ca si uzufructuarul.
(2) Dacă titularul dreptului de uz sau de abitatie nu este îndreptătit să perceapă
decât o parte din fructe ori să ocupe decât o parte din locuintă, va suporta cheltuielile
de cultură sau de întretinere în proportie cu partea de care se foloseste.
Alte dispozitii aplicabile
Art. 754. - Dispozitiile prezentului capitol se completează, în mod corespunzător,
cu cele privitoare la uzufruct.
CAPITOLUL IV
Servitutile
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
Notiunea
Art. 755. - (1) Servitutea este sarcina care grevează un imobil, pentru uzul sau
utilitatea imobilului unui alt proprietar.
(2) Utilitatea rezultă din destinatia economică a fondului dominant sau constă într-o
sporire a confortului acestuia.
Constituirea servitutii
Art. 756. - Servitutea se poate constitui în temeiul unui act juridic ori prin
uzucapiune, dispozitiile în materie de carte funciară rămânând aplicabile.
Actiunea confesorie de servitute
Art. 757. - Dispozitiile art. 696 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
Constituirea servitutii
în vederea utilitătii viitoare
Art. 758. - Servitutea se poate constitui în vederea unei utilităti viitoare a fondului
dominant.
Obligatiile în sarcina
proprietarului fondului aservit
Art. 759. - (1) Prin actul de constituire se pot impune în sarcina proprietarului
fondului aservit anumite obligatii pentru asigurarea uzului si utilitătii fondului dominant.
(2) În acest caz, sub conditia notării în cartea funciară, obligatia se transmite
dobânditorilor subsecventi ai fondului aservit.
Servitutile aparente si neaparente
Art. 760. - (1) Servitutile sunt aparente sau neaparente.
(2) Servitutile aparente sunt acelea a căror existentă este atestată de un semn
vizibil de servitute, cum ar fi o usă, o fereastră, un apeduct.
(3) Servitutile neaparente sunt acelea a căror existentă nu este atestată de vreun
semn vizibil de servitute, cum ar fi servitutea de a nu construi ori de a nu construi
peste o anumită înăltime.
Servitutile continue si necontinue
Art. 761. - (1) Servitutile sunt continue sau necontinue.
(2) Servitutile continue sunt acelea al căror exercitiu este sau poate fi continuu fără
a fi necesar faptul actual al omului, cum ar fi servitutea de vedere ori servitutea de a
nu construi.
(3) Servitutile necontinue sunt acelea pentru a căror existentă este necesar faptul
actual al omului, cum ar fi servitutea de trecere cu piciorul ori cu mijloace de transport.
Servitutile pozitive si negative
Art. 762. - (1) Servitutile sunt pozitive sau negative.
(2) Servitutile pozitive sunt acelea prin care proprietarul fondului dominant exercită
o parte din prerogativele dreptului de proprietate asupra fondului aservit, cum ar fi
servitutea de trecere.
(3) Servitutile negative sunt acelea prin care proprietarul fondului aservit este
obligat să se abtină de la exercitarea unora dintre prerogativele dreptului său de
proprietate, cum ar fi servitutea de a nu construi.
Dobândirea servitutii
prin uzucapiune
Art. 763. - Numai servitutile pozitive se pot dobândi prin uzucapiune tabulară, în
conditiile legii.
Alte dispozitii aplicabile
Art. 764. - Modul de exercitiu al servitutii se dobândeste în aceleasi conditii ca si
dreptul de servitute.
SECTIUNEA a 2-a
Drepturile si obligatiile proprietarilor
Regulile privind exercitarea
si conservarea servitutii
Art. 765. - (1) În lipsa vreunei prevederi contrare, proprietarul fondului dominant
poate lua toate măsurile si poate face, pe cheltuiala sa, toate lucrările pentru a exercita
si conserva servitutea.
(2) Cheltuielile legate de conservarea acestor lucrări revin celor 2 proprietari,
proportional cu avantajele pe care le obtin, în măsura în care lucrările efectuate pentru
exercitiul servitutii sunt necesare si profită inclusiv fondului aservit.
Exonerarea de răspundere
Art. 766. - În toate cazurile în care cheltuielile lucrărilor necesare pentru
exercitarea si conservarea servitutilor revin proprietarului fondului aservit, acesta se
va putea exonera de obligatie renuntând la dreptul de proprietate asupra fondului
aservit în întregime sau asupra părtii din fondul aservit necesare pentru exercitarea
servitutii în favoarea proprietarului fondului dominant. Dispozitiile în materie de carte
funciară rămân aplicabile.
Schimbarea locului de exercitare
a servitutii
Art. 767. - (1) Proprietarul fondului aservit este obligat să se abtină de la orice act
care limitează ori împiedică exercitiul servitutii. Astfel, el nu va putea schimba starea
locurilor ori strămuta exercitarea servitutii în alt loc.
(2) Dacă are un interes serios si legitim, proprietarul fondului aservit va putea
schimba locul prin care se exercită servitutea în măsura în care exercitarea servitutii
rămâne la fel de comodă pentru proprietarul fondului dominant.
Obligatia de a nu agrava
situatia fondului aservit
Art. 768. - Proprietarul fondului dominant nu poate agrava situatia fondului aservit
si nu poate produce prejudicii proprietarului fondului aservit prin exercitarea servitutii.
Exercitarea servitutii
în caz de împărtire a fondurilor
Art. 769. - (1) Dacă fondul dominant se împarte, servitutea va putea fi exercitată
pentru uzul si utilitatea fiecărei părti, fără ca situatia fondului aservit să poată fi
agravată.
(2) Dacă fondul aservit se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul si
utilitatea fondului dominant, pe toate părtile rezultate din împărtire, sub rezerva
prevederilor art. 768.
(3) Cu toate acestea, dacă servitutea este exercitată pentru uzul si utilitatea
exclusivă a uneia dintre părtile despărtite din fondul dominant ori nu se poate exercita
decât pe una dintre părtile despărtite din fondul aservit, servitutea asupra celorlalte
părti se stinge.
SECTIUNEA a 3-a
Stingerea servitutilor
Cauzele de stingere a servitutilor
Art. 770. - (1) Servitutile se sting pe cale principală prin radierea lor din cartea
funciară pentru una dintre următoarele cauze:
a) consolidarea, atunci când ambele fonduri ajung să aibă acelasi proprietar;
b) renuntarea proprietarului fondului dominant;
c) ajungerea la termen;
d) răscumpărarea;
e) imposibilitatea definitivă de exercitare;
f) neuzul timp de 10 ani;
g) disparitia oricărei utilităti a acestora.
(2) Servitutea se stinge, de asemenea, prin exproprierea fondului aservit, dacă
servitutea este contrară utilitătii publice căreia îi va fi afectat bunul expropriat.
Stingerea servitutii prin neuz
Art. 771. - (1) Termenul de 10 ani prevăzut la art. 770 alin. (1) lit. f) curge de la
data ultimului act de exercitiu al servitutilor necontinue ori de la data primului act
contrar servitutilor continue.
(2) Exercitarea servitutii de către un coproprietar ori de către uzufructuar profită si
celorlalti coproprietari, respectiv nudului proprietar.
Răscumpărarea servitutii de trecere
Art. 772. - (1) Servitutea de trecere va putea fi răscumpărată de proprietarul
fondului aservit dacă există o disproportie vădită între utilitatea care o procură fondului
dominant si inconvenientele sau deprecierea provocată fondului aservit.
(2) În caz de neîntelegere între părti, instanta poate suplini consimtământul
proprietarului fondului dominant. La stabilirea pretului de răscumpărare, instanta va
tine cont de vechimea servitutii si de schimbarea valorii celor două fonduri.
TITLUL IV
Fiducia
Notiunea
Art. 773. - Fiducia este operatiunea juridică prin care unul sau mai multi
constituitori transferă drepturi reale, drepturi de creantă, garantii ori alte drepturi
patrimoniale sau un ansamblu de asemenea drepturi, prezente ori viitoare, către unul
sau mai multi fiduciari care le administrează cu un scop determinat, în folosul unuia
sau al mai multor beneficiari. Aceste drepturi alcătuiesc o masă patrimonială
autonomă, distinctă de celelalte drepturi si obligatii din patrimoniile fiduciarilor.
Izvoarele fiduciei
Art. 774. - (1) Fiducia este stabilită prin lege sau prin contract încheiat în formă
autentică. Ea trebuie să fie expresă.
(2) Legea în temeiul căreia este stabilită fiducia se completează cu dispozitiile
prezentului titlu, în măsura în care nu cuprinde dispozitii contrare.
Interdictia liberalitătii indirecte
Art. 775. - Contractul de fiducie este lovit de nulitate absolută dacă prin el se
realizează o liberalitate indirectă în folosul beneficiarului.
Părtile contractului de fiducie
Art. 776. - (1) Orice persoană fizică sau juridică poate fi constituitor în contractul
de fiducie.
(2) Pot avea calitatea de fiduciari în acest contract numai institutiile de credit,
societătile de investitii si de administrare a investitiilor, societătile de servicii de investitii
financiare, societătile de asigurare si de reasigurare legal înfiintate.
(3) De asemenea, pot avea calitatea de fiduciari notarii publici si avocatii, indiferent
de forma de exercitare a profesiei.
Beneficiarul fiduciei
Art. 777. - Beneficiarul fiduciei poate fi constituitorul, fiduciarul sau o tertă
persoană.
Reprezentarea intereselor
constituitorului
Art. 778. - În absenta unei stipulatii contrare, constituitorul poate, în orice moment,
să desemneze un tert care să îi reprezinte interesele în executarea contractului si care
să îi exercite drepturile născute din contractul de fiducie.
Continutul contractului de fiducie
Art. 779. - Contractul de fiducie trebuie să mentioneze, sub sanctiunea nulitătii
absolute:
a) drepturile reale, drepturile de creantă, garantiile si orice alte drepturi patrimoniale
transferate;
b) durata transferului, care nu poate depăsi 33 de ani începând de la data încheierii
sale;
c) identitatea constituitorului sau a constituitorilor;
d) identitatea fiduciarului sau a fiduciarilor;
e) identitatea beneficiarului sau a beneficiarilor ori cel putin regulile care permit
determinarea acestora;
f) scopul fiduciei si întinderea puterilor de administrare si de dispozitie ale
fiduciarului ori ale fiduciarilor.
Înregistrarea fiscală
Art. 780. - (1) Sub sanctiunea nulitătii absolute, contractul de fiducie si modificările
sale trebuie să fie înregistrate la cererea fiduciarului, în termen de o lună de la data
încheierii acestora, la organul fiscal competent să administreze sumele datorate de
fiduciar bugetului general consolidat.
(2) Când masa patrimonială fiduciară cuprinde drepturi reale imobiliare, acestea
sunt înregistrate, în conditiile prevăzute de lege, sub aceeasi sanctiune, la
compartimentul de specialitate al autoritătii administratiei publice locale competent
pentru administrarea sumelor datorate bugetelor locale ale unitătilor administrativ-
teritoriale în raza cărora se află imobilul, dispozitiile de carte funciară rămânând
aplicabile.
(3) Desemnarea ulterioară a beneficiarului, în cazul în care acesta nu este precizat
chiar în contractul de fiducie, trebuie să fie făcută, sub aceeasi sanctiune, printr-un act
scris înregistrat în aceleasi conditii.
(4) Dacă pentru transmiterea unor drepturi este necesară îndeplinirea unor cerinte
speciale de formă, se va încheia un act separat cu respectarea cerintelor legale. În
aceste cazuri, lipsa înregistrării fiscale atrage aplicarea sanctiunilor administrative
prevăzute de lege.
Registrul national al fiduciilor
Art. 781. - (1) Un registru national al fiduciilor si modalitătile de înscriere a
acestora vor fi reglementate prin hotărâre a Guvernului.
(2) Contractul de fiducie este opozabil tertilor numai după înscrierea în acest
registru.
(3) Intabularea drepturilor reale imobiliare care fac obiectul contractului de fiducie
se poate face numai după înscrierea contractului de fiducie în registrul national al
fiduciilor, precum si la compartimentul de specialitate al autoritătii administratiei publice
locale.
Precizarea calitătii fiduciarului
Art. 782. - (1) Când fiduciarul actionează în contul masei patrimoniale fiduciare,
el trebuie să facă mentiune expresă în acest sens.
(2) De asemenea, când masa patrimonială fiduciară cuprinde drepturi a căror
transmitere este supusă publicitătii, în registrul de publicitate trebuie să se mentioneze
denumirea fiduciarului si calitatea în care actionează. În caz contrar, dacă actul este
păgubitor pentru constituitor, se va considera că actul a fost încheiat de fiduciar în
nume propriu.
Obligatia de a da socoteală
Art. 783. - Contractul de fiducie trebuie să cuprindă conditiile în care fiduciarul
dă socoteală constituitorului cu privire la îndeplinirea obligatiilor sale. De asemenea,
fiduciarul trebuie să dea socoteală, la intervale precizate în contractul de fiducie,
beneficiarului si reprezentantului constituitorului, la cererea acestora.
Puterile si remunerarea fiduciarului
Art. 784. - (1) În raporturile cu tertii, se consideră că fiduciarul are puterile cele mai
largi asupra masei patrimoniale fiduciare, cu exceptia cazului în care se dovedeste că
tertii aveau cunostintă de limitarea acestor puteri.
(2) Fiduciarul va fi remunerat potrivit întelegerii părtilor, iar în lipsa acesteia, potrivit
regulilor care cârmuiesc administrarea bunurilor altuia.
Limitarea răspunderii fiduciarului
în caz de insolventă
Art. 785. - Deschiderea procedurii insolventei împotriva fiduciarului nu afectează
masa patrimonială fiduciară.
Limitarea răspunderii în functie
de separatia maselor patrimoniale
Art. 786. - (1) Bunurile din masa patrimonială fiduciară pot fi urmărite, în conditiile
legii, de titularii de creante născute în legătură cu aceste bunuri sau de acei creditori
ai constituitorului care au o garantie reală asupra bunurilor acestuia si a cărei
opozabilitate este dobândită, potrivit legii, anterior stabilirii fiduciei. Dreptul de urmărire
poate fi exercitat si de ceilalti creditori ai constituitorului, însă numai în temeiul hotărârii
judecătoresti definitive de admitere a actiunii prin care a fost desfiintat contractul de
fiducie încheiat în frauda dreptului lor de creantă.
(2) Titularii creantelor născute în legătură cu bunurile din masa patrimonială
fiduciară nu pot urmări decât aceste bunuri, cu exceptia cazului în care, prin contractul
de fiducie, s-a prevăzut obligatia fiduciarului sau/si a constituitorului de a răspunde
pentru o parte sau pentru tot pasivul fiduciei. În acest caz, va fi urmărit mai întâi activul
masei patrimoniale fiduciare, iar apoi, dacă este necesar, bunurile fiduciarului sau/si
ale constituitorului, în limita si în ordinea prevăzute în contractul de fiducie.
Răspunderea fiduciarului
pentru prejudiciile cauzate
Art. 787. - Pentru prejudiciile cauzate prin actele de conservare sau administrare
a masei patrimoniale fiduciare, fiduciarul răspunde numai cu celelalte drepturi cuprinse
în patrimoniul său.
Înlocuirea fiduciarului
Art. 788. - (1) Dacă fiduciarul nu îsi îndeplineste obligatiile sau pune în pericol
interesele care i-au fost încredintate, constituitorul, reprezentantul său sau beneficiarul
poate cere în justitie înlocuirea fiduciarului si numirea unui administrator provizoriu al
masei patrimoniale fiduciare. Mandatul administratorului provizoriu încetează în
momentul înlocuirii fiduciarului sau în momentul respingerii definitive a cererii de
înlocuire.
(2) Numirea noului fiduciar si a administratorului provizoriu poate fi dispusă de
instanta de judecată numai cu acordul acestora.
(3) În cazul în care instanta de judecată a numit un nou fiduciar, acesta va avea
toate drepturile si obligatiile prevăzute în contractul de fiducie.
(4) Constituitorul, reprezentantul acestuia, noul fiduciar sau administratorul
provizoriu poate să înregistreze această modificare a fiduciei, aplicându-se în mod
corespunzător dispozitiile art. 780 si 781. Înlocuirea fiduciarului se produce numai
după această înregistrare.
Denuntarea, modificarea
si revocarea contractului de fiducie
Art. 789. - (1) Cât timp nu a fost acceptat de către beneficiar, contractul de fiducie
poate fi denuntat unilateral de către constituitor.
(2) După acceptarea de către beneficiar, contractul nu poate fi modificat sau
revocat de către părti ori denuntat unilateral de către constituitor decât cu acordul
beneficiarului sau, în absenta acestuia, cu autorizarea instantei judecătoresti.
Încetarea contractului de fiducie
Art. 790. - (1) Contractul de fiducie încetează prin împlinirea termenului sau prin
realizarea scopului urmărit când aceasta intervine înainte de împlinirea termenului.
(2) El încetează, de asemenea, în cazul în care toti beneficiarii renuntă la fiducie,
iar în contract nu s-a precizat cum vor continua raporturile fiduciare într-o asemenea
situatie. Declaratiile de renuntare sunt supuse acelorasi formalităti de înregistrare ca
si contractul de fiducie. Încetarea se produce la data finalizării formalitătilor de
înregistrare pentru ultima declaratie de renuntare.
(3) Contractul de fiducie încetează si în momentul în care s-a dispus deschiderea
procedurii insolventei împotriva fiduciarului sau în momentul în care se produc, potrivit
legii, efectele reorganizării persoanei juridice.
Efectele încetării contractului
de fiducie
Art. 791. - (1) Când contractul de fiducie încetează, masa patrimonială fiduciară
existentă în acel moment se transferă la beneficiar, iar în absenta acestuia, la
constituitor.
(2) Contopirea masei patrimoniale fiduciare în patrimoniul beneficiarului sau al
constituitorului se va produce numai după plata datoriilor fiduciare.
TITLUL V
Administrarea bunurilor altuia
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Calitatea de administrator
al bunurilor altuia
Art. 792. - (1) Persoana care este împuternicită, prin legat sau conventie, cu
administrarea unuia sau mai multor bunuri, a unei mase patrimoniale sau a unui
patrimoniu care nu îi apartine are calitatea de administrator al bunurilor altuia.
(2) Împuternicirea prin legat produce efecte dacă este acceptată de administratorul
desemnat.
(3) Prevederile prezentului titlu sunt aplicabile oricărei administrări a bunurilor
altuia, cu exceptia cazului în care legea, actul constitutiv sau împrejurările concrete
impun aplicarea unui alt regim juridic de administrare.
(4) Administratorul persoană fizică trebuie să aibă capacitate deplină de exercitiu.
Remuneratia administratorului
Art. 793. - (1) Cu exceptia cazului în care, potrivit legii, actului constitutiv sau
întelegerii ulterioare a părtilor ori împrejurărilor concrete, administrarea se realizează
cu titlu gratuit, administratorul are dreptul la o remuneratie stabilită prin actul constitutiv
sau prin întelegerea ulterioară a părtilor, prin lege ori, în lipsă, prin hotărâre
judecătorească; în acest ultim caz, se va tine seama de obiceiul locului si, în lipsa
unui asemenea criteriu, de valoarea serviciilor prestate de administrator.
(2) Persoana care actionează fără a avea acest drept sau fără a fi autorizată în
acest sens nu are dreptul la remuneratie, rămânând aplicabile, dacă este cazul,
regulile de la gestiunea de afaceri.
Domeniul de aplicare
Art. 794. - În absenta unor dispozitii legale speciale, prevederile prezentului titlu
se aplică în toate cazurile de administrare a bunurilor altuia.
CAPITOLUL II
Formele de administrare
SECTIUNEA 1
Administrarea simplă
Notiunea
Art. 795. - Persoana împuternicită cu administrarea simplă este tinută să
efectueze toate actele necesare pentru conservarea bunurilor, precum si actele utile
pentru ca acestea să poată fi folosite conform destinatiei lor obisnuite.
Atributiile administratorului
Art. 796. - (1) Cel împuternicit cu administrarea simplă este tinut să culeagă
fructele bunurilor si să exercite drepturile aferente administrării acestora.
(2) Administratorul încasează creantele administrate, eliberând în mod valabil
chitantele corespunzătoare, si exercită drepturile aferente valorilor mobiliare pe care
le are în administrare, precum dreptul de vot, de conversie si de răscumpărare.
Mentinerea destinatiei bunurilor
Art. 797. - Administratorul este obligat să continue modul de folosire sau de
exploatare a bunurilor frugifere fără a schimba destinatia acestora, cu exceptia cazului
în care este autorizat de către beneficiar sau, în caz de împiedicare a acestuia, de
către instanta judecătorească.
Investirea sumelor de bani
Art. 798. - (1) Administratorul este obligat să investească sumele de bani aflate
în administrarea sa în conformitate cu dispozitiile prezentului titlu referitoare la
plasamentele considerate prudente.
(2) Administratorul poate, totodată, să modifice investitiile efectuate anterior
dobândirii de către acesta a calitătii sale ori efectuate de el însusi în calitate de
administrator.
Autorizarea actelor de dispozitie
Art. 799. - (1) Când administrarea are ca obiect un bun individual determinat,
administratorul va putea să înstrăineze cu titlu oneros bunul sau să îl greveze cu o
garantie reală, atunci când este necesar pentru conservarea valorii bunului, achitarea
datoriilor ori mentinerea modului de folosintă potrivit destinatiei obisnuite a bunului,
numai cu autorizarea beneficiarului sau, în caz de împiedicare a acestuia ori în cazul
în care acesta nu a fost încă determinat, a instantei judecătoresti.
(2) Un bun supus pericolului deprecierii sau pieirii imediate poate fi înstrăinat fără
această autorizare.
(3) Când administrarea are ca obiect o masă patrimonială sau un patrimoniu,
administratorul poate să înstrăineze un bun individual determinat sau să îl greveze cu
o garantie reală ori de câte ori este necesar pentru buna administrare a universalitătii.
În celelalte cazuri, este necesară autorizarea prealabilă a beneficiarului sau, după
caz, a instantei judecătoresti.
(4) Încheierea actului de înstrăinare în lipsa autorizării prealabile cerute potrivit
prezentului articol atrage, în cazul în care cauzează prejudicii, obligatia de reparare
integrală si reprezintă motiv de înlocuire a administratorului.
SECTIUNEA a 2-a
Administrarea deplină
Atributiile administratorului
Art. 800. - Persoana împuternicită cu administrarea deplină este tinută să
conserve si să exploateze în mod profitabil bunurile, să sporească patrimoniul sau să
realizeze afectatiunea masei patrimoniale, în măsura în care aceasta este în interesul
beneficiarului.
Întinderea puterilor
administratorului
Art. 801. - Pentru aducerea la îndeplinire a obligatiilor sale, administratorul va
putea să înstrăineze, cu titlu oneros, bunurile sau să le greveze cu un drept real ori
chiar să le schimbe destinatia, precum si să efectueze orice alte acte necesare sau
utile, inclusiv orice formă de investitie.
CAPITOLUL III
Regimul juridic al administrării
SECTIUNEA 1
Obligatiile administratorului fată de beneficiar
Limitele răspunderii
administratorului
Art. 802. - (1) Administratorul bunurilor altuia actionează numai în limitele puterilor
ce îi sunt conferite si este tinut, în exercitarea atributiilor sale, să respecte obligatiile
ce îi incumbă potrivit legii, actului constitutiv sau întelegerii ulterioare a părtilor.
(2) Administratorul nu va fi răspunzător pentru pieirea bunurilor pricinuită de forta
majoră, vechimea sau natura perisabilă a bunurilor ori de folosirea obisnuită si
autorizată a acestora.
Obligatia de diligentă, onestitate
si loialitate
Art. 803. - (1) Administratorul trebuie să actioneze cu diligenta pe care un bun
proprietar o depune în administrarea bunurilor sale.
(2) Administratorul trebuie, totodată, să actioneze cu onestitate si loialitate în
vederea realizării optime a intereselor beneficiarului sau a scopului urmărit.
Evitarea conflictului de interese
Art. 804. - (1) Administratorul nu îsi poate exercita atributiile în interesul său
propriu sau al unei terte persoane.
(2) Administratorul este obligat să evite aparitia unui conflict între interesul său
propriu si obligatiile sale de administrator.
(3) În măsura în care administratorul însusi este si beneficiar, acesta este tinut să
îsi exercite atributiile în interesul comun al tuturor beneficiarilor, prin acordarea unui
tratament egal interesului său si celui al celorlalti beneficiari.
Anuntarea conflictului de interese
Art. 805. - Administratorul este obligat să îl anunte de îndată pe beneficiar despre
orice interes pe care l-ar avea într-o anumită activitate si care este de natură să îl
pună într-o situatie de conflict de interese, precum si drepturile pe care le-ar putea
invoca împotriva beneficiarului sau a bunurilor administrate, indicând, după caz, natura
si valoarea drepturilor respective, cu exceptia intereselor si drepturilor născute din
actul constitutiv al administrării.
Interdictia dobândirii de drepturi
în legătură cu bunurile administrate
Art. 806. - (1) În timpul exercitării calitătii sale, administratorul nu va putea deveni
parte la niciun contract având ca obiect bunurile administrate sau să dobândească,
altfel decât prin succesiune, orice fel de drepturi asupra bunurilor respective sau
împotriva beneficiarului.
(2) Prin exceptie de la dispozitiile alin. (1), administratorul va putea încheia actele
mentionate, cu împuternicirea expresă a beneficiarului sau, în caz de împiedicare a
acestuia sau în cazul în care acesta nu a fost încă determinat, a instantei judecătoresti.
Separatia bunurilor administrate
Art. 807. - Administratorul este obligat să tină o evidentă a bunurilor sale proprii
distinctă de cea a bunurilor preluate în administrare. Această obligatie subzistă si în
cazul în care, la preluarea bunurilor beneficiarului administrării, nu a fost întocmit un
inventar.
Interdictia folosirii bunurilor
administrate în interes propriu
Art. 808. - În absenta acordului beneficiarului sau a împuternicirii conferite prin
lege, prin actul constitutiv ori prin întelegerea ulterioară a părtilor, administratorul este
obligat a nu folosi în propriul său avantaj bunurile administrate, precum si datele sau
informatiile care îi parvin în virtutea administrării.
Interdictia actelor de dispozitie
cu titlu gratuit
Art. 809. - Administratorul nu va putea dispune cu titlu gratuit de bunurile sau
drepturile care îi sunt încredintate, cu exceptia cazului în care interesul unei bune
administrări o impune.
Dreptul de a reprezenta în justitie
Art. 810. - Administratorul poate sta în justitie pentru orice cerere sau actiune
referitoare la administrarea bunurilor si poate interveni în orice cerere sau actiune
având drept obiect bunurile administrate.
Impartialitatea administratorului
Art. 811. - Dacă există mai multi beneficiari, concomitenti sau succesivi,
administratorul este tinut să actioneze cu impartialitate, tinând cont de drepturile si
interesele fiecăruia dintre ei.
Atenuarea răspunderii
administratorului
Art. 812. - În aprecierea limitelor răspunderii administratorului si a despăgubirilor
datorate de acesta, instanta judecătorească va putea reduce întinderea acestora,
tinând cont de circumstantele asumării administrării sau de caracterul gratuit al
serviciului administratorului.
SECTIUNEA a 2-a
Obligatiile administratorului si ale beneficiarului în raporturile cu tertii
Răspunderea personală
a administratorului
Art. 813. - (1) Administratorul care, în limitele puterilor conferite, îsi asumă obligatii
în numele beneficiarului sau al fiduciarului, pentru masa patrimonială fiduciară, nu va
fi tinut personal răspunzător fată de tertii contractanti.
(2) Administratorul este personal răspunzător fată de tertii cu care contractează
dacă se obligă în nume propriu, sub rezerva drepturilor detinute de acestia împotriva
beneficiarului sau, după caz, a fiduciarului, pentru masa patrimonială fiduciară.
Răspunderea personală
a administratorului în cazul
depăsirii puterilor conferite
Art. 814. - Administratorul care îsi depăseste puterile este tinut personal fată de
tertii cu care a contractat, în măsura în care acestia nu au cunoscut faptul depăsirii
puterilor ori beneficiarul nu a ratificat în mod expres sau tacit actul încheiat de
administrator cu depăsirea puterilor conferite.
Depăsirea puterilor încredintate
mai multor persoane
Art. 815. - (1) Se consideră o depăsire a puterilor conferite fapta administratorului
de a exercita în mod individual atributiile pe care trebuie să le exercite împreună cu
altcineva.
(2) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), nu constituie o încălcare a puterilor
exercitarea acestora într-un mod mai avantajos decât acela care îi era impus prin actul
de împuternicire.
Limitarea răspunderii
beneficiarului fată de terti
Art. 816. - (1) Beneficiarul răspunde fată de terti pentru prejudiciile pricinuite în
mod culpabil de administrator în exercitarea atributiilor sale numai până la concurenta
câstigului obtinut.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, în cazul masei
patrimoniale fiduciare.
Administratorul aparent
Art. 817. - Orice persoană care, având capacitate deplină de exercitiu, creează
aparenta despre o altă persoană că este administratorul bunurilor sale va fi tinută de
toate contractele pe care această din urmă persoană le încheie cu tertii de bună-
credintă.
SECTIUNEA a 3-a
Inventar, garantii si asigurare
Izvorul obligatiei
privind inventarul,
garantiile si asigurarea
Art. 818. - (1) Administratorul nu este obligat să facă inventarul, să subscrie o
polită de asigurare sau să furnizeze o altă garantie pentru buna executare a
îndatoririlor sale, în absenta unei clauze a actului constitutiv, a întelegerii ulterioare a
părtilor, a unei dispozitii legale contrare sau a unei hotărâri judecătoresti pronuntate
la cererea beneficiarului sau a oricărei persoane interesate.
(2) În cazul în care o asemenea obligatie a fost stabilită în sarcina administratorului
prin lege sau prin hotărâre judecătorească, administratorul va putea solicita instantei
judecătoresti, pentru motive temeinice, să fie dispensat de îndeplinirea ei.
Criteriile pentru aprecierea
motivelor temeinice
Art. 819. - (1) În solutionarea cererilor prevăzute la art. 818, instanta
judecătorească va tine seama de valoarea bunurilor, de situatia părtilor, precum si de
alte circumstante.
(2) Instanta nu va putea admite cererea de stabilire a obligatiei administratorului
privind inventarul, garantiile sau asigurarea, dacă pe această cale s-ar încălca o clauză
contrară din actul constitutiv sau din întelegerea ulterioară a părtilor.
Cuprinsul inventarului
Art. 820. - (1) În cazurile în care administratorul este obligat să întocmească un
inventar, acesta trebuie să cuprindă o enumerare completă a bunurilor încredintate
sau a continutului masei patrimoniale ori a patrimoniului supus administrării.
(2) Inventarul contine, ori de câte ori este cazul:
a) datele de identificare a bunurilor imobile si descrierea bunurilor mobile, cu
indicarea valorii acestora, iar în cazul unei universalităti de bunuri mobile, o identificare
corespunzătoare a universalitătii respective;
b) identificarea sumelor de bani;
c) lista instrumentelor financiare.
(3) De asemenea, în cazul administrării unei mase patrimoniale sau a unui
patrimoniu, inventarul cuprinde lista datoriilor si se încheie cu o recapitulatie a activului
si pasivului.
(4) Administratorul are obligatia să notifice beneficiarului, prin scrisoare
recomandată cu confirmare de primire, data si locul întocmirii inventarului.
(5) Inventarul se întocmeste fie prin înscris autentic, fie prin înscris sub semnătură
privată cuprinzând data si locul întocmirii si semnat de autor si de beneficiar, iar în
absenta acestuia din urmă, de 2 martori. Constatările cu privire la care beneficiarul nu
a făcut obiectiuni au deplină fortă probantă fată de acesta din urmă.
Bunurile de uz personal
Art. 821. - În măsura în care patrimoniul administrat cuprinde bunuri de uz
personal ale titularului sau, după caz, ale defunctului, în inventar se face o mentiune
de ordin general cu privire la acestea, descriindu-se doar obiectele de îmbrăcăminte,
înscrisurile personale, bijuteriile sau obiectele de uz curent a căror valoare individuală
depăseste echivalentul în lei al sumei de 100 euro.
Starea bunurilor indicate
în inventar
Art. 822. - Bunurile indicate în inventar sunt prezumate a fi în bună stare la data
întocmirii acestuia, cu exceptia cazului în care inventarul cuprinde o mentiune contrară
agreată de beneficiar sau, în absenta acordului beneficiarului, mentiunea este însotită
de un document doveditor.
Comunicarea
si contestarea inventarului
Art. 823. - (1) O copie a inventarului va fi predată de administrator persoanei care
l-a desemnat si beneficiarului, precum si oricărei alte persoane interesate despre care
acesta are cunostintă.
(2) Inventarul poate fi făcut public numai în cazurile si potrivit procedurii prevăzute
de lege.
(3) Orice persoană interesată poate contesta în justitie inventarul sau oricare dintre
mentiunile continute de acesta si va putea solicita întocmirea unui nou inventar, cu
participarea unui expert judiciar.
Asigurarea facultativă
Art. 824. - (1) Chiar în absenta unei obligatii stabilite prin lege, prin actul constitutiv
sau prin întelegerea părtilor ori prin hotărâre judecătorească, administratorul poate
asigura bunurile încredintate împotriva riscurilor obisnuite, precum furtul sau incendiul,
pe cheltuiala beneficiarului sau a patrimoniului fiduciar.
(2) Administratorul poate subscrie, totodată, o polită de asigurare profesională
pentru buna executare a obligatiilor sale.
(3) Cheltuielile prilejuite de asigurarea prevăzută la alin. (2) sunt în sarcina
beneficiarului sau ale patrimoniului fiduciar, în cazul în care administrarea este
efectuată cu titlu gratuit.
SECTIUNEA a 4-a
Administrarea colectivă si delegarea
Adoptarea hotărârilor
Art. 825. - În cazul în care sunt desemnate mai multe persoane în calitate de
administratori, dacă legea sau actul de desemnare nu prevede altfel, hotărârile se iau
prin vointa majoritătii acestora.
Adoptarea hotărârilor
în situatii speciale
Art. 826. - (1) Administratorii vor putea efectua în mod individual acte de
conservare.
(2) În cazul în care nu se pot lua hotărâri în mod valabil din cauza opunerii
constante a unora dintre administratori, celelalte acte de administrare a bunurilor altuia
vor putea fi făcute, în caz de urgentă, cu autorizarea instantei judecătoresti.
(3) În măsura în care neîntelegerile dintre administratori persistă, iar administrarea
este serios afectată, instanta va putea dispune, la solicitarea oricărei persoane
interesate, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
a) stabilirea unui mecanism simplificat de adoptare a hotărârilor;
b) repartizarea atributiilor între administratori;
c) conferirea votului decisiv, în caz de paritate de voturi, unuia dintre administratori;
d) înlocuirea administratorului sau, după caz, a administratorilor cărora le este
imputabilă situatia creată.
Răspunderea solidară
Art. 827. - (1) Administratorii sunt răspunzători în mod solidar pentru îndeplinirea
atributiilor lor.
(2) Cu toate acestea, în cazul în care atributiile sunt repartizate prin lege, actul de
desemnare sau hotărâre judecătorească, iar repartizarea a fost respectată, fiecare
administrator este răspunzător doar pentru partea sa de administrare.
Prezumtia de aprobare a hotărârilor
Art. 828. - (1) Se prezumă că administratorul a aprobat toate hotărârile adoptate
de ceilalti administratori si va răspunde pentru acestea în solidar cu ei în măsura în
care nu s-a opus în momentul adoptării hotărârii si nu a notificat această opozitie
beneficiarului într-un termen rezonabil.
(2) Se prezumă că administratorul a aprobat hotărârea adoptată în absenta sa în
măsura în care nu îsi face cunoscută opozitia celorlalti administratori si beneficiarului
într-un termen rezonabil de la data la care a luat cunostintă de hotărârea respectivă.
(3) Administratorul nu va răspunde în situatia în care nu a putut, pentru motive
temeinice, să notifice opozitia sa în conditiile alin. (1).
Delegarea
Art. 829. - (1) Administratorul îsi poate delega partial atributiile sau poate
împuternici un tert să îl reprezinte la încheierea unui act determinat.
(2) Administratorul nu poate delega unei terte persoane administrarea generală
sau exercitiul unei puteri discretionare, cu exceptia cazului în care delegarea se face
către un coadministrator.
(3) Administratorul răspunde pentru faptele celui substituit în măsura în care
beneficiarul nu a autorizat în mod expres substituirea, iar în cazul în care autorizarea
există, răspunde numai pentru lipsa de diligentă în alegerea si îndrumarea
înlocuitorului.
Răspunderea reprezentantului
administratorului
Art. 830. - (1) Actele prin care reprezentantul administratorului a încălcat
prevederile actului de desemnare sau uzantele sunt inopozabile beneficiarului.
(2) De asemenea, beneficiarul se poate îndrepta împotriva reprezentantului
administratorului pentru prejudiciile suferite, chiar dacă era autorizat expres să
încredinteze reprezentarea.
SECTIUNEA a 5-a
Plasamentele considerate sigure
Categoriile de plasamente
considerate sigure
Art. 831. - Sunt prezumate a fi sigure plasamentele stabilite periodic de Banca
Natională a României si de Comisia Natională a Valorilor Mobiliare.
Limitele prudentiale ale efectuării
plasamentelor
Art. 832. - (1) Administratorul hotărăste cu privire la efectuarea plasamentelor în
functie de randament si de cresterea estimată a valorii. Administratorul va căuta să
realizeze un portofoliu diversificat, care să producă venituri fixe si, respectiv, variabile,
într-o proportie stabilită în functie de conjunctura economică.
(2) Administratorul nu va putea achizitiona mai mult de 5% din actiunile aceleiasi
societăti comerciale si nici nu va putea achizitiona actiuni, obligatiuni sau alte valori
mobiliare ale unei persoane juridice care nu si-a îndeplinit obligatia de plată a
dividendelor ori dobânzilor sau acorda împrumuturi persoanei juridice respective.
Plasarea sumelor de bani
Art. 833. - (1) Administratorul va putea depozita sumele de bani care îi sunt
încredintate la o institutie de credit sau de asigurare ori la un organism de plasament
colectiv, în măsura în care depozitul este rambursabil la vedere sau în urma unui aviz
de maximum 30 de zile.
(2) Administratorul va putea efectua, totodată, depuneri pe perioade mai lungi în
măsura în care acestea sunt garantate integral de Fondul de garantare a depozitelor
în sistemul bancar sau, după caz, de Fondul de protejare a asiguratilor.
(3) În lipsa garantiei prevăzute la alin. (2), administratorul nu va putea efectua
depuneri pe perioade mai lungi, cu exceptia cazului în care instanta îl autorizează în
acest sens si în conformitate cu regulile determinate de aceasta.
Mentinerea plasamentelor anterioare
Art. 834. - (1) Administratorul va putea mentine plasamentele existente la data
preluării functiei chiar dacă acestea nu sunt considerate sigure.
(2) Administratorul va putea, totodată, să detină valori mobiliare care le înlocuiesc
pe cele detinute anterior ca urmare a reorganizării, lichidării sau fuziunii persoanei
juridice emitente.
Obligatia de reparare
a prejudiciului pentru
plasamentele nesigure
Art. 835. - (1) Se prezumă că un administrator actionează prudent dacă îsi
îndeplineste atributiile în conformitate cu prevederile prezentei sectiuni.
(2) Administratorul care efectuează un alt plasament decât cele mentionate la
art. 831 si care nu a fost autorizat expres de către beneficiar va fi tinut să repare
prejudiciul rezultat fără a se tine seama de existenta vreunei culpe.
Obligatia administratorului
de a-si arăta calitatea
Art. 836. - (1) Administratorul trebuie să indice calitatea sa si persoana
beneficiarului pentru plasamentele făcute în cursul administrării.
(2) În caz contrar, plasamentul si profitul aferent vor reveni tot beneficiarului. Dacă
plasamentele sunt nerentabile, administratorul va acoperi personal pierderile cauzate
beneficiarului.
SECTIUNEA a 6-a
Repartitia profiturilor si a pierderilor
Repartitia profitului si a pierderilor
Art. 837. - (1) Repartitia profitului si a pierderilor între beneficiarul fructelor si cel
al capitalului se va realiza în conformitate cu prevederile actului constitutiv.
(2) În lipsa unei indicatii exprese în act, repartitia se face echitabil, tinând seama
de obiectul administrării, de circumstantele care au dat nastere la administrare,
precum si de practicile contabile general acceptate.
Debitarea contului de venituri
Art. 838. - (1) Contul de venituri se va debita cu sumele reprezentând următoarele
cheltuieli si alte cheltuieli de natură similară, în următoarea ordine:
a) impozitele si taxele plătite, aferente bunurilor administrate;
b) jumătate din remuneratia administratorului si din cheltuielile rezonabile efectuate
de acesta pentru administrarea comună a capitalului si a dobânzilor;
c) primele de asigurare, costurile reparatiilor minore, precum si celelalte cheltuieli
obisnuite ale administrării;
d) cheltuielile efectuate pentru conservarea drepturilor beneficiarului fructelor si
jumătate din costurile prilejuite de descărcarea judiciară de gestiune, în măsura în
care instanta judecătorească nu dispune altfel;
e) costurile amortizării bunurilor, cu exceptia celor utilizate în scop personal de
către beneficiar.
(2) Administratorul va putea repartiza cheltuielile importante pe o perioadă de timp
rezonabilă, pentru a mentine veniturile la un nivel constant.
Debitarea contului de capital
Art. 839. - (1) Contul de capital se va debita cu sumele reprezentând cheltuieli
care nu sunt trecute în debitul contului de venituri, precum cheltuielile referitoare la
investitiile de capital, înstrăinarea de bunuri, conservarea drepturilor beneficiarului
capitalului sau a dreptului de proprietate a bunurilor administrate.
(2) Contul de capital se va debita, totodată, cu sumele reprezentând taxe si
impozite plătite asupra câstigurilor din capital, chiar si atunci când legea specială le
califică impozite pe venit.
Momentul nasterii dreptului
beneficiarului la venitul net
Art. 840. - Beneficiarul fructelor este îndreptătit la venitul net rezultat din
administrarea bunurilor începând cu data prevăzută în actul constitutiv sau, în lipsa
unei asemenea date, de la momentul începerii administrării ori, după caz, al decesului
testatorului.
Dobândirea fructelor
Art. 841. - (1) Când beneficiarul este proprietarul bunului frugifer, fructele se
dobândesc potrivit regulilor prevăzute la art. 550 alin. (2) si (3). În cazul în care
beneficiarul este o tertă persoană, se aplică în mod corespunzător regulile prevăzute
la art. 710 si 711.
(2) Dividendele si distributiile unei persoane juridice se datorează de la data
indicată în hotărârea de distributie sau, în lipsa acesteia, de la data hotărârii
respective. Beneficiarul nu va avea dreptul la plata dividendelor stabilite ulterior
momentului încetării dreptului său.
SECTIUNEA a 7-a
Darea de seamă anuală
Obligatia privind darea de seamă
Art. 842. - Cel putin o dată pe an administratorul îi va prezenta beneficiarului o
dare de seamă a gestiunii sale.
Continutul si auditarea dării
de seamă
Art. 843. - (1) Darea de seamă trebuie să cuprindă toate informatiile necesare
verificării exactitătii acesteia.
(2) La cererea persoanei interesate, darea de seamă poate fi auditată de către un
expert independent.
(3) În cazul în care administratorul se opune auditării, persoana interesată poate
să solicite instantei judecătoresti desemnarea unui expert independent pentru a
verifica darea de seamă.
Darea de seamă în ipoteza în care
sunt mai multi administratori
Art. 844. - Dacă sunt mai multi administratori, acestia vor întocmi o singură dare
de seamă, cu exceptia cazului în care atributiile lor au fost repartizate prin lege, prin
actul constitutiv sau de către instanta judecătorească, iar această repartizare a fost
respectată.
Examinarea registrelor
Art. 845. - Administratorul este obligat să îi permită beneficiarului, în orice
moment, examinarea registrelor si a documentelor justificative ce au legătură cu
gestiunea sa.
CAPITOLUL IV
Încetarea administrării
SECTIUNEA 1
Cauzele de încetare
Cazurile de încetare
Art. 846. - Administrarea încetează:
a) prin stingerea dreptului beneficiarului asupra bunurilor administrate;
b) prin expirarea termenului sau împlinirea conditiei stipulate în actul constitutiv;
c) prin îndeplinirea scopului administrării sau prin încetarea cauzei care a dat
nastere administrării;
d) prin denuntarea de către beneficiar a actului de desemnare, ca urmare a
solicitării comunicate administratorului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de
primire, de a restitui bunurile de îndată;
e) prin înlocuirea administratorului de către beneficiar sau de către instanta
judecătorească, la cererea altei persoane interesate;
f) prin decesul, punerea sub interdictie judecătorească, renuntarea administratorului
ori supunerea acestuia la procedura insolventei;
g) prin punerea sub interdictie judecătorească a beneficiarului sau supunerea
acestuia la procedura insolventei, în măsura în care aceasta afectează bunurile
administrate.
Notificarea renuntării
Art. 847. - (1) Administratorul poate renunta la atributiile sale, pe baza notificării
adresate, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, beneficiarului si, după
caz, celorlalti administratori sau persoanei împuternicite să desemneze un înlocuitor.
(2) Notificarea va cuprinde un termen de preaviz rezonabil, care să îi permită
beneficiarului să numească un alt administrator sau să preia el însusi administrarea
bunurilor. În caz contrar, administratorul va repara prejudiciul cauzat prin renuntarea
sa intempestivă.
(3) Renuntarea administratorului produce efecte de la data expirării termenului de
preaviz.
Moartea sau punerea sub
interdictie a administratorului
Art. 848. - (1) Moartea sau punerea sub interdictie a administratorului va fi
comunicată beneficiarului si, după caz, celorlalti administratori, de către mostenitorii
acestuia sau executorul testamentar ori de către tutorele administratorului.
(2) Mostenitorii, executorul testamentar si tutorele, după caz, sunt obligati să
întreprindă, în privinta oricărei afaceri începute, orice măsură imediată care este
necesară pentru prevenirea producerii unei pierderi, precum si să dea socoteală si să
predea bunurile către persoana îndreptătită.
Obligatiile asumate ulterior
încetării administrării
Art. 849. - (1) Obligatiile asumate fată de terti, ulterior încetării administrării, de
un administrator de bună-credintă sunt pe deplin valabile si îl obligă pe beneficiar sau,
după caz, pe fiduciar.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică si în cazul obligatiilor asumate de administrator
ulterior încetării administrării, atunci când aceasta este o consecintă necesară sau o
măsură necesară pentru prevenirea pierderilor.
(3) Beneficiarul sau fiduciarul este de asemenea tinut de obligatiile asumate fată
de tertii care nu au cunoscut faptul încetării administrării.
(4) Fiduciarul răspunde numai în limitele activului masei patrimoniale fiduciare.
SECTIUNEA a 2-a
Darea de seamă si predarea bunurilor
Darea de seamă finală
Art. 850. - (1) La încetarea raporturilor de administrare, administratorul va
prezenta o dare de seamă finală beneficiarului si, după caz, administratorului înlocuitor
sau celorlalti administratori. În cazul încetării simultane a raporturilor de administrare
ale mai multor administratori, acestia vor prezenta o singură dare de seamă, cu
exceptia cazului în care atributiile acestora sunt separate.
(2) Darea de seamă va cuprinde toate datele necesare pentru a permite verificarea
exactitătii sale. Registrele si celelalte documente justificative vor putea fi consultate
de persoanele interesate.
(3) Acceptarea dării de seamă de către beneficiar îl descarcă pe administrator.
Descărcarea judiciară de gestiune
Art. 851. - (1) În cazul în care oricare dintre beneficiari nu acceptă darea de
seamă, administratorul poate cere instantei judecătoresti să o încuviinteze.
(2) Ori de câte ori se consideră necesar, instanta judecătorească va dispune
efectuarea unei expertize de specialitate.
Locul predării bunurilor
Art. 852. - În lipsa unei stipulatii contrare, administratorul predă bunurile
administrate la locul unde se găsesc acestea.
Întinderea obligatiei de restituire
Art. 853. - (1) Administratorul este obligat să predea tot ce a primit în exercitarea
atributiilor sale, chiar dacă plata primită de la tert este nedatorată beneficiarului sau,
după caz, fiduciarului, pentru masa patrimonială fiduciară.
(2) Administratorul este, de asemenea, obligat să restituie orice profit sau orice alt
avantaj patrimonial realizat în folos personal prin utilizarea, fără permisiune, a datelor
si a informatiilor obtinute în virtutea calitătii sale.
(3) Administratorul care a folosit, fără permisiune, un bun este obligat să îl
indemnizeze pe beneficiar sau, după caz, pe fiduciar, în contul masei patrimoniale
fiduciare cu echivalentul folosintei bunului.
Suportarea cheltuielilor
administrării
Art. 854. - (1) Cheltuielile administrării, inclusiv cele ocazionate de prezentarea
dării de seamă si de predarea bunurilor, sunt în sarcina beneficiarului sau, după caz,
a fiduciarului, pentru masa patrimonială fiduciară.
(2) În cazul renuntării, denuntării actului de desemnare sau al înlocuirii
administratorului, beneficiarul ori fiduciarul, în contul masei patrimoniale fiduciare, are
în sarcină, pe lângă cheltuielile mentionate la alin. (1), si plata remuneratiei cuvenite
administratorului în raport cu durata activitătii sale.
Data curgerii dobânzilor
Art. 855. - (1) Administratorul datorează dobânzi asupra soldului de la data
acceptării ori a încuviintării judiciare a dării de seamă sau, după caz, de la data
notificării prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire sau prin orice alt mijloc
prevăzut de lege.
(2) Beneficiarul sau fiduciarul, pentru masa patrimonială fiduciară, datorează
dobânzi pentru sumele cuvenite administratorului doar de la punerea în întârziere
potrivit alin. (1).
Deducerea remuneratiei
Art. 856. - (1) Administratorul poate deduce din soldul administrării remuneratia
care îi este datorată de beneficiar sau de fiduciar, în contul masei patrimoniale
fiduciare, pentru activitatea sa.
(2) Administratorul are drept de retentie asupra bunului administrat până la plata
integrală a datoriei fată de el.
Solidaritatea beneficiarilor
Art. 857. - În caz de pluralitate de beneficiari, acestia sunt tinuti solidar la
îndeplinirea obligatiilor fată de administrator.
TITLUL VI
Proprietatea publică
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Definitia dreptului de proprietate
publică
Art. 858. - Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce apartine statului
sau unei unităti administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin
declaratia legii, sunt de uz ori de interes public, cu conditia să fie dobândite prin unul
dintre modurile prevăzute de lege.
Obiectul proprietătii publice.
Delimitarea de domeniul privat
Art. 859. - (1) Constituie obiect exclusiv al proprietătii publice bogătiile de interes
public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de
interes national, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice si
ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite prin lege organică.
(2) Celelalte bunuri care apartin statului ori unitătilor administrativ-teritoriale fac
parte, după caz, din domeniul public sau din domeniul privat al acestora, însă numai
dacă au fost, la rândul lor, dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege.
Domeniul public national,
judetean si local
Art. 860. - (1) Bunurile proprietate publică fac parte din domeniul public national,
judetean sau, după caz, local.
(2) Delimitarea dintre domeniul public national, judetean si local se face în conditiile
legii.
(3) Bunurile care formează obiectul exclusiv al proprietătii publice a statului sau a
unitătilor administrativ-teritoriale potrivit unei legi organice nu pot fi trecute din
domeniul public al statului în domeniul public al unitătii administrativ-teritoriale sau
invers decât ca urmare a modificării legii organice. În celelalte cazuri, trecerea unui
bun din domeniul public al statului în domeniul public al unitătii administrativ-teritoriale
si invers se face în conditiile legii.
Caracterele dreptului de
proprietate publică
Art. 861. - (1) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile si
insesizabile.
(2) Proprietatea asupra acestor bunuri nu se stinge prin neuz si nu poate fi
dobândită de terti prin uzucapiune sau, după caz, prin posesia de bună-credintă
asupra bunurilor mobile.
(3) În conditiile legii, bunurile proprietate publică pot fi date în administrare sau în
folosintă si pot fi concesionate ori închiriate.
Limitele exercitării dreptului de
proprietate publică
Art. 862. - (1) Dreptul de proprietate publică este susceptibil de orice limite
reglementate de lege sau de prezentul cod pentru dreptul de proprietate privată, în
măsura în care acestea sunt compatibile cu uzul sau interesul public căruia îi sunt
destinate bunurile afectate.
(2) Incompatibilitatea se constată prin acordul dintre titularul proprietătii publice si
persoana interesată sau, în caz de divergentă, pe cale judecătorească.
(3) În aceste cazuri, persoana interesată are dreptul la o justă si promptă
despăgubire din partea titularului proprietătii publice.
Cazurile de dobândire a dreptului
de proprietate publică
Art. 863. - Dreptul de proprietate publică se dobândeste:
a) prin achizitie publică, efectuată în conditiile legii;
b) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică, în conditiile legii;
c) prin donatie sau legat, acceptat în conditiile legii, dacă bunul, prin natura lui sau
prin vointa dispunătorului, devine de uz ori de interes public;
d) prin conventie cu titlu oneros, dacă bunul, prin natura lui sau prin vointa
dobânditorului, devine de uz ori de interes public;
e) prin transferul unui bun din domeniul privat al statului în domeniul public al
acestuia sau din domeniul privat al unei unităti administrativ-teritoriale în domeniul
public al acesteia, în conditiile legii;
f) prin alte moduri stabilite de lege.
Stingerea dreptului de
proprietate publică
Art. 864. - Dreptul de proprietate publică se stinge dacă bunul a pierit ori a fost
trecut în domeniul privat, dacă a încetat uzul sau interesul public, cu respectarea
conditiilor prevăzute de lege.
Apărarea dreptului de
proprietate publică
Art. 865. - (1) Obligatia apărării în justitie a proprietătii publice revine titularului.
(2) Titularii drepturilor corespunzătoare proprietătii publice sunt obligati:
a) să îl informeze pe proprietar cu privire la orice tulburare adusă dreptului de
proprietate publică;
b) să îl introducă în proces pe titularul dreptului de proprietate publică, în conditiile
prevăzute de Codul de procedură civilă.
(3) Dispozitiile art. 563 se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL II
Drepturile reale corespunzătoare proprietătii publice
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
Drepturile reale corespunzătoare
proprietătii publice
Art. 866. - Drepturile reale corespunzătoare proprietătii publice sunt dreptul de
administrare, dreptul de concesiune si dreptul de folosintă cu titlu gratuit.
SECTIUNEA a 2-a
Dreptul de administrare
Constituirea dreptului de
administrare
Art. 867. - (1) Dreptul de administrare se constituie prin hotărâre a Guvernului, a
consiliului judetean sau, după caz, a consiliului local.
(2) Autoritătile prevăzute la alin. (1) controlează modul de exercitare a dreptului de
administrare.
Exercitarea dreptului de
administrare
Art. 868. - (1) Dreptul de administrare apartine regiilor autonome sau, după caz,
autoritătilor administratiei publice centrale sau locale si altor institutii publice de interes
national, judetean ori local.
(2) Titularul dreptului de administrare poate folosi si dispune de bunul dat în
administrare în conditiile stabilite de lege si, dacă este cazul, de actul de constituire.
Stingerea dreptului de
administrare
Art. 869. - Dreptul de administrare încetează odată cu încetarea dreptului de
proprietate publică sau prin actul de revocare emis, în conditiile legii, dacă interesul
o impune, de organul care l-a constituit.
Apărarea dreptului de
administrare
Art. 870. - (1) Apărarea în justitie a dreptului de administrare revine titularului
dreptului.
(2) Dispozitiile art. 696 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
SECTIUNEA a 3-a
Dreptul de concesiune
Continutul dreptului de concesiune
Art. 871. - (1) Concesionarul are dreptul si, în acelasi timp, obligatia de exploatare
a bunului, în schimbul unei redevente si pentru o durată determinată, cu respectarea
conditiilor prevăzute de lege si a contractului de concesiune.
(2) Calitatea de concesionar o poate avea orice persoană fizică sau persoană
juridică.
(3) Procedura de concesionare, precum si încheierea, executarea si încetarea
contractului de concesiune sunt supuse conditiilor prevăzute de lege.
Exercitarea dreptului de concesiune
Art. 872. - (1) Concesionarul poate efectua orice acte materiale sau juridice
necesare pentru a asigura exploatarea bunului. Cu toate acestea, sub sanctiunea
nulitătii absolute, concesionarul nu poate înstrăina si nici greva bunul dat în
concesiune sau, după caz, bunurile destinate ori rezultate din realizarea concesiunii
si care trebuie, potrivit legii sau actului constitutiv, să fie predate concedentului la
încetarea, din orice motive, a concesiunii.
(2) Fructele, precum si, în limitele prevăzute de lege si în actul de constituire,
productele bunului concesionat revin concesionarului.
(3) În toate cazurile, exercitarea dreptului de concesiune este supusă controlului
din partea concedentului, în conditiile legii si ale contractului de concesiune.
Apărarea dreptului de concesiune
Art. 873. - (1) Apărarea în justitie a dreptului de concesiune revine
concesionarului.
(2) Dispozitiile art. 696 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
SECTIUNEA a 4-a
Dreptul de folosintă cu titlu gratuit
Continutul si limitele dreptului
de folosintă cu titlu gratuit
Art. 874. - (1) Dreptul de folosintă asupra bunurilor proprietate publică se acordă,
cu titlu gratuit, pe termen limitat, în favoarea institutiilor de utilitate publică.
(2) În lipsa unor dispozitii contrare în actul de constituire, titularul nu beneficiază
de fructele civile ale bunului.
(3) Dispozitiile privind constituirea si încetarea dreptului de administrare se aplică
în mod corespunzător.
Apărarea dreptului de folosintă
cu titlu gratuit
Art. 875. - (1) Apărarea în justitie a dreptului de folosintă cu titlu gratuit revine
titularului dreptului.
(2) Dispozitiile art. 696 alin. (1) se aplică în mod corespunzător.
TITLUL VII
Cartea funciară
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Scopul si obiectul cărtii funciare
Art. 876. - (1) Cartea funciară descrie imobilele si arată drepturile reale ce au ca
obiect aceste bunuri.
(2) În cazurile prevăzute de lege pot fi înscrise în cartea funciară si alte drepturi,
fapte sau raporturi juridice, dacă au legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară.
(3) Prin imobil, în sensul prezentului titlu, se întelege una sau mai multe parcele
de teren alăturate, indiferent de categoria de folosintă, cu sau fără constructii,
apartinând aceluiasi proprietar, situate pe teritoriul unei unităti administrativ-teritoriale
si care sunt identificate printr-un număr cadastral unic.
Drepturile tabulare
Art. 877. - Drepturile reale imobiliare înscrise în cartea funciară sunt drepturi
tabulare. Ele se dobândesc, se modifică si se sting numai cu respectarea regulilor de
carte funciară.
Obiectul drepturilor tabulare
Art. 878. - (1) Obiectul drepturilor tabulare este imobilul, definit la art. 876 alin. (3),
care după înscrierea în cartea funciară nu mai poate să fie modificat decât cu
respectarea regulilor de carte funciară.
(2) Aceeasi carte funciară nu poate cuprinde decât un singur imobil.
Modificarea imobilului înscris
în cartea funciară
Art. 879. - (1) Imobilul înscris în cartea funciară se poate modifica prin alipiri,
dacă mai multe imobile alăturate se unesc într-un singur imobil sau dacă se adaugă
o parte dintr-un imobil la un alt imobil ori, după caz, se măreste întinderea acestuia.
(2) De asemenea, imobilul înscris în cartea funciară se modifică si prin dezlipiri,
dacă se desparte o parte din imobil sau se micsorează întinderea acestuia.
(3) Alipirea sau dezlipirea unui imobil grevat cu sarcini nu se poate face decât cu
consimtământul titularilor acelor sarcini. Refuzul titularilor sarcinilor nu trebuie să fie
abuziv, el putând fi cenzurat de către instanta judecătorească.
(4) Dacă însă creditorii ipotecari consimt la alipirea sau, după caz, atât la dezlipirea,
cât si la alipirea imobilului grevat la un alt imobil, în lipsă de conventie contrară,
ipotecile vor lua rang după cele ce grevează imobilul la care s-a făcut alipirea.
(5) Operatiunile de modificare a imobilului înscris în cartea funciară, prin alipiri sau
dezlipiri, au caracter material si nu implică niciun transfer de proprietate.
Înscrierile în caz de alipire
sau dezlipire
Art. 880. - (1) În caz de alipire sau dezlipire, se vor efectua transcrieri, dacă un
imobil trece dintr-o carte funciară în alta, sau reînscrieri, dacă transcriindu-se o parte
din imobil într-o altă carte funciară, restul se trece în vechea carte funciară, cu
mentionarea noului număr cadastral.
(2) Dacă întregul imobil înscris în cartea funciară a fost transcris, aceasta se va
închide si nu va mai putea fi redeschisă pentru noi înscrieri.
Felurile înscrierilor
Art. 881. - (1) Înscrierile sunt de 3 feluri: intabularea, înscrierea provizorie si
notarea.
(2) Intabularea si înscrierea provizorie au ca obiect drepturile tabulare, iar notarea
se referă la înscrierea altor drepturi, acte, fapte sau raporturi juridice în legătură cu
imobilele cuprinse în cartea funciară.
(3) Înscrierea provizorie si notarea se fac numai în cazurile anume prevăzute de
lege.
Înscrierea drepturilor reale
afectate de modalităti
Art. 882. - (1) Drepturile reale sub conditie suspensivă sau rezolutorie nu se
intabulează. Ele se pot însă înscrie provizoriu.
(2) Termenul extinctiv sau sarcina liberalitătii se va putea arăta atât în cuprinsul
intabulării, cât si al înscrierii provizorii.
Cercetarea cărtii funciare
Art. 883. - (1) Orice persoană, fără a fi tinută să justifice vreun interes, poate
cerceta orice carte funciară, precum si celelalte documente cu care aceasta se
întregeste, potrivit legii, cu exceptia evidentelor privitoare la siguranta natională. Mapa
cu înscrisurile care au stat la baza efectuării înscrierilor în cartea funciară poate fi
consultată de orice persoană interesată, cu respectarea dispozitiilor legale cu privire
la prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date.
(2) La cerere, se vor elibera extrase sau copii certificate, conforme cu exemplarul
original aflat în arhivă.
(3) Nimeni nu va putea invoca faptul că nu a avut cunostintă de existenta vreunei
înscrieri efectuate în cartea funciară sau, după caz, a unei cereri de înscriere
înregistrate la biroul de cadastru si publicitate imobiliară.
Procedura de înscriere
Art. 884. - Procedura de înscriere în cartea funciară se va stabili prin lege
specială.
CAPITOLUL II
Înscrierea drepturilor tabulare
Dobândirea si stingerea
drepturilor reale asupra imobilelor
Art. 885. - (1) Sub rezerva unor dispozitii legale contrare, drepturile reale asupra
imobilelor cuprinse în cartea funciară se dobândesc, atât între părti, cât si fată de terti,
numai prin înscrierea lor în cartea funciară, pe baza actului sau faptului care a justificat
înscrierea.
(2) Drepturile reale se vor pierde sau stinge numai prin radierea lor din cartea
funciară cu consimtământul titularului dat prin act autentic notarial. Acest
consimtământ nu este necesar dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat
în înscriere ori prin decesul sau, după caz, prin încetarea existentei juridice a
titularului, dacă acesta era o persoană juridică.
(3) Dacă dreptul ce urmează să fie radiat este grevat în folosul unei terte persoane,
radierea se va face cu păstrarea dreptului acestei persoane, cu exceptia cazurilor
anume prevăzute de lege.
(4) Hotărârea judecătorească definitivă sau, în cazurile prevăzute de lege, actul
autoritătii administrative va înlocui acordul de vointă sau, după caz, consimtământul
titularului.
Modificarea drepturilor reale
asupra imobilelor
Art. 886. - Modificarea unui drept real imobiliar se face potrivit regulilor stabilite
pentru dobândirea sau stingerea drepturilor reale, dacă prin lege nu se dispune altfel.
Dobândirea unor drepturi reale
fără înscriere
Art. 887. - (1) Drepturile reale se dobândesc fără înscriere în cartea funciară când
provin din mostenire, accesiune naturală, vânzare silită, expropriere pentru cauză de
utilitate publică, precum si în alte cazuri expres prevăzute de lege.
(2) Cu toate acestea, în cazul vânzării silite, dacă urmărirea imobilului nu a fost în
prealabil notată în cartea funciară, drepturile reale astfel dobândite nu vor putea fi
opuse tertilor dobânditori de bună-credintă.
(3) În cazurile prevăzute la alin. (1), titularul drepturilor astfel dobândite nu va putea
însă dispune de ele prin cartea funciară decât după ce s-a făcut înscrierea.
Conditiile de înscriere
Art. 888. - Înscrierea în cartea funciară se efectuează în baza actului autentic
notarial, a hotărârii judecătoresti rămase definitivă, a certificatului de mostenitor sau
în baza unui alt act în cazurile în care legea prevede aceasta.
Renuntarea la dreptul de proprietate
Art. 889. - (1) Proprietarul poate renunta la dreptul său printr-o declaratie
autentică notarială înregistrată la biroul de cadastru si publicitate imobiliară pentru a
se înscrie radierea dreptului.
(2) În acest caz, comuna, orasul sau municipiul, după caz, poate cere înscrierea
dreptului de proprietate în folosul său, în baza hotărârii consiliului local, cu respectarea
dispozitiilor legale privind transferul drepturilor reale imobiliare, dacă o altă persoană
nu a solicitat înscrierea în temeiul uzucapiunii.
(3) În situatia bunurilor grevate de sarcini reale, unitatea administrativ-teritorială
care a preluat bunul este tinută în limita valorii bunului.
Data producerii efectelor înscrierilor
Art. 890. - (1) Înscrierile în cartea funciară îsi vor produce efectele de la data
înregistrării cererilor, tinându-se însă cont de data, ora si minutul înregistrării acestora
în toate cazurile în care cererea a fost depusă personal, prin mandatar ori notar public
sau, după caz, comunicată prin telefax, postă electronică sau prin alte mijloace ce
asigură transmiterea textului si confirmarea primirii cererii de înscriere cu toate
documentele justificative.
(2) În cazul drepturilor de ipotecă, ordinea înregistrării cererilor va determina si
rangul acestora.
(3) Dacă mai multe cereri s-au primit în aceeasi zi prin postă sau curier, drepturile
de ipotecă vor avea acelasi rang, iar celelalte drepturi vor dobândi numai provizoriu
rang egal, urmând ca instanta să se pronunte, la cererea oricărei persoane interesate,
asupra rangului si, dacă va fi cazul, asupra radierii înscrierii nevalabile.
(4) În cazul în care două sau mai multe drepturi au primit provizoriu rang egal,
potrivit dispozitiilor alin. (3), va fi preferat, indiferent de data certă a titlurilor aflate în
concurs, cel care a fost pus în posesia bunului sau, după caz, cel fată de care
debitorul si-a executat cel dintâi obligatiile ce îi incumbă, cu exceptia drepturilor de
ipotecă care vor avea acelasi rang. În situatia în care niciunul din dobânditori n-a fost
pus în posesia bunului sau, după caz, debitorul nu si-a executat obligatiile fată de
niciunul dintre ei, va fi preferat cel care a sesizat cel dintâi instanta de judecată în
temeiul dispozitiilor prezentului articol.
(5) Dispozitiile alin. (3) si (4) se aplică si atunci când în aceeasi zi o cerere de
înscriere a fost primită personal, iar alta prin postă sau curier.
Conflictul dintre tertii dobânditori
de la un autor comun
Art. 891. - În cazul în care două sau mai multe persoane au fost îndreptătite să
dobândească, prin acte încheiate cu acelasi autor, drepturi asupra aceluiasi imobil
care se exclud reciproc, cel care si-a înscris primul dreptul va fi socotit titularul
dreptului tabular, indiferent de data titlului în temeiul căruia s-a săvârsit înscrierea în
cartea funciară.
Situatia tertului dobânditor
de rea-credintă
Art. 892. - (1) Cel care a fost îndreptătit, printr-un act juridic valabil încheiat, să
înscrie un drept real în folosul său poate cere radierea din cartea funciară a unui drept
concurent sau, după caz, acordarea de rang preferential fată de înscrierea efectuată
de altă persoană, însă numai dacă sunt întrunite următoarele 3 conditii:
a) actul juridic în temeiul căruia se solicită radierea sau acordarea rangului
preferential să fie anterior aceluia în baza căruia tertul si-a înscris dreptul;
b) dreptul reclamantului si cel al tertului dobânditor să provină de la un autor
comun;
c) înscrierea dreptului în folosul reclamantului să fi fost împiedicată de tertul
dobânditor prin violentă sau viclenie, după caz.
(2) Radierea sau acordarea rangului preferential poate fi cerută si dacă violenta ori
viclenia a provenit de la o altă persoană decât tertul dobânditor, dar numai dacă
acesta din urmă a cunoscut sau, după caz, trebuia să cunoască această împrejurare
la data încheierii contractului în baza căruia a dobândit dreptul intabulat în folosul său.
(3) Dreptul la actiune se prescrie în termen de 3 ani de la data înscrierii de către
tert a dreptului în folosul său.
Persoanele împotriva cărora
se poate face înscrierea drepturilor
tabulare
Art. 893. - Înscrierea unui drept real se poate efectua numai:
a) împotriva aceluia care, la data înregistrării cererii, este înscris ca titular al
dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută;
b) împotriva aceluia care, înainte de a fi fost înscris, si-a grevat dreptul, dacă
amândouă înscrierile se cer deodată.
Înscrierea drepturilor reale
în cazul actelor juridice succesive
Art. 894. - În cazul în care un drept supus înscrierii în cartea funciară a făcut
obiectul unor cesiuni succesive fără ca înscrierile să fi fost efectuate, cel din urmă
îndreptătit nu va putea cere înscrierea dreptului în folosul său decât dacă solicită,
odată cu înscrierea acestuia, si înscrierea dobândirilor succesive anterioare pe care
le va dovedi cu înscrisuri originale sau copii legalizate, după caz.
Înscrierile întemeiate pe obligatiile
defunctului
Art. 895. - Înscrierile întemeiate pe obligatiile defunctului se vor putea săvârsi si
după ce dreptul a fost înscris pe numele mostenitorului, însă numai în măsura în care
mostenitorul este tinut de aceste obligatii.
Actiunea în prestatie tabulară
Art. 896. - (1) În cazurile în care cel obligat să transmită, să constituie ori să
modifice în folosul altuia un drept real asupra unui imobil nu îsi execută obligatiile
necesare pentru înscrierea în cartea funciară, se va putea cere instantei judecătoresti
să dispună înscrierea; dreptul la actiune este prescriptibil în conditiile legii.
(2) Dacă actiunea în prestatie tabulară a fost notată în cartea funciară, hotărârea
judecătorească se va înscrie, din oficiu, si împotriva acelora care au dobândit vreun
drept tabular după notare.
Efectele actiunii în prestatie
tabulară fată de tertul dobânditor
de rea-credintă
Art. 897. - (1) Actiunea în prestatie tabulară se va putea îndrepta si împotriva
tertului dobânditor înscris anterior în cartea funciară, dacă actul juridic invocat de
reclamant este anterior celui în temeiul căruia a fost înscris dreptul tertului dobânditor,
iar acesta a fost de rea-credintă la data încheierii actului.
(2) Dreptul la actiune împotriva tertului se prescrie în termen de 3 ani de la data
înscrierii de către acesta a dreptului în folosul său, cu exceptia cazului în care dreptul
la actiune al reclamantului contra antecesorului tabular s-a prescris mai înainte.
Înscrierea provizorie
Art. 898. - În afara altor cazuri prevăzute de lege, înscrierea provizorie în cartea
funciară se va putea cere:
1. dacă dreptul real dobândit este afectat de o conditie suspensivă ori rezolutorie
sau dacă priveste ori grevează o constructie viitoare; în cazul înscrierii provizorii
având ca obiect o constructie viitoare, justificarea acesteia se face în conditiile legii;
2. dacă, în temeiul unei hotărâri care nu este încă definitivă, partea căzută în
pretentii a fost obligată la strămutarea, constituirea sau stingerea unui drept tabular
ori cel care administrează bunurile unei alte persoane a fost obligat să dea o garantie
ipotecară;
3. dacă debitorul a consemnat sumele pentru care a fost înscrisă ipoteca;
4. dacă se dobândeste un drept tabular înscris provizoriu;
5. dacă ambele părti consimt doar pentru efectuarea unei înscrieri provizorii.
Efectele înscrierii provizorii
Art. 899. - (1) Înscrierea provizorie are ca efect dobândirea, modificarea sau
stingerea unui drept tabular de la data înregistrării cererii, sub conditia si în măsura
justificării ei.
(2) Justificarea unei înscrieri provizorii se face cu consimtământul celui împotriva
căruia s-a efectuat înscrierea provizorie sau în temeiul unei hotărâri judecătoresti
definitive.
(3) Justificarea radierii dreptului de ipotecă se face în temeiul hotărârii judecătoresti
de validare rămase definitivă, al consimtământului creditorului dat în formă autentică,
al procesului-verbal întocmit de executorul judecătoresc prin care se constată
acceptarea plătii sau, după caz, al încheierii întocmite de acesta prin care se constată
efectuarea plătii, rămasă definitivă.
(4) Justificarea unei înscrieri provizorii îsi întinde efectul asupra tuturor înscrierilor
care s-au făcut conditionat de justificarea ei; nejustificarea unei înscrieri provizorii
atrage, la cererea celui interesat, radierea ei si a tuturor înscrierilor care s-au făcut
conditionat de justificarea ei.
Prezumtia existentei sau
inexistentei unui drept tabular
Art. 900. - (1) Dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei
persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei.
(2) Dacă un drept real s-a radiat din cartea funciară, se prezumă că acel drept nu
există.
(3) Dovada contrară se poate face numai în cazurile prevăzute la art. 887, precum
si pe calea actiunii în rectificare.
Dobândirea cu bună-credintă
a unui drept tabular
Art. 901. - (1) Sub rezerva unor dispozitii legale contrare, oricine a dobândit cu
bună-credintă vreun drept real înscris în cartea funciară, în temeiul unui act juridic cu
titlu oneros, va fi socotit titularul dreptului înscris în folosul său, chiar dacă, la cererea
adevăratului titular, dreptul autorului său este radiat din cartea funciară.
(2) Tertul dobânditor este considerat de bună-credintă numai dacă, la data
înregistrării cererii de înscriere a dreptului în folosul său, sunt îndeplinite următoarele
conditii:
a) nu a fost înregistrată nicio actiune prin care se contestă cuprinsul cărtii funciare;
b) din cuprinsul cărtii funciare nu rezultă nicio cauză care să justifice rectificarea
acesteia în favoarea altei persoane; si
c) nu a cunoscut, pe altă cale, inexactitatea cuprinsului cărtii funciare.
(3) Dispozitiile prezentului articol sunt aplicabile si tertului care a dobândit cu bună-
credintă un drept de ipotecă în temeiul unui act juridic încheiat cu titularul de carte
funciară ori cu succesorul său în drepturi, după caz.
(4) Dispozitiile prezentului articol nu pot fi însă opuse de o parte contractantă
celeilalte si nici de succesorii lor universali sau cu titlu universal, după caz.
CAPITOLUL III
Notarea unor drepturi, fapte si raporturi juridice
Actele sau faptele supuse notării
Art. 902. - (1) Drepturile, faptele sau alte raporturi juridice prevăzute la art. 876
alin. (2) devin opozabile tertelor persoane exclusiv prin notare, dacă nu se dovedeste
că au fost cunoscute pe altă cale, în afara cazului în care din lege rezultă că simpla
cunoastere a acestora nu este suficientă pentru a suplini lipsa de publicitate. În caz
de conflict de drepturi care provin de la un autor comun, dispozitiile art. 890-892, 896
si 897 se aplică în mod corespunzător.
(2) În afara altor cazuri prevăzute de lege, sunt supuse notării în cartea funciară:
1. punerea sub interdictie judecătorească si ridicarea acestei măsuri;
2. cererea de declarare a mortii unei persoane fizice, hotărârea judecătorească
de declarare a mortii si cererea de anulare sau de rectificare a hotărârii judecătoresti
de declarare a mortii;
3. calitatea de bun comun a unui imobil;
4. conventia matrimonială, precum si modificarea sau, după caz, înlocuirea ei;
5. destinatia unui imobil de locuintă a familiei;
6. locatiunea si cesiunea de venituri;
7. aportul de folosintă la capitalul social al unei societăti;
8. interdictia conventională de înstrăinare sau de grevare a unui drept înscris;
9. vânzarea făcută cu rezerva dreptului de proprietate;
10. dreptul de a revoca sau denunta unilateral contractul;
11. pactul comisoriu si declaratia de rezolutiune sau de reziliere unilaterală a
contractului;
12. antecontractul si pactul de optiune;
13. dreptul de preemptiune născut din conventii;
14. intentia de a înstrăina sau de a ipoteca;
15. schimbarea rangului ipotecii, poprirea, gajul sau constituirea altei garantii reale
asupra creantei ipotecare;
16. deschiderea procedurii insolventei, ridicarea dreptului de administrare al
debitorului supus acestei măsuri, precum si închiderea acestei proceduri;
17. sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor ori veniturilor sale;
18. actiunea în prestatie tabulară, actiunea în justificare si actiunea în rectificare;
19. actiunile pentru apărarea drepturilor reale înscrise în cartea funciară, actiunea
în partaj, actiunile în desfiintarea actului juridic pentru nulitate, rezolutiune ori alte
cauze de ineficacitate, actiunea revocatorie, precum si orice alte actiuni privitoare la
alte drepturi, fapte, alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise;
20. punerea în miscare a actiunii penale pentru o înscriere în cartea funciară
săvârsită printr-o faptă prevăzută de legea penală.
(3) În sensul prezentului articol, prin terti se întelege orice persoană care a
dobândit un drept real sau un alt drept în legătură cu imobilul înscris în cartea funciară.
Actele sau faptele care pot fi
notate în cartea funciară
Art. 903. - Se vor putea nota în cartea funciară, fără însă ca opozabilitatea fată
de terti să depindă de această înscriere:
1. incapacitatea sau restrângerea, prin efectul legii, a capacitătii de exercitiu ori de
folosintă;
2. declaratia de utilitate publică în vederea exproprierii unui imobil;
3. orice alte fapte sau raporturi juridice care au legătură cu imobilul si care sunt
prevăzute în acest scop de lege.
Notarea intentiei de a înstrăina
sau de a ipoteca
Art. 904. - (1) Proprietarul unui imobil poate cere ca intentia sa de a înstrăina sau
de a ipoteca în folosul unei anumite persoane să fie notată, arătând în acest din urmă
caz si suma ce corespunde obligatiei garantate.
(2) Dacă înstrăinarea sau ipotecarea se realizează în termen de 3 luni de la
notarea intentiei de a înstrăina sau de a ipoteca, dreptul înscris va avea rangul notării.
Pierderea efectului notării
Art. 905. - (1) Notarea intentiei de a înstrăina sau de a ipoteca îsi pierde efectul
prin trecerea unui termen de 3 luni de la data înregistrării cererii.
(2) Anul, luna si ziua în care notarea îsi pierde efectul vor fi mentionate atât în
notare, cât si în încheierea ce a dispus-o.
Notarea antecontractelor
si a pactelor de optiune
Art. 906. - (1) Promisiunea de a încheia un contract având ca obiect dreptul de
proprietate asupra imobilului sau un alt drept în legătură cu acesta se poate nota în
cartea funciară, dacă promitentul este înscris în cartea funciară ca titularul dreptului
care face obiectul promisiunii, iar antecontractul, sub sanctiunea respingerii cererii de
notare, prevede termenul în care urmează a fi încheiat contractul. Notarea se poate
efectua oricând în termenul stipulat în antecontract pentru executarea sa, dar nu mai
târziu de 6 luni de la expirarea lui.
(2) Promisiunea se va putea radia, dacă cel îndreptătit nu a cerut instantei
pronuntarea unei hotărâri care să tină loc de contract, în termen de 6 luni de la
trecerea termenului fixat pentru încheierea lui sau dacă, între timp, imobilul a fost
definitiv adjudecat în cadrul vânzării silite de către un tert care nu este tinut să
răspundă de obligatiile promitentului.
(3) Radierea se va dispune din oficiu, dacă, până la expirarea termenului de 6 luni
prevăzut la alin. (2), n-a fost cerută înscrierea dreptului care a făcut obiectul
promisiunii, cu exceptia cazului când cel îndreptătit a cerut notarea în cartea funciară
a actiunii prevăzute la alin. (2). De asemenea, promisiunea se va radia din oficiu în
toate cazurile când, până la încheierea contractului amintit mai sus ori până la
solutionarea definitivă a actiunii prevăzute la alin. (2), imobilul a fost definitiv adjudecat
în cadrul vânzării silite de către un tert care nu este tinut să răspundă de obligatiile
promitentului.
(4) Dispozitiile prezentului articol se aplică prin asemănare si pactelor de optiune
notate în cartea funciară. În aceste cazuri, dacă, până la expirarea termenului stipulat
în contract pentru exercitarea optiunii, beneficiarul pactului nu solicită, în baza
declaratiei de optiune si a dovezii comunicării sale către cealaltă parte, intabularea
dreptului ce urmează a fi dobândit, se va dispune din oficiu radierea pactului înscris
în folosul său.
CAPITOLUL IV
Rectificarea înscrierilor de carte funciară
Notiunea
Art. 907. - (1) Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situatia
juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia.
(2) Prin rectificare se întelege radierea, îndreptarea sau corectarea oricărei
înscrieri inexacte efectuate în cartea funciară.
(3) Situatia juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoastere făcută de titularul
înscrierii a cărei rectificare se solicită prin declaratie în formă autentică notarială ori
dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronuntată împotriva acestuia, prin care s-a
admis actiunea de fond. Actiunea de fond poate fi, după caz, o actiune în nulitate,
rezolutiune, reductiune sau orice altă actiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate
a actului.
Rectificarea intabulării sau
înscrierii provizorii
Art. 908. - (1) Orice persoană interesată poate cere rectificarea unei intabulări
sau înscrieri provizorii, dacă:
1. înscrierea, încheierea sau, după caz, actul în temeiul căruia s-a dispus
înscrierea nu este valabil;
2. dreptul înscris a fost gresit calificat;
3. nu mai sunt întrunite conditiile de existentă a dreptului înscris sau au încetat
efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4. înscrierea în cartea funciară nu mai este, din orice alte motive, în concordantă
cu situatia juridică reală a imobilului.
(2) Rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate face fie pe cale amiabilă,
prin declaratia autentică notarială a titularului dreptului ce urmează a fi radiat sau
modificat, fie, în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă.
(3) Când dreptul înscris în cartea funciară urmează a fi rectificat, titularul lui este
obligat să predea celui îndreptătit, odată cu consimtământul în formă autentică
notarială pentru efectuarea rectificării, si înscrisurile necesare, iar în caz contrar,
persoana interesată va putea solicita instantei să dispună înscrierea în cartea
funciară. În acest din urmă caz, hotărârea instantei de judecată va suplini
consimtământul la înscriere al părtii care are obligatia de a preda înscrisurile necesare
rectificării.
(4) Actiunea în rectificare poate fi introdusă concomitent sau separat, după ce a fost
admisă actiunea de fond, când este cazul. Ea poate fi formulată atât împotriva
dobânditorului nemijlocit, cât si împotriva tertilor dobânditori, cu titlu oneros sau cu
titlu gratuit, în conditiile prevăzute la art. 909, cu exceptia actiunii întemeiate pe
dispozitiile alin. (1) pct. 3 si 4, care nu poate fi pornită împotriva tertilor care si-au
înscris vreun drept real, dobândit cu bună-credintă si printr-un act juridic cu titlu oneros
sau, după caz, în temeiul unui contract de ipotecă, întemeindu-se pe cuprinsul cărtii
funciare.
Termenele de exercitare a actiunii
în rectificare
Art. 909. - (1) Sub rezerva prescriptiei dreptului la actiunea în fond, actiunea în
rectificare este imprescriptibilă fată de dobânditorul nemijlocit, precum si fată de tertul
care a dobândit cu rea-credintă dreptul înscris în folosul său. Dacă actiunea de fond
introdusă pe cale separată a fost admisă, actiunea în rectificare este, de asemenea,
imprescriptibilă atât împotriva celor care au fost chemati în judecată, cât si împotriva
tertilor care au dobândit un drept real după ce actiunea de fond a fost notată în cartea
funciară.
(2) Fată de tertele persoane care au dobândit cu bună-credintă un drept real prin
donatie sau legat cu titlu particular, actiunea în rectificare, sub rezerva prescriptiei
dreptului la actiunea de fond, nu se va putea introduce decât în termen de 5 ani,
socotiti de la înregistrarea cererii lor de înscriere.
(3) De asemenea, sub rezerva prescriptiei dreptului la actiunea în fond, actiunea
în rectificare, întemeiată exclusiv pe dispozitiile art. 908 alin. (1) pct. 1 si 2, se va putea
îndrepta si împotriva tertelor persoane care si-au înscris vreun drept real, dobândit
cu bună-credintă si printr-un act juridic cu titlu oneros sau, după caz, în temeiul unui
contract de ipotecă, întemeindu-se pe cuprinsul cărtii funciare. În aceste cazuri,
termenul va fi de 3 ani, socotiti de la data înregistrării cererii de înscriere formulate de
către dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, cu exceptia cazului
când încheierea, prin care s-a ordonat înscrierea care face obiectul actiunii în
rectificare, a fost comunicată celui îndreptătit, caz în care termenul va fi de un an de
la comunicarea acesteia.
(4) Termenele prevăzute la alin. (2) si (3) sunt termene de decădere.
Efectele admiterii actiunii
în rectificare
Art. 910. - (1) Hotărârea prin care se admite rectificarea unei înscrieri nu va aduce
atingere drepturilor înscrise în folosul celor care nu au fost părti în cauză.
(2) Dacă însă actiunea în rectificare a fost notată în cartea funciară, hotărârea
judecătorească de admitere se va înscrie, din oficiu, si împotriva acelora care au
dobândit vreun drept tabular după notare, care se va radia odată cu dreptul autorului
lor.
Rectificarea notării în cartea
funciară
Art. 911. - (1) În lipsa consimtământul titularului, orice persoană interesată va
putea cere rectificarea unei notări în cazurile prevăzute la art. 908, precum si ori de
câte ori, din alte cauze, notarea nu este sau a încetat să fie exactă.
(2) Rectificarea se va încuviinta în temeiul unei hotărâri judecătoresti definitive;
dreptul la actiune este imprescriptibil.
(3) Dispozitiile art. 910 rămân aplicabile.
Radierea drepturilor conditionale
Art. 912. - (1) Dreptul afectat de o conditie suspensivă se va radia din oficiu, dacă
nu se dovedeste îndeplinirea conditiei care afectează dreptul, în termen de 5 ani de
la înscriere.
(2) Tot astfel se va radia conditia rezolutorie, dacă nu s-a cerut, în temeiul ei,
radierea dreptului înscris sub o asemenea modalitate, timp de 10 ani de la înscriere.
Îndreptarea erorilor materiale
Art. 913. - Erorile materiale săvârsite cu prilejul înscrierilor efectuate în cartea
funciară, altele decât cele care constituie cazuri de rectificare, se pot îndrepta la cerere
sau din oficiu. Dispozitiile art. 909-911 sunt aplicabile în mod corespunzător.
Modificarea descrierii imobilului
Art. 914. - Proprietarul imobilului înscris în cartea funciară va putea cere oricând
modificarea mentiunilor din cartea funciară privitoare la descrierea, destinatia sau
suprafata acestuia, în conditiile legii.
Răspunderea pentru tinerea
defectuoasă a cărtii funciare
Art. 915. - (1) Cel prejudiciat printr-o faptă săvârsită, chiar din culpă, în păstrarea
si administrarea cărtii funciare va putea cere obligarea, în solidar, la plata de
despăgubiri a oficiului teritorial de cadastru si publicitate imobiliară de la locul situării
imobilului si a persoanei răspunzătoare de prejudiciul astfel cauzat, dacă prejudiciul
nu a putut fi înlăturat, în tot sau în parte, prin exercitarea actiunilor si căilor de atac
prevăzute de lege.
(2) Dreptul la actiune se prescrie într-un termen de un an, socotit din ziua în care
cel vătămat a cunoscut faptul păgubitor, însă nu mai târziu de 3 ani de la data când
s-a săvârsit fapta prin care s-a cauzat prejudiciul. Prescriptia este suspendată prin
exercitarea actiunilor si căilor de atac prevăzute de lege pentru înlăturarea efectelor
faptei păgubitoare.
TITLUL VIII
Posesia
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Notiunea
Art. 916. - (1) Posesia este exercitarea în fapt a prerogativelor dreptului de
proprietate asupra unui bun de către persoana care îl stăpâneste si care se comportă
ca un proprietar.
(2) Dispozitiile prezentului titlu se aplică, în mod corespunzător, si în privinta
posesorului care se comportă ca un titular al altui drept real, cu exceptia drepturilor
reale de garantie.
Exercitarea posesiei
Art. 917. - (1) Posesorul poate exercita prerogativele dreptului de proprietate
asupra bunului fie în mod nemijlocit, prin putere proprie, fie prin intermediul unei alte
persoane.
(2) Persoanele lipsite de capacitate de exercitiu si persoanele juridice exercită
posesia prin reprezentantul lor legal.
Cazurile care nu constituie posesie
Art. 918. - (1) Nu constituie posesie stăpânirea unui bun de către un detentor
precar, precum:
a) locatarul, comodatarul, depozitarul, creditorul gajist;
b) titularul dreptului de superficie, uzufruct, uz, abitatie sau servitute, fată de nuda
proprietate;
c) fiecare coproprietar, în proportie cu cotele-părti ce revin celorlalti coproprietari;
d) orice altă persoană care, detinând temporar un bun al altuia, este obligată să îl
restituie sau care îl stăpâneste cu îngăduinta acestuia.
(2) Detentorul precar poate invoca efectele recunoscute posesiei numai în cazurile
si limitele prevăzute de lege.
Prezumtia de posesie si prezumtia
de proprietate
Art. 919. - (1) Până la proba contrară, acela care stăpâneste bunul este prezumat
posesor.
(2) Detentia precară, odată dovedită, este prezumată că se mentine până la proba
intervertirii sale.
(3) Până la proba contrară, posesorul este considerat proprietar, cu exceptia
imobilelor înscrise în cartea funciară.
Intervertirea precaritătii în posesie
Art. 920. - (1) Intervertirea detentiei precare în posesie nu se poate face decât în
următoarele cazuri:
a) dacă detentorul precar încheie cu bună-credintă un act translativ de proprietate
cu titlu particular cu altă persoană decât cu proprietarul bunului;
b) dacă detentorul săvârseste împotriva posesorului acte de rezistentă neechivoce
în privinta intentiei sale de a începe să se comporte ca un proprietar; în acest caz,
intervertirea nu se va produce însă mai înainte de împlinirea termenului prevăzut
pentru restituirea bunului;
c) dacă detentorul precar înstrăinează bunul, printr-un act translativ de proprietate
cu titlu particular, cu conditia ca dobânditorul să fie de bună-credintă.
(2) În cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dobânditorul este de bună-
credintă dacă înscrie dreptul în folosul său întemeindu-se pe cuprinsul cărtii funciare.
În celelalte cazuri, este de bună-credintă dobânditorul care nu cunostea si nici nu
trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa calitătii de proprietar a celui de la care a
dobândit bunul.
Încetarea posesiei
Art. 921. - Posesia încetează prin:
a) transformarea sa în detentie precară;
b) înstrăinarea bunului;
c) abandonarea bunului mobil sau înscrierea în cartea funciară a declaratiei de
renuntare la dreptul de proprietate asupra unui bun imobil;
d) pieirea bunului;
e) trecerea bunului în proprietate publică;
f) înscrierea dreptului de proprietate al comunei, orasului sau municipiului, după
caz, conform art. 889 alin. (2);
g) deposedare, dacă posesorul rămâne lipsit de posesia bunului mai mult de un an.
CAPITOLUL II
Viciile posesiei
Viciile posesiei
Art. 922. - (1) În afara situatiilor prevăzute de lege, nu poate produce efecte
juridice decât posesia utilă.
(2) Nu este utilă posesia discontinuă, tulburată sau clandestină. Până la proba
contrară, posesia este prezumată a fi utilă.
Discontinuitatea
Art. 923. - Posesia este discontinuă atât timp cât posesorul o exercită cu
intermitente anormale în raport cu natura bunului.
Violenta
Art. 924. - Posesia este tulburată atât timp cât este dobândită sau conservată
prin acte de violentă, fizică sau morală, care nu au fost provocate de o altă persoană.
Clandestinitatea
Art. 925. - Posesia este clandestină, dacă se exercită astfel încât nu poate fi
cunoscută.
Invocarea viciilor posesiei
Art. 926. - (1) Discontinuitatea poate fi opusă posesorului de către orice persoană
interesată.
(2) Numai persoana fată de care posesia este tulburată sau clandestină poate
invoca aceste vicii.
Încetarea viciilor posesiei
Art. 927. - Posesia viciată devine utilă îndată ce viciul încetează.
CAPITOLUL III
Efectele posesiei
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
Uzucapiunea si dobândirea
fructelor
Art. 928. - În conditiile prezentului capitol, posesorul poate dobândi proprietatea
asupra bunului posedat sau, după caz, asupra fructelor produse de acesta.
Bunurile care nu pot fi uzucapate
Art. 929. - Nu pot fi uzucapate bunurile care, înainte sau după intrarea în posesie,
au fost declarate prin lege inalienabile.
SECTIUNEA a 2-a
Uzucapiunea imobiliară
Uzucapiunea extratabulară
Art. 930. - (1) Dreptul de proprietate asupra unui imobil si dezmembrămintele
sale pot fi înscrise în cartea funciară, în temeiul uzucapiunii, în folosul celui care l-a
posedat timp de 10 ani, dacă:
a) proprietarul înscris în cartea funciară a decedat ori, după caz, si-a încetat
existenta;
b) a fost înscrisă în cartea funciară declaratia de renuntare la proprietate;
c) imobilul nu era înscris în nicio carte funciară.
(2) În toate cazurile, uzucapantul poate dobândi dreptul numai dacă si-a înregistrat
cererea de înscriere în cartea funciară înainte ca o tertă persoană să îsi fi înregistrat
propria cerere de înscriere a dreptului în folosul său, pe baza unei cauze legitime, în
cursul sau chiar după împlinirea termenului de uzucapiune.
Uzucapiunea tabulară
Art. 931. - (1) Drepturile celui care a fost înscris, fără cauză legitimă, în cartea
funciară, ca proprietar al unui imobil sau titular al unui alt drept real, nu mai pot fi
contestate când cel înscris cu bună-credintă a posedat imobilul timp de 5 ani după
momentul înregistrării cererii de înscriere, dacă posesia sa a fost neviciată.
(2) Este suficient ca buna-credintă să existe în momentul înregistrării cererii de
înscriere si în momentul intrării în posesie.
Curgerea termenului uzucapiunii
Art. 932. - (1) În cazurile prevăzute la art. 930 alin. (1) lit. a) si b), termenul
uzucapiunii nu începe să curgă înainte de data decesului sau, după caz, a încetării
existentei juridice a proprietarului, respectiv înainte de data înscrierii declaratiei de
renuntare la proprietate, chiar dacă intrarea în posesie s-a produs la o dată anterioară.
(2) Viciile posesiei suspendă cursul uzucapiunii.
Jonctiunea posesiilor
Art. 933. - (1) Fiecare posesor este considerat că începe în persoana sa o nouă
posesie, indiferent dacă bunul a fost transmis cu titlu universal sau particular.
(2) Cu toate acestea, pentru a invoca uzucapiunea, posesorul actual poate să
unească propria posesie cu aceea a autorului său.
Alte dispozitii aplicabile
Art. 934. - Dispozitiile prezentei sectiuni se completează, în mod corespunzător,
cu cele privitoare la prescriptia extinctivă.
SECTIUNEA a 3-a
Dobândirea proprietătii mobiliare prin posesia de bună-credintă
Prezumtia de titlu de proprietate
Art. 935. - Oricine se află la un moment dat în posesia unui bun mobil este
prezumat că are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului.
Opozabilitatea fată de terti
Art. 936. - Cu exceptia cazurilor prevăzute de lege, posesia de bună-credintă a
bunului mobil asigură opozabilitatea fată de terti a actelor juridice constitutive sau
translative de drepturi reale.
Dobândirea proprietătii mobiliare
prin posesia de bună-credintă
Art. 937. - (1) Persoana care, cu bună-credintă, încheie cu un neproprietar un act
translativ de proprietate cu titlu oneros având ca obiect un bun mobil devine
proprietarul acelui bun din momentul luării sale în posesie efectivă.
(2) Cu toate acestea, bunul pierdut sau furat poate fi revendicat de la posesorul de
bună-credintă, dacă actiunea este intentată, sub sanctiunea decăderii, în termen de
3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stăpânirea materială a bunului.
(3) Dacă bunul pierdut sau furat a fost cumpărat dintr-un loc ori de la o persoană
care vinde în mod obisnuit bunuri de acelasi fel ori dacă a fost adjudecat la o licitatie
publică, iar actiunea în revendicare a fost introdusă înăuntrul termenului de 3 ani,
posesorul de bună-credintă poate retine bunul până la indemnizarea sa integrală
pentru pretul plătit vânzătorului.
(4) Dispozitiile prezentului articol nu se aplică bunurilor mobile care sunt accesorii
unui imobil.
(5) Dispozitiile prezentului articol se aplică în mod corespunzător si în legătură cu
dobândirea dreptului de uzufruct si a dreptului de uz asupra unui bun mobil.
Buna-credintă
Art. 938. - (1) Este de bună-credintă posesorul care nu cunostea si nici nu trebuia,
după împrejurări, să cunoască lipsa calitătii de proprietar a înstrăinătorului.
(2) Buna-credintă trebuie să existe la data intrării în posesia efectivă a bunului.
Dobândirea bunului mobil
în temeiul uzucapiunii
Art. 939. - Acela care posedă bunul altuia timp de 10 ani, în alte conditii decât cele
prevăzute în prezenta sectiune, poate dobândi dreptul de proprietate, în temeiul
uzucapiunii. Dispozitiile art. 932 alin. (2), art. 933 si 934 se aplică în mod
corespunzător.
Posesia titlurilor la purtător
Art. 940. - Dispozitiile prezentei sectiuni se aplică si titlurilor la purtător, în măsura
în care prin legi speciale nu se dispune altfel.
SECTIUNEA a 4-a
Ocupatiunea
Dobândirea bunului prin
ocupatiune
Art. 941. - (1) Posesorul unui lucru mobil care nu apartine nimănui devine
proprietarul acestuia, prin ocupatiune, de la data intrării în posesie, însă numai dacă
aceasta se face în conditiile legii.
(2) Sunt lucruri fără stăpân bunurile mobile abandonate, precum si bunurile care,
prin natura lor, nu au un proprietar, cum sunt animalele sălbatice, pestele si resursele
acvatice vii din bazinele piscicole naturale, fructele de pădure, ciupercile comestibile
din flora spontană, plantele medicinale si aromatice si altele asemenea.
(3) Lucrurile mobile de valoare foarte mică sau foarte deteriorate care sunt lăsate
într-un loc public, inclusiv pe un drum public sau într-un mijloc de transport în comun,
sunt considerate lucruri abandonate.
Proprietatea bunului găsit
Art. 942. - (1) Bunul mobil pierdut continuă să apartină proprietarului său.
(2) Găsitorul bunului este obligat ca, în termen de 10 zile, să îl restituie
proprietarului ori, dacă acesta nu poate fi cunoscut, să îl predea organului de politie
din localitatea în care a fost găsit. Acesta are obligatia de a păstra bunul timp de 6 luni,
fiind aplicabile în acest sens dispozitiile privitoare la depozitul necesar.
(3) Organul de politie va afisa la sediul său si pe pagina de internet un anunt privitor
la pierderea bunului, cu mentionarea tuturor elementelor de descriere a acestuia.
Proprietatea asupra bunului
găsit în loc public
Art. 943. - Dacă bunul a fost găsit într-un loc public, el va fi predat, pe bază de
proces-verbal, persoanei care detine un titlu, altul decât titlul de proprietate publică,
asupra locului respectiv. În termen de 3 zile de la data preluării bunului pierdut,
această persoană este obligată să îl predea, pe bază de proces-verbal, organelor de
politie din localitate. În acelasi termen, anuntul mentionat la art. 942 alin. (3) se va
afisa la locul unde a fost găsit bunul.
Vânzarea bunului găsit
Art. 944. - Dacă, datorită împrejurărilor sau naturii bunului, păstrarea sa tinde să
îi diminueze valoarea ori devine prea costisitoare, el va fi vândut prin licitatie publică,
conform legii. În acest caz, drepturile si obligatiile legate de bun se vor exercita în
legătură cu pretul obtinut în urma vânzării.
Restituirea bunului găsit către
proprietar
Art. 945. - (1) Bunul sau pretul obtinut din valorificarea lui se va remite
proprietarului, dacă acesta îl pretinde, sub sanctiunea decăderii, în termenul prevăzut
la art. 942 alin. (2) teza a II-a, însă nu mai înainte de a se achita cheltuielile legate de
păstrarea bunului.
(2) De asemenea, în cazul bunurilor cu valoare comercială, proprietarul este obligat
să plătească găsitorului o recompensă reprezentând a zecea parte din pret sau din
valoarea actuală a bunului. Obligatia de plată a recompensei nu există în cazul
prevăzut la art. 943, dacă găsitorul este persoana care detine spatiul ori un
reprezentant sau un angajat al acesteia.
(3) În cazul în care proprietarul a făcut o ofertă publică de recompensă, găsitorul
are dreptul de a opta între suma la care s-a obligat proprietarul prin această ofertă si
recompensa fixată de lege ori stabilită de către instanta judecătorească.
(4) Dacă bunul ori pretul nu este pretins de proprietarul originar, el va fi considerat
lucru fără stăpân si remis găsitorului pe bază de proces-verbal. În acest caz, găsitorul
dobândeste dreptul de proprietate prin ocupatiune. Dovada ocupatiunii se poate face
prin procesul-verbal mentionat sau prin orice alt mijloc de probă.
(5) Dacă găsitorul refuză să preia bunul sau pretul, acesta revine comunei, orasului
sau municipiului pe teritoriul căruia a fost găsit si intră în domeniul privat al acesteia.
Drepturile asupra tezaurului găsit
Art. 946. - (1) Tezaurul este orice bun mobil ascuns sau îngropat, chiar involuntar,
în privinta căruia nimeni nu poate dovedi că este proprietar.
(2) Dreptul de proprietate asupra tezaurului descoperit într-un bun imobil sau
într-un bun mobil apartine, în cote egale, proprietarului bunului imobil sau al bunului
mobil în care a fost descoperit si descoperitorului.
(3) Dispozitiile prezentului articol nu se aplică bunurilor mobile culturale, calificate
astfel potrivit legii, care sunt descoperite fortuit sau ca urmare a unor cercetări
arheologice sistematice, si nici acelor bunuri care, potrivit legii, fac obiectul proprietătii
publice.
Alte dispozitii aplicabile
Art. 947. - Dispozitiile prezentei sectiuni se aplică în mod corespunzător si
persoanelor care, pe un alt temei, au dreptul la restituirea bunului pierdut.
SECTIUNEA a 5-a
Dobândirea fructelor prin posesia de bună-credintă
Conditiile dobândirii fructelor
bunului posedat
Art. 948. - (1) Posesorul de bună-credintă dobândeste dreptul de proprietate
asupra fructelor bunului posedat.
(2) Posesorul trebuie să fie de bună-credintă la data perceperii fructelor. Fructele
civile percepute anticipat revin posesorului în măsura în care buna sa credintă se
mentine la data scadentei acestora.
(3) În cazul fructelor produse de imobile înscrise în cartea funciară, buna-credintă
se apreciază în raport cu conditiile cerute tertilor dobânditori pentru a respinge
actiunea în rectificare.
(4) În celelalte cazuri, posesorul este de bună-credintă atunci când are convingerea
că este proprietarul bunului în temeiul unui act translativ de proprietate ale cărui cauze
de ineficacitate nu le cunoaste si nici nu ar trebui, după împrejurări, să le cunoască.
Buna-credintă încetează din momentul în care cauzele de ineficacitate îi sunt
cunoscute.
(5) Posesorul de rea-credintă trebuie să restituie fructele percepute, precum si
contravaloarea acelora pe care a omis să le perceapă.
CAPITOLUL IV
Actiunile posesorii
Actiunile posesorii
Art. 949. - (1) Cel care a posedat un bun cel putin un an poate solicita instantei
de judecată prevenirea ori înlăturarea oricărei tulburări a posesiei sale sau, după caz,
restituirea bunului. De asemenea, posesorul este îndreptătit să pretindă despăgubiri
pentru prejudiciile cauzate.
(2) Exercitiul actiunilor posesorii este recunoscut si detentorului precar.
Persoanele împotriva cărora
se pot introduce actiunile
posesorii
Art. 950. - (1) Actiunile posesorii pot fi introduse si împotriva proprietarului.
(2) Actiunea posesorie nu poate fi însă introdusă împotriva persoanei fată de care
există obligatia de restituire a bunului.
Termenul de exercitare a actiunii
posesorii
Art. 951. - (1) În caz de tulburare ori de deposedare, pasnică sau violentă,
actiunea se introduce în termenul de prescriptie de un an de la data tulburării sau
deposedării.
(2) Dacă tulburarea ori deposedarea este violentă, actiunea poate fi introdusă si
de cel care exercită o posesie viciată, indiferent de durata posesiei sale.
Luarea măsurilor pentru
conservarea bunului posedat
Art. 952. - (1) Dacă există motive temeinice să se considere că bunul posedat
poate fi distrus ori deteriorat de un lucru aflat în posesia unei alte persoane sau ca
urmare a unor lucrări, precum ridicarea unei constructii, tăierea unor arbori ori
efectuarea unor săpături pe fondul învecinat, posesorul poate să ceară luarea
măsurilor necesare pentru evitarea pericolului sau, dacă este cazul, încetarea
lucrărilor.
(2) Până la solutionarea cererii, posesorul ori, după caz, cealaltă persoană poate
fi obligată la plata unei cautiuni, lăsate la aprecierea instantei, numai în următoarele
situatii:
a) dacă instanta dispune, în mod provizoriu, deplasarea lucrului ori încetarea
lucrărilor, cautiunea se stabileste în sarcina posesorului, astfel încât să se poată
repara prejudiciul ce s-ar cauza pârâtului prin această măsură;
b) dacă instanta încuviintează mentinerea lucrului în starea sa actuală ori
continuarea lucrărilor, cautiunea se stabileste în sarcina pârâtului astfel încât să se
asigure posesorului sumele necesare pentru restabilirea situatiei anterioare.
CARTEA a IV-a
Despre mostenire si liberalităti
TITLUL I
Dispozitii referitoare la mostenire în general
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Notiunea
Art. 953. - Mostenirea este transmiterea patrimoniului unei persoane fizice
decedate către una sau mai multe persoane în fiintă.
Deschiderea mostenirii
Art. 954. - (1) Mostenirea unei persoane se deschide în momentul decesului
acesteia.
(2) Mostenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului
domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească
declarativă de moarte rămasă definitivă.
(3) Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul
României, mostenirea se deschide la locul din tară aflat în circumscriptia notarului
public cel dintâi sesizat, cu conditia ca în această circumscriptie să existe cel putin un
bun imobil al celui care lasă mostenirea. În cazul în care în patrimoniul succesoral nu
există bunuri imobile, locul deschiderii mostenirii este în circumscriptia notarului public
cel dintâi sesizat, cu conditia ca în această circumscriptie să se afle bunuri mobile ale
celui ce lasă mostenirea. Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate
în România, locul deschiderii mostenirii este în circumscriptia notarului public cel dintâi
sesizat.
(4) Dispozitiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător atunci când primul organ
sesizat în vederea desfăsurării procedurii succesorale este instanta judecătorească.
Felurile mostenirii
Art. 955. - (1) Patrimoniul defunctului se transmite prin mostenire legală, în
măsura în care cel care lasă mostenirea nu a dispus altfel prin testament.
(2) O parte din patrimoniul defunctului se poate transmite prin mostenire
testamentară, iar cealaltă parte prin mostenire legală.
Actele juridice asupra mostenirii
nedeschise
Art. 956. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absolută
actele juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei mosteniri nedeschise
încă, precum actele prin care se acceptă mostenirea sau se renuntă la aceasta,
înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite
înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea mostenirii.
CAPITOLUL II
Conditiile generale ale dreptului de a mosteni
Capacitatea de a mosteni
Art. 957. - (1) O persoană poate mosteni dacă există la momentul deschiderii
mostenirii. Dispozitiile art. 36, 53 si 208 sunt aplicabile.
(2) Dacă, în cazul mortii mai multor persoane, nu se poate stabili că una a
supravietuit alteia, acestea nu au capacitatea de a se mosteni una pe alta.
Nedemnitatea de drept
Art. 958. - (1) Este de drept nedemnă de a mosteni:
a) persoana condamnată penal pentru săvârsirea unei infractiuni cu intentia de a-l
ucide pe cel care lasă mostenirea;
b) persoana condamnată penal pentru săvârsirea, înainte de deschiderea
mostenirii, a unei infractiuni cu intentia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă
mostenirea ar fi fost deschisă la data săvârsirii faptei, ar fi înlăturat sau ar fi restrâns
vocatia la mostenire a făptuitorului.
(2) În cazul în care condamnarea pentru faptele mentionate la alin. (1) este
împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescriptia răspunderii
penale, nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost constatate printr-o hotărâre
judecătorească civilă definitivă.
(3) Nedemnitatea de drept poate fi constatată oricând, la cererea oricărei persoane
interesate sau din oficiu de către instanta de judecată ori de către notarul public, pe
baza hotărârii judecătoresti din care rezultă nedemnitatea.
Nedemnitatea judiciară
Art. 959. - (1) Poate fi declarată nedemnă de a mosteni:
a) persoana condamnată penal pentru săvârsirea, cu intentie, împotriva celui care
lasă mostenirea a unor fapte grave de violentă, fizică sau morală, ori, după caz, a
unor fapte care au avut ca urmare moartea victimei;
b) persoana care, cu rea-credintă, a ascuns, a alterat, a distrus sau a falsificat
testamentul defunctului;
c) persoana care, prin dol sau violentă, l-a împiedicat pe cel care lasă mostenirea
să întocmească, să modifice sau să revoce testamentul.
(2) Sub sanctiunea decăderii, orice succesibil poate cere instantei judecătoresti
să declare nedemnitatea în termen de un an de la data deschiderii mostenirii.
Introducerea actiunii constituie un act de acceptare tacită a mostenirii de către
succesibilul reclamant.
(3) Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele prevăzute la alin. (1) lit. a) se
pronuntă ulterior datei deschiderii mostenirii, termenul de un an se calculează de la
data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
(4) Atunci când condamnarea pentru faptele mentionate la alin. (1) lit. a) este
împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie sau prin prescriptia răspunderii
penale, nedemnitatea se poate declara dacă acele fapte au fost constatate printr-o
hotărâre judecătorească civilă definitivă. În acest caz, termenul de un an curge de la
aparitia cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a intervenit după
deschiderea mostenirii.
(5) În cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) si c), termenul de un an curge de la data
când succesibilul a cunoscut motivul de nedemnitate, dacă această dată este
ulterioară deschiderii mostenirii.
(6) Comuna, orasul sau, după caz, municipiul în a cărui rază teritorială se aflau
bunurile la data deschiderii mostenirii poate introduce actiunea prevăzută la alin. (2),
în cazul în care, cu exceptia autorului uneia dintre faptele prevăzute la alin. (1), nu mai
există alti succesibili. Dispozitiile alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.
Efectele nedemnitătii
Art. 960. - (1) Nedemnul este înlăturat atât de la mostenirea legală, cât si de la
cea testamentară.
(2) Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor mostenirii este considerată
posesie de rea-credintă.
(3) Actele de conservare, precum si actele de administrare, în măsura în care
profită mostenitorilor, încheiate între nedemn si terti, sunt valabile. De asemenea, se
mentin si actele de dispozitie cu titlu oneros încheiate între nedemn si tertii dobânditori
de bună-credintă, regulile din materia cărtii funciare fiind însă aplicabile.
Înlăturarea efectelor nedemnitătii
Art. 961. - (1) Efectele nedemnitătii de drept sau judiciare pot fi înlăturate expres
prin testament sau printr-un act autentic notarial de către cel care lasă mostenirea.
Fără o declaratie expresă, nu constituie înlăturare a efectelor nedemnitătii legatul
lăsat nedemnului după săvârsirea faptei care atrage nedemnitatea.
(2) Efectele nedemnitătii nu pot fi înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie
intervenită după condamnare, gratiere sau prin prescriptia executării pedepsei penale.
Vocatia la mostenire
Art. 962. - Pentru a putea mosteni, o persoană trebuie să aibă calitatea cerută
de lege sau să fi fost desemnată de către defunct prin testament.
TITLUL II
Mostenirea legală
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
Mostenitorii legali
Art. 963. - (1) Mostenirea se cuvine, în ordinea si după regulile stabilite în
prezentul titlu, sotului supravietuitor si rudelor defunctului, si anume descendentilor,
ascendentilor si colateralilor acestuia, după caz.
(2) Descendentii si ascendentii au vocatie la mostenire indiferent de gradul de
rudenie cu defunctul, iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv.
(3) În lipsa mostenitorilor legali sau testamentari, patrimoniul defunctului se
transmite comunei, orasului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se
aflau bunurile la data deschiderii mostenirii.
Principiile generale ale
devolutiunii legale a mostenirii
Art. 964. - (1) Rudele defunctului vin la mostenire în următoarea ordine:
a) clasa întâi: descendentii;
b) clasa a doua: ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati;
c) clasa a treia: ascendentii ordinari;
d) clasa a patra: colateralii ordinari.
(2) Dacă în urma dezmostenirii rudele defunctului din clasa cea mai apropiată nu
pot culege întreaga mostenire, atunci partea rămasă se atribuie rudelor din clasa
subsecventă care îndeplinesc conditiile pentru a mosteni.
(3) Înăuntrul fiecărei clase, rudele de gradul cel mai apropiat cu defunctul înlătură
de la mostenire rudele de grad mai îndepărtat, cu exceptia cazurilor pentru care legea
dispune altfel.
(4) Între rudele din aceeasi clasă si de acelasi grad, mostenirea se împarte în mod
egal, dacă legea nu prevede altfel.
CAPITOLUL II
Reprezentarea succesorală
Notiunea
Art. 965. - Prin reprezentare succesorală, un mostenitor legal de un grad mai
îndepărtat, numit reprezentant, urcă, în virtutea legii, în drepturile ascendentului său,
numit reprezentat, pentru a culege partea din mostenire ce i s-ar fi cuvenit acestuia
dacă nu ar fi fost nedemn fată de defunct sau decedat la data deschiderii mostenirii.
Domeniul de aplicare
Art. 966. - (1) Pot veni la mostenire prin reprezentare succesorală numai
descendentii copiilor defunctului si descendentii fratilor sau surorilor defunctului.
(2) În limitele prevăzute la alin. (1) si dacă sunt îndeplinite conditiile prevăzute la
art. 967, reprezentarea operează în toate cazurile, fără a deosebi după cum
reprezentantii sunt rude de acelasi grad ori de grade diferite în raport cu defunctul.
Conditiile
Art. 967. - (1) Poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a mosteni,
precum si nedemnul, chiar aflat în viată la data deschiderii mostenirii si chiar dacă
renuntă la mostenire.
(2) Pentru a veni prin reprezentare succesorală la mostenirea defunctului,
reprezentantul trebuie să îndeplinească toate conditiile generale pentru a-l mosteni pe
acesta.
(3) Reprezentarea operează chiar dacă reprezentantul este nedemn fată de
reprezentat sau a renuntat la mostenirea lăsată de acesta ori a fost dezmostenit de el.
Efectul general al reprezentării
succesorale
Art. 968. - (1) În cazurile în care operează reprezentarea succesorală, mostenirea
se împarte pe tulpină.
(2) Prin tulpină se întelege:
- înăuntrul clasei întâi, descendentul de gradul întâi care culege mostenirea sau
este reprezentat la mostenire;
- înăuntrul clasei a doua, colateralul privilegiat de gradul al doilea care culege
mostenirea sau este reprezentat la mostenire.
(3) Dacă aceeasi tulpină a produs mai multe ramuri, în cadrul fiecărei ramuri
subdivizarea se face tot pe tulpină, partea cuvenită descendentilor de acelasi grad
din aceeasi ramură împărtindu-se între ei în mod egal.
Efectul particular al reprezentării
succesorale
Art. 969. - (1) Copiii nedemnului conceputi înainte de deschiderea mostenirii de
la care nedemnul a fost exclus vor raporta la mostenirea acestuia din urmă bunurile
pe care le-au mostenit prin reprezentarea nedemnului, dacă vin la mostenirea lui în
concurs cu alti copii ai săi, conceputi după deschiderea mostenirii de la care a fost
înlăturat nedemnul. Raportul se face numai în cazul si în măsura în care valoarea
bunurilor primite prin reprezentarea nedemnului a depăsit valoarea pasivului
succesoral pe care reprezentantul a trebuit să îl suporte ca urmare a reprezentării.
(2) Raportul se face potrivit dispozitiilor prevăzute în SECTIUNEA a 2-a a cap. IV din
titlul IV al prezentei cărti.
CAPITOLUL III
Mostenitorii legali
SECTIUNEA 1
Sotul supravietuitor
Conditiile
Art. 970. - Sotul supravietuitor îl mosteneste pe sotul decedat dacă, la data
deschiderii mostenirii, nu există o hotărâre de divort definitivă.
Vocatia la mostenire a sotului
supravietuitor
Art. 971. - (1) Sotul supravietuitor este chemat la mostenire în concurs cu oricare
dintre clasele de mostenitori legali.
(2) În absenta persoanelor prevăzute la alin. (1) sau dacă niciuna dintre ele nu
vrea ori nu poate să vină la mostenire, sotul supravietuitor culege întreaga mostenire.
Cota succesorală a sotului
supravietuitor
Art. 972. - (1) Cota sotului supravietuitor este de:
a) un sfert din mostenire, dacă vine în concurs cu descendentii defunctului;
b) o treime din mostenire, dacă vine în concurs atât cu ascendenti privilegiati, cât
si cu colaterali privilegiati ai defunctului;
c) o jumătate din mostenire, dacă vine în concurs fie numai cu ascendenti
privilegiati, fie numai cu colaterali privilegiati ai defunctului;
d) trei sferturi din mostenire, dacă vine în concurs fie cu ascendenti ordinari, fie cu
colaterali ordinari ai defunctului.
(2) Cota sotului supravietuitor în concurs cu mostenitori legali apartinând unor
clase diferite se stabileste ca si când acesta ar fi venit în concurs numai cu cea mai
apropiată dintre ele.
(3) Dacă, în urma căsătoriei putative, două sau mai multe persoane au situatia
unui sot supravietuitor, cota stabilită potrivit alin. (1) si (2) se împarte în mod egal între
acestea.
Dreptul de abitatie al sotului
supravietuitor
Art. 973. - (1) Sotul supravietuitor care nu este titular al niciunui drept real de a
folosi o altă locuintă corespunzătoare nevoilor sale beneficiază de un drept de abitatie
asupra casei în care a locuit până la data deschiderii mostenirii, dacă această casă
face parte din bunurile mostenirii.
(2) Dreptul de abitatie este gratuit, inalienabil si insesizabil.
(3) Oricare dintre mostenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitatie, dacă
locuinta nu este necesară în întregime sotului supravietuitor, fie schimbarea obiectului
abitatiei, dacă pune la dispozitia sotului supravietuitor o altă locuintă corespunzătoare.
(4) Dreptul de abitatie se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data
deschiderii mostenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului
de un an, în caz de recăsătorire a sotului supravietuitor.
(5) Toate litigiile cu privire la dreptul de abitatie reglementat prin prezentul articol
se solutionează de către instanta competentă să judece partajul mostenirii, care va
hotărî de urgentă, în camera de consiliu.
Dreptul special de mostenire
al sotului supravietuitor
Art. 974. - Când nu vine în concurs cu descendentii defunctului, sotul
supravietuitor mosteneste, pe lângă cota stabilită potrivit art. 972, mobilierul si
obiectele de uz casnic care au fost afectate folosintei comune a sotilor.
SECTIUNEA a 2-a
Descendentii defunctului
Dreptul de mostenire al
descendentilor
Art. 975. - (1) Descendentii sunt copiii defunctului si urmasii lor în linie dreaptă
la nesfârsit.
(2) Descendentii defunctului înlătură mostenitorii din celelalte clase si vin la
mostenire în ordinea proximitătii gradului de rudenie. Dispozitiile art. 964 alin. (2) se
aplică în mod corespunzător.
(3) În concurs cu sotul supravietuitor, descendentii defunctului, indiferent de
numărul lor, culeg împreună trei sferturi din mostenire.
(4) Mostenirea sau partea din mostenire care li se cuvine descendentilor se
împarte între acestia în mod egal, când vin la mostenire în nume propriu, ori pe
tulpină, când vin la mostenire prin reprezentare succesorală.
SECTIUNEA a 3-a
Ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati
Vocatia la mostenire a
ascendentilor privilegiati si a
colateralilor privilegiati
Art. 976. - (1) Ascendentii privilegiati sunt tatăl si mama defunctului.
(2) Colateralii privilegiati sunt fratii si surorile defunctului, precum si descendentii
acestora, până la al patrulea grad inclusiv cu defunctul.
(3) Ascendentii privilegiati si colateralii privilegiati vin la mostenire dacă
descendentii nu îndeplinesc conditiile necesare pentru a mosteni. Dispozitiile art. 963
alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
Împărtirea mostenirii între sotul
supravietuitor, ascendentii
privilegiati si colateralii privilegiati
Art. 977. - (1) Dacă sotul supravietuitor vine la mostenire în concurs atât cu
ascendenti privilegiati, cât si cu colaterali privilegiati ai defunctului, partea cuvenită
clasei a doua este de două treimi din mostenire.
(2) Dacă sotul supravietuitor vine la mostenire în concurs fie numai cu ascendenti
privilegiati, fie numai cu colaterali privilegiati ai defunctului, partea cuvenită clasei a
doua este de o jumătate din mostenire.
Împărtirea mostenirii între
ascendentii privilegiati si colateralii
privilegiati
Art. 978. - Mostenirea sau partea din mostenire cuvenită ascendentilor privilegiati
si colateralilor privilegiati se împarte între acestia în functie de numărul ascendentilor
privilegiati care vin la mostenire, după cum urmează:
a) în cazul în care la mostenire vine un singur părinte, acesta va culege un sfert,
iar colateralii privilegiati, indiferent de numărul lor, vor culege trei sferturi;
b) în cazul în care la mostenire vin 2 părinti, acestia vor culege împreună o
jumătate, iar colateralii privilegiati, indiferent de numărul lor, vor culege cealaltă
jumătate.
Absenta ascendentilor privilegiati
sau a colateralilor privilegiati
Art. 979. - (1) În cazul în care colateralii privilegiati nu îndeplinesc conditiile
necesare pentru a mosteni, ascendentii privilegiati vor culege mostenirea sau partea
din mostenire cuvenită clasei a doua.
(2) În cazul în care ascendentii privilegiati nu îndeplinesc conditiile necesare pentru
a mosteni, colateralii privilegiati vor culege mostenirea sau partea din mostenire
cuvenită clasei a doua.
Împărtirea mostenirii între
ascendentii privilegiati
Art. 980. - Mostenirea sau partea din mostenire cuvenită ascendentilor privilegiati
se împarte între acestia în mod egal.
Împărtirea mostenirii între
colateralii privilegiati
Art. 981. - (1) Mostenirea sau partea din mostenire cuvenită colateralilor
privilegiati se împarte între acestia în mod egal.
(2) În cazul în care colateralii privilegiati vin la mostenire prin reprezentare
succesorală, mostenirea sau partea din mostenire ce li se cuvine se împarte între ei
pe tulpină.
(3) În cazul în care colateralii privilegiati sunt rude cu defunctul pe linii colaterale
diferite, mostenirea sau partea din mostenire ce li se cuvine se împarte, în mod egal,
între linia maternă si cea paternă. În cadrul fiecărei linii, sunt aplicabile dispozitiile
alin. (1) si (2).
(4) În ipoteza prevăzută la alin. (3), colateralii privilegiati care sunt rude cu defunctul
pe ambele linii vor culege, pe fiecare dintre acestea, partea din mostenire ce li se
cuvine.
SECTIUNEA a 4-a
Ascendentii ordinari
Dreptul de mostenire al
ascendentilor ordinari
Art. 982. - (1) Ascendentii ordinari sunt rudele în linie dreaptă ascendentă ale
defunctului, cu exceptia părintilor acestuia.
(2) Ascendentii ordinari vin la mostenire dacă descendentii, ascendentii privilegiati
si colateralii privilegiati nu îndeplinesc conditiile necesare pentru a mosteni. Dispozitiile
art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(3) Ascendentii ordinari vin la mostenire în ordinea gradelor de rudenie cu
defunctul.
(4) În concurs cu sotul supravietuitor, ascendentii ordinari ai defunctului, indiferent
de numărul lor, culeg împreună un sfert din mostenire.
(5) Mostenirea sau partea din mostenire cuvenită ascendentilor ordinari de acelasi
grad se împarte între acestia în mod egal.
SECTIUNEA a 5-a
Colateralii ordinari
Dreptul de mostenire al
colateralilor ordinari
Art. 983. - (1) Colateralii ordinari sunt rudele colaterale ale defunctului până la
gradul al patrulea inclusiv, cu exceptia colateralilor privilegiati.
(2) Colateralii ordinari vin la mostenire dacă descendentii, ascendentii privilegiati,
colateralii privilegiati si ascendentii ordinari nu îndeplinesc conditiile necesare pentru
a mosteni. Dispozitiile art. 964 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(3) Colateralii ordinari vin la mostenire în ordinea gradelor de rudenie cu defunctul.
(4) În concurs cu sotul supravietuitor, colateralii ordinari ai defunctului, indiferent de
numărul lor, culeg împreună un sfert din mostenire.
(5) Mostenirea sau partea din mostenire cuvenită colateralilor ordinari de acelasi
grad se împarte între acestia în mod egal.
TITLUL III
Liberalitătile
CAPITOLUL I
Dispozitii comune
SECTIUNEA 1
Dispozitii preliminare
Notiunea si categoriile
Art. 984. - (1) Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană dispune cu titlu
gratuit de bunurile sale, în tot sau în parte, în favoarea unei alte persoane.
(2) Nu se pot face liberalităti decât prin donatie sau prin legat cuprins în testament.
Donatia
Art. 985. - Donatia este contractul prin care, cu intentia de a gratifica, o parte,
numită donator, dispune în mod irevocabil de un bun în favoarea celeilalte părti,
numită donatar.
Legatul
Art. 986. - Legatul este dispozitia testamentară prin care testatorul stipulează ca,
la decesul său, unul sau mai multi legatari să dobândească întregul său patrimoniu,
o fractiune din acesta sau anumite bunuri determinate.
SECTIUNEA a 2-a
Capacitatea în materie de liberalităti
Capacitatea de folosintă
Art. 987. - (1) Orice persoană poate face si primi liberalităti, cu respectarea
regulilor privind capacitatea.
(2) Conditia capacitătii de a dispune prin liberalităti trebuie îndeplinită la data la
care dispunătorul îsi exprimă consimtământul.
(3) Conditia capacitătii de a primi o donatie trebuie îndeplinită la data la care
donatarul acceptă donatia.
(4) Conditia capacitătii de a primi un legat trebuie îndeplinită la data deschiderii
mostenirii testatorului.
Lipsa capacitătii depline de
exercitiu a dispunătorului
Art. 988. - (1) Cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu
restrânsă nu poate dispune de bunurile sale prin liberalităti, cu exceptia cazurilor
prevăzute de lege.
(2) Sub sanctiunea nulitătii relative, nici chiar după dobândirea capacitătii depline
de exercitiu persoana nu poate dispune prin liberalităti în folosul celui care a avut
calitatea de reprezentant ori ocrotitor legal al său, înainte ca acesta să fi primit de la
instanta de tutelă descărcare pentru gestiunea sa. Se exceptează situatia în care
reprezentantul ori, după caz, ocrotitorul legal este ascendentul dispunătorului.
Desemnarea beneficiarului
liberalitătii
Art. 989. - (1) Sub sanctiunea nulitătii absolute, dispunătorul trebuie să îl
determine pe beneficiarul liberalitătii ori cel putin să prevadă criteriile pe baza cărora
acest beneficiar să poată fi determinat la data la care liberalitatea produce efecte
juridice.
(2) Persoana care nu există la data întocmirii liberalitătii poate beneficia de o
liberalitate dacă aceasta este făcută în favoarea unei persoane capabile, cu sarcina
pentru aceasta din urmă de a transmite beneficiarului obiectul liberalitătii îndată ce va
fi posibil.
(3) Sub sanctiunea nulitătii absolute, dispunătorul nu poate lăsa unui tert dreptul
de a-l desemna pe beneficiarul liberalitătii sau de a stabili obiectul acesteia. Cu toate
acestea, repartizarea bunurilor transmise prin legat unor persoane desemnate de
testator poate fi lăsată la aprecierea unui tert.
(4) Este valabilă liberalitatea făcută unei persoane desemnate de dispunător, cu
o sarcină în favoarea unei persoane alese fie de gratificat, fie de un tert desemnat, la
rândul său, tot de către dispunător.
Incapacitătile speciale
Art. 990. - (1) Sunt lovite de nulitate relativă liberalitătile făcute medicilor,
farmacistilor sau altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi
acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a
decesului.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1):
a) liberalitătile făcute sotului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiati;
b) liberalitătile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la data
liberalitătii, dispunătorul nu are sot si nici rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiati.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) sunt aplicabile si în privinta preotilor sau a altor
persoane care acordau asistentă religioasă în timpul bolii care este cauză a decesului.
(4) Dacă dispunătorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescriptie a actiunii
în nulitate relativă curge de la data la care mostenitorii au luat cunostintă de existenta
liberalitătii.
(5) În cazul în care dispunătorul s-a restabilit, legatul devine valabil, iar actiunea
în anularea donatiei poate fi introdusă în termen de 3 ani de la data la care
dispunătorul s-a restabilit.
Incapacitătile speciale în materia
legatelor
Art. 991. - Sunt lovite de nulitate relativă legatele în favoarea:
a) notarului public care a autentificat testamentul;
b) interpretului care a participat la procedura de autentificare a testamentului;
c) martorilor, în cazurile prevăzute la art. 1.043 alin. (2) si art. 1.047 alin. (3);
d) agentilor instrumentatori, în cazurile prevăzute la art. 1.047;
e) persoanelor care au acordat, în mod legal, asistentă juridică la redactarea
testamentului.
Simulatia
Art. 992. - (1) Sanctiunea nulitătii relative prevăzute la art. 988 alin. (2), art. 990
si 991 se aplică si liberalitătilor deghizate sub forma unui contract cu titlu oneros sau
făcute unei persoane interpuse.
(2) Sunt prezumate până la proba contrară ca fiind persoane interpuse ascendentii,
descendentii si sotul persoanei incapabile de a primi liberalităti, precum si ascendentii
si descendentii sotului acestei persoane.
SECTIUNEA a 3-a
Substitutiile fideicomisare
Notiunea
Art. 993. - Dispozitia prin care o persoană, numită instituit, este obligată să
conserve bunul care constituie obiectul liberalitătii si să îl transmită unui tert, numit
substituit, desemnat de dispunător, nu produce efecte decât în cazul în care este
permisă de lege.
Substitutia fideicomisară
Art. 994. - O liberalitate poate fi grevată de o sarcină care constă în obligatia
instituitului, donatar sau legatar, de a conserva bunurile care constituie obiectul
liberalitătii si de a le transmite, la decesul său, substituitului desemnat de dispunător.
Efectele cu privire la bunuri
Art. 995. - (1) Sarcina prevăzută la art. 994 produce efecte numai cu privire la
bunurile care au constituit obiectul liberalitătii si care la data decesului instituitului pot
fi identificate si se află în patrimoniul său.
(2) Atunci când liberalitatea are ca obiect valori mobiliare, sarcina produce efecte
si asupra valorilor mobiliare care le înlocuiesc.
(3) Dacă liberalitatea are ca obiect drepturi supuse formalitătilor de publicitate,
sarcina trebuie să respecte aceleasi formalităti. În cazul imobilelor, sarcina este
supusă notării în cartea funciară.
Drepturile substituitului
Art. 996. - (1) Drepturile substituitului se nasc la moartea instituitului.
(2) Substituitul dobândeste bunurile care constituie obiectul liberalitătii de la
dispunător.
(3) Substituitul nu poate fi supus obligatiei de conservare si de transmitere a
bunurilor.
Garantiile si asigurările
Art. 997. - În vederea executării sarcinii, dispunătorul poate impune instituitului
constituirea de garantii si încheierea unor contracte de asigurare.
Imputarea sarcinii asupra cotitătii
disponibile
Art. 998. - Dacă instituitul este mostenitor rezervatar al dispunătorului, sarcina nu
poate încălca rezerva sa succesorală.
Acceptarea donatiei după
decesul dispunătorului
Art. 999. - Oferta de donatie făcută substituitului poate fi acceptată de acesta si
după decesul dispunătorului.
Ineficacitatea substitutiei
Art. 1.000. - Atunci când substituitul predecedează instituitului sau renuntă la
beneficiul liberalitătii, bunul revine instituitului, cu exceptia cazului în care s-a prevăzut
că bunul va fi cules de mostenitorii substituitului ori a fost desemnat un al doilea
substituit.
SECTIUNEA a 4-a
Liberalitătile reziduale
Notiunea
Art. 1.001. - Dispunătorul poate stipula ca substituitul să fie gratificat cu ceea ce
rămâne, la data decesului instituitului, din donatiile sau legatele făcute în favoarea
acestuia din urmă.
Dreptul de dispozitie al instituitului
Art. 1.002. - Liberalitatea reziduală nu îl împiedică pe instituit să încheie acte cu
titlu oneros si nici să retină bunurile ori sumele obtinute în urma încheierii acestora.
Interdictia de a dispune cu titlu
gratuit
Art. 1.003. - (1) Instituitul nu poate dispune prin testament de bunurile care au
constituit obiectul unei liberalităti reziduale.
(2) Dispunătorul poate interzice instituitului să dispună de bunuri prin donatie. Cu
toate acestea, atunci când este mostenitor rezervatar al dispunătorului, instituitul
păstrează posibilitatea de a dispune prin acte între vii sau pentru cauză de moarte de
bunurile care au constituit obiectul donatiilor imputate asupra rezervei sale
succesorale.
Independenta patrimonială a
instituitului
Art. 1.004. - Instituitul nu este tinut să dea socoteală dispunătorului ori
mostenitorilor acestuia.
Aplicarea regulilor substitutiei
fideicomisare
Art. 1.005. - Dispozitiile prevăzute la art. 995, art. 996 alin. (2), art. 997, 999 si
1.000 sunt aplicabile liberalitătilor reziduale.
SECTIUNEA a 5-a
Revizuirea conditiilor si sarcinilor
Domeniul de aplicare
Art. 1.006. - Dacă, din cauza unor situatii imprevizibile si neimputabile
beneficiarului, survenite acceptării liberalitătii, îndeplinirea conditiilor sau executarea
sarcinilor care afectează liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de
oneroasă pentru beneficiar, acesta poate cere revizuirea sarcinilor sau a conditiilor.
Solutionarea cererii de revizuire
Art. 1.007. - (1) Cu respectarea, pe cât posibil, a vointei dispunătorului, instanta
de judecată sesizată cu cererea de revizuire poate să dispună modificări cantitative
sau calitative ale conditiilor sau ale sarcinilor care afectează liberalitatea ori să le
grupeze cu acelea similare provenind din alte liberalităti.
(2) Instanta de judecată poate autoriza înstrăinarea partială sau totală a obiectului
liberalitătii, stabilind ca pretul să fie folosit în scopuri conforme cu vointa
dispunătorului, precum si orice alte măsuri care să mentină pe cât posibil destinatia
urmărită de acesta.
Înlăturarea efectelor revizuirii
Art. 1.008. - Dacă motivele care au determinat revizuirea conditiilor sau a
sarcinilor nu mai subzistă, persoana interesată poate cere înlăturarea pentru viitor a
efectelor revizuirii.
SECTIUNEA a 6-a
Dispozitii speciale
Clauzele considerate nescrise
Art. 1.009. - (1) Este considerată nescrisă clauza prin care, sub sanctiunea
desfiintării liberalitătii sau restituirii obiectului acesteia, beneficiarul este obligat să nu
conteste validitatea unei clauze de inalienabilitate ori să nu solicite revizuirea
conditiilor sau a sarcinilor.
(2) De asemenea, este considerată nescrisă dispozitia testamentară prin care se
prevede dezmostenirea ca sanctiune pentru încălcarea obligatiilor prevăzute la alin. (1)
sau pentru contestarea dispozitiilor din testament care aduc atingere drepturilor
mostenitorilor rezervatari ori sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri.
Confirmarea liberalitătilor
Art. 1.010. - Confirmarea unei liberalităti de către mostenitorii universali ori cu
titlu universal ai dispunătorului atrage renuntarea la dreptul de a opune viciile de formă
sau orice alte motive de nulitate, fără ca prin această renuntare să se prejudicieze
drepturile tertilor.
CAPITOLUL II
Donatia
SECTIUNEA 1
Încheierea contractului
Forma donatiei
Art. 1.011. - (1) Donatia se încheie prin înscris autentic, sub sanctiunea nulitătii
absolute.
(2) Nu sunt supuse dispozitiei de la alin. (1) donatiile indirecte, cele deghizate si
darurile manuale.
(3) Bunurile mobile care constituie obiectul donatiei trebuie enumerate si evaluate
într-un înscris, chiar sub semnătură privată, sub sanctiunea nulitătii absolute a
donatiei.
(4) Dacă sunt de valoare redusă, bunurile mobile corporale pot fi donate prin dar
manual. Darul manual se încheie valabil prin acordul de vointă al părtilor însotit de
traditiunea bunului de la donator la donatar. În aprecierea valorii reduse a bunurilor
care constituie obiectul darului manual se tine seama de starea materială a
donatorului.
Înregistrarea donatiei autentice
Art. 1.012. - În scop de informare a persoanelor care justifică existenta unui
interes legitim, notarul care autentifică un contract de donatie are obligatia să înscrie
de îndată acest contract în registrul national notarial, tinut în format electronic, potrivit
legii. Dispozitiile în materie de carte funciară rămân aplicabile.
Formarea contractului
Art. 1.013. - (1) Oferta de donatie poate fi revocată cât timp ofertantul nu a luat
cunostintă de acceptarea destinatarului. Incapacitatea sau decesul ofertantului atrage
caducitatea acceptării.
(2) Oferta nu mai poate fi acceptată după decesul destinatarului ei. Mostenitorii
destinatarului pot însă comunica acceptarea făcută de acesta.
(3) Oferta de donatie făcută unei persoane lipsite de capacitate de exercitiu se
acceptă de către reprezentantul legal.
(4) Oferta de donatie făcută unei persoane cu capacitate de exercitiu restrânsă
poate fi acceptată de către aceasta, cu încuviintarea ocrotitorului legal.
Promisiunea de donatie
Art. 1.014. - (1) Sub sanctiunea nulitătii absolute, promisiunea de donatie este
supusă formei autentice.
(2) În caz de neexecutare din partea promitentului, promisiunea de donatie nu
conferă beneficiarului decât dreptul de a pretinde daune-interese echivalente cu
cheltuielile pe care le-a făcut si avantajele pe care le-a acordat tertilor în considerarea
promisiunii.
Principiul irevocabilitătii
Art. 1.015. - (1) Donatia nu este valabilă atunci când cuprinde clauze ce permit
donatorului să o revoce prin vointa sa.
(2) Astfel, este lovită de nulitate absolută donatia care:
a) este afectată de o conditie a cărei realizare depinde exclusiv de vointa
donatorului;
b) impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta în viitor,
dacă valoarea maximă a acestora nu este determinată în contractul de donatie;
c) conferă donatorului dreptul de a denunta unilateral contractul;
d) permite donatorului să dispună în viitor de bunul donat, chiar dacă donatorul
moare fără să fi dispus de acel bun. Dacă dreptul de a dispune vizează doar o parte
din bunurile donate, nulitatea operează numai în privinta acestei părti.
Întoarcerea conventională
Art. 1.016. - (1) Contractul poate să prevadă întoarcerea bunurilor dăruite, fie
pentru cazul când donatarul ar predeceda donatorului, fie pentru cazul când atât
donatarul, cât si descendentii săi ar predeceda donatorului.
(2) În cazul în care donatia are ca obiect bunuri supuse unor formalităti de
publicitate, atât dreptul donatarului, cât si dreptul de întoarcere sunt supuse acestor
formalităti.
SECTIUNEA a 2-a
Efectele donatiei
Răspunderea donatorului
Art. 1.017. - În executarea donatiei, dispunătorul răspunde numai pentru dol si
culpă gravă.
Garantia contra evictiunii
Art. 1018. - (1) Donatorul nu răspunde pentru evictiune decât dacă a promis
expres garantia sau dacă evictiunea decurge din fapta sa ori dintr-o împrejurare care
afectează dreptul transmis, pe care a cunoscut-o si nu a comunicat-o donatarului la
încheierea contractului.
(2) În cazul donatiei cu sarcini, în limita valorii acestora, donatorul răspunde pentru
evictiune ca si vânzătorul.
Garantia contra viciilor ascunse
Art. 1.019. - (1) Donatorul nu răspunde pentru viciile ascunse ale bunului donat.
(2) Totusi, dacă a cunoscut viciile ascunse si nu le-a adus la cunostinta donatarului
la încheierea contractului, donatorul este tinut să repare prejudiciul cauzat donatarului
prin aceste vicii.
(3) În cazul donatiei cu sarcini, în limita valorii acestora, donatorul răspunde pentru
viciile ascunse ca si vânzătorul.
SECTIUNEA a 3-a
Revocarea donatiei
§1. Dispozitii comune
Cauzele de revocare
Art. 1.020. - Donatia poate fi revocată pentru ingratitudine si pentru neexecutarea
culpabilă a sarcinilor la care s-a obligat donatarul.
Modul de operare
Art. 1.021. - Revocarea pentru ingratitudine si pentru neîndeplinirea sarcinilor nu
operează de drept.
Revocarea promisiunii de donatie
Art. 1.022. - (1) Promisiunea de donatie se revocă de drept dacă anterior
executării sale se iveste unul dintre cazurile de revocare pentru ingratitudine prevăzute
la art. 1.023.
(2) De asemenea, promisiunea de donatie se revocă de drept si atunci când,
anterior executării sale, situatia materială a promitentului s-a deteriorat într-o
asemenea măsură încât executarea promisiunii a devenit excesiv de oneroasă pentru
acesta ori promitentul a devenit insolvabil.
§2. Revocarea pentru ingratitudine
Cazurile
Art. 1.023. - Donatia se revocă pentru ingratitudine în următoarele cazuri:
a) dacă donatarul a atentat la viata donatorului, a unei persoane apropiate lui sau,
stiind că altii intentionează să atenteze, nu l-a înstiintat;
b) dacă donatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave fată de
donator;
c) dacă donatarul refuză în mod nejustificat să asigure alimente donatorului ajuns
în nevoie, în limita valorii actuale a bunului donat, tinându-se însă seama de starea
în care se afla bunul la momentul donatiei.
Cererea de revocare
Art. 1.024. - (1) Dreptul la actiunea prin care se solicită revocarea pentru
ingratitudine se prescrie în termen de un an din ziua în care donatorul a stiut că
donatarul a săvârsit fapta de ingratitudine.
(2) Actiunea în revocare pentru ingratitudine poate fi exercitată numai împotriva
donatarului. Dacă donatarul moare după introducerea actiunii, aceasta poate fi
continuată împotriva mostenitorilor.
(3) Cererea de revocare nu poate fi introdusă de mostenitorii donatorului, cu
exceptia cazului în care donatorul a decedat în termenul prevăzut la alin. (1) fără să
îl fi iertat pe donatar. De asemenea, mostenitorii pot introduce actiunea în revocare în
termen de un an de la data mortii donatorului, dacă acesta a decedat fără să fi
cunoscut cauza de revocare.
(4) Actiunea pornită de donator poate fi continuată de mostenitorii acestuia.
Efectele generale ale revocării
Art. 1.025. - (1) În caz de revocare pentru ingratitudine, dacă restituirea în natură
a bunului donat nu este posibilă, donatarul va fi obligat să plătească valoarea acestuia,
socotită la data solutionării cauzei.
(2) În urma revocării donatiei pentru ingratitudine, donatarul va fi obligat să restituie
fructele pe care le-a perceput începând cu data introducerii cererii de revocare a
donatiei.
Efectele speciale ale revocării
Art. 1.026. - Revocarea pentru ingratitudine nu are niciun efect în privinta
drepturilor reale asupra bunului donat dobândite de la donatar, cu titlu oneros, de
către tertii de bună-credintă si nici asupra garantiilor constituite în favoarea acestora.
În cazul bunurilor supuse unor formalităti de publicitate, dreptul tertului trebuie să fi fost
înscris anterior înregistrării cererii de revocare în registrele de publicitate aferente.
§3. Revocarea pentru neexecutarea sarcinii
Actiunile în caz de neexecutare
a sarcinii
Art. 1.027. - (1) Dacă donatarul nu îndeplineste sarcina la care s-a obligat,
donatorul sau succesorii săi în drepturi pot cere fie executarea sarcinii, fie revocarea
donatiei.
(2) În cazul în care sarcina a fost stipulată în favoarea unui tert, acesta poate cere
numai executarea sarcinii.
(3) Dreptul la actiunea prin care se solicită executarea sarcinii sau revocarea
donatiei se prescrie în termen de 3 ani de la data la care sarcina trebuia executată.
Întinderea obligatiei de executare
Art. 1.028. - Donatarul este tinut să îndeplinească sarcina numai în limita valorii
bunului donat, actualizată la data la care sarcina trebuia îndeplinită.
Efectele
Art. 1.029. - Când donatia este revocată pentru neîndeplinirea sarcinilor, bunul
reintră în patrimoniul donatorului liber de orice drepturi constituite între timp asupra lui,
sub rezerva dispozitiilor art. 1.648.
SECTIUNEA a 4-a
Donatiile făcute viitorilor soti în vederea căsătoriei si donatiile între soti
Caducitatea donatiilor
Art. 1.030. - Donatiile făcute viitorilor soti sau unuia dintre ei, sub conditia
încheierii căsătoriei, nu produc efecte în cazul în care căsătoria nu se încheie.
Revocabilitatea donatiei între soti
Art. 1.031. - Orice donatie încheiată între soti este revocabilă numai în timpul
căsătoriei.
Nulitatea donatiei între soti
Art. 1.032. - Nulitatea căsătoriei atrage nulitatea relativă a donatiei făcute sotului
de rea-credintă.
Donatiile simulate
Art. 1.033. - (1) Este lovită de nulitate orice simulatie în care donatia reprezintă
contractul secret în scopul de a eluda revocabilitatea donatiilor între soti.
(2) Este prezumată persoană interpusă, până la proba contrară, orice rudă a
donatarului la a cărei mostenire acesta ar avea vocatie în momentul donatiei si care
nu a rezultat din căsătoria cu donatorul.
CAPITOLUL III
Testamentul
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
Notiunea
Art. 1.034. - Testamentul este actul unilateral, personal si revocabil prin care o
persoană, numită testator, dispune, în una dintre formele cerute de lege, pentru timpul
când nu va mai fi în viată.
Continutul testamentului
Art. 1.035. - Testamentul contine dispozitii referitoare la patrimoniul succesoral
sau la bunurile ce fac parte din acesta, precum si la desemnarea directă sau indirectă
a legatarului. Alături de aceste dispozitii sau chiar si în lipsa unor asemenea dispozitii,
testamentul poate să contină dispozitii referitoare la partaj, revocarea dispozitiilor
testamentare anterioare, dezmostenire, numirea de executori testamentari, sarcini
impuse legatarilor sau mostenitorilor legali si alte dispozitii care produc efecte după
decesul testatorului.
Testamentul reciproc
Art. 1.036. - Sub sanctiunea nulitătii absolute a testamentului, două sau mai multe
persoane nu pot dispune, prin acelasi testament, una în favoarea celeilalte sau în
favoarea unui tert.
Proba testamentului
Art. 1.037. - (1) Orice persoană care pretinde un drept ce se întemeiază pe un
testament trebuie să dovedească existenta si continutul lui în una dintre formele
prevăzute de lege.
(2) Dacă testamentul a dispărut printr-un caz fortuit sau de fortă majoră ori prin
fapta unui tert, fie după moartea testatorului, fie în timpul vietii sale, însă fără ca acesta
să îi fi cunoscut disparitia, valabilitatea formei si cuprinsul testamentului vor putea fi
dovedite prin orice mijloc de probă.
Consimtământul testatorului
Art. 1.038. - (1) Testamentul este valabil numai dacă testatorul a avut
discernământ si consimtământul său nu a fost viciat.
(2) Dolul poate atrage anularea testamentului chiar dacă manoperele dolosive nu
au fost săvârsite de beneficiarul dispozitiilor testamentare si nici nu au fost cunoscute
de către acesta.
Interpretarea testamentului
Art. 1.039. - (1) Regulile de interpretare a contractelor sunt aplicabile si
testamentului, în măsura în care sunt compatibile cu caracterele juridice ale acestuia.
(2) Elementele extrinseci înscrisului testamentar pot fi folosite numai în măsura în
care se sprijină pe cele intrinseci.
(3) Legatul în favoarea creditorului nu este prezumat a fi făcut în compensatia
creantei sale.
SECTIUNEA a 2-a
Formele testamentului
Formele testamentului ordinar
Art. 1.040. - Testamentul ordinar poate fi olograf sau autentic.
Testamentul olograf
Art. 1.041. - Sub sanctiunea nulitătii absolute, testamentul olograf trebuie scris în
întregime, datat si semnat de mâna testatorului.
Deschiderea testamentului olograf
Art. 1.042. - (1) Înainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui
notar public pentru a fi vizat spre neschimbare.
(2) În cadrul procedurii succesorale, notarul public procedează, în conditiile legii
speciale, la deschiderea si validarea testamentului olograf si îl depune în dosarul
succesoral. Deschiderea testamentului si starea în care se găseste se constată prin
proces-verbal.
(3) Cei interesati pot primi, după vizarea spre neschimbare, pe cheltuiala lor, copii
legalizate ale testamentului olograf.
(4) După finalizarea procedurii succesorale, originalul testamentului se predă
legatarilor, potrivit întelegerii dintre ei, iar în lipsa acesteia, persoanei desemnate prin
hotărâre judecătorească.
Testamentul autentic
Art. 1.043. - (1) Testamentul este autentic dacă a fost autentificat de un notar
public sau de o altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii.
(2) Cu ocazia autentificării, testatorul poate fi asistat de unul sau de 2 martori.
Întocmirea testamentului autentic
Art. 1.044. - (1) Testatorul îsi dictează dispozitiile în fata notarului, care se
îngrijeste de scrierea actului si apoi i-l citeste sau, după caz, i-l dă să îl citească,
mentionându-se expres îndeplinirea acestor formalităti. Dacă dispunătorul îsi
redactase deja actul de ultimă vointă, testamentul autentic îi va fi citit de către notar.
(2) După citire, dispunătorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa vointă.
(3) Testamentul este apoi semnat de către testator, iar încheierea de autentificare
de către notar.
Autentificarea în situatii particulare
Art. 1.045. - (1) În cazul acelora care, din pricina infirmitătii, a bolii sau din orice
alte cauze, nu pot semna, notarul public, îndeplinind actul, va face mentiune despre
această împrejurare în încheierea pe care o întocmeste, mentiunea astfel făcută
tinând loc de semnătură. Mentiunea va fi citită testatorului de către notar, în prezenta
a 2 martori, această formalitate suplinind absenta semnăturii testatorului.
(2) Declaratia de vointă a surdului, mutului sau surdomutului, stiutori de carte, se
va da în scris în fata notarului public, prin înscrierea de către parte, înaintea
semnăturii, a mentiunii ,,consimt la prezentul act, pe care l-am citit".
(3) Dacă surdul, mutul sau surdomutul este, din orice motiv, în imposibilitate de a
scrie, declaratia de vointă se va lua prin interpret, dispozitiile alin. (1) aplicându-se în
mod corespunzător.
(4) Pentru a lua consimtământul unui nevăzător, notarul public va întreba dacă a
auzit bine când i s-a citit cuprinsul testamentului, consemnând aceasta în încheierea
de autentificare.
Înregistrarea testamentului autentic
Art. 1.046. - În scop de informare a persoanelor care justifică existenta unui
interes legitim, notarul care autentifică testamentul are obligatia să îl înscrie, de îndată,
în registrul national notarial tinut în format electronic, potrivit legii. Informatii cu privire
la existenta unui testament se pot da numai după decesul testatorului.
Testamentele privilegiate
Art. 1.047. - (1) Se poate întocmi în mod valabil un testament în următoarele
situatii speciale:
a) în fata unui functionar competent al autoritătii civile locale, în caz de epidemii,
catastrofe, războaie sau alte asemenea împrejurări exceptionale;
b) în fata comandantului vasului sau a celui care îl înlocuieste, dacă testatorul se
află la bordul unui vas sub pavilionul României, în cursul unei călătorii maritime sau
fluviale. Testamentul întocmit la bordul unei aeronave este supus acelorasi conditii;
c) în fata comandantului unitătii militare ori a celui care îl înlocuieste, dacă
testatorul este militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori prestează
servicii în cadrul fortelor armate ale României si nu se poate adresa unui notar public;
d) în fata directorului, medicului sef al institutiei sanitare sau a medicului sef al
serviciului ori, în lipsa acestora, în fata medicului de gardă, cât timp dispunătorul este
internat într-o institutie sanitară în care notarul public nu are acces.
(2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1) este obligatoriu ca testamentul să se
întocmească în prezenta a 2 martori.
(3) Testamentul privilegiat se semnează de testator, de agentul instrumentator si
de cei 2 martori. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu poate semna, se va face
mentiune despre cauza care l-a împiedicat să semneze.
(4) Dispozitiile alin. (3) sunt prevăzute sub sanctiunea nulitătii absolute.
(5) Prevederile art. 1.042 se aplică în mod corespunzător si în privinta
testamentului privilegiat.
Caducitatea testamentelor
privilegiate
Art. 1.048. - (1) Testamentul privilegiat devine caduc la 15 zile de la data când
dispunătorul ar fi putut să testeze în vreuna dintre formele ordinare. Termenul se
suspendă dacă testatorul a ajuns într-o stare în care nu îi este cu putintă să testeze.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică dispozitiei testamentare prin care se
recunoaste un copil.
Testamentul sumelor si valorilor
depozitate
Art. 1.049. - Dispozitiile testamentare privind sumele de bani, valorile sau titlurile
de valoare depuse la institutii specializate sunt valabile cu respectarea conditiilor de
formă prevăzute de legile speciale aplicabile acestor institutii.
Conversiunea formei testamentare
Art. 1.050. - Un testament nul din cauza unui viciu de formă produce efecte dacă
îndeplineste conditiile prevăzute de lege pentru altă formă testamentară.
SECTIUNEA a 3-a
Revocarea voluntară a testamentului
Revocarea voluntară expresă
Art. 1.051. - (1) Un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât
printr-un act autentic notarial sau printr-un testament ulterior.
(2) Testamentul care revocă un testament anterior poate fi întocmit într-o formă
diferită de aceea a testamentului revocat.
(3) Revocarea expresă a testamentului făcută printr-un act autentic notarial sau
printr-un testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în registrul national
notarial prevăzut la art. 1.046.
Revocarea voluntară tacită
Art. 1.052. - (1) Testatorul poate revoca testamentul olograf si prin distrugerea,
ruperea sau stergerea sa. Stergerea unei dispozitii a testamentului olograf de către
testator implică revocarea acelei dispozitii. Modificările realizate prin stergere se
semnează de către testator.
(2) Distrugerea, ruperea sau stergerea testamentului olograf, cunoscută de
testator, atrage de asemenea revocarea, cu conditia ca acesta să fi fost în măsură să
îl refacă.
(3) Testamentul ulterior nu îl revocă pe cel anterior decât în măsura în care contine
dispozitii contrare sau incompatibile cu acesta. Efectele revocării nu sunt înlăturate în
caz de caducitate sau revocare a testamentului ulterior.
Retractarea revocării
Art. 1.053. - (1) Dispozitia revocatorie poate fi retractată în mod expres prin act
autentic notarial sau prin testament.
(2) Retractarea unei dispozitii revocatorii înlătură efectele revocării, cu exceptia
cazului în care testatorul si-a manifestat vointa în sens contrar sau dacă această
intentie a testatorului rezultă din împrejurările concrete. Dispozitiile art. 1.051 alin. (3)
rămân aplicabile.
(3) Retractarea unei dispozitii revocatorii făcută printr-un act autentic notarial sau
printr-un testament autentic se va înscrie de îndată de către notar în registrul national
notarial prevăzut la art. 1.046.
SECTIUNEA a 4-a
Legatul
§1. Categorii de legate
Clasificarea legatelor
Art. 1.054. - (1) Legatele sunt universale, cu titlu universal sau cu titlu particular.
(2) Legatul poate fi pur si simplu, cu termen, sub conditie sau cu sarcină.
Legatul universal
Art. 1.055. - Legatul universal este dispozitia testamentară care conferă uneia
sau mai multor persoane vocatie la întreaga mostenire.
Legatul cu titlu universal
Art. 1.056. - (1) Legatul cu titlu universal este dispozitia testamentară care conferă
uneia sau mai multor persoane vocatie la o fractiune a mostenirii.
(2) Prin fractiune a mostenirii se întelege:
a) fie proprietatea unei cote-părti din aceasta;
b) fie un dezmembrământ al proprietătii asupra totalitătii sau a unei cote-părti din
mostenire;
c) fie proprietatea sau un dezmembrământ asupra totalitătii ori asupra unei cote-
părti din universalitatea bunurilor determinate după natura sau provenienta lor.
Legatul cu titlu particular
Art. 1.057. - Orice legat care nu este universal sau cu titlu universal este un legat
cu titlu particular.
§2. Efectele legatelor
Fructele bunurilor ce constituie
obiectul legatului
Art. 1.058. - Legatarul are dreptul la fructele bunurilor mostenirii care i se cuvin
din ziua deschiderii mostenirii sau din ziua în care legatul produce efecte în privinta
sa, cu exceptia cazului în care cel care a posedat bunurile ce constituie obiectul
legatului a fost de bună-credintă.
Drepturile legatarului cu titlu
particular
Art. 1.059. - (1) Legatarul cu titlu particular al unui bun individual determinat
dobândeste proprietatea acestuia de la data deschiderii mostenirii.
(2) Legatarul cu titlu particular al unor bunuri de gen este titularul unei creante
asupra mostenirii. Dacă testatorul nu a prevăzut altfel, cel însărcinat cu executarea
acestui legat este obligat a preda bunuri de calitate medie.
Sarcina excesivă a legatului
cu titlu particular
Art. 1.060. - (1) Dacă legatarul nu poate îndeplini sarcina cu care este grevat
legatul său fără a depăsi valoarea bunurilor primite în temeiul acestuia, se va putea
libera predând beneficiarului sarcinii bunurile ce i-au fost lăsate prin legat sau valoarea
lor.
(2) Valoarea bunurilor lăsate prin legat si a sarcinilor va fi aceea de la data
deschiderii mostenirii.
Accesoriile bunului care
constituie obiectul unui legat
cu titlu particular
Art. 1.061. - (1) Bunul care constituie obiectul unui legat cu titlu particular se
predă cu accesoriile sale, în starea în care se găseste la data deschiderii mostenirii.
(2) Legatul cuprinde si dreptul la actiunea în despăgubire pentru prejudiciul adus
bunului de către un tert după întocmirea testamentului.
(3) Legatul unui bun care, după întocmirea testamentului, a cunoscut cresteri
cantitative, calitative sau valorice prin alipire, lucrări autonome, lucrări adăugate sau
achizitionarea altor bunuri în cadrul unei universalităti se prezumă, până la proba
contrară, a viza întreg bunul ori universalitatea rezultată.
Legatul rentei viagere sau al unei
creante de întretinere
Art. 1.062. - Când obiectul legatului cuprinde o rentă viageră sau o creantă de
întretinere, executarea acestuia este datorată din ziua deschiderii mostenirii.
Legatul alternativ
Art. 1.063. - În cazul în care legatarului cu titlu particular i-a fost lăsat fie un bun,
fie altul, dreptul de alegere revine celui tinut să execute legatul, dacă testatorul nu a
conferit acest drept legatarului sau unui tert.
Legatul bunului altuia
Art. 1.064. - (1) Când bunul individual determinat care a făcut obiectul unui legat
cu titlu particular apartine unei alte persoane decât testatorul si nu este cuprins în
patrimoniul acestuia la data deschiderii mostenirii, atunci se aplică dispozitiile
prezentului articol.
(2) Dacă, la data întocmirii testamentului, testatorul nu a stiut că bunul nu este al
său, legatul este lovit de nulitate relativă.
(3) În cazul în care testatorul a stiut că bunul nu este al său, cel însărcinat cu
executarea legatului este obligat, la alegerea sa, să dea fie bunul în natură, fie
valoarea acestuia de la data deschiderii mostenirii.
Legatul conjunctiv
Art. 1.065. - (1) Legatul cu titlu particular este prezumat a fi conjunctiv atunci
când testatorul a lăsat, prin acelasi testament, un bun determinat individual sau
generic mai multor legatari cu titlu particular, fără a preciza partea fiecăruia.
(2) În cazul legatului conjunctiv, dacă unul dintre legatari nu vrea sau nu poate să
primească legatul, partea lui va profita celorlalti legatari.
(3) Prevederile alin. (2) se aplică si atunci când obiectul legatului conjunctiv îl
constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate.
Cheltuielile predării legatului
Art. 1.066. - În lipsa unei dispozitii testamentare sau legale contrare, cheltuielile
predării legatului sunt în sarcina mostenirii, fără ca prin aceasta să se aducă atingere
rezervei succesorale.
Dreptul de preferintă al
creditorilor mostenirii fată
de legatari
Art. 1.067. - (1) Creditorii mostenirii au dreptul să fie plătiti cu prioritate fată de
legatari.
(2) Dacă legatele cu titlu particular depăsesc activul net al mostenirii, ele vor fi
reduse în măsura depăsirii, la cererea creditorilor mostenirii sau a celui care este
obligat să le execute.
(3) În cazul în care, fără a se cunoaste anumite datorii sau sarcini ale mostenirii,
a fost executat un legat, mostenitorul legal sau testamentar, creditorii sau orice
persoană interesată poate solicita restituirea de la legatarul plătit, în măsura în care
legatul urmează a fi redus.
§3. Ineficacitatea legatelor
Revocarea voluntară a legatului
Art. 1.068. - (1) Legatele sunt supuse dispozitiilor privind revocarea voluntară a
testamentului.
(2) Orice înstrăinare a bunului ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular,
consimtită de către testator, chiar dacă este afectată de modalităti, revocă implicit
legatul pentru tot ceea ce s-a înstrăinat.
(3) Ineficacitatea înstrăinării nu afectează revocarea decât dacă:
a) este determinată de incapacitatea sau vicierea vointei testatorului; ori
b) înstrăinarea reprezintă o donatie în favoarea beneficiarului legatului si nu s-a
făcut sub conditii sau cu sarcini substantial diferite de acelea care afectează legatul.
(4) Distrugerea voluntară de către testator a bunului ce constituie obiectul legatului
cu titlu particular revocă implicit legatul.
Revocarea judecătorească
Art. 1.069. - (1) Revocarea judecătorească a legatului poate fi cerută în caz de
neîndeplinire culpabilă a sarcinii instituite de testator. Neîndeplinirea fortuită a sarcinii
poate atrage revocarea numai dacă, potrivit vointei testatorului, eficacitatea legatului
este conditionată de executarea sarcinii.
(2) Revocarea judecătorească a legatului poate fi solicitată si pentru ingratitudine
în următoarele cazuri:
a) dacă legatarul a atentat la viata testatorului, a unei persoane apropiate lui sau,
stiind că altii intentionează să atenteze, nu l-a înstiintat;
b) dacă legatarul se face vinovat de fapte penale, cruzimi sau injurii grave fată de
testator ori de injurii grave la adresa memoriei testatorului.
Termenul de prescriptie
Art. 1.070. - Dreptul la actiunea în revocarea judecătorească a legatului se
prescrie în termen de un an de la data la care mostenitorul a cunoscut fapta de
ingratitudine sau, după caz, de la data la care sarcina trebuia executată.
Caducitatea legatului
Art. 1.071. - Orice legat devine caduc atunci când:
a) legatarul nu mai este în viată la data deschiderii mostenirii;
b) legatarul este incapabil de a primi legatul la data deschiderii mostenirii;
c) legatarul este nedemn;
d) legatarul renuntă la legat;
e) legatarul decedează înaintea împlinirii conditiei suspensive ce afectează legatul,
dacă aceasta avea un caracter pur personal;
f) bunul ce formează obiectul legatului cu titlu particular a pierit în totalitate din
motive care nu tin de vointa testatorului, în timpul vietii testatorului sau înaintea
împlinirii conditiei suspensive ce afectează legatul.
Dreptul de acrescământ
Art. 1.072. - Ineficacitatea legatului din cauza nulitătii, revocării, caducitătii sau
desfiintării pentru nerealizarea conditiei suspensive ori pentru îndeplinirea conditiei
rezolutorii profită mostenitorilor ale căror drepturi succesorale ar fi fost micsorate sau,
după caz, înlăturate prin existenta legatului sau care aveau obligatia să execute
legatul.
Regimul legatului-sarcină
Art. 1.073. - Cu exceptia cazului prevăzut de art. 1.071 lit. f), caducitatea sau
revocarea judecătorească a unui legat grevat cu un legat-sarcină în favoarea unui
tert nu atrage ineficacitatea acestui din urmă legat. Mostenitorii care beneficiază de
dreptul de acrescământ sunt obligati să execute legatul-sarcină.
SECTIUNEA a 5-a
Dezmostenirea
Notiunea
Art. 1. 074. - (1) Dezmostenirea este dispozitia testamentară prin care testatorul
îi înlătură de la mostenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai multi dintre mostenitorii
săi legali.
(2) Dezmostenirea este directă atunci când testatorul dispune prin testament
înlăturarea de la mostenire a unuia sau mai multor mostenitori legali si indirectă atunci
când testatorul instituie unul sau mai multi legatari.
Efectele
Art. 1.075. - (1) În cazul dezmostenirii sotului supravietuitor, mostenitorii din clasa
cu care acesta vine în concurs culeg partea din mostenire rămasă după atribuirea
cotei cuvenite sotului supravietuitor ca urmare a dezmostenirii.
(2) Dacă, în urma dezmostenirii, pe lângă sotul supravietuitor, vin la mostenire atât
cel dezmostenit, cât si acela care beneficiază de dezmostenire, acesta din urmă
culege partea rămasă după atribuirea cotei sotului supravietuitor si a cotei celui
dezmostenit.
(3) Atunci când, în urma dezmostenirii, un mostenitor primeste o cotă inferioară
cotei sale legale, mostenitorul cu care vine în concurs culege partea care ar fi revenit
celui dezmostenit.
(4) Dacă, în urma dezmostenirii, o persoană este înlăturată total de la mostenire,
cota ce i s-ar fi cuvenit se atribuie mostenitorilor cu care ar fi venit în concurs sau, în
lipsa acestora, mostenitorilor subsecventi.
(5) Dispozitiile prevăzute la alin. (1)-(4) nu pot profita persoanelor incapabile de
a primi legate.
Nulitatea
Art. 1.076. - (1) Dispozitia testamentară prin care mostenitorii legali au fost
dezmosteniti este supusă cauzelor de nulitate, absolută sau relativă, prevăzute de
lege.
(2) Termenul de prescriptie a actiunii în anulabilitate curge de la data la care cei
dezmosteniti au luat cunostintă de dispozitia testamentară prin care au fost înlăturati
de la mostenire, dar nu mai devreme de data deschiderii mostenirii.
SECTIUNEA a 6-a
Executiunea testamentară
Desemnarea si misiunea
executorului
Art. 1.077. - (1) Testatorul poate numi una sau mai multe persoane, conferindu-le
împuternicirea necesară executării dispozitiilor testamentare. Executorul testamentar
poate fi desemnat si de către un tert determinat prin testament.
(2) Dacă au fost desemnati mai multi executori testamentari, oricare dintre ei poate
actiona fără concursul celorlalti, cu exceptia cazului în care testatorul a dispus altfel
sau le-a împărtit atributiile.
(3) Puterile executorului testamentar pot fi exercitate de la data acceptării misiunii
prin declaratie autentică notarială.
Capacitatea executorului
Art. 1.078. - Persoana lipsită de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de
exercitiu restrânsă nu poate fi executor testamentar.
Dreptul de administrare
Art. 1.079. - (1) Executorul testamentar are dreptul să administreze patrimoniul
succesoral pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data deschiderii mostenirii, chiar dacă
testatorul nu i-a conferit în mod expres acest drept.
(2) Prin testament, dreptul de administrare poate fi restrâns doar la o parte din
patrimoniul succesoral sau la un termen mai scurt.
(3) Termenul de 2 ani poate fi prelungit de instanta de judecată, pentru motive
temeinice, prin acordarea unor termene succesive de câte un an.
Puterile executorului
Art. 1.080. - (1) Executorul testamentar:
a) va cere, în conditiile legii, punerea sigiliilor, dacă printre mostenitori sunt si
minori, persoane puse sub interdictie judecătorească sau dispărute;
b) va stărui a se face inventarul bunurilor mostenirii în prezenta sau cu citarea
mostenitorilor;
c) va cere instantei să încuviinteze vânzarea bunurilor, în lipsă de sume suficiente
pentru executarea legatelor. Instanta va putea încuviinta vânzarea imobilelor
succesorale numai dacă nu există mostenitori rezervatari;
d) va depune diligente pentru executarea testamentului, iar în caz de contestatie,
pentru a apăra validitatea sa;
e) va plăti datoriile mostenirii dacă a fost împuternicit în acest sens prin testament.
În lipsa unei asemenea împuterniciri, executorul testamentar va putea achita datoriile
numai cu încuviintarea instantei;
f) va încasa creantele mostenirii.
(2) Testatorul poate dispune ca executorul testamentar să procedeze la partajarea
bunurilor mostenirii. Partajul produce efecte numai dacă proiectul prezentat de către
executor a fost aprobat de toti mostenitorii.
Transmiterea executiunii
Art. 1.081. - (1) Puterile executorului testamentar nu pot fi transmise.
(2) Misiunea executorului testamentar numit în considerarea unei functii
determinate poate fi continuată de către persoana care preia acea functie.
Obligatia de a da socoteală si
răspunderea executorului
Art. 1.082. - (1) La sfârsitul fiecărui an si la încetarea misiunii sale, executorul
testamentar este obligat să dea socoteală pentru gestiunea sa, chiar dacă nu există
mostenitori rezervatari. Această obligatie se transmite mostenitorilor executorului.
(2) Executorul testamentar răspunde ca un mandatar în legătură cu executarea
dispozitiilor testamentare.
(3) Dacă au fost desemnati mai multi executori testamentari, răspunderea acestora
este solidară, cu exceptia cazului în care testatorul le-a împărtit atributiile si fiecare
dintre ei s-a limitat la misiunea încredintată.
Remuneratia executorului
Art. 1.083. - Misiunea executorului testamentar este gratuită, dacă testatorul nu
a stabilit o remuneratie în sarcina mostenirii.
Suportarea cheltuielilor
Art. 1.084. - Cheltuielile făcute de executorul testamentar în exercitarea puterilor
sale sunt în sarcina mostenirii.
Încetarea executiunii
Art. 1.085. - Executiunea testamentară poate înceta:
a) prin îndeplinirea sau imposibilitatea aducerii la îndeplinire a misiunii primite;
b) prin renuntare în forma unei declaratii autentice notariale;
c) prin decesul executorului testamentar;
d) prin punerea sub interdictie judecătorească a executorului testamentar;
e) prin revocarea de către instantă a executorului testamentar care nu îsi
îndeplineste misiunea ori o îndeplineste în mod necorespunzător;
f) prin expirarea termenului în care se exercită dreptul de administrare, afară de
cazul în care instanta decide prelungirea termenului.
CAPITOLUL IV
Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă si reductiunea liberalitătilor excesive
SECTIUNEA 1
Rezerva succesorală si cotitatea disponibilă
Notiunea de rezervă succesorală
Art. 1.086. - Rezerva succesorală este partea din bunurile mostenirii la care
mostenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva vointei defunctului,
manifestată prin liberalităti ori dezmosteniri.
Mostenitorii rezervatari
Art. 1.087. - Sunt mostenitori rezervatari sotul supravietuitor, descendentii si
ascendentii privilegiati ai defunctului.
Întinderea rezervei succesorale
Art. 1.088. - Rezerva succesorală a fiecărui mostenitor rezervatar este de
jumătate din cota succesorală care, în absenta liberalitătilor sau dezmostenirilor, i s-ar
fi cuvenit ca mostenitor legal.
Notiunea de cotitate disponibilă
Art. 1.089. - Cotitatea disponibilă este partea din bunurile mostenirii care nu este
rezervată prin lege si de care defunctul poate dispune în mod neîngrădit, inclusiv prin
liberalităti.
Cotitatea disponibilă specială a
sotului supravietuitor
Art. 1.090. - (1) Liberalitătile neraportabile făcute sotului supravietuitor, care vine
la mostenire în concurs cu descendenti care nu provin din căsătoria sa cu defunctul,
nu pot depăsi un sfert din mostenire si nici partea descendentului care a primit cel
mai putin.
(2) Dacă defunctul nu a dispus prin liberalităti de diferenta dintre cotitatea
disponibilă stabilită potrivit art. 1.089 si cotitatea disponibilă specială, atunci această
diferentă revine descendentilor.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplică în mod corespunzător atunci când
descendentul mentionat la alin. (1) a fost dezmostenit direct, iar de această
dezmostenire ar beneficia sotul supravietuitor.
SECTIUNEA a 2-a
Reductiunea liberalitătilor excesive
Stabilirea rezervei succesorale
si a cotitătii disponibile
Art. 1.091. - (1) Valoarea masei succesorale, în functie de care se determină
rezerva succesorală si cotitatea disponibilă, se stabileste astfel:
a) determinarea activului brut al mostenirii, prin însumarea valorii bunurilor
existente în patrimoniul succesoral la data deschiderii mostenirii;
b) determinarea activului net al mostenirii, prin scăderea pasivului succesoral din
activul brut;
c) reunirea fictivă, doar pentru calcul, la activul net, a valorii donatiilor făcute de cel
care lasă mostenirea.
(2) În vederea aplicării alin. (1) lit. c), se ia în considerare valoarea la data
deschiderii mostenirii a bunurilor donate, tinându-se însă cont de starea lor în
momentul donatiei, din care se scade valoarea sarcinilor asumate prin contractele de
donatie. Dacă bunurile au fost înstrăinate de donatar, se tine seama de valoarea lor
la data înstrăinării. Dacă bunurile donate au fost înlocuite cu altele, se tine cont de
valoarea, la data deschiderii mostenirii, a bunurilor intrate în patrimoniu si de starea
lor la momentul dobândirii. Totusi, dacă devalorizarea bunurilor intrate în patrimoniu
era inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii lor, înlocuirea bunurilor nu este
luată în considerare. În măsura în care bunul donat sau cel care l-a înlocuit pe acesta
a pierit fortuit, indiferent de data pieirii, donatia nu se va supune reunirii fictive. Sumele
de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflatiei, corespunzător perioadei
cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului si data deschiderii mostenirii.
(3) Nu se va tine seama în stabilirea rezervei de darurile obisnuite, de donatiile
remuneratorii si, în măsura în care nu sunt excesive, nici de sumele cheltuite pentru
întretinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea profesională a descendentilor, a
părintilor sau a sotului si nici de cheltuielile de nuntă.
(4) Până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori
un ascendent privilegiat sau către sotul supravietuitor este prezumată a fi donatie
dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitatiei sau în schimbul
întretinerii pe viată ori a unei rente viagere. Prezumtia operează numai în favoarea
descendentilor, ascendentilor privilegiati si a sotului supravietuitor ai defunctului, dacă
acestia nu au consimtit la înstrăinare.
(5) Rezerva succesorală si cotitatea disponibilă se calculează în functie de
valoarea stabilită potrivit alin. (1). La stabilirea rezervei nu se tine seama de cei
care au renuntat la mostenire, cu exceptia celor obligati la raport potrivit art. 1.146
alin. (2).
Modul de operare
Art. 1.092. - După deschiderea mostenirii, liberalitătile care încalcă rezerva
succesorală sunt supuse reductiunii, la cerere.
Persoanele care pot cere
reductiunea
Art. 1.093. - Reductiunea liberalitătilor excesive poate fi cerută numai de către
mostenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum si de către creditorii chirografari ai
mostenitorilor rezervatari.
Căile de realizare a reductiunii
Art. 1.094. - (1) Reductiunea liberalitătilor excesive se poate realiza prin buna
învoială a celor interesati.
(2) În lipsa unei asemenea învoieli, reductiunea poate fi invocată în fata instantei
de judecată pe cale de exceptie sau pe cale de actiune, după caz.
(3) În cazul pluralitătii de mostenitori rezervatari, reductiunea operează numai în
limita cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut-o si profită numai acestuia.
Termenul de prescriptie
Art. 1.095. - (1) Dreptul la actiunea în reductiune a liberalitătilor excesive se
prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii mostenirii sau, după caz, de la data
la care mostenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul
liberalitătilor.
(2) În cazul liberalitătilor excesive a căror existentă nu a fost cunoscută de
mostenitorii rezervatari, termenul de prescriptie începe să curgă de la data când au
cunoscut existenta acestora si caracterul lor excesiv.
(3) Exceptia de reductiune este imprescriptibilă extinctiv.
Ordinea reductiunii
Art. 1.096. - (1) Legatele se reduc înaintea donatiilor.
(2) Legatele se reduc toate deodată si proportional, afară dacă testatorul a dispus
că anumite legate vor avea preferintă, caz în care vor fi reduse mai întâi celelalte
legate.
(3) Donatiile se reduc succesiv, în ordinea inversă a datei lor, începând cu cea mai
nouă.
(4) Donatiile concomitente se reduc toate deodată si proportional, afară dacă
donatorul a dispus că anumite donatii vor avea preferintă, caz în care vor fi reduse mai
întâi celelalte donatii.
(5) Dacă beneficiarul donatiei care ar trebui redusă este insolvabil, se va proceda
la reductiunea donatiei anterioare.
Efectele reductiunii
Art. 1.097. - (1) Reductiunea are ca efect ineficacitatea legatelor sau, după caz,
desfiintarea donatiilor în măsura necesară întregirii rezervei succesorale.
(2) Întregirea rezervei, ca urmare a reductiunii, se realizează în natură.
(3) Reductiunea se realizează prin echivalent în cazul în care, înainte de
deschiderea mostenirii, donatarul a înstrăinat bunul ori a constituit asupra lui drepturi
reale, precum si atunci când bunul a pierit dintr-o cauză imputabilă donatarului.
(4) Când donatia supusă reductiunii a fost făcută unui mostenitor rezervatar care
nu este obligat la raportul donatiei, acesta va putea păstra în contul rezervei sale
partea care depăseste cotitatea disponibilă.
(5) Dacă donatarul este un succesibil obligat la raport, iar obiectul donatiei este un
imobil si partea supusă reductiunii reprezintă mai putin de jumătate din valoarea
imobilului, donatarul rezervatar poate păstra imobilul, iar reductiunea necesară
întregirii rezervei celorlalti mostenitori rezervatari se va face prin luare mai putin sau
prin echivalent bănesc.
(6) În cazul întregirii rezervei în natură, gratificatul păstrează fructele părtii din bun
care depăseste cotitatea disponibilă, percepute până la data la care cei îndreptătiti au
cerut reductiunea.
Reductiunea unor liberalităti
speciale
Art. 1.098. - (1) Dacă donatia sau legatul are ca obiect un uzufruct, uz ori abitatie
sau o rentă ori întretinere viageră, mostenitorii rezervatari au facultatea fie de a
executa liberalitatea astfel cum a fost stipulată, fie de a abandona proprietatea cotitătii
disponibile în favoarea beneficiarului liberalitătii, fie de a solicita reductiunea potrivit
dreptului comun.
(2) Dacă mostenitorii rezervatari nu se înteleg asupra optiunii, reductiunea se va
face potrivit dreptului comun.
Imputarea liberalitătilor
Art. 1.099. - (1) Dacă beneficiarul liberalitătii nu este mostenitor rezervatar,
liberalitatea primită se impută asupra cotitătii disponibile, iar dacă o depăseste, este
supusă reductiunii.
(2) Dacă gratificatul este mostenitor rezervatar si liberalitatea nu este supusă
raportului, ea se impută asupra cotitătii disponibile. Dacă este cazul, excedentul se
impută asupra cotei de rezervă la care are dreptul gratificatul si, dacă o depăseste,
este supus reductiunii.
(3) Dacă gratificatul este mostenitor rezervatar si liberalitatea este supusă
raportului, ea se impută asupra rezervei celui gratificat, iar dacă există, excedentul se
impută asupra cotitătii disponibile, afară de cazul în care dispunătorul a stipulat
imputarea sa asupra rezervei globale. În acest ultim caz, numai partea care
excedează rezervei globale se impută asupra cotitătii disponibile. În toate cazurile,
dacă se depăseste cotitatea disponibilă, liberalitatea este supusă reductiunii.
(4) Dacă există mai multe liberalităti, imputarea se face potrivit alin. (1)-(3), tinând
seama si de ordinea reductiunii liberalitătilor excesive.
TITLUL IV
Transmisiunea si partajul mostenirii
CAPITOLUL I
Transmisiunea mostenirii
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
Notiunile de optiune succesorală
si de succesibil
Art. 1.100. - (1) Cel chemat la mostenire în temeiul legii sau al vointei defunctului
poate accepta mostenirea sau poate renunta la ea.
(2) Prin succesibil se întelege persoana care îndeplineste conditiile prevăzute de
lege pentru a putea mosteni, dar care nu si-a exercitat încă dreptul de optiune
succesorală.
Caracterele juridice ale optiunii
Art. 1.101. - Sub sanctiunea nulitătii absolute, optiunea succesorală este
indivizibilă si nu poate fi afectată de nicio modalitate.
Vocatia multiplă la mostenire
Art. 1.102. - (1) Mostenitorul care, în baza legii sau a testamentului, cumulează
mai multe vocatii la mostenire are, pentru fiecare dintre ele, un drept de optiune
distinct.
(2) Legatarul chemat la mostenire si ca mostenitor legal îsi va putea exercita
optiunea în oricare dintre aceste calităti. Dacă, desi nu a fost încălcată rezerva, din
testament rezultă că defunctul a dorit să diminueze cota ce i s-ar fi cuvenit legatarului
ca mostenitor legal, acesta din urmă poate opta doar ca legatar.
Termenul de optiune succesorală
Art. 1.103. - (1) Dreptul de optiune succesorală se exercită în termen de un an
de la data deschiderii mostenirii.
(2) Termenul de optiune curge:
a) de la data nasterii celui chemat la mostenire, dacă nasterea s-a produs după
deschiderea mostenirii;
b) de la data înregistrării mortii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face
în temeiul unei hotărâri judecătoresti de declarare a mortii celui care lasă mostenirea,
afară numai dacă succesibilul a cunoscut faptul mortii sau hotărârea de declarare a
mortii la o dată anterioară, caz în care termenul curge de la această din urmă dată;
c) de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său,
dacă testamentul cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea mostenirii;
d) de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de
rudenie pe care se întemeiază vocatia sa la mostenire, dacă această dată este
ulterioară deschiderii mostenirii.
(3) Termenului prevăzut la alin. (1) i se aplică prevederile cuprinse în cartea a VI-a
referitoare la suspendarea si repunerea în termenul de prescriptie extinctivă.
Prorogarea termenului
Art. 1.104. - (1) În cazul în care succesibilul a cerut întocmirea inventarului
anterior exercitării dreptului de optiune succesorală, termenul de optiune nu se va
împlini mai devreme de două luni de la data la care i se comunică procesul-verbal de
inventariere.
(2) Pe durata efectuării inventarului, succesibilul nu poate fi considerat mostenitor,
cu exceptia cazului în care a acceptat mostenirea.
Retransmiterea dreptului de
optiune
Art. 1.105. - (1) Mostenitorii celui care a decedat fără a fi exercitat dreptul de
optiune succesorală îl exercită separat, fiecare pentru partea sa, în termenul aplicabil
dreptului de optiune privind mostenirea autorului lor.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), partea succesibilului care renuntă profită celorlalti
mostenitori ai autorului său.
SECTIUNEA a 2-a
Acceptarea mostenirii
Libertatea acceptării mostenirii
Art. 1.106. - Nimeni nu poate fi obligat să accepte o mostenire ce i se cuvine.
Acceptarea mostenirii de către
creditori
Art. 1.107. - Creditorii succesibilului pot accepta mostenirea, pe cale oblică, în
limita îndestulării creantei lor.
Felurile acceptării
Art. 1.108. - (1) Acceptarea poate fi expresă sau tacită.
(2) Acceptarea este expresă când succesibilul îsi însuseste explicit titlul sau
calitatea de mostenitor printr-un înscris autentic sau sub semnătură privată.
(3) Acceptarea este tacită când succesibilul face un act sau fapt pe care nu ar
putea să îl facă decât în calitate de mostenitor.
Înregistrarea actelor de acceptare
Art. 1.109. - În situatia în care acceptarea este făcută printr-un înscris autentic,
declaratia de acceptare se va înscrie în registrul national notarial, tinut în format
electronic, potrivit legii.
Actele cu valoare de acceptare
tacită
Art. 1.110. - (1) Actele de dispozitie juridică privind o parte sau totalitatea
drepturilor asupra mostenirii atrag acceptarea tacită a acesteia. Sunt astfel de acte:
a) înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, de către succesibil a drepturilor asupra
mostenirii;
b) renuntarea, chiar gratuită, în folosul unuia sau mai multor mostenitori
determinati;
c) renuntarea la mostenire, cu titlu oneros, chiar în favoarea tuturor
comostenitorilor sau mostenitorilor subsecventi.
(2) De asemenea, pot avea valoare de acceptare tacită a mostenirii actele de
dispozitie, administrare definitivă ori folosintă a unor bunuri din mostenire.
(3) Actele de conservare, supraveghere si de administrare provizorie nu valorează
acceptare, dacă din împrejurările în care acestea s-au efectuat nu rezultă că
succesibilul si-a însusit prin ele calitatea de mostenitor.
(4) Sunt considerate a fi de administrare provizorie actele de natură urgentă a
căror îndeplinire este necesară pentru normala punere în valoare, pe termen scurt, a
bunurilor mostenirii.
Declaratia de neacceptare
Art. 1.111. - Succesibilul care intentionează să îndeplinească un act ce poate
avea semnificatia acceptării mostenirii, dar care doreste ca prin aceasta să nu fie
considerat acceptant, trebuie să dea în acest sens, anterior îndeplinirii actului, o
declaratie autentică notarială.
Prezumtia de renuntare
Art. 1.112. - Este prezumat, până la proba contrară, că a renuntat la mostenire
succesibilul care, desi cunostea deschiderea mostenirii si calitatea lui de succesibil ca
urmare a notificării sale în conditiile legii, nu acceptă mostenirea în termenul prevăzut
la art. 1.103.
Reducerea termenului de optiune
Art. 1.113. - (1) Pentru motive temeinice, la cererea oricărei persoane interesate,
un succesibil poate fi obligat, cu aplicarea procedurii prevăzute de lege pentru
ordonanta presedintială, să îsi exercite dreptul de optiune succesorală înăuntrul unui
termen stabilit de instanta judecătorească, mai scurt decât cel prevăzut la art. 1.103.
(2) Succesibilul care nu optează în termenul stabilit de instanta judecătorească
este considerat că a renuntat la mostenire.
Efectele acceptării
Art. 1.114. - (1) Acceptarea consolidează transmisiunea mostenirii realizată de
plin drept la data decesului.
(2) Mostenitorii legali si legatarii universali sau cu titlu universal răspund pentru
datoriile si sarcinile mostenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral,
proportional cu cota fiecăruia.
(3) Legatarul cu titlu particular nu este obligat să suporte datoriile si sarcinile
mostenirii. Prin exceptie, el răspunde pentru pasivul mostenirii, însă numai cu bunul
sau bunurile ce formează obiectul legatului, dacă:
a) testatorul a dispus în mod expres în acest sens;
b) dreptul lăsat prin legat are ca obiect o universalitate, cum ar fi o mostenire
culeasă de către testator si nelichidată încă;
c) celelalte bunuri ale mostenirii sunt insuficiente pentru plata datoriilor si sarcinilor
mostenirii.
(4) În cazul înstrăinării bunurilor mostenirii după deschiderea acesteia, bunurile
intrate în patrimoniul succesoral prin efectul subrogatiei pot fi afectate stingerii
datoriilor si sarcinilor mostenirii.
Întocmirea inventarului
Art. 1.115. - (1) Succesibilii, creditorii mostenirii si orice persoană interesată pot
cere notarului competent să dispună efectuarea unui inventar al bunurilor din
patrimoniul succesoral, toate cheltuielile care se vor face în acest scop fiind în sarcina
mostenirii.
(2) Dacă succesibilii sau persoanele care detin bunuri din patrimoniul succesoral
se opun, efectuarea inventarului este dispusă de către instanta judecătorească de la
locul deschiderii mostenirii.
(3) Inventarul se efectuează de către persoana desemnată prin acordul
succesibililor si al creditorilor sau, în lipsa unui asemenea acord, de către persoana
desemnată fie de notar, fie, după caz, de instanta de judecată competentă.
Procesul-verbal de inventariere
Art. 1.116. - (1) Procesul-verbal de inventariere cuprinde enumerarea, descrierea
si evaluarea provizorie a bunurilor ce se aflau în posesia defunctului la data deschiderii
mostenirii.
(2) Bunurile a căror proprietate este contestată se vor mentiona separat.
(3) În inventar se cuprind mentiuni privind pasivul succesoral.
(4) Bunurile mostenirii care se găsesc în posesia altei persoane vor fi inventariate
cu precizarea locului unde se află si a motivului pentru care se găsesc acolo.
(5) În cazul în care, cu ocazia inventarierii, se va găsi vreun testament lăsat de
defunct, acesta va fi vizat spre neschimbare si va fi depus în depozit la biroul notarului
public.
(6) Inventarul se semnează de cel care l-a întocmit, de succesibilii aflati la locul
inventarului, iar în lipsa acestora sau în cazul refuzului lor de a semna, inventarul va
fi semnat de 2 martori.
Măsurile speciale de conservare
a bunurilor
Art. 1.117. - (1) Dacă există pericol de înstrăinare, pierdere, înlocuire sau
distrugere a bunurilor, notarul va putea pune bunurile sub sigiliu sau le va preda unui
custode.
(2) Poate fi numit custode, cu acordul tuturor celor interesati, unul dintre succesibili,
iar în caz contrar, o altă persoană aleasă de către notar.
(3) În cazul în care conservarea bunurilor mostenirii necesită anumite cheltuieli,
acestea vor fi făcute, cu încuviintarea notarului, de către custodele prevăzut la alin. (1)
sau, în lipsa custodelui, de un curator special, numit de notar pentru administrarea
bunurilor.
(4) Bunurile date în custodie sau în administrare se predau pe bază de proces-
verbal semnat de notar si de custode sau curator. Dacă predarea are loc concomitent
cu inventarierea, se va face mentiune în procesul-verbal, un exemplar al acestuia
predându-se custodelui sau curatorului.
(5) Custodele sau curatorul este obligat să restituie bunurile si să dea socoteală
notarului asupra cheltuielilor de conservare sau administrare a acestor bunuri la
finalizarea procedurii succesorale sau atunci când notarul consideră necesar.
Măsurile speciale privind sumele
de bani si alte valori
Art. 1.118. - (1) Dacă în timpul efectuării inventarului se vor găsi sume de bani,
hârtii de valoare, cecuri sau alte valori, se vor depune în depozitul notarial sau la o
institutie specializată, făcându-se mentiune despre aceasta si în procesul-verbal de
inventariere.
(2) Din sumele de bani găsite la inventariere se vor lăsa mostenitorilor sau celor
care locuiau cu defunctul si gospodăreau împreună cu acesta sumele necesare
pentru:
a) întretinerea persoanelor ce erau în sarcina celui decedat, pentru maximum
6 luni;
b) plata sumelor datorate în baza contractelor individuale de muncă sau pentru
plata asigurărilor sociale;
c) acoperirea cheltuielilor pentru conservarea si administrarea bunurilor mostenirii.
Acceptarea fortată
Art. 1.119. - (1) Succesibilul care, cu rea-credintă, a sustras ori a ascuns bunuri
din patrimoniul succesoral sau a ascuns o donatie supusă raportului ori reductiunii
este considerat că a acceptat mostenirea, chiar dacă anterior renuntase la ea. El nu
va avea însă niciun drept cu privire la bunurile sustrase sau ascunse si, după caz, va
fi obligat să raporteze ori să reducă donatia ascunsă fără a participa la distribuirea
bunului donat.
(2) Mostenitorul aflat în situatia prevăzută la alin. (1) este tinut să plătească datoriile
si sarcinile mostenirii proportional cu cota sa din mostenire, inclusiv cu propriile sale
bunuri.
SECTIUNEA a 3-a
Renuntarea la mostenire
Forma renuntării
Art. 1.120. - (1) Renuntarea la mostenire nu se presupune.
(2) Declaratia de renuntare se face în formă autentică la orice notar public sau,
după caz, la misiunile diplomatice si oficiile consulare ale României, în conditiile si
limitele prevăzute de lege.
(3) Pentru informarea tertilor, declaratia de renuntare se va înscrie, pe cheltuiala
renuntătorului, în registrul national notarial, tinut în format electronic, potrivit legii.
Efectele renuntării
Art. 1.121. - (1) Succesibilul care renuntă este considerat că nu a fost niciodată
mostenitor.
(2) Partea renuntătorului profită mostenitorilor pe care i-ar fi înlăturat de la
mostenire sau celor a căror parte ar fi diminuat-o dacă ar fi acceptat mostenirea.
Renuntarea frauduloasă
Art. 1.122. - (1) Creditorii succesibilului care a renuntat la mostenire în frauda lor
pot cere instantei revocarea renuntării în ceea ce îi priveste, însă numai în termen de
3 luni de la data la care au cunoscut renuntarea.
(2) Admiterea actiunii în revocare produce efectele acceptării mostenirii de către
succesibilul debitor numai în privinta creditorului reclamant si în limita creantei
acestuia.
Revocarea renuntării
Art. 1.123. - (1) În tot cursul termenului de optiune, renuntătorul poate revoca
renuntarea, dacă mostenirea nu a fost deja acceptată de alti succesibili care au
vocatie la partea care i-ar reveni, dispozitiile art. 1.120 aplicându-se în mod
corespunzător.
(2) Revocarea renuntării valorează acceptare, bunurile mostenirii fiind preluate în
starea în care se găsesc si sub rezerva drepturilor dobândite de terti asupra acelor
bunuri.
Termenul de prescriptie
Art. 1.124. - Dreptul la actiunea în anularea acceptării sau renuntării se prescrie
în termen de 6 luni, calculat în caz de violentă de la încetarea acesteia, iar în celelalte
cazuri din momentul în care titularul dreptului la actiune a cunoscut cauza de nulitate
relativă.
SECTIUNEA a 4-a
Sezina
Notiunea
Art. 1.125. - Pe lângă stăpânirea de fapt exercitată asupra patrimoniului
succesoral, sezina le conferă mostenitorilor si dreptul de a administra acest patrimoniu
si de a exercita drepturile si actiunile defunctului.
Mostenitorii sezinari
Art. 1.126. - (1) Sunt mostenitori sezinari sotul supravietuitor, descendentii si
ascendentii privilegiati, iar în lipsa acestora, colateralii privilegiati.
(2) Până la atestarea calitătii de mostenitor prin certificatul de mostenitor sau
hotărârea judecătorească, mostenitorii sezinari dobândesc de drept stăpânirea de
fapt a mostenirii.
Dobândirea sezinei de către
mostenitorii legali nesezinari
Art. 1.127. - (1) Mostenitorii legali nesezinari intră în stăpânirea de fapt a
mostenirii numai prin eliberarea certificatului de mostenitor, dar cu efect retroactiv din
ziua deschiderii mostenirii.
(2) Până la intrarea în stăpânirea de fapt a mostenirii, mostenitorul legal nesezinar
nu poate fi urmărit în calitate de mostenitor.
Intrarea legatarului universal
sau cu titlu universal în
stăpânirea mostenirii
Art. 1.128. - (1) Legatarul universal poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a
mostenirii de la mostenitorii rezervatari. Dacă asemenea mostenitori nu există sau
refuză, legatarul universal intră în stăpânirea mostenirii prin eliberarea certificatului
de mostenitor.
(2) Legatarul cu titlu universal poate cere intrarea în stăpânirea de fapt a mostenirii
de la mostenitorii rezervatari sau, după caz, de la legatarul universal intrat în
stăpânirea mostenirii ori de la mostenitorii legali nerezervatari care au intrat în
stăpânirea mostenirii, fie de drept, fie prin eliberarea certificatului de mostenitor. Dacă
asemenea mostenitori nu există sau refuză, legatarul cu titlu universal intră în
stăpânirea mostenirii prin eliberarea certificatului de mostenitor.
Predarea legatului cu titlu
particular
Art. 1.129. - Legatarul cu titlu particular intră în posesia obiectului legatului din
ziua în care acesta i-a fost predat de bunăvoie sau, în lipsă, din ziua depunerii la
instantă a cererii de predare.
SECTIUNEA a 5-a
Petitia de ereditate
Persoanele care pot obtine
recunoasterea calitătii de
mostenitor
Art. 1.130. - Mostenitorul cu vocatie universală sau cu titlu universal poate obtine
oricând recunoasterea calitătii sale de mostenitor contra oricărei persoane care,
pretinzând că se întemeiază pe titlul de mostenitor, posedă toate sau o parte din
bunurile din patrimoniul succesoral.
Efectele recunoasterii calitătii
de mostenitor
Art. 1.131. - (1) Recunoasterea calitătii de mostenitor îl obligă pe detinătorul fără
titlu al bunurilor din patrimoniul succesoral la restituirea acestor bunuri cu aplicarea
regulilor prevăzute la art. 1.635-1.649.
(2) În privinta actelor juridice încheiate între detinătorul fără titlu al bunurilor
succesorale si terti, dispozitiile art. 960 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
SECTIUNEA a 6-a
Certificatul de mostenitor
Notiunea
Art. 1.132. - Certificatul de mostenitor se eliberează de către notarul public si
cuprinde constatări referitoare la patrimoniul succesoral, numărul si calitatea
mostenitorilor si cotele ce le revin din acest patrimoniu, precum si alte mentiuni
prevăzute de lege.
Efectele
Art. 1.133. - (1) Certificatul de mostenitor face dovada calitătii de mostenitor,
precum si a cotei sau a bunurilor care se cuvin fiecărui mostenitor în parte.
(2) În vederea stabilirii componentei patrimoniului succesoral, notarul public
procedează, mai întâi, la lichidarea regimului matrimonial.
Nulitatea
Art. 1.134. - Cei care se consideră vătămati în drepturile lor prin eliberarea
certificatului de mostenitor pot cere instantei judecătoresti constatarea sau, după caz,
declararea nulitătii acestuia si stabilirea drepturilor lor, conform legii.
CAPITOLUL II
Mostenirea vacantă
Notiunea
Art. 1.135. - (1) Dacă nu sunt mostenitori legali sau testamentari, mostenirea
este vacantă.
(2) Dacă prin legat s-a atribuit numai o parte a mostenirii si nu există mostenitori
legali ori vocatia acestora a fost restrânsă ca efect al testamentului lăsat de defunct,
partea din mostenire rămasă neatribuită este vacantă.
Administrarea provizorie
a bunurilor mostenirii
Art. 1.136. - Dacă există indicii că mostenirea urmează a fi declarată vacantă,
notarul public încunostintează organul care reprezintă comuna, orasul sau, după caz,
municipiul, iar acest organ are obligatia să încredinteze, de îndată, administrarea
provizorie a bunurilor din patrimoniul succesoral unui curator special desemnat.
Somarea succesibililor
Art. 1.137. - (1) Dacă în termen de un an si 6 luni de la deschiderea mostenirii
nu s-a înfătisat niciun succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va
soma pe toti succesibilii, printr-o publicatie făcută la locul deschiderii mostenirii, la
locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum si într-un ziar de largă
circulatie, pe cheltuiala mostenirii, să se înfătiseze la biroul său în termen de cel mult
două luni de la publicare.
(2) Dacă niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicatie, notarul va
constata că mostenirea este vacantă.
Dreptul de a culege mostenirea
vacantă
Art. 1.138. - Mostenirile vacante revin comunei, orasului sau, după caz,
municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii mostenirii
si intră în domeniul lor privat. Este considerată nescrisă orice dispozitie testamentară
care, fără a stipula transmiterea bunurilor mostenirii, urmăreste să înlăture această
regulă.
Intrarea în stăpânirea mostenirii
vacante si răspunderea pentru
pasiv
Art. 1.139. - (1) Comuna, orasul sau, după caz, municipiul intră în stăpânirea de
fapt a mostenirii de îndată ce toti succesibilii cunoscuti au renuntat la mostenire ori,
la împlinirea termenului prevăzut la art. 1.137, dacă niciun mostenitor nu este
cunoscut. Mostenirea se dobândeste retroactiv de la data deschiderii sale.
(2) Comuna, orasul sau, după caz, municipiul suportă pasivul mostenirii vacante
numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral.
Desfiintarea vacantei mostenirii
Art. 1.140. - Dacă, desi s-a constatat vacanta mostenirii, există mostenitori, atunci
acestia pot exercita petitia de ereditate împotriva comunei, orasului sau, după caz,
municipiului.
CAPITOLUL III
Amintirile de familie
Bunurile care constituie amintiri
de familie
Art. 1.141. - (1) Constituie amintiri de familie bunurile ce au apartinut membrilor
familiei si stau mărturie istoriei acesteia.
(2) Sunt incluse în această categorie bunuri precum corespondenta purtată de
membrii familiei, arhivele familiale, decoratiile, armele de colectie, portretele de familie,
documentele, precum si orice alte bunuri cu semnificatie morală deosebită pentru
respectiva familie.
Regimul juridic al amintirilor
de familie
Art. 1.142. - (1) Mostenitorii pot iesi din indiviziune cu privire la bunurile care
constituie amintiri de familie numai prin partaj voluntar.
(2) În cazul în care nu se realizează partajul voluntar, bunurile care constituie
amintiri de familie rămân în indiviziune.
(3) Pe durata indiviziunii, prin acordul mostenitorilor sau, în lipsa acestuia, prin
hotărârea instantei, amintirile de familie sunt depozitate în interesul familiei la unul ori
mai multi dintre mostenitori sau în locul convenit de ei.
(4) Mostenitorul desemnat ca depozitar poate revendica bunurile care constituie
amintiri de familie de la cel care le detine pe nedrept, dar nu le poate înstrăina,
împrumuta sau da în locatiune fără acordul unanim al coindivizarilor.
CAPITOLUL IV
Partajul succesoral si raportul
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale referitoare la partajul succesoral
Starea de indiviziune
Art. 1.143. - (1) Nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Mostenitorul
poate cere oricând iesirea din indiviziune, chiar si atunci când există conventii sau
clauze testamentare care prevăd altfel.
(2) Dispozitiile art. 669-686 se aplică si partajului succesoral în măsura în care
nu sunt incompatibile cu acesta.
Partajul voluntar
Art. 1.144. - (1) Dacă toti mostenitorii sunt prezenti si au capacitate de exercitiu
deplină, partajul se poate realiza prin bună învoială, în forma si prin actul pe care
părtile le convin. Dacă printre bunurile succesorale se află imobile, conventia de partaj
trebuie încheiată în formă autentică, sub sanctiunea nulitătii absolute.
(2) Dacă nu sunt prezenti toti mostenitorii ori dacă printre ei se află minori sau
persoane puse sub interdictie judecătorească ori persoane dispărute, atunci se vor
pune sigilii pe bunurile mostenirii în cel mai scurt termen, iar partajul voluntar se va
realiza cu respectarea regulilor referitoare la protectia persoanelor lipsite de capacitate
de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restrânsă ori privitoare la persoanele
dispărute.
Măsurile conservatorii
Art. 1.145. - Bunurile mostenirii pot să facă obiectul unor măsuri conservatorii, în
tot sau în parte, la cererea persoanelor interesate, în conditiile legii.
SECTIUNEA a 2-a
Raportul donatiilor
Notiunea
Art. 1.146. - (1) Raportul donatiilor este obligatia pe care o au între ei sotul
supravietuitor si descendentii defunctului care vin efectiv si împreună la mostenirea
legală de a readuce la mostenire bunurile care le-au fost donate fără scutire de raport
de către cel ce lasă mostenirea.
(2) În lipsă de stipulatie contrară din partea donatorului, cei mentionati la alin. (1)
sunt obligati la raport numai dacă ar fi avut vocatie concretă la mostenirea defunctului
în cazul în care aceasta s-ar fi deschis la data donatiei.
Scutirea de raport a renuntătorului
la mostenirea legală
Art. 1.147. - (1) În caz de renuntare la mostenirea legală, descendentul sau sotul
supravietuitor nu mai are obligatia de raport, putând păstra liberalitatea primită în
limitele cotitătii disponibile.
(2) Prin stipulatie expresă în contractul de donatie, donatarul poate fi obligat la
raportul donatiei si în cazul renuntării la mostenire. În acest caz, donatarul va readuce
la mostenire numai valoarea bunului donat care depăseste partea din bunurile
defunctului la care ar fi avut dreptul ca mostenitor legal.
Persoanele care pot cere raportul
donatiei
Art. 1.148. - Dreptul de a cere raportul îl au numai descendentii si sotul
supravietuitor, precum si, pe cale oblică, creditorii personali ai acestora.
Caracterul personal al obligatiei
de raport
Art. 1.149. - (1) Mostenitorul datorează raportul numai pentru donatiile pe care
le-a primit personal de la donator.
(2) Dacă descendentul donatarului vine în nume propriu la mostenirea donatorului,
nu este obligat să raporteze donatia făcută ascendentului său, chiar dacă a acceptat
mostenirea acestuia din urmă.
(3) Descendentul care vine la mostenire prin reprezentare succesorală este obligat
să raporteze donatia primită de la defunct de către ascendentul său pe care îl
reprezintă, chiar dacă nu l-a mostenit pe acesta din urmă.
Exceptiile de la obligatia de raport
Art. 1.150. - (1) Nu sunt supuse raportului:
a) donatiile pe care defunctul le-a făcut cu scutire de raport. Scutirea poate fi făcută
prin chiar actul de donatie sau printr-un act ulterior, întocmit în una dintre formele
prevăzute pentru liberalităti;
b) donatiile deghizate sub forma unor înstrăinări cu titlu oneros sau efectuate prin
persoane interpuse, cu exceptia cazului în care se dovedeste că cel care a lăsat
mostenirea a urmărit un alt scop decât scutirea de raport;
c) darurile obisnuite, donatiile remuneratorii si, în măsura în care nu sunt excesive,
sumele cheltuite pentru întretinerea sau, dacă este cazul, pentru formarea
profesională a descendentilor, a părintilor sau a sotului si nici cheltuielile de nuntă, în
măsura în care cel care lasă mostenirea nu a dispus altfel;
d) fructele culese, veniturile scadente până în ziua deschiderii mostenirii si
echivalentul bănesc al folosintei exercitate de donatar asupra bunului donat.
(2) De asemenea, raportul nu este datorat nici în cazul în care bunul donat a pierit
fără culpa donatarului. Cu toate acestea, dacă bunul a fost reconstituit prin folosirea
unei indemnizatii încasate ca urmare a pieirii sale, donatarul este tinut să facă raportul
bunului în măsura în care indemnizatia a servit la reconstituirea acelui bun. În cazul
în care indemnizatia nu a fost utilizată în acest scop, ea însăsi este supusă raportului.
Dacă indemnizatia rezultă dintr-un contract de asigurare, aceasta se raportează
numai în măsura în care depăseste cuantumul total al primelor plătite de donatar.
Modul de efectuare a raportului
Art. 1.151. - (1) Raportul se face prin echivalent. Este considerată ca nescrisă
dispozitia care impune donatarului raportul în natură.
(2) Cu toate acestea, donatarul poate efectua raportul în natură dacă la data cererii
de raport este încă proprietarul bunului si nu l-a grevat cu o sarcină reală si nici nu
l-a dat în locatiune pentru o perioadă mai mare de 3 ani.
(3) Raportul prin echivalent se poate realiza prin preluare, prin imputatie sau în
bani.
(4) Raportul prin preluare se realizează prin luarea din masa succesorală de către
mostenitorii îndreptătiti la raport a unor bunuri, pe cât posibil de aceeasi natură si
calitate cu cele care au format obiectul donatiei, tinând seama de cotele succesorale
ale fiecăruia.
(5) În cazul raportului prin imputatie, valoarea donatiei se scade din partea
mostenitorului obligat la raport.
(6) În cazul raportului în bani, cel obligat la raport va depune la dispozitia celorlalti
mostenitori o sumă de bani care reprezintă diferenta dintre valoarea bunului donat si
partea din această valoare ce corespunde cotei sale succesorale.
Căile de realizare a raportului.
Prescriptia
Art. 1.152. - (1) Raportul se poate realiza prin bună învoială sau pe cale
judecătorească fie printr-o actiune separată, fie printr-o cerere incidentală formulată
în cadrul procesului de partaj.
(2) Raportul cerut de unul dintre mostenitori profită si celorlalti mostenitori
îndreptătiti să solicite raportul, cu exceptia celor care au renuntat în mod expres la
raport.
(3) Dreptul la actiunea prin care se solicită raportul se prescrie în termen de 3 ani
de la data la care cel îndreptătit să ceară raportul a cunoscut donatia, dar nu mai
devreme de data deschiderii mostenirii sau de data la care bunul donat i-a fost predat
celui obligat la raport, dacă această dată este ulterioară deschiderii mostenirii.
Evaluarea bunului în cazul
raportului prin echivalent
Art. 1.153. - (1) În vederea efectuării raportului prin echivalent, se ia în
considerare valoarea bunului donat la momentul judecătii, tinându-se însă cont de
starea lui în momentul donatiei, din care se scade valoarea, la momentul judecătii, a
sarcinilor asumate prin contractul de donatie.
(2) Dacă bunul a fost înstrăinat de donatar anterior cererii de raport, se tine seama
de valoarea lui la data înstrăinării. Dacă bunul donat a fost înlocuit cu altul, se tine cont
de valoarea, la data raportului, a bunului intrat în patrimoniu si de starea lui la
momentul dobândirii. Totusi, dacă devalorizarea bunului intrat în patrimoniu era
inevitabilă la data dobândirii, în virtutea naturii sale, înlocuirea bunului nu este luată
în considerare.
(3) Sumele de bani sunt supuse indexării în raport cu indicele inflatiei,
corespunzător perioadei cuprinse între data intrării lor în patrimoniul donatarului si
data realizării raportului.
Ameliorările si degradările
bunului donat în cazul raportului
în natură
Art. 1.154. - (1) Donatarul are dreptul să recupereze, proportional cu cotele
succesorale, cheltuielile rezonabile pe care le-a făcut cu lucrările adăugate, precum
si cu lucrările autonome necesare si utile până la data raportului.
(2) Totodată, donatarul este răspunzător de toate degradările si deteriorările care
au micsorat valoarea bunului ca urmare a faptei sale culpabile.
(3) Donatarul poate retine bunul până la plata efectivă a sumelor ce îi sunt datorate
pentru cheltuielile prevăzute la alin. (1), afară de cazul în care creanta lui se
compensează cu despăgubirile pe care le datorează potrivit alin. (2).
SECTIUNEA a 3-a
Plata datoriilor
Plata pasivului. Exceptiile
de la divizarea de drept
a pasivului mostenirii
Art. 1.155. - (1) Mostenitorii universali si cu titlu universal contribuie la plata
datoriilor si sarcinilor mostenirii proportional cu cota succesorală ce îi revine fiecăruia.
(2) Înainte de partajul succesoral, creditorii ale căror creante provin din
conservarea sau din administrarea bunurilor mostenirii ori s-au născut înainte de
deschiderea mostenirii pot cere să fie plătiti din bunurile aflate în indiviziune. De
asemenea, ei pot solicita executarea silită asupra acestor bunuri.
(3) Regula divizării de drept a pasivului succesoral nu se aplică dacă:
a) obligatia este indivizibilă;
b) obligatia are ca obiect un bun individual determinat ori o prestatie determinată
asupra unui astfel de bun;
c) obligatia este garantată cu o ipotecă sau o altă garantie reală, caz în care
mostenitorul care primeste bunul afectat garantiei va fi obligat pentru tot, însă numai
în limita valorii acelui bun, iar participarea sa la restul pasivului mostenirii se reduce
corespunzător;
d) unul dintre mostenitori este însărcinat, prin titlu, să execute singur obligatia. În
acest caz, dacă titlul îl reprezintă testamentul, scutirea celorlalti mostenitori constituie
o liberalitate, supusă reductiunii dacă este cazul.
Situatia creditorilor personali
ai mostenitorilor
Art. 1.156. - (1) Înainte de partajul succesoral, creditorii personali ai unui
mostenitor nu pot urmări partea acestuia din bunurile mostenirii.
(2) Creditorii personali ai mostenitorilor si orice persoană ce justifică un interes
legitim pot să ceară partajul în numele debitorului lor, pot pretinde să fie prezenti la
partajul prin bună învoială sau pot să intervină în procesul de partaj.
(3) Ceilalti mostenitori pot obtine respingerea actiunii de partaj introduse de către
creditor, plătind datoria în numele si pe seama mostenitorului debitor.
(4) Creditorii pot solicita revocarea partajului fără a fi obligati să dovedească frauda
copărtasilor numai dacă, desi au cerut să fie prezenti, partajul s-a realizat în lipsa lor
si fără să fi fost convocati. În toate celelalte cazuri, actiunea în revocarea partajului
rămâne supusă dispozitiilor art. 1.562.
(5) Din bunurile mostenirii atribuite la partaj, precum si din cele care le iau locul în
patrimoniul mostenitorului, creditorii mostenirii vor fi plătiti cu preferintă fată de
creditorii personali ai mostenitorului.
(6) Dispozitiile alin. (5) sunt aplicabile si legatarilor cu titlu particular ori de câte ori
obiectul legatului nu constă într-un bun individual determinat.
Regresul între mostenitori.
Insolvabilitatea unuia dintre
mostenitori
Art. 1.157. - (1) Mostenitorul universal sau cu titlu universal care, din cauza
garantiei reale sau din orice altă cauză, a plătit din datoria comună mai mult decât
partea sa are drept de regres împotriva celorlalti mostenitori, însă numai pentru partea
din datoria comună ce revenea fiecăruia, chiar si atunci când mostenitorul care a plătit
datoria ar fi fost subrogat în drepturile creditorilor.
(2) Când unul dintre mostenitorii universali sau cu titlu universal este insolvabil,
partea lui din pasivul mostenirii se împarte între toti ceilalti în proportie cu cotele
succesorale ale fiecăruia.
(3) Mostenitorul are dreptul de a cere plata creantelor pe care le are fată de
mostenire de la ceilalti mostenitori, ca orice alt creditor al mostenirii. În privinta părtii
din datorie care îi revine ca mostenitor, dispozitiile art. 1.620-1.624 sunt aplicabile.
Raportul datoriilor
Art. 1.158. - (1) Dacă, la data partajului succesoral, un mostenitor are o datorie
certă si lichidă fată de mostenire, aceasta se lichidează prin luare mai putin.
(2) Dacă mostenitorul are mai multe datorii fată de mostenire care nu sunt
acoperite cu partea sa din bunurile mostenirii, aceste datorii se sting proportional prin
raport în limita părtii respective.
(3) Raportul nu operează în privinta creantei pe care un mostenitor o are fată de
mostenire. Însă mostenitorul care este atât creditor, cât si debitor al mostenirii se poate
prevala de compensatia legală, chiar dacă nu ar fi întrunite conditiile acesteia.
(4) Prin acordul tuturor mostenitorilor, raportul datoriilor se poate realiza si înainte
de partajul succesoral.
Titlurile executorii obtinute
împotriva defunctului
Art. 1.159. - Titlurile executorii obtinute împotriva defunctului pot fi executate si
împotriva mostenitorilor săi, în conditiile prevăzute de Codul de procedură civilă.
SECTIUNEA a 4-a
Partajul de ascendent
Subiectele
Art. 1.160. - Ascendentii pot face partajul bunurilor lor între descendenti.
Formele
Art. 1.161. - (1) Partajul de ascendent se poate realiza prin donatie sau prin
testament, cu respectarea formelor, conditiilor si regulilor prevăzute de lege pentru
aceste acte juridice.
(2) Partajul realizat prin donatie nu poate avea ca obiect decât bunurile prezente.
Cuprinsul
Art. 1.162. - Dacă în partajul de ascendent nu au fost cuprinse toate bunurile
mostenirii, bunurile necuprinse se vor partaja conform legii.
Ineficacitatea
Art. 1.163. - (1) Este lovit de nulitate absolută partajul în care nu s-au cuprins toti
descendentii care îndeplinesc conditiile pentru a veni la mostenire, fie în nume propriu,
fie prin reprezentare succesorală.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplică partajului în care nu a fost inclus un descendent
care vine la mostenire prin reprezentare succesorală, însă a fost cuprins acela pe
care îl reprezintă.
(3) Dacă prin partajul de ascendent se încalcă rezerva succesorală a vreunui
descendent sau a sotului supravietuitor, sunt aplicabile dispozitiile privitoare la
reductiunea liberalitătilor excesive.
CARTEA a V-a
Despre obligatii
TITLUL I
Dispozitii generale
Continutul raportului obligational
Art. 1.164. - Obligatia este o legătură de drept în virtutea căreia debitorul este
tinut să procure o prestatie creditorului, iar acesta are dreptul să obtină prestatia
datorată.
Izvoarele obligatiilor
Art. 1.165. - Obligatiile izvorăsc din contract, act unilateral, gestiunea de afaceri,
îmbogătirea fără justă cauză, plata nedatorată, fapta ilicită, precum si din orice alt act
sau fapt de care legea leagă nasterea unei obligatii.
TITLUL II
Izvoarele obligatiilor
CAPITOLUL I
Contractul
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
Notiunea
Art. 1.166. - Contractul este acordul de vointă dintre două sau mai multe
persoane cu intentia de a constitui, modifica, transmite sau stinge un raport juridic.
Regulile aplicabile contractelor
Art. 1.167. - (1) Toate contractele se supun regulilor generale din prezentul
capitol.
(2) Regulile particulare privitoare la anumite contracte sunt prevăzute în prezentul
cod sau în legi speciale.
Regulile aplicabile contractelor
nenumite
Art. 1.168. - Contractelor nereglementate de lege li se aplică prevederile
prezentului capitol, iar dacă acestea nu sunt îndestulătoare, regulile speciale privitoare
la contractul cu care se aseamănă cel mai mult.
Libertatea de a contracta
Art. 1.169. - Părtile sunt libere să încheie orice contracte si să determine
continutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică si de bunele
moravuri.
Buna-credintă
Art. 1.170. - Părtile trebuie să actioneze cu bună-credintă atât la negocierea si
încheierea contractului, cât si pe tot timpul executării sale. Ele nu pot înlătura sau
limita această obligatie.
SECTIUNEA a 2-a
Diferite categorii de contracte
Contractul sinalagmatic
si contractul unilateral
Art. 1.171. - Contractul este sinalagmatic atunci când obligatiile născute din
acesta sunt reciproce si interdependente. În caz contrar, contractul este unilateral
chiar dacă executarea lui presupune obligatii în sarcina ambelor părti.
Contractul cu titlu oneros
si contractul cu titlu gratuit
Art. 1.172. - (1) Contractul prin care fiecare parte urmăreste să îsi procure un
avantaj în schimbul obligatiilor asumate este cu titlu oneros.
(2) Contractul prin care una dintre părti urmăreste să procure celeilalte părti un
beneficiu, fără a obtine în schimb vreun avantaj, este cu titlu gratuit.
Contractul comutativ si contractul
aleatoriu
Art. 1.173. - (1) Este comutativ contractul în care, la momentul încheierii sale,
existenta drepturilor si obligatiilor părtilor este certă, iar întinderea acestora este
determinată sau determinabilă.
(2) Este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau prin vointa părtilor, oferă cel
putin uneia dintre părti sansa unui câstig si o expune totodată la riscul unei pierderi,
ce depind de un eveniment viitor si incert.
Contractul consensual, solemn
sau real
Art. 1.174. - (1) Contractul poate fi consensual, solemn sau real.
(2) Contractul este consensual atunci când se formează prin simplul acord de
vointă al părtilor.
(3) Contractul este solemn atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii unor
formalităti prevăzute de lege.
(4) Contractul este real atunci când, pentru validitatea sa, este necesară predarea
unui bun al debitorului.
Contractul de adeziune
Art. 1.175. - Contractul este de adeziune atunci când clauzele sale esentiale sunt
impuse ori sunt redactate de una dintre părti, pentru aceasta sau ca urmare a
instructiunilor sale, cealaltă parte neavând decât să le accepte ca atare.
Contractul-cadru
Art. 1.176. - (1) Contractul-cadru este acordul prin care părtile convin să
negocieze, să încheie sau să mentină raporturi contractuale ale căror elemente
esentiale sunt determinate de acesta.
(2) Modalitatea de executare a contractului-cadru, în special termenul si volumul
prestatiilor, precum si, dacă este cazul, pretul acestora sunt precizate prin conventii
ulterioare.
Contractul încheiat cu consumatorii
Art. 1.177. - Contractul încheiat cu consumatorii este supus legilor speciale si, în
completare, dispozitiilor prezentului cod.
SECTIUNEA a 3-a
Încheierea contractului
§1. Dispozitii preliminare
Libertatea formei
Art. 1.178. - Contractul se încheie prin simplul acord de vointă al părtilor, capabile
de a contracta, dacă legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea sa
valabilă.
Conditiile esentiale pentru
validitatea contractului
Art. 1.179. - (1) Conditiile esentiale pentru validitatea unui contract sunt:
1. capacitatea de a contracta;
2. consimtământul valabil al părtilor;
3. un obiect determinat, posibil si licit;
4. o cauză valabilă a obligatiilor.
(2) În măsura în care legea prevede o anumită formă a contractului, aceasta
trebuie respectată, sub sanctiunea prevăzută de dispozitiile legale aplicabile.
§2. Capacitatea părtilor
Capacitatea părtilor
Art. 1.180. - Poate contracta orice persoană care nu este declarată incapabilă de
lege si nici oprită să încheie anumite contracte.
Regulile aplicabile
Art. 1.181. - Regulile privitoare la capacitatea de a contracta sunt reglementate
în principal în cartea I.
§3. Consimtământul
I. Formarea contractului
Încheierea contractului
Art. 1.182. - (1) Contractul se încheie prin negocierea lui de către părti sau prin
acceptarea fără rezerve a unei oferte de a contracta.
(2) Este suficient ca părtile să se pună de acord asupra elementelor esentiale ale
contractului, chiar dacă lasă unele elemente secundare spre a fi convenite ulterior ori
încredintează determinarea acestora unei alte persoane.
(3) În conditiile prevăzute la alin. (2), dacă părtile nu ajung la un acord asupra
elementelor secundare ori persoana căreia i-a fost încredintată determinarea lor nu ia
o decizie, instanta va dispune, la cererea oricăreia dintre părti, completarea
contractului, tinând seama, după împrejurări, de natura acestuia si de intentia părtilor.
Buna-credintă în negocieri
Art. 1.183. - (1) Părtile au libertatea initierii, desfăsurării si ruperii negocierilor si
nu pot fi tinute răspunzătoare pentru esecul acestora.
(2) Partea care se angajează într-o negociere este tinută să respecte exigentele
bunei-credinte. Părtile nu pot conveni limitarea sau excluderea acestei obligatii.
(3) Este contrară exigentelor bunei-credinte, între altele, conduita părtii care initiază
sau continuă negocieri fără intentia de a încheia contractul.
(4) Partea care initiază, continuă sau rupe negocierile contrar bunei-credinte
răspunde pentru prejudiciul cauzat celeilalte părti. Pentru stabilirea acestui prejudiciu
se va tine seama de cheltuielile angajate în vederea negocierilor, de renuntarea de
către cealaltă parte la alte oferte si de orice împrejurări asemănătoare.
Obligatia de confidentialitate
în negocierile precontractuale
Art. 1.184. - Când o informatie confidentială este comunicată de către o parte în
cursul negocierilor, cealaltă parte este tinută să nu o divulge si să nu o folosească în
interes propriu, indiferent dacă se încheie sau nu contractul. Încălcarea acestei
obligatii atrage răspunderea părtii în culpă.
Elementele de care depinde
încheierea contractului
Art. 1.185. - Atunci când, în timpul negocierilor, o parte insistă să se ajungă la un
acord asupra unui anumit element sau asupra unei anumite forme, contractul nu se
încheie până nu se ajunge la un acord cu privire la acestea.
Momentul si locul încheierii
contractului
Art. 1.186. - (1) Contractul se încheie în momentul si în locul în care acceptarea
ajunge la ofertant, chiar dacă acesta nu ia cunostintă de ea din motive care nu îi sunt
imputabile.
(2) De asemenea, contractul se consideră încheiat în momentul în care destinatarul
ofertei săvârseste un act sau un fapt concludent, fără a-l înstiinta pe ofertant, dacă,
în temeiul ofertei, al practicilor stabilite între părti, al uzantelor sau potrivit naturii
afacerii, acceptarea se poate face în acest mod.
Forma ofertei si a acceptării
Art. 1.187. - Oferta si acceptarea trebuie emise în forma cerută de lege pentru
încheierea valabilă a contractului.
Oferta de a contracta
Art. 1.188. - (1) O propunere constituie ofertă de a contracta dacă aceasta contine
suficiente elemente pentru formarea contractului si exprimă intentia ofertantului de a
se obliga în cazul acceptării ei de către destinatar.
(2) Oferta poate proveni de la persoana care are initiativa încheierii contractului,
care îi determină continutul sau, după împrejurări, care propune ultimul element
esential al contractului.
(3) Dispozitiile art. 1.182-1.203 se aplică în mod corespunzător si atunci când
împrejurările în care se încheie contractul nu permit identificarea ofertei sau a
acceptării.
Propunerea adresată unor
persoane nedeterminate
Art. 1.189. - (1) Propunerea adresată unor persoane nedeterminate, chiar dacă
este precisă, nu valorează ofertă, ci, după împrejurări, solicitare de ofertă sau intentie
de negociere.
(2) Cu toate acestea, propunerea valorează ofertă dacă aceasta rezultă astfel din
lege, din uzante ori, în mod neîndoielnic, din împrejurări. În aceste cazuri, revocarea
ofertei adresate unor persoane nedeterminate produce efecte numai dacă este făcută
în aceeasi formă cu oferta însăsi sau într-o modalitate care permite să fie cunoscută
în aceeasi măsură cu aceasta.
Solicitarea de oferte
Art. 1.190. - Solicitarea de a formula oferte, adresată uneia sau mai multor
persoane determinate, nu constituie, prin ea însăsi, ofertă de a contracta.
Oferta irevocabilă
Art. 1.191. - (1) Oferta este irevocabilă de îndată ce autorul ei se obligă să o
mentină un anumit termen. Oferta este, de asemenea, irevocabilă atunci când poate
fi considerată astfel în temeiul acordului părtilor, al practicilor stabilite între acestea,
al negocierilor, al continutului ofertei ori al uzantelor.
(2) Declaratia de revocare a unei oferte irevocabile nu produce niciun efect.
Termenul de acceptare
Art. 1.192. - Termenul de acceptare curge din momentul în care oferta ajunge la
destinatar.
Oferta fără termen adresată
unei persoane absente
Art. 1.193. - (1) Oferta fără termen de acceptare, adresată unei persoane care nu
este prezentă, trebuie mentinută un termen rezonabil, după împrejurări, pentru ca
destinatarul să o primească, să o analizeze si să expedieze acceptarea.
(2) Până la încheierea contractului, această ofertă poate fi revocată oricând, însă
revocarea nu împiedică încheierea contractului decât dacă ajunge la destinatar înainte
ca acesta să fi expediat acceptarea sau, în cazurile prevăzute la art. 1.186 alin. (2),
înaintea săvârsirii actului sau faptului care determină încheierea contractului.
(3) Ofertantul răspunde pentru prejudiciul cauzat prin revocarea ofertei înaintea
expirării termenului prevăzut la alin. (1).
Oferta fără termen adresată
unei persoane prezente
Art. 1.194. - (1) Oferta fără termen de acceptare, adresată unei persoane
prezente, rămâne fără efecte dacă nu este acceptată de îndată.
(2) Dispozitiile alin. (1) se aplică si în cazul ofertei transmise prin telefon sau prin
alte asemenea mijloace de comunicare la distantă.
Caducitatea ofertei
Art. 1.195. - (1) Oferta devine caducă dacă:
a) acceptarea nu ajunge la ofertant în termenul stabilit sau, în lipsă, în termenul
prevăzut la art. 1.193 alin. (1);
b) destinatarul o refuză.
(2) Decesul sau incapacitatea ofertantului atrage caducitatea ofertei irevocabile
numai atunci când natura afacerii sau împrejurările o impun.
Acceptarea ofertei
Art. 1.196. - (1) Orice act sau fapt al destinatarului constituie acceptare dacă
indică în mod neîndoielnic acordul său cu privire la ofertă, astfel cum aceasta a fost
formulată, si ajunge în termen la autorul ofertei. Dispozitiile art. 1.186 rămân aplicabile.
(2) Tăcerea sau inactiunea destinatarului nu valorează acceptare decât atunci
când aceasta rezultă din lege, din acordul părtilor, din practicile stabilite între acestea,
din uzante sau din alte împrejurări.
Acceptarea necorespunzătoare
a ofertei
Art. 1.197. - (1) Răspunsul destinatarului nu constituie acceptare atunci când:
a) cuprinde modificări sau completări care nu corespund ofertei primite;
b) nu respectă forma cerută anume de ofertant;
c) ajunge la ofertant după ce oferta a devenit caducă.
(2) Răspunsul destinatarului, exprimat potrivit alin. (1), poate fi considerat, după
împrejurări, ca o contraofertă.
Acceptarea tardivă
Art. 1.198. - (1) Acceptarea tardivă produce efecte numai dacă autorul ofertei îl
înstiintează de îndată pe acceptant despre încheierea contractului.
(2) Acceptarea făcută în termen, dar ajunsă la ofertant după expirarea termenului,
din motive neimputabile acceptantului, produce efecte dacă ofertantul nu îl înstiintează
despre aceasta de îndată.
Retragerea ofertei sau a acceptării
Art. 1.199. - Oferta sau acceptarea poate fi retrasă dacă retragerea ajunge la
destinatar anterior ori concomitent cu oferta sau, după caz, cu acceptarea.
Comunicarea ofertei, acceptării
si revocării
Art. 1.200. - (1) Oferta, acceptarea, precum si revocarea acestora produc efecte
numai din momentul în care ajung la destinatar, chiar dacă acesta nu ia cunostintă de
ele din motive care nu îi sunt imputabile.
(2) Comunicarea acceptării trebuie făcută prin mijloace cel putin la fel de rapide ca
cele folosite de ofertant, dacă din lege, din acordul părtilor, din practicile stabilite între
acestea sau din alte asemenea împrejurări nu rezultă contrariul.
Clauzele externe
Art. 1.201. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, părtile sunt tinute de clauzele
extrinseci la care contractul face trimitere.
Clauzele standard
Art. 1.202. - (1) Sub rezerva prevederilor art. 1.203, dispozitiile prezentei sectiuni
se aplică în mod corespunzător si atunci când la încheierea contractului sunt utilizate
clauze standard.
(2) Sunt clauze standard stipulatiile stabilite în prealabil de una dintre părti pentru
a fi utilizate în mod general si repetat si care sunt incluse în contract în urma negocierii
între părti.
Clauzele neuzuale
Art. 1.203. - Clauzele standard care prevăd în folosul celui care le propune
limitarea răspunderii, dreptul de a denunta unilateral contractul, de a suspenda
executarea obligatiilor sau care prevăd în detrimentul celeilalte părti decăderea din
drepturi ori din beneficiul termenului, limitarea dreptului de a opune exceptii,
restrângerea libertătii de a contracta cu alte persoane, reînnoirea tacită a contractului,
legea aplicabilă, clauze compromisorii sau prin care se derogă de la normele privitoare
la competenta instantelor judecătoresti nu produc efecte decât dacă sunt acceptate,
în mod expres, în scris, de cealaltă parte.
II. Valabilitatea consimtământului
Conditiile
Art. 1.204. - Consimtământul părtilor trebuie să fie serios, liber si exprimat în
cunostintă de cauză.
Lipsa discernământului
Art. 1.205. - (1) Este anulabil contractul încheiat de o persoană care, la momentul
încheierii acestuia, se afla, fie si numai vremelnic, într-o stare care o punea în
neputintă de a-si da seama de urmările faptei sale.
(2) Contractul încheiat de o persoană pusă ulterior sub interdictie poate fi anulat
dacă, la momentul când actul a fost făcut, cauzele punerii sub interdictie existau si
erau îndeobste cunoscute.
III. Viciile consimtământului
Cazurile
Art. 1.206. - (1) Consimtământul este viciat când este dat din eroare, surprins
prin dol sau smuls prin violentă.
(2) De asemenea, consimtământul este viciat în caz de leziune.
Eroarea
Art. 1.207. - (1) Partea care, la momentul încheierii contractului, se afla într-o
eroare esentială poate cere anularea acestuia, dacă cealaltă parte stia sau, după caz,
trebuia să stie că faptul asupra căruia a purtat eroarea era esential pentru încheierea
contractului.
(2) Eroarea este esentială:
1. când poartă asupra naturii sau obiectului contractului;
2. când poartă asupra identitătii obiectului prestatiei sau asupra unei calităti a
acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esentiale de către părti în absenta
căreia contractul nu s-ar fi încheiat;
3. când poartă asupra identitătii persoanei sau asupra unei calităti a acesteia în
absenta căreia contractul nu s-ar fi încheiat.
(3) Eroarea de drept este esentială atunci când priveste o normă juridică
determinantă, potrivit vointei părtilor, pentru încheierea contractului.
(4) Eroarea care priveste simplele motive ale contractului nu este esentială, cu
exceptia cazului în care prin vointa părtilor asemenea motive au fost considerate
hotărâtoare.
Eroarea nescuzabilă
Art. 1.208. - (1) Contractul nu poate fi anulat dacă faptul asupra căruia a purtat
eroarea putea fi, după împrejurări, cunoscut cu diligente rezonabile.
(2) Eroarea de drept nu poate fi invocată în cazul dispozitiilor legale accesibile si
previzibile.
Eroarea asumată
Art. 1.209. - Nu atrage anularea contractului eroarea care poartă asupra unui
element cu privire la care riscul de eroare a fost asumat de cel care o invocă sau,
după împrejurări, trebuia să fie asumat de acesta.
Eroarea de calcul
Art. 1.210. - Simpla eroare de calcul nu atrage anularea contractului, ci numai
rectificarea, afară de cazul în care, concretizându-se într-o eroare asupra cantitătii, a
fost esentială pentru încheierea contractului. Eroarea de calcul trebuie corectată la
cererea oricăreia dintre părti.
Eroarea de comunicare sau
de transmitere
Art. 1.211. - Dispozitiile privitoare la eroare se aplică în mod corespunzător si
atunci când eroarea poartă asupra declaratiei de vointă ori când declaratia a fost
transmisă inexact prin intermediul unei alte persoane sau prin mijloace de comunicare
la distantă.
Invocarea erorii cu bună-credintă
Art. 1.212. - Partea care este victima unei erori nu se poate prevala de aceasta
contrar exigentelor bunei-credinte.
Adaptarea contractului
Art. 1.213. - Partea care este victima erorii esentiale rămâne legată de contractul
astfel încheiat dacă cealaltă parte este de acord cu executarea, urmând ca prevederile
contractuale să fie adaptate în mod corespunzător.
Dolul
Art. 1.214. - (1) Consimtământul este viciat prin dol atunci când partea s-a aflat
într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părti ori când aceasta
din urmă a omis, în mod fraudulos, să îl informeze pe contractant asupra unor
împrejurări pe care se cuvenea să i le dezvăluie.
(2) Partea al cărei consimtământ a fost viciat prin dol poate cere anularea
contractului, chiar dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esentială.
(3) Contractul este anulabil si atunci când dolul emană de la reprezentantul,
prepusul ori gerantul afacerilor celeilalte părti.
(4) Dolul nu se presupune.
Dolul comis de un tert
Art. 1.215. - (1) Partea care este victima dolului unui tert nu poate cere anularea
decât dacă cealaltă parte a cunoscut sau, după caz, ar fi trebuit să cunoască dolul la
încheierea contractului.
(2) Independent de anularea contractului, autorul dolului răspunde pentru
prejudiciile ce ar rezulta.
Violenta
Art. 1.216. - (1) Poate cere anularea contractului partea care a contractat sub
imperiul unei temeri justificate induse, fără drept, de cealaltă parte sau de un tert.
(2) Există violentă când temerea insuflată este de asa natură încât partea
amenintată putea să creadă, după împrejurări, că, în lipsa consimtământului său,
viata, persoana, onoarea sau bunurile sale ar fi expuse unui pericol grav si iminent.
(3) Violenta poate atrage anularea contractului si atunci când este îndreptată
împotriva unei persoane apropiate, precum sotul, sotia, ascendentii ori descendentii
părtii al cărei consimtământ a fost viciat.
(4) În toate cazurile, existenta violentei se apreciază tinând seama de vârsta,
starea socială, sănătatea si caracterul celui asupra căruia s-a exercitat violenta,
precum si de orice altă împrejurare ce a putut influenta starea acestuia la momentul
încheierii contractului.
Amenintarea cu exercitiul
unui drept
Art. 1.217. - Constituie violentă si temerea insuflată prin amenintarea cu exercitiul
unui drept făcută cu scopul de a obtine avantaje nejustificate.
Starea de necesitate
Art. 1.218. - Contractul încheiat de o parte aflată în stare de necesitate nu poate
fi anulat decât dacă cealaltă parte a profitat de această împrejurare.
Temerea reverentiară
Art. 1.219. - Simpla temere izvorâtă din respect, fără să fi fost violentă, nu atrage
anularea contractului.
Violenta săvârsită de un tert
Art. 1.220. - (1) Violenta atrage anularea contractului si atunci când este
exercitată de un tert, însă numai dacă partea al cărei consimtământ nu a fost viciat
cunostea sau, după caz, ar fi trebuit să cunoască violenta săvârsită de către tert.
(2) Independent de anularea contractului, autorul violentei răspunde pentru
prejudiciile ce ar rezulta.
Leziunea
Art. 1.221. - (1) Există leziune atunci când una dintre părti, profitând de starea de
nevoie, de lipsa de experientă ori de lipsa de cunostinte a celeilalte părti, stipulează
în favoarea sa ori a unei alte persoane o prestatie de o valoare considerabil mai mare,
la data încheierii contractului, decât valoarea propriei prestatii.
(2) Existenta leziunii se apreciază si în functie de natura si scopul contractului.
(3) Leziunea poate exista si atunci când minorul îsi asumă o obligatie excesivă
prin raportare la starea sa patrimonială, la avantajele pe care le obtine din contract ori
la ansamblul circumstantelor.
Sanctiunea
Art. 1.222. - (1) Partea al cărei consimtământ a fost viciat prin leziune poate cere,
la alegerea sa, anularea contractului sau reducerea obligatiilor sale cu valoarea
daunelor-interese la care ar fi îndreptătită.
(2) Cu exceptia cazului prevăzut la art. 1.221 alin. (3), actiunea în anulare este
admisibilă numai dacă leziunea depăseste jumătate din valoarea pe care o avea, la
momentul încheierii contractului, prestatia promisă sau executată de partea lezată.
Disproportia trebuie să subziste până la data cererii de anulare.
(3) În toate cazurile, instanta poate să mentină contractul dacă cealaltă parte oferă,
în mod echitabil, o reducere a propriei creante sau, după caz, o majorare a propriei
obligatii.
Termenul de prescriptie
Art. 1.223. - Dreptul la actiunea în anulare sau în reducerea obligatiilor pentru
leziune se prescrie în termen de 2 ani de la data încheierii contractului.
Inadmisibilitatea leziunii
Art. 1.224. - Nu pot fi atacate pentru leziune contractele aleatorii, tranzactia,
precum si alte contracte anume prevăzute de lege.
§4. Obiectul contractului
Obiectul contractului
Art. 1.225. - (1) Obiectul contractului îl reprezintă operatiunea juridică, precum
vânzarea, locatiunea, împrumutul si altele asemenea, convenită de părti, astfel cum
aceasta reiese din ansamblul drepturilor si obligatiilor contractuale.
(2) Obiectul contractului trebuie să fie determinat si licit, sub sanctiunea nulitătii
absolute.
(3) Obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii
publice ori bunelor moravuri.
Obiectul obligatiei
Art. 1.226. - (1) Obiectul obligatiei este prestatia la care se angajează debitorul.
(2) Sub sanctiunea nulitătii absolute, el trebuie să fie determinat sau cel putin
determinabil si licit.
Imposibilitatea initială
a obiectului obligatiei
Art. 1.227. - Contractul este valabil chiar dacă, la momentul încheierii sale, una
dintre părti se află în imposibilitate de a-si executa obligatia, afară de cazul în care prin
lege se prevede altfel.
Bunurile viitoare
Art. 1.228. - În lipsa unei prevederi legale contrare, contractele pot purta si asupra
bunurilor viitoare.
Bunurile care nu sunt
în circuitul civil
Art. 1.229. - Numai bunurile care sunt în circuitul civil pot face obiectul unei
prestatii contractuale.
Bunurile care apartin altuia
Art. 1.230. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, bunurile unui tert pot face
obiectul unei prestatii, debitorul fiind obligat să le procure si să le transmită creditorului
sau, după caz, să obtină acordul tertului. În cazul neexecutării obligatiei, debitorul
răspunde pentru prejudiciile cauzate.
Determinarea calitătii obiectului
Art. 1.231. - Atunci când nu poate fi stabilită potrivit contractului, calitatea
prestatiei sau a obiectului acesteia trebuie să fie rezonabilă sau, după împrejurări, cel
putin de nivel mediu.
Determinarea obiectului de către
un tert
Art. 1.232. - (1) Atunci când pretul sau orice alt element al contractului urmează
să fie determinat de un tert, acesta trebuie să actioneze în mod corect, diligent si
echidistant.
(2) Dacă tertul nu poate sau nu doreste să actioneze ori aprecierea sa este în mod
manifest nerezonabilă, instanta, la cererea părtii interesate, va stabili, după caz, pretul
sau elementul nedeterminat de către părti.
Determinarea pretului între
profesionisti
Art. 1.233. - Dacă un contract încheiat între profesionisti nu stabileste pretul si nici
nu indică o modalitate pentru a-l determina, se presupune că părtile au avut în vedere
pretul practicat în mod obisnuit în domeniul respectiv pentru aceleasi prestatii realizate
în conditii comparabile sau, în lipsa unui asemenea pret, un pret rezonabil.
Raportarea la un factor de referintă
Art. 1.234. - Atunci când, potrivit contractului, pretul se determină prin raportare
la un factor de referintă, iar acest factor nu există, a încetat să mai existe ori nu mai
este accesibil, el se înlocuieste, în absenta unei conventii contrare, cu factorul de
referintă cel mai apropiat.
§5. Cauza
Notiunea
Art. 1.235. - Cauza este motivul care determină fiecare parte să încheie
contractul.
Conditiile
Art. 1.236. - (1) Cauza trebuie să existe, să fie licită si morală.
(2) Cauza este ilicită când este contrară legii si ordinii publice.
(3) Cauza este imorală când este contrară bunelor moravuri.
Frauda la lege
Art. 1.237. - Cauza este ilicită si atunci când contractul este doar mijlocul pentru
a eluda aplicarea unei norme legale imperative.
Sanctiunea
Art. 1.238. - (1) Lipsa cauzei atrage nulitatea relativă a contractului, cu exceptia
cazului în care contractul a fost gresit calificat si poate produce alte efecte juridice.
(2) Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este
comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări,
trebuia s-o cunoască.
Proba cauzei
Art. 1.239. - (1) Contractul este valabil chiar atunci când cauza nu este expres
prevăzută.
(2) Existenta unei cauze valabile se prezumă până la proba contrară.
§6. Forma contractului
Formele de exprimare a
consimtământului
Art. 1.240. - (1) Vointa de a contracta poate fi exprimată verbal sau în scris.
(2) Vointa poate fi manifestată si printr-un comportament care, potrivit legii,
conventiei părtilor, practicilor stabilite între acestea sau uzantelor, nu lasă nicio
îndoială asupra intentiei de a produce efectele juridice corespunzătoare.
Forma scrisă
Art. 1.241. - Înscrisul care constată încheierea contractului poate fi sub
semnătură privată sau autentic, având forta probantă prevăzută de lege.
Sanctiunea
Art. 1.242. - (1) Este lovit de nulitate absolută contractul încheiat în lipsa formei
pe care, în chip neîndoielnic, legea o cere pentru încheierea sa valabilă.
(2) Dacă părtile s-au învoit ca un contract să fie încheiat într-o anumită formă, pe
care legea nu o cere, contractul se socoteste valabil chiar dacă forma nu a fost
respectată.
Modificarea contractului
Art. 1.243. - Dacă prin lege nu se prevede altfel, orice modificare a contractului
este supusă conditiilor de formă cerute de lege pentru încheierea sa.
Forma cerută pentru înscrierea
în cartea funciară
Art. 1.244. - În afara altor cazuri prevăzute de lege, trebuie să fie încheiate prin
înscris autentic, sub sanctiunea nulitătii absolute, conventiile care strămută sau
constituie drepturi reale care urmează a fi înscrise în cartea funciară.
Forma contractelor electronice
Art. 1.245. - Contractele care se încheie prin mijloace electronice sunt supuse
conditiilor de formă prevăzute de legea specială.
SECTIUNEA a 4-a
Nulitatea contractului
§1. Dispozitii generale
Nulitatea
Art. 1.246. - (1) Orice contract încheiat cu încălcarea conditiilor cerute de lege
pentru încheierea sa valabilă este lovit de nulitate, dacă prin lege nu se prevede o altă
sanctiune.
(2) Nulitatea poate fi absolută sau relativă.
Nulitatea absolută
Art. 1.247. - (1) Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispozitii legale
instituite pentru ocrotirea unui interes general.
(2) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de
actiune sau de exceptie.
(3) Instanta este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.
(4) Contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în
cazurile prevăzute de lege.
Nulitatea relativă
Art. 1.248. - (1) Contractul încheiat cu încălcarea unei dispozitii legale instituite
pentru ocrotirea unui interes particular este anulabil.
(2) Nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin
dispozitia legală încălcată.
(3) Nulitatea relativă nu poate fi invocată din oficiu de instanta judecătorească.
(4) Contractul lovit de nulitate relativă este susceptibil de confirmare.
Prescriptia
Art. 1.249. - (1) Dacă prin lege nu se prevede altfel, nulitatea absolută poate fi
invocată oricând, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie.
(2) Nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de actiune numai în termenul de
prescriptie stabilit de lege. Cu toate acestea, partea căreia i se cere executarea
contractului poate opune oricând nulitatea relativă a contractului, chiar si după
împlinirea termenului de prescriptie a dreptului la actiunea în anulare.
§2. Cauzele de nulitate
Cauzele de nulitate absolută
Art. 1.250. - Contractul este lovit de nulitate absolută în cazurile anume prevăzute
de lege, precum si atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este
unul general.
Cauzele de nulitate relativă
Art.1.251. - Contractul este lovit de nulitate relativă când au fost nesocotite
dispozitiile legale privitoare la capacitatea de exercitiu, când consimtământul uneia
dintre părti a fost viciat, precum si în alte cazuri anume prevăzute de lege.
Prezumtia de nulitate relativă
Art. 1.252. - În cazurile în care natura nulitătii nu este determinată ori nu reiese
în chip neîndoielnic din lege, contractul este lovit de nulitate relativă.
Nulitatea virtuală
Art. 1.253. - În afara cazurilor în care legea prevede sanctiunea nulitătii,
contractul se desfiintează si atunci când sanctiunea nulitătii absolute sau, după caz,
relative trebuie aplicată pentru ca scopul dispozitiei legale încălcate să fie atins.
§3. Efectele nulitătii
Desfiintarea retroactivă
a contractului
Art. 1.254. - (1) Contractul lovit de nulitate este considerat a nu fi fost niciodată
încheiat.
(2) Chiar si în cazul în care contractul este cu executare succesivă, fiecare parte
trebuie să restituie celeilalte, în natură sau prin echivalent, prestatiile primite, potrivit
dispozitiilor art. 1.639-1.647.
Nulitatea partială
Art. 1.255. - (1) Clauzele contrare legii, ordinii publice sau bunelor moravuri si
care nu sunt considerate nescrise atrag nulitatea contractului în întregul său numai
dacă sunt, prin natura lor, esentiale sau dacă, în lipsa acestora, contractul nu s-ar fi
încheiat.
(2) În cazul în care contractul este mentinut în parte, clauzele nule sunt înlocuite
de drept cu dispozitiile legale aplicabile.
(3) Dispozitiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător si clauzelor care contravin
unor dispozitii legale imperative si sunt considerate de lege nescrise.
Nulitatea contractului plurilateral
Art. 1.256. - În cazul contractelor cu mai multe părti în care prestatia fiecărei părti
este făcută în considerarea unui scop comun, nulitatea contractului în privinta uneia
dintre părti nu atrage desfiintarea în întregime a contractului, afară de cazul în care
participarea acesteia este esentială pentru existenta contractului.
Daunele-interese.
Reducerea prestatiilor
Art. 1.257. - În caz de violentă sau dol, cel al cărui consimtământ este viciat are
dreptul de a pretinde, în afară de anulare, si daune-interese sau, dacă preferă
mentinerea contractului, de a solicita numai reducerea prestatiei sale cu valoarea
daunelor-interese la care ar fi îndreptătit.
Repararea prejudiciului în cazul
nulitătii contractului încheiat
în formă autentică
Art. 1.258. - În cazul anulării sau constatării nulitătii contractului încheiat în formă
autentică pentru o cauză de nulitate a cărei existentă rezultă din însusi textul
contractului, partea prejudiciată poate cere obligarea notarului public la repararea
prejudiciilor suferite, în conditiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie.
Refacerea contractului nul
Art. 1.259. - Contractul nul poate fi refăcut, în tot sau în parte, cu respectarea
tuturor conditiilor prevăzute de lege la data refacerii lui. În toate cazurile, contractul
refăcut nu va produce efecte decât pentru viitor, iar nu si pentru trecut.
Conversiunea contractului nul
Art. 1.260. - (1) Un contract lovit de nulitate absolută va produce totusi efectele
actului juridic pentru care sunt îndeplinite conditiile de fond si de formă prevăzute de
lege.
(2) Cu toate acestea, dispozitiile alin. (1) nu se aplică dacă intentia de a exclude
aplicarea conversiunii este stipulată în contractul lovit de nulitate sau reiese, în chip
neîndoielnic, din scopurile urmărite de părti la data încheierii contractului.
§4. Validarea contractului
Cauzele de validare
Art. 1.261. - (1) Contractul afectat de o cauză de nulitate este validat atunci când
nulitatea este acoperită.
(2) Nulitatea poate fi acoperită prin confirmare sau prin alte moduri anume
prevăzute de lege.
Confirmarea contractului
Art. 1.262. - (1) Confirmarea unui contract anulabil rezultă din vointa, expresă
sau tacită, de a renunta la dreptul de a invoca nulitatea.
(2) Vointa de a renunta trebuie să fie certă.
Conditiile confirmării
Art. 1.263. - (1) Un contract anulabil poate fi confirmat dacă în momentul
confirmării conditiile sale de validitate sunt întrunite.
(2) Persoana care poate invoca nulitatea poate confirma contractul numai
cunoscând cauza de nulitate si, în caz de violentă, numai după încetarea acesteia.
(3) Persoana chemată de lege să încuviinteze actele minorului poate, în numele
si în interesul acestuia, cere anularea contractului făcut fără încuviintarea sa ori să
confirme contractul atunci când această încuviintare era suficientă pentru încheierea
valabilă a acestuia.
(4) Dispozitiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător si în cazul actelor încheiate
fără autorizarea instantei tutelare.
(5) În lipsa confirmării exprese, este suficient ca obligatia să fie executată în mod
voluntar la data la care ea putea fi valabil confirmată de către partea interesată.
(6) Cel care trebuie să confirme poate să fie pus în întârziere printr-o notificare
prin care partea interesată să îi solicite fie să confirme contractul anulabil, fie să
exercite actiunea în anulare, în termen de 6 luni de la notificare, sub sanctiunea
decăderii din dreptul de a cere anularea contractului.
Cuprinsul actului confirmativ
Art. 1.264. - Pentru a fi valabil, actul confirmativ trebuie să cuprindă obiectul,
cauza si natura obligatiei si să facă mentiune despre motivul actiunii în nulitate,
precum si despre intentia de a repara viciul pe care se întemeiază acea actiune.
Efectele confirmării
Art. 1.265. - (1) Confirmarea îsi produce efectele din momentul încheierii
contractului si atrage renuntarea la mijloacele si exceptiile ce puteau fi opuse, sub
rezerva însă a drepturilor dobândite si conservate de tertii de bună-credintă.
(2) Când fiecare dintre părti poate invoca nulitatea contractului sau mai multe părti
o pot invoca împotriva alteia, confirmarea făcută de una dintre acestea nu împiedică
invocarea nulitătii de către celelalte părti.
(3) Confirmarea unui contract anulabil pentru vicierea consimtământului prin dol
sau violentă nu implică prin ea însăsi renuntarea la dreptul de a cere daune-interese.
SECTIUNEA a 5-a
Interpretarea contractului
Interpretarea după vointa
concordantă a părtilor
Art. 1.266. - (1) Contractele se interpretează după vointa concordantă a părtilor,
iar nu după sensul literal al termenilor.
(2) La stabilirea vointei concordante se va tine seama, între altele, de scopul
contractului, de negocierile purtate de părti, de practicile stabilite între acestea si de
comportamentul lor ulterior încheierii contractului.
Interpretarea sistematică
Art. 1.267. - Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia întelesul
ce rezultă din ansamblul contractului.
Interpretarea clauzelor îndoielnice
Art. 1.268. - (1) Clauzele susceptibile de mai multe întelesuri se interpretează în
sensul ce se potriveste cel mai bine naturii si obiectului contractului.
(2) Clauzele îndoielnice se interpretează tinând seama, între altele, de natura
contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de
părti, de sensul atribuit în general clauzelor si expresiilor în domeniu si de uzante.
(3) Clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela
în care nu ar putea produce niciunul.
(4) Contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părtile si-au propus a
contracta, oricât de generali ar fi termenii folositi.
(5) Clauzele destinate să exemplifice sau să înlăture orice îndoială asupra aplicării
contractului la un caz particular nu îi restrâng aplicarea în alte cazuri care nu au fost
expres prevăzute.
Regulile subsidiare de interpretare
Art. 1.269. - (1) Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne
neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă.
(2) Stipulatiile înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui
care le-a propus.
SECTIUNEA a 6-a
Efectele contractului
§1. Efectele între părti
Forta obligatorie
Art. 1.270. - (1) Contractul valabil încheiat are putere de lege între părtile
contractante.
(2) Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părtilor ori din cauze
autorizate de lege.
(3) Contractul trebuie executat cu bună-credintă.
Impreviziunea
Art. 1.271. - (1) Părtile sunt tinute să îsi execute obligatiile, chiar dacă executarea
lor a devenit mai oneroasă.
(2) Cu toate acestea, părtile sunt obligate să negocieze în vederea adaptării
contractului sau încetării acestuia, dacă executarea devine excesiv de oneroasă
pentru una dintre părti din cauza unei schimbări a împrejurărilor:
a) care a survenit după încheierea contractului;
b) care nu putea fi avută în vedere în mod rezonabil în momentul încheierii
contractului; si
c) cu privire la care partea lezată nu trebuie să suporte riscul producerii.
(3) Dacă într-un termen rezonabil părtile nu ajung la un acord, instanta poate să
dispună:
a) adaptarea contractului pentru a distribui în mod echitabil între părti pierderile si
beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;
b) încetarea contractului la momentul si în conditiile pe care le stabileste.
Întinderea obligatiilor
Art. 1.272. - (1) Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres
stipulat, dar si la toate urmările pe care legea, obiceiul sau echitatea le dă obligatiei,
după natura sa.
(2) Clauzele obisnuite într-un contract se subînteleg, desi nu sunt stipulate în mod
expres.
Constituirea si transferul
drepturilor reale
Art. 1.273. - (1) Drepturile reale se constituie si se transmit prin acordul de vointă
al părtilor, chiar dacă bunurile nu au fost predate, dacă acest acord poartă asupra
unor bunuri determinate, ori prin individualizarea bunurilor, dacă acordul poartă asupra
unor bunuri de gen.
(2) Fructele bunului sau dreptului transmis se cuvin dobânditorului de la data
transferului proprietătii bunului ori, după caz, a cesiunii dreptului, afară de cazul în
care prin lege sau prin vointa părtilor se dispune altfel.
(3) Dispozitiile în materie de carte funciară, precum si dispozitiile speciale
referitoare la transferul anumitor categorii de bunuri mobile rămân aplicabile.
Riscul în contractul translativ
de proprietate
Art. 1.274. - (1) În lipsă de stipulatie contrară, cât timp bunul nu este predat, riscul
contractului rămâne în sarcina debitorului obligatiei de predare, chiar dacă
proprietatea a fost transferată dobânditorului. În cazul pieirii fortuite a bunului, debitorul
obligatiei de predare pierde dreptul la contraprestatie, iar dacă a primit-o, este obligat
să o restituie.
(2) Cu toate acestea, creditorul pus în întârziere preia riscul pieirii fortuite a bunului.
El nu se poate libera chiar dacă ar dovedi că bunul ar fi pierit si dacă obligatia de
predare ar fi fost executată la timp.
Transmiterea succesivă a unui
bun mobil
Art. 1.275. - (1) Dacă cineva a transmis succesiv către mai multe persoane
proprietatea unui bun mobil, cel care a dobândit cu bună-credintă posesia efectivă a
bunului este titular al dreptului, chiar dacă titlul său are dată ulterioară.
(2) Este de bună-credintă dobânditorul care, la data intrării în posesie, nu a
cunoscut si nici nu putea să cunoască obligatia asumată anterior de înstrăinător.
(3) Dacă niciunul dintre dobânditori nu a obtinut posesia efectivă a bunului mobil,
va fi preferat cel al cărui titlu are dată certă anterioară.
Denuntarea unilaterală
Art. 1.276. - (1) Dacă dreptul de a denunta contractul este recunoscut uneia dintre
părti, acesta poate fi exercitat atât timp cât executarea contractului nu a început.
(2) În contractele cu executare succesivă sau continuă, acest drept poate fi
exercitat cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz, chiar si după începerea
executării contractului, însă denuntarea nu produce efecte în privinta prestatiilor
executate sau care se află în curs de executare.
(3) Dacă s-a stipulat o prestatie în schimbul denuntării, aceasta produce efecte
numai atunci când prestatia este executată.
(4) Dispozitiile prezentului articol se aplică în lipsă de conventie contrară.
Contractul pe durată nedeterminată
Art. 1.277. - Contractul încheiat pe durată nedeterminată poate fi denuntat
unilateral de oricare dintre părti cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz.
Orice clauză contrară sau stipularea unei prestatii în schimbul denuntării contractului
se consideră nescrisă.
Pactul de optiune
Art. 1.278. - (1) Atunci când părtile convin ca una dintre ele să rămână legată de
propria declaratie de vointă, iar cealaltă să o poată accepta sau refuza, acea
declaratie se consideră o ofertă irevocabilă si produce efectele prevăzute la art. 1.191.
(2) Dacă părtile nu au convenit un termen pentru acceptare, acesta poate fi stabilit
de instantă prin ordonantă presedintială, cu citarea părtilor.
(3) Pactul de optiune trebuie să contină toate elementele contractului pe care
părtile urmăresc să îl încheie, astfel încât acesta să se poată încheia prin simpla
acceptare a beneficiarului optiunii.
(4) Contractul se încheie prin exercitarea optiunii în sensul acceptării de către
beneficiar a declaratiei de vointă a celeilalte părti, în conditiile convenite prin pact.
(5) Atât pactul de optiune, cât si declaratia de acceptare trebuie încheiate în forma
prevăzută de lege pentru contractul pe care părtile urmăresc să îl încheie.
Promisiunea de a contracta
Art. 1.279. - (1) Promisiunea de a contracta trebuie să contină toate acele clauze
ale contractului promis, în lipsa cărora părtile nu ar putea executa promisiunea.
(2) În caz de neexecutare a promisiunii, beneficiarul are dreptul la daune-interese.
(3) De asemenea, dacă promitentul refuză să încheie contractul promis, instanta,
la cererea părtii care si-a îndeplinit propriile obligatii, poate să pronunte o hotărâre
care să tină loc de contract, atunci când natura contractului o permite, iar cerintele legii
pentru validitatea acestuia sunt îndeplinite. Prevederile prezentului alineat nu sunt
aplicabile în cazul promisiunii de a încheia un contract real, dacă prin lege nu se
prevede altfel.
(4) Conventia prin care părtile se obligă să negocieze în vederea încheierii sau
modificării unui contract nu constituie promisiune de a contracta.
§2. Efectele fată de terti
I. Dispozitii generale
Relativitatea efectelor contractului
Art. 1.280. - Contractul produce efecte numai între părti, dacă prin lege nu se
prevede altfel.
Opozabilitatea efectelor
contractului
Art. 1.281. - Contractul este opozabil tertilor, care nu pot aduce atingere
drepturilor si obligatiilor născute din contract. Tertii se pot prevala de efectele
contractului, însă fără a avea dreptul de a cere executarea lui, cu exceptia cazurilor
prevăzute de lege.
Transmisiunea drepturilor
si obligatiilor către succesori
Art. 1.282. - (1) La moartea unei părti, drepturile si obligatiile contractuale ale
acesteia se transmit succesorilor săi universali sau cu titlu universal, dacă din lege,
din stipulatia părtilor ori din natura contractului nu rezultă contrariul.
(2) Drepturile contractuale accesorii unui bun sau care sunt strâns legate de acesta
se transmit, odată cu bunul, succesorilor cu titlu particular ai părtilor.
II. Promisiunea faptei altuia
Efectele
Art. 1.283. - (1) Cel care se angajează la a determina un tert să încheie sau să
ratifice un act este tinut să repare prejudiciul cauzat dacă tertul refuză să se oblige
sau, atunci când s-a obligat si ca fideiusor, dacă tertul nu execută prestatia promisă.
(2) Cu toate acestea, promitentul nu răspunde dacă asigură executarea obligatiei
tertului, fără a se produce vreun prejudiciu creditorului.
(3) Intentia promitentului de a se angaja personal nu se prezumă, ci trebuie să
reiasă neîndoielnic din contract sau din împrejurările în care acesta a fost încheiat.
III. Stipulatia pentru altul
Efectele
Art. 1.284. - (1) Oricine poate stipula în numele său, însă în beneficiul unui tert.
(2) Prin efectul stipulatiei, beneficiarul dobândeste dreptul de a cere direct
promitentului executarea prestatiei.
Conditiile privind tertul beneficiar
Art. 1.285. - Beneficiarul trebuie să fie determinat sau, cel putin, determinabil la
data încheierii stipulatiei si să existe în momentul în care promitentul trebuie să îsi
execute obligatia. În caz contrar, stipulatia profită stipulantului, fără a agrava însă
sarcina promitentului.
Acceptarea stipulatiei
Art. 1.286. - (1) Dacă tertul beneficiar nu acceptă stipulatia, dreptul său se
consideră a nu fi existat niciodată.
(2) Stipulatia poate fi revocată cât timp acceptarea beneficiarului nu a ajuns la
stipulant sau la promitent. Stipulatia poate fi acceptată si după decesul stipulantului
sau al promitentului.
Revocarea stipulatiei
Art. 1.287. - (1) Stipulantul este singurul îndreptătit să revoce stipulatia, creditorii
sau mostenitorii săi neputând să o facă. Stipulantul nu poate însă revoca stipulatia fără
acordul promitentului dacă acesta din urmă are interesul să o execute.
(2) Revocarea stipulatiei produce efecte din momentul în care ajunge la promitent.
Dacă nu a fost desemnat un alt beneficiar, revocarea profită stipulantului sau
mostenitorilor acestuia, fără a agrava însă sarcina promitentului.
Mijloacele de apărare ale