Norme de aplicare Cod Fiscal - activitati independente, drept de autor, etc.

Hotarare a Guvernului Romaniei nr. 791 din 2010

pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, precum şi pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal

şi alte măsuri financiar-fiscale

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. I. - Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea

Guvernului nr. 44/2004, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările

şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după

cum urmează:

A. Titlul I ,,Dispoziţii generale" se modifică şi va avea

următorul cuprins:

,,Codul fiscal:

Definiţii ale termenilor comuni

Art. 7. - (1) În înţelesul prezentului cod, cu excepţia

titlului VI, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele

semnificaţii:

[...]

2.1. Orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate

dependentă dacă îndeplineşte cel puţin unul dintre

următoarele criterii:

a) beneficiarul de venit se află într-o relaţie de

subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele

de conducere ale plătitorului de venit, şi respectă condiţiile

de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin

şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării

activităţii, programul de lucru;

b) în prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte

baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu

înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru

sau de protecţie, unelte de muncă şi altele asemenea;

c) beneficiarul de venit contribuie numai cu prestaţia

fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul

propriu;

d) plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării

activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de

venit, cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi

în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură;

e) plătitorul de venit suportă indemnizaţia de concediu

de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de

muncă, în contul beneficiarului de venit;

f) orice alte elemente care reflectă natura dependentă a

activităţii.

2.2. În cazul reconsiderării unei activităţi ca activitate

dependentă, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale

obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate şi virate,

fiind datorate solidar de către plătitorul şi beneficiarul de

venit. În acest caz se aplică regulile de determinare a

impozitului pentru veniturile din salarii realizate în afara

funcţiei de bază.

[...]

Norme metodologice:

1. O activitate poate fi reconsiderată, potrivit criteriilor

prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 2.1 din Codul fiscal, ca activitate

dependentă, în cazul în care raportul juridic în baza căruia se

desfăşoară activitatea nu reflectă conţinutul economic al

acestuia.

Activităţile desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii,

care generează venituri din profesii libere, precum şi drepturile

de autor şi drepturile conexe definite potrivit prevederilor Legii

nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu

modificările şi completările ulterioare, nu pot fi reconsiderate ca

activităţi dependente potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) pct. 2.1

şi 2.2 din Codul fiscal.

Codul fiscal:

Definiţia sediului permanent

Art. 8. - (1) În înţelesul prezentului cod, sediul

permanent este un loc prin care se desfăşoară integral sau

parţial activitatea unui nerezident, fie direct, fie printr-un

agent dependent.

(2) Un sediu permanent presupune un loc de conducere,

sucursală, birou, fabrică, magazin, atelier, precum şi o

mină, un puţ de ţiţei sau gaze, o carieră sau alte locuri de

extracţie a resurselor naturale, precum şi locul în care

continuă să se desfăşoare o activitate cu activele şi

pasivele unei persoane juridice române care intră într-un

proces de reorganizare prevăzut la art. 271.

(3) Un sediu permanent presupune un şantier de

construcţii, un proiect de construcţie, ansamblu sau montaj

sau activităţi de supervizare legate de acestea, numai dacă

şantierul, proiectul sau activităţile durează mai mult de

6 luni.

(4) Prin derogare de la prevederile alin. (1)-(3), un sediu

permanent nu presupune următoarele:

a) folosirea unei instalaţii numai în scopul depozitării sau

expunerii

produselor

ori

bunurilor

aparţin

nerezidentului;

b) menţinerea unui stoc de produse sau bunuri ce

aparţin unui nerezident numai în scopul de a fi depozitate

sau expuse;

c) menţinerea unui stoc de produse sau bunuri ce

aparţin unui nerezident numai în scopul de a fi procesate

de către o altă persoană;

d) vânzarea de produse sau bunuri ce aparţin unui

nerezident, care au fost expuse în cadrul unor expoziţii sau

târguri fără caracter permanent ori ocazionale, dacă

produsele ori bunurile sunt vândute nu mai târziu de o lună

după încheierea târgului sau a expoziţiei;

e) păstrarea unui loc fix de activitate numai în scopul

achiziţionării de produse sau bunuri ori culegerii de

informaţii pentru un nerezident;

f) păstrarea unui loc fix de activitate numai în scopul

desfăşurării de activităţi cu caracter pregătitor sau auxiliar

de către un nerezident;

g) păstrarea unui loc fix de activitate numai pentru o

combinaţie a activităţilor prevăzute la lit. a)-f), cu condiţia

ca întreaga activitate desfăşurată în locul fix să fie de natură

preparatorie sau auxiliară.

(5) Prin derogare de la prevederile alin. (1) şi (2), un

nerezident este considerat a avea un sediu permanent în

România, în ceea ce priveşte activităţile pe care o persoană,

alta decât un agent cu statut independent, le întreprinde în

numele nerezidentului, dacă persoana acţionează în

România în numele nerezidentului şi dacă este îndeplinită

una din următoarele condiţii:

a) persoana este autorizată şi exercită în România

autoritatea de a încheia contracte în numele nerezidentului,

cu excepţia cazurilor în care activităţile respective sunt

limitate la cele prevăzute la alin. (4) lit. a)-f);

b) persoana menţine în România un stoc de produse sau

bunuri din care livrează produse sau bunuri în numele

nerezidentului.

(6) Un nerezident nu se consideră că are un sediu

permanent în România dacă doar desfăşoară activitate în

România prin intermediul unui broker, agent, comisionar

general sau al unui agent intermediar având un statut

independent, în cazul în care această activitate este

activitatea obişnuită a agentului, conform descrierii din

documentele constitutive. Dacă activităţile unui astfel de

agent sunt desfăşurate integral sau aproape integral în

numele nerezidentului, iar în relaţiile comerciale şi

financiare dintre nerezident şi agent există condiţii diferite

de acelea care ar exista între persoane independente,

agentul nu se consideră ca fiind agent cu statut

independent.

(7) Un nerezident nu se consideră că are un sediu

permanent în România numai dacă acesta controlează sau

este controlat de un rezident ori de o persoană ce

desfăşoară o activitate în România prin intermediul unui

sediu permanent sau altfel.

(71) Persoanele juridice române beneficiare ale unor

prestări de servicii de natura activităţilor de lucrări de

construcţii, montaj, supraveghere, consultanţă, asistenţă

tehnică şi orice alte activităţi, executate de persoane

juridice străine sau fizice nerezidente pe teritoriul României,

au obligaţia să înregistreze contractele încheiate cu aceşti

parteneri la organele fiscale competente, potrivit procedurii

instituite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de

Administrare Fiscală. Contractele încheiate de persoane

juridice române cu persoane juridice străine sau persoane

fizice nerezidente pentru activităţi desfăşurate în afara

teritoriului României nu fac obiectul înregistrării potrivit

prezentelor

dispoziţii.

Pentru

încadrarea

sediu

permanent a unui şantier de construcţii sau a unui proiect

de construcţie, ansamblu ori montaj sau a activităţilor de

supraveghere legate de acestea şi a altor activităţi similare,

se va avea în vedere data de începere a activităţii din

contractele încheiate cu persoanele juridice române

beneficiare sau orice alte informaţii ce probează începerea

activităţii. Perioadele consumate pentru realizarea unor

contracte conexe care sunt legate în mod direct cu primul

contract ce a fost executat se adaugă la perioada care s-a

consumat la realizarea contractului de bază.

(8) În înţelesul prezentului cod, sediul permanent al unei

persoane fizice se consideră a fi baza fixă.

Norme metodologice:

2. Sintagma loc prin care se desfăşoară integral sau parţial

activitatea acoperă orice fel de clădiri, echipamente sau instalaţii

utilizate pentru desfăşurarea activităţii nerezidentului, indiferent

dacă acestea sunt ori nu utilizate exclusiv în acest scop. Un loc

de activitate există şi acolo unde nu sunt construite sau nu sunt

necesare clădiri pentru desfăşurarea activităţii nerezidentului, ci

dispune doar de un spaţiu. Nu este important dacă clădirile,

echipamentele sau instalaţiile sunt deţinute în proprietate, sunt

închiriate ori se găsesc în alt fel la dispoziţia nerezidentului. Un

loc de activitate poate fi constituit de o tarabă în piaţă sau locul

de activitate poate fi situat în clădirea unei alte societăţi, atunci

când un nerezident are în permanenţă la dispoziţie anumite

clădiri sau părţi ale acestora, deţinute în proprietate de altă

societate.

3. Este suficient ca un nerezident să aibă la dispoziţia sa un

spaţiu utilizat pentru activităţi economice pentru ca acesta să

constituie un loc de activitate, nefiind necesar niciun drept legal

de utilizare a respectivului spaţiu.

4. Deşi nu este necesar niciun drept legal oficial de utilizare

a unui anumit spaţiu pentru ca locul respectiv să constituie sediu

permanent, simpla prezenţă a unui nerezident într-o anumită

locaţie nu înseamnă că locaţia respectivă se găseşte la

dispoziţia acelui nerezident. Acest principiu este ilustrat de

următoarele situaţii în care reprezentanţi ai unui nerezident sunt

prezenţi în spaţiile unei alte societăţi:

a) Un vânzător care îşi vizitează cu regularitate un client

principal pentru a primi comenzi şi se întâlneşte cu directorul de

achiziţii în biroul acestuia. În acest caz, clădirea clientului nu se

află la dispoziţia societăţii pentru care lucrează vânzătorul şi nu

constituie un loc fix de activitate prin care se desfăşoară

activităţile nerezidentului. Cu toate acestea, în funcţie de situaţia

existentă, se poate aplica art. 8 alin. (5) din Codul fiscal pentru

a considera că există un sediu permanent.

b) Un angajat al unei societăţi căruia i se permite, pe o

perioadă lungă de timp, să utilizeze un birou în sediul unei alte

societăţi pentru a asigura respectarea de către societatea din

urmă a obligaţiilor asumate prin contractul încheiat cu prima

societate. În acest caz, angajatul desfăşoară activităţi legate de

obiectul primei societăţi, iar biroul ce se găseşte la dispoziţia sa

în sediul celeilalte societăţi va constitui un sediu permanent al

angajatorului său, dacă biroul este pus la dispoziţia sa pe o

perioadă de timp suficient de lungă pentru a constitui un loc de

activitate şi dacă activităţile efectuate acolo depăşesc

activităţile precizate în art. 8 alin. (4) din Codul fiscal.

c) O societate de transport rutier care foloseşte zilnic o

perioadă scurtă de timp o platformă de livrare din depozitul

clientului său, pentru a livra mărfuri achiziţionate de acel client.

În acest caz, prezenţa societăţii de transport rutier la platforma

de livrare este de scurtă durată şi societatea nu poate considera

că acel loc se află la dispoziţia sa şi constituie un sediu

permanent al societăţii.

d) Un zugrav care, timp de 2 ani, petrece 3 zile pe

săptămână într-o clădire mare de birouri ce aparţine principalului

lui client. În acest caz, prezenţa zugravului în acea clădire de

birouri în care îşi desfăşoară activitatea, respectiv zugrăveşte,

constituie un sediu permanent al zugravului.

5. Cuvintele prin care trebuie să se aplice în toate situaţiile

în care activităţile economice sunt desfăşurate într-o anumită

locaţie ce este la dispoziţia societăţii în acest scop. Astfel, se va

considera că o societate angajată pentru pavarea unui drum îşi

desfăşoară activitatea prin locaţia în care are loc activitatea.

6. Locul de activitate trebuie să fie fix, astfel încât să existe

o legătură între locul de activitate şi un anumit punct geografic.

Nu este importantă perioada de timp în care o societate a unui

stat contractant operează în celălalt stat contractant dacă nu

face acest lucru într-un loc distinct, dar nu înseamnă că

echipamentul ce constituie locul de activitate trebuie să fie

efectiv fixat pe sol. Este suficient ca echipamentul să rămână

într-un anumit loc. Atunci când activităţile economice ale unei

societăţi sunt deplasate între locaţii învecinate, pot exista

dificultăţi în a stabili dacă există un singur loc de activitate.

Dacă există mai multe locuri de activitate şi dacă celelalte

condiţii ale sediului permanent sunt îndeplinite, la fiecare dintre

aceste locuri, societatea va avea mai multe sedii permanente.

Se consideră că există un singur loc de activitate atunci când o

anumită locaţie, în interiorul căreia sunt deplasate activităţile,

poate fi identificată ca formând un tot unitar din punct de vedere

comercial şi geografic, în ceea ce priveşte activitatea respectivă.

Acest principiu poate fi ilustrat prin exemple:

a) O mină constituie un singur loc de activitate, chiar dacă

activităţile pot fi deplasate dintr-o locaţie în alta în interiorul

acelei mine, deoarece mina respectivă constituie o singură

unitate geografică şi comercială din punct de vedere al activităţii

miniere. Un hotel de birouri în care o firmă de consultanţă

închiriază în mod regulat diferite birouri este considerat ca fiind

un singur loc de activitate pentru acea firmă, deoarece, în acest

caz, clădirea constituie un tot unitar din punct de vedere

geografic, iar hotelul este unicul loc de activitate al acelei firme

de consultanţă. O stradă pietonală, o piaţă deschisă sau un târg

în care îşi fixează standul un comerciant reprezintă unicul loc

de activitate al respectivului comerciant.

b) Faptul că activităţile pot fi desfăşurate într-o zonă

geografică limitată nu are ca rezultat considerarea acelei zone

geografice ca fiind loc unic de activitate. Astfel, atunci când un

zugrav lucrează succesiv în cadrul unei serii de contracte fără

legătură între ele pentru mai mulţi clienţi diferiţi, într-o clădire

mare de birouri, fără să existe contract pentru un proiect

complex de zugrăvire a clădirii, clădirea nu este considerată ca

unic loc de activitate. Dacă însă un zugrav efectuează, în cadrul

unui singur contract, lucrări în toată clădirea pentru un singur

client, acest contract reprezintă un singur proiect şi clădirea în

ansamblul său este un singur loc de activitate pentru lucrările

de zugrăvit, deoarece constituie un tot unitar din punct de

vedere comercial şi geografic.

c) O zonă în care activităţile sunt desfăşurate ca parte a unui

singur proiect ce constituie un tot unitar din punct de vedere

comercial şi care nu întruneşte aceleaşi condiţii din punct de

vedere geografic nu constituie un loc unic de activitate. Astfel,

atunci când un consultant lucrează în diferite sucursale din

locaţii diferite în cadrul unui singur proiect de instruire

profesională a angajaţilor unei bănci, fiecare sucursală este

considerată separat. Dacă însă respectivul consultant se

deplasează dintr-un birou în altul în cadrul aceleiaşi sucursale,

se va considera că el rămâne în acelaşi loc de activitate. Locaţia

unică a sucursalei se încadrează în condiţia de tot unitar din

punct de vedere geografic, situaţie care lipseşte în cazul în care

consultantul se deplasează între sucursale aflate în locaţii

diferite.

7. Deoarece locul de activitate trebuie să fie fix, se consideră

sediu permanent dacă acel loc de activitate are un anumit grad

de permanenţă. Se consideră astfel că există un sediu

permanent atunci când locul de activitate a fost menţinut pe o

perioadă mai lungă de 6 luni. Astfel, în cazul activităţilor a căror

natură este repetitivă, fiecare perioadă în care este utilizat locul

de activitate trebuie analizată în combinaţie cu numărul de ocazii

în care s-a utilizat respectivul loc, care se pot întinde pe un

număr de ani.

Un loc de activitate poate totuşi să constituie un sediu

permanent chiar dacă există doar pentru o perioadă scurtă de

timp. Astfel:

a) Întreruperile temporare de activitate nu determină

încetarea existenţei sediului permanent. Când un anumit loc de

activitate este utilizat numai în intervale scurte de timp, dar

aceste utilizări au loc cu regularitate pe perioade lungi, locul de

activitate nu trebuie considerat ca fiind de natură strict

temporară.

b) De asemenea, în situaţiile în care un loc de activitate este

utilizat pe perioade foarte scurte de timp de un număr de

societăţi similare conduse de aceeaşi persoană sau de

persoane asociate. În această situaţie se evită considerarea

locului de activitate ca fiind utilizat altfel decât în scopuri

temporare de fiecare dintre societăţi.

c) Atunci când un loc de activitate care a fost la început

conceput pentru a fi utilizat pe o perioadă de timp scurtă, încât

nu constituia sediu permanent, dar este în realitate menţinut mai

mult, devine un loc fix de activitate şi se transformă retroactiv în

sediu permanent. Un loc de activitate poate de asemenea

constitui un sediu permanent de la înfiinţarea sa chiar dacă a

existat, în practică, doar pe o perioadă scurtă de timp, dacă

acesta a fost prematur lichidat datorită unor situaţii deosebite,

cum ar fi eşecul investiţiei.

8. Pentru ca un loc de activitate să constituie sediu

permanent, societatea ce îl utilizează trebuie să îşi desfăşoare

integral sau parţial activităţile prin acel loc de activitate.

Activitatea nu trebuie să fie permanentă în sensul că nu există

întreruperi ale operaţiunilor, ci operaţiunile trebuie desfăşurate

cu regularitate.

9. Atunci când activele corporale, precum utilajele,

echipamentele industriale, comerciale sau ştiinţifice, clădirile, ori

activele necorporale, precum brevetele, procedurile şi alte

proprietăţi similare, sunt închiriate sau acordate în leasing unor

terţi printr-un loc fix de activitate menţinut de o societate a unui

stat contractant în celălalt stat, această activitate va conferi, în

general, locului de activitate caracterul de sediu permanent.

Acelaşi lucru este valabil şi atunci când printr-un loc fix de

activitate este furnizat capital. Dacă o societate a unui stat

închiriază sau acordă în leasing utilaje, echipamente, clădiri sau

proprietăţi necorporale unei societăţi a celuilalt stat fără ca

pentru această închiriere să menţină un loc fix de activitate în

celălalt stat, atunci utilajele, echipamentele, clădirea sau

proprietăţile necorporale închiriate nu constituie un sediu

permanent al locatorului, cu condiţia ca obiectul contractului să

fie limitat la simpla închiriere a utilajelor sau echipamentelor.

Acesta este şi cazul când locatorul furnizează personal, ulterior

instalării, pentru a opera echipamentul, cu condiţia ca

responsabilitatea acestuia să fie limitată la operarea şi

întreţinerea echipamentului sub conducerea, responsabilitatea

şi controlul locatarului. Dacă personalul are responsabilităţi mai

largi, cum ar fi participarea la deciziile privind lucrările în care

va fi utilizat echipamentul, sau dacă operează, asigură service,

inspectează şi întreţine echipamentul sub responsabilitatea şi

controlul locatorului, atunci activitatea locatorului poate depăşi

simpla închiriere a echipamentului şi poate constitui o activitate

antreprenorială. În acest caz se consideră că există un sediu

permanent dacă este îndeplinit criteriul permanenţei.

10. Activitatea unei societăţi este desfăşurată în principal de

către antreprenor sau de către personal aflat într-o relaţie de

angajare retribuită cu societatea. Acest personal include angajaţi

şi alte persoane care primesc instrucţiuni de la societate ca

agenţi dependenţi. Prerogativele acestui personal în relaţiile

sale cu terţii sunt irelevante. Nu are nicio importanţă dacă

agentul dependent este autorizat sau nu să încheie contracte,

dacă lucrează la locul fix de activitate. Un sediu permanent este

considerat şi dacă activitatea societăţii este desfăşurată în

principal cu ajutorul echipamentului automatizat, activităţile

personalului fiind limitate la montarea, operarea, controlarea şi

întreţinerea acestui echipament. Deci, maşinile cu câştiguri,

automatele cu vânzare şi celelalte echipamente similare

instalate de o societate a unui stat în celălalt stat constituie un

sediu permanent în funcţie de desfăşurarea de către societate

şi a altor activităţi în afară de instalarea iniţială a maşinilor. Nu

există un sediu permanent atunci când societatea doar

instalează maşinile şi apoi le închiriază altor societăţi. Un sediu

permanent există atunci când societatea care instalează

maşinile se ocupă pe cont propriu şi de operarea acestora şi de

întreţinerea lor. Acelaşi lucru este valabil şi atunci când maşinile

sunt operate şi întreţinute de un agent dependent al societăţii.

11. Un sediu permanent există imediat ce societatea începe

să îşi desfăşoare activitatea printr-un loc fix de activitate. Acesta

este cazul atunci când societatea pregăteşte activitatea pentru

care va servi permanent locul de activitate. Perioada de timp în

care locul fix de activitate este înfiinţat de către societate nu

trebuie luată în calcul, cu condiţia ca această activitate să difere

substanţial de activitatea pentru care va servi permanent locul

de activitate. Sediul permanent va înceta să existe odată cu

renunţarea la locul fix de activitate sau odată cu încetarea

oricărei activităţi desfăşurate prin acesta, respectiv atunci când

toate actele şi măsurile ce au legătură cu activităţile anterioare

ale sediului permanent sunt încheiate, cum ar fi finalizarea

tranzacţiilor curente, întreţinerea şi repararea utilajelor. O

întrerupere temporară a operaţiunilor nu poate fi privită însă ca

o încetare a activităţii. Dacă locul fix de activitate este închiriat

unei alte societăţi, acesta va servi în mod normal numai

activităţilor acelei societăţi, şi nu activităţilor locatorului; în

general, sediul permanent al locatorului încetează să existe, cu

excepţia situaţiilor în care acesta continuă să îşi desfăşoare

activitatea pe cont propriu prin locul fix de activitate.

12. Deşi o locaţie în care echipamentul automat este operat

de către o societate poate constitui un sediu permanent în ţara

în care este situat, trebuie făcută o distincţie între un computer,

ce poate fi instalat într-o locaţie astfel încât în anumite condiţii

poate constitui sediu permanent, şi datele şi software-ul utilizat

de respectivul echipament sau stocat pe el. Astfel, un site web

internet, care reprezintă o combinaţie de software şi date

electronice, nu constituie un activ corporal, nu are o locaţie care

să poată constitui un loc de activitate şi nu există un

amplasament, cum ar fi clădiri sau, în unele cazuri, echipamente

sau utilaje în ceea ce priveşte software-ul şi datele ce

constituie site-ul web. Serverul pe care este stocat acel site web

şi prin intermediul căruia acesta este accesibil este un

echipament ce are o locaţie fizică şi locaţia fizică poate constitui

un loc fix de activitate al societăţii care operează serverul.

13. Distincţia dintre site-ul web şi serverul pe care acesta

este stocat şi utilizat este importantă, deoarece societatea care

operează serverul poate fi diferită de societatea care desfăşoară

activităţi prin site-ul web. Este frecventă situaţia ca un site web

prin care o societate desfăşoară activităţi să fie găzduit pe

serverul unui furnizor de servicii internet. Deşi onorariile plătite

unui furnizor de servicii internet în cadrul acestui aranjament pot

avea la bază dimensiunea spaţiului pe disc utilizat pentru a

stoca software-ul şi datele necesare site-ului web, prin aceste

contracte serverul şi locaţia acestuia nu sunt la dispoziţia

societăţii, chiar dacă respectiva societate a putut să stabilească

că site-ul său web va fi găzduit pe un anumit server dintr-o

anumită locaţie. În acest caz, societatea nu are nicio prezenţă

fizică în locaţia respectivă, deoarece site-ul web nu este

corporal. În aceste cazuri nu se poate considera că respectiva

societate a dobândit un loc de activitate prin aranjamentul de

găzduire a site-ului. În cazul în care societatea care desfăşoară

activităţi printr-un site web are serverul la dispoziţia sa, aceasta

deţine în proprietate sau închiriază serverul pe care este stocat

şi utilizat site-ul web şi operează acest server, locul în care se

află serverul constituie un sediu permanent al societăţii dacă

sunt îndeplinite celelalte condiţii ale art. 8 din Codul fiscal.

14. Computerul într-o anumită locaţie poate constitui un

sediu permanent numai dacă îndeplineşte condiţia de a fi fix. În

cazul unui server, nu este relevantă posibilitatea ca serverul să

fie deplasat, ci dacă acesta este în realitate deplasat sau nu.

Pentru ca un server să constituie un loc de activitate fix, el

trebuie să fie amplasat într-un anumit loc pe o perioadă de timp

suficientă pentru a fi considerat fix.

15. Pentru a se stabili dacă activitatea unei societăţi este

desfăşurată integral sau parţial printr-un astfel de echipament

trebuie să se analizeze de la caz la caz dacă datorită acestui

echipament societatea are la dispoziţie facilităţi acolo unde sunt

îndeplinite funcţiile de activitate ale societăţii.

16. Atunci când o societate operează un computer într-o

anumită locaţie, poate exista un sediu permanent chiar dacă nu

este necesară prezenţa niciunui angajat al societăţii în locaţia

respectivă pentru a opera computerul. Prezenţa personalului nu

este necesară pentru a se considera că o societate îşi

desfăşoară activităţile parţial sau total într-o locaţie, atunci când

nu se impune prezenţa personalului pentru a desfăşura activităţi

în acea locaţie. Această situaţie se aplică comerţului electronic

în aceeaşi măsură în care se aplică şi altor activităţi în care

echipamentul funcţionează automat, cum ar fi în cazul

echipamentului automat de pompare utilizat în exploatarea

resurselor naturale.

17. Un alt aspect este cel legat de faptul că nu se poate

considera că există un sediu permanent atunci când operaţiunile

de comerţ electronic desfăşurate prin computer într-o anumită

locaţie dintr-o ţară sunt limitate la activităţile pregătitoare sau

auxiliare descrise în art. 8 alin. (4) din Codul fiscal. Pentru a se

stabili dacă anumite activităţi efectuate într-o astfel de locaţie

intră sub incidenţa art. 8 alin. (4) din Codul fiscal, ele trebuie

analizate de la caz la caz, ţinând seama de diversele funcţii

îndeplinite de societate prin respectivul echipament. Activităţile

ce sunt în general privite ca fiind activităţi pregătitoare sau

auxiliare includ în special:

a) furnizarea unei legături de comunicaţii - foarte

asemănătoare cu o linie telefonică - între furnizori şi clienţi;

b) publicitatea pentru bunuri sau servicii;

c) transmiterea informaţiilor printr-un server-oglindă în

scopuri de securitate şi eficienţă;

d) culegerea de date de piaţă pentru societate;

e) furnizarea de informaţii.

18. Există un sediu permanent când aceste funcţii constituie

partea esenţială şi semnificativă a activităţii de afaceri a

societăţii sau când alte funcţii centrale ale societăţii sunt

realizate prin computer, echipamentul constituind un loc fix de

activitate al societăţii, întrucât aceste funcţii depăşesc activităţile

prevăzute la art. 8 alin. (4) din Codul fiscal.

19. Funcţiile centrale ale unei anumite societăţi depind de

natura activităţii desfăşurate de respectiva societate. Unii

furnizori de servicii internet au ca obiect de activitate operarea

serverelor lor în scopul găzduirii site-urilor web sau a altor

aplicaţii pentru alte societăţi. Pentru aceşti furnizori de servicii

internet, operarea serverelor ce oferă servicii clienţilor reprezintă

o componentă a activităţii comerciale ce nu este considerată o

activitate pregătitoare sau auxiliară.

În cazul unei societăţi denumite e-tailer sau

e-comerciant ce are ca activitate vânzarea de produse prin

internet şi nu are ca obiect de activitate operarea serverelor,

efectuarea serviciilor printr-o locaţie nu este suficientă pentru a

concluziona că activităţile desfăşurate în acel loc sunt mai mult

decât activităţi pregătitoare şi auxiliare. Într-o astfel de situaţie

trebuie să se analizeze natura activităţilor desfăşurate din

perspectiva activităţii derulate de societate. Dacă aceste

activităţi sunt strict pregătitoare sau auxiliare faţă de activitatea

de vânzare de produse pe internet şi locaţia este utilizată pentru

a opera un server ce găzduieşte un site web care, aşa cum se

întâmplă adesea, este utilizat exclusiv pentru promovare, pentru

prezentarea catalogului de produse sau pentru furnizarea de

informaţii potenţialilor clienţi, se aplică art. 8 alin. (4) din Codul

fiscal şi locaţia nu va constitui un sediu permanent. Dacă

funcţiile tipice aferente vânzării sunt realizate în acea locaţie,

cum ar fi prin încheierea contractului cu clientul, procesarea

plăţii şi livrarea produselor care sunt efectuate automat prin

echipamentul amplasat în acel loc, aceste activităţi nu pot fi

considerate strict pregătitoare sau auxiliare.

20. În ceea ce priveşte aplicarea art. 8 alin. (5) din Codul

fiscal, pentru a stabili dacă un furnizor de servicii internet

constituie un sediu permanent, atunci când acesta oferă

serviciul de a găzdui pe server site-urile web ale altor societăţi,

se pune întrebarea dacă este aplicabil art. 8 alin. (5) din Codul

fiscal. Art. 8 alin. (5) din Codul fiscal nu se aplică deoarece

furnizorii de servicii internet nu sunt consideraţi agenţi ai

societăţilor cărora le aparţin site-urile web, deoarece aceştia nu

au autoritatea de a încheia contracte în numele acestor societăţi

şi nu încheie în mod obişnuit astfel de contracte sau deoarece

ei sunt consideraţi agenţi cu statut independent ce acţionează

conform activităţii lor obişnuite, lucru evidenţiat şi de faptul că ei

găzduiesc site-uri web pentru societăţi diferite. Este de

asemenea clar că întrucât site-ul web prin care o societate îşi

desfăşoară activitatea nu este în sine o persoană, conform

definiţiei prevăzute la art. 7 alin. (1) pct. 20 din Codul fiscal, art. 8

alin. (5) din Codul fiscal nu se poate aplica pentru a considera

că există un sediu permanent, în virtutea faptului că site-ul web

este un agent al societăţii, în sensul acelui alineat.

21. La definirea sediului permanent se au în vedere

comentariile la art. 5 Sediu permanent din Modelul convenţiei

de evitare a dublei impuneri al Organizaţiei pentru Cooperare şi

Dezvoltare Economică.

Codul fiscal:

Prevederi speciale pentru aplicarea Codului fiscal

Art. 11 - (1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei

taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să

nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop

economic sau pot reîncadra forma unui tranzacţii pentru a

reflecta conţinutul economic al tranzacţiei.

(11) Autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o

tranzacţie efectuată de un contribuabil declarat inactiv prin

ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare

Fiscală.

(12) De asemenea, nu sunt luate în considerare de

autorităţile fiscale tranzacţiile efectuate cu un contribuabil

declarat inactiv prin ordin al preşedintelui Agenţiei

Naţionale de Administrare Fiscală. Procedura de declarare

a contribuabililor inactivi va fi stabilită prin ordin al

preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Ordinul şi lista contribuabililor declaraţi inactivi se

comunică contribuabililor cărora le sunt destinate şi

persoanelor interesate, prin afişarea pe pagina de internet

a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(2) În cadrul unei tranzacţii între persoane române şi

persoane nerezidente afiliate, precum şi între persoane

române afiliate, autorităţile fiscale pot ajusta suma venitului

sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este

necesar, pentru a reflecta preţul de piaţă al bunurilor sau al

serviciilor furnizate în cadrul tranzacţiei. La stabilirea

preţului de piaţă al tranzacţiilor între persoane afiliate se

foloseşte cea mai adecvată dintre următoarele metode:

a) metoda comparării preţurilor, prin care preţul de piaţă

se stabileşte pe baza preţurilor plătite altor persoane care

vând bunuri sau servicii comparabile către persoane

independente;

b) metoda cost-plus, prin care preţul de piaţă se

stabileşte pe baza costurilor bunului sau serviciului

asigurat prin tranzacţie, majorat cu marja de profit

corespunzătoare;

c) metoda preţului de revânzare, prin care preţul de piaţă

se stabileşte pe baza preţului de revânzare al bunului sau

serviciului vândut unei persoane independente, diminuat

cu cheltuiala cu vânzarea, alte cheltuieli ale contribuabilului

şi o marjă de profit;

d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare

privind preţurile de transfer emise de Organizaţia pentru

Cooperare şi Dezvoltare Economică.

Norme metodologice:

22. Reconsiderarea evidenţelor, realizată de autoritatea

fiscală în scopul reflectării preţului de piaţă al bunurilor şi

serviciilor, se efectuează şi la cealaltă persoană afiliată

implicată.

23. La estimarea preţului de piaţă al tranzacţiilor se poate

utiliza una dintre următoarele metode:

a) metoda comparării preţurilor;

b) metoda cost-plus;

c) metoda preţului de revânzare;

d) orice altă metodă recunoscută în liniile directoare privind

preţurile de transfer, emise de Organizaţia pentru Cooperare şi

Dezvoltare Economică.

24. În termeni generali, preţul de piaţă este determinat prin

raportarea la tranzacţii comparabile necontrolate. O tranzacţie

este

necontrolată

dacă

desfăşoară

între

persoane

independente.

25. Metoda comparării preţurilor

Determinarea preţului de piaţă are la bază comparaţia

preţului tranzacţiei analizate cu preţurile practicate de alte

entităţi independente de aceasta, atunci când sunt vândute

produse sau servicii comparabile. Pentru transferul de bunuri,

mărfuri sau servicii între persoane afiliate, preţul de piaţă este

acel preţ pe care l-ar fi convenit persoane independente, în

condiţiile existente pe pieţe, comparabile din punct de vedere

comercial, pentru transferul de bunuri sau de mărfuri identice ori

similare, în cantităţi comparabile, în acelaşi punct din lanţul de

producţie şi de distribuţie şi în condiţii comparabile de livrare şi

de plată. În acest sens, pentru stabilirea valorii de piaţă se poate

recurge la:

a) compararea preţurilor convenite între persoane afiliate cu

preţurile convenite în relaţiile cu persoane independente, pentru

tranzacţii comparabile (compararea internă a preţurilor);

compararea

preţurilor

convenite

între

persoane

independente, pentru tranzacţii comparabile (compararea

externă a preţurilor).

Pentru aplicarea metodei comparării preţurilor, preţul de piaţă

al tranzacţiei este determinat prin compararea preţului de

vânzare al mărfurilor şi serviciilor identice sau similare, vândute

în cantităţi comparabile, cu preţul de vânzare al mărfurilor şi al

serviciilor supuse evaluării. În cazul în care cantităţile nu sunt

comparabile, se utilizează preţul de vânzare pentru mărfurile şi

serviciile identice sau similare, vândute în cantităţi diferite.

Pentru aceasta, preţul de vânzare se corectează cu diferenţele

în plus sau în minus care ar putea fi determinate de diferenţa

de cantitate.

26. Metoda cost-plus

Pentru determinarea preţului pieţei, metoda se bazează pe

majorarea

costurilor

principale

marjă

profit

corespunzătoare domeniului de activitate al contribuabilului.

Punctul de plecare pentru această metodă, în cazul transferului

de mărfuri sau de servicii între persoane afiliate, este

reprezentat de costurile producătorului sau ale furnizorului de

servicii. Aceste costuri sunt stabilite folosindu-se aceeaşi

metodă de calcul pe care persoana care face transferul îşi

bazează şi politica de stabilire a preţurilor faţă de persoane

independente. Suma care se adaugă la costul astfel stabilit va

avea în vedere o marjă de profit care este corespunzătoare

domeniului de activitate al contribuabilului. În acest caz, preţul

de piaţă al tranzacţiei controlate reprezintă rezultatul adăugării

profitului la costurile de mai sus. În cazul în care mărfurile sau

serviciile sunt transferate printr-un număr de persoane afiliate,

această metodă urmează să fie aplicată separat pentru fiecare

stadiu, luându-se în considerare rolul şi activităţile concrete ale

fiecărei persoane afiliate. Costul plus profitul furnizorului într-o

tranzacţie controlată va fi stabilit în mod corespunzător prin

referinţă la costul plus profitul aceluiaşi furnizor în comparaţie

cu tranzacţiile necontrolate. În completare, metoda care poate fi

folosită este costul plus profitul care a fost câştigat în tranzacţii

comparabile de către o persoană independentă.

27. Metoda preţului de revânzare

În cazul acestei metode preţul pieţei este determinat pe baza

preţului de revânzare al produselor şi serviciilor către entităţi

independente, diminuat cu cheltuielile de vânzare, alte cheltuieli

ale contribuabilului şi o marjă de profit. Această metodă se

aplică pornindu-se de la preţul la care un produs cumpărat de la

o persoană afiliată este revândut unei persoane independente.

Acest preţ (preţul de revânzare) este apoi redus cu o marjă brută

corespunzătoare (marja preţului de revânzare), reprezentând

valoarea din care ultimul vânzător din cadrul grupului încearcă

să îşi acopere cheltuielile de vânzare şi alte cheltuieli de operare

în funcţie de operaţiunile efectuate (luând în considerare activele

utilizate şi riscul asumat) şi să realizeze un profit corespunzător.

În acest caz, preţul de piaţă pentru transferul bunului între

entităţi afiliate este preţul care rămâne după scăderea marjei

brute şi după ajustarea cu alte costuri asociate achiziţionării

produsului. Marja preţului de revânzare a ultimului vânzător într-o

tranzacţie controlată poate fi determinată prin referinţă la marja

profitului de revânzare, pe care acelaşi ultim vânzător o câştigă

pentru bunurile procurate şi vândute în cadrul tranzacţiilor

necontrolate comparabile. De asemenea, se poate utiliza şi

marja profitului ultimei vânzări realizate de o persoană

independentă în cadrul unor tranzacţii necontrolate comparabile.

La stabilirea valorii marjei preţului de revânzare trebuie să

se aibă în vedere următoarele aspecte:

a) factorii referitori la perioada de timp dintre cumpărarea

iniţială şi revânzare, inclusiv cei referitori la schimbările survenite

pe piaţă în ceea ce priveşte cheltuielile, ratele de schimb şi

inflaţia;

b) modificările survenite în starea şi gradul de uzură al

bunurilor ce fac obiectul tranzacţiei, inclusiv modificările

survenite prin progresul tehnologic dintr-un anumit domeniu;

c) dreptul exclusiv al revânzătorului de a vinde anumite

bunuri sau drepturi, care ar putea influenţa decizia asupra unei

schimbări a marjei de preţ.

De regulă, metoda preţului de revânzare este utilizată în

cazul în care cel care revinde nu majorează substanţial valoarea

produsului. Metoda poate fi utilizată şi atunci când, înainte de

revânzare, bunurile mai sunt prelucrate şi, în aceste

circumstanţe, se poate stabili marja adecvată.

28. În sensul art. 11 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal, prin alte

metode recunoscute în liniile directoare privind preţurile de

transfer, emise de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare

Economică, se înţelege metoda marjei nete şi metoda împărţirii

profitului.

29. Metoda marjei nete

Metoda marjei nete implică calcularea marjei nete a profitului,

obţinută de o persoană în urma uneia sau a mai multor tranzacţii

cu persoane afiliate, şi estimarea acestei marje pe baza nivelului

obţinut de către aceeaşi persoană în tranzacţii cu persoane

independente sau pe baza marjei obţinute în tranzacţii

comparabile efectuate de persoane independente.

Metoda marjei nete presupune efectuarea unei comparaţii

între anumiţi indicatori financiari ai persoanelor afiliate şi aceiaşi

indicatori ai persoanelor independente care activează în cadrul

aceluiaşi domeniu de activitate.

În utilizarea metodei marjei nete trebuie luate în considerare

diferenţele dintre persoanele ale căror marje sunt comparabile.

În acest sens vor fi avuţi în vedere următorii factori:

competitivitatea altor contribuabili de pe piaţă şi a bunurilor

echivalente, eficienţa şi strategia de management, poziţia pe

piaţă, diferenţa în structura costurilor şi nivelul experienţei în

afaceri.

30. Metoda împărţirii profitului

Metoda împărţirii profitului se foloseşte atunci când

tranzacţiile

efectuate

între

persoane

afiliate

sunt

interdependente, astfel încât nu este posibilă identificarea unor

tranzacţii comparabile. Această metodă presupune estimarea

profitului obţinut de persoanele afiliate în urma uneia sau a mai

multor tranzacţii şi împărţirea acestor profituri între persoanele

afiliate proporţional cu profitul care ar fi fost obţinut de către

persoane independente. Împărţirea profiturilor trebuie să se

realizeze printr-o estimare adecvată a veniturilor realizate şi a

costurilor suportate în urma uneia sau a mai multor tranzacţii de

către fiecare persoană. Profiturile trebuie împărţite astfel încât

să reflecte funcţiile efectuate, riscurile asumate şi activele

folosite de către fiecare dintre părţi.

31. În cazul comparării tranzacţiilor dintre persoane afiliate şi

cele independente se au în vedere:

a) diferenţele determinate de particularităţile bunurilor

materiale, nemateriale sau ale serviciilor ce fac obiectul

tranzacţiilor comparabile, în măsura în care aceste particularităţi

influenţează preţul de piaţă al obiectului respectivei tranzacţii;

b) funcţiile îndeplinite de persoane în tranzacţiile respective.

La analiza funcţiilor persoanelor participante într-o tranzacţie

vor fi avute în vedere: importanţa economică a funcţiilor

îndeplinite de fiecare participant, împărţirea riscurilor şi a

responsabilităţilor între părţile ce participă la tranzacţie, volumul

resurselor angajate, al utilajelor şi echipamentelor, valoarea

activelor necorporale folosite.

32. La stabilirea preţului de piaţă al tranzacţiilor dintre

persoane afiliate se foloseşte una dintre metodele prevăzute mai

sus. În vederea stabilirii celei mai adecvate metode se au în

vedere următoarele elemente:

a) metoda care se apropie cel mai mult de împrejurările în

care sunt stabilite preţurile supuse liberei concurenţe pe pieţe

comparabile din punct de vedere comercial;

b) metoda pentru care sunt disponibile date rezultate din

funcţionarea efectivă a persoanelor afiliate implicate în tranzacţii

supuse liberei concurenţe;

c) gradul de precizie cu care se pot face ajustări în vederea

obţinerii comparabilităţii;

d) circumstanţele cazului individual;

e) activităţile desfăşurate efectiv de diferitele persoane

afiliate;

f) metoda folosită trebuie să corespundă împrejurărilor date

ale pieţei şi ale activităţii contribuabilului;

g) documentaţia care poate fi pusă la dispoziţie de către

contribuabil.

33. Circumstanţele cazului individual care urmează să fie luat

în considerare în examinarea preţului de piaţă sunt:

a) tipul, starea, calitatea, precum şi gradul de noutate al

bunurilor, mărfurilor şi serviciilor transferate;

b) condiţiile pieţei pe care bunurile, mărfurile sau serviciile

sunt folosite, consumate, tratate, prelucrate sau vândute unor

persoane independente;

c) activităţile desfăşurate şi stadiile din lanţul producţiei şi

distribuţiei ale entităţilor implicate;

d) clauzele cuprinse în contractele de transfer privind:

obligaţiile, termenele de plată, rabaturile, reducerile, garanţiile

acordate, asumarea riscului;

e) în cazul unor relaţii de transfer pe termen lung, avantajele

şi riscurile legate de acestea;

f) condiţiile speciale de concurenţă.

34. În aplicarea metodelor prevăzute la art. 11 alin. (2) din

Codul fiscal se iau în considerare datele şi documentele

înregistrate în momentul în care a fost încheiat contractul.

În cazul contractelor pe termen lung este necesar să se aibă

în vedere dacă terţe părţi independente ţin seama de riscurile

asociate, încheind contractele corespunzătoare (de exemplu,

clauze de actualizare a preţului).

În situaţia în care în legătură cu transferul bunurilor şi al

serviciilor sunt convenite aranjamente financiare speciale

(condiţii de plată sau facilităţi de credit pentru client diferite de

practica comercială obişnuită), precum şi în cazul furnizării

parţiale de materiale de către client sau servicii auxiliare, la

determinarea preţului de piaţă trebuie să se ia în considerare şi

aceşti factori.

35. La aplicarea metodelor prevăzute la art. 11 alin. (2) din

Codul fiscal nu se iau în considerare preţurile care au fost

influenţate de situaţii competitive speciale, cum ar fi:

a) preţuri practicate pe pieţe speciale închise, unde aceste

preţuri sunt stabilite diferit de condiţiile de pe piaţa din care se

face transferul;

b) preţuri care sunt supuse reducerilor speciale legate de

introducerea de produse noi pe piaţă;

c) preţuri care sunt influenţate de reglementările autorităţilor

publice.

36. Atunci când se stabileşte preţul de piaţă al serviciilor în

cadrul tranzacţiilor dintre persoane afiliate, autorităţile fiscale

examinează în primul rând dacă persoanele independente, cu

un comportament adecvat, ar fi încheiat o asemenea tranzacţie

în condiţiile stabilite de persoanele afiliate.

În cazul furnizărilor de servicii se iau în considerare tarifele

obişnuite pentru fiecare tip de activitate sau tarifele standard

existente în anumite domenii (transport, asigurare). În cazul în

care nu există tarife comparabile se foloseşte metoda cost-

plus.

37. În cazul costurilor de publicitate, acestea se deduc de

către acele persoane afiliate care urmează să beneficieze de pe

urma publicităţii făcute sau, dacă este necesar, sunt alocate

proporţional cu beneficiul. În situaţia în care costurile de

publicitate sunt asumate de societatea-mamă în numele

grupului ca un tot unitar, acestea sunt nedeductibile la persoana

controlată.

La calcularea profitului, autorităţile fiscale estimează

cheltuielile efectuate de persoanele afiliate cu publicitatea,

proporţional cu beneficiile câştigate de aceste persoane din

publicitate. Dacă un contribuabil efectuează cheltuieli cu

publicitatea de care beneficiază şi o persoană afiliată, se

presupune că prima persoană a furnizat celei de a doua

persoane servicii comerciale, proporţional cu natura şi sfera

serviciilor furnizate de o companie de publicitate independentă.

Pentru a stabili mai clar proporţiile cheltuielilor efectuate de

fiecare persoană cu publicitatea, de care beneficiază două sau

mai multe persoane afiliate, trebuie luate în considerare pieţele

pe care s-a făcut publicitatea şi cota de piaţă a respectivelor

persoane afiliate în vânzările de bunuri şi servicii cărora li s-a

făcut reclama.

38. Când un contribuabil acordă un împrumut (credit) unei

persoane afiliate sau atunci când acesta primeşte un astfel de

împrumut (credit), indiferent de scopul şi destinaţia sa, preţul

pieţei pentru asemenea serviciu este constituit din dobânda care

ar fi fost agreată de persoane independente pentru astfel de

servicii furnizate în condiţii comparabile, inclusiv comisionul de

administrare a creditului, respectiv împrumutului.

În cazul serviciilor de finanţare între persoane afiliate, pentru

alocarea veniturilor se analizează:

a) dacă împrumutul dat este în interesul desfăşurării activităţii

beneficiarului şi a fost utilizată în acest scop;

b) dacă a existat o schemă de distribuţie a profitului.

Încadrarea împrumutului în schema de distribuţie a profitului

va fi presupusă dacă la data acordării împrumutului nu se

aşteaptă în mod cert o rambursare a împrumutului sau dacă

contractul conţine clauze defavorabile pentru plătitor.

Atunci când se examinează dobânda, trebuie luate în

considerare: suma şi durata împrumutului, natura şi scopul

împrumutului, garanţia implicată, valuta implicată, riscurile de

schimb şi costurile măsurilor de asigurare a ratei de schimb,

precum şi alte circumstanţe de acordare a împrumutului.

Raportarea condiţiilor de împrumut are în vedere ratele

dobânzii aplicate în împrejurări comparabile şi în aceeaşi zonă

valutară de o persoană independentă. De asemenea, trebuie să

se ţină seama de măsurile pe care persoanele independente

le-ar fi luat pentru a împărţi riscul de schimb (de exemplu: clauze

care menţin valoarea împrumutului în termeni reali, încheierea

unui contract de devize pentru plată la termen pe cheltuiala

împrumutătorului).

39. În cazul dobânzilor aferente furnizorilor de bunuri şi de

servicii este necesar să se examineze dacă costul dobânzii

reprezintă o practică comercială obişnuită sau dacă părţile care

fac tranzacţia cer dobândă acolo unde, în tranzacţii comparabile,

bunurile şi serviciile sunt transferate reciproc. Aceste elemente

de analiză se au în vedere şi la alte forme de venituri sau costuri

asimilate dobânzilor.

40. Atunci când se stabileşte preţul de piaţă al drepturilor de

proprietate intelectuală în cadrul tranzacţiilor dintre persoane

afiliate, autorităţile fiscale examinează în primul rând dacă

persoanele independente, cu un comportament adecvat, ar fi

încheiat o asemenea tranzacţie în condiţiile stabilite de

persoane afiliate.

În cazul transferului de drepturi de proprietate intelectuală,

cum sunt: drepturile de folosire a brevetelor, licenţelor,

know-how şi altele de aceeaşi natură, costurile folosirii

proprietăţii nu sunt deduse separat dacă drepturile sunt

transferate în legătură cu furnizarea de bunuri sau de servicii şi

dacă sunt incluse în preţul acestora.

41. În cazul serviciilor de administrare şi conducere din

interiorul grupului se au în vedere următoarele:

a) între persoanele afiliate costurile de administrare,

management, control, consultanţă sau funcţii similare sunt

deduse la nivel central sau regional prin intermediul societăţii-

mamă, în numele grupului ca un tot unitar. Nu poate fi cerută o

remuneraţie pentru aceste activităţi, în măsura în care baza lor

legală este relaţia juridică ce guvernează forma de organizare a

afacerilor sau orice alte norme care stabilesc legăturile dintre

entităţi. Cheltuielile de această natură pot fi deduse numai dacă

astfel de entităţi furnizează în plus servicii persoanelor afiliate

sau dacă în preţul bunurilor şi în valoarea tarifelor serviciilor

furnizate se iau în considerare şi serviciile sau costurile

administrative. Nu pot fi deduse costuri de asemenea natură de

către o filială care foloseşte aceste servicii luând în considerare

relaţia juridică dintre ele, numai pentru propriile condiţii, ţinând

seama că nu ar fi folosit aceste servicii dacă ar fi fost o persoană

independentă;

b) serviciile trebuie să fie prestate în fapt. Simpla existenţă a

serviciilor în cadrul unui grup nu este suficientă, deoarece, ca

regulă generală, persoanele independente plătesc doar

serviciile care au fost prestate în fapt.

Pentru aplicarea prezentelor norme metodologice, autorităţile

fiscale vor lua în considerare şi Liniile directoare privind preţurile

de transfer, emise de Organizaţia pentru Cooperare şi

Dezvoltare Economică."

B. Titlul II ,,Impozitul pe profit"

1. Punctul 115 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,115. Prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal nu se aplică

contribuabililor aflaţi în inactivitate temporară sau care au

declarat pe propria răspundere că nu desfăşoară activităţi la

sediul social/sediile secundare, situaţii înscrise, potrivit

prevederilor legale, în registrul comerţului sau în registrul ţinut

de instanţele judecătoreşti competente, după caz. În cazul în

care contribuabilii solicită înscrierea, în cursul anului, a situaţiilor

menţionate, prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal se aplică

pentru perioada cuprinsă între începutul anului şi data când

contribuabilul înregistrează la oficiul registrului comerţului/

registrul ţinut de instanţele judecătoreşti competente cererea de

înscriere

menţiuni.

Dacă

perioada

inactivitate

temporară/nedesfăşurare a activităţii încetează în cursul anului,

contribuabilii aplică prevederile art. 18 alin. (2) din Codul fiscal

pentru perioada rămasă din anul respectiv."

2. După punctul 117 se introduce un nou punct, punctul 118,

cu următorul cuprins:

,,Codul fiscal:

Impozit minim

Art. 18. [...]

(5) Contribuabilii prevăzuţi la art. 34 alin. (1) lit. b)

efectuează pentru trimestrele I-III comparaţia impozitului

pe profit trimestrial cu impozitul minim prevăzut la alin. (3),

recalculat

în

mod

corespunzător

pentru

trimestrul

respectiv, prin împărţirea impozitului minim anual la 12 şi

înmulţirea cu numărul de luni aferente trimestrului

respectiv. În situaţia în care perioada impozabilă începe sau

se încheie în cursul unui trimestru, impozitul minim

prevăzut la alin. (3) se recalculează corespunzător

numărului de zile aferente trimestrului respectiv. Pentru

definitivarea impozitului pe profit datorat se efectuează

comparaţia impozitului pe profit anual cu impozitul minim

anual prevăzut la alin. (3).

Norme metodologice:

118. Exemplu de calcul

Un contribuabil înregistrează la data de 31 decembrie 2009

venituri totale anuale în sumă de 250.000 lei, cărora le

corespunde, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (3) din

Codul fiscal, un impozit minim anual de 6.500 lei, respectiv

1.625 lei trimestrial.

În trimestrul I 2010, contribuabilul determină un impozit pe

profit de 1.800 lei. În urma efectuării comparaţiei impozitului pe

profit aferent trimestrului I cu impozitul minim trimestrial rezultă

impozit pe profit datorat de 1.800 lei.

În trimestrul II 2010, impozitul pe profit cumulat de la

începutul anului este 3.300 lei. Impozitul pe profit pentru

trimestrul II este 1.500 lei (3.300 1.800) determinat ca

diferenţă între impozitul pe profit cumulat de la începutul anului

şi impozitul pe profit datorat în trimestrul I. În urma efectuării

comparaţiei impozitului pe profit aferent trimestrului II cu

impozitul minim trimestrial rezultă impozit minim datorat în sumă

de 1.625 lei.

În trimestrul III 2010, impozitul pe profit cumulat de la

începutul anului este 6.925 lei. Impozitul pe profit pentru

trimestrul III este 3.500 lei (6.925 1.800 1.625) determinat ca

diferenţă între impozitul pe profit cumulat de la începutul anului

şi impozitul datorat în trimestrele I şi II. În urma efectuării

comparaţiei impozitului pe profit aferent trimestrului III cu

impozitul minim trimestrial rezultă impozit pe profit datorat de

3.500 lei.

La sfârşitul anului 2010, contribuabilul înregistrează impozit

pe profit anual în sumă de 5.000 lei.

În cazul în care contribuabilul efectuează definitivarea

exerciţiului financiar 2010 până la data de 25 februarie 2011, în

urma efectuării comparaţiei impozitului pe profit anual cu

impozitul minim anual de 6.500 lei rezultă impozit pe profit

datorat pentru anul 2010 la nivelul impozitului minim în sumă de

6.500 lei. Astfel, având în vedere faptul că impozitul pe profit

declarat în cursul anului a fost de 6.925 lei, la finele anului

contribuabilul înregistrează un impozit pe profit de recuperat

final în sumă de 425 lei (6.925 6.500) lei.

În cazul în care contribuabilul efectuează definitivarea

exerciţiului financiar 2010 până la data de 25 aprilie 2011,

declară şi plăteşte pentru trimestrul IV al anului 2010 impozit pe

profit în sumă egală cu impozitul pe profit calculat şi evidenţiat

pentru trimestrul III al aceluiaşi an fiscal, adică suma de 3.500 lei.

În urma efectuării comparaţiei impozitului pe profit anual cu

impozitul minim anual de 6.500 lei rezultă impozit pe profit

datorat pentru anul 2010 la nivelul impozitului minim în sumă de

6.500 lei. În acest caz, având în vedere faptul că impozitul pe

profit declarat în cursul anului a fost de 10.425 lei, la finele anului

contribuabilul înregistrează un impozit pe profit de recuperat

final în sumă de 3.925 lei (10.425 6.500) lei."

3. Punctul 22 se abrogă.

4. La punctul 23, după litera g) se introduce o nouă literă,

litera h), cu următorul cuprins:

,,h) cheltuielile privind serviciile care vizează eficientizarea,

optimizarea, restructurarea operaţională şi/sau financiară a

activităţii contribuabilului."

5. Punctul 45 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,Codul fiscal:

h) cheltuielile determinate de diferenţele nefavorabile de

valoare a titlurilor de participare la persoanele juridice la

care se deţin participaţii, precum şi de diferenţele

nefavorabile de valoare aferente obligaţiunilor emise pe

termen lung, cu excepţia celor determinate de vânzarea-

cesionarea acestora. Excepţia nu se aplică pentru

cheltuielile reprezentând valoarea de înregistrare a titlurilor

de participare tranzacţionate pe piaţa autorizată şi

supravegheată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare,

în perioada 1 ianuarie 2009-31 decembrie 2009 inclusiv;

Norme metodologice:

45. Cheltuielile reprezentând pierderi de valoare a titlurilor

de participare, ca urmare a reducerii valorii capitalului social la

societatea comercială la care se deţin titlurile de participare sau

ca urmare a evaluării potrivit reglementărilor contabile, sunt

cheltuieli nedeductibile la calculul profitului impozabil.

În sensul prevederilor art. 20 lit. b) şi art. 21 alin. (4) lit. h) din

Codul fiscal, obligaţiunile pe termen lung reprezintă obligaţiunile

cu maturitate/scadenţă mai mare de un an, stabilită conform

prospectului de emisiune."

6. Punctul 70 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,70. În sensul prevederilor art. 23 alin. (4) din Codul fiscal,

prin bănci internaţionale de dezvoltare se înţelege:

- Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

(B.I.R.D.), Corporaţia Financiară Internaţională (C.F.I.) şi

Asociaţia pentru Dezvoltare Internaţională (A.D.I.);

- Banca Europeană de Investiţii (B.E.I.);

- Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

(B.E.R.D.);

- bănci şi organizaţii de cooperare şi dezvoltare regională

similare.

Prin împrumut garantat de stat se înţelege împrumutul

garantat de stat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului

nr. 64/2007 privind datoria publică, cu modificările şi completările

ulterioare.

Intră sub incidenţa prevederilor art. 23 alin. (4) din Codul

fiscal şi dobânzile/pierderile din diferenţe de curs valutar,

aferente împrumuturilor obţinute în baza obligaţiunilor emise,

potrivit legii, de către societăţile comerciale, cu respectarea

cerinţelor specifice de admitere la tranzacţionare pe o piaţă

reglementată

din

România,

potrivit

prevederilor

Legii

nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi

completările ulterioare, precum şi cele admise la tranzacţionare

pe pieţe străine de valori mobiliare reglementate de autoritatea

în domeniu a statelor respective."

7. Punctul 713 se abrogă.

8. După punctul 93 se introduc două noi puncte,

punctele 931 şi 932, cu următorul cuprins:

,,Codul fiscal:

Credit fiscal

Art. 31. [...]

(3) Impozitul plătit unui stat străin este dedus, dacă se

aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri

încheiate între România şi statul străin şi dacă persoana

juridică română prezintă documentaţia corespunzătoare,

conform prevederilor legale, din care să rezulte faptul că

impozitul a fost plătit statului străin.

Norme metodologice:

931. Impozitul plătit unui stat străin este dedus, dacă se

aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri

încheiate între România şi statul străin şi dacă persoana juridică

română prezintă documentul ce atestă plata impozitului

confirmat de autoritatea competentă a statului străin cu care

România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri.

932. Când o persoană juridică rezidentă în România obţine

venituri/profituri care în conformitate cu prevederile convenţiei

de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu statul

străin sunt supuse impozitării în statul străin, pentru evitarea

dublei impuneri se va aplica metoda prevăzută în convenţie,

respectiv metoda creditului sau metoda scutirii, după caz."

9. Punctul 100 se abrogă.

10. Punctele 1001 şi 1002 se modifică şi vor avea

următorul cuprins:

,,Codul fiscal:

CAPITOLUL VI

Impozitul pe dividende

Declararea, reţinerea şi plata impozitului pe dividende

Art. 36. - (1) O persoană juridică română care

distribuie/plăteşte dividende către o persoană juridică

română are obligaţia să reţină, să declare şi să plătească

impozitul pe dividende reţinut către bugetul de stat, astfel

cum se prevede în prezentul articol.

(2) Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea

unei cote de impozit de 16% asupra dividendului brut

distribuit/plătit unei persoane juridice române.

(3) Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la

bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare

celei în care se distribuie/plăteşte dividendul. În cazul în

care dividendele distribuite nu au fost plătite până la

sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare

anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte până la

data de 25 ianuarie a anului următor.

(4) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul

dividendelor plătite de o persoană juridică română:

a) unei alte persoane juridice române, dacă beneficiarul

dividendelor deţine, la data plăţii dividendelor, minimum

10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane

juridice, pe o perioadă de 2 ani împliniţi până la data plăţii

acestora inclusiv;

b) fondurilor de pensii facultative, respectiv fondurilor

de pensii administrate privat;

c) organelor administraţiei publice care exercită, prin

lege, drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de

acţionar al statului la acele persoane juridice române.

(5) Cota de impozit pe dividende prevăzută la alin. (2) se

aplică şi asupra sumelor distribuite/plătite fondurilor

deschise

investiţii,

încadrate

astfel,

potrivit

reglementărilor privind piaţa de capital.

Norme metodologice:

1001. Nu intră sub incidenţa prevederilor art. 36 din Codul

fiscal, nefiind considerate dividende, următoarele distribuiri:

a) distribuiri de titluri de participare suplimentare, astfel cum

acestea sunt definite la art. 7 alin. (1) pct. 12 lit. a) din Codul

fiscal, efectuate în legătură cu o operaţiune de majorare a

capitalului social al unei persoane juridice, care nu modifică,

pentru participanţii la persoana juridică respectivă, procentul de

deţinere a titlurilor de participare;

b) distribuiri în legătură cu dobândirea/răscumpărarea de

către o societate comercială de acţiuni proprii, potrivit legii, astfel

cum aceste distribuiri sunt definite la art. 7 alin. (1) pct. 12 lit. b)

din Codul fiscal;

c) distribuiri efectuate cu ocazia reducerii capitalului social

constituit efectiv de către participanţi, astfel cum aceste

distribuiri sunt definite la art. 7 alin. (1) pct. 12 lit. d) din Codul

fiscal.

În cazul în care aceste distribuiri sunt efectuate în legătură cu

operaţiuni în cazul cărora Legea nr. 31/1990, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, impune efectuarea unor

rotunjiri de valoare a titlurilor de participare deţinute de

participanţi, modificarea datorată acestor rotunjiri nu se

consideră modificare a procentului de deţinere a titlurilor la

persoana juridică respectivă.

1002. În aplicarea prevederilor art. 36 alin. (3) din Codul

fiscal, pentru dividendele distribuite şi neplătite până la sfârşitul

anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul

pe dividende aferent se plăteşte până la data de 25 ianuarie a

anului următor. Pentru dividendele distribuite şi plătite până la

sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale,

impozitul pe dividende se plăteşte până la data de 25 inclusiv a

lunii următoare celei în care se plăteşte dividendul.

Intră sub incidenţa prevederilor art. 36 alin. (4) lit. a) din

Codul fiscal şi dividendele distribuite şi plătite, după data de

1 ianuarie 2007, chiar dacă acestea sunt distribuite din profiturile

nerepartizate ale exerciţiilor financiare anterioare anului 2007, în

măsura în care beneficiarul îndeplineşte condiţiile prevăzute de

acest alineat.

În sensul prevederilor art. 36 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal,

condiţia privitoare la perioada de deţinere a participaţiei minime

are în vedere o perioadă de 2 ani consecutivi, împliniţi la data

plăţii dividendelor.

Nu intră sub incidenţa prevederilor art. 36 alin. (4) lit. b) din

Codul fiscal dividendele distribuite de persoane juridice române

fondurilor de pensii facultative sau fondurilor de pensii

administrate privat, entităţi care, în conformitate cu prevederile

specifice de înfiinţare şi organizare, nu dobândesc personalitate

juridică şi nu se încadrează în categoria fondurilor deschise de

investiţii, potrivit reglementărilor privind piaţa de capital."

11. Punctul 1003 se abrogă.

C. Titlul III ,,Impozitul pe venit"

1. La punctul 3, după a treia liniuţă se introduce o nouă

liniuţă, cu următorul cuprins:

,,- indemnizaţia acordată persoanei cu handicap grav în

situaţia în care angajatorul nu poate asigura acesteia un

înlocuitor al asistentului personal, potrivit legii;".

2. După punctul 232 se introduce un nou punct, punctul 233,

cu următorul cuprins:

,,233. Sunt venituri din profesii libere şi veniturile din activităţi

desfăşurate în mod independent, în condiţiile legii, ca profesii

reglementate, inclusiv în cazul în care activitatea este

desfăşurată pe bază de contract, pentru societăţi comerciale sau

alte entităţi reglementate potrivit legii să desfăşoare activităţi

care generează venituri din profesii libere."

3. După punctul 24 se introduce un nou punct, punctul 241,

cu următorul cuprins:

,,241. Sunt considerate venituri din activităţi independente

veniturile din drepturi de autor şi drepturile conexe definite

potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996, cu modificările şi

completările ulterioare."

4. Punctul 25 se abrogă.

5. După punctul 36 se introduce un nou punct, punctul 361,

cu următorul cuprins:

,,Codul fiscal:

Reguli generale de stabilire a venitului net anual din

activităţi independente, determinat pe baza contabilităţii în

partidă simplă

Art. 48. - (1) Venitul net din activităţi independente se

determină ca diferenţă între venitul brut şi cheltuielile

efectuate în scopul realizării de venituri, deductibile, pe

baza datelor din contabilitatea în partidă simplă, cu excepţia

prevederilor art. 49 şi 50.

(2) Venitul brut cuprinde:

a) sumele încasate şi echivalentul în lei al veniturilor în

natură din desfăşurarea activităţii;

b) veniturile sub formă de dobânzi din creanţe

comerciale sau din alte creanţe utilizate în legătură cu o

activitate independentă;

c) câştigurile din transferul activelor din patrimoniul

afacerii, utilizate într-o activitate independentă, inclusiv

contravaloarea bunurilor rămase după încetarea definitivă

a activităţii, cu excepţia reorganizărilor, când se păstrează

destinaţia bunurilor;

d) veniturile din angajamentul de a nu desfăşura o

activitate independentă sau de a nu concura cu o altă

persoană;

e) veniturile din anularea sau scutirea unor datorii de

plată apărute în legătură cu o activitate independentă;

f) veniturile înregistrate de casele de marcat cu memorie

fiscală, instalate ca aparate de taxat pe autovehiculele de

transport persoane sau bunuri în regim de taxi.

(3) Nu sunt considerate venituri brute:

a) aporturile în numerar sau echivalentul în lei al

aporturilor în natură făcute la începerea unei activităţi sau

în cursul desfăşurării acesteia;

b) sumele primite sub formă de credite bancare sau de

împrumuturi de la persoane fizice sau juridice;

c) sumele primite ca despăgubiri;

sumele

bunurile

primite

sub

formă

sponsorizări, mecenat sau donaţii.

(4)

Condiţiile

generale

care

trebuie

să

îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor, pentru a

putea fi deduse, sunt:

a) să fie efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate în

scopul realizării venitului, justificate prin documente;

b) să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al

anului în cursul căruia au fost plătite;

c) să respecte regulile privind amortizarea, prevăzute în

titlul II, după caz;

d) cheltuielile cu primele de asigurare să fie efectuate

pentru:

1. active corporale sau necorporale din patrimoniul

afacerii;

2. activele ce servesc ca garanţie bancară pentru

creditele utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care este

autorizat contribuabilul;

3. prime de asigurare pentru asigurarea de risc

profesional;

4. persoane care obţin venituri din salarii, potrivit

prevederilor capitolului III din prezentul titlu, cu condiţia

impozitării sumei reprezentând prima de asigurare, la

beneficiarul acesteia, la momentul plăţii de către suportator.

(5) Următoarele cheltuieli sunt deductibile limitat:

a) cheltuielile de sponsorizare, mecenat, precum şi

pentru acordarea de burse private, efectuate conform legii,

în limita unei cote de 5% din baza de calcul determinată

conform alin. (6);

b) cheltuielile de protocol, în limita unei cote de 2% din

baza de calcul determinată conform alin. (6);

c) suma cheltuielilor cu indemnizaţia plătită pe perioada

delegării şi detaşării în altă localitate, în ţară şi în

străinătate, în interesul serviciului, în limita a de 2,5 ori

nivelul legal stabilit pentru instituţiile publice;

d) cheltuielile sociale, în limita sumei obţinute prin

aplicarea unei cote de până la 2% la fondul de salarii realizat

anual;

e) pierderile privind bunurile perisabile, în limitele

prevăzute de actele normative în materie;

f) cheltuielile reprezentând tichetele de masă acordate

de angajatori, potrivit legii;

f1) cheltuielile reprezentând tichetele de vacanţă

acordate de angajatori, potrivit legii;

g) contribuţiile efectuate în numele angajaţilor la fonduri

de pensii facultative, în conformitate cu legislaţia în vigoare,

în limita echivalentului în lei a 400 euro anual pentru o

persoană;

h) prima de asigurare voluntară de sănătate, conform

legii, în limita echivalentului în lei a 250 euro anual pentru

o persoană;

i) cheltuielile efectuate pentru activitatea independentă,

cât şi în scopul personal al contribuabilului sau asociaţilor

sunt deductibile numai pentru partea de cheltuială care este

aferentă activităţii independente;

j) cheltuielile reprezentând contribuţii sociale obligatorii

pentru salariaţi şi contribuabili, inclusiv cele pentru

asigurarea de accidente de muncă şi boli profesionale,

potrivit legii;

k) dobânzi aferente împrumuturilor de la persoane fizice

şi juridice, altele decât instituţiile care desfăşoară

activitatea de creditare cu titlu profesional, utilizate în

desfăşurarea activităţii, pe baza contractului încheiat între

părţi, în limita nivelului dobânzii de referinţă a Băncii

Naţionale a României;

l) cheltuielile efectuate de utilizator, reprezentând chiria -

rata de leasing - în cazul contractelor de leasing

operaţional, respectiv cheltuielile cu amortizarea şi

dobânzile pentru contractele de leasing financiar, stabilite

în conformitate cu prevederile privind operaţiunile de

leasing şi societăţile de leasing;

m) cotizaţii plătite la asociaţiile profesionale în limita a

2% din baza de calcul determinată conform alin. (6);

n) cheltuielile reprezentând contribuţiile profesionale

obligatorii datorate, potrivit legii, organizaţiilor profesionale

din care fac parte contribuabilii, în limita a 5% din venitul

brut realizat.

(6) Baza de calcul se determină ca diferenţă între venitul

brut şi cheltuielile deductibile, altele decât cheltuielile de

sponsorizare, mecenat, pentru acordarea de burse private,

cheltuielile de protocol, cotizaţiile plătite la asociaţiile

profesionale.

(7) Nu sunt cheltuieli deductibile:

a) sumele sau bunurile utilizate de contribuabil pentru

uzul personal sau al familiei sale;

b) cheltuielile corespunzătoare veniturilor neimpozabile

ale căror surse se află pe teritoriul României sau în

străinătate;

c) impozitul pe venit datorat potrivit prezentului titlu,

inclusiv impozitul pe venitul realizat în străinătate;

d) cheltuielile cu primele de asigurare, altele decât cele

prevăzute la alin. (4) lit. d) şi la alin. (5) lit. h);

e) donaţii de orice fel;

f) amenzile, confiscările, dobânzile, penalităţile de

întârziere şi penalităţile datorate autorităţilor române şi

străine, potrivit prevederilor legale, altele decât cele plătite

conform clauzelor din contractele comerciale;

g) ratele aferente creditelor angajate;

h) Abrogată

i) cheltuielile de achiziţionare sau de fabricare a

bunurilor şi a drepturilor amortizabile din Registrul-

inventar;

j) cheltuielile privind bunurile constatate lipsă din

gestiune sau degradate şi neimputabile, dacă inventarul nu

este acoperit de o poliţă de asigurare;

k) sumele sau valoarea bunurilor confiscate ca urmare a

încălcării dispoziţiilor legale în vigoare;

l) impozitul pe venit suportat de plătitorul venitului în

contul beneficiarilor de venit;

l1) în perioada 1 mai 2009-31 decembrie 2010,

cheltuielile privind combustibilul pentru vehiculele rutiere

motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul

rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să

nu depăşească 3.500 kg şi care să nu aibă mai mult de

9 scaune de pasageri, incluzând şi scaunul şoferului, cu

excepţia situaţiei în care vehiculele se înscriu în oricare

dintre următoarele categorii:

1. vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenţie,

reparaţii, pază şi protecţie, curierat, transport de personal la

şi de la locul de desfăşurare a activităţii, precum şi

vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care

de reportaj, vehiculele utilizate de agenţi de vânzări şi de

agenţi de recrutare a forţei de muncă;

2. vehiculele utilizate pentru transportul de persoane cu

plată, inclusiv pentru activitatea de taxi;

3. vehiculele utilizate pentru închirierea către alte

persoane, inclusiv pentru desfăşurarea activităţii de

instruire în cadrul şcolilor de şoferi;

m) alte sume prevăzute prin legislaţia în vigoare.

(8) Contribuabilii care obţin venituri din activităţi

independente sunt obligaţi să organizeze şi să conducă

contabilitate

în

partidă

simplă,

respectarea

reglementărilor în vigoare privind evidenţa contabilă, şi să

completeze Registrul-jurnal de încasări şi plăţi, Registrul-

inventar şi alte documente contabile prevăzute de legislaţia

în materie.

(9) În Registrul-inventar se trec toate bunurile şi

drepturile aferente desfăşurării activităţii.

Norme metodologice:

361. Prin reorganizare se înţelege orice schimbare a

modalităţii

exercitare

unei

activităţi,

precum

şi

transformarea formei de exercitare a acesteia într-o altă formă,

potrivit legislaţiei în materie, pentru activităţi care generează

venituri supuse impozitului pe venit, în condiţiile continuării

activităţii.

În cazul reorganizării unei activităţi potrivit legislaţiei în

materie, când nu se păstrează destinaţia bunurilor, se include

în venitul brut al afacerii şi contravaloarea bunurilor şi drepturilor

din patrimoniul afacerii care se reorganizează."

6. După punctul 42 se introduc două noi puncte,

punctele 421 şi 422, cu următorul cuprins:

,,421. Pentru contribuabilii persoane fizice care desfăşoară o

activitate independentă ca întreprindere individuală, venitul net

se poate determina pe bază de norme anuale de venit, cu

respectarea prevederilor art. 49 din Codul fiscal.

422. La stabilirea normelor anuale de venit, plafonul de venit

determinat prin înmulţirea cu 12 a salariului de bază minim brut

pe ţară garantat în plată reprezintă venitul net anual înainte de

aplicarea criteriilor de corecţie."

7. La punctul 68 litera a), după a şaptea liniuţă se

introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:

,,- valoarea nominală a tichetelor de masă, tichetelor de

creşă, tichetelor de vacanţă, acordate potrivit legii;".

8. La punctul 68, după litera c) se introduce o nouă literă,

litera c1), cu următorul cuprins:

,,c1) sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe

baza soldelor lunare nete, acordate personalului militar trecut în

rezervă sau al cărui contract încetează ca urmare a nevoilor de

reducere şi de restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în

raport cu solda lunară netă, acordate acestuia la trecerea în

rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau celor care

nu îndeplinesc condiţiile de pensie, precum şi ajutoare sau plăţi

compensatorii primite de poliţişti aflaţi în situaţii similare, al căror

cuantum se determină în raport cu salariul de bază lunar net,

acordate potrivit legislaţiei în materie;".

9. La punctul 68, după litera l) se introduce o nouă literă,

litera l1), cu următorul cuprins:

,,l1) sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe

baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale

căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca

urmare a concedierilor colective, conform legii, precum şi

sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza

salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din

sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă

naţională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca

urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, acordate

potrivit legii;".

10. La punctul 70, după litera h) se introduce o nouă

literă, litera i), cu următorul cuprins:

,,i) tichetele cadou acordate potrivit legii, indiferent dacă

acestea sunt acordate potrivit destinaţiei şi cuantumului

prevăzute la art. 55 alin. (4) lit. a) din Codul fiscal."

11. La punctul 82, prima liniuţă se abrogă.

12. După punctul 109 se introduce un nou punct, punctul 1091,

cu următorul cuprins:

,,1091. Valoarea tichetelor de masă, tichetelor de creşă,

tichetelor cadou, tichetelor de vacanţă, acordate potrivit legii,

luată în calcul la determinarea impozitului pe veniturile din salarii,

este valoarea nominală. Veniturile respective se impozitează ca

venituri din salarii în luna în care acestea sunt primite."

13. La punctul 111 litera b), după a treia liniuţă se

introduce o nouă liniuţă, cu următorul cuprins:

,,- sumelor reprezentând drepturile prevăzute la pct. 68

lit. c1) şi l1) din Codul fiscal."

14. După punctul 111 se introduce un nou punct, punctul 1111,

cu următorul cuprins:

,,1111. În cazul sumelor plătite direct de către angajat care

are calitatea de participant la o schemă de pensii facultative,

pentru determinarea bazei de calcul a impozitului pe veniturile

din salarii, contribuţiile la fondurile de pensii facultative plătite

se deduc din veniturile lunii în care s-a efectuat plata contribuţiei,

în limita venitului realizat, pe baza documentelor justificative

emise de către fondul de pensii facultative."

15. Punctul 1402 se abrogă.

16. La punctul 1441, primul paragraf se modifică şi va

avea următorul cuprins:

,,Codul fiscal:

(11) Veniturile sub formă de dobânzi pentru depozitele la

vedere/conturi curente, precum şi cele la depozitele

clienţilor, constituite în baza legislaţiei privind economisirea

şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ,

realizate începând cu 1 iulie 2010, se impun cu o cotă de

16% din suma acestora, impozitul fiind final, indiferent de

data constituirii raportului juridic. Impozitul se calculează

şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la

momentul înregistrării în contul curent sau în contul de

depozit al titularului. Virarea impozitului se face lunar, până

la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării în cont.

(2) Veniturile sub formă de dobânzi realizate începând

cu 1 iulie 2010 pentru depozitele la termen constituite,

instrumentele de economisire dobândite, contractele civile

încheiate se impun cu o cotă de 16% din suma acestora,

impozitul fiind final, indiferent de data constituirii raportului

juridic. Pentru veniturile sub formă de dobânzi, impozitul

se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de

venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în

contul de depozit al titularului, respectiv la momentul

răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire.

În situaţia sumelor primite sub formă de dobândă pentru

împrumuturile acordate pe baza contractelor civile, calculul

impozitului datorat de către plătitorii de venit se efectuează

la momentul plăţii dobânzii. Virarea impozitului pentru

veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de

25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării, în

cazul unor instrumente de economisire, respectiv la

momentul plăţii dobânzii, pentru venituri de această natură,

pe baza contractelor civile.

Norme metodologice:

1441. Veniturile sub formă de dobânzi realizate până la data

de 30 iunie 2010 inclusiv sunt venituri neimpozabile.

Veniturile sub formă de dobânzi realizate începând cu data

de 1 iulie 2010 se impun cu o cotă de 16% din suma acestora.

Baza de calcul asupra căreia se aplică cota de impozit de

16% este constituită din veniturile calculate începând cu data

de 1 iulie 2010 până la data scadenţei depozitului şi înregistrate

în contul curent sau în contul de depozit al titularului.

Baza de calcul asupra căreia se aplică cota de impozit de

16% este constituită din veniturile calculate începând cu data

de 1 iulie 2010 şi pentru dobânzile aferente depozitelor la

vedere, depozitelor clienţilor constituite în baza legislaţiei privind

economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul

locativ, conturilor curente, instrumentelor de economisire,

precum şi contractelor civile."

17. Punctul 1442 se modifică şi va avea următorul

cuprins:

,,Codul fiscal:

(3) Calculul, reţinerea şi virarea impozitului pe veniturile

din investiţii, altele decât cele prevăzute la alin. (1) şi (2) se

efectuează astfel:

a) câştigul net determinat la sfârşitul fiecărui trimestru

din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale

şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, se impune

cu o cotă de 16%. Obligaţia calculării şi virării impozitului

reprezentând

plată

anticipată

trimestrială

în

contul

impozitului pe câştigul net anual impozabil revine

contribuabilului,

baza

declaraţiei

impunere

trimestrială depusă până la data 25 inclusiv a lunii

următoare fiecărui trimestru, prin luarea în calcul a

impozitului

stabilit

sfârşitul

trimestrului

anterior.

Termenul de declarare constituie şi termen de plată a

impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială, în

contul impozitului pe câştigul net anual impozabil, către

bugetul de stat. Impozitul de plată/de restituit se calculează

ca diferenţă între impozitul pe câştigul net determinat la

sfârşitul fiecărui trimestru şi plata anticipată aferentă

trimestrului anterior;

a1) câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor

de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare

în cazul societăţilor închise, se impune cu o cotă de 16%, pe

baza declaraţiei de impunere. Obligaţia calculării şi virării

impozitului pe câştigul net anual impozabil datorat revine

contribuabilului, pe baza declaraţiei de impunere depusă,

potrivit prevederilor art. 83. Impozitul anual de plată/de

restituit se determină ca diferenţă între impozitul pe câştigul

net anual impozabil şi plata anticipată aferentă câştigului

net determinat la sfârşitul trimestrului IV;

Norme metodologice:

1442. Plata anticipată aferentă fiecărui trimestru se determină

ca diferenţă între impozitul pe câştigul net cumulat de la

începutul anului până la sfârşitul trimestrului pentru care se face

calculul şi impozitul pe câştigul net stabilit la sfârşitul trimestrului

anterior.

Impozitul pe câştigul net cumulat de la începutul anului, luat

în calcul la stabilirea plăţii anticipate, se determină aplicându-se

cota de impozit de 16% asupra diferenţei pozitive dintre totalul

câştigurilor şi pierderilor înregistrate până la sfârşitul trimestrului

pentru care se face calculul.

În situaţia în care diferenţa dintre totalul câştigurilor şi

pierderilor înregistrate cumulat de la începutul anului este

negativă, pentru trimestrul respectiv nu se datorează plata

anticipată.

Impozitul pe câştigul net anual impozabil de plată/de restituit

la sfârşitul anului fiscal se determină ca diferenţă între impozitul

pe câştigul net anual impozabil şi plăţile anticipate datorate în

anul fiscal respectiv."

18. După punctul 1444 se introduce un nou punct,

punctul 1445, cu următorul cuprins:

,,1445. Pierderea netă aferentă perioadei 1 ianuarie 2010-

30 iunie 2010 asimilată pierderii nete anuale reprezintă suma

pierderilor înregistrate în cazul transferului titlurilor de valoare,

altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul

societăţilor închise, indiferent de perioada de deţinere a titlurilor

respective."

19. Punctul 1461 se modifică şi va avea următorul

cuprins:

,,1461. Drepturile primite în conformitate cu prevederile Legii

nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat,

republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii

nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi

completările ulterioare, reprezintă venituri din pensii.

La stabilirea venitului impozabil lunar pentru sumele primite

ca plată unică potrivit Legii nr. 411/2004, republicată, cu

modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 204/2006, cu

modificările şi completările ulterioare, se va acorda un singur

plafon neimpozabil de 1.000 lei de la fiecare fond de pensii.

La stabilirea venitului impozabil lunar pentru sumele primite

ca plăţi eşalonate în rate, în conformitate cu prevederile Legii

nr. 411/2004, republicată, cu modificările şi completările

ulterioare, şi ale Legii nr. 204/2006, cu modificările şi

completările ulterioare, se va acorda un singur plafon

neimpozabil de 1.000 lei aferent ratei lunare de la fiecare fond

de pensii."

20. După punctul 171 se introduce un nou punct, punctul 1711,

cu următorul cuprins:

,,Codul fiscal:

[...]

(7) În situaţia rezilierii, în cursul anului fiscal, a

contractelor încheiate între părţi în care chiria este

exprimată

în

lei,

plăţile

anticipate

stabilite

potrivit

prevederilor art. 63 alin. (2) vor fi recalculate de organul

fiscal competent la cererea contribuabilului, pe bază de

documente justificative.

Norme metodologice:

1711. Contribuabilii care reziliază contractele de închiriere în

cursul anului au obligaţia să înştiinţeze în scris în termen de

5 zile organul fiscal competent. În acest sens se vor anexa, în

copie, documentele din care să rezulte rezilierea contractelor de

închiriere, cum ar fi declaraţia pe propria răspundere."

21. La punctul 176, primul paragraf se modifică şi va

avea următorul cuprins:

,,Codul fiscal:

Declaraţia de impunere

Art. 83. - (1) Contribuabilii care realizează, individual

sau într-o formă de asociere, venituri din activităţi

independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor,

venituri din activităţi agricole, determinate în sistem real,

au obligaţia de a depune o declaraţie de impunere la

organul fiscal competent, pentru fiecare an fiscal, până la

data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a

venitului. Declaraţia de impunere se completează pentru

fiecare sursă şi categorie de venit. Pentru veniturile

realizate într-o formă de asociere, venitul declarat va fi

venitul net/pierderea distribuită din asociere.

(11) Declaraţia de impunere se completează şi pentru

contribuabilii prevăzuţi la art. 63 alin. (2), caz în care plăţile

anticipate de impozit vor fi luate în calcul la stabilirea

impozitului anual datorat, pentru situaţiile în care intervin

modificări ale clauzelor contractuale, cu excepţia art. 82

alin. (7).

(2) Declaraţia de impunere se completează şi pentru

câştigul net anual impozabil/pierderea netă anuală,

generat/generată de:

a) tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât părţile

sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise;

b) operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen,

pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen.

(21) Declaraţia de impunere trimestrială se completează

pentru câştigul net determinat/pierderea netă determinată

la sfârşitul fiecărui trimestru, generat/generată de tranzacţii

cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile

mobiliare, în cazul societăţilor închise.

(3) Nu se depun declaraţii de impunere pentru

următoarele categorii de venituri:

a) venituri nete determinate pe bază de norme de venit,

cu excepţia contribuabililor care au depus declaraţii de

venit estimativ în luna decembrie şi pentru care nu s-au

stabilit plăţi anticipate, conform legii;

b) venituri din cedarea folosinţei bunurilor prevăzute la

art. 63 alin. (2), a căror impunere este finală;

c) venituri sub formă de salarii şi venituri asimilate

salariilor, pentru care informaţiile sunt cuprinse în fişele

fiscale, care au regim de declaraţii de impozite şi taxe sau

declaraţii lunare, depuse de contribuabilii prevăzuţi la

art. 60;

d) venituri din investiţii, cu excepţia celor prevăzute la

alin. (2), precum şi venituri din premii şi din jocuri de noroc,

a căror impunere este finală;

e) venituri din pensii;

f) venituri din activităţi agricole, a căror impunere este

finală potrivit prevederilor art. 74 alin. (4);

g) venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;

h) venituri din alte surse.

Norme metodologice:

176. Declaraţiile de impunere se depun de contribuabilii care

realizează, individual sau dintr-o formă de asociere, venituri din

activităţi independente, venituri din cedarea folosinţei bunurilor

şi venituri din activităţi agricole pentru care venitul net se

determină în sistem real.

Fac excepţie de la depunerea declaraţiei de impunere

contribuabilii prevăzuţi la art. 63 alin. (2) din Codul fiscal şi cei

care obţin venituri potrivit prevederilor art. 52 alin. (1) lit. a)-e)

din Codul fiscal şi care au optat pentru impunerea veniturilor

potrivit prevederilor art. 78 şi 79 din Codul fiscal, pentru care

impozitul reţinut este final."

22. După punctul 1811 se introduce un nou punct,

punctul 1812, cu următorul cuprins:

,,1812. Contribuabilii, pe baza declaraţiei de impunere depuse

în conformitate cu prevederile art. 83 din Codul fiscal, au

obligaţia calculării impozitului datorat pe venitul net anual

impozabil/câştigul net anual impozabil şi a diferenţelor de

impozit anual datorate/de recuperat, rezultate prin regularizarea

impozitului anual datorat cu plăţile anticipate stabilite."

23. După punctul 188 se introduce un nou punct, punctul 1881,

cu următorul cuprins:

,,1881. În cazul societăţii civile cu personalitate juridică

constituite potrivit legii speciale şi care este supusă regimului

transparenţei fiscale, potrivit legii, se aplică regulile de

determinare a venitului net din activităţi independente.

Persoanele fizice care obţin venituri dintr-o activitate

desfăşurată într-o formă de organizare cu personalitate juridică

(SPRL) constituită potrivit legii speciale şi care este supusă

regimului transparenţei fiscale, potrivit legii, au obligaţia să

asimileze acest venit distribuit venitului net anual din activităţi

independente."

24. Punctul 189 se abrogă.

25. Punctul 193 se modifică şi va avea următorul

cuprins:

,,Codul fiscal:

Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activităţi

dependente

Art. 88. - Persoanele fizice nerezidente care desfăşoară

activităţi dependente în România sunt impozitate potrivit

prevederilor cap. III din prezentul titlu.

Norme metodologice:

193. Veniturile obţinute de persoanele fizice nerezidente din

România din activităţi dependente se impozitează separat pe

fiecare sursă/loc de realizare, impozitul lunar calculat fiind

impozit final. După încheierea anului fiscal, organul fiscal va

elibera documentul care atestă venitul realizat şi impozitul plătit

pentru anul fiscal respectiv, la cererea contribuabilului.

Profesorii şi cercetătorii nerezidenţi care desfăşoară o

activitate în România ce depăşeşte perioada de scutire stabilită

prin convenţiile de evitare a dublei impuneri încheiate de

România cu diverse state se impun pentru veniturile realizate în

intervalul de timp ce depăşeşte perioada de scutire, potrivit

titlului III din Codul fiscal."

26. După punctul 193 se introduce un nou punct,

punctul 1931, cu următorul cuprins:

,,1931. Veniturile din activităţi dependente obţinute ca urmare

a desfăşurării activităţii în România de persoane fizice rezidente

ale unor state cu care România nu are încheiate convenţii de

evitare a dublei impuneri şi plătite de angajatori rezidenţi sau

nerezidenţi se impozitează în România din prima zi de

desfăşurare a activităţii. De asemenea, se impun din prima zi

de desfăşurare a activităţii dependente în România şi veniturile

obţinute de persoanele fizice care nu fac dovada rezidenţei într-un

stat cu care România are încheiată convenţie de evitare a dublei

impuneri."

27. La punctul 194, literele a) şi b) se modifică şi vor avea

următorul cuprins:

,,194. a) În aplicarea prevederilor convenţiei de evitare a

dublei impuneri încheiate de România cu un stat străin,

veniturile din activităţi dependente realizate de persoane fizice

nerezidente care îşi desfăşoară activitatea în România se impun

dacă persoana fizică este prezentă în România una sau mai

multe perioade de timp ce depăşesc în total 183 de zile în orice

perioadă de 12 luni consecutive care se încheie în anul

calendaristic în cauză sau în perioada şi condiţiile menţionate

în convenţia de evitare a dublei impuneri încheiată de România

cu statul străin şi numai dacă respectiva persoană fizică face

dovada rezidenţei în statul cu care România are încheiată

convenţie de evitare a dublei impuneri.

b) În aplicarea prevederilor convenţiei de evitare a dublei

impuneri încheiate de România cu un stat străin, veniturile din

activităţi dependente realizate de persoane fizice nerezidente

care îşi desfăşoară activitatea în România şi sunt prezente în

România o perioadă mai mică de 183 de zile în orice perioadă

de 12 luni consecutive care se încheie în anul calendaristic în

cauză sau în perioada şi condiţiile menţionate în convenţia de

evitare a dublei impuneri încheiată de România cu statul străin

se impun în România dacă este îndeplinită cel puţin una dintre

următoarele condiţii:

- salariul este plătit de un angajator care este rezident sau

în numele acestuia;

- salariul este suportat de un sediu permanent pe care

angajatorul nerezident îl are în România (veniturile salariale

reprezintă cheltuiala deductibilă a unui sediu permanent în

România)."

28. Punctele 196 şi 197 se modifică şi vor avea următorul

cuprins:

,,196. Contribuabilii plătiţi din străinătate de un angajator

nerezident care îşi prelungesc perioada de şedere în România,

precum şi cei care, prin prezenţe repetate în România,

depăşesc 183 de zile sau perioada menţionată în convenţiile de

evitare a dublei impuneri sunt obligaţi să înştiinţeze în scris

organul fiscal competent despre depăşirea acestui termen, caz

în care datorează impozit din prima zi pentru veniturile realizate

ca urmare a desfăşurării activităţii în România.

197. În situaţia în care persoanele fizice care au desfăşurat

activitatea în România într-o perioadă mai mică de 183 de zile

în orice perioadă de 12 luni consecutive care se încheie în anul

calendaristic în cauză ori în perioada şi condiţiile menţionate în

convenţiile de evitare a dublei impuneri şi au fost plătite din

străinătate îşi prelungesc perioada de şedere în România peste

183 de zile sau peste perioada menţionată în convenţie,

impozitul pe veniturile din salarii pentru activitatea desfăşurată

în România este datorat începând cu prima zi de sosire în

România. În acest caz, contribuabilul depune la organul fiscal

competent declaraţii lunare de impunere, care vor cuprinde

veniturile lunare realizate în perioada anterioară prelungirii

şederii în România, în termen de 15 zile de la ultima zi a

perioadei de 183 de zile expirate sau a perioadei menţionate în

convenţie.

În situaţia în care beneficiarul venitului realizează salariul

într-o sumă globală pe un interval de timp, după ce a expirat

perioada de 183 de zile sau perioada menţionată în convenţie,

sumele înscrise în declaraţii se pot stabili la nivelul unei medii

lunare, respectiv suma globală a salariului declarat împărţită la

numărul de luni din acea perioadă."

29. Punctul 203 se modifică şi va avea următorul

cuprins:

,,Codul fiscal:

Creditul fiscal extern

Art. 91 [...]

(2) Creditul fiscal extern se acordă dacă sunt îndeplinite,

cumulativ, următoarele condiţii:

a) se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei

impuneri încheiate între România şi statul străin în care

s-a plătit impozitul;

b) impozitul plătit în străinătate, pentru venitul obţinut în

străinătate, a fost efectiv plătit în mod direct de persoana

fizică sau de reprezentantul său legal ori prin reţinere la

sursă de către plătitorul venitului. Plata impozitului în

străinătate se dovedeşte printr-un document justificativ,

eliberat de autoritatea competentă a statului străin

respectiv;

c) venitul pentru care se acordă credit fiscal face parte

din una dintre categoriile de venituri prevăzute la art. 41.

[...]

Norme metodologice:

203. Persoanele fizice rezidente române cu domiciliul în

România şi persoanele fizice prevăzute la art. 40 alin. (2) din

Codul fiscal sunt supuse impozitării în România pentru veniturile

din orice sursă, atât din România, cât şi din străinătate.

În situaţia în care, pentru veniturile din străinătate de natura

celor prevăzute la art. 41 lit. a), c) şi f) din Codul fiscal, statul cu

care România are încheiată convenţie de evitare a dublei

impuneri şi-a exercitat dreptul de impunere, aceste persoane au

dreptul să deducă, pentru fiecare sursă de venit, din impozitul pe

venit datorat în România impozitul pe venit plătit în străinătate,

în condiţiile prevăzute de Codul fiscal.

Veniturile din străinătate realizate de contribuabilii prevăzuţi

la art. 40 alin. (1) lit. a) şi de cei prevăzuţi la art. 40 alin. (2) din

Codul fiscal, precum şi impozitul aferent, a cărui plată în

străinătate este atestată cu document justificativ eliberat de

autoritatea competentă a statului străin cu care România are

încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, exprimate în

unităţile monetare proprii fiecărui stat, se vor transforma în lei la

cursul de schimb mediu anual comunicat de Banca Naţională a

României din anul de realizare a venitului respectiv."

30. Punctele 205-209 se modifică şi vor avea următorul

cuprins:

,,205. Pentru veniturile realizate în statul cu care România

are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri şi care nu

au fost globalizate în vederea impozitării, creditul fiscal extern

este limitat la impozitul pe venit plătit în străinătate, dar nu mai

mult decât cel datorat pentru un venit similar în România, potrivit

Codului fiscal.

206. Dacă suma reprezentând creditul fiscal extern este mai

mare decât impozitul plătit în statul cu care România are

încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri, suma

recunoscută care se deduce este la nivelul impozitului plătit în

străinătate. În situaţia în care suma reprezentând creditul fiscal

extern este mai mică decât impozitul plătit în statul cu care

România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri,

suma recunoscută reprezentând creditul fiscal extern acordat

este la nivelul sumei calculate conform pct. 204.

207. Calcularea creditului fiscal extern se face de contribuabil

separat pe fiecare sursă de venit. În situaţia în care

contribuabilul în cauză obţine venituri din străinătate din mai

multe state cu care România are încheiate convenţii de evitare

a dublei impuneri, creditul extern admis a fi dedus din impozitul

datorat în România se va calcula, potrivit procedurii de mai sus,

pentru fiecare sursă de venit şi pe fiecare ţară.

208. În cazul veniturilor prevăzute la art. 41 lit. d), e), g) şi h)

din Codul fiscal, creditul fiscal extern se acordă pentru fiecare

venit similar din România. Creditul fiscal extern pentru veniturile

din statul cu care România are încheiată convenţie de evitare a

dublei impuneri, a căror impunere în România este finală, se va

acorda astfel:

a) în situaţia în care în străinătate cota de impozit este mai

mare decât cea prevăzută în titlul III din Codul fiscal pentru un

venit similar, creditul fiscal extern este limitat la impozitul pe venit

calculat, aplicându-se cota prevăzută în acest titlu;

b) în situaţia în care cota de impozit este mai mică în

străinătate decât cota de impozit pentru un venit similar din

România, creditul fiscal extern este calculat la nivelul impozitului

plătit în străinătate, iar impozitul anual rămas de achitat în

România se calculează ca diferenţă între impozitul pe venit

calculat aplicându-se cota de impozit prevăzută la titlul III din

Codul fiscal şi impozitul pe venit plătit în străinătate pentru

venitul realizat în străinătate.

Pentru veniturile prevăzute la art. 41 lit. d), e), g) şi h) din

Codul fiscal, creditul fiscal se acordă potrivit prevederilor

pct. 205.

209. Contribuabilii prevăzuţi la art. 40 alin. (1) lit. a) şi cei

prevăzuţi la art. 40 alin. (2) din Codul fiscal, care desfăşoară

activitate salarială în străinătate şi sunt plătiţi pentru activitatea

salarială desfăşurată în străinătate de către angajatorul român,

se impun în România pentru veniturile realizate din activitatea

salarială desfăşurată în străinătate.

În cazul în care acelaşi venit din salarii este supus impunerii

atât în România, cât şi în străinătate, statului străin revenindu-i

dreptul de impunere potrivit convenţiei de evitare a dublei

impuneri încheiate de România cu respectivul stat, organul fiscal

competent din România va proceda la regularizarea impozitului

datorat de rezidentul român, pe baza cererii depuse. În vederea

regularizării impozitului, contribuabilii care au fost impuşi pentru

aceleaşi venituri obţinute din salarii atât în România, cât şi în alt

stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a

dublei impuneri vor depune la registratura organului fiscal

competent sau prin poştă, împreună cu cererea de restituire,

următoarele documente justificative:

a) fişa fiscală întocmită de angajatorul rezident în România

sau de către un sediu permanent în România care efectuează

plăţi de natură salarială;

b) certificatul de atestare a impozitului plătit în străinătate de

contribuabil, eliberat de autoritatea competentă a statului străin,

sau orice alt document justificativ privind venitul realizat şi

impozitul plătit în celălalt stat, eliberat de autoritatea competentă

din ţara în care s-a obţinut venitul;

c) contractul de detaşare;

d) orice alte documente ce pot sta la baza determinării sumei

impozitului plătit în străinătate pentru veniturile plătite de

angajatorul rezident în România sau de către un sediu

permanent în România.

Procedura de regularizare a impozitului datorat de rezidentul

român se va stabili prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale

de Administrare Fiscală.

Veniturile din activităţi dependente desfăşurate în străinătate

şi plătite de un angajator nerezident nu sunt impozabile în

România potrivit prevederilor Codului fiscal şi nu fac obiectul

creditului fiscal extern."

31. După punctul 209 se introduce un nou punct,

punctul 2091, cu următorul cuprins:

,,2091. Când o persoană fizică rezidentă în România obţine

venituri care în conformitate cu prevederile convenţiei de evitare

a dublei impuneri încheiate de România cu statul străin sunt

supuse impozitului pe venit în statul străin, pentru evitarea dublei

impuneri se va aplica metoda prevăzută în convenţie, respectiv

metoda creditului sau metoda scutirii, după caz."

32. Punctul 210 se modifică şi va avea următorul

cuprins:

,,210. La sfârşitul anului fiscal vizat, contribuabilul anexează

la declaraţia de impunere documentele justificative privind

venitul realizat şi impozitul plătit, eliberate de autoritatea

competentă din ţara în care s-a obţinut venitul şi cu care

România are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri.

Aceste documente sunt utilizate pentru aplicarea metodelor de

evitare a dublei impuneri prevăzute în convenţiile de evitare a

dublei impuneri."

33. După punctul 211 se introduc două noi puncte,

punctele 212 şi 213, cu următorul cuprins:

,,Codul fiscal:

Dispoziţii tranzitorii

Art. 94 [...]

(4) Prevederile art. 49 alin. (21), art. 50 alin. (1) lit. a) şi

alin. (2) lit. a) se vor aplica corespunzător începând cu

1 iulie 2010.

Norme metodologice:

212. Pentru anul 2010, în situaţia în care venitul net din

activităţi independente stabilit pe baza normei de venit este

inferior salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată

înmulţit cu 12, direcţiile generale ale finanţelor publice teritoriale

au obligaţia recalculării normelor de venit, astfel:

a) pentru perioada 1 ianuarie 2010-30 iunie 2010, venitul

net determinat pe baza normei de venit este egal cu norma de

venit anuală stabilită în anul 2009 pentru anul 2010 împărţită la

b) pentru perioada 1 iulie 2010-31 decembrie 2010, venitul

net aferent perioadei reprezintă jumătate din norma anuală de

venit, normă anuală determinată prin înmulţirea nivelului

salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată înmulţit cu

12, corectată potrivit prevederilor pct. 422.

În acest caz, organul fiscal competent are obligaţia

recalculării plăţilor anticipate.

213. Pentru anul 2010, venitul net anual pentru veniturile din

drepturile de proprietate intelectuală se determină astfel:

La stabilirea venitului net/pierderii aferent/aferente fiecărei

perioade 1 ianuarie - 30 iunie, respectiv 1 iulie - 31 decembrie

2010, se va lua în calcul venitul brut, cota de cheltuială forfetară

şi contribuţiile sociale obligatorii plătite, aferente fiecărei

perioade.

Venitul net anual aferent anului 2010 se determină prin

însumarea veniturilor nete stabilite pentru fiecare dintre cele

două perioade."

Titlul

,,Impozitul

veniturile

microîntreprinderilor", alcătuit din punctele 1-17, se

abrogă.

E. Titlul V ,,Impozitul pe veniturile obţinute din România

de nerezidenţi şi impozitul pe reprezentanţele firmelor

străine înfiinţate în România"

1. Punctul 91 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,Codul fiscal:

(2) Impozitul datorat se calculează prin aplicarea

următoarelor cote asupra veniturilor brute:

a) 10% pentru veniturile din dobânzi şi redevenţe, dacă

beneficiarul efectiv al acestor venituri este o persoană

juridică rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene

sau în unul dintre statele Asociaţiei Europene a Liberului

Schimb, respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein,

Regatul Norvegiei, sau un sediu permanent al unei

întreprinderi dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau

dintr-un stat al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb,

respectiv Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul

Norvegiei, situat într-un alt stat membru al Uniunii

Europene sau al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.

Această cotă de impunere se aplică în perioada de tranziţie

de la data aderării României la Uniunea Europeană şi până

la data de 31 decembrie 2010, cu condiţia ca beneficiarul

efectiv al dobânzilor sau redevenţelor să deţină minimum

25% din valoarea/numărul titlurilor de participare la

persoana juridică română, pe o perioadă neîntreruptă de cel

puţin 2 ani, care se încheie la data plăţii dobânzii sau

redevenţelor;

b) 10% pentru dividendele plătite de o întreprindere, care

este persoană juridică română sau persoană juridică cu

sediul social în România, înfiinţată potrivit legislaţiei

europene, unei persoane juridice rezidente într-un alt stat

membru al Uniunii Europene sau în unul dintre statele

Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, respectiv Islanda,

Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei, ori unui sediu

permanent al unei întreprinderi dintr-un stat membru al

Uniunii Europene sau dintr-un stat al Asociaţiei Europene a

Liberului

Schimb,

respectiv

Islanda,

Principatul

Liechtenstein, Regatul Norvegiei, situat într-un alt stat

membru al Uniunii Europene ori al Asociaţiei Europene a

Liberului Schimb;

c) 25% pentru veniturile obţinute din jocuri de noroc,

prevăzute la art. 115 alin. (1) lit. p);

d) 16% în cazul oricăror altor venituri impozabile

obţinute din România, aşa cum sunt enumerate la art. 115.

(3) Prin derogare de la alin. (2), impozitul ce trebuie

reţinut se calculează după cum urmează:

a) pentru veniturile ce reprezintă remuneraţii primite de

nerezidenţi care au calitatea de administrator, fondator sau

membru al consiliului de administraţie al unei persoane

juridice române, potrivit art. 57;

b) pentru veniturile din pensii primite de la bugetul

asigurărilor sociale sau de la bugetul de stat, potrivit art. 70.

(4) Impozitul se calculează, respectiv se reţine în

momentul plăţii venitului şi se plăteşte la bugetul de stat

până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care

s-a plătit venitul. Impozitul se calculează, se reţine şi se

plăteşte, în lei, la bugetul de stat, la cursul de schimb al

pieţei valutare comunicat de Banca Naţională a României,

valabil în ziua reţinerii impozitului pentru nerezidenţi. În

cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite

acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care

s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe

dividende se declară şi se plăteşte până la data de

25 ianuarie a anului următor.

Norme metodologice:

91. Veniturile sub formă de dobânzi la depozitele la

vedere/conturi curente, la depozitele la termen, certificate de

depozit şi alte instrumente de economisire la bănci şi la alte

instituţii de credit autorizate şi situate în România, realizate

începând cu data de 1 iulie 2010, se impun cu o cotă de 16% din

suma acestora, indiferent de data constituirii raportului juridic.

Veniturile sub formă de dobânzi realizate până la data de

30 iunie 2010 inclusiv sunt venituri neimpozabile.

Baza de calcul asupra căreia se aplică cota de impozit de

16% este constituită din veniturile calculate începând cu data

de 1 iulie 2010 până la data scadenţei depozitului şi înregistrate

în contul curent sau în contul de depozit al titularului. Aceleaşi

prevederi se aplică şi în cazul dobânzilor aferente depozitelor la

vedere, conturilor curente, certificatelor de depozit şi altor

instrumente de economisire.

Cota de 16% se aplică şi altor venituri de natura dobânzilor,

cum ar fi: dobânzile la credite, dobânzile în cazul contractelor

de leasing financiar, dobânzile la creditele intragrup, precum şi

dobânzilor aferente depozitelor colaterale, conturilor escrow,

considerate dobânzi pentru depozite la termen potrivit normelor

Băncii Naţionale a României, dobânda la instrumente/titluri de

creanţă emise de societăţile comerciale române, constituite

potrivit Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi

completările ulterioare."

2. La punctul 96, literele a)-d) se modifică şi vor avea

următorul cuprins:

,,96. a) Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a

dublei impuneri în cazul câştigurilor din transferul valorilor

mobiliare în cazul societăţilor închise şi din transferul părţilor

sociale, certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut

la pct. 13 alin. (1) prezentat de nerezident se depune la

reprezentantul lui fiscal/împuternicitul desemnat în România

pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative. O copie a

certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut

la pct. 13 alin. (1), legalizată şi tradusă de organul autorizat din

România, se va depune şi la societatea ale cărei valori

mobiliare/părţi sociale sunt transferate.

În cazul persoanelor fizice nerezidente care obţin câştiguri

din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi

valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, certificatul de

rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la pct. (13) alin. (1) se

depune la reprezentantul fiscal/împuternicitul desemnat în

România pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative. O

copie a certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului

prevăzut la pct. 13 alin. (1), legalizată şi tradusă de organul

autorizat din România, se va anexa la declaraţia de impunere.

Pentru aplicarea prevederilor convenţiilor de evitare a dublei

impuneri în cazul câştigurilor din transferul titlurilor de participare

obţinute de o persoană juridică nerezidentă, atunci când acest

câştig este generat de transferul titlurilor de participare,

certificatul de rezidenţă fiscală sau documentul prevăzut la

pct. 13 alin. (1) prezentat de nerezident se depune la

reprezentantul lui fiscal/împuternicitul desemnat în România

pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative. O copie a

certificatului de rezidenţă fiscală sau a documentului prevăzut

la pct. 13 alin. (1), legalizată şi tradusă de organul autorizat din

România, se va depune şi la societatea ale cărei titluri de

participare sunt transferate.

b) În cazul în care dobânditorul valorilor mobiliare ale unei

societăţi închise sau al părţilor sociale este o persoană juridică

nerezidentă/persoană fizică nerezidentă, iar beneficiarul

câştigurilor din transferul acestor valori mobiliare, respectiv al

părţilor sociale este o persoană fizică rezidentă, obligaţia

calculării, reţinerii şi virării impozitului pe câştigul determinat din

transferul acestor valori mobiliare sau părţi sociale revine

dobânditorului,

respectiv

persoanei

juridice

nerezidente/persoanei fizice nerezidente, direct sau prin

reprezentat fiscal/împuternicit, desemnat conform legii pentru

îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi declarative.

c) În cazul tranzacţiilor cu titluri de valoare, respectiv titluri

de participare efectuate între nerezidenţi, sunt aplicabile

prevederile menţionate în titlurile II şi III din Codul fiscal în ceea

ce priveşte obligaţiile de calcul, reţinere şi virare a impozitului în

condiţiile neprezentării certificatului de rezidenţă fiscală sau

atunci când România nu are încheiată convenţie de evitare a

dublei impuneri cu statul de rezidenţă al beneficiarului

câştigurilor din transferul titlurilor de valoare, respectiv al titlurilor

de participare ori în cazul în care, prin convenţie, România are

dreptul de impunere asupra câştigului.

d) În cazul în care transferul oricăror titluri de valoare,

deţinute de o persoană fizică nerezidentă, se realizează printr-un

intermediar, obligaţia de calcul şi virare a impozitului pe câştigul

din transferul unor astfel de titluri, precum şi celelalte obligaţii

declarative revin beneficiarului nerezident al câştigului sau

reprezentantului fiscal/împuternicitului desemnat de beneficiar

pentru cazurile prevăzute astfel în titlul III din Codul fiscal. În

acest caz, intermediarul va îndeplini obligaţiile ce îi revin potrivit

art. 66 alin. (6) din Codul fiscal, iar beneficiarul nerezident al

câştigului sau reprezentantul fiscal/împuternicitul desemnat va

depune declaraţia de impunere, va calcula şi va vira impozitul pe

câştigul din transferul unor astfel de titluri şi va anexa la

declaraţia de impunere certificatul de rezidenţă fiscală.

În situaţiile prevăzute în mod expres în titlul III din Codul

fiscal, când intermediarul are obligaţia de a calcula, de a reţine

şi de a vira impozitul pe câştigul din transferul oricăror titluri de

valoare, acesta are obligaţia de a păstra certificatul de rezidenţă

fiscală al beneficiarului venitului, precum şi de a îndeplini

celelalte obligaţii declarative.

În situaţia în care beneficiarul câştigului din transferul oricăror

titluri de valoare este o persoană fizică nerezidentă, iar transferul

acestor titluri nu se face printr-un intermediar, obligaţia de calcul,

reţinere şi virare a impozitului, precum şi celelalte obligaţii

declarative şi de păstrare a certificatului de rezidenţă fiscală al

beneficiarului câştigului revin, după caz, reprezentantului

fiscal/împuternicitului desemnat de beneficiar."

3. Punctele 97, 98, 912, 914 şi 11 se abrogă.

F. Titlul VI ,,Taxa pe valoarea adăugată"

1. La punctul 3, după alineatul (7) se introduce un alineat

nou, alineatul (71), cu următorul cuprins:

,,(71) În sensul art. 127 alin. (3) din Codul fiscal, se consideră

că nu acţionează de o manieră independentă persoana care

desfăşoară o activitate dependentă potrivit art. 7 din Codul

fiscal."

G. Titlul IX ,,Impozite şi taxe locale"

1. Punctul 35 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,Codul fiscal:

Majorarea impozitului datorat de persoanele fizice ce

deţin mai multe clădiri

Art. 252. - (1) Persoanele fizice care au în proprietate

două sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri,

majorat după cum urmează:

a) cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa

de domiciliu;

b) cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la

adresa de domiciliu;

c) cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara

celei de la adresa de domiciliu.

(2) Nu intră sub incidenţa alin. (1) persoanele fizice care

deţin în proprietate clădiri dobândite prin succesiune

legală.

(3) În cazul deţinerii a două sau mai multe clădiri în afara

celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se

determină în funcţie de ordinea în care proprietăţile au fost

dobândite, aşa cum rezultă din documentele ce atestă

calitatea de proprietar.

(4) Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) au obligaţia să

depună o declaraţie specială la compartimentele de

specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale în

raza cărora îşi au domiciliul, precum şi la cele în raza cărora

sunt

situate

celelalte

clădiri

ale

acestora.

Modelul

declaraţiei speciale va fi cel prevăzut prin norme

metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Norme metodologice:

,,35. Impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice care au

în proprietate mai multe clădiri, în afara celei/celor situate la

adresa de domiciliu, se majorează conform prevederilor art. 252

alin. (1)-(3) din Codul fiscal."

2. Punctele 36 şi 37 se abrogă.

3. Punctul 38 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,38. (1) O persoană fizică ce are în proprietate două clădiri

datorează impozit pe clădiri după cum urmează:

a) pentru clădirea/clădirile de la adresa de domiciliu,

impozitul pe clădiri se determină potrivit art. 251 din Codul fiscal;

b) pentru cea de-a doua clădire, care este prima în afara

celei/celor de la adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri majorat

potrivit art. 252 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal se calculează prin

înmulţirea impozitului pe clădiri, determinat potrivit art. 251 din

Codul fiscal, cu 65% sau, pentru uşurarea calculului, prin

înmulţirea cu 1,65.

(2) Exemplu de calcul pentru impozitul pe clădiri aferent

anului 2011, în cazul unui apartament, care reprezintă prima

clădire în afara celei/celor de la adresa de domiciliu, proprietatea

unei persoane fizice, corespunzător alin. (1) lit. b):

A. Date despre apartament:

a) rangul localităţii unde este situat apartamentul: 0;

b) teritoriul unde se află: în intravilan;

c) zona în cadrul localităţii, potrivit încadrării prevăzute la

lit. b): A;

d) suprafaţa utilă a apartamentului: 107,44 m2;

e) tipul clădirii: cu pereţi din cărămidă arsă şi dotată cu toate

cele 4 instalaţii prevăzute la pct. 29 alin. (1) lit. a);

f) amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi

8 apartamente;

g) data finalizării: 31 decembrie 1950;

h) prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;

i) Consiliul General al Municipiului Bucureşti a hotărât, în anul

2010 pentru anul 2011, majorarea impozitului pe clădiri cu 20%.

B. Explicaţii privind modul de calcul al impozitului pe clădiri,

astfel cum rezultă din economia textului art. 251, 252 şi 287 din

Codul fiscal:

1. Aplicarea prevederilor art. 251 se face după cum urmează:

1.1. Se determină suprafaţa construită desfăşurată a

apartamentului prin înmulţirea suprafeţei utile cu coeficientul de

transformare de 1,20, respectiv: 107,44 m2 x 1,20 = 128,928 m2,

deoarece dimensiunile exterioare ale apartamentului nu pot fi

efectiv măsurate pe conturul exterior, acesta având pereţi

comuni cu apartamentele învecinate, potrivit prevederilor

art. 251 alin. (9) din Codul fiscal, coroborate cu cele ale pct. 31

din prezentele norme metodologice.

1.2. Se determină valoarea impozabilă a acestui apartament:

1.2.1. Suprafaţa construită desfăşurată prevăzută la pct. 1

se înmulţeşte cu valoarea corespunzătoare clădirii cu pereţi din

cărămidă arsă, dotată cu toate cele 4 instalaţii, respectiv cea din

tabloul prevăzut la pct. 11 alin. (3) - nivelurile stabilite în anul

2010 pentru anul 2011, astfel: 128,928 m2 x 806 lei/m2 =

103.915,968 lei.

1.2.2. Se identifică coeficientul de corecţie din tabelul

prevăzut la art. 251 alin. (5) din Codul fiscal, corespunzător

zonei A şi rangului 0, respectiv 2,60; deoarece apartamentul

este amplasat într-un bloc cu mai mult de 3 niveluri şi

8 apartamente, potrivit prevederilor art. 251 alin. (6) din Codul

fiscal, acest coeficient de corecţie se reduce cu 0,10,

determinând astfel coeficientul de corecţie specific acestui

apartament: 2,60 0,10 = 2,50.

1.2.3. Potrivit prevederilor art. 251 alin. (5) din Codul fiscal,

valoarea impozabilă determinată la subpct. 2.1 se ajustează cu

coeficientul de corecţie determinat la subpct. 1.2.2, respectiv:

103.915,968 lei x 2,50 = 259.789,92 lei.

1.2.4. Apartamentul fiind finalizat înainte de 1 ianuarie 1951,

potrivit prevederilor art. 251 alin. (7) din Codul fiscal, valoarea

impozabilă determinată la subpct. 1.2.3 se reduce cu 20% sau,

pentru uşurarea calculului, valoarea impozabilă se înmulţeşte

cu 0,80, respectiv: 259.789,92 lei x 0,80 = 207.831,936 lei.

2. Aplicarea prevederilor art. 287 din Codul fiscal se face

după cum urmează:

2.1. Potrivit art. 251 alin. (1) din Codul fiscal, asupra valorii

impozabile a apartamentului, determinată la subpct. 1.2.4, se

aplică cota de impozitare prevăzută la art. 251 alin. (2) din Codul

fiscal de 0,1% sau, pentru uşurarea calculului, valoarea

impozabilă se înmulţeşte cu 0,001, respectiv: 207.831,936 lei x

0,001 = 207,832 lei; potrivit prevederilor pct. 15 alin. (2) şi

alin. (3) lit. c), fracţiunea de 0,832 lei se rotunjeşte prin adaos la

numărul întreg, iar impozitul astfel calculat este de 208 lei.

2.2. Deoarece, în anul 2010 pentru anul 2011, Consiliul

General al Municipiului Bucureşti a hotărât majorarea impozitului

pe clădiri cu 20%, impozitul determinat la subpct. 2.1 se

majorează cu acest procent, conform următoarei formule de

calcul:

I2011 = Icalc. Subp.2.1 + p% x Icalc. Subp.2.1,

unde:

I2011 - impozitul calculat potrivit art. 251 din Codul fiscal,

majorat cu procentul stabilit de către Consiliul General al

Municipiului Bucureşti potrivit art. 287 din Codul fiscal pentru

anul 2011;

Icalc. Subp.2.1 - impozitul calculat conform subpct. 2.1;

p% - procentul de majorare a impozitului pentru anul

următor, ce poate lua valori între 0% şi 20%, stabilit de către

Consiliul General al Municipiului Bucureşti pentru anul următor,

respectiv pentru anul 2011 de 20%.

Pentru uşurarea calculului, impozitul pe clădiri se înmulţeşte

cu 1,20, respectiv: 208 lei x 1,20 = 249,6 lei; potrivit prevederilor

pct. 15 alin. (1), fracţiunea de 0,6 lei depăşind 50 de bani se

rotunjeşte la 1 leu, impozitul pe clădiri astfel determinat se

rotunjeşte prin adaos la numărul întreg, la 250 lei.

3. Aplicarea prevederilor art. 252 din Codul fiscal se face

după cum urmează:

Potrivit prevederilor art. 252 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal,

deoarece apartamentul este prima clădire în afara celei de la

adresa de domiciliu, impozitul pe clădiri determinat la subpct. 2.2

se majorează cu 65% sau, pentru uşurarea calculului, impozitul

pe clădiri se înmulţeşte cu 1,65, respectiv: 250 lei x 1,65 = 412,5 lei;

potrivit prevederilor pct. 15 alin. (2) şi alin. (3) lit. c),

fracţiunea de 0,5 lei se rotunjeşte prin adaos la numărul întreg,

iar impozitul astfel calculat, datorat pentru anul 2011, este

de 413 lei."

4. Punctul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,39. O persoană fizică ce deţine în proprietate 3 clădiri

datorează impozit pe clădiri după cum urmează:

a) pentru clădirea/clădirile de la adresa de domiciliu,

impozitul pe clădiri se determină potrivit art. 251 din Codul fiscal;

b) pentru cea de-a doua clădire, care este prima în afara

celei de la adresa de domiciliu, presupunând că are aceleaşi

caracteristici tehnice ca şi cea prevăzută la pct. 38 alin. (2) lit. A,

impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. a) din

Codul fiscal se determină potrivit pct. 38 alin. (2);

c) pentru cea de-a treia clădire, care este a doua în afara

celei de la adresa de domiciliu, presupunând că are aceleaşi

caracteristici tehnice ca şi cea prevăzută la pct. 38 alin. (2) lit. A,

impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. b) din

Codul fiscal se determină prin aplicarea etapelor reglementate

la pct. 38 alin. (2) lit. B subpct. 1 şi 2, după care se aplică

următorul algoritm de calcul:

250 + (150% x 250) = 625 lei,

unde:

250 - impozitul rezultat în urma calculului prevăzut la pct. 38

alin. (2) lit. B subpct. 2.1;

150% - procentul cu care se majorează impozitul pe clădiri

conform prevederilor art. 252 alin. (1) lit. b) din Codul fiscal.

Pentru uşurarea calculului, impozitul majorat se poate

determina şi după următorul calcul: 250 x 2,5 = 625 lei."

5. Punctul 40 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,40. O persoană fizică ce deţine în proprietate 4 sau mai

multe clădiri datorează impozit pe clădiri după cum urmează:

a) pentru clădirea/clădirile de la adresa de domiciliu,

impozitul pe clădiri se determină potrivit art. 251 din Codul fiscal;

b) pentru cea de-a doua clădire, care este prima în afara

celei de la adresa de domiciliu, presupunând că are aceleaşi

caracteristici tehnice ca şi cea prevăzută la pct. 38 alin. (2) lit. A,

impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit. a) din

Codul fiscal se calculează potrivit pct. 38 alin. (2);

c) pentru cea de-a treia clădire, care este a doua în afara

celei de la adresa de domiciliu, presupunând că are aceleaşi

caracteristici tehnice ca şi cea prevăzută la pct. 38 alin. (2) lit. A,

impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1) lit c) din

Codul fiscal se calculează potrivit pct. 39 lit. c);

d) începând cu cea de-a patra clădire, care este a treia în

afara celei de la adresa de domiciliu, presupunând că are

aceleaşi caracteristici tehnice ca şi cea prevăzută la pct. 38

alin. (2) lit. A, impozitul pe clădiri majorat potrivit art. 252 alin. (1)

lit. c) din Codul fiscal se calculează după următorul calcul:

250 + (300% x 250) = 1.000 lei,

unde:

250 - impozitul rezultat în urma calculului prevăzut la pct. 38

alin. (2) lit. B subpct. 2.2;

300% - procentul cu care se majorează impozitul pe clădiri,

conform prevederilor art. 252 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal.

Pentru uşurarea calculului, impozitul majorat se poate

determina şi după următorul algoritm de calcul: 250 x 4,0 =

1.000 lei."

6. Punctul 41 se abrogă.

7. Punctul 42 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,42. (1) În cazul clădirilor aflate în proprietate comună,

coproprietarii având determinate cotele-părţi din clădire,

impozitul calculat potrivit prevederilor art. 251 din Codul fiscal

se împarte proporţional cotelor-părţi respective, iar asupra părţii

din impozit rezultate se aplică majorarea prevăzută la art. 252

alin. (1) din Codul fiscal în funcţie de ordinea în care aceste cote-

părţi au fost dobândite, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol,

rezultând astfel impozitul pe clădiri datorat de fiecare

contribuabil.

(2) În cazul clădirilor aflate în proprietate comună,

coproprietarii neavând stabilite cotele-părţi din clădire, impozitul

calculat potrivit prevederilor art. 251 din Codul fiscal se împarte

la numărul de coproprietari, iar asupra părţii din impozit rezultate

în urma împărţirii se aplică, după caz, majorarea prevăzută la

art. 252 alin. (1) din Codul fiscal în funcţie de ordinea în care

aceste cote-părţi au fost dobândite, potrivit alin. (3) al aceluiaşi

articol, rezultând astfel impozitul pe clădiri datorat de fiecare

contribuabil."

8. Punctul 43 se abrogă.

9. Punctul 45 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,45. Majorarea impozitului pe clădiri, potrivit art. 287 din

Codul fiscal, se calculează şi în cazul persoanelor fizice străine

care deţin pe teritoriul României mai multe clădiri, ordinea

acestora fiind determinată de succesiunea în timp a dobândirii

lor, cu obligativitatea depunerii declaraţiei speciale."

10. Punctul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,46. (1) Pentru stabilirea impozitului pe clădiri majorat potrivit

prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul fiscal, ordinea în care

proprietăţile au fost dobândite se determină în funcţie de anul

dobândirii clădirii, indiferent sub ce formă, rezultat din

documentele care atestă calitatea de proprietar.

(2) În cazul înstrăinării uneia dintre clădirile care intră sub

incidenţa prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul fiscal, pentru

calculul impozitului majorat, ordinea în care proprietăţile au fost

dobândite se stabileşte potrivit noii situaţii juridice.

(3) Impozitul pe clădiri datorat de persoanele fizice care deţin

în proprietate mai multe clădiri, dobândite prin succesiune

legală, nu se majorează. Clădirile dobândite prin succesiune

legală se iau în calcul la determinarea ordinii de dobândire,

necesară stabilirii majorării impozitului pe clădiri, potrivit

prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul fiscal.

(4) În cazul în care în acelaşi bloc o persoană fizică deţine în

proprietate mai multe apartamente, pentru calculul impozitului

pe clădiri majorat potrivit prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul

fiscal, fiecare apartament este asimilat unei clădiri."

11. Punctul 47 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,47. În cazul în care în acelaşi an se dobândesc mai multe

clădiri, ordinea este determinată de data dobândirii."

12. Punctul 48 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,48. În cazul în care la aceeaşi dată se dobândesc mai multe

clădiri, ordinea este cea pe care o declară contribuabilul

respectiv."

13. Punctul 49 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,49. În cazul persoanei fizice care deţine în proprietate mai

multe clădiri, iar domiciliul său nu corespunde cu adresa

niciuneia dintre aceste clădiri, prima clădire dobândită în ordinea

stabilită potrivit prevederilor pct. 40 este asimilată clădirii de la

adresa de domiciliu."

14. La punctul 50, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor

avea următorul cuprins:

,,50. (1) Declaraţia specială pentru stabilirea impozitului pe

clădiri majorat, în cazul persoanelor fizice care au în proprietate

mai multe clădiri, în afara celor aflate la adresa de domiciliu,

corespunde modelului aprobat.

(2) Declaraţia specială se depune la compartimentele de

specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale din

unităţile administrativ-teritoriale unde sunt situate clădirile."

15. După punctul 50 se introduce un nou punct,

punctul 501, cu următorul cuprins:

,,501. (1) Declaraţia specială pentru stabilirea impozitului pe

clădiri majorat potrivit art. 252 din Codul fiscal şi datorat de

persoanele fizice, pentru perioade anterioare datei de 30 iunie

2010, este cea prevăzută în anexa nr. 1 Model 2009 ITL 026

la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul administraţiei şi

internelor, şi al ministrului finanţelor publice nr. 75/767/2009

privind aprobarea unor formulare tipizate pentru activitatea de

colectare a impozitelor şi taxelor locale, desfăşurată de către

organele fiscale locale, publicat în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 364 şi 364 bis din 29 mai 2009.

(2) Declaraţia specială pentru stabilirea impozitului pe clădiri

majorat potrivit art. 252 din Codul fiscal şi datorat de persoanele

fizice, ulterior datei de 1 iulie 2010, este Model ITL 2010-104,

prevăzută în anexa nr. 2 la prezentul titlu."

16. Punctul 51 se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,51. Clădirile distincte situate la aceeaşi adresă, proprietatea

aceleiaşi persoane fizice, nu intră sub incidenţa prevederilor

art. 252 din Codul fiscal."

17. După punctul 51 se introduce un nou punct,

punctul 511, cu următorul cuprins:

,,511. (1) Pentru aplicarea prevederilor art. 252 alin. (1) din

Codul fiscal, compartimentele de specialitate ale autorităţilor

administraţiei publice locale au obligaţia:

a) să identifice contribuabilii care au în proprietate clădiri în

unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială aflată în raza de

competenţă a acestora şi care au adresa de domiciliu în alte

unităţi/subdiviziuni administrativ-teritoriale;

b) să întocmească şi să comunice situaţiile cu cazurile

constatate conform lit. a) celorlalte compartimente de

specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale.

(2)

Compartimentele

specialitate

ale

autorităţilor

administraţiei publice locale competente prevăzute la alin. (1)

au obligaţia de a transmite lunar, până la data de 10 a lunii în

curs pentru luna anterioară, situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)

compartimentelor de specialitate ale autorităţilor administraţiei

publice locale competente."

18.După punctul 72 se introduce un nou punct,

punctul 721, cu următorul cuprins:

,,721. Pentru anul 2010, în vederea stabilirii diferenţei de

impozit pe clădiri conform prevederilor art. 252 din Codul fiscal,

se aplică următoarele prevederi:

a) se calculează impozitul pe clădiri pentru întregul an 2010,

majorat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 59/2010 pentru modificarea Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, în conformitate cu pct. 38-51 din prezentul

titlu, cu excepţia contribuabililor care au transmis deja dreptul

de proprietate asupra imobilului până la data de 30 iunie 2010;

b) se calculează diferenţele de impozit, proporţional cu

perioada

iulie

2010-31

decembrie

2010,

conform

următoarelor situaţii:

1. În cazul în care contribuabilul a achitat integral impozitul

datorat, calculat conform prevederilor anterioare intrării în

vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, până

la data de 31 martie 2010, pentru care a beneficiat de bonificaţia

legal acordată, se procedează după cum urmează:

1.1. Se calculează diferenţa de impozit potrivit următoarei

formule de calcul:

2.1. Se calculează diferenţa de impozit potrivit următoarei

formule de calcul:

unde:

Id - diferenţa de impozit datorat pentru perioada 1 iulie

2010-31 decembrie 2010;

Ic - impozitul calculat conform prevederilor lit. a);

IachitatS1 - impozitul datorat şi achitat pentru semestrul I al

anului 2010, calculat conform prevederilor legale anterioare

datei de 1 iulie 2010;

IdatoratS2 - impozitul datorat şi neachitat pentru semestrul II

al anului 2010, calculat conform prevederilor legale anterioare

datei de 1 iulie 2010;

12 - numărul de luni ale unui an calendaristic;

6 - numărul de luni rămase până la sfârşitul anului, pentru

care se stabileşte diferenţa de impozit.

2.2. În cazul în care contribuabilul achită integral până la data

de 30 septembrie 2010 atât impozitul datorat pentru semestrul II,

calculat conform prevederilor legale anterioare intrării în vigoare

a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, cât şi

diferenţa de impozit calculată conform prevederilor pct. 2.1,

atunci pentru diferenţa de impozit contribuabilul beneficiază de

diminuarea diferenţei de impozit datorat cu bonificaţia stabilită

de autorităţile deliberative.

2.3. În cazul în care contribuabilul nu achită integral sumele

datorate cu titlu de impozit pe clădiri până la data de

30 septembrie 2010, atunci pentru diferenţa de impozit calculată

conform pct. 2.1 contribuabilul nu beneficiază de bonificaţia

stabilită de autorităţile deliberative.

3. În cazul în care contribuabilul nu a achitat impozitul

datorat, calculat conform prevederilor anterioare intrării în

vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, dar

îl achită integral până la data de 30 septembrie 2010, până la

aceeaşi dată achitând şi diferenţa de impozit calculată şi

datorată conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 59/2010, atunci se procedează după cum

urmează:

3.1. Se calculează diferenţa de impozit potrivit următoarei

formule de calcul:

Ic (Iachitat + B)

x 6 ,

Id =

Ic (IachitatS1 + IdatoratS2)

x 6 ,

Id =

Ic I2010

x 6 ,

Id =

unde:

Id - diferenţa de impozit datorat pentru perioada 1 iulie

2010-31 decembrie 2010;

Ic - impozitul calculat conform prevederilor lit. a);

Iachitat - impozitul datorat pe anul 2010 conform prevederilor

legale, anterior datei de 1 iulie 2010, diminuat cu bonificaţia

acordată ca urmare a achitării integrale până la 31 martie 2010;

B - bonificaţia acordată ca urmare a achitării integrale a

impozitului pe clădiri calculat conform prevederilor legale,

anterior datei de 1 iulie 2010;

12 - numărul de luni ale unui an calendaristic;

6 - numărul de luni rămase până la sfârşitul anului, pentru

care se stabileşte diferenţa de impozit.

1.2. În cazul în care diferenţa de impozit calculată conform

prevederilor pct. 1.1 este achitată integral până la data de

30 septembrie 2010, contribuabilul beneficiază de diminuarea

diferenţei de impozit datorat cu bonificaţia stabilită de autorităţile

deliberative.

1.3. În cazul în care contribuabilul nu achită diferenţa de

impozit calculată conform prevederilor pct. 1.1 până la data de

31 decembrie 2010, începând cu ziua următoare, contribuabilul

datorează accesorii până la data plăţii.

2. În cazul în care contribuabilul a achitat impozitul datorat

pentru semestrul I, calculat conform prevederilor anterioare

intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului

nr. 59/2010, până la data de 31 martie 2010, se procedează

după cum urmează:

unde:

Id - diferenţa de impozit datorat pentru perioada 1 iulie 2010 -

31 decembrie 2010;

Ic - impozitul calculat conform prevederilor lit. a);

I2010 - impozitul calculat şi datorat pentru anul 2010, calculat

conform prevederilor legale anterioare datei de 1 iulie 2010;

12 - numărul de luni ale unui an calendaristic;

6 - numărul de luni rămase până la sfârşitul anului, pentru

care se stabileşte diferenţa de impozit

3.2. În cazul în care contribuabilul achită integral până la data

de 30 septembrie 2010 atât impozitul datorat pentru anul 2010,

calculat conform prevederilor legale anterioare intrării în vigoare

a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, cât şi

diferenţa de impozit calculată conform prevederilor pct. 3.1,

atunci pentru diferenţa de impozit contribuabilul beneficiază de

diminuarea diferenţei de impozit datorat cu bonificaţia stabilită

de autorităţile deliberative.

3.3. În cazul în care contribuabilul nu achită integral sumele

datorate cu titlu de impozit pe clădiri până la data de

30 septembrie 2010, atunci pentru diferenţa de impozit calculată

conform pct. 3.1 contribuabilul nu beneficiază de bonificaţia

stabilită de autorităţile deliberative.

4. În cazul în care contribuabilul nu a achitat impozitul

datorat, calculat conform prevederilor anterioare intrării în

vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, până

la data de 30 septembrie 2010 şi nici diferenţa de impozit

calculată şi datorată conform prevederilor Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, atunci se procedează după

cum urmează:

4.1. Se calculează diferenţa de impozit potrivit următoarei

formule de calcul:

Ic I2010

x 6 ,

Id =

unde:

Id - diferenţa de impozit datorat pentru perioada 1 iulie

2010-31 decembrie 2010;

Ic - impozitul calculat conform prevederilor lit. a);

I2010 - impozitul calculat şi datorat pentru anul 2010, calculat

conform prevederilor legale anterioare datei de 1 iulie 2010;

12 - numărul de luni ale unui an calendaristic;

6 - numărul de luni rămase până la sfârşitul anului, pentru

care se stabileşte diferenţa de impozit.

4.2. Suma dintre impozitul calculat şi datorat pentru

anul 2010, conform prevederilor legale anterioare intrării în

vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, şi

diferenţa de impozit calculat conform pct. 4.1 reprezintă sarcina

fiscală a contribuabilului pentru anul fiscal 2010, pentru care se

datorează accesorii, conform prevederilor legale în vigoare, de

la data celor 3 scadenţe de plată, respectiv 31 martie,

30 septembrie şi 31 decembrie 2010, proporţional cu impozitul

datorat la scadenţă."

19. După punctul 119 se introduce un nou punct,

punctul 1191, cu următorul cuprins:

,,1191. Orice persoană fizică sau persoană juridică ce a

dobândit/înstrăinat dreptul de proprietate asupra unui mijloc de

transport are obligaţia să depună declaraţia fiscală la

compartimentul de specialitate al autorităţilor administraţiei

publice locale în a cărui rază de competenţă îşi are domiciliul

fiscal, indiferent de durata deţinerii mijlocului de transport

respectiv, chiar şi în cazul în care, în aceeaşi zi, imediat după

dobândire, are loc înstrăinarea acestui obiect impozabil."

20. După punctul 129 se introduce un nou punct,

punctul 1291, cu următorul cuprins:

,,1291. (1) Pentru anul 2010, în vederea stabilirii diferenţei de

impozit pe mijloacele de transport, conform prevederilor art. 263

alin. (2) din Codul fiscal, se aplică în mod corespunzător

prevederile art. 721, cu excepţia lit. a), după cum urmează:

- se calculează impozitul pe mijloacele de transport pentru

întregul an 2010, majorat conform prevederilor Ordonanţei de

urgenţă a Guvernului nr. 59/2010, pe baza prevederilor

pct. 107-110, cu excepţia celor care au transmis dreptul de

proprietate asupra mijloacelor de transport până la data de

30 iunie 2010.

(2) Hotărârile consiliilor locale privind nivelul impozitului pe

mijloacele de transport cu capacitate cilindrică de până la

2.000 cm3, adoptate pentru anul fiscal 2010, rămân aplicabile şi

după data de 1 iulie 2010."

21. După anexa ,,Tabloul cuprinzând valorile impozabile,

impozitele şi taxele locale, alte taxe asimilate acestora,

precum şi amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2010"

se introduce o nouă anexă, anexa nr. 2, având conţinutul

prevăzut în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.

Art. II. - Se aprobă Normele metodologice de aplicare a

prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului

nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2010,

prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.

Art. III. - Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta

hotărâre.

Art. IV. - Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii

nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 112 din 6 februarie 2004, cu modificările

şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta

hotărâre, va fi republicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul finanţelor publice,

Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu

Ministrul administraţiei şi internelor,

Vasile Blaga

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,

Mihai Constantin Şeitan

p. Ministrul sănătăţii,

Raed Arafat

subsecretar de stat

Bucureşti, 2 august 2010.

Nr. 791.

ANEXA Nr. 2

NORME MET ODOLOGICE

de aplicare a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea

Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale

Art. 1. - (1) Prin sintagma venituri de natură profesională,

altele decât cele salariale, denumite în continuare venituri de

natură profesională, prevăzută la art. III alin. (1) din Ordonanţa

de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi

completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri

financiar-fiscale, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă,

se înţelege veniturile realizate de o persoană fizică din orice alte

activităţi decât activităţile definite ca dependente potrivit art. 7

alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu

modificările şi completările ulterioare, activităţi desfăşurate de

această persoană în afara unei relaţii de angajare.

(2) Nu constituie venituri de natură profesională în interesul

alin. (1) următoarele:

a) veniturile din cedarea folosinţei bunurilor;

b) veniturile din investiţii;

c) veniturile din pensii;

d) veniturile din activităţi agricole;

e) veniturile din premii şi din jocuri de noroc;

f) veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare;

g) veniturile din alte surse, definite conform art. 78 alin. (1)

lit. a)-d) şi alin. (2) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi

completările ulterioare, precum şi veniturile realizate primite de

persoanele fizice din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie.

Art. 2. - Persoanelor asigurate în alte sisteme, neintegrate

sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale,

precum şi persoanelor care au calitatea de pensionari ai

sistemului public de pensii nu le sunt aplicabile prevederile

art. III din ordonanţa de urgenţă.

Art. 3. - (1) Persoanele care realizează exclusiv venituri de

natură profesională cu caracter repetitiv - lunar, trimestrial sau

semestrial - sau ocazional datorează contribuţiile individuale

de asigurări sociale, de asigurări pentru şomaj şi de asigurări

sociale pentru sănătate, prevăzute la art. III alin. (2) din

ordonanţa de urgenţă, denumite în continuare contribuţii

individuale.

(2) Persoanele care, pe lângă veniturile de natură salarială,

realizează şi venituri de natură profesională cu caracter repetitiv -

lunar, trimestrial sau semestrial - datorează contribuţiile

individuale şi pentru aceste venituri de natură profesională.

(3) Persoanele care, pe lângă veniturile de natură salarială,

realizează şi venituri de natură profesională în mod ocazional

nu datorează contribuţiile individuale şi pentru aceste venituri

de natură profesională.

Art. 4. - Contribuţiile individuale se datorează şi în situaţia

în care veniturile de natură profesională sunt realizate de

persoane pentru care la data intrării în vigoare a prezentelor

norme metodologice se prevede, potrivit legii, că asigurarea în

sistemul asigurărilor pentru şomaj este facultativă.

Art. 5. - (1) Persoanele fizice care realizează venituri de

natură profesională, pentru care se datorează contribuţiile

individuale prevăzute la art. III alin. (2) din ordonanţa de urgenţă,

sunt considerate asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în

sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, în

sistemul asigurărilor pentru şomaj, precum şi în sistemul de

asigurări sociale de sănătate şi beneficiază de prestaţiile

prevăzute de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii

şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi

completările ulterioare, de indemnizaţie de şomaj în condiţiile

Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi

stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi

completările ulterioare, precum şi de asigurare socială de

sănătate în condiţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Cotele contribuţiilor individuale prevăzute la alin. (1) sunt

cele prevăzute de lege pentru contribuţia individuală de asigurări

sociale, pentru contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj,

precum şi pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Art. 6. - (1) Baza de calcul al contribuţiilor individuale,

prevăzută la art. III alin. (3) din ordonanţa de urgenţă, pentru

asigurările sociale şi pentru asigurările pentru şomaj o

constituie:

a) venitul net lunar realizat, dar nu mai mult de echivalentul

a 5 salarii medii brute pe economie, pentru veniturile de natură

profesională cu caracter repetitiv - lunar, trimestrial sau

semestrial - realizate în condiţiile prevăzute la art. 3 alin. (1)

sau (2);

b) venitul net anual realizat, dar nu mai mult de echivalentul

a 5 salarii medii brute pe economie, pentru veniturile de natură

profesională realizate în mod ocazional, în condiţiile prevăzute

la art. 3 alin. (1).

(2) Baza lunară de calcul al contribuţiei pentru asigurările

sociale de sănătate prevăzută la art. III alin. (3) din ordonanţa de

urgenţă o constituie cuantumul net al veniturilor de natură

profesională realizate lunar, determinat ca diferenţă între venitul

brut şi cheltuielile deductibile aferente realizării venitului, care

este limitat la echivalentul a 5 salarii medii brute pe economie şi

nu poate fi mai mic decât un salariu de bază minim brut pe ţară,

dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează

contribuţia.

(3) Pentru veniturile de natură profesională, contribuţia de

asigurări sociale de sănătate se plăteşte de persoana care le

realizează la termenele stabilite în Legea nr. 95/2006, cu

modificările şi completările ulterioare.

(4) Modalitatea de declarare şi plată a contribuţiei de

asigurări sociale de sănătate pentru veniturile de natură

profesională este reglementată prin Legea nr. 95/2006 şi prin

Normele

metodologice

privind

stabilirea

documentelor

justificative pentru dobândirea calităţii de asigurat, respectiv

asigurat fără plata contribuţiei, precum şi pentru aplicarea

măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate

la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate,

aprobate prin ordin al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări

de Sănătate.

(5) Salariul mediu brut pe economie prevăzut la alin. (1) şi

(2) este salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului

asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului

asigurărilor sociale de stat.

Art. 7. - Persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1) au obligaţia

de a depune câte o declaraţie privind asigurarea în sistemul

public de pensii, în sistemul asigurărilor pentru şomaj, respectiv

de a încheia contracte de asigurare în sistemul de asigurări

sociale de sănătate.

Art. 8. - (1) Declaraţiile de asigurare prevăzute la art. 7 se

depun, o singură dată, până la data de 25 a lunii pentru luna

anterioară în care s-au realizat venituri de natură profesională,

la casa teritorială de pensii şi, după caz, la agenţia pentru

ocuparea forţei de muncă judeţeană sau a municipiului

Bucureşti din raza de domiciliu sau de reşedinţă a persoanelor

asigurate.

(2) Persoanele aflate în situaţiile prevăzute la art. 3 alin. (1)

şi (2) au obligaţia de a actualiza declaraţiile de asigurare în

termen de 14 zile lucrătoare de la data modificării cuantumului

veniturilor de natură profesională, prin depunerea unei noi

declaraţii, care să ateste cuantumul veniturilor de natură

profesională realizate pe fiecare sursă de venit.

(3) În lunile în care nu realizează venituri de natură

profesională, persoanele aflate în situaţiile prevăzute la art. 3

alin. (1) şi (2) au obligaţia de a notifica acest fapt casei teritoriale

de pensii, precum şi agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă

judeţene sau a municipiului Bucureşti din raza de domiciliu sau

de reşedinţă a acestora.

(4) Persoanele care realizează, în condiţiile prevăzute la

art. 3 alin. (1), venituri de natură profesională în mod ocazional

depun declaraţiile de asigurare prevăzute la art. 7 ori de câte ori

realizează venituri de natură profesională, până la data de 25 a

lunii pentru luna anterioară în care au realizat aceste venituri.

(5) Declaraţiile prevăzute la alin. (1), (2) şi (4) constituie titluri

de creanţă şi devin titluri executorii la data la care creanţele

bugetare sunt scadente conform legii.

Art. 9. - (1) Termenele de declarare prevăzute la art. 8

alin. (1) şi (4) constituie şi termene de plată a contribuţiilor

individuale.

(2) Persoanele care realizează, în condiţiile prevăzute la

art. 3 alin. (1), venituri de natură profesională în mod ocazional

datorează contribuţiile individuale până la data la care

cuantumul veniturilor de natură profesională realizate în cursul

anului calendaristic atinge plafonul de 5 salarii medii brute pe

economie.

(3) Pentru neachitarea contribuţiilor individuale la termenele

de scadenţă prevăzute la alin. (1) se datorează dobânzi şi

penalităţi de întârziere, în condiţiile legii.

Art. 10. - Plata contribuţiilor individuale se efectuează în

contul bugetului asigurărilor sociale de stat, în contul bugetului

asigurărilor pentru şomaj, precum şi în contul bugetului Fondului

naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

Art. 11. - Perioadele pentru care s-au plătit contribuţiile

individuale constituie stagiu de cotizare în sistemul public de

pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi în sistemul

asigurărilor pentru şomaj.

Art. 12. - (1) Stagiul de cotizare realizat de persoanele

prevăzute la art. 5 alin. (1) în sistemul public de pensii şi alte

drepturi de asigurări sociale se stabileşte prin aplicarea asupra

perioadei de cotizare a raportului dintre cota de contribuţie

individuală de asigurări sociale şi cota de contribuţie de asigurări

sociale aprobată pentru locurile de muncă în condiţii normale.

(2) La stabilirea punctajului mediu anual se iau în

considerare veniturile de natură profesională la care s-a achitat

contribuţia individuală de asigurări sociale.

Art. 13. - (1) Stagiul de cotizare realizat de persoanele

prevăzute la art. 5 alin. (1) în sistemul asigurărilor pentru şomaj

se stabileşte prin aplicarea asupra perioadei de cotizare a

raportului dintre cota de contribuţie individuală de asigurări

pentru şomaj şi cota de contribuţie datorată la bugetul

asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, de către persoanele

asigurate în baza contractului de asigurare pentru şomaj.

(2) Pentru persoanele prevăzute la alin. (1) care realizează

venituri de natură profesională din mai multe activităţi de natura

celor prevăzute la art. 1, stagiul de cotizare realizat de acestea

în sistemul asigurărilor pentru şomaj se stabileşte prin

cumularea stagiilor realizate în baza declaraţiilor de asigurare

în sistemul asigurărilor pentru şomaj.

Art. 14. - (1) În situaţia în care nu mai realizează venituri

de natură profesională, persoanele prevăzute la art. 5 alin. (1)

au obligaţia de a notifica acest fapt casei teritoriale de pensii,

precum şi agenţiei pentru ocuparea forţei de muncă judeţene

sau a municipiului Bucureşti din raza de domiciliu sau de

reşedinţă a acestora, în termen de 3 zile lucrătoare de la data

intervenirii acesteia.

(2) Calitatea de asigurat deţinută de persoanele prevăzute

la art. 5 alin. (1) încetează cu data de întâi a lunii următoare celei

în care s-a efectuat plata contribuţiilor individuale, cu excepţia

calităţii de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate,

pentru care persoanele beneficiază de pachetul minimal de

servicii medicale în condiţiile Legii nr. 95/2006, cu modificările şi

completările ulterioare.

Art. 15. - Constituie contravenţie următoarele fapte, dacă

nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale,

să constituie infracţiuni:

a) necomunicarea datelor şi informaţiilor solicitate în scris de

casele de pensii, precum şi de agenţiile pentru ocuparea forţei

de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, în vederea

îndeplinirii atribuţiilor ce le revin potrivit prezentelor norme

metodologice;

b) comunicarea de date şi informaţii incomplete sau eronate;

c) nedepunerea la termen de către persoanele prevăzute la

art. 5 alin. (1) a declaraţiilor de asigurare;

d) nerespectarea de către persoanele prevăzute la art. 5

alin. (1) a obligaţiei prevăzute la art. 14 alin. (1).

Art. 16. - Contravenţiile prevăzute la art. 15 se

sancţionează după cum urmează:

a) cele prevăzute la lit. a) şi b), cu amendă de la 300 lei la

600 lei;

b) cele prevăzute la lit. c) şi d), cu amendă de la 2.500 lei la

5.000 lei.

Art. 17. - Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor

corespunzătoare se fac de către personalul împuternicit al Casei

Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi al

caselor teritoriale de pensii, desemnat prin decizie a

preşedintelui Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de

Asigurări Sociale, de către organele de control măsuri active ale

Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi ale

structurilor sale teritoriale şi de personalul Inspecţiei Muncii şi al

structurilor sale teritoriale, după caz.

Art. 18. - Amenzile contravenţionale aplicate conform

prezentelor norme metodologice constituie venituri la bugetul

asigurărilor sociale de stat sau la bugetul asigurărilor pentru

şomaj, după caz.

Art.

19.

Constatarea

contravenţiilor

şi

aplicarea

sancţiunilor pentru contribuţia de asigurări sociale de sănătate

se fac în condiţiile Legii nr. 95/2006, cu modificările şi

completările ulterioare.

Art. 20. - Dispoziţiile prezentelor norme metodologice

referitoare la stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor se

completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi

completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi

completările ulterioare.

Art. 21. - Dispoziţiile prezentelor norme metodologice

referitoare la obligaţiile faţă de bugetul asigurărilor sociale de

stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, precum şi faţă de bugetul

Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate se

completează cu prevederile Legii nr. 241/2005 privind

prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările

ulterioare.

Art. 22. - Modelul declaraţiilor de asigurare prevăzut la

art. 7 se aprobă în termen de 7 zile de la intrarea în vigoare a

prezentelor norme metodologice, prin ordin al preşedintelui

Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi

al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de

Muncă.

Art. 23. - În măsura în care aplicarea prevederilor art. III din

ordonanţa de urgenţă va impune precizări suplimentare cu

privire la contribuţia individuală de asigurări sociale, respectiv

contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj, acestea vor fi

emise prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei

sociale.