LEGEA Nr.
134/2010*)
privind Codul de procedura civila
TITLUL
PRELIMINAR
Domeniul de reglementare al Codului de procedura civila si principiile
fundamentale ale procesului civil
CAPITOLUL I
Domeniul de reglementare al Codului de procedura civila
|
Obiectul si
scopul Codului
de procedura civila
|
Art. 1. -
(1) Codul de procedura civila, denumit in continuare codul, stabileste
regulile de
competenta si de judecare a cauzelor civile, precum si cele de executare a
hotararilor instantelor
si a altor titluri executorii, in scopul infaptuirii justitiei in materie
civila.
|
(2) In infaptuirea
justitiei, instantele judecatoresti indeplinesc un serviciu de interes
public,
asigurand respectarea ordinii de drept, a libertatilor fundamentale, a
drepturilor si intereselor
legitime ale persoanelor fizice si persoanelor juridice, aplicarea legii si
garantarea suprematiei
acesteia.
|
Aplicabilitatea
generala a
Codului de procedura
civila
|
Art. 2. -
(1) Dispozitiile prezentului cod constituie procedura de drept comun in
materie
civila.
|
(2) De
asemenea, dispozitiile prezentului cod se aplica si in alte materii, in masura
in care
legile care le reglementeaza nu cuprind dispozitii contrare.
|
Aplicarea
prioritara a
tratatelor internationale
privitoare la drepturile
omului
|
Art. 3. -
(1) In materiile reglementate de prezentul cod, dispozitiile privind
drepturile si
libertatile persoanelor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu
Constitutia, Declaratia
Universala a Drepturilor Omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care
Romania este parte.
|
(2) Daca
exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile
fundamentale
ale omului, la care Romania este parte, si prezentul cod, au prioritate
reglementarile
internationale, cu exceptia cazului in care prezentul cod contine dispozitii
mai favorabile.
|
Aplicarea
prioritara a
dreptului Uniunii Europene
|
Art. 4. - In
materiile reglementate de prezentul cod, normele obligatorii ale dreptului
Uniunii Europene se aplica in mod prioritar, indiferent de calitatea sau de
statutul partilor.
|
CAPITOLUL
II
Principiile fundamentale ale procesului civil
|
Indatoriri
privind primirea
si solutionarea cererilor
|
Art. 5. -
(1) Judecatorii au indatorirea sa primeasca si sa solutioneze orice cerere de
competenta instantelor judecatoresti, potrivit legii.
|
(2) Niciun
judecator nu poate refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclara
sau incompleta.
|
(3) In
cazul in care o pricina nu poate fi solutionata nici in baza legii, nici a
uzantelor, iar in
lipsa acestora din urma, nici in baza dispozitiilor legale privitoare la
situatii asemanatoare, ea va
trebui judecata in baza principiilor generale ale dreptului, avand in vedere
toate circumstantele
acesteia si tinand seama de cerintele echitatii.
|
(4) Este
interzis judecatorului sa stabileasca dispozitii general obligatorii prin hotararile
pe
care le pronunta in cauzele ce ii sunt supuse judecatii.
|
Dreptul la
un proces
echitabil, in termen optim
si previzibil
|
Art. 6. -
(1) Orice persoana are dreptul la judecarea cauzei sale in mod echitabil, in
termen
optim si previzibil, de catre o instanta independenta, impartiala si stabilita
de lege. In acest scop,
instanta este datoare sa dispuna toate masurile permise de lege si sa asigure
desfasurarea cu
celeritate a judecatii.
|
(2)
Dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si in faza executarii
silite.
|
Legalitatea
|
Art. 7. -
(1) Procesul civil se desfasoara in conformitate cu dispozitiile legii.
|
(2) Judecatorul
are indatorirea de a asigura respectarea dispozitiilor legii privind
realizarea
drepturilor si indeplinirea obligatiilor partilor din proces.
|
Egalitatea
|
Art. 8. - In
procesul civil partilor le este garantata exercitarea drepturilor procesuale,
in mod
egal si fara discriminari.
0011334903082012
|
[$resource id='e3e252c6-c5ea-4d72-86da-6d6f7bb1414d' type='Image' /$]
Dreptul de
dispozitie al
partilor
|
Art. 9. -
(1) Procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau, in
cazurile anume
prevazute de lege, la cererea altei persoane, organizatii ori a unei autoritati
sau institutii publice
ori de interes public.
|
|
(2)
Obiectul si limitele procesului sunt stabilite prin cererile si apararile partilor.
|
|
(3) In
conditiile legii, partea poate, dupa caz, renunta la judecarea cererii de
chemare in
judecata sau la insusi dreptul pretins, poate recunoaste pretentiile partii
adverse, se poate invoi
cu aceasta pentru a pune capat, in tot sau in parte, procesului, poate renunta
la exercitarea
cailor de atac ori la executarea unei hotarari. De asemenea, partea poate
dispune de drepturile
sale in orice alt mod permis de lege.
|
Obligatiile
partilor in
desfasurarea procesului
|
Art. 10. -
(1) Partile au obligatia sa indeplineasca actele de procedura in conditiile,
ordinea
si termenele stabilite de lege sau de judecator, sa isi probeze pretentiile si
apararile, sa contribuie
la desfasurarea fara intarziere a procesului, urmarind, tot astfel,
finalizarea acestuia.
|
|
(2) Daca o
parte detine un mijloc de proba, judecatorul poate, la cererea celeilalte parti
sau
din oficiu, sa dispuna infatisarea acestuia, sub sanctiunea platii unei
amenzi judiciare.
|
Obligatiile
tertilor in
desfasurarea procesului
|
Art. 11. -
Orice persoana este obligata, in conditiile legii, sa sprijine realizarea
justitiei. Cel
care, fara motiv legitim, se sustrage de la indeplinirea acestei obligatii
poate fi constrans sa o
execute sub sanctiunea platii unei amenzi judiciare si, daca este cazul, a
unor daune-interese.
|
Buna-credinta
|
Art. 12. -
(1) Drepturile procesuale trebuie exercitate cu buna-credinta, potrivit
scopului in
vederea caruia au fost recunoscute de lege si fara a se incalca drepturile
procesuale ale altei
parti.
|
|
(2) Partea
care isi exercita drepturile procesuale in mod abuziv raspunde pentru
prejudiciile
materiale si morale cauzate. Ea va putea fi obligata, potrivit legii, si la
plata unei amenzi judiciare.
|
|
(3) De
asemenea, partea care nu isi indeplineste cu buna-credinta obligatiile
procesuale
raspunde potrivit alin. (2).
|
Dreptul la
aparare
|
Art. 13. -
(1) Dreptul la aparare este garantat.
|
|
(2) Partile
au dreptul, in tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, dupa caz,
asistate in
conditiile legii. In recurs, cererile si concluziile partilor nu pot fi
formulate si sustinute decat prin
avocat sau, dupa caz, consilier juridic, cu exceptia situatiei in care partea
sau mandatarul
acesteia, sot ori ruda pana la gradul al doilea inclusiv, este licentiata in
drept.
|
|
(3) Partilor
li se asigura posibilitatea de a participa la toate fazele de desfasurare a
procesului.
Ele pot sa ia cunostinta de cuprinsul dosarului, sa propuna probe, sa isi faca
aparari, sa isi
prezinte sustinerile in scris si oral si sa exercite caile legale de atac, cu
respectarea conditiilor
prevazute de lege.
|
|
(4) Instanta
poate dispune infatisarea in persoana a partilor, chiar atunci cand acestea
sunt
reprezentate.
|
Contradictorialitatea
|
Art. 14. -
(1) Instanta nu poate hotari asupra unei cereri decat dupa citarea sau infatisarea
partilor, daca legea nu prevede altfel.
|
|
(2) Partile
trebuie sa isi faca cunoscute reciproc si in timp util, direct sau prin
intermediul
instantei, dupa caz, motivele de fapt si de drept pe care isi intemeiaza
pretentiile si apararile,
precum si mijloacele de proba de care inteleg sa se foloseasca, astfel incat
fiecare dintre ele sa
isi poata organiza apararea.
|
|
(3) Partile
au obligatia de a expune situatia de fapt la care se refera pretentiile si apararile
lor
in mod corect si complet, fara a denatura sau omite faptele care le sunt
cunoscute. Partile au
obligatia de a expune un punct de vedere propriu fata de afirmatiile partii
adverse cu privire la
imprejurari de fapt relevante in cauza.
|
|
(4) Partile
au dreptul de a discuta si argumenta orice chestiune de fapt sau de drept
invocata
in cursul procesului de catre orice participant la proces, inclusiv de catre
instanta din oficiu.
|
|
(5) Instanta
este obligata, in orice proces, sa supuna discutiei partilor toate cererile,
exceptiile
si imprejurarile de fapt sau de drept invocate.
|
|
(6) Instanta
isi va intemeia hotararea numai pe motive de fapt si de drept, pe explicatii
sau
pe mijloace de proba care au fost supuse, in prealabil, dezbaterii
contradictorii.
|
Oralitatea
|
Art. 15. -
Procesele se dezbat oral, cu exceptia cazului in care legea dispune altfel
sau cand
partile solicita expres instantei ca judecata sa se faca numai pe baza
actelor depuse la dosar.
|
Nemijlocirea
|
Art. 16. -
Probele se administreaza de catre instanta care judeca procesul, cu exceptia
cazurilor in care legea stabileste altfel.
0011334903082012
|
[$resource id='47a7a23d-e553-44a2-a45e-646e9c87e917' type='Image' /$]
Publicitatea
|
Art. 17. -
Sedintele de judecata sunt publice, in afara de cazurile prevazute de lege.
|
Limba desfasurarii
procesului
|
Art. 18. -
(1) Procesul civil se desfasoara in limba romana.
|
(2) Cetatenii
romani apartinand minoritatilor nationale au dreptul sa se exprime in limba
materna in fata instantelor de judecata, in conditiile legii.
|
(3) Cetatenii
straini si apatrizii care nu inteleg sau nu vorbesc limba romana au dreptul
de a
lua cunostinta de toate actele si lucrarile dosarului, de a vorbi in instanta
si de a pune concluzii,
prin traducator autorizat, daca legea nu prevede altfel.
|
(4)
Cererile si actele procedurale se intocmesc numai in limba romana.
|
Continuitatea
|
Art. 19. -
Judecatorul investit cu solutionarea cauzei nu poate fi inlocuit pe durata
procesului
decat pentru motive temeinice, in conditiile legii.
|
Respectarea
principiilor
fundamentale
|
Art. 20. -
Judecatorul are indatorirea sa asigure respectarea si sa respecte el insusi
principiile fundamentale ale procesului civil, sub sanctiunile prevazute de
lege.
|
Incercarea
de impacare a
partilor
|
Art. 21. -
(1) Judecatorul va recomanda partilor solutionarea amiabila a litigiului prin
mediere,
potrivit legii speciale.
|
|
(2) In tot
cursul procesului, judecatorul va incerca impacarea partilor, dandu-le indrumarile
necesare, potrivit legii.
|
Rolul
judecatorului in
aflarea adevarului
|
Art. 22. -
(1) Judecatorul solutioneaza litigiul conform regulilor de drept care ii sunt
aplicabile.
|
(2) Judecatorul
are indatorirea sa staruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni
orice
greseala privind aflarea adevarului in cauza, pe baza stabilirii faptelor si
prin aplicarea corecta
a legii, in scopul pronuntarii unei hotarari temeinice si legale. In acest
scop, cu privire la situatia
de fapt si motivarea in drept pe care partile le invoca, judecatorul este in
drept sa le ceara sa
prezinte explicatii, oral sau in scris, sa puna in dezbaterea acestora orice imprejurari
de fapt sau
de drept, chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare, sa
dispuna administrarea
probelor pe care le considera necesare, precum si alte masuri prevazute de
lege, chiar daca
partile se impotrivesc.
|
(3) Judecatorul
poate dispune introducerea in cauza a altor persoane, in conditiile legii.
Persoanele astfel introduse in cauza vor avea posibilitatea, dupa caz, de a
renunta la judecata
sau la dreptul pretins, de a achiesa la pretentiile reclamantului ori de a
pune capat procesului
printr-o tranzactie.
|
(4) Judecatorul
da sau restabileste calificarea juridica a actelor si faptelor deduse judecatii,
chiar daca partile le-au dat o alta denumire. In acest caz judecatorul este
obligat sa puna in
discutia partilor calificarea juridica exacta.
|
(5) Cu
toate acestea, judecatorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic in
cazul in
care partile, in virtutea unui acord expres privind drepturi de care,
potrivit legii, pot dispune, au
stabilit calificarea juridica si motivele de drept asupra carora au inteles sa
limiteze dezbaterile,
daca astfel nu se incalca drepturile sau interesele legitime ale altora.
|
(6) Judecatorul
trebuie sa se pronunte asupra a tot ceea ce s-a cerut, fara insa a depasi
limitele investirii, in afara de cazurile in care legea ar dispune altfel.
|
(7) Ori de
cate ori legea ii rezerva judecatorului puterea de apreciere sau ii cere sa tina
seama
de toate circumstantele cauzei, judecatorul va tine seama, intre altele, de
principiile generale
ale dreptului, de cerintele echitatii si de buna-credinta.
|
Respectul
cuvenit justitiei
|
Art. 23. -
(1) Cei prezenti la sedinta de judecata sunt datori sa manifeste respectul
cuvenit
fata de instanta si sa nu tulbure buna desfasurare a sedintei de judecata.
|
|
(2) Presedintele
vegheaza ca ordinea si solemnitatea sedintei sa fie respectate, putand lua
in acest scop orice masura prevazuta de lege.
|
CAPITOLUL
III
Aplicarea legii de procedura civila
|
Legea
aplicabila
proceselor noi
|
Art. 24. -
Dispozitiile legii noi de procedura se aplica numai proceselor si executarilor
silite
incepute dupa intrarea acesteia in vigoare.
0011334903082012
|
[$resource id='43774bdf-fc3d-496c-87c4-035e25bbaf40' type='Image' /$]
Legea
aplicabila
proceselor in curs
|
Art. 25. -
(1) Procesele in curs de judecata, precum si executarile silite incepute sub
legea
veche raman supuse acelei legi.
|
|
(2)
Procesele in curs de judecata la data schimbarii competentei instantelor
legal investite vor
continua sa fie judecate de acele instante, potrivit legii sub care au inceput.
In caz de trimitere
spre rejudecare, dispozitiile legale privitoare la competenta, in vigoare la
data cand a inceput
procesul, raman aplicabile.
|
|
(3) In
cazul in care instanta investita este desfiintata, dosarele se vor trimite
din oficiu instantei
competente potrivit legii noi. Dispozitiile alin. (1) raman aplicabile.
|
Legea
aplicabila
mijloacelor de proba
|
Art. 26. -
(1) Legea care guverneaza conditiile de admisibilitate si puterea doveditoare
a
probelor preconstituite si a prezumtiilor legale este cea in vigoare la data
producerii ori, dupa caz,
a savarsirii faptelor juridice care fac obiectul probatiunii.
|
|
(2)
Administrarea probelor se face potrivit legii in vigoare la data administrarii
lor.
|
Legea
aplicabila
hotararilor
|
Art. 27. -
Hotararile raman supuse cailor de atac, motivelor si termenelor prevazute de
legea
sub care a inceput procesul.
|
Teritorialitatea
legii de
procedura
|
Art. 28. -
(1) Dispozitiile legii de procedura se aplica tuturor proceselor care se
judeca de
catre instantele romane, sub rezerva unor dispozitii legale contrare.
|
|
(2) In
cazul raporturilor procesuale cu element de extraneitate, determinarea legii
de
procedura aplicabile se face potrivit normelor cuprinse in cartea a VII-a.
|
CARTEA I
Dispozitii generale
TITLUL I
Actiunea civila
|
Notiune
|
Art. 29. -
Actiunea civila este ansamblul mijloacelor procesuale prevazute de lege
pentru
protectia dreptului subiectiv pretins de catre una dintre parti sau a unei
alte situatii juridice,
precum si pentru asigurarea apararii partilor in proces.
|
Cereri in
justitie
|
Art. 30. -
(1) Oricine are o pretentie impotriva unei alte persoane ori urmareste solutionarea
in justitie a unei situatii juridice are dreptul sa faca o cerere inaintea
instantei competente.
|
|
(2)
Cererile in justitie sunt principale, accesorii, aditionale si incidentale.
|
|
(3)
Cererea principala este cererea introductiva de instanta. Ea poate cuprinde
atat capete
de cerere principale, cat si capete de cerere accesorii.
|
|
(4)
Cererile accesorii sunt acele cereri a caror solutionare depinde de solutia
data unui capat
de cerere principal.
|
|
(5)
Constituie cerere aditionala acea cerere prin care o parte modifica pretentiile
sale
anterioare.
|
|
(6)
Cererile incidentale sunt cele formulate in cadrul unui proces aflat in curs
de desfasurare.
|
Aparari
|
Art. 31. -
Apararile formulate in justitie pot fi de fond sau procedurale.
|
Conditii
de exercitare a
actiunii civile
|
Art. 32. -
(1) Orice cerere poate fi formulata si sustinuta numai daca autorul acesteia:
|
a) are
capacitate procesuala, in conditiile legii;
|
b) are
calitate procesuala;
|
c)
formuleaza o pretentie;
|
d)
justifica un interes.
|
(2)
Dispozitiile alin. (1) se aplica, in mod corespunzator, si in cazul apararilor.
|
Interesul
de a actiona
|
Art. 33. -
Interesul trebuie sa fie determinat, legitim, personal, nascut si actual. Cu
toate
acestea, chiar daca interesul nu este nascut si actual, se poate formula o
cerere cu scopul de a
preveni incalcarea unui drept subiectiv amenintat sau pentru a preintampina
producerea unei
pagube iminente si care nu s-ar putea repara.
0011334903082012
|
[$resource id='cfc6d919-4c87-4a9f-a5aa-490a81f676ee' type='Image' /$]
Realizarea
drepturilor
afectate de un termen
|
Art. 34. -
(1) Cererea pentru predarea unui bun la implinirea termenului contractual
poate fi
facuta chiar inainte de implinirea acestui termen.
|
|
(2) Se
poate, de asemenea, cere, inainte de termen, executarea la termen a obligatiei
de
intretinere sau a altei prestatii periodice.
|
|
(3) Pot fi
incuviintate, inainte de implinirea termenului, si alte cereri pentru
executarea la
termen a unor obligatii, ori de cate ori se va constata ca acestea pot preintampina
o paguba
insemnata pe care reclamantul ar incerca-o daca ar astepta implinirea
termenului.
|
Constatarea
existentei sau
inexistentei unui drept
|
Art. 35. -
Cel care are interes poate sa ceara constatarea existentei sau inexistentei
unui
drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea
dreptului pe orice alta cale
prevazuta de lege.
|
Calitatea
procesuala
|
Art. 36. -
Calitatea procesuala rezulta din identitatea dintre parti si subiectele
raportului
juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecatii. Existenta sau
inexistenta drepturilor si a
obligatiilor afirmate constituie o chestiune de fond.
|
Legitimarea
procesuala a
altor persoane
|
Art. 37. -
In cazurile si conditiile prevazute exclusiv prin lege, se pot introduce
cereri sau se
pot formula aparari si de persoane, organizatii, institutii sau autoritati,
care, fara a justifica un
interes personal, actioneaza pentru apararea drepturilor ori intereselor
legitime ale unor persoane
aflate in situatii speciale sau, dupa caz, in scopul ocrotirii unui interes
de grup ori general.
|
Transmiterea
calitatii
procesuale
|
Art. 38. -
Calitatea de parte se poate transmite legal sau conventional, ca urmare a
transmisiunii, in conditiile legii, a drepturilor ori situatiilor juridice
deduse judecatii.
|
Situatia
procesuala a
instrainatorului si a
succesorilor sai
|
Art. 39. -
(1) Daca in cursul procesului dreptul litigios este transmis prin acte intre
vii cu titlu
particular, judecata va continua intre partile initiale. Daca insa transferul
este facut, in conditiile
legii, prin acte cu titlu particular pentru cauza de moarte, judecata va
continua cu succesorul
universal ori cu titlu universal al autorului, dupa caz.
|
|
(2) In
toate cazurile, succesorul cu titlu particular este obligat sa intervina in
cauza, daca are
cunostinta de existenta procesului, sau poate sa fie introdus in cauza, la
cerere ori din oficiu. In
acest caz, instanta va decide, dupa imprejurari si tinand seama de pozitia
celorlalte parti, daca
instrainatorul sau succesorul universal ori cu titlu universal al acestuia va
ramane sau, dupa caz,
va fi scos din proces. Daca instrainatorul sau, dupa caz, succesorul
universal ori cu titlu universal
al acestuia este scos din proces, judecata va continua numai cu succesorul cu
titlu particular
care va lua procedura in starea in care se afla la momentul la care acesta a
intervenit sau a fost
introdus in cauza.
|
|
(3) Hotararea
pronuntata contra instrainatorului sau succesorului universal ori cu titlu
universal al acestuia, dupa caz, va produce de drept efecte si contra
succesorului cu titlu
particular si va fi intotdeauna opozabila acestuia din urma, cu exceptia
cazurilor in care a
dobandit dreptul cu buna-credinta si nu mai poate fi evins, potrivit legii,
de catre adevaratul titular.
|
Sanctiunea
incalcarii
conditiilor de exercitare a
actiunii civile
|
Art. 40. -
(1) Cererile facute de o persoana care nu are capacitate procesuala sunt nule
sau,
dupa caz, anulabile. De asemenea, in cazul lipsei calitatii procesuale sau a
interesului, instanta
va respinge cererea ori apararea formulata ca fiind facuta de o persoana sau impotriva
unei
persoane fara calitate ori ca lipsita de interes, dupa caz.
|
|
(2) Incalcarea
dispozitiilor prezentului titlu poate, de asemenea, atrage aplicarea si a
altor
sanctiuni prevazute de lege, iar cel care a suferit un prejudiciu are dreptul
de a fi despagubit,
potrivit dreptului comun.
|
TITLUL II
Participantii la procesul civil
CAPITOLUL I
Judecatorul. Incompatibilitatea
|
Cazuri de
incompatibilitate
absoluta
|
Art. 41. -
(1) Judecatorul care a pronuntat o incheiere interlocutorie sau o hotarare
prin care
s-a solutionat cauza nu poate judeca aceeasi pricina in apel, recurs,
contestatie in anulare sau
revizuire si nici dupa trimiterea spre rejudecare.
|
|
(2) De
asemenea, nu poate lua parte la judecata cel care a fost martor, expert,
arbitru,
procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat-asistent sau mediator in aceeasi
cauza.
0011334903082012
|
[$resource id='ca1f6401-e1c5-4dbc-b8f6-8d5e4cd0a781' type='Image' /$]
Alte
cazuri de
incompatibilitate absoluta
|
Art. 42. -
(1) Judecatorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca in urmatoarele
situatii:
|
1. cand si-a
exprimat anterior parerea cu privire la solutie in cauza pe care a fost
desemnat
sa o judece. Punerea in discutia partilor, din oficiu, a unor chestiuni de
fapt sau de drept, potrivit
art. 14 alin. (4) si (5), nu il face pe judecator incompatibil;
|
2. cand
exista imprejurari care fac justificata temerea ca el, sotul sau, ascendentii
ori
descendentii lor sau afinii lor, dupa caz, au un interes in legatura cu
pricina care se judeca;
|
3. cand
este sot, ruda sau afin pana la gradul al patrulea inclusiv cu avocatul ori
reprezentantul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori cu sora sotului
uneia dintre aceste
persoane;
|
4. cand sotul
sau fostul sau sot este ruda ori afin pana la gradul al patrulea inclusiv cu
vreuna
dintre parti;
|
5. daca
el, sotul sau rudele lor pana la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor,
dupa caz, sunt
parti intr-un proces care se judeca la instanta la care una dintre parti este
judecator;
|
6. daca intre
el, sotul sau ori rudele lor pana la gradul al patrulea inclusiv sau afinii
lor, dupa
caz, si una dintre parti a existat un proces penal cu cel mult 5 ani inainte
de a fi desemnat sa
judece pricina. In cazul plangerilor penale formulate de parti in cursul
procesului, judecatorul
devine incompatibil numai in situatia punerii in miscare a actiunii penale impotriva
sa;
|
7. daca
este tutore sau curator al uneia dintre parti;
|
8. daca
el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au primit daruri sau
promisiuni de daruri
ori alte avantaje de la una dintre parti;
|
9. daca
el, sotul sau ori una dintre rudele lor pana la gradul al patrulea inclusiv
sau afinii lor,
dupa caz, se afla in relatii de dusmanie cu una dintre parti, sotul ori
rudele acesteia pana la
gradul al patrulea inclusiv;
|
10. daca,
atunci cand este investit cu solutionarea unei cai de atac, sotul sau o ruda
a sa pana
la gradul al patrulea inclusiv a participat, ca judecator sau procuror, la
judecarea aceleiasi pricini
inaintea altei instante;
|
11. daca
este sot sau ruda pana la gradul al patrulea inclusiv sau afin, dupa caz, cu
un alt
membru al completului de judecata;
|
12. daca
sotul, o ruda ori un afin al sau pana la gradul al patrulea inclusiv a
reprezentat sau
asistat partea in aceeasi pricina inaintea altei instante;
|
13. atunci
cand exista alte elemente care nasc in mod intemeiat indoieli cu privire la
impartialitatea sa.
|
(2)
Dispozitiile alin. (1) privitoare la sot se aplica si in cazul concubinilor.
|
Abtinerea
|
Art. 43. -
(1) Inainte de primul termen de judecata grefierul de sedinta va verifica, pe
baza
dosarului cauzei, daca judecatorul acesteia se afla in vreunul dintre
cazurile de incompatibilitate
prevazute la art. 41 si, cand este cazul, va intocmi un referat corespunzator.
|
|
(2) Judecatorul
care stie ca exista un motiv de incompatibilitate in privinta sa este obligat
sa
se abtina de la judecarea pricinii.
|
|
(3)
Declaratia de abtinere se face in scris de indata ce judecatorul a cunoscut
existenta
cazului de incompatibilitate sau verbal in sedinta, fiind consemnata in incheiere.
|
Recuzarea
|
Art. 44. -
(1) Judecatorul aflat intr-o situatie de incompatibilitate poate fi recuzat
de oricare
dintre parti inainte de inceperea oricarei dezbateri.
|
|
(2) Cand
motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar
dupa
inceperea dezbaterilor, aceasta trebuie sa solicite recuzarea de indata ce
acestea ii sunt
cunoscute.
|
Invocarea
incompatibilitatii absolute
|
Art. 45. -
In cazurile prevazute la art. 41, judecatorul nu poate participa la judecata,
chiar
daca nu s-a abtinut ori nu a fost recuzat. Neregularitatea poate fi invocata in
orice stare a pricinii.
|
Judecatorii
care pot fi
recuzati
|
Art. 46. -
Pot fi recuzati numai judecatorii care fac parte din completul de judecata caruia
pricina i-a fost repartizata pentru solutionare.
0011334903082012
|
[$resource id='4a867a70-f6b4-4a68-917f-2e187ef2eae3' type='Image' /$]
Cererea de
recuzare.
Conditii
|
Art. 47. -
(1) Cererea de recuzare se poate face verbal in sedinta sau in scris pentru
fiecare
judecator in parte, aratandu-se cazul de incompatibilitate si probele de care
partea intelege sa
se foloseasca.
|
|
(2) Este
inadmisibila cererea in care se invoca alte motive decat cele prevazute la
art. 41 si 42.
|
|
(3) Sunt,
de asemenea, inadmisibile cererea de recuzare privitoare la alti judecatori
decat
cei prevazuti la art. 46, precum si cererea indreptata impotriva aceluiasi
judecator pentru acelasi
motiv de incompatibilitate.
|
|
(4)
Nerespectarea conditiilor prezentului articol atrage inadmisibilitatea
cererii de recuzare. In
acest caz, inadmisibilitatea se constata chiar de completul in fata caruia
s-a formulat cererea de
recuzare, cu participarea judecatorului recuzat.
|
Abtinerea
judecatorului
recuzat
|
Art. 48. -
(1) Judecatorul impotriva caruia este formulata o cerere de recuzare poate
declara
ca se abtine.
|
|
(2)
Declaratia de abtinere se solutioneaza cu prioritate.
|
|
(3) In caz
de admitere a declaratiei de abtinere, cererea de recuzare, indiferent de
motivul
acesteia, va fi respinsa, prin aceeasi incheiere, ca ramasa fara obiect.
|
|
(4) In
cazul in care declaratia de abtinere se respinge, prin aceeasi incheiere
instanta se va
pronunta si asupra cererii de recuzare.
|
Starea
cauzei pana la
solutionarea cererii
|
Art. 49. -
(1) Pana la solutionarea declaratiei de abtinere nu se va face niciun act de
procedura in cauza.
|
|
(2)
Formularea unei cereri de recuzare nu determina suspendarea judecatii. Cu
toate acestea,
pronuntarea solutiei in cauza nu poate avea loc decat dupa solutionarea cererii
de recuzare.
|
Compunerea
completului
de judecata
|
Art. 50. -
(1) Abtinerea sau recuzarea se solutioneaza de un alt complet al instantei
respective, in compunerea caruia nu poate intra judecatorul recuzat sau care
a declarat ca se
abtine. Dispozitiile art. 47 alin. (4) raman aplicabile.
|
|
(2) Cand,
din pricina abtinerii sau recuzarii, nu se poate alcatui completul de judecata,
cererea
se judeca de instanta ierarhic superioara.
|
Procedura
de solutionare
a abtinerii sau a recuzarii
|
Art. 51. -
(1) Instanta hotaraste de indata, in camera de consiliu, fara prezenta partilor
si
ascultandu-l pe judecatorul recuzat sau care a declarat ca se abtine, numai
daca apreciaza ca
este necesar. In aceleasi conditii, instanta va putea asculta si partile.
|
|
(2) In
cazul in care la acelasi termen s-au formulat cereri de recuzare si de abtinere
pentru
motive diferite, acestea vor fi judecate impreuna.
|
|
(3) Nu se
admite interogatoriul ca mijloc de dovada a motivelor de recuzare.
|
|
(4) In
cazul admiterii abtinerii sau recuzarii intemeiate pe dispozitiile art. 42
alin. (1) pct. 11,
instanta va stabili care dintre judecatori nu va lua parte la judecarea
pricinii.
|
|
(5) Abtinerea
sau recuzarea se solutioneaza printr-o incheiere care se pronunta in sedinta
publica.
|
|
(6) Daca
abtinerea sau, dupa caz, recuzarea a fost admisa, judecatorul se va retrage
de la
judecarea pricinii. In acest caz, incheierea va arata in ce masura actele indeplinite
de judecator
urmeaza sa fie pastrate.
|
Procedura
de solutionare
de catre instanta
superioara
|
Art. 52. -
(1) Instanta superioara investita cu judecarea abtinerii sau recuzarii in
situatia
prevazuta la art. 50 alin. (2) va dispune, in caz de admitere a cererii,
trimiterea pricinii la o alta
instanta de acelasi grad din circumscriptia sa.
|
|
(2) Daca
cererea este respinsa, pricina se inapoiaza instantei inferioare.
|
Cai de
atac
|
Art. 53. -
(1) Incheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacata numai de parti,
odata cu hotararea prin care s-a solutionat cauza. Cand aceasta din urma hotarare
este
definitiva, incheierea va putea fi atacata cu recurs, la instanta ierarhic
superioara, in termen de
5 zile de la comunicarea acestei hotarari.
|
|
(2) Incheierea
prin care s-a incuviintat sau s-a respins abtinerea, cea prin care s-a incuviintat
recuzarea, precum si incheierea prin care s-a respins recuzarea in cazul prevazut
la art. 48
alin. (3) nu sunt supuse niciunei cai de atac.
|
|
(3) In
cazul prevazut la alin. (1), daca instanta de apel constata ca recuzarea a
fost in mod
gresit respinsa, reface toate actele de procedura si, daca apreciaza ca este
necesar, dovezile
administrate la prima instanta. Cand instanta de recurs constata ca recuzarea
a fost gresit
respinsa, ea va casa hotararea, dispunand trimiterea cauzei spre rejudecare
la instanta de apel
sau, atunci cand calea de atac a apelului este suprimata, la prima instanta.
0011334903082012
|
[$resource id='c441715c-1449-4fe1-93e0-0198b79be0fa' type='Image' /$]
Incompatibilitatea
altor
participanti
|
Art. 54. -
Dispozitiile prezentului capitol se aplica in mod corespunzator si
procurorilor,
magistratilor-asistenti, asistentilor judiciari si grefierilor.
|
CAPITOLUL
II
Partile
|
Enumerare
|
Art. 55. -
Sunt parti reclamantul si paratul, precum si, in conditiile legii, tertele
persoane care
intervin voluntar sau fortat in proces.
|
SECTIUNEA
1
Folosinta si exercitiul drepturilor procedurale
|
Capacitatea
procesuala de
folosinta
|
Art. 56. -
(1) Poate fi parte in judecata orice persoana care are folosinta drepturilor
civile.
|
(2) Cu
toate acestea, pot sta in judecata asociatiile, societatile sau alte entitati
fara
personalitate juridica, daca sunt constituite potrivit legii.
|
(3) Lipsa
capacitatii procesuale de folosinta poate fi invocata in orice stare a
procesului. Actele
de procedura indeplinite de cel care nu are capacitate de folosinta sunt
lovite de nulitate absoluta.
|
Capacitatea
procesuala de
exercitiu
|
Art. 57. -
(1) Cel care are calitatea de parte isi poate exercita drepturile procedurale
in nume
propriu sau prin reprezentant, cu exceptia cazurilor in care legea prevede
altfel.
|
|
(2) Partea
care nu are exercitiul drepturilor procedurale nu poate sta in judecata decat
daca
este reprezentata, asistata ori autorizata in conditiile prevazute de legile
sau, dupa caz, de
statutele care ii reglementeaza capacitatea ori modul de organizare.
|
|
(3) Lipsa
capacitatii de exercitiu a drepturilor procedurale poate fi invocata in orice
stare a
procesului.
|
|
(4) Actele
de procedura indeplinite de cel care nu are exercitiul drepturilor
procedurale sunt
anulabile. Reprezentantul sau ocrotitorul legal al acestuia va putea insa
confirma toate sau numai
o parte din aceste acte.
|
|
(5) Cand
instanta constata ca actul de procedura a fost indeplinit de o parte lipsita
de
capacitate de exercitiu va acorda un termen pentru confirmarea lui. Daca
actul nu este confirmat,
se va dispune anularea lui.
|
|
(6)
Dispozitiile alin. (5) se aplica in mod corespunzator si persoanelor cu
capacitate de
exercitiu restransa.
|
Curatela
speciala
|
Art. 58. -
(1) In caz de urgenta, daca persoana fizica lipsita de capacitatea de exercitiu
a
drepturilor civile nu are reprezentant legal, instanta, la cererea partii
interesate, va numi un
curator special, care sa o reprezinte pana la numirea reprezentantului legal,
potrivit legii. De
asemenea, instanta va numi un curator special in caz de conflict de interese intre
reprezentantul
legal si cel reprezentat sau cand o persoana juridica ori o entitate dintre
cele prevazute la art. 56
alin. (2), chemata sa stea in judecata, nu are reprezentant.
|
|
(2)
Dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si persoanelor cu
capacitate de
exercitiu restransa.
|
|
(3)
Numirea acestor curatori se va face de instanta care judeca procesul, dintre
avocatii
anume desemnati in acest scop de barou pentru fiecare instanta judecatoreasca.
Curatorul
special are toate drepturile si obligatiile prevazute de lege pentru
reprezentantul legal.
|
|
(4) Remunerarea
provizorie a curatorului astfel numit se fixeaza de instanta, prin incheiere,
stabilindu-se totodata si modalitatea de plata. La cererea curatorului, odata
cu incetarea calitatii
sale, tinandu-se seama de activitatea desfasurata, remuneratia va putea fi
majorata.
|
SECTIUNEA
a 2-a
Persoanele care sunt impreuna reclamante sau parate
|
Conditii
de existenta
|
Art. 59. -
Mai multe persoane pot fi impreuna reclamante sau parate daca obiectul
procesului
este un drept ori o obligatie comuna, daca drepturile sau obligatiile lor au
aceeasi cauza ori daca
intre ele exista o stransa legatura.
|
Regimul
juridic al
coparticiparii procesuale
|
Art. 60. -
(1) Actele de procedura, apararile si concluziile unuia dintre reclamanti sau
parati
nu le pot profita celorlalti si nici nu ii pot prejudicia.
|
|
(2) Cu
toate acestea, daca prin natura raportului juridic sau in temeiul unei
dispozitii a legii,
efectele hotararii se intind asupra tuturor reclamantilor ori paratilor,
actele de procedura
indeplinite numai de unii dintre ei sau termenele incuviintate numai unora
dintre ei pentru
indeplinirea actelor de procedura profita si celorlalti. Cand actele de
procedura ale unora sunt
potrivnice celor facute de ceilalti, se va tine seama de actele cele mai
favorabile.
0011334903082012
|
[$resource id='9d9b91f4-33d0-40c1-b3a8-f5e5251e7b17' type='Image' /$]
|
(3)
Reclamantii sau paratii care nu s-au infatisat ori nu au indeplinit un act de
procedura in
termen vor continua totusi sa fie citati, daca, potrivit legii, nu au
termenul in cunostinta. Dispozitiile
art. 202 sunt aplicabile.
|
SECTIUNEA
a 3-a
Alte persoane care pot lua parte la judecata
§ 1. Interventia voluntara
|
Forme
|
Art. 61. -
(1) Oricine are interes poate interveni intr-un proces care se judeca intre partile
originare.
|
|
(2) Interventia
este principala, cand intervenientul pretinde pentru sine, in tot sau in
parte,
dreptul dedus judecatii sau un drept strans legat de acesta.
|
|
(3)
Interventia este accesorie, cand sprijina numai apararea uneia dintre parti.
|
Interventia
principala
|
Art. 62. -
(1) Cererea de interventie principala va fi facuta in forma prevazuta pentru
cererea
de chemare in judecata.
|
|
(2)
Cererea poate fi facuta numai in fata primei instante, inainte de inchiderea
dezbaterilor
in fond.
|
|
(3) Cu
acordul expres al partilor, interventia principala se poate face si in instanta
de apel.
|
Interventia
accesorie
|
Art. 63. -
(1) Cererea de interventie accesorie va fi facuta in scris si va cuprinde
elementele
prevazute la art. 148 alin. (1), care se va aplica in mod corespunzator.
|
|
(2)
Interventia accesorie poate fi facuta pana la inchiderea dezbaterilor, in tot
cursul judecatii,
chiar si in caile extraordinare de atac.
|
Procedura
de judecata. Cai
de atac
|
Art. 64. -
(1) Instanta va comunica partilor cererea de interventie si copii de pe inscrisurile
care o insotesc.
|
|
(2) Dupa
ascultarea intervenientului si a partilor, instanta se va pronunta asupra
admisibilitatii
in principiu a interventiei, printr-o incheiere motivata.
|
|
(3) Incheierea
de admitere in principiu nu se poate ataca decat odata cu fondul.
|
|
(4) Incheierea
de respingere ca inadmisibila a cererii de interventie poate fi atacata in
termen
de 5 zile, care curge de la pronuntare pentru partea prezenta, respectiv de
la comunicare pentru
partea lipsa. Calea de atac este numai apelul, daca incheierea a fost data in
prima instanta,
respectiv numai recursul la instanta ierarhic superioara, in cazul in care incheierea
a fost
pronuntata in apel. Dosarul se inainteaza, in copie certificata pentru
conformitate cu originalul,
instantei competente sa solutioneze calea de atac in 24 de ore de la
expirarea termenului.
Intampinarea nu este obligatorie. Apelul sau, dupa caz, recursul se judeca in
termen de cel mult
10 zile de la inregistrare. Judecarea cererii principale se suspenda pana la
solutionarea caii de
atac exercitate impotriva incheierii de respingere ca inadmisibila a cererii
de interventie.
|
Situatia
intervenientului
|
Art. 65. -
(1) Intervenientul devine parte in proces numai dupa admiterea in principiu a
cererii
sale.
|
|
(2)
Intervenientul va prelua procedura in starea in care se afla in momentul
admiterii
interventiei, dar va putea solicita administrarea de probe prin cererea de
interventie sau cel mai
tarziu pana la primul termen de judecata ulterior admiterii cererii de
interventie. Actele de
procedura ulterioare vor fi indeplinite si fata de el.
|
|
(3) In
cazul interventiei principale, dupa admiterea in principiu, instanta va
stabili un termen
in care trebuie depusa intampinarea.
|
Judecarea
cererii de
interventie principala
|
Art. 66. -
(1) Interventia principala se judeca odata cu cererea principala.
|
(2) Cand
judecarea cererii principale ar fi intarziata prin cererea de interventie,
instanta poate
dispune disjungerea ei pentru a fi judecata separat, in afara de cazul in
care intervenientul
pretinde pentru sine, in tot sau in parte, insusi dreptul dedus judecatii. In
caz de disjungere,
instanta ramane in toate cazurile competenta sa solutioneze cererea de
interventie.
|
(3) Nu se
va dispune disjungerea nici atunci cand judecarea cererii de interventie ar
fi
intarziata de cererea principala.
|
(4)
Interventia principala va fi judecata chiar daca judecarea cererii principale
s-a stins prin
unul dintre modurile prevazute de lege.
0011334903082012
|
[$resource id='a339198a-7274-49a3-920d-f491a5c9fcf7' type='Image' /$]
Judecarea
cererii de
interventie accesorie
|
Art. 67. -
(1) Judecarea cererii de interventie accesorie nu poate fi disjunsa de
judecarea
cererii principale, iar instanta este obligata sa se pronunte asupra acesteia
prin aceeasi hotarare,
odata cu fondul.
|
|
(2)
Intervenientul accesoriu poate sa savarseasca numai actele de procedura care
nu
contravin interesului partii in favoarea careia a intervenit.
|
|
(3) Dupa
admiterea in principiu, intervenientul accesoriu poate sa renunte la
judecarea cererii
de interventie doar cu acordul partii pentru care a intervenit.
|
|
(4) Calea
de atac exercitata de intervenientul accesoriu se socoteste neavenita daca
partea
pentru care a intervenit nu a exercitat calea de atac, a renuntat la calea de
atac exercitata ori
aceasta a fost anulata, perimata sau respinsa fara a fi cercetata in fond.
|
§ 2.
Interventia fortata
I. Chemarea in judecata a altei persoane
|
Formularea
cererii.
Termene
|
Art. 68. -
(1) Oricare dintre parti poate sa cheme in judecata o alta persoana care ar
putea
sa pretinda, pe calea unei cereri separate, aceleasi drepturi ca si
reclamantul.
|
|
(2)
Cererea facuta de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel
mai tarziu
pana la terminarea cercetarii procesului inaintea primei instante.
|
|
(3)
Cererea facuta de parat se va depune in termenul prevazut pentru depunerea intampinarii
inaintea primei instante, iar daca intampinarea nu este obligatorie, cel mai
tarziu la primul termen
de judecata.
|
Comunicarea
cererii
|
Art. 69. -
(1) Cererea va fi motivata si, impreuna cu inscrisurile care o insotesc, se
va
comunica atat celui chemat in judecata, cat si partii potrivnice.
|
|
(2) La
exemplarul cererii destinat tertului se vor alatura copii de pe cererea de
chemare in
judecata, intampinare si de pe inscrisurile de la dosar.
|
|
(3)
Dispozitiile art. 64 si 65 se aplica in mod corespunzator.
|
Pozitia
tertului in proces
|
Art. 70. -
Cel chemat in judecata dobandeste pozitia procesuala de reclamant, iar hotararea
isi produce efectele si in privinta sa.
|
Scoaterea
paratului din
proces
|
Art. 71. -
(1) In cazul prevazut la art. 70, cand paratul, chemat in judecata pentru o
datorie
baneasca, recunoaste datoria si declara ca vrea sa o execute fata de cel caruia
ii va fi stabilit
dreptul pe cale judecatoreasca, el va fi scos din proces, daca a consemnat la
dispozitia instantei
suma datorata.
|
|
(2) Tot
astfel, paratul, chemat in judecata pentru predarea unui bun sau a folosintei
acestuia,
va fi scos din proces daca declara ca va preda bunul celui al carui drept va
fi stabilit prin hotarare
judecatoreasca. Bunul in litigiu va fi pus sub sechestru judiciar de catre
instanta investita cu
judecarea cauzei, dispozitiile art. 971 si urmatoarele fiind aplicabile.
|
|
(3) In
aceste cazuri, judecata va continua numai intre reclamant si tertul chemat in
judecata.
Hotararea se va comunica si paratului, caruia ii este opozabila.
|
II.
Chemarea in garantie
|
Conditii
|
Art. 72. -
(1) Partea interesata poate sa cheme in garantie o terta persoana, impotriva
careia
ar putea sa se indrepte cu o cerere separata in garantie sau in despagubiri.
|
|
(2) In
aceleasi conditii, cel chemat in garantie poate sa cheme in garantie o alta
persoana.
|
Formularea
cererii.
Termene
|
Art. 73. -
(1) Cererea va fi facuta in forma prevazuta pentru cererea de chemare in
judecata.
|
(2)
Cererea facuta de reclamant sau de intervenientul principal se va depune cel
mai tarziu
pana la terminarea cercetarii procesului inaintea primei instante.
|
(3)
Cererea facuta de parat se va depune in termenul prevazut pentru depunerea intampinarii
inaintea primei instante, iar daca intampinarea nu este obligatorie, cel mai
tarziu la primul termen
de judecata.
|
Procedura
de judecata
|
Art. 74. -
(1) Instanta va comunica celui chemat in garantie cererea si copii de pe inscrisurile
ce o insotesc, precum si copii de pe cererea de chemare in judecata, intampinare
si de pe
inscrisurile de la dosar.
|
|
(2)
Dispozitiile art. 64 si art. 65 alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator.
0011334903082012
|
[$resource id='cd73d05d-0f0e-4836-9e75-1c286f98989f' type='Image' /$]
|
(3) In
termenul stabilit potrivit art. 65 alin. (3), cel chemat in garantie trebuie
sa depuna
intampinare si poate sa formuleze cererea prevazuta la art. 72 alin. (2).
|
|
(4)
Cererea de chemare in garantie se judeca odata cu cererea principala. Cu
toate acestea,
daca judecarea cererii principale ar fi intarziata prin cererea de chemare in
garantie, instanta
poate dispune disjungerea ei pentru a o judeca separat. In acest din urma
caz, judecarea cererii
de chemare in garantie va fi suspendata pana la solutionarea cererii
principale.
|
III. Aratarea
titularului dreptului
|
Conditii
|
Art. 75. -
Paratul care detine un bun pentru altul sau care exercita in numele altuia un
drept
asupra unui lucru va putea arata pe acela in numele caruia detine lucrul sau
exercita dreptul,
daca a fost chemat in judecata de o persoana care pretinde un drept real
asupra lucrului.
|
Formularea
cererii. Termen
|
Art. 76. -
Cererea va fi motivata si se va depune inaintea primei instante in termenul
prevazut
de lege pentru depunerea intampinarii. Daca intampinarea nu este obligatorie,
cererea se poate
face cel mai tarziu la primul termen de judecata.
|
Procedura
de judecata
|
Art. 77. -
(1) Cererea, impreuna cu inscrisurile care o insotesc si o copie de pe
cererea de
chemare in judecata, de pe intampinare si de pe inscrisurile de la dosar, va
fi comunicata celui
aratat ca titular al dreptului.
|
|
(2)
Dispozitiile art. 64 si 65 se aplica in mod corespunzator.
|
|
(3) Daca
acela aratat ca titular al dreptului recunoaste sustinerile paratului si
reclamantul
consimte, el va lua locul paratului, care va fi scos din proces.
|
|
(4) Daca
reclamantul nu este de acord cu inlocuirea sau cand cel aratat ca titular nu
se
infatiseaza sau contesta cele sustinute de parat, tertul dobandeste calitatea
de intervenient
principal, dispozitiile art. 62 si art. 64-66 aplicandu-se in mod corespunzator.
|
IV.
Introducerea fortata in cauza, din oficiu, a altor persoane
|
Conditii.
Termen
|
Art. 78. -
(1) In cazurile expres prevazute de lege, precum si in procedura
necontencioasa,
judecatorul va dispune din oficiu introducerea in cauza a altor persoane,
chiar daca partile se
impotrivesc.
|
|
(2) In
materie contencioasa, cand raportul juridic dedus judecatii o impune, judecatorul
va
pune in discutia partilor necesitatea introducerii in cauza a altor persoane.
Daca niciuna dintre
parti nu solicita introducerea in cauza a tertului, iar judecatorul apreciaza
ca pricina nu poate fi
solutionata fara participarea tertului, va respinge cererea, fara a se pronunta
pe fond.
|
|
(3)
Introducerea in cauza va fi dispusa, prin incheiere, pana la terminarea
cercetarii procesului
inaintea primei instante.
|
|
(4) Cand
necesitatea introducerii in cauza a altor persoane este constatata cu ocazia
deliberarii, instanta va repune cauza pe rol, dispunand citarea partilor.
|
|
(5) Hotararea
prin care cererea a fost respinsa in conditiile alin. (2) este supusa numai
apelului.
|
Procedura
de judecata
|
Art. 79. -
(1) Cel introdus in proces va fi citat, odata cu citatia comunicandu-i-se, in
copie,
si incheierea prevazuta la art. 78 alin. (3), cererea de chemare in judecata,
intampinarea, precum
si inscrisurile anexate acestora. Prin citatie i se va comunica si termenul pana
la care va putea
sa arate exceptiile, dovezile si celelalte mijloace de aparare de care intelege
sa se foloseasca;
termenul nu va putea fi mai lung decat termenul de judecata acordat in cauza.
|
|
(2) El va
lua procedura in starea in care se afla in momentul introducerii in proces.
Instanta,
la cererea celui introdus in proces, va putea dispune readministrarea
probelor sau administrarea
de noi probe. Actele de procedura ulterioare vor fi indeplinite si fata de
acesta.
|
SECTIUNEA
a 4-a
Reprezentarea partilor in judecata
§ 1. Dispozitii generale
|
Formele
reprezentarii
|
Art. 80. -
(1) Partile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin
reprezentant.
Reprezentarea poate fi legala, conventionala sau judiciara.
|
|
(2)
Persoanele fizice lipsite de capacitate de exercitiu vor sta in judecata prin
reprezentant
legal.
|
|
(3) Partile
pot sa stea in judecata printr-un reprezentant ales, in conditiile legii, cu
exceptia
cazului in care legea impune prezenta lor personala in fata instantei.
0011334903082012
|
[$resource id='593381ba-ef1a-4fd7-8f90-d8d118a7a4bd' type='Image' /$]
|
(4) Cand
legea prevede sau cand circumstantele cauzei o impun pentru a se asigura
dreptul
la un proces echitabil, judecatorul poate numi pentru oricare parte din
proces un reprezentant in
conditiile art. 58 alin. (3), aratand in incheiere limitele si durata
reprezentarii.
|
|
(5) Cand
dreptul de reprezentare izvoraste din lege sau dintr-o hotarare judecatoreasca,
asistarea reprezentantului de catre un avocat nu este obligatorie. Dispozitiile
art. 83 alin. (3) si
art. 84 alin. (2) sunt aplicabile.
|
Limitele
reprezentarii.
Continuarea judecarii
procesului
|
Art. 81. -
(1) Renuntarea la judecata sau la dreptul dedus judecatii, achiesarea la hotararea
pronuntata, incheierea unei tranzactii, precum si orice alte acte procedurale
de dispozitie nu se
pot face de reprezentant decat in baza unui mandat special ori cu incuviintarea
prealabila a
instantei sau a autoritatii administrative competente.
|
|
(2) Actele
procedurale de dispozitie prevazute la alin. (1), facute in orice proces de
reprezentantii minorilor, ai persoanelor puse sub interdictie si ai disparutilor,
nu vor impiedica
judecarea cauzei, daca instanta apreciaza ca ele nu sunt in interesul acestor
persoane.
|
Lipsa
dovezii calitatii de
reprezentant
|
Art. 82. -
(1) Cand instanta constata lipsa dovezii calitatii de reprezentant a celui
care a
actionat in numele partii, va da un termen scurt pentru acoperirea
lipsurilor. Daca acestea nu se
acopera, cererea va fi anulata.
|
|
(2) Exceptia
lipsei dovezii calitatii de reprezentant inaintea primei instante nu poate fi
invocata
pentru prima oara in calea de atac.
|
§ 2.
Dispozitii speciale privind reprezentarea conventionala
|
Reprezentarea
conventionala a
persoanelor fizice
|
Art. 83. -
(1) In fata primei instante, precum si in apel, persoanele fizice pot fi
reprezentate
de catre avocat sau alt mandatar. Daca mandatul este dat unei alte persoane
decat unui avocat,
mandatarul nu poate pune concluzii asupra exceptiilor procesuale si asupra
fondului decat prin
avocat, atat in etapa cercetarii procesului, cat si in etapa dezbaterilor.
|
|
(2) In
cazul in care mandatarul persoanei fizice este sot sau o ruda pana la gradul
al doilea
inclusiv, acesta poate pune concluzii in fata oricarei instante, fara sa fie
asistat de avocat, daca
este licentiat in drept.
|
|
(3) La
redactarea cererii si a motivelor de recurs, precum si in exercitarea si sustinerea
recursului, persoanele fizice vor fi asistate si, dupa caz, reprezentate, sub
sanctiunea nulitatii,
numai de catre un avocat, in conditiile legii, cu exceptia cazurilor prevazute
la art. 13 alin. (2).
|
|
(4) In
cazul contestatiei in anulare si al revizuirii, dispozitiile prezentului
articol se aplica in mod
corespunzator.
|
Reprezentarea
conventionala a
persoanelor juridice
|
Art. 84. -
(1) Persoanele juridice pot fi reprezentate conventional in fata instantelor
de
judecata numai prin consilier juridic sau avocat, in conditiile legii.
|
(2) La
redactarea cererii si a motivelor de recurs, precum si in exercitarea si sustinerea
recursului, persoanele juridice vor fi asistate si, dupa caz, reprezentate,
sub sanctiunea nulitatii,
numai de catre un avocat sau consilier juridic, in conditiile legii.
|
(3)
Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator si entitatilor
aratate la art. 56
alin. (2).
|
Forma
mandatului
|
Art. 85. -
(1) Imputernicirea de a reprezenta o persoana fizica data mandatarului care
nu are
calitatea de avocat se dovedeste prin inscris autentic.
|
|
(2) In
cazurile prevazute la alin. (1), dreptul de reprezentare mai poate fi dat si
prin declaratie
verbala, facuta in instanta si consemnata in incheierea de sedinta, cu aratarea
limitelor si a
duratei reprezentarii.
|
|
(3) Imputernicirea
de a reprezenta o persoana fizica sau persoana juridica data unui avocat
ori consilier juridic se dovedeste prin inscris, potrivit legilor de
organizare si exercitare a profesiei.
|
Mandatul
general
|
Art. 86. -
Mandatarul cu procura generala poate sa reprezinte in judecata pe mandant,
numai daca acest drept i-a fost dat anume. Daca cel care a dat procura
generala nu are domiciliu
si nici resedinta in tara sau daca procura este data unui prepus, dreptul de
reprezentare in
judecata se presupune dat.
|
Continutul
mandatului
|
Art. 87. -
(1) Mandatul este presupus dat pentru toate actele procesuale indeplinite in
fata
aceleiasi instante; el poate fi insa restrans, in mod expres, la anumite
acte.
|
|
(2)
Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate
face, chiar
fara mandat, orice acte pentru pastrarea drepturilor supuse unui termen si
care s-ar pierde prin
neexercitarea lor la timp si poate, de asemenea, sa introduca orice cale de
atac impotriva
hotararii pronuntate. In aceste cazuri, toate actele de procedura se vor indeplini
numai fata de
parte. Sustinerea caii de atac se poate face numai in temeiul unei noi imputerniciri.
0011334903082012
|
[$resource id='8809a659-44ef-487a-83e7-ac7f2a4726a1' type='Image' /$]
Incetarea
mandatului
|
Art. 88. -
Mandatul nu inceteaza prin moartea celui care l-a dat si nici daca acesta a
devenit
incapabil. Mandatul dainuieste pana la retragerea lui de catre mostenitori
sau de catre
reprezentantul legal al incapabilului.
|
Renuntarea
la mandat si
revocarea mandatului
|
Art. 89. -
(1) Renuntarea la mandat sau revocarea acestuia nu poate fi opusa celeilalte
parti
decat de la comunicare, afara numai daca a fost facuta in sedinta de judecata
si in prezenta ei.
|
|
(2)
Mandatarul care renunta la imputernicire este tinut sa instiinteze atat pe
cel care i-a dat
mandatul, cat si instanta, cu cel putin 15 zile inainte de termenul imediat
urmator renuntarii.
Mandatarul nu poate renunta la mandat in cursul termenului de exercitare a cailor
de atac.
|
SECTIUNEA
a 5-a
Asistenta judiciara
|
Conditii
de acordare
|
Art. 90. -
(1) Cel care nu este in stare sa faca fata cheltuielilor pe care le presupune
declansarea si sustinerea unui proces civil, fara a primejdui propria sa intretinere
sau a familiei
sale, poate beneficia de asistenta judiciara, in conditiile legii speciale
privind ajutorul public
judiciar.
|
|
(2) Asistenta
judiciara cuprinde:
|
|
a)
acordarea de scutiri, reduceri, esalonari sau amanari pentru plata taxelor
judiciare
prevazute de lege;
|
|
b) apararea
si asistenta gratuita printr-un avocat desemnat de barou;
|
|
c) orice
alte modalitati prevazute de lege.
|
|
(3)
Asistenta judiciara poate fi acordata oricand in cursul procesului, in tot
sau numai in parte.
|
|
(4)
Persoanele juridice pot beneficia de facilitati sub forma de reduceri, esalonari
sau amanari
pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru actiuni si cereri
introduse la instantele
judecatoresti, in conditiile legii speciale.
|
Dispozitii
speciale
|
Art. 91. -
Dispozitiile cuprinse in legi speciale privind scutirea de taxe, tarife,
comisioane
sau cautiuni pentru cererile, actiunile si orice alte masuri luate in vederea
administrarii creantelor
fiscale raman aplicabile.
|
CAPITOLUL
III
Participarea Ministerului Public in procesul civil
|
Modalitati
de participare
|
Art. 92. -
(1) Procurorul poate porni orice actiune civila, ori de cate ori este necesar
pentru
apararea drepturilor si intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor
puse sub interdictie si
ale disparutilor, precum si in alte cazuri expres prevazute de lege.
|
|
(2)
Procurorul poate sa puna concluzii in orice proces civil, in oricare faza a
acestuia, daca
apreciaza ca este necesar pentru apararea ordinii de drept, a drepturilor si
intereselor cetatenilor.
|
|
(3) In
cazurile anume prevazute de lege, participarea si punerea concluziilor de catre
procuror
sunt obligatorii, sub sanctiunea nulitatii absolute a hotararii.
|
|
(4)
Procurorul poate sa exercite caile de atac impotriva hotararilor pronuntate in
cazurile
prevazute la alin. (1), chiar daca nu a pornit actiunea civila, precum si
atunci cand a participat la
judecata, in conditiile legii.
|
|
(5)
Procurorul poate sa ceara punerea in executare a oricaror titluri executorii
emise in
favoarea persoanelor prevazute la alin. (1).
|
|
(6) In
toate cazurile, Ministerul Public nu datoreaza taxe de timbru si nici cautiune.
|
Efecte fata
de titularul
dreptului
|
Art. 93. -
In cazurile prevazute la art. 92 alin. (1), titularul dreptului va fi
introdus in proces
si se va putea prevala de dispozitiile art. 406, 408, 409 si art. 438-440,
iar daca procurorul isi
va retrage cererea, va putea cere continuarea judecatii sau a executarii
silite.
0011334903082012
|
[$resource id='bec08726-c638-4619-9a06-fd2157eaa509' type='Image' /$]
TITLULIII
Competenta instantelor judecatoresti
CAPITOLUL I
Competenta materiala
SECTIUNEA 1
Competenta dupa materie si valoare
|
Judecatoria
|
Art. 94. -
Judecatoriile judeca:
|
|
1. in prima
instanta, urmatoarele cereri al caror obiect este evaluabil sau, dupa caz,
neevaluabil in bani:
|
|
a)
cererile date de Codul civil in competenta instantei de tutela si de familie,
in afara de
cazurile in care prin lege se prevede in mod expres altfel;
|
|
b)
cererile referitoare la inregistrarile in registrele de stare civila,
potrivit legii;
|
|
c)
cererile avand ca obiect administrarea cladirilor cu mai multe etaje,
apartamente sau spatii
aflate in proprietatea exclusiva a unor persoane diferite, precum si cele
privind raporturile juridice
stabilite de asociatiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane
juridice, dupa caz;
|
|
d)
cererile de evacuare;
|
|
e)
cererile referitoare la zidurile si santurile comune, distanta constructiilor
si plantatiilor,
dreptul de trecere, precum si la orice servituti sau alte limitari ale
dreptului de proprietate
prevazute de lege, stabilite de parti ori instituite pe cale judecatoreasca;
|
|
f)
cererile privitoare la stramutarea de hotare si cererile in granituire;
|
|
g)
cererile posesorii;
|
|
h)
cererile privind obligatiile de a face sau de a nu face neevaluabile in bani,
indiferent de
izvorul lor contractual sau extracontractual, cu exceptia celor date de lege in
competenta altor
instante;
|
|
i)
cererile de imparteala judiciara, indiferent de valoare;
|
|
j) orice
alte cereri evaluabile in bani in valoare de pana la 200.000 lei inclusiv,
indiferent de
calitatea partilor, profesionisti sau neprofesionisti;
|
|
2. in prima
si ultima instanta, cererile privind creante avand ca obiect plata unei sume
de bani
de pana la 2.000 lei inclusiv;
|
|
3. caile
de atac impotriva hotararilor autoritatilor administratiei publice cu
activitate
jurisdictionala si ale altor organe cu astfel de activitate, in cazurile prevazute
de lege;
|
|
4. orice
alte cereri date prin lege in competenta lor.
|
Tribunalul
|
Art. 95. -
Tribunalele judeca:
|
|
1. in prima
instanta, toate cererile care nu sunt date prin lege in competenta altor
instante;
|
|
2. ca
instante de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de
judecatorii in
prima instanta;
|
|
3. ca
instante de recurs, in cazurile anume prevazute de lege;
|
|
4. orice
alte cereri date prin lege in competenta lor.
|
Curtea de
apel
|
Art. 96. -
Curtile de apel judeca:
|
|
1. in prima
instanta, cererile in materie de contencios administrativ si fiscal, potrivit
legii
speciale;
|
|
2. ca
instante de apel, apelurile declarate impotriva hotararilor pronuntate de
tribunale in
prima instanta;
|
|
3. ca
instante de recurs, in cazurile anume prevazute de lege;
|
|
4. orice
alte cereri date prin lege in competenta lor.
|
Inalta
Curte de Casatie si
Justitie
|
Art. 97. -
Inalta Curte de Casatie si Justitie judeca:
|
1.
recursurile declarate impotriva hotararilor curtilor de apel, precum si a
altor hotarari, in
cazurile prevazute de lege;
|
2.
recursurile in interesul legii;
|
3.
cererile in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea
unor probleme de
drept;
|
4. orice
alte cereri date prin lege in competenta sa.
0011334903082012
|
[$resource id='7cac3722-42fe-449e-8b9d-fee815ba0270' type='Image' /$]
SECTIUNEA
a 2-a
Determinarea competentei dupa valoarea obiectului cererii introductive de
instanta
|
Reguli
generale
|
Art. 98. -
(1) Competenta se determina dupa valoarea obiectului cererii aratata in capatul
principal de cerere.
|
|
(2) Pentru
stabilirea valorii, nu se vor avea in vedere accesoriile pretentiei
principale, precum
dobanzile, penalitatile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea,
indiferent de data scadentei, si
nici prestatiile periodice ajunse la scadenta in cursul judecatii.
|
|
(3) In caz
de contestatie, valoarea se stabileste dupa inscrisurile prezentate si
explicatiile
date de parti.
|
Cazul mai
multor capete
principale de cerere
|
Art. 99. -
(1) Cand reclamantul a sesizat instanta cu mai multe capete principale de
cerere
intemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenta se stabileste in raport cu
valoarea sau, dupa
caz, cu natura ori obiectul fiecarei pretentii in parte. Daca unul dintre
capetele de cerere este de
competenta altei instante, instanta sesizata va dispune disjungerea si isi va
declina in mod
corespunzator competenta.
|
|
(2) In
cazul in care mai multe capete principale de cerere intemeiate pe un titlu
comun ori
avand aceeasi cauza sau chiar cauze diferite, dar aflate in stransa legatura,
au fost deduse
judecatii printr-o unica cerere de chemare in judecata, instanta competenta sa
le solutioneze se
determina tinandu-se seama de acea pretentie care atrage competenta unei
instante de grad mai
inalt.
|
Cererea
formulata de mai
multi reclamanti
|
Art. 100.
- (1) Daca mai multi reclamanti, prin aceeasi cerere de chemare in judecata,
formuleaza pretentii proprii impotriva aceluiasi parat, invocand raporturi
juridice distincte si
neaflate intr-o legatura care sa faca necesara judecarea lor impreuna,
determinarea instantei
competente se face cu observarea valorii sau, dupa caz, a naturii ori
obiectului fiecarei pretentii
in parte.
|
|
(2)
Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si atunci cand unul sau mai multi
reclamanti formuleaza,
prin aceeasi cerere de chemare in judecata, pretentii impotriva mai multor parati,
invocand
raporturi juridice distincte si fara legatura intre ele.
|
Valoarea
cererii in cazuri
speciale
|
Art. 101.
- (1) In cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act
juridic, pentru
stabilirea competentei instantei se va tine seama de valoarea obiectului
acestuia sau, dupa caz,
de aceea a partii din obiectul dedus judecatii.
|
|
(2) Aceeasi
valoare va fi avuta in vedere si in cererile privind constatarea nulitatii
absolute,
anularea, rezolutiunea sau rezilierea actului juridic, chiar daca nu se
solicita si repunerea partilor
in situatia anterioara, precum si in cererile privind constatarea existentei
sau inexistentei unui
drept.
|
|
(3) In
cererile de aceeasi natura, privitoare la contracte de locatiune ori de leasing,
precum
si in acelea privitoare la predarea sau restituirea bunului inchiriat ori
arendat, valoarea cererii se
socoteste dupa chiria sau arenda anuala.
|
Cererea de
plata partiala
|
Art. 102.
- Cand prin actiune se cere plata unei parti dintr-o creanta, valoarea
cererii se
socoteste dupa partea pretinsa de reclamant ca fiind exigibila.
|
Cererea
privind prestatii
succesive
|
Art. 103.
- In cererile care au ca obiect un drept la prestatii succesive, daca durata
existentei
dreptului este nedeterminata, valoarea lor se socoteste dupa valoarea prestatiei
anuale datorate.
|
Cererile in
materie
imobiliara
|
Art. 104.
- (1) In cererile avand ca obiect un drept de proprietate sau alte drepturi
reale
asupra unui imobil, valoarea lor se determina in functie de valoarea
impozabila, stabilita potrivit
legislatiei fiscale.
|
|
(2) In
cazul in care valoarea impozabila nu este stabilita sunt aplicabile dispozitiile
art. 98.
|
Cererile in
materie de
mostenire
|
Art. 105.
- In materie de mostenire, competenta dupa valoare se determina fara scaderea
sarcinilor sau datoriilor mostenirii.
|
Dispozitii
speciale
|
Art. 106.
- (1) Instanta legal investita potrivit dispozitiilor referitoare la competenta
dupa
valoarea obiectului cererii ramane competenta sa judece chiar daca, ulterior investirii,
intervin
modificari in ceea ce priveste cuantumul valorii aceluiasi obiect.
|
|
(2)
Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si la judecarea cailor de atac.
0011334903082012
|
[$resource id='cb0338a7-351a-4fba-b06b-dddcf3eb93d2' type='Image' /$]
CAPITOLUL
II
Competenta teritoriala
|
Regula
generala
|
Art. 107.
- (1) Cererea de chemare in judecata se introduce la instanta in a carei
circumscriptie domiciliaza sau isi are sediul paratul, daca legea nu prevede
altfel.
|
|
(2) Instanta
ramane competenta sa judece procesul chiar daca, ulterior sesizarii, paratul isi
schimba domiciliul sau sediul.
|
Cazul paratului
cu
domiciliul sau sediul
necunoscut
|
Art. 108.
- Daca domiciliul sau, dupa caz, sediul paratului este necunoscut, cererea se
introduce la instanta in a carei circumscriptie se afla resedinta sau
reprezentanta acestuia, iar
daca nu are nici resedinta ori reprezentanta cunoscuta, la instanta in a carei
circumscriptie
reclamantul isi are domiciliul, sediul, resedinta ori reprezentanta, dupa
caz.
|
Cazul
persoanei juridice
care are dezmembraminte
|
Art. 109.
- Cererea de chemare in judecata impotriva unei persoane juridice de drept
privat
se poate face si la instanta locului unde ea are un dezmembramant fara
personalitate juridica,
pentru obligatiile ce urmeaza a fi executate in acel loc sau care izvorasc
din acte incheiate prin
reprezentantul dezmembramantului ori din fapte savarsite de acesta.
|
Cererile indreptate
impotriva unei entitati fara
personalitate juridica
|
Art. 110.
- Cererea de chemare in judecata impotriva unei asociatii, societati sau
altei entitati
fara personalitate juridica, constituita potrivit legii, se poate introduce
la instanta competenta
pentru persoana careia, potrivit intelegerii dintre membri, i s-a incredintat
conducerea sau
administrarea acesteia. In cazul lipsei unei asemenea persoane, cererea se va
putea introduce
la instanta competenta pentru oricare dintre membrii entitatii respective.
|
Cereri indreptate
impotriva
persoanelor juridice de
drept public
|
Art. 111.
- Cererile indreptate impotriva statului, autoritatilor si institutiilor
centrale sau locale,
precum si a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la
instanta de la domiciliul sau
sediul reclamantului ori la instanta de la sediul paratului.
|
Pluralitatea
de parati
|
Art. 112.
- (1) Cererea de chemare in judecata a mai multor parati poate fi introdusa
la
instanta competenta pentru oricare dintre acestia; in cazul in care printre parati
sunt si obligati
accesoriu, cererea se introduce la instanta competenta pentru oricare dintre
debitorii principali.
|
|
(2) Daca
un parat a fost chemat in judecata numai in scopul sesizarii instantei
competente
pentru el, oricare dintre parati poate invoca necompetenta la primul termen
de judecata la care
partile sunt legal citate in fata primei instante.
|
Competenta
teritoriala
alternativa
|
Art. 113.
- (1) In afara de instantele prevazute la art. 107-112, mai sunt competente:
|
1. instanta
domiciliului reclamantului, in cererile privitoare la stabilirea filiatiei;
|
2. instanta
in a carei circumscriptie domiciliaza creditorul reclamant, in cererile
referitoare la
obligatia de intretinere, inclusiv cele privind alocatiile de stat pentru
copii;
|
3. instanta
locului prevazut in contract pentru executarea, fie chiar in parte, a obligatiei,
in
cazul cererilor privind executarea, anularea, rezolutiunea sau rezilierea
unui contract;
|
4. instanta
locului unde se afla imobilul, pentru cererile ce izvorasc dintr-un raport de
locatiune
a imobilului;
|
5. instanta
locului unde se afla imobilul, pentru cererile in prestatie tabulara, in
justificare
tabulara sau in rectificare tabulara;
|
6. instanta
locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorasc dintr-un
contract de
transport;
|
7. instanta
locului de plata, in cererile privitoare la obligatiile ce izvorasc dintr-o
cambie, cec,
bilet la ordin sau dintr-un alt titlu de valoare;
|
8. instanta
domiciliului consumatorului, in cererile avand ca obiect executarea,
constatarea
nulitatii absolute, anularea, rezolutiunea, rezilierea sau denuntarea
unilaterala a contractului
incheiat cu un profesionist sau in cererile avand ca obiect repararea
pagubelor produse
consumatorilor;
|
9. instanta
in a carei circumscriptie s-a savarsit fapta ilicita sau s-a produs
prejudiciul, pentru
cererile privind obligatiile izvorate dintr-o asemenea fapta.
|
(2) Cand paratul
exercita in mod statornic, in afara domiciliului sau, o activitate
profesionala
ori o activitate agricola, comerciala, industriala sau altele asemenea,
cererea de chemare in
judecata se poate introduce si la instanta in circumscriptia careia se afla
locul activitatii
respective, pentru obligatiile patrimoniale nascute sau care urmeaza sa se
execute in acel loc.
0011334903082012
|
[$resource id='9a91cfd5-04ee-41ac-958f-23f1769d704c' type='Image' /$]
Cereri in
materie de tutela
si familie
|
Art. 114.
- (1) Daca legea nu prevede altfel, cererile privind ocrotirea persoanei
fizice date
de Codul civil in competenta instantei de tutela si de familie se solutioneaza
de instanta in a
carei circumscriptie teritoriala isi are domiciliul sau resedinta persoana
ocrotita.
|
|
(2) In
cazul cererilor privind autorizarea de catre instanta de tutela si de familie
a incheierii
unor acte juridice, cand actul juridic a carui autorizare se solicita priveste
un imobil, este, de
asemenea, competenta si instanta in a carei circumscriptie teritoriala este
situat imobilul. In acest
caz, instanta de tutela si de familie care a pronuntat hotararea va comunica
de indata o copie a
acesteia instantei de tutela si de familie in a carei circumscriptie
teritoriala isi are domiciliul sau
resedinta cel ocrotit.
|
Cererile in
materie de
asigurari
|
Art. 115.
- (1) In materie de asigurare, cererea privitoare la despagubiri se va putea
face si
la instanta in circumscriptia careia se afla:
|
|
1.
domiciliul sau sediul asiguratului;
|
|
2.
bunurile asigurate;
|
|
3. locul
unde s-a produs riscul asigurat.
|
|
(2)
Alegerea competentei prin conventie este considerata ca nescrisa daca a fost
facuta
inainte de nasterea dreptului la despagubire.
|
|
(3) In
materia asigurarii obligatorii de raspundere civila, tertul prejudiciat poate
introduce
actiune directa si la instanta domiciliului sau, dupa caz, a sediului sau.
|
|
(4)
Dispozitiile alin. (1) si (2) nu se aplica insa in materie de asigurari
maritime, fluviale si
aeriene.
|
Alegerea
instantei
|
Art. 116.
- Reclamantul are alegerea intre mai multe instante deopotriva competente.
|
Cererile
privitoare la
imobile
|
Art. 117.
- (1) Cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la
instanta
in a carei circumscriptie este situat imobilul.
|
|
(2) Cand
imobilul este situat in circumscriptiile mai multor instante, cererea se va
face la
instanta domiciliului sau resedintei paratului, daca aceasta se afla in
vreuna dintre aceste
circumscriptii, iar in caz contrar, la oricare dintre instantele in
circumscriptiile carora se afla
imobilul.
|
|
(3)
Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica, prin asemanare, si in cazul actiunilor
posesorii,
actiunilor in granituire, actiunilor privitoare la ingradirile dreptului de
proprietate imobiliara,
precum si in cazul celor de imparteala judiciara a unui imobil, cand
indiviziunea nu rezulta din
succesiune.
|
Cererile
privitoare la
mostenire
|
Art. 118.
- (1) In materie de mostenire, pana la iesirea din indiviziune, sunt de
competenta
exclusiva a instantei celui din urma domiciliu al defunctului:
|
|
1.
cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor testamentare;
|
|
2.
cererile privitoare la mostenire si la sarcinile acesteia, precum si cele
privitoare la pretentiile
pe care mostenitorii le-ar avea unul impotriva altuia;
|
|
3.
cererile legatarilor sau ale creditorilor defunctului impotriva vreunuia
dintre mostenitori sau
impotriva executorului testamentar.
|
|
(2)
Cererile formulate potrivit alin. (1) care privesc mai multe mosteniri
deschise succesiv
sunt de competenta exclusiva a instantei ultimului domiciliu al oricaruia
dintre defuncti.
|
Cereri
privitoare la
societati
|
Art. 119.
- Cererile in materie de societate, pana la sfarsitul lichidarii sau, dupa
caz, pana la
radierea societatii, sunt de competenta exclusiva a instantei in circumscriptia
careia societatea
isi are sediul principal.
|
Cereri
privitoare la
insolventa sau
concordatul preventiv
|
Art. 120.
- Cererile in materia insolventei sau concordatului preventiv sunt de
competenta
exclusiva a tribunalului in a carui circumscriptie isi are sediul debitorul.
|
Cererile impotriva
unui
consumator
|
Art. 121.
- Cererile formulate de un profesionist impotriva unui consumator pot fi
introduse
numai la instanta domiciliului consumatorului. Dispozitiile art. 126 alin.
(2) raman aplicabile.
0011334903082012
|
[$resource id='3d007d06-2982-4957-958f-43aa88e68211' type='Image' /$]
CAPITOLUL
III
Dispozitii speciale
|
Regimul
regulilor de
competenta
|
Art. 122.
- Reguli noi de competenta pot fi stabilite numai prin modificarea normelor
prezentului cod.
|
Cereri
accesorii, aditionale
si incidentale
|
Art. 123.
- (1) Cererile accesorii, aditionale, precum si cele incidentale se judeca de
instanta
competenta pentru cererea principala, chiar daca ar fi de competenta materiala
sau teritoriala a
altei instante judecatoresti, cu exceptia cererilor prevazute la art. 120.
|
|
(2)
Dispozitiile alin. (1) se aplica si atunci cand competenta de solutionare a
cererii principale
este stabilita de lege in favoarea unei sectii specializate sau a unui
complet specializat.
|
|
(3) Cand
instanta este exclusiv competenta pentru una dintre parti, ea va fi exclusiv
competenta pentru toate partile.
|
Aparari si
incidente
procedurale
|
Art. 124.
- (1) Instanta competenta sa judece cererea principala se va pronunta si
asupra
apararilor si exceptiilor, in afara celor care constituie chestiuni
prejudiciale si care, potrivit legii,
sunt de competenta exclusiva a altei instante.
|
|
(2)
Incidentele procedurale sunt solutionate de instanta in fata careia se invoca,
in afara de
cazurile in care legea prevede in mod expres altfel.
|
Cererea in
constatare
|
Art. 125.
- In cererile pentru constatarea existentei sau inexistentei unui drept,
competenta
instantei se determina dupa regulile prevazute pentru cererile avand ca
obiect realizarea
dreptului.
|
Alegerea
de competenta
|
Art. 126.
- (1) Partile pot conveni in scris sau, in cazul litigiilor nascute, si prin
declaratie
verbala in fata instantei ca procesele privitoare la bunuri si la alte
drepturi de care acestea pot
sa dispuna sa fie judecate de alte instante decat acelea care, potrivit
legii, ar fi competente
teritorial sa le judece, in afara de cazul cand aceasta competenta este
exclusiva.
|
|
(2) In
litigiile din materia protectiei drepturilor consumatorilor, precum si in
alte cazuri
prevazute de lege, partile pot conveni alegerea instantei competente, in
conditiile prevazute la
alin. (1), numai dupa nasterea dreptului la despagubire. Orice conventie
contrara este
considerata ca nescrisa.
|
Competenta
facultativa
|
Art. 127.
- (1) Daca un judecator are calitatea de reclamant intr-o cerere de competenta
instantei la care isi desfasoara activitatea, va sesiza una dintre instantele
judecatoresti de acelasi
grad aflate in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate cu
curtea de apel in a carei
circumscriptie se afla instanta la care isi desfasoara activitatea.
|
|
(2) In
cazul in care cererea se introduce impotriva unui judecator care isi desfasoara
activitatea la instanta competenta sa judece cauza, reclamantul poate sesiza
una dintre
instantele judecatoresti de acelasi grad aflate in circumscriptia oricareia
dintre curtile de apel
invecinate cu curtea de apel in a carei circumscriptie se afla instanta care
ar fi fost competenta,
potrivit legii.
|
|
(3)
Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator si in cazul
procurorilor, asistentilor
judiciari si grefierilor.
|
Incidente
privind arbitrajul
|
Art. 128.
- Competenta ce revine instantelor judecatoresti in legatura cu incidentele
privind
arbitrajul reglementat de prezentul cod apartine in toate cazurile
tribunalului in circumscriptia
caruia are loc arbitrajul.
|
CAPITOLUL
IV
Incidente procedurale privitoare la competenta instantei
SECTIUNEA 1
Necompetenta si conflictele de competenta
|
Exceptia
de necompetenta
|
Art. 129.
- (1) Necompetenta este de ordine publica sau privata.
|
|
(2)
Necompetenta este de ordine publica:
|
|
1. in cazul
incalcarii competentei generale, cand procesul nu este de competenta instantelor
judecatoresti;
|
|
2. in
cazul incalcarii competentei materiale, cand procesul este de competenta unei
instante
de alt grad;
|
|
3. in
cazul incalcarii competentei teritoriale exclusive, cand procesul este de
competenta unei
alte instante de acelasi grad si partile nu o pot inlatura.
|
|
(3) In
toate celelalte cazuri, necompetenta este de ordine privata.
0011334903082012
|
[$resource id='a1aca4bf-4fd9-4728-bd9d-fa24c86f0e91' type='Image' /$]
Invocarea
exceptiei
|
Art. 130.
- (1) Necompetenta generala a instantelor judecatoresti poate fi invocata de
parti
ori de catre judecator in orice stare a pricinii.
|
|
(2)
Necompetenta materiala si teritoriala de ordine publica trebuie invocata de parti
ori de
catre judecator la primul termen de judecata la care partile sunt legal
citate in fata primei instante.
|
|
(3)
Necompetenta de ordine privata poate fi invocata doar de catre parat prin intampinare
sau,
daca intampinarea nu este obligatorie, cel mai tarziu la primul termen de
judecata la care partile
sunt legal citate in fata primei instante.
|
|
(4) Daca
necompetenta nu este de ordine publica, partea care a facut cererea la o
instanta
necompetenta nu va putea cere declararea necompetentei.
|
Verificarea
competentei
|
Art. 131.
- (1) La primul termen de judecata la care partile sunt legal citate in fata
primei
instante, judecatorul este obligat, din oficiu, sa verifice si sa stabileasca
daca instanta sesizata
este competenta general, material si teritorial sa judece pricina, consemnand
in cuprinsul
incheierii de sedinta temeiurile de drept pentru care constata competenta
instantei sesizate.
Incheierea are caracter interlocutoriu.
|
|
(2) In mod
exceptional, in cazul in care pentru stabilirea competentei sunt necesare lamuriri
ori probe suplimentare, judecatorul va pune aceasta chestiune in discutia partilor
si va acorda
un singur termen in acest scop.
|
Solutionarea
exceptiei
|
Art. 132.
- (1) Cand in fata instantei de judecata se pune in discutie competenta
acesteia,
din oficiu sau la cererea partilor, ea este obligata sa stabileasca instanta
judecatoreasca
competenta ori, daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala
competent.
|
|
(2) Daca
instanta se declara competenta, va trece la judecarea pricinii. Incheierea
poate fi
atacata numai odata cu hotararea pronuntata in cauza.
|
|
(3) Daca
instanta se declara necompetenta, hotararea nu este supusa niciunei cai de
atac,
dosarul fiind trimis de indata instantei judecatoresti competente sau, dupa
caz, altui organ cu
activitate jurisdictionala competent.
|
|
(4) Daca
instanta se declara necompetenta si respinge cererea ca inadmisibila intrucat
este
de competenta unui organ fara activitate jurisdictionala sau ca nefiind de
competenta instantelor
romane, hotararea este supusa numai recursului la instanta ierarhic superioara.
|
Conflictul
de competenta.
Cazuri
|
Art. 133.
- Exista conflict de competenta:
|
1. cand
doua sau mai multe instante se declara deopotriva competente sa judece acelasi
proces;
|
2. cand
doua sau mai multe instante si-au declinat reciproc competenta de a judeca
acelasi
proces sau, in cazul declinarilor succesive, daca ultima instanta investita isi
declina la randul sau
competenta in favoarea uneia dintre instantele care anterior s-au declarat
necompetente.
|
Suspendarea
procesului
|
Art. 134.
- Instanta inaintea careia s-a ivit conflictul de competenta va suspenda din
oficiu
judecata cauzei si va inainta dosarul instantei competente sa solutioneze
conflictul.
|
Solutionarea
conflictului
de competenta
|
Art. 135.
- (1) Conflictul de competenta ivit intre doua instante judecatoresti se solutioneaza
de instanta imediat superioara si comuna instantelor aflate in conflict.
|
|
(2) Nu se
poate crea conflict de competenta cu Inalta Curte de Casatie si Justitie. Hotararea
de declinare a competentei sau de stabilire a competentei pronuntata de Inalta
Curte de Casatie
si Justitie este obligatorie pentru instanta de trimitere.
|
|
(3)
Conflictul de competenta ivit intre o instanta judecatoreasca si un alt organ
cu activitate
jurisdictionala se rezolva de instanta judecatoreasca ierarhic superioara
instantei in conflict.
|
|
(4) Instanta
competenta sa judece conflictul va hotari, in camera de consiliu, fara
citarea
partilor, printr-o hotarare definitiva.
|
Dispozitii
speciale
|
Art. 136.
- (1) Dispozitiile prezentei sectiuni privitoare la exceptia de necompetenta si
la
conflictul de competenta se aplica prin asemanare si in cazul sectiilor
specializate ale aceleiasi
instante judecatoresti.
|
|
(2)
Conflictul se va solutiona de sectia instantei stabilite potrivit art. 135
corespunzatoare
sectiei inaintea careia s-a ivit conflictul.
|
|
(3)
Conflictul dintre doua sectii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie se
solutioneaza de
Completul de 5 judecatori.
|
|
(4)
Dispozitiile alin. (1)-(3) se aplica in mod corespunzator si in cazul
completelor
specializate.
|
Probele
administrate in fata
instantei necompetente
|
Art. 137.
- In cazul declararii necompetentei, dovezile administrate in fata instantei
necompetente raman castigate judecatii si instanta competenta investita cu
solutionarea cauzei
nu va dispune refacerea lor decat pentru motive temeinice.
0011334903082012
|
[$resource id='ce82493b-f61d-4477-a3de-edc3d4fa90de' type='Image' /$]
SECTIUNEA
a 2-a
Litispendenta si conexitatea
|
Exceptia
litispendentei
|
Art. 138.
- (1) Nimeni nu poate fi chemat in judecata pentru aceeasi cauza, acelasi
obiect
si de aceeasi parte, inaintea mai multor instante competente sau chiar inaintea
aceleiasi instante,
prin cereri distincte.
|
|
(2) Exceptia
litispendentei poate fi invocata de parti sau de instanta din oficiu in orice
stare a
procesului in fata instantelor de fond.
|
|
(3) Cand
instantele sunt de acelasi grad, exceptia se invoca inaintea instantei
sesizate
ulterior. Daca exceptia se admite, dosarul va fi trimis de indata primei
instante investite.
|
|
(4) Cand
instantele sunt de grad diferit, exceptia se invoca inaintea instantei de
grad inferior.
Daca exceptia se admite, dosarul va fi trimis de indata instantei de fond mai
inalte in grad.
|
|
(5) Incheierea
prin care s-a solutionat exceptia poate fi atacata numai odata cu fondul.
|
|
(6) Cand
unul dintre procese se judeca in recurs, iar celalalt inaintea instantelor de
fond,
acestea din urma sunt obligate sa suspende judecata pana la solutionarea
recursului.
|
|
(7)
Dispozitiile alin. (2), (3) si (5) se aplica in mod corespunzator si atunci cand
procesele
identice se afla pe rolul aceleiasi instante.
|
Exceptia
conexitatii
|
Art. 139.
- (1) Pentru asigurarea unei bune judecati, in prima instanta este posibila
conexarea mai multor procese in care sunt aceleasi parti sau chiar impreuna
cu alte parti si al
caror obiect si cauza au intre ele o stransa legatura.
|
|
(2) Exceptia
conexitatii poate fi invocata de parti sau din oficiu cel mai tarziu la
primul termen
de judecata inaintea instantei ulterior sesizate, care, prin incheiere, se va
pronunta asupra
exceptiei. Incheierea poate fi atacata numai odata cu fondul.
|
|
(3)
Dosarul va fi trimis instantei mai intai investite, in afara de cazul in care
reclamantul si
paratul cer trimiterea lui la una dintre celelalte instante.
|
|
(4) Cand
una dintre cereri este de competenta exclusiva a unei instante, conexarea se
va face
la acea instanta.
|
|
(5) In
orice stare a judecatii procesele conexate pot fi disjunse si judecate
separat, daca
numai unul dintre ele este in stare de judecata.
|
SECTIUNEA
a 3-a
Stramutarea proceselor. Delegarea instantei
|
Temeiul
stramutarii
|
Art. 140.
- (1) Stramutarea procesului poate fi ceruta pentru motive de banuiala
legitima sau
de siguranta publica.
|
|
(2) Banuiala
se considera legitima in cazurile in care exista indoiala cu privire la impartialitatea
judecatorilor din cauza circumstantelor procesului, calitatii partilor ori
unor relatii conflictuale
locale.
|
|
(3)
Constituie motiv de siguranta publica imprejurarile exceptionale care
presupun ca judecata
procesului la instanta competenta ar putea conduce la tulburarea ordinii
publice.
|
Cererea de
stramutare
|
Art. 141.
- (1) Stramutarea pentru motiv de banuiala legitima sau de siguranta publica
se
poate cere in orice faza a procesului.
|
|
(2) Stramutarea
pentru motiv de banuiala legitima poate fi ceruta de catre partea interesata,
iar cea intemeiata pe motiv de siguranta publica, numai de catre procurorul
general de la
Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.
|
Instanta
competenta
|
Art. 142.
- (1) Cererea de stramutare intemeiata pe motiv de banuiala legitima este de
competenta curtii de apel, daca instanta de la care se cere stramutarea este
o judecatorie sau
un tribunal din circumscriptia acesteia. Daca stramutarea se cere de la
curtea de apel,
competenta de solutionare revine Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Cererea de stramutare se
depune la instanta competenta sa o solutioneze, care va instiinta de indata
instanta de la care
s-a cerut stramutarea despre formularea cererii de stramutare.
|
|
(2)
Cererea de stramutare intemeiata pe motive de siguranta publica este de
competenta
Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care va instiinta, de indata, despre
depunerea cererii instanta
de la care se cere stramutarea.
|
|
(3) La
primirea cererii de stramutare, instanta competenta sa o solutioneze va putea
sa solicite
dosarul cauzei.
0011334903082012
|
[$resource id='b4c8cadf-ca4f-4297-8bf6-1167781eca1e' type='Image' /$]
Suspendarea
judecarii
procesului
|
Art. 143.
- (1) La solicitarea celui interesat, completul de judecata poate dispune,
daca este
cazul, suspendarea judecarii procesului, cu darea unei cautiuni in cuantum de
1.000 lei. Pentru
motive temeinice, suspendarea poate fi dispusa in aceleasi conditii, fara
citarea partilor, chiar
inainte de primul termen de judecata.
|
|
(2) Incheierea
asupra suspendarii nu se motiveaza si nu este supusa niciunei cai de atac.
|
|
(3) Masura
suspendarii judecarii procesului va fi comunicata de urgenta instantei de la
care
s-a cerut stramutarea.
|
Judecarea
cererii
|
Art. 144.
- (1) Cererea de stramutare se judeca de urgenta, in camera de consiliu, cu
citarea
partilor din proces.
|
|
(2) Hotararea
asupra stramutarii se da fara motivare si este definitiva.
|
|
(3) Instanta
de la care s-a cerut stramutarea va fi incunostintata, de indata, despre
admiterea
sau respingerea cererii de stramutare.
|
Efectele
admiterii cererii
|
Art. 145.
- (1) In caz de admitere a cererii de stramutare, curtea de apel trimite procesul
spre judecata unei alte instante de acelasi grad din circumscriptia sa. Inalta
Curte de Casatie si
Justitie va stramuta judecarea cauzei la una dintre instantele judecatoresti
de acelasi grad aflate
in circumscriptia oricareia dintre curtile de apel invecinate cu curtea de
apel in a carei
circumscriptie se afla instanta de la care se cere stramutarea.
|
|
(2) Hotararea
va arata in ce masura actele indeplinite de instanta inainte de stramutare
urmeaza sa fie pastrate. In cazul in care instanta de la care s-a dispus stramutarea
a procedat
intre timp la judecarea procesului, hotararea pronuntata este desfiintata de
drept prin efectul
admiterii cererii de stramutare.
|
|
(3) Apelul
sau, dupa caz, recursul impotriva hotararii date de instanta la care s-a stramutat
procesul sunt de competenta instantelor ierarhic superioare acesteia. In caz
de admitere a
apelului sau recursului, trimiterea spre rejudecare, atunci cand legea o
prevede, se va face la o
instanta din circumscriptia celei care a solutionat calea de atac.
|
Formularea
unei noi cereri
de stramutare
|
Art. 146.
- (1) Stramutarea procesului nu poate fi ceruta din nou, in afara de cazul in
care
noua cerere se intemeiaza pe imprejurari necunoscute la data solutionarii
cererii anterioare sau
ivite dupa solutionarea acesteia.
|
|
(2)
Cererea de stramutare a cauzei introdusa cu nerespectarea prevederilor alin.
(1) este
inadmisibila daca pricina se afla pe rolul aceleiasi instante.
|
Delegarea
instantei
|
Art. 147.
- Cand, din cauza unor imprejurari exceptionale, instanta competenta este
impiedicata un timp mai indelungat sa functioneze, Inalta Curte de Casatie si
Justitie, la cererea
partii interesate, va desemna o alta instanta de acelasi grad care sa judece
procesul.
|
TITLUL IV
Actele de procedura
CAPITOLUL I
Forma cererilor
|
Conditiile
generale
|
Art. 148.
- (1) Orice cerere adresata instantelor judecatoresti trebuie sa fie formulata
in scris
si sa cuprinda indicarea instantei careia ii este adresata, numele,
prenumele, domiciliul sau
resedinta partilor ori, dupa caz, denumirea si sediul lor, numele si
prenumele, domiciliul sau
resedinta reprezentantilor lor, daca este cazul, obiectul, valoarea pretentiei,
daca este cazul,
motivele cererii, precum si semnatura. De asemenea, cererea va cuprinde, daca
este cazul, si
adresa electronica sau coordonatele care au fost indicate in acest scop de parti,
precum numarul
de telefon, numarul de fax ori altele asemenea.
|
|
(2)
Cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instantelor judecatoresti
pot fi formulate
si prin inscris in forma electronica, daca sunt indeplinite conditiile prevazute
de lege.
|
|
(3)
Dispozitiile alin. (2) sunt aplicabile in mod corespunzator si in cazul in
care prezentul cod
prevede conditia formei scrise a sustinerilor, apararilor sau a concluziilor
partilor ori a altor acte
de procedura adresate instantelor judecatoresti.
|
|
(4) In
cazurile anume prevazute de lege, cererile facute in sedinta, la orice instanta,
se pot
formula si oral, facandu-se mentiune despre aceasta in incheiere.
|
|
(5) Daca,
din orice motive, cererea nu poate fi semnata la termenul cand a fost depusa
sau,
dupa caz, la primul termen ce urmeaza, judecatorul va stabili identitatea partii
prin unul dintre
mijloacele prevazute de lege, ii va citi continutul cererii si ii va lua consimtamantul
cu privire la
aceasta. Despre toate acestea se va face mentiune in incheiere.
|
|
(6)
Cererile adresate instantelor judecatoresti se timbreaza, daca legea nu
prevede altfel.
0011334903082012
|
[$resource id='4b8a5bb7-162b-4be6-a250-595c1fd9c0e2' type='Image' /$]
Numarul de
exemplare
|
Art. 149.
- (1) Cand cererea urmeaza a fi comunicata, ea se va face in atatea exemplare
cate
sunt necesare pentru comunicare, in afara de cazurile in care partile au un
reprezentant comun
sau partea figureaza in mai multe calitati juridice, cand se va face intr-un
singur exemplar. In
toate cazurile este necesar si un exemplar pentru instanta.
|
|
(2)
Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile in mod corespunzator si in cazul prevazut
la art. 148
alin. (4), grefierul de sedinta fiind tinut sa intocmeasca din oficiu copiile
de pe incheiere necesare
pentru comunicare.
|
|
(3) Daca
obligatia prevazuta la alin. (1) nu este indeplinita, instanta va putea indeplini
din
oficiu sau va putea pune in sarcina oricareia dintre parti indeplinirea
acestei obligatii, pe cheltuiala
partii care avea aceasta obligatie.
|
|
(4) In
cazul in care cererea a fost comunicata, potrivit legii, prin fax sau prin posta
electronica,
grefierul de sedinta este tinut sa intocmeasca din oficiu copii de pe cerere,
pe cheltuiala partii
care avea aceasta obligatie. Dispozitiile art. 154 alin. (6) raman
aplicabile.
|
Inscrisurile
anexate
|
Art. 150.
- (1) La fiecare exemplar al cererii se vor alatura copii de pe inscrisurile
de care
partea intelege a se folosi in proces.
|
|
(2)
Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul.
|
|
(3) Se vor
putea depune in copie numai partile din inscris referitoare la proces, urmand
ca
instanta sa ordone, daca va fi nevoie, infatisarea inscrisului in intregime.
|
|
(4) Cand inscrisurile
sunt redactate intr-o limba straina, ele se depun in copie certificata,
insotite de traducerea legalizata efectuata de un traducator autorizat. In
cazul in care nu exista
un traducator autorizat pentru limba in care sunt redactate inscrisurile in
cauza, se pot folosi
traducerile realizate de persoane de incredere cunoscatoare ale respectivei
limbi, in conditiile
legii speciale.
|
|
(5)
Dispozitiile art. 149 se aplica in mod corespunzator.
|
Cererea formulata
prin
reprezentant
|
Art. 151.
- (1) Cand cererea este facuta prin mandatar, se va alatura procura in
original sau
in copie legalizata.
|
|
(2)
Avocatul si consilierul juridic vor depune imputernicirea lor, potrivit
legii.
|
|
(3)
Reprezentantul legal va alatura o copie legalizata de pe inscrisul doveditor
al calitatii sale.
|
|
(4)
Reprezentantii persoanelor juridice de drept privat vor depune, in copie, un
extras din
registrul public in care este mentionata imputernicirea lor.
|
|
(5)
Organul de conducere sau, dupa caz, reprezentantul desemnat al unei asociatii,
societati
ori altei entitati fara personalitate juridica, infiintata potrivit legii, va
anexa, in copie legalizata,
extrasul din actul care atesta dreptul sau de reprezentare in justitie.
|
Cererea
gresit denumita
|
Art. 152.
- Cererea de chemare in judecata sau pentru exercitarea unei cai de atac este
valabil facuta chiar daca poarta o denumire gresita.
|
CAPITOLUL
II
Citarea si comunicarea actelor de procedura
|
Obligatia
de a cita partile
|
Art. 153.
- (1) Instanta poate hotari asupra unei cereri numai daca partile au fost
citate ori
s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, in afara de cazurile in care
prin lege se dispune
altfel.
|
|
(2) Instanta
va amana judecarea si va dispune sa se faca citarea ori de cate ori constata
ca
partea care lipseste nu a fost citata cu respectarea cerintelor prevazute de
lege, sub sanctiunea
nulitatii.
|
Organe
competente si
modalitati de comunicare
|
Art. 154.
- (1) Comunicarea citatiilor si a tuturor actelor de procedura se va face,
din oficiu,
prin agentii procedurali ai instantei sau prin orice alt salariat al
acesteia, precum si prin agenti ori
salariati ai altor instante in ale caror circumscriptii se afla cel caruia i
se comunica actul.
|
|
(2)
Comunicarea se face in plic inchis, la care se alatura dovada de inmanare/procesul-verbal
si instiintarea prevazute la art. 163. Plicul va purta mentiunea „PENTRU
JUSTITIE. A SE
INMANA CU PRIORITATE”.
|
|
(3) Instanta
solicitata, cand i se cere sa indeplineasca procedura de comunicare pentru
alta
instanta, este obligata sa ia de indata masurile necesare, potrivit legii, si
sa trimita instantei
solicitante dovezile de indeplinire a procedurii.
0011334903082012
|
[$resource id='84f84006-96a6-43ab-a357-06faa20853b5' type='Image' /$]
|
(4) In
cazul in care comunicarea potrivit alin. (1) nu este posibila, aceasta se va
face prin
posta, cu scrisoare recomandata, cu continut declarat si confirmare de
primire, in plic inchis, la
care se ataseaza dovada de primire/procesul-verbal si instiintarea prevazute
la art. 163.
|
|
(5) La
cererea partii interesate si pe cheltuiala sa, comunicarea actelor de
procedura se va
putea face in mod nemijlocit prin executori judecatoresti, care vor fi tinuti
sa indeplineasca
formalitatile procedurale prevazute in prezentul capitol, sau prin servicii
de curierat rapid, in acest
din urma caz dispozitiile alin. (4) fiind aplicabile in mod corespunzator.
|
|
(6)
Comunicarea citatiilor si a altor acte de procedura se poate face de grefa
instantei si prin
telefax, posta electronica sau prin alte mijloace ce asigura transmiterea
textului actului si
confirmarea primirii acestuia, daca partea a indicat instantei datele
corespunzatoare in acest
scop. In vederea confirmarii, instanta, odata cu actul de procedura, va
comunica un formular
care va contine: denumirea instantei, data comunicarii, numele grefierului
care asigura
comunicarea si indicarea actelor comunicate; formularul va fi completat de catre
destinatar cu
data primirii, numele in clar si semnatura persoanei insarcinate cu primirea
corespondentei si va
fi expediat instantei prin telefax, posta electronica sau prin alte mijloace.
|
|
(7) Instanta
va verifica efectuarea procedurilor de citare si comunicare dispuse pentru
fiecare
termen si, cand este cazul, va lua masuri de refacere a acestor proceduri,
precum si pentru
folosirea altor mijloace ce pot asigura instiintarea partilor pentru infatisarea
la termen.
|
|
(8) In
scopul obtinerii datelor si informatiilor necesare realizarii procedurii de
comunicare a
citatiilor, a altor acte de procedura, precum si indeplinirii oricarei atributii
proprii activitatii de
judecata, instantele au drept de acces direct la bazele de date electronice
sau la alte sisteme de
informare detinute de autoritati si institutii publice. Acestea au obligatia
de a lua masurile
necesare in vederea asigurarii accesului direct al instantelor la bazele de
date electronice si
sistemele de informare detinute.
|
Locul citarii
|
Art. 155.
- (1) Vor fi citati:
|
|
1. statul,
prin Ministerul Finantelor Publice sau alte organe anume desemnate in acest
scop
de lege, la sediul acestora;
|
|
2. unitatile
administrativ-teritoriale si celelalte persoane juridice de drept public,
prin cei
insarcinati sa le reprezinte in justitie, la sediul acestora;
|
|
3. persoanele
juridice de drept privat, prin reprezentantii lor, la sediul principal sau,
atunci
cand este cazul, la sediul dezmembramantului lor;
|
|
4. asociatiile,
societatile si alte entitati fara personalitate juridica constituite potrivit
legii, prin
reprezentantul desemnat, la sediul sau domiciliul acestuia;
|
|
5. cei
supusi procedurii insolventei, precum si creditorii acestora, la domiciliul
sau, dupa caz,
la sediul acestora; dupa deschiderea procedurii, citarea va fi efectuata
potrivit legii speciale;
|
|
6.
persoanele fizice, la domiciliul lor; in cazul in care nu locuiesc la
domiciliu, citarea se va
face la resedinta cunoscuta ori la locul ales de ele; in lipsa acestora,
citarea poate fi facuta la locul
cunoscut unde isi desfasoara permanent activitatea curenta;
|
|
7.
incapabilii sau cei cu capacitate de exercitiu restransa, prin reprezentantii
sau ocrotitorii lor
legali, la domiciliul ori sediul acestora, dupa caz; in caz de numire a unui
curator special, potrivit
art. 58, citarea se va face prin acest curator, la sediul sau profesional;
|
|
8.
bolnavii internati in unitati sanitare, la administratia acestora;
|
|
9.
militarii incazarmati, la unitatea din care fac parte, prin comandamentul
acesteia;
|
|
10. cei
care fac parte din echipajul unei nave maritime sau fluviale, alta decat
militara, daca
nu au domiciliul cunoscut, la capitania portului unde este inregistrata nava;
|
|
11. detinutii,
la administratia locului de detinere;
|
|
12.
personalul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare si cetatenii romani
trimisi sa lucreze
in cadrul personalului organizatiilor internationale, precum si membrii de
familie care locuiesc cu
ei, cat timp se afla in strainatate, prin Ministerul Afacerilor Externe; alti
cetateni romani, aflati in
strainatate in interes de serviciu, inclusiv membrii familiilor care ii insotesc,
prin organele centrale
care i-au trimis sau in subordinea carora se afla unitatea care i-a trimis in
strainatate;
|
|
13.
persoanele care se afla in strainatate, altele decat cele prevazute la pct.
12, daca au
domiciliul sau resedinta cunoscuta, printr-o citatie scrisa trimisa cu
scrisoare recomandata cu
continut declarat si confirmare de primire, recipisa de predare a scrisorii
la posta romana, in
cuprinsul careia vor fi mentionate actele ce se expediaza, tinand loc de dovada
a indeplinirii
procedurii, daca prin tratate sau conventii internationale la care este parte
Romania ori prin acte
normative speciale nu se prevede altfel. Daca domiciliul sau resedinta celor
aflati in strainatate
nu este cunoscut/cunoscuta, citarea se face potrivit art. 167. In toate
cazurile, daca cei aflati in
strainatate au mandatar cunoscut in tara, va fi citat numai acesta din urma;
0011334903082012
|
[$resource id='5c04b602-06e8-49fd-8d62-0e045248d3e2' type='Image' /$]
|
14. cei cu
domiciliul sau resedinta necunoscuta, potrivit art. 167;
|
|
15. mostenitorii,
pana la intervenirea lor in proces, printr-un curator special numit de instanta,
la domiciliul acestuia.
|
|
(2) In
cazurile prevazute la alin. (1) pct. 1 si 2, statul, prin Ministerul Finantelor
Publice, unitatile
administrativ-teritoriale, precum si celelalte persoane juridice de drept
public isi pot alege un
sediu procesual la care vor fi comunicate toate actele de procedura.
|
Obligatia
alegerii locului
citarii
|
Art. 156.
- Persoanele care se afla in strainatate, citate potrivit art. 155 alin. (1)
pct. 12 si 13
pentru primul termen de judecata, vor fi instiintate prin citatie ca au
obligatia de a-si alege un
domiciliu in Romania unde urmeaza sa li se faca toate comunicarile privind
procesul. In cazul in
care acestea nu se conformeaza, comunicarile li se vor face prin scrisoare
recomandata, recipisa
de predare la posta romana a scrisorii, in cuprinsul careia vor fi mentionate
actele ce se
expediaza, tinand loc de dovada de indeplinire a procedurii.
|
Cuprinsul
citatiei
|
Art. 157.
- (1) Citatia va cuprinde:
|
|
a)
denumirea instantei, sediul ei si, cand este cazul, alt loc decat sediul
instantei unde
urmeaza sa se desfasoare judecarea procesului;
|
|
b) data
emiterii citatiei;
|
|
c) numarul
dosarului;
|
|
d) anul,
luna, ziua si ora infatisarii;
|
|
e) numele si
prenumele sau denumirea, dupa caz, ale/a celui citat, precum si locul unde se
citeaza;
|
|
f)
calitatea celui citat;
|
|
g) numele si
prenumele sau denumirea, dupa caz, ale/a partii potrivnice si obiectul
cererii;
|
|
h)
indicarea, daca este cazul, a taxei judiciare de timbru si a timbrului
judiciar datorate de cel
citat;
|
|
i) mentiunea
ca, prin inmanarea citatiei, sub semnatura de primire, personal ori prin
reprezentant legal sau conventional ori prin functionarul sau persoana insarcinata
cu primirea
corespondentei pentru un termen de judecata, cel citat este considerat ca are
in cunostinta si
termenele de judecata ulterioare aceluia pentru care citatia i-a fost inmanata;
|
|
j) alte
mentiuni prevazute de lege sau stabilite de instanta;
|
|
k) stampila
instantei si semnatura grefierului.
|
|
(2) In
citatie se mentioneaza, cand este cazul, orice date necesare pentru
stabilirea adresei
celui citat, precum si daca citarea se face cu chemarea la interogatoriu sau
daca cel citat este
obligat sa prezinte anumite inscrisuri ori daca i se comunica odata cu citatia
alte acte de
procedura. In cazurile in care intampinarea nu este obligatorie, in citatie
se va mentiona obligatia
paratului de a-si pregati apararea pentru primul termen de judecata, propunand
probele de care
intelege sa se foloseasca, sub sanctiunea prevazuta de lege, care va fi
indicata expres.
|
|
(3) Cerintele
de la alin. (1) lit. a), c), d), e) si k) sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii.
|
Alegerea
locului citarii si
al comunicarii altor acte
de procedura
|
Art. 158.
- (1) In caz de alegere de domiciliu sau, dupa caz, de sediu, daca partea a
aratat
si persoana insarcinata cu primirea actelor de procedura, comunicarea
acestora se va face la
acea persoana, iar in lipsa unei asemenea mentiuni, comunicarea se va face,
dupa caz, potrivit
art. 155 sau 156.
|
|
(2) Partea
poate alege ca toate actele de procedura sa ii fie comunicate la casuta postala.
|
Termenul
pentru
inmanarea citatiei
|
Art. 159.
- Citatia si celelalte acte de procedura, sub sanctiunea nulitatii, vor fi inmanate
partii cu cel putin 5 zile inaintea termenului de judecata. In cazuri urgente
sau atunci cand legea
prevede in mod expres, judecatorul poate dispune scurtarea termenului de inmanare
a citatiei
ori actului de procedura, despre aceasta facandu-se mentiune in citatie sau in
actul de
procedura.
|
Invocarea si
inlaturarea
neregularitatilor privind
citarea
|
Art. 160.
- (1) Daca partea prezenta in instanta, personal sau prin reprezentant, nu a
primit
citatia sau a primit-o intr-un termen mai scurt decat cel prevazut la art.
159 ori exista o alta cauza
de nulitate privind citatia sau procedura de inmanare a acesteia, procesul se
amana, la cererea
partii interesate.
|
|
(2) Orice
neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luata in considerare in
cazul in care,
potrivit alin. (1), nu s-a cerut amanarea procesului, precum si in cazul in
care partea lipsa la
termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la termenul urmator
producerii ei,
daca la acest termen ea a fost prezenta sau legal citata.
|
|
(3) In
lipsa partii nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a
acesteia poate
fi invocata si de celelalte parti ori din oficiu, insa numai la termenul la
care ea s-a produs.
0011334903082012
|
[$resource id='0b417220-0180-4ff5-b7d4-99f39d0cf20e' type='Image' /$]
Inmanarea
facuta personal
celui citat
|
Art. 161.
- (1) Inmanarea citatiei si a tuturor actelor de procedura se face personal
celui
citat, la locul citarii stabilit potrivit art. 155 alin. (1) pct. 6.
|
|
(2) Inmanarea
se poate face oriunde se afla cel citat.
|
|
(3) Pentru
cei care locuiesc in hotel sau camin, citatia se preda, in lipsa lor,
administratorului
hotelului ori asezamantului, iar, in lipsa acestuia, portarului ori celui
care in mod obisnuit il
inlocuieste.
|
|
(4) Pentru
cei care se gasesc sub arme, citatia se inmaneaza la unitatea din care fac
parte.
|
|
(5) Celor
care alcatuiesc echipajul unei nave maritime sau fluviale, in lipsa unui
domiciliu
cunoscut, inmanarea se face la capitania portului unde se gaseste inregistrata
nava.
|
|
(6) Pentru
detinuti, inmanarea se face la administratia inchisorii.
|
|
(7) Pentru
bolnavii aflati in spitale, sanatorii sau alte asemenea asezaminte de asistenta
medicala ori sociala, inmanarea se face la administratia acestora.
|
Inmanarea
facuta altor
persoane
|
Art. 162.
- (1) Inmanarea citatiilor si a tuturor actelor de procedura in cazurile prevazute
la
art. 155 alin. (1) pct. 1-5 si pct. 12 sau atunci cand actul urmeaza sa fie inmanat
unui avocat,
notar public ori executor judecatoresc se poate face functionarului sau
persoanei insarcinate cu
primirea corespondentei, care va semna dovada. In lipsa acestora, inmanarea
citatiei sau a
actelor de procedura se va face administratorului cladirii, iar, in lipsa,
paznicului sau agentului
de paza, care va semna procesul-verbal intocmit in acest scop de catre agent,
dupa ce acesta
din urma a certificat in prealabil identitatea si calitatea sa.
|
|
(2) In
cazurile prevazute la art. 161 alin. (4)-(7), unitatea unde se afla cel citat
ii va inmana
de indata acestuia citatia ori, dupa caz, actul de procedura comunicat sub
luare de dovada,
certificandu-i semnatura sau aratand motivul pentru care nu s-a putut obtine
semnatura lui. In
acest din urma caz se va proceda potrivit alin. (1). Dovada se va preda
agentului ori va fi trimisa
direct instantei, daca inmanarea citatiei nu s-a putut face de indata.
|
Procedura
de comunicare
|
Art. 163.
- (1) Comunicarea citatiei se va face persoanei in drept sa o primeasca, care
va
semna dovada de inmanare certificata de agentul insarcinat cu inmanarea.
|
|
(2) Daca
destinatarul primeste citatia, dar refuza sa semneze dovada de inmanare ori,
din
motive intemeiate, nu o poate semna, agentul va intocmi un proces-verbal in
care va arata
aceste imprejurari.
|
|
(3) Daca
destinatarul refuza sa primeasca citatia, agentul o va depune in cutia postala.
In lipsa
cutiei postale, va afisa pe usa locuintei destinatarului o instiintare care
trebuie sa cuprinda:
|
|
a) anul,
luna, ziua si ora cand depunerea sau, dupa caz, afisarea a fost facuta;
|
|
b) numele si
prenumele celui care a facut depunerea sau, dupa caz, afisarea si functia
acestuia;
|
|
c) numele,
prenumele si domiciliul sau, dupa caz, resedinta, respectiv sediul celui instiintat;
|
|
d) numarul
dosarului in legatura cu care se face instiintarea si denumirea instantei pe
rolul
careia se afla dosarul, cu indicarea sediului acesteia;
|
|
e) aratarea
actelor de procedura despre a caror comunicare este vorba;
|
|
f) mentiunea
ca dupa o zi, dar nu mai tarziu de 7 zile de la afisarea instiintarii ori, cand
exista
urgenta, nu mai tarziu de 3 zile, destinatarul este in drept sa se prezinte
la sediul instantei de
judecata pentru a i se comunica citatia. Cand domiciliul sau resedinta ori,
dupa caz, sediul
acestuia nu se afla in localitatea unde instanta de judecata isi are sediul, instiintarea
va cuprinde
mentiunea ca pentru a i se comunica citatia destinatarul este in drept sa se
prezinte la sediul
primariei in a carei raza teritoriala locuieste sau isi are sediul;
|
|
g) mentiunea
ca, in cazul in care, fara motive temeinice, destinatarul nu se prezinta
pentru
comunicarea citatiei in interiorul termenului de 7 zile sau, dupa caz, al
termenului de 3 zile
prevazut la lit. f), citatia se considera comunicata la implinirea acestui
termen;
|
|
h) semnatura
celui care a depus sau a afisat instiintarea.
|
|
(4) Mentiunile
de la alin. (3) lit. c)-g) se completeaza de catre grefa instantei. Termenele
prevazute la alin. (3) lit. f) si g) se calculeaza zi cu zi.
|
|
(5) Despre
imprejurarile aratate la alin. (3) agentul va intocmi un proces-verbal, care
va
cuprinde mentiunile aratate la art. 164, acesta facand dovada pana la inscrierea
in fals cu privire
la faptele constatate personal de cel care l-a incheiat.
0011334903082012
|
[$resource id='401c5e4b-25f5-4b22-aee2-f21274b5310f' type='Image' /$]
|
(6) Daca
destinatarul nu este gasit la domiciliu ori resedinta sau, dupa caz, sediu,
agentul ii
va inmana citatia unei persoane majore din familie sau, in lipsa, oricarei
alte persoane majore
care locuieste cu destinatarul ori care, in mod obisnuit, ii primeste
corespondenta.
|
|
(7) Cand
destinatarul locuieste intr-un hotel sau intr-o cladire compusa din mai multe
apartamente si nu este gasit la aceasta locuinta a sa, agentul ii va comunica
citatia
administratorului, portarului sau celui care, in mod obisnuit, il inlocuieste.
In aceste cazuri,
persoana care primeste citatia va semna dovada de primire, agentul certificandu-i
identitatea si
semnatura si incheind un proces-verbal cu privire la aceste imprejurari.
Dispozitiile alin. (2) se
aplica in mod corespunzator.
|
|
(8) In
cazul in care lipsesc persoanele prevazute la alin. (6) si (7), precum si
atunci cand
acestea, desi prezente, refuza sa primeasca actul, sunt aplicabile dispozitiile
alin. (3)-(5).
|
|
(9) In
cazurile prevazute la alin. (3) si (8), agentul are obligatia ca, in termen
de cel mult 24de
ore de la depunerea sau afisarea instiintarii, sa depuna citatia, precum si
procesul-verbal
prevazut la alin. (5), la sediul instantei de judecata care a emis citatia
ori, dupa caz, la cel al
primariei in raza careia destinatarul locuieste sau isi are sediul, urmand ca
acestea sa comunice
citatia.
|
|
(10) Cand
partii sau reprezentantului ei i s-a inmanat citatia de catre functionarul
anume
desemnat in cadrul primariei, acesta are obligatia ca, in termen de cel mult
24 ore de la
inmanare, sa inainteze instantei de judecata dovada de inmanare prevazuta la
alin. (1), precum
si procesul-verbal prevazut la alin. (5).
|
|
(11) Cand
termenul prevazut la alin. (3) lit. f) s-a implinit fara ca partea sau un
reprezentant
al ei sa se prezinte la primarie pentru a i se inmana citatia, functionarul
anume insarcinat din
cadrul primariei va inainta instantei de judecata, de indata, citatia ce
trebuia comunicata, precum
si procesul-verbal prevazut la alin. (5).
|
|
(12)
Dispozitiile prezentului articol se aplica si la comunicarea sau notificarea
oricarui alt act
de procedura.
|
Cuprinsul
dovezii de
inmanare si al procesului-verbal
|
Art. 164.
- (1) Dovada de inmanare a citatiei sau a altui act de procedura ori, dupa
caz,
procesul-verbal va cuprinde:
|
a) anul,
luna, ziua si ora cand dovada a fost luata sau procesul-verbal a fost intocmit;
|
b) numele,
prenumele si functia agentului, precum si, daca este cazul, ale functionarului
de
la primarie;
|
c) numele si
prenumele sau denumirea, dupa caz, si domiciliul ori sediul destinatarului,
cu
aratarea numarului etajului, apartamentului sau camerei, daca cel citat
locuieste intr-o cladire cu
mai multe etaje ori apartamente sau in hotel, precum si daca actul de
procedura a fost inmanat
la locuinta sa, depus in cutia postala ori afisat pe usa locuintei. Daca
actul de procedura a fost
inmanat in alt loc, se va face mentiune despre aceasta;
|
d) numele,
prenumele si calitatea celui caruia i s-a facut inmanarea, in cazul in care
actul de
procedura a fost inmanat altei persoane decat destinatarului;
|
e)
denumirea instantei de la care emana citatia ori alt act de procedura si numarul
dosarului;
|
f) semnatura
celui care a primit citatia sau alt act de procedura, precum si semnatura
agentului sau, dupa caz, functionarului de la primarie care o certifica, iar in
cazul in care se
intocmeste proces-verbal, semnatura agentului, respectiv a functionarului
primariei.
|
(2)
Procesul-verbal va cuprinde, de asemenea, si aratarea motivelor pentru care a
fost
intocmit.
|
(3) Cerintele
de la alin. (1) lit. a), c), d), e) si f) sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii.
|
(4) Mentiunile
din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a
intocmit nu pot fi combatute decat prin procedura inscrierii in fals.
|
Data indeplinirii
procedurii
|
Art. 165.
- Procedura se socoteste indeplinita:
|
|
1. la data
semnarii dovezii de inmanare ori, dupa caz, a incheierii procesului-verbal
prevazut
la art. 164, indiferent daca partea a primit sau nu citatia ori alt act de
procedura personal;
|
|
2. in
cazul citarii ori comunicarii altui act de procedura efectuate prin posta sau
curierat rapid,
potrivit art. 154 alin. (4) si (5), procedura se socoteste indeplinita la
data semnarii de catre parte
a confirmarii de primire ori a consemnarii, potrivit art. 163, de catre functionarul
postal sau de
catre curier a refuzului acesteia de a primi corespondenta;
|
|
3. in
cazul citarii sau comunicarii altui act de procedura efectuate potrivit art.
154 alin. (6),
procedura se socoteste indeplinita la data aratata pe copia imprimata a
confirmarii expedierii,
certificata de grefierul care a facut transmisiunea.
0011334903082012
|
[$resource id='b0a2938a-ec0d-45e7-b47a-690ca677dbe6' type='Image' /$]
Imposibilitatea
de a
comunica actul de
procedura
|
Art. 166.
- Cand comunicarea actelor de procedura nu se poate face deoarece imobilul a
fost
demolat, a devenit nelocuibil sau de neintrebuintat ori destinatarul actului
nu mai locuieste in
imobilul respectiv sau atunci cand comunicarea nu poate fi facuta din alte
motive asemanatoare,
agentul va raporta cazul grefei instantei spre a instiinta din timp partea
care a cerut comunicarea
despre aceasta imprejurare si a-i pune in vedere sa faca demersuri pentru a
obtine noua adresa
unde urmeaza a se face comunicarea.
|
Citarea
prin publicitate
|
Art. 167.
- (1) Cand reclamantul invedereaza, motivat, ca, desi a facut tot ce i-a stat
in
putinta, nu a reusit sa afle domiciliul paratului sau un alt loc unde ar
putea fi citat potrivit legii,
instanta va putea incuviinta citarea acestuia prin publicitate.
|
|
(2)
Citarea prin publicitate se face afisandu-se citatia la usa instantei, pe
portalul instantei de
judecata competente si la ultimul domiciliu cunoscut al celui citat. In
cazurile in care apreciaza
ca este necesar, instanta va dispune si publicarea citatiei in Monitorul
Oficial al Romaniei sau
intr-un ziar central de larga raspandire.
|
|
(3) Odata
cu incuviintarea citarii prin publicitate, instanta va numi un curator dintre
avocatii
baroului, potrivit art. 58, care va fi citat la dezbateri pentru
reprezentarea intereselor paratului.
|
|
(4)
Procedura se socoteste indeplinita in a 15-a zi de la publicarea citatiei,
potrivit dispozitiilor
alin. (2).
|
|
(5) Daca
cel citat se infatiseaza si dovedeste ca a fost citat prin publicitate cu
rea-credinta,
toate actele de procedura ce au urmat incuviintarii acestei citari vor fi
anulate, iar reclamantul
care a cerut citarea prin publicitate va fi sanctionat potrivit dispozitiilor
art. 187 alin. (1) pct. 1 lit.c).
|
Afisarea
|
Art. 168.
- Cand legea sau instanta dispune ca citarea partilor sau comunicarea
anumitor
acte de procedura sa se faca prin afisare, aceasta afisare se va face la
instanta de catre grefier,
iar in afara instantei, de agentii insarcinati cu comunicarea actelor de
procedura, incheindu-se
un proces-verbal, potrivit art. 164, ce se va depune la dosar.
|
Comunicarea
intre avocati
sau consilieri juridici
|
Art. 169.
- Dupa sesizarea instantei, daca partile au avocat sau consilier juridic,
cererile,
intampinarile ori alte acte se pot comunica direct intre acestia. In acest
caz, cel care primeste
cererea va atesta primirea pe insusi exemplarul care urmeaza a fi depus la
instanta sau, dupa
caz, prin orice alte mijloace care asigura indeplinirea acestei proceduri.
|
Comunicarea
in instanta
|
Art. 170.
- (1) Partea prezenta in instanta personal, prin avocat sau prin alt
reprezentant este
obligata sa primeasca actele de procedura si orice inscris folosit in proces
care i se comunica
in sedinta. Daca se refuza primirea, actele si inscrisurile se considera
comunicate prin depunerea
lor la dosar, de unde, la cerere, partea le poate primi sub semnatura.
|
|
(2) Partea
are dreptul sa ridice si intre termene, sub semnatura, actele de procedura si
inscrisurile prevazute la alin. (1).
|
Zilele de
comunicare
|
Art. 171.
- Cand comunicarea actelor de procedura se face prin agenti procedurali, ei
nu vor
putea instrumenta decat in zilele lucratoare intre orele 7,00-20,00, iar in
cazuri urgente, si in
zilele nelucratoare sau de sarbatori legale, dar numai cu incuviintarea presedintelui
instantei.
|
Schimbarea
locului citarii
|
Art. 172.
- Daca in cursul procesului una dintre parti si-a schimbat locul unde a fost
citata,
ea este obligata sa incunostinteze instanta, indicand locul unde va fi citata
la termenele
urmatoare, precum si partea adversa prin scrisoare recomandata, a carei
recipisa de predare se
va depune la dosar odata cu cererea prin care se instiinteaza instanta despre
schimbarea locului
citarii. In cazul in care partea nu face aceasta incunostintare, procedura de
citare pentru aceeasi
instanta este valabil indeplinita la vechiul loc de citare.
|
Comunicarea
catre alti
participanti
|
Art. 173.
- Citarea martorilor, expertilor, traducatorilor, interpretilor ori a altor
participanti in
proces, precum si, cand este cazul, comunicarea actelor de procedura adresate
acestora sunt
supuse dispozitiilor prezentului capitol, care se aplica in mod corespunzator.
|
CAPITOLUL
III
Nulitatea actelor de procedura
|
Notiune si
clasificare
|
Art. 174.
- (1) Nulitatea este sanctiunea care lipseste total sau partial de efecte
actul de
procedura efectuat cu nerespectarea cerintelor legale, de fond sau de forma.
|
|
(2)
Nulitatea este absoluta atunci cand cerinta nerespectata este instituita
printr-o norma care
ocroteste un interes public.
|
|
(3)
Nulitatea este relativa in cazul in care cerinta nerespectata este instituita
printr-o norma
care ocroteste un interes privat.
0011334903082012
|
[$resource id='59a714bf-1cbc-448c-a077-53c33781dfea' type='Image' /$]
Nulitatea
conditionata
|
Art. 175.
- (1) Actul de procedura este lovit de nulitate daca prin nerespectarea cerintei
legale s-a adus partii o vatamare care nu poate fi inlaturata decat prin
desfiintarea acestuia.
|
|
(2) In
cazul nulitatilor expres prevazute de lege, vatamarea este prezumata, partea
interesata
putand face dovada contrara.
|
Nulitatea
neconditionata
|
Art. 176.
- Nulitatea nu este conditionata de existenta unei vatamari in cazul incalcarii
dispozitiilor legale referitoare la:
|
|
1.
capacitatea procesuala;
|
|
2.
reprezentarea procesuala;
|
|
3.
competenta instantei;
|
|
4.
compunerea sau constituirea instantei;
|
|
5.
publicitatea sedintei de judecata;
|
|
6. alte
cerinte legale extrinseci actului de procedura, daca legea nu dispune altfel.
|
Indreptarea
neregularitatilor actului de
procedura
|
Art. 177.
- (1) Ori de cate ori este posibila inlaturarea vatamarii fara anularea
actului,
judecatorul va dispune indreptarea neregularitatilor actului de procedura.
|
(2) Cu
toate acestea, nulitatea nu poate fi acoperita daca a intervenit decaderea
ori o alta
sanctiune procedurala sau daca se produce ori subzista o vatamare.
|
(3) Actul
de procedura nu va fi anulat daca pana la momentul pronuntarii asupra exceptiei
de
nulitate a disparut cauza acesteia.
|
Invocarea
nulitatii
|
Art. 178.
- (1) Nulitatea absoluta poate fi invocata de orice parte din proces, de
judecator
sau, dupa caz, de procuror, in orice stare a judecatii cauzei, daca legea nu
prevede altfel.
|
|
(2)
Nulitatea relativa poate fi invocata numai de partea interesata si numai daca
neregularitatea nu a fost cauzata prin propria fapta.
|
|
(3) Daca
legea nu prevede altfel, nulitatea relativa trebuie invocata:
|
|
a) pentru
neregularitatile savarsite pana la inceperea judecatii, prin intampinare sau,
daca
intampinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecata;
|
|
b) pentru
neregularitatile savarsite in cursul judecatii, la termenul la care s-a savarsit
neregularitatea sau, daca partea nu este prezenta, la termenul de judecata
imediat urmator si
inainte de a pune concluzii pe fond.
|
|
(4) Partea
interesata poate renunta, expres sau tacit, la dreptul de a invoca nulitatea
relativa.
|
|
(5) Toate
cauzele de nulitate a actelor de procedura deja efectuate trebuie invocate
deodata,
sub sanctiunea decaderii partii din dreptul de a le mai invoca.
|
Efectele
nulitatii
|
Art. 179.
- (1) Actul de procedura nul sau anulabil este desfiintat, in tot sau in
parte, de la
data indeplinirii lui.
|
|
(2) Daca
este cazul, instanta dispune refacerea actului de procedura, cu respectarea
tuturor
conditiilor de validitate.
|
|
(3)
Desfiintarea unui act de procedura atrage si desfiintarea actelor de procedura
urmatoare,
daca acestea nu pot avea o existenta de sine statatoare.
|
|
(4)
Nulitatea unui act de procedura nu impiedica faptul ca acesta sa produca alte
efecte
juridice decat cele care decurg din natura lui proprie.
|
TITLUL V
Termenele procedurale
|
Stabilirea
termenelor
|
Art. 180.
- (1) Termenele procedurale sunt stabilite de lege ori de instanta si
reprezinta
intervalul de timp in care poate fi indeplinit un act de procedura sau in
care este interzis sa se
indeplineasca un act de procedura.
|
|
(2) In
cazurile prevazute de lege, termenul este reprezentat de data la care se indeplineste
un anumit act de procedura.
|
|
(3) In
cazurile in care legea nu stabileste ea insasi termenele pentru indeplinirea
unor acte
de procedura, fixarea lor se face de instanta. La fixarea termenului, aceasta
va tine seama si de
natura urgenta a procesului.
0011334903082012
|
[$resource id='0916008b-9656-427e-aacd-dff741837f88' type='Image' /$]
Calculul
termenelor
|
Art. 181.
- (1) Termenele, in afara de cazul in care legea dispune altfel, se calculeaza
dupa
cum urmeaza:
1. cand termenul se socoteste pe ore, acesta incepe sa curga de la ora zero a
zilei urmatoare;
2. cand termenul se socoteste pe zile, nu intra in calcul ziua de la care incepe
sa curga
termenul, nici ziua cand acesta se implineste;
3. cand termenul se socoteste pe saptamani, luni sau ani, el se implineste in
ziua
corespunzatoare din ultima saptamana ori luna sau din ultimul an. Daca ultima
luna nu are zi
corespunzatoare celei in care termenul a inceput sa curga, termenul se implineste
in ultima zi
a acestei luni. (2) Cand ultima zi a unui termen cade intr-o zi nelucratoare,
termenul se prelungeste pana
in prima zi lucratoare care urmeaza.
|
Implinirea
termenului
|
Art. 182.
- (1) Termenul care se socoteste pe zile, saptamani, luni sau ani se implineste
la
ora 24,00 a ultimei zile in care se poate indeplini actul de procedura. (2)
Cu toate acestea, daca este vorba de un act ce trebuie depus la instanta sau intr-un
alt
loc, termenul se va implini la ora la care activitatea inceteaza in acel loc in
mod legal, dispozitiile
art. 183 fiind aplicabile.
|
Actele
depuse la posta,
servicii specializate de
curierat, unitati militare sau
locuri de detinere
|
Art. 183.
- (1) Actul de procedura depus inauntrul termenului prevazut de lege prin
scrisoare
recomandata la oficiul postal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori
la un serviciu
specializat de comunicare este socotit a fi facut in termen. (2) Actul depus
de partea interesata inauntrul termenului prevazut de lege la unitatea
militara
ori la administratia locului de detinere unde se afla aceasta parte este, de
asemenea, considerat
ca facut in termen. (3) In cazurile prevazute la alin. (1) si (2), recipisa
oficiului postal, precum si inregistrarea ori
atestarea facuta, dupa caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul
specializat de comunicare,
de unitatea militara sau de administratia locului de detinere, pe actul
depus, servesc ca dovada
a datei depunerii actului de catre partea interesata.
|
Curgerea
termenului.
Prelungirea acestuia
|
Art. 184.
- (1) Termenele incep sa curga de la data comunicarii actelor de procedura,
daca
legea nu dispune altfel. (2) Se considera ca actul a fost comunicat partii si
in cazul in care aceasta a primit sub
semnatura copie de pe act, precum si in cazul in care ea a cerut comunicarea
actului unei alte parti. (3) Termenul procedural nu incepe sa curga, iar daca
a inceput sa curga mai inainte, se
intrerupe fata de cel lipsit de capacitate de exercitiu ori cu capacitate de
exercitiu restransa, cat
timp nu a fost desemnata o persoana care, dupa caz, sa il reprezinte sau sa il
asiste. (4) Termenul procedural se intrerupe si un nou termen incepe sa curga
de la data noii
comunicari in urmatoarele cazuri:
1. cand a intervenit moartea uneia dintre parti; in acest caz, se face din
nou o singura
comunicare la ultimul domiciliu al partii decedate, pe numele mostenirii, fara
sa se arate numele
si calitatea fiecarui mostenitor;
2. cand a intervenit moartea reprezentantului partii; in acest caz, se face
din nou o singura
comunicare partii.
|
Nerespectarea
termenului.
Sanctiuni
|
Art. 185.
- (1) Cand un drept procesual trebuie exercitat intr-un anumit termen,
nerespectarea acestuia atrage decaderea din exercitarea dreptului, in afara
de cazul in care
legea dispune altfel. Actul de procedura facut peste termen este lovit de
nulitate. (2) In cazul in care legea opreste indeplinirea unui act de
procedura inauntrul unui termen,
actul facut inaintea implinirii termenului poate fi anulat la cererea celui
interesat.
|
Repunerea in
termen
|
Art. 186.
- (1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusa in termen numai
daca
dovedeste ca intarzierea se datoreaza unor motive temeinic justificate. (2) In
acest scop, partea va indeplini actul de procedura in cel mult 15 zile de la incetarea
impiedicarii, cerand totodata repunerea sa in termen. In cazul exercitarii cailor
de atac, aceasta
durata este aceeasi cu cea prevazuta pentru exercitarea caii de atac. (3)
Cererea de repunere in termen va fi rezolvata de instanta competenta sa solutioneze
cererea privitoare la dreptul neexercitat in termen.
|
TITLUL VI
Amenzi judiciare si despagubiri
|
Incalcarea
obligatiilor
privind desfasurarea
procesului.
Sanctiuni
|
Art. 187.
- (1) Daca legea nu prevede altfel, instanta, potrivit dispozitiilor
prezentului articol, va
putea sanctiona urmatoarele fapte savarsite in legatura cu procesul, astfel:
1. cu amenda judiciara de la 100 lei la 1.000 lei:
a) introducerea, cu rea-credinta, a unor cereri principale, accesorii, aditionale
sau incidentale,
precum si pentru exercitarea unei cai de atac, vadit netemeinice;
b) formularea, cu rea-credinta, a unei cereri de recuzare sau de stramutare;
c) obtinerea, cu rea-credinta, a citarii prin publicitate a oricarei parti;
d) obtinerea, cu rea-credinta, de catre reclamantul caruia i s-a respins
cererea a unor masuri
asiguratorii prin care paratul a fost pagubit;
e) contestarea, cu rea-credinta, de catre autorul ei a scrierii sau semnaturii
unui inscris ori a
autenticitatii unei inregistrari audio sau video;
0011334903082012
|
[$resource id='f8422569-695d-48d5-a2b6-3ecc5bee4b56' type='Image' /$]
|
f) refuzul
partii de a se prezenta la sedinta de informare cu privire la avantajele
medierii, in
situatiile in care a acceptat, potrivit legii;
2. cu amenda judiciara de la 50 lei la 700 lei:
a) neprezentarea martorului legal citat sau refuzul acestuia de a depune marturie
cand este
prezent in instanta, in afara de cazul in care acesta este minor;
b) neaducerea, la termenul fixat de instanta, a martorului incuviintat, de catre
partea care, din
motive imputabile, nu si-a indeplinit aceasta obligatie;
c) neprezentarea avocatului, care nu si-a asigurat substituirea sa de catre
un alt avocat, a
reprezentantului sau a celui care asista partea ori nerespectarea de catre
acestia a indatoririlor
stabilite de lege sau de catre instanta, daca in acest mod s-a cauzat amanarea
judecarii
procesului;
d) refuzul expertului de a primi lucrarea sau nedepunerea lucrarii in mod
nejustificat la
termenul fixat ori refuzul de a da lamuririle cerute;
e) neluarea de catre conducatorul unitatii in cadrul careia urmeaza a se
efectua o expertiza
a masurilor necesare pentru efectuarea acesteia sau pentru efectuarea la timp
a expertizei,
precum si impiedicarea de catre orice persoana a efectuarii expertizei in
conditiile legii;
f) neprezentarea unui inscris sau a unui bun de catre cel care il detine, la
termenul fixat in
acest scop de instanta;
g) refuzul sau omisiunea unei autoritati ori a altei persoane de a comunica,
din motive
imputabile ei, la cererea instantei si la termenul fixat in acest scop,
datele care rezulta din actele
si evidentele ei;
h) cauzarea amanarii judecarii sau executarii silite de catre cel insarcinat
cu indeplinirea
actelor de procedura;
i) impiedicarea in orice mod a exercitarii, in legatura cu procesul, a atributiilor
ce revin
judecatorilor, expertilor desemnati de instanta in conditiile legii, agentilor
procedurali, precum si
altor salariati ai instantei. (2) Amenda nu se va aplica persoanelor la care
se refera alin. (1) pct. 2, daca motive
temeinice le-au impiedicat sa aduca la indeplinire obligatiile ce le revin.
|
Alte
cazuri de sanctionare
|
Art. 188.
- (1) Nerespectarea de catre oricare dintre parti sau de catre alte persoane
a
masurilor luate de catre instanta pentru asigurarea ordinii si solemnitatii sedintei
de judecata se
sanctioneaza cu amenda judiciara de la 100 lei la 1.000 lei. (2) Nerespectarea
de catre orice persoana a dispozitiilor privind desfasurarea normala a
executarii silite se sanctioneaza de catre presedintele instantei de
executare, la cererea
executorului, cu amenda judiciara de la 100 lei la 1.000 lei.
|
Despagubiri
pentru
amanarea procesului
|
Art. 189.
- Cel care, cu intentie sau din culpa, a pricinuit amanarea judecarii sau a
executarii
silite, prin una dintre faptele prevazute la art. 187 sau 188, la cererea partii
interesate, va putea
fi obligat de catre instanta de judecata ori, dupa caz, de catre presedintele
instantei de executare
la plata unei despagubiri pentru prejudiciul material sau moral cauzat prin
amanare.
|
Stabilirea
amenzii si
despagubirii
|
Art. 190.
- Abaterea savarsita, amenda si despagubirea se stabilesc de catre instanta in
fata careia s-a savarsit fapta sau, dupa caz, de catre presedintele instantei
de executare, prin
incheiere executorie, care se comunica celui obligat, daca masura a fost luata
in lipsa acestuia.
Atunci cand fapta consta in formularea unei cereri cu rea-credinta, amenda si
despagubirea pot
fi stabilite fie de instanta in fata careia cererea a fost formulata, fie de
catre instanta care a
solutionat-o, atunci cand acestea sunt diferite.
|
Cererea de
reexaminare
|
Art. 191.
- (1) Impotriva incheierii prevazute la art. 190, cel obligat la amenda sau
despagubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitand, motivat, sa
se revina asupra
amenzii ori despagubirii sau sa se dispuna reducerea acesteia. (2) Cererea se
face in termen de 15 zile, dupa caz, de la data la care a fost luata masura
sau
de la data comunicarii incheierii. (3) In toate cazurile, cererea se solutioneaza,
cu citarea partilor, prin incheiere, data in camera
de consiliu, de catre un alt complet decat cel care a stabilit amenda sau
despagubirea. (4) Incheierea prevazuta la alin. (3) este definitiva.
|
CARTEA a
II-a
Procedura contencioasa
TITLUL I
Procedura in fata primei instante
CAPITOLUL I
Sesizarea instantei de judecata
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
|
Dreptul de
a sesiza instanta
|
Art. 192.
- (1) Pentru apararea drepturilor si intereselor sale legitime, orice persoana
se
poate adresa justitiei prin sesizarea instantei competente cu o cerere de
chemare in judecata.
0011334903082012
|
[$resource id='c8bffdc4-7cd1-44b4-a64f-772a49d07b5c' type='Image' /$]
|
In cazurile
anume prevazute de lege, sesizarea instantei poate fi facuta si de alte
persoane sau
organe. (2) Procesul incepe prin inregistrarea cererii la instanta, in conditiile
legii. (3) Cel care formuleaza cererea de chemare in judecata se numeste
reclamant, iar cel chemat
in judecata se numeste parat.
|
Procedura
prealabila
|
Art. 193.
- (1) Sesizarea instantei se poate face numai dupa indeplinirea unei
proceduri
prealabile, daca legea prevede in mod expres aceasta. Dovada indeplinirii
procedurii prealabile
se va anexa la cererea de chemare in judecata. (2) Neindeplinirea procedurii
prealabile nu poate fi invocata decat de catre parat prin
intampinare, sub sanctiunea decaderii. (3) La sesizarea instantei cu
dezbaterea procedurii succesorale, reclamantul va depune o
incheiere emisa de notarul public cu privire la verificarea evidentelor
succesorale prevazute de
Codul civil. In acest caz, neindeplinirea procedurii prealabile va fi invocata
de catre instanta, din
oficiu, sau de catre parat.
|
SECTIUNEA
a 2-a
Cererea de chemare in judecata
|
Cuprinsul
cererii de
chemare in judecata
|
Art. 194.
- Cererea de chemare in judecata va cuprinde:
a) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru
persoane juridice,
denumirea si sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde si codul numeric
personal sau, dupa
caz, codul unic de inregistrare ori codul de identificare fiscala, numarul de
inmatriculare in
registrul comertului sau de inscriere in registrul persoanelor juridice si
contul bancar ale
reclamantului, precum si ale paratului, daca partile poseda ori li s-au
atribuit aceste elemente de
identificare potrivit legii, in masura in care acestea sunt cunoscute de
reclamant. Dispozitiile
art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile. Daca reclamantul locuieste in
strainatate, va arata si
domiciliul ales in Romania unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile
privind procesul;
b) numele, prenumele si calitatea celui care reprezinta partea in proces, iar
in cazul
reprezentarii prin avocat, numele, prenumele acestuia si sediul profesional.
Dispozitiile art. 148
alin. (1) teza a II-a sunt aplicabile in mod corespunzator. Dovada calitatii
de reprezentant, in
forma prevazuta la art. 151, se va alatura cererii;
c) obiectul cererii si valoarea lui, dupa pretuirea reclamantului, atunci cand
acesta este
evaluabil in bani, precum si modul de calcul prin care s-a ajuns la
determinarea acestei valori,
cu indicarea inscrisurilor corespunzatoare. Pentru imobile, se aplica in mod
corespunzator
dispozitiile art. 104. Pentru identificarea imobilelor se vor arata
localitatea si judetul, strada si
numarul, iar in lipsa, vecinatatile, etajul si apartamentul, precum si, cand
imobilul este inscris in
cartea funciara, numarul de carte funciara si numarul cadastral sau
topografic, dupa caz. La
cererea de chemare in judecata se va anexa extrasul de carte funciara, cu aratarea
titularului
inscris in cartea funciara, eliberat de biroul de cadastru si publicitate
imobiliara in raza caruia este
situat imobilul, iar in cazul in care imobilul nu este inscris in cartea
funciara, se va anexa un
certificat emis de acelasi birou, care atesta acest fapt;
d) aratarea motivelor de fapt si de drept pe care se intemeiaza cererea;
e) aratarea dovezilor pe care se sprijina fiecare capat de cerere. Cand dovada
se face prin
inscrisuri, se vor aplica, in mod corespunzator, dispozitiile art. 150. Cand
reclamantul doreste sa
isi dovedeasca cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin
interogatoriul paratului, va cere
infatisarea in persoana a acestuia, daca paratul este o persoana fizica. In
cazurile in care legea
prevede ca paratul va raspunde in scris la interogatoriu, acesta va fi atasat
cererii de chemare
in judecata. Cand se va cere dovada cu martori, se vor arata numele,
prenumele si adresa
martorilor, dispozitiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile in
mod corespunzator;
f) semnatura.
|
Numarul de
exemplare
|
Art. 195.
- Cererea de chemare in judecata se va face in numarul de exemplare stabilit
la
art. 149 alin. (1).
|
Nulitatea
cererii
|
Art. 196.
- (1) Cererea de chemare in judecata care nu cuprinde numele si prenumele
sau,
dupa caz, denumirea oricareia dintre parti, obiectul cererii, motivele de
fapt ale acesteia ori
semnatura partii sau a reprezentantului acesteia este nula. Dispozitiile art.
200 sunt aplicabile. (2) Cu toate acestea, lipsa semnaturii se poate acoperi in
tot cursul judecatii in fata primei
instante. Daca se invoca lipsa de semnatura, reclamantul care lipseste la
acel termen va trebui
sa semneze cererea cel mai tarziu la primul termen urmator, fiind instiintat in
acest sens prin
citatie. In cazul in care reclamantul este prezent in instanta, acesta va
semna chiar in sedinta in
care a fost invocata nulitatea. (3) Orice alta neregularitate in legatura cu
semnarea cererii de chemare in judecata va fi
indreptata de reclamant in conditiile prevazute la alin. (2).
|
Timbrarea
cererii
|
Art. 197.
- In cazul in care cererea este supusa timbrarii, dovada achitarii taxelor
datorate
se ataseaza cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficienta atrage anularea
cererii de chemare
in judecata, in conditiile legii.
0011334903082012
|
[$resource id='565917a8-43d4-43fb-9467-9e492a9963fa' type='Image' /$]
Cumulul de
cereri
|
Art. 198.
- Prin aceeasi cerere de chemare in judecata, reclamantul poate formula mai
multe
capete principale de cerere impotriva aceleiasi persoane, in conditiile art.
99 alin. (2).
|
Inregistrarea
cererii
|
Art. 199.
- (1) Cererea de chemare in judecata, depusa personal sau prin reprezentant,
sosita prin posta, curier, fax sau scanata si transmisa prin posta electronica
ori prin inscris in
forma electronica, se inregistreaza si primeste data certa prin aplicarea stampilei
de intrare. (2) Dupa inregistrare, cererea si inscrisurile care o insotesc,
la care sunt atasate, cand este
cazul, dovezile privind modul in care acestea au fost transmise catre instanta,
se predau
presedintelui instantei sau persoanei desemnate de acesta, care va lua de indata
masuri in
vederea stabilirii in mod aleatoriu a completului de judecata, potrivit legii.
|
Verificarea
cererii si
regularizarea acesteia
|
Art. 200.
- (1) Completul caruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifica, de indata,
daca
cererea de chemare in judecata indeplineste cerintele prevazute la art.
194-197. (2) Cand cererea nu indeplineste aceste cerinte, reclamantului i se
vor comunica in scris
lipsurile, cu mentiunea ca, in termen de cel mult 10 zile de la primirea
comunicarii, trebuie sa faca
completarile sau modificarile dispuse, sub sanctiunea anularii cererii. Se
excepteaza de la
aceasta sanctiune obligatia de a se desemna un reprezentant comun, caz in
care sunt aplicabile
dispozitiile art. 202 alin. (3). (3) Daca obligatiile privind completarea sau
modificarea cererii nu sunt indeplinite in termenul
prevazut la alin. (2), prin incheiere, data in camera de consiliu, se dispune
anularea cererii. (4) Impotriva incheierii de anulare, reclamantul va putea
face numai cerere de reexaminare,
solicitand motivat sa se revina asupra masurii anularii. (5) Cererea de
reexaminare se face in termen de 15 zile de la data comunicarii incheierii.
(6) Cererea se solutioneaza prin incheiere definitiva data in camera de
consiliu, cu citarea
reclamantului, de catre un alt complet al instantei respective, desemnat prin
repartizare aleatorie,
care va putea reveni asupra masurii anularii daca aceasta a fost dispusa
eronat sau daca
neregularitatile au fost inlaturate in termenul acordat potrivit alin. (2).
(7) In caz de admitere, cauza se retrimite completului initial investit.
|
Fixarea
primului termen de judecata
|
Art. 201.
- (1) Judecatorul, de indata ce constata ca sunt indeplinite conditiile prevazute
de
lege pentru cererea de chemare in judecata, dispune, prin rezolutie,
comunicarea acesteia catre
parat, punandu-i-se in vedere ca are obligatia de a depune intampinare, sub
sanctiunea
prevazuta de lege, care va fi indicata expres, in termen de 25 de zile de la
comunicarea cererii
de chemare in judecata, in conditiile art. 165. (2) Intampinarea se comunica
de indata reclamantului, care este obligat sa depuna raspuns
la intampinare in termen de 10 zile de la comunicare. Paratul va lua cunostinta
de raspunsul la
intampinare de la dosarul cauzei. (3) In termen de 3 zile de la data
depunerii raspunsului la intampinare, judecatorul fixeaza prin
rezolutie primul termen de judecata, care va fi de cel mult 60 de zile de la
data rezolutiei,
dispunand citarea partilor. (4) In cazul in care paratul nu a depus intampinare
in termenul prevazut la alin. (1) sau, dupa
caz, reclamantul nu a comunicat raspuns la intampinare in termenul prevazut
la alin. (2), la data
expirarii termenului corespunzator, judecatorul fixeaza prin rezolutie primul
termen de judecata,
care va fi de cel mult 60 de zile de la data rezolutiei, dispunand citarea partilor.
(5) In procesele urgente, termenele prevazute la alin. (1)-(4) pot fi reduse
de judecator in
functie de circumstantele cauzei. (6) In cazul in care paratul domiciliaza in
strainatate, judecatorul va fixa un termen mai
indelungat, rezonabil, in raport cu imprejurarile cauzei. Citarea se va face
cu respectarea
dispozitiilor art. 156.
|
Reprezentarea
judiciara a
partilor in caz de
coparticipare procesuala
|
Art. 202.
- (1) In procesele in care, in conditiile art. 59, sunt mai multi reclamanti
sau parati,
judecatorul, tinand cont de numarul foarte mare al acestora, de necesitatea
de a se asigura
desfasurarea normala a activitatii de judecata, cu respectarea drepturilor si
intereselor legitime
ale partilor, va putea dispune, prin rezolutie, reprezentarea lor prin
mandatar si indeplinirea
procedurii de comunicare a actelor de procedura numai pe numele mandatarului,
la domiciliul sau
sediul acestuia. (2) Reprezentarea se va face, dupa caz, prin unul sau mai
multi mandatari, persoane fizice
ori persoane juridice, cu respectarea dispozitiilor privind reprezentarea
judiciara. (3) Dovada mandatului va fi depusa de catre reclamanti in termenul
prevazut la art. 200
alin. (2), iar de catre parati, odata cu intampinarea. Daca partile nu isi
aleg un mandatar sau nu
se inteleg asupra persoanei mandatarului, judecatorul va numi, prin incheiere,
un curator special,
in conditiile art. 58 alin. (3), care va asigura reprezentarea reclamantilor
sau, dupa caz, a paratilor
si caruia i se vor comunica actele de procedura. Masura numirii curatorului
se comunica partilor,
care vor suporta cheltuielile privind remunerarea acestuia.
|
Masuri
pentru pregatirea
judecatii
|
Art. 203.
- (1) Judecatorul, sub rezerva dezbaterii la primul termen de judecata, daca
s-a
solicitat prin cererea de chemare in judecata, va putea dispune citarea paratului
la interogatoriu,
alte masuri pentru administrarea probelor, precum si orice alte masuri
necesare pentru
desfasurarea procesului potrivit legii.
0011334903082012
|
[$resource id='1357d634-4261-4c43-9366-17025210baad' type='Image' /$]
|
(2) In
conditiile legii, se vor putea incuviinta, prin incheiere executorie, masuri
asiguratorii,
precum si masuri pentru asigurarea probelor.
|
Modificarea
cererii de
chemare in judecata
|
Art. 204.
- (1) Reclamantul poate sa-si modifice cererea si sa propuna noi dovezi, sub
sanctiunea decaderii, numai pana la primul termen la care acesta este legal
citat. In acest caz,
instanta dispune amanarea pricinii si comunicarea cererii modificate paratului,
in vederea
formularii intampinarii, care, sub sanctiunea decaderii, va fi depusa cu cel
putin 10 zile inaintea
termenului fixat, urmand a fi cercetata de reclamant la dosarul cauzei. (2)
Cu toate acestea, nu se va da termen, ci se vor trece in incheierea de sedinta
declaratiile
verbale facute in instanta cand:
1. se indreapta greselile materiale din cuprinsul cererii;
2. reclamantul mareste sau micsoreaza cuantumul obiectului cererii;
3. se solicita contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit in
cursul procesului;
4. se inlocuieste o cerere in constatare printr-o cerere in realizarea
dreptului sau invers, atunci
cand cererea in constatare este admisibila. (3) Modificarea cererii de
chemare in judecata peste termenul prevazut la alin. (1) poate avea
loc numai cu acordul expres al tuturor partilor.
|
SECTIUNEAa
3-a
Intampinarea
|
Scopul si
cuprinsul
intampinarii
|
Art. 205.
- (1) Intampinarea este actul de procedura prin care paratul se apara, in
fapt si in
drept, fata de cererea de chemare in judecata. (2) Intampinarea va cuprinde:
a) numele si prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau resedinta paratului
ori, pentru
persoanele juridice, denumirea si sediul, precum si, dupa caz, codul unic de inregistrare
sau
codul de identificare fiscala, numarul de inmatriculare in registrul comertului
ori de inscriere in
registrul persoanelor juridice si contul bancar, daca reclamantul nu le-a mentionat
in cererea de
chemare in judecata. Dispozitiile art. 148 alin. (1) teza a II-a sunt
aplicabile in mod corespunzator.
Daca paratul locuieste in strainatate, va arata si domiciliul ales in Romania,
unde urmeaza sa i
se faca toate comunicarile privind procesul;
b) exceptiile procesuale pe care paratul le invoca fata de cererea
reclamantului;
c) raspunsul la toate pretentiile si motivele de fapt si de drept ale
cererii;
d) dovezile cu care se apara impotriva fiecarui capat din cerere, dispozitiile
art. 194 lit. e) fiind aplicabile in mod corespunzator;
e) semnatura.
|
Comunicarea
intampinarii
|
Art. 206.
- (1) Intampinarea se comunica reclamantului, daca legea nu prevede altfel.
(2) La intampinare se va alatura acelasi numar de copii certificate de pe inscrisurile
pe care
se sprijina, precum si un rand de copii pentru instanta. Dispozitiile art.
149 alin. (1), (3) si (4) si
ale art. 150 sunt aplicabile.
|
Intampinarea
comuna
|
Art. 207.
- Cand sunt mai multi parati, acestia pot raspunde impreuna, toti sau numai o
parte
din ei, printr-o singura intampinare.
|
Sanctiunea
nedepunerii
intampinarii
|
Art. 208.
- (1) Intampinarea este obligatorie, in afara de cazurile in care legea
prevede in
mod expres altfel. (2) Nedepunerea intampinarii in termenul prevazut de lege
atrage decaderea paratului din
dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii, in afara celor de
ordine publica, daca
legea nu prevede altfel.
|
SECTIUNEA
a 4-a
Cererea reconventionala
|
Notiune si
conditii
|
Art. 209.
- (1) Daca paratul are, in legatura cu cererea reclamantului, pretentii derivand
din
acelasi raport juridic sau strans legate de aceasta, poate sa formuleze
cerere reconventionala. (2) In cazul in care pretentiile formulate prin
cerere reconventionala privesc si alte persoane
decat reclamantul, acestea vor putea fi chemate in judecata ca parati. (3)
Cererea trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute pentru cererea de
chemare in
judecata. (4) Cererea reconventionala se depune, sub sanctiunea decaderii,
odata cu intampinarea
sau, daca paratul nu este obligat la intampinare, cel mai tarziu la primul
termen de judecata. (5) Cererea reconventionala se comunica reclamantului si,
dupa caz, persoanelor prevazute
la alin. (2) pentru a formula intampinare. Dispozitiile art. 201 se aplica in
mod corespunzator. (6) Cand reclamantul si-a modificat cererea de chemare in
judecata, cererea reconventionala
se va depune cel mai tarziu pana la termenul ce se va incuviinta paratului in
acest scop,
dispozitiile alin. (5) fiind aplicabile. (7) Reclamantul nu poate formula
cerere reconventionala la cererea reconventionala a
paratului initial.
0011334903082012
|
[$resource id='37b4c3ea-3d8d-490c-ad2d-a4b22e3ecc87' type='Image' /$]
Disjungerea
cererii
reconventionale
|
Art. 210.
- (1) Cererea reconventionala se judeca odata cu cererea principala. (2) Daca
numai cererea principala este in stare de a fi judecata, instanta poate
dispune
judecarea separata a cererii reconventionale. Cu toate acestea, disjungerea
nu poate fi dispusa
in cazurile anume prevazute de lege sau daca judecarea ambelor cereri se
impune pentru
solutionarea unitara a procesului.
|
CAPITOLUL
II
Judecata
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
|
Scopul
judecarii procesului
|
Art. 211.
- Completul de judecata, constituit potrivit legii, efectueaza activitatea de
cercetare
si dezbaterea fondului procesului, cu respectarea tuturor principiilor si
garantiilor procesuale, in
vederea solutionarii legale si temeinice a acestuia.
|
Locul
judecarii procesului
|
Art. 212.
- Judecarea procesului are loc la sediul instantei, daca prin lege nu se
dispune
altfel.
|
Desfasurarea
procesului
fara prezenta publicului
|
Art. 213.
- (1) In fata primei instante cercetarea procesului se desfasoara in camera
de
consiliu, daca legea nu prevede altfel. (2) De asemenea, in cazurile in care
dezbaterea fondului in sedinta publica ar aduce atingere
moralitatii, ordinii publice, intereselor minorilor, vietii private a partilor
ori intereselor justitiei, dupa
caz, instanta, la cerere sau din oficiu, poate dispune ca aceasta sa se desfasoare
in intregime
sau in parte fara prezenta publicului. (3) In cazurile prevazute la alin. (1)
si (2), au acces in camera de consiliu ori in sala de sedinta
partile, reprezentantii lor, cei care ii asista pe minori, aparatorii partilor,
martorii, expertii,
traducatorii, interpretii, precum si alte persoane carora instanta, pentru
motive temeinice, le
admite sa asiste la proces.
|
Continuitatea
instantei
|
Art. 214.
- (1) Membrii completului care judeca procesul trebuie sa ramana aceiasi in
tot
cursul judecatii. (2) In cazurile in care, pentru motive temeinice, un judecator
este impiedicat sa participe la
solutionarea cauzei, acesta va fi inlocuit in conditiile legii. (3) Daca inlocuirea
prevazuta la alin. (2) a avut loc dupa ce s-a dat cuvantul in fond partilor,
cauza se repune pe rol.
|
Ordinea
judecarii proceselor
|
Art. 215.
- (1) Pentru fiecare sedinta de judecata se va intocmi o lista cu procesele
ce se
dezbat in acea zi, care va fi afisata pe portalul instantei si la usa salii
de sedinta cu cel putin o
ora inainte de inceperea acesteia. Lista va cuprinde si intervalele orare
orientative fixate pentru
strigarea cauzelor. Dispozitiile art. 220 sunt aplicabile. (2) Procesele
declarate urgente, cele ramase in divergenta si cele care au primit termen in
continuare se vor dezbate inaintea celorlalte. (3) Procesele in care partea
sau partile sunt reprezentate ori asistate de avocat, respectiv
consilier juridic se vor dezbate cu prioritate. (4) La cererea partii
interesate, pentru motive temeinice, judecatorul poate schimba ordinea
de pe lista.
|
Atributiile
presedintelui
completului de judecata
|
Art. 216.
- (1) Presedintele completului conduce sedinta de judecata. El deschide,
suspenda
si ridica sedinta. (2) Presedintele da cuvantul mai intai reclamantului, apoi
paratului, precum si celorlalte parti
din proces, in functie de pozitia lor procesuala. Reprezentantul Ministerului
Public va vorbi cel
din urma, in afara de cazul cand a pornit actiunea. Altor persoane sau organe
care participa la
proces li se va da cuvantul in limita drepturilor pe care le au in proces.
(3) In cazul in care este necesar, presedintele poate da cuvantul partilor si
celorlalti
participanti, in aceeasi ordine, de mai multe ori. (4) Presedintele poate sa
limiteze in timp interventia fiecarei parti. In acest caz, el trebuie sa
puna in vedere partii, inainte de a-i da cuvantul, timpul pe care il are la
dispozitie. (5) Judecatorii sau partile pot pune intrebari celorlalti
participanti la proces numai prin
mijlocirea presedintelui, care poate insa incuviinta ca acestia sa puna intrebarile
direct. Ordinea
in care se pun intrebarile se stabileste de catre presedinte.
|
Politia sedintei
de judecata
|
Art. 217.
- (1) Presedintele completului de judecata exercita politia sedintei, putand
lua
masuri pentru pastrarea ordinii si a bunei-cuviinte, precum si a solemnitatii
sedintei de judecata. (2) Daca nu mai este loc in sala de sedinta, presedintele
le poate cere celor care ar veni mai
tarziu sau care depasesc numarul locurilor existente sa paraseasca sala. (3)
Nimeni nu poate fi lasat sa intre cu arme in sala de sedinta, cu exceptia
cazului in care le
poarta in exercitarea serviciului pe care il indeplineste in fata instantei.
(4) Persoanele care iau parte la sedinta sunt obligate sa aiba o purtare si o
tinuta cuviincioase.
0011334903082012
|
[$resource id='2823bec0-b794-473c-ace2-2c66b4c68384' type='Image' /$]
|
(5) Cei
care se adreseaza instantei in sedinta publica trebuie sa stea in picioare, insa
presedintele poate incuviinta, atunci cand apreciaza ca este necesar, exceptii
de la aceasta
indatorire. (6) Presedintele atrage atentia partii sau oricarei alte persoane
care tulbura sedinta ori
nesocoteste masurile luate sa respecte ordinea si buna-cuviinta, iar in caz
de nevoie dispune
indepartarea ei. (7) Pot fi, de asemenea, indepartati din sala minorii,
precum si persoanele care s-ar infatisa
intr-o tinuta necuviincioasa. (8) Daca inainte de inchiderea dezbaterilor una
dintre parti a fost indepartata din sala, aceasta
va fi chemata in sala pentru a i se pune in vedere actele esentiale efectuate
in lipsa ei. Aceste
dispozitii nu se aplica in cazul in care partea indepartata este asistata de
un aparator care a
ramas in sala. (9) Cand cel care tulbura linistea sedintei este insusi aparatorul
partii, presedintele il va chema
la ordine si, daca, din cauza atitudinii lui, continuarea dezbaterilor nu mai
este cu putinta, procesul
se va amana, aplicandu-se amenda judiciara prevazuta la art. 187 alin. (1)
pct. 2, iar cheltuielile
ocazionate de amanare vor fi trecute in sarcina sa, prin incheiere
executorie, dispozitiile art. 191
fiind aplicabile.
|
Infractiuni
de audienta
|
Art. 218.
- (1) Daca in cursul sedintei se savarseste o infractiune, presedintele o
constata
si il identifica pe faptuitor. Procesul-verbal intocmit se trimite
procurorului. (2) Instanta poate, in conditiile legii penale, sa dispuna si
retinerea faptuitorului.
|
Verificari
privind prezentarea
partilor
|
Art. 219.
- (1) Instanta verifica identitatea partilor, iar daca ele sunt reprezentate
ori asistate,
verifica si imputernicirea sau calitatea celor care le reprezinta ori le
asista. (2) In cazul in care partile nu raspund la apel, instanta va verifica
daca procedura de citare a
fost indeplinita si, dupa caz, va proceda, in conditiile legii, la amanarea,
suspendarea ori la
judecarea procesului.
|
Amanarea
cauzei cand nu
este in stare de judecata
|
Art. 220.
- Partile pot cere instantei, la inceputul sedintei, amanarea cauzelor care
nu sunt
in stare de judecata, daca aceste cereri nu provoaca dezbateri. Cand
completul de judecata
este alcatuit din mai multi judecatori, aceasta amanare se poate face si de
un singur judecator.
|
Amanarea
judecatii prin
invoiala partilor
|
Art. 221.
- (1) Amanarea judecatii in temeiul invoielii partilor nu se poate incuviinta
decat o
singura data in cursul procesului. (2) Dupa o asemenea amanare, daca partile
nu staruiesc in judecata, aceasta va fi
suspendata si cauza va fi repusa pe rol numai dupa plata taxelor de timbru,
potrivit legii. (3) Instanta este obligata sa cerceteze daca amanarea ceruta
de parti pentru un motiv anumit
nu tinde la o amanare prin invoiala partilor; este socotita ca atare cererea
de amanare la care
cealalta parte s-ar putea impotrivi.
|
Amanarea
judecatii pentru
lipsa de aparare
|
Art. 222.
- (1) Amanarea judecatii pentru lipsa de aparare poate fi dispusa, la cererea
partii
interesate, numai in mod exceptional, pentru motive temeinice si care nu sunt
imputabile partii
sau reprezentantului ei. (2) Cand instanta refuza amanarea judecatii pentru
acest motiv, va amana, la cererea partii,
pronuntarea in vederea depunerii de concluzii scrise.
|
Judecarea
cauzei in lipsa
partii legal citate
|
Art. 223.
- (1) Lipsa partii legal citate nu poate impiedica judecarea cauzei, daca
legea nu
dispune altfel. (2) Daca la orice termen fixat pentru judecata se infatiseaza
numai una dintre parti, instanta,
dupa ce va cerceta toate lucrarile din dosar si va asculta sustinerile partii
prezente, se va
pronunta pe temeiul dovezilor administrate, examinand si exceptiile si apararile
partii care
lipseste. (3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator si
in cazul in care lipsesc ambele
parti, desi au fost legal citate, daca cel putin una dintre ele a cerut in
scris judecarea cauzei in
lipsa.
|
Discutarea
cererilor si
exceptiilor
|
Art. 224.
- Instanta este obligata, in orice proces, sa puna in discutia partilor toate
cererile,
exceptiile, imprejurarile de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele,
potrivit legii, sau
invocate din oficiu.
|
Folosirea
traducatorului si
interpretului
|
Art. 225.
- (1) Cand una dintre parti sau dintre persoanele care urmeaza sa fie ascultate
nu
cunoaste limba romana, instanta va folosi un traducator autorizat. Daca partile
sunt de acord,
judecatorul sau grefierul poate face oficiul de traducator. In situatia in
care nu poate fi asigurata
prezenta unui traducator autorizat, se vor aplica prevederile art. 150 alin.
(4). (2) In cazul in care una dintre persoanele prevazute la alin. (1) este
muta, surda sau surdo-muta ori, din orice alta cauza, nu se poate exprima,
comunicarea cu ea se va face in scris, iar
daca nu poate citi sau scrie, se va folosi un interpret. (3) Dispozitiile
privitoare la experti se aplica in mod corespunzator si traducatorilor si
interpretilor.
|
Ascultarea
minorilor
|
Art. 226.
- In cazul in care, potrivit legii, urmeaza sa fie ascultat un minor,
ascultarea se va
face in camera de consiliu. Tinand seama de imprejurarile procesului, instanta
hotaraste daca
parintii, tutorele sau alte persoane vor fi de fata la ascultarea minorului.
0011334903082012
|
[$resource id='5b94c8e4-219c-4ab0-8534-fde13c8a5980' type='Image' /$]
Prezenta
personala a partilor in vederea
solutionarii amiabile a litigiului
|
Art. 227.
- (1) In tot cursul procesului, judecatorul va incerca impacarea partilor, dandu-le
indrumarile necesare, potrivit legii. In acest scop, el va solicita infatisarea
personala a partilor,
chiar daca acestea sunt reprezentate. Dispozitiile art. 241 alin. (3) sunt
aplicabile. (2) In litigiile care, potrivit legii, pot face obiectul
procedurii de mediere, judecatorul poate
invita partile sa participe la o sedinta de informare cu privire la
avantajele folosirii acestei
proceduri. Cand considera necesar, tinand seama de circumstantele cauzei,
judecatorul va
recomanda partilor sa recurga la mediere, in vederea solutionarii litigiului
pe cale amiabila, in
orice faza a judecatii. Medierea nu este obligatorie pentru parti. (3) In
cazul in care judecatorul recomanda medierea, partile se vor prezenta la
mediator, in
vederea informarii lor cu privire la avantajele medierii. Dupa informare, partile
decid daca accepta
sau nu solutionarea litigiului prin mediere. Pana la termenul fixat de instanta,
care nu poate fi mai
scurt de 15 zile, partile depun procesul-verbal intocmit de mediator cu
privire la rezultatul sedintei
de informare. (4) Prevederile alin. (3) nu sunt aplicabile in cazul in care partile
au incercat solutionarea
litigiului prin mediere anterior introducerii actiunii. (5) Daca, in conditiile
alin. (1) sau (2), partile se impaca, judecatorul va constata invoiala lor
in cuprinsul hotararii pe care o va da. Dispozitiile art. 440 sunt
aplicabile.
|
Imposibilitatea
si refuzul de a semna
|
Art. 228.
- Cand cel obligat sa semneze un act de procedura nu poate sau refuza sa
semneze, se face mentiunea corespunzatoare in acel act, sub semnatura presedintelui
si a
grefierului.
|
Termen in
cunostinta
|
Art. 229.
- (1) Partea care a depus cererea personal sau prin mandatar si a luat
termenul in
cunostinta, precum si partea care a fost prezenta la un termen de judecata,
personal sau printr-un
reprezentant legal ori conventional, chiar neimputernicit cu dreptul de a
cunoaste termenul, nu
va fi citata in tot cursul judecarii la acea instanta, considerandu-se ca ea
cunoaste termenele de
judecata ulterioare. Aceste dispozitii ii sunt aplicabile si partii careia,
personal ori prin
reprezentant legal sau conventional ori prin functionarul sau persoana insarcinata
cu primirea
corespondentei, i s-a inmanat citatia pentru un termen de judecata, considerandu-se
ca, in acest
caz, ea cunoaste si termenele de judecata ulterioare aceluia pentru care citatia
i-a fost inmanata. (2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplica:
1. in cazul reluarii judecatii, dupa ce a fost suspendata;
2. in cazul cand procesul se repune pe rol;
3. cand partea este chemata la interogatoriu, in afara de cazul in care a
fost prezenta la
incuviintarea lui, cand s-a stabilit si termenul pentru luarea acestuia;
4. cand, pentru motive temeinice, instanta a dispus ca partea sa fie citata
la fiecare termen;
5. in cazul in care instanta de apel sau de recurs fixeaza termen pentru
rejudecarea fondului
procesului dupa anularea hotararii primei instante sau dupa casarea cu retinere.
(3) Militarii incazarmati sunt citati la fiecare termen. (4) Detinutii sunt
citati, de asemenea, la fiecare termen.
|
Preschimbarea
termenului
|
Art. 230.
- Termenul de judecata nu poate fi preschimbat decat pentru motive temeinice,
din
oficiu sau la cererea oricareia dintre parti. Completul de judecata investit
cu judecarea cauzei
hotaraste in camera de consiliu, fara citarea partilor. Partile vor fi citate
de indata pentru noul
termen fixat. Dispozitiile art. 241 alin. (3) sunt aplicabile.
|
Notele de sedinta.
Inregistrarea sedintei
|
Art. 231.
- (1) Grefierul care participa la sedinta este obligat sa ia note in legatura
cu
desfasurarea procesului, care vor fi vizate de catre presedinte. Partile pot
cere citirea notelor si,
daca este cazul, corectarea lor. (2) Instanta va inregistra sedintele de
judecata. Inregistrarea va putea fi ulterior transcrisa la
cererea partii interesate, in conditiile legii. Transcrierile inregistrarilor
vor fi semnate de presedinte
si de grefier si vor avea puterea doveditoare a incheierilor de sedinta.
|
Redactarea
incheierii de
sedinta
|
Art. 232.
- (1) Pe baza notelor de sedinta, iar daca este cazul si a inregistrarilor
efectuate,
grefierul redacteaza incheierea de sedinta. (2) Incheierea se redacteaza de
grefier in cel mult 3 zile de la data sedintei de judecata.
|
Cuprinsul incheierii
de
sedinta
|
Art. 233.
- (1) Pentru fiecare sedinta a instantei se intocmeste o incheiere care va
cuprinde
urmatoarele:
a) denumirea instantei si numarul dosarului;
b) data sedintei de judecata;
c) numele, prenumele si calitatea membrilor completului de judecata, precum si
numele si
prenumele grefierului;
d) numele si prenumele sau, dupa caz, denumirea partilor, numele si prenumele
persoanelor
care le reprezinta sau le asista, ale aparatorilor si celorlalte persoane
chemate la proces, cu
aratarea calitatii lor, precum si daca au fost prezente ori au lipsit;
e) numele, prenumele procurorului si parchetul de care apartine, daca a
participat la sedinta;
f) daca procedura de citare a fost legal indeplinita;
g) obiectul procesului;
0011334903082012
|
[$resource id='8c66a121-74ee-423f-9208-5de149893d33' type='Image' /$]
|
h) probele
care au fost administrate;
i) cererile, declaratiile si prezentarea pe scurt a sustinerilor partilor,
precum si a concluziilor
procurorului, daca acesta a participat la sedinta;
j) solutia data si masurile luate de instanta, cu aratarea motivelor, in fapt
si in drept;
k) calea de atac si termenul de exercitare a acesteia, atunci cand, potrivit
legii, incheierea
poate fi atacata separat;
l) daca judecarea a avut loc in sedinta publica, fara prezenta publicului ori
in camera de
consiliu;
m) semnatura membrilor completului si a grefierului. (2) Incheierea trebuie sa
arate cum s-a desfasurat sedinta, cuprinzand, daca este cazul,
mentiuni despre ceea ce s-a consemnat in procese-verbale separate. (3) In
cazul in care hotararea se pronunta in ziua in care au avut loc dezbaterile,
nu se
intocmeste incheierea de sedinta, mentiunile prevazute la alin. (1) si (2) facandu-se
in partea
introductiva a hotararii.
|
Reguli
aplicabile
|
Art. 234.
- (1) Dispozitiile privitoare la deliberare, opinie separata, precum si orice
alte
dispozitii referitoare la hotararile prin care instanta se dezinvesteste de
judecarea fondului cererii
se aplica in mod corespunzator si incheierilor. (2) In cazul in care incheierile
pronuntate de instanta pe parcursul judecatii sunt supuse
apelului sau, dupa caz, recursului separat de hotararea de fond, dosarul se inainteaza
instantei
superioare in copie certificata de grefa instantei a carei incheiere se ataca.
(3) In cazul in care se declara apel sau, dupa caz, recurs impotriva unei incheieri
cu privire
la care exista o chestiune litigioasa asupra admisibilitatii atacarii pe cale
separata a incheierii,
cererea de exercitare a caii de atac se inainteaza instantei superioare impreuna
cu o copie de
pe incheierea atacata, certificata de grefa instantei. Daca instanta de
control judiciar constata
admisibilitatea caii de atac, va cere instantei care a pronuntat incheierea
atacata sa inainteze
dosarul cauzei, in conditiile alin. (2).
|
Incheieri
preparatorii si
interlocutorii
|
Art. 235.
- Instanta nu este legata de incheierile premergatoare cu caracter
preparatoriu, ci
numai de cele interlocutorii. Sunt incheieri interlocutorii acelea prin care,
fara a se hotari in totul
asupra procesului, se solutioneaza exceptii procesuale, incidente procedurale
ori alte chestiuni
litigioase.
|
Domeniu de
aplicare
|
Art. 236.
- Dispozitiile prezentei sectiuni se aplica atat la cercetarea procesului, cat
si la
dezbaterea in fond a cauzei.
|
SECTIUNEA
a 2-a
Cercetarea procesului SUBSECTIUNEA 1 Dispozitii comune
|
Scopul si
continutul
cercetarii procesului
|
Art. 237.
- (1) In etapa de cercetare a procesului se indeplinesc, in conditiile legii,
acte de
procedura la cererea partilor ori din oficiu, pentru pregatirea dezbaterii in
fond a procesului, daca
este cazul. (2) In vederea realizarii scopului prevazut la alin. (1), instanta:
1. va rezolva exceptiile ce se invoca ori pe care le poate ridica din oficiu;
2. va examina cererile de interventie formulate de parti sau de terte
persoane, in conditiile
legii;
3. va examina fiecare pretentie si aparare in parte, pe baza cererii de
chemare in judecata,
a intampinarii, a raspunsului la intampinare si a explicatiilor partilor, daca
este cazul;
4. va constata care dintre pretentii sunt recunoscute si care sunt
contestate;
5. la cerere, va dispune, in conditiile legii, masuri asiguratorii, masuri
pentru asigurarea
dovezilor ori pentru constatarea unei situatii de fapt, in cazul in care
aceste masuri nu au fost
luate, in tot sau in parte, potrivit art. 203;
6. va lua act de renuntarea reclamantului, de achiesarea paratului sau de
tranzactia partilor;
7. va incuviinta probele solicitate de parti, pe care le gaseste concludente,
precum si pe cele
pe care, din oficiu, le considera necesare pentru judecarea procesului si le
va administra in
conditiile legii;
8. va decide in legatura cu orice alte cereri care se pot formula la primul
termen de judecata
la care partile sunt legal citate;
9. va dispune ca partile sa prezinte dovada efectuarii verificarilor in
registrele de evidenta ori
publicitate prevazute de Codul civil sau de legi speciale;
10. va indeplini orice alt act de procedura necesar solutionarii cauzei,
inclusiv verificari in
registrele prevazute de legi speciale.
|
Estimarea
duratei cercetarii
procesului
|
Art. 238.
- (1) La primul termen de judecata la care partile sunt legal citate, judecatorul,
dupa ascultarea partilor, va estima durata necesara pentru cercetarea
procesului, tinand cont de
0011334903082012
|
[$resource id='17f54f9a-b30d-42b4-aa3b-5a896420bf0b' type='Image' /$]
|
imprejurarile
cauzei, astfel incat procesul sa fie solutionat intr-un termen optim si
previzibil.
Durata astfel estimata va fi consemnata in incheiere. (2) Pentru motive
temeinice, ascultand partile, judecatorul va putea reconsidera durata
prevazuta la alin. (1).
|
Alegerea
procedurii de
administrare a probelor
|
Art. 239.
- Judecatorul, la primul termen de judecata la care partile sunt legal
citate, pune
in vedere acestora, daca sunt reprezentate sau asistate de avocat, ca pot sa
convina ca probele
sa fie administrate de catre avocatii lor, in conditiile art. 366-388.
Dispozitiile art. 238 sunt
aplicabile.
|
Locul
cercetarii procesului
|
Art. 240.
- (1) Cercetarea procesului are loc in fata judecatorului, in camera de
consiliu, cu
citarea partilor. Dispozitiile art. 154 sunt aplicabile. (2) In caile de atac
cercetarea procesului, daca este necesara, se face in sedinta publica.
|
Asigurarea
celeritatii
|
Art. 241.
- (1) Pentru cercetarea procesului, judecatorul fixeaza termene scurte, chiar
de la
o zi la alta. Dispozitiile art. 229 sunt aplicabile. (2) Daca exista motive
temeinice, se pot acorda si termene mai indelungate decat cele
prevazute la alin. (1). (3) Judecatorii vor dispune verificarea efectuarii
procedurilor de citare si comunicare dispuse
pentru fiecare termen. Cand este cazul, instanta va ordona luarea masurilor
de refacere a acestor
proceduri. In afara de aceste masuri, instanta va putea dispune ca incunostintarea
partilor sa se
faca si telefonic, telegrafic, prin fax, posta electronica sau prin orice alt
mijloc de comunicare ce
asigura, dupa caz, transmiterea textului actului supus comunicarii ori instiintarea
pentru
prezentarea la termen, precum si confirmarea primirii actului, respectiv a instiintarii,
daca partile
au indicat instantei datele corespunzatoare in acest scop. Daca incunostintarea
s-a facut telefonic,
grefierul va intocmi un referat in care va arata modalitatea de incunostintare
si obiectul acesteia. (4) Judecatorul poate stabili pentru parti, precum si
pentru alti participanti in proces indatoriri
in ceea ce priveste prezentarea dovezilor cu inscrisuri, relatii scrise, raspunsul
scris la
interogatoriul comunicat potrivit art. 355, asistarea si concursul la
efectuarea in termen a
expertizelor, precum si orice alte demersuri necesare solutionarii cauzei.
(5) Cand este necesar pentru indeplinirea indatoririlor prevazute la alin.
(4), partile, expertii,
traducatorii, interpretii, martorii si orice alti participanti in proces pot
fi incunostintati potrivit alin. (3).
|
Suspendarea
judecatii
cauzei
|
Art. 242.
- (1) Cand constata ca desfasurarea normala a procesului este impiedicata din
vina reclamantului, prin neindeplinirea obligatiilor stabilite in cursul
judecatii, potrivit legii,
judecatorul poate suspenda judecata, aratand in incheiere care anume obligatii
nu au fost
respectate. Dispozitiile art. 189 sunt aplicabile. (2) La cererea partii,
judecata va fi reluata daca obligatiile la care se refera alin. (1) au fost
indeplinite si, potrivit legii, aceasta poate continua.
|
Imprejurari
care pun capat
procesului
|
Art. 243.
- In cazul in care, in cursul cercetarii procesului, reclamantul renunta la
judecarea
cererii de chemare in judecata ori la dreptul pretins, intervine invoiala partilor
sau sunt admise
cereri ori exceptii care pun capat in intregime procesului, fara a mai fi
necesara dezbaterea
asupra fondului in camera de consiliu sau in sedinta publica, judecatorul se
va pronunta asupra
cauzei prin hotarare.
|
Terminarea
cercetarii
procesului
|
Art. 244.
- (1) Cand judecatorul se socoteste lamurit, prin incheiere, declara
cercetarea
procesului incheiata si fixeaza termen pentru dezbaterea fondului in sedinta
publica. (2) Pentru dezbaterea fondului, judecatorul pune in vedere partilor
sa redacteze note privind
sustinerile lor si sa le depuna la dosar cu cel putin 5 zile inainte de
termenul stabilit potrivit
alin. (1), fara a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii
orale. (3) Partile pot fi de acord ca dezbaterea fondului sa urmeze in camera
de consiliu, in aceeasi
zi sau la un alt termen. (4) Cererea de judecata in lipsa presupune ca partea
care a formulat-o a fost de acord si ca
dezbaterea fondului sa aiba loc in camera de consiliu, in afara de cazul in
care partea a solicitat
expres ca aceasta sa aiba loc in sedinta publica.
|
SUBSECTIUNEA
a 2-a Exceptiile procesuale
|
Notiune
|
Art. 245.
- Exceptia procesuala este mijlocul prin care, in conditiile legii, partea
interesata,
procurorul sau instanta invoca, fara sa puna in discutie fondul dreptului,
neregularitati
procedurale privitoare la compunerea completului sau constituirea instantei,
competenta instantei
ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la dreptul la actiune
urmarind, dupa caz,
declinarea competentei, amanarea judecatii, refacerea unor acte ori anularea,
respingerea sau
perimarea cererii.
|
Exceptii
absolute si relative
|
Art. 246.
- (1) Exceptiile absolute sunt cele prin care se invoca incalcarea unor norme
de
ordine publica. (2) Exceptiile relative sunt cele prin care se invoca incalcarea
unor norme care ocrotesc cu
precadere interesele partilor.
0011334903082012
|
[$resource id='5184a8fc-c160-4738-92d5-df209766fbc3' type='Image' /$]
Invocare
|
Art. 247.
- (1) Exceptiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanta in orice
stare a
procesului, daca prin lege nu se prevede altfel. Ele pot fi ridicate inaintea
instantei de recurs numai
daca, pentru solutionare, nu este necesara administrarea altor dovezi in
afara inscrisurilor noi. (2) Exceptiile relative pot fi invocate de partea
care justifica un interes, cel mai tarziu la primul
termen de judecata dupa savarsirea neregularitatii procedurale, in etapa
cercetarii procesului si
inainte de a se pune concluzii in fond. (3) Cu toate acestea, partile sunt
obligate sa invoce toate mijloacele de aparare si toate
exceptiile procesuale de indata ce le sunt cunoscute. In caz contrar, ele vor
raspunde pentru
pagubele pricinuite partii adverse, dispozitiile art. 189-191 fiind
aplicabile.
|
Procedura
de solutionare
|
Art. 248.
- (1) Instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de procedura,
precum si
asupra celor de fond care fac inutila, in tot sau in parte, administrarea de
probe ori, dupa caz,
cercetarea in fond a cauzei. (2) In cazul in care s-au invocat simultan mai
multe exceptii, instanta va determina ordinea
de solutionare in functie de efectele pe care acestea le produc. (3) Daca
instanta nu se poate pronunta de indata asupra exceptiei invocate, va amana
judecata si va stabili un termen scurt in vederea solutionarii exceptiei. (4)
Exceptiile vor putea fi unite cu administrarea probelor, respectiv cu fondul
cauzei numai
daca pentru judecarea lor este necesar sa se administreze aceleasi dovezi ca si
pentru
finalizarea etapei cercetarii procesului sau, dupa caz, pentru solutionarea
fondului. (5) Incheierea prin care s-a respins exceptia, precum si cea prin
care, dupa admiterea
exceptiei, instanta a ramas in continuare investita pot fi atacate numai odata
cu fondul, daca
legea nu dispune altfel.
|
SUBSECTIUNEA
a 3-a
Probele § 1. Dispozitii generale
|
Sarcina
probei
|
Art. 249.
- Cel care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in
afara
de cazurile anume prevazute de lege.
|
Obiectul
probei si mijloacele
de proba
|
Art. 250.
- Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin inscrisuri,
martori,
prezumtii, marturisirea uneia dintre parti, facuta din proprie initiativa sau
obtinuta la interogatoriu,
prin expertiza, prin mijloacele materiale de proba, prin cercetarea la fata
locului sau prin orice alte
mijloace prevazute de lege.
|
Lipsa indatoririi
de a proba
|
Art. 251.
- Nimeni nu este tinut de a proba ceea ce instanta este tinuta sa ia cunostinta
din
oficiu.
|
Obligativitatea
cunoasterii
din oficiu
|
Art. 252.
- (1) Instanta de judecata trebuie sa ia cunostinta din oficiu de dreptul in
vigoare
in Romania. (2) Textele care nu sunt publicate in Monitorul Oficial al Romaniei
sau intr-o alta modalitate
anume prevazuta de lege, conventiile, tratatele si acordurile internationale
aplicabile in Romania,
care nu sunt integrate intr-un text de lege, precum si dreptul international
cutumiar trebuie
dovedite de partea interesata. (3) Dispozitiile normative cuprinse in
documente clasificate pot fi dovedite si consultate numai
in conditiile prevazute de lege.
|
Posibilitatea
cunoasterii din
oficiu
|
Art. 253.
- Instanta de judecata poate lua cunostinta din oficiu de dreptul unui stat
strain, cu
conditia ca acesta sa fie invocat. Proba legii straine se face conform
dispozitiilor Codului civil
referitoare la continutul legii straine.
|
Propunerea
probelor. Rolul
instantei
|
Art. 254.
- (1) Probele se propun, sub sanctiunea decaderii, de catre reclamant prin
cererea
de chemare in judecata, iar de catre parat prin intampinare, daca legea nu
dispune altfel. Ele pot
fi propuse si oral, in cazurile anume prevazute de lege. (2) Dovezile care nu
au fost propuse in conditiile alin. (1) nu vor mai putea fi cerute si
incuviintate in cursul procesului, in afara de cazurile in care:
1. necesitatea probei rezulta din modificarea cererii;
2. nevoia administrarii probei reiese din cercetarea judecatoreasca si partea
nu o putea
prevedea;
3. partea invedereaza instantei ca, din motive temeinic justificate, nu a
putut propune in
termen probele cerute;
4. administrarea probei nu duce la amanarea judecatii;
5. exista acordul expres al tuturor partilor. (3) In cazurile prevazute la
alin. (2), partea adversa are dreptul la proba contrara numai
asupra aceluiasi aspect pentru care s-a incuviintat proba invocata. (4) In
cazul amanarii, pentru motivele prevazute la alin. (2), partea este obligata,
sub
sanctiunea decaderii din dreptul de a administra proba incuviintata:
a) sa depuna lista martorilor in termen de 5 zile de la incuviintarea probei,
cand se cere proba
cu martori;
0011334903082012
|
[$resource id='916f9afd-e35e-40c5-bca8-9e192b79f061' type='Image' /$]
|
b) sa
depuna copii certificate de pe inscrisurile invocate cu cel putin 5 zile inainte
de termenul
fixat pentru judecata, daca s-a incuviintat proba cu inscrisuri;
c) sa depuna interogatoriul in termen de 5 zile de la incuviintarea acestei
probe, in cazurile
in care interogatoriul trebuie comunicat, potrivit legii;
d) sa depuna dovada platii cheltuielilor necesare efectuarii expertizei, in
termen de 5 zile de
la numirea expertului sau in termenul stabilit de instanta potrivit dispozitiilor
art. 331 alin. (2),
daca s-a incuviintat proba expertizei. (5) Daca probele propuse nu sunt indestulatoare
pentru lamurirea in intregime a procesului,
instanta va dispune ca partile sa completeze probele. De asemenea, judecatorul
poate, din oficiu,
sa puna in discutia partilor necesitatea administrarii altor probe, pe care
le poate ordona chiar
daca partile se impotrivesc. (6) Cu toate acestea, partile nu pot invoca in caile
de atac omisiunea instantei de a ordona
din oficiu probe pe care ele nu le-au propus si administrat in conditiile
legii.
|
Admisibilitatea
probelor
|
Art. 255.
- (1) Probele trebuie sa fie admisibile potrivit legii si sa duca la solutionarea
procesului. (2) Daca un anumit fapt este de notorietate publica ori
necontestat, instanta va putea decide,
tinand seama de circumstantele cauzei, ca nu mai este necesara dovedirea lui.
(3) Uzantele, regulile deontologice si practicile statornicite intre parti
trebuie probate, in
conditiile legii, de catre cel care le invoca. Regulamentele si reglementarile
locale trebuie
dovedite de catre cel care le invoca numai la cererea instantei. (4) La
cererea instantei, autoritatile competente sunt obligate sa ii comunice, in
termenul
stabilit, toate informatiile, inscrisurile ori reglementarile solicitate.
|
Conventii
asupra probelor
|
Art. 256.
- Conventiile asupra admisibilitatii, obiectului sau sarcinii probelor sunt
valabile, cu
exceptia celor care privesc drepturi de care partile nu pot dispune, a celor
care fac imposibila ori
dificila dovada actelor sau faptelor juridice ori, dupa caz, contravin
ordinii publice sau bunelor
moravuri.
|
Renuntarea
la proba
|
Art. 257.
- (1) Cand o parte renunta la probele propuse, cealalta parte poate sa si le
insuseasca. (2) Instanta poate dispune administrarea din oficiu a probei la
care s-a renuntat.
|
Incuviintarea
probelor
|
Art. 258.
- (1) Probele se pot incuviinta numai daca sunt intrunite cerintele prevazute
la
art. 255, in afara de cazul cand ar exista pericolul ca ele sa se piarda prin
intarziere. (2) Incheierea prin care se incuviinteaza probele va arata
faptele ce vor trebui dovedite,
mijloacele de proba incuviintate, precum si obligatiile ce revin partilor in
legatura cu administrarea
acestora. (3) Instanta va putea limita numarul martorilor propusi.
|
Revenirea
asupra probelor
incuviintate
|
Art. 259.
- Instanta poate reveni asupra unor probe incuviintate daca, dupa
administrarea
altor probe, apreciaza ca administrarea vreuneia nu mai este necesara. Instanta
este insa
obligata sa puna aceasta imprejurare in discutia partilor.
|
Administrarea
probelor
|
Art. 260.
- (1) Administrarea probelor se va face in ordinea stabilita de instanta. (2)
Probele se vor administra, cand este posibil, chiar in sedinta in care au
fost incuviintate.
Pentru administrarea celorlalte probe se va fixa termen, luandu-se totodata masurile
ce se impun
pentru prezentarea martorilor, efectuarea expertizelor, aducerea inscrisurilor
si a oricaror alte
mijloace de proba. (3) Probele vor fi administrate inainte de inceperea
dezbaterilor asupra fondului, daca legea
nu prevede altfel. (4) Dovada si dovada contrara vor fi administrate, atunci
cand este posibil, in aceeasi sedinta. (5) Daca s-a dispus o cercetare la fata
locului, aceasta se va efectua, cand este cazul, mai
inainte de administrarea celorlalte probe. (6) Cand proba cu martori a fost incuviintata
in conditiile prevazute la art. 254 alin. (2), dovada
contrara va fi ceruta, sub sanctiunea decaderii, in aceeasi sedinta, daca amandoua
partile sunt
de fata. (7) Partea care a lipsit la incuviintarea dovezii este obligata sa
ceara proba contrara la sedinta
urmatoare, iar in caz de impiedicare, la primul termen cand se infatiseaza.
|
Locul
administrarii probelor
|
Art. 261.
- (1) Administrarea probelor se face in fata instantei de judecata sesizate, in
camera de consiliu, daca legea nu dispune altfel. (2) Daca, din motive
obiective, administrarea probelor nu se poate face decat in afara
localitatii de resedinta a instantei, aceasta se va putea efectua prin
comisie rogatorie, de catre
o instanta de acelasi grad sau chiar mai mica in grad, daca in acea
localitate nu exista o instanta
de acelasi grad. In cazul in care felul dovezii ingaduie si partile se invoiesc,
instanta care
administreaza proba poate fi scutita de citarea partilor. (3) Cand instanta
care a primit comisia rogatorie constata ca administrarea probei urmeaza
a se face in circumscriptia altei instante, va inainta, pe cale administrativa,
cererea de comisie
rogatorie instantei competente, comunicand aceasta instantei de la care a
primit insarcinarea.
0011334903082012
|
[$resource id='7a529252-1e24-4d54-9faf-e76bfa16fa26' type='Image' /$]
|
(4) Instanta
insarcinata prin comisie rogatorie va proceda la administrarea probelor in
prezenta partilor sau, chiar in lipsa, daca au fost legal citate, avand
aceleasi atributii ca si instanta
sesizata, in ceea ce priveste procedura de urmat. (5) Dupa ce s-a efectuat
administrarea probelor prin comisie rogatorie, instanta sesizata,
daca este cazul, va fixa, din oficiu, termen pentru continuarea cercetarii
procesului sau, dupa caz,
pentru dezbaterea fondului.
|
Cheltuielile
necesare
administrarii probelor
|
Art. 262.
- (1) Cand administrarea probei incuviintate necesita cheltuieli, instanta va
pune
in vedere partii care a cerut-o sa depuna la grefa, de indata sau in termenul
fixat de instanta,
dovada achitarii sumei stabilite pentru acoperirea lor. (2) In cazurile in
care proba a fost dispusa din oficiu sau la cererea procurorului in procesul
pornit de acesta in conditiile prevazute la art. 92 alin. (1), instanta va
stabili, prin incheiere,
cheltuielile de administrare a probei si partea care trebuie sa le plateasca,
putandu-le pune si in
sarcina ambelor parti. (3) Nedepunerea sumei prevazute la alin. (1) in
termenul fixat atrage decaderea partii din
dreptul de a administra dovada incuviintata in fata acelei instante. (4)
Depunerea sumei prevazute la alin. (1) se va putea insa face si dupa implinirea
termenului, daca prin aceasta nu se amana judecata. (5) Dispozitiile alin.
(1)-(4) se aplica si in cazul in care administrarea probei se face prin
comisie rogatorie.
|
Situatia partii
decazute
|
Art. 263.
- Partea decazuta din dreptul de a administra o proba va putea totusi sa se
apere,
discutand in fapt si in drept temeinicia sustinerilor si a dovezilor partii
potrivnice.
|
Aprecierea
probelor
|
Art. 264.
- (1) Instanta va examina probele administrate, pe fiecare in parte si pe
toate in
ansamblul lor. (2) In vederea stabilirii existentei sau inexistentei faptelor
pentru a caror dovedire probele au
fost incuviintate, judecatorul le apreciaza in mod liber, potrivit
convingerii sale, in afara de cazul
cand legea stabileste puterea lor doveditoare.
|
§ 2.
Dovada cu inscrisuri
I. Dispozitii generale
|
Notiune
|
Art. 265.
- Inscrisul este orice scriere sau alta consemnare care cuprinde date despre
un act
sau fapt juridic, indiferent de suportul ei material ori de modalitatea de
conservare si stocare.
|
Inscrisurile
pe suport
informatic
|
Art. 266.
- Inscrisul pe suport informatic este admis ca proba in aceleasi conditii ca inscrisul
pe suport hartie, daca indeplineste conditiile prevazute de lege.
|
Inscrisurile
in forma
electronica
|
Art. 267.
- Inscrisurile facute in forma electronica sunt supuse dispozitiilor legii
speciale.
|
Rolul semnaturii
|
Art. 268.
- (1) Semnatura unui inscris face deplina credinta, pana la proba contrara,
despre
existenta consimtamantului partii care l-a semnat cu privire la continutul
acestuia. Daca
semnatura apartine unui functionar public, ea confera autenticitate acelui inscris,
in conditiile
legii. (2) Cand semnatura este electronica, aceasta nu este valabila decat
daca este reprodusa in
conditiile prevazute de lege.
|
II. Inscrisul
autentic
|
Notiune
|
Art. 269.
- (1) Inscrisul autentic este inscrisul intocmit sau, dupa caz, primit si
autentificat de
o autoritate publica, de notarul public sau de catre o alta persoana investita
de stat cu autoritate
publica, in forma si conditiile stabilite de lege. Autenticitatea inscrisului
se refera la stabilirea
identitatii partilor, exprimarea consimtamantului acestora cu privire la continut,
semnatura
acestora si data inscrisului. (2) Este, de asemenea, autentic orice alt inscris
emis de catre o autoritate publica si caruia
legea ii confera acest caracter.
|
Putere
doveditoare
|
Art. 270.
- (1) Inscrisul autentic face deplina dovada, fata de orice persoana, pana la
declararea sa ca fals, cu privire la constatarile facute personal de catre
cel care a autentificat
inscrisul, in conditiile legii. (2) Declaratiile partilor cuprinse in inscrisul
autentic fac dovada, pana la proba contrara, atat
intre parti, cat si fata de oricare alte persoane. (3) Dispozitiile alin. (2)
sunt aplicabile si in cazul mentiunilor din inscris care sunt in directa
legatura cu raportul juridic al partilor, fara a constitui obiectul principal
al actului. Celelalte
mentiuni constituie, intre parti, un inceput de dovada scrisa.
|
Nulitatea si
conversiunea
inscrisului autentic
|
Art. 271.
- (1) Inscrisul autentic intocmit fara respectarea formelor prevazute pentru
incheierea sa valabila ori de o persoana incompatibila, necompetenta sau cu depasirea
competentei este lovit de nulitate absoluta, daca legea nu dispune altfel.
0011334903082012
|
[$resource id='f9eaf5b6-456c-492f-a9cc-1712989ea164' type='Image' /$]
|
(2) Inscrisul
prevazut la alin. (1) face insa deplina dovada ca inscris sub semnatura
privata,
daca este semnat de parti, iar daca nu este semnat, constituie, intre
acestea, doar un inceput
de dovada scrisa.
|
III. Inscrisul
sub semnatura privata
|
Notiune
|
Art. 272.
- Inscrisul sub semnatura privata este acela care poarta semnatura partilor,
indiferent de suportul sau material. El nu este supus niciunei alte formalitati,
in afara exceptiilor
anume prevazute de lege.
|
Putere
doveditoare
|
Art. 273.
- (1) Inscrisul sub semnatura privata, recunoscut de cel caruia ii este opus
sau,
dupa caz, socotit de lege ca recunoscut, face dovada intre parti pana la
proba contrara. (2) Mentiunile din inscris care sunt in directa legatura cu
raportul juridic al partilor fac, de
asemenea, dovada pana la proba contrara, iar celelalte mentiuni, straine de
cuprinsul acestui
raport, pot servi doar ca inceput de dovada scrisa.
|
Pluralitatea
de exemplare
|
Art. 274.
- (1) Inscrisul sub semnatura privata, care constata un contract
sinalagmatic, are
putere doveditoare numai daca a fost facut in atatea exemplare originale cate
parti cu interese
contrare sunt. (2) Un singur exemplar original este suficient pentru toate
persoanele avand acelasi interes. (3) Fiecare exemplar original trebuie sa
faca mentiune despre numarul originalelor ce au fost
facute. Lipsa acestei mentiuni nu poate fi opusa insa de cel care a executat,
in ceea ce il priveste,
obligatia constatata in acel inscris. (4) Pluralitatea exemplarelor originale
nu este ceruta cand partile, de comun acord, au depus
singurul original la un tert ales de ele.
|
Formalitatea
„bun si
aprobat”
|
Art. 275.
- (1) Inscrisul sub semnatura privata, prin care o singura parte se obliga catre
o alta
sa-i plateasca o suma de bani sau o cantitate de bunuri fungibile, trebuie sa
fie in intregime scris
cu mana celui care il subscrie sau cel putin ca, in afara de semnatura, sa
fie scris cu mana sa
„bun si aprobat pentru...”, cu aratarea in litere a sumei sau a cantitatii
datorate. (2) Cand suma aratata in cuprinsul inscrisului este diferita de cea
aratata in formula „bun si
aprobat”, se prezuma ca obligatia nu exista decat pentru suma cea mai mica,
chiar daca inscrisul
si formula „bun si aprobat” sunt scrise in intregime cu mana sa de cel
obligat, afara numai daca
se dovedeste in care parte este greseala sau daca prin lege se prevede
altfel.
|
Sanctiunea
nerespectarii
formalitatilor speciale
|
Art. 276.
- Inscrisurile sub semnatura privata pentru care nu s-au indeplinit cerintele
prevazute la art. 274 si 275 vor putea fi socotite ca inceput de dovada scrisa.
|
Inscrisurile
intocmite de
profesionisti
|
Art. 277.
- (1) Dispozitiile art. 274 si 275 nu se aplica in raporturile dintre
profesionisti. (2) Inscrisul nesemnat, dar utilizat in mod obisnuit in exercitiul
activitatii unei intreprinderi
pentru a constata un act juridic, face dovada cuprinsului sau, cu exceptia
cazului in care legea
impune forma scrisa pentru insasi dovedirea actului juridic. (3) Inscrisul
sub semnatura privata intocmit in exercitiul activitatii unei intreprinderi
este
prezumat a fi fost facut la data consemnata in cuprinsul sau. In acest caz,
data inscrisului sub
semnatura privata poate fi combatuta cu orice mijloc de proba. (4) Daca inscrisul
prevazut la alin. (3) nu contine nicio data, aceasta poate fi stabilita in
raporturile dintre parti cu orice mijloc de proba.
|
Data certa
a inscrisului sub
semnatura privata
|
Art. 278.
- (1) Data inscrisurilor sub semnatura privata este opozabila altor persoane
decat
celor care le-au intocmit, numai din ziua in care a devenit certa, prin una
dintre modalitatile
prevazute de lege, respectiv:
1. din ziua in care au fost prezentate spre a se conferi data certa de catre
notarul public,
executorul judecatoresc sau alt functionar competent in aceasta privinta;
2. din ziua cand au fost infatisate la o autoritate sau institutie publica, facandu-se
despre
aceasta mentiune pe inscrisuri;
3. din ziua cand au fost inregistrate intr-un registru sau alt document
public;
4. din ziua mortii ori din ziua cand a survenit neputinta fizica de a scrie a
celui care l-a intocmit
sau a unuia dintre cei care l-au subscris, dupa caz;
5. din ziua in care cuprinsul lor este reprodus, chiar si pe scurt, in inscrisuri
autentice intocmite
in conditiile art. 269, precum incheieri, procese-verbale pentru punerea de
sigilii sau pentru
facere de inventar;
6. din ziua in care s-a petrecut un alt fapt de aceeasi natura care dovedeste
in chip
neindoielnic anterioritatea inscrisului. (2) Sub rezerva unor dispozitii
legale contrare, instanta, tinand seama de imprejurari, poate
sa inlature aplicarea, in tot sau in parte, a dispozitiilor alin. (1) in
privinta chitantelor liberatorii.
|
Registrele
si hartiile
domestice
|
Art. 279.
- Registrele si hartiile domestice nu fac dovada pentru cel care le-a scris.
Ele fac
dovada impotriva lui:
1. in toate cazurile in care atesta neindoielnic o plata primita;
0011334903082012
|
[$resource id='14bf5243-fa8d-49d2-b202-085fe920659d' type='Image' /$]
|
2. cand
cuprind mentiunea expresa ca insemnarea a fost facuta in folosul celui aratat
drept
creditor, pentru a tine loc de titlu.
|
Registrele
profesionistilor
|
Art. 280.
- (1) Registrele profesionistilor, intocmite si tinute cu respectarea dispozitiilor
legale,
pot face intre acestia deplina dovada in justitie, pentru faptele si
chestiunile legate de activitatea
lor profesionala. (2) Registrele prevazute la alin. (1), chiar netinute cu
respectarea dispozitiilor legale, fac
dovada contra celor care le-au tinut. Cu toate acestea, partea care se
prevaleaza de ele nu
poate scinda continutul lor. (3) In toate cazurile, instanta este in drept a
aprecia daca se poate atribui continutului
registrelor unui profesionist o alta putere doveditoare, daca trebuie sa se
renunte la aceasta
proba in cazul in care registrele partilor nu concorda sau daca trebuie sa
atribuie o credibilitate
mai mare registrelor uneia dintre parti.
|
Mentiunile
facute de creditor
|
Art. 281.
- Orice mentiune facuta de creditor in josul, pe marginea sau pe dosul unui
titlu care
a ramas neintrerupt in posesia sa face dovada, cu toate ca nu este nici
semnata, nici datata de
el, cand tinde a stabili liberatiunea debitorului. Aceeasi putere doveditoare
o are mentiunea facuta
de creditor in josul, pe marginea sau pe dosul duplicatului unui inscris sau
al unei chitante, daca
duplicatul sau chitanta este in mainile debitorului.
|
IV. Inscrisurile
pe suport informatic
|
Notiune
|
Art. 282.
- (1) Cand datele unui act juridic sunt redate pe un suport informatic,
documentul
care reproduce aceste date constituie instrumentul probator al actului, daca
este inteligibil si
prezinta garantii suficient de serioase pentru a face deplina credinta in
privinta continutului
acestuia si a identitatii persoanei de la care acesta emana. (2) Pentru a
aprecia calitatea documentului, instanta trebuie sa tina seama de circumstantele
in care datele au fost inscrise si de documentul care le-a reprodus.
|
Prezumtia
de validitate a inscrierii
|
Art. 283.
- Inscrierea datelor unui act juridic pe suport informatic este prezumata a
prezenta
garantii suficient de serioase pentru a face deplina credinta in cazul in
care ea este facuta in mod
sistematic si fara lacune si cand datele inscrise sunt protejate contra alterarilor
si contrafacerilor,
astfel incat integritatea documentului este deplin asigurata. O astfel de
prezumtie exista si in
favoarea tertilor din simplul fapt ca inscrierea este efectuata de catre un
profesionist.
|
Puterea
doveditoare
|
Art. 284.
- (1) Daca prin lege nu se prevede altfel, documentul care reproduce datele
unui
act, inscrise pe un suport informatic, face deplina dovada intre parti, pana
la proba contrara. (2) Daca suportul sau tehnologia utilizata pentru
redactare nu garanteaza integritatea
documentului, acesta poate servi, dupa circumstante, ca mijloc material de
proba sau ca inceput
de dovada scrisa.
|
V.
Duplicatele si copiile de pe inscrisurile autentice sau sub semnatura privata
|
Regimul
duplicatelor
|
Art. 285.
- Duplicatele de pe inscrisurile notariale sau alte inscrisuri autentice,
eliberate in
conditiile prevazute de lege, inlocuiesc originalul si au aceeasi putere
doveditoare ca si acesta.
|
Regimul
copiilor
|
Art. 286.
- (1) Copia, chiar legalizata, de pe orice inscris autentic sau sub semnatura
privata
nu poate face dovada decat despre ceea ce este cuprins in inscrisul original.
(2) Partile pot sa ceara confruntarea copiei cu originalul, prezentarea
acestuia din urma
putand fi intotdeauna ordonata de instanta, in conditiile prevazute la art.
292 alin. (2). (3) Daca este imposibil sa fie prezentat originalul sau
duplicatul inscrisului autentic ori
originalul inscrisului sub semnatura privata, copia legalizata de pe acestea
constituie un inceput
de dovada scrisa. (4) Copiile de pe copii nu au nicio putere doveditoare. (5)
Extrasele sau copiile partiale fac dovada ca si copiile integrale sau copiile
asimilate
acestora, insa numai pentru partea din inscrisul original pe care o reproduc;
in cazul in care
sunt contestate, iar originalul este imposibil sa fie prezentat, instanta are
dreptul sa aprecieze,
in limitele prevazute la alin. (3) si (4), in ce masura partea din original,
reprodusa in extras, poate
fi socotita ca avand putere doveditoare, independent de partile din original
care nu au fost
reproduse.
|
Copiile facute
pe microfilme
sau pe suporturi informatice
|
Art. 287.
- Datele din inscrisurile autentice sau sub semnatura privata redate pe
microfilme
si alte suporturi accesibile de prelucrare electronica a datelor, facute cu
respectarea dispozitiilor
legale, au aceeasi putere doveditoare ca si inscrisurile in baza carora au
fost redate.
|
VI. Inscrisurile
recognitive sau reinnoitoare
|
Putere
doveditoare
|
Art. 288.
- Inscrisul de recunoastere sau de reinnoire a unei datorii preexistente face
dovada
impotriva debitorului, mostenitorilor sau succesorilor sai in drepturi, daca
acestia nu dovedesc,
prin aducerea documentului originar, ca recunoasterea este eronata sau
inexacta.
0011334903082012
|
[$resource id='993450c9-09c1-42c3-9096-f4b6c3aa391f' type='Image' /$]
VII.
Regimul altor inscrisuri
|
Alte
categorii de inscrisuri
|
Art. 289.
- (1) Contractele incheiate pe formulare tipizate sau standardizate ori incorporand
conditii generale tip, dupa caz, sunt considerate inscrisuri sub semnatura
privata, daca legea nu
prevede altfel. (2) Daca legea nu dispune altfel, biletele, tichetele si alte
asemenea documente, utilizate cu
ocazia incheierii unor acte juridice sau care incorporeaza dreptul la anumite
prestatii, au forta
probanta a inscrisurilor sub semnatura privata, chiar daca nu sunt semnate.
(3) Telexul, precum si telegrama ale caror originale, depuse la oficiul postal,
au fost semnate
de expeditor, fac aceeasi dovada ca si inscrisul sub semnatura privata.
|
Anexele
|
Art. 290.
- Planurile, schitele, hartiile, fotografiile si orice alte documente anexate
au aceeasi
putere doveditoare ca si inscrisurile la care sunt alaturate, daca au legatura
directa cu inscrisul
si poarta semnatura, dupa caz, a partii sau a persoanei competente care a intocmit
inscrisul.
|
Modificarile
inscrisului
|
Art. 291.
- Stersaturile, radierile, corecturile si orice alte modificari, mentiuni sau
adaugiri,
facute intr-un inscris, nu vor fi luate in considerare decat daca au fost
constatate sub semnatura
de cel competent sa il intocmeasca sau de partea de la care emana inscrisul,
dupa caz.
|
VIII.
Administrarea probei cu inscrisuri
|
Depunerea inscrisurilor
|
Art. 292.
- (1) Daca prin lege nu se dispune altfel, fiecare parte are dreptul sa depuna
inscrisurile de care intelege sa se foloseasca, in copie certificata pentru
conformitate. (2) Daca inscrisul este depus in copie, partea care l-a depus
este obligata sa aiba asupra sa
originalul si, la cerere, sa il prezinte instantei, sub sanctiunea de a nu se
tine seama de inscris. (3) Daca partea adversa nu poate sa isi dea seama de
exactitatea copiei fata cu originalul
infatisat in sedinta, judecatorul va putea acorda un termen scurt, obligand
partea sa depuna
originalul in pastrarea grefei. (4) Inscrisurile depuse in original nu vor
putea fi retrase decat dupa ce se vor lasa copii
legalizate de grefierul instantei unde au fost depuse. (5) Inscrisurile intocmite
in alta limba decat cea folosita in fata instantei trebuie insotite de
traduceri legalizate. (6) Inscrisurile depuse in copie la dosar nu pot fi
retrase de parti.
|
Obligatia
partii adverse de a prezenta inscrisul
|
Art. 293.
- (1) Cand partea invedereaza ca partea adversa detine un inscris probatoriu,
referitor la proces, instanta poate ordona infatisarea lui. (2) Cererea de infatisare
va fi admisa, daca inscrisul este comun partilor din proces, daca
insasi partea adversa s-a referit in proces la acest inscris sau daca, dupa
lege, ea este obligata
sa infatiseze inscrisul.
|
Cazuri de
respingere a cererii de prezentare a inscrisului
|
Art. 294.
- (1) Judecatorul va respinge motivat cererea de depunere la dosar a inscrisului,
in intregime sau in parte, cand:
1. continutul inscrisului se refera la chestiuni strict personale privind
demnitatea sau viata
privata a unei persoane;
2. depunerea inscrisului ar incalca indatorirea legala de pastrare a
secretului;
3. depunerea inscrisului ar atrage urmarirea penala a partii, a sotului sau a
unei rude ori afin
pana la gradul al treilea inclusiv. (2) Daca legea nu dispune altfel, incidenta
vreunuia dintre cazurile de mai sus va fi verificata
de judecator, prin cercetarea continutului inscrisului. In incheierea de sedinta
se va face o
mentiune corespunzatoare.
|
Refuzul de
a prezenta
inscrisul
|
Art. 295.
- Daca partea refuza sa raspunda la interogatoriul ce s-a propus in dovedirea
detinerii sau existentei inscrisului, daca reiese din dovezile administrate ca
a ascuns inscrisul ori
l-a distrus sau daca, dupa ce s-a dovedit detinerea inscrisului, nu se
conformeaza ordinului dat
de instanta de a-l infatisa, instanta va putea socoti ca dovedite afirmatiile
facute cu privire la
continutul acelui inscris de partea care a cerut infatisarea.
|
Cercetarea
inscrisului prin
judecatorul delegat
|
Art. 296.
- (1) Cand un inscris, necesar dezlegarii procesului, se gaseste la una
dintre parti
si nu poate fi prezentat fiindca aducerea ar fi prea costisitoare sau cand inscrisurile
sunt prea
voluminoase ori numeroase, se va putea delega un judecator in prezenta caruia
partile vor
cerceta inscrisurile la locul unde se gasesc. (2) Prin exceptie de la dispozitiile
alin. (1), instanta, tinand seama de imprejurari, poate sa
ceara doar prezentarea unor extrase sau copii de pe inscrisurile solicitate,
certificate de persoana
care le detine. In asemenea cazuri, daca este necesar, instanta poate dispune
verificarea
conformitatii extrasului sau copiei cu originalul.
|
Obligatia
tertului de a prezenta inscrisul
|
Art. 297.
- (1) Cand se arata ca un inscris necesar solutionarii procesului se afla in
posesia
unui tert, acesta va putea fi citat ca martor, punandu-i-se in vedere sa aduca
inscrisul in instanta. (2) Cand detinatorul inscrisului este o persoana
juridica, reprezentantii ei vor putea fi citati ca
martori. (3) Tertul poate refuza infatisarea inscrisului in cazurile prevazute
la art. 294.
0011334903082012
|
[$resource id='ee5d130a-2bdf-4061-9814-9a33c06e08a4' type='Image' /$]
Obligatia
autoritatii sau
institutiei publice de a
prezenta inscrisul
|
Art. 298.
- (1) Daca inscrisul se gaseste in pastrarea unei autoritati sau institutii
publice,
instanta va lua masuri, la cererea uneia dintre parti sau din oficiu, pentru
aducerea lui, in termenul
fixat in acest scop, punand in vedere conducatorului autoritatii sau institutiei
publice detinatoare
masurile ce se pot dispune in caz de neconformare. (2) Autoritatea sau
institutia publica detinatoare este in drept sa refuze trimiterea inscrisului
cand acesta se refera la apararea nationala, siguranta publica sau relatiile
diplomatice. Extrase
partiale vor putea fi trimise daca niciunul dintre aceste motive nu se opune.
Dispozitiile art. 252
alin. (3) se aplica in mod corespunzator.
|
Inscrisurile
care nu pot fi
trimise instantei
|
Art. 299.
- (1) Instanta nu va putea cere trimiterea in original a cartilor funciare si
a planurilor,
a registrelor autoritatilor sau institutiilor publice, a testamentelor depuse
la instante, notari publici
sau avocati, precum si a altor inscrisuri originale ce se gasesc in arhivele
acestora. Se vor putea
insa cere copii certificate ale acestora. (2) Cercetarea acestor inscrisuri,
daca este necesara, se va face, cu citarea partilor, de un
judecator delegat sau, daca inscrisul se gaseste in alta localitate, prin
comisie rogatorie, de catre
instanta respectiva. (3) Prin exceptie de la prevederile alin. (1) si (2), cand
procedura verificarilor inscrisurilor o
impune, instanta va putea ordona prezentarea testamentelor originale sau a
altor inscrisuri
originale, depuse la instante, notari publici sau avocati, pentru efectuarea
expertizei grafoscopice
in laboratoarele de specialitate daca expertiza actului nu se poate efectua
la sediul arhivei.
|
Prezentarea
registrelor
profesionistilor
|
Art. 300.
- (1) La cererea uneia dintre parti sau chiar din oficiu, instanta va putea
ordona
infatisarea registrelor profesionistilor sau comunicarea lor. (2) Cand inscrisurile
sau registrele prevazute la alin. (1) ce urmeaza a fi cercetate se afla in
alta circumscriptie judecatoreasca, cercetarea lor se va face prin comisie
rogatorie.
|
IX.
Verificarea inscrisurilor
|
Recunoasterea
sau
contestarea inscrisului sub
semnatura privata
|
Art. 301.
- (1) Acela caruia i se opune un inscris sub semnatura privata este dator fie
sa
recunoasca, fie sa conteste scrierea ori semnatura. Contestarea scrierii sau
semnaturii poate fi
facuta, la primul termen dupa depunerea inscrisului, sub sanctiunea decaderii.
(2) Mostenitorii sau succesorii in drepturi ai aceluia de la care se pretinde
a fi inscrisul pot
declara ca nu cunosc scrisul sau semnatura autorului lor.
|
Obligatia
de verificare a inscrisului
|
Art. 302.
- (1) Cand una dintre persoanele mentionate la art. 301 contesta scrierea sau
semnatura ori declara ca nu le cunoaste, instanta va proceda la verificarea inscrisului
prin:
1. compararea scrierii si semnaturii de pe inscris cu scrierea si semnatura
din alte inscrisuri
necontestate;
2. expertiza;
3. orice alte mijloace de proba admise de lege. (2) In acest scop, presedintele
completului de judecata va obliga partea careia i se atribuie
scrierea sau semnatura sa scrie si sa semneze sub dictarea sa parti din inscris.
Refuzul de a
scrie ori de a semna va putea fi considerat ca o recunoastere a scrierii sau
semnaturii.
|
Procedura
de verificare
|
Art. 303.
- (1) Judecatorul, dupa compararea inscrisului cu scrierea sau semnatura facuta
in fata sa ori, daca este cazul, si cu alte inscrisuri, se poate lamuri
asupra inscrisului. (2) Daca insa, din compararea scrierilor, judecatorul nu
este lamurit, va ordona ca verificarea
sa se faca prin expertiza, obligand partile sau alte persoane sa depuna de indata
inscrisuri de
comparatie. (3) Se primesc ca inscrisuri de comparatie:
1. inscrisurile autentice;
2. inscrisurile sau alte scrieri private necontestate de parti;
3. partea din inscris care nu este contestata;
4. scrisul sau semnatura facut/facuta inaintea instantei. (4) Inscrisurile
depuse pentru verificare vor fi semnate de presedinte, grefier si parti. (5)
Partile iau cunostinta de inscrisuri in sedinta.
|
Denuntarea
inscrisului ca fals
|
Art. 304.
- (1) Daca cel mai tarziu la primul termen dupa prezentarea unui inscris
folosit in
proces una dintre parti declara ca acesta este fals prin falsificarea
scrierii sau semnaturii, ea
este obligata sa arate motivele pe care se sprijina. (2) Daca partea care
foloseste inscrisul nu este prezenta, instanta va ordona ca aceasta sa
se prezinte personal pentru a lua cunostinta de denuntarea inscrisului ca
fals, sa depuna
originalul si sa dea explicatiile necesare. (3) Judecatorul poate ordona
prezentarea partilor chiar si inainte de primul termen de
judecata, daca partea declara, prin intampinare, ca scrierea sau semnatura sa
este falsificata. (4) In cazuri temeinic justificate, partile pot fi
reprezentate prin mandatari cu procura speciala.
|
Verificarea
starii inscrisului
denuntat ca fals
|
Art. 305.
- (1) Judecatorul va constata de indata, prin proces-verbal, starea materiala
a
inscrisului denuntat ca fals, daca exista pe el stersaturi, adaugiri sau
corecturi, apoi il va semna,
spre neschimbare, si il va incredinta grefei, dupa ce va fi contrasemnat de
grefier si de parti. (2) Daca partile nu vor sau nu pot sa semneze, se va
face mentiune despre toate acestea in
procesul-verbal.
0011334903082012
|
[$resource id='4d1a341b-7bed-4f06-980a-4066b99a05fe' type='Image' /$]
Ascultarea
partilor
|
Art. 306.
- (1) La acelasi termen in care inscrisul a fost denuntat ca fals sau, in
cazul
prevazut la art. 304 alin. (2), la termenul urmator, judecatorul intreaba
partea care a produs
inscrisul, daca intelege sa se foloseasca de el. (2) Daca partea care a
folosit inscrisul lipseste, refuza sa raspunda sau declara ca nu se mai
serveste de inscris, acesta va fi inlaturat, in tot sau in parte, dupa caz.
(3) Daca partea care a denuntat inscrisul ca fals lipseste, refuza sa raspunda
sau isi retrage
declaratia de denuntare, inscrisul va fi considerat ca recunoscut.
|
Suspendarea
procesului si
sesizarea parchetului
|
Art. 307.
- Daca partea care a prezentat inscrisul staruie sa se foloseasca de acesta,
desi
denuntarea ca fals a acestuia nu a fost retrasa, instanta, daca este indicat
autorul falsului sau
complicele acestuia, poate suspenda judecata procesului, inaintand de indata inscrisul
denuntat
ca fals parchetului competent, pentru cercetarea falsului, impreuna cu
procesul-verbal ce se va
incheia in acest scop.
|
Cercetarea
falsului de catre
instanta civila
|
Art. 308.
- In cazul in care, potrivit legii, actiunea penala nu poate fi pusa in miscare
ori nu
poate continua, cercetarea falsului se va face de catre instanta civila, prin
orice mijloace de
proba.
|
§ 3. Proba
cu martori
I. Admisibilitatea probei cu martori
|
Admisibilitatea
probei
|
Art. 309.
- (1) Proba cu martori este admisibila in toate cazurile in care legea nu
dispune
altfel. (2) Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, daca valoarea
obiectului sau este mai
mare de 250 lei. Cu toate acestea, se poate face dovada cu martori, contra
unui profesionist, a
oricarui act juridic, indiferent de valoarea lui, daca a fost facut de acesta
in exercitiul activitatii sale
profesionale, in afara de cazul in care legea speciala cere proba scrisa. (3)
In cazul in care legea cere forma scrisa pentru validitatea unui act juridic,
acesta nu poate
fi dovedit cu martori. (4) De asemenea, este inadmisibila proba cu martori
daca pentru dovedirea unui act juridic
legea cere forma scrisa, in afara de cazurile in care:
1. partea s-a aflat in imposibilitate materiala sau morala de a-si intocmi un
inscris pentru
dovedirea actului juridic;
2. exista un inceput de dovada scrisa, potrivit prevederilor art. 310;
3. partea a pierdut inscrisul doveditor din pricina unui caz fortuit sau de
forta majora;
4. partile convin, fie si tacit, sa foloseasca aceasta proba, insa numai
privitor la drepturile de
care ele pot sa dispuna;
5. actul juridic este atacat pentru frauda, eroare, dol, violenta ori este
lovit de nulitate absoluta
pentru cauza ilicita sau imorala, dupa caz;
6. se cere lamurirea clauzelor actului juridic. (5) Proba cu martori nu se
admite niciodata impotriva sau peste ceea ce cuprinde un inscris
si nici despre ceea ce s-ar pretinde ca s-ar fi zis inainte, in timpul sau in
urma intocmirii lui, chiar
daca legea nu cere forma scrisa pentru dovedirea actului juridic respectiv,
cu exceptia cazurilor
prevazute la alin. (4).
|
Inceputul
de dovada scrisa
|
Art. 310.
- (1) Se socoteste inceput de dovada scrisa orice scriere, chiar nesemnata si
nedatata, care provine de la o persoana careia acea scriere i se opune ori de
la cel al carui
succesor in drepturi este acea persoana, daca scrierea face credibil faptul
pretins. (2) Constituie inceput de dovada scrisa si inscrisul, chiar nesemnat
de persoana careia acesta
i se opune, daca a fost intocmit in fata unui functionar competent care atesta
ca declaratiile
cuprinse in inscris sunt conforme celor facute de acea persoana. (3) Inceputul
de dovada scrisa poate face dovada intre parti numai daca este completat prin
alte mijloace de proba, inclusiv prin proba cu martori ori prin prezumtii.
|
II.
Administrarea probei cu martori
|
Ascultarea
si inlocuirea
martorilor
|
Art. 311.
- (1) Cand instanta a incuviintat dovada cu martori, ea va dispune citarea si
ascultarea acestora. (2) Inlocuirea martorilor nu se va incuviinta decat in
caz de moarte, disparitie sau motive bine
intemeiate, caz in care lista se va depune sub sanctiunea decaderii, in
termen de 5 zile de la
incuviintare. (3) Fiecare parte va putea sa se impotriveasca la ascultarea
unui martor care nu este inscris
in lista sau nu este identificat in mod lamurit. (4) Decaderea din dreptul de
a administra dovada cu martori pentru neindeplinirea obligatiilor
prevazute la art. 262 se acopera daca acestia se infatiseaza la termenul
fixat pentru ascultarea lor.
|
Ascultarea
martorilor
necitati
|
Art. 312.
- (1) Martorii pot fi ascultati chiar la termenul la care proba a fost incuviintata.
(2) La termenul fixat pentru administrarea probei, partea va putea aduce
martorii incuviintati
chiar fara a fi citati.
0011334903082012
|
[$resource id='6993b76d-5836-4d58-b7be-bf538d97e3c6' type='Image' /$]
|
(3) Daca
partea se obliga sa prezinte martorul la termenul de judecata, fara a fi
citat, insa din
motive imputabile aceasta nu isi indeplineste obligatia, instanta va dispune
citarea martorului
pentru un nou termen. Dispozitiile art. 313 sunt aplicabile.
|
Refuzul
martorului de a se prezenta
|
Art. 313.
- (1) Impotriva martorului care lipseste la prima citare, instanta poate
emite mandat
de aducere. (2) In pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu
mandat chiar la primul
termen. (3) Daca, dupa emiterea mandatului de aducere, martorul nu poate fi gasit
sau nu se
infatiseaza, instanta va putea proceda la judecata.
|
Imposibilitatea
de
prezentare
|
Art. 314.
- Martorul care, din cauza de boala sau alta impiedicare grava, nu poate veni
in
instanta va putea fi ascultat la locul unde se afla, cu citarea partilor.
|
Persoanele
care nu pot fi
ascultate ca martori
|
Art. 315.
- (1) Nu pot fi martori:
1. rudele si afinii pana la gradul al treilea inclusiv;
2. sotul, fostul sot, logodnicul ori concubinul;
3. cei aflati in dusmanie sau in legaturi de interese cu vreuna dintre parti;
4. persoanele puse sub interdictie judecatoreasca;
5. cei condamnati pentru marturie mincinoasa. (2) Partile pot conveni, expres
sau tacit, sa fie ascultate ca martori si persoanele prevazute
la alin. (1) pct. 1-3.
|
Ascultarea
rudelor si afinilor
|
Art. 316.
- In procesele privitoare la filiatie, divort si alte raporturi de familie se
vor putea
asculta rudele si afinii prevazuti la art. 315, in afara de descendenti.
|
Persoanele
scutite de a depune marturie
|
Art. 317.
- (1) Sunt scutiti de a fi martori:
1. slujitorii cultelor, medicii, farmacistii, avocatii, notarii publici,
executorii judecatoresti,
mediatorii, moasele si asistentii medicali si orice alti profesionisti carora
legea le impune sa
pastreze secretul de serviciu sau secretul profesional cu privire la faptele
de care au luat
cunostinta in cadrul serviciului ori in exercitarea profesiei lor, chiar si
dupa incetarea activitatii lor;
2. judecatorii, procurorii si functionarii publici, chiar si dupa incetarea
functiei lor, asupra
imprejurarilor secrete de care au avut cunostinta in aceasta calitate;
3. cei care prin raspunsurile lor s-ar expune pe ei insisi sau ar expune pe
vreuna din
persoanele aratate la art. 315 alin. (1) pct. 1 si 2 la o pedeapsa penala sau
la dispretul public. (2) Persoanele prevazute la alin. (1) pct. 1, cu exceptia
slujitorilor cultelor, vor putea totusi
depune marturie, daca au fost dezlegate de secretul de serviciu ori
profesional de partea
interesata la pastrarea secretului, in afara de cazul in care prin lege se
dispune altfel. (3) Vor putea, de asemenea, depune marturie si persoanele
prevazute la alin. (1) pct. 2, daca
autoritatea sau institutia pe langa care functioneaza ori au functionat, dupa
caz, le da
incuviintarea.
|
Identificarea
martorului
|
Art. 318.
- (1) Presedintele, inainte de a lua declaratia, va cere martorului sa arate:
a) numele, prenumele, profesia, domiciliul si varsta;
b) daca este ruda sau afin cu una dintre parti si in ce grad;
c) daca se afla in serviciul uneia dintre parti. (2) Presedintele va pune
apoi in vedere martorului indatorirea de a jura si semnificatia
juramantului.
|
Depunerea
juramantului
|
Art. 319.
- (1) Inainte de a fi ascultat, martorul depune urmatorul juramant: „Jur ca
voi spune
adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu. Asa sa-mi ajute
Dumnezeu!”. (2) In timpul depunerii juramantului, martorul tine mana pe cruce
sau pe Biblie. (3) Referirea la divinitate din formula juramantului se schimba
potrivit credintei religioase a
martorului. (4) Martorului de alta religie decat cea crestina nu ii sunt
aplicabile prevederile alin. (2). (5) Martorul fara confesiune va depune urmatorul
juramant: „Jur pe onoare si constiinta ca voi
spune adevarul si ca nu voi ascunde nimic din ceea ce stiu.”. (6) Martorii
care din motive de constiinta sau confesiune nu depun juramantul vor rosti in
fata
instantei urmatoarea formula: „Ma oblig ca voi spune adevarul si ca nu voi
ascunde nimic din
ceea ce stiu.”. (7) Persoanele mute si surdo-mute stiutoare de carte vor
depune juramantul transcriind
formula acestuia si semnand-o; persoanele hipoacuzice vor rosti juramantul,
iar cele care nu
stiu sa scrie vor jura prin semne cu ajutorul unui interpret. (8) Situatiile
la care se refera alin. (3)-(7) se retin de catre instanta pe baza afirmatiilor
facute
de martor. (9) Dupa depunerea juramantului, presedintele va pune in vedere
martorului ca, daca nu va
spune adevarul, savarseste infractiunea de marturie mincinoasa. (10) Despre
toate acestea se face mentiune in declaratia scrisa.
|
Scutirea
de juramant
|
Art. 320.
- Copiii care nu au implinit varsta de 14 ani si cei care sunt lipsiti de
discernamant
in momentul audierii, fara a fi pusi sub interdictie, pot fi ascultati, fara
juramant, insa instanta le
va atrage atentia sa spuna adevarul si va tine seama, la aprecierea depozitiei
lor, de situatia lor
speciala.
0011334903082012
|
[$resource id='90b97918-5dd5-4b79-9775-fd470171c645' type='Image' /$]
Ascultarea
martorului
|
Art. 321.
- (1) Fiecare martor va fi ascultat separat, cei neascultati inca neputand fi
de fata. (2) Ordinea ascultarii martorilor va fi fixata de presedinte, tinand
seama si de cererea partilor. (3) Martorul va raspunde mai intai la intrebarile
puse de presedinte, iar apoi si la intrebarile
puse, cu incuviintarea acestuia, de catre partea care l-a propus, precum si
de catre partea
adversa. (4) Dupa ascultare, martorul ramane in sala de sedinta pana la sfarsitul
cercetarii, afara numai
daca instanta hotaraste altfel. (5) Cu ocazia audierii, martorul va fi lasat
sa-si faca liber depozitia, fara sa aiba voie sa
citeasca un raspuns scris de mai inainte; el se poate servi insa de insemnari,
cu incuviintarea
presedintelui, dar numai pentru a preciza cifre sau denumiri.
|
Reascultarea
si confruntarea martorilor
|
Art. 322.
- (1) Martorii pot fi din nou intrebati, daca instanta gaseste de cuviinta.
(2) Martorii ale caror declaratii nu se potrivesc pot fi confruntati. (3) Daca
instanta gaseste ca intrebarea pusa de parte nu poate sa duca la dezlegarea
procesului, este jignitoare sau tinde a proba un fapt a carui dovedire e
oprita de lege, nu o va
incuviinta. Instanta, la cererea partii, va trece in incheierea de sedinta atat
intrebarea formulata,
cat si motivul pentru care nu a fost incuviintata.
|
Consemnarea
declaratiei
martorului
|
Art. 323.
- (1) Marturia se va scrie de grefier, dupa dictarea presedintelui sau a
judecatorului
delegat, si va fi semnata pe fiecare pagina si la sfarsitul ei de judecator,
grefier si martor, dupa
ce acesta a luat cunostinta de cuprins. Daca martorul refuza sau nu poate sa
semneze, se va
face mentiune despre aceasta in incheierea de sedinta. (2) Orice adaugiri, stersaturi
sau schimbari in cuprinsul marturiei trebuie incuviintate si
semnate de judecator, de grefier si martor, sub sanctiunea de a nu fi luate in
considerare. (3) Locurile nescrise din declaratie trebuie barate cu linii,
astfel incat sa nu se poata face adaugiri. (4) Dispozitiile art. 231 alin.
(2) se aplica in mod corespunzator.
|
Aprecierea
probei cu martori
|
Art. 324.
- In aprecierea declaratiilor martorilor, instanta va tine seama de
sinceritatea
acestora si de imprejurarile in care au luat cunostinta de faptele ce fac
obiectul declaratiei
respective.
|
Banuiala
de marturie
mincinoasa
|
Art. 325.
- Daca, din cercetare, reies banuieli de marturie mincinoasa sau de mituire a
martorului, instanta va incheia un proces-verbal si va sesiza organul de urmarire
penala competent.
|
Drepturi banesti
ale martorului
|
Art. 326.
- (1) Martorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor de transport, cazare si
masa
daca este din alta localitate, precum si dreptul la despagubiri pentru acoperirea
veniturilor pe
care le-ar fi obtinut daca si-ar fi exercitat profesia pe durata lipsei de la
locul de munca, prilejuita
de chemarea sa in vederea ascultarii ca martor, stabilite in raport cu starea
sau profesia pe care
o exercita, precum si cu timpul efectiv pierdut. (2) Drepturile banesti se
asigura de partea care a propus martorul si se stabilesc, la cerere,
de catre instanta, prin incheiere executorie.
|
§ 4.
Prezumtiile
|
Notiune
|
Art. 327.
- Prezumtiile sunt consecintele pe care legea sau judecatorul le trage
dintr-un fapt
cunoscut spre a stabili un fapt necunoscut.
|
Prezumtiile
legale
|
Art. 328.
- (1) Prezumtia legala scuteste de dovada pe acela in folosul caruia este
stabilita
in tot ceea ce priveste faptele considerate de lege ca fiind dovedite. Cu
toate acestea, partea
careia ii profita prezumtia trebuie sa dovedeasca faptul cunoscut, vecin si
conex, pe care se
intemeiaza aceasta. (2) Prezumtia legala poate fi inlaturata prin proba
contrara, daca legea nu dispune altfel.
|
Prezumtiile
judiciare
|
Art. 329.
- In cazul prezumtiilor lasate la luminile si intelepciunea judecatorului,
acesta se
poate intemeia pe ele numai daca au greutate si puterea de a naste
probabilitatea faptului
pretins; ele, insa, pot fi primite numai in cazurile in care legea admite
dovada cu martori.
|
§ 5.
Expertiza
|
Incuviintarea
expertizei
|
Art. 330.
- (1) Cand, pentru lamurirea unor imprejurari de fapt, instanta considera
necesar
sa cunoasca parerea unor specialisti, va numi, la cererea partilor ori din
oficiu, unul sau 3 experti.
Termenul va fi stabilit astfel incat depunerea raportului de expertiza la
instanta sa aiba loc
conform dispozitiilor art. 336. (2) Cand este necesar, instanta va solicita
efectuarea expertizei unui laborator sau unui institut
de specialitate. (3) In domeniile strict specializate, in care nu exista
experti autorizati, din oficiu sau la cererea
oricareia dintre parti, judecatorul poate solicita punctul de vedere al uneia
sau mai multor
personalitati ori specialisti din domeniul respectiv. (4) Dispozitiile
referitoare la expertiza, cu exceptia celor privind aducerea cu mandat,
sanctionarea cu amenda judiciara si obligarea la plata de despagubiri, sunt
aplicabile in mod
corespunzator in cazurile prevazute la alin. (2) si (3).
0011334903082012
|
[$resource id='495549fb-188e-4692-a9df-7fbbcc30d94d' type='Image' /$]
|
(5) La
efectuarea expertizei in conditiile prevazute la alin. (1) si (2) pot
participa experti alesi
de parti si incuviintati de instanta, avand calitatea de consilieri ai partilor,
daca prin lege nu se
dispune altfel. In acest caz, ei pot sa dea relatii, sa formuleze intrebari si
observatii si, daca este
cazul, sa intocmeasca un raport separat cu privire la obiectivele expertizei.
|
Numirea
expertului
|
Art. 331.
- (1) Daca partile nu se invoiesc asupra numirii expertilor, ei se vor numi
de catre
instanta, prin tragere la sorti, de pe lista intocmita si comunicata de catre
biroul local de expertiza,
cuprinzand persoanele inscrise in evidenta sa si autorizate, potrivit legii,
sa efectueze expertize
judiciare. (2) Incheierea de numire a expertului va stabili obiectivele
asupra carora acesta urmeaza sa
se pronunte, termenul in care trebuie sa efectueze expertiza, onorariul
provizoriu al expertului
si, daca este cazul, avansul pentru cheltuielile de deplasare. In acest scop,
instanta poate fixa
o audiere in camera de consiliu, in cadrul careia va solicita expertului sa
estimeze costul lucrarii
ce urmeaza a fi efectuata, cat si termenul necesar efectuarii expertizei. Tot
astfel, instanta poate
fixa un termen scurt pentru cand va solicita expertului sa estimeze in scris
costul lucrarii ce
urmeaza a fi efectuata, cat si termenul necesar efectuarii expertizei. Pozitia
partilor va fi
consemnata in incheiere. In functie de pozitia expertului si a partilor,
instanta va fixa termenul de
depunere a raportului de expertiza si conditiile de plata a costurilor
necesare efectuarii expertizei. (3) Dovada platii onorariului se depune la
grefa instantei de partea care a fost obligata prin
incheiere, in termen de 5 zile de la numire sau in termenul stabilit de
instanta potrivit alin. (2).
Onorariul poate fi majorat, in conditiile prevazute la art. 339 alin. (2).
|
Recuzarea
expertului
|
Art. 332.
- (1) Expertii pot fi recuzati pentru aceleasi motive ca si judecatorii. (2)
Recuzarea trebuie sa fie ceruta in termen de 5 zile de la numirea expertului,
daca motivul
ei exista la aceasta data; in celelalte cazuri termenul va curge de la data cand
s-a ivit motivul de
recuzare. (3) Recuzarile se judeca cu citarea partilor si a expertului.
|
Instiintarea
si inlocuirea
expertului
|
Art. 333.
- (1) Dispozitiile privitoare la citare, aducerea cu mandat si sanctionarea
martorilor
care lipsesc sunt deopotriva aplicabile expertilor. (2) Daca expertul nu se infatiseaza,
instanta poate dispune inlocuirea lui.
|
Ascultarea
expertului
|
Art. 334.
- Daca expertii pot sa-si exprime de indata opinia, acestia vor fi ascultati
chiar in
sedinta, iar parerea lor se va consemna intr-un proces-verbal, dispozitiile
art. 323 aplicandu-se
in mod corespunzator.
|
Efectuarea
expertizei la fata
locului
|
Art. 335.
- (1) Daca pentru expertiza este nevoie de o lucrare la fata locului sau sunt
necesare explicatiile partilor, ea nu poate fi facuta decat dupa citarea partilor
prin scrisoare
recomandata cu continut declarat si confirmare de primire, in care li se vor
indica ziua, ora si locul
unde se va face lucrarea. Citatia, sub sanctiunea nulitatii, trebuie
comunicata partii cu cel putin
5 zile inaintea termenului de efectuare a lucrarii. Confirmarea de primire va
fi alaturata raportului
de expertiza. (2) Partile sunt obligate sa dea expertului orice lamuriri in
legatura cu obiectul lucrarii. (3) In cazul in care una dintre parti opune
rezistenta sau impiedica in orice alt mod efectuarea
lucrarii, instanta va putea socoti ca dovedite afirmatiile facute de partea
adversa cu privire la
imprejurarea de fapt ce face obiectul lucrarii, in contextul administrarii
tuturor celorlalte probe. (4) Cheltuielile efectuate cu expertiza pana la
data refuzului vor fi suportate de partea care
s-a opus efectuarii expertizei. (5) In mod exceptional, cand aflarea adevarului
in cauza este indisolubil legata de efectuarea
probei cu expertiza tehnica, instanta va autoriza folosirea fortei publice in
scopul efectuarii
expertizei, prin incheiere executorie pronuntata in camera de consiliu, dupa
ascultarea partilor.
|
Raportul
de expertiza
|
Art. 336.
- (1) Constatarile si concluziile motivate ale expertului sau ale
laboratorului ori ale
institutului specializat caruia i s-a cerut efectuarea expertizei vor fi
consemnate intr-un raport
scris, care va fi depus cu cel putin 10 zile inainte de termenul fixat pentru
judecata. In cazuri
urgente termenul pentru depunerea raportului de expertiza poate fi micsorat.
(2) Cand sunt mai multi experti cu pareri deosebite lucrarea trebuie sa
cuprinda parerea
motivata a fiecaruia. (3) In cazurile anume prevazute de lege, depunerea raportului
se va face numai dupa
obtinerea avizelor tehnice necesare ce se elibereaza numai de organismele de
specialitate
competente.
|
Lamurirea
sau completarea
raportului
|
Art. 337.
- Daca este nevoie de lamurirea sau completarea raportului de expertiza ori
daca
exista o contradictie intre parerile expertilor, instanta, din oficiu sau la
cererea partilor, poate
solicita expertilor, la primul termen dupa depunerea raportului, sa il lamureasca
sau sa il
completeze.
|
Efectuarea
unei noi
expertize
|
Art. 338. -
(1) Pentru motive temeinice, instanta poate dispune, la cerere sau din
oficiu,
efectuarea unei noi expertize de catre alt expert. (2) O noua expertiza va
trebui ceruta motivat, sub sanctiunea decaderii, la primul termen
dupa depunerea raportului, iar daca s-au formulat obiectiuni, la termenul
imediat urmator
depunerii raspunsului la obiectiuni ori, dupa caz, a raportului suplimentar.
0011334903082012
|
[$resource id='b049f265-24d3-4eda-9155-2184c5c7fb7a' type='Image' /$]
Drepturi banesti
ale expertului
|
Art. 339.
- (1) Fapta expertilor de a cere sau de a primi o suma mai mare decat
onorariul
fixat de instanta se pedepseste potrivit legii penale. (2) La cererea motivata
a expertilor, tinandu-se seama de lucrarea efectuata, instanta va
putea majora onorariul cuvenit acestora, prin incheiere executorie, data cu
citarea partilor, insa
numai dupa depunerea raportului, a raspunsului la eventualele obiectiuni sau
a raportului
suplimentar, dupa caz. (3) Expertul are aceleasi drepturi ca si martorul in
ceea ce priveste cheltuielile de transport,
cazare si masa.
|
Comisie
rogatorie
|
Art. 340.
- Daca expertiza se face la o alta instanta, prin comisie rogatorie, numirea
expertilor
si stabilirea sumelor cuvenite vor fi lasate in sarcina acestei din urma
instante.
|
§ 6.
Mijloacele materiale de proba
|
Lucrurile
ca mijloace de proba
|
Art. 341.
- (1) Sunt mijloace materiale de proba lucrurile care prin insusirile lor,
prin aspectul
lor ori semnele sau urmele pe care le pastreaza servesc la stabilirea unui
fapt care poate duce
la solutionarea procesului. (2) Sunt, de asemenea, mijloace materiale de proba
si fotografiile, fotocopiile, filmele,
discurile, benzile de inregistrare a sunetului, precum si alte asemenea
mijloace tehnice, daca nu
au fost obtinute prin incalcarea legii ori a bunelor moravuri.
|
Pastrare
|
Art. 342.
- (1) Mijloacele materiale de proba puse la dispozitia instantei vor fi pastrate
pana
la solutionarea definitiva a procesului. (2) Daca aducerea la instanta a
mijloacelor materiale de proba prezinta greutati datorita
numarului, volumului sau altor insusiri ale lor ori locului unde se afla,
acestea vor fi lasate in
depozitul detinatorului sau al altei persoane.
|
Verificare
|
Art. 343.
- (1) Mijloacele materiale de proba, aflate in pastrarea instantei, se aduc in
sedinta
de judecata. (2) Daca mijloacele materiale de proba nu se afla in pastrarea
instantei, aceasta poate
ordona, dupa caz, fie aducerea lor, fie verificarea la fata locului, dispozitiile
art. 293-300 fiind
aplicabile in mod corespunzator. (3) In incheierea sau in procesul-verbal,
dupa caz, continand constatarile instantei, se va face
mentiune si despre starea si semnele caracteristice ale mijloacelor materiale
de proba verificate.
|
Restituire.
Trecerea in
proprietatea unitatii
administrativ-teritoriale
|
Art. 344.
- In cazul in care instanta a dispus restituirea bunurilor care au servit ca
mijloace
materiale de proba si cei in drept a le primi nu le ridica in termen de 6
luni de la data cand au
fost incunostintati in acest scop, instanta, in camera de consiliu, citand partile
interesate si
organul financiar local competent, va da o incheiere prin care aceste lucruri
vor fi considerate ca
abandonate si trecute in proprietatea privata a unitatii
administrativ-teritoriale unde isi are sediul
instanta. Incheierea poate fi atacata numai cu apel la instanta ierarhic
superioara.
|
§ 7.
Cercetarea la fata locului
|
Incuviintarea
cercetarii la
fata locului
|
Art. 345.
- (1) Cercetarea la fata locului se poate face, la cerere sau din oficiu, cand
instanta
apreciaza ca ea este necesara pentru lamurirea procesului. (2) Incheierea
prin care se admite cercetarea va determina imprejurarile de fapt ce urmeaza
sa fie lamurite la fata locului.
|
Efectuarea
cercetarii la fata
locului
|
Art. 346.
- (1) Cercetarea la fata locului se face, cu citarea partilor, de catre judecatorul
delegat sau de catre intregul complet de judecata. Prezenta procurorului este
obligatorie cand
participarea acestuia la judecata este ceruta de lege. (2) Instanta poate, de
asemenea, incuviinta ca ascultarea martorilor, expertilor si partilor sa
se faca la fata locului.
|
Consemnarea
rezultatului
cercetarii
|
Art. 347.
- (1) Despre cele constatate si masurile luate la fata locului, instanta va intocmi
un
proces-verbal, in care se vor consemna si sustinerile ori obiectiunile partilor,
care va fi semnat
de catre cei prezenti. (2) Desenele, planurile, schitele sau fotografiile facute
la fata locului vor fi alaturate procesului-verbal si vor fi semnate de catre
judecator si de partile prezente la cercetare.
|
§ 8. Marturisirea
I. Admisibilitatea probei
|
Notiune si
feluri
|
Art. 348.
- (1) Constituie marturisire recunoasterea de catre una dintre parti, din
proprie
initiativa sau in cadrul procedurii interogatoriului, a unui fapt pe care
partea adversa isi
intemeiaza pretentia sau, dupa caz, apararea. (2) Marturisirea este judiciara
sau extrajudiciara.
0011334903082012
|
[$resource id='e5ec9180-453d-49e4-8b66-a3914738b9d4' type='Image' /$]
Marturisirea
judiciara
|
Art. 349.
- (1) Marturisirea judiciara face deplina dovada impotriva aceluia care a facut-o,
fie
personal, fie prin mandatar cu procura speciala. (2) Marturisirea judiciara
nu poate fi divizata impotriva autorului decat in cazurile cand
cuprinde fapte distincte si care nu au legatura intre ele. (3) De asemenea, marturisirea
judiciara nu poate fi nici revocata, afara numai daca se face
dovada ca a fost urmarea unei erori de fapt scuzabile. (4) Marturisirea
judiciara nu produce efecte daca a fost facuta de o persoana lipsita de
discernamant sau daca duce la pierderea unui drept de care cel care face
recunoasterea nu
poate dispune.
|
Marturisirea
extrajudiciara
|
Art. 350.
- (1) Marturisirea facuta in afara procesului este un fapt supus aprecierii
judecatorului, potrivit regulilor generale de probatiune. (2) Marturisirea
extrajudiciara verbala nu poate fi invocata in cazurile in care proba cu
martori
nu este admisa.
|
II.
Interogatoriul
|
Incuviintarea
interogatoriului
|
Art. 351.
- Instanta poate incuviinta, la cerere sau din oficiu, chemarea la
interogatoriu a
oricareia dintre parti, cu privire la fapte personale, care sunt de natura sa
duca la solutionarea
procesului.
|
Luarea
interogatoriului
persoanelor fizice
|
Art. 352.
- (1) Cel chemat in persoana va fi intrebat de catre presedinte asupra fiecarui
fapt
in parte. (2) Cu incuviintarea presedintelui, fiecare dintre judecatori,
procurorul, cand participa la
judecata, precum si partea adversa pot pune direct intrebari celui chemat la
interogatoriu. (3) Partea va raspunde fara sa poata citi un proiect de raspuns
scris in prealabil. Ea se poate
folosi insa de insemnari, cu incuviintarea presedintelui, dar numai cu
privire la cifre sau denumiri. (4) Daca partea declara ca pentru a raspunde
trebuie sa cerceteze inscrisuri, registre sau
dosare, se va putea fixa un nou termen pentru interogatoriu. (5) Cand ambele
parti sunt de fata la luarea interogatoriului, ele pot fi confruntate.
|
Luarea
interogatoriului
reprezentantului legal
|
Art. 353.
- Reprezentantul legal al unei persoane lipsite de capacitate de exercitiu
sau cel
care asista persoana cu capacitate de exercitiu restransa poate fi chemat
personal la
interogatoriu numai in legatura cu actele incheiate si faptele savarsite in
aceasta calitate.
|
Consemnarea
raspunsurilor
la interogatoriu
|
Art. 354.
- (1) Raspunsurile la interogatoriu vor fi trecute pe aceeasi foaie cu intrebarile.
Interogatoriul va fi semnat pe fiecare pagina de presedinte, grefier, de cel
care l-a propus, precum
si de partea care a raspuns dupa ce a luat cunostinta de cuprins. Tot astfel
vor fi semnate
adaugirile, stersaturile sau schimbarile aduse, sub sanctiunea de a nu fi tinute
in seama. (2) Daca partea interogata sau cealalta parte nu voieste ori nu
poate sa semneze, se va
consemna in josul interogatoriului. (3) In cazul in care interogatoriul a
fost dispus din oficiu, precum si in cazul prevazut la art. 352
alin. (2), vor fi consemnate in incheierea de sedinta atat intrebarile, cat si
raspunsurile.
|
Luarea
interogatoriului
persoanelor juridice
|
Art. 355.
- (1) Statul si celelalte persoane juridice de drept public, precum si
persoanele
juridice de drept privat vor raspunde in scris la interogatoriul ce li se va
comunica in prealabil, in
conditiile prevazute la art. 194 lit. e). (2) Se excepteaza societatile de
persoane, ai caror asociati cu drept de reprezentare vor fi
citati personal la interogatoriu.
|
Luarea
interogatoriului partii aflate in strainatate
|
Art. 356.
- (1) Daca prin tratate sau conventii internationale la care Romania este
parte ori
prin acte normative speciale nu se prevede altfel, partea care se afla in strainatate
si este
reprezentata in proces printr-un mandatar va putea fi interogata prin acesta.
(2) In acest caz, interogatoriul va fi comunicat in scris mandatarului, care
va depune raspunsul
partii dat in cuprinsul unei procuri speciale si autentice. Daca mandatarul
este avocat, procura
speciala certificata de acesta este suficienta.
|
Luarea
interogatoriului prin judecator delegat sau comisie rogatorie
|
Art. 357.
- (1) Instanta poate incuviinta luarea interogatoriului la locuinta celui
chemat la
interogatoriu, printr-un judecator delegat, daca partea, din motive
temeinice, este impiedicata
de a veni in fata instantei. In acest caz, raspunsurile la intrebari se vor
consemna in prezenta
partii adverse sau in lipsa, daca aceasta a fost citata si nu s-a prezentat.
(2) Partea care locuieste in circumscriptia altei instante, in cazurile prevazute
la alin. (1), se
va asculta prin comisie rogatorie.
|
Neprezentarea
la interogatoriu
si refuzul de a raspunde
|
Art. 358.
- Daca partea, fara motive temeinice, refuza sa raspunda la interogatoriu sau
nu
se infatiseaza, instanta poate socoti aceste imprejurari ca o marturisire
deplina ori numai ca un
inceput de dovada in folosul aceluia care a propus interogatoriul. In acest
din urma caz, atat
dovada cu martori, cat si alte probe, inclusiv prezumtiile, pot fi admise
pentru completarea
probatoriului.
0011334903082012
|
[$resource id='d24dbf20-0980-423f-8750-0a67d1ce1144' type='Image' /$]
§ 9.
Asigurarea probelor
|
Conditii
de admisibilitate
|
Art. 359.
- (1) Oricine are interes sa constate de urgenta marturia unei persoane, parerea
unui expert, starea unor bunuri, mobile sau imobile ori sa obtina recunoasterea
unui inscris, a
unui fapt sau a unui drept, daca este pericol ca proba sa dispara ori sa fie
greu de administrat
in viitor, va putea cere, atat inainte, cat si in timpul procesului,
administrarea acestor probe. (2) In cazul in care partea adversa isi da
acordul, cererea poate fi facuta, chiar daca nu exista
urgenta.
|
Solutionarea
cererii
|
Art. 360.
- (1) Cererea se va indrepta, inainte de judecata, la judecatoria in
circumscriptia
careia se afla martorul sau obiectul constatarii, iar in timpul judecatii, la
instanta care judeca
procesul in prima instanta. (2) Partea va arata in cerere probele a caror administrare
o pretinde, faptele pe care vrea sa
le dovedeasca, precum si motivele care fac necesara asigurarea acestora sau,
dupa caz, acordul
partii adverse. (3) Instanta va dispune citarea partilor si va comunica partii
adverse copie de pe cerere.
Aceasta nu este obligata sa depuna intampinare. (4) Instanta va solutiona
cererea in camera de consiliu, prin incheiere. (5) In caz de pericol in intarziere,
instanta, apreciind imprejurarile, va putea incuviinta cererea
si fara citarea partilor.
|
Regimul cailor
de atac
|
Art. 361.
- (1) Incheierea de admitere a cererii de asigurare este executorie si nu
este supusa
niciunei cai de atac. (2) Incheierea de respingere poate fi atacata separat
numai cu apel in termen de 5 zile de la
pronuntare, daca s-a dat cu citarea partilor, si de la comunicare, daca s-a
dat fara citarea lor.
|
Administrarea
probelor
asigurate
|
Art. 362.
- (1) Administrarea probei ce trebuie asigurata va putea fi facuta de indata
sau la
termenul ce se va fixa in acest scop. (2) Administrarea probelor asigurate se
constata printr-o incheiere, care nu este supusa
niciunei cai de atac.
|
Puterea
doveditoare
|
Art. 363.
- (1) Probele asigurate in conditiile prevazute la art. 362 vor fi cercetate
de instanta,
la judecarea procesului, sub raportul admisibilitatii si concludentei lor. In
cazul in care gaseste
necesar, instanta va proceda, daca este cu putinta, la o noua administrare a
probelor asigurate. (2) Probele asigurate pot sa fie folosite si de partea
care nu a cerut administrarea lor. (3) Cheltuielile facute cu administrarea
probelor vor fi tinute in seama de instanta care judeca
pricina in fond.
|
Constatarea
de urgenta a unei stari de fapt
|
Art. 364.
- (1) La cererea oricarei persoane care are interesul sa constate de urgenta
o
anumita stare de fapt care ar putea sa inceteze ori sa se schimbe pana la
administrarea probelor,
executorul judecatoresc in circumscriptia caruia urmeaza sa se faca
constatarea va putea
constata la fata locului aceasta stare de fapt. (2) In cazul in care
efectuarea constatarii prevazute la alin. (1) necesita concursul partii
adverse sau al unei alte persoane, constatarea nu poate fi facuta decat cu
acordul acesteia. (3) In lipsa acordului prevazut la alin. (2), partea
interesata va putea cere instantei sa
incuviinteze efectuarea constatarii. Instanta poate incuviinta efectuarea
constatarii fara citarea
aceluia impotriva caruia se cere. Dispozitiile art. 360-363 se aplica in mod
corespunzator. (4) Procesul-verbal de constatare va fi comunicat in copie
celui impotriva caruia s-a facut
constatarea, daca nu a fost de fata, si are puterea doveditoare a inscrisului
autentic.
|
Dispozitii
speciale
|
Art. 365.
- In caz de pericol in intarziere, asigurarea dovezii si constatarea unei stari
de fapt
se vor putea face si in zilele nelucratoare si chiar in afara orelor legale, insa
numai cu
incuviintarea expresa a instantei.
|
SUBSECTIUNEA
a 4-a
Administrarea probelor de catre avocati sau consilieri juridici
|
Domeniu de
aplicare
|
Art. 366.
- Dispozitiile prezentei sectiuni sunt aplicabile tuturor litigiilor, cu
exceptia celor ce
privesc starea civila si capacitatea persoanelor, relatiile de familie,
precum si orice alte drepturi
asupra carora legea nu permite a se face tranzactie.
|
Obligatia
instantei
|
Art. 367.
- La primul termen de judecata la care partile au fost legal citate si daca
acestea
sunt prezente sau reprezentate, instanta le va intreba daca sunt de acord ca
probele sa fie
administrate potrivit dispozitiilor din prezenta subsectiune.
|
Conventia
partilor
|
Art. 368.
- (1) La termenul prevazut la art. 367 partile, prezente personal sau
reprezentate,
pot conveni ca avocatii care le asista si le reprezinta sa administreze
probele in cauza, potrivit
dispozitiilor prezentei subsectiuni. (2) Consimtamantul pentru administrarea
probelor, prevazut la alin. (1), se va da de catre
parti, personal sau prin mandatar cu imputernicire speciala, in fata instantei,
luandu-se act
despre aceasta in incheiere, sau prin inscris intocmit in fata avocatului,
care este obligat sa
0011334903082012
|
[$resource id='1d120da8-d8e7-4830-9864-217075c53e1f' type='Image' /$]
|
certifice
consimtamantul si semnatura partii pe care o asista ori o reprezinta. Daca
sunt mai
multe parti asistate de acelasi avocat, consimtamantul se va da de fiecare
dintre ele separat. (3) Totodata, fiecare parte este obligata sa declare ca
pentru procedura din prezenta
subsectiune isi alege domiciliul la avocatul care o reprezinta. (4) Consimtamantul
dat potrivit alin. (2) nu poate fi revocat de catre una dintre parti.
|
Desfasurarea
sedintei de judecata
|
Art. 369.
- Pe parcursul administrarii probelor de catre avocati, sedintele de judecata,
atunci
cand acestea sunt necesare, se desfasoara potrivit art. 240, cu participarea
obligatorie a
avocatilor.
|
Masuri
luate de instanta
|
Art. 370.
- (1) Dupa constatarea valabilitatii consimtamantului dat conform art. 368,
instanta
va lua masurile prevazute la art. 237 alin. (2). Dispozitiile art. 255, 256,
art. 257 alin. (1), art. 258
si 260 sunt aplicabile. (2) Cand, potrivit legii, cererile prevazute la alin.
(1) pot fi formulate si ulterior primului termen
de judecata la care partile sunt legal citate, instanta poate acorda in acest
scop un termen scurt,
dat in cunostinta partilor reprezentate prin avocat. (3) Dispozitiile art.
227 si ale art. 254 alin. (2)-(4) sunt aplicabile. (4) Partea care lipseste
nejustificat la termenul de incuviintare a probelor va fi decazuta din
dreptul de a mai propune si administra orice proba, cu exceptia celei cu inscrisuri,
dar va putea
participa la administrarea probelor de catre cealalta parte si va putea
combate aceste probe.
|
Termenul
administrarii
probelor
|
Art. 371.
- (1) Pentru administrarea probelor de catre avocati instanta va stabili un
termen
de pana la 6 luni, tinand seama de volumul si complexitatea acestora. (2)
Termenul prevazut la alin. (1) va putea fi prelungit daca in cursul administrarii
probelor:
1. se invoca o exceptie sau un incident procedural asupra caruia, potrivit
legii, instanta trebuie
sa se pronunte; in acest caz, termenul se prelungeste cu timpul necesar solutionarii
exceptiei sau
incidentului;
2. a incetat, din orice cauza, contractul de asistenta juridica dintre una
dintre parti si avocatul
sau; in acest caz, termenul se prelungeste cu cel mult o luna pentru
angajarea altui avocat;
3. una dintre parti a decedat; in acest caz, termenul se prelungeste cu
timpul in care procesul
este suspendat potrivit art. 412 alin. (1) pct. 1 sau cu termenul acordat partii
interesate pentru
introducerea in proces a mostenitorilor;
4. in orice alte cazuri in care legea prevede suspendarea procesului,
termenul se prelungeste
cu perioada suspendarii, dispozitiile art. 411 alin. (1) pct. 2 nefiind insa
aplicabile.
|
Programul
administrarii
probelor
|
Art. 372.
- (1) In cel mult 5 zile de la incuviintarea probelor, avocatii partilor vor
prezenta
instantei programul de administrare a acestora, purtand semnatura avocatilor,
in care se vor
arata locul si data administrarii fiecarei probe. Programul se incuviinteaza
de instanta, in camera
de consiliu, si este obligatoriu pentru parti si avocatii lor. (2) In
procesele prevazute la art. 92 alin. (2) si (3) programul incuviintat
potrivit alin. (1) va fi
comunicat de indata procurorului, in conditiile art. 383. (3) Probele pot fi
administrate in cabinetul unuia dintre avocati sau in orice alt loc convenit,
daca natura probei impune aceasta. Partile, prin avocati, sunt obligate sa isi
comunice inscrisurile
si orice alte acte, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire sau in
mod direct, sub
luare de semnatura. (4) Data convenita pentru administrarea probelor potrivit
alin. (1) poate fi modificata, cu
acordul tuturor partilor. (5) In cazul in care administrarea probei nu este
posibila din motive obiective, va fi stabilit un
nou termen, dispozitiile alin. (4) fiind aplicabile in mod corespunzator. Daca
partile nu se inteleg,
va fi sesizata instanta, potrivit art. 373. (6) Nerespectarea nejustificata a
programului prevazut la alin. (1) atrage decaderea partii din
dreptul de a mai administra proba respectiva. (7) Dispozitiile art. 262 sunt
aplicabile.
|
Solutionarea
incidentelor
|
Art. 373.
- Daca in cursul administrarii probelor una dintre parti formuleaza o cerere,
invoca
o exceptie, inadmisibilitatea vreunei probe sau orice alt incident privind
administrarea probelor,
ea va sesiza instanta care, cu citarea celeilalte parti, prin incheiere data in
camera de consiliu,
se va pronunta de indata, iar cand este necesar, in cel mult 15 zile de la
data la care a fost
sesizata. Incheierea poate fi atacata numai odata cu fondul procesului.
|
Inscrisuri
detinute de terti
|
Art. 374.
- In cazul in care se dispune infatisarea unui inscris detinut de o
autoritate sau de
o alta persoana, instanta, potrivit dispozitiilor art. 298, va dispune
solicitarea inscrisului si, indata
ce acesta este depus la instanta, comunicarea lui in copie fiecarui avocat.
|
Verificarea
inscrisurilor
|
Art. 375.
- Daca una dintre parti nu recunoaste scrisul sau semnatura dintr-un inscris,
avocatul partii interesate, potrivit art. 373, va solicita instantei sa
procedeze la verificarea
inscrisurilor.
|
Ascultarea
martorilor
|
Art. 376.
- (1) Martorii vor fi ascultati, la locul si data prevazute in programul incuviintat
de
instanta, de catre avocatii partilor, in conditiile art. 318 alin. (1) si
art. 321 alin. (1), (2), (4) si (5),
care se aplica in mod corespunzator. Ascultarea martorilor se face fara prestare
de juramant,
0011334903082012
|
[$resource id='f492a601-4bdb-44a6-930c-7b66803b8760' type='Image' /$]
|
punandu-li-se
insa in vedere ca daca nu vor spune adevarul savarsesc infractiunea de marturie
mincinoasa. Despre toate acestea se face mentiune in declaratia scrisa. (2)
Martorii prevazuti la art. 320 vor fi ascultati numai de catre instanta.
|
Consemnarea
marturiei
|
Art. 377.
- (1) Marturia se va consemna intocmai de catre o persoana convenita de parti
si
se va semna, pe fiecare pagina si la sfarsitul ei, de catre avocatii partilor,
de cel ce a consemnat-o
si de martor, dupa ce acesta a luat cunostinta de cuprinsul consemnarii. (2)
Orice adaugiri, stersaturi sau schimbari in cuprinsul marturiei trebuie incuviintate
prin
semnatura celor mentionati la alin. (1), sub sanctiunea de a nu fi luate in
seama. (3) Daca marturia a fost stenografiata, aceasta va fi transcrisa. Atat
stenograma, cat si
transcrierea ei vor fi semnate potrivit alin. (1) si depuse la dosar. (4) Daca
marturia a fost inregistrata cu mijloace audiovizuale, aceasta va putea fi
ulterior
transcrisa la cererea partii interesate, in conditiile legii. Transcrierea inregistrarilor
va fi semnata
potrivit alin. (1) si depusa la dosar.
|
Autentificarea
marturiei
|
Art. 378.
- Partile pot conveni ca declaratiile martorilor sa fie consemnate si
autentificate de
un notar public. Dispozitiile art. 376 sunt aplicabile.
|
Expertiza
|
Art. 379.
- (1) In cazul in care este incuviintata o expertiza, in programul administrarii
probelor partile vor trece numele expertului pe care il vor alege prin invoiala
lor, precum si numele
consilierilor fiecareia dintre ele. (2) Daca partile nu se invoiesc asupra
alegerii expertului, ele vor cere instantei, la termenul
cand incuviinteaza probele potrivit art. 370, sa procedeze la desemnarea
acestuia, potrivit
art. 331 alin. (1) si (2). (3) Expertul este obligat sa efectueze expertiza si
sa o predea avocatilor partilor, sub
semnatura de primire, cu cel putin 30 de zile inainte de termenul fixat de
instanta potrivit art. 371.
De asemenea, el are indatorirea sa dea explicatii avocatilor si partilor, iar
dupa fixarea termenului
de judecata, sa se conformeze dispozitiilor art. 337-339.
|
Cercetarea
la fata locului
|
Art. 380.
- Daca s-a dispus o cercetare la fata locului, aceasta se va face de catre
instanta
potrivit dispozitiilor art. 345-347. Procesul-verbal prevazut la art. 347
alin. (1) va fi intocmit in
atatea exemplare cate parti sunt si va fi inmanat avocatilor acestora in cel
mult 5 zile de la
efectuarea cercetarii.
|
Interogatoriul
|
Art. 381.
- Cand s-a incuviintat chemarea la interogatoriu, instanta va cita partile,
la termenul
stabilit, in camera de consiliu. Copii de pe interogatoriul astfel luat,
precum si de pe cel dispus
si primit potrivit art. 355 alin. (1) vor fi inmanate de indata avocatilor partilor.
|
Incidente
privind probele
|
Art. 382.
- (1) Instanta, in conditiile art. 373, va hotari asupra cererii de inlocuire
a martorilor,
de ascultare din nou sau de confruntare a acestora.
|
|
(2) De
asemenea, in conditiile aratate la alin. (1), instanta se va pronunta cu
privire la cererea
de a se admite noi martori sau alte probe ce se dovedesc necesare si care nu
puteau fi prevazute
pentru a fi solicitate potrivit art. 237 alin. (2) pct. 7.
|
Concluziile
scrise
|
Art. 383.
- (1) Dupa administrarea tuturor probelor incuviintate de instanta
reclamantul, prin
avocatul sau, va redacta concluziile scrise privind sustinerea pretentiilor
sale, pe care le va
trimite, prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, sau le va inmana
in mod direct, sub
luare de semnatura, celorlalte parti din proces si, cand este cazul,
Ministerului Public.
|
|
(2) Dupa
primirea concluziilor scrise ale reclamantului fiecare parte, prin avocatul sau,
va
redacta propriile concluzii scrise, pe care le va comunica, potrivit alin.
(1), reclamantului, celorlalte
parti, precum si, cand este cazul, Ministerului Public.
|
Alcatuirea
dosarului
|
Art. 384.
- (1) Avocatii partilor vor alcatui pentru fiecare parte cate un dosar si
unul pentru
instanta, in care vor depune cate un exemplar al tuturor inscrisurilor prin
care, potrivit legii, se
constata administrarea fiecarei probe.
|
|
(2)
Dosarele prevazute la alin. (1) vor fi numerotate, snuruite si vor purta semnatura
avocatilor
partilor pe fiecare pagina.
|
Depunerea
dosarului la instanta
|
Art. 385.
- La expirarea termenului stabilit de instanta potrivit art. 371 avocatii partilor
vor
prezenta impreuna instantei dosarul cauzei, intocmit potrivit art. 384.
|
Judecarea
cauzei
|
Art. 386.
- (1) Primind dosarul, instanta va fixa termenul de judecata, dat in cunostinta
partilor, care nu va putea fi mai lung de 15 zile de la data primirii
dosarului. (2) La acest termen, instanta va putea hotari, pentru motive
temeinice si dupa ascultarea
partilor, sa se administreze noi probe sau sa se administreze nemijlocit in
fata sa unele dintre
probele administrate de avocati. (3) In acest scop, instanta va stabili
termene scurte, in continuare, date in cunostinta partilor.
Pentru prezentarea in fata instantei martorii vor fi citati, de asemenea, in
termen scurt, cauzele
fiind considerate urgente. Dispozitiile art. 159 si ale art. 313 alin. (2)
sunt aplicabile. (4) Daca, la termenul prevazut la alin. (1), instanta socoteste
ca nu este necesara
administrarea de noi probe sau a unora dintre cele administrate de avocati,
va proceda la
judecarea in fond a procesului, acordand partilor cuvantul pentru a pune
concluzii prin avocat.
0011334903082012
|
[$resource id='9f8b737c-be9a-40f3-a6fc-56e27c7fc532' type='Image' /$]
Dispozitii
aplicabile
|
Art. 387.
- (1) Dispozitiile subsectiunii a 3-a „Probele” a sectiunii a 2-a a
capitolului II sunt
aplicabile, daca in prezenta subsectiune nu se prevede altfel.
|
|
(2) La
cererea avocatului sau a partii interesate instanta poate lua masura amenzii
judiciare
si obligarii la plata de despagubiri, in cazurile si conditiile prevazute de
dispozitiile art. 187-190.
|
Consilierii
juridici
|
Art. 388.
- Dispozitiile prezentei subsectiuni sunt aplicabile in mod corespunzator si
consilierilor juridici care, potrivit legii, reprezinta partea.
|
SECTIUNEA
a 3-a
|
Dezbaterea
in fond a procesului
|
Obiectul
dezbaterilor
|
Art. 389.
- Dezbaterile procesului poarta asupra imprejurarilor de fapt si temeiurilor
de drept,
invocate de parti in cererile lor sau, dupa caz, ridicate de catre instanta
din oficiu.
|
Chestiunile
prealabile
dezbaterilor in fond
|
Art. 390.
- Inainte de a se trece la dezbaterea fondului cauzei, instanta, din oficiu
sau la
solicitarea partilor, pune in discutia acestora cererile, exceptiile
procesuale si apararile care nu
au fost solutionate in cursul cercetarii procesului, precum si cele care,
potrivit legii, pot fi invocate
in orice stare a procesului.
|
Completarea
sau refacerea
unor probe
|
Art. 391.
- Instanta poate proceda la completarea ori refacerea unor probe, in cazul in
care,
din dezbateri, rezulta necesitatea acestei masuri.
|
Deschiderea
dezbaterilor in
fond
|
Art. 392.
- Daca partile declara ca nu mai au cereri de formulat si nu mai sunt alte
incidente
de solutionat, presedintele deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dand
cuvantul partilor,
in ordinea si conditiile prevazute la art. 216, pentru ca fiecare sa isi sustina
cererile si apararile
formulate in proces.
|
Continuarea
dezbaterilor in
fond
|
Art. 393.
- Dezbaterile incepute vor fi continuate la acelasi termen pana la inchiderea
lor, cu
exceptia cazului in care, pentru motive temeinice, sunt lasate in continuare
pentru o alta zi, chiar
in afara orelor fixate pentru judecarea pricinilor.
|
Inchiderea
dezbaterilor in
fond
|
Art. 394.
- (1) Cand considera ca au fost lamurite toate imprejurarile de fapt si
temeiurile de
drept ale cauzei, presedintele inchide dezbaterile.
|
|
(2) Daca
va considera necesar, instanta poate cere partilor, la inchiderea
dezbaterilor, sa
depuna completari la notele intocmite potrivit art. 244. Partile pot depune
aceste completari si in
cazul in care acestea nu au fost cerute de instanta.
|
|
(3) Dupa inchiderea
dezbaterilor, partile nu mai pot depune niciun inscris la dosarul cauzei,
sub sanctiunea de a nu fi luat in seama.
|
SECTIUNEA
a 4-a
|
Deliberarea
si pronuntarea hotararii
|
Deliberarea
|
Art. 395.
- (1) Dupa inchiderea dezbaterilor, completul de judecata delibereaza in
secret
asupra hotararii ce urmeaza sa pronunte.
|
|
(2) La
deliberare iau parte numai membrii completului in fata carora au avut loc
dezbaterile.
Fiecare dintre membrii completului de judecata are indatorirea sa isi exprime
opinia, incepand
cu cel mai nou in functie. Presedintele isi exprima opinia cel din urma.
|
|
(3) Judecatorul
care a luat parte la judecata este tinut sa se pronunte chiar daca nu mai
este
judecator al instantei respective, cu exceptia cazului in care, in conditiile
legii, i-a incetat calitatea
de judecator sau este suspendat din functie. In aceasta situatie, procesul se
repune pe rol, cu
citarea partilor, pentru ca ele sa puna din nou concluzii in fata completului
de judecata legal
constituit.
|
Amanarea
pronuntarii
|
Art. 396.
- (1) In cazuri justificate, daca instanta nu ia hotararea de indata, pronuntarea
acesteia poate fi amanata pentru un termen care nu poate depasi 15 zile.
|
|
(2) In
cazul amanarii prevazute la alin. (1), presedintele, odata cu anuntarea
termenului la care
a fost amanata pronuntarea, poate stabili ca pronuntarea hotararii se va face
prin punerea solutiei
la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei instantei.
|
|
(3) Daca
pronuntarea a fost amanata, hotararea nu poate fi pronuntata mai inainte de
data
fixata in acest scop.
|
Solutionarea
cauzei
|
Art. 397.
- (1) Instanta este obligata sa se pronunte asupra tuturor cererilor deduse
judecatii.
Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decat s-a cerut, daca legea nu
prevede altfel.
|
|
(2) Daca
cererea are ca obiect pretentii privitoare la obligatia de intretinere, alocatia
pentru
copii, chirie, arenda, plata salariului, rate din pretul vanzarii sau alte
sume datorate periodic,
instanta il va obliga pe parat, la cererea reclamantului, dupa achitarea
taxelor de timbru, potrivit
legii, si la plata sumelor devenite exigibile dupa introducerea cererii.
0011334903082012
|
[$resource id='76d7dff1-3bae-4aab-8a48-1bf558792b8b' type='Image' /$]
|
(3) In
cazurile in care instanta poate da termen pentru executarea hotararii, ea va
face
aceasta prin chiar hotararea care dezleaga pricina, aratand si motivele pentru
care a acordat
termenul. Debitorul nu va putea cere termen de plata, daca debitorului i s-a
acordat un termen
rezonabil de plata de catre creditor ori a avut posibilitatea sa execute intr-un
termen rezonabil,
calculat de la data comunicarii cererii de chemare in judecata, in
conformitate cu prevederile
art. 1.522 din Codul civil si nici daca la data pronuntarii subzista vreunul
dintre motivele prevazute
la art. 674 alin. (1).
|
Luarea hotararii
|
Art. 398.
- (1) Hotararea trebuie sa fie rezultatul acordului membrilor completului de
judecata
si se da in numele legii.
|
|
(2) Cand
unanimitatea nu poate fi realizata, hotararea se ia cu majoritatea membrilor
completului de judecata. Daca din deliberare rezulta mai mult de doua opinii,
judecatorii ale caror
pareri se apropie mai mult sunt datori sa se uneasca intr-o singura opinie.
|
|
(3) In
cazul in care majoritatea nu poate fi realizata, procesul se judeca in
complet de
divergenta, constituit prin includerea in completul initial si a presedintelui
instantei sau a
vicepresedintelui, a presedintelui de sectie ori a unui judecator desemnat de
presedinte.
|
Judecata in
complet de
divergenta
|
Art. 399.
- (1) In situatia prevazuta la art. 398 alin. (3), divergenta se judeca in
aceeasi zi
sau, daca nu este posibil, intr-un termen care nu poate depasi 20 de zile de
la ivirea divergentei,
cu citarea partilor. In pricinile considerate urgente acest termen nu poate
fi mai mare de 7 zile.
|
|
(2)
Dezbaterile vor fi reluate asupra chestiunilor ramase in divergenta si care
se anunta
partilor in sedinta, instanta fiind indreptatita, atunci cand apreciaza ca
este necesar, sa
administreze noi dovezi si sa ordone orice alte masuri ingaduite de lege.
|
|
(3) Partile
vor pune din nou concluzii asupra chestiunilor aflate in divergenta.
|
|
(4)
Dispozitiile art. 398 alin. (2) se aplica in mod corespunzator, judecatorii
avand dreptul de
a reveni asupra parerii lor care a provocat divergenta.
|
|
(5) Cand
divergenta nu priveste solutia ce trebuie data intregii cauze, dupa judecarea
chestiunilor ramase in divergenta, completul care a judecat inainte de ivirea
ei va putea continua
judecarea cauzei.
|
Repunerea
pe rol
|
Art. 400.
- Daca, in timpul deliberarii, instanta gaseste ca sunt necesare probe sau lamuriri
noi va dispune repunerea pe rol a cauzei, cu citarea partilor.
|
Intocmirea
minutei
|
Art. 401.
- (1) Dupa ce a fost luata hotararea, se va intocmi de indata o minuta care
va
cuprinde solutia si in care se va arata, cand este cazul, opinia separata a
judecatorilor aflati in
minoritate.
|
|
(2)
Minuta, sub sanctiunea nulitatii hotararii, se va semna pe fiecare pagina de
catre judecatori
si, dupa caz, de magistratul-asistent, dupa care se va consemna intr-un
registru special, tinut la
grefa instantei. Acest registru poate fi tinut si in format electronic.
|
Pronuntarea
hotararii
|
Art. 402.
- Sub rezerva dispozitiilor art. 396 alin. (2), hotararea se va pronunta in sedinta
publica, la locul unde s-au desfasurat dezbaterile, de catre presedinte sau
de catre un judecator,
membru al completului de judecata, care va citi minuta, indicand si calea de
atac ce poate fi
folosita impotriva hotararii.
|
Data hotararii
|
Art. 403.
- Data hotararii este aceea la care minuta este pronuntata potrivit legii.
|
Renuntarea
la calea de atac
in fata primei instante
|
Art. 404.
- (1) Partea prezenta la pronuntarea hotararii poate renunta, in conditiile
legii, la
calea de atac, facandu-se mentiune despre aceasta intr-un proces-verbal
semnat de presedinte
si de grefier.
|
|
(2) Renuntarea
se poate face si ulterior pronuntarii, chiar si dupa declararea caii de atac,
prin
prezentarea partii inaintea presedintelui instantei sau a persoanei desemnate
de acesta ori,
dupa caz, prin inscris autentic care se va depune la grefa instantei, atat
timp cat dosarul nu a
fost inaintat la instanta competenta, dispozitiile alin. (1) aplicandu-se in
mod corespunzator.
|
Nulitatea
hotararii
|
Art. 405.
- Nulitatea unei hotarari nu poate fi ceruta decat prin caile de atac prevazute
de
lege, in afara de cazul cand legea prevede in mod expres altfel.
|
CAPITOLUL
III
Unele incidente procedurale
SECTIUNEA 1
Renuntarea la judecata
|
Conditii
|
Art. 406.
- (1) Reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, in tot sau in parte,
fie
verbal in sedinta de judecata, fie prin cerere scrisa. (2) Cererea se face
personal sau prin mandatar cu procura speciala.
0011334903082012
|
[$resource id='67871f06-27e3-4516-a36b-31d35b0405cc' type='Image' /$]
|
(3) Daca
renuntarea s-a facut dupa comunicarea cererii de chemare in judecata, instanta,
la
cererea paratului, il va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecata pe
care paratul le-a facut. (4) Daca reclamantul renunta la judecata la primul
termen la care partile sunt legal citate sau
ulterior acestui moment, renuntarea nu se poate face decat cu acordul expres
sau tacit al
celeilalte parti. Daca paratul nu este prezent la termenul la care
reclamantul declara ca renunta
la judecata, instanta va acorda paratului un termen pana la care sa isi
exprime pozitia fata de
cererea de renuntare. Lipsa unui raspuns pana la termenul acordat se considera
acord tacit la
renuntare. (5) Cand renuntarea la judecata se face in apel sau in caile
extraordinare de atac, instanta
va lua act de renuntare si va dispune si anularea, in tot sau in parte, a hotararii
sau, dupa caz,
a hotararilor pronuntate in cauza. (6) Renuntarea la judecata se constata
prin hotarare supusa recursului, care va fi judecat de
instanta ierarhic superioara celei care a luat act de renuntare. Cand renuntarea
are loc in fata
unei sectii a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, hotararea este definitiva.
|
Efectele
renuntarii
|
Art. 407.
- (1) Renuntarea la judecata a unuia dintre reclamanti nu este opozabila
celorlalti
reclamanti.
|
|
(2) Renuntarea
produce efecte numai fata de partile in privinta carora a fost facuta si nu
afecteaza cererile incidentale care au caracter de sine statator.
|
SECTIUNEA
a 2-a
Renuntarea la dreptul pretins
|
Renuntarea
in prima
instanta
|
Art. 408.
- (1) Reclamantul poate, in tot cursul procesului, sa renunte la insusi
dreptul pretins,
daca poate dispune de acesta, fara a fi necesar acordul paratului.
|
|
(2) In caz
de renuntare la dreptul pretins, instanta pronunta o hotarare prin care va
respinge
cererea in fond, dispunand si asupra cheltuielilor de judecata.
|
|
(3) Renuntarea
se poate face atat verbal in sedinta, consemnandu-se in incheiere, cat si
prin
inscris autentic.
|
Renuntarea
in caile de atac
|
Art. 409.
- (1) Cand renuntarea este facuta in instanta de apel, hotararea primei
instante va
fi anulata in tot sau in parte, in masura renuntarii, dispozitiile art. 408
aplicandu-se in mod
corespunzator.
|
|
(2) Cand
renuntarea este facuta in caile extraordinare de atac, vor fi anulate hotararile
pronuntate in cauza, dispozitiile art. 408 aplicandu-se in mod corespunzator.
|
Cai de
atac
|
Art. 410.
- Hotararea este supusa recursului, care se judeca de instanta ierarhic
superioara
celei care a luat act de renuntarea la dreptul pretins. Cand renuntarea are
loc in fata unei sectii
a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, recursul se judeca de Completul de 5
judecatori.
|
SECTIUNEA
a 3-a
|
Suspendarea
procesului
|
Suspendarea
voluntara
|
Art. 411.
- (1) Judecatorul va suspenda judecata:
|
|
1. cand amandoua
partile o cer;
|
|
2. cand
niciuna dintre parti, legal citate, nu se infatiseaza la strigarea cauzei. Cu
toate
acestea, cauza se judeca daca reclamantul sau paratul a cerut in scris
judecarea in lipsa.
|
|
(2)
Cererea de judecata in lipsa produce efecte numai la instanta in fata careia
a fost
formulata.
|
Suspendarea
de drept
|
Art. 412.
- (1) Judecarea cauzelor se suspenda de drept:
1. prin decesul uneia dintre parti, pana la introducerea in cauza a mostenitorilor,
in afara de
cazul cand partea interesata cere termen pentru introducerea in judecata a
acestora;
2. prin interdictia judecatoreasca sau punerea sub curatela a unei parti, pana
la numirea
tutorelui sau curatorului;
3. prin decesul reprezentantului sau al mandatarului uneia dintre parti,
survenit cu mai putin
de 15 zile inainte de ziua infatisarii, pana la numirea unui nou reprezentant
sau mandatar;
4. prin incetarea functiei tutorelui sau curatorului, pana la numirea unui
nou tutore sau curator;
5. cand persoana juridica este dizolvata, pana la desemnarea lichidatorului;
6. prin deschiderea procedurii insolventei, in temeiul unei hotarari judecatoresti
definitive,
daca debitorul trebuie reprezentat, pana la numirea administratorului ori
lichidatorului judiciar;
7. in cazul in care instanta formuleaza o cerere de pronuntare a unei hotarari
preliminare
adresata Curtii de Justitie a Uniunii Europene, potrivit prevederilor
tratatelor pe care se
intemeiaza Uniunea Europeana;
8. in alte cazuri prevazute de lege. (2) Cu toate acestea, faptele prevazute
la alin. (1) nu impiedica pronuntarea hotararii, daca
ele au survenit dupa inchiderea dezbaterilor.
0011334903082012
|
[$resource id='ea14c77d-bf23-45ee-ac35-3725f7a5f6a7' type='Image' /$]
Suspendarea
facultativa
|
Art. 413.
- (1) Instanta poate suspenda judecata:
1. cand dezlegarea cauzei depinde, in tot sau in parte, de existenta ori
inexistenta unui drept
care face obiectul unei alte judecati;
2. cand s-a inceput urmarirea penala pentru o infractiune care ar avea o inraurire
hotaratoare
asupra hotararii ce urmeaza sa se dea, daca legea nu prevede altfel;
3. in alte cazuri prevazute de lege. (2) Suspendarea va dura pana cand hotararea
pronuntata in cauza care a provocat
suspendarea a devenit definitiva. (3) Cu toate acestea, instanta poate reveni
motivat asupra suspendarii, daca se constata ca
partea care a cerut-o nu are un comportament diligent in cadrul procesului
care a determinat
suspendarea, tergiversand solutionarea acestuia, ori daca urmarirea penala
care a determinat
suspendarea dureaza mai mult de un an de la data la care a intervenit
suspendarea, fara a se
dispune o solutie in acea cauza.
|
Hotararea
de suspendare
|
Art. 414.
- (1) Asupra suspendarii judecarii procesului instanta se va pronunta prin incheiere,
care poate fi atacata cu recurs, in mod separat, la instanta ierarhic
superioara. Cand
suspendarea a fost dispusa de Inalta Curte de Casatie si Justitie, hotararea
este definitiva. (2) Recursul se poate declara cat timp dureaza suspendarea
cursului judecarii procesului, atat
impotriva incheierii prin care s-a dispus suspendarea, cat si impotriva incheierii
prin care s-a
dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului.
|
Reluarea
judecarii
procesului
|
Art. 415.
- Judecata cauzei suspendate se reia:
1. prin cererea de redeschidere facuta de una dintre parti, cand suspendarea
s-a dispus prin
invoirea partilor sau din cauza lipsei lor;
2. prin cererea de redeschidere a procesului, facuta cu aratarea mostenitorilor,
tutorelui sau
curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar
ori, dupa caz, a partii
interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a
lichidatorului judiciar, in cazurile
prevazute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6;
3. in cazurile prevazute la art. 412 alin. (1) pct. 7, dupa pronuntarea hotararii
de catre Curtea
de Justitie a Uniunii Europene;
4. prin alte modalitati prevazute de lege.
|
SECTIUNEA
a 4-a
Perimarea cererii
|
Cererile
supuse perimarii
|
Art. 416.
- (1) Orice cerere de chemare in judecata, contestatie, apel, recurs,
revizuire si
orice alta cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar impotriva
incapabililor,
daca a ramas in nelucrare din motive imputabile partii, timp de 6 luni. (2)
Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedura indeplinit de parti
sau de
instanta. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile cand actul de procedura
trebuia efectuat din
oficiu, precum si cele cand, din motive care nu sunt imputabile partii,
cererea n-a ajuns la instanta
competenta sau nu se poate fixa termen de judecata.
|
Intreruperea
cursului
perimarii
|
Art. 417.
- Perimarea se intrerupe prin indeplinirea unui act de procedura facut in
vederea
judecarii procesului de catre partea care justifica un interes.
|
Suspendarea
cursului
perimarii
|
Art. 418.
- (1) Cursul perimarii este suspendat cat timp dureaza suspendarea judecatii,
pronuntata de instanta in cazurile prevazute la art. 413, precum si in alte
cazuri stabilite de lege,
daca suspendarea nu este cauzata de lipsa de staruinta a partilor in judecata.
(2) In cazurile prevazute la art. 412, cursul perimarii este suspendat timp
de o luna de la data
cand s-au petrecut faptele care au determinat suspendarea judecatii, daca
aceste fapte s-au
petrecut in cele din urma 3 luni ale termenului de perimare. (3) Perimarea se
suspenda, de asemenea, pe timpul cat partea este impiedicata de a starui
in judecata din cauza unor motive temeinic justificate, precum si in alte
cazuri expres prevazute
de lege.
|
Efectele
cererii asupra
coparticipantilor
|
Art. 419.
- In cazul in care sunt mai multi reclamanti sau parati impreuna, cererea de
perimare ori actul de procedura intrerupator de perimare al unuia foloseste si
celorlalti.
|
Procedura
perimarii
|
Art. 420.
- (1) Perimarea se constata din oficiu sau la cererea partii interesate.
Judecatorul
va cita de urgenta partile si va dispune grefierului sa intocmeasca un
referat asupra actelor de
procedura in legatura cu perimarea.
|
|
(2)
Perimarea poate fi invocata si pe cale de exceptie in camera de consiliu sau in
sedinta
publica.
|
|
(3)
Perimarea cererii de chemare in judecata nu poate fi ridicata pentru prima
oara in instanta
de apel.
|
Hotararea
de perimare
|
Art. 421.
- (1) Daca instanta constata ca perimarea nu a intervenit, pronunta o incheiere
care poate fi atacata odata cu fondul procesului.
0011334903082012
|
[$resource id='358fc386-e516-44bc-b4c4-c01fe683ed4b' type='Image' /$]
|
(2) Hotararea
care constata perimarea este supusa recursului, la instanta ierarhic
superioara,
in termen de 5 zile de la pronuntare. Cand perimarea se constata de o sectie
a Inaltei Curti de
Casatie si Justitie, recursul se judeca de Completul de 5 judecatori.
|
Efectele
perimarii
|
Art. 422.
- (1) Perimarea lipseste de efect toate actele de procedura facute in acea
instanta.
|
|
(2) Cand insa
se face o noua cerere de chemare in judecata, partile pot folosi dovezile
administrate in cursul judecarii cererii perimate, in masura in care noua
instanta socoteste ca nu
este necesara refacerea lor.
|
Perimarea
instantei
|
Art. 423.
- Orice cerere adresata unei instante si care a ramas in nelucrare timp de 10
ani
se perima de drept, chiar in lipsa unor motive imputabile partii. Dispozitiile
art. 420 se aplica in
mod corespunzator.
|
CAPITOLUL
IV
Hotararile judecatoresti
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
§ 1. Denumirea, intocmirea si comunicarea hotararii
|
Denumirea
hotararilor
|
Art. 424.
- (1) Hotararea prin care cauza este solutionata de prima instanta sau prin
care
aceasta se dezinvesteste fara a solutiona cauza se numeste sentinta. (2) Hotararea
prin care judecatoria solutioneaza caile de atac impotriva hotararilor
autoritatilor
administratiei publice cu activitate jurisdictionala si ale altor organe cu
astfel de activitate, in
cazurile prevazute de lege, se numeste sentinta. (3) Hotararea prin care
instanta se pronunta asupra apelului, recursului si recursului in
interesul legii, precum si hotararea pronuntata ca urmare a anularii in apel
a hotararii primei
instante si retinerii cauzei spre judecare ori ca urmare a rejudecarii cauzei
in fond dupa casarea
cu retinere in recurs se numesc decizie. (4) Hotararea prin care instanta se pronunta
asupra contestatiei in anulare sau asupra
revizuirii se numeste, dupa caz, sentinta sau decizie. (5) Toate celelalte
hotarari date de instanta se numesc incheieri, daca legea nu prevede altfel.
|
Continutul
hotararii
|
Art. 425.
- (1) Hotararea va cuprinde:
a) partea introductiva, in care se vor face mentiunile prevazute la art. 233
alin. (1) si (2). Cand
dezbaterile au fost consemnate intr-o incheiere de sedinta, partea
introductiva a hotararii va
cuprinde numai denumirea instantei, numarul dosarului, data, numele,
prenumele si calitatea
membrilor completului de judecata, numele si prenumele grefierului, numele si
prenumele
procurorului, daca a participat la judecata, precum si mentiunea ca celelalte
date sunt aratate in
incheiere;
b) considerentele, in care se vor arata obiectul cererii si sustinerile pe
scurt ale partilor,
expunerea situatiei de fapt retinuta de instanta pe baza probelor
administrate, motivele de fapt
si de drept pe care se intemeiaza solutia, aratandu-se atat motivele pentru
care s-au admis, cat
si cele pentru care s-au inlaturat cererile partilor;
c) dispozitivul, in care se vor arata numele, prenumele, codul numeric
personal si domiciliul
sau resedinta partilor ori, dupa caz, denumirea, sediul, codul unic de inregistrare
sau codul de
identificare fiscala, numarul de inmatriculare in registrul comertului ori de
inscriere in registrul
persoanelor juridice si contul bancar, solutia data tuturor cererilor deduse
judecatii si cuantumul
cheltuielilor de judecata acordate. (2) Daca hotararea s-a dat in folosul mai
multor reclamanti sau impotriva mai multor parati,
se va arata ceea ce se cuvine fiecarui reclamant si la ce este obligat
fiecare parat ori, cand este
cazul, daca drepturile si obligatiile partilor sunt solidare sau indivizibile.
(3) In partea finala a dispozitivului se vor arata daca hotararea este
executorie, este supusa
unei cai de atac ori este definitiva, data pronuntarii ei, mentiunea ca s-a
pronuntat in sedinta
publica sau intr-o alta modalitate prevazuta de lege, precum si semnaturile
membrilor completului
de judecata. Cand hotararea este supusa apelului sau recursului se va arata si
instanta la care
se depune cererea pentru exercitarea caii de atac.
|
Redactarea
si semnarea
hotararii
|
Art. 426.
- (1) Hotararea se redacteaza de judecatorul care a solutionat procesul. Cand
in
compunerea completului de judecata intra si asistenti judiciari, presedintele
il va putea desemna
pe unul dintre acestia sa redacteze hotararea. (2) In cazul in care unul
dintre judecatori sau asistenti judiciari a ramas in minoritate la
deliberare, el isi va redacta opinia separata, care va cuprinde expunerea
considerentelor, solutia
pe care a propus-o si semnatura acestuia. De asemenea, judecatorul care este
de acord cu
solutia, dar pentru considerente diferite, va redacta separat opinia
concurenta. (3) Hotararea va fi semnata de membrii completului de judecata si
de catre grefier. (4) Daca vreunul dintre judecatori este impiedicat sa
semneze hotararea, ea va fi semnata
in locul sau de presedintele completului, iar daca si acesta ori judecatorul
unic se afla intr-o
0011334903082012
|
[$resource id='d6cba511-d44f-4cca-8e8d-ca20be39cba1' type='Image' /$]
|
astfel de
situatie, hotararea se va semna de catre presedintele instantei. Cand impiedicarea
priveste pe grefier, hotararea se va semna de grefierul-sef. In toate
cazurile se face mentiune pe
hotarare despre cauza care a determinat impiedicarea. (5) Hotararea se va
redacta si se va semna in cel mult 30 de zile de la pronuntare. Opinia
separata a judecatorului ramas in minoritate, precum si, cand este cazul,
opinia concurenta se
redacteaza si se semneaza in acelasi termen. (6) Hotararea se va intocmi in
doua exemplare originale, dintre care unul se ataseaza la
dosarul cauzei, iar celalalt se va depune spre conservare la dosarul de hotarari
al instantei.
|
Comunicarea
hotararii
|
Art. 427.
- (1) Hotararea se va comunica din oficiu partilor, in copie, chiar daca este
definitiva. Comunicarea se va face de indata ce hotararea a fost redactata si
semnata in conditiile
legii. (2) Hotararile definitive prin care s-a dispus efectuarea unei inscrieri
in cartea funciara sau,
dupa caz, in alte registre publice se vor comunica din oficiu si institutiei
sau autoritatii care tine
acele registre. (3) Hotararile definitive prin care s-a dispus anularea, in
tot sau in parte, a unui act notarial
se comunica din oficiu de indata notarului public instrumentator, direct ori
prin intermediul camerei
notarilor publici in circumscriptia careia functioneaza. (4) De asemenea, hotararile
prin care instanta se pronunta in legatura cu prevederi cuprinse
in Tratatul privind functionarea Uniunii Europene si in alte acte juridice
ale Uniunii Europene se
comunica, din oficiu, chiar daca nu sunt definitive, si autoritatii sau
institutiei nationale cu atributii
de reglementare in materie.
|
Adaugirile,
schimbarile
sau corecturile
|
Art. 428.
- Adaugirile, schimbarile sau corecturile in cuprinsul hotararii vor trebui
semnate
de judecatori, sub sanctiunea neluarii lor in seama.
|
§ 2.
Efectele hotararii judecatoresti
|
Dezinvestirea
instantei
|
Art. 429.
- Dupa pronuntarea hotararii instanta se dezinvesteste si niciun judecator nu
poate
reveni asupra parerii sale.
|
Autoritatea
de lucru judecat
|
Art. 430.
- (1) Hotararea judecatoreasca ce solutioneaza, in tot sau in parte, fondul
procesului sau statueaza asupra unei exceptii procesuale ori asupra oricarui
alt incident are, de
la pronuntare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea transata.
(2) Autoritatea de lucru judecat priveste dispozitivul, precum si
considerentele pe care acesta
se sprijina, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasa. (3)
Hotararea judecatoreasca prin care se ia o masura provizorie nu are
autoritate de lucru
judecat asupra fondului. (4) Cand hotararea este supusa apelului sau
recursului, autoritatea de lucru judecat este
provizorie. (5) Hotararea atacata cu contestatia in anulare sau revizuire isi
pastreaza autoritatea de lucru
judecat pana ce va fi inlocuita cu o alta hotarare.
|
Efectele
lucrului judecat
|
Art. 431.
- (1) Nimeni nu poate fi chemat in judecata de doua ori in aceeasi calitate, in
temeiul aceleiasi cauze si pentru acelasi obiect. (2) Oricare dintre parti
poate opune lucrul anterior judecat intr-un alt litigiu, daca are legatura
cu solutionarea acestuia din urma.
|
Exceptia
autoritatii de lucru
judecat
|
Art. 432.
- Exceptia autoritatii de lucru judecat poate fi invocata de instanta sau de
parti in
orice stare a procesului, chiar inaintea instantei de recurs. Ca efect al
admiterii exceptiei, partii
i se poate crea in propria cale de atac o situatie mai rea decat aceea din
hotararea atacata.
|
Puterea
executorie
|
Art. 433.
- Hotararea judecatoreasca are putere executorie, in conditiile prevazute de
lege.
|
Forta
probanta
|
Art. 434.
- Hotararea judecatoreasca are forta probanta a unui inscris autentic.
|
Obligativitatea
si
opozabilitatea hotararii
|
Art. 435.
- (1) Hotararea judecatoreasca este obligatorie si produce efecte numai intre
parti
si succesorii acestora.
|
|
(2) Hotararea
este opozabila oricarei terte persoane atat timp cat aceasta din urma nu
face,
in conditiile legii, dovada contrara.
|
SECTIUNEA
a 2-a
Hotararile date in baza recunoasterii pretentiilor
|
Cazuri
|
Art. 436.
- (1) Cand paratul a recunoscut in tot sau in parte pretentiile reclamantului,
instanta,
la cererea acestuia din urma, va da o hotarare in masura recunoasterii.
|
|
(2) Daca
recunoasterea este partiala, judecata va continua cu privire la pretentiile ramase
nerecunoscute, instanta urmand a pronunta o noua hotarare asupra acestora.
0011334903082012
|
[$resource id='6134c0cb-4bb7-4b76-84c4-402a502b8bf0' type='Image' /$]
Calea de
atac
|
Art. 437.
- (1) Hotararea prevazuta la art. 436 poate fi atacata numai cu recurs la
instanta
ierarhic superioara.
|
|
(2) Cand
recunoasterea pretentiilor a fost facuta inaintea instantei de apel, hotararea
primei
instante va fi anulata in masura recunoasterii, dispunandu-se admiterea, in
mod corespunzator,
a cererii. Dispozitiile art. 436 alin. (2) raman aplicabile.
|
SECTIUNEA
a 3-a
Hotararea prin care se incuviinteaza invoiala partilor
|
Conditiile
in care se poate
lua act de tranzactie
|
Art. 438.
- (1) Partile se pot infatisa oricand in cursul judecatii, chiar fara sa fi
fost citate,
pentru a cere sa se dea o hotarare care sa consfinteasca tranzactia lor.
|
|
(2) Daca partile
se infatiseaza la ziua stabilita pentru judecata, cererea pentru darea hotararii
va putea fi primita chiar de un singur judecator.
|
|
(3) Daca partile
se infatiseaza intr-o alta zi, instanta va da hotararea in camera de consiliu.
|
Forma
tranzactiei
|
Art. 439.
- Tranzactia va fi incheiata in forma scrisa si va alcatui dispozitivul hotararii.
|
Calea de
atac
|
Art. 440.
- Hotararea care consfinteste tranzactia intervenita intre parti poate fi
atacata,
pentru motive procedurale, numai cu recurs la instanta ierarhic superioara.
|
Domeniu de
aplicare
|
Art. 441.
- Dispozitiile prezentei sectiuni se aplica in mod corespunzator si in cazul in
care
invoiala partilor este urmarea procedurii de mediere.
|
SECTIUNEA
a 4-a
Indreptarea, lamurirea si completarea hotararii
|
Indreptarea
hotararii
|
Art. 442.
- (1) Erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea si sustinerile partilor
sau
cele de calcul, precum si orice alte erori materiale cuprinse in hotarari sau
incheieri pot fi
indreptate din oficiu ori la cerere.
|
|
(2) Instanta
se pronunta prin incheiere data in camera de consiliu. Partile vor fi citate
numai
daca instanta socoteste ca este necesar ca ele sa dea anumite lamuriri.
|
|
(3) In
cazul hotararilor, indreptarea se va face in ambele exemplare ale hotararii.
|
Lamurirea
hotararii si
inlaturarea dispozitiilor
contradictorii
|
Art. 443.
- (1) In cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea
sau
aplicarea dispozitivului hotararii ori daca acesta cuprinde dispozitii
contradictorii, partile pot cere
instantei care a pronuntat hotararea sa lamureasca dispozitivul sau sa inlature
dispozitiile
potrivnice.
|
|
(2) Instanta
va rezolva cererea de urgenta, prin incheiere data in camera de consiliu, cu
citarea partilor.
|
|
(3) Incheierea
se va atasa la hotarare, atat in dosarul cauzei, cat si in dosarul de hotarari
al
instantei.
|
Completarea
hotararii
|
Art. 444.
- (1) Daca prin hotararea data instanta a omis sa se pronunte asupra unui capat
de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau
incidentale, se poate cere
completarea hotararii in acelasi termen in care se poate declara, dupa caz,
apel sau recurs
impotriva acelei hotarari, iar in cazul hotararilor date in caile
extraordinare de atac sau in fond
dupa casarea cu retinere, in termen de 15 zile de la pronuntare.
|
|
(2)
Cererea se solutioneaza de urgenta, cu citarea partilor, prin hotarare
separata. Prevederile
art. 443 alin. (3) se aplica in mod corespunzator.
|
|
(3)
Dispozitiile prezentului articol se aplica si in cazul cand instanta a omis sa
se pronunte
asupra cererilor martorilor, expertilor, traducatorilor, interpretilor sau aparatorilor,
cu privire la
drepturile lor.
|
Obligativitatea
procedurii
|
Art. 445.
- Indreptarea, lamurirea, inlaturarea dispozitiilor contradictorii ori
completarea
hotararii nu poate fi ceruta pe calea apelului sau recursului, ci numai in
conditiile art. 442-444.
|
Cai de
atac
|
Art. 446.
- Incheierile pronuntate in temeiul art. 442 si 443, precum si hotararea
pronuntata
potrivit art. 444 sunt supuse acelorasi cai de atac ca si hotararile in legatura
cu care s-a solicitat,
dupa caz, indreptarea, lamurirea sau inlaturarea dispozitiilor contradictorii
ori completarea.
|
Suportarea
cheltuielilor de
judecata
|
Art. 447.
- In cazul in care cererea de indreptare, de lamurire sau de completare a hotararii
a fost admisa, cheltuielile facute de parte in aceste cereri vor fi suportate
de stat, din fondul
constituit potrivit legii. Cand cererea a fost respinsa, cheltuielile vor fi
suportate de parte potrivit
dreptului comun.
|
SECTIUNEA
a 5-a
Executarea provizorie
|
Executarea
provizorie de
drept
|
Art. 448.
- (1) Hotararile primei instante sunt executorii de drept cand au ca obiect:
1. stabilirea modului de exercitare a autoritatii parintesti, stabilirea
locuintei minorului, precum
si modul de exercitare a dreptului de a avea legaturi personale cu minorul;
0011334903082012
|
[$resource id='81390628-2070-4097-bbe0-54509dae60be' type='Image' /$]
|
2. plata
salariilor sau a altor drepturi izvorate din raporturile juridice de munca,
precum si a
sumelor cuvenite, potrivit legii, somerilor;
3. despagubiri pentru accidente de munca;
4. rente ori sume datorate cu titlu de obligatie de intretinere sau alocatie
pentru copii, precum
si pensii acordate in cadrul asigurarilor sociale;
5. despagubiri in caz de moarte sau vatamare a integritatii corporale ori sanatatii,
daca
despagubirile s-au acordat sub forma de prestatii banesti periodice;
6. reparatii grabnice;
7. punerea sau ridicarea sigiliului ori facerea inventarului;
8. cereri privitoare la posesie, numai in ceea ce priveste posesia;
9. hotararile pronuntate in temeiul recunoasterii de catre parat a pretentiilor
reclamantului,
pronuntate in conditiile art. 436;
10. in orice alte cazuri in care legea prevede ca hotararea este executorie. (2)
Executarea hotararilor prevazute la alin. (1) are caracter provizoriu.
|
Executarea
provizorie
judecatoreasca
|
Art. 449.
- (1) Instanta poate incuviinta executarea provizorie a hotararilor
privitoare la bunuri
ori de cate ori va considera ca masura este necesara in raport cu temeinicia
vadita a dreptului
ori cu starea de insolvabilitate a debitorului, precum si atunci cand ar
aprecia ca neluarea de
indata a acestei masuri este vadit prejudiciabila pentru creditor. In aceste
cazuri, instanta il va
putea obliga pe creditor la plata unei cautiuni, in conditiile art. 718 alin.
(2) si (3). (2) Executarea provizorie nu se poate incuviinta:
1. in materie de stramutare de hotare, desfiintare de constructii, plantatii
sau a oricaror lucrari
avand o asezare fixa;
2. cand prin hotarare se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din
cartea funciara. (3) Cererea de executare provizorie se va putea face in
scris, precum si verbal in instanta
pana la inchiderea dezbaterilor. (4) Daca cererea a fost respinsa de prima
instanta, ea poate fi facuta din nou in apel.
|
Suspendarea
executarii
provizorii
|
Art. 450.
- (1) Suspendarea executarii provizorii va putea fi solicitata fie prin
cererea de apel,
fie distinct in tot cursul judecatii in apel. (2) Cererea se va depune la
prima instanta sau, dupa caz, la instanta de apel. In aceasta din
urma situatie, la cerere se va alatura o copie legalizata a dispozitivului
hotararii. (3) Cererea de suspendare se va judeca de catre instanta de apel.
Dispozitiile art. 718 alin. (6) sunt aplicabile. (4) Suspendarea va putea fi incuviintata
numai cu plata unei cautiuni al carei cuantum va fi
stabilit de instanta in conditiile art. 718 alin. (2) si (3). (5) Pana la
solutionarea cererii de suspendare, aceasta va putea fi incuviintata provizoriu,
prin
ordonanta presedintiala, chiar inainte de sosirea dosarului, cu respectarea
cerintei prevazute la
alin. (4).
|
SECTIUNEA
a 6-a
Cheltuielile de judecata
|
Cuantumul
cheltuielilor de
judecata
|
Art. 451.
- (1) Cheltuielile de judecata constau in taxele judiciare de timbru si
timbrul judiciar,
onorariile avocatilor, ale expertilor si ale specialistilor numiti in conditiile
art. 330 alin. (3), sumele
cuvenite martorilor pentru deplasare si pierderile cauzate de necesitatea
prezentei la proces,
cheltuielile de transport si, daca este cazul, de cazare, precum si orice
alte cheltuieli necesare
pentru buna desfasurare a procesului. (2) Instanta poate, chiar si din
oficiu, sa reduca motivat partea din cheltuielile de judecata
reprezentand onorariul avocatilor, atunci cand acesta este vadit disproportionat
in raport cu
valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfasurata de avocat, tinand
seama si de
circumstantele cauzei. Masura luata de instanta nu va avea niciun efect
asupra raporturilor dintre
avocat si clientul sau. (3) Dispozitiile alin. (2) se aplica in mod corespunzator
la plata expertilor judiciari si a
specialistilor numiti in conditiile art. 330 alin. (3). (4) Nu vor putea fi insa
micsorate cheltuielile de judecata avand ca obiect plata taxei judiciare
de timbru si a timbrului judiciar, precum si plata sumelor cuvenite
martorilor potrivit alin. (1).
|
Dovada
cheltuielilor de
judecata
|
Art. 452.
- Partea care pretinde cheltuieli de judecata trebuie sa faca, in conditiile
legii,
dovada existentei si intinderii lor, cel mai tarziu la data inchiderii
dezbaterilor asupra fondului
cauzei.
|
Acordarea
cheltuielilor de
judecata
|
Art. 453.
- (1) Partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea partii care a castigat,
sa
ii plateasca acesteia cheltuieli de judecata.
|
|
(2) Cand
cererea a fost admisa numai in parte, judecatorii vor stabili masura in care
fiecare
dintre parti poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata. Daca este
cazul, judecatorii vor
putea dispune compensarea cheltuielilor de judecata.
|
Exonerarea
paratului de la
plata
|
Art. 454.
- Paratul care a recunoscut, la primul termen de judecata la care partile
sunt legal
citate, pretentiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata
cheltuielilor de judecata, cu exceptia
cazului in care, prealabil pornirii procesului, a fost pus in intarziere de catre
reclamant sau se afla
de drept in intarziere. Dispozitiile art. 1.522 alin. (5) din Codul civil raman
aplicabile.
0011334903082012
|
[$resource id='898fb71d-e8ac-42e7-8671-985f84daf8b6' type='Image' /$]
Situatia
mai multor
reclamanti sau parati
|
Art. 455.
- Daca in cauza sunt mai multi reclamanti sau mai multi parati, ei vor putea
fi
obligati sa plateasca cheltuielile de judecata in mod egal, proportional sau
solidar, potrivit cu
pozitia lor in proces ori cu natura raportului juridic existent intre ei.
|
TITLUL II
Caile de atac
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
|
Enumerare
|
Art. 456.
- Calea ordinara de atac este apelul, iar caile extraordinare de atac sunt
recursul,
contestatia in anulare si revizuirea.
|
Legalitatea
caii de atac
|
Art. 457.
- (1) Hotararea judecatoreasca este supusa numai cailor de atac prevazute de
lege, in conditiile si termenele stabilite de aceasta, indiferent de mentiunile
din dispozitivul ei.
|
|
(2) Mentiunea
inexacta din cuprinsul hotararii cu privire la calea de atac deschisa contra
acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac
prevazuta de lege.
|
|
(3) Daca
instanta respinge ca inadmisibila calea de atac neprevazuta de lege, exercitata
de
partea interesata in considerarea mentiunii inexacte din cuprinsul hotararii
cu privire la calea de
atac, hotararea pronuntata de instanta de control judiciar va fi comunicata,
din oficiu, tuturor
partilor care au luat parte la judecata in care s-a pronuntat hotararea
atacata. De la data
comunicarii incepe sa curga, daca este cazul, termenul pentru exercitarea caii
de atac prevazute
de lege.
|
Subiectele
cailor de atac
|
Art. 458.
- Caile de atac pot fi exercitate numai de partile aflate in proces care
justifica un
interes, in afara de cazul in care, potrivit legii, acest drept il au si alte
organe sau persoane.
|
Ordinea
exercitarii cailor de atac
|
Art. 459.
- (1) Caile extraordinare de atac nu pot fi exercitate atat timp cat este
deschisa
calea de atac a apelului.
|
|
(2) In
cazul hotararilor susceptibile de apel, daca acesta nu a fost exercitat,
recursul este
inadmisibil. Cu toate acestea, o hotarare susceptibila de apel si de recurs
poate fi atacata,
inauntrul termenului de apel, direct cu recurs, la instanta care ar fi fost
competenta sa judece
recursul impotriva hotararii date in apel, daca partile consimt expres, prin inscris
autentic sau prin
declaratie verbala, data in fata instantei a carei hotarare se ataca si
consemnata intr-un proces-verbal. In acest caz, recursul poate fi exercitat
numai pentru incalcarea sau aplicarea gresita a
normelor de drept material.
|
|
(3) Caile
extraordinare de atac pot fi exercitate si concomitent, in conditiile legii.
Recursul se
judeca cu prioritate.
|
Unicitatea
caii de atac
|
Art. 460.
- (1) O cale de atac poate fi exercitata impotriva unei hotarari numai o
singura
data, daca legea prevede acelasi termen de exercitare pentru toate motivele
existente la data
declararii acelei cai de atac.
|
|
(2) Daca
prin aceeasi hotarare au fost solutionate si cereri accesorii, hotararea este
supusa
in intregul ei caii de atac prevazute de lege pentru cererea principala.
|
|
(3) In
cazul in care prin aceeasi hotarare au fost solutionate mai multe cereri
principale sau
incidentale, dintre care unele sunt supuse apelului, iar altele recursului,
hotararea in intregul ei
este supusa apelului. Hotararea data in apel este supusa recursului.
|
|
(4) Daca
hotararea cu privire la o cerere principala sau incidentala nu este supusa
nici apelului
si nici recursului, solutia cu privire la celelalte cereri este supusa cailor
de atac in conditiile legii.
|
|
(5) In
cazurile prevazute la alin. (2)-(4), termenul de apel sau, dupa caz, de
recurs este cel
de drept comun, chiar daca prin legi speciale se prevede altfel.
|
Partea din
hotarare care
poate fi atacata
|
Art. 461.
- (1) Calea de atac se indreapta impotriva solutiei cuprinse in dispozitivul
hotararii.
|
(2) Cu
toate acestea, in cazul in care calea de atac vizeaza numai considerentele
hotararii
prin care s-au dat dezlegari unor probleme de drept ce nu au legatura cu
judecata acelui proces
sau care sunt gresite ori cuprind constatari de fapt ce prejudiciaza partea,
instanta, admitand
calea de atac, va inlatura acele considerente si le va inlocui cu propriile
considerente, mentinand
solutia cuprinsa in dispozitivul hotararii atacate.
|
Intelegerea
partilor in caile
de atac
|
Art. 462.
- Partile pot solicita instantei legal investite cu solutionarea unei cai de
atac sa ia
act de intelegerea lor cu privire la solutionarea litigiului. Dispozitiile
art. 438-441 se aplica in mod
corespunzator.
|
Achiesarea
la hotarare
|
Art. 463.
- (1) Achiesarea la hotarare reprezinta renuntarea unei parti la calea de
atac pe
care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja impotriva tuturor sau a
anumitor solutii din
respectiva hotarare.
0011334903082012
|
[$resource id='de6ad2d5-f1e5-42e6-91c2-735c42b3bff7' type='Image' /$]
|
(2)
Achiesarea, atunci cand este conditionata, nu produce efecte decat daca este
acceptata
expres de partea adversa. (3) Dispozitiile art. 404 raman aplicabile.
|
Felurile
achiesarii
|
Art. 464.
- (1) Achiesarea poate fi expresa sau tacita, totala ori partiala. (2)
Achiesarea expresa se face de parte prin act autentic sau prin declaratie
verbala in fata
instantei ori de mandatarul sau in temeiul unei procuri speciale. (3)
Achiesarea tacita poate fi dedusa numai din acte sau fapte precise si
concordante care
exprima intentia certa a partii de a-si da adeziunea la hotarare. (4)
Achiesarea poate fi totala, daca priveste hotararea in intregul ei sau, dupa
caz, partiala,
daca priveste numai o parte din hotararea respectiva.
|
Masurile
de administrare
judiciara
|
Art. 465.
- Masurile de administrare judiciara nu pot face obiectul niciunei cai de
atac.
|
CAPITOLUL
II
Apelul
|
Apelul
principal. Obiectul
|
Art. 466.
- (1) Hotararile pronuntate in prima instanta pot fi atacate cu apel, daca
legea nu
prevede in mod expres altfel. (2) Sunt supuse apelului si hotararile date in
ultima instanta daca, potrivit legii, instanta nu
putea sa judece decat in prima instanta. (3) Hotararile date in ultima instanta
raman neapelabile, chiar daca in hotarare s-a aratat ca
au fost pronuntate in prima instanta. (4) Impotriva incheierilor premergatoare
nu se poate face apel decat odata cu fondul, afara
de cazul cand legea dispune altfel.
|
Situatiile
in care partea nu
poate face apel principal
|
Art. 467.
- (1) Partea care a renuntat expres la apel cu privire la o hotarare nu mai
are dreptul
de a face apel principal. (2) Partea care a executat partial hotararea de
prima instanta, desi aceasta nu era
susceptibila de executare provizorie, nu mai are dreptul de a face apel
principal cu privire la
dispozitiile executate.
|
Termenul
de apel
|
Art. 468.
- (1) Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotararii, daca
legea
nu dispune altfel. (2) Termenul de apel prevazut la alin. (1) curge de la
comunicarea hotararii, chiar atunci cand
aceasta a fost facuta odata cu incheierea de incuviintare a executarii
silite. (3) Daca o parte face apel inainte de comunicarea hotararii, aceasta
se socoteste comunicata
la data depunerii cererii de apel. (4) Pentru procuror, termenul de apel
curge de la pronuntarea hotararii, in afara de cazurile
in care procurorul a participat la judecarea cauzei, cand termenul de apel
curge de la
comunicarea hotararii. (5) Termenul de apel suspenda executarea hotararii de
prima instanta, cu exceptia cazurilor
anume prevazute de lege. In aceleasi conditii, executarea se suspenda daca
apelul a fost
exercitat in termen.
|
Intreruperea
termenului de apel
|
Art. 469.
- (1) Termenul de apel se intrerupe prin moartea partii care are interes sa
faca
apel. In acest caz se face din nou o singura comunicare a hotararii, la cel
din urma domiciliu al
partii, pe numele mostenirii, fara sa se arate numele si calitatea fiecarui
mostenitor. (2) Termenul de apel va incepe sa curga din nou de la data
comunicarii prevazute la alin. (1).
Pentru mostenitorii incapabili, cei cu capacitate restransa sau disparuti ori
in caz de mostenire
vacanta, termenul va curge din ziua in care se va numi tutorele, curatorul
sau administratorul
provizoriu, dupa caz. (3) Apelul nu constituie prin el insusi un act de
acceptare a mostenirii. (4) Termenul de apel se intrerupe si prin moartea
mandatarului caruia i s-a facut comunicarea.
In acest caz se va face o noua comunicare partii, la domiciliul ei, iar
termenul de apel va incepe
sa curga din nou de la aceasta data.
|
Cererea de
apel
|
Art. 470.
- (1) Cererea de apel va cuprinde:
a) numele si prenumele, codul numeric personal, domiciliul sau resedinta partilor
ori, pentru
persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si, dupa caz, codul unic
de inregistrare sau
codul de identificare fiscala, numarul de inmatriculare in registrul comertului
ori de inscriere in
registrul persoanelor juridice si contul bancar. Daca apelantul locuieste in
strainatate, va arata
si domiciliul ales in Romania, unde urmeaza sa i se faca toate comunicarile
privind procesul;
b) indicarea hotararii atacate;
c) motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza apelul;
d) probele invocate in sustinerea apelului;
e) semnatura. (2) La cererea de apel se va atasa dovada achitarii taxelor de
timbru. (3) Cerintele de la alin. (1) lit. b) si e) si cea de la alin. (2)
sunt prevazute sub sanctiunea
nulitatii, iar cele de la alin. (1) lit. c) si d), sub sanctiunea decaderii.
Lipsa semnaturii poate fi
0011334903082012
|
[$resource id='949ae5c4-10c2-47b3-be3f-2262c8c9af18' type='Image' /$]
|
implinita in
conditiile art. 196 alin. (2), iar lipsa dovezii achitarii taxei de timbru
poate fi complinita
pana la primul termen de judecata la care partea a fost legal citata in apel.
(4) Cand dovezile propuse sunt martori sau inscrisuri nearatate la prima
instanta, se vor
aplica in mod corespunzator dispozitiile art. 194 lit. e). (5) In cazul in
care termenul pentru exercitarea apelului curge de la un alt moment decat
comunicarea hotararii, motivarea apelului se va face intr-un termen de aceeasi
durata, care
curge, insa, de la data comunicarii hotararii.
|
Depunerea
cererii de apel
|
Art. 471.
- (1) Apelul si, cand este cazul, motivele de apel se depun la instanta a carei
hotarare se ataca, sub sanctiunea nulitatii. (2) Dispozitiile art. 195 sunt
aplicabile in mod corespunzator. (3) In cazul in care cererea de apel nu indeplineste
conditiile prevazute de lege, presedintele
instantei sau persoana desemnata de acesta care primeste cererea de apel va
stabili lipsurile si
ii va cere apelantului sa completeze sau sa modifice cererea de indata, daca
este prezent si
este posibil, ori in scris, daca apelul a fost trimis prin posta, fax, posta
electronica sau curier.
Completarea sau modificarea cererii se va face inauntrul termenului de apel.
Daca presedintele
sau persoana desemnata de acesta apreciaza ca intervalul ramas pana la
expirarea termenului
de apel nu este suficient, va acorda un termen scurt, de cel mult 5 zile de
la expirarea termenului
de apel, in care sa se depuna completarea sau modificarea cererii. (4)
Dispozitiile alin. (3) se aplica in mod corespunzator si in cazul in care
motivele de apel se
depun separat de cerere. (5) Dupa primirea cererii de apel, respectiv a
motivelor de apel, presedintele instantei care a
pronuntat hotararea atacata va dispune comunicarea lor intimatului, impreuna
cu copiile
certificate de pe inscrisurile alaturate si care nu au fost infatisate la
prima instanta, punandu-i-se
in vedere obligatia de a depune la dosar intampinare in termen de cel mult 15
zile de la data
comunicarii. (6) Instanta la care s-a depus intampinarea o comunica de indata
apelantului, punandu-i-se
in vedere obligatia de a depune la dosar raspunsul la intampinare in termen
de cel mult 10 zile
de la data comunicarii. Intimatul va lua cunostinta de raspunsul la intampinare
din dosarul cauzei. (7) Presedintele sau persoana desemnata de acesta, dupa implinirea
termenului de apel
pentru toate partile, precum si a termenelor prevazute la alin. (5) si (6),
va inainta instantei de
apel dosarul, impreuna cu apelurile facute, intampinarea, raspunsul la intampinare
si dovezile
de comunicare a acestor acte, potrivit alin. (5) si (6). (8) Daca s-au
formulat atat apel, cat si cereri potrivit art. 442-444, dosarul nu va fi
trimis
instantei de apel decat dupa implinirea termenului de apel privind hotararile
date asupra acestor
din urma cereri. Dispozitiile alin. (5)-(7) se aplica in mod corespunzator.
|
Apelul
incident
|
Art. 472.
- (1) Intimatul este in drept, dupa implinirea termenului de apel, sa
formuleze apel
in scris, in cadrul procesului in care se judeca apelul facut de partea
potrivnica, printr-o cerere
proprie care sa tinda la schimbarea hotararii primei instante. (2) Daca
apelantul principal isi retrage apelul sau daca acesta este respins ca
tardiv, ca
inadmisibil ori pentru alte motive care nu implica cercetarea fondului,
apelul incident prevazut la
alin. (1) ramane fara efect.
|
Apelul
provocat
|
Art. 473.
- In caz de coparticipare procesuala, precum si atunci cand la prima instanta
au
intervenit terte persoane in proces, intimatul este in drept, dupa implinirea
termenului de apel,
sa declare in scris apel impotriva altui intimat sau a unei persoane care a
figurat in prima instanta
si care nu este parte in apelul principal, daca acesta din urma ar fi de
natura sa produca
consecinte asupra situatiei sale juridice in proces. Dispozitiile art. 472
alin. (2) se aplica in mod
corespunzator.
|
Depunerea
apelului incident
si a celui provocat
|
Art. 474.
- (1) Apelul incident si apelul provocat se depun de catre intimat odata cu
intampinarea la apelul principal, fiind aplicabile prevederile art. 471 alin.
(6). (2) Apelul provocat se comunica si intimatului din acest apel, prevazut
la art. 473, acesta fiind
dator sa depuna intampinare in termenul prevazut la art. 471 alin. (6), care
se aplica in mod
corespunzator. Cel care a exercitat apelul provocat va lua cunostinta de intampinare
de la dosarul
cauzei.
|
Pregatirea
judecatii apelului
|
Art. 475.
- (1) Presedintele instantei de apel sau persoana desemnata de acesta, indata
ce
primeste dosarul, va lua, prin rezolutie, masuri in vederea repartizarii
aleatorii la un complet de
judecata. (2) Presedintele completului de judecata stabileste primul termen
de judecata, care va fi de
cel mult 60 de zile de la data rezolutiei presedintelui instantei de apel,
dispunand citarea partilor.
Dispozitiile art. 201 alin. (5) si (6) se aplica in mod corespunzator. (3)
Apelurile principale, incidente si provocate facute impotriva aceleiasi hotarari
vor fi
repartizate la acelasi complet de judecata. Cand apelurile au fost
repartizate la complete diferite,
ultimul complet investit va dispune pe cale administrativa trimiterea
apelului la completul cel
dintai investit.
0011334903082012
|
[$resource id='0ff3e37a-8ecd-4919-ae3e-11eacc04d61e' type='Image' /$]
Efectul
devolutiv al apelului
|
Art. 476.
- (1) Apelul exercitat in termen provoaca o noua judecata asupra fondului,
instanta
de apel statuand atat in fapt, cat si in drept. (2) In cazul in care apelul
nu se motiveaza ori motivarea apelului sau intampinarea nu
cuprinde motive, mijloace de aparare sau dovezi noi, instanta de apel se va
pronunta, in fond,
numai pe baza celor invocate la prima instanta. (3) Prin apel este posibil sa
nu se solicite judecata in fond sau rejudecarea, ci anularea
hotararii de prima instanta si respingerea ori anularea cererii de chemare in
judecata ca urmare
a invocarii unei exceptii sau trimiterea dosarului la instanta competenta.
|
Limitele
efectului devolutiv
determinate de ceea ce s-a
apelat
|
Art. 477.
- (1) Instanta de apel va proceda la rejudecarea fondului in limitele
stabilite, expres
sau implicit, de catre apelant, precum si cu privire la solutiile care sunt
dependente de partea din
hotarare care a fost atacata. (2) Devolutiunea va opera cu privire la intreaga
cauza atunci cand apelul nu este limitat la
anumite solutii din dispozitiv ori atunci cand se tinde la anularea hotararii
sau daca obiectul
litigiului este indivizibil.
|
Limitele
efectului devolutiv
determinate de ceea ce s-a
supus judecatii la prima
instanta
|
Art. 478.
- (1) Prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit in fata primei
instante. (2) Partile nu se vor putea folosi inaintea instantei de apel de
alte motive, mijloace de aparare
si dovezi decat cele invocate la prima instanta sau aratate in motivarea
apelului ori in
intampinare. Instanta de apel poate incuviinta si administrarea probelor a caror
necesitate rezulta
din dezbateri. (3) In apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau
obiectul cererii de chemare in
judecata si nici nu se pot formula pretentii noi. (4) Partile pot insa sa
expliciteze pretentiile care au fost cuprinse implicit in cererile sau
apararile adresate primei instante. (5) Se vor putea cere, de asemenea, dobanzi,
rate, venituri ajunse la termen si orice alte
despagubiri ivite dupa darea hotararii primei instante si va putea fi invocata
compensatia legala.
|
Dispozitii
speciale privind
judecata
|
Art. 479.
- (1) Instanta de apel va verifica, in limitele cererii de apel, stabilirea
situatiei de fapt
si aplicarea legii de catre prima instanta. Motivele de ordine publica pot fi
invocate si din oficiu. (2) Instanta de apel va putea dispune refacerea sau
completarea probelor administrate la
prima instanta, in cazul in care considera ca sunt necesare pentru solutionarea
cauzei, precum
si administrarea probelor noi propuse in conditiile art. 478 alin. (2).
|
Solutiile
pe care le pronunta
instanta de apel
|
Art. 480.
- (1) Instanta de apel poate pastra hotararea atacata, situatie in care, dupa
caz,
va respinge, va anula apelul ori va constata perimarea lui. (2) In caz de
admitere a apelului, instanta poate anula ori, dupa caz, schimba in tot sau in
parte hotararea apelata. (3) In cazul in care se constata ca, in mod gresit,
prima instanta a solutionat procesul fara a
intra in judecata fondului ori judecata s-a facut in lipsa partii care nu a
fost legal citata, instanta
de apel va anula hotararea atacata si va judeca procesul, evocand fondul. Cu
toate acestea,
instanta de apel va anula hotararea atacata si va trimite cauza spre
rejudecare primei instante
sau altei instante egale in grad cu aceasta din aceeasi circumscriptie, in
cazul in care partile au
solicitat in mod expres luarea acestei masuri prin cererea de apel ori prin intampinare;
trimiterea
spre rejudecare poate fi dispusa o singura data in cursul procesului.
Dezlegarea data problemelor
de drept de catre instanta de apel, precum si necesitatea administrarii unor
probe sunt obligatorii
pentru judecatorii fondului. (4) Daca instanta de apel stabileste ca prima
instanta a fost necompetenta, iar necompetenta
a fost invocata in conditiile legii, va anula hotararea atacata si va trimite
cauza spre judecare
instantei competente sau altui organ cu activitate jurisdictionala competent
ori, dupa caz, va
respinge cererea ca inadmisibila. (5) In cazul in care instanta de apel
constata ca ea are competenta sa judece in prima
instanta, va anula hotararea atacata si va judeca in fond, pronuntand o hotarare
susceptibila,
dupa caz, de apel sau recurs. (6) Cand se constata ca exista un alt motiv de
nulitate decat cel prevazut la alin. (5), iar prima
instanta a judecat in fond, instanta de apel, anuland in tot sau in parte
procedura urmata in fata
primei instante si hotararea atacata, va retine procesul spre judecare,
pronuntand o hotarare
susceptibila de recurs, daca este cazul.
|
Neinrautatirea
situatiei in
propria cale de atac
|
Art. 481.
- Apelantului nu i se poate crea in propria cale de atac o situatie mai rea
decat
aceea din hotararea atacata, in afara de cazul in care el consimte expres la
aceasta sau in
cazurile anume prevazute de lege.
|
Completare
cu alte norme
|
Art. 482.
- Dispozitiile de procedura privind judecata in prima instanta se aplica si in
instanta
de apel, in masura in care nu sunt potrivnice celor cuprinse in prezentul
capitol.
|
CAPITOLUL
III
Caile extraordinare de atac
SECTIUNEA 1
Recursul
|
Obiectul si
scopul
recursului. Instanta
competenta
|
Art. 483.
- (1) Hotararile date in apel, cele date, potrivit legii, fara drept de apel,
precum si
alte hotarari in cazurile expres prevazute de lege sunt supuse recursului.
0011334903082012
|
[$resource id='10bb6a39-7812-497d-bc6b-373fb38ebd98' type='Image' /$]
|
(2) Nu
sunt supuse recursului hotararile pronuntate in cererile prevazute la art. 94
pct. 1
lit.a)-i), in cele privind navigatia civila si activitatea in porturi,
conflictele de munca si de
asigurari sociale, in materie de expropriere, in cererile privind repararea
prejudiciilor cauzate
prin erori judiciare, precum si in alte cereri evaluabile in bani in valoare
de pana la 500.000 lei
inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotararile date de instantele
de apel in cazurile
in care legea prevede ca hotararile de prima instanta sunt supuse numai
apelului. (3) Recursul urmareste sa supuna Inaltei Curti de Casatie si Justitie
examinarea, in conditiile
legii, a conformitatii hotararii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4)
In cazurile anume prevazute de lege, recursul se solutioneaza de catre instanta
ierarhic
superioara celei care a pronuntat hotararea atacata. Dispozitiile alin. (3)
se aplica in mod
corespunzator.
|
Suspendarea
executarii
|
Art. 484.
- (1) Recursul suspenda de drept executarea hotararii in cauzele privitoare
la
stramutarea de hotare, desfiintarea de constructii, plantatii sau a oricaror
lucrari avand o asezare
fixa, precum si in cazurile anume prevazute de lege. (2) La cererea
recurentului formulata in conditiile art. 83 alin. (2) si (3), instanta
sesizata cu
judecarea recursului poate dispune, motivat, suspendarea hotararii atacate cu
recurs in alte
cazuri decat cele la care se refera alin. (1). Cererea se depune direct la
instanta de recurs,
alaturandu-se o copie certificata de pe cererea de recurs si dovada depunerii
cautiunii prevazute
la art. 718. In cazul in care cererea se face inainte de a ajunge dosarul la
instanta de recurs, se
va alatura si o copie legalizata de pe dispozitivul hotararii atacate cu
recurs. (3) Cererea se judeca in camera de consiliu, cu citarea partilor
printr-un agent procedural al
instantei sau prin alt salariat al acesteia ori prin modalitatile prevazute
la art. 154 alin. (4) si (5),
dupa cum urmeaza:
1. de un complet anume constituit, format din 3 judecatori, in conditiile
legii, in cazul in care
cererea s-a depus inainte de ajungerea dosarului la instanta de recurs;
2. de completul de filtru, dupa ce acesta a fost desemnat, in cazurile prevazute
la art. 493;
3. de completul care judeca recursul pe fond, in cazul in care s-a fixat
termen in sedinta
publica. (4) Termenul de judecata, pentru care se face citarea, se stabileste
astfel incat sa nu treaca
mai mult de 10 zile de la primirea cererii de suspendare. (5) Completul se
pronunta, in cel mult 48 de ore de la judecata, printr-o incheiere motivata,
care este definitiva. (6) La judecata cererii de suspendare partile trebuie sa
fie reprezentate de avocat sau, cand
este cazul, de consilierul juridic. (7) Pentru motive temeinice, instanta de
recurs poate reveni asupra suspendarii acordate,
dispozitiile alin. (3)-(5) si (6) aplicandu-se in mod corespunzator.
|
Termenul
de recurs
|
Art. 485.
- (1) Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotararii, daca
legea
nu dispune altfel. Dispozitiile art. 468 alin. (2)-(4), precum si cele ale
art. 469 se aplica in mod
corespunzator. (2) Daca intimatul nu a invocat prin intampinare sau din dosar
nu reiese ca recursul a fost
depus peste termen, el se va socoti in termen.
|
Cererea de
recurs
|
Art. 486.
- (1) Cererea de recurs va cuprinde urmatoarele mentiuni:
a) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta partii in favoarea careia se
exercita recursul,
numele, prenumele si domiciliul profesional al avocatului care formuleaza
cererea ori, pentru
persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si numele si prenumele
consilierului juridic
care intocmeste cererea. Prezentele dispozitii se aplica si in cazul in care
recurentul locuieste
in strainatate;
b) numele si prenumele, domiciliul sau resedinta ori, dupa caz, denumirea si
sediul intimatului;
c) indicarea hotararii care se ataca;
d) motivele de nelegalitate pe care se intemeiaza recursul si dezvoltarea lor
sau, dupa caz,
mentiunea ca motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat;
e) semnatura partii sau a mandatarului partii in cazul prevazut la art. 13
alin. (2), a avocatului
sau, dupa caz, a consilierului juridic. (2) La cererea de recurs se vor atasa
dovada achitarii taxei de timbru, conform legii, precum
si imputernicirea avocatiala sau, dupa caz, delegatia consilierului juridic.
(3) Mentiunile prevazute la alin. (1) lit. a) si c)-e), precum si cerintele
mentionate la alin. (2) sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii. Dispozitiile
art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) si ale art. 87
alin. (2) raman aplicabile.
|
Motivarea
recursului
|
Art. 487.
- (1) Recursul se va motiva prin insasi cererea de recurs, in afara de
cazurile
prevazute la art. 470 alin. (5), aplicabile si in recurs.
|
|
(2) In
cazurile in care Ministerul Public a participat in proces, se va depune o
copie de pe
motivele de casare pentru procuror.
0011334903082012
|
[$resource id='390e7e84-304e-40b6-a1d5-1f905b3fd867' type='Image' /$]
Motivele
de casare
|
Art. 488.
- (1) Casarea unor hotarari se poate cere numai pentru urmatoarele motive de
nelegalitate:
1. cand instanta nu a fost alcatuita potrivit dispozitiilor legale;
2. daca hotararea a fost pronuntata de alt judecator decat cel care a luat
parte la dezbaterea
pe fond a procesului sau de un alt complet de judecata decat cel stabilit
aleatoriu pentru
solutionarea cauzei ori a carui compunere a fost schimbata, cu incalcarea
legii;
3. cand hotararea a fost data cu incalcarea competentei de ordine publica a
altei instante,
invocata in conditiile legii;
4. cand instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti;
5. cand, prin hotararea data, instanta a incalcat regulile de procedura a caror
nerespectare
atrage sanctiunea nulitatii;
6. cand hotararea nu cuprinde motivele pe care se intemeiaza sau cand
cuprinde motive
contradictorii ori numai motive straine de natura cauzei;
7. cand s-a incalcat autoritatea de lucru judecat;
8. cand hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a normelor
de drept material. (2) Motivele prevazute la alin. (1) nu pot fi primite decat
daca ele nu au putut fi invocate pe
calea apelului sau in cursul judecarii apelului ori, desi au fost invocate in
termen, au fost respinse
sau instanta a omis sa se pronunte asupra lor.
|
Sanctiunea
nemotivarii
recursului
|
Art. 489.
- (1) Recursul este nul daca nu a fost motivat in termenul legal, cu exceptia
cazului
prevazut la alin. (3). (2) Aceeasi sanctiune intervine in cazul in care
motivele invocate nu se incadreaza in motivele
de casare prevazute la art. 488. (3) Daca legea nu dispune altfel, motivele
de casare care sunt de ordine publica pot fi ridicate
din oficiu de catre instanta, chiar dupa implinirea termenului de motivare a
recursului, fie in
procedura de filtrare, fie in sedinta publica.
|
Depunerea
recursului
|
Art. 490.
- (1) Recursul si, daca este cazul, motivele de casare se depun la instanta a
carei
hotarare se ataca, sub sanctiunea nulitatii, in conditiile prevazute la art.
83 alin. (3) si art. 84. (2) Dispozitiile art. 471 se aplica in mod corespunzator.
Termenul prevazut la art. 471 alin. (5) se dubleaza in cazul recursului. Intampinarea
trebuie redactata si semnata de avocatul sau
consilierul juridic al intimatului, iar raspunsul la intampinare de avocatul
sau consilierul juridic al
recurentului. Prin aceste acte de procedura se va mentiona daca recurentul,
respectiv intimatul
este de acord ca recursul, atunci cand este admisibil in principiu, sa fie
solutionat de catre
completul de filtru prevazut la art. 493.
|
Recursul
incident si recursul
provocat
|
Art. 491.
- (1) Recursul incident si recursul provocat se pot exercita, in cazurile
prevazute
la art. 472 si 473, care se aplica in mod corespunzator. Dispozitiile art.
488 raman aplicabile.
|
|
(2)
Prevederile art. 474 se aplica in mod corespunzator.
|
Probe noi in
recurs
|
Art. 492.
- (1) In instanta de recurs nu se pot produce noi probe, cu exceptia inscrisurilor
noi,
care pot fi depuse, sub sanctiunea decaderii, odata cu cererea de recurs,
respectiv odata cu
intampinarea.
|
|
(2) In
cazul in care recursul urmeaza sa fie solutionat in sedinta publica, pot fi
depuse si alte
inscrisuri noi pana la primul termen de judecata.
|
Procedura
de filtrare a
recursurilor
|
Art. 493.
- (1) Cand recursul este de competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie,
presedintele instantei sau presedintele de sectie ori, dupa caz, persoana
desemnata de acestia,
primind dosarul de la instanta a carei hotarare se ataca, va lua, prin rezolutie,
masuri pentru
stabilirea aleatorie a unui complet format din 3 judecatori, care va decide
asupra admisibilitatii
in principiu a recursului. Dispozitiile art. 475 alin. (3) sunt aplicabile.
(2) Pe baza recursului, intampinarii, a raspunsului la intampinare si a inscrisurilor
noi,
presedintele completului va intocmi un raport asupra admisibilitatii in
principiu a recursului sau
va desemna un alt membru al completului ori magistratul-asistent in acest
scop. Raportul trebuie
intocmit in cel mult 30 de zile de la repartizarea dosarului. Raportorul nu
devine incompatibil. (3) Raportul va verifica daca recursul indeplineste
cerintele de forma prevazute sub
sanctiunea nulitatii, daca motivele invocate se incadreaza in cele prevazute
la art. 488, daca
exista motive de ordine publica ce pot fi invocate in conditiile art. 489
alin. (3) ori daca este vadit
nefondat. De asemenea, va arata, daca este cazul, jurisprudenta Curtii Constitutionale,
a Inaltei
Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii
de Justitie a Uniunii
Europene, precum si pozitia doctrinei in problemele de drept vizand
dezlegarea data prin
hotararea atacata. (4) Dupa analiza raportului in completul de filtru, acesta
se comunica de indata partilor, care
pot formula in scris un punct de vedere asupra raportului, in termen de 10
zile de la comunicare.
In lipsa dovezii de comunicare a raportului si inainte de expirarea unui
termen de 30 de zile de
la comunicare, completul nu va putea trece la examinarea recursului, potrivit
alin. (5) si (6). (5) In cazul in care completul este in unanimitate de acord
ca recursul nu indeplineste
cerintele de forma, ca motivele de casare invocate si dezvoltarea lor nu se incadreaza
in cele
prevazute la art. 488 sau ca recursul este vadit nefondat, anuleaza sau, dupa
caz, respinge
0011334903082012
|
[$resource id='f1e03f67-679e-4add-bfeb-2f2761f7da17' type='Image' /$]
|
recursul
printr-o decizie motivata, pronuntata, fara citarea partilor, care nu este
supusa niciunei
cai de atac. Decizia se comunica partilor. (6) Daca raportul apreciaza ca
recursul este admisibil si toti membrii sunt de acord, iar
problema de drept care se pune in recurs nu este controversata sau face
obiectul unei
jurisprudente constante a Inaltei Curti de Casare si Justitie, completul se
poate pronunta asupra
fondului recursului, fara citarea partilor, printr-o decizie definitiva, care
se comunica partilor. In
solutionarea recursului instanta va tine seama de punctele de vedere ale partilor
formulate potrivit
alin. (4). (7) In cazul in care recursul nu poate fi solutionat potrivit
alin. (5) sau (6), completul va
pronunta, fara citarea partilor, o incheiere de admitere in principiu a recursului
si va fixa termenul
de judecata pe fond a recursului, cu citarea partilor.
|
Reguli
privind judecata
|
Art. 494.
- Dispozitiile de procedura privind judecata in prima instanta si in apel se
aplica si
in instanta de recurs, in masura in care nu sunt potrivnice celor cuprinse in
prezenta sectiune.
|
Ordinea
cuvantului in
sedinta
|
Art. 495.
- (1) Presedintele va da mai intai cuvantul recurentului, iar apoi
intimatului.
|
(2)
Procurorul vorbeste cel din urma, in afara de cazul cand este recurent. Daca
procurorul
a pornit actiunea civila in care s-a pronuntat hotararea atacata cu recurs,
procurorului i se va da
cuvantul dupa recurent.
|
Solutiile
pe care le poate
pronunta instanta de recurs
|
Art. 496.
- (1) In cazul in care recursul a fost declarat admisibil in principiu,
instanta,
verificand toate motivele invocate si judecand recursul, il poate admite, il
poate respinge sau
anula ori poate constata perimarea lui.
|
|
(2) In caz
de admitere a recursului, hotararea atacata poate fi casata, in tot sau in
parte.
|
Solutiile
pe care le poate
pronunta Inalta Curte de
Casatie si Justitie
|
Art. 497.
- Inalta Curte de Casatie si Justitie, in caz de casare, trimite cauza spre o
noua
judecata instantei de apel care a pronuntat hotararea casata ori, atunci cand
este cazul si sunt
indeplinite conditiile prevazute la art. 480 alin. (3), primei instante, a carei
hotarare este, de
asemenea, casata. Atunci cand interesele bunei administrari a justitiei o
cer, cauza va putea fi
trimisa oricarei alte instante de acelasi grad, cu exceptia cazului casarii
pentru lipsa de
competenta, cand cauza va fi trimisa instantei competente sau altui organ cu
activitate
jurisdictionala competent potrivit legii. In cazul in care casarea s-a facut
pentru ca instanta a
depasit atributiile puterii judecatoresti sau cand s-a incalcat autoritatea
de lucru judecat, cererea
se respinge ca inadmisibila.
|
Solutiile
pe care le pot
pronunta alte instante de
recurs
|
Art. 498.
- (1) In cazul in care competenta de solutionare a recursului apartine
tribunalului
sau curtii de apel si s-a casat hotararea atacata, rejudecarea procesului in
fond se va face de
catre instanta de recurs, fie la termenul la care a avut loc admiterea
recursului, situatie in care
se pronunta o singura decizie, fie la un alt termen stabilit in acest scop.
|
|
(2) Instantele
prevazute la alin. (1) vor casa cu trimitere, o singura data in cursul
procesului,
in cazul in care instanta a carei hotarare este atacata cu recurs a solutionat
procesul fara a intra
in judecata fondului sau judecata s-a facut in lipsa partii care a fost
nelegal citata, atat la
administrarea probelor, cat si la dezbaterea fondului. In vederea rejudecarii,
cauza se trimite la
instanta care a pronuntat hotararea casata ori la alta instanta de acelasi
grad cu aceasta, din
aceeasi circumscriptie. Dispozitiile art. 497 se aplica in mod corespunzator,
in caz de
necompetenta, de depasire a atributiilor puterii judecatoresti si de incalcare
a autoritatii de lucru
judecat.
|
Motivarea
hotararii
|
Art. 499.
- Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotararea
instantei de
recurs va cuprinde in considerente numai motivele de casare invocate si
analiza acestora,
aratandu-se de ce s-au admis ori, dupa caz, s-au respins. In cazul in care
recursul se respinge
fara a fi cercetat in fond ori se anuleaza sau se constata perimarea lui, hotararea
de recurs va
cuprinde numai motivarea solutiei fara a se evoca si analiza motivelor de
casare.
|
Efectele
casarii
|
Art. 500.
- (1) Hotararea casata nu are nicio putere.
|
|
(2) Actele
de executare sau de asigurare facute in temeiul unei asemenea hotarari sunt
desfiintate de drept, daca instanta de recurs nu dispune altfel. Instanta va
constata aceasta, din
oficiu, prin dispozitivul hotararii de casare.
|
Judecata in
fond dupa
casare
|
Art. 501.
- (1) In caz de casare, hotararile instantei de recurs asupra problemelor de
drept
dezlegate sunt obligatorii pentru instanta care judeca fondul. (2) Cand hotararea
a fost casata pentru incalcarea regulilor de procedura, judecata va
reincepe de la actul anulat. (3) Dupa casare, instanta de fond va judeca din
nou, in limitele casarii si tinand seama de
toate motivele invocate inaintea instantei a carei hotarare a fost casata.
(4) In cazul rejudecarii dupa casare, cu retinere sau cu trimitere, sunt admisibile
orice probe
prevazute de lege.
|
Neinrautatirea
situatiei in
propria cale de atac
|
Art. 502.
- La judecarea recursului, precum si la rejudecarea procesului dupa casarea
hotararii de catre instanta de recurs, dispozitiile art. 481 sunt aplicabile in
mod corespunzator.
0011334903082012
|
[$resource id='6994132b-b890-4f4d-913b-c77279928438' type='Image' /$]
SECTIUNEA
a 2-a
Contestatia in anulare
|
Obiectul si
motivele
contestatiei in anulare
|
Art. 503.
- (1) Hotararile definitive pot fi atacate cu contestatie in anulare atunci cand
contestatorul nu a fost legal citat si nici nu a fost prezent la termenul cand
a avut loc judecata. (2) Hotararile instantelor de recurs mai pot fi atacate
cu contestatie in anulare atunci cand:
1. hotararea data in recurs a fost pronuntata de o instanta necompetenta
absolut sau cu
incalcarea normelor referitoare la alcatuirea instantei si, desi se invocase
exceptia
corespunzatoare, instanta de recurs a omis sa se pronunte asupra acesteia;
2. dezlegarea data recursului este rezultatul unei erori materiale;
3. instanta de recurs, respingand recursul sau admitandu-l in parte, a omis sa
cerceteze
vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent in termen;
4. instanta de recurs nu s-a pronuntat asupra unuia dintre recursurile
declarate in cauza. (3) Dispozitiile alin. (2) pct. 1, 2 si 4 se aplica in
mod corespunzator hotararilor instantelor de
apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.
|
Conditii
de admisibilitate
|
Art. 504.
- (1) Contestatia in anulare este inadmisibila daca motivul prevazut la art.
503
alin. (1) putea fi invocat pe calea apelului sau a recursului. (2) Cu toate
acestea, contestatia poate fi primita in cazul in care motivul a fost invocat
prin
cererea de recurs, dar instanta l-a respins pentru ca avea nevoie de verificari
de fapt
incompatibile cu recursul sau daca recursul, fara vina partii, a fost respins
fara a fi cercetat in
fond. (3) O hotarare impotriva careia s-a exercitat contestatia in anulare nu
mai poate fi atacata de
aceeasi parte cu o noua contestatie in anulare, chiar daca se invoca alte
motive.
|
Instanta
competenta
|
Art. 505.
- (1) Contestatia in anulare se introduce la instanta a carei hotarare se
ataca.
|
|
(2) In
cazul in care se invoca motive care atrag competente diferite, nu opereaza
prorogarea
competentei.
|
Termen de
exercitare
|
Art. 506.
- (1) Contestatia in anulare poate fi introdusa in termen de 15 zile de la
data
comunicarii hotararii, dar nu mai tarziu de un an de la data cand hotararea a
ramas definitiva.
|
|
(2) Contestatia
se motiveaza in termenul de 15 zile prevazut la alin. (1), sub sanctiunea
nulitatii acesteia.
|
Suspendarea
executarii
|
Art. 507.
- Instanta poate suspenda executarea hotararii a carei anulare se cere, sub
conditia
darii unei cautiuni. Dispozitiile art. 484 se aplica in mod corespunzator.
|
Procedura
de judecata
|
Art. 508.
- (1) Contestatia in anulare se solutioneaza de urgenta si cu precadere,
potrivit
dispozitiilor procedurale aplicabile judecatii finalizate cu hotararea atacata.
|
|
(2) Intampinarea
este obligatorie si se depune la dosar cu cel putin 5 zile inaintea primului
termen de judecata. Contestatorul va lua cunostinta de continutul acesteia de
la dosarul cauzei.
|
|
(3) Daca
motivul de contestatie este intemeiat, instanta va pronunta o singura hotarare
prin
care va anula hotararea atacata si va solutiona cauza. Daca solutionarea
cauzei la acelasi
termen nu este posibila, instanta va pronunta o hotarare de anulare a hotararii
atacate si va fixa
termen in vederea solutionarii cauzei printr-o noua hotarare. In acest ultim
caz, hotararea de
anulare nu poate fi atacata separat.
|
|
(4) Hotararea
data in contestatie in anulare este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea
atacata.
|
SECTIUNEAa
3-a
Revizuirea
|
Obiectul si
motivele revizuirii
|
Art. 509.
- (1) Revizuirea unei hotarari pronuntate asupra fondului sau care evoca
fondul
poate fi ceruta daca:
1. s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronuntat
asupra unui lucru
cerut ori s-a dat mai mult decat s-a cerut;
2. obiectul pricinii nu se afla in fiinta;
3. un judecator, martor sau expert, care a luat parte la judecata, a fost
condamnat definitiv
pentru o infractiune privitoare la pricina sau daca hotararea s-a dat in
temeiul unui inscris declarat
fals in cursul ori in urma judecatii, cand aceste imprejurari au influentat
solutia pronuntata in
cauza. In cazul in care constatarea infractiunii nu se mai poate face
printr-o hotarare penala,
instanta de revizuire se va pronunta mai intai, pe cale incidentala, asupra
existentei sau
inexistentei infractiunii invocate. In acest ultim caz, la judecarea cererii
va fi citat si cel invinuit
de savarsirea infractiunii;
4. un judecator a fost sanctionat disciplinar definitiv pentru exercitarea
functiei cu rea-credinta
sau grava neglijenta, daca aceste imprejurari au influentat solutia pronuntata
in cauza;
5. dupa darea hotararii, s-au descoperit inscrisuri doveditoare, retinute de
partea potrivnica
sau care nu au putut fi infatisate dintr-o imprejurare mai presus de vointa partilor;
6. s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotararea unei instante pe care s-a
intemeiat
hotararea a carei revizuire se cere;
0011334903082012
|
[$resource id='aa08023d-a9c4-4aca-a1c8-004969fcc066' type='Image' /$]
|
7. statul
ori alte persoane juridice de drept public, minorii si cei pusi sub interdictie
judecatoreasca ori cei pusi sub curatela nu au fost aparati deloc sau au fost
aparati cu viclenie
de cei insarcinati sa ii apere;
8. exista hotarari definitive potrivnice, date de instante de acelasi grad
sau de grade diferite,
care incalca autoritatea de lucru judecat a primei hotarari;
9. partea a fost impiedicata sa se infatiseze la judecata si sa instiinteze
instanta despre
aceasta, dintr-o imprejurare mai presus de vointa sa;
10. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat o incalcare a
drepturilor sau libertatilor
fundamentale datorata unei hotarari judecatoresti, iar consecintele grave ale
acestei incalcari
continua sa se produca;
11. dupa ce hotararea a devenit definitiva, Curtea Constitutionala s-a pronuntat
asupra
exceptiei invocate in acea cauza, declarand neconstitutionala prevederea care
a facut obiectul
acelei exceptii. (2) Pentru motivele de revizuire prevazute la alin. (1) pct.
3, dar numai in ipoteza judecatorului,
pct. 4, pct. 7-10 sunt supuse revizuirii si hotararile care nu evoca fondul.
|
Instanta
competenta
|
Art. 510.
- (1) Cererea de revizuire se indreapta la instanta care a pronuntat hotararea
a
carei revizuire se cere. (2) In cazul dispozitiilor art. 509 alin. (1) pct.
8, cererea de revizuire se va indrepta la instanta
mai mare in grad fata de instanta care a dat prima hotarare. Daca una dintre
instantele de recurs
la care se refera aceste dispozitii este Inalta Curte de Casatie si Justitie,
cererea de revizuire se
va judeca de aceasta instanta. (3) In cazul in care se invoca motive care
atrag competente diferite, nu va opera prorogarea
competentei.
|
Termen de
exercitare
|
Art. 511.
- (1) Termenul de revizuire este de o luna si se va socoti:
1. in cazurile prevazute la art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotararii;
2. in cazul prevazut la art. 509 alin. (1) pct. 2, de la cel din urma act de
executare;
3. in cazurile prevazute la art. 509 alin. (1) pct. 3, din ziua in care
partea a luat cunostinta de
hotararea instantei penale de condamnare a judecatorului, martorului sau
expertului ori de
hotararea care a declarat fals inscrisul, dar nu mai tarziu de un an de la
data ramanerii definitive
a hotararii penale. In lipsa unei astfel de hotarari, termenul curge de la
data cand partea a luat
cunostinta de imprejurarile pentru care constatarea infractiunii nu se mai
poate face printr-o
hotarare penala, dar nu mai tarziu de 3 ani de la data producerii acestora;
4. in cazul prevazut la art. 509 alin. (1) pct. 4, din ziua in care partea a
luat cunostinta de
hotararea prin care a fost sanctionat disciplinar definitiv judecatorul, dar
nu mai tarziu de un an
de la data ramanerii definitive a hotararii de sanctionare disciplinara;
5. in cazul prevazut la art. 509 alin. (1) pct. 5, din ziua in care s-au
descoperit inscrisurile ce
se invoca;
6. in cazul prevazut la art. 509 alin. (1) pct. 6, din ziua in care partea a
luat cunostinta de
casarea, anularea sau schimbarea hotararii pe care s-a intemeiat hotararea a
carei revizuire se
cere, dar nu mai tarziu de un an de la data ramanerii definitive a hotararii
de casare, anulare sau
schimbare;
7. in cazurile prevazute la art. 509 alin. (1) pct. 7, din ziua in care
statul ori alta persoana de
drept public a luat cunostinta de hotarare, dar nu mai tarziu de un an de la
data ramanerii
definitive a acesteia; in cazul minorilor, persoanelor puse sub interdictie
judecatoreasca sau sub
curatela termenul de revizuire este de 6 luni de la data la care cel
interesat a luat cunostinta de
hotarare, dar nu mai tarziu de un an de la dobandirea capacitatii depline de
exercitiu sau, dupa
caz, de la inlocuirea tutorelui persoanei puse sub interdictie, de la incetarea
curatelei ori
inlocuirea curatorului;
8. in cazul prevazut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data ramanerii
definitive a ultimei hotarari. (2) In cazul prevazut la art. 509 alin. (1)
pct. 9, termenul de revizuire este de 15 zile si se
socoteste de la incetarea impiedicarii. (3) Pentru motivele prevazute la art.
509 alin. (1) pct. 10 si 11, termenul este de 3 luni de la
data publicarii hotararii Curtii Europene a Drepturilor Omului, respectiv a
deciziei Curtii
Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I. (4) Revizuirea se
motiveaza prin insasi cererea de declarare a caii de atac sau inauntrul
termenului de exercitare a acesteia, sub sanctiunea nulitatii. (5) Daca prin
aceeasi cerere se invoca motive diferite de revizuire, prevederile alin. (4)
se
aplica in mod corespunzator pentru fiecare motiv in parte.
|
Suspendarea
executarii
|
Art. 512.
- Instanta poate suspenda executarea hotararii a carei revizuire se cere, sub
conditia darii unei cautiuni. Dispozitiile art. 484 se aplica in mod
corespunzator.
|
Procedura
de judecata
|
Art. 513.
- (1) Cererea de revizuire se solutioneaza potrivit dispozitiilor procedurale
aplicabile
judecatii finalizate cu hotararea atacata. (2) Intampinarea este obligatorie si
se depune la dosar cu cel putin 5 zile inaintea primului
termen de judecata. Revizuentul va lua cunostinta de continutul intampinarii
de la dosarul cauzei. (3) Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea
revizuirii si la faptele pe care se intemeiaza.
0011334903082012
|
[$resource id='d943ac38-7ae5-4e72-a0a5-5d6933f520fd' type='Image' /$]
|
(4) Daca
instanta incuviinteaza cererea de revizuire, ea va schimba, in tot sau in
parte,
hotararea atacata, iar in cazul hotararilor definitive potrivnice, ea va
anula cea din urma hotarare.
Se va face aratare de hotararea data in revizuire, in josul originalului hotararii
revizuite. (5) Hotararea data asupra revizuirii este supusa cailor de atac
prevazute de lege pentru
hotararea revizuita. (6) Daca revizuirea s-a cerut pentru hotarari
potrivnice, calea de atac este recursul. In cazul
in care revizuirea a fost solutionata de una dintre sectiile Inaltei Curti de
Casatie si Justitie,
recursul este de competenta Completului de 5 judecatori.
|
TITLUL III
Dispozitii privind asigurarea unei practici judiciare unitare
CAPITOLUL I
Recursul in interesul legii
|
Calitatea
procesuala
|
Art. 514.
- Pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre
toate
instantele judecatoresti, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta
Curte de Casatie si
Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, Colegiul de
conducere al Inaltei Curti de
Casatie si Justitie, colegiile de conducere ale curtilor de apel, precum si
Avocatul Poporului au
indatorirea sa ceara Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa se pronunte
asupra problemelor de
drept care au fost solutionate diferit de instantele judecatoresti.
|
Conditii
de admisibilitate
|
Art. 515.
- Recursul in interesul legii este admisibil numai daca se face dovada ca
problemele de drept care formeaza obiectul judecatii au fost solutionate in
mod diferit prin
hotarari judecatoresti definitive, care se anexeaza cererii.
|
Judecarea
recursului in
interesul legii
|
Art. 516.
- (1) Recursul in interesul legii se judeca de un complet format din presedintele
sau,
in lipsa acestuia, unul dintre vicepresedintii Inaltei Curti de Casatie si
Justitie, presedintii de sectii
din cadrul acesteia, precum si 20 de judecatori, din care 14 judecatori din
sectia/sectiile in a
carei/caror competenta intra problema de drept care a fost solutionata
diferit de instantele
judecatoresti si cate 2 judecatori din cadrul celorlalte sectii. Presedintele
Inaltei Curti de Casatie
si Justitie, respectiv unul dintre vicepresedintii acesteia este presedinte
al completului.
|
|
(2) In
cazul in care problema de drept prezinta interes pentru doua sau mai multe
sectii,
presedintele sau, dupa caz, unul dintre vicepresedintii Inaltei Curti de Casatie
si Justitie va stabili
numarul judecatorilor din sectiile interesate care vor intra in compunerea
completului prevazut
la alin. (1), celelalte sectii urmand a fi reprezentate potrivit dispozitiilor
aceluiasi alineat.
|
|
(3) Atunci
cand problema de drept nu intra in competenta niciunei sectii a Inaltei Curti
de
Casatie si Justitie, presedintele sau, dupa caz, unul dintre vicepresedintii Inaltei
Curti de Casatie
si Justitie va desemna cate 5 judecatori din cadrul fiecarei sectii. Pentru intocmirea
raportului,
presedintele completului va desemna cate un judecator din cadrul fiecarei sectii.
|
|
(4) Dupa
sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, presedintele sau, dupa caz,
unul dintre
vicepresedintii acesteia va lua masurile necesare pentru desemnarea aleatorie
a judecatorilor din
cadrul sectiei in a carei competenta intra problema de drept care a fost solutionata
diferit de
instantele judecatoresti, precum si a judecatorilor din celelalte sectii ce
intra in alcatuirea
completului prevazut la alin. (1).
|
|
(5) Dupa
alcatuirea completului potrivit alin. (4), presedintele acestuia va desemna
dintre
membrii completului 3 judecatori pentru a intocmi un raport asupra recursului
in interesul legii.
Raportorii nu sunt incompatibili.
|
|
(6) In
vederea intocmirii raportului, presedintele completului va putea solicita
unor specialisti
recunoscuti opinia scrisa asupra problemelor de drept solutionate diferit.
|
|
(7)
Raportul va cuprinde solutiile diferite date problemei de drept si
argumentele pe care se
fundamenteaza, jurisprudenta relevanta a Curtii Constitutionale, a Curtii
Europene a Drepturilor
Omului sau a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, daca este cazul, doctrina
in materie, precum
si opinia specialistilor consultati. Totodata, judecatorii raportori vor intocmi
si vor motiva proiectul
solutiei ce se propune a fi data recursului in interesul legii.
|
|
(8) Sedinta
completului se convoaca de presedintele acestuia, cu cel putin 20 de zile inainte
de desfasurarea acesteia. Odata cu convocarea, fiecare judecator va primi o
copie a raportului
si a solutiei propuse.
|
|
(9) La sedinta
participa toti judecatorii completului. Daca exista motive obiective, acestia
vor
fi inlocuiti cu respectarea regulilor prevazute la alin. (4).
|
|
(10)
Recursul in interesul legii se sustine in fata completului, dupa caz, de
procurorul general
al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie sau de
procurorul desemnat de
acesta, de judecatorul desemnat de Colegiul de conducere al Inaltei Curti de
Casatie si Justitie,
respectiv al Curtii de apel ori de Avocatul Poporului sau de un reprezentant
al acestuia.
|
|
(11)
Recursul in interesul legii se judeca in cel mult 3 luni de la data sesizarii
instantei, iar
solutia se adopta cu cel putin doua treimi din numarul judecatorilor
completului. Nu se admit
abtineri de la vot.
0011334903082012
|
[$resource id='17bb9361-2eda-47ac-b79b-ce2c850d6054' type='Image' /$]
Continutul
hotararii si
efectele ei
|
Art. 517.
- (1) Asupra cererii, completul Inaltei Curti de Casatie si Justitie se
pronunta prin
decizie.
|
|
(2)
Decizia se pronunta numai in interesul legii si nu are efecte asupra hotararilor
judecatoresti
examinate si nici cu privire la situatia partilor din acele procese.
|
|
(3)
Decizia se motiveaza in termen de cel mult 30 de zile de la pronuntare si se
publica in cel
mult 15 zile de la motivare in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
|
|
(4)
Dezlegarea data problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instante
de la data
publicarii deciziei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
|
Incetarea
efectelor deciziei
|
Art. 518.
- Decizia in interesul legii isi inceteaza aplicabilitatea la data modificarii,
abrogarii
sau constatarii neconstitutionalitatii dispozitiei legale care a facut
obiectul interpretarii.
|
CAPITOLUL
II
Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei
hotarari prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
|
Obiectul
sesizarii
|
Art. 519.
- Daca, in cursul judecatii, un complet de judecata al Inaltei Curti de Casatie
si
Justitie, al curtii de apel sau al tribunalului, investit cu solutionarea
cauzei in ultima instanta,
constatand ca o chestiune de drept, de a carei lamurire depinde solutionarea
pe fond a cauzei
respective, este noua si asupra acesteia Inalta Curte de Casatie si Justitie
nu a statuat si nici nu
face obiectul unui recurs in interesul legii in curs de solutionare, va putea
solicita Inaltei Curti de
Casatie si Justitie sa pronunte o hotarare prin care sa se dea rezolvare de
principiu chestiunii de
drept cu care a fost sesizata.
|
Procedura
de judecata
|
Art. 520.
- (1) Sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie se face de catre
completul de
judecata dupa dezbateri contradictorii, daca sunt indeplinite conditiile prevazute
la art. 519, prin
incheiere care nu este supusa niciunei cai de atac. Daca prin incheiere se
dispune sesizarea,
aceasta va cuprinde motivele care sustin admisibilitatea sesizarii potrivit
dispozitiilor art. 519,
punctul de vedere al completului de judecata si al partilor.
|
|
(2) Prin incheierea
prevazuta la alin. (1), cauza va fi suspendata pana la pronuntarea hotararii
prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept.
|
|
(3) Dupa inregistrarea
cauzei la Inalta Curte de Casatie si Justitie, incheierea de sesizare se
publica pe pagina de internet a acestei instante.
|
|
(4)
Cauzele similare, aflate pe rolul instantelor judecatoresti, pot fi
suspendate pana la
solutionarea sesizarii.
|
|
(5)
Repartizarea sesizarii este facuta de presedintele sau, in lipsa acestuia, de
unul dintre
vicepresedintii Inaltei Curti de Casatie si Justitie ori de persoana desemnata
de acestia.
|
|
(6) Sesizarea
se judeca de un complet format din presedintele sectiei corespunzatoare a
Inaltei Curti de Casatie si Justitie sau de un judecator desemnat de acesta si
12 judecatori din
cadrul sectiei respective. Presedintele sectiei sau, in caz de
imposibilitate, judecatorul desemnat
de acesta este presedintele de complet si va lua masurile necesare pentru
desemnarea aleatorie
a judecatorilor.
|
|
(7) Dupa
alcatuirea completului potrivit alin. (6), presedintele acestuia va desemna
un
judecator pentru a intocmi un raport asupra chestiunii de drept supuse judecatii.
Judecatorul
desemnat raportor nu devine incompatibil.
|
|
(8) Atunci
cand chestiunea de drept priveste activitatea mai multor sectii ale Inaltei
Curti de
Casatie si Justitie, presedintele sau, in lipsa acestuia, unul dintre vicepresedintii
Inaltei Curti de
Casatie si Justitie va transmite sesizarea presedintilor sectiilor interesate
in solutionarea
chestiunii de drept. In acest caz, completul va fi alcatuit din presedintele
sau, in lipsa acestuia,
din vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care va prezida
completul, din presedintii
sectiilor interesate in solutionarea chestiunii de drept, precum si cate 5
judecatori din cadrul
sectiilor respective desemnati aleatoriu de presedintele completului. Dupa
alcatuirea completului,
pentru intocmirea raportului presedintele completului va desemna cate un
judecator din cadrul
fiecarei sectii. Raportorii nu sunt incompatibili.
|
|
(9) Daca
la Inalta Curte de Casatie si Justitie nu exista o sectie corespunzatoare
aceleia la
care s-a constatat ca chestiunea de drept nu a fost dezlegata unitar in
practica instantelor, se
aplica in mod corespunzator dispozitiile alin. (8).
|
|
(10)
Raportul va fi comunicat partilor, care, in termen de cel mult 15 zile de la
comunicare,
pot depune, in scris, prin avocat sau, dupa caz, prin consilier juridic,
punctele lor de vedere
privind chestiunea de drept supusa judecatii.
|
|
(11)
Dispozitiile art. 516 alin. (6)-(9) se aplica in mod corespunzator.
|
|
(12)
Sesizarea se judeca fara citarea partilor, in cel mult 3 luni de la data investirii,
iar solutia
se adopta cu cel putin doua treimi din numarul judecatorilor completului. Nu
se admit abtineri de
la vot.
|
|
(13)
Procedura prevazuta in prezentul capitol este scutita de taxa judiciara de
timbru si timbru
judiciar.
0011334903082012
|
[$resource id='f6c356d4-1059-4519-b8f0-f3806740696f' type='Image' /$]
Continutul
si efectele
hotararii
|
Art. 521.
- (1) Asupra sesizarii, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
se
pronunta prin decizie, numai cu privire la chestiunea de drept supusa dezlegarii.
|
|
(2)
Dispozitiile art. 517 alin. (3) se aplica in mod corespunzator.
|
|
(3)
Dezlegarea data chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanta care a
solicitat
dezlegarea de la data pronuntarii deciziei, iar pentru celelalte instante, de
la data publicarii
deciziei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
|
|
(4)
Dispozitiile art. 518 se aplica in mod corespunzator.
|
TITLUL IV
Contestatia privind tergiversarea procesului
|
Subiectele
contestatiei si
motivele ei
|
Art. 522.
- (1) Oricare dintre parti, precum si procurorul care participa la judecata
pot face
contestatie prin care, invocand incalcarea dreptului la solutionarea
procesului intr-un termen
optim si previzibil, sa solicite luarea masurilor legale pentru ca aceasta
situatie sa fie inlaturata.
|
|
(2)
Contestatia mentionata la alin. (1) se poate face in urmatoarele cazuri:
|
|
1. cand
legea stabileste un termen de finalizare a unei proceduri, de pronuntare ori
de
motivare a unei hotarari, insa acest termen s-a implinit fara rezultat;
|
|
2. cand
instanta a stabilit un termen in care un participant la proces trebuia sa indeplineasca
un act de procedura, iar acest termen s-a implinit, insa instanta nu a luat,
fata de cel care nu si-a
indeplinit obligatia, masurile prevazute de lege;
|
|
3. cand o
persoana ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligata sa
comunice
instantei, intr-un anumit termen, un inscris sau date ori alte informatii
rezultate din evidentele ei
si care erau necesare solutionarii procesului, iar acest termen s-a implinit,
insa instanta nu a
luat, fata de cel care nu si-a indeplinit obligatia, masurile prevazute de
lege;
|
|
4. cand
instanta si-a nesocotit obligatia de a solutiona cauza intr-un termen optim si
previzibil
prin neluarea masurilor stabilite de lege sau prin neindeplinirea din oficiu,
atunci cand legea o
impune, a unui act de procedura necesar solutionarii cauzei, desi timpul
scurs de la ultimul sau
act de procedura ar fi fost suficient pentru luarea masurii sau indeplinirea
actului.
|
Retragerea
contestatiei
|
Art. 523.
- Contestatia poate fi retrasa oricand pana la solutionarea ei. Odata retrasa,
contestatia nu poate fi reiterata.
|
Forma
contestatiei.
Procedura inaintea instantei
care judeca procesul
|
Art. 524.
- (1) Contestatia se formuleaza in scris si se depune la instanta investita
cu
solutionarea procesului in legatura cu care se invoca tergiversarea judecatii.
Contestatia se
poate face si verbal in sedinta, caz in care va fi consemnata, impreuna cu
motivele aratate de
parte, in incheierea de sedinta.
|
|
(2)
Contestatia nu suspenda solutionarea cauzei.
|
|
(3)
Contestatia se solutioneaza de catre completul investit cu judecarea cauzei
de indata sau
in termen de cel mult 5 zile, fara citarea partilor.
|
|
(4) Cand
apreciaza contestatia ca fiind intemeiata, completul de judecata pronunta o
incheiere nesupusa niciunei cai de atac, prin care ia de indata masurile
necesare inlaturarii
situatiei care a provocat tergiversarea judecatii. In acest caz,
contestatorului ii va fi comunicata,
pentru informare, o copie a incheierii.
|
|
(5) Cand
apreciaza contestatia ca neintemeiata, completul de judecata o va respinge
prin
incheiere. Impotriva acestei incheieri contestatorul poate face plangere in
termen de 3 zile de la
comunicare. Plangerea se depune la instanta care a pronuntat incheierea, care
o va inainta de
indata pentru solutionare, impreuna cu o copie certificata de pe dosarul
cauzei, instantei ierarhic
superioare. Cand procesul se judeca la Inalta Curte de Casatie si Justitie,
plangerea se
solutioneaza de un alt complet al aceleiasi sectii. Formularea plangerii nu
suspenda judecata.
|
|
(6) Incheierile
prevazute la alin. (4) si (5) se motiveaza in termen de 5 zile de la pronuntare.
|
Procedura
de solutionare a
plangerii
|
Art. 525.
- (1) Instanta va solutiona plangerea in termen de 10 zile de la primirea
dosarului,
in complet format din 3 judecatori. Judecata se face fara citarea partilor,
printr-o hotarare care
nu este supusa niciunei cai de atac, ce trebuie motivata in termen de 5 zile
de la pronuntare.
|
|
(2) Daca
instanta gaseste plangerea intemeiata, va dispune ca instanta care judeca
procesul
sa indeplineasca actul de procedura sau sa ia masurile legale necesare, aratand
care sunt
acestea si stabilind, cand este cazul, un termen pentru indeplinirea lor.
|
|
(3) In
toate cazurile, instanta care solutioneaza plangerea nu va putea da indrumari
si nici nu
va putea oferi dezlegari asupra unor probleme de fapt sau de drept care sa
anticipeze modul de
solutionare a pricinii ori care sa aduca atingere libertatii judecatorului
cauzei de a hotari, conform
legii, cu privire la solutia ce trebuie data procesului.
|
Sanctionarea
contestatorului de rea-credinta
|
Art. 526.
- (1) Atunci cand contestatia sau plangerea a fost facuta cu rea-credinta,
autorul
acesteia poate fi obligat la plata unei amenzi judiciare de la 500 lei la
2.000 lei, precum si, la
cererea partii interesate, la plata de despagubiri pentru repararea
prejudiciului cauzat prin
introducerea contestatiei sau plangerii.
|
|
(2)
Reaua-credinta rezulta din caracterul vadit nefondat al contestatiei ori al
plangerii, precum
si din orice alte imprejurari care indreptatesc constatarea ca exercitarea
acesteia s-a facut in alt
scop decat acela pentru care legea o recunoaste.
0011334903082012
|
[$resource id='68d29fab-457e-4ca4-afcf-a3574904929c' type='Image' /$]
Masuri
luate de
presedintele instantei
|
Art. 537.
- (1) Procedura necontencioasa se aplica si in cazurile in care legea da in
competenta presedintelui instantei luarea unor masuri cu caracter
necontencios.
|
|
(2) In
aceste cazuri, presedintele trebuie sa pronunte incheierea in termen de cel
mult 5 zile
de la primirea cererii.
|
|
(3) Apelul
impotriva incheierii date de presedintele judecatoriei se judeca de tribunal,
iar apelul
impotriva incheierii date de presedintele tribunalului sau curtii de apel se
judeca de un complet
al instantei respective.
|
|
(4) Incheierile
date de presedintii sectiilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie sunt
definitive.
|
TITLUL II
Dispozitii speciale
|
Eliberarea
de copii de pe
hotarari si de pe alte
inscrisuri
|
Art. 538.
- (1) La cerere, grefa instantei va elibera copii de pe incheierea de sedinta,
de pe
hotarare sau dispozitiv sau de pe celelalte inscrisuri aflate la dosar.
|
(2)
Copiile de pe incheierile de sedinta, de pe hotarare sau de pe dispozitiv se
vor putea
elibera numai dupa ce acestea au fost semnate de toti judecatorii, sub sanctiunea
aplicabila
grefierilor pentru infractiunea de fals.
|
(3) In
cazul in care dezbaterile nu s-au desfasurat in sedinta publica, alte
persoane decat
partile nu pot dobandi copii de pe incheieri, expertize, inscrisuri sau
declaratii de martori decat
cu incuviintarea presedintelui. Dispozitiile art. 537 alin. (2)-(4) se aplica
in mod corespunzator.
|
Incheieri
pentru eliberarea
unor bunuri
|
Art. 539.
- (1) Cererea de eliberare privind sumele de bani sau alte valori ori
titluri,
consemnate, precum si orice alte bunuri, pastrate la instanta ori aflate in
depozitul altuia, dupa
caz, in legatura cu un proces, se introduce, de persoana indreptatita, la
instanta care a dispus
acea masura.
|
|
(2)
Cererea se va solutiona prin incheiere executorie, data in camera de
consiliu. Partile vor
fi citate daca instanta considera necesar.
|
|
(3) In incheierea
de eliberare se va arata detinatorul obligat la eliberarea bunurilor, precum
si persoana indreptatita sa le primeasca.
|
|
(4) Incheierea
prevazuta la alin. (3) este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea pe
baza
careia s-a cerut eliberarea bunului.
|
Inventarierea
bunurilor
minorului
|
Art. 540.
- (1) In vederea inventarierii bunurilor minorului pus sub tutela, instanta
de tutela
desemneaza de indata un delegat si dispune citarea tutorelui si a membrilor
consiliului de familie,
precum si a minorului care a implinit varsta de 14 ani.
|
|
(2)
Inventarul va cuprinde datele de identificare a bunurilor mobile sau imobile,
descrierea lor
sumara, inclusiv mentiuni privind starea bunurilor si valoarea estimata a
acestora, precum si
indicarea inscrisurilor existente cu privire la bunuri. De asemenea,
inventarul va cuprinde
mentiuni privind creantele, datoriile sau alte pretentii declarate de tutore
sau de membrii
consiliului de familie.
|
CARTEA a
IV-a
Despre arbitraj
TITLUL I
Dispozitii generale
|
Notiune
|
Art. 541.
- (1) Arbitrajul este o jurisdictie alternativa avand caracter privat.
|
|
(2) In
administrarea acestei jurisdictii, partile litigante si tribunalul arbitral
competent pot stabili
reguli de procedura derogatorii de la dreptul comun, cu conditia ca regulile
respective sa nu fie
contrare ordinii publice si dispozitiilor imperative ale legii.
|
Obiectul
arbitrajului
|
Art. 542.
- (1) Persoanele care au capacitate deplina de exercitiu pot conveni sa solutioneze
pe calea arbitrajului litigiile dintre ele, in afara de acelea care privesc
starea civila, capacitatea
persoanelor, dezbaterea succesorala, relatiile de familie, precum si
drepturile asupra carora
partile nu pot sa dispuna.
|
|
(2) Statul
si autoritatile publice au facultatea de a incheia conventii arbitrale numai
daca sunt
autorizate prin lege sau prin conventii internationale la care Romania este
parte.
|
|
(3)
Persoanele juridice de drept public care au in obiectul lor de activitate si
activitati
economice au facultatea de a incheia conventii arbitrale, in afara de cazul in
care legea ori actul
lor de infiintare sau de organizare prevede altfel.
0011334903082012
|
[$resource id='30b6a74e-95fa-4b17-ba5b-7a2a307ff283' type='Image' /$]
Tribunalul
arbitral
|
Art. 543.
- Arbitrajul poate fi incredintat, prin conventia arbitrala, uneia sau mai
multor
persoane, investite de parti sau in conformitate cu acea conventie sa judece
litigiul si sa pronunte
o hotarare definitiva si obligatorie pentru ele. Arbitrul unic sau, dupa caz,
arbitrii investiti
constituie, in sensul dispozitiilor prezentei carti, tribunalul arbitral.
|
Organizarea
arbitrajului de
catre parti
|
Art. 544.
- (1) Arbitrajul se organizeaza si se desfasoara potrivit conventiei
arbitrale,
incheiata conform dispozitiilor titlului II din prezenta carte.
|
|
(2) Sub
rezerva respectarii ordinii publice si a bunelor moravuri, precum si a
dispozitiilor
imperative ale legii, partile pot stabili prin conventia arbitrala sau prin
act scris incheiat ulterior,
cel mai tarziu odata cu constituirea tribunalului arbitral, fie direct, fie
prin referire la o anumita
reglementare avand ca obiect arbitrajul, normele privind constituirea
tribunalului arbitral, numirea,
revocarea si inlocuirea arbitrilor, termenul si locul arbitrajului, normele
de procedura pe care
tribunalul arbitral trebuie sa le urmeze in judecarea litigiului, inclusiv
eventuale proceduri
prealabile de solutionare a litigiului, repartizarea intre parti a
cheltuielilor arbitrale si, in general,
orice alte norme privind buna desfasurare a arbitrajului.
|
|
(3) In
lipsa regulilor prevazute la alin. (2), tribunalul arbitral va putea stabili
procedura de
urmat asa cum va socoti mai potrivit.
|
|
(4) Daca
nici tribunalul arbitral nu a stabilit aceste norme, se vor aplica dispozitiile
ce urmeaza.
|
Organizarea
arbitrajului de un tert
|
Art. 545.
- Partile pot conveni ca arbitrajul sa fie organizat de o institutie
permanenta de
arbitraj, potrivit titlului VII din prezenta carte, sau de o alta entitate
ori de o persoana fizica. In
aceste cazuri, solutionarea litigiului este incredintata unor arbitri, numiti
ori acceptati de parti
potrivit conventiei arbitrale sau regulilor institutiei permanente de
arbitraj.
|
Reprezentarea
partilor
|
Art. 546.
- (1) In litigiile arbitrale, partile pot formula cereri si isi pot exercita
drepturile
procesuale personal sau prin reprezentant. Acestia pot fi asistati de alti
specialisti.
|
|
(2) In
procedura arbitrala, imputernicirea data avocatilor, potrivit legii, valoreaza
alegerea
domiciliului sau, dupa caz, a sediului procesual la avocat, daca in cuprinsul
acesteia nu se
prevede altfel, si cuprinde dreptul avocatului de a exercita optiunile cu
privire la caducitatea
arbitrajului potrivit art. 568, precum si de a solicita ori de a accepta
prelungirea termenului
arbitrajului, prevazut la art. 567.
|
|
(3)
Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica in mod corespunzator si in cazul
reprezentarii partii prin
consilier juridic.
|
Interventia
instantei
|
Art. 547.
- (1) Pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi in organizarea si desfasurarea
arbitrajului, precum si pentru indeplinirea altor atributii ce revin instantei
judecatoresti in arbitraj,
partea interesata poate sesiza tribunalul in circumscriptia caruia are loc
arbitrajul. Tribunalul va
solutiona cauza in completul prevazut de lege pentru judecata in prima instanta.
|
|
(2) Instanta
va solutiona aceste cereri de urgenta si cu precadere, prin procedura ordonantei
presedintiale, hotararea nefiind supusa niciunei cai de atac.
|
TITLUL II
Conventia arbitrala
|
Forma
scrisa
|
Art. 548.
- (1) Conventia arbitrala se incheie in scris, sub sanctiunea nulitatii.
Conditia formei
scrise se considera indeplinita atunci cand recurgerea la arbitraj a fost
convenita prin schimb de
corespondenta, indiferent de forma acesteia, sau schimb de acte procedurale.
|
|
(2) In
cazul in care conventia arbitrala se refera la un litigiu legat de transferul
dreptului de
proprietate si/sau constituirea altui drept real asupra unui bun imobil,
conventia trebuie incheiata
in forma autentica notariala, sub sanctiunea nulitatii absolute.
|
Felurile
conventiei
arbitrale
|
Art. 549.
- (1) Conventia arbitrala se poate incheia fie sub forma unei clauze
compromisorii,
inscrisa in contractul principal ori stabilita intr-o conventie separata, la
care contractul principal
face trimitere, fie sub forma compromisului.
|
|
(2)
Existenta conventiei arbitrale poate rezulta si din intelegerea scrisa a partilor
facuta in
fata tribunalului arbitral.
|
Clauza
compromisorie
|
Art. 550.
- (1) Prin clauza compromisorie partile convin ca litigiile ce se vor naste
din
contractul in care este stipulata sau in legatura cu acesta sa fie solutionate
pe calea arbitrajului,
aratandu-se, sub sanctiunea nulitatii, modalitatea de numire a arbitrilor. In
cazul arbitrajului
institutionalizat este suficienta referirea la institutia sau regulile de
procedura ale institutiei care
organizeaza arbitrajul.
|
|
(2)
Validitatea clauzei compromisorii este independenta de valabilitatea
contractului in care
a fost inscrisa.
|
|
(3) In caz
de indoiala, clauza compromisorie se interpreteaza in sensul ca se aplica
tuturor
neintelegerilor care deriva din contractul sau din raportul juridic la care
ea se refera.
0011334903082012
|
[$resource id='0de29c65-192c-4424-9ff6-ce8297c573c2' type='Image' /$]
Compromisul
|
Art. 551.
- (1) Prin compromis partile convin ca un litigiu intervenit intre ele sa fie
solutionat
pe calea arbitrajului, aratandu-se, sub sanctiunea nulitatii, obiectul
litigiului si numele arbitrilor sau
modalitatea de desemnare a acestora in cazul arbitrajului ad-hoc. In cazul
arbitrajului
institutionalizat, daca partile nu au ales arbitrii si nici nu au stabilit
modalitatea de desemnare a
acestora, aceasta se va face potrivit regulilor de procedura ale respectivei
institutii arbitrale.
|
|
(2)
Compromisul se poate incheia chiar daca litigiul intervenit intre parti este
deja pe rolul
unei alte instante.
|
Eficacitatea
clauzei
compromisorii
|
Art. 552.
- Incheierea procedurii arbitrale cu sau fara pronuntarea unei hotarari
asupra
fondului cauzei nu aduce atingere eficacitatii conventiei arbitrale, sub
forma clauzei
compromisorii. Aceasta va ramane valabila si va servi drept temei pentru
orice noua procedura
arbitrala care ar fi declansata in temeiul acesteia pentru solutionarea oricarui
litigiu aparut intre
parti derivand din contractul principal.
|
Excluderea
competentei
instantei
|
Art. 553.
- Incheierea conventiei arbitrale exclude, pentru litigiul care face obiectul
ei,
competenta instantelor judecatoresti.
|
Verificarea
competentei
instantei
|
Art. 554.
- (1) Instanta judecatoreasca, sesizata cu o cauza cu privire la care s-a incheiat
o
conventie arbitrala, isi va verifica propria competenta si se va declara
necompetenta numai daca
partile sau una dintre ele solicita aceasta, invocand conventia arbitrala. In
acest caz, instanta isi
va declina competenta in favoarea organizatiei sau institutiei pe langa care
functioneaza arbitrajul
institutionalizat, care, in temeiul hotararii de declinare, va lua masurile
necesare in vederea
constituirii tribunalului arbitral. In cazul arbitrajului ad-hoc, instanta va
respinge cererea ca nefiind
de competenta instantei judecatoresti.
|
|
(2) Instanta
va retine spre solutionare procesul daca:
|
|
a) paratul
si-a formulat apararile in fond, fara nicio rezerva intemeiata pe conventia
arbitrala;
|
|
b) conventia
arbitrala este lovita de nulitate ori este inoperanta;
|
|
c)
tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile paratului
in arbitraj.
|
|
(3)
Conflictul de competenta dintre tribunalul arbitral si o instanta judecatoreasca
este
solutionat de instanta judecatoreasca ierarhic superioara celei aflate in
conflict.
|
TITLUL III
Tribunalul arbitral
|
Arbitrii
|
Art. 555.
- Poate fi arbitru orice persoana fizica daca are capacitate deplina de
exercitiu.
|
Numarul
arbitrilor
|
Art. 556.
- (1) Partile stabilesc daca litigiul se judeca de un arbitru unic sau de mai
multi
arbitri, care trebuie sa fie intotdeauna in numar impar.
|
|
(2) Daca partile
nu au stabilit numarul arbitrilor, litigiul se judeca de 3 arbitri, cate unul
numit
de fiecare dintre parti, iar al treilea - supraarbitrul - desemnat de cei 2
arbitri.
|
|
(3) Daca
exista mai multi reclamanti sau mai multi parati, partile care au interese
comune vor
numi un singur arbitru.
|
Nulitatea
partiala
|
Art. 557.
- Este nula clauza din conventia arbitrala care confera uneia dintre parti un
privilegiu cu privire la desemnarea arbitrilor ori care prevede dreptul uneia
dintre parti de a numi
arbitrul in locul celeilalte parti sau de a avea mai multi arbitri decat
cealalta parte.
|
Numirea
arbitrilor
|
Art. 558.
- (1) Arbitrii sunt numiti, revocati sau inlocuiti conform conventiei
arbitrale.
|
|
(2) Cand
arbitrul unic sau, dupa caz, arbitrii nu au fost numiti prin conventia
arbitrala si nici
nu s-a prevazut modalitatea de numire, partea care vrea sa recurga la
arbitraj va comunica
celeilalte parti, in scris, sa procedeze la numirea lor potrivit art. 556
alin. (2) si (3).
|
|
(3) In
comunicare se arata numele, domiciliul si, pe cat posibil, datele personale si
profesionale ale arbitrului unic propus sau ale arbitrului desemnat de partea
care vrea sa recurga
la arbitraj, precum si enuntarea succinta a pretentiilor si a temeiului lor.
|
|
(4) Partea
careia i s-a facut comunicarea trebuie sa transmita, la randul sau, in termen
de
10 zile de la primirea acesteia, raspunsul la propunerea de numire a
arbitrului unic sau, dupa caz,
numele, prenumele, domiciliul si, pe cat posibil, datele personale si
profesionale ale arbitrului
desemnat de aceasta.
|
|
(5) Cand
propun arbitrii, fie prin conventia arbitrala, fie in conditiile alin.
(2)-(4), partile vor
propune si cate un supleant, pentru cazul in care arbitrul principal ar fi
sau ar ajunge in situatia
sa nu isi poata indeplini insarcinarea.
0011334903082012
|
[$resource id='051b804c-0529-44d5-9d46-27988331a582' type='Image' /$]
Acceptarea
sarcinii de
arbitru
|
Art. 559.
- Acceptarea insarcinarii de arbitru trebuie sa fie facuta in scris si va fi
comunicata
partilor, in termen de 5 zile de la data primirii propunerii de numire, prin
posta, telefax, posta
electronica sau prin alte mijloace ce asigura transmiterea textului actului si
confirmarea primirii
acestuia.
|
Numirea
supraarbitrului
|
Art. 560.
- Cei 2 arbitri vor proceda la numirea supraarbitrului si a unui supleant al
acestuia,
in termen de 10 zile de la ultima acceptare. Supraarbitrul se va conforma
prevederilor art. 559.
|
Numirea
arbitrilor de catre
instanta
|
Art. 561.
- (1) In caz de neintelegere intre parti cu privire la numirea arbitrului
unic sau daca
o parte nu numeste arbitrul ori daca cei 2 arbitri nu cad de acord asupra
persoanei supraarbitrului,
partea care vrea sa recurga la arbitraj poate cere tribunalului prevazut la
art. 547 alin. (1) sa
procedeze la numirea arbitrului ori, dupa caz, a supraarbitrului.
|
|
(2)
Tribunalul se pronunta in termen de 10 zile de la sesizare, cu citarea partilor,
prin incheiere
care nu este supusa niciunei cai de atac.
|
Incompatibilitatea
arbitrilor
|
Art. 562.
- (1) In afara de cazurile de incompatibilitate prevazute pentru judecatori,
arbitrul
poate fi recuzat si pentru urmatoarele motive, care pun la indoiala
independenta si impartialitatea
sa:
|
|
a) neindeplinirea
conditiilor de calificare sau a altor conditii privitoare la arbitri, prevazute
in
conventia arbitrala;
|
|
b) cand o
persoana juridica al carei asociat este sau in ale carei organe de conducere
se
afla arbitrul are un interes in cauza;
|
|
c) daca
arbitrul are raporturi de munca ori de serviciu, dupa caz, sau legaturi
comerciale
directe cu una dintre parti, cu o societate controlata de una dintre parti
sau aflata sub un control
comun cu aceasta;
|
|
d) daca
arbitrul a prestat consultanta uneia dintre parti, a asistat sau a
reprezentat una dintre
parti ori a depus marturie in una dintre fazele precedente ale litigiului.
|
|
(2) O
parte nu poate recuza arbitrul numit de ea decat pentru cauze survenite sau
de care a
luat cunostinta dupa numire.
|
|
(3)
Persoana care stie ca in privinta sa exista o cauza de recuzare este obligata
sa instiinteze
partile si pe ceilalti arbitri mai inainte de a fi acceptat insarcinarea de
arbitru, iar daca asemenea
cauze survin dupa acceptare, de indata ce le-a cunoscut.
|
|
(4) Aceasta
persoana nu poate participa la judecarea litigiului decat daca partile, instiintate
potrivit alin. (3), comunica in scris ca inteleg sa nu ceara recuzarea. Chiar
in acest caz, ea are
dreptul sa se abtina de la judecarea litigiului, fara ca abtinerea sa insemne
recunoasterea cauzei
de recuzare.
|
|
(5) Abtinerea
produce efecte pe data formularii ei, fara nicio alta formalitate.
|
Cererea de
recuzare
|
Art. 563.
- (1) Recuzarea trebuie sa fie ceruta, sub sanctiunea decaderii, in termen de
10 zile
de la data cand partea a luat cunostinta de numirea arbitrului sau, dupa caz,
de la survenirea
cauzei de recuzare.
|
|
(2)
Cererea de recuzare se solutioneaza de tribunalul prevazut la art. 547 alin.
(1) prin
incheiere, pronuntata cu citarea partilor si a arbitrului recuzat, in termen
de 10 zile de la sesizare.
Incheierea nu este supusa niciunei cai de atac.
|
|
(3)
Dispozitiile prezentului cod privind recuzarea judecatorilor se aplica in mod
corespunzator.
|
Inlocuirea
arbitrilor
|
Art. 564.
- In caz de recuzare, revocare, abtinere, renuntare, deces, precum si in
orice alt
caz in care arbitrul este impiedicat sa isi indeplineasca sarcina si daca
supleantul, la randul sau,
este impiedicat sa isi exercite insarcinarea, se va proceda la inlocuirea
arbitrului potrivit
dispozitiilor stabilite pentru numirea lui.
|
Raspunderea
arbitrilor
|
Art. 565.
- Arbitrii raspund, in conditiile legii, pentru prejudiciul cauzat, daca:
|
|
a) dupa
acceptare, renunta in mod nejustificat la insarcinarea lor;
|
|
b) fara
motiv justificat, nu participa la judecarea litigiului ori nu pronunta hotararea
in termenul
stabilit de conventia arbitrala sau de lege;
|
|
c) nu
respecta caracterul confidential al arbitrajului, publicand sau divulgand
date de care iau
cunostinta in calitate de arbitri, fara a avea autorizarea partilor;
|
|
d) incalca
cu rea-credinta sau grava neglijenta alte indatoriri ce le revin.
0011334903082012
|
[$resource id='d83e1076-cae4-4e69-aa43-59d932da301e' type='Image' /$]
Constituirea
tribunalului
arbitral
|
Art. 566.
- (1) Tribunalul arbitral se considera constituit la data acceptarii insarcinarii
de
arbitru unic sau, dupa caz, a ultimei acceptari a insarcinarii de arbitru ori
de supraarbitru.
|
|
(2) Data
acceptarii este cea a expedierii comunicarii prevazute la art. 559.
|
Termenul
arbitrajului
|
Art. 567.
- (1) Daca partile nu au prevazut altfel, tribunalul arbitral trebuie sa
pronunte
hotararea in termen de cel mult 6 luni de la data constituirii sale, sub sanctiunea
caducitatii
arbitrajului.
|
|
(2)
Termenul se suspenda pe timpul judecarii unei cereri de recuzare sau a oricarei
alte cereri
incidente adresate tribunalului prevazut la art. 547.
|
|
(3) In
cadrul termenului prevazut la alin. (1), partile pot consimti in scris la
prelungirea
termenului arbitrajului.
|
|
(4)
Tribunalul arbitral poate dispune, pentru motive temeinice, prelungirea
termenului, o
singura data, cu cel mult 3 luni.
|
|
(5)
Termenul se prelungeste de drept cu 3 luni in cazul decesului uneia dintre parti.
|
Caducitatea
arbitrajului
|
Art. 568.
- (1) La primul termen de judecata la care au fost legal citate, partile sunt
obligate
sa declare in scris, sub sanctiunea decaderii, daca inteleg sa invoce
caducitatea arbitrajului.
|
|
(2) Cand
cel putin una dintre parti a formulat declaratia prevazuta la alin. (1),
tribunalul arbitral,
la expirarea termenului prevazut la art. 567, va pronunta o hotarare prin
care va constata ca
arbitrajul a devenit caduc, cu exceptia situatiei in care partile declara in
mod expres ca renunta
la caducitate, caz in care va continua judecata.
|
|
(3)
Probele administrate in cadrul procedurii devenite caduca vor putea fi
utilizate, daca este
cazul, intr-un nou arbitraj, in masura in care se socoteste ca nu este
necesara refacerea lor.
|
Locul
arbitrajului
|
Art. 569.
- Partile stabilesc locul arbitrajului. In lipsa unei asemenea prevederi,
locul
arbitrajului se stabileste de tribunalul arbitral.
|
Limba
arbitrajului
|
Art. 570.
- (1) Dezbaterea litigiului in fata tribunalului arbitral se face in limba
stabilita prin
conventia arbitrala sau, daca nu s-a prevazut nimic in aceasta privinta ori
nu a intervenit o
intelegere ulterioara, in limba contractului din care s-a nascut litigiul
ori, daca partile nu se inteleg,
intr-o limba de circulatie internationala stabilita de tribunalul arbitral.
|
|
(2) Daca o
parte nu cunoaste limba in care se desfasoara dezbaterea, la cererea si pe
cheltuiala ei, tribunalul arbitral ii asigura serviciile unui traducator.
|
|
(3) Partile
pot sa participe la dezbateri cu traducatorul lor.
|
TITLULIV
Procedura arbitrala
CAPITOLUL I
Sesizarea tribunalului arbitral
|
Cererea de
arbitrare
|
Art. 571.
- (1) Tribunalul arbitral este sesizat de reclamant printr-o cerere scrisa,
care va
cuprinde:
|
|
a) numele si
prenumele, domiciliul sau resedinta partilor ori, pentru persoanele juridice,
denumirea si sediul lor. De asemenea, cererea va cuprinde si codul numeric
personal sau, dupa
caz, codul unic de inregistrare sau codul de identificare fiscala, numarul de
inmatriculare in
registrul comertului ori de inscriere in registrul persoanelor juridice si
contul bancar ale
reclamantului, precum si ale paratului, daca sunt cunoscute de reclamant. Daca
reclamantul
locuieste in strainatate, va arata si domiciliul ales in Romania, unde urmeaza
sa i se faca toate
comunicarile privind procesul;
|
|
b) numele,
prenumele si calitatea celui care reprezinta partea in litigiu, cand este
cazul
anexandu-se dovada calitatii;
|
|
c) mentionarea
conventiei arbitrale, anexandu-se copie de pe contractul in care este inserata,
iar daca a fost consemnata intr-un inscris separat ori s-a incheiat un
compromis, copie de pe
acesta;
|
|
d)
obiectul si valoarea cererii, precum si calculul prin care s-a ajuns la
determinarea acestei
valori;
|
|
e)
motivele de fapt si de drept, precum si probele pe care se intemeiaza
cererea;
|
|
f) numele,
prenumele si domiciliul membrilor tribunalului arbitral;
|
|
g) semnatura
partii.
0011334903082012
|
[$resource id='e4b2f119-681b-41de-b8ee-786a00adc75f' type='Image' /$]
|
(2)
Cererea se poate face printr-un proces-verbal incheiat in fata tribunalului
arbitral si semnat
de parti sau numai de reclamant, precum si de arbitri.
|
Comunicarea
cererii
arbitrale
|
Art. 572.
- Reclamantul va comunica paratului, precum si fiecarui arbitru copie de pe
cererea
de arbitrare si de pe inscrisurile anexate.
|
Intampinarea
|
Art. 573.
- (1) In termen de 30 de zile de la primirea copiei de pe cererea de
arbitrare, paratul
va face intampinare cuprinzand exceptiile privind cererea reclamantului, raspunsul
in fapt si in
drept la aceasta cerere, probele propuse in aparare, precum si, in mod
corespunzator, celelalte
mentiuni prevazute la art. 571 pentru cererea de arbitrare.
|
|
(2) Exceptiile
si alte mijloace de aparare, care nu au fost aratate prin intampinare,
trebuie
invocate, sub sanctiunea decaderii, cel mai tarziu la primul termen de
judecata la care partea a
fost legal citata.
|
|
(3) Daca
tribunalul arbitral apreciaza ca nedepunerea intampinarii justifica amanarea
solutionarii litigiului, paratul va putea fi obligat la plata cheltuielilor
de arbitrare cauzate prin
amanare.
|
|
(4)
Dispozitiile art. 572 se aplica in mod corespunzator.
|
Cererea
reconventionala
|
Art. 574.
- (1) Daca paratul are pretentii impotriva reclamantului, derivand din acelasi
raport
juridic, el poate face cerere reconventionala.
|
|
(2)
Cererea reconventionala va fi introdusa in cadrul termenului pentru depunerea
intampinarii
sau cel mai tarziu pana la primul termen de judecata la care paratul a fost
legal citat si trebuie
sa indeplineasca aceleasi conditii ca si cererea principala.
|
CAPITOLUL
II
Judecata
|
Dispozitii
generale
|
Art. 575. -
(1) Judecata arbitrala se desfasoara potrivit regulilor procedurale stabilite
la
art. 576.
|
|
(2) Cu
toate acestea, principiile fundamentale ale procesului civil prevazute la
art. 5 alin. (2),
art. 8-10, art. 12-16, art. 19-21, art. 22 alin. (1), (2), (4), (5) si (6) si
la art. 23 sunt aplicabile
in mod corespunzator si in procedura arbitrala.
|
Reguli de
procedura
aplicabile
|
Art. 576.
- (1) Partile pot stabili, in conventia arbitrala, regulile de procedura
aplicabile
arbitrajului sau ii pot imputernici pe arbitri sa stabileasca aceste reguli.
Aceste reguli se
completeaza, daca este cazul, cu prevederile prezentei carti.
|
|
(2) Cand partile
recurg la arbitrajul institutionalizat, se aplica dispozitiile art. 619 alin.
(3).
|
|
(3) In
toate celelalte cazuri, procedura arbitrala este cea stabilita de prezenta
carte.
|
Comunicarea
actelor de
procedura
|
Art. 577.
- (1) Comunicarea intre parti sau catre parti a inscrisurilor litigiului, a
citatiilor,
hotararilor arbitrale si incheierilor de sedinta se face prin scrisoare
recomandata cu continut
declarat si confirmare de primire. Instiintarea partilor cu privire la alte masuri
luate de tribunalul
arbitral poate fi facuta si prin telefax, posta electronica sau prin alte
mijloace ce asigura
transmiterea textului actului si confirmarea primirii acestuia.
|
|
(2) Inscrisurile
pot fi inmanate si personal partii, sub semnatura.
|
|
(3)
Dovezile de comunicare se depun la dosar.
|
Verificarea
dosarului
|
Art. 578.
- (1) Indata dupa expirarea termenului pentru depunerea intampinarii,
tribunalul
arbitral verifica stadiul pregatirii litigiului pentru dezbatere si, daca va
socoti necesar, va dispune
masurile corespunzatoare pentru completarea dosarului.
|
|
(2) Dupa
aceasta verificare si, daca este cazul, dupa completarea dosarului,
tribunalul arbitral
fixeaza termen de dezbatere a litigiului si dispune citarea partilor.
|
Verificarea
competentei
|
Art. 579.
- (1) La primul termen de judecata cu procedura legal indeplinita, tribunalul
arbitral
isi verifica propria sa competenta de a solutiona litigiul.
|
|
(2) Daca
tribunalul arbitral hotaraste ca este competent, consemneaza acest lucru intr-o
incheiere, care se poate desfiinta numai prin actiunea in anulare introdusa impotriva
hotararii
arbitrale, conform art. 608.
|
|
(3) Daca
tribunalul arbitral hotaraste ca nu este competent sa solutioneze litigiul cu
care a fost
sesizat, isi declina competenta printr-o hotarare, impotriva careia nu se
poate formula actiunea
in anulare, prevazuta la art. 608.
|
Termenul
de citare
|
Art. 580.
- Intre data primirii citatiei si termenul de dezbatere trebuie sa existe un
interval de
timp de cel putin 15 zile.
0011334903082012
|
[$resource id='849b9760-3a4a-4542-b8c3-a2b2e882b120' type='Image' /$]
Participarea
tertilor
|
Art. 581.
- (1) Tertii pot participa la procedura arbitrala in conditiile art. 61-77,
dar numai
cu acordul lor si al tuturor partilor. Cu toate acestea, interventia
accesorie este admisibila si fara
indeplinirea acestei conditii.
|
|
(2)
Dispozitiile art. 580 se aplica in mod corespunzator.
|
Absenta
unei parti
|
Art. 582.
- Neprezentarea partii legal citate nu impiedica dezbaterea litigiului, afara
numai
daca partea lipsa nu va cere, cel mai tarziu cu 3 zile inainte de data pentru
care a fost stabilita
dezbaterea, amanarea acesteia pentru motive temeinice, incunostintand in
acelasi termen si
cealalta parte, precum si arbitrii. Aprecierea temeiniciei motivelor absentei
uneia dintre parti,
precum si a motivelor pentru care absenta justifica amanarea dezbaterii este
de competenta
exclusiva a tribunalului arbitral, hotararea acestuia nefiind supusa niciunei
cai de atac.
|
Solicitarea
judecarii in
lipsa
|
Art. 583.
- Oricare dintre parti poate cere in scris ca solutionarea litigiului sa se
faca in lipsa
sa, pe baza probelor aflate la dosar. Dispozitiile art. 580 se aplica in mod
corespunzator.
|
Absenta
ambelor parti
|
Art. 584.
- (1) Daca ambele parti, desi legal citate, nu se prezinta la termen,
tribunalul arbitral
va solutiona litigiul, in afara de cazul in care s-a cerut amanarea pentru
motive temeinice.
Aprecierea temeiniciei motivelor amanarii este de competenta exclusiva a
tribunalului arbitral,
hotararea acestuia nefiind supusa niciunei cai de atac.
|
|
(2) Chiar
daca partile nu solicita amanarea solutionarii litigiului, tribunalul
arbitral poate sa
amane judecarea acestuia, citand partile, daca apreciaza ca prezenta lor la
dezbatere este
necesara, sau acordand un termen pentru ca partile sa isi poata formula
concluziile in scris.
|
Masuri
asiguratorii
|
Art. 585.
- (1) Inaintea sau in cursul arbitrajului, oricare dintre parti poate cere
tribunalului
prevazut la art. 547 sa incuviinteze masuri asiguratorii si masuri provizorii
cu privire la obiectul
litigiului sau sa constate anumite imprejurari de fapt.
|
|
(2) La
aceasta cerere se vor anexa, in copie, cererea de arbitrare sau, in lipsa,
dovada
comunicarii prevazute la art. 558 alin. (2), precum si conventia arbitrala.
|
|
(3) Incuviintarea
acestor masuri va fi adusa la cunostinta tribunalului arbitral de catre
partea
care le-a cerut.
|
|
(4) In
cursul arbitrajului, masurile asiguratorii si masurile provizorii, precum si
constatarea
anumitor imprejurari de fapt pot fi incuviintate si de tribunalul arbitral. In
caz de impotrivire,
executarea acestor masuri se dispune de catre instanta judecatoreasca, potrivit
prevederilor
alin. (1).
|
Sarcina
probei
|
Art. 586.
- (1) Fiecare dintre parti are sarcina sa dovedeasca faptele pe care isi intemeiaza
in litigiu pretentia sau apararea.
|
|
(2) In
vederea solutionarii litigiului, tribunalul arbitral poate cere partilor
explicatii scrise cu
privire la obiectul cererii si faptele litigiului si poate dispune
administrarea oricaror probe
prevazute de lege.
|
Propunerea
probelor
|
Art. 587.
- (1) Probele care nu au fost cerute prin cererea de arbitrare sau prin intampinare
nu vor mai putea fi invocate in cursul arbitrajului, in afara de cazurile
prevazute la art. 254
alin. (2).
|
|
(2)
Tribunalul arbitral are competenta exclusiva de a decide asupra utilitatii,
pertinentei si
concludentei probelor propuse de parti. Cu consultarea partilor, tribunalul
arbitral poate fixa
termene-limita pentru administrarea probelor incuviintate. Dupa expirarea
acestor termene,
administrarea probei nu mai poate avea loc decat daca tribunalul arbitral
apreciaza ca aceasta
este esentiala pentru solutionarea corecta a litigiului.
|
Administrarea
probelor
|
Art. 588.
- (1) Administrarea probelor se efectueaza in sedinta tribunalului arbitral.
Acesta
poate dispune ca administrarea probelor sa fie efectuata in fata
supraarbitrului sau, cu acordul
partilor, in fata unui arbitru din compunerea tribunalului arbitral.
|
|
(2) Daca
una dintre parti detine un mijloc de proba, tribunalul arbitral poate ordona infatisarea
lui.
|
Audierea
martorilor si a
expertilor
|
Art. 589.
- (1) Martorii si expertii sunt audiati fara prestare de juramant.
|
(2)
Audierea martorilor si a expertilor poate fi facuta, la cererea sau cu consimtamantul
acestora, si la locuinta ori la locul unde isi desfasoara activitatea. De
asemenea, tribunalul arbitral
le cere sa raspunda in scris intrebarilor puse, acordand un termen in acest
scop.
|
(3)
Tribunalul arbitral nu poate sa recurga la mijloace de constrangere si nici sa
aplice
sanctiuni martorilor sau expertilor. Pentru luarea acestor masuri partile se
pot adresa tribunalului
prevazut la art. 547.
0011334903082012
|
[$resource id='f1eb667e-3381-48c5-a194-fa9a3a37a537' type='Image' /$]
Informatii
detinute de
autoritatile publice
|
Art. 590.
- (1) Tribunalul arbitral poate solicita informatii scrise autoritatilor
publice in legatura
cu actele si actiunile acestora, care sunt necesare pentru solutionarea
cauzei.
|
|
(2) Daca
autoritatea publica refuza transmiterea informatiilor, desi nu sunt indeplinite
conditiile
art. 298 alin. (2), partile sau arbitrii pot sesiza tribunalul prevazut la
art. 547, care va lua masurile
prevazute de art. 298 alin. (1).
|
Aprecierea
probelor
|
Art. 591.
- Aprecierea probelor se face de catre arbitri potrivit intimei lor
convingeri.
|
Cereri si
exceptii
|
Art. 592.
- (1) Orice exceptie privind existenta si validitatea conventiei arbitrale,
constituirea
tribunalului arbitral, limitele insarcinarii arbitrilor si desfasurarea
procedurii pana la primul termen
de judecata la care partea a fost legal citata trebuie ridicata, sub sanctiunea
decaderii, cel mai
tarziu la acest termen, daca nu s-a stabilit un termen mai scurt.
|
|
(2) Orice
cereri si orice inscrisuri vor fi depuse cel mai tarziu pana la primul termen
de
judecata la care partile au fost legal citate. Dispozitiile art. 587 se aplica
in mod corespunzator.
|
|
(3) Neregularitatea
actelor de procedura se acopera daca nu a fost invocata de cel interesat
la termenul la care s-a produs ori, daca a lipsit la acel termen, la primul
termen de judecata la
care a fost prezent ori legal citat dupa producerea neregularitatii si inainte
de se pune concluzii
in fond.
|
Incheierea
de sedinta
|
Art. 593.
- (1) Dezbaterile arbitrale vor fi consemnate in incheierea de sedinta.
|
|
(2) Orice
dispozitie a tribunalului arbitral va fi consemnata in incheiere si va fi
motivata.
|
|
(3) Incheierea
de sedinta va cuprinde, pe langa mentiunile prevazute la art. 603 alin. (1)
lit.a) si b), si urmatoarele mentiuni:
|
|
a) o scurta
descriere a desfasurarii sedintei;
|
|
b)
cererile si sustinerile partilor;
|
|
c)
motivele pe care se sprijina masurile dispuse;
|
|
d)
dispozitivul;
|
|
e) semnaturile
arbitrilor, cu observarea prevederilor art. 602 alin. (3).
|
|
(4)
Dispozitiile art. 603 alin. (2) se aplica in mod corespunzator.
|
|
(5) Partile
au dreptul sa ia cunostinta de continutul incheierilor si de actele
dosarului. La
cererea partilor sau din oficiu, tribunalul arbitral poate indrepta sau
completa incheierea de
sedinta printr-o alta incheiere. Partilor li se comunica, la cerere, copie de
pe incheierea de
sedinta.
|
Atacarea
separata a
incheierilor de sedinta
|
Art. 594.
- (1) Pot fi atacate separat cu actiunea in anulare prevazuta la art. 608 incheierile
tribunalului arbitral prin care s-au luat urmatoarele masuri:
|
|
a) a fost
suspendat cursul arbitrajului, potrivit art. 412 si 413;
|
|
b) au fost
luate masuri asiguratorii sau provizorii, potrivit art. 585;
|
|
c) a fost
respinsa, ca inadmisibila, cererea de sesizare a Curtii Constitutionale
privind
constitutionalitatea unei dispozitii legale.
|
|
(2)
Dispozitiile art. 608-613 se aplica in mod corespunzator, in masura in care
prezentul
articol nu prevede altfel.
|
|
(3) In
afara motivelor prevazute la art. 608, in actiunea in anulare se poate invoca
si lipsa
conditiilor prevazute de lege pentru luarea masurilor dispuse prin incheiere.
|
|
(4) Actiunea
in anulare poate fi introdusa in termen de 5 zile de la comunicare, cu exceptia
cazului prevazut la alin. (1) lit. a), cand poate fi formulata cat timp
dureaza suspendarea.
|
|
(5) In
cazurile prevazute la alin. (1) lit. b) si c), actiunea in anulare nu suspenda
cursul
arbitrajului.
|
|
(6) Solutionand
actiunea in anulare, curtea de apel poate, dupa caz, sa mentina, sa modifice
sau sa desfiinteze masurile dispuse de tribunalul arbitral prin incheiere.
Hotararea curtii de apel
este definitiva.
0011334903082012
|
[$resource id='57005c6e-eff2-4a05-858d-f09171f9409c' type='Image' /$]
CAPITOLUL
III
Cheltuielile arbitrale
|
Cheltuielile
arbitrale
|
Art. 595.
- (1) Cheltuielile pentru organizarea si desfasurarea arbitrajului, precum si
onorariile
arbitrilor, cheltuielile de administrare a probelor, cheltuielile de
deplasare a partilor, arbitrilor,
expertilor, martorilor se suporta potrivit intelegerii dintre parti.
|
|
(2) In
lipsa unei asemenea intelegeri, cheltuielile arbitrale se suporta de partea
care a pierdut
litigiul, integral, daca cererea de arbitrare este admisa in totalitate, sau
proportional cu ceea ce
s-a acordat, daca cererea este admisa in parte.
|
Onorariul
arbitrilor
|
Art. 596.
- (1) Tribunalul arbitral poate evalua, in mod provizoriu, cuantumul
onorariilor
arbitrilor si poate obliga partile sa consemneze, potrivit dispozitiilor
sale, suma respectiva prin
contributie egala.
|
|
(2) Partile
pot fi obligate solidar la plata.
|
|
(3) Daca paratul
nu isi indeplineste obligatia care ii revine potrivit alin. (1), in termenul
stabilit de
tribunalul arbitral, reclamantul va consemna intreaga suma, urmand ca prin
hotararea arbitrala sa se
stabileasca cuantumul final al onorariilor cuvenite arbitrilor, precum si
modul de suportare de catre parti.
|
Plata
anticipata a
cheltuielilor
|
Art. 597.
- (1) Tribunalul arbitral poate obliga partile sau pe fiecare dintre ele la
avansarea
oricaror cheltuieli necesare pentru organizarea si desfasurarea arbitrajului.
|
|
(2)
Tribunalul arbitral poate sa nu dea curs arbitrajului pana la consemnarea,
avansarea sau
plata sumelor prevazute in prezentul capitol.
|
Verificarea
cheltuielilor
|
Art. 598.
- La cererea oricareia dintre parti, tribunalul prevazut la art. 547 va
examina
temeinicia masurilor dispuse de tribunalul arbitral si va stabili, prin incheiere
executorie si care
nu este supusa niciunei cai de atac, cuantumul onorariilor arbitrilor si al
celorlalte cheltuieli
arbitrale, precum si modalitatile de consemnare, de avansare sau de plata.
|
Plata
onorariilor
|
Art. 599.
- (1) Plata onorariilor arbitrilor se va face dupa comunicarea catre parti a
hotararii
arbitrale.
|
|
(2) Daca
arbitrajul se intrerupe fara a se pronunta o hotarare, onorariile arbitrilor
pentru
activitatea depusa se reduc in mod corespunzator.
|
Regularizarea
cheltuielilor
|
Art. 600.
- Orice diferenta in plus sau in minus de cheltuieli arbitrale se
regularizeaza cel mai
tarziu prin hotararea arbitrala si se plateste pana la comunicarea hotararii
catre parti. Hotararea
nu se va comunica, daca este cazul, pana la plata diferentei.
|
CAPITOLUL
IV
Hotararea arbitrala
|
Solutionarea
litigiului
|
Art. 601.
- (1) Tribunalul arbitral solutioneaza litigiul in temeiul contractului
principal si al
normelor de drept aplicabile, potrivit dispozitiilor art. 5.
|
|
(2) Pe
baza acordului expres al partilor, tribunalul arbitral poate solutiona
litigiul in echitate.
|
Deliberarea
si pronuntarea
|
Art. 602.
- (1) In toate cazurile, pronuntarea trebuie sa fie precedata de deliberarea in
secret
a arbitrilor, in modalitatea stabilita de conventia arbitrala sau, in lipsa,
de tribunalul arbitral.
|
|
(2) Pronuntarea
poate fi amanata cu cel mult 21 de zile, sub conditia incadrarii in termenul
arbitrajului, stabilit potrivit art. 567.
|
|
(3) Hotararea
se ia cu majoritatea de voturi.
|
|
(4) Dupa
deliberare, se va intocmi o minuta, care va cuprinde pe scurt continutul
dispozitivului
hotararii si in care se va arata, cand este cazul, opinia minoritara.
|
Hotararea
arbitrala
|
Art. 603.
- (1) Hotararea arbitrala se redacteaza in scris si trebuie sa cuprinda:
|
|
a) componenta
nominala a tribunalului arbitral, locul si data pronuntarii hotararii;
|
|
b) numele si
prenumele partilor, domiciliul ori resedinta lor sau, dupa caz, denumirea si
sediul,
numele si prenumele reprezentantilor partilor, precum si ale celorlalte persoane
care au participat
la dezbaterea litigiului;
|
|
c) mentionarea
conventiei arbitrale in temeiul careia s-a procedat la arbitraj;
|
|
d)
obiectul litigiului si sustinerile pe scurt ale partilor;
|
|
e)
motivele de fapt si de drept ale hotararii, iar in cazul arbitrajului in
echitate, motivele care,
sub acest aspect, intemeiaza solutia;
f) dispozitivul;
0011334903082012
|
[$resource id='7a1a30bb-53d9-425a-b170-834ae06b5470' type='Image' /$]
|
g) semnaturile
tuturor arbitrilor, sub rezerva art. 602 alin. (3), si, daca este cazul, semnatura
asistentului arbitral.
|
|
(2)
Arbitrul care a avut o alta parere va redacta si va semna opinia separata, cu
aratarea
considerentelor pe care aceasta se sprijina. Aceasta regula se aplica in mod
corespunzator si
in cazul in care exista opinie concurenta.
|
Lamurirea,
completarea si
indreptarea hotararii
|
Art. 604.
- (1) In cazul in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea
sau
aplicarea dispozitivului hotararii ori acesta cuprinde dispozitii potrivnice,
oricare dintre parti poate
cere tribunalului arbitral sa lamureasca dispozitivul sau sa inlature dispozitiile
potrivnice.
|
|
(2) Daca
prin hotararea pronuntata tribunalul arbitral a omis sa se pronunte asupra
unui capat
de cerere, asupra unei cereri conexe sau incidentale, oricare dintre parti
poate solicita
completarea ei.
|
|
(3)
Cererea de lamurire sau de completare se formuleaza, potrivit alin. (1),
respectiv alin. (2),
in termen de 10 zile de la data primirii hotararii si se solutioneaza de
tribunalul arbitral, prin
hotarare separata, cu citarea partilor.
|
|
(4) Greselile
materiale din textul hotararii arbitrale sau alte greseli evidente care nu
schimba
fondul solutiei, precum si greselile de calcul pot fi indreptate, prin incheiere,
la cererea oricareia
dintre parti, formulata in termenul prevazut de alin. (3), sau din oficiu. Partile
vor fi citate daca
tribunalul arbitral apreciaza ca este necesar.
|
|
(5) Hotararea
de lamurire sau de completare ori incheierea de indreptare se pronunta de
indata si face parte integranta din hotararea arbitrala.
|
|
(6) Partile
nu pot fi obligate la plata cheltuielilor legate de lamurirea, completarea
sau
indreptarea hotararii.
|
Comunicarea
hotararii
|
Art. 605.
- (1) Hotararea arbitrala va fi comunicata partilor in termen de cel mult o
luna de
la data pronuntarii ei.
|
|
(2) La
cererea oricareia dintre parti, tribunalul arbitral ii va elibera o dovada
privind
comunicarea hotararii, in conditiile alin. (1).
|
Efectele
hotararii arbitrale
|
Art. 606.
- Hotararea arbitrala comunicata partilor este definitiva si obligatorie.
|
Pastrarea
dosarului
|
Art. 607.
- In termen de 30 de zile de la data comunicarii hotararii sau de la data lamuririi,
completarii ori indreptarii ei, potrivit art. 604, tribunalul arbitral va
depune dosarul litigiului la
tribunalul prevazut la art. 547, atasand si dovezile de comunicare a hotararii
arbitrale.
|
TITLUL V
Desfiintarea hotararii arbitrale
|
Actiunea in
anulare
|
Art. 608.
- (1) Hotararea arbitrala poate fi desfiintata numai prin actiune in anulare
pentru
unul dintre urmatoarele motive:
|
|
a)
litigiul nu era susceptibil de solutionare pe calea arbitrajului;
|
|
b)
tribunalul arbitral a solutionat litigiul fara sa existe o conventie arbitrala
sau in temeiul unei
conventii nule ori inoperante;
|
|
c) tribunalul
arbitral nu a fost constituit in conformitate cu conventia arbitrala;
|
|
d) partea
a lipsit la termenul la care au avut loc dezbaterile si procedura de citare
nu a fost
legal indeplinita;
|
|
e) hotararea
a fost pronuntata dupa expirarea termenului arbitrajului prevazut la art.
567, desi
cel putin una dintre parti a declarat ca intelege sa invoce caducitatea, iar
partile nu au fost de
acord cu continuarea judecatii, potrivit art. 568 alin. (1) si (2);
|
|
f)
tribunalul arbitral s-a pronuntat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori
a dat mai mult
decat s-a cerut;
|
|
g) hotararea
arbitrala nu cuprinde dispozitivul si motivele, nu arata data si locul pronuntarii
ori
nu este semnata de arbitri;
|
|
h) hotararea
arbitrala incalca ordinea publica, bunele moravuri ori dispozitii imperative
ale
legii;
|
|
i) daca,
dupa pronuntarea hotararii arbitrale, Curtea Constitutionala s-a pronuntat
asupra
exceptiei invocate in acea cauza, declarand neconstitutionala legea, ordonanta
ori o dispozitie
dintr-o lege sau dintr-o ordonanta care a facut obiectul acelei exceptii ori
alte dispozitii din actul
atacat, care, in mod necesar si evident, nu pot fi disociate de prevederile
mentionate in sesizare.
0011334903082012
|
[$resource id='63dcfb69-2535-4b21-a6a2-80ba51ae701c' type='Image' /$]
|
(2) Nu mai
pot fi invocate ca motive pentru anularea hotararii arbitrale neregularitatile
care nu
au fost ridicate potrivit art. 592 alin. (1) si (3) sau care pot fi remediate
pe calea prevazuta la
art. 604.
|
|
(3) Pentru
dovedirea motivelor de anulare nu pot fi aduse ca probe noi decat inscrisuri.
|
Renuntarea
la actiunea in
anulare
|
Art. 609.
- (1) Partile nu pot renunta prin conventia arbitrala la dreptul de a
introduce actiunea
in anulare impotriva hotararii arbitrale.
|
|
(2) Renuntarea
la acest drept se poate face numai dupa pronuntarea hotararii arbitrale.
|
Instanta
competenta
|
Art. 610.
- Competenta de a judeca actiunea in anulare revine curtii de apel in
circumscriptia
careia a avut loc arbitrajul.
|
Termen de
exercitare
|
Art. 611.
- (1) Actiunea in anulare va fi introdusa la curtea de apel in termen de o
luna de la
data comunicarii hotararii arbitrale. Daca s-a formulat o cerere potrivit
art. 604, termenul curge
de la data comunicarii hotararii sau, dupa caz, a incheierii prin care a fost
solutionata cererea.
|
|
(2) Pentru
motivul prevazut la art. 608 alin. (1) lit. i), termenul este de 3 luni de la
publicarea
deciziei Curtii Constitutionale in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.
|
Suspendarea
executarii
|
Art. 612.
- Curtea de apel va putea suspenda executarea hotararii arbitrale impotriva careia
a fost introdusa actiunea in anulare. Dispozitiile art. 484 alin. (2)-(5) si
(7) se aplica in mod
corespunzator.
|
Judecarea
actiunii in
anulare
|
Art. 613.
- (1) Curtea de apel va judeca actiunea in anulare in completul prevazut de
lege
pentru judecata in prima instanta.
|
|
(2) Intampinarea
este obligatorie. Dispozitiile art. 205-208 sunt aplicabile in mod
corespunzator.
|
|
(3) Admitand
actiunea, curtea de apel va anula hotararea arbitrala si:
|
|
a) in
cazurile prevazute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) si e), va trimite cauza
spre judecata
instantei competente sa o solutioneze, potrivit legii;
|
|
b) in
celelalte cazuri prevazute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre
rejudecare tribunalului
arbitral, daca cel putin una dintre parti solicita expres acest lucru. In caz
contrar, daca litigiul este
in stare de judecata, curtea de apel se va pronunta in fond, in limitele
conventiei arbitrale. Daca
insa, pentru a hotari in fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunta
in fond dupa
administrarea lor. In acest din urma caz, curtea va pronunta mai intai hotararea
de anulare si,
dupa administrarea probelor, hotararea asupra fondului, iar, daca partile au
convenit expres ca
litigiul sa fie solutionat de catre tribunalul arbitral in echitate, curtea
de apel va solutiona cauza
in echitate.
|
|
(4) Hotararile
curtii de apel, pronuntate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului.
|
TITLUL VI
Executarea hotararii arbitrale
|
Executarea
de bunavoie
|
Art. 614.
- Hotararea arbitrala se aduce la indeplinire de bunavoie de catre partea impotriva
careia s-a pronuntat, de indata sau in termenul aratat in cuprinsul acesteia.
|
Executarea
silita
|
Art. 615.
- Hotararea arbitrala constituie titlu executoriu si se executa silit intocmai
ca si o
hotarare judecatoreasca.
|
TITLUL VII
Arbitrajul institutionalizat
|
Notiune
|
Art. 616.
- (1) Arbitrajul institutionalizat este acea forma de jurisdictie arbitrala
care se
constituie si functioneaza in mod permanent pe langa o organizatie sau
institutie interna ori
internationala sau ca organizatie neguvernamentala de interes public de sine
statatoare, in
conditiile legii, pe baza unui regulament propriu aplicabil in cazul tuturor
litigiilor supuse ei spre
solutionare potrivit unei conventii arbitrale. Activitatea arbitrajului
institutionalizat nu are caracter
economic si nu urmareste obtinerea de profit.
|
|
(2) In
reglementarea si desfasurarea activitatii jurisdictionale, arbitrajul institutionalizat
este
autonom in raport cu institutia care l-a infiintat. Aceasta va stabili masurile
necesare pentru
garantarea autonomiei.
0011334903082012
|
[$resource id='38759a15-dfbe-43b3-8505-1e3223e0a060' type='Image' /$]
Alegerea
arbitrajului
institutionalizat
|
Art. 617.
- (1) Partile, prin conventia arbitrala, pot supune solutionarea litigiilor
dintre ele
unei anumite instante arbitrale apartinand arbitrajului institutionalizat.
|
|
(2) In caz
de contrarietate intre conventia arbitrala si regulamentul arbitrajului
institutionalizat
la care aceasta trimite, va prevala conventia arbitrala.
|
Arbitrii
|
Art. 618.
- (1) Arbitrajul institutionalizat poate intocmi liste facultative cu
persoane care pot
fi arbitri sau supraarbitri. Aceste liste nu au caracter obligatoriu.
|
|
(2) In cazul
in care partile nu se inteleg asupra arbitrului unic ori cand o parte nu numeste
arbitrul sau cand cei 2 arbitri nu cad de acord asupra persoanei
supraarbitrului, autoritatea de
desemnare este presedintele arbitrajului institutionalizat, afara numai daca
regulile de procedura
ale acestuia sau partile insele nu dispun altfel.
|
|
(3)
Organizatiile cu caracter asociativ sau cele constituite pentru apararea
intereselor unei
categorii profesionale nu pot sa numeasca arbitri dintre membrii lor, in
cazurile in care acestea
sunt in litigiu cu tertii.
|
Regulile
arbitrale
|
Art. 619.
- (1) Regulile de procedura ale arbitrajului institutionalizat se adopta de catre
conducerea acestuia potrivit normelor sale de functionare stabilite prin
actul de infiintare.
|
|
(2) Prin
desemnarea unui anumit arbitraj institutionalizat ca fiind competent in solutionarea
unui anumit litigiu sau tip de litigii, partile opteaza automat pentru
aplicarea regulilor sale de
procedura. Orice derogare de la aceasta prevedere este nula, afara numai daca,
tinand seama
de conditiile spetei si de continutul regulilor de procedura indicate de parti
ca fiind aplicabile,
conducerea arbitrajului institutionalizat competent decide ca pot fi aplicate
si regulile alese de
parti, stabilind daca aplicarea acestora din urma este efectiva sau prin
analogie.
|
|
(3) Daca partile
nu au convenit altfel, se vor aplica regulile de procedura ale arbitrajului
institutionalizat in vigoare la momentul sesizarii acestuia.
|
|
(4)
Dreptul la aparare al partilor in litigiu si contradictorialitatea
dezbaterilor sunt garantate.
|
|
(5) In
cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta, dosarul se pastreaza
la acea
institutie.
|
Cheltuielile
arbitrale
|
Art. 620.
- In cazul arbitrajului organizat de o institutie permanenta, taxele pentru
organizarea
arbitrajului, onorariile arbitrilor, precum si celelalte cheltuieli arbitrale
se stabilesc si se platesc
conform regulamentului acelei institutii.
|
Refuzul
solutionarii
litigiului
|
Art. 621.
- Daca organizatia sau institutia prevazuta la art. 616 refuza sa organizeze
arbitrajul, conventia arbitrala ramane valabila, iar litigiul dintre parti va
fi solutionat potrivit
prevederilor prezentei carti.
|
CARTEA a
V-a
Despre executarea silita
TITLUL I
Dispozitii generale
CAPITOLUL I
Scopul si obiectul executarii silite
|
Indeplinirea
obligatiilor
prevazute in titlul
executoriu
|
Art. 622.
- (1) Obligatia stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un alt
titlu executoriu
se aduce la indeplinire de bunavoie.
|
(2) In
cazul in care debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa, aceasta se aduce
la
indeplinire prin executare silita, care incepe odata cu sesizarea organului
de executare, potrivit
dispozitiilor prezentei carti, daca prin lege speciala nu se prevede altfel.
|
(3) Executarea
silita are loc in oricare dintre formele prevazute de lege, simultan sau
succesiv,
pana la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobanzilor,
penalitatilor sau
a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum si a cheltuielilor de
executare.
|
(4)
Executarea unor obligatii de a face, precum inscrierea sau radierea unui
drept, act sau fapt
dintr-un registru public, emiterea unei autorizatii, eliberarea unui
certificat sau predarea unui
inscris si altele asemenea, se poate obtine la simpla cerere a persoanei indreptatite,
facuta in
temeiul unui titlu executoriu, fara a fi necesara interventia executorului
judecatoresc, daca prin
lege nu se dispune altfel. In caz de neconformare a debitorului, creditorul
poate recurge la
executarea silita in conditiile prezentului cod.
|
(5) Vanzarea
de catre creditor a bunurilor mobile ipotecate in conditiile art. 2.445 din
Codul
civil se face cu incuviintarea instantei, fara interventia executorului judecatoresc.
0011334903082012
|
[$resource id='73a5148d-9b55-4b1b-b9cb-85196bc61a9b' type='Image' /$]
Organul de
executare
|
Art. 623.
- Executarea silita a oricarui titlu executoriu, cu exceptia celor care au ca
obiect
venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene
si bugetului
Comunitatii Europene a Energiei Atomice, se realizeaza numai de catre
executorul judecatoresc,
chiar daca prin legi speciale se dispune altfel.
|
Modalitati
de executare
|
Art. 624.
- Executarea silita se efectueaza prin:
|
|
1. urmarirea
bunurilor mobile si imobile ale debitorului sau apartinand tertilor tinuti sa
raspunda, in conditiile legii, pentru obligatiile debitorului, in scopul indestularii
creditorilor;
|
|
2.
predarea catre creditor a bunurilor, prevazute in titlul executoriu, ce sunt
detinute fara drept
de debitor;
|
|
3. alte masuri
prevazute de lege.
|
Legalitatea
executarii silite
|
Art. 625.
- (1) Executarea silita se face cu respectarea dispozitiilor legii, a
drepturilor partilor
si ale altor persoane interesate.
|
|
(2) Este interzisa
efectuarea de acte de executare de catre alte persoane sau organe decat
cele prevazute la art. 623.
|
Rolul
statului in
executarea silita
|
Art. 626.
- Statul este obligat sa asigure, prin agentii sai, executarea in mod prompt si
efectiv
a hotararilor judecatoresti si a altor titluri executorii, iar, in caz de
refuz, cei vatamati au dreptul
la repararea integrala a prejudiciului suferit.
|
Rolul
activ al executorului
judecatoresc
|
Art. 627.
- (1) In tot cursul executarii, executorul judecatoresc este obligat sa aiba
rol activ,
staruind, prin toate mijloacele admise de lege, pentru realizarea integrala si
cu celeritate a
obligatiei prevazute in titlul executoriu, cu respectarea dispozitiilor
legii, a drepturilor partilor si
ale altor persoane interesate.
|
|
(2) Daca
socoteste ca este in interesul executarii, executorul judecatoresc ii va cere
debitorului, in conditiile legii, lamuriri in scris in legatura cu veniturile
si bunurile sale, inclusiv cele
aflate in proprietate comuna pe cote-parti sau in devalmasie, asupra carora
se poate efectua
executarea, cu aratarea locului unde se afla acestea, precum si pentru a-l
determina sa execute
de bunavoie obligatia sa, aratandu-i consecintele la care s-ar expune in
cazul continuarii
executarii silite. In toate cazurile, debitorul va fi informat cu privire la
cuantumul estimativ al
cheltuielilor de executare.
|
|
(3)
Refuzul nejustificat al debitorului de a se prezenta ori de a da lamuririle
necesare, precum
si darea cu rea-credinta de informatii incomplete atrag raspunderea acestuia
pentru toate
prejudiciile cauzate, precum si aplicarea sanctiunii prevazute la art. 188
alin. (2).
|
Obligatiile
susceptibile de
executare silita
|
Art. 628.
- (1) Pot fi executate silit obligatiile al caror obiect consta in plata unei
sume de bani,
predarea unui bun ori a folosintei acestuia, desfiintarea unei constructii, a
unei plantatii ori a altei
lucrari, incredintarea minorului, stabilirea locuintei si vizitarea acestuia
sau in luarea unei alte
masuri stabilite prin titlul executoriu.
|
|
(2) In
cazul in care prin titlul executoriu au fost acordate dobanzi, penalitati sau
alte sume, fara
sa fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de executorul
judecatoresc, potrivit legii.
|
|
(3) Daca
prin titlul executoriu nu au fost acordate dobanzi, penalitati sau alte
asemenea sume
care sa poata fi stabilite potrivit alin. (2), executorul judecatoresc, la
cererea creditorului, poate
actualiza valoarea obligatiei principale stabilite in bani, indiferent de
izvorul ei. In cazul in care
titlul executoriu nu contine niciun asemenea criteriu, executorul judecatoresc
va proceda, la
cererea creditorului, la actualizare in functie de rata inflatiei, calculata
de la data cand hotararea
judecatoreasca a devenit executorie sau, in cazul celorlalte titluri
executorii, de la data cand
creanta a devenit exigibila si pana la data platii efective a obligatiei
cuprinse in oricare dintre
aceste titluri.
|
|
(4) Pentru
sumele stabilite potrivit prezentului articol, incheierea executorului judecatoresc
este titlu executoriu.
|
Veniturile
si bunurile
supuse executarii
|
Art. 629.
- (1) Veniturile si bunurile debitorului pot fi supuse executarii silite daca,
potrivit
legii, sunt urmaribile si numai in masura necesara pentru realizarea
drepturilor creditorilor.
|
|
(2)
Bunurile supuse unui regim special de circulatie pot fi urmarite numai cu
respectarea
conditiilor prevazute de lege.
|
Intelegeri
privind
efectuarea executarii
|
Art. 630.
- In tot cursul executarii silite, sub supravegherea executorului judecatoresc,
creditorul si debitorul pot conveni ca aceasta sa se efectueze, in total sau in
parte, numai asupra
veniturilor banesti sau altor bunuri ale debitorului, ca vanzarea bunurilor
supuse urmaririi sa se
faca prin buna invoiala sau ca plata obligatiei sa se faca in alt mod admis
de lege.
|
Domeniu de
aplicare
|
Art. 631.
- (1) Executarea silita poate fi pornita impotriva oricarei persoane fizice
sau
persoane juridice, de drept public sau de drept privat, cu exceptia acelora
care beneficiaza, in
conditiile legii, de imunitate de executare.
|
|
(2)
Dispozitiile prezentei carti constituie dreptul comun in materie de executare
silita, indiferent
de izvorul sau de natura obligatiilor cuprinse in titlul executoriu ori de
calitatea juridica a partilor.
0011334903082012
|
[$resource id='962d4d7b-3147-4ec6-b3b5-240848096139' type='Image' /$]
CAPITOLUL
II
Titlul executoriu
|
Temeiul
executarii silite
|
Art. 632.
- (1) Executarea silita se poate efectua numai in temeiul unui titlu
executoriu.
|
|
(2)
Constituie titluri executorii hotararile executorii, hotararile definitive,
precum si orice alte
hotarari sau inscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse in executare.
|
Hotararile
executorii
|
Art. 633.
- Sunt hotarari executorii:
|
|
1. hotararile
date in apel, daca prin lege nu se prevede altfel;
|
|
2. hotararile
date in prima instanta, fara drept de apel, ori cele in legatura cu care partile
au
convenit sa exercite direct recursul, potrivit art. 459 alin. (2).
|
Hotararile
definitive
|
Art. 634.
- (1) Sunt hotarari definitive:
|
|
1. hotararile
care nu sunt supuse apelului si nici recursului;
|
|
2. hotararile
date in prima instanta, fara drept de apel, neatacate cu recurs;
|
|
3. hotararile
date in prima instanta, care nu au fost atacate cu apel;
|
|
4. hotararile
date in apel, fara drept de recurs, precum si cele neatacate cu recurs;
|
|
5. hotararile
date in recurs, chiar daca prin acestea s-a solutionat fondul pricinii;
|
|
6. orice
alte hotarari care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.
|
|
(2) Hotararile
prevazute la alin. (1) devin definitive la data expirarii termenului de
exercitare
a apelului ori recursului sau, dupa caz, la data pronuntarii.
|
Hotararile
arbitrale si alte
hotarari ale organelor cu
atributii jurisdictionale
|
Art. 635.
- Pot fi puse in executare hotararile arbitrale, chiar daca sunt atacate cu
actiunea
in anulare, precum si alte hotarari ale organelor cu atributii jurisdictionale
ramase definitive, ca
urmare a neatacarii lor in fata instantei judecatoresti competente.
|
Titlurile
executorii
europene
|
Art. 636.
- Titlurile executorii europene cu privire la care dreptul Uniunii Europene
nu cere
recunoasterea prealabila in statul membru in care se va face executarea sunt
executorii de drept,
fara nicio alta formalitate prealabila.
|
Executarea
hotararilor
supuse controlului
instantelor judecatoresti
|
Art. 637.
- (1) Punerea in executare a unei hotarari judecatoresti care constituie
titlu
executoriu se poate face numai pe riscul creditorului daca hotararea poate fi
atacata cu apel sau
recurs; daca titlul este ulterior modificat ori desfiintat, creditorul va fi tinut,
in conditiile legii, sa il
repuna pe debitor in drepturile sale, in tot sau in parte, dupa caz.
|
|
(2)
Dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator in cazul punerii in
executare a unei
hotarari arbitrale.
|
Alte
titluri executorii
|
Art. 638.
- (1) Sunt, de asemenea, titluri executorii si pot fi puse in executare silita:
|
|
1. incheierile
si procesele-verbale intocmite de executorii judecatoresti care, potrivit
legii,
constituie titluri executorii;
|
|
2. inscrisurile
autentice;
|
|
3.
titlurile de credit sau alte inscrisuri carora legea le recunoaste putere
executorie.
|
|
(2)
Suspendarea executarii titlurilor prevazute la alin. (1) pct. 2 si 3 poate fi
ceruta si in cadrul
actiunii de fond avand ca obiect desfiintarea lor. Dispozitiile art. 718 se
aplica in mod
corespunzator.
|
Inscrisurile
autentice
notariale
|
Art. 639.
- (1) Actul autentificat de notarul public care constata o creanta certa,
lichida si
exigibila constituie titlu executoriu. In lipsa originalului, titlul executoriu
il poate constitui duplicatul
sau copia legalizata de pe exemplarul din arhiva notarului public.
|
|
(2) In
cazul anularii de catre instanta de judecata a inscrisului autentificat de
notarul public,
raspunderea civila a notarului public poate fi angajata numai pentru incalcarea
de catre acesta
cu vinovatie a obligatiilor sale profesionale, urmate de cauzarea unui
prejudiciu, stabilite prin
hotarare judecatoreasca definitiva.
|
Titlurile
de credit
|
Art. 640.
- Cambia, biletul la ordin si cecul, precum si alte titluri de credit
constituie titluri
executorii, daca indeplinesc conditiile prevazute in legea speciala.
|
Refuzul
eliberarii titlului
executoriu
|
Art. 641.
- Daca se refuza eliberarea titlului executoriu de catre alte organe
competente
potrivit legii si daca legea speciala nu prevede altfel, creditorul poate
face plangere la judecatoria
in circumscriptia careia se afla organul care trebuia sa emita titlul
executoriu, in termen de 15 zile
de la data cand a luat cunostinta de refuz.
|
Desfiintarea
titlului
executoriu
|
Art. 642.
- Daca s-a desfiintat titlul executoriu, toate actele de executare efectuate in
baza
acestuia sunt desfiintate de drept, daca prin lege nu se prevede altfel. In
acest caz, sunt aplicabile
dispozitiile privitoare la intoarcerea executarii.
0011334903082012
|
[$resource id='7f2f17d1-7d7f-41a2-889a-c61f65620b24' type='Image' /$]
CAPITOLUL
III
Participantii la executarea silita
|
Enumerare
|
Art. 643.
- (1) Participantii la executarea silita sunt:
|
|
1. partile;
|
|
2. tertii
garanti;
|
|
3.
creditorii intervenienti;
|
|
4. instanta
de executare;
|
|
5.
executorul judecatoresc;
|
|
6.
Ministerul Public;
|
|
7. agentii
fortei publice;
|
|
8.
martorii asistenti, expertii, interpretii si alti participanti, in conditiile
anume prevazute de
lege.
|
|
(2)
Dispozitiile art. 41 si urmatoarele se aplica in mod corespunzator si
participantilor la
executarea silita prevazuti la alin. (1) pct. 4-8.
|
Partile
|
Art. 644.
- (1) Sunt parti in procedura de executare silita creditorul si debitorul.
|
|
(2) Calitatea
de creditor sau de debitor se poate transmite oricand in cursul executarii
silite,
potrivit legii. In acest caz, actele de executare indeplinite pana la data
transmiterii calitatii
procesuale produc efecte, in conditiile legii, fata de succesorii in drepturi
ai creditorului sau ai
debitorului, dupa caz.
|
Drepturile
partilor
|
Art. 645.
- (1) Creditorul si debitorul au dreptul sa asiste, personal sau prin
reprezentantii lor,
la efectuarea tuturor actelor de executare, sa ia cunostinta de actele dosarului
de executare si
sa obtina adeverinte si copii de pe aceste acte, certificate de executorul
judecatoresc, pe
cheltuiala partii interesate, iar atunci cand se considera vatamati in
drepturile ori interesele lor
legitime, pot contesta actele de executare sau executarea silita insasi, in
termenele si conditiile
prevazute de lege. Acest drept il au si alte persoane care justifica un
interes ocrotit de lege.
|
|
(2) La
cererea debitorului, executorul judecatoresc va aplica, in conditiile legii,
compensatia
legala dintre creanta prevazuta in titlul a carui executare s-a cerut impotriva
sa si creanta pe
care el o opune pe baza unui alt titlu executoriu.
|
Obligatiile
partilor
|
Art. 646.
- (1) Creditorul este obligat sa acorde executorului judecatoresc, la cererea
acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la indeplinire, in bune conditii, a
executarii silite,
punandu-i la dispozitie si mijloacele necesare in acest scop. El este obligat
sa avanseze
cheltuielile necesare indeplinirii actelor de executare, potrivit dispozitiilor
luate de executor.
|
|
(2)
Debitorul este obligat, sub sanctiunile prevazute la art. 188 alin. (2), sa
declare, la cererea
executorului, toate bunurile sale, mobile si imobile, inclusiv cele aflate in
proprietate comuna pe
cote-parti sau in devalmasie, cu aratarea locului in care acestea se afla,
precum si toate veniturile
sale, curente sau periodice.
|
|
(3)
Debitorul ale carui bunuri au fost deja sechestrate este tinut sa aduca la
cunostinta
executorului care sechestreaza aceleasi bunuri existenta sechestrului
anterior si identitatea
organului de executare care l-a aplicat, predand executorului o copie a
procesului-verbal de
sechestru.
|
Tertii
garanti
|
Art. 647.
- (1) Creditorul, in conditiile legii, poate urmari, in limita creantei si a
accesoriilor
acesteia, concomitent sau, dupa caz, separat, si bunurile tertilor care au
garantat plata datoriilor
debitorului. In acest caz, dispozitiile privitoare la drepturile si obligatiile
debitorului se aplica in
mod corespunzator si tertilor garanti, in afara de cazul in care prin lege se
dispune altfel.
|
|
(2) Cand
se urmareste numai tertul fidejusor ori garant ipotecar, toate actele de
executare vor
fi comunicate in acelasi timp si debitorului principal, care va fi introdus
din oficiu in procedura de
urmarire silita.
|
Creditorii
intervenienti
|
Art. 648.
- Orice creditor al debitorului poate, in conditiile art. 689 si urmatoarele,
sa intervina
in procedura de executare silita aflata in curs pana la data fixarii de catre
executorul judecatoresc
a termenului pentru valorificarea bunurilor urmaribile, iar dupa depunerea
sau consemnarea
sumelor realizate din urmarire, poate sa participe la distribuirea acestor
sume, potrivit dispozitiilor
art. 863 si urmatoarele.
|
Tertii
|
Art. 649.
- Orice terta persoana vatamata printr-un act de executare silita poate
solicita
desfiintarea acestuia sau, dupa caz, incetarea executarii silite insesi,
numai pe calea contestatiei
la executare, daca prin lege nu se dispune altfel.
0011334903082012
|
[$resource id='ea7d2986-138d-4b0f-ab92-7e4df1b9f159' type='Image' /$]
Instanta
de executare
|
Art. 650.
- (1) Instanta de executare este judecatoria in circumscriptia careia se afla
biroul
executorului judecatoresc care face executarea, in afara cazurilor in care
legea dispune altfel.
|
|
(2) Instanta
de executare solutioneaza cererile de incuviintare a executarii silite,
contestatiile
la executare, precum si orice alte incidente aparute in cursul executarii
silite, cu exceptia celor
date de lege in competenta altor instante sau organe.
|
|
(3) Hotararile
pronuntate de instanta de executare sunt executorii si pot fi atacate numai
cu
apel, in termen de 10 zile de la comunicare, daca prin lege nu se dispune
altfel.
|
Executorul
judecatoresc
|
Art. 651.
- (1) Daca prin lege nu se dispune altfel, hotararile judecatoresti si
celelalte titluri
executorii se executa de catre executorul judecatoresc din circumscriptia curtii
de apel, dupa
cum urmeaza:
|
|
a) in
cazul urmaririi silite a bunurilor imobile, al urmaririi silite a fructelor
prinse de radacini si
al executarii silite directe imobiliare, executorul judecatoresc din
circumscriptia curtii de apel
unde se afla imobilul;
|
|
b) in
cazul urmaririi silite a bunurilor mobile si al executarii silite directe
mobiliare, executorul
judecatoresc din circumscriptia curtii de apel unde se afla domiciliul sau,
dupa caz, sediul debitorului;
|
|
c) in
cazul executarii silite a obligatiilor de a face si a obligatiilor de a nu
face, executorul
judecatoresc din circumscriptia curtii de apel unde urmeaza sa se faca
executarea.
|
|
(2) Daca
bunurile urmaribile, mobile sau imobile, se afla in circumscriptiile mai
multor curti de apel,
oricare dintre executorii judecatoresti care functioneaza pe langa una dintre
acestea este competent
sa realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmaribile aflate in
raza celorlalte curti de apel.
|
|
(3) Daca
bunul mobil care face obiectul urmaririi silite ori al executarii silite
directe a fost mutat
in timpul procedurii de executare, competent teritorial este executorul judecatoresc
care a inceput
procedura de executare.
|
|
(4)
Nerespectarea dispozitiilor prezentului articol atrage nulitatea neconditionata
a actelor de
procedura efectuate.
|
Recuzarea si
inlocuirea
executorului judecatoresc
|
Art. 652.
- (1) Executorii judecatoresti pot fi recuzati numai in cazurile si in conditiile
prevazute la art. 42 si urmatoarele.
|
|
(2)
Cererea de recuzare nu suspenda de drept executarea. Cu toate acestea, instanta
de
executare poate dispune, motivat, suspendarea executarii pana la solutionarea
cererii de
recuzare, prin incheiere care nu este supusa niciunei cai de atac. Pentru a
se dispune
suspendarea, cel care o solicita trebuie sa dea in prealabil o cautiune in
cuantum de 1.000 lei.
In cazul in care valoarea creantei prevazute in titlul executoriu nu depaseste
1.000 lei, cautiunea
va fi de 10% din valoarea creantei.
|
|
(3) In caz
de admitere a cererii de recuzare, incheierea va arata in ce masura actele
indeplinite de executorul judecatoresc urmeaza sa fie pastrate.
|
|
(4) La
cererea creditorului, instanta care a incuviintat executarea silita poate
dispune, pentru
motive temeinice, inlocuirea executorului judecatoresc cu alt executor judecatoresc
indicat de
catre creditor si continuarea executarii silite de catre noul executor judecatoresc.
Dispozitiile
art. 653 alin. (2) se aplica in mod corespunzator.
|
Competenta.
Conexarea
executarilor
|
Art. 653.
- (1) Cand, privitor la aceleasi bunuri, se efectueaza mai multe executari
silite de
catre executori judecatoresti diferiti, instanta de executare in circumscriptia
careia a inceput
prima executare, la cererea persoanei interesate sau a oricaruia dintre
executori, le va conexa,
dispunand sa se faca o singura executare de catre executorul judecatoresc
care a indeplinit
actul de executare cel mai inaintat, iar daca executarile sunt in acelasi
stadiu, de catre executorul
judecatoresc care a inceput cel dintai executarea.
|
|
(2) In
cazul in care dispune conexarea executarilor, instanta, prin incheiere, se va
pronunta
si asupra cheltuielilor de executare efectuate pana in momentul conexarii.
Totodata, instanta va
dispune trimiterea dosarelor conexate la executorul desemnat potrivit alin.
(1).
|
|
(3) Dupa
conexare, procedura de executare va continua de la actul de urmarire cel mai inaintat.
|
|
(4) Desistarea,
dupa conexare, a oricaruia dintre creditorii urmaritori nu va putea sa impiedice
continuarea executarii de la actul de executare cel mai inaintat.
|
|
(5) In
cazul executarilor silite aflate pe rolul aceluiasi executor, conexarea se va
dispune de
executor, prin incheiere data cu citarea partilor, dispozitiile alin. (2)
aplicandu-se in mod corespunzator.
|
Concursul
dintre
executarea silita si
executarea pornita de un
creditor
|
Art. 654.
- Dispozitiile art. 653 raman aplicabile si atunci cand, privitor la aceleasi
bunuri, se
efectueaza mai multe executari, unele pornite de executorul judecatoresc, la
cererea unui
creditor, iar altele direct de catre alti creditori, in cazurile anume prevazute
de lege. In astfel de
cazuri, toate actele de executare vor fi efectuate de catre executorul judecatoresc
competent in
favoarea caruia s-a dispus conexarea, potrivit regulilor prevazute de
prezentul cod, daca prin lege
speciala nu se prevede altfel.
0011334903082012
|
[$resource id='60d8781c-8ec9-47e5-8e67-944ecc87db42' type='Image' /$]
Actele
executorului
judecatoresc
|
Art. 655.
- (1) In indeplinirea atributiilor si indatoririlor sale legate de punerea in
executare
a titlurilor executorii, executorul judecatoresc va intocmi incheieri,
procese-verbale si alte acte
de procedura cu formele si in termenele prevazute de lege.
|
|
(2)
Erorile materiale savarsite cu prilejul intocmirii actelor aratate la alin.
(1) se pot indrepta,
din oficiu sau la cerere, cu respectarea dispozitiilor legale prevazute
pentru intocmirea lor.
|
Incheierile
executorului
judecatoresc
|
Art. 656.
- (1) Amanarea, suspendarea si incetarea executarii silite, eliberarea sau
distribuirea sumelor obtinute din executare, precum si alte masuri anume prevazute
de lege se
dispun de executorul judecatoresc prin incheiere, care trebuie sa cuprinda:
|
|
a)
denumirea si sediul organului de executare;
|
|
b) data si
locul intocmirii incheierii si numarul dosarului de executare;
|
|
c) titlul
executoriu in temeiul caruia se efectueaza procedura de executare;
|
|
d) numele si
domiciliul ori, dupa caz, denumirea si sediul creditorului si ale
debitorului;
|
|
e)
procedura de executare care face obiectul incheierii;
|
|
f)
chestiunea asupra careia se adopta incheierea;
|
|
g)
motivele in fapt si in drept care au determinat darea incheierii;
|
|
h) dispozitia
luata de executor;
|
|
i) calea si
termenul de atac al incheierii;
|
|
j) semnatura
si stampila executorului judecatoresc.
|
|
(2) Mentiunile
de la alin. (1) lit. a)-h) si j) sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii.
|
|
(3) Daca
prin lege nu se dispune altfel, incheierile se dau fara citarea partilor, se
comunica
acestora, sunt executorii de drept si pot fi atacate numai cu contestatie la
executare.
|
Ministerul
Public
|
Art. 657.
- Ministerul Public sprijina, in conditiile legii, executarea hotararilor
judecatoresti si
a altor titluri executorii. In cazurile anume prevazute de lege, Ministerul
Public poate sa ceara
punerea in executare a hotararilor judecatoresti si a altor titluri
executorii.
|
Agentii
fortei publice
|
Art. 658.
- (1) In cazurile prevazute de lege, precum si cand executorul judecatoresc
considera
necesar, organele de politie, jandarmerie sau alti agenti ai fortei publice,
dupa caz, sunt obligati sa
sprijine indeplinirea prompta si efectiva a tuturor actelor de executare
silita, fara a conditiona
indeplinirea acestei obligatii de plata unor sume de bani sau de efectuarea
unei alte contraprestatii.
|
|
(2) In
acest scop, executorul se va adresa autoritatii competente pentru a asigura
concursul
fortei publice, care va trebui sa ia masuri de urgenta pentru a se evita
tergiversarea sau
impiedicarea executarii.
|
|
(3) Agentii
fortei publice nu pot refuza sa sprijine activitatea de executare silita sub
motiv ca
exista impedimente, de orice natura, la executare, singurul raspunzator
pentru nesocotirea
acestora fiind executorul judecatoresc, in conditiile legii.
|
|
(4) In caz
de refuz, dispozitiile art. 188 alin. (2) si ale art. 189-191 sunt aplicabile
in mod
corespunzator.
|
Indatorirea
tertilor de a da
informatii
|
Art. 659.
- (1) La cererea executorului judecatoresc, cei care datoreaza sume de bani
debitorului urmarit ori detin bunuri ale acestuia supuse urmaririi, potrivit
legii, au datoria sa
comunice in scris toate informatiile necesare pentru efectuarea executarii.
Ei sunt tinuti sa
declare intinderea obligatiilor lor fata de debitorul urmarit, eventuale
modalitati care le-ar putea
afecta, sechestre anterioare, cesiuni de creanta, subrogatii, preluari de
datorie, novatii, precum
si orice alte acte sau fapte de natura sa modifice continutul ori partile
raportului obligational sau
regimul juridic al bunului detinut. La cererea executorului judecatoresc sau
a partii interesate,
instanta de executare poate lua masurile prevazute la art. 187 alin. (1) pct.
2 lit. f) si la art. 189.
|
|
(2) De
asemenea, la cererea executorului judecatoresc, institutiile publice, institutiile
de credit
si orice alte persoane fizice sau juridice sunt obligate sa ii comunice, de indata,
in scris, datele
si informatiile apreciate de executorul judecatoresc ca fiind necesare realizarii
executarii silite,
chiar daca prin legi speciale se dispune altfel. Tot astfel, organele fiscale
sunt obligate sa
comunice, in aceleasi conditii, datele si informatiile pe care le
administreaza potrivit legii. La
cererea executorului judecatoresc sau a partii interesate, instanta de
executare poate lua
masurile prevazute la art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) si la art. 189. (3)
Daca cei sesizati nu dispun de informatiile solicitate sau, dupa caz, refuza
sa le dea,
Ministerul Public va intreprinde, la cererea executorului judecatoresc,
diligentele necesare pentru
aflarea informatiilor cerute, in special pentru identificarea entitatilor
publice sau private la care
debitorul are deschise conturi sau depozite bancare, plasamente de valori
mobiliare, este
actionar ori asociat sau, dupa caz, detine titluri de stat, bonuri de tezaur si
alte titluri de valoare
susceptibile de urmarire silita. (4) Executorul judecatoresc este obligat sa
asigure secretul informatiilor primite, daca legea
nu prevede altfel. Aceste informatii nu pot fi utilizate decat in scopul
pentru care au fost cerute,
fiind interzisa cu desavarsire, sub sanctiunile prevazute de lege, divulgarea
lor catre terte
persoane sau utilizarea lor pentru crearea unei baze de date personale.
0011334903082012
|
[$resource id='8d93d3dd-b198-4960-be02-c254545c5f6f' type='Image' /$]
|
(5) In
vederea obtinerii informatiilor necesare executarii, executorul judecatoresc
are acces
liber la cartea funciara, la registrul comertului si la alte registre publice
care contin date despre
bunurile debitorului susceptibile de urmarire silita. Totodata, executorul
judecatoresc poate
solicita instantei de executare datele si informatiile la care se refera art.
154 alin. (8).
|
Martorii
asistenti
|
Art. 660.
- (1) In cazurile si in conditiile anume prevazute de lege, prezenta
martorilor
asistenti este obligatorie la patrunderea intr-o locuinta, in localuri,
depozite sau alte incaperi, in
vederea sechestrarii si ridicarii bunurilor debitorului. (2) La aprecierea
executorului judecatoresc sau la cererea partilor, martorii asistenti pot fi
invitati si in alte cazuri. (3) Pot fi martori asistenti persoanele cu
capacitate de exercitiu deplina care nu sunt
interesate de savarsirea actelor de executare si care nu se afla cu
participantii la procedura de
executare in legatura de rudenie pana la gradul al patrulea inclusiv sau de
afinitate pana la gradul
al doilea ori de subordonare.
|
|
(4) Daca
prin lege nu se dispune altfel, numarul martorilor asistenti trebuie sa fie
de cel putin 2.
|
Drepturile
si indatoririle
martorilor asistenti
|
Art. 661.
- (1) Martorul asistent, prin semnarea procesului-verbal, atesta faptele la
care a
asistat.
|
|
(2) El
este indreptatit sa ceara informatii despre actele de executare la care este
invitat si sa
faca observatii in legatura cu indeplinirea lor. Observatiile martorului
asistent, cand este cazul,
vor fi consemnate de catre executorul judecatoresc in proces-verbal.
|
|
(3) Inainte
de a incepe efectuarea actelor de executare la care urmeaza sa participe,
executorul judecatoresc va explica martorilor asistenti drepturile si indatoririle
lor.
|
|
(4) Pentru
serviciul prestat, martorul asistent are dreptul la sumele prevazute la art.
326, care
se aplica in mod corespunzator.
|
CAPITOLUL
IV
Efectuarea executarii silite
SECTIUNEA 1
Sesizarea organului de executare
|
Creanta
certa, lichida si
exigibila
|
Art. 662.
- (1) Executarea silita nu se poate face decat daca creanta este certa,
lichida si
exigibila.
|
|
(2) Creanta
este certa cand existenta ei neindoielnica rezulta din insusi titlul
executoriu.
|
|
(3) Creanta
este lichida atunci cand obiectul ei este determinat sau cand titlul
executoriu
contine elementele care permit stabilirea lui.
|
|
(4) Creanta
este exigibila daca obligatia debitorului este ajunsa la scadenta sau acesta
este
decazut din beneficiul termenului de plata.
|
|
(5) Creantele
cu termen si cele conditionale nu pot fi puse in executare, insa ele pot
participa,
in conditiile legii, la distribuirea sumelor rezultate din urmarirea silita a
bunurilor apartinand
debitorului.
|
Cererea de
executare silita
|
Art. 663.
- (1) Executarea silita poate porni numai la cererea creditorului, daca prin
lege nu
se prevede altfel.
|
|
(2)
Cererea de executare silita se depune, personal sau prin reprezentant legal
ori
conventional, la biroul executorului judecatoresc competent ori se transmite
acestuia prin posta,
curier, telefax, posta electronica sau prin alte mijloace ce asigura
transmiterea textului si
confirmarea primirii cererii de executare cu toate documentele justificative.
|
|
(3)
Cererea de executare silita, in afara mentiunilor prevazute la art. 148, va
cuprinde:
|
|
a) numele,
prenumele si domiciliul sau, dupa caz, denumirea si sediul creditorului si
debitorului;
|
|
b) bunul
sau, dupa caz, felul prestatiei datorate;
|
|
c) modalitatile
de executare solicitate de creditor.
|
|
(4) La
cerere se vor atasa titlul executoriu in original sau in copie legalizata,
dupa caz, si
dovada achitarii taxelor de timbru, inclusiv timbrul judiciar, precum si, daca
este cazul, inscrisurile
anume prevazute de lege.
|
Inregistrarea
cererii de
executare
|
Art. 664.
- (1) De indata ce primeste cererea de executare, executorul judecatoresc,
prin
incheiere, va dispune inregistrarea acesteia si deschiderea dosarului de
executare sau, dupa
caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare.
|
|
(2) Incheierea
prevazuta la alin. (1) se comunica de indata creditorului. In cazul in care
executorul
judecatoresc refuza deschiderea procedurii de executare, creditorul poate
face plangere, in termen
de 15 zile de la data comunicarii incheierii prevazute la alin. (1), la
instanta de executare.
0011334903082012
|
[$resource id='50239cd7-b340-4f9a-b03b-181c4b7cede2' type='Image' /$]
Incuviintarea
executarii
silite
|
Art. 665.
- (1) In termen de maximum 3 zile de la inregistrarea cererii, executorul
judecatoresc va solicita sa se dispuna incuviintarea executarii de catre
instanta de executare,
careia ii va inainta, in copie certificata de executorul judecatoresc pentru
conformitate cu
originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, incheierea prevazuta la
art. 664 alin. (1) si dovada
taxei de timbru.
|
|
(2)
Cererea de incuviintare a executarii silite se solutioneaza de instanta in
termen de
maximum 7 zile de la inregistrarea acesteia la judecatorie, prin incheiere
data in camera de
consiliu, fara citarea partilor. Pronuntarea se poate amana cu cel mult 48 de
ore, iar motivarea
incheierii se face in cel mult 7 zile de la pronuntare.
|
|
(3) Incheierea
va cuprinde, in afara mentiunilor prevazute la art. 233 alin. (1), aratarea
titlului
executoriu pe baza caruia se va face executarea, suma, cu toate accesoriile
pentru care s-a
incuviintat urmarirea, cand s-a incuviintat urmarirea silita a bunurilor
debitorului, modalitatea
concreta de executare silita, atunci cand s-a solicitat expres aceasta, si
autorizarea creditorului
sa treaca la executarea silita a obligatiei cuprinse in titlul executoriu.
|
|
(4) Incuviintarea
executarii silite permite creditorului sa ceara executorului judecatoresc
care
a solicitat incuviintarea sa recurga, simultan ori succesiv, la toate modalitatile
de executare
prevazute de lege in vederea realizarii drepturilor sale, inclusiv a
cheltuielilor de executare.
Incuviintarea executarii silite produce efecte pe intreg teritoriul tarii. De
asemenea, incuviintarea
executarii silite se extinde si asupra titlurilor executorii care se vor
emite de executorul
judecatoresc in cadrul procedurii de executare silita incuviintate.
|
|
(5) Instanta
poate respinge cererea de incuviintare a executarii silite numai daca:
|
|
1. cererea
de executare silita este de competenta altui organ de executare decat cel
sesizat;
|
|
2. hotararea
sau, dupa caz, inscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;
|
|
3. inscrisul,
altul decat o hotarare judecatoreasca, nu intruneste toate conditiile de forma
cerute de lege;
|
|
4. creanta
nu este certa, lichida si exigibila;
|
|
5.
debitorul se bucura de imunitate de executare;
|
|
6. titlul
cuprinde dispozitii care nu se pot aduce la indeplinire prin executare silita;
|
|
7. exista
alte impedimente prevazute de lege.
|
|
(6) Incheierea
prin care instanta admite cererea de incuviintare a executarii silite nu este
supusa niciunei cai de atac. Incheierea prin care se respinge cererea de incuviintare
a executarii
silite poate fi atacata exclusiv cu apel numai de creditor, in termen de 5
zile de la comunicare.
|
|
(7) In
partea finala a incheierii de incuviintare a executarii silite va fi adaugata
formula
executorie, cu urmatorul cuprins:
„Noi, Presedintele Romaniei,
Dam imputernicire si ordonam executorilor judecatoresti sa puna in executare
titlul (Aici
urmeaza elementele de identificare a titlului executoriu.) pentru care s-a
pronuntat prezenta
incheiere de incuviintare a executarii silite. Ordonam agentilor fortei
publice sa sprijine
indeplinirea prompta si efectiva a tuturor actelor de executare silita, iar
procurorilor sa staruie
pentru ducerea la indeplinire a titlului executoriu, in conditiile legii.
(Urmeaza semnatura
presedintelui instantei si a grefierului.)”
|
Instiintarea
debitorului
|
Art. 666.
- (1) Daca cererea de executare a fost incuviintata, executorul judecatoresc
va
comunica debitorului o copie de pe incheierea data in conditiile art. 665, impreuna
cu o copie,
certificata de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului
executoriu si, daca legea nu
prevede altfel, o somatie.
|
|
(2)
Comunicarea titlului executoriu si a somatiei, cu exceptia cazurilor in care
legea prevede
ca executarea se face fara somatie ori fara comunicarea titlului executoriu catre
debitor, este
prevazuta sub sanctiunea nulitatii executarii.
|
Somatia
|
Art. 667.
- Debitorul va fi somat sa isi indeplineasca obligatia, de indata sau in
termenul
acordat de lege, cu aratarea ca, in caz contrar, se va proceda la continuarea
executarii silite.
|
Exceptii
de la comunicare
|
Art. 668.
- Nu este necesara comunicarea titlului executoriu si a somatiei:
|
|
1. in
cazurile prevazute la art. 674;
|
|
2. in
cazul ordonantelor si incheierilor pronuntate de instanta si declarate de
lege executorii.
0011334903082012
|
[$resource id='e1971dfb-dee5-4279-84f9-a9e1dbb39140' type='Image' /$]
Cheltuieli
de executare
|
Art. 669.
- (1) Partea care solicita indeplinirea unui act sau a altei activitati care
intereseaza
executarea silita este obligata sa avanseze cheltuielile necesare in acest
scop. Pentru actele sau
activitatile dispuse din oficiu, cheltuielile se avanseaza de catre creditor.
|
|
(2)
Cheltuielile ocazionate de efectuarea executarii silite sunt in sarcina
debitorului urmarit,
in afara de cazul cand creditorul a renuntat la executare, situatie in care
vor fi suportate de
acesta, sau daca prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi tinut
sa suporte
cheltuielile de executare stabilite sau, dupa caz, efectuate dupa inregistrarea
cererii de executare
si pana la data realizarii obligatiei stabilite in titlul executoriu, chiar
daca el a facut plata in mod
voluntar. Cu toate acestea, in cazul in care debitorul, somat potrivit art.
667, a executat obligatia
de indata sau in termenul acordat de lege, el nu va fi tinut sa suporte decat
cheltuielile pentru
actele de executare efectiv indeplinite, precum si onorariul executorului
judecatoresc si, daca
este cazul, al avocatului creditorului, proportional cu activitatea depusa de
acestia.
|
|
(3) Sunt cheltuieli
de executare:
|
|
1. taxele
de timbru necesare declansarii executarii silite;
|
|
2.
onorariul executorului judecatoresc, stabilit potrivit legii;
|
|
3.
onorariul avocatului in faza de executare silita;
|
|
4.
onorariul expertului, al traducatorului si al interpretului;
|
|
5.
cheltuielile efectuate cu ocazia publicitatii procedurii de executare silita si
cu efectuarea
altor acte de executare silita;
|
|
6.
cheltuielile de transport;
|
|
7. alte
cheltuieli prevazute de lege ori necesare desfasurarii executarii silite.
|
|
(4) Sumele
datorate ce urmeaza sa fie platite se stabilesc de catre executorul judecatoresc,
prin incheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesata, in conditiile
legii. Aceste sume
pot fi cenzurate de instanta de executare, pe calea contestatiei la executare
formulate de partea
interesata si tinand seama de probele administrate de aceasta. Dispozitiile
art. 451 alin. (2) si (3) se aplica in mod corespunzator, iar suspendarea
executarii in privinta acestor cheltuieli de
executare nu este conditionata de plata unei cautiuni.
|
|
(5) In
cazul in care sumele stabilite potrivit alin. (4) nu pot fi recuperate de la
debitor, din lipsa
bunurilor urmaribile sau din alte cauze, ele vor fi platite de creditor, care
le va putea recupera de
la debitor cand starea patrimoniala a acestuia o va permite, inauntrul
termenului de prescriptie.
|
|
(6) Pentru
sumele stabilite potrivit prezentului articol, incheierea constituie titlu
executoriu
atat pentru creditor, cat si pentru executorul judecatoresc.
|
Depunerea si
consemnarea de cautiuni
sau alte sume
|
Art. 670.
- (1) Depunerea sau consemnarea oricarei sume in scopul participarii la
desfasurarea, potrivit legii, a executarii silite ori al obtinerii suspendarii
executarii silite, depunerea
sumelor cu afectatiune speciala, precum si depunerea sau consemnarea sumelor
reprezentand
veniturile bunurilor urmarite ori pretul rezultat din vanzarea acestor bunuri
se fac la CEC Bank-S.A., Trezoreria Statului sau la orice alta institutie de
credit care are in obiectul de activitate
operatiuni de consemnare la dispozitia instantei de executare sau a
executorului judecatoresc.
|
|
(2) Dovada
depunerii sau consemnarii acestor sume se poate face cu recipisa de
consemnare
sau cu orice alt inscris admis de lege.
|
|
(3)
Eliberarea acestor sume se face persoanelor indreptatite sau reprezentantilor
acestora
numai pe baza dispozitiei executorului judecatoresc ori a instantei de
executare, dupa caz.
|
|
(4)
Dispozitiile art. 1.056 si urmatoarele privitoare la cautiunea judiciara se
aplica in mod
corespunzator.
|
Comunicarea
actelor de
procedura
|
Art. 671.
- Comunicarea actelor de procedura in cadrul executarii silite se poate face
de
catre executorul judecatoresc fie personal, fie prin intermediul agentului sau
procedural. Dovada
comunicarii prin agent procedural are aceeasi forta probanta cu dovada
comunicarii efectuate de
catre executor insusi.
|
SECTIUNEA
a 2-a
Efectuarea actelor de executare silita
|
Trecerea
la executarea
silita
|
Art. 672.
- In afara de cazul in care legea prevede altfel, actele de executare silita
nu pot fi
efectuate decat dupa expirarea termenului aratat in somatie sau, in lipsa
acesteia, in cel prevazut
in incheierea prin care s-a incuviintat executarea.
0011334903082012
|
[$resource id='6b8dc3da-fa3b-493d-bd1b-b8fba2b2e8d3' type='Image' /$]
Existenta
unui termen de
plata
|
Art. 673.
- Cand prin titlul executoriu s-a stabilit un termen de plata, executarea nu
se poate
face mai inainte de implinirea acelui termen.
|
Decaderea
debitorului din
beneficiul termenului de
plata
|
Art. 674.
- (1) Debitorul care beneficiaza de un termen de plata va fi decazut, la
cererea
creditorului, din beneficiul acestui termen, daca:
|
1.
debitorul se sustrage de la indeplinirea obligatiilor care ii revin potrivit
legii in scopul
realizarii executarii silite;
|
2.
debitorul risipeste averea sa;
|
3.
debitorul este in stare de insolvabilitate indeobste cunoscuta sau, daca prin
fapta sa,
savarsita cu intentie sau dintr-o culpa grava, a micsorat garantiile date
creditorului sau ori nu
le-a dat pe cele promise sau, dupa caz, incuviintate;
|
4. alti
creditori fac executari asupra averii lui.
|
(2) In
cazurile prevazute la alin. (1), instanta de executare va hotari de urgenta, in
camera de
consiliu, cu citarea partilor, in termen scurt. In situatia in care debitorul
nu mai are domiciliul sau
sediul cunoscut, va fi citat la ultimul sau domiciliu ori sediu.
|
(3)
Dispozitiile alin. (1) nu se aplica atunci cand debitor este statul sau o
unitate administrativ-teritoriala.
|
Cazul obligatiilor
alternative
|
Art. 675.
- (1) Cand titlul executoriu cuprinde o obligatie alternativa, fara sa se
arate termenul
de alegere, executorul judecatoresc va notifica debitorului sa isi exercite
acest drept in termen
de 10 zile de la comunicarea incheierii de incuviintare a executarii, sub
sanctiunea decaderii.
|
|
(2)
Alegerea prestatiei va fi facuta prin act scris care va fi notificat
executorului judecatoresc,
iar acesta il va instiinta de indata pe creditor despre alegerea facuta.
|
|
(3) Dupa
expirarea termenului prevazut la alin. (1), dreptul de alegere trece asupra
creditorului. In acest caz, executorul judecatoresc il va soma pe debitor,
punandu-i in vedere sa
execute prestatia aleasa de creditor.
|
Executarea
prestatiilor
reciproce
|
Art. 676.
- Cand executarea depinde de o contraprestatie, ce rezulta din acelasi titlu
executoriu si urmeaza sa fie facuta de creditor in acelasi timp cu prestatia
debitorului, executarea
va putea fi facuta numai dupa ce creditorul a oferit debitorului propria
prestatie sau dupa ce a
facut dovada cu inscris ca debitorul a primit-o ori este in intarziere cu
primirea ei.
|
Existenta
unei cautiuni
|
Art. 677.
- Hotararile ce se executa provizoriu cu dare de cautiune nu se vor executa
mai
inainte de a se depune cautiunea.
|
Constatarea
actelor de
executare
|
Art. 678.
- (1) Daca din lege nu rezulta contrariul, pentru toate actele de executare
efectuate
in cursul executarii, executorul judecatoresc este obligat sa incheie
procese-verbale care vor
cuprinde urmatoarele mentiuni:
|
|
a)
denumirea si sediul organului de executare;
|
|
b) numele si
calitatea celui care incheie procesul-verbal;
|
|
c) data intocmirii
procesului-verbal si numarul dosarului de executare;
|
|
d) titlul
executoriu in temeiul caruia se efectueaza actul de executare;
|
|
e) numele si
domiciliul ori, dupa caz, denumirea si sediul debitorului si creditorului;
|
|
f) locul,
data si ora efectuarii actului de executare;
|
|
g) masurile
luate de executor sau constatarile acestuia;
|
|
h)
consemnarea explicatiilor, opozitiilor si obiectiunilor participantilor la
executare;
|
|
i) alte
mentiuni cerute de lege sau considerate de executor ca fiind necesare;
|
|
j) mentionarea,
cand este cazul, a lipsei creditorului sau debitorului ori a refuzului sau a
impiedicarii de a semna procesul-verbal;
|
|
k) mentionarea
numarului de exemplare in care s-a intocmit procesul-verbal, precum si a
persoanelor carora li s-a inmanat acesta;
|
|
l) semnatura
executorului, precum si, cand este cazul, a altor persoane interesate in
executare sau care asista la efectuarea actului de executare;
|
|
m) stampila
executorului judecatoresc.
|
|
(2) Mentiunile
de la alin. (1) lit. a)-g), l) si m) sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii.
0011334903082012
|
[$resource id='f1f822cd-f513-48fd-b409-a6fe73824f47' type='Image' /$]
|
Accesul la
bunurile
debitorului
|
|
Art. 679.
- (1) In vederea executarii unei hotarari judecatoresti, executorul judecatoresc
poate intra in incaperile ce reprezinta domiciliul, resedinta sau sediul unei
persoane, precum si
in orice alte locuri, cu consimtamantul acesteia, iar in caz de refuz, cu
concursul fortei publice.
|
|
|
|
|
|
(2) In
cazul altor titluri executorii decat hotararile judecatoresti, la cererea
creditorului sau a
executorului judecatoresc, depusa odata cu cererea de incuviintare a executarii
silite ori pe cale
separata, instanta competenta va autoriza intrarea in locurile mentionate la
alin. (1). Instanta se
pronunta, de urgenta, in camera de consiliu, cu citarea tertului care detine
bunul, prin incheiere
executorie care nu este supusa niciunei cai de atac.
|
|
|
|
|
|
|
|
Identificarea
bunurilor
urmaribile
|
Art. 680.
- (1) Executorul judecatoresc are dreptul sa identifice bunurile urmaribile
ale
debitorului si, la locul unde ele se gasesc, sa indeplineasca asupra lor acte
de executare, in
prezenta debitorului sau a unuia dintre membrii majori ai familiei sale ori a
unei alte persoane
majore care se afla in acel loc, iar in lipsa acestora, in prezenta unui
agent al fortei publice sau,
in cazurile si conditiile prevazute de lege, a 2 martori asistenti.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(2)
Identificarea bunurilor urmaribile si efectuarea actelor de executare la
domiciliul sau la
sediul altei persoane decat cel al debitorului se pot face, in lipsa
acordului persoanei respective,
numai cu autorizarea prealabila a instantei de executare, data potrivit art.
679 alin. (2).
|
|
|
|
|
Masuri in
cazul opunerii la
executare
|
Art. 681.
- (1) In cazul in care executorul judecatoresc intampina opunere la
efectuarea unui
act de executare, la cererea acestuia, facuta in conditiile art. 658 alin.
(2), organele de politie,
jandarmerie si alti agenti ai fortei publice sunt obligati sa asigure indeplinirea
efectiva a activitatii
de executare silita, inclusiv prin indepartarea de la locul executarii a
debitorului sau a oricarei alte
persoane.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(2) Daca
opunerea la executare intruneste elementele constitutive ale unei fapte prevazute
de legea penala, executorul judecatoresc incheie un proces-verbal, pe care il
va trimite de indata
parchetului de pe langa instanta de executare. Sesizarea parchetului nu impiedica
continuarea
executarii silite.
|
|
|
|
|
Locul
executarii
|
Art. 682.
- Executarea silita se efectueaza, dupa caz, la locul unde debitorul
realizeaza
venituri sau la locul unde se gasesc alte venituri ori bunuri ale sale supuse
urmaririi, daca legea
nu dispune altfel.
|
|
|
|
|
|
Timpul in
care se
efectueaza executarea
|
|
Art. 683.
- (1) Niciun act de executare nu se va putea face inainte de ora 6,00 si nici
dupa
ora 20,00.
|
|
|
|
|
(2)
Executarea silita nu se va putea face la alte ore decat cele mentionate si
nici in zilele
nelucratoare, stabilite potrivit legii, in afara de cazul in care se dispune
altfel prin chiar hotararea
judecatoreasca pusa in executare sau de cazurile urgente in care executarea
poate fi incuviintata
de instanta de executare, prin incheiere data in conditiile art. 679 alin.
(2).
|
|
|
|
|
|
(3) Cu
titlu de exceptie, executarea inceputa va putea continua in aceeasi zi, dar
nu mai
tarziu de ora 22,00, iar in zilele urmatoare, in conditiile prevazute la
alin. (1).
|
|
|
|
|
Executarea
in lipsa partilor
|
Art. 684.
- Actele de executare indeplinite in lipsa partilor, cand prezenta lor nu
este expres
ceruta de lege, sunt valabile, daca sunt facute cu respectarea dispozitiilor
legale.
|
|
|
|
|
Sanctiune
|
Art. 685.
- Incalcarea dispozitiilor art. 673, 677 si 683 atrage anularea executarii.
|
|
|
|
|
SECTIUNEA
a 3-a
Executarea impotriva mostenitorilor
|
|
|
|
|
|
Interzicerea
executarii
silite
|
Art. 686.
- (1) Daca debitorul moare inainte de sesizarea executorului judecatoresc,
nicio
executare silita nu poate fi pornita, iar daca moare dupa ce aceasta a fost
pornita, ea nu poate
fi continuata cat timp mostenirea nu a fost acceptata de catre cei chemati la
mostenire sau, in
lipsa, cat timp nu a fost numit, in conditiile legii, un curator al
succesiunii ori, dupa caz, un curator
special pentru executare, in conditiile art. 58.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(2) In
cazul in care creditorul sau executorul judecatoresc ia cunostinta, in orice
mod, de
faptul ca debitorul a decedat, acesta este obligat sa solicite de indata
camerei notarilor publici
in a carei circumscriptie a avut ultimul domiciliu defunctul sa faca mentiune
in registrul special
prevazut de lege despre inceperea executarii silite si sa ii elibereze un
certificat din care sa
rezulte daca mostenirea debitorului a fost sau nu dezbatuta, iar in caz
afirmativ, care sunt
persoanele care au calitatea de mostenitori, precum si faptul daca pana la
acceptarea mostenirii
de catre cel putin unul dintre succesibili a fost sau nu numit un curator al
succesiunii.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(3) In
cazul in care se constata ca mostenirea nu a fost dezbatuta sau, dupa caz,
acceptata,
creditorul sau executorul judecatoresc poate cere camerei notarilor publici in
a carei
circumscriptie a avut ultimul domiciliu defunctul sau, dupa caz, notarului
public deja sesizat
intocmirea inventarului succesiuni sau desemnarea unei persoane in acest
scop.
0011334903082012
|
|
|
|
|
[$resource id='92e25d3b-851f-472b-81f6-8424003ff853' type='Image' /$]
|
Inceperea
executarii
contra mostenitorilor
|
|
Art. 687.
- (1) Daca debitorul moare inainte de inceperea executarii silite si se
constata ca
nu exista niciun mostenitor acceptant si nici nu este numit un curator al
succesiunii, la cererea
creditorului ori a executorului judecatoresc, instanta de executare va numi
de indata un curator
special, pana cand va fi numit, in conditiile legii, curatorul succesiunii,
dispozitiile art. 58
aplicandu-se in mod corespunzator.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(2) In
cazul in care mostenirea a fost acceptata si exista numai mostenitori majori,
executarea
silita va fi pornita impotriva tuturor, in afara de cazul in care numai unii
dintre acestia sunt
chemati, de lege ori potrivit vointei defunctului, sa raspunda pentru anumite
datorii ale defunctului.
Daca executarea silita este pornita contra tuturor mostenitorilor, acestia
vor fi citati, printr-o
instiintare colectiva, facuta la locul deschiderii mostenirii, pe numele
acesteia, cu exceptia cazului
in care au ales, cu ocazia dezbaterii succesorale ori chiar ulterior, un alt
domiciliu in vederea
citarii sau un reprezentant al acestora, dupa caz.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(3) Daca intre
mostenitori sunt si minori sau persoane puse sub interdictie judecatoreasca,
executarea silita nu va putea fi pornita decat dupa numirea reprezentantilor
sau a ocrotitorilor
legali. Daca insa dupa o luna de la moartea debitorului sau de la punerea sub
interdictie
judecatoreasca nu a fost numit reprezentantul sau ocrotitorul legal,
creditorul sau executorul
judecatoresc va putea cere instantei de executare numirea unui curator
special, pana la numirea
lui, dispozitiile art. 58 aplicandu-se in mod corespunzator.
|
|
|
|
|
|
|
|
Continuarea
executarii
contra mostenitorilor
|
Art. 688.
- Daca la moartea debitorului executarea era inceputa, ea se suspenda si nu
va fi
reluata impotriva succesibililor acceptanti decat dupa 10 zile de la data cand
acestia au fost
incunostintati despre continuarea executarii silite, dispozitiile art. 687
aplicandu-se in mod
corespunzator.
|
|
|
|
|
|
|
|
SECTIUNEA
a 4-a
Interventia altor creditori
|
|
|
|
|
|
Dreptul de
interventie
|
Art. 689.
- (1) Orice creditor poate interveni in cursul executarii silite pornite de
un alt creditor,
insa numai in conditiile si limitele prevazute la alin. (2).
|
|
|
|
|
|
(2) Pot
interveni in executarea silita:
|
|
|
|
|
1.
creditorii care au deja un titlu executoriu contra debitorului;
|
|
|
2.
creditorii care au luat masuri asiguratorii asupra bunurilor acestuia;
|
|
|
|
|
3.
creditorii care au un drept real de garantie sau, dupa caz, un drept de
preferinta asupra
bunului urmarit, conservat in conditiile prevazute de lege;
|
|
|
|
|
|
4.
creditorii chirografari titulari ai unor creante banesti rezultate din inscrisuri
cu data certa ori
din registre tinute cu respectarea conditiilor prevazute de lege.
|
|
|
|
|
Termenul
de interventie
|
Art. 690.
- (1) Daca prin lege nu se dispune altfel, interventia poate fi facuta, sub
sanctiunea
prevazuta la art. 695, pana la termenul stabilit de catre executor pentru
valorificarea, in oricare
dintre modalitatile prevazute de lege ori convenite de parti, a bunurilor
mobile sau imobile
urmarite.
|
|
|
|
|
|
(2) Cu
toate acestea, creditorii care au un drept real de garantie asupra bunurilor
urmarite si
care este conservat in conditiile prevazute de lege, creditorii care au creante
avand ca obiect
venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii
Europene, precum si alti
creditori privilegiati care intervin in cursul urmaririi silite au dreptul sa
participe la distribuire dupa
rangul conferit de dreptul lor de preferinta, chiar daca cererea de interventie
a fost facuta dupa
expirarea termenului stabilit potrivit alin. (1), daca si-au depus titlurile
de creanta in termenul
prevazut la art. 868 alin. (2), in vederea intocmirii proiectului de
distribuire a sumei rezultate din
urmarire. Dispozitiile art. 865 raman aplicabile.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Procedura
|
|
Art. 691.
- (1) Cererea de interventie trebuie sa fie facuta cu respectarea cerintelor
prevazute
la art. 663, indicandu-se in mod expres daca creanta este certa, lichida si
exigibila, precum si
daca este garantata sau negarantata, in tot ori in parte, privilegiata sau
chirografara, dupa caz.
In cazul in care creditorul a cerut sau a obtinut luarea unor masuri asiguratorii
asupra bunurilor
debitorului, se va face mentiune si despre acest lucru, indicandu-se bunurile
pentru care s-a
cerut luarea acestor masuri.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(2)
Cererea se depune la executorul judecatoresc, impreuna cu copii certificate
de pe
documentele justificative, precum si de pe procesul-verbal de constatare a
aplicarii masurii
asiguratorii, daca este cazul. In situatia in care se reclama creante banesti
rezultate din inscrierile
contabile facute in registre tinute cu respectarea conditiilor prevazute de
lege, cererea va fi
insotita, sub sanctiunea inadmisibilitatii, de un extras de pe inscrierile
care cuprind aceste sume,
legalizate de un notar public.
0011334903082012
|
|
|
|
|
|
|
|
[$resource id='9557141e-0197-472b-905b-657ee959cad1' type='Image' /$]
|
|
|
(3) Dupa inregistrarea
cererii, executorul judecatoresc o va inainta de indata instantei de
executare competente, impreuna cu toate documentele justificative, dispozitiile
art. 664 si 665
aplicandu-se in mod corespunzator. Pana la solutionarea cererii de interventie,
instanta poate
suspenda eliberarea sau distribuirea de sume obtinute din valorificarea
bunurilor debitorului.
Instanta poate obliga creditorul intervenient la plata unei cautiuni. Dispozitiile
art. 718 alin. (7) si (8) se aplica in mod corespunzator.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(4) Instanta
solutioneaza cererea in camera de consiliu, fara citarea partilor, dispozitiile
art. 665 aplicandu-se in mod corespunzator. Daca creditorii care au formulat
cerere de interventie
nu au titlu executoriu, instanta va convoca in camera de consiliu, de urgenta
si in termen scurt,
debitorul si creditorii care nu au titlu executoriu, pentru recunoasterea de
catre debitor a
creantelor, dispunand totodata comunicarea catre debitor a copiilor de pe
cererile de interventie
si de pe documentele justificative.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(5) La
termenul fixat de instanta, debitorul trebuie sa declare daca intelege sa
recunoasca,
in tot sau in parte, creantele pentru care a avut loc interventia. Daca
debitorul nu se infatiseaza,
se considera ca recunoaste toate creantele reclamate prin cererile de
interventie.
|
|
|
|
|
|
(6) Daca
debitorul contesta, in tot sau in parte, creantele reclamate, creditorii
intervenienti ale
caror creante au fost contestate au dreptul sa solicite instantei, cu plata
prealabila a cautiunii
prevazute la art. 718 alin. (2), sa dispuna executorului judecatoresc ca
sumele reclamate sa fie
puse deoparte, daca, in termen de 5 zile de la data cand a avut loc
convocarea prevazuta la
alin. (4), acestia vor face dovada ca au introdus actiune in justitie in
scopul obtinerii titlului
executoriu. Pana la expirarea acestui termen, eliberarea sau, dupa caz,
distribuirea acestor
sume, daca este cazul, se suspenda de drept, iar dupa implinirea termenului
instanta va decide
asupra suspendarii, in conditiile alin. (3), pana la solutionarea litigiului
printr-o hotarare definitiva.
In acest din urma caz, aceste sume vor fi consemnate pana la solutionarea
litigiului printr-o
hotarare definitiva, cu exceptia situatiei in care ar fi pretinse de alti
creditori in rang util.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Instiintarea
creditorului
urmaritor si a debitorului
|
Art. 692.
- (1) Odata cu sesizarea instantei de executare, potrivit art. 691 alin. (3),
executorul
judecatoresc va comunica o copie de pe cererea de interventie si de pe
documentele justificative
creditorului urmaritor, iar dupa solutionarea cererii de interventie, si o
copie certificata de pe
incheierea de incuviintare a acesteia.
|
|
|
|
|
|
(2) Daca
cererea de interventie a fost incuviintata, executorul il va instiinta si pe
debitor,
dispozitiile art. 666 aplicandu-se in mod corespunzator.
|
|
|
|
|
Drepturile
creditorului
urmaritor
|
Art. 693.
- (1) In cazul creditorilor chirografari care au intervenit in cursul urmaririi
silite si ale
caror creante au fost recunoscute de debitor, in tot sau in parte, creditorul
urmaritor are dreptul
de a le indica acestora, printr-o notificare, facuta in termen de 10 zile de
la data comunicarii de
catre executorul judecatoresc a copiei certificate a incheierii de incuviintare
a cererii de
interventie, existenta si a altor bunuri ale debitorului, care pot fi urmarite
in mod util, invitandu-i
sa ceara extinderea urmaririi si asupra acestor bunuri, daca au titlu
executoriu, si sa avanseze,
in toate cazurile, cheltuielile necesare pentru extindere.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(2) Daca insa
creditorii intervenienti nu solicita extinderea urmaririi si la bunurile
indicate de
creditorul urmaritor sau, dupa caz, nu avanseaza cheltuielile necesare
extinderii, in termen de
10 zile de la data notificarii prevazute la alin. (1), creditorul urmaritor
are dreptul de a fi preferat
acestora la distribuirea sumei rezultate din urmarire.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(3)
Creditorii urmaritori nu se pot opune cererilor de interventie facute de alti
creditori, in afara
de cazul in care ei fac dovada ca acestia au actionat in frauda drepturilor
lor. Ei pot insa contesta,
in termenul prevazut de lege, repartizarea creantelor potrivit proiectului de
distribuire a sumelor
rezultate din urmarire intocmit de catre executor.
|
|
|
|
|
|
Efectele
interventiei
|
|
Art. 694.
- (1) Creditorii intervenienti si cei ale caror creante au fost recunoscute
de catre
debitor, in conditiile prevazute la art. 691, pot sa participe la
distribuirea sumei rezultate din
urmarire, in limita sumelor reclamate sau, dupa caz, recunoscute, si, daca au
titluri executorii,
sa participe, in conditiile legii, la urmarirea bunurilor debitorului si sa
solicite efectuarea unor
acte de executare silita, daca este cazul.
|
|
|
|
|
|
|
|
(2)
Creditorii intervenienti ale caror creante au fost contestate, in tot sau in
parte, de catre
debitor si care au cerut instantei ca sumele reclamate sa fie puse deoparte
pot participa numai
la distribuirea sumelor consemnate in conditiile prevazute la art. 691 alin.
(6), in afara de cazul
in care ar fi pretinse de alti creditori in rang util.
|
|
|
|
|
Interventia
tardiva
|
Art. 695.
- Creditorii chirografari care au intervenit dupa expirarea termenului prevazut
la
art. 690 alin. (1), dar inainte de expirarea termenului pentru depunerea
titlurilor de creanta, in
vederea intocmirii proiectului de distribuire a sumei rezultate din urmarire,
au dreptul sa participe
la distribuirea partii din suma ramasa dupa indestularea drepturilor
creditorilor urmaritori, a
creditorilor garantati sau privilegiati si a celor care au intervenit in timp
util. Dispozitiile art. 691
alin. (4)-(6) raman aplicabile.
0011334903082012
|
|
|
|
|
|
|
|
[$resource id='f6632e6d-cd60-45a8-8063-841450a0a282' type='Image' /$]
|
SECTIUNEA
a 5-a
Perimarea executarii silite
|
|
|
|
|
|
Termenul
de perimare
|
Art. 696.
- (1) In cazul in care creditorul, din culpa sa, a lasat sa treaca 6 luni fara
sa
indeplineasca un act sau demers necesar executarii silite, ce i-a fost
solicitat, in scris, de catre
executorul judecatoresc, executarea se perima de drept.
|
|
|
|
|
|
(2) In caz
de suspendare a executarii, termenul de perimare curge de la incetarea
suspendarii. Termenul de perimare nu se suspenda pe timpul cat executarea
silita este
suspendata la cererea creditorului.
|
|
|
|
|
Constatarea
perimarii.
Efecte
|
Art. 697.
- (1) Perimarea se constata de catre instanta de executare, la cererea
executorului
judecatoresc sau a partii interesate, prin incheiere data cu citarea in
termen scurt a partilor.
|
|
|
|
|
|
(2)
Perimarea executarii atrage desfiintarea tuturor actelor de executare, cu
exceptia celor
care au dus la realizarea, in parte, a creantei cuprinse in titlul executoriu
si a accesoriilor.
|
|
|
|
|
Reinnoirea
cererii de
executare
|
Art. 698.
- (1) In caz de perimare a executarii, se va putea face, inauntrul termenului
de
prescriptie, o noua cerere de executare silita, dispozitiile art. 664 si 665
fiind aplicabile in mod
corespunzator.
|
|
|
|
|
|
|
|
(2) Dupa incuviintarea
executarii silite, executorul va comunica debitorului incheierea
instantei, precum si o noua somatie, la care nu se va mai alatura titlul ce
se executa.
|
|
|
|
|
SECTIUNEA
a 6-a
Amanarea, suspendarea si restrangerea executarii
|
|
|
|
|
|
Amanarea
executarii
|
Art. 699.
- (1) In afara altor cazuri prevazute de lege, executorul judecatoresc nu
poate
amana executarea decat daca procedura de citare sau de intocmire a anunturilor
si publicatiilor
de vanzare nu a fost indeplinita sau daca, la termenul stabilit, executarea
nu poate fi efectuata
datorita neindeplinirii de catre creditor a obligatiilor prevazute la art.
646 alin. (1).
|
|
|
|
|
|
(2) In
cazurile prevazute la alin. (1), amanarea se dispune de executorul judecatoresc
prin
incheiere.
|
|
|
|
|
Suspendarea
executarii
|
Art. 700.
- (1) Executarea silita se suspenda in cazurile in care aceasta este prevazuta
de
lege ori a fost dispusa de instanta.
|
|
|
|
|
|
(2)
Executarea se suspenda si la cererea creditorului urmaritor de catre
executorul
judecatoresc.
|
|
|
|
|
|
(3) Pe
perioada suspendarii executarii, actele de executare efectuate anterior, masurile
de
executare dispuse de instanta de executare sau de executor, inclusiv cele de
indisponibilizare a
bunurilor, veniturilor si conturilor bancare, raman in fiinta, in afara de
cazul in care prin lege sau
prin hotarare judecatoreasca se dispune altfel.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(4) Actele
de executare efectuate in ziua solutionarii cererii avand ca obiect
suspendarea, fie
si provizorie, a executarii silite sunt desfiintate de drept prin efectul
admiterii cererii de
suspendare si a contestatiei la executare.
|
|
|
|
|
|
(5) Dupa incetarea
suspendarii, executorul, la cererea partii interesate, va dispune
continuarea executarii, in masura in care actele de executare sau executarea
silita insasi nu au
fost desfiintate de instanta de judecata ori acestea nu au incetat prin
efectul legii.
|
|
|
|
|
|
Restrangerea
executarii
|
|
Art. 701.
- (1) Cand creditorul urmareste in acelasi timp mai multe bunuri mobile sau
imobile
a caror valoare este vadit excesiva in raport cu creanta ce urmeaza a fi
satisfacuta, instanta de
executare, la cererea debitorului si dupa citarea creditorului, poate sa
restranga executarea la
anumite bunuri.
|
|
|
|
|
|
(2) Daca
cererea este admisa, instanta va suspenda executarea celorlalte bunuri.
|
|
|
|
|
|
(3)
Executarea suspendata nu va putea fi reluata decat dupa ramanerea definitiva
a
proiectului de distribuire a sumelor rezultate din executarea efectuata.
|
|
|
|
|
SECTIUNEA
a 7-a
Incetarea executarii silite
|
|
|
|
|
|
Cazuri de incetare
a
executarii
|
Art. 702.
- (1) Executarea silita inceteaza daca:
|
|
|
|
1. s-a
realizat integral obligatia prevazuta in titlul executoriu, s-au achitat
cheltuielile de
executare, precum si alte sume datorate potrivit legii;
|
|
|
|
2. nu mai
poate fi efectuata ori continuata din cauza lipsei de bunuri urmaribile sau a
imposibilitatii de valorificare a unor astfel de bunuri;
0011334903082012
|
|
[$resource id='ce9a6084-826d-45fa-ad24-bd03aebd7c44' type='Image' /$]
|
3.
creditorul a renuntat la executare;
|
|
4. a fost
desfiintat titlul executoriu;
|
|
5. a fost
anulata executarea.
|
|
(2) In
toate cazurile, executorul judecatoresc va intocmi o incheiere, motivata in
fapt si in
drept, cu mentionarea cauzei de incetare a executarii. Incheierea de incetare
a executarii va fi
comunicata de indata creditorului si debitorului.
|
|
(3) In
cazurile prevazute la alin. (1) pct. 2, 3 si 5 executorul judecatoresc ii va
remite personal
creditorului sau reprezentantului sau titlul executoriu.
|
Nulitatea
executarii silite
|
Art. 703.
- Nerespectarea dispozitiilor privitoare la executarea silita insasi sau la
efectuarea
oricarui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum si a
actelor de executare
subsecvente, dispozitiile art. 174 si urmatoarele fiind aplicabile in mod
corespunzator.
|
Reluarea
executarii
|
Art. 704.
- (1) In cazurile prevazute la art. 702 alin. (1) pct. 2 se poate cere
reluarea executarii
silite, inauntrul termenului de prescriptie a dreptului de a obtine
executarea silita.
|
|
(2)
Reluarea executarii silite poate fi ceruta si asupra aceluiasi bun. Daca
acesta este un
imobil, atat timp cat, potrivit legii, poate avea loc reluarea executarii
silite, nu se va putea solicita
de catre executorul judecatoresc radierea urmaririi inscrise potrivit dispozitiilor
art. 821.
|
CAPITOLUL
V
Prescriptia dreptului de a obtine executarea silita
|
Termenul
de prescriptie
|
Art. 705.
- (1) Dreptul de a obtine executarea silita se prescrie in termen de 3 ani,
daca
legea nu prevede altfel. In cazul titlurilor emise in materia drepturilor
reale, termenul de prescriptie
este de 10 ani.
|
|
(2)
Termenul de prescriptie incepe sa curga de la data cand se naste dreptul de a
obtine
executarea silita. In cazul hotararilor judecatoresti si arbitrale, termenul
de prescriptie incepe sa
curga de la data ramanerii lor definitive.
|
Efectele implinirii
termenului de prescriptie
|
Art. 706.
- (1) Prescriptia nu opereaza de plin drept, ci numai la cererea persoanei
interesate.
|
(2)
Prescriptia stinge dreptul de a obtine executarea silita si orice titlu
executoriu isi pierde
puterea executorie. In cazul hotararilor judecatoresti si arbitrale, daca
dreptul de a obtine
obligarea paratului este imprescriptibil sau, dupa caz, nu s-a prescris,
creditorul poate obtine un
nou titlu executoriu, pe calea unui nou proces, fara a i se putea opune exceptia
autoritatii de
lucru judecat.
|
Suspendarea
prescriptiei
|
Art. 707.
- (1) Cursul prescriptiei se suspenda:
|
|
1. in
cazurile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescriptie a
dreptului de a
obtine obligarea paratului;
|
|
2. pe
timpul cat suspendarea executarii silite este prevazuta de lege ori a fost
stabilita de
instanta sau de alt organ jurisdictional competent;
|
|
3. cat
timp debitorul nu are bunuri urmaribile sau care nu au putut fi valorificate
ori isi sustrage
veniturile si bunurile de la urmarire;
|
|
4. in alte
cazuri prevazute de lege.
|
|
(2) Dupa incetarea
suspendarii, prescriptia isi reia cursul, socotindu-se si timpul scurs inainte
de suspendare.
|
|
(3)
Prescriptia nu se suspenda pe timpul cat executarea silita este suspendata la
cererea
creditorului urmaritor.
|
Intreruperea
prescriptiei
|
Art. 708.
- (1) Cursul prescriptiei se intrerupe:
|
|
1. pe data
indeplinirii de catre debitor, inainte de inceperea executarii silite sau in
cursul
acesteia, a unui act voluntar de executare a obligatiei prevazute in titlul
executoriu ori a
recunoasterii, in orice alt mod, a datoriei;
|
|
2. pe data
depunerii cererii de executare, insotita de titlul executoriu, chiar daca a
fost
adresata unui organ de executare necompetent;
|
|
3. pe data
depunerii cererii de interventie in cadrul urmaririi silite pornite de alti
creditori;
|
|
4. pe data
indeplinirii in cursul executarii silite a unui act de executare;
|
|
5. pe data
depunerii cererii de reluare a executarii;
|
|
6. in alte
cazuri prevazute de lege.
0011334903082012
|
[$resource id='36dd245f-e1f4-4657-a30e-c856bb65847d' type='Image' /$]
|
(2) Dupa intrerupere,
incepe sa curga un nou termen de prescriptie.
|
|
(3)
Prescriptia nu este intrerupta daca executarea silita a fost respinsa, anulata
sau daca s-a
perimat ori daca cel care a facut-o a renuntat la ea.
|
Repunerea in
termenul de
prescriptie
|
Art. 709.
- (1) Dupa implinirea termenului de prescriptie, creditorul poate cere
repunerea in
acest termen numai daca a fost impiedicat sa ceara executarea datorita unor
motive temeinice.
|
|
(2)
Cererea de repunere in termen se introduce la instanta de executare competenta,
in
termen de 15 zile de la incetarea impiedicarii. Judecata cererii se face cu
citarea partilor, prin
hotarare supusa numai apelului, potrivit dreptului comun.
|
|
(3) Daca
cererea de repunere in termen a fost admisa, creditorul poate formula cerere
de
executare silita in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a
hotararii.
|
Alte
dispozitii aplicabile
|
Art. 710.
- Prevederile prezentului capitol se completeaza cu dispozitiile Codului
civil
privitoare la prescriptia extinctiva.
|
CAPITOLUL
VI
Contestatia la executare
|
Obiectul
contestatiei
|
Art. 711.
- (1) Impotriva executarii silite, a incheierilor date de executorul judecatoresc,
precum si impotriva oricarui act de executare se poate face contestatie de catre
cei interesati sau
vatamati prin executare. De asemenea, se poate face contestatie la executare si
in cazul in care
executorul judecatoresc refuza sa efectueze o executare silita sau sa indeplineasca
un act de
executare silita in conditiile legii.
|
|
(2) Daca
nu s-a utilizat procedura prevazuta la art. 443, se poate face contestatie si
in cazul
in care sunt necesare lamuriri cu privire la intelesul, intinderea sau
aplicarea titlului executoriu.
|
|
(3) De
asemenea, dupa inceperea executarii silite, cei interesati sau vatamati pot
cere, pe
calea contestatiei la executare, si anularea incheierii prin care s-a admis
cererea de incuviintare
a executarii silite, daca a fost data fara indeplinirea conditiilor legale.
|
|
(4) Impartirea
bunurilor proprietate comuna pe cote-parti sau in devalmasie poate fi hotarata,
la cererea partii interesate, si in cadrul judecarii contestatiei la
executare.
|
Conditii
de admisibilitate
|
Art. 712.
- (1) Daca executarea silita se face in temeiul unei hotarari judecatoresti
sau
arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestatie motive de fapt
sau de drept pe care
le-ar fi putut opune in cursul judecatii in prima instanta sau intr-o cale de
atac ce i-a fost deschisa.
|
|
(2) In
cazul in care executarea silita se face in temeiul unui alt titlu executoriu
decat o hotarare
judecatoreasca, se pot invoca in contestatia la executare si motive de fapt
sau de drept privitoare
la fondul dreptului cuprins in titlul executoriu, numai daca legea nu prevede
in legatura cu acel
titlu executoriu o cale procesuala specifica pentru desfiintarea lui.
|
|
(3) Nu se
poate face o noua contestatie de catre aceeasi parte pentru motive care au
existat
la data primei contestatii. Cu toate acestea, contestatorul isi poate
modifica cererea initiala
adaugand motive noi de contestatie daca, in privinta acestora din urma, este
respectat termenul
de exercitare a contestatiei la executare.
|
|
(4)
Creditorii neurmaritori au dreptul de a interveni in executarea efectuata de
alti creditori,
pentru a lua parte la executare sau la distribuirea sumelor obtinute din urmarirea
silita a bunurilor
debitorului.
|
|
(5) In
cazul procedurii urmaririi silite mobiliare sau imobiliare ori a predarii
silite a bunului
imobil sau mobil, contestatia la executare poate fi introdusa si de o terta
persoana, insa numai
daca aceasta pretinde un drept de proprietate ori un alt drept real cu
privire la bunul respectiv.
|
Instanta
competenta
|
Art. 713.
- (1) Contestatia se introduce la instanta de executare.
|
|
(2) In
cazul urmaririi silite prin poprire, daca domiciliul sau sediul debitorului
se afla in
circumscriptia altei curti de apel decat cea in care se afla instanta de
executare, contestatia se
poate introduce si la judecatoria in a carei circumscriptie isi are
domiciliul sau sediul debitorul.
In cazul urmaririi silite a imobilelor, al urmaririi silite a fructelor si a
veniturilor generale ale
imobilelor, precum si in cazul predarii silite a bunurilor imobile, daca
imobilul se afla in
circumscriptia altei curti de apel decat cea in care se afla instanta de
executare, contestatia se
poate introduce si la judecatoria de la locul situarii imobilului.
|
|
(3)
Contestatia privind lamurirea intelesului, intinderii sau aplicarii titlului
executoriu se
introduce la instanta care a pronuntat hotararea ce se executa. Daca o
asemenea contestatie
vizeaza un titlu executoriu ce nu emana de la un organ de jurisdictie,
competenta de solutionare
apartine instantei de executare.
0011334903082012
|
[$resource id='5c534266-8de2-43b7-910a-4d2eaf34cec5' type='Image' /$]
Termene
|
Art. 714.
- (1) Daca prin lege nu se prevede altfel, contestatia privitoare la
executarea silita
propriu-zisa se poate face in termen de 15 zile de la data cand:
|
|
1.
contestatorul a luat cunostinta de actul de executare pe care il contesta;
|
|
2. cel
interesat a primit comunicarea ori, dupa caz, instiintarea privind infiintarea
popririi. Daca
poprirea este infiintata asupra unor venituri periodice, termenul de contestatie
pentru debitor
incepe cel mai tarziu la data efectuarii primei retineri din aceste venituri
de catre tertul poprit;
|
|
3.
debitorul care contesta executarea insasi a primit incheierea de incuviintare
a executarii
sau somatia ori de la data cand a luat cunostinta de primul act de executare,
in cazurile in care
nu a primit incheierea de incuviintare a executarii si nici somatia sau
executarea se face fara
somatie.
|
|
(2)
Contestatia impotriva incheierilor executorului judecatoresc, in cazurile in
care acestea nu
sunt, potrivit legii, definitive, se poate face in termen de 5 zile de la
comunicare.
|
|
(3)
Contestatia privind lamurirea intelesului, intinderii sau aplicarii titlului
executoriu se poate
face oricand inauntrul termenului de prescriptie a dreptului de a obtine
executarea silita.
|
|
(4) Daca
prin lege nu se prevede altfel, contestatia prin care o terta persoana
pretinde ca are
un drept de proprietate sau un alt drept real asupra bunului urmarit poate fi
introdusa in tot cursul
executarii silite, dar nu mai tarziu de 15 zile de la efectuarea vanzarii ori
de la data predarii silite
a bunului.
|
|
(5)
Neintroducerea contestatiei in termenul prevazut la alin. (4) nu il impiedica
pe cel de-al
treilea sa isi realizeze dreptul pe calea unei cereri separate, in conditiile
legii, sub rezerva
drepturilor definitiv dobandite de catre tertii adjudecatari in cadrul vanzarii
silite a bunurilor
urmarite.
|
Conditii
de forma
|
Art. 715.
- (1) Contestatiile se fac cu respectarea cerintelor de forma prevazute
pentru
cererile de chemare in judecata.
|
|
(2)
Contestatorul care nu locuieste sau nu are sediul in localitatea de resedinta
a instantei
poate, prin chiar cererea sa, sa isi aleaga domiciliul sau sediul procesual in
aceasta localitate,
aratand persoana careia urmeaza sa i se faca comunicarile.
|
|
(3) Intampinarea
este obligatorie.
|
Procedura
de judecata
|
Art. 716.
- (1) Contestatia la executare se judeca cu procedura prevazuta de prezentul
cod
pentru judecata in prima instanta, care se aplica in mod corespunzator.
|
|
(2) Instanta
sesizata va solicita de indata executorului judecatoresc sa ii transmita, in
termenul
fixat, copii certificate de acesta de pe actele dosarului de executare
contestate, dispozitiile
art. 286 fiind aplicabile in mod corespunzator, si ii va pune in vedere partii
interesate sa achite
cheltuielile ocazionate de acestea.
|
|
(3) Partile
vor fi citate in termen scurt, iar judecarea contestatiei se face de urgenta si
cu
precadere.
|
|
(4) La
cererea partilor sau atunci cand apreciaza ca este necesar, instanta va putea
solicita
relatii si explicatii scrise de la executorul judecatoresc.
|
Cai de
atac
|
Art. 717.
- (1) Hotararea pronuntata cu privire la contestatie poate fi atacata numai
cu apel,
cu exceptia hotararilor pronuntate in temeiul art. 711 alin. (4) si art. 714
alin. (4) care pot fi atacate
in conditiile dreptului comun.
|
|
(2) Hotararea
prin care s-a solutionat contestatia privind intelesul, intinderea sau
aplicarea
titlului executoriu este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea ce se
executa. Daca prin
contestatie s-a cerut lamurirea intelesului, intinderii ori aplicarii unui
titlu care nu constituie
hotarare a unui organ de jurisdictie, hotararea prin care s-a solutionat
contestatia va putea fi
atacata numai cu apel, dispozitiile alin. (1) aplicandu-se in mod corespunzator.
|
Suspendarea
executarii
|
Art. 718.
- (1) Pana la solutionarea contestatiei la executare sau a altei cereri
privind
executarea silita, la solicitarea partii interesate si numai pentru motive
temeinice, instanta
competenta poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odata cu
contestatia la
executare sau prin cerere separata.
|
|
(2) Pentru
a se dispune suspendarea, cel care o solicita trebuie sa dea in prealabil o
cautiune,
calculata la valoarea obiectului contestatiei, dupa cum urmeaza:
|
|
a) de 10%,
daca aceasta valoare este pana la 10.000 lei;
|
|
b) de
1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depaseste 10.000 lei;
|
|
c) de
5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depaseste 100.000 lei;
|
|
d) de
14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depaseste 1.000.000 lei.
0011334903082012
|
[$resource id='84f63053-5174-4de0-85a7-ef8b1bfca30a' type='Image' /$]
|
(3) Daca
obiectul contestatiei nu este evaluabil in bani, cautiunea va fi de 1.000
lei, in afara
de cazul in care legea dispune altfel.
|
|
(4)
Suspendarea executarii este obligatorie si cautiunea nu este necesara daca:
|
|
1. hotararea
sau inscrisul care se executa nu este, potrivit legii, executoriu;
|
|
2. inscrisul
care se executa a fost declarat fals printr-o hotarare judecatoreasca data in
prima
instanta;
|
|
3.
debitorul face dovada cu inscris autentic ca a obtinut de la creditor o amanare
ori, dupa caz,
beneficiaza de un termen de plata.
|
|
(5) Daca
bunurile urmarite sunt supuse pieirii, degradarii, alterarii sau deprecierii,
se va
suspenda numai distribuirea pretului obtinut din valorificarea acestor
bunuri.
|
|
(6) Asupra
cererii de suspendare instanta, in toate cazurile, se pronunta prin incheiere,
chiar
si inaintea termenului fixat pentru judecarea contestatiei. Partile vor fi intotdeauna
citate, iar
incheierea poate fi atacata numai cu apel, in mod separat, in termen de 5
zile de la pronuntare
pentru partea prezenta, respectiv de la comunicare pentru cea lipsa.
|
|
(7) In
cazuri urgente si daca s-a platit cautiunea prevazuta la alin. (2), instanta
poate dispune,
prin incheiere si fara citarea partilor, suspendarea provizorie a executarii
pana la solutionarea
cererii de suspendare. Incheierea nu este supusa niciunei cai de atac. Cautiunea
depusa potrivit
prezentului alineat este deductibila din cautiunea finala stabilita de instanta,
daca este cazul.
|
|
(8) Incheierea
prin care s-a dispus suspendarea executarii silite se comunica din oficiu si
de
indata executorului judecatoresc.
|
Efectele
solutionarii
contestatiei
|
Art. 719.
- (1) Daca admite contestatia la executare, instanta, tinand seama de obiectul
acesteia, dupa caz, va indrepta ori anula actul de executare contestat, va
dispune anularea ori
incetarea executarii insesi, va anula ori lamuri titlul executoriu.
|
|
(2) De
asemenea, daca prin contestatia la executare s-a cerut de catre partea interesata
impartirea bunurilor proprietate comuna, instanta va hotari si asupra impartelii
acestora, potrivit
legii.
|
|
(3) In
cazul respingerii contestatiei, contestatorul poate fi obligat, la cerere, la
despagubiri
pentru pagubele cauzate prin intarzierea executarii, iar cand contestatia a
fost exercitata cu
rea-credinta, el va fi obligat si la plata unei amenzi judiciare de la 1.000
lei la 7.000 lei.
|
|
(4) Hotararea
de admitere sau de respingere a contestatiei, ramasa definitiva, va fi
comunicata, din oficiu si de indata, si executorului judecatoresc.
|
|
(5) Daca
contestatia este admisa, executorul judecatoresc este obligat sa se
conformeze
masurilor luate sau dispuse de instanta.
|
|
(6) Atunci
cand contestatia a fost respinsa, suma reprezentand cautiunea depusa ramane
indisponibilizata, urmand a servi la acoperirea creantelor aratate la alin.
(3) sau a celor stabilite
prin titlul executoriu, dupa caz, situatie in care se va comunica
executorului si recipisa de
consemnare a acestei sume.
|
|
(7) In
cazul in care constata refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de
a inregistra
cererea de executare silita sau de a indeplini un act de executare silita ori
de a lua orice alta
masura prevazuta de lege, instanta de executare va putea obliga executorul, prin
aceeasi
hotarare, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum
si, la cererea partii
interesate, la plata de despagubiri pentru paguba astfel cauzata.
|
|
(8) In
situatia prevazuta la alin. (7), instanta va solicita incheierea prevazuta la
art. 664 alin. (1) sau, dupa caz, actul care constata refuzul executorului
judecatoresc de a indeplini un act de
executare silita ori de a lua alta masura prevazuta de lege.
|
CAPITOLUL
VII
Depunerea cu afectatiune speciala
|
Conditii
|
Art. 720. -
(1) Pana la adjudecarea bunurilor scoase la vanzare silita, debitorul sau tertul
garant poate obtine desfiintarea masurilor asiguratorii ori de executare,
consemnand la unitatea
prevazuta de lege, la dispozitia executorului judecatoresc, intreaga valoare
a creantei, cu toate
accesoriile si cheltuielile de executare, si depunand dovada de consemnare la
executorul
judecatoresc.
|
|
(2) Asupra
cererii debitorului sau a tertului garant, executorul judecatoresc se va
pronunta de
urgenta, prin incheiere, data cu citarea partilor, ce va fi comunicata de indata
partilor.
0011334903082012
|
[$resource id='3a76dffb-cbbe-46b6-8c75-fb81b279bfbc' type='Image' /$]
|
(3) Daca
cererea este admisa si debitorul sau tertul garant nu se opune, executorul
judecatoresc, odata cu desfiintarea masurilor, va dispune si eliberarea sumei
in mainile
creditorului.
|
|
(4) Daca insa
debitorul sau tertul garant va dovedi ca a facut contestatie in termen si se
va
opune la eliberare, aceasta este suspendata de drept, iar executorul judecatoresc
se va pronunta
asupra eliberarii sumei numai dupa ce instanta a dat o hotarare definitiva
asupra contestatiei
respective.
|
Efecte
|
Art. 721.
- Suma consemnata de debitor sau de tertul garant, potrivit art. 720, va
servi
exclusiv la plata creditorului pe seama caruia s-a facut consemnarea, precum si
la acoperirea
cheltuielilor de executare, cu exceptia cazului in care sunt mai multi
creditori urmaritori sau
intervenienti, cand se va proceda la distribuire, potrivit dispozitiilor art.
863 si urmatoarele.
|
CAPITOLUL
VIII
Intoarcerea executarii
|
Dreptul la
intoarcerea
executarii
|
Art. 722.
- (1) In toate cazurile in care se desfiinteaza titlul executoriu sau insasi
executarea
silita, cel interesat are dreptul la intoarcerea executarii, prin
restabilirea situatiei anterioare
acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate raman in sarcina
creditorului.
|
|
(2)
Bunurile asupra carora s-a facut executarea se vor restitui celui indreptatit,
fara insa a se
aduce atingere drepturilor definitiv dobandite de tertii de buna-credinta.
|
|
(3) In
cazul in care executarea silita s-a facut prin vanzarea unor bunuri mobile, intoarcerea
executarii se va face prin restituirea de catre creditor a sumei rezultate
din vanzare, actualizata
in functie de rata inflatiei, cu exceptia situatiei cand se aplica art. 776.
|
Modalitatea
de restabilire
|
Art. 723.
- (1) In cazul in care instanta judecatoreasca a desfiintat titlul executoriu
sau insasi
executarea silita, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeasi hotarare,
si asupra restabilirii
situatiei anterioare executarii. In cazul in care bunul supus executarii
silite este un bun imobil,
instanta va dispune asupra efectuarii operatiunilor de carte funciara
necesare, fara insa a se
aduce atingere drepturilor definitiv dobandite de tertii de buna-credinta,
potrivit regulilor de carte
funciara.
|
|
(2) Daca
instanta care a desfiintat hotararea executata a dispus rejudecarea in fond a
procesului si nu a luat masura restabilirii situatiei anterioare executarii,
aceasta masura se va
putea dispune de instanta care rejudeca fondul.
|
|
(3) Daca
nu s-a dispus restabilirea situatiei anterioare executarii in conditiile
alin. (1) si (2),
cel indreptatit o va putea cere, pe cale separata, instantei de executare.
Judecata se va face de
urgenta si cu precadere, hotararea fiind supusa numai apelului.
|
Cazuri
speciale
|
Art. 724.
- Daca titlul executoriu emis de un alt organ decat o instanta judecatoreasca
a fost
desfiintat de acel organ sau de un alt organ din afara sistemului instantelor
judecatoresti, iar
modalitatea restabilirii situatiei anterioare executarii nu este prevazuta de
lege ori, desi este
prevazuta, nu s-a luat aceasta masura, ea se va putea obtine pe calea unei
cereri introduse la
instanta prevazuta la art. 723 alin. (3).
|
Executarea
provizorie
|
Art. 725.
- Hotararea de prima instanta prin care s-a dispus restabilirea situatiei
anterioare
executarii poate fi data cu executare provizorie, dispozitiile art. 449 aplicandu-se
in mod
corespunzator.
|
TITLUL II
Urmarirea silita asupra bunurilor debitorului
CAPITOLUL I
Urmarirea mobiliara
SECTIUNEA 1
Bunurile mobile care nu se pot urmari
|
Bunurile
neurmaribile
|
Art. 726.
- Nu sunt supuse urmaririi silite:
|
|
a)
bunurile de uz personal sau casnic indispensabile traiului debitorului si
familiei sale si
obiectele de cult, daca nu sunt mai multe de acelasi fel;
|
|
b)
obiectele indispensabile persoanelor cu handicap si cele destinate ingrijirii
bolnavilor;
|
|
c)
alimentele necesare debitorului si familiei sale pe timp de 3 luni, iar daca
debitorul se ocupa
exclusiv cu agricultura, alimentele necesare pana la noua recolta, animalele
destinate obtinerii
mijloacelor de subzistenta si furajele necesare pentru aceste animale pana la
noua recolta;
|
|
d)
combustibilul necesar debitorului si familiei sale socotit pentru 3 luni de
iarna;
|
|
e)
scrisorile, fotografiile si tablourile personale sau de familie si altele
asemenea;
|
|
f)
bunurile declarate neurmaribile in cazurile si in conditiile prevazute de
lege.
0011334903082012
|
[$resource id='0914424e-7cb7-42b3-87c6-ea8639146f65' type='Image' /$]
Bunurile
destinate
exercitarii ocupatiei sau
profesiei debitorului
|
Art. 727.
- (1) Bunurile mobile care fac obiectul unei diviziuni a patrimoniului
afectate
exercitiului unei profesii autorizate nu pot fi urmarite decat de catre
creditorii ale caror creante
s-au nascut in legatura cu exercitarea profesiei respective. Daca bunurile nu
sunt afectate unui
patrimoniu profesional individual, insa servesc la exercitarea ocupatiei sau
profesiei debitorului
persoana fizica, pot fi supuse urmaririi silite numai daca nu exista alte
bunuri urmaribile si numai
pentru obligatii de intretinere sau alte creante privilegiate asupra
mobilelor.
|
|
(2) Daca
debitorul se ocupa cu agricultura, nu vor fi urmarite, in masura necesara
continuarii
lucrarilor in agricultura, inventarul agricol, inclusiv animalele de munca,
furajele pentru aceste
animale si semintele pentru cultura pamantului, in afara de cazul in care
asupra acestor bunuri
exista un drept real de garantie sau un privilegiu pentru garantarea creantei.
|
Limitele
urmaririi
veniturilor banesti
|
Art. 728.
- (1) Salariile si alte venituri periodice, pensiile acordate in cadrul
asigurarilor
sociale, precum si alte sume ce se platesc periodic debitorului si sunt destinate
asigurarii
mijloacelor de existenta ale acestuia pot fi urmarite:
|
|
a) pana la
jumatate din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlu de obligatie
de
intretinere sau alocatie pentru copii;
|
|
b) pana la
o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.
|
|
(2) Daca
sunt mai multe urmariri asupra aceleiasi sume, urmarirea nu poate depasi jumatate
din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creantelor, in
afara de cazul in care legea
prevede altfel.
|
|
(3)
Veniturile din munca sau orice alte sume ce se platesc periodic debitorului si
sunt destinate
asigurarii mijloacelor de existenta ale acestuia, in cazul in care sunt mai
mici decat cuantumul
salariului minim net pe economie, pot fi urmarite numai asupra partii ce depaseste
jumatate din
acest cuantum.
|
|
(4)
Ajutoarele pentru incapacitate temporara de munca, compensatia acordata
salariatilor in
caz de desfacere a contractului individual de munca pe baza oricaror dispozitii
legale, precum
si sumele cuvenite somerilor, potrivit legii, nu pot fi urmarite decat pentru
sume datorate cu titlu
de obligatie de intretinere si despagubiri pentru repararea daunelor cauzate
prin moarte sau prin
vatamari corporale, daca legea nu dispune altfel.
|
|
(5) Urmarirea
drepturilor prevazute la alin. (4) se va putea face in limita a jumatate din
cuantumul acestora.
|
|
(6) Sumele
retinute potrivit prevederilor alin. (1)-(4) se elibereaza sau se distribuie
potrivit
art. 863 si urmatoarele.
|
|
(7) Alocatiile
de stat si indemnizatiile pentru copii, ajutoarele pentru ingrijirea
copilului bolnav,
ajutoarele de maternitate, cele acordate in caz de deces, bursele de studii
acordate de stat,
diurnele, precum si orice alte asemenea indemnizatii cu destinatie speciala,
stabilite potrivit legii,
nu pot fi urmarite pentru niciun fel de datorii.
|
Sanctiune
|
Art. 729.
- Renuntarea la beneficiul dispozitiilor prevazute in articolele din prezenta
sectiune,
precum si urmarirea ori cesiunea facuta cu incalcarea acestor dispozitii sunt
nule de drept.
|
SECTIUNEA
a 2-a
Procedura urmaririi mobiliare
§ 1. Sechestrarea bunurilor mobile
|
Indicarea
bunurilor asupra
carora sa se faca
executarea
|
Art. 730.
- Pentru realizarea creantelor sale, creditorul va putea urmari bunurile
mobile ale
debitorului, aflate la acesta sau la alte persoane. Creditorul poate indica
bunurile mobile asupra
carora ar voi sa se faca executarea. Daca executorul judecatoresc apreciaza ca
prin valorificarea
acestor bunuri nu se asigura realizarea drepturilor creditorului, el va urmari
si alte bunuri.
|
Aplicarea
sechestrului
asupra bunurilor
debitorului
|
Art. 731.
- (1) Daca in termen de o zi de la comunicarea somatiei insotite de incheierea
de
incuviintare a executarii debitorul nu plateste suma datorata, executorul
judecatoresc va proceda
la sechestrarea bunurilor mobile urmaribile ale debitorului, in vederea
valorificarii lor, chiar daca
acestea sunt detinute de un tert.
|
|
(2) In
cazul in care exista pericol evident de sustragere a bunurilor de la urmarire,
la solicitarea
creditorului facuta in cuprinsul cererii de executare, instanta, prin incheierea
de incuviintare a
executarii, va dispune sechestrarea bunurilor urmaribile odata cu comunicarea
somatiei catre
debitor. In acest caz, se va face mentiunea corespunzatoare in chiar incheierea
de incuviintare
a executarii.
|
|
(3) Pentru
bunurile sechestrate asigurator nu este necesara o noua sechestrare,
executorul
judecatoresc fiind insa obligat sa verifice daca bunurile respective se gasesc
la locul aplicarii
sechestrului si daca nu au fost substituite sau degradate, precum si sa
sechestreze alte bunuri
ale debitorului, in cazul in care cele gasite la verificare nu sunt
suficiente pentru realizarea
creantei.
0011334903082012
|
[$resource id='b435e751-2f80-4823-9378-ab092cf736e2' type='Image' /$]
|
(4) Bunurile
mobile aflate in locul care constituie domiciliul sau resedinta ori, dupa
caz, sediul
social sau punctul de lucru al debitorului se prezuma, pana la proba contrara,
ca apartin acestuia
din urma. In cazul in care se afirma ca unele bunuri apartin altei persoane,
dar drepturile acesteia
nu rezulta din inscrisuri cu data certa, executorul va sechestra bunurile, insa
va face mentiune
in procesul-verbal de sechestru despre drepturile pretinse.
|
Sechestrarea
bunurilor
aflate in mainile tertilor
|
Art. 732.
- (1) Sechestrul se va putea aplica si asupra bunurilor apartinand
debitorului, dar
detinute de un tert, afara numai daca acesta din urma nu recunoaste ca
bunurile apartin
debitorului urmarit. Daca tertul recunoaste ca bunurile apartin debitorului,
este obligat sa declare
daca le detine in temeiul vreunui titlu si sa inmaneze executorului o copie
certificata a acestuia,
daca este cazul.
|
|
(2) Daca
tertul detinator nu recunoaste ca bunurile apartin debitorului, dar
creditorul pretinde
si face dovada ca bunurile respective sunt ale acestuia, instanta de
executare va putea, prin
incheiere definitiva, data cu citarea in termen scurt a partilor, sa il
autorizeze pe executor sa
continue aplicarea sechestrului.
|
|
(3) Tertul
detinator care are un drept de folosinta asupra bunului sechestrat poate sa
ceara
instantei de executare sa fie autorizat sa foloseasca in continuare bunul,
daca pentru acesta
exista o asigurare facultativa contra daunelor ori urmeaza sa fie contractata,
in termenul fixat de
instanta, dupa caz. In toate cazurile, acordul creditorului urmaritor in
acest sens suplineste
autorizatia instantei de executare.
|
Concursul
fortei publice
|
Art. 733.
- (1) Prezenta unui agent de politie, unui jandarm sau a altor agenti ai fortei
publice
va fi necesara, sub sanctiunea nulitatii, in urmatoarele situatii:
|
|
1. daca usile
imobilului debitorului sau al tertului detinator sunt incuiate si acesta
refuza sa
le deschida;
|
|
2. daca ei
refuza sa deschida camerele sau mobilele;
|
|
3. daca
debitorul sau tertul detinator lipseste si in imobil nu se gaseste nicio
persoana majora
sau nimeni nu da curs solicitarii executorului de deschidere a usilor
imobilului.
|
|
(2) Dupa
deschiderea usilor sau mobilelor, prezenta celor mentionati la alin. (1) va
putea fi
suplinita prin 2 martori asistenti.
|
|
(3) In
afara situatiilor prevazute la alin. (1), executorul judecatoresc va putea,
de asemenea,
cere concursul fortei publice, fie pentru a inlatura impotrivirea la
sechestru, fie pentru pastrarea
ordinii in timpul sechestrarii.
|
Deschiderea
incaperilor si
mobilelor
|
Art. 734.
- In toate cazurile, incaperile si mobilele se vor deschide treptat, pe masura
ce
bunurile sechestrate se vor trece in procesul-verbal de sechestru.
|
Participarea
specialistilor
|
Art. 735.
- Executorul judecatoresc va putea recurge, daca este cazul, si la serviciile
unor
specialisti, pentru deschiderea localului, incaperilor, caselor de fier si a
oricaror alte mobile in care
se afla bunurile ce urmeaza a fi sechestrate, pentru identificarea acestora
ori pentru a asigura
transportul lor, dupa caz.
|
Sechestrul
asupra
bunurilor aflate in casete
inchiriate
|
Art. 736.
- Dispozitiile art. 733-735 sunt aplicabile in mod corespunzator si in cazul
cand
sechestrul se infiinteaza asupra continutului casetelor inchiriate de debitor
la institutii de credit
sau la alte unitati specializate.
|
Identificarea
bunurilor
sechestrate
|
Art. 737.
- (1) Executorul judecatoresc este obligat sa identifice bunurile sechestrate
printr-un
semn distinctiv, putand si fotografia sau filma bunurile sechestrate.
|
|
(2) Daca
debitorul cere ca bunurile sa fie asezate intr-o incapere cu intrari
sigilate, acest
semn nu se va aplica.
|
Sechestrul
asupra
bunurilor deja identificate
|
Art. 738.
- (1) Daca animalele sau obiectele sechestrate sunt identificate, potrivit
unor
dispozitii legale, prin inscrisuri eliberate ori certificate de o autoritate
sau institutie publica, se va
face mentiune despre aplicarea sechestrului pe aceste inscrisuri.
|
|
(2) In
cazul in care debitorul nu are sau refuza sa infatiseze inscrisurile
respective, executorul
va proceda la aplicarea unui semn distinctiv asupra acestor bunuri, daca
acest lucru este posibil,
sau, la cererea creditorului, la ridicarea si incredintarea lor unui
administrator-sechestru
desemnat de creditor, pe raspunderea acestuia. Toate cheltuielile efectuate
cu aplicarea acestor
masuri vor fi avansate de creditor si suportate de debitor in cadrul
cheltuielilor de executare.
|
Sechestrarea
autovehiculelor
|
Art. 739.
- (1) In cadrul procedurii de urmarire a unui autovehicul, proprietatea
debitorului,
executorul judecatoresc poate dispune sechestrarea acelui bun, facand mentiunea
acestei
masuri si pe certificatul de inmatriculare, precum si pe cartea de identitate
a autovehiculului
respectiv. Daca aceasta din urma masura nu poate fi aplicata din diferite
motive, executorul
judecatoresc va mentiona acest aspect in procesul-verbal de sechestru, precum
si cauzele care
au dus la crearea acestei situatii.
0011334903082012
|
[$resource id='8e415567-a7d1-4b61-88ff-51b2117d6b4e' type='Image' /$]
|
(2)
Autovehiculul va fi sechestrat prin aplicarea de sigilii sau dat in depozitul
unei persoane
alese cu precadere de catre creditor. Un exemplar al procesului-verbal de urmarire
al acelui
autovehicul va fi comunicat atat organelor de politie rutiera, cat si
organelor fiscale in raza carora
a fost inmatriculat acel bun, pentru a nota aceasta masura in evidentele
proprii. Daca
indisponibilizarea autovehiculului si a documentelor precizate la alin. (1)
nu poate fi realizata la
termenul la care executorul judecatoresc a dispus aplicarea masurii
sechestrului, procesul-verbal
va fi comunicat serviciului de politie rutiera, care va putea opri in trafic
autovehiculul urmarit,
indiferent de locul in care acesta se afla.
|
|
(3)
Organul de politie rutiera va putea opri in trafic autovehiculul sechestrat si
va proceda la
ridicarea certificatului de inmatriculare, a cartii de identitate, punand in
vedere conducatorului
autovehiculului ca bunul este sechestrat si sa se prezinte intr-un termen
rezonabil la executorul
judecatoresc. Totodata va anunta, de indata, executorul judecatoresc care a
aplicat masura
prevazuta la alin. (1). Aceasta operatiune va fi consemnata de catre organul
de politie intr-un
proces-verbal, in care se va face si o descriere sumara a autovehiculului
sechestrat, o copie a
acestuia fiind remisa conducatorului autovehiculului. Atat documentele, cat si
o copie a
procesului-verbal vor fi trimise executorului judecatoresc care a aplicat masura
sechestrului
asupra acelui autovehicul.
|
|
(4)
Executorul judecatoresc poate aplica, de asemenea, masura sechestrului asupra
unui
autovehicul in baza datelor obtinute de la serviciul public comunitar regim
permise de conducere
si inmatriculare a vehiculelor, daca debitorul in cauza este proprietarul inregistrat
al acelui bun,
politia rutiera, in baza procesului-verbal comunicat de executorul judecatoresc,
urmand a
proceda potrivit alin. (2) si (3).
|
|
(5)
Autovehiculul supus sechestrului potrivit dispozitiilor prezentului articol
va putea fi folosit
de catre debitor pana la valorificare, daca acesta depune sau remite
executorului judecatoresc
o polita de asigurare negociabila, la o suma asigurata cel putin egala cu
valoarea de asigurare
a autovehiculului.
|
Sechestrul
bunurilor
afectate unor garantii reale
|
Art. 740.
- (1) Daca asupra bunului ce se sechestreaza exista un drept real de garantie
constituit in favoarea unei terte persoane, executorul judecatoresc, luand
cunostinta despre
acest drept, va instiinta acea persoana despre aplicarea sechestrului si o va
cita la toate
termenele fixate pentru vanzarea bunului respectiv.
|
|
(2) Despre
aplicarea sechestrului se va face mentiune in Arhiva Electronica de Garantii
Reale
Mobiliare sau in alte registre de publicitate, dupa caz.
|
Publicitatea
sechestrului
|
Art. 741.
- (1) Despre aplicarea sechestrului se va face mentiune, la cererea
executorului
judecatoresc, in registrul comertului, in Arhiva Electronica de Garantii
Reale Mobiliare, in registrul
succesoral tinut de camera notarilor publici sau in alte registre de
publicitate, dupa caz.
|
|
(2) De la
data inscrierii, sechestrul devine opozabil tuturor acelora care, dupa inscriere,
vor
dobandi vreun drept asupra bunului respectiv.
|
Sechestrul
asupra
bunurilor anterior
sechestrate
|
Art. 742.
- (1) Executorul judecatoresc care, prezentandu-se la domiciliul ori la
sediul
debitorului, tertului detinator sau al administratorului-sechestru, va gasi infiintata
o alta urmarire,
dupa ce va lua o copie de pe procesul-verbal respectiv, aflat in mana
debitorului, tertului detinator
sau al administratorului-sechestru ori la domiciliul sau sediul acestuia, va incheia
un proces-verbal in care va arata numele si calitatea celui care a facut urmarirea
anterioara si va declara
aceleasi bunuri sechestrate si de el.
|
|
(2)
Executorul va putea, in acelasi timp, sa sechestreze si alte bunuri care nu
au fost urmarite
anterior.
|
|
(3) O
copie certificata a procesului-verbal de sechestru va fi comunicata organului
de
executare care a inceput mai intai urmarirea.
|
|
(4) In acest
caz, urmaririle se socotesc conexate, fiind aplicabile dispozitiile art. 653,
iar
creditorul pentru care s-a infiintat sechestrul va putea continua urmarirea
chiar daca primul
creditor urmaritor s-a desistat de la urmarire.
|
Procesul-verbal
de
sechestru
|
Art. 743.
- (1) Efectuarea sechestrului se va constata de indata intr-un proces-verbal
care
va prevedea, in afara datelor si mentiunilor prevazute la art. 678 alin. (1),
urmatoarele:
|
|
a) somatia
de plata facuta verbal debitorului si raspunsul lui, daca a fost prezent;
|
|
b)
enumerarea, descrierea si evaluarea, dupa aprecierea executorului, daca este
posibil, a
fiecarui bun mobil sechestrat;
|
|
c)
indicarea bunurilor care, fiind exceptate de la urmarire, nu au fost
sechestrate, in cazul in
care bunurile sechestrate nu acopera creanta;
|
|
d) mentionarea
drepturilor pretinse de alte persoane asupra bunurilor sechestrate;
0011334903082012
|
[$resource id='ed8ccdba-b800-49e4-ab7a-a4d1180978ee' type='Image' /$]
|
e) aratarea
bunurilor sechestrate asupra carora exista un drept real de garantie
constituit in
favoarea unei terte persoane;
|
|
f) aratarea
bunurilor sechestrate care au fost sigilate sau ridicate;
|
|
g) aratarea
persoanei careia i se lasa in depozit bunurile sechestrate.
|
|
(2)
Procesul-verbal se va semna de executor si de persoanele care, potrivit
legii, au asistat
la aplicarea sechestrului. Daca ele nu pot ori refuza sa semneze, executorul
judecatoresc va
mentiona aceasta imprejurare in procesul-verbal.
|
|
(3) Cate
un exemplar al procesului-verbal de sechestru se va preda debitorului sau,
dupa
caz, tertului detinator si administratorului-sechestru, acesta din urma semnand
cu mentiunea de
primire a bunurilor in pastrare. Daca aceste persoane nu sunt prezente ori
refuza sa primeasca
un exemplar al procesului-verbal, se va proceda potrivit dispozitiilor
privitoare la comunicarea si
inmanarea citatiilor.
|
Indisponibilizarea
bunurilor sechestrate
|
Art. 744.
- Din momentul sechestrarii bunurilor, debitorul nu mai poate dispune de ele
pe
timpul cat dureaza executarea, sub sanctiunea unei amenzi judiciare de la
2.000 lei la 10.000 lei,
daca fapta nu constituie infractiune. Dispozitiile art. 189-191 sunt
aplicabile.
|
Pastrarea
bunurilor
sechestrate
|
Art. 745.
- (1) Bunurile sechestrate se lasa, cu acordul creditorului, in depozitul
debitorului
sau al tertului detinator ori pot fi luate in depozit de creditor, daca
debitorul nu se opune.
|
|
(2) Daca
exista pericolul ca debitorul sau tertul detinator sa instraineze, sa
substituie ori sa
deterioreze bunurile sechestrate, executorul judecatoresc va proceda la
sigilarea sau la ridicarea
lor.
|
|
(3) Daca
debitorul sau tertul detinator refuza sa primeasca in depozit bunurile sau nu
este
prezent la aplicarea sechestrului, precum si in cazul ridicarii bunurilor,
executorul judecatoresc
da in pastrare bunurile sechestrate unui administrator-sechestru, numit cu
precadere dintre
persoanele desemnate de creditor. Administratorul-sechestru trebuie sa fie
major si indeobste
cunoscut ca fiind solvabil. El poate fi obligat de instanta, la cererea
creditorului sau a executorului,
si la darea unei cautiuni. Sotul, rudele sau afinii debitorului, pana la al
patrulea grad inclusiv, ori
persoanele aflate in serviciul lui nu vor putea fi desemnati
administratori-sechestru decat cu
acordul creditorului.
|
|
(4) Sumele
in lei sau in valuta, titlurile de valoare, obiectele din metale pretioase si
pietrele
pretioase se ridica si se predau de executor, pe baza de proces-verbal, in
depozitul unor institutii
de credit sau al unei alte entitati autorizate in acest scop.
|
|
(5)
Obiectele de arta, colectiile de valoare, obiectele de muzeu si altele
asemenea se ridica
si se predau de executor, pe baza de proces-verbal, in depozitul muzeelor sau
al unei alte entitati
autorizate pentru depozitarea acestora.
|
|
(6) Daca
entitatile aratate la alin. (4) si (5) refuza sa ia in depozit bunurile
sechestrate, se
aplica dispozitiile alin. (1)-(3).
|
|
(7) In
toate cazurile, executorul judecatoresc pastreaza dovada depunerii valorilor
respective,
iar in cazul titlurilor de valoare, cum sunt actiunile sau obligatiunile
nominative ori la purtator, va
sesiza de indata instanta de executare pentru a lua masurile necesare pentru
conservarea si
administrarea titlurilor si numirea, daca este cazul, a unui curator special,
care sa exercite
drepturile aferente acestora.
|
|
(8) In
cazul titlurilor de credit transmisibile prin gir, executorul va face mentiune
pe titluri despre
aplicarea sechestrului, cu precizarea datei cand a fost facuta mentiunea. Dupa
facerea mentiunii,
titlurile sechestrate nu vor mai putea fi girate, iar debitorul mentionat in
titlul de credit nu se va
mai putea libera valabil decat consemnand suma la entitatea prevazuta de lege
si depunand
recipisa la executor.
|
|
(9)
Sechestrarea titlurilor nominative se va notifica societatii sau institutiei
emitente, precum
si societatii ori altei persoane careia i-au fost date in pastrare sau
administrare, spre a se face
mentiune despre sechestru in registrul respectiv.
|
Stramutarea
bunurilor
sechestrate
|
Art. 746.
- Nici administratorul-sechestru, nici debitorul sau tertul detinator nu vor
putea
transporta bunurile sechestrate din locul unde au fost autorizati sa le pastreze,
decat cu
incuviintarea executorului judecatoresc. In acest din urma caz, cheltuielile
de transport vor fi
avansate de partea interesata.
|
Remuneratia
administratorului-sechestru
|
Art. 747.
- (1) In cazul in care administrator-sechestru este o alta persoana decat
debitorul
sau tertul detinator, acesta va avea dreptul la o remuneratie, ce se va fixa
de executor, prin
incheiere, tinand seama de activitatea depusa, iar in cazul unitatilor
specializate, de tarifele sau
preturile practicate de acestea pentru servicii similare. Remuneratia si
cheltuielile
administratorului-sechestru vor putea fi platite cu anticipatie de catre
creditorul urmaritor care le
va prelua cu precadere din pretul bunurilor urmarite.
|
|
(2) Incheierea
prin care este fixata remuneratia administratorului-sechestru se da cu
citarea
partilor.
0011334903082012
|
[$resource id='5a578ce2-2cad-4805-82d8-f59839abba19' type='Image' /$]
Raspunderea
administratorului-sechestru
|
Art. 748.
- Administratorul-sechestru, precum si orice alte persoane insarcinate cu
paza
bunurilor sechestrate vor raspunde pentru orice paguba adusa creditorului sau
debitorului din
cauza neglijentei lor si vor fi inlocuiti, potrivit dispozitiilor referitoare
la numirea administratorilor-sechestru, putand fi condamnati, daca este
cazul, si la pedepsele prevazute de legea penala.
|
Liberarea
tertului detinator
|
Art. 749.
- (1) Tertul detinator se va putea libera, in cursul sechestrului, de
bunurile
debitorului urmarit, daca obligatia lui de restituire este ajunsa la scadenta.
|
|
(2) In
acest scop, el va putea cere executorului judecatoresc incuviintarea de a
depune
bunurile sechestrate la el, in mainile unei alte persoane. Executorul se va
pronunta de urgenta,
prin incheiere, data cu citarea tertului detinator, a debitorului si a
creditorului urmaritor, asupra
persoanei careia bunurile urmeaza sa fie incredintate. Creditorul urmaritor si
debitorul vor putea
conveni ca ele sa fie incredintate chiar debitorului.
|
|
(3) Daca
creditorul urmaritor si debitorul nu vor cadea de acord, executorul va incredinta
bunurile sechestrate unei persoane desemnate de creditor.
|
|
(4) Incredintarea
bunurilor in mainile persoanei acceptate sau desemnate, potrivit alin. (2) si
(3), va fi constatata printr-un proces-verbal semnat de executor si de
administrator-sechestru.
|
Oprirea
urmaririi
|
Art. 750.
- (1) Debitorul va putea impiedica aplicarea sechestrului sau, dupa caz, va
putea
obtine ridicarea lui numai daca:
|
|
1. plateste
creanta, inclusiv accesoriile si cheltuielile de executare, in mainile
creditorului sau
reprezentantului sau avand procura speciala. Dispozitiile art. 702 sunt aplicabile;
|
|
2. face
depunerea cu afectatiunea speciala prevazuta la art. 720 alin. (1) si preda
executorului
recipisa de consemnare. In acest caz, executorul judecatoresc va elibera
debitorului o dovada
de primire a recipisei, va incheia un proces-verbal in care va face aceasta
constatare si, daca
debitorul nu a facut si contestatie in conditiile alin. (2), va opri urmarirea
sau, dupa caz, va
dispune ridicarea sechestrului. In caz contrar, daca debitorul a facut
contestatie, executorul va
depune de indata procesul-verbal constatator odata cu recipisa, la instanta
de executare, care
se va pronunta de urgenta, potrivit dispozitiilor art. 716. Pana la solutionarea
contestatiei,
urmarirea este suspendata de drept.
|
|
(2) In
cazul prevazut la alin. (1) pct. 2, daca debitorul face contestatie si se
opune eliberarii
sumei consemnate, el o va putea depune chiar in mana executorului, odata cu
recipisa de
consemnare a sumei, sub luare de dovada, sau o va putea introduce direct la
instanta
competenta, in termen de 5 zile de la data procesului-verbal intocmit de
executor, caz in care o
copie de pe contestatie va fi inmanata si executorului.
|
|
(3)
Contestatia se va face cu respectarea conditiilor de forma prevazute la art.
715.
|
|
(4) Daca
termenul prevazut la alin. (2) a expirat fara ca debitorul sa fi depus ori
introdus
contestatie, depunerea cu afectatiune speciala se va socoti drept plata facuta
creditorului, iar
acesta va putea sa ridice suma consemnata, in temeiul unei incheieri a
executorului judecatoresc
date de urgenta, cu citarea partilor.
|
Continuarea
urmaririi
|
Art. 751.
- (1) In orice alte cazuri decat cele prevazute la art. 750, debitorul sau o
alta
persoana interesata nu poate opri vanzarea bunurilor sechestrate, dar poate
contesta
executarea, potrivit dispozitiilor art. 711 si urmatoarele.
|
|
(2) Tertul
care contesta executarea nu va putea dovedi cu martori dreptul sau de
proprietate
asupra bunurilor mobile sechestrate in locuinta sau intreprinderea
debitorului urmarit, in afara de
cazul cand, fata de profesia sau comertul contestatorului ori debitorului, o
asemenea dovada
devine admisibila.
|
|
(3) Sotul
contestator care locuieste cu sotul debitor si care nu exercita o profesie si
nici nu
exploateaza o intreprindere nu va putea dovedi dreptul sau de proprietate
asupra bunurilor
mobile sechestrate decat cu conventia matrimoniala sau cu alte inscrisuri cu
data certa, din care
sa rezulte ca acestea i-au apartinut si inainte de casatorie ori ca le-a dobandit
ulterior prin donatie
sau mostenire ori, daca la data dobandirii avea bunuri proprii, ca le-a dobandit
prin cumparare
ori in alt mod. Aceasta dispozitie nu se aplica insa in privinta bunurilor
care, in mod vadit sau prin
destinatia lor, apartin sotului debitorului urmarit.
|
§ 2.
Valorificarea bunurilor sechestrate
|
Modalitati
de valorificare
|
Art. 752.
- (1) Daca in termen de 15 zile de la aplicarea sechestrului nu au fost platite
suma
datorata, toate accesoriile si cheltuielile de executare, executorul judecatoresc
va proceda la
valorificarea bunurilor sechestrate prin vanzare la licitatie publica, vanzare
directa sau prin alte
modalitati admise de lege.
|
|
(2) Cu
toate acestea, vanzarea se va putea face de indata ce bunurile au fost
sechestrate,
daca acestea sunt supuse pieirii, degradarii, alterarii sau deprecierii ori
daca pastrarea lor ar
prilejui cheltuieli disproportionat de mari in raport cu valoarea lor.
0011334903082012
|
[$resource id='9e836af0-4a57-4e9d-a3d4-b7785d8b254e' type='Image' /$]
Vanzarea
amiabila
|
Art. 753.
- (1) Executorul judecatoresc, cu acordul creditorului, poate sa ii incuviinteze
debitorului sa procedeze el insusi la valorificarea bunurilor sechestrate. In
acest caz, debitorul
este obligat sa il informeze in scris pe executor despre ofertele primite,
indicand, dupa caz,
numele sau denumirea si adresa potentialului cumparator, precum si termenul in
care acesta din
urma se angajeaza sa consemneze pretul propus.
|
|
(2) Daca pana
la implinirea termenului prevazut la alin. (1) tertul cumparator nu
consemneaza
pretul oferit la dispozitia executorului judecatoresc, se va fixa termen
pentru vanzare la licitatie
publica, potrivit art. 758.
|
Vanzarea
directa
|
Art. 754.
- (1) Executorul judecatoresc poate, de asemenea, proceda, cu acordul ambelor
parti, la valorificarea bunurilor urmarite prin vanzare directa cumparatorului
care ofera cel putin
pretul stabilit potrivit art. 757.
|
|
(2)
Termenul pentru vanzarea directa va fi stabilit prin acordul partilor.
Debitorul si creditorul
vor fi instiintati despre ziua, ora si locul vanzarii, precum si despre
oferta de pret depusa de
potentialul cumparator.
|
|
(3) La
data vanzarii, executorul va intocmi procesul-verbal prevazut la art. 772,
dispozitiile
acestui articol fiind aplicabile in mod corespunzator. Daca vreuna dintre parti
lipseste la
efectuarea vanzarii, executorul ii va comunica o copie certificata de pe
procesul-verbal privind
vanzarea.
|
Vanzarea
silita
|
Art. 755.
- In lipsa acordului partilor sau daca vanzarea directa ori amiabila nu se
realizeaza,
executorul judecatoresc va proceda la vanzarea prin licitatie publica a
bunurilor sechestrate.
|
Vanzarea
titlurilor de
valoare si a unor bunuri cu
regim de circulatie special
|
Art. 756.
- (1) Titlurile de credit si orice alte valori sau marfuri negociabile la
bursele de valori,
bursele de marfuri ori pe alte piete se vor putea vinde prin intermediul
bursei celei mai apropiate,
respectiv prin sistemul alternativ de tranzactionare, cu formele si conditiile
prevazute de legea
speciala.
|
|
(2)
Obiectele din metale pretioase si pietrele pretioase, mijloacele de plata straine
si alte titluri
de valoare decat cele aratate la alin. (1) vor fi valorificate, in conditiile
legii, prin entitati autorizate,
dupa caz, iar obiectele de arta, colectiile de valoare si obiectele de muzeu,
prin organele si in
conditiile prevazute de lege. Sumele obtinute din vanzare se vor consemna la
entitatea indicata
de executorul judecatoresc.
|
|
(3) Vanzarea
actiunilor la societatile inchise si a partilor sociale se face in mod
amiabil, potrivit
art. 753, iar in lipsa, de catre executor, prin licitatie publica, daca legea
nu prevede un sistem
special privind circulatia acestora.
|
|
(4) Daca vanzarea
bunurilor prevazute la alin. (3) se face de catre executor sau de catre un
agent specializat, acesta va intocmi un caiet de sarcini care, in afara altor
mentiuni prevazute de
lege, va cuprinde, sub sanctiunea nulitatii vanzarii, actul constitutiv al
societatii, numarul si felul
actiunilor sau partilor sociale supuse vanzarii, garantiile constituite
asupra lor, clauzele speciale
privind vanzarea sau cesiunea acestora si drepturile de preferinta acordate
asociatilor, situatia
financiara anuala pe ultimele doua exercitii financiare, precum si orice
documente necesare
pentru aprecierea consistentei si valorii drepturilor societare aferente actiunilor
sau partilor
sociale scoase la vanzare.
|
|
(5)
Caietul de sarcini va fi comunicat debitorului, creditorului, societatii
emitente si celorlalti
asociati, pentru a formula eventuale obiectiuni, in termen de 5 zile de la
comunicare, sub
sanctiunea decaderii. Executorul judecatoresc va solutiona obiectiunile, prin
incheiere executorie,
data cu citarea partilor. Daca nu se formuleaza obiectiuni sau acestea sunt
respinse, iar
incheierea nu este atacata de catre cei interesati, urmarirea va continua,
potrivit legii.
|
|
(6)
Regulile speciale privind vanzarea titlurilor de valoare prevazute in
prezentul articol raman
aplicabile.
|
§ 3. Vanzarea
la licitatie publica
|
Evaluarea
bunurilor
sechestrate
|
Art. 757.
- (1) Cu ocazia aplicarii sechestrului, executorul judecatoresc este obligat
sa
identifice si sa evalueze bunurile sechestrate, in afara de cazurile in care
aceasta nu este cu
putinta. Bunurile vor fi evaluate la valoarea lor de circulatie, raportata la
preturile medii de piata
din localitatea respectiva.
|
|
(2)
Separat de pretul bunurilor se va determina si valoarea drepturilor reale de
folosinta,
potrivit criteriilor aratate la alin. (1), iar daca aceasta nu este cu putinta,
se va apela la un expert.
|
|
(3) La
cererea partilor interesate sau in cazul in care nu poate proceda el insusi
la evaluare,
executorul judecatoresc va numi un expert care sa fixeze pretul pentru vanzarea
bunurilor
sechestrate.
0011334903082012
|
[$resource id='01839062-5ab2-4da7-89d9-c384710e7985' type='Image' /$]
|
(4)
Executorul va dispune ca expertul sa fixeze pretul, printr-un raport scris,
care va fi predat
cu cel putin 5 zile inainte de ziua fixata pentru vanzare.
|
|
(5)
Cererea de expertiza va fi facuta de parti, in mod verbal, la data sechestrarii
bunurilor, fiind
consemnata in procesul-verbal de sechestru, sau in scris, in termen de 5 zile
de la data
comunicarii procesului-verbal de sechestru, sub sanctiunea decaderii.
|
|
(6)
Executorul se va pronunta de urgenta, fara citarea partilor, asupra cererii
de expertiza, prin
incheiere executorie, care va cuprinde stabilirea onorariului provizoriu ce
se cuvine expertului si
termenul in care trebuie depus raportul conform alin. (4).
|
|
(7)
Onorariul provizoriu va fi depus de partea interesata, sub sanctiunea decaderii,
in cel mult
5 zile de la comunicarea admiterii cererii de expertiza.
|
|
(8)
Expertul va cita partile. Acestea pot desemna experti consilieri, dispozitiile
art. 330
aplicandu-se in mod corespunzator.
|
|
(9) Daca
expertul nu va depune raportul in termenul fixat ori daca din cauza nerespectarii
termenului a cauzat amanarea vanzarii, la cererea partii interesate, instanta
de executare poate
lua impotriva acestuia masurile prevazute la art. 187 alin. (1) pct. 2 lit.
d) si la art. 189.
|
Fixarea
termenului de
licitatie
|
Art. 758.
- (1) Daca valorificarea bunurilor urmeaza sa se faca prin vanzare la licitatie
publica, executorul judecatoresc, in termen de cel mult o zi de la expirarea
termenelor prevazute
la art. 752 alin. (1) sau la art. 753, iar, in cazul bunurilor prevazute la art.
752 alin. (2), de la data
procesului-verbal de sechestru, va fixa, prin incheiere definitiva, ziua, ora
si locul licitatiei.
|
|
(2) Vanzarea
nu se va putea face in mai putin de doua saptamani, nici in mai mult de
4 saptamani de la data expirarii termenelor prevazute la art. 752 alin. (1)
sau art. 753, iar, in
cazul bunurilor prevazute la art. 752 alin. (2), de la data procesului-verbal
de sechestru.
|
|
(3)
Termenul se va putea scurta sau prelungi, daca atat creditorul, cat si
debitorul o vor cere.
|
Locul
licitatiei
|
Art. 759.
- (1) Vanzarea la licitatie se va face la locul unde se afla bunurile
sechestrate sau,
daca exista motive temeinice, in alt loc.
|
|
(2) In
cazul cand in localitate exista targuri oficiale recunoscute si tinute in mod
obisnuit cel
putin o data pe saptamana, vanzarea vitelor se va face obligatoriu in acele targuri,
in zilele si
orele de targ, chiar daca targurile ar cadea in zilele nelucratoare sau de sarbatoare
legala, fara
a fi necesara incuviintarea instantei de executare.
|
|
(3) De
asemenea, daca in localitate exista burse de marfuri sau cereale, toate marfurile
sau
cerealele care sunt cotate la aceste burse se vor vinde, la cererea
creditorului sau a debitorului,
prin intermediul lor.
|
Instiintarea
partilor si a
altor persoane interesate
|
Art. 760.
- (1) Executorul judecatoresc ii va instiinta pe creditor, debitor, tertul detinator
al
bunurilor sechestrate, precum si pe orice persoana care are un drept in legatura
cu aceste bunuri
despre ziua, ora si locul vanzarii la licitatie, potrivit dispozitiilor
privitoare la comunicarea si
inmanarea citatiilor, cu cel putin 48 de ore inainte de termenul fixat pentru
vanzare.
|
|
(2) Daca
se vand titluri de valoare care nu sunt negociate la bursa de valori sau intr-un
sistem
alternativ de tranzactionare, in conditiile art. 756 alin. (3), vor fi instiintati
societatea emitenta a
titlului sau tertul caruia acestea i-au fost incredintate spre pastrare ori
administrare, precum si
ceilalti asociati ori mostenitorii acestora, daca au drepturi de preferinta
la vanzare.
|
Publicitatea
vanzarii
|
Art. 761.
- (1) Executorul judecatoresc va intocmi anunturile de vanzare, pe care le va
afisa
cu cel putin 5 zile inainte de tinerea licitatiei la locul licitatiei, la
sediul executorului judecatoresc,
al primariei de la locul vanzarii bunurilor si al instantei de executare,
precum si in alte locuri
publice, unde conducatorii acestora au obligatia crearii conditiilor necesare
afisarii publicatiilor
de vanzare, fara a impune taxe sau contraprestatii. De asemenea, executorul
judecatoresc va
intocmi si publicatii de vanzare pe care le va aduce la cunostinta publicului
prin unul dintre ziarele
locale sau, in lipsa, dintre cele de circulatie nationala, prin ziare,
reviste sau alte publicatii
existente ce sunt destinate comercializarii unor bunuri de natura celor
scoase la vanzare, precum
si pe pagini de internet deschise in acelasi scop.
|
|
(2)
Publicatiile si anunturile de vanzare vor cuprinde:
|
|
a)
denumirea si sediul organului de executare;
|
|
b) numarul
dosarului de executare;
|
|
c) numele
executorului judecatoresc;
|
|
d) numele,
prenumele si domiciliul sau, dupa caz, denumirea si sediul debitorului si
creditorului;
|
|
e) ziua,
ora si locul licitatiei;
0011334903082012
|
[$resource id='a4784c9c-7537-492e-9ee9-7e34065c54dd' type='Image' /$]
|
f)
indicarea si descrierea sumara a bunurilor ce vor fi vandute la licitatie
publica, cu aratarea
pentru fiecare a pretului de incepere a licitatiei, care este pretul prevazut
in procesul-verbal de
sechestru sau, dupa caz, cel stabilit prin expertiza; in cazul titlurilor de
valoare nenegociabile, se
va indica si locul de la care poate fi procurat, pe cheltuiala
solicitantului, caietul de sarcini
prevazut la art. 756 alin. (4);
|
|
g) mentiunea,
daca va fi cazul, ca bunurile se vand grevate de drepturile reale de folosinta,
dobandite ulterior inscrierii vreunei ipoteci si ca, in cazul in care creantele
creditorilor urmaritori
nu ar fi acoperite la prima licitatie, se va proceda, in aceeasi zi, la o noua
licitatie pentru vanzarea
bunurilor libere de acele drepturi. Pretul de la care vor incepe aceste
licitatii va fi cel prevazut la
art. 768 alin. (6) si (7);
|
|
h) somatia
pentru toti cei care pretind vreun drept asupra bunului sa il anunte
executorului
inainte de data stabilita pentru vanzare, in termenele si sub sanctiunile
prevazute de lege;
|
|
i) invitatia
catre toti cei care vor sa cumpere bunul sa se prezinte la termenul de vanzare,
la
locul fixat in acest scop si pana la acel termen sa prezinte oferte de cumparare;
|
|
j) locul si
data afisarii, in cazul anunturilor de vanzare;
|
|
k) semnatura
si stampila executorului judecatoresc, in cazul anunturilor de vanzare.
|
|
(3) Indeplinirea
acestor formalitati se va constata prin procese-verbale incheiate de
executorul
judecatoresc.
|
|
(4)
Cheltuielile de afisare si publicare vor fi avansate de catre creditorul urmaritor,
care le va
prelua din pretul bunurilor urmarite.
|
|
(5) In
cazul nerespectarii dispozitiilor prezentului articol, la cererea partii
interesate, instanta
de executare poate lua impotriva executorului judecatoresc masurile prevazute
la art. 187
alin. (1) pct. 2 lit. h) si la art. 189.
|
|
(6) Mentiunile
de la alin. (2) lit. a) si c)-k) sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii.
|
|
(7) Cate
un exemplar din publicatia de vanzare se va comunica persoanelor prevazute la
art. 760 alin. (1).
|
|
(8) In
cazul in care se urmaresc bunurile mobile ale unui minor sau ale unei
persoane puse
sub interdictie judecatoreasca, dispozitiile art. 839 alin. (2) sunt
aplicabile.
|
Restrangerea
formalitatilor
de publicitate
|
Art. 762.
- (1) Prin exceptie de la dispozitiile art. 761, in cazul in care executarea
se face
in temeiul unui titlu executoriu privitor la o creanta a carei valoare nu depaseste
5.000 lei sau
atunci cand bunurile sunt supuse pieirii, degradarii, alterarii ori
deprecierii, oricare ar fi valoarea
titlului executoriu, executorul judecatoresc va putea sa restranga formalitatile
de publicitate numai
la afisare si sa scurteze atat termenul de instiintare a debitorului si a tertului
detinator, cat si
termenul de afisare, in masura in care aceasta ar fi suficienta pentru instiintarea
celor interesati.
|
|
(2)
Creditorul, debitorul si tertul detinator vor putea fi incunostintati prin
telegrama, telefax
sau prin alte mijloace care asigura transmiterea textului actului si
confirmarea primirii lui.
|
Refacerea
formalitatilor de
publicitate
|
Art. 763.
- (1) Daca din orice cauza vanzarea se amana, incunostintarea celor interesati
si
formalitatile de publicitate se vor indeplini si pentru noul termen, care nu
va putea fi mai scurt de
o saptamana si nici mai lung de doua saptamani.
|
|
(2) Daca vanzarea
nu se poate termina in aceeasi zi, ea va continua in ziua urmatoare, iar
executorul judecatoresc va aduce verbal la cunostinta celor prezenti, in afara
de cazul in care
ambele parti sunt de acord cu amanarea licitatiei. In acest din urma caz,
costul formalitatilor de
publicitate va fi suportat in mod egal de ambele parti, dispozitiile art. 761
alin. (4) fiind aplicabile
in mod corespunzator.
|
Pregatirea
licitatiei
|
Art. 764.
- (1) In ziua fixata pentru vanzare, executorul judecatoresc se va duce la
locul
unde se afla bunurile sechestrate, va ridica sigiliile sau va primi bunurile
de la persoana careia
i-au fost incredintate, eliberandu-i chitanta de primire.
|
|
(2)
Executorul va verifica, dupa procesul-verbal de sechestru, numarul si starea
bunurilor si
va constata toate acestea, precum si lipsurile gasite, in procesul-verbal de
licitatie.
|
|
(3) Daca vanzarea
se va face in alt loc decat acela unde se gasesc bunurile ce urmeaza sa
fie vandute, ele vor fi duse in acel loc, pe cheltuiala creditorului, in
conditiile art. 761 alin. (4).
|
Amanarea
licitatiei
|
Art. 765.
- (1) La cererea partii interesate facuta, sub sanctiunea decaderii, inainte
de
inceperea licitatiei, executorul judecatoresc va amana vanzarea in cazul
nerespectarii termenelor
de instiintare a creditorului, debitorului sau tertului detinator ori, dupa
caz, a termenelor de afisare
sau publicare a vanzarii. La acest termen, care nu poate fi mai lung de 20 de
zile de la data
fixata pentru prima vanzare, se vor reface formalitatile de publicitate incalcate,
cu respectarea
dispozitiilor art. 761.
0011334903082012
|
[$resource id='889bf2d6-21fa-4dc9-b40e-2396fbd33ffe' type='Image' /$]
|
(2)
Dispozitiile alin. (1) nu sunt aplicabile la vanzarea bunurilor supuse
pieirii, degradarii,
alterarii sau deprecierii, caz in care partea interesata va putea solicita
numai luarea masurilor
prevazute de art. 762.
|
Participantii
la licitatie
|
Art. 766.
- (1) Poate participa la licitatie orice persoana care are capacitate deplina
de
exercitiu, precum si capacitatea de a dobandi bunurile scoase la licitatie.
|
|
(2)
Debitorul urmarit nu va putea fi adjudecatar, nici personal, nici prin
persoana interpusa.
|
|
(3)
Creditorii urmaritori sau intervenienti nu pot, nici personal, nici prin
persoane interpuse, sa
adjudece bunurile oferite spre vanzare la un pret mai mic de 75% din pretul
stabilit potrivit art. 757
alin. (1) sau (3).
|
Garantia
de participare
|
Art. 767.
- (1) Participantii la licitatie trebuie sa consemneze, cel mai tarziu pana
la inceperea
licitatiei, la dispozitia executorului judecatoresc, cel putin 10% din pretul
de incepere a licitatiei
pentru bunurile pe care intentioneaza sa le cumpere.
|
|
(2)
Creditorii urmaritori sau intervenienti nu au obligatia de a depune garantia
prevazuta la
alin. (1).
|
|
(3) Daca in
localitatea unde are loc licitatia nu functioneaza nicio unitate dintre cele
prevazute
de lege pentru a face astfel de operatiuni sau daca licitatia se desfasoara in
locuri izolate,
garantia poate fi depusa si la executorul judecatoresc, pe baza de chitanta
de primire, facandu-se
mentiune despre aceasta in procesul-verbal de licitatie.
|
Efectuarea
licitatiei
|
Art. 768.
- (1) Vanzarea la licitatie se va face in mod public de catre executorul
judecatoresc,
care va oferi bunurile spre vanzare prin 3 strigari succesive.
|
|
(2) Pretul
de la care incepe licitatia este cel prevazut in publicatii sau anunturi,
potrivit art. 761
alin. (2).
|
|
(3) In
raport cu natura sau cu destinatia lor, bunurile se vor vinde fiecare in
parte sau mai
multe impreuna, tinandu-se seama in toate cazurile ca prin modul de vanzare
acestea sa nu se
deprecieze.
|
|
(4) In
cazul cand de la debitor s-au ridicat si sume de bani, vanzarea celorlalte
bunuri nu se
va putea face decat in masura in care acele sume nu acopera creanta
creditorului urmaritor si
accesoriile acesteia, impreuna cu cheltuielile de executare.
|
|
(5) Bunul
se adjudeca celui care, dupa 3 strigari succesive, facute la intervale de
timp care
sa permita optiuni si supralicitari, ofera pretul cel mai mare, iar atunci cand
exista un singur
concurent, acesta a oferit pretul de incepere a licitatiei.
|
|
(6) Daca
bunul este grevat de vreun drept real de folosinta, dobandit ulterior inscrierii
vreunei
ipoteci, la primul termen de vanzare strigarile vor incepe de la pretul cel
mai mare oferit sau, in
lipsa, de la cel fixat in publicatie, diminuat cu valoarea acestor drepturi
socotita potrivit art. 757
alin. (2).
|
|
(7) Daca
din cauza existentei drepturilor aratate la alin. (6) nu s-a putut obtine un
pret suficient
pentru acoperirea creantelor ipotecare inscrise anterior, executorul judecatoresc
va relua in
aceeasi zi licitatia pentru vanzarea bunului liber de acele drepturi; in
acest caz, strigarile vor
incepe de la pretul mentionat in publicatia de vanzare, fara scaderea aratata
la alin. (6).
|
|
(8) Daca
nu se obtine pretul de incepere a licitatiei, la acelasi termen bunul va fi
din nou scos
la vanzare, caz in care licitatia va incepe de la pretul de 75% din cel prevazut
in publicatii sau
anunturi, iar bunul va fi vandut celui care va oferi pretul cel mai mare.
|
|
(9) Daca
nu se ofera nici pretul minim prevazut la alin. (8), licitatia se va amana la
un alt
termen, pentru care se vor indeplini din nou formalitatile de publicitate
prevazute de art. 761. La
acest termen, care nu poate fi mai lung de 20 de zile de la data primei
licitatii, licitatia va incepe
de la 50% din pretul initial prevazut in publicatii sau anunturi. Daca nu se
va obtine nici acest pret,
bunurile vor fi vandute, la acelasi termen, la cel mai mare pret oferit,
chiar si atunci cand la licitatie
s-a prezentat un singur ofertant.
|
|
(10) In
toate cazurile, la pret egal, va fi preferat cel care are un drept de preemptiune
asupra
bunului urmarit.
|
|
(11)
Dispozitiile alin. (8) si (9) nu sunt aplicabile la vanzarea bunurilor supuse
pieirii,
degradarii, alterarii sau deprecierii. In aceste cazuri, vanzarea se va face
la orice pret si oricare
ar fi numarul concurentilor, chiar la primul termen.
|
|
(12)
Executorul va tine o lista cu bunurile vandute si pretul cu care s-au vandut.
|
Stingerea
dreptului de
preemptiune
|
Art. 769.
- Titularul unui drept de preemptiune care nu a participat la licitatie nu va
mai putea
sa isi exercite dreptul dupa adjudecarea bunului.
0011334903082012
|
[$resource id='792ab385-903e-46c1-99d4-d4203c888975' type='Image' /$]
Depunerea si
consemnarea pretului
|
Art. 770.
- (1) Dupa adjudecarea bunului, adjudecatarul este obligat sa depuna de indata
intregul pret, in numerar ori cu ordin de plata sau orice alt instrument
legal de plata; la cererea
sa, acceptata de creditor sau de reprezentantul sau, pretul se va putea
depune si ulterior, in cel
mult 5 zile de la data licitatiei.
|
|
(2) In
cazul in care adjudecatar este insusi creditorul urmaritor si nu participa alti
creditori la
urmarire sau, desi participa, acestia se afla intr-un rang de preferinta
inferior creditorului
adjudecatar, el va putea depune in contul pretului creanta sa, in tot sau in
parte. Daca pretul
bunului este mai mare decat valoarea creantei, creditorul va putea depune in
contul pretului
creanta sa numai daca depune, de indata sau in cel mult 5 zile de la data
licitatiei, diferenta
dintre pretul de adjudecare si valoarea creantei.
|
|
(3) Daca
pretul sau, dupa caz, diferenta de pret nu se va depune potrivit alin. (1)
sau (2), se
va relua licitatia ori, dupa caz, o alta modalitate de valorificare a
bunului, la acelasi termen sau
la un alt termen, pentru care se vor implini formalitatile de publicitate
prevazute de art. 761, iar
primul adjudecatar va fi raspunzator atat de scaderea pretului obtinut la a
doua vanzare, cat si
de cheltuielile facute pentru aceasta; aceste sume se vor stabili de catre
executorul judecatoresc
prin proces-verbal care constituie titlu executoriu si se vor retine cu precadere
din suma depusa
conform art. 767.
|
|
(4)
Executorul judecatoresc va consemna de indata sumele de bani incasate, pastrand
dovada consemnarii. Despre aceasta el va face mentiune si in procesul-verbal
de licitatie.
|
Inchiderea
licitatiei
|
Art. 771.
- (1) Licitatia se va inchide de indata ce din sumele obtinute se pot acoperi
toate
creantele ce se urmaresc, precum si toate cheltuielile de executare.
|
|
(2)
Executorul judecatoresc va declara inchisa licitatia si in cazul in care in
timpul acesteia
survine vreuna dintre situatiile prevazute la art. 702 sau, dupa caz, la art.
750.
|
Procesul-verbal
de licitatie
|
Art. 772.
- (1) Dupa inchiderea licitatiei, executorul judecatoresc va intocmi un
proces-verbal
despre desfasurarea si rezultatul acesteia. Acest proces-verbal va cuprinde, in
afara datelor si
mentiunilor prevazute la art. 678, sub sanctiunea nulitatii:
|
|
a) aratarea
locului, datei si orei cand licitatia a inceput si s-a terminat;
|
|
b)
indicarea procesului-verbal de sechestru si constatarile prevazute la art.
764 alin. (2);
|
|
c) aratarea
bunurilor vandute, pretul rezultat din vanzarea lor, precum si numele sau
denumirea fiecarui adjudecatar.
|
|
(2)
Procesul-verbal va fi semnat de executor, de debitor si de creditorul urmaritor,
daca au fost
de fata, precum si de adjudecatar. Daca vreuna dintre aceste persoane nu
poate sau refuza sa
semneze, se va face mentiune despre aceasta in procesul-verbal.
|
|
(3) Lista
prevazuta la art. 768 alin. (12) si raportul de expertiza, daca va fi cazul,
se anexeaza
la procesul-verbal si se pastreaza impreuna cu procesul-verbal de licitatie
la dosarul de
executare.
|
Eliberarea
titlului de
proprietate
|
Art. 773.
- (1) Executorul judecatoresc ii va elibera, sub semnatura sa, fiecarui
adjudecatar
in parte un certificat de adjudecare, care va cuprinde data si locul licitatiei,
numele
adjudecatarului, indicarea bunului adjudecat si, dupa caz, a pretului platit
sau care urmeaza sa
fie platit.
|
|
(2)
Certificatul eliberat fiecarui adjudecatar constituie dovada dreptului de
proprietate asupra
bunurilor vandute; in cazul titlurilor de valoare nominative, adjudecatarul
va putea obtine
transferul acestora pe numele sau, in temeiul certificatului de adjudecare.
Daca emitentul titlurilor
refuza in mod nejustificat transferul, instanta de executare, la cererea
adjudecatarului, va da o
incheiere care va constata transferul intervenit si care va servi
adjudecatarului la efectuarea
inregistrarilor prevazute de lege. Totodata, prin aceeasi hotarare, instanta
va dispune obligarea
emitentului la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei,
precum si obligarea sa, la
cererea partii interesate, la plata de despagubiri pentru paguba astfel
cauzata.
|
|
(3) In
toate cazurile, predarea bunului se va face dupa achitarea integrala a pretului;
pana la
predare, debitorul suporta riscul pieirii bunului adjudecat.
|
|
(4) Dupa
predare, executorul va dispune, din oficiu, daca este cazul, radierea din
registrele
de publicitate a drepturilor si sarcinilor stinse prin adjudecare care grevau
anterior bunul
adjudecat.
|
Efectele
adjudecarii
|
Art. 774.
- Prin adjudecare, cumparatorul devine, de la data predarii, proprietarul
bunului
adjudecat, liber de orice sarcini, care se stramuta de drept asupra pretului
platit, in afara de cazul
in care adjudecatarul ar fi de acord sa fie mentinute sau vanzarea s-a facut in
conditiile art. 768
alin. (6).
0011334903082012
|
[$resource id='708c53af-3d6b-4e35-9387-e60d1576e7a4' type='Image' /$]
Vicii
ascunse
|
Art. 775.
- In cazul vanzarii silite la licitatie publica nu exista garantie contra
viciilor ascunse
ale bunului vandut.
|
Inadmisibilitatea
desfiintarii vanzarii.
Exceptii
|
Art. 776.
- (1) In cazul vanzarilor la licitatie publica facute in conditiile prezentei
sectiuni nu
este admisibila nicio cerere de desfiintare a vanzarii impotriva tertului
adjudecatar care a platit
pretul, in afara de cazul in care a existat frauda din partea acestuia.
Asemenea cerere nu poate
fi facuta decat pe cale de actiune principala.
|
|
(2) Cand
adjudecatar a fost creditorul, vanzarea va putea fi desfiintata daca exista
temei de
nulitate, potrivit dreptului comun.
|
Mentinerea
sau incetarea
unor contracte
|
Art. 777.
- (1) Locatiunile si celelalte acte juridice privitoare la bunul adjudecat raman
in
fiinta sau, dupa caz, inceteaza potrivit legii. In toate cazurile,
adjudecatarul nu este tinut sa
respecte locatiunea sau un alt act juridic atunci cand pretul convenit este
mai mic cu o treime fata
de pretul pietei ori inferior celui rezultat din locatiunile sau actele
juridice precedente.
|
|
(2) Platile
facute inainte de scadenta de catre locatar sau alte persoane interesate nu
pot fi
opuse adjudecatarului decat daca sunt inscrise in Arhiva Electronica de Garantii
Reale Mobiliare
sau in alte registre publice. Dispozitiile alin. (1) raman aplicabile.
|
§ 4.
Dispozitii speciale
|
Preluarea
bunului in
contul creantei
|
Art. 778.
- (1) In cazul in care bunul sechestrat nu s-a putut vinde in conditiile
prezentei
sectiuni, orice creditor care, potrivit legii, putea cere executarea silita
asupra bunurilor mobile ale
debitorului il poate prelua in contul creantei sale la pretul stabilit in
publicatiile sau anunturile de
vanzare pentru ultimul termen de licitatie. Daca acest pret este mai mare decat
valoarea creantei,
creditorul poate prelua bunul numai daca depune, in conditiile art. 770 alin.
(1), suma de bani ce
reprezinta diferenta dintre pret si valoarea creantei.
|
|
(2) Daca
mai multi creditori vor sa preia bunul in conditiile alin. (1), acesta va fi atribuit
potrivit
ordinii de preferinta stabilite la art. 864 si 866. In cazul creditorilor de
rang egal, acestia vor prelua
bunul in coproprietate proportional cu valoarea creantei fiecaruia.
|
Restituirea
sau predarea
unor bunuri
|
Art. 779.
- (1) Bunurile sechestrate care nu au putut fi valorificate in conditiile
prezentei
sectiuni raman indisponibilizate cel mult un an de la data aplicarii
sechestrului. In cursul acestui
termen, executorul judecatoresc poate proceda din nou la valorificarea
acestor bunuri. Daca nici
dupa expirarea acestui termen bunurile nu pot fi valorificate, iar creditorul
refuza sa le preia in
contul creantei, ele se restituie din oficiu debitorului sau unui
reprezentant al sau.
|
|
(2) In
cazul in care debitorul caruia ar urma sa i se restituie bunurile potrivit
alin. (1) nu se mai
afla la domiciliul cunoscut si nici nu ar putea fi identificat in alt loc,
iar bunurile respective ar urma
sa treaca, potrivit legii, in proprietatea privata a unitatii
administrativ-teritoriale unde executorul
judecatoresc isi are sediul, acesta le va preda organului competent.
|
|
(3) Despre
predarea bunurilor prevazute la alin. (2) executorul judecatoresc va incheia
un
proces-verbal, ce va fi semnat de el si de organul caruia i s-a facut
predarea.
|
SECTIUNEA
a 3-a
Poprirea
|
Obiectul
popririi
|
Art. 780.
- (1) Sunt supuse urmaririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de
valoare
sau alte bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului ori detinute
in numele sau de
o a treia persoana sau pe care aceasta din urma i le va datora in viitor, in
temeiul unor raporturi
juridice existente. De asemenea, in conditiile art. 732 alin. (1), pot fi
poprite si bunurile mobile
corporale ale debitorului detinute de un tert in numele sau.
|
|
(2) In
cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmaririi
silite prin
poprire atat soldul creditor al acestor conturi, cat si incasarile viitoare,
cu respectarea limitelor
prevazute la art. 728, daca este cazul.
|
|
(3)
Poprirea se poate infiinta si asupra sumelor sau bunurilor mobile incorporale
pe care
creditorul le datoreaza debitorului, daca ambele creante sunt certe si
lichide.
|
|
(4) Se va
putea popri si creanta cu termen ori sub conditie. In acest caz, poprirea nu
va putea
fi executata decat dupa ajungerea la termen ori de la data indeplinirii conditiei.
|
|
(5) Nu
sunt supuse executarii silite prin poprire:
|
|
a) sumele
care sunt destinate unei afectatiuni speciale prevazute de lege si asupra carora
debitorul este lipsit de dreptul de dispozitie;
|
|
b) sumele
reprezentand credite nerambursabile ori finantari primite de la institutii
sau
organizatii nationale si internationale pentru derularea unor programe ori
proiecte;
|
|
c) sumele
aferente platii drepturilor salariale viitoare, pe o perioada de 3 luni de la
data
infiintarii popririi. Atunci cand asupra aceluiasi cont sunt infiintate mai
multe popriri, termenul de
3 luni in care se pot efectua plati aferente drepturilor salariale viitoare
se calculeaza o singura
data de la momentul infiintarii primei popriri.
0011334903082012
|
[$resource id='4029421e-bc4e-4080-a5b7-5f2a347febda' type='Image' /$]
Cererea de
poprire.
Competenta
|
Art. 781.
- (1) Poprirea se infiinteaza la cererea creditorului de catre un executor
judecatoresc al carui birou se afla in circumscriptia curtii de apel unde isi
are domiciliul sau sediul
debitorul ori tertul poprit.
|
|
(2) In
cazul popririi pe conturile unei persoane fizice sau juridice, competenta
apartine
executorului judecatoresc al carui birou se afla in circumscriptia curtii de
apel de la domiciliul
sau sediul debitorului ori, dupa caz, de la sediul principal sau, dupa caz,
de la sediile secundare
ale institutiei de credit unde debitorul si-a deschis contul. Daca debitorul
are mai multe conturi
deschise, competenta pentru infiintarea popririi asupra tuturor conturilor
apartine executorului
judecatoresc de la oricare dintre locurile unde acestea au fost deschise.
|
|
(3)
Dispozitiile art. 651 alin. (4) sunt aplicabile.
|
Infiintarea
popririi
|
Art. 782.
- (1) Poprirea se infiinteaza fara somatie, in baza incheierii de incuviintare
a
executarii, prin adresa in care se va preciza si titlul executoriu in temeiul
caruia s-a infiintat
poprirea, ce va fi comunicata celei de-a treia persoane aratate la art. 780
alin. (1), impreuna cu
incheierea de incuviintare a executarii sau un certificat privind solutia
pronuntata in dosar. Despre
masura luata va fi instiintat si debitorul, caruia i se va comunica, in
copie, adresa de infiintare a
popririi, la care se vor atasa si copii certificate de pe incheierea de incuviintare
a executarii sau
de pe certificatul privind solutia pronuntata in dosar, si titlul executoriu,
in cazul in care acestea
din urma nu i-au fost anterior comunicate.
|
|
(2) In
adresa de infiintare a popririi i se va pune in vedere celei de-a treia
persoane, care
devine, potrivit alin. (1), tert poprit, interdictia de a plati debitorului
sumele de bani sau bunurile
mobile pe care i le datoreaza ori pe care i le va datora, declarandu-le
poprite in masura necesara
pentru realizarea obligatiei ce se executa silit.
|
|
(3) Adresa
de infiintare a popririi va cuprinde numele si domiciliul debitorului persoana
fizica
ori, pentru persoanele juridice, denumirea si sediul lor, precum si codul
numeric personal sau,
dupa caz, codul unic de inregistrare ori codul de identificare fiscala, daca
sunt cunoscute.
|
|
(4) In
cazul in care se solicita infiintarea popririi pentru toate conturile unei
persoane fizice sau
juridice, inclusiv pentru conturile subunitatilor fara personalitate juridica
ale acesteia din urma, se
vor indica, daca sunt cunoscute, elementele de identificare pentru fiecare
cont in parte, respectiv
pentru fiecare subunitate fara personalitate juridica a debitorului persoana
juridica.
|
|
(5) In
cazul in care adresa de infiintare a popririi se transmite unei unitati operationale
a unei
institutii de credit, poprirea va fi infiintata numai asupra conturilor pe
care debitorul urmarit le are
deschise la acea unitate. Daca debitorul nu are cont deschis la unitatea
institutiei de credit
sesizate, aceasta va informa executorul cu privire la conturile deschise de
debitor la alte unitati
operationale.
|
|
(6)
Dispozitiile alin. (2) sunt aplicabile si in cazurile in care poprirea se infiinteaza
asupra
titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmaribile ce se
afla in pastrare la unitati
specializate.
|
|
(7) In
cazul in care poprirea a fost infiintata ca masura de asigurare si nu a fost
desfiintata
pana la obtinerea titlului executoriu, se va comunica tertului poprit o copie
certificata de pe titlul
executoriu in vederea indeplinirii obligatiilor prevazute la art. 786. Titlul
executoriu va fi insotit de
o adresa care va cuprinde numele si domiciliul debitorului persoana fizica
ori, pentru persoanele
juridice, denumirea si sediul, precum si codul numeric personal sau, dupa
caz, codul unic de
inregistrare ori codul de identificare fiscala, daca sunt cunoscute, numarul si
data adresei in
baza careia s-a infiintat poprirea asiguratorie, numarul dosarului de
executare si datele de
identificare a contului in care a fost consemnata suma poprita asiguratoriu.
|
|
(8) Dupa infiintarea
popririi, orice alt creditor al debitorului poprit va putea sa popreasca
aceeasi creanta pana la eliberarea sau distribuirea sumelor rezultate din poprire,
cu respectarea
dispozitiilor art. 786.
|
Efectul infiintarii
popririi
|
Art. 783.
- (1) Din momentul comunicarii adresei de infiintare a popririi catre tertul
poprit
sunt indisponibilizate toate sumele si bunurile poprite. De la
indisponibilizare si pana la achitarea
integrala a obligatiilor prevazute in titlul executoriu, inclusiv pe perioada
suspendarii urmaririi
silite prin poprire, tertul poprit nu va face nicio alta plata sau alta operatiune
care ar putea diminua
bunurile indisponibilizate, daca legea nu prevede altfel.
|
|
(2) Cand
se popresc sume cu scadente succesive, indisponibilizarea se intinde nu numai
asupra sumelor ajunse la scadenta, ci si asupra celor exigibile in viitor.
|
|
(3)
Indisponibilizarea se intinde si asupra fructelor civile ale creantei
poprite, precum si asupra
oricaror alte accesorii nascute chiar dupa infiintarea popririi.
|
|
(4) Prin
efectul indisponibilizarii, plata sau cesiunea creantei poprite nu va fi
opozabila
creditorului popritor. De asemenea, nu pot fi opuse creditorului popritor
actele de dispozitie de
orice fel facute ulterior infiintarii popririi de debitorul poprit asupra
bunurilor poprite.
0011334903082012
|
[$resource id='cc059013-9a2d-407e-8cbe-b4e13376eedb' type='Image' /$]
|
(5)
Poprirea intrerupe prescriptia nu numai cu privire la creanta poprita, dar si
in ceea ce
priveste creanta pentru acoperirea careia ea a fost infiintata.
|
|
(6)
Indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor mobile poprite nu va inceta
decat daca
debitorul consemneaza, cu afectatiune speciala, toate sumele pentru
acoperirea carora a fost
infiintata poprirea, la dispozitia executorului judecatoresc, in conditiile
prevazute la art. 720.
Debitorul va inmana recipisa de consemnare executorului judecatoresc, care il
va instiinta de
indata pe tertul poprit.
|
|
(7) In
cazul sumelor urmaribile reprezentand venituri si disponibilitati in valuta,
institutiile de
credit sunt autorizate sa efectueze convertirea in lei a sumelor in valuta, fara
consimtamantul
titularului de cont, la cursul de schimb comunicat de Banca Nationala a Romaniei
pentru ziua
respectiva, in vederea consemnarii acestora potrivit dispozitiilor art. 786.
|
|
(8) In
cazul in care titlul executoriu cuprinde o obligatie de plata in valuta,
institutiile de credit
sunt autorizate sa efectueze convertirea in valuta indicata in titlul
executoriu a sumelor existente
in conturile debitorului, fie in lei, fie intr-o alta valuta decat aceea in
care se face executarea, fara
a fi necesar consimtamantul titularului de cont, la cursul de schimb
comunicat de Banca
Nationala a Romaniei pentru ziua respectiva.
|
Publicitatea
popririi
|
Art. 784.
- (1) In cazul cand creanta poprita este garantata cu ipoteca sau cu alta
garantie
reala, creditorul popritor va fi in drept sa ceara, pe baza unei copii
certificate de executorul
judecatoresc de pe adresa de infiintare a popririi, ca poprirea sa fie inscrisa
in cartea funciara
sau in alte registre de publicitate, dupa caz.
|
|
(2) Daca
garantia ipotecara este aratata in cererea de poprire, executorul judecatoresc
va
solicita din oficiu inscrierea in cartea funciara sau in alte registre de
publicitate, dupa caz.
|
|
(3)
Radierea acestei inscrieri nu se va putea dispune decat cu citarea
creditorului la cererea
caruia aceasta a fost facuta.
|
|
(4) In
cazul popririi asupra titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile
incorporale, dispozitiile
art. 741 se aplica in mod corespunzator.
|
Continuarea
popririi
|
Art. 785.
- (1) Poprirea ramane in fiinta si atunci cand debitorul isi schimba locul de
munca
sau este pensionat. In aceste cazuri, tertul poprit va trimite actele prin
care s-a infiintat poprirea
unitatii la care se afla noul loc de munca al debitorului sau organului de
asigurari sociale
competent, care, de la data primirii acestor acte, devine tert poprit.
|
|
(2) Daca
debitorul paraseste unitatea fara ca aceasta sa cunoasca noul loc de munca,
ea il
va incunostinta pe creditor despre aceasta imprejurare. Dupa aflarea noului
loc de munca al
debitorului, creditorul il va aduce la cunostinta unitatii de la care
debitorul a plecat, pentru a se
proceda potrivit alin. (1).
|
Obligatiile
tertului poprit
|
Art. 786.
- (1) In termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar in cazul sumelor de
bani
datorate in viitor, de la scadenta acestora, tertul poprit este obligat:
|
|
1. sa
consemneze suma de bani, daca creanta poprita este exigibila, sau, dupa caz,
sa
indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite si sa trimita dovada
executorului
judecatoresc, in cazul popririi infiintate pentru realizarea altor creante decat
cele aratate la pct. 2;
|
|
2. sa plateasca
direct creditorului suma retinuta si cuvenita acestuia, in cazul sumelor
datorate
cu titlu de obligatie de intretinere sau de alocatie pentru copii, precum si in
cazul sumelor datorate
cu titlu de despagubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea
integritatii
corporale sau a sanatatii. La cererea creditorului, suma ii va fi trimisa la
domiciliul indicat sau,
daca este cazul, la resedinta indicata, cheltuielile de trimitere fiind in
sarcina debitorului.
|
|
(2) Daca
sunt infiintate mai multe popriri, tertul poprit va proceda potrivit alin.
(1), comunicand,
dupa caz, executorului ori creditorilor aratati la pct. 1 si 2 din acelasi
alineat numele si adresa
celorlalti creditori, precum si sumele poprite de fiecare in parte.
|
|
(3) Tertul
in mainile caruia se afla bunurile mobile incorporale poprite este supus
tuturor
indatoririlor si sanctiunilor prevazute de lege pentru
administratorii-sechestru de bunuri
sechestrate.
|
|
(4) In
cazul cand poprirea s-a facut asupra unor bunuri mobile incorporale si
termenul de
restituire este scadent, tertul poate cere executorului sa le incredinteze
unui administrator-sechestru.
|
|
(5) Tertul
poprit nu va putea face contestatie impotriva popririi. El isi va formula apararile
in
instanta de validare.
0011334903082012
|
[$resource id='344f2195-8a17-4aad-8c96-95c78d41c733' type='Image' /$]
Eliberarea
si distribuirea
sumei consemnate
|
Art. 787.
- (1) Executorul judecatoresc va proceda la eliberarea sau distribuirea sumei
de
bani consemnate, in conditiile dispozitiilor art. 786 alin. (1) pct. 1 si ale
art. 863 si urmatoarele.
|
|
(2) In
cazul creditorilor care nu locuiesc sau nu isi au sediul in localitatea unde
functioneaza
executorul, sumele consemnate de tertul poprit vor fi trimise acestora la
adresa indicata in
cererea de infiintare a popririi ori vor fi virate in contul indicat de acestia,
pe cheltuiala debitorului.
|
Cazul
popririlor ce
depasesc cuantumul
sumei urmaribile
|
Art. 788.
- (1) In cazul in care sunt infiintate mai multe popriri si sumele pentru
care s-a
dispus infiintarea popririi depasesc suma urmaribila din veniturile
debitorului, tertul poprit, in
termenul prevazut la art. 786 alin. (1), va retine si va consemna suma urmaribila,
instiintandu-i
pe executorii judecatoresti care au infiintat popririle, dispozitiile art.
653 aplicandu-se in mod
corespunzator.
|
|
(2)
Distribuirea se va face de catre executorul judecatoresc competent, potrivit
dispozitiilor
art. 863 si urmatoarele.
|
Validarea
popririi
|
Art. 789.
- (1) Daca tertul poprit nu isi indeplineste obligatiile ce ii revin pentru
efectuarea
popririi, inclusiv in cazul in care, in loc sa consemneze suma urmaribila, a
liberat-o debitorului
poprit, creditorul urmaritor, debitorul sau executorul judecatoresc, in
termen de cel mult o luna
de la data cand tertul poprit trebuia sa consemneze sau sa plateasca suma urmaribila,
poate
sesiza instanta de executare, in vederea validarii popririi.
|
|
(2) In
cazul cand asupra aceleiasi sume datorate de tertul poprit exista mai multe
popriri, care
nu au fost executate de catre acesta, validarea lor se va putea judeca
printr-o singura hotarare.
|
|
(3) Instanta
ii va cita pe creditorul urmaritor si pe cei intervenienti, daca este cazul,
precum
si pe debitorul si tertul poprit si, la termenul fixat pentru judecarea
cererii de validare, va putea
dispune administrarea oricarei probe necesare solutionarii acesteia, care
este admisibila potrivit
normelor de drept comun. In instanta de validare, tertul poprit poate opune
creditorului urmaritor
toate exceptiile si mijloacele de aparare pe care le-ar putea opune
debitorului, in masura in care
ele se intemeiaza pe o cauza anterioara popririi.
|
|
(4) Daca
din probele administrate rezulta ca tertul poprit ii datoreaza sume de bani
debitorului,
instanta va da o hotarare de validare a popririi, prin care il va obliga pe
tertul poprit sa ii plateasca
creditorului, in limita creantei, suma datorata debitorului, iar, in caz
contrar, va hotari desfiintarea
popririi.
|
|
(5)
Poprirea infiintata asupra unei creante cu termen sau sub conditie va putea
fi validata, dar
hotararea nu va putea fi executata decat dupa ajungerea creantei la termen
sau, dupa caz, la
data indeplinirii conditiei.
|
|
(6) Daca
sumele sunt datorate periodic, poprirea se valideaza atat pentru sumele
ajunse la
scadenta, cat si pentru cele care vor fi scadente in viitor, in acest ultim
caz validarea
producandu-si efectele numai la data cand sumele devin scadente. In cazul
popririi sumelor de
bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanta va dispune mentinerea
popririi pana
la realizarea integrala a creantei.
|
|
(7) Daca
poprirea a fost infiintata asupra unor bunuri mobile incorporale care se
aflau, la data
infiintarii ei, in mainile tertului poprit, instanta va hotari vanzarea lor.
|
|
(8) Daca
poprirea a fost infiintata asupra unor bunuri mobile incorporale datorate
debitorului,
dar care, la data validarii, nu se mai aflau in posesia tertului, acesta va
fi obligat, prin hotararea
de validare, la plata contravalorii acestor bunuri, caz in care va fi urmarit
direct de catre
executorul judecatoresc.
|
|
(9) Tertul
poprit care, cu rea-credinta, a refuzat sa isi indeplineasca obligatiile
privind
efectuarea popririi va putea fi amendat, prin aceeasi hotarare de validare,
cu o suma cuprinsa
intre 2.000 lei si 10.000 lei.
|
Cai de
atac
|
Art. 790.
- Hotararea data cu privire la validarea popririi este supusa numai apelului,
in
termen de 5 zile de la comunicare.
|
Efectele
validarii popririi
|
Art. 791.
- (1) Hotararea de validare ramasa definitiva are efectul unei cesiuni de
creanta si
constituie titlu executoriu impotriva tertului poprit, pana la concurenta
sumelor pentru care s-a
facut validarea.
|
|
(2) Dupa
validarea popririi, tertul poprit va proceda, dupa caz, la consemnarea sau
plata
prevazuta la art. 786, in limita sumei determinate expres in hotararea de
validare. In caz de
nerespectare a acestor obligatii, executarea silita se va face impotriva tertului
poprit, pe baza
hotararii de validare, in limita sumei ce trebuia consemnata sau platita.
|
|
(3)
Creditorul popritor, in masura in care creanta sa nu va putea fi acoperita
prin executarea
hotararii de validare, se va putea intoarce cu alte urmariri silite impotriva
debitorului poprit.
|
|
(4) In
cazul in care creanta debitorului poprit este garantata cu ipoteca, dupa ce
hotararea de
validare a devenit definitiva, se va intabula in cartea funciara stramutarea
dreptului de ipoteca
in favoarea tuturor creditorilor care au obtinut validarea.
0011334903082012
|
[$resource id='71ef6ba4-41f7-425f-a76e-1c17b50133c3' type='Image' /$]
Vanzarea
bunurilor poprite
|
Art. 792.
- Daca poprirea a fost infiintata asupra unor titluri de valoare sau asupra
altor
bunuri mobile incorporale, executorul va proceda la valorificarea lor
potrivit dispozitiilor prevazute
pentru urmarirea mobiliara propriu-zisa, tinand seama si de reglementarile
speciale referitoare
la aceste bunuri, precum si la eliberarea sau distribuirea sumelor obtinute
potrivit dispozitiilor
art. 863 si urmatoarele.
|
Desfiintarea
popririi
|
Art. 793.
- (1) Daca dupa infiintarea popririi cauza in temeiul careia s-a infiintat
aceasta a
incetat sa mai existe, executorul judecatoresc, din oficiu sau la cererea
debitorului poprit, va
dispune desfiintarea popririi printr-o adresa catre tertul poprit. Atunci cand
poprirea a fost validata,
desfiintarea acesteia se va face de instanta de executare prin incheiere
executorie, data cu
citarea partilor.
|
|
(2) Cand
creanta debitorului poprit este garantata cu ipoteca, acesta va putea cere, in
temeiul
acestei adrese sau, dupa caz, al incheierii ramase definitiva, radierea notarii
popririi sau a
intabularii stramutarii dreptului de ipoteca in cartea funciara.
|
|
(3)
Dispozitiile alin. (2) se aplica in mod corespunzator in cazul radierii
popririi asupra unor
creante sau altor bunuri mobile incorporale, inscrise in alte registre de
publicitate decat cartea
funciara.
|
SECTIUNEA
a 4-a
Urmarirea fructelor si a veniturilor imobilelor
§ 1. Urmarirea silita a fructelor neculese si a recoltelor prinse de radacini
|
Obiectul
urmaririi
|
Art. 794.
- Fructele neculese si recoltele prinse de radacini apartinand debitorului nu
se pot
urmari decat pe baza de titluri executorii; ele se pot insa sechestra,
potrivit dispozitiilor art. 951
si urmatoarele.
|
Inceperea si
efectuarea
urmaririi
|
Art. 795.
- Urmarirea fructelor neculese si a recoltelor prinse de radacini nu se va
putea
face decat in cele 6 saptamani dinaintea coacerii lor si va fi precedata de o
somatie cu doua zile
inaintea urmaririi. Sechestrarea insa se va putea face in orice timp.
|
Infiintarea
sechestrului
|
Art. 796.
- (1) Urmarirea acestor fructe se va face prin mijlocirea unui executor judecatoresc,
care va proceda la sechestrarea acestora si la numirea unui
administrator-sechestru, ales potrivit
regulilor aplicabile urmaririi mobiliare propriu-zise.
|
|
(2) Cu
acest prilej, executorul va incheia un proces-verbal semnat de acesta si de
persoanele
care, potrivit legii, au asistat la aplicarea sechestrului. Cate un exemplar
al procesului-verbal se
va preda creditorului, debitorului si administratorului-sechestru, iar unul
se va lasa la primaria in
raza careia se afla bunurile sechestrate.
|
|
(3) De
asemenea, executorul va trimite de indata, din oficiu, un exemplar al
procesului-verbal
de sechestru, pentru a fi notata urmarirea in cartea funciara. Prin efectul
acestei notari, urmarirea
va fi opozabila tuturor celor care dobandesc vreun drept asupra imobilului
ori asupra fructelor sau
recoltelor sechestrate.
|
|
(4)
Dispozitiile art. 743-745 se aplica in mod corespunzator.
|
Obligatiile
administratorului-sechestru
|
Art. 797.
- (1) Administratorul-sechestru va avea indatorirea de a pastra, de a culege si
de
a depozita fructele sau recoltele, cheltuielile necesare fiind avansate de
creditorul urmaritor,
potrivit art. 761 alin. (4).
|
|
(2)
Dispozitiile art. 747 si 748 se vor aplica, prin asemanare, acestui
administrator-sechestru.
|
Vanzarea
fructelor si
recoltelor
|
Art. 798.
- (1) Executorul judecatoresc va hotari, dupa caz, vanzarea fructelor sau a
recoltelor asa cum sunt prinse de radacini sau dupa ce vor fi culese.
|
|
(2) Vanzarea
va fi anuntata, cu cel putin 5 zile inainte de termen, la primaria comunei
respective, la domiciliul debitorului si locul unde se face vanzarea, precum si
in alte locuri publice.
|
|
(3) Ea se
va face in zilele, la orele si in locul hotarate de executor, cu preferinta in
zilele
nelucratoare si in zilele de targ sau balci, fie la fata locului, fie in targ
sau balci.
|
|
(4) Vanzarea
se va face prin licitatie publica si, de preferinta, pe bani gata, in prezenta
unui
agent al politiei sau a unui reprezentant al jandarmeriei ori, in lipsa, a
primarului sau a unui
delegat al primariei si a debitorului sau chiar in lipsa acestuia, daca a
fost legal citat. In cazul
fructelor sau recoltelor prinse de radacini, pretul se va putea depune, cu
acordul creditorului sau
al reprezentantului sau, si ulterior, in cel mult 5 zile de la data licitatiei.
In toate cazurile, intrarea
in posesia bunurilor adjudecate se va face numai dupa plata integrala a pretului.
0011334903082012
|
[$resource id='f1fa453d-36cf-4b91-8acf-446b42c3f253' type='Image' /$]
|
(5)
Executorul judecatoresc va putea incuviinta ca vanzarea sa se faca de catre
administrator-sechestru, chiar prin buna invoiala, pe pretul curent, fara ca
acesta sa mai fie tinut de depozitare,
in cazurile cand:
|
|
1.
fructele sau recolta sunt supuse pieirii, degradarii, alterarii sau
deprecierii si vanzarea
trebuie facuta de urgenta;
|
|
2.
depozitarea nu este cu putinta sau da loc la cheltuieli disproportionate in
raport cu valoarea
fructelor sau recoltelor.
|
|
(6) In
cazurile prevazute la alin. (5), vanzarea se va face cu incunostintarea
creditorului si a
debitorului.
|
|
(7) Sumele
rezultate din vanzarea facuta de administrator-sechestru vor fi consemnate de
acesta la entitatea specializata prevazuta de lege, in 24 de ore de la incasare,
iar recipisa de
consemnare va fi depusa de indata la executor, impreuna cu o lista care va fi
semnata de
administrator-sechestru si de cumparatori si in care se vor arata fructele sau
recolta vanduta si
pretul de vanzare.
|
|
(8)
Dispozitiile art. 752-779, precum si cele ale art. 863-886 se aplica in mod
corespunzator.
|
§ 2. Urmarirea
veniturilor generale ale imobilelor
|
Obiectul
urmaririi
|
Art. 799.
- (1) Se pot urmari toate veniturile prezente si viitoare ale imobilelor ce
sunt
proprietatea debitorului sau asupra carora el are un drept de uzufruct.
|
|
(2) De
asemenea, se pot urmari si veniturile debitorului arendas sau chirias
provenite din
exploatarea imobilelor arendate sau inchiriate.
|
|
(3) Urmarirea
veniturilor unui imobil nu va putea fi efectuata daca exista o urmarire
imobiliara
asupra aceluiasi imobil.
|
Cererea de
urmarire
|
Art. 800.
- (1) Cererea de urmarire, insotita de titlul executoriu si de dovada achitarii
taxelor
de timbru, se va indrepta la executorul judecatoresc din circumscriptia curtii
de apel in a carei
raza teritoriala se afla imobilul ale carui venituri se urmaresc.
|
|
(2)
Cererea de urmarire va cuprinde mentiunile prevazute la art. 663 si indicarea
imobilului
ale carui venituri se urmaresc.
|
Administratorul-sechestru
|
Art. 801.
- (1) Dupa incuviintarea urmaririi silite, la cererea creditorului sau, in
lipsa, atunci
cand apreciaza ca este necesar, executorul judecatoresc va numi, prin incheiere,
data cu citarea
in termen scurt a partilor, un administrator-sechestru, pentru administrarea
veniturilor imobilului.
|
|
(2) Poate
fi numit administrator-sechestru creditorul, debitorul sau o alta persoana
fizica ori
persoana juridica.
|
|
(3) Cand
administrator-sechestru este numita o alta persoana decat debitorul,
executorul ii
va fixa drept remuneratie o suma, tinand seama de activitatea depusa,
stabilind totodata si
modalitatea de plata.
|
|
(4)
Administratorul-sechestru actioneaza in calitate de administrator insarcinat
cu simpla
administrare a bunurilor altuia, dispozitiile Codului civil privitoare la
administrarea bunurilor altuia
aplicandu-se in mod corespunzator.
|
|
(5) In
cazul neindeplinirii obligatiilor stabilite in sarcina sa,
administratorul-sechestru, la
cererea oricarei persoane interesate, poate fi revocat de catre executorul
judecatoresc si inlocuit
cu alta persoana.
|
|
(6) De
asemenea, la cererea oricarei persoane interesate, administratorul-sechestru
poate fi
obligat la despagubiri de catre instanta de executare.
|
Drepturile
si obligatiile
administratorului-sechestru
|
Art. 802.
- (1) Administratorul-sechestru este indatorat sa ia masuri de conservare si
de
intretinere in buna stare a imobilului, sa faca insamantari sau plantatii
pomicole ori viticole si sa
incaseze chiriile si arenzile sau alte venituri ale imobilului, sa plateasca
impozitele si taxele
locale, dobanzile creantelor ipotecare, primele de asigurare si, in general,
orice alte prestatii cu
scadente succesive in legatura cu acel imobil.
|
|
(2) El
este autorizat sa retina, pentru cheltuielile de administrare, cel mult 10%
din sumele
incasate, fiind obligat sa consemneze restul, in 24 de ore de la incasare, la
entitatea indicata de
executor si sa remita recipisele de indata executorului judecatoresc.
0011334903082012
|
[$resource id='877ad78b-fb8e-426c-9572-5a6821130e2a' type='Image' /$]
|
(3)
Administratorul-sechestru este in drept sa denunte contractele de locatiune
existente,
potrivit clauzelor contractuale, sa ceara evacuarea locatarilor, cu incuviintarea
instantei de
executare, si sa sechestreze, in numele proprietarului, bunurile mobile ale
acestora aflate in
imobil.
|
|
(4) In caz
de pericol de intarziere, el va putea lua masurile de conservare sau de
asigurare
pe care le reclama o buna administrare.
|
|
(5)
Administratorul-sechestru nu va putea insa incheia contracte de inchiriere
sau de arendare
decat pe termen de cel mult 2 ani si numai cu incuviintarea instantei de
executare, prin incheiere
definitiva, data in camera de consiliu, cu citarea partilor.
|
|
(6) In
afara de cazul de evacuare prevazut la alin. (3), incuviintarea instantei de
executare
este necesara si pentru intentarea actiunilor.
|
Concursul
de urmariri
|
Art. 803.
- In cazul cand asupra aceluiasi imobil s-au incuviintat urmariri generale de
venituri
la cererea mai multor creditori, ele vor fi conexate, potrivit dispozitiilor
art. 653, desemnandu-se
totodata un singur administrator-sechestru in persoana celui dintai numit sau
a aceluia care ar
prezenta mai multe garantii.
|
Publicitatea
urmaririi
|
Art. 804.
- (1) Executorul judecatoresc va afisa de indata copii certificate ale incheierii
de
incuviintare a urmaririi la sediul organului de executare, la instanta de
executare si la sediul
primariei in raza careia se afla imobilul. De asemenea, incheierea va fi
publicata si intr-un ziar
local, daca exista.
|
|
(2) Un
exemplar al incheierii, in copie certificata de executor, se va trimite din
oficiu, pentru
a se face notarea urmaririi in cartea funciara.
|
Predarea
imobilului
|
Art. 805.
- (1) Dupa incuviintarea urmaririi, executorul judecatoresc se va deplasa la
fata
locului, insotit de administratorul-sechestru, caruia ii va preda, pe baza de
inventar, bunurile ale
caror venituri sunt urmarite. Daca debitorul refuza sa permita accesul in imobil,
lipseste ori refuza
sa predea bunurile ale caror venituri sunt urmarite, executorul judecatoresc
va recurge la
concursul fortei publice, dispozitiile art. 733 si urmatoarele aplicandu-se in
mod corespunzator.
|
|
(2)
Totodata, executorul ii va notifica, printr-o instiintare scrisa, pe chiriasi,
pe arendasi sau
pe cei care au alte contracte de exploatare a imobilului ca toate veniturile
acestuia sunt
sechestrate si ca sunt indatorati ca in viitor sa plateasca chiriile,
arenzile sau alte venituri
rezultate din contractele de exploatare a imobilului direct
administratorului-sechestru ori sa le
consemneze la unitatea prevazuta de lege, depunand recipisele la
administratorul-sechestru.
|
|
(3)
Executorul va incheia un proces-verbal prin care va constata aducerea la indeplinire
a
celor de mai sus si care va fi semnat de el si de administratorul-sechestru.
|
|
(4)
Procesul-verbal va fi incheiat in 3 exemplare, dintre care unul va fi predat
administratorului-sechestru, altul va fi comunicat debitorului, impreuna cu incheierea
de
incuviintare a urmaririi, in conditiile art. 666 si urmatoarele, iar al
treilea va fi atasat la dosarul de
executare, impreuna cu dovezile de comunicare a instiintarilor facute chiriasilor
si arendasilor.
|
|
(5)
Executorul va putea sechestra veniturile, in conditiile alin. (1)-(4), chiar in
lipsa
administratorului-sechestru, urmand ca acestuia sa i se predea bunurile
ulterior.
|
|
(6)
Administratorul-sechestru care nu a cerut predarea bunurilor in termen de 10
zile de la
comunicarea numirii va fi considerat ca nu accepta aceasta insarcinare.
Acesta si cel care refuza
in mod expres insarcinarea vor fi inlocuiti de indata cu alta persoana prin incheiere
data de
executor fara citarea partilor.
|
Efectele
urmaririi
|
Art. 806.
- (1) De la data notarii urmaririi in cartea funciara, aceasta va fi opozabila
tuturor
dobanditorilor de drepturi asupra imobilului.
|
|
(2) De la
aceeasi data, cesiunile de venituri, contractele de inchiriere, de arendare
sau de
exploatare a imobilului, inclusiv cesiunile de drepturi rezultand din aceste
contracte, nu vor fi
opozabile creditorului urmaritor.
|
|
(3) De la
data notificarii sechestrului persoanelor aratate la art. 805 alin. (2),
plata chiriilor,
arenzilor sau altor venituri ale imobilului facuta debitorului va fi, de
asemenea, inopozabila
creditorului urmaritor.
|
|
(4) Plata
sumelor prevazute la alin. (3), facuta debitorului inainte de data notificarii
si de
termenul fixat in contractul respectiv, va fi opozabila creditorului urmaritor
numai daca este
constatata printr-un inscris cu data certa.
|
Evacuarea
debitorului
|
Art. 807.
- In cazul in care debitorul ocupa el insusi imobilul ale carui venituri sunt
urmarite,
la cererea creditorului, instanta de executare va putea, dupa imprejurari, sa
ordone evacuarea,
in tot sau in parte, a imobilului fie de indata, fie intr-un anumit termen, in
scopul asigurarii unei
mai bune exploatari a acestuia.
0011334903082012
|
[$resource id='fc5bc69e-3e08-4b0c-b80e-2d86f85a8b21' type='Image' /$]
Sumele
necesare
intretinerii debitorului
|
Art. 808.
- Daca debitorul nu are alte mijloace de subzistenta, la cererea sa,
executorul
judecatoresc va dispune ca o parte din venituri sa serveasca pentru intretinerea
rezonabila a lui
si a familiei sale, pe toata durata urmaririi, dispozitiile art. 832 aplicandu-se
in mod corespunzator.
|
Descarcarea
administratorului-sechestru
|
Art. 809.
- (1) La sfarsitul fiecarei perioade de 6 luni, socotite de la data predarii
imobilului
sau de la data fixata de executor, precum si la sfarsitul gestiunii, administratorul-sechestru
este
dator sa prezinte o dare de seama, in fata executorului si a partilor
interesate, cu privire la
veniturile incasate si cheltuielile efectuate, pe baza de documente
justificative.
|
|
(2)
Executorul va verifica socotelile si, daca acestea sunt regulat intocmite si
corespund
realitatii, va da descarcare administratorului-sechestru, prin incheiere, data
fara citarea partilor.
In caz contrar, la cererea partii interesate sau din oficiu, executorul va
dispune, prin incheiere,
revocarea din functie a administratorului-sechestru si numirea altei
persoane.
|
|
(3)
Remuneratia administratorului-sechestru va fi platita numai daca socotelile
au fost date
si aprobate, primind descarcare de la executor. Suma remuneratiei se imputa
asupra veniturilor
realizate din administrarea imobilului.
|
Eliberarea
si distribuirea
veniturilor
|
Art. 810.
- (1) Dupa fiecare depunere de socoteli, sumele rezultate din urmarire vor fi
eliberate sau, dupa caz, distribuite intre creditori, potrivit dispozitiilor
art. 863 si urmatoarele.
|
|
(2) In caz
de concurs intre urmarirea generala de venituri si o urmarire imobiliara, infiintata
ulterior de un creditor ipotecar in rang prioritar, acesta din urma va avea
drept de preferinta
asupra veniturilor nedistribuite.
|
Incetarea
urmaririi
|
Art. 811.
- Urmarirea veniturilor inceteaza:
|
|
1. prin
renuntare la urmarire, facuta de toti creditorii urmaritori si intervenienti;
|
|
2. prin
plata creantelor acestora, inclusiv a dobanzilor si a cheltuielilor de
judecata si de
executare;
|
|
3. prin
depunerea, cu afectatiune speciala, a sumelor pentru care s-a facut urmarirea,
in
conditiile art. 720;
|
|
4. prin
adjudecarea silita a imobilului;
|
|
5. prin
trecerea unui termen de 5 ani de la infiintarea ei, chiar daca creditorul urmaritor
nu a
fost indestulat. Se excepteaza cazul cand se urmaresc veniturile unui
uzufruct asupra unui imobil.
|
CAPITOLUL
II
Urmarirea imobiliara
SECTIUNEA 1
Bunurile imobile care pot fi urmarite
|
Obiectul
urmaririi
|
Art. 812.
- (1) Sunt supuse urmaririi silite imobiliare bunurile imobile.
|
|
(2) Pot
forma obiectul urmaririi silite imobiliare si dreptul de uzufruct asupra unui
imobil,
precum si dreptul de superficie.
|
|
(3)
Dreptul de servitute poate fi urmarit silit numai odata cu fondul dominant caruia
ii profita.
|
|
(4) Nu
sunt supuse urmaririi silite imobilele declarate neurmaribile in cazurile si in
conditiile
prevazute de lege.
|
|
(5) In
cazul titlurilor executorii privitoare la creante a caror valoare nu depaseste
10.000 lei,
vanzarea bunurilor imobile ale debitorului poate fi facuta numai daca acesta
nu are alte bunuri
urmaribile sau daca are bunuri urmaribile, dar nu pot fi valorificate.
Refuzul nejustificat al
debitorului de a furniza executorului judecatoresc informatiile, lamuririle si
dovezile necesare,
precum si furnizarea cu rea-credinta de informatii incomplete in legatura cu
existenta si valoarea
unor bunuri mobile ori a unor venituri de natura a fi valorificate in vederea
acoperirii integrale a
creantei permit declansarea urmaririi silite imobiliare chiar daca valoarea
creantei nu depaseste
10.000 lei.
|
Urmarirea
imobilelor
inscrise in cartea funciara
|
Art. 813.
- (1) Urmarirea imobilelor inscrise in cartea funciara se face pe imobile in
intregimea lor.
|
|
(2) Se pot
urmari in mod separat constructiile ce formeaza o proprietate distincta de
sol,
drepturile privitoare la proprietatea pe tronsoane, pe etaje sau pe
apartamente, precum si orice
alte drepturi privitoare la bunuri pe care legea le declara imobile.
|
|
(3) Sunt
supuse urmaririi silite, odata cu imobilul inscris in cartea funciara, si
orice alte lucrari
autonome sau adaugate, potrivit Codului civil, chiar daca acestea din urma nu
sunt inscrise in
cartea funciara la data inceperii urmaririi.
0011334903082012
|
[$resource id='c3ab6fa3-4952-4694-a23a-8d4abfb7b130' type='Image' /$]
Intinderea
urmaririi
|
Art. 814.
- (1) Urmarirea silita imobiliara se intinde de plin drept si asupra
bunurilor accesorii
imobilului, prevazute de Codul civil, precum si asupra fructelor si
veniturilor acestuia.
|
|
(2) Bunurile
accesorii nu pot fi urmarite decat odata cu imobilul.
|
Imobilele
minorilor si
interzisilor
|
Art. 815.
- (1) Imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub interdictie judecatoreasca
nu poate fi urmarit silit inaintea urmaririi mobilelor sale.
|
|
(2)
Dispozitiile alin. (1) nu impiedica urmarirea silita asupra unui imobil aflat
in proprietatea
comuna a minorului sau a persoanei puse sub interdictie judecatoreasca si a
unei persoane cu
capacitate deplina de exercitiu, daca obligatia prevazuta in titlul
executoriu este comuna.
|
Urmarirea
imobilelor
ipotecate
|
Art. 816.
- (1) Creditorii care au ipoteca inscrisa asupra unui imobil il pot urmari in
orice
maini ar trece si pot cere vanzarea lui pentru a se indestula din pretul
rezultat.
|
|
(2) Cu
toate acestea, in cazul in care se urmareste un imobil ipotecat care a fost
ulterior
instrainat, dobanditorul, care nu este personal obligat pentru creanta
ipotecara, poate sa se
opuna vanzarii imobilului ipotecat, daca au ramas alte imobile ipotecate in
posesia debitorului
principal, si sa ceara instantei de executare urmarirea prealabila a acestora
din urma, dupa
regulile prevazute de Codul civil in materie de fidejusiune. Pe durata urmaririi
acestor bunuri,
urmarirea imobilului apartinand tertului dobanditor este suspendata.
|
|
(3)
Contestatia prin care tertul dobanditor se opune scoaterii la vanzare se va
putea face,
sub sanctiunea decaderii, in termen de 10 zile de la comunicarea incheierii
prin care s-a dispus
notarea in cartea funciara a inceperii urmaririi silite.
|
|
(4)
Creditorul ipotecar nu poate cere scoaterea la vanzare silita a bunurilor
neipotecate ale
debitorului sau decat in cazul in care urmarirea silita a bunurilor imobile
ipotecate nu a condus
la indestularea creditorului ipotecar in limita sumelor totale datorate.
|
Urmarirea
imobilelor
proprietate comuna
|
Art. 817.
- (1) Creditorii personali ai unui debitor coproprietar sau codevalmas nu vor
putea
sa urmareasca partea acestuia din imobilele aflate in proprietate comuna, ci
vor trebui sa ceara
mai intai partajul acestora. La cererea creditorului, actiunea in imparteala
poate fi notata in cartea
funciara.
|
|
(2) Pana
la solutionarea partajului, prin hotarare ramasa definitiva, urmarirea
imobilului este
de drept suspendata. Daca nu s-a facut decat cerere de partaj, pana la solutionarea
acesteia,
prin hotarare ramasa definitiva, se suspenda prescriptia dreptului la actiune
contra debitorului
coproprietar sau devalmas.
|
|
(3)
Creditorii personali pot urmari insa cota-parte determinata a debitorului lor
din dreptul de
proprietate asupra imobilului, fara a mai fi necesar sa ceara partajul, daca
ea este neindoielnic
stabilita si lamurita si este inscrisa, prin aratarea unei fractiuni, in
cartea funciara. In acest caz,
coproprietarii vor putea cere punerea in vanzare a intregului imobil aflat in
coproprietate in
conditiile prevazute la art. 822.
|
SECTIUNEA
a 2-a
Incuviintarea urmaririi imobiliare
|
Cererea de
urmarire
|
Art. 818.
- (1) Cererea de urmarire, insotita de titlul executoriu si de dovada achitarii
taxelor
de timbru, se va indrepta la executorul judecatoresc din circumscriptia curtii
de apel in a carei
raza teritoriala se afla imobilul apartinand debitorului urmarit sau unei
alte persoane, daca se
urmareste un imobil ipotecat.
|
|
(2) Daca
se urmareste un imobil care se intinde insa in diferite circumscriptii,
cererea se va
putea face la oricare dintre executorii judecatoresti competenti sa faca
executarea silita, dupa
alegerea creditorului.
|
|
(3)
Cererea de urmarire va cuprinde mentiunile prevazute la art. 663.
|
Inregistrarea
cererii de
urmarire
|
Art. 819.
- Dupa inregistrarea cererii, executorul judecatoresc va solicita de indata
instantei
de executare in circumscriptia careia se afla imobilul incuviintarea urmaririi
lui silite, dispozitiile
art. 664 si 665 aplicandu-se in mod corespunzator.
|
Incuviintarea
urmaririi
|
Art. 820.
- (1) Incheierea de incuviintare a executarii se va comunica, in copie
certificata de
catre executorul judecatoresc, debitorului si tertului dobanditor, daca este
cazul, insotita de titlul
executoriu si de somatie, punandu-li-se in vedere ca in termen de 15 zile de
la primirea acesteia
sa plateasca intreaga datorie, inclusiv dobanzile si cheltuielile de
executare.
|
|
(2) Daca
se urmareste numai cota-parte apartinand debitorului din imobilul aflat in
proprietate
comuna pe cote-parti, copii certificate ale incheierii de incuviintare a
executarii vor fi comunicate
si coproprietarilor, cu invitatia de a-si exercita dreptul ce le este
recunoscut potrivit art. 822.
0011334903082012
|
[$resource id='f7da249e-d1a4-4aaa-89d8-4d1b5ad1ab84' type='Image' /$]
Publicitatea
urmaririi
|
Art. 821.
- (1) Odata cu comunicarea incheierii de incuviintare, executorul va solicita
biroului
teritorial de cadastru si publicitate imobiliara sa dispuna, in baza
acesteia, notarea urmaririi
imobilului in cartea funciara, cu aratarea creditorului urmaritor si a sumei
pentru care se face
urmarirea.
|
|
(2) Cand
se urmaresc mai multe imobile, inscrise la acelasi birou sau la birouri
teritoriale de
cadastru si publicitate imobiliara diferite, pentru o creanta garantata cu
ipoteca colectiva, cererea
de notare a urmaririi se va inainta biroului teritorial la care este inscrisa
ipoteca principala, care,
dupa ce va savarsi notarile prevazute de lege, va trimite din oficiu o copie
de pe incheierile sale
biroului de cadastru si publicitate imobiliara unde este inscrisa ipoteca
secundara.
|
|
(3) Cand
dreptul de proprietate este inscris numai provizoriu in favoarea debitorului,
notarea
se va face sub conditia justificarii inscrierii provizorii. In acest caz,
creditorul urmaritor va fi in
drept sa exercite, in numele debitorului, actiunea pentru justificarea
dreptului de proprietate.
|
|
(4) Cand
cererea de notare nu poate fi admisa din cauza unui impediment de carte
funciara,
potrivit legii, se va nota respingerea acesteia.
|
|
(5) Incheierea
de admitere sau respingere a notarii pronuntate de registratorul de carte
funciara se va comunica, in afara creditorului urmaritor, executorului judecatoresc,
precum si
persoanelor care, potrivit mentiunilor din cartea funciara, sunt interesate.
|
Vanzarea in
intregime a
imobilului aflat in
coproprietate
|
Art. 822.
- (1) Coproprietarii imobilului urmarit pentru o parte indiviza vor putea
exercita
dreptul de a cere scoaterea la vanzare a intregului imobil aflat in
indiviziune, in termen de 5 zile
de la comunicarea incheierii de incuviintare a urmaririi ori, in lipsa, de la
data comunicarii
incheierii de notare a acesteia in cartea funciara.
|
|
(2)
Cererea nu va fi admisa decat daca va fi semnata de toti coproprietarii si
daca va fi depusa
personal ori, in lipsa, prin mandatar avand procura speciala. Daca cererea
acestora a fost
legalizata de notarul public sau certificata de avocat, ea va putea fi depusa
de oricare dintre
coproprietari, personal sau prin reprezentant, ori va putea fi, de asemenea,
transmisa prin posta,
dupa caz.
|
|
(3)
Executorul, primind cererea, va dispune scoaterea la vanzare a intregului
imobil, prin
incheiere, data fara citarea partilor, care se va comunica creditorului urmaritor.
|
Suspendarea
urmaririi la
cererea debitorului
|
Art. 823.
- (1) Dupa primirea incheierii de incuviintare a urmaririi, debitorul poate
cere
instantei de executare, in termen de 10 zile de la comunicare, sa ii incuviinteze
ca plata integrala
a datoriei, inclusiv dobanzile si cheltuielile de executare, sa se faca din
veniturile nete ale
imobilelor sale, chiar neurmarite, sau din alte venituri ale sale, pe timp de
6 luni.
|
|
(2) Instanta
sesizata potrivit alin. (1) va cita partile in camera de consiliu si se va
pronunta de
indata prin incheiere definitiva. In caz de admitere a cererii debitorului,
instanta va dispune
suspendarea urmaririi silite imobiliare, incheierea fiind comunicata si
executorului.
|
|
(3)
Suspendarea urmaririi se va comunica, prin grija executorului, chiriasilor si
arendasilor
sau altor debitori care, de la data comunicarii, vor consemna toate sumele
scadente in viitor la
unitatea prevazuta de lege si vor depune recipisa de consemnare la executorul
judecatoresc.
|
|
(4)
Venitul afectat va servi in mod exclusiv pentru acoperirea creantei
creditorului urmaritor.
|
|
(5) Pentru
motive temeinice, creditorul poate solicita instantei reluarea urmaririi inainte
de
expirarea termenului de 6 luni, dispozitiile alin. (2) fiind aplicabile in
mod corespunzator.
|
Concursul
de urmariri
imobiliare
|
Art. 824.
- In cazul cand mai multi creditori au inceput urmariri asupra aceluiasi
imobil, ele
se vor conexa de catre instanta, la cererea oricaruia dintre ei sau a oricaruia
dintre executorii
judecatoresti, in conditiile prevazute la art. 653.
|
Modalitati
de valorificare
|
Art. 825.
- Imobilele urmarite silit se valorifica prin modalitatile de vanzare prevazute
la
art. 753-755, care se aplica in mod corespunzator.
|
SECTIUNEA
a 3-a
Efectele urmaririi
|
Inopozabilitatea
unor
drepturi
|
Art. 826.
- Drepturile reale, precum si orice alte drepturi inscrise dupa notarea urmaririi
imobilului in cartea funciara nu vor putea fi opuse creditorului urmaritor si
adjudecatarului, in
afara de cazurile expres prevazute de lege ori de cazul in care creditorul
sau adjudecatarul s-a
declarat de acord cu acel drept ori debitorul sau tertul dobanditor a
consemnat sumele necesare
acoperirii creantelor ce se urmaresc, inclusiv dobanzile si cheltuielile de
executare.
|
Locatiunea
si cesiunea de
venituri
|
Art. 827.
- (1) Inchirierile sau arendarile, precum si cesiunile de venituri facute de
debitor sau
tertul dobanditor dupa data notarii urmaririi nu vor fi opozabile
creditorului urmaritor si
adjudecatarului.
0011334903082012
|
[$resource id='0c859191-5d18-4c61-ba5d-c66244753cb1' type='Image' /$]
|
(2) Inchirierile
sau arendarile anterioare notarii sunt opozabile, in conditiile legii, atat
creditorilor urmaritori, cat si adjudecatarului. Cu toate acestea,
adjudecatarul nu este tinut sa
respecte locatiunea atunci cand pretul convenit este mai mic cu o treime decat
pretul pietei sau
mai mic fata de cel rezultat din locatiunile precedente.
|
|
(3) Platile
de chirii sau arenzi efectuate debitorului urmarit inainte de scadenta nu pot
fi insa
opuse creditorilor urmaritori si adjudecatarului decat daca sunt notate in
cartea funciara.
Dispozitiile alin. (2) teza a doua raman aplicabile.
|
SECTIUNEA
a 4-a
Vanzarea la licitatie publica
§ 1. Formalitatile premergatoare vanzarii
|
Procesul-verbal
de situatie
|
Art. 828.
- (1) Dupa comunicarea incheierii de incuviintare a executarii si notarea in
cartea
funciara a urmaririi silite, executorul judecatoresc, in vederea identificarii
imobilului urmarit si a
pretuirii lui, va incheia un proces-verbal de situatie, care va cuprinde, pe
langa mentiunile
prevazute la art. 838 alin. (1) lit. a)-c), e) si m), elemente privind
descrierea imobilului urmarit,
precum si, daca este cazul, obligatiile fiscale cu privire la imobil si
sumele datorate cu titlu de cota
de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari. In cazul in care
debitorul nu furnizeaza
aceste elemente in conditiile art. 627, executorul judecatoresc va face
demersurile prevazute la
art. 659 spre a obtine inscrisurile si relatiile care fac posibile
identificarea imobilului urmarit si
evaluarea sa. In invitatia comunicata debitorului potrivit art. 627,
executorul judecatoresc, sub
sanctiune de nulitate a executarii, va indica debitorului ca, in lipsa unor
relatii, insotite de acte
doveditoare, privind descrierea imobilului spre a face posibila evaluarea, se
va recurge la
demersurile prevazute la art. 659. In toate cazurile, in vederea identificarii
imobilului, executorul
judecatoresc are dreptul sa se deplaseze la locul situarii imobilului.
|
|
(2) In
cazul in care imobilul supus urmaririi nu este inscris in cartea funciara,
executorul
judecatoresc va solicita biroului de cadastru si publicitate imobiliara, in
numele debitorului,
deschiderea cartii funciare, in baza unei documentatii cadastrale intocmite
de o persoana
autorizata si a titlurilor de proprietate obtinute, cand este cazul, in conditiile
art. 659. Cheltuielile
necesare vor fi avansate de creditor si vor fi imputate debitorului cu titlu
de cheltuieli de executare
silita, in conditiile art. 669.
|
Evacuarea
debitorului
|
Art. 829.
- In cazul in care debitorul sau tertul dobanditor ocupa el insusi imobilul
urmarit,
la cererea creditorului sau a executorului, instanta de executare va putea,
dupa imprejurari, sa
ordone evacuarea sa din imobil, in tot sau in parte, fie de indata, fie intr-un
anumit termen.
|
Administrarea
imobilului
urmarit
|
Art. 830.
- (1) Pe data comunicarii incheierii de incuviintare a executarii, debitorul
sau, dupa
caz, tertul dobanditor este decazut din dreptul de a efectua acte de
administrare asupra imobilului
urmarit.
|
|
(2)
Executorul judecatoresc va numi un administrator-sechestru care sa asigure
administrarea
imobilului, incasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor necesare si apararea
in litigiile privitoare
la acest bun.
|
|
(3) Cand
debitorul insusi sau tertul dobanditor este administratorul-sechestru al
imobilului
urmarit, executorul judecatoresc ii va preda imobilul cu acest titlu.
|
Drepturile
si obligatiile
administratorului-sechestru
|
Art. 831.
- (1) Administratorul-sechestru este obligat:
|
a) sa pastreze
si sa intretina imobilul urmarit, cu toate accesoriile lui;
|
b) sa incaseze
chiriile, arenzile si alte venituri;
|
c) sa plateasca
primele de asigurare, impozitele si taxele locale;
|
d) sa
denunte contractele de locatiune existente, cu respectarea clauzelor
contractuale, si sa
ceara evacuarea locatarilor;
|
e) sa incheie,
cu incuviintarea instantei de executare, data prin incheiere, cu citarea partilor,
contracte de locatiune pe termen de cel mult 2 ani;
|
f) sa
culeaga fructele si recoltele si sa le vanda, in conditiile prevazute la art.
798.
|
(2)
Dispozitiile art. 801 si urmatoarele se aplica in mod corespunzator si
administratorului-sechestru numit in cadrul acestei proceduri.
|
Sumele
necesare
intretinerii debitorului
|
Art. 832.
- (1) Daca debitorul sau tertul dobanditor nu are alt mijloc de subzistenta
decat
veniturile imobilului urmarit, la cererea acestuia, executorul judecatoresc
va fixa prin proces-verbal o cota de cel mult 20% din aceste venituri pentru intretinerea
rezonabila a lui si a familiei
sale, pe toata durata urmaririi.
|
|
(2) Impotriva
masurii luate de catre executorul judecatoresc, cei interesati se pot adresa
instantei de executare. Instanta va cita partile in termen scurt, in camera
de consiliu, si va hotari
prin incheiere definitiva.
0011334903082012
|
[$resource id='f84b39cf-766a-4e21-b7fb-798dd8c80a46' type='Image' /$]
Distribuirea
veniturilor
imobilului
|
Art. 833.
- Sumele incasate de administratorul-sechestru se vor distribui creditorilor,
cu
respectarea dispozitiilor art. 863-886, chiar inainte de distribuirea pretului
rezultat din vanzarea
imobilului urmarit.
|
§ 2.
Scoaterea in vanzare a imobilului
|
Declansarea
procedurii de
vanzare
|
Art. 834.
- (1) Daca in termen de 15 zile de la comunicarea incheierii de incuviintare
a
executarii debitorul nu plateste datoria, executorul judecatoresc va incepe
procedura de vanzare.
|
|
(2) In
cazul in care obiectul executarii silite il formeaza mai multe bunuri imobile
distincte ale
debitorului, procedura de vanzare prin licitatie publica se va indeplini
pentru fiecare bun in parte.
|
Evaluarea
imobilului
urmarit
|
Art. 835.
- (1) Executorul judecatoresc va stabili de indata, prin incheiere, valoarea
de
circulatie a imobilului, raportata la pretul mediu de piata din localitatea
respectiva, si o va
comunica partilor.
|
|
(2)
Totodata, executorul va cere biroului de cadastru si publicitate imobiliara sa
ii comunice
drepturile reale si alte sarcini care greveaza imobilul urmarit, precum si
eventualele drepturi de
preferinta inscrise in folosul altor persoane. Titularii acestor drepturi vor
fi instiintati despre
executare si vor fi citati la termenele fixate pentru vanzarea imobilului.
|
|
(3) La
cererea partilor interesate sau in cazul in care nu poate proceda el insusi
la evaluare,
executorul judecatoresc va numi un expert care sa stabileasca valoarea de
circulatie a imobilului.
|
|
(4)
Cererea de expertiza va fi facuta de parti, in termen de 15 zile de la
comunicarea incheierii
prevazute la alin. (1), sub sanctiunea decaderii. Expertiza poate fi ceruta si
de tertul dobanditor,
de coproprietari in cazul prevazut la art. 822, precum si de creditorii
intervenienti, in acelasi
termen.
|
|
(5) La
cerere se vor alatura toate inscrisurile care pot servi pentru evaluarea
imobilului.
|
|
(6)
Expertul va fi numit de catre executor prin incheiere executorie, care va arata
si termenul
de depunere a raportului de expertiza, dispozitiile art. 757 alin. (6)-(9)
aplicandu-se in mod
corespunzator. Incheierea se comunica partilor si expertului. Creditorul
poate depune la dosar
inscrisuri in vederea evaluarii imobilului, daca este cazul.
|
|
(7) O alta
expertiza nu este admisibila, dar partile pot conveni o alta valoare.
|
|
(8)
Refuzul debitorului de a permite accesul expertului in imobil in vederea
evaluarii nu
impiedica evaluarea, urmand sa se ia in considerare inscrisurile depuse la
dosarul de executare,
precum si orice alte date sau informatii disponibile, inclusiv cele obtinute
de executor pe baza
demersurilor intreprinse in conditiile art. 659.
|
Stabilirea
pretului
imobilului si a valorii altor
drepturi
|
Art. 836.
- (1) Executorul va fixa pretul imobilului, care va fi pretul de pornire a
licitatiei, la
valoarea stabilita conform art. 835, prin incheiere definitiva, data fara
citarea partilor.
|
(2)
Separat de pretul imobilului se va determina si valoarea drepturilor de
uzufruct, uz, abitatie
sau servitute, daca aceste drepturi au fost intabulate ulterior inscrierii
vreunei ipoteci; in cazul
imobilelor inscrise in cartea funciara se va avea in vedere valoarea acestor
drepturi mentionata
in cartea funciara, iar daca nu este inscrisa, ea se va stabili, cand este
cazul, prin expertiza, in
conditiile aratate la art. 835.
|
Punerea in
vanzare
|
Art. 837.
- (1) In termen de 5 zile de la stabilirea pretului imobilului, executorul va
fixa, prin
incheiere definitiva, termenul pentru vanzarea imobilului, ce va fi adus la
cunostinta publica prin
publicatii de vanzare.
|
|
(2)
Termenul stabilit pentru vanzare nu va fi mai scurt de 20 de zile si nici mai
lung de 40 de
zile de la afisarea publicatiei de vanzare la locul unde va avea loc licitatia.
|
Publicitatea
vanzarii
|
Art. 838.
- (1) Publicatiile de vanzare vor cuprinde urmatoarele mentiuni:
|
|
a)
denumirea si sediul organului de executare;
|
|
b) numarul
dosarului de executare;
|
|
c) numele
executorului judecatoresc;
|
|
d) numele si
domiciliul ori, dupa caz, denumirea si sediul debitorului, ale tertului dobanditor,
daca va fi cazul, si ale creditorului;
|
|
e) titlul
executoriu in temeiul caruia se face urmarirea imobiliara;
|
|
f)
identificarea imobilului cu aratarea numarului cadastral sau topografic si a
numarului de
carte funciara, precum si descrierea lui sumara;
|
|
g) pretul
la care a fost evaluat imobilul;
0011334903082012
|
[$resource id='a0accc8b-7187-4b31-b436-4cc56643812f' type='Image' /$]
|
h) mentiunea,
daca va fi cazul, ca imobilul se vinde grevat de drepturile de uzufruct, uz,
abitatie sau servitute, intabulate ulterior inscrierii vreunei ipoteci, si ca,
in cazul in care creantele
creditorilor urmaritori nu ar fi acoperite la prima licitatie, se va proceda in
aceeasi zi la o noua
licitatie pentru vanzarea imobilului liber de acele drepturi. Pretul de la
care vor incepe aceste
licitatii va fi cel prevazut la art. 845 alin. (6) si (7);
|
|
i) ziua,
ora si locul vanzarii la licitatie;
|
|
j) somatia
pentru toti cei care pretind vreun drept asupra imobilului sa il anunte
executorului
inainte de data stabilita pentru vanzare, in termenele si sub sanctiunile
prevazute de lege;
|
|
k) invitatia
catre toti cei care vor sa cumpere imobilul sa se prezinte la termenul de vanzare,
la locul fixat in acest scop si pana la acel termen sa prezinte oferte de
cumparare;
|
|
l) mentiunea
ca ofertantii sunt obligati sa depuna, pana la termenul de vanzare, o garantie
reprezentand 10% din pretul de pornire a licitatiei;
|
|
m) semnatura
si stampila executorului judecatoresc.
|
|
(2) Mentiunile
aratate la alin. (1) lit. a) si c)-m) sunt prevazute sub sanctiunea nulitatii.
|
|
(3)
Publicatia de vanzare se va afisa la sediul organului de executare si al
instantei de
executare, la locul unde se afla imobilul urmarit, la sediul primariei in a carei
raza teritoriala este
situat imobilul, precum si la locul unde se desfasoara licitatia, daca acesta
este altul decat locul
unde este situat imobilul.
|
|
(4)
Publicatii in extras, cuprinzand mentiunile prevazute la alin. (1) lit. a),
c) si f)-m), se vor
face, sub sanctiunea nulitatii, intr-un ziar de circulatie nationala, daca
valoarea imobilului
depaseste suma de 250.000 lei, sau intr-un ziar local, daca nu trece peste
aceasta suma.
Publicatia, in extras sau in intregul ei, va putea fi publicata si in ziare,
reviste si alte publicatii
existente care sunt destinate vanzarii unor imobile de natura celui scos la
licitatie, inclusiv pe
pagini de internet deschise in acelasi scop.
|
|
(5)
Cheltuielile de afisare si publicare vor fi avansate de catre creditorul urmaritor
si vor fi
preluate din pretul bunurilor urmarite.
|
|
(6) Indeplinirea
formalitatilor privind afisarea publicatiei la sediul executorului judecatoresc,
la
locul unde se afla imobilul urmarit, precum si la locul unde se desfasoara
licitatia, daca acesta
este altul decat locul unde este situat imobilul, se va constata prin
procese-verbale incheiate de
executorul judecatoresc. Afisarea la locul imobilului se poate face si de catre
agentul procedural
al executorului judecatoresc. In cazul afisarii la sediul instantei si la
sediul primariei, procesul-verbal se intocmeste de catre functionarul institutiei
insarcinat cu asemenea atributii, la dosarul
de executare trebuind sa existe, la data licitatiei, dovada ca executorul
judecatoresc a solicitat
institutiilor respective afisarea publicatiei.
|
Comunicarea
publicatiilor
de vanzare
|
Art. 839.
- (1) Cate un exemplar din publicatia de vanzare se va comunica, potrivit
dispozitiilor pentru comunicarea si inmanarea citatiilor:
|
|
a)
creditorului urmaritor si debitorului, precum si, dupa caz, tertului dobanditor,
coproprietarilor
sau altor persoane care au un drept inscris in legatura cu bunul imobil scos
la vanzare;
|
|
b)
creditorilor ipotecari inscrisi in cartea funciara, precum si celor care au inscrieri
provizorii
sau notari in legatura cu vreun drept real, daca inscrierile sau notarile
sunt anterioare notarii
urmaririi. Comunicarea se va face, pentru creditorii ipotecari, la domiciliul
ales in actul prin care
s-a constituit dreptul de ipoteca, iar in lipsa, la domiciliul sau sediul
real;
|
|
c)
organelor fiscale locale.
|
|
(2) In
cazul in care se urmareste imobilul unui minor sau al unei persoane puse sub
interdictie
judecatoreasca, o copie de pe publicatia de vanzare a imobilului se comunica si
la parchetul de
pe langa instanta de executare.
|
Situatia vanzatorului
imobilului urmarit
|
Art. 840.
- (1) Vanzatorul imobilului urmarit, care are, in conditiile legii, ipoteca
legala,
precum si dreptul de a cere sau de a declara rezolutiunea pentru neplata pretului,
va fi somat prin
publicatie sa opteze, in scris, in termen de 5 zile de la comunicarea publicatiei,
pentru
valorificarea unuia dintre aceste drepturi.
|
|
(2) Daca
nu a optat in termenul prevazut la alin. (1) pentru dreptul de a obtine
rezolutiunea,
vanzatorul se considera decazut din acest drept si nu mai poate reclama decat
creanta garantata
cu ipoteca.
|
|
(3) In
cazul in care a optat pentru rezolutiune, actiunea in rezolutiune a vanzarii
se face in
cadrul contestatiei la executare, in termen de 15 zile de la expedierea optiunii
catre executorul
judecatoresc. In acelasi termen trebuie facuta si declaratia unilaterala de rezolutiune
a vanzarii.
0011334903082012
|
[$resource id='8dc4e5a7-e8b8-4e85-b650-7c0c5820cbc6' type='Image' /$]
|
|
|
(4) Urmarirea
silita a imobilului se suspenda la data la care vanzatorul imobilului urmarit
depune la executorul judecatoresc dovada inregistrarii in termen a contestatiei
la executare
prevazute la alin. (3) sau, dupa caz, dovada comunicarii catre cumparator, in
acelasi termen, a
declaratiei unilaterale de rezolutiune.
|
|
|
|
|
|
(5) Urmarirea
silita a imobilului este de asemenea suspendata si atunci cand actiunea in
rezolutiune pentru neplata pretului a fost introdusa anterior inceperii urmaririi
silite, cu conditia
ca aceasta sa fi fost notata in cartea funciara. Daca actiunea in rezolutiune
introdusa anterior
inceperii urmaririi silite nu a fost notata in cartea funciara, vanzatorul
poate, in termenul prevazut
la alin. (1), sa isi exprime in scris optiunea de a continua ori nu judecata si
sa noteze actiunea
in cartea funciara, daca este cazul. Aceste dispozitii se aplica, in mod
corespunzator, si
declaratiei unilaterale de rezolutiune a vanzarii facute inainte de inceperea
urmaririi silite.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(6)
Dispozitiile prezentului articol se aplica si coschimbasului, precum si oricarui
alt instrainator
care este titularul unei ipoteci legale asupra imobilului care face obiectul
urmaririi silite.
|
|
|
|
|
§ 3.
Licitatia si adjudecarea imobilului
|
|
|
|
|
|
Locul
licitatiei
|
Art. 841.
- Vanzarea se face la sediul organului de executare sau al instantei de
executare
ori la locul unde este situat imobilul sau in orice alt loc, daca se considera
ca este mai potrivit
pentru buna valorificare a acestuia. Vanzarea se poate efectua si la sediul
primariei in raza
careia este situat imobilul.
|
|
|
|
|
Participantii
la licitatie
|
Art. 842.
- (1) Poate participa la licitatie, in calitate de licitator, orice persoana
care are
capacitate deplina de exercitiu, precum si capacitatea sa dobandeasca bunul
ce se vinde.
|
|
|
|
|
|
(2)
Debitorul nu poate licita nici personal, nici prin persoane interpuse.
|
|
|
|
|
|
(3)
Solvabilitatea, capacitatea si interpunerea sunt lasate la aprecierea sumara si
imediata a
executorului judecatoresc, care poate refuza facand mentiune despre aceasta in
procesul-verbal
de licitatie.
|
|
|
|
|
|
(4)
Mandatarul va trebui sa prezinte o procura speciala autentica, care se va pastra
la dosarul
executarii.
|
|
|
|
|
|
(5)
Creditorii urmaritori sau intervenienti nu pot sa adjudece bunurile oferite
spre vanzare la
o valoare mai mica de 75% din pretul de pornire a primei licitatii.
|
|
|
|
|
Garantia
de participare
|
Art. 843.
- (1) Persoanele care vor sa cumpere imobilul la licitatie sunt obligate sa
depuna
la unitatea prevazuta de lege, la dispozitia executorului judecatoresc, pana
la termenul stabilit
pentru vanzare, o garantie reprezentand 10% din pretul de incepere a licitatiei
pentru termenul
respectiv. Dovada consemnarii va fi atasata ofertei de cumparare.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(2)
Creditorii urmaritori sau intervenienti nu au obligatia de a depune garantia
prevazuta la
alin. (1).
|
|
|
|
|
|
(3) De asemenea,
sunt dispensate de garantia prevazuta la alin. (1) persoanele care,
impreuna cu debitorul, au asupra imobilului urmarit un drept de proprietate
comuna pe cote-parti
sau sunt titularii unui drept de preemptiune, dupa caz.
|
|
|
|
|
|
(4) In
cazurile prevazute la alin. (2) si (3), daca valoarea creantei ipotecare sau
valoarea
cotei-parti a proprietarului nu acopera cuantumul garantiei prevazute in
alin. (1), se va completa
diferenta.
|
|
|
|
|
Amanarea
licitatiei
|
Art. 844.
- (1) Executorul judecatoresc va amana vanzarea, din oficiu sau la cererea partii
interesate, daca se constata ca nu au fost respectate termenele de instiintare
a debitorului sau
a tertului dobanditor ori, dupa caz, cele de efectuare a publicitatii vanzarii.
Pentru noul termen,
care nu poate fi mai lung de 20 de zile de la data fixata pentru prima vanzare,
se vor reface
formalitatile de publicitate incalcate, potrivit art. 838.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(2) In
toate cazurile, partea interesata, daca a fost prezenta, poate solicita amanarea
vanzarii
prin cerere scrisa facuta inainte de inceperea licitatiei, sub sanctiunea decaderii.
|
|
|
|
|
Efectuarea
licitatiei
|
Art. 845.
- (1) Vanzarea la licitatie se face in mod public. Ea incepe prin citirea de
catre
executor a publicatiei de vanzare si a ofertelor primite pana la acea data.
|
|
|
|
|
|
(2) Licitatia
se va tine separat pentru fiecare imobil.
|
|
|
|
|
|
(3) Daca
mai multe imobile inscrise in diferite carti funciare sunt grevate cu aceeasi
ipoteca
sau imobilul este compus din mai multe parcele, executorul judecatoresc va
putea dispune, la
cererea debitorului sau a creditorului urmaritor, ca vanzarea sa se faca in
acelasi timp pentru mai
multe imobile sau separat pentru fiecare parcela in parte. Executorul judecatoresc
va putea
dispune ca vanzarea sa se faca separat pentru o parte determinata din imobil,
dupa efectuarea
operatiunii de dezmembrare a imobilului in cartea funciara, daca aceasta
parte nu este suficient
individualizata.
0011334903082012
|
|
|
|
|
|
|
|
[$resource id='dca035f4-1b91-440b-bdb3-ea3a155c0184' type='Image' /$]
|
(4) In
cazul cand imobilele sau parcelele se vand separat, ordinea vanzarii lor va
fi aratata de
debitor, iar in lipsa unei asemenea mentiuni, va fi stabilita de executor.
|
|
(5)
Executorul va oferi apoi spre vanzare imobilul, prin 3 strigari succesive, la
intervale de timp
care sa permita optiuni si supralicitari, pornind de la pretul oferit care
este mai mare decat cel la
care s-a facut evaluarea, potrivit art. 835 alin. (1) sau, in lipsa unei
asemenea oferte, chiar de la
acest pret.
|
|
(6) Daca
imobilul este grevat de vreun drept de uzufruct, uz, abitatie sau servitute
intabulate
ulterior inscrierii vreunei ipoteci, la primul termen de vanzare strigarile
vor incepe de la pretul cel
mai mare oferit sau, in lipsa, de la cel fixat in publicatie, scazut cu
valoarea acestor drepturi
socotita potrivit art. 836 alin. (2).
|
|
(7) Daca
din cauza existentei drepturilor aratate la alin. (6) nu s-a putut obtine un
pret suficient
pentru acoperirea creantelor ipotecare inscrise anterior, socotite dupa
datele din cartea funciara,
executorul judecatoresc va relua in aceeasi zi licitatia pentru vanzarea
imobilului liber de acele
drepturi; in acest caz, strigarile vor incepe de la pretul mentionat in
publicatia de vanzare, fara
scaderea aratata la alin. (6).
|
|
(8) In
cazul in care nu este oferit nici pretul la care imobilul a fost evaluat, vanzarea
se va
amana la un alt termen, de cel mult 30 de zile, pentru care se va face o noua
publicatie, in
conditiile art. 838. La acest termen, licitatia va incepe de la pretul de 75%
din pretul de pornire
al primei licitatii. Daca nu se obtine pretul de incepere a licitatiei si
exista cel putin 2 licitatori, la
acelasi termen, bunul va fi vandut la cel mai mare pret oferit, dar nu mai putin
de 30% din pretul
de pornire al primei licitatii. Vanzarea se va putea face chiar daca se
prezinta o singura persoana
care ofera pretul de la care incepe licitatia. In continutul publicatiei de vanzare
intocmite pentru
cel de-al doilea termen vor fi inserate, sub sanctiunea nulitatii, toate
aceste mentiuni privind
modul de stabilire a pretului de adjudecare a imobilului la al doilea termen.
|
|
(9) Daca
nici la a doua licitatie imobilul nu a fost adjudecat, la cererea
creditorului, executorul
judecatoresc va putea stabili o noua licitatie, in conditiile prevazute la
alin. (8). La termenul stabilit
la alin. (8), licitatia va incepe de la pretul de 50% din pretul de pornire
al primei licitatii. Daca nu
se obtine acest pret si exista cel putin 2 licitatori, bunul va fi vandut, la
acest termen, la cel mai
mare pret oferit, chiar daca acesta din urma este mai mic decat valoarea
creantei ori a garantiei.
Vanzarea se va putea face chiar daca se prezinta o singura persoana care ofera
pretul de pornire
al acestei licitatii. In continutul publicatiei de vanzare intocmite pentru
cel de-al treilea termen vor
fi inserate, sub sanctiunea nulitatii, toate aceste mentiuni privind modul de
stabilire a pretului de
adjudecare a imobilului la al treilea termen.
|
|
(10)
Executorul va tine o lista in care va trece numele persoanelor care au luat
parte la licitatie
si sumele pe care le-au oferit.
|
|
(11)
Executorul va declara adjudecatar persoana care, la termenul de licitatie, a
oferit pretul
de vanzare cel mai mare ori, dupa caz, cel aratat la alin. (6)-(8).
|
|
(12) In
toate cazurile, la pret egal, va fi preferat cel care are un drept de preemptiune
asupra
bunului urmarit.
|
Procesul-verbal
de licitatie
|
Art. 846.
- (1) Executorul va intocmi un proces-verbal despre desfasurarea si
rezultatul
fiecarei licitatii, care va cuprinde:
|
|
a) locul,
data si ora cand s-a tinut licitatia;
|
|
b) numele
executorului judecatoresc;
|
|
c) numele,
prenumele si domiciliul sau, dupa caz, denumirea si sediul creditorului,
debitorului,
tertului dobanditor, daca e cazul, si ale reprezentantilor lor;
|
|
d) numele,
prenumele si domiciliul sau, dupa caz, denumirea si sediul participantilor,
cu
aratarea sumelor oferite de fiecare;
|
|
e) mentiunile
ca ofertantii au depus garantie, ca aceea a adjudecatarului s-a retinut si ca
executorul a dispus restituirea de indata a garantiilor depuse de ceilalti
participanti;
|
|
f) numele,
prenumele si domiciliul sau, dupa caz, denumirea si sediul adjudecatarului
imobilului, daca este cazul.
|
|
(2) Lista
prevazuta la art. 845 alin. (10), ofertele de cumparare si raportul de
expertiza, daca
va fi cazul, se vor anexa la procesul-verbal.
|
|
(3)
Procesul-verbal va fi semnat de executor, de creditor, de debitor si de tertul
dobanditor,
daca sunt prezenti, precum si de adjudecatar si de alti participanti la
licitatie, daca este cazul.
Despre refuzul semnarii procesului-verbal se va face mentiune de catre
executorul judecatoresc.
0011334903082012
|
[$resource id='eb4d3b71-6c95-41fc-a42c-7c83098aedea' type='Image' /$]
Stingerea
dreptului de
preemptiune
|
Art. 847.
- Titularul unui drept de preemptiune care nu a participat la licitatie nu va
mai putea
sa isi exercite dreptul dupa adjudecarea imobilului.
|
Depunerea
pretului
|
Art. 848.
- (1) Adjudecatarul imobilului va depune pretul la dispozitia executorului
judecatoresc, in termen de cel mult 30 de zile de la data vanzarii, tinandu-se
seama de garantia
depusa in contul pretului.
|
|
(2) Cand
adjudecatar este un creditor, el poate depune creanta sa in contul pretului,
fiind
obligat, daca este cazul, sa depuna diferenta de pret in termenul prevazut la
alin. (1). Daca exista
alti creditori care au un drept de preferinta in conditiile art. 864 si 866,
el va depune pana la
concurenta pretului de adjudecare si suma necesara pentru plata creantelor
lor, in masura in care
acestea nu sunt acoperite prin diferenta de pret.
|
Nedepunerea
pretului.
Reluarea licitatiei
|
Art. 849.
- (1) Daca adjudecatarul nu depune pretul in termenul prevazut la art. 848
alin. (1),
imobilul se va scoate din nou in vanzare in contul acestuia, la pretul de incepere
a licitatiei la care
bunul a fost adjudecat, el fiind obligat sa plateasca cheltuielile prilejuite
de noua licitatie si
eventuala diferenta de pret. Adjudecatarul va putea sa achite la termenul de
licitatie pretul oferit
initial, caz in care va fi obligat numai la plata cheltuielilor cauzate de
noua licitatie.
|
|
(2) Daca
la noul termen de licitatie imobilul nu a fost vandut, fostul adjudecatar
este obligat
sa plateasca toate cheltuielile prilejuite de urmarirea imobilului.
|
|
(3) Suma
datorata potrivit alin. (1) si (2) de fostul adjudecatar se stabileste de
executor prin
procesul-verbal de licitatie, care constituie titlu executoriu. Aceasta suma
se va retine cu
precadere din garantia depusa.
|
Restituirea
garantiilor
|
Art. 850. -
Dupa adjudecarea imobilului catre unul dintre participantii la licitatie,
potrivit
art. 845, executorul, la cerere, va dispune restituirea garantiilor depuse de
ceilalti participanti,
procedand, cand este cazul, potrivit dispozitiilor art. 849 alin. (3).
|
Plata pretului
in rate
|
Art. 851.
- La cererea adjudecatarului, executorul judecatoresc, cu acordul
creditorului, cand
acesta nu este adjudecatar, precum si al debitorului, pentru partea din pret
care depaseste
valoarea creantei, poate stabili plata pretului in rate cu dobanda legala
aferenta, numarul
acestora, cuantumul si data scadentei lor, precum si suma care se plateste de
indata drept
avans.
|
Actul de
adjudecare
|
Art. 852.
- Dupa plata integrala a pretului sau a avansului prevazut la art. 851, executorul,
pe baza procesului-verbal de licitatie, va intocmi actul de adjudecare, care
va cuprinde
urmatoarele mentiuni:
|
|
a)
denumirea si sediul organului de executare;
|
|
b) numele
executorului judecatoresc;
|
|
c) numarul
si data procesului-verbal de licitatie;
|
|
d) numele,
prenumele si domiciliul sau, dupa caz, denumirea si sediul debitorului, ale
tertului
dobanditor si ale adjudecatarului;
|
|
e) pretul
la care s-a vandut si modalitatea de achitare in cazul in care vanzarea s-a facut
cu
plata in rate;
|
|
f) mentiunea,
daca este cazul, ca imobilul s-a vandut grevat de drepturile de uzufruct, uz,
abitatie sau servitute ori, dupa caz, liber de aceste drepturi, in conditiile
prevazute la art. 845
alin. (6) si (7);
|
|
g) datele
de identificare ale imobilului cu aratarea numarului cadastral sau topografic
si a
numarului de carte funciara, precum si datele de identificare ale fostului
proprietar;
|
|
h) mentiunea
ca actul de adjudecare este titlu de proprietate si ca poate fi inscris in
cartea
funciara;
|
|
i) mentiunea
ca, pentru adjudecatar, actul de adjudecare constituie titlu executoriu impotriva
debitorului sau, dupa caz, a tertului dobanditor, ca si impotriva oricarei
persoane care poseda ori
detine imobilul adjudecat, fara a putea invoca un drept opozabil in conditiile
legii;
|
|
j) mentiunea
ca, pentru creditor, actul de adjudecare constituie titlu executoriu impotriva
adjudecatarului care nu plateste diferenta de pret, in cazul in care vanzarea
s-a facut cu plata
pretului in rate;
|
|
k) data intocmirii
actului de adjudecare, semnatura si stampila executorului judecatoresc,
precum si semnatura adjudecatarului;
|
|
l) mentiunea
ca actul de adjudecare este supus contestatiei la executare in conditiile
art. 854.
0011334903082012
|
[$resource id='88afa27b-4e9a-48a9-b16d-b9c2f92f0b7b' type='Image' /$]
Predarea si
comunicarea
actului de adjudecare
|
Art. 853.
- (1) Un exemplar de pe actul de adjudecare se va preda adjudecatarului spre
a-i
servi ca titlu de proprietate, iar altul va fi comunicat din oficiu biroului
de cadastru si publicitate
imobiliara pentru inscrierea provizorie in cartea funciara a dreptului de
proprietate al
adjudecatarului, pe cheltuiala acestuia.
|
|
(2) Daca
adjudecatarul va cere sa fie numit administrator-sechestru al imobilului
adjudecat,
executorul il va numi si trimite in posesie in aceasta calitate, prin incheiere,
data fara citarea
partilor, care nu este supusa niciunei cai de atac.
|
Contestarea
actului de
adjudecare
|
Art. 854.
- (1) In termen de o luna de la data inscrierii provizorii in cartea funciara,
debitorul
sau tertul dobanditor, creditorii urmaritori si orice alta persoana interesata,
dupa mentiunile cartilor
funciare, vor putea ataca actul de adjudecare pe cale de contestatie la
executare. Instanta de
executare poate suspenda eliberarea sau, dupa caz, distribuirea sumelor
rezultate din urmarirea
silita a imobilului adjudecat. In cazul in care cererea de suspendare este
formulata de debitor sau
tertul dobanditor, acesta este obligat la plata cautiunii in conditiile art.
718 alin. (2).
|
|
(2) Daca
actul de adjudecare este anulat, executorul va continua urmarirea de la actul
desfiintat si va solicita din oficiu ca inscrierea provizorie prevazuta la
art. 853 alin. (1) sa fie
radiata.
|
|
(3) Sumele
consemnate se vor restitui adjudecatarului, iar calitatea acestuia de
administrator-sechestru al imobilului urmarit inceteaza.
|
Intabularea
dreptului de
proprietate si punerea in
posesie a adjudecatarului
|
Art. 855.
- (1) Daca nu s-a facut contestatie in termenul prevazut la art. 854 alin.
(1) sau daca
aceasta a fost respinsa prin hotarare definitiva, executorul judecatoresc va
hotari din oficiu, prin
incheiere definitiva, ca dreptul de proprietate al adjudecatarului sa fie
intabulat in cartea funciara,
chiar in cazul in care adjudecatar este insusi tertul dobanditor care avea
deja dreptul inscris in
cartea funciara. In cazul in care dreptul dobandit de adjudecatar era inscris
in mod provizoriu,
nu se va dispune decat inscrierea provizorie.
|
|
(2)
Totodata, la cererea adjudecatarului, acesta va fi pus in posesia imobilului
adjudecat de
catre executor, cu exceptia cazului in care a fost pus anterior in posesie,
potrivit art. 853 alin. (2).
|
|
(3) In
cazul in care imobilul a fost vandut cu plata pretului in rate, executorul
judecatoresc va
hotari, prin aceeasi incheiere, si inscrierea in cartea funciara a interdictiei
de instrainare si de
grevare a imobilului pana la plata integrala a pretului si a dobanzii
corespunzatoare.
|
|
(4)
Executorul judecatoresc va preda totodata creditorului urmaritor un exemplar
al actului de
adjudecare, care ii va servi drept titlu executoriu impotriva cumparatorului,
daca acesta nu
plateste diferenta de pret.
|
SECTIUNEA
a 5-a
Efectele adjudecarii
|
Transmiterea
proprietatii
imobilului
|
Art. 856.
- (1) Prin adjudecarea imobilului adjudecatarul devine proprietar. De la
aceasta
data, adjudecatarul are dreptul la fructe si venituri, datoreaza dobanzile pana
la plata integrala
a pretului si suporta toate sarcinile imobilului.
|
|
(2) Prin
intabulare, adjudecatarul dobandeste dreptul de a dispune de imobilul cumparat,
potrivit regulilor de carte funciara.
|
|
(3) De la
data intabularii, imobilul ramane liber de orice ipoteci sau alte sarcini
privind
garantarea drepturilor de creanta, creditorii putandu-si realiza aceste
drepturi numai din pretul
obtinut. Daca pretul de adjudecare se plateste in rate, sarcinile se sting la
plata ultimei rate.
|
|
(4)
Ipotecile si celelalte sarcini reale, precum si drepturile reale intabulate
dupa notarea
urmaririi in cartea funciara se vor radia din oficiu, cu exceptia celor
pentru care adjudecatarul ar
conveni sa fie mentinute; de asemenea, vor fi radiate din oficiu drepturile
reale intabulate ulterior
inscrierii vreunei ipoteci, daca vanzarea s-a facut in conditiile prevazute
la art. 845 alin. (7), toate
notarile facute cu urmarirea silita, interdictia de instrainare sau de
grevare, daca exista, cu
exceptia celei prevazute la art. 855 alin. (3), precum si promisiunea de a incheia
un contract
viitor, daca pana la data adjudecarii beneficiarul promisiunii nu si-a inscris
in cartea funciara
dreptul dobandit in temeiul contractului care a facut obiectul acesteia.
|
|
(5) Daca
imobilul a fost adjudecat cu plata pretului in rate, adjudecatarul nu il va
putea
instraina sau greva, fara incuviintarea creditorilor urmaritori, inainte de
plata integrala a pretului.
|
Viciile
ascunse si leziunea
|
Art. 857.
- (1) In cazul vanzarii silite la licitatie publica nu exista garantie contra
viciilor
ascunse.
|
|
(2) Aceasta
vanzare nu poate fi atacata nici pentru leziune.
0011334903082012
|
[$resource id='ac1d80a4-24c9-4c6c-8b2f-7b21a8d5db09' type='Image' /$]
Mentinerea
sau incetarea
unor contracte
|
Art. 858.
- (1) Locatiunea si celelalte acte juridice privitoare la imobilul adjudecat
raman in
fiinta sau, dupa caz, inceteaza, potrivit dispozitiilor art. 827 alin. (1) si
(2).
|
|
(2) Platile
facute inainte de scadenta de catre locatar sau alte persoane interesate sunt
supuse dispozitiilor art. 827 alin. (3).
|
SECTIUNEA
a 6-a
Dispozitii speciale
|
Stingerea
actiunilor contra
adjudecatarului
|
Art. 859.
- (1) Orice cerere de evictiune, totala sau partiala, privind imobilul
adjudecat este
definitiv stinsa.
|
|
(2) In
cazul imobilelor inscrise pentru prima data in cartea funciara, in conditiile
art. 828
alin. (2), cererea de evictiune se va prescrie in termen de 3 ani de la data inscrierii
actului de
adjudecare in cartea funciara. Aceasta prescriptie curge si impotriva
minorilor si persoanelor
puse sub interdictie judecatoreasca.
|
Suspendarea
impartelii
pretului
|
Art. 860.
- (1) In cazul in care cererea de evictiune prevazuta la art. 859 alin. (2)
este
introdusa inainte de imparteala pretului din adjudecare, instanta de
executare, la solicitarea
adjudecatarului, va putea sa suspende imparteala pretului, cu sau fara cautiune,
pana la
judecarea definitiva a cererii de evictiune.
|
|
(2) Cand
cererea de evictiune va fi facuta dupa imparteala pretului adjudecarii, se va
urma
procedura de drept comun.
|
Actiunea in
regres
|
Art. 861.
- (1) Daca a fost evins total sau partial, adjudecatarul il poate actiona pe
debitorul
urmarit pentru a fi despagubit. Dispozitiile legale privind chemarea in
judecata a vanzatorului se
aplica in mod corespunzator.
|
|
(2) In masura
in care nu se poate indestula de la debitor, adjudecatarul il poate actiona
pe
creditorul care a incasat pretul de adjudecare, in limita sumei incasate.
Termenul de prescriptie
este de un an si curge de la data la care executarea silita impotriva
debitorului a incetat pentru
motivul prevazut la art. 702 pct. 2.
|
Desfiintarea
masurilor
asiguratorii sau de
executare
|
Art. 862.
- (1) In tot cursul urmaririi silite si pana la expirarea termenului prevazut
la art. 854
alin. (1), debitorul ori alta persoana interesata poate obtine desfiintarea masurilor
asiguratorii
sau de executare, consemnand la dispozitia creditorului urmaritor intreaga
valoare a creantei, cu
toate accesoriile si cheltuielile de executare.
|
|
(2)
Dispozitiile art. 750 si 751 se aplica in mod corespunzator.
|
|
(3) In
cazul in care cererea este admisa, instanta sau, dupa caz, executorul judecatoresc
va
dispune si eliberarea sumei in mainile creditorului.
|
CAPITOLUL
III
Eliberarea si distribuirea sumelor realizate prin urmarirea silita
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
|
Eliberarea
sumei
|
Art. 863.
- Daca exista un singur creditor urmaritor, dupa retinerea cheltuielilor de
executare,
cand este cazul, suma de bani realizata prin urmarirea silita se elibereaza
acestuia pana la
acoperirea integrala a drepturilor sale, iar suma ramasa disponibila se preda
debitorului.
|
Rangul
creantelor cu
preferinta generala
|
Art. 864.
- (1) In cazul in care urmarirea silita a fost pornita de mai multi creditori
sau cand,
pana la eliberarea sau distribuirea sumei rezultate din executare, au depus si
alti creditori titlurile
lor, executorul judecatoresc procedeaza la distribuirea sumei potrivit urmatoarei
ordini de
preferinta, daca legea nu prevede altfel:
|
|
a) creantele
reprezentand cheltuieli de judecata, pentru masuri asiguratorii sau de
executare
silita, pentru conservarea bunurilor al caror pret se distribuie, orice alte
cheltuieli facute in
interesul comun al creditorilor, precum si creantele nascute impotriva
debitorului pentru
cheltuielile efectuate cu ocazia indeplinirii conditiilor sau formalitatilor
prevazute de lege pentru
dobandirea dreptului asupra bunului adjudecat si inscrierea acestuia in
registrul de publicitate;
|
|
b)
cheltuielile de inmormantare a debitorului, in raport cu conditia si starea
acestuia;
|
|
c) creantele
reprezentand salarii si alte datorii asimilate acestora, pensiile, sumele
cuvenite
somerilor, potrivit legii, ajutoarele pentru intretinerea si ingrijirea
copiilor, pentru maternitate,
pentru incapacitate temporara de munca, prevenirea imbolnavirilor, refacerea
sau intarirea
sanatatii, ajutoarele de deces, acordate in cadrul asigurarilor sociale,
precum si creantele
reprezentand obligatia de reparare a pagubelor cauzate prin moarte, vatamarea
integritatii
corporale sau a sanatatii;
0011334903082012
|
[$resource id='fd4dac57-4c75-4fb9-ac18-e2a2af856b28' type='Image' /$]
|
d) creantele
rezultand din obligatia legala de intretinere, alocatii pentru copii sau
obligatia de
plata a altor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta;
|
|
e) creantele
fiscale provenite din impozite, taxe, contributii si din alte sume stabilite
potrivit
legii, datorate bugetului de stat, bugetului asigurarilor sociale de stat,
bugetelor locale si bugetelor
fondurilor speciale;
|
|
f) creantele
rezultand din imprumuturi acordate de stat;
|
|
g) creantele
reprezentand despagubiri pentru repararea pagubelor pricinuite proprietatii
publice prin fapte ilicite;
|
|
h) creantele
rezultand din imprumuturi bancare, din livrari de produse, prestari de
servicii sau
executari de lucrari, precum si din chirii sau arenzi;
|
|
i) creantele
reprezentand amenzi cuvenite bugetului de stat sau bugetelor locale;
|
|
j) alte
creante.
|
|
(2)
Dispozitiile privind subrogatia legala raman aplicabile in folosul celui care
achita oricare
dintre creantele prevazute la alin. (1).
|
|
(3) In
cazul creantelor care au aceeasi ordine de preferinta, daca legea nu prevede
altfel,
suma realizata se repartizeaza intre creditori proportional cu creanta fiecaruia.
|
Declararea
creantelor
statului
|
Art. 865.
- (1) In termen de 15 zile de la inceperea executarii silite, potrivit legii,
orice creditor
poate cere statului sau unitatilor administrativ-teritoriale sa declare creantele
lor privilegiate.
Aceasta cerere va fi inscrisa in registrele de publicitate numai daca se
depune dovada notificarii
facute organelor fiscale teritoriale.
|
|
(2) In
termen de 30 de zile de la notificare, statul sau unitatea
administrativ-teritoriala trebuie
sa declare si sa inscrie valoarea creantei sale.
|
|
(3)
Nerespectarea obligatiei prevazute la alin. (1) are ca efect pierderea
preferintei in raport
cu creditorii care au solicitat declaratia.
|
Rangul
creantelor
garantate
|
Art. 866.
- Daca exista creditori care, asupra bunului vandut, au drepturi de gaj,
ipoteca sau
alte drepturi de preferinta conservate, in conditiile prevazute de lege, la
distribuirea sumei
rezultate din vanzarea bunului, creantele lor vor fi platite inaintea creantelor
prevazute la art. 864
alin. (1) lit. c).
|
Rangul
creantelor
accesorii
|
Art. 867.
- Dobanzile si penalitatile sau alte asemenea accesorii ale creantei
principale vor
urma ordinea de preferinta a acestei creante.
|
SECTIUNEA
a 2-a
Distribuirea sumei rezultate din vanzarea bunurilor urmarite
|
Termenul
de depunere a
titlurilor de creanta
|
Art. 868.
- (1) Daca exista mai multi creditori urmaritori sau intervenienti, suma rezultata
din
vanzare se distribuie acestora potrivit ordinii de preferinta prevazute la
art. 864-867.
|
|
(2) In
acest scop, dupa depunerea sau consemnarea sumei rezultate din vanzare ori,
dupa
caz, de la data cand adjudecarea imobilului urmarit a devenit definitiva,
executorul va fixa de
urgenta un termen de 10 zile pentru depunerea titlurilor de creanta.
|
|
(3)
Debitorul, creditorii urmaritori, organele fiscale locale,
administratorii-sechestru,
adjudecatarul si titularii drepturilor si sarcinilor stinse prin adjudecare,
despre care executorul a
luat cunostinta in conditiile art. 740 ori art. 835 alin. (2), vor fi instiintati
din oficiu despre fixarea
acestui termen, potrivit dispozitiilor privitoare la comunicarea si inmanarea
citatiilor.
|
|
(4)
Termenul se va afisa la sediul executorului judecatoresc si la cel al instantei
de executare
cu cel putin 5 zile inainte de termenul fixat pentru depunerea titlurilor de
creanta. Afisarea va fi
constatata printr-un proces-verbal care se va depune la dosar.
|
|
(5) Dupa
expirarea termenului aratat la alin. (4), niciun creditor nu va mai putea lua
parte la
distribuirea sumei obtinute din urmarire.
|
Depunerea
titlurilor de
creanta
|
Art. 869.
- (1) In vederea participarii la distribuire, toti creditorii interesati vor
trebui sa depuna
la sediul executorului judecatoresc, in termenul prevazut la art. 868 alin.
(4), titlurile de creanta,
in original sau in copie certificata, aratand in mod distinct capitalul, dobanzile
si cheltuielile ce le
sunt datorate, precum si, daca va fi cazul, drepturile de preferinta neinscrise
in cartea funciara
sau in alte registre publice.
|
|
(2)
Reprezentantul fiscului va depune inscrisurile doveditoare ale creantelor
statului sau
unitatilor administrativ-teritoriale la sediul executorului judecatoresc.
|
|
(3)
Creditorii care au infiintat masuri asiguratorii asupra bunurilor urmarite,
pentru a participa
la distribuire, vor depune copii certificate de pe actiune si de pe actul
constatator al infiintarii
masurii asiguratorii.
0011334903082012
|
[$resource id='a1e897a0-bb0b-4a15-bd52-15af35ebca30' type='Image' /$]
Creantele
periodice
|
Art. 870.
- (1) In cazul in care unul dintre titlurile depuse de creditorii urmaritori
contine
obligatia debitorului de a plati o suma de bani in mod periodic, iar bunurile
ramase in patrimoniul
debitorului dupa efectuarea executarii sau veniturile sale nu asigura plata in
viitor a ratelor
datorate, suma alocata creditorului se va stabili prin acordul partilor, care
va prevedea si modul
de fructificare a acesteia, iar in lipsa unui acord, executorul va constata
acest fapt printr-un
proces-verbal semnat de el si de toate partile prezente. In acest din urma
caz, partea interesata
va putea sesiza instanta de executare in circumscriptia careia se face
executarea pentru a stabili
suma alocata creditorului, in termen de 15 zile de la incheierea
procesului-verbal, daca a fost
prezenta, sau de la comunicarea acestuia de catre executor, daca a lipsit.
|
|
(2) Daca partile
nu se inteleg, instanta de executare va stabili, prin incheiere, suma cu care
creditorul va participa la distribuirea sumelor realizate prin urmarire,
precum si modul de
fructificare a acesteia, astfel incat ratele datorate sa fie platite cu precadere
din dobanzile
incasate, iar daca acestea sunt insuficiente, se vor imputa asupra
capitalului. Incheierea se da
cu citarea in termen scurt a partilor si este supusa numai apelului.
|
|
(3) In
cazul in care niciuna din parti nu sesizeaza instanta de executare in
termenul aratat la
alin. (1), executorul judecatoresc va solicita acesteia stabilirea sumei
alocate creditorului, cu
respectarea dispozitiilor alin. (2).
|
|
(4) Daca
debitorul a decedat si se constata ca, in raport cu numarul mostenitorilor,
locul unde
acestia se gasesc, modul in care s-a facut imparteala mostenirii sau cu alte
asemenea
imprejurari, plata in rate a creantelor este greu de realizat, instanta
poate, la cererea creditorului,
sa procedeze potrivit alin. (1), stabilind suma ce se cuvine creditorului,
precum si partea din
aceasta pe care o va plati fiecare mostenitor in parte.
|
Incetarea
curgerii
dobanzilor
|
Art. 871.
- De la data fixata pentru depunerea titlurilor de creanta, dobanzile creantelor
creditorilor urmaritori trecute in proiectul de distribuire inceteaza de a
mai fi in sarcina debitorului
urmarit, chiar in caz de conventie contrara. Daca institutia de credit la
care s-au depus ori
consemnat aceste sume plateste dobanzi, creditorii nu vor avea drept decat la
dobanzile ce se
platesc de institutia de credit la care s-au depus ori consemnat acele sume.
|
Interdictia
popririi
|
Art. 872.
- (1) Sumele rezultate din valorificarea bunurilor urmarite si cele
consemnate la
dispozitia executorului nu pot fi poprite de catre creditorii debitorului sau
ai adjudecatarului.
|
|
(2) Se va
putea infiinta poprire numai asupra sumelor atribuite creditorilor sau
debitorului prin
procesul-verbal de distribuire.
|
Intocmirea
proiectului de
distribuire
|
Art. 873.
- (1) In termen de 5 zile de la expirarea termenului pentru depunerea
titlurilor de
creanta, executorul va intocmi proiectul de distribuire a sumelor, potrivit
ordinii de preferinta
prevazute la art. 864-867, iar daca printre creditorii urmaritori si
intervenienti se afla si creditori
care au intervenit tardiv, dupa expirarea termenului prevazut la art. 690,
creantele acestora vor
fi alocate asupra partii din suma ramasa dupa indestularea drepturilor
creditorilor urmaritori si a
celor care au intervenit in timp util.
|
|
(2) In
cazul in care imobilele grevate de o ipoteca colectiva au fost vandute impreuna,
creanta
garantata cu o astfel de ipoteca va fi repartizata, la cererea creditorilor
cu rang posterior, asupra
imobilelor adjudecate, proportional cu pretul obtinut pentru fiecare imobil in
parte, iar daca sunt
creante ipotecare anterioare, proportional cu restul de pret ce a ramas de la
fiecare imobil, dupa
ce s-au acoperit creantele cu rang anterior ipotecii colective.
|
|
(3) Creantele
cu termen si cele conditionale vor fi repartizate dupa rangul lor, ca si cum
ar fi
pure si simple, cu mentiunea ca ele vor fi platite numai potrivit regulilor
prevazute la art. 880 si
881.
|
|
(4) Creantele
care nu pot fi valorificate decat dupa executarea bunurilor unui codebitor
principal vor fi trecute ca socotite sub conditie suspensiva.
|
|
(5)
Titularii drepturilor de uzufruct, uz, abitatie si servitute, stinse prin
adjudecare, vor fi trecuti
in ordinea inscrierii cu valoarea acestor drepturi inscrise in cartea funciara,
iar daca nu este
inscrisa, cu valoarea determinata potrivit art. 836 alin. (2), care poate fi
contestata in conditiile
art. 874 alin. (2).
|
|
(6)
Creditorul unei rente pe viata sau altei creante periodice va fi trecut in
ordinea inscrierii
in cartea funciara, cu o suma ale carei dobanzi anuale sa fie suficiente
pentru a asigura plata
ratelor rentei.
|
Afisarea
proiectului de
distribuire
|
Art. 874.
- (1) Proiectul de distribuire va fi comunicat debitorului si creditorilor
care si-au
depus titlurile de creanta, potrivit dispozitiilor privitoare la comunicarea si
inmanarea citatiilor.
|
|
(2) Ei vor
fi citati cu mentiunea expresa ca, sub sanctiunea decaderii, in termen de 5
zile de
la data comunicarii, pot formula, in scris, obiectiuni la proiectul de
distribuire.
|
|
(3) In
lipsa obiectiunilor in termenul aratat la alin. (2), proiectul de distribuire
devine definitiv.
0011334903082012
|
[$resource id='c03756c9-090e-43fc-b47d-32dff74c526e' type='Image' /$]
|
(4) In caz
de obiectiune, executorul va convoca in scris debitorul si toti creditorii in
vederea
unei eventuale concilieri, care va avea loc la sediul executorului in termen
de cel mult 15 zile de
la data primirii ultimei contestatii.
|
Incercarea
de conciliere.
Efecte
|
Art. 875.
- (1) Daca la termenul fixat in vederea concilierii, debitorul sau creditorii
care au
formulat obiectiuni nu mai staruie in mentinerea lor sau se ajunge la un
acord privind modul de
distribuire, executorul va lua act de acordul realizat si va dispune
repartizarea sumelor potrivit
acestei intelegeri, care va fi consemnata intr-un proces-verbal semnat de
executor si de toate
persoanele prezente.
|
|
(2) Daca
nu se ajunge la un acord, iar cei care au formulat obiectiuni staruie in mentinerea
lor, executorul va incheia un proces-verbal in care se vor consemna obiectiile
celor prezenti,
semnat de el si de cei prezenti.
|
|
(3) Cel
nemultumit de proiectul de distribuire poate introduce contestatie in termen
de 5 zile
de la data intocmirii procesului-verbal prevazut la alin. (2). Contestatia
suspenda de drept plata
creantei sau a partii din creanta contestata. La primul termen la care partile
au fost legal citate,
instanta este obligata sa se pronunte asupra mentinerii sau, dupa caz, a inlaturarii
suspendarii.
Instanta se pronunta prin incheiere, care poate fi atacata numai cu apel, in
termen de 5 zile de
la pronuntare. Apelul nu suspenda de drept executarea incheierii atacate.
|
|
(4)
Debitorul sau creditorii care nu s-au prezentat la termenul aratat la alin.
(1) sunt considerati
ca au renuntat la obiectiunile formulate, fiind decazuti din dreptul de a
face contestatie la
executare.
|
Solutionarea
contestatiilor
|
Art. 876.
- (1) Toate contestatiile formulate impotriva proiectului de distribuire se
judeca de
instanta de executare, printr-o singura hotarare, de urgenta si cu precadere,
cu citarea in termen
scurt a partilor. Hotararea poate fi atacata numai cu apel in termen de 5
zile de la comunicare.
|
|
(2)
Contestatorul a carui cerere a fost respinsa va raspunde fata de creditori
pentru dobanzile
ce trec peste acelea prevazute la art. 871 si pentru toate prejudiciile
cauzate de intarzierea la
plata a sumelor cuvenite.
|
Indreptarea
erorilor de
calcul si a greselilor
materiale
|
Art. 877.
- Erorile de calcul si alte greseli materiale se vor indrepta de executor,
din oficiu
ori la cerere, facandu-se mentiune despre aceasta in incheierea prin care se
dispune eliberarea
sau, dupa caz, distribuirea sumei.
|
SECTIUNEA
a 3-a
Plata sumei rezultate din urmarirea silita
|
Conditii
|
Art. 878.
- (1) Daca prin lege nu se dispune altfel, plata sumei rezultate din
executare se
poate dispune numai dupa expirarea termenului de depunere a titlurilor de
creanta ori, dupa caz,
la data expirarii termenului de formulare a obiectiunilor impotriva
proiectului de distribuire.
|
|
(2)
Executorul se va pronunta asupra platii sumei aratate la alin. (1) prin incheiere
executorie,
data fara citarea partilor.
|
|
(3) Suma ramasa
se va elibera debitorului.
|
Efectuarea
platilor
|
Art. 879.
- (1) Platile vor fi efectuate de catre unitatea la care au fost depuse sau
consemnate
sumele rezultate din urmarire, pe baza unei dispozitii de plata trimise de executorul
judecatoresc.
|
|
(2) Dovada
efectuarii platii va fi comunicata executorului, care o va pastra la dosarul
executarii.
|
Plata
creantelor afectate
de termen
|
Art. 880.
- Daca creanta este afectata de un termen suspensiv, aceasta se va plati
chiar daca
termenul nu s-a implinit. Cand o astfel de creanta este fara dobanda, plata inainte
de termen nu
se va face decat daca se scade dobanda cuvenita pana la implinirea
termenului. Daca insa
creditorul nu este de acord sa se faca scaderea, creanta sa se va consemna la
unitatea
prevazuta de lege, pentru a fi eliberata la implinirea termenului.
|
Plata
creantelor
conditionale
|
Art. 881.
- (1) Atunci cand conditia este rezolutorie, nu se va putea elibera
creditorului suma
cuvenita, decat daca acesta va da o cautiune sau va constitui o ipoteca in
favoarea celor care
ar trebui sa se foloseasca de aceasta suma in cazul indeplinirii conditiei.
|
|
(2) Daca insa
conditia este suspensiva, suma cuvenita creditorului va fi distribuita
creditorilor
care vin dupa acesta, daca acestia vor da o cautiune sau vor constitui o
ipoteca pentru a garanta
restituirea sumei primite in caz de indeplinire a conditiei.
|
|
(3) In
cazul in care creditorii prevazuti la alin. (1) si (2) nu dau o cautiune sau
nu constituie o
ipoteca, suma se va consemna la unitatea prevazuta de lege pana la indeplinirea
conditiei
rezolutorii sau suspensive.
0011334903082012
|
[$resource id='cceb5fa2-4374-4dd6-9bf0-5b4158911448' type='Image' /$]
Plata
creantelor contestate
|
Art. 882.
- (1) Sumele corespunzatoare creantelor contestate sau acelora pentru care
s-au
infiintat masuri asiguratorii, precum si cele reclamate in conditiile prevazute
la art. 691 alin. (6),
dar nerecunoscute, in tot sau in parte, de debitor, vor fi consemnate spre a
fi platite ulterior.
|
|
(2) Dupa ramanerea
definitiva a hotararii de solutionare a contestatiei sau a celei date asupra
actiunii pe baza careia s-a infiintat masura asiguratorie, executorul, la
cererea debitorului sau a
creditorului interesat, va dispune, potrivit hotararii respective, fie
eliberarea sumelor
corespunzatoare creantei contestate ori alocate pe baza de masura asiguratorie,
fie distribuirea
lor, in conditiile legii, intre creditorii ramasi neindestulati. Suma ramasa
se va elibera debitorului.
|
|
(3) Daca
suma reclamata a fost pastrata pentru obtinerea de catre creditorii
intervenienti a
titlurilor executorii necesare, in conditiile prevazute la art. 691 alin.
(6), executorul, la cererea
uneia dintre parti sau chiar din oficiu, va cita debitorul, creditorul urmaritor
si creditorii
intervenienti, cu exceptia celor indestulati integral, si, dupa ascultarea
celor prezenti, va dispune
eliberarea sumei retinute in contul creditorilor intervenienti care au obtinut
intre timp un titlu
executoriu. Infatisarea partilor interesate va putea fi dispusa, la cererea
oricaruia dintre creditori,
si inainte de expirarea termenului legal pentru obtinerea titlului
executoriu, in afara de cazul in
care mai exista alti creditori care urmeaza sa obtina titlul executoriu. Suma
ramasa se va elibera
debitorului.
|
Plata
creantelor periodice
|
Art. 883.
- (1) Suma alocata creditorului unei creante periodice va fi intrebuintata in
vederea
fructificarii ei, pentru asigurarea platii ratelor, in modul convenit de partile
interesate, iar in lipsa
unui acord, in modul in care se va hotari de instanta de executare, la
sesizarea partii interesate
sau, in lipsa, a executorului judecatoresc, in conditiile prevazute la art.
870.
|
|
(2) Daca
dobanzile sumei alocate vor fi mai mici decat ratele datorate, diferenta se
va intregi
prin preluare din capital.
|
|
(3) Dupa
stingerea, din orice motive, a obligatiei de plata, suma ramasa va fi
distribuita
creditorilor ramasi neindestulati sau eliberata debitorului.
|
Predarea
titlurilor de
creanta
|
Art. 884.
- (1) Titlurile creantelor platite integral vor fi eliberate creditorilor, cu
mentiunea
stingerii totale a datoriei.
|
|
(2)
Titlurile creantelor platite partial vor fi eliberate creditorilor cu mentiunea
partii platite.
|
Inchiderea
procedurii
|
Art. 885.
- (1) Dupa predarea titlurilor, executorul, prin incheiere data fara citarea
partilor,
constata incetarea urmaririi silite si dispune inchiderea dosarului.
|
|
(2)
Creditorii care nu au fost indestulati pot cere insa reluarea urmaririi
silite, in conditiile legii,
sau efectuarea unei noi urmariri asupra altor bunuri ale debitorului, daca
este cazul.
|
Sumele
neridicate
|
Art. 886.
- Sumele consemnate si neridicate in termen de 5 ani de la data comunicarii
incheierii prin care s-a aprobat distribuirea acestora se fac venit la
bugetul local, dispozitiile
art. 779 aplicandu-se in mod corespunzator.
|
TITLUL III
Executarea silita directa
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
|
Modul de
executare
|
Art. 887.
- (1) In cazul in care obligatia debitorului prevazuta in titlul executoriu
consta in
lasarea posesiei unui bun, in predarea unui bun sau a folosintei acestuia ori
in evacuarea
debitorului dintr-o locuinta sau dintr-o alta incinta, in desfiintarea unei
constructii, plantatii sau a
altei lucrari ori in indeplinirea oricarei alte activitati stabilite pentru
realizarea drepturilor
creditorului, iar debitorul nu executa de bunavoie obligatia sa in termenul
prevazut in somatie,
creditorul va solicita executarea silita, putand, in raport cu imprejurarile
cauzei si natura obligatiei
ce se executa, sa sesizeze instanta de executare, in vederea aplicarii unei
penalitati.
|
|
(2)
Atribuirea prin hotarare judecatoreasca a unui imobil sau obligatia de a-l
preda, a-l lasa
in posesie ori in folosinta, dupa caz, cuprinde si obligatia de evacuare a
imobilului, daca legea
nu prevede in mod expres altfel.
|
Executarea
fara somatie
|
Art. 888.
- La cererea creditorului, daca se justifica o nevoie urgenta sau exista
pericol ca
debitorul sa se sustraga de la urmarire, sa ascunda, sa distruga ori sa
deterioreze bunurile ce
trebuie predate, instanta va putea sa dispuna, prin incheierea de incuviintare
a executarii silite,
ca executarea silita sa se faca de indata si fara somatie.
0011334903082012
|
[$resource id='db86a425-007a-4af5-b164-69b91c401b45' type='Image' /$]
Procesul-verbal
de
indeplinire a executarii
|
Art. 889.
- (1) Despre indeplinirea executarii obligatiilor prevazute in prezentul
capitol,
executorul va incheia un proces-verbal in conditiile art. 678, stabilind
totodata cheltuielile de
executare pe care urmeaza sa le plateasca debitorul.
|
|
(2)
Procesul-verbal va fi comunicat partilor, iar un exemplar va fi pastrat la
dosarul de
executare.
|
|
(3)
Procesul-verbal constituie titlu executoriu in privinta cheltuielilor de
executare, stabilite in
sarcina debitorului.
|
Imposibilitatea
predarii
silite a bunului
|
Art. 890.
- In cazul in care predarea silita a unui bun a devenit imposibila din cauza
distrugerii, ascunderii sau deteriorarii acestuia ori a altor asemenea imprejurari,
executorul va
consemna aceasta intr-un proces-verbal intocmit in conditiile art. 889, si
totodata va dispune, prin
incheiere, incetarea executarii silite.
|
Obligarea
debitorului la
plata contravalorii bunului
|
Art. 891.
- (1) Daca in titlul executoriu nu s-a stabilit ce suma urmeaza a fi platita
ca
echivalent al valorii lucrului in cazul imposibilitatii predarii acestuia,
instanta de executare, la
cererea creditorului, va stabili aceasta suma prin hotarare data cu citarea partilor.
In toate
cazurile, la cererea creditorului, instanta va avea in vedere si prejudiciile
ocazionate prin
neexecutarea de bunavoie a obligatiei, inainte ca aceasta sa devina imposibil
de executat.
|
|
(2) Hotararea
este executorie si este supusa numai apelului. Suspendarea executarii acestei
hotarari nu se va putea obtine decat cu consemnarea sumei stabilite. Dispozitiile
art. 750 si 751
sunt aplicabile in mod corespunzator.
|
|
(3) Pe
baza cererii prevazute la alin. (1), creditorul va putea infiinta masuri
asiguratorii.
|
CAPITOLUL
II
Predarea silita a bunurilor mobile
|
Instiintarea
debitorului
|
Art. 892.
- Daca partea obligata sa predea un bun mobil, determinat prin calitate si
cantitate,
nu isi indeplineste obligatia in termen de 24 de ore de la comunicarea incheierii
de incuviintare
a executarii, predarea lui se va face prin executare silita.
|
Efectuarea
executarii silite
|
Art. 893.
- (1) In vederea executarii silite a obligatiei prevazute la art. 892,
executorul
judecatoresc va ridica bunul urmarit de la debitor sau de la persoana la care
se afla, punandu-l
pe creditor in drepturile sale, stabilite prin titlul executoriu.
|
|
(2)
Executorul judecatoresc va incheia, in conditiile art. 889, un proces-verbal
despre
indeplinirea executarii, stabilind totodata cheltuielile de executare pe care
urmeaza sa le
plateasca debitorul.
|
Imposibilitatea
de predare
|
Art. 894.
- Daca, in termen de 30 de zile de la data deplasarii executorului judecatoresc
la
locul de unde urma sa fie ridicat bunul mobil, nu s-a efectuat predarea silita
catre creditor,
executorul judecatoresc, la cererea acestuia din urma, poate intocmi o incheiere
prin care sa
constate imposibilitatea de predare. Dispozitiile art. 890 si 891 se aplica in
mod corespunzator
chiar si atunci cand debitorul, ulterior implinirii termenului de 30 de zile
ofera predarea bunului
catre creditor.
|
CAPITOLUL
III
Predarea silita a bunurilor imobile
|
Termen de
executare
|
Art. 895.
- (1) Nicio evacuare din imobilele cu destinatie de locuinta nu poate fi facuta
de la
data de 1 decembrie si pana la data de 1 martie a anului urmator, decat daca
creditorul face
dovada ca, in sensul dispozitiilor legislatiei locative, el si familia sa nu
au la dispozitie o locuinta
corespunzatoare ori ca debitorul si familia sa au o alta locuinta corespunzatoare
in care s-ar
putea muta de indata.
|
|
(2)
Dispozitiile alin. (1) nu se aplica in cazul evacuarii persoanelor care ocupa
abuziv, pe cai
de fapt, fara niciun titlu, o locuinta si nici celor care au fost evacuati
pentru ca pun in pericol
relatiile de convietuire sau tulbura in mod grav linistea publica.
|
Instiintarea
debitorului
|
Art. 896.
- Daca partea obligata sa evacueze ori sa predea un imobil nu isi indeplineste
aceasta obligatie in termen de 8 zile de la comunicarea incheierii de incuviintare
a executarii, ea
va fi indepartata prin executare silita, iar imobilul va fi predat celui indreptatit.
|
Efectuarea
executarii silite
|
Art. 897.
- (1) In vederea executarii silite a obligatiei prevazute la art. 896,
executorul
judecatoresc se va deplasa la fata locului, va soma pe debitor sa paraseasca
de indata imobilul,
iar in caz de impotrivire, il va evacua din imobilul respectiv pe debitor impreuna
cu toate
persoanele care ocupa imobilul in fapt ori fara niciun titlu opozabil
creditorului, cu sau fara ajutorul
fortei publice, dupa caz, punand pe creditor in drepturile sale.
|
|
(2) Cand
debitorul lipseste sau refuza sa deschida usile, executorul va fi insotit de
agenti ai
fortei publice ori reprezentanti ai jandarmeriei, dupa caz.
|
|
(3) Dupa
deschiderea usilor imobilului, prezenta celor mentionati la alin. (2) va
putea fi
suplinita de 2 martori asistenti.
0011334903082012
|
[$resource id='7c764e73-fe27-499a-a459-bc640d4d209c' type='Image' /$]
|
(4)
Executarea in modalitatea predarii silite imobiliare va putea continua in
ziua inceperii sale
chiar dupa ora 20,00, precum si in zilele urmatoare, inclusiv in cele nelucratoare,
daca nu s-a
finalizat din cauza unei opuneri la executare din partea debitorului ori a
altei persoane sau daca
operatiunile ce trebuie efectuate pentru finalizarea executarii silite nu
s-au putut realiza pana la
ora 20,00.
|
Depozitarea
bunurilor
mobile
|
Art. 898.
- (1) Daca executarea priveste un imobil in care se gasesc bunuri mobile ce
nu
formeaza obiectul executarii si pe care debitorul nu le ridica singur ori
sunt sechestrate intr-o alta
urmarire, executorul va incredinta aceste bunuri in pastrarea unui
administrator-sechestru, care
poate fi chiar creditorul, pe cheltuiala debitorului. Despre aceasta masura
va fi instiintat creditorul
in folosul caruia bunurile au fost sechestrate.
|
|
(2)
Dispozitiile prezentei carti referitoare la administratori-sechestru in
materie de urmarire
mobiliara propriu-zisa sunt aplicabile in mod corespunzator.
|
|
(3) Daca
bunurile lasate in depozit nu sunt sechestrate in favoarea altei urmariri,
executorul
va fixa, prin procesul-verbal aratat la art. 899, termenul in care debitorul
trebuie sa le ridice, care
nu poate fi mai lung de o luna.
|
Procesul-verbal
de
predare silita
|
Art. 899.
- Despre indeplinirea executarii potrivit prevederilor prezentului capitol,
executorul
judecatoresc va intocmi un proces-verbal, dispozitiile art. 889 fiind
aplicabile. In cazul in care
debitorul refuza primirea procesului-verbal, lipseste ori, dupa caz, a parasit
imobilul dupa
inceperea executarii, iar domiciliul sau se afla in acel imobil, executorul
judecatoresc, daca
debitorul nu i-a comunicat un domiciliu ales, va proceda la afisarea
procesului-verbal de predare
silita pe usa imobilului sau in orice alta parte a imobilului care il face
vizibil.
|
Vanzarea
bunurilor lasate
in depozit
|
Art. 900.
- (1) Daca debitorul nu ridica bunurile in termenul aratat in procesul-verbal
prevazut
la art. 899 si acestea au valoare de piata, ele vor fi scoase in vanzare,
inclusiv cele care sunt
insesizabile prin natura lor, potrivit regulilor din materia vanzarii
bunurilor mobile urmaribile.
|
|
(2) Pretul
bunurilor vandute, dupa deducerea cheltuielilor de executare silita, inclusiv
a
cheltuielilor de vanzare si a remuneratiei administratorului-sechestru, va fi
consemnat pe numele
debitorului, care va fi instiintat despre aceasta potrivit dispozitiilor
privitoare la comunicarea si
inmanarea citatiilor. Dispozitiile art. 899 se aplica in mod corespunzator.
|
|
(3)
Bunurile care nu au valoare de piata sunt declarate abandonate. De asemenea,
la cererea
creditorului, executorul judecatoresc poate declara abandonate bunurile
mobile care au valoare
de piata si nu au fost revendicate de debitor sau de alta persoana care ar
dovedi calitatea de
proprietar, in termen de 4 luni de la data incheierii procesului-verbal de
predare silita.
|
|
(4) Despre
toate acestea va fi instiintat si debitorul, potrivit dispozitiilor prevazute
la alin. (2),
precum si organul financiar local pentru a prelua bunurile abandonate.
Dispozitiile art. 779 se
aplica in mod corespunzator.
|
Reocuparea
imobilului
|
Art. 901.
- (1) Daca, dupa incheierea procesului-verbal de predare silita, debitorul
sau orice
alta persoana, in lipsa consimtamantului expres prealabil ori a unei hotarari
judecatoresti,
patrunde sau se reinstaleaza in imobil, la cererea creditorului ori a altei
persoane interesate, se
va putea face o noua executare silita in baza aceluiasi titlu executoriu, fara
somatie si fara nicio
alta formalitate prealabila.
|
|
(2) In
cazul prevazut la alin. (1), orice bunuri mobile, indiferent de natura ori
valoarea lor, care
nu au fost ridicate la data predarii silite initiale sau care au fost aduse in
imobil dupa reocupare,
se considera de drept abandonate din momentul repunerii in posesie.
|
|
(3) Pe
baza procesului-verbal pus la dispozitia organului de urmarire penala, in
copie
certificata, de executorul judecatoresc, va fi declansata urmarirea penala.
|
CAPITOLUL
IV
Executarea silita a altor obligatii de a face sau a obligatiilor de a nu face
SECTIUNEA 1
Dispozitii comune
|
Domeniu de
aplicare
|
Art. 902.
- (1) Dispozitiile prezentei sectiuni sunt aplicabile in cazul executarii
silite in natura
a obligatiilor de a face sau de a nu face in temeiul unui titlu executoriu.
Daca prin titlul executoriu
creditorul a fost autorizat ca, pe cheltuiala debitorului, sa execute el insusi
ori sa faca sa fie
executata obligatia de a face sau, dupa caz, sa inlature ori sa ridice ceea
ce debitorul a facut cu
incalcarea obligatiei de a nu face nu mai este necesara obtinerea unui nou
titlu executoriu prin
care sa se stabileasca despagubirile datorate de debitor sau, dupa caz,
contravaloarea lucrarilor
necesare restabilirii situatiei anterioare incalcarii obligatiei de a nu
face. In aceste din urma cazuri,
sumele respective se determina pe baza de expertiza sau de alte documente
justificative de
catre executorul judecatoresc, potrivit dispozitiilor art. 628.
|
|
(2)
Dispozitiile art. 1.528 din Codul civil raman aplicabile.
0011334903082012
|
[$resource id='0f518b4a-01c3-4f87-be07-1d43e205c966' type='Image' /$]
Executarea
obligatiei de a
face
|
Art. 903.
- Daca debitorul refuza sa indeplineasca o obligatie de a face cuprinsa intr-un
titlu
executoriu, in termen de 10 zile de la comunicarea incheierii de incuviintare
a executarii,
creditorul poate fi autorizat de instanta de executare, prin incheiere
executorie, data cu citarea
partilor, sa o indeplineasca el insusi sau prin alte persoane, pe cheltuiala
debitorului.
|
Executarea
obligatiei de a
nu face
|
Art. 904.
- (1) Dispozitiile prevazute in prezenta sectiune sunt aplicabile in mod
corespunzator si in cazul cand titlul executoriu cuprinde o obligatie de a nu
face.
|
|
(2)
Creditorul va putea cere instantei de executare sa fie autorizat, prin incheiere
executorie,
data cu citarea partilor, sa desfiinteze el insusi sau prin alte persoane, pe
cheltuiala debitorului,
lucrarile facute de acesta impotriva obligatiei de a nu face.
|
Aplicarea
de penalitati
|
Art. 905.
- (1) Daca in termen de 10 zile de la comunicarea incheierii de incuviintare
a
executarii debitorul nu executa obligatia de a face sau de a nu face, care nu
poate fi indeplinita
prin alta persoana, acesta poate fi constrans la indeplinirea ei, prin
aplicarea unor penalitati, de
catre instanta de executare.
|
|
(2) Cand
obligatia nu este evaluabila in bani, instanta sesizata de creditor il poate
obliga pe
debitor, prin incheiere definitiva data cu citarea partilor, sa plateasca in
favoarea creditorului o
penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilita pe zi de intarziere, pana la
executarea obligatiei
prevazute in titlul executoriu.
|
|
(3) Atunci
cand obligatia are un obiect evaluabil in bani, penalitatea prevazuta la
alin. (2) poate fi stabilita de instanta intre 0,1% si 1% pe zi de intarziere,
procentaj calculat din valoarea
obiectului obligatiei.
|
|
(4) Daca in
termen de 3 luni de la data comunicarii incheierii de aplicare a penalitatii
debitorul
nu executa obligatia prevazuta in titlul executoriu, instanta de executare,
la cererea creditorului,
va fixa suma definitiva ce i se datoreaza cu acest titlu, prin incheiere
definitiva, data cu citarea
partilor.
|
|
(5)
Penalitatea va putea fi inlaturata ori redusa, pe calea contestatiei la
executare, daca
debitorul executa obligatia prevazuta in titlul executoriu si dovedeste
existenta unor motive
temeinice care au justificat intarzierea executarii.
|
|
(6) Incheierea
data in conditiile alin. (4) este executorie.
|
Interzicerea
daunelor
cominatorii
|
Art. 906.
- Pentru neexecutarea obligatiilor prevazute in prezentul capitol nu se pot
acorda
daune cominatorii.
|
Concursul
fortei publice
|
Art. 907.
- Daca, in cazurile prevazute la art. 903 si 904, debitorul se opune la
executarea
obligatiei de catre creditor, executorul judecatoresc, la cererea
creditorului, va obtine, in conditiile
legii, concursul organelor de politie, jandarmerie sau al altor agenti ai fortei
publice, dupa caz.
|
Efectuarea
inscrierilor in
cartea funciara
|
Art. 908.
- (1) Daca printr-un titlu executoriu s-a dispus efectuarea unei inscrieri in
cartea
funciara impotriva celui inscris ca titular al dreptului, creditorul va putea
solicita, direct sau prin
intermediul executorului judecatoresc, biroului de cadastru si publicitate
imobiliara sa dispuna
inscrierea in baza acestui titlu.
|
|
(2) Daca
cel impotriva caruia s-a dispus efectuarea inscrierii a fost totodata
obligat, prin
acelasi titlu executoriu sau prin altul, sa evacueze ori, dupa caz, sa predea
imobilul in mainile
creditorului, se va proceda potrivit dispozitiilor art. 895 si urmatoarele.
|
|
(3)
Dispozitiile prezentului articol sunt aplicabile, in mod corespunzator, si in
cazurile in care
obligatia cuprinsa in titlul executoriu priveste efectuarea inscrierilor in
alte registre publice decat
cartea funciara.
|
SECTIUNEA
a 2-a
Executarea hotararilor judecatoresti referitoare la minori
|
Domeniu de
aplicare
|
Art. 909.
- (1) Dispozitiile prezentului capitol sunt aplicabile si in cazul masurilor
privitoare
la minori prevazute intr-un titlu executoriu, cum sunt stabilirea locuintei
minorului, darea in
plasament, inapoierea minorului de catre persoana care il tine fara drept,
exercitarea dreptului
de a avea legaturi personale cu minorul, precum si alte masuri prevazute de
lege.
|
|
(2) In
aceste cazuri, executorul judecatoresc va trimite parintelui sau persoanei la
care se
afla minorul incheierea de incuviintare a executarii impreuna cu o somatie in
care ii va comunica
acesteia data la care sa se prezinte impreuna cu minorul la sediul sau ori in
alt loc stabilit de
executor, in vederea preluarii acestuia de catre creditor, sau, dupa caz, ii
va pune in vedere sa
permita celuilalt parinte sa isi exercite dreptul de a avea legaturi
personale cu minorul, potrivit
programului stabilit in titlul executoriu.
|
|
(3) Daca
debitorul nu se va conforma somatiei executorului, acesta, la cererea
creditorului,
va sesiza instanta de executare pentru a se face aplicarea prevederilor art.
905.
0011334903082012
|
[$resource id='175afabd-41aa-4c35-8707-1f44ff6b7cf4' type='Image' /$]
Reguli
speciale de
executare
|
Art. 910.
- (1) Daca in termen de o luna de la comunicarea incheierii prevazute la art.
905
alin. (2) debitorul nu executa obligatia sa, executorul judecatoresc va
proceda la executarea
silita.
|
|
(2)
Executarea se va efectua in prezenta unui reprezentant al directiei generale
de asistenta
sociala si protectia copilului si, cand acesta apreciaza ca este necesar, a
unui psiholog desemnat
de aceasta. Prezenta psihologului nu este necesara daca reprezentantul directiei
are aceasta
calificare.
|
|
(3) La
solicitarea executorului judecatoresc, agentii fortei publice sunt obligati sa
isi dea
concursul la executare, in conditiile legii.
|
|
(4) Nu
este permis niciunei persoane sa bruscheze minorul sau sa exercite presiuni
asupra
lui pentru a se realiza executarea.
|
Opunerea
la executare
|
Art. 911.
- (1) Daca debitorul nu isi indeplineste obligatia, penalitatea stabilita de
instanta
potrivit art. 905 va curge pana la momentul executarii, dar nu mai mult de 3
luni de la
comunicarea incheierii prevazute la art. 905 alin. (2).
|
|
(2) In
cazul in care debitorul nu isi indeplineste obligatia in termenul prevazut la
alin. (1),
precum si atunci cand debitorul este de rea-credinta si ascunde minorul,
executorul judecatoresc
va consemna acest fapt si va sesiza de indata parchetul de pe langa instanta
de executare in
vederea inceperii urmaririi penale, pentru savarsirea infractiunii de
nerespectare a hotararii
judecatoresti.
|
Refuzul
minorului
|
Art. 912.
- (1) Daca executorul constata ca insusi minorul refuza in mod categoric sa il
paraseasca pe debitor sau manifesta aversiune fata de creditor, va intocmi un
proces-verbal in
care va consemna constatarile sale si pe care il va comunica partilor si
reprezentantului directiei
generale de asistenta sociala si protectia copilului.
|
|
(2)
Reprezentantul directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului
va sesiza
instanta competenta de la locul unde se afla minorul, pentru ca aceasta sa
dispuna, in functie
de varsta copilului, un program de consiliere psihologica, pentru o perioada
ce nu poate depasi
3 luni. Cererea se solutioneaza de urgenta in camera de consiliu, prin incheiere
nesupusa
niciunei cai de atac, pronuntata cu citarea parintilor si, dupa caz, a
persoanei la care se afla
copilul. Dispozitiile legale privind ascultarea copilului raman aplicabile.
|
|
(3) La
finalizarea programului de consiliere, psihologul numit de instanta va intocmi
un raport
pe care il va comunica instantei, executorului judecatoresc si directiei
generale de asistenta
sociala si protectia copilului.
|
|
(4) Dupa
primirea raportului psihologului, executorul va relua procedura executarii
silite,
potrivit art. 910.
|
|
(5) Daca si
in cursul acestei proceduri executarea nu va putea fi realizata din cauza
refuzului
minorului, creditorul poate sesiza instanta competenta de la locul unde se
afla minorul in vederea
aplicarii unei penalitati, dispozitiile art. 905 alin. (2) si (4)-(6) fiind
aplicabile in mod
corespunzator.
|
Procesul-verbal
de
constatare
|
Art. 913.
- Executorul judecatoresc va incheia un proces-verbal in care va constata
modul
de indeplinire a obligatiilor prevazute la art. 909 alin. (1), dispozitiile
art. 889 fiind aplicabile in mod
corespunzator.
|
CARTEA a
VI-a
Proceduri speciale
TITLUL I
Procedura divortului
CAPITOLUL I
Dispozitii comune
|
Instanta
competenta
|
Art. 914.
- (1) Cererea de divort este de competenta judecatoriei in circumscriptia careia
se
afla cea din urma locuinta comuna a sotilor. Daca sotii nu au avut locuinta
comuna sau daca
niciunul dintre soti nu mai locuieste in circumscriptia judecatoriei in care
se afla cea din urma
locuinta comuna, judecatoria competenta este aceea in circumscriptia careia isi
are locuinta
paratul, iar cand paratul nu are locuinta in tara si instantele romane sunt
competente
international, este competenta judecatoria in circumscriptia careia isi are
locuinta reclamantul.
|
|
(2) Daca
nici reclamantul si nici paratul nu au locuinta in tara, partile pot conveni
sa introduca
cererea de divort la orice judecatorie din Romania. In lipsa unui asemenea
acord, cererea de
divort este de competenta Judecatoriei Sectorului 5 al municipiului Bucuresti.
0011334903082012
|
[$resource id='f5e50ff1-acf8-4d49-baea-fe7b9629fff5' type='Image' /$]
Cererea de
divort
|
Art. 915.
- (1) Cererea de divort va cuprinde, pe langa cele prevazute de lege pentru
cererea
de chemare in judecata, numele copiilor minori ai celor 2 soti ori adoptati
de acestia.
|
|
(2) Daca
nu sunt copii minori, se va mentiona in cerere aceasta imprejurare.
|
|
(3) La
cerere se vor alatura o copie a certificatului de casatorie si, dupa caz, cate
o copie a
certificatelor de nastere ale copiilor minori.
|
|
(4) La
cerere se poate alatura, dupa caz, intelegerea sotilor rezultata din mediere
cu privire
la desfacerea casatoriei si, dupa caz, la rezolvarea aspectelor accesorii
divortului.
|
Cererea
reconventionala
|
Art. 916. -
(1) Sotul parat poate sa faca si el cerere de divort, cel mai tarziu pana la
primul
termen de judecata la care a fost citat in mod legal, pentru faptele
petrecute inainte de aceasta
data. Pentru faptele petrecute dupa aceasta data paratul va putea face cerere
pana la inceperea
dezbaterilor asupra fondului in cererea reclamantului.
|
|
(2)
Cererea paratului se va face la aceeasi instanta si se va judeca impreuna cu
cererea
reclamantului.
|
|
(3) In
cazul in care motivele divortului s-au ivit dupa inceperea dezbaterilor
asupra fondului
la prima instanta si in timp ce judecata primei cereri se afla in apel,
cererea paratului va putea
fi facuta direct la instanta investita cu judecarea apelului.
|
|
(4)
Neintroducerea cererii in termenele aratate la alin. (1) si (3) atrage decaderea
sotului
parat din dreptul de a cere divortul pentru acele motive. Daca cererea
reclamantului a fost
respinsa, sotul parat poate cere divortul pentru motive ivite ulterior.
|
Calitatea
procesuala activa
|
Art. 917.
- (1) Desfacerea casatoriei prin divort poate fi ceruta numai de soti.
|
|
(2) Cu
toate acestea, sotul pus sub interdictie judecatoreasca poate cere divortul
prin
reprezentant legal sau personal in cazul in care face dovada ca are
capacitatea de discernamant
neafectata.
|
Cereri
accesorii si
incidentale
|
Art. 918.
- (1) La cerere, instanta de divort se pronunta si cu privire la:
|
a)
exercitarea autoritatii parintesti, contributia parintilor la cheltuielile de
crestere si educare
a copiilor, locuinta copilului si dreptul parintelui de a avea legaturi
personale cu acesta;
|
b) numele
sotilor dupa divort;
|
c) locuinta
familiei;
|
d) despagubirea
pretinsa pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a
desfacerii casatoriei;
|
e) obligatia
de intretinere sau prestatia compensatorie intre fostii soti;
|
f) incetarea
regimului matrimonial si, dupa caz, lichidarea comunitatii de bunuri si
partajul
acestora.
|
(2) Cand
sotii au copii minori, nascuti inaintea sau in timpul casatoriei ori adoptati,
instanta
se va pronunta asupra exercitarii autoritatii parintesti, precum si asupra
contributiei parintilor la
cheltuielile de crestere si educare a copiilor, chiar daca acest lucru nu a
fost solicitat prin cererea
de divort.
|
(3) De
asemenea, instanta se va pronunta din oficiu si asupra numelui pe care il vor
purta sotii
dupa divort, potrivit prevederilor Codului civil.
|
Masuri
vremelnice
|
Art. 919.
- Instanta poate lua, pe tot timpul procesului, prin ordonanta presedintiala,
masuri
provizorii cu privire la stabilirea locuintei copiilor minori, la obligatia
de intretinere, la incasarea
alocatiei de stat pentru copii si la folosirea locuintei familiei.
|
Prezenta
personala a
partilor
|
Art. 920.
- (1) In fata instantelor de fond, partile se vor infatisa in persoana, afara
numai
daca unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate, este impiedicat
de o boala grava,
este pus sub interdictie judecatoreasca, are resedinta in strainatate sau se
afla intr-o alta
asemenea situatie, care il impiedica sa se prezinte personal; in astfel de
cazuri, cel in cauza se
va putea infatisa prin avocat, mandatar sau, dupa caz, prin tutore ori
curator.
|
|
(2) Instanta
va incerca la fiecare infatisare impacarea sotilor.
|
|
(3) In
toate cazurile, instanta este obligata sa il asculte pe copilul minor,
potrivit prevederilor
Codului civil.
|
Absenta
reclamantului
|
Art. 921.
- Daca la termenul de judecata, in prima instanta, reclamantul lipseste
nejustificat
si se infatiseaza numai paratul, cererea va fi respinsa ca nesustinuta.
0011334903082012
|
[$resource id='b5b358f4-bff3-4c56-858e-80547a39b1be' type='Image' /$]
Citarea paratului
|
Art. 922.
- Daca procedura de citare a sotului parat a fost indeplinita prin afisare,
iar acesta
nu s-a prezentat la primul termen de judecata, instanta va cere dovezi sau va
dispune cercetari
pentru a verifica daca paratul isi are locuinta la locul indicat in cerere si,
daca va constata ca nu
locuieste acolo, va dispune citarea lui la locuinta sa efectiva, precum si,
daca este cazul, la locul
sau de munca.
|
Renuntarea
la judecata
|
Art. 923.
- Reclamantul poate renunta la judecata in tot cursul judecatii, chiar daca paratul
se impotriveste. Renuntarea reclamantului nu are niciun efect asupra cererii
de divort facute de
parat.
|
Impacarea
sotilor
|
Art. 924.
- (1) Sotii se pot impaca in tot cursul judecatii, chiar daca nu au fost platite
taxele
de timbru. In acest caz, instanta va lua act de impacare si va dispune, prin
hotarare definitiva,
inchiderea dosarului, precum si restituirea taxelor de timbru, daca au fost achitate.
|
|
(2)
Oricare dintre soti va putea formula o cerere noua pentru fapte petrecute dupa
impacare
si, in acest caz, se va putea folosi si de faptele vechi.
|
Decesul
unuia dintre soti
|
Art. 925.
- (1) Daca in timpul procesului de divort unul dintre soti decedeaza, instanta
va lua
act de incetarea casatoriei si va dispune, prin hotarare definitiva, inchiderea
dosarului.
|
|
(2) Cu
toate acestea, cand cererea de divort se intemeiaza pe culpa paratului si
reclamantul
decedeaza in cursul procesului, lasand mostenitori, acestia vor putea
continua actiunea, pe care
instanta o va admite numai daca va constata culpa exclusiva a sotului parat. In
caz contrar,
dispozitiile alin. (1) raman aplicabile.
|
|
(3) Pentru
introducerea in cauza a mostenitorilor sotului reclamant, instanta va face
aplicarea
art. 412 alin. (1) pct. 1.
|
|
(4) In
cazul in care actiunea este continuata de mostenitorii sotului reclamant,
potrivit alin. (2),
casatoria se socoteste desfacuta la data introducerii cererii de divort.
|
Nemotivarea
hotararii
|
Art. 926.
- Hotararea prin care se pronunta divortul nu se va motiva, daca ambele parti
solicita instantei aceasta.
|
Cai de
atac. Publicitatea
hotararii
|
Art. 927.
- (1) Apelul reclamantului impotriva hotararii prin care s-a respins cererea
va fi
respins ca nesustinut, daca la judecata se prezinta numai paratul.
|
|
(2) Apelul
paratului va fi judecat chiar daca se infatiseaza numai reclamantul.
|
|
(3) Daca
unul dintre soti s-a recasatorit, hotararea definitiva prin care s-a desfacut
casatoria
nu este supusa contestatiei in anulare si revizuirii in ce priveste divortul.
|
|
(4) Instanta
la care hotararea de divort a ramas definitiva o va trimite, din oficiu,
serviciului de
stare civila unde a fost incheiata casatoria, Registrului national al
regimurilor matrimoniale,
prevazut de Codul civil, si daca unul dintre soti a fost profesionist,
registrului comertului.
|
CAPITOLUL
II
Divortul remediu
SECTIUNEA 1
Divortul prin acordul sotilor
|
Domeniu de
aplicare
|
Art. 928.
- Dispozitiile prezentei sectiuni nu se aplica cazurilor in care sotii au
optat pentru
divortul pe cale administrativa sau notariala, in conditiile Codului civil.
|
Depunerea
cererii
|
Art. 929.
- (1) In cazul in care cererea de divort se intemeiaza, in conditiile prevazute
de
Codul civil, pe acordul partilor, ea va fi semnata de ambii soti sau de catre
un mandatar comun,
cu procura speciala autentica. Daca mandatarul este avocat, el va certifica
semnatura sotilor,
potrivit legii.
|
|
(2) Atunci
cand este cazul, in cererea de divort sotii vor stabili si modalitatile in
care au
convenit sa fie solutionate cererile accesorii divortului.
|
|
(3)
Primind cererea formulata in conditiile alin. (1), instanta va verifica
existenta
consimtamantului sotilor, dupa care va fixa termen pentru solutionarea cererii
in camera de
consiliu.
|
Solutionarea
cererii
|
Art. 930.
- (1) La termenul de judecata, instanta va verifica daca sotii staruie in
desfacerea
casatoriei pe baza acordului lor si, in caz afirmativ, va pronunta divortul,
fara a face mentiune
despre culpa sotilor. Prin aceeasi hotarare, instanta va lua act de invoiala
sotilor cu privire la
cererile accesorii, in conditiile legii.
0011334903082012
|
[$resource id='519f427f-be78-460c-8070-24d031d10db1' type='Image' /$]
|
(2) Daca
sotii nu se invoiesc asupra cererilor accesorii, instanta va administra
probele
prevazute de lege pentru solutionarea acestora si, la cererea partilor, va
pronunta o hotarare cu
privire la divort, potrivit alin. (1), solutionand totodata si cererile
privind exercitarea autoritatii
parintesti, contributia parintilor la cheltuielile de crestere si educare a
copiilor si numele sotilor
dupa divort.
|
|
(3) Daca
va fi cazul, cu privire la celelalte cereri accesorii instanta va continua
judecata,
pronuntand o hotarare supusa cailor de atac prevazute de lege.
|
|
(4) Hotararea
pronuntata in conditiile alin. (1) este definitiva, iar hotararea pronuntata
potrivit
alin. (2) este definitiva numai in ceea ce priveste divortul, daca legea nu
prevede altfel.
|
Cererea
acceptata de parat
|
Art. 931.
- (1) Cand cererea de divort este intemeiata pe culpa sotului parat, iar
acesta
recunoaste faptele care au dus la destramarea vietii conjugale, instanta, daca
reclamantul este
de acord, va pronunta divortul fara a cerceta temeinicia motivelor de divort si
fara a face mentiune
despre culpa pentru desfacerea casatoriei.
|
|
(2)
Dispozitiile art. 930 alin. (2)-(4) se aplica in mod corespunzator.
|
|
(3) Daca
reclamantul nu este de acord cu pronuntarea divortului in conditiile alin.
(1), cererea
va fi solutionata potrivit art. 933.
|
SECTIUNEA
a 2-a
Divortul din motive de sanatate
|
Conditii
|
Art. 932.
- Cand divortul este cerut pentru ca starea sanatatii unuia dintre soti face
imposibila
continuarea casatoriei, instanta va administra probe privind existenta bolii si
starea sanatatii
sotului bolnav si va pronunta divortul, potrivit Codului civil, fara a face
mentiune despre culpa
pentru desfacerea casatoriei.
|
CAPITOLUL
III
Divortul din culpa sotilor
|
Culpa in
destramarea
casatoriei
|
Art. 933.
- (1) Instanta va pronunta divortul din culpa sotului parat atunci cand, din
cauza
unor motive temeinice, imputabile acestuia, raporturile dintre soti sunt grav
vatamate si
continuarea casatoriei nu mai este posibila.
|
|
(2) Instanta
poate sa pronunte divortul din culpa ambilor soti, chiar atunci cand numai
unul
dintre ei a facut cerere, daca din dovezile administrate reiese ca amandoi
sunt vinovati de
destramarea casatoriei.
|
|
(3) Daca paratul
nu a formulat cerere reconventionala, iar din dovezile administrate rezulta
ca numai reclamantul este culpabil de destramarea casatoriei, cererea
acestuia va fi respinsa ca
neintemeiata, cu exceptia cazului in care sunt indeplinite conditiile prevazute
la art. 934 privind
pronuntarea divortului din culpa exclusiva a reclamantului.
|
Divortul
pentru separarea
in fapt indelungata
|
Art. 934.
- (1) Cand sotii sunt separati in fapt de cel putin 2 ani, oricare dintre ei
va putea
cere divortul, asumandu-si responsabilitatea pentru esecul casatoriei. In
acest caz, instanta va
verifica existenta si durata despartirii in fapt si va pronunta divortul din
culpa exclusiva a
reclamantului.
|
|
(2) Daca
sotul parat se declara de acord cu divortul, se vor aplica in mod corespunzator
dispozitiile art. 930.
|
TITLUL II
Procedura punerii sub interdictie judecatoreasca
|
Instanta
competenta
|
Art. 935.
- Cererea de punere sub interdictie judecatoreasca a unei persoane se
solutioneaza de instanta de tutela in a carei circumscriptie aceasta isi are
domiciliul.
|
Continutul
cererii
|
Art. 936.
- Cererea de punere sub interdictie judecatoreasca a unei persoane va
cuprinde,
pe langa elementele prevazute la art. 194, faptele din care rezulta alienatia
mintala sau
debilitatea mintala a acesteia, precum si dovezile propuse.
|
Masuri
prealabile
|
Art. 937.
- (1) Dupa primirea cererii, presedintele instantei va dispune sa se comunice
celui
a carui punere sub interdictie judecatoreasca a fost ceruta copii de pe
cerere si de pe inscrisurile
anexate. Aceeasi comunicare se va face si procurorului, atunci cand cererea
nu a fost introdusa
de acesta.
|
|
(2)
Procurorul, direct sau prin organele politiei, va efectua cercetarile
necesare, va lua avizul
unei comisii de medici specialisti, iar daca cel a carui punere sub interdictie
judecatoreasca este
ceruta se gaseste internat intr-o unitate sanitara, va lua si avizul
acesteia.
|
|
(3) Daca
este cazul, presedintele dispune si numirea unui curator in conditiile prevazute
de
Codul civil. Numirea curatorului este obligatorie in vederea reprezentarii in
instanta a celui a
carui punere sub interdictie judecatoreasca este ceruta, in cazul in care
starea sanatatii lui
impiedica prezentarea sa personala.
0011334903082012
|
[$resource id='6821e722-d6d6-4483-b22a-4e7bb439a634' type='Image' /$]
Internarea
provizorie
|
Art. 938.
- Daca, potrivit avizului comisiei de medici specialisti si, cand este cazul,
al unitatii
sanitare prevazute la art. 937 alin. (2), este necesara observarea mai indelungata
a starii mintale
a celui a carui punere sub interdictie judecatoreasca este ceruta si
observarea nu se poate face
in alt mod, instanta, solicitand si concluziile procurorului, va putea
dispune internarea provizorie,
pe cel mult 6 saptamani, intr-o unitate sanitara de specialitate.
|
Judecata
|
Art. 939.
- (1) Dupa primirea actelor prevazute la art. 937, se va fixa termenul pentru
judecarea cererii, dispunandu-se citarea partilor.
|
|
(2) La
termenul de judecata, instanta este obligata sa il asculte pe cel a carui
punere sub
interdictie judecatoreasca este ceruta, punandu-i si intrebari pentru a
constata starea sa mintala.
Daca cel a carui punere sub interdictie judecatoreasca este ceruta nu este in
stare sa se
infatiseze in instanta, el va fi ascultat la locul unde se gaseste.
|
|
(3)
Judecarea se va face cu participarea procurorului.
|
Comunicarea
hotararii
|
Art. 940.
- (1) Dupa ce hotararea de punere sub interdictie judecatoreasca a ramas
definitiva, instanta care a pronuntat-o va comunica, de indata, dispozitivul
acesteia in copie
legalizata, dupa cum urmeaza:
|
|
a)
serviciului de stare civila la care nasterea celui pus sub interdictie judecatoreasca
este
inregistrata, pentru a se face mentiune pe marginea actului de nastere;
|
|
b)
serviciului sanitar competent, pentru ca acesta sa instituie asupra celui pus
sub interdictie
judecatoreasca, potrivit legii, o supraveghere permanenta;
|
|
c)
biroului de cadastru si publicitate imobiliara competent, pentru notarea in
cartea funciara,
cand este cazul;
|
|
d)
registrului comertului, daca persoana pusa sub interdictie judecatoreasca
este profesionist.
|
|
(2)
Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile si instantelor investite cu judecarea
cailor de atac
prevazute de lege.
|
|
(3) In
cazul in care cererea de punere sub interdictie judecatoreasca a fost respinsa,
curatela
instituita pe durata procesului inceteaza de drept.
|
Numirea
tutorelui
|
Art. 941.
- Daca hotararea de punere sub interdictie judecatoreasca a ramas definitiva,
instanta de tutela numeste de indata un tutore pentru ocrotirea celui pus sub
interdictie
judecatoreasca, in conditiile prevazute de Codul civil.
|
Ridicarea
interdictiei
|
Art. 942.
- (1) Ridicarea interdictiei judecatoresti se face cu procedura prevazuta in
prezentul
titlu, care se aplica in mod corespunzator.
|
|
(2) Despre
ridicarea interdictiei judecatoresti se face mentiune pe hotararea prin care
s-a
pronuntat interdictia judecatoreasca.
|
TITLUL III
Procedura de declarare a mortii
|
Instanta
competenta
|
Art. 943.
- Cererea de declarare a mortii unei persoane se introduce la instanta
competenta
in a carei circumscriptie acea persoana a avut ultimul domiciliu cunoscut.
|
Masuri
prealabile
|
Art. 944.
- (1) Dupa sesizarea instantei, presedintele va cere primariei comunei, orasului,
municipiului sau sectorului municipiului Bucuresti, precum si organelor politiei
in a caror raza
teritoriala a avut ultimul domiciliu cunoscut cel disparut sa culeaga informatii
cu privire la acesta.
|
|
(2)
Totodata, presedintele va dispune sa se faca afisarea cererii la ultimul
domiciliu cunoscut
al celui disparut, la sediul primariei comunei, orasului, municipiului sau
sectorului municipiului
Bucuresti si la sediul instantei, precum si publicarea intr-un ziar de larga
circulatie a unui anunt
despre deschiderea procedurii de declarare a mortii, cu invitatia ca orice
persoana sa comunice
datele pe care le cunoaste in legatura cu cel disparut.
|
|
(3) Presedintele
va sesiza instanta de tutela de la ultimul domiciliu cunoscut al celui a carui
moarte se cere a fi declarata, spre a numi, daca este cazul, un curator, in
conditiile prevazute
de Codul civil.
|
|
(4) Daca in
patrimoniul persoanei a carei moarte se cere a fi declarata exista bunuri
imobile,
presedintele va cere, din oficiu, notarea cererii in cartea funciara, precum si
inregistrarea acesteia
in registrul comertului, daca este profesionist.
0011334903082012
|
[$resource id='b00d444e-e0dc-41d9-b514-bdaf8212db7d' type='Image' /$]
Judecata
|
Art. 945.
- (1) Dupa trecerea a doua luni de la data efectuarii publicatiilor si dupa
primirea
rezultatelor cercetarilor, se va fixa termen de judecata.
|
|
(2)
Persoana a carei moarte se cere a fi declarata se citeaza la ultimul
domiciliu cunoscut;
citatia se publica intr-un ziar de larga circulatie. Daca persoana in cauza a
avut un mandatar, va
fi citat si acesta, pentru a da lamuriri instantei.
|
|
(3) De
asemenea, va fi citat si curatorul, daca a fost numit.
|
|
(4)
Judecarea se va face cu participarea procurorului.
|
Comunicarea
hotararii
|
Art. 946.
- (1) Prin grija instantei care a judecat cererea, dispozitivul hotararii de
declarare
a mortii ramase definitiva se va afisa timp de doua luni la sediul acelei
instante si al primariei
comunei, orasului, municipiului sau sectorului municipiului Bucuresti, in a carei
raza teritoriala a
avut ultimul domiciliu cunoscut cel declarat mort, precum si la acest
domiciliu.
|
|
(2)
Dispozitivul hotararii va fi comunicat instantei de tutela de la ultimul
domiciliu cunoscut al
celui declarat mort, spre a se numi un curator, daca va fi cazul.
|
|
(3) De
asemenea, dispozitivul hotararii de declarare a mortii, cu mentiunea ca hotararea
a
ramas definitiva, va fi comunicat serviciului de stare civila de la ultimul
domiciliu cunoscut al celui
declarat mort, pentru a inregistra moartea.
|
|
(4) Cand
este cazul, dispozitivul hotararii de declarare a mortii va fi notat in
cartea funciara
si se va inregistra in registrul comertului, in registrul succesoral, precum si
in alte registre publice.
|
Situatii
speciale
|
Art. 947.
- (1) Cererea de declarare a mortii unei persoane a carei incetare din viata
este
sigura, dar cadavrul nu poate fi gasit ori identificat, se poate introduce si
la instanta in a carei
circumscriptie a decedat acea persoana.
|
|
(2)
Cererea se poate introduce de indata ce s-a cunoscut faptul mortii, pe baza
cercetarilor
facute de organele competente. Instanta va putea dispune si administrarea
altor probe.
Dispozitiile art. 944 alin. (1) si (2) si art. 945 alin. (1) nu sunt
aplicabile.
|
Nulitatea
hotararii
|
Art. 948.
- (1) Cererea de constatare a nulitatii hotararii declarative de moarte in
cazul in care
persoana este in viata se face la instanta care a pronuntat hotararea. Tot
astfel se va proceda
cand se infatiseaza certificatul de stare civila prin care se constata
decesul celui declarat mort.
|
|
(2)
Judecarea cererii se face cu citarea persoanelor care au fost parti in
procesul de declarare
a mortii si cu participarea procurorului.
|
|
(3)
Dispozitivul hotararii de constatare a nulitatii hotararii, cu mentiunea ca
aceasta a ramas
definitiva, se comunica serviciului de stare civila pentru anularea inregistrarii.
|
Rectificarea
datei mortii
|
Art. 949.
- La cererea oricarei persoane interesate, urmand procedura prevazuta la art.
948,
instanta va rectifica data mortii stabilita prin hotarare, daca se va dovedi
ca nu a fost cu putinta
ca moartea sa se fi produs la acea data.
|
Notarea
cererii in cartea
funciara
|
Art. 950.
- Cand se cere rectificarea sau constatarea nulitatii hotararii declarative
de moarte
si in patrimoniul persoanei a carei moarte a fost declarata exista bunuri
imobile, instanta, din
oficiu, va dispune notarea cererii in cartea funciara.
|
TITLUL IV
Masuri asiguratorii si provizorii
CAPITOLUL I
Sechestrul asigurator
SECTIUNEA 1
Dispozitii generale
|
Notiune
|
Art. 951.
- Sechestrul asigurator consta in indisponibilizarea bunurilor mobile sau/si
imobile
urmaribile ale debitorului aflate in posesia acestuia sau a unui tert in
scopul valorificarii lor in
momentul in care creditorul unei sume de bani va obtine un titlu executoriu.
|
Conditii
de infiintare
|
Art. 952.
- (1) Creditorul care nu are titlu executoriu, dar a carui creanta este
constatata in
scris si este exigibila, poate solicita infiintarea unui sechestru asigurator
asupra bunurilor mobile
si imobile ale debitorului, daca dovedeste ca a intentat cerere de chemare in
judecata. El poate
fi obligat la plata unei cautiuni in cuantumul fixat de catre instanta.
|
|
(2) Acelasi
drept il are si creditorul a carui creanta nu este constatata in scris, daca
dovedeste
ca a intentat actiune si depune, odata cu cererea de sechestru, o cautiune de
jumatate din
valoarea reclamata.
0011334903082012
|
[$resource id='59588378-6c23-4a70-bcee-a202b0f4e1f6' type='Image' /$]
|
(3) Instanta
poate incuviinta sechestrul asigurator chiar si atunci cand creanta nu este
exigibila, in cazurile in care debitorul a micsorat prin fapta sa asigurarile
date creditorului sau nu
a dat asigurarile promise ori atunci cand este pericol ca debitorul sa se
sustraga de la urmarire
sau sa isi ascunda ori sa isi risipeasca averea. In aceste cazuri, creditorul
trebuie sa dovedeasca
indeplinirea celorlalte conditii prevazute la alin. (1) si sa depuna o cautiune,
al carei cuantum va
fi fixat de catre instanta.
|
Procedura
de solutionare
|
Art. 953.
- (1) Cererea de sechestru asigurator se adreseaza instantei care este
competenta
sa judece procesul in prima instanta. Creditorul nu este dator sa individualizeze
bunurile asupra
carora solicita sa se infiinteze sechestrul.
|
|
(2) Instanta
va decide de urgenta in camera de consiliu, fara citarea partilor, prin incheiere
executorie, stabilind suma pana la care se incuviinteaza sechestrul, fixand
totodata, daca este
cazul, cuantumul cautiunii si termenul inauntrul caruia urmeaza sa fie depusa
aceasta.
|
|
(3) Incheierea
prin care se solutioneaza cererea de sechestru se comunica creditorului de
indata de catre instanta, iar debitorului de catre executorul judecatoresc,
odata cu luarea masurii.
Incheierea este supusa numai apelului, in termen de 5 zile de la comunicare,
la instanta ierarhic
superioara. Apelul se judeca de urgenta si cu precadere, cu citarea in termen
scurt a partilor.
|
|
(4)
Dispozitiile art. 998 alin. (4) se aplica atat la solutionarea cererii, cat si
la judecarea
apelului.
|
Executarea
masurii
|
Art. 954.
- (1) Masura sechestrului asigurator se aduce la indeplinire de catre
executorul
judecatoresc, potrivit regulilor prezentului cod cu privire la executarea
silita, care se aplica in
mod corespunzator, fara a mai cere vreo autorizare sau incuviintare in acest
sens.
|
|
(2) In
cazul bunurilor mobile, executorul se va deplasa, in cel mai scurt timp
posibil, la locul
unde se afla bunurile asupra carora se va aplica sechestrul. Executorul judecatoresc
va aplica
sechestrul asupra bunurilor urmaribile numai in masura necesara realizarii
creantei. In toate
cazurile, sechestrul asigurator se va aplica fara somatie ori instiintare
prealabila a debitorului.
|
|
(3)
Sechestrul asigurator infiintat asupra unui bun supus unor formalitati de
publicitate se va
inscrie de indata in cartea funciara, registrul comertului, Arhiva Electronica
de Garantii Reale
Mobiliare sau in alte registre publice, dupa caz. Inscrierea face opozabil
sechestrul tuturor
acelora care, dupa inscriere, vor dobandi vreun drept asupra imobilului
respectiv.
|
|
(4) Impotriva
modului de aducere la indeplinire a masurii sechestrului cel interesat va
putea
face contestatie la executare.
|
Desfiintarea
de drept a
sechestrului asigurator
|
Art. 955.
- Nedepunerea cautiunii in termenul fixat de instanta atrage desfiintarea de
drept
a sechestrului asigurator. Aceasta se constata prin incheiere definitiva, data
fara citarea partilor.
|
Ridicarea
sechestrului
asigurator
|
Art. 956.
- (1) Daca debitorul va da, in toate cazurile, o garantie indestulatoare,
instanta va
putea ridica, la cererea debitorului, sechestrul asigurator. Cererea se solutioneaza
in camera de
consiliu, de urgenta si cu citarea in termen scurt a partilor, prin incheiere
supusa numai apelului,
in termen de 5 zile de la pronuntare, la instanta ierarhic superioara. Apelul
se judeca de urgenta
si cu precadere. Dispozitiile art. 953 alin. (4) se aplica in mod corespunzator.
|
|
(2) De
asemenea, in cazul in care cererea principala, in temeiul careia a fost incuviintata
masura asiguratorie, a fost anulata, respinsa sau perimata prin hotarare
definitiva ori daca cel
care a facut-o a renuntat la judecarea acesteia, debitorul poate cere
ridicarea masurii de catre
instanta care a incuviintat-o. Asupra cererii instanta se pronunta prin incheiere
definitiva, data
fara citarea partilor. Dispozitiile art. 954 se aplica in mod corespunzator.
|
Valorificarea
bunurilor
sechestrate
|
Art. 957.
- Valorificarea bunurilor sechestrate nu se va putea face decat dupa ce
creditorul
a obtinut titlul executoriu.
|
Dispozitii
speciale
|
Art. 958.
- In toate cazurile in care competenta de prima instanta apartine curtii de
apel,
calea de atac este recursul, dispozitiile art. 953 si 956 aplicandu-se in mod
corespunzator.
|
SECTIUNEA
a 2-a
Dispozitii speciale privind sechestrul asigurator al navelor civile
|
Dreptul de
a sechestra o
nava civila
|
Art. 959.
- Creditorul poate solicita infiintarea sechestrului asigurator asupra unei
nave, in
conditiile dispozitiilor prezentei sectiuni, precum si ale sectiunii 1 a
prezentului capitol care se
aplica in mod corespunzator, cu respectarea conventiilor internationale
asupra sechestrului
navelor, la care Romania este parte.
0011334903082012
|
[$resource id='c9aae95d-5085-4774-b9a5-e8e5443cb365' type='Image' /$]
Infiintarea
sechestrului.
Conditii
|
Art. 960.
- (1) In cazuri urgente, cererea de infiintare a sechestrului asigurator
asupra unei
nave se poate face chiar si inaintea introducerii actiunii de fond. In acest
caz, creditorul care a
obtinut instituirea sechestrului asigurator este obligat sa introduca actiunea
la instanta
competenta sau sa initieze demersurile pentru constituirea tribunalului
arbitral intr-un termen de
cel mult 20 de zile de la data incuviintarii masurii asiguratorii.
|
|
(2)
Cererea de sechestru se judeca de urgenta in camera de consiliu, cu citarea partilor.
Incheierea este executorie si este supusa numai apelului, in termen de 5 zile
de la pronuntare.
|
|
(3)
Neintroducerea actiunii in termenul prevazut la alin. (1) atrage desfiintarea
de drept a
sechestrului asigurator. Aceasta se constata prin incheiere definitiva, data
cu citarea partilor.
|
Instanta
competenta
|
Art. 961.
- Competenta de solutionare a cererii de sechestru asigurator asupra unei
nave
apartine tribunalului locului unde se afla nava, indiferent de instanta la
care s-a introdus sau
urmeaza a fi introdusa actiunea de fond.
|
Interdictia
sechestrului
|
Art. 962.
- (1) Nava gata de plecare nu poate fi pusa sub sechestru asigurator.
|
|
(2) Nava
se considera ca este gata de plecare din momentul in care comandantul are la
bord
certificatele, toate documentele navei, precum si permisul de plecare,
predate comandantului
de capitania portului.
|
Autorizarea
efectuarii de
calatorii
|
Art. 963.
- (1) Dupa incuviintarea sechestrului asigurator, la cererea creditorului
care are un
privilegiu asupra unei nave, a unui coproprietar al navei sau chiar a
debitorului, instanta care a
dispus masura asiguratorie poate ordona ca nava sa intreprinda una sau mai
multe calatorii,
stabilind in acelasi timp toate masurile preventive care, dupa imprejurari,
ar fi necesare.
|
|
(2)
Dispozitiile art. 960 alin. (2) se aplica in mod corespunzator.
|
|
(3) Nava
poate pleca numai dupa transcrierea incheierii de incuviintare in registrele
autoritatii
maritime respective si inscrierea mentiunii corespunzatoare in actul de nationalitate.
|
|
(4)
Cheltuielile necesare pentru efectuarea calatoriei se vor avansa de cel care
a solicitat
aceasta.
|
|
(5) Navlul
pentru calatoriile autorizate de instanta, dupa ce mai intai se vor scadea
cheltuielile
prevazute la alin. (4), va putea fi adaugat la pretul vanzarii.
|
Stramutarea
sechestrului
|
Art. 964.
- (1) Pentru motive temeinic justificate, la cererea debitorului sau, dupa
caz, a
creditorului, instanta care a dispus sechestrul asigurator poate incuviinta
schimbarea navei
sechestrate cu alta.
|
|
(2)
Dispozitiile art. 960 alin. (2) se aplica in mod corespunzator.
|
Sechestrarea
marfurilor
|
Art. 965.
- Creditorul posesorului legitim al conosamentului poate proceda la
sechestrarea
marfurilor reprezentate in conosament, aflate la bordul unei nave. Daca nu se
solicita deopotriva
si sechestrarea navei, creditorul va trebui sa ceara si descarcarea marfii.
|
Executarea
sechestrului
|
Art. 966.
- (1) Masura sechestrului asigurator se aduce la indeplinire prin
imobilizarea navei
de catre capitania portului unde aceasta se afla. In acest caz, capitania
portului nu va elibera
documentele necesare navigatiei si nu va admite plecarea navei din port sau
rada.
|
|
(2) Impotriva
modului de aducere la indeplinire a masurii sechestrului cel interesat va
putea
face contestatie la executare la tribunalul locului unde se afla nava.
|
Masuri
urgente
|
Art. 967.
- Pentru asigurarea traficului portuar si a sigurantei civile pe durata
imobilizarii
navei, instanta aratata la art. 961 va putea dispune, pe calea ordonantei presedintiale,
masuri
urgente, dispozitiile art. 996 si urmatoarele aplicandu-se in mod corespunzator.
|
Oprirea
temporara a
plecarii navei
|
Art. 968.
- Oprirea temporara a plecarii navei, in absenta unei hotarari judecatoresti,
se
poate dispune de capitania portului in conditiile legii speciale.
|
CAPITOLUL
II
Poprirea asiguratorie
|
Obiectul
popririi
asiguratorii
|
Art. 969.
- Poprirea asiguratorie se poate infiinta asupra sumelor de bani, titlurilor
de valoare
sau altor bunuri mobile incorporale urmaribile datorate debitorului de o a
treia persoana sau pe
care aceasta i le va datora in viitor in temeiul unor raporturi juridice existente,
in conditiile stabilite
la art. 952.
|
Reguli
aplicabile
|
Art. 970.
- (1) Solutionarea cererii, executarea masurii, desfiintarea si ridicarea
popririi
asiguratorii se vor efectua potrivit dispozitiilor art. 953-958, care se
aplica in mod corespunzator.
|
|
(2) In
cererea de poprire bancara creditorul nu este dator sa individualizeze tertii
popriti cu
privire la care solicita sa se infiinteze poprirea.
0011334903082012
|
[$resource id='a109aa1e-57c0-419b-a3fc-514b4d3311fb' type='Image' /$]
CAPITOLUL
III
Sechestrul judiciar
|
Notiune
|
Art. 971.
- Sechestrul judiciar consta in indisponibilizarea bunurilor ce formeaza
obiectul
litigiului sau, in conditiile legii, a altor bunuri, prin incredintarea pazei
acestora unui administrator-sechestru desemnat potrivit art. 975.
|
Conditii
de infiintare
|
Art. 972.
- (1) Ori de cate ori exista un proces asupra proprietatii sau altui drept
real principal,
asupra posesiei unui bun mobil sau imobil ori asupra folosintei sau administrarii
unui bun
proprietate comuna, instanta de judecata va putea sa incuviinteze, la cererea
celui interesat,
punerea sub sechestru judiciar a bunului, daca aceasta masura este necesara
pentru
conservarea dreptului respectiv.
|
|
(2) Se va
putea, de asemenea, incuviinta sechestrul judiciar, chiar fara a exista
proces:
|
|
a) asupra
unui bun pe care debitorul il ofera pentru liberarea sa;
|
|
b) asupra
unui bun cu privire la care cel interesat are motive temeinice sa se teama ca
va fi
sustras, distrus ori alterat de posesorul sau actual;
|
|
c) asupra
unor bunuri mobile care alcatuiesc garantia creditorului, cand acesta invedereaza
insolvabilitatea debitorului sau ori cand are motive temeinice de banuiala ca
debitorul se va
sustrage de la eventuala urmarire silita ori sa se teama de sustrageri sau deteriorari.
|
|
(3) In
cazul prevazut la alin. (2), partea care a obtinut instituirea sechestrului
judiciar este
obligata sa introduca actiunea la instanta competenta, sa initieze
demersurile pentru constituirea
tribunalului arbitral sau sa solicite punerea in executare a titlului
executoriu, intr-un termen de cel
mult 20 de zile de la data incuviintarii masurii asiguratorii.
|
|
(4)
Nerespectarea dispozitiilor alin. (3) atrage desfiintarea de drept a
sechestrului judiciar.
Aceasta se constata prin incheiere definitiva data fara citarea partilor.
|
Instanta
competenta
|
Art. 973.
- Cererea pentru infiintarea sechestrului judiciar se va adresa instantei investite
cu
judecarea actiunii principale in cazul prevazut la art. 972 alin. (1),
respectiv instantei in
circumscriptia careia se afla bunul in cazurile prevazute la art. 972 alin.
(2).
|
Procedura
de infiintare
|
Art. 974.
- (1) Cererea de sechestru judiciar se judeca de urgenta, cu citarea partilor.
|
|
(2) In caz
de admitere, instanta va putea sa il oblige pe reclamant la darea unei cautiuni,
dispozitiile art. 955 aplicandu-se in mod corespunzator.
|
|
(3) In
cazul bunurilor imobile se va proceda si la inscrierea in cartea funciara
potrivit art. 954
alin. (3).
|
|
(4) Incheierea
este supusa numai apelului, in termen de 5 zile de la pronuntare, la instanta
ierarhic superioara. Dispozitiile art. 953 alin. (4) si cele ale art. 958 se
aplica in mod
corespunzator.
|
Administratorul-sechestru
|
Art. 975.
- (1) Paza bunului sechestrat va fi incredintata persoanei desemnate de parti
de
comun acord, iar in caz de neintelegere, unei persoane desemnate de instanta,
care va putea
fi chiar detinatorul bunului. In acest scop, executorul judecatoresc, sesizat
de partea interesata,
se va deplasa la locul situarii bunului ce urmeaza a fi pus sub sechestru si il
va da in primire, pe
baza de proces-verbal, administratorului-sechestru. Un exemplar al
procesului-verbal va fi
inaintat si instantei care a incuviintat masura.
|
|
(2)
Administratorul-sechestru va putea face toate actele de conservare si
administrare, va
incasa orice venituri si sume datorate si va putea plati datorii cu caracter
curent, precum si pe
cele constatate prin titlu executoriu. De asemenea, cu autorizarea prealabila
a instantei care l-a
numit, administratorul-sechestru va putea sa instraineze bunul in cazul in
care acesta nu poate
fi conservat sau daca, dintr-un alt motiv, masura instrainarii este vadit
necesara si, daca a fost
in prealabil autorizat, el va putea sta in judecata in numele partilor
litigante cu privire la bunul pus
sub sechestru.
|
|
(3) Daca
administrator-sechestru a fost numita o alta persoana decat detinatorul,
instanta va
fixa, pentru activitatea prestata, o suma drept remuneratie, stabilind
totodata si modalitatile de
plata.
|
Administratorul
provizoriu
|
Art. 976.
- In cazuri urgente, instanta va putea numi, prin incheiere definitiva data fara
citarea
partilor, un administrator provizoriu pana la solutionarea cererii de
sechestru judiciar.
0011334903082012
|
[$resource id='a97cdffc-392b-4be1-80d4-e0ab491c5e5e' type='Image' /$]
CAPITOLUL
IV
Masuri provizorii in materia drepturilor de proprietate intelectuala
|
Domeniu de
aplicare
|
Art. 977.
- (1) Dispozitiile prezentului capitol reglementeaza masurile provizorii
necesare
pentru apararea drepturilor de proprietate intelectuala, indiferent de continutul
lor, patrimonial
sau nepatrimonial, si indiferent de izvorul acestora.
|
|
(2) Masurile
provizorii necesare pentru protectia altor drepturi nepatrimoniale sunt prevazute
la art. 255 din Codul civil.
|
Masuri
provizorii
|
Art. 978.
- (1) Daca titularul dreptului de proprietate intelectuala sau orice alta
persoana
care exercita dreptul de proprietate intelectuala cu consimtamantul
titularului face dovada
credibila ca drepturile sale de proprietate intelectuala fac obiectul unei actiuni
ilicite, actuale sau
iminente si ca aceasta actiune risca sa ii cauzeze un prejudiciu greu de
reparat, poate sa ceara
instantei judecatoresti luarea unor masuri provizorii.
|
|
(2) Instanta
judecatoreasca poate sa dispuna in special:
|
|
a)
interzicerea incalcarii sau incetarea ei provizorie;
|
|
b) luarea
masurilor necesare pentru a asigura conservarea probelor.
|
|
(3) In
cazul prejudiciilor aduse prin mijloacele presei scrise sau audiovizuale,
instanta
judecatoreasca nu poate sa dispuna incetarea cu titlu provizoriu a actiunii
prejudiciabile decat
daca prejudiciile cauzate reclamantului sunt grave, daca actiunea nu este in
mod evident
justificata, potrivit art. 75 din Codul civil, si daca masura luata de instanta
nu apare ca fiind
disproportionata in raport cu prejudiciile cauzate. Dispozitiile art. 253
alin. (2) din Codul civil
raman aplicabile.
|
|
(4) Instanta
solutioneaza cererea potrivit dispozitiilor privitoare la ordonanta presedintiala,
care se aplica in mod corespunzator. In cazul in care cererea este formulata inainte
de
introducerea actiunii de fond, prin hotararea prin care s-a dispus masura
provizorie se va fixa si
termenul in care actiunea de fond trebuie sa fie introdusa, sub sanctiunea incetarii
de drept a
acelei masuri. Dispozitiile alin. (6) sunt aplicabile.
|
|
(5) Daca masurile
luate sunt de natura sa produca un prejudiciu partii adverse, instanta il
poate obliga pe reclamant sa dea o cautiune in cuantumul fixat de aceasta,
sub sanctiunea
incetarii de drept a masurii dispuse.
|
|
(6) Masurile
luate potrivit dispozitiilor alin. (1)-(4) anterior introducerii actiunii in
justitie pentru
apararea dreptului incalcat inceteaza de drept daca reclamantul nu a sesizat
instanta in termenul
fixat de aceasta, dar nu mai tarziu de 30 de zile de la luarea acestora.
|
|
(7)
Reclamantul este tinut sa repare, la cererea partii interesate, prejudiciul
cauzat prin
masurile provizorii luate, daca actiunea de fond este respinsa ca neintemeiata.
Cu toate acestea,
daca reclamantul nu a fost in culpa ori a avut o culpa usoara, instanta, in
raport cu circumstantele
concrete, poate fie sa refuze obligarea sa la despagubirile cerute de partea
adversa, fie sa
dispuna reducerea acestora.
|
|
(8) Daca
partea adversa nu solicita daune-interese, instanta va dispune eliberarea cautiunii,
la cererea reclamantului, prin hotarare data cu citarea partilor. Cererea se
judeca potrivit
dispozitiilor privitoare la ordonanta presedintiala, care se aplica in mod
corespunzator. In cazul
in care paratul se opune la eliberarea cautiunii, instanta va fixa un termen in
vederea introducerii
actiunii de fond, care nu poate fi mai lung de 30 de zile de la data pronuntarii
hotararii, sub
sanctiunea incetarii de drept a masurii de indisponibilizare a sumei depuse
cu titlu de cautiune.
|
TITLUL V
Procedura partajului judiciar
|
Reguli
aplicabile
|
Art. 979.
- Judecarea oricarei cereri de partaj privind bunuri asupra carora partile au
un
drept de proprietate comuna se face dupa procedura prevazuta in prezentul
titlu, cu exceptia
cazurilor in care legea prevede o alta procedura.
|
Cuprinsul
cererii
|
Art. 980.
- Reclamantul este obligat sa arate in cerere, pe langa mentiunile prevazute
la
art. 194, persoanele intre care urmeaza a avea loc partajul, titlul pe baza caruia
acesta este
cerut, toate bunurile supuse partajului, valoarea lor, locul unde acestea se
afla, precum si
persoana care le detine sau le administreaza.
|
Declaratiile
partilor
|
Art. 981.
- La primul termen de judecata, daca partile sunt prezente, instanta le va
lua
declaratie cu privire la fiecare dintre bunurile supuse partajului si va lua
act, cand este cazul, de
recunoasterile si acordul lor cu privire la existenta bunurilor, locul unde
se afla si valoarea
acestora.
0011334903082012
|
[$resource id='9c0f6a35-92e0-484e-a707-a40a166b5806' type='Image' /$]
Rolul
activ al instantei.
Intelegerile dintre parti
|
Art. 982.
- (1) In tot cursul procesului, instanta va starui ca partile sa imparta
bunurile prin
buna invoiala.
|
|
(2) Daca partile
ajung la o intelegere cu privire la impartirea bunurilor, instanta va hotari
potrivit intelegerii lor. Imparteala se poate face prin buna invoiala si daca
printre cei interesati se
afla minori, persoane puse sub interdictie judecatoreasca ori disparuti, insa
numai cu
incuviintarea prealabila a instantei de tutela, precum si, daca este cazul, a
reprezentantului sau
a ocrotitorului legal.
|
|
(3) In
cazul in care intelegerea priveste numai partajul anumitor bunuri, instanta
va lua act de
aceasta invoiala si va pronunta o hotarare partiala, continuand procesul
pentru celelalte bunuri.
|
|
(4)
Dispozitiile art. 438-441 sunt aplicabile.
|
Partajul
judiciar
|
Art. 983.
- (1) Daca partile nu ajung la o intelegere sau nu incheie o tranzactie
potrivit celor
aratate la art. 982, instanta va stabili bunurile supuse impartelii,
calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecaruia si creantele nascute
din starea de proprietate comuna pe care
coproprietarii le au unii fata de altii. Daca se imparte o mostenire, instanta
va mai stabili datoriile
transmise prin mostenire, datoriile si creantele comostenitorilor fata de
defunct, precum si
sarcinile mostenirii.
|
|
(2) Instanta
va face imparteala in natura. In temeiul celor stabilite potrivit alin. (1),
ea
procedeaza la formarea loturilor si la atribuirea lor. In cazul in care
loturile nu sunt egale in
valoare, ele se intregesc printr-o suma in bani.
|
Incheierea
de admitere in
principiu
|
Art. 984.
- (1) Daca pentru formarea loturilor sunt necesare operatii de masuratoare,
evaluare si altele asemenea, pentru care instanta nu are date suficiente, ea
va da o incheiere
prin care va stabili elementele prevazute la art. 983, intocmind in mod
corespunzator minuta.
|
|
(2) Daca, in
conditiile legii, s-au formulat si alte cereri in legatura cu partajul si de
a caror
solutionare depinde efectuarea acestuia, precum cererea de reductiune a
liberalitatilor excesive,
cererea de raport al donatiilor si altele asemenea, prin incheierea aratata
la alin. (1) instanta se
va pronunta si cu privire la aceste cereri.
|
|
(3) Prin aceeasi
incheiere, instanta va dispune efectuarea unei expertize pentru formarea
loturilor. Raportul de expertiza va arata valoarea bunurilor si criteriile
avute in vedere la stabilirea
acestei valori, va indica daca bunurile sunt comod partajabile in natura si in
ce mod, propunand,
la solicitarea instantei, loturile ce urmeaza a fi atribuite.
|
Incheierea
de admitere in
principiu suplimentara
|
Art. 985.
- In cazul in care, dupa pronuntarea incheierii prevazute la art. 984, dar
mai inainte
de pronuntarea hotararii de imparteala, se constata ca exista si alti
coproprietari sau ca au fost
omise unele bunuri care trebuiau supuse impartelii, fara ca privitor la acesti
coproprietari sau la
acele bunuri sa fi avut loc o dezbatere contradictorie, instanta va putea da,
cu citarea partilor, o
noua incheiere, care va cuprinde, dupa caz, si coproprietarii sau bunurile
omise. In aceleasi
conditii, instanta poate, cu consimtamantul tuturor coproprietarilor, sa
elimine un bun care a fost
cuprins din eroare in masa de impartit.
|
Caile de
atac impotriva
unor incheieri
|
Art. 986.
- Incheierile prevazute la art. 984 alin. (1) si art. 985 pot fi atacate
numai cu apel
odata cu fondul.
|
Criteriile
partajului
|
Art. 987.
- La formarea si atribuirea loturilor, instanta va tine seama, dupa caz, si
de acordul
partilor, marimea cotei-parti ce se cuvine fiecareia din masa bunurilor de impartit,
natura
bunurilor, domiciliul si ocupatia partilor, faptul ca unii dintre
coproprietari, inainte de a se cere
imparteala, au facut constructii sau imbunatatiri cu acordul celorlalti
coproprietari sau altele
asemenea.
|
Atribuirea
provizorie
|
Art. 988.
- (1) In cazul in care imparteala in natura a unui bun nu este posibila sau
ar cauza
o scadere importanta a valorii acestuia ori i-ar modifica in mod pagubitor
destinatia economica,
la cererea unuia dintre coproprietari instanta, prin incheiere, ii poate
atribui provizoriu intregul
bun. Daca mai multi coproprietari cer sa li se atribuie bunul, instanta va tine
seama de criteriile
prevazute la art. 987. Prin incheiere, ea va stabili si termenul in care
coproprietarul caruia i s-a
atribuit provizoriu bunul este obligat sa consemneze sumele ce corespund
cotelor-parti cuvenite
celorlalti coproprietari.
|
|
(2) Daca
coproprietarul caruia i s-a atribuit provizoriu bunul consemneaza, in
termenul stabilit,
sumele cuvenite celorlalti coproprietari, instanta, prin hotararea asupra
fondului procesului, ii va
atribui acestuia bunul.
|
|
(3) In
cazul in care coproprietarul nu consemneaza in termen sumele cuvenite celorlalti
coproprietari, instanta va putea atribui bunul altui coproprietar, in conditiile
prezentului articol.
|
Atribuirea
definitiva
|
Art. 989.
- La cererea unuia dintre coproprietari, instanta, tinand seama de imprejurarile
cauzei, pentru motive temeinice, va putea sa ii atribuie bunul direct prin
hotararea asupra fondului
procesului, stabilind totodata sumele ce se cuvin celorlalti coproprietari si
termenul in care este
obligat sa le plateasca.
0011334903082012
|
[$resource id='f44405ac-8aeb-4221-8778-bdfae63a381b' type='Image' /$]
Vanzarea
bunului
|
Art. 990.
- (1) In cazul in care niciunul dintre coproprietari nu cere atribuirea
bunului ori, desi
acesta a fost atribuit provizoriu, nu s-au consemnat, in termenul stabilit,
sumele cuvenite celorlalti
coproprietari, instanta, prin incheiere, va dispune vanzarea bunului,
stabilind totodata daca
vanzarea se va face de catre parti prin buna invoiala ori de catre executorul
judecatoresc.
|
|
(2) Daca partile
sunt de acord ca vanzarea sa se faca prin buna invoiala, instanta va stabili
si termenul la care aceasta va fi efectuata. Termenul nu poate fi mai mare de
3 luni, in afara de
cazul in care partile sunt de acord cu majorarea lui.
|
|
(3) In
cazul in care vreuna dintre parti nu a fost de acord cu vanzarea prin buna invoiala
sau
daca aceasta vanzare nu s-a realizat in termenul stabilit potrivit alin. (2),
instanta, prin incheiere
data cu citarea partilor, va dispune ca vanzarea sa fie efectuata de
executorul judecatoresc.
|
|
(4) Incheierile
prevazute in prezentul articol pot fi atacate separat numai cu apel, in
termen
de 15 zile de la pronuntare. Daca nu au fost astfel atacate, aceste incheieri
nu mai pot fi supuse
apelului odata cu hotararea asupra fondului procesului.
|
Procedura
vanzarii la
licitatie
|
Art. 991.
- (1) Dupa ramanerea definitiva a incheierii prin care s-a dispus vanzarea
bunului
de catre un executor judecatoresc, acesta va proceda la efectuarea vanzarii
la licitatie publica.
|
|
(2)
Executorul va fixa termenul de licitatie, care nu va putea depasi 30 de zile
pentru bunurile
mobile si 60 de zile pentru bunurile imobile, socotite de la data primirii incheierii,
si va instiinta
coproprietarii despre data, ora si locul vanzarii.
|
|
(3) Pentru
termenul de licitatie a bunurilor mobile, executorul va intocmi si afisa
publicatia de
vanzare, cu cel putin 5 zile inainte de acel termen.
|
|
(4) In
cazul vanzarii unui bun imobil, executorul va intocmi si afisa publicatia de
vanzare cu
cel putin 30 de zile inainte de termenul de licitatie.
|
|
(5)
Coproprietarii pot conveni ca vanzarea bunurilor sa se faca la orice pret
oferit de
participantii la licitatie. De asemenea, ei pot conveni ca vanzarea sa nu se
faca sub un anumit
pret.
|
|
(6)
Dispozitiile prezentului articol se completeaza in mod corespunzator cu
dispozitiile
prezentului cod privitoare la vanzarea la licitatie a bunurilor mobile si
imobile prevazute in materia
executarii silite.
|
Bunurile
nesupuse
vanzarii
|
Art. 992.
- La cererea uneia dintre parti, instanta poate proceda la imparteala
bunurilor
pentru care nu a dispus vanzarea potrivit art. 990.
|
Solutionarea
cererii de
partaj
|
Art. 993.
- (1) In toate cazurile, asupra cererii de partaj instanta se va pronunta
prin hotarare.
|
(2) Sumele
depuse de unul dintre coproprietari pentru ceilalti, precum si cele rezultate
din
vanzare vor fi impartite de instanta potrivit dreptului fiecarui
coproprietar.
|
(3) In
cazul in care partajul nu se poate realiza in niciuna dintre modalitatile
prevazute de
lege, instanta va hotari inchiderea dosarului. Daca se introduce o noua
cerere de partaj,
incheierile de admitere in principiu prevazute la art. 984 si 985 nu au
autoritate de lucru judecat.
|
Hotararea
de partaj
|
Art. 994.
- (1) Hotararea de partaj are efect constitutiv.
|
|
(2) Odata
ramasa definitiva, hotararea de partaj constituie titlu executoriu si poate
fi pusa in
executare chiar daca nu s-a cerut predarea efectiva a bunului ori instanta nu
a dispus in mod
expres aceasta predare.
|
|
(3) Hotararea
de partaj este supusa numai apelului. Cu toate acestea, daca partajul s-a
cerut
pe cale incidentala, hotararea este supusa acelorasi cai de atac ca si hotararea
data asupra
cererii principale. Acelasi este si termenul pentru exercitarea caii de atac,
chiar daca se ataca
numai solutia data asupra partajului. Aplicarea criteriilor prevazute la art.
987 nu poate fi
cenzurata pe calea recursului.
|
|
(4)
Executarea cu privire la bunurile impartite poate fi ceruta in termenul de
prescriptie de
10 ani prevazut la art. 705.
|
Revendicarea
bunurilor
atribuite
|
Art. 995.
- (1) In cazul in care partile declara in mod expres ca nu solicita predarea
bunurilor,
hotararea de partaj nu este susceptibila de executare silita.
|
|
(2) Pentru
a intra in posesia bunurilor atribuite si a caror predare i-a fost refuzata
de ceilalti
coproprietari, partea interesata va trebui sa exercite actiunea in
revendicare.
0011334903082012
|
[$resource id='b0b43914-9bcd-424f-b637-8ea5cdb11553' type='Image' /$]
TITLUL VI
Procedura ordonantei presedintiale
|
Conditii
de admisibilitate
|
Art. 996.
- (1) Instanta de judecata, stabilind ca in favoarea reclamantului exista
aparenta
de drept, va putea sa ordone masuri provizorii in cazuri grabnice, pentru pastrarea
unui drept
care s-ar pagubi prin intarziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si
care nu s-ar putea
repara, precum si pentru inlaturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei
executari.
|
|
(2)
Ordonanta este provizorie si executorie. Daca hotararea nu cuprinde nicio mentiune
privind durata sa si nu s-au modificat imprejurarile de fapt avute in vedere,
masurile dispuse vor
produce efecte pana la solutionarea litigiului asupra fondului.
|
|
(3) La
cererea reclamantului, instanta va putea hotari ca executarea sa se faca fara
somatie
sau fara trecerea unui termen.
|
|
(4)
Ordonanta va putea fi data chiar si atunci cand este in curs judecata asupra
fondului.
|
|
(5) Pe
cale de ordonanta presedintiala nu pot fi dispuse masuri care sa rezolve
litigiul in fond
si nici masuri a caror executare nu ar mai face posibila restabilirea situatiei
de fapt.
|
Instanta
competenta
|
Art. 997.
- Cererea de ordonanta presedintiala se va introduce la instanta competenta sa
se
pronunte in prima instanta asupra fondului dreptului.
|
Procedura
de solutionare
|
Art. 998.
- (1) In vederea judecarii cererii, partile vor fi citate conform normelor
privind citarea
in procesele urgente, iar paratului i se va comunica o copie de pe cerere si
de pe actele care o
insotesc. Intampinarea nu este obligatorie.
|
|
(2)
Ordonanta va putea fi data si fara citarea partilor. In caz de urgenta
deosebita, ordonanta
va putea fi data chiar in aceeasi zi, instanta pronuntandu-se asupra masurii
solicitate pe baza
cererii si actelor depuse, fara concluziile partilor.
|
|
(3)
Judecata se face de urgenta si cu precadere, nefiind admisibile probe a caror
administrare
necesita un timp indelungat. Dispozitiile privind cercetarea procesului nu
sunt aplicabile.
|
|
(4) Pronuntarea
se poate amana cu cel mult 24 de ore, iar motivarea ordonantei se face in
cel mult 48 de ore de la pronuntare.
|
Calea de
atac
|
Art. 999.
- (1) Daca prin legi speciale nu se prevede altfel, ordonanta este supusa
numai
apelului in termen de 5 zile de la pronuntare, daca s-a dat cu citarea partilor,
si de la comunicare,
daca s-a dat fara citarea lor.
|
|
(2) Instanta
de apel poate suspenda executarea pana la judecarea apelului, dar numai cu
plata unei cautiuni al carei cuantum se va stabili de catre aceasta.
|
|
(3) Apelul
se judeca de urgenta si cu precadere, cu citarea partilor. Dispozitiile art.
998 alin. (4) sunt aplicabile.
|
|
(4) Impotriva
executarii ordonantei presedintiale se poate face contestatie la executare.
|
Transformarea
cererii
|
Art.
1.000. - La solicitarea reclamantului, pana la inchiderea dezbaterilor la
prima instanta,
cererea de ordonanta presedintiala va putea fi transformata intr-o cerere de
drept comun, situatie
in care paratul va fi incunostintat si citat in mod expres cu aceasta mentiune.
|
Autoritatea
de lucru
judecat
|
Art.
1.001. - (1) Ordonanta presedintiala are autoritate de lucru judecat fata de
o alta cerere
de ordonanta presedintiala, numai daca nu s-au modificat imprejurarile de
fapt care au justificat-o.
|
|
(2)
Ordonanta presedintiala nu are autoritate de lucru judecat asupra cererii
privind fondul
dreptului.
|
|
(3) Hotararea
data asupra fondului dreptului are autoritate de lucru judecat asupra unei
cereri
ulterioare de ordonanta presedintiala.
|
TITLUL VII
Cererile posesorii
|
Conditii
de admisibilitate
|
Art.
1.002. - Cererile posesorii sunt admisibile numai in cazurile si conditiile
prevazute de
Codul civil.
|
Judecata si
caile de atac
|
Art.
1.003. - (1) Cererile posesorii se judeca de urgenta si cu precadere.
|
|
(2) Sunt
inadmisibile cererea reconventionala si orice alte cereri prin care se
solicita protectia
unui drept in legatura cu bunul in litigiu.
|
|
(3) Hotararea
data asupra cererii posesorii este supusa numai apelului.
0011334903082012
|
[$resource id='041f6b9d-afee-4269-b610-5164480cefc4' type='Image' /$]
Autoritatea
lucrului
judecat
|
Art.
1.004. - (1) Hotararea judecatoreasca prin care s-a solutionat o cerere posesorie
are
autoritate de lucru judecat intr-o cerere posesorie ulterioara purtata intre
aceleasi parti si
intemeiata pe aceleasi fapte. Ea nu are insa o astfel de autoritate intr-o
cerere ulterioara
privitoare la fondul dreptului.
|
|
(2) Hotararea
judecatoreasca prin care s-a solutionat o actiune privitoare la fondul
dreptului
are autoritate de lucru judecat intr-o cerere posesorie ulterioara in legatura
cu acelasi bun.
|
TITLUL
VIII
Procedura ofertei de plata si consemnatiunii
|
Domeniu de
aplicare
|
Art. 1.005.
- Cand creditorul refuza sa primeasca plata de la debitor, acesta din urma
este
in drept sa faca oferta reala si sa consemneze ceea ce datoreaza.
|
Procedura
ofertei reale
|
Art.
1.006. - (1) In scopul prevazut la art. 1.005, debitorul va face creditorului,
prin mijlocirea
unui executor judecatoresc din circumscriptia curtii de apel in care se afla
domiciliul ori sediul
creditorului sau domiciliul ales al acestuia, o somatie, prin care este
invitat sa primeasca prestatia
datorata.
|
|
(2) In
acea somatie se vor arata locul, data si ora cand suma sau obiectul oferit
urmeaza sa
ii fie predat creditorului.
|
Acceptarea
ofertei reale
|
Art.
1.007. - In cazul in care creditorul primeste suma sau bunul oferit,
debitorul este liberat
de obligatia sa. Executorul judecatoresc va intocmi un proces-verbal prin
care va constata
acceptarea ofertei reale.
|
Consemnarea
sumei sau a bunului
|
Art.
1.008. - (1) Daca creditorul nu se prezinta sau refuza sa primeasca suma ori
obiectul
oferit, executorul judecatoresc va incheia proces-verbal in care va consemna
aceste imprejurari.
|
|
(2) In
cazul prevazut la alin. (1), debitorul, spre a se libera de datorie, va putea
sa consemneze
suma sau bunul oferit la CEC Bank - S.A. sau la orice alta institutie de
credit ori, dupa caz, la
o unitate specializata, iar recipisa de consemnare se va depune la executorul
judecatoresc care
a trimis somatia. Procedura de consemnare a sumelor de bani este obligatorie
pentru unitatea
la care urmeaza a se face consemnarea si nu poate fi conditionata de existenta
acordului
creditorului. Consemnarea bunurilor se face in conditiile prevazute de lege.
|
|
(3)
Consemnarea va fi precedata de o noua somatie adresata creditorului in care
se vor arata
ziua si ora cand si locul unde suma sau, dupa caz, bunul oferit se va depune.
|
Anularea
ofertei reale,
urmata de consemnatiune
|
Art.
1.009. - (1) Dupa consemnare, executorul judecatoresc va constata, printr-o incheiere
data fara citarea partilor, efectuarea platii si liberarea debitorului. Incheierea
se comunica
creditorului in termen de 5 zile de la intocmirea acesteia.
|
|
(2) In
termen de 15 zile de la comunicarea incheierii prevazute la alin. (1),
creditorul va putea
cere anularea acesteia pentru nerespectarea conditiilor de validitate, de
fond si de forma ale
ofertei de plata si consemnatiunii, la judecatoria in circumscriptia careia
s-a facut consemnarea.
Hotararea poate fi atacata numai cu apel, in termen de 10 zile de la
comunicare.
|
|
(3)
Debitorul este considerat liberat la data consemnarii platii, in afara de
cazul in care se
anuleaza oferta de plata si consemnatiunea.
|
Oferta de
plata in fata
instantei
|
Art.
1.010. - (1) Oferta de plata poate fi facuta si in timpul procesului, in fata
oricarei instante,
in orice stadiu al judecatii. In acest caz, prin incheiere, creditorul este
pus in intarziere sa
primeasca suma sau, dupa caz, bunul. Daca creditorul este prezent si primeste
prestatia
datorata, liberarea debitorului se va constata prin incheiere.
|
|
(2) In
cazul in care creditorul lipseste sau refuza primirea prestatiei, debitorul
va proceda la
consemnare conform dispozitiilor art. 1.008 alin. (2), iar recipisa de
consemnare va fi pusa la
dispozitia instantei, care, prin incheiere, va constata liberarea
debitorului.
|
|
(3) Incheierile
prevazute la alin. (1) si (2) se ataca numai odata cu fondul, cu exceptia
celor
date in recurs, care sunt definitive.
|
Radierea
ipotecilor
|
Art.
1.011. - In baza procesului-verbal intocmit in conditiile art. 1.007 ori a incheierii
emise
in conditiile art. 1.009 sau 1.010, cel interesat va putea cere radierea din
cartea funciara sau din
alte registre publice a drepturilor de ipoteca constituite in vederea garantarii
creantei stinse in
conditiile prezentului titlu.
|
Incidenta
dispozitiilor
Codului civil
|
Art.
1.012. - Dispozitiile prezentului titlu se completeaza cu prevederile Codului
civil
privitoare la plata, precum si cu cele referitoare la ofertele de plata si
consemnatiuni.
0011334903082012
|
[$resource id='5fcd3758-7889-4a38-b9f6-24874f344318' type='Image' /$]
TITLUL IX
Procedura ordonantei de plata
|
Domeniu de
aplicare
|
Art.
1.013. - (1) Prevederile prezentului titlu se aplica creantelor certe,
lichide si exigibile
constand in obligatii de plata a unor sume de bani care rezulta dintr-un
contract civil, inclusiv din
cele incheiate intre un profesionist si o autoritate contractanta, constatat
printr-un inscris ori
determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti
prin semnatura ori
in alt mod admis de lege.
|
|
(2) Nu
sunt incluse in sfera de aplicare a prezentului titlu creantele inscrise la
masa credala
in cadrul unei proceduri de insolventa.
|
|
(3) Prin
autoritate contractanta, in sensul alin. (1), se intelege:
|
|
a) orice
autoritate publica a statului roman sau a unui stat membru al Uniunii Europene,
care
actioneaza la nivel central, regional sau local;
|
|
b) orice
organism de drept public, altul decat cele prevazute la lit. a), cu
personalitate juridica,
care a fost infiintat pentru a satisface nevoi de interes general, fara scop
lucrativ, si care se afla
in cel putin una dintre urmatoarele situatii:
|
|
(i) este
finantat, in majoritate, de catre o autoritate contractanta, astfel cum este
definita
la lit.a);
|
|
(ii) se
afla in subordinea sau este supus controlului unei autoritati contractante, astfel
cum
este definita la lit. a);
|
|
(iii) in
componenta consiliului de administratie ori, dupa caz, a consiliului de
supraveghere
si directoratului, mai mult de jumatate din numarul membrilor sunt numiti de
catre o
autoritate contractanta, astfel cum este definita la lit. a);
|
|
c) orice
asociere formata de una sau mai multe autoritati contractante dintre cele
prevazute
la lit. a) sau b).
|
Comunicarea
somatiei
|
Art.
1.014. - (1) Creditorul ii va comunica debitorului, prin intermediul
executorului
judecatoresc sau prin scrisoare recomandata, cu continut declarat si
confirmare de primire, o
somatie, prin care ii va pune in vedere sa plateasca suma datorata in termen
de 15 zile de la
primirea acesteia.
|
|
(2) Aceasta
somatie intrerupe prescriptia extinctiva potrivit dispozitiilor art. 2.540
din Codul
civil, care se aplica in mod corespunzator.
|
Instanta
competenta
|
Art.
1.015. - Daca debitorul nu plateste in termenul prevazut la art. 1.014 alin.
(1), creditorul
poate introduce cererea privind ordonanta de plata la instanta competenta
pentru judecarea
fondului cauzei in prima instanta.
|
Cuprinsul
cererii
|
Art.
1.016. - (1) Cererea privind ordonanta de plata va cuprinde:
|
|
a) numele si
prenumele, precum si domiciliul sau, dupa caz, denumirea si sediul creditorului;
|
|
b) numele si
prenumele, codul numeric personal, daca este cunoscut, si domiciliul
debitorului
persoana fizica, iar in cazul debitorului persoana juridica, denumirea si
sediul, precum si, dupa
caz, daca sunt cunoscute, codul unic de inregistrare sau codul de
identificare fiscala, numarul
de inmatriculare in registrul comertului ori de inscriere in registrul
persoanelor juridice si contul
bancar;
|
|
c) suma ce
reprezinta obiectul creantei, temeiul de fapt si de drept al obligatiei de
plata,
perioada la care se refera acestea, termenul la care trebuia facuta plata si
orice element necesar
pentru determinarea datoriei;
|
|
d) suma ce
reprezinta dobanzile aferente sau alte despagubiri ce se cuvin creditorului,
potrivit
legii;
|
|
e) semnatura
creditorului.
|
|
(2) La
cerere se anexeaza inscrisurile ce atesta cuantumul sumei datorate si orice
alte
inscrisuri doveditoare ale acesteia. Dovada comunicarii somatiei prevazute la
art. 1.014 alin. (1) se va atasa cererii sub sanctiunea respingerii acesteia
ca inadmisibila.
|
|
(3)
Cererea si actele anexate la aceasta se depun in copie in atatea exemplare cate
parti sunt,
plus unul pentru instanta.
0011334903082012
|
[$resource id='7c1f0d34-1213-40f4-9bac-1cb2f18187f0' type='Image' /$]
Determinarea
dobanzii
|
Art. 1.017.
- (1) Daca partile nu au stabilit nivelul dobanzii pentru plata cu intarziere,
se va
aplica rata dobanzii de referinta stabilita de Banca Nationala a Romaniei.
Rata de referinta in
vigoare in prima zi calendaristica a semestrului se aplica pe intregul
semestru.
|
|
(2) Creanta
produce dobanzi dupa cum urmeaza:
|
|
1. in
cazul contractelor incheiate intre profesionisti, de la data la care obligatia
a devenit
exigibila;
|
|
2. in
cazul contractelor incheiate intre profesionisti si o autoritate contractanta,
fara a fi
necesara punerea in intarziere a debitorului:
|
|
a) daca in
contract a fost fixat un termen de plata, din ziua urmatoare acestui termen;
|
|
b) daca
termenul de plata nu este fixat in contract:
|
|
(i) dupa
30 de zile de la data primirii de catre debitor a facturii sau a oricarei
alte asemenea
solicitari de plata;
|
|
(ii) daca
data primirii facturii sau a unei solicitari echivalente de plata este incerta,
dupa
30 de zile de la receptia marfurilor sau prestarea serviciilor;
|
|
(iii) daca
solicitarea de plata a fost comunicata inainte de a primi marfurile sau
serviciile,
la expirarea unui termen de 30 de zile de la primirea marfurilor sau
prestarea serviciilor;
|
|
(iv) daca
legea sau contractul stabileste o procedura de acceptare ori de verificare,
permitand certificarea conformitatii marfurilor sau serviciilor, iar
debitorul a primit factura
ori solicitarea de plata la data verificarii sau anterior acestei date, la
expirarea unui
termen de 30 de zile de la aceasta data;
|
|
3. in
celelalte cazuri, de la data la care debitorul a fost pus sau este de drept in
intarziere,
potrivit legii.
|
|
(3)
Creditorul poate sa pretinda daune-interese suplimentare pentru toate
cheltuielile facute
pentru recuperarea sumelor ca urmare a neexecutarii la timp a obligatiilor de
catre debitor.
|
|
(4) Este
lovita de nulitate absoluta conventia sau clauza prin care se fixeaza o
obligatie de
punere in intarziere pentru a opera curgerea dobanzilor in cazurile prevazute
la alin. (2) pct. 1
si 2 sau un termen de la care creanta produce dobanzi, mai mare decat cel
prevazut la alin. (2).
|
Citarea partilor.
Intampinarea
|
Art.
1.018. - (1) Pentru solutionarea cererii, judecatorul dispune citarea partilor,
potrivit
dispozitiilor referitoare la pricinile urgente, pentru explicatii si lamuriri,
precum si pentru a starui
in efectuarea platii sumei datorate de debitor ori pentru a se ajunge la o intelegere
a partilor
asupra modalitatilor de plata. Citatia va fi inmanata partii cu 10 zile inaintea
termenului de
judecata.
|
|
(2) La
citatia pentru debitor se vor anexa, in copie, cererea creditorului si actele
depuse de
acesta in dovedirea pretentiilor.
|
|
(3) In
citatie se va preciza ca debitorul este obligat sa depuna intampinare cu cel
putin 3 zile
inaintea termenului de judecata, facandu-se mentiune ca, in cazul nedepunerii
intampinarii,
instanta, fata de imprejurarile cauzei, poate considera aceasta ca o recunoastere
a pretentiilor
creditorului.
|
|
(4) Intampinarea
nu se comunica reclamantului, care va lua cunostinta de cuprinsul acesteia
de la dosarul cauzei.
|
Declaratiile
partilor.
Stingerea litigiului
|
Art.
1.019. - (1) In cazul in care creditorul declara ca a primit plata sumei
datorate, instanta
ia act de aceasta imprejurare printr-o incheiere definitiva, prin care se
dispune inchiderea
dosarului.
|
|
(2) Cand
creditorul si debitorul ajung la o intelegere asupra platii, instanta ia act
de aceasta,
pronuntand o hotarare de expedient, potrivit art. 438.
|
|
(3) Hotararea
de expedient este definitiva si constituie titlu executoriu.
|
Contestarea
creantei
|
Art.
1.020. - (1) Daca debitorul contesta creanta, instanta verifica daca contestatia
este
intemeiata, in baza inscrisurilor aflate la dosar si a explicatiilor si lamuririlor
partilor. In cazul in
care apararea debitorului este intemeiata, instanta va respinge cererea
creditorului prin
incheiere.
|
|
(2) Daca
apararile de fond formulate de debitor presupun administrarea altor probe decat
cele prevazute la alin. (1), iar acestea ar fi admisibile, potrivit legii, in
procedura de drept comun,
instanta va respinge cererea creditorului privind ordonanta de plata prin incheiere.
|
|
(3) In
cazurile prevazute la alin. (1) si (2), creditorul poate introduce cerere de
chemare in
judecata potrivit dreptului comun.
0011334903082012
|
[$resource id='3e9c234a-0919-4da0-ad2d-85e3263d9b44' type='Image' /$]
Emiterea
ordonantei
|
Art.
1.021. - (1) In cazul in care instanta, ca urmare a verificarii cererii pe
baza inscrisurilor
depuse, precum si a declaratiilor partilor, constata ca pretentiile
creditorului sunt intemeiate, va
emite o ordonanta de plata, in care se precizeaza suma si termenul de plata.
|
|
(2) Daca
instanta, examinand probele cauzei, constata ca numai o parte dintre pretentiile
creditorului sunt intemeiate, va emite ordonanta de plata numai pentru aceasta
parte, stabilind
si termenul de plata. In acest caz, creditorul poate formula cerere de
chemare in judecata potrivit
dreptului comun pentru a obtine obligarea debitorului la plata restului
datoriei.
|
|
(3)
Termenul de plata prevazut la alin. (1) si (2) nu va fi mai mic de 10 zile si
nici nu va depasi
30 de zile de la data comunicarii ordonantei. Judecatorul nu va putea stabili
alt termen de plata,
decat daca partile se inteleg in acest sens.
|
|
(4) In
cazul creantelor reprezentand obligatii de plata a cotelor din cheltuielile
comune fata de
asociatiile de proprietari, precum si a cheltuielilor de intretinere ce revin
persoanelor fizice
corespunzator suprafetelor locative pe care le folosesc ca locuinte, instanta,
la cererea
debitorului, va putea, prin exceptie de la dispozitiile alin. (3), sa dispuna
stabilirea unui termen
de plata mai mare ori esalonarea platii, tinand seama de motivele temeinice
invocate de debitor
in ceea ce priveste posibilitatile efective de plata.
|
|
(5)
Ordonanta se va inmana partii prezente sau se va comunica fiecarei parti de indata,
potrivit legii.
|
Durata
procedurii
|
Art.
1.022. - (1) In cazul in care debitorul nu contesta creanta prin intampinare,
ordonanta
de plata va fi emisa in termen de cel mult 45 de zile de la introducerea
cererii.
|
|
(2) Nu
intra in calculul termenului prevazut la alin. (1) perioada necesara pentru
comunicarea
actelor de procedura si intarzierea cauzata de creditor, inclusiv ca urmare a
modificarii sau
completarii cererii.
|
Cererea in
anulare
|
Art. 1.023.
- (1) Impotriva ordonantei de plata prevazute la art. 1.021 alin. (1) si (2)
debitorul
poate formula cerere in anulare in termen de 10 zile de la data inmanarii sau
comunicarii
acesteia.
|
|
(2)
Cererea in anulare poate fi introdusa de creditor impotriva incheierilor prevazute
la
art. 1.020 alin. (1) si (2), precum si impotriva ordonantei de plata prevazute
la art. 1.021 alin. (2),
in termenul prevazut la alin. (1).
|
|
(3) Prin
cererea in anulare se poate invoca numai nerespectarea cerintelor prevazute de
prezentul titlu pentru emiterea ordonantei de plata, precum si, daca este
cazul, cauze de stingere
a obligatiei ulterioare emiterii ordonantei de plata. Dispozitiile art. 1.020
se aplica in mod
corespunzator.
|
|
(4)
Cererea in anulare se solutioneaza de catre instanta care a pronuntat ordonanta
de plata,
in complet format din 2 judecatori.
|
|
(5)
Cererea in anulare nu suspenda executarea. Suspendarea va putea fi insa incuviintata,
la cererea debitorului, numai cu dare de cautiune, al carei cuantum va fi fixat
de instanta.
|
|
(6) Daca
instanta investita admite, in tot sau in parte, cererea in anulare, aceasta
va anula
ordonanta, in tot sau, dupa caz, in parte, pronuntand o hotarare definitiva.
Prevederile art. 1.020
alin. (3) si ale art. 1.021 alin. (2) se aplica in mod corespunzator.
|
|
(7) In
cazurile prevazute la alin. (2), daca instanta investita admite cererea in
anulare, va
pronunta o hotarare definitiva prin care va emite ordonanta de plata, dispozitiile
art. 1.021
aplicandu-se in mod corespunzator.
|
|
(8) Hotararea
prin care a fost respinsa cererea in anulare este definitiva.
|
Titlul
executoriu
|
Art.
1.024. - (1) Ordonanta de plata este executorie, chiar daca este atacata cu
cerere in
anulare si are autoritate de lucru judecat provizorie pana la solutionarea
cererii in anulare.
Ordonanta de plata devine definitiva ca urmare a neintroducerii sau
respingerii cererii in anulare.
Dispozitiile art. 637 raman aplicabile.
|
|
(2) Impotriva
executarii silite a ordonantei de plata partea interesata poate face contestatie
la executare, potrivit dreptului comun. In cadrul contestatiei nu se pot
invoca decat neregularitati
privind procedura de executare, precum si cauze de stingere a obligatiei
ivite ulterior ramanerii
definitive a ordonantei de plata.
0011334903082012
|
[$resource id='56b4e230-dde5-4e38-9628-684ce6c89ccc' type='Image' /$]
TITLUL X
Procedura cu privire la cererile de valoare redusa
|
Domeniu de
aplicare
|
Art.
1.025. - (1) Prezentul titlu se aplica atunci cand valoarea cererii, fara a
se lua in
considerare dobanzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii,
nu depaseste suma de
10.000 lei la data sesizarii instantei.
|
|
(2)
Prezentul titlu nu se aplica in materie fiscala, vamala sau administrativa si
nici in ceea ce
priveste raspunderea statului pentru acte sau omisiuni in cadrul exercitarii
autoritatii publice.
|
|
(3) De
asemenea, prezenta procedura nu se aplica cererilor referitoare la:
|
|
a) starea
civila sau capacitatea persoanelor fizice;
|
|
b)
drepturile patrimoniale nascute din raporturile de familie;
|
|
c) mostenire;
|
|
d)
insolventa, concordatul preventiv, procedurile privind lichidarea societatilor
insolvabile si a
altor persoane juridice sau alte proceduri asemanatoare;
|
|
e) asigurari
sociale;
|
|
f) dreptul
muncii;
|
|
g) inchirierea
unor bunuri imobile, cu exceptia actiunilor privind creantele avand ca obiect
plata unei sume de bani;
|
|
h)
arbitraj;
|
|
i)
atingeri aduse dreptului la viata privata sau altor drepturi care privesc
personalitatea.
|
Caracterul
alternativ
|
Art. 1.026.
- (1) Reclamantul are alegerea intre procedura speciala reglementata de
prezentul titlu si procedura de drept comun.
|
|
(2) Daca a
sesizat instanta cu o cerere redactata potrivit art. 194, aceasta va fi solutionata
potrivit procedurii de drept comun, cu exceptia cazului in care reclamantul,
cel mai tarziu la primul
termen de judecata, solicita in mod expres aplicarea procedurii speciale.
|
|
(3) Atunci
cand cererea nu poate fi solutionata potrivit dispozitiilor prevazute de
prezentul
titlu, instanta judecatoreasca il informeaza pe reclamant in acest sens, iar
daca reclamantul nu
isi retrage cererea, aceasta va fi judecata potrivit dreptului comun.
|
Instanta
competenta
|
Art.
1.027. - (1) Competenta de a solutiona cererea in prima instanta apartine
judecatoriei.
|
|
(2)
Competenta teritoriala se stabileste potrivit dreptului comun.
|
Declansarea
procedurii
|
Art.
1.028. - (1) Reclamantul declanseaza procedura cu privire la cererile cu
valoare redusa
prin completarea formularului de cerere si depunerea sau trimiterea acestuia
la instanta
competenta, prin posta sau prin orice alte mijloace care asigura transmiterea
formularului si
confirmarea primirii acestuia.
|
|
(2)
Formularul de cerere se aproba prin ordin al ministrului justitiei si contine
rubrici care
permit identificarea partilor, valoarea pretentiei, indicarea probelor si
alte elemente necesare
solutionarii cauzei.
|
|
(3) Odata
cu formularul de cerere se depun ori se trimit si copii de pe inscrisurile de
care
reclamantul intelege sa se foloseasca.
|
|
(4) In
cazul in care informatiile furnizate de reclamant nu sunt suficient de clare
sau sunt
inadecvate ori formularul de cerere nu a fost completat corect, instanta ii
va acorda reclamantului
posibilitatea sa completeze sau sa rectifice formularul ori sa furnizeze
informatii sau inscrisuri
suplimentare. Instanta va folosi in acest scop un formular-tip, care va fi
aprobat prin ordin al
ministrului justitiei.
|
|
(5) In
cazul in care reclamantul nu completeaza sau nu rectifica formularul de
cerere in
termenul stabilit de instanta, cererea se va anula.
|
Desfasurarea
procedurii
|
Art.
1.029. - (1) Procedura cu privire la cererile cu valoare redusa este scrisa si
se
desfasoara in intregul ei in camera de consiliu.
|
|
(2) Instanta
poate dispune infatisarea partilor, daca apreciaza acest fapt ca fiind
necesar sau
la solicitarea uneia dintre parti. Instanta poate sa refuze o astfel de
solicitare in cazul in care
considera ca, tinand cont de imprejurarile cauzei, nu sunt necesare dezbateri
orale. Refuzul se
motiveaza in scris si nu poate fi atacat separat.
0011334903082012
|
[$resource id='6af09c5f-0365-4a0a-a9c4-c3dea55557d9' type='Image' /$]
|
(3) Dupa
primirea formularului de cerere completat corect, instanta va trimite de indata
paratului formularul de raspuns, insotit de o copie a formularului de cerere si
de copii de pe
inscrisurile depuse de reclamant.
|
|
(4) In
termen de 30 de zile de la comunicarea actelor prevazute la alin. (3), paratul
va depune
sau trimite formularul de raspuns completat corespunzator, precum si copii de
pe inscrisurile de
care intelege sa se foloseasca. Paratul poate sa raspunda prin orice alt
mijloc adecvat, fara
utilizarea formularului de raspuns.
|
|
(5) Instanta
va comunica de indata reclamantului copii de pe raspunsul paratului, cererea
reconventionala, daca este cazul, precum si de pe inscrisurile depuse de parat.
|
|
(6) Daca paratul
a formulat cerere reconventionala, reclamantul, in termen de 30 de zile de
la comunicarea acesteia, va depune sau va trimite formularul de raspuns
completat
corespunzator ori va raspunde prin orice alt mijloc.
|
|
(7)
Cererea reconventionala care nu poate fi solutionata in cadrul prezentei
proceduri intrucat
nu sunt indeplinite cerintele prevazute la art. 1.025 va fi disjunsa si
judecata potrivit dreptului
comun.
|
|
(8) Instanta
poate solicita partilor sa furnizeze mai multe informatii in termenul pe care
il va
stabili in acest scop, care nu poate depasi 30 de zile de la primirea raspunsului
paratului sau,
dupa caz, al reclamantului.
|
|
(9) Instanta
poate incuviinta si alte probe in afara inscrisurilor depuse de parti. Nu vor
fi insa
incuviintate acele probe a caror administrare necesita cheltuieli disproportionate
fata de valoarea
cererii de chemare in judecata sau a cererii reconventionale.
|
|
(10) In
cazul in care instanta a fixat un termen pentru infatisarea partilor, acestea
trebuie
citate.
|
|
(11) Ori
de cate ori instanta stabileste un termen in vederea indeplinirii unui act de
procedura,
va instiinta partea interesata de consecintele nerespectarii acestuia.
|
Solutionarea
cererii
|
Art.
1.030. - (1) Instanta va pronunta si redacta hotararea in termen de 30 de
zile de la
primirea tuturor informatiilor necesare sau, dupa caz, de la dezbaterea orala.
|
|
(2) In
cazul in care nu se primeste niciun raspuns de la partea interesata in
termenul stabilit
la art. 1.029 alin. (4), (6) sau (8), instanta se va pronunta cu privire la
cererea principala sau la
cererea reconventionala in raport cu actele aflate la dosar.
|
|
(3) Hotararea
primei instante este executorie de drept.
|
Cheltuieli
de judecata
|
Art.
1.031. - (1) Partea care cade in pretentii va fi obligata, la cererea
celeilalte parti, la plata
cheltuielilor de judecata.
|
|
(2) Cu
toate acestea, instanta nu va acorda partii care a castigat procesul
cheltuielile care nu
au fost necesare sau care au avut o valoare disproportionata in raport cu
valoarea cererii.
|
Cai de
atac
|
Art.
1.032. - (1) Hotararea judecatoriei este supusa numai apelului la tribunal, in
termen de
30 de zile de la comunicare.
|
|
(2) Pentru
motive temeinice, instanta de apel poate sa suspende executarea silita, insa
numai
daca se consemneaza o cautiune de 10% din valoarea contestata.
|
|
(3) Hotararea
instantei de apel se comunica partilor si este definitiva.
|
TITLUL XI
Evacuarea din imobilele folosite sau ocupate fara drept
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
|
Domeniu de
aplicare
|
Art.
1.033. - (1) Dispozitiile prezentului titlu se aplica in litigiile privind
evacuarea din imobilele
folosite sau, dupa caz, ocupate fara drept de catre fostii locatari sau alte
persoane.
|
|
(2) In
sensul prezentului titlu, termenii de mai jos au urmatorul inteles:
|
|
a) locatiune
- orice locatiune scrisa sau verbala, incluzand si sublocatiunea;
|
|
b) locatar
- locatarul principal, chirias sau arendas, sublocatarul sau un cesionar al
locatarului, indiferent daca persoana care solicita evacuarea este locatorul
sau sublocatorul ori
dobanditorul imobilului;
0011334903082012
|
[$resource id='515d6650-829f-4c95-a979-f42280d01274' type='Image' /$]
|
c) locator
- locatorul principal, sublocatorul, cesionarul si dobanditorul imobilului;
|
|
d) imobil
- constructia, terenul cu sau fara constructii, impreuna cu accesoriile
acestora;
|
|
e)
ocupantul - oricare persoana, alta decat proprietarul sau locatarul, care
ocupa in fapt
imobilul cu sau fara permisiunea ori ingaduinta proprietarului;
|
|
f)
proprietar - titularul dreptului de proprietate asupra imobilului, inclusiv
locatarul.
|
Caracterul
facultativ al procedurii
|
Art.
1.034. - (1) Reclamantul are alegerea intre procedura reglementata de prezentul
titlu si
procedura de drept comun.
|
|
(2) De
asemenea, dispozitiile prezentului titlu nu aduc nicio atingere drepturilor
locatorului
sau proprietarului la plata chiriei sau arenzii, la plata de despagubiri si
nici altor drepturi nascute
in temeiul contractului sau al legii, dupa caz.
|
|
(3) In
cazul aratat la alin. (2), pentru realizarea drepturilor si indeplinirea
obligatiilor izvorand
din contract, precum si a celor prevazute de dispozitiile legale aplicabile in
materie, partea
interesata, sub rezerva aplicarii dispozitiilor art. 1.041 alin. (4), va
putea proceda, dupa caz,
potrivit dispozitiilor referitoare la ordonanta de plata sau celor privind
solutionarea cererilor cu
valoare redusa ori la sesizarea instantei competente, in conditiile dreptului
comun.
|
Instanta
competenta
|
Art.
1.035. - Cererile formulate in temeiul prezentului titlu sunt de competenta
judecatoriei
in circumscriptia careia se afla situat imobilul ocupat fara drept ori, dupa
caz, inchiriat sau
arendat, chiar daca locatarul a parasit imobilul sau contractul a incetat.
|
Citarea si
comunicarea
actelor procedurale
|
Art.
1.036. - (1) Locatarul si ocupantul imobilului sunt socotiti ca avand
domiciliul lor
obligatoriu la imobilul pe care il ocupa fara niciun drept.
|
|
(2) Daca
imobilul este inchis, toate notificarile, citatiile si celelalte acte de
procedura emise
potrivit dispozitiilor prezentului titlu vor fi afisate la usa imobilului.
|
Incetarea
locatiunii.
Notificarea locatarului
|
Art.
1.037. - (1) Atunci cand dreptul locatarului de a folosi un imobil s-a stins
ca urmare a
incetarii locatiunii prin expirarea termenului, prin actiunea locatorului,
prin neplata chiriei sau a
arenzii, precum si din orice alta cauza si locatorul doreste sa intre in
posesia imobilului, acesta
va notifica locatarul, in scris, prin intermediul executorului judecatoresc,
punandu-i in vedere sa
elibereze si sa-i predea liber imobilul, in termen de cel mult 30 de zile de
la data comunicarii
notificarii.
|
|
(2) Daca
locatiunea este pe durata nedeterminata, denuntarea ceruta de lege pentru
incetarea contractului va fi considerata si notificare de evacuare a
imobilului, in conditiile
prezentului articol.
|
|
(3) Cand
locatiunea este pe durata determinata, notificarea de evacuare a imobilului
trebuie
facuta cu cel putin 30 de zile inainte de expirarea termenului, daca prin
lege nu se prevede altfel.
|
|
(4)
Locatarul poate renunta la notificarea prevazuta in prezentul articol prin
act scris
cuprinzand recunoasterea dreptului locatorului de a recurge imediat la procedura
prevazuta la
cap. II din prezentul titlu, daca locatiunea inceteaza din orice motive, iar
dreptul locatarului este
socotit stins.
|
Notificarea
ocupantului
|
Art.
1.038. - Atunci cand proprietarul unui imobil doreste sa il evacueze pe
ocupantul
acestuia, dupa ce dreptul de a ocupa imobilul a incetat, proprietarul va
notifica in scris ocupantul,
punandu-i in vedere sa elibereze imobilul pe care il ocupa fara niciun drept,
in termen de 5 zile
de la comunicarea notificarii.
|
CAPITOLUL
II
Procedura de evacuare
|
Evacuarea
voluntara
|
Art.
1.039. - (1) Daca locatarul sau ocupantul care a fost notificat in conditiile
prezentului titlu
a parasit imobilul, locatorul sau proprietarul poate intra in posesia
acestuia, de drept, fara nicio
procedura judiciara de evacuare. In caz contrar, sunt incidente dispozitiile
prezentului capitol.
|
|
(2) Se
prezuma ca imobilul este parasit in caz de incetare a activitatii economice
ori de
incetare a folosirii imobilului de catre locatar sau ocupant ori de catre
persoanele aflate sub
controlul lor, precum si in cazul returnarii cheilor imobilului, ridicarii
echipamentelor, marfurilor sau
altor bunuri mobile din imobil.
|
Sesizarea
instantei
|
Art.
1.040. - Daca locatarul sau ocupantul notificat in conditiile prezentului
titlu refuza sa
evacueze imobilul ori daca locatarul a renuntat la dreptul sau de a fi
notificat si a pierdut, din orice
motive, dreptul de a folosi imobilul, locatorul sau proprietarul va solicita
instantei sa dispuna, prin
hotarare executorie, evacuarea imediata a locatarului sau ocupantului din
imobil, pentru lipsa de
titlu.
0011334903082012
|
[$resource id='4d7e94f0-a626-4f43-9102-cb5e1977f1bf' type='Image' /$]
|
Procedura
de judecata.
Calea de atac
|
|
Art.
1.041. - (1) Cererea de evacuare se judeca cu citarea partilor, in afara de
cazul in care
evacuarea imobilului pentru neplata chiriei sau a arenzii se solicita in baza
unui contract care
constituie, pentru plata acestora, titlu executoriu, potrivit legii.
|
|
|
|
|
|
(2)
Cererea de evacuare se judeca de urgenta, in camera de consiliu, cu dezbateri
sumare,
daca s-a dat cu citarea partilor.
|
|
|
|
|
|
(3) Intampinarea
nu este obligatorie.
|
|
|
|
|
|
(4) Daca
s-a solicitat si plata chiriei ori a arenzii exigibile, instanta, cu citarea
partilor, va putea
dispune odata cu evacuarea si obligarea paratului la plata acestora, inclusiv
a sumelor devenite
exigibile in cursul judecatii.
|
|
|
|
|
|
(5) Hotararea
de evacuare este executorie si poate fi atacata numai cu apel in termen de
5 zile de la pronuntare, daca s-a dat cu citarea partilor, sau de la
comunicare, cand s-a dat fara
citarea lor.
|
|
|
|
|
|
Apararile
paratului in cazul
judecarii cu citare
|
|
Art.
1.042. - (1) Paratul chemat in judecata, potrivit procedurii prevazute in
prezentul titlu,
nu poate formula cerere reconventionala, de chemare in judecata a altei
persoane sau in
garantie, pretentiile sale urmand a fi valorificate numai pe cale separata.
|
|
|
|
|
|
(2) Paratul
poate invoca aparari de fond privind temeinicia motivelor de fapt si de drept
ale
cererii, inclusiv lipsa titlului reclamantului.
|
|
|
|
|
Contestatia
la executare
|
Art.
1.043. - Impotriva executarii hotararii de evacuare cei interesati pot
introduce contestatie
la executare, in conditiile legii.
|
|
|
|
|
Suspendarea
executarii
|
Art.
1.044. - (1) Executarea hotararii de evacuare nu va putea fi suspendata. Cu
toate
acestea, in cazul evacuarii pentru neplata chiriei sau a arenzii se va putea
dispune suspendarea
executarii hotararii in cadrul contestatiei la executare sau a apelului
exercitat de catre parat
numai daca acesta consemneaza in numerar, la dispozitia creditorului, chiria
sau arenda la care
a fost obligat, suma stabilita pentru asigurarea ratelor de chirie sau arenda
datorate pana la data
cererii de suspendare, precum si cea aferenta ratelor de chirie sau arenda ce
ar deveni exigibile
in cursul judecatii procesului.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(2)
Suspendarea inceteaza de drept daca, la expirarea termenului pentru care
chiria sau
arenda a fost astfel acoperita, debitorul nu cere si nu depune suma ce se va
fixa de instanta de
executare pentru acoperirea unor noi rate, in conditiile prevazute la alin.
(1).
|
|
|
|
|
|
|
|
CAPITOLUL
III
Dispozitii speciale
|
|
|
|
|
|
Incetarea
abuzului de folosinta
|
Art.
1.045. - (1) Daca locatarul, nerespectand obligatiile ce ii revin privind
folosirea normala,
cu prudenta si diligenta, a imobilului inchiriat ori arendat, intrebuinteaza
imobilul in alt scop decat
cel prevazut in contract, ii modifica structura stabilita prin constructie, ii
produce stricaciuni ori
savarseste orice alte abuzuri de folosinta, el va putea fi obligat, prin
ordonanta presedintiala,
data cu citarea partilor, la incetarea acestor abuzuri si la restabilirea
situatiei anterioare.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(2)
Dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si pentru solutionarea
cererii privind
incetarea oricaror abuzuri savarsite de proprietarul care prejudiciaza
folosinta normala a partilor
sau instalatiilor aflate in proprietate comuna din imobilele cu mai multe
etaje sau apartamente
ori care tulbura buna convietuire in acel imobil.
|
|
|
|
|
|
|
|
Efectuarea
reparatiilor.
Restrangerea folosintei.
Evacuarea
|
Art.
1.046. - Prin ordonanta presedintiala, data cu citarea partilor, locatarul
sau, cand este
cazul, sublocatarul poate fi obligat la efectuarea reparatiilor necesare ce ii
revin potrivit legii,
precum si la restrangerea folosintei spatiului inchiriat ori chiar la
evacuarea din acest spatiu daca
aceste masuri se justifica pentru efectuarea reparatiilor ori lucrarilor prevazute
de lege in sarcina
locatorului.
|
|
|
|
|
|
|
|
Examinarea
imobilului
|
Art.
1.047. - Dispozitiile art. 1.046 se aplica si in cazul obligarii locatarului
sau, dupa caz, a
sublocatarului de a permite, in conditiile legii, examinarea imobilului detinut
in locatiune.
|
|
|
|
|
Cereri ale
asociatiilor de proprietari
|
Art.
1.048. - Dispozitiile art. 1.045 se aplica in mod corespunzator si pentru
solutionarea
cererii formulate de o asociatie de proprietari impotriva proprietarilor,
membri ai acesteia, in cazul
in care neefectuarea reparatiilor ce sunt in sarcina fiecarui proprietar ori
a reparatiilor sau a
oricaror lucrari la partile sau la instalatiile aflate in coproprietatea
acestora ori la spatiile aflate in
proprietate exclusiva afecteaza folosinta normala a partilor comune sau a
altor spatii locative
din imobil, precum si siguranta locuirii in acel imobil.
0011334903082012
|
|
|
|
|
|
|
|
[$resource id='29ba0d5f-4d11-4115-b5cc-d3f213e5aa79' type='Image' /$]
|
TITLUL XII
Procedura privitoare la inscrierea drepturilor dobandite in temeiul
uzucapiunii
|
|
|
|
|
|
Domeniu de
aplicare
|
Art.
1.049. - Dispozitiile prezentului titlu sunt aplicabile oricaror cereri de inscriere
in cartea
funciara a drepturilor reale imobiliare dobandite in temeiul uzucapiunii.
|
|
|
|
|
Instanta
competenta.
Cuprinsul cererii
|
Art. 1.050.
- (1) Cererea de uzucapiune se depune la judecatoria in circumscriptia careia
este situat imobilul.
|
|
|
|
|
|
(2)
Reclamantul va arata in cererea de inscriere data de la care poseda imobilul
sub nume
de proprietar, temeiul uzucapiunii, faptul daca imobilul posedat este sau nu inscris
in cartea
funciara, precum si numele ori denumirea vechiului proprietar sau a
succesorului acestuia, daca
il cunoaste.
|
|
|
|
|
|
|
|
(3) La
cerere se vor anexa:
|
|
|
a) un
certificat eliberat de serviciul public comunitar local de evidenta a
persoanelor, care
atesta ca titularul dreptului inscris in cartea funciara este decedat, precum
si data decesului sau,
dupa caz, un certificat emis de autoritatea competenta, care atesta faptul ca
persoana juridica
titulara a dreptului inscris in cartea funciara si-a incetat existenta;
|
|
|
|
|
|
|
|
|
b) un
certificat eliberat de camera notarilor publici, din care sa rezulte faptul
daca mostenirea
titularului inscris in cartea funciara a fost sau nu dezbatuta, iar in caz
afirmativ, care sunt
persoanele care au cules mostenirea respectiva;
|
|
|
|
|
|
c) un
certificat eliberat de primaria in a carei raza teritoriala este situat
imobilul, din care sa
rezulte ca acesta nu face parte din domeniul public al statului sau al unitatii
administrativ-teritoriale;
|
|
|
|
|
|
d)
certificatul de rol fiscal, atunci cand este cazul;
|
|
|
|
|
|
e) inscrisul
constatator al actului juridic pe care solicitantul si-a intemeiat posesia,
atunci cand
este cazul;
|
|
|
|
|
|
f)
documentatia tehnica cadastrala a imobilului, realizata, pe cheltuiala celui
interesat, de o
persoana fizica sau juridica autorizata, potrivit legii;
|
|
|
|
|
|
g)
extrasul de carte funciara pentru informare, cu aratarea titularului inscris in
cartea funciara
ori a inscrierii declaratiei de renuntare la proprietate, precum si a
faptului daca imobilul este sau
nu grevat de sarcini, eliberat de biroul teritorial de cadastru si
publicitate imobiliara; in cazul in
care imobilul nu este inscris in cartea funciara in folosul altei persoane si
nici grevat de sarcini,
un certificat emis de acelasi birou, care atesta acest fapt, inclusiv faptul
ca nu a fost alocat un
numar cadastral pentru inscrierea imobilului;
|
|
|
|
|
|
|
|
|
h) lista
cuprinzand numele, prenumele si domiciliul a cel putin 2 martori.
|
|
|
|
|
Procedura
de judecata. Cai de atac
|
Art.
1.051. - (1) Dupa depunerea cererii, instanta dispune, prin incheiere,
citarea titularului
dreptului inscris in cartea funciara sau a succesorilor acestuia, daca sunt
cunoscuti, precum si
emiterea unei somatii si afisarea acesteia la imobilul in litigiu, la sediul
instantei, al biroului
teritorial de cadastru si publicitate imobiliara si la sediul primariei in
raza careia se afla imobilul,
precum si publicarea ei in doua ziare de larga raspandire, dintre care cel putin
unul de circulatie
nationala.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(2) Afisele
si publicatia vor cuprinde:
|
|
|
|
|
|
a)
denumirea instantei care a emis somatia, numarul si data incheierii prin care
s-a dispus
emiterea;
|
|
|
|
|
|
b) numele,
prenumele sau denumirea posesorului si domiciliul sau, dupa caz, sediul
acestuia;
|
|
|
|
|
c)
precizarea ca acesta invoca dobandirea proprietatii sau a unui alt drept real
prin
uzucapiune;
|
|
|
|
|
d)
indicarea precisa a imobilului, cu adresa postala si, daca este cazul, cu numar
cadastral
sau topografic si a numarului de carte funciara, iar in lipsa acestora, cu
precizarea vecinatatilor;
|
|
|
|
|
e) somatia
catre toti cei interesati sa faca opozitie, cu precizarea ca, in caz contrar,
in termen
de 6 luni de la emiterea celei din urma publicatii se va trece la judecarea
cererii.
|
|
|
|
|
(3)
Cheltuielile necesare efectuarii formalitatilor de afisare si publicare sunt in
sarcina
reclamantului.
|
|
|
|
|
(4) Indeplinirea
acestor formalitati va fi constatata intr-un proces-verbal, intocmit de
grefier,
ce se va depune la dosarul cauzei.
0011334903082012
|
|
[$resource id='3dbf201d-31fd-49c1-af64-48128df07aaa' type='Image' /$]
|
|
|
(5) Daca
nu s-au facut opozitii in termenul prevazut la alin. (2) lit. e) sau daca cel
inscris in
cartea funciara este decedat ori si-a incetat existenta juridica sau a renuntat
la proprietate,
instanta se va pronunta in camera de consiliu, dupa ascultarea reclamantului si
a martorilor si
verificarea indeplinirii conditiilor cerute de lege pentru dobandirea
dreptului reclamat in temeiul
uzucapiunii, prin incheiere.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(6) Daca
s-au formulat opozitii la cererea de uzucapiune, acestea vor fi comunicate
reclamantului, pentru a formula intampinare potrivit dispozitiilor de drept
comun. Dupa primirea
intampinarii se va fixa termen pentru solutionarea cererii de inscriere, cu
citarea reclamantului
si a oponentilor, carora li se va comunica si cate o copie de pe cererea de inscriere
si
intampinarea depusa de reclamant.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(7) In
ambele cazuri, instanta va cerceta daca sunt indeplinite cerintele prevazute
de Codul
civil pentru dobandirea dreptului reclamat in temeiul uzucapiunii.
|
|
|
|
|
|
(8) Incheierea
sau, dupa caz, hotararea este supusa numai apelului.
|
|
Inscrierea
in cartea
funciara a dreptului
uzucapat
|
Art.
1.052. - (1) Reclamantul va putea cere inscrierea provizorie a dreptului ce a
uzucapat,
in temeiul incheierii date potrivit art. 1.051 alin. (5) sau, dupa caz, al
hotararii judecatoresti, de
prima instanta, prin care s-a admis cererea de inscriere, inainte de ramanerea
definitiva a
acesteia. Justificarea inscrierii provizorii se va face pe baza incheierii
sau, dupa caz, a hotararii
judecatoresti, ramase definitiva.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(2) In
toate cazurile, registratorul de carte funciara nu va putea dispune inscrierea
dreptului,
in temeiul uzucapiunii, daca acesta a fost intabulat sau inscris provizoriu in
folosul unei alte
persoane, chiar dupa implinirea termenului de uzucapiune; in cazul in care
s-a facut numai o
notare, se va putea dispune inscrierea dreptului, fara ca inscrierea sa fie
opozabila celui care a
cerut notarea.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(3)
Reclamantul este considerat proprietar de la data inscrierii, in conditiile
legii, in cartea
funciara a dreptului de proprietate dobandit in temeiul uzucapiunii.
|
|
|
|
|
|
|
|
TITLUL
XIII
Procedura refacerii inscrisurilor si hotararilor disparute
|
|
|
|
|
|
Refacerea
dosarelor sau inscrisurilor in cauzele in curs de solutionare
|
Art.
1.053. - (1) Dosarele sau inscrisurile privitoare la o pricina in curs de
judecata, disparute
in orice mod, se pot reface de insasi instanta investita cu judecarea cauzei.
|
|
|
|
|
(2) In
scopul prevazut la alin. (1), instanta va fixa termen, chiar din oficiu, citand
partile si, dupa
caz, martorii si expertii; va cere copii de pe inscrisurile ce i-au fost
trimise de autoritati si de care
partile s-au folosit sau de pe inscrisurile depuse de parti, dispunand
totodata sa se scoata din
registrele instantei toate datele privitoare la inscrisurile ce se refac.
|
|
|
|
|
|
|
(3) Pot
servi la refacerea dosarului copiile legalizate de pe inscrisurile disparute
ce se afla in
posesia partilor ori a altor persoane sau a autoritatilor.
|
|
|
|
(4) Incheierea
nu va putea fi atacata decat odata cu fondul.
|
|
(5) Inscrisurile
refacute tin locul originalelor, pana la gasirea acestora.
|
|
|
|
|
Refacerea
hotararilor
disparute
|
Art.
1.054. - (1) Daca dosarul sau inscrisurile disparute priveau o pricina in
care se
pronuntase o hotarare, aceasta hotarare se va reface de catre instanta care a
pronuntat-o, dupa
cel de-al doilea exemplar al hotararii pastrat la mapa, iar daca si acel
exemplar ar fi disparut, vor
putea servi la refacere copiile legalizate de pe hotarare, ce s-au incredintat
partilor sau altor
persoane.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(2) In
acest scop, instanta va putea sa dispuna, din oficiu, sa se faca publicatii intr-un
ziar de
larga raspandire, cu invitatia ca orice posesor al unei copii de pe hotarare
sa o depuna la grefa
instantei care a ordonat publicatia.
|
|
|
|
|
|
(3) Daca
hotararea nu se poate reface pe calea aratata la alin. (1) si (2), se va
trece la
refacerea ei de catre instanta care a pronuntat-o, potrivit dispozitiilor
art. 1.053.
|
|
|
|
|
|
(4) In
situatia in care dosarul, inclusiv hotararea, nu se pot reface nici potrivit
alin. (3), iar
cauza se afla in apel, instanta de apel va judeca din nou pricina in fond.
Pentru judecata din nou
a cauzei, partile sunt obligate sa faca dovada ca intre ele a existat
litigiul ce face obiectul
rejudecarii si ca acesta a fost solutionat prin hotarare judecatoreasca.
Dovada se va face cu
orice inscrisuri sau extrase din registrele ori din alte evidente ale instantei
judecatoresti sau ale
altor autoritati.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
(5) Cand
procesul se afla in recurs, iar dosarul, inclusiv hotararile date in prima
instanta sau
apel, nu pot fi refacute nici potrivit alin. (3), instanta de recurs va
trimite cauza instantei de apel
pentru a proceda potrivit alin. (4).
0011334903082012
|
|
|
|
|
[$resource id='97f42d9b-208c-4dfd-b7c3-75b904a48a21' type='Image' /$]
|
(6) Daca in
cursul judecarii a fost gasita hotararea disparuta, cererea de refacere va fi
respinsa.
|
|
(7) Daca
ulterior judecarii cererii de refacere hotararea disparuta a fost gasita, hotararea
refacuta potrivit prevederilor alin. (3), (4) si (5) va fi anulata de catre
instanta care a pronuntat-o.
|
Refacerea
hotararilor
definitive
|
Art.
1.055. - Dispozitiile art. 1.053 si 1.054 se aplica in mod corespunzator si in
cazul in
care se solicita refacerea unei hotarari definitive.
|
TITLUL XIV
Cautiunea judiciara
|
Stabilirea
cautiunii si
depunerea ei
|
Art.
1.056. - (1) Cand legea prevede darea unei cautiuni, suma datorata de parte
cu acest
titlu se stabileste de catre instanta in conditiile legii si se depune la
Trezoreria Statului, la CEC
Bank - S.A. sau la orice alta institutie de credit care efectueaza astfel de
operatiuni, pe numele
partii respective, la dispozitia instantei sau, dupa caz, a executorului
judecatoresc.
|
|
(2) Daca
legea nu prevede altfel, cautiunea nu va reprezenta mai mult de 20% din
valoarea
obiectului cererii, iar in cazul cererilor al caror obiect nu este evaluabil in
bani, nu va putea depasi
suma de 10.000 lei.
|
Depunerea in
numerar sau
in instrumente financiare
|
Art.
1.057. - (1) Cautiunea se depune, de regula, in numerar.
|
(2) La
cererea debitorului cautiunii si daca partea in favoarea careia se depune
declara in mod
expres ca este de acord, cautiunea va putea consta si in instrumente
financiare care pot servi
ca instrumente de plata. Cu toate acestea, acordul partii nu este necesar in
cazul titlurilor emise
de stat sau de unitatile administrativ-teritoriale.
|
|
(3)
Valoarea instrumentelor financiare prevazute la alin. (2) este aceea aratata in
cuprinsul
lor.
|
Oferirea
de garantii reale
|
Art.
1.058. - (1) Sub rezerva acceptarii exprese de catre beneficiar, se poate
oferi cautiune
si un drept de ipoteca imobiliara sau mobiliara ori o creanta ipotecara, daca
valoarea acesteia
este cel putin egala cu valoarea cautiunii stabilite de instanta, in conditiile
legii.
|
|
(2) Cand
s-a acceptat cu titlu de cautiune un drept de ipoteca, instanta va dispune,
din oficiu,
intabularea acestuia sau, dupa caz, inregistrarea la Arhiva Electronica de
Garantii Reale
Mobiliare.
|
|
(3) Cautiunea
care consta intr-o creanta ipotecara produce efecte din momentul inscrierii
sau
notarii rangului in cartea funciara sau, dupa caz, in Arhiva Electronica de
Garantii Reale
Mobiliare. Inscrierea sau, dupa caz, notarea se va dispune de catre instanta
din oficiu.
|
|
(4) Cand
cautiunea nu mai este necesara, instanta va ordona, din oficiu, radierea inscrierilor
facute.
|
Aducerea
unui garant
|
Art.
1.059. - (1) La cererea debitorului cautiunii, instanta poate incuviinta, cu
acordul expres
al beneficiarului cautiunii, ca in locul bunurilor aratate la art.
1.056-1.058, sa fie adus un garant.
|
|
(2) In
cazul prevazut la alin. (1), instanta va stabili, cu citarea partilor, un
termen la care
garantul sa fie infatisat.
|
|
(3) Daca
garantul este incuviintat de instanta, el va da in fata acesteia ori prin inscris
autentic,
depus la dosarul cauzei, o declaratie ca este de acord sa garanteze pana la
nivelul sumei stabilite
de instanta.
|
Indisponibilizarea
cautiunii
|
Art.
1.060. - Cand cautiunea a fost depusa in numerar sau in instrumente
financiare, ea nu
poate fi urmarita de creditorii depunatorului decat in masura in care urmeaza
a-i fi restituita
acestuia. De asemenea, cautiunea nu va putea fi urmarita nici de creditorii
depozitarului.
|
Procedura
de stabilire a
cautiunii
|
Art.
1.061. - (1) Daca prin lege nu se prevede altfel, instanta va cita partile in
termen scurt,
in camera de consiliu, si va stabili de urgenta cautiunea.
|
|
(2) Instanta
se pronunta printr-o incheiere care poate fi atacata odata cu hotararea prin
care
s-a dispus asupra cautiunii.
|
|
(3) Cand
exista urgenta, instanta va putea stabili cautiunea si fara citarea partilor.
In acest caz,
cautiunea se va depune numai in numerar, intr-un termen stabilit de instanta.
Debitorului cautiunii
ii va fi comunicata incheierea prin care cautiunea a fost stabilita, de la
data acestei comunicari
incepand a curge termenul pentru plata cautiunii.
|
|
(4)
Nedepunerea cautiunii in termenul prevazut la alin. (3) atrage desfiintarea
de drept a
masurilor in legatura cu care s-a dispus stabilirea cautiunii.
0011334903082012
|
[$resource id='e3ae96c3-b9dd-475f-b070-93562c84d2ba' type='Image' /$]
Inlocuirea
cautiunii in
numerar
|
Art.
1.062. - Cel care a depus cautiunea in numerar va putea cere ulterior ca, in
conditiile
stabilite de prezentul titlu, suma in numerar sa fie inlocuita cu alte bunuri
ori prin aducerea unui
garant. In acest caz, dispozitiile art. 1.061 alin. (1) si (2) raman
aplicabile.
|
Restituirea
cautiunii
|
Art.
1.063. - (1) Cautiunea depusa se va restitui, la cerere, dupa solutionarea
prin hotarare
definitiva a procesului in legatura cu care s-a stabilit cautiunea, respectiv
dupa incetarea efectelor
masurii pentru care aceasta s-a depus.
|
|
(2) Cautiunea
se restituie celui care a depus-o in masura in care asupra acesteia cel
indreptatit nu a formulat cerere pentru plata despagubirii cuvenite pana la implinirea
unui termen
de 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii sau, dupa caz, de
la data incetarii efectelor
masurii, prevazute la alin. (1). Cu toate acestea, cautiunea se restituie de indata
daca partea
interesata declara in mod expres ca nu urmareste obligarea celui care a
depus-o la despagubiri
pentru prejudiciile cauzate prin incuviintarea masurii pentru care aceasta
s-a depus.
|
|
(3) Instanta
se pronunta asupra cererii de restituire a cautiunii cu citarea partilor,
printr-o
incheiere supusa numai recursului la instanta ierarhic superioara. Recursul
este suspensiv de
executare. Incheierea pronuntata de una dintre sectiile Inaltei Curti de Casatie
si Justitie este
definitiva.
|
|
(4) Daca
cererea pentru care s-a depus cautiunea a fost respinsa, instanta va dispune
din
oficiu si restituirea cautiunii.
|
CARTEA a
VII-a
Procesul civil international
|
Domeniul
de aplicare
|
Art.
1.064. - Dispozitiile prezentei carti se aplica proceselor de drept privat cu
elemente de
extraneitate in masura in care prin tratatele internationale la care Romania
este parte, prin dreptul
Uniunii Europene sau prin legi speciale nu se prevede altfel.
|
TITLUL I
Competenta internationala a instantelor romane
CAPITOLUL I
Dispozitii generale
|
Competenta
intemeiata pe
domiciliul sau sediul
paratului
|
Art.
1.065. - (1) Sub rezerva situatiilor in care legea dispune altfel, instantele
romane sunt
competente daca paratul are domiciliul, iar in lipsa domiciliului, resedinta
obisnuita, respectiv
sediul principal, iar in lipsa sediului principal, un sediu secundar sau
fondul de comert pe teritoriul
Romaniei la data introducerii cererii.
|
|
(2) Cand
exista mai multi parati, instantele romane sunt competente daca unul dintre
acestia
se afla in situatia prevazuta la alin. (1), in afara de cazul cand cererea a
fost facuta numai cu
scopul de a-l sustrage pe un parat de la jurisdictia domiciliului ori resedintei
obisnuite sau, dupa
caz, a sediului principal ori secundar situat in strainatate.
|
|
(3) Instantele
romane sunt de asemenea competente pentru a judeca orice cerere privind
activitatea la sediul secundar al unei persoane juridice neavand sediul
principal in Romania,
cand acest sediu secundar este situat in Romania la data introducerii
cererii.
|
Prorogarea
voluntara de
competenta in favoarea
instantei romane
|
Art.
1.066. - (1) Cand, in materii avand ca obiect drepturi de care ele dispun
liber conform
legii romane, partile au convenit valabil competenta instantelor romane de a
judeca litigii actuale
sau eventuale privind asemenea drepturi, instantele romane sunt singurele
competente.
|
|
(2) Cu
exceptia cazurilor in care prin lege se dispune altfel, instanta romana in fata
careia
paratul este chemat ramane competenta de a judeca cererea, daca paratul se
prezinta in fata
instantei si formuleaza aparari in fond, fara a invoca exceptia de necompetenta,
cel mai tarziu
pana la terminarea cercetarii procesului in fata primei instante.
|
|
(3) In
situatiile prevazute la alin. (1) si (2), instanta romana sesizata poate
respinge cererea,
cand din ansamblul circumstantelor rezulta ca litigiul nu prezinta nicio legatura
semnificativa cu
Romania.
|
Alegerea
forului
|
Art.
1.067. - (1) In materie patrimoniala, partile pot conveni asupra instantei
competente sa
judece un litigiu actual sau eventual izvorand dintr-un raport cu elemente de
extraneitate.
Conventia poate fi incheiata prin inscris, telegrama, telex, telecopiator sau
orice alt mijloc de
comunicare ce permite a-i stabili proba printr-un text. In lipsa de stipulatie
contrara, competenta
forului ales este exclusiva.
0011334903082012
|
[$resource id='2bb96875-f658-4c72-be52-53ad2f922523' type='Image' /$]
|
(2)
Alegerea instantei este fara efect daca ea conduce la lipsirea in mod abuziv
a uneia dintre
parti de protectia pe care i-o asigura o instanta prevazuta de legea romana.
De asemenea,
alegerea este fara efect cand instanta aleasa este straina, iar litigiul este
de competenta
exclusiva a instantelor romane, precum si cand instanta aleasa este romana,
iar litigiul este de
competenta exclusiva a unei instante straine.
|
|
(3) Instanta
aleasa nu se poate declara necompetenta daca:
|
|
a) una
dintre parti are domiciliul/resedinta obisnuita, respectiv un sediu secundar in
circumscriptia acestei instante;
|
|
b) dreptul
aplicabil litigiului conform dreptului international privat roman este legea
romana.
|
Exceptia
de arbitraj
|
Art.
1.068. - Daca partile au incheiat o conventie de arbitraj vizand un litigiu
arbitrabil
conform legii romane, instanta romana sesizata isi va declina competenta, cu
exceptia situatiilor
in care:
|
|
a) paratul
nu a invocat exceptia de arbitraj pana la primul termen la care a fost legal
citat;
|
|
b) instanta
constata ca respectiva conventie de arbitraj este caduca sau inoperanta;
|
|
c)
tribunalul arbitral nu poate fi constituit sau arbitrul unic nu poate fi
desemnat din motive vadit
imputabile paratului.
|
For de
necesitate
|
Art.
1.069. - (1) Instanta romana de la locul cu care cauza prezinta o legatura
suficienta
devine competenta sa solutioneze cauza, desi legea nu prevede competenta
instantelor romane,
daca se dovedeste ca nu este posibila introducerea unei cereri in strainatate
sau ca nu se poate
pretinde in mod rezonabil ca ea sa fie introdusa in strainatate.
|
|
(2) In
situatiile prevazute la alin. (1), daca cererea este formulata de un cetatean
roman sau
apatrid domiciliat in Romania ori de o persoana juridica de nationalitate romana,
competenta
instantei romane este obligatorie.
|
Verificarea
competentei
internationale
|
Art.
1.070. - (1) Instanta sesizata verifica din oficiu competenta sa internationala,
procedand
conform regulilor interne privind competenta, iar daca stabileste ca nu este
competenta nici ea,
nici o alta instanta romana, respinge cererea ca nefiind de competenta
jurisdictiei romane, sub
rezerva aplicarii prevederilor art. 1.069. Hotararea instantei este supusa
recursului la instanta
ierarhic superioara.
|
|
(2)
Necompetenta internationala a instantei romane poate fi invocata in orice
stare a
procesului, chiar si direct in caile de atac. Dispozitiile art. 1.066 raman
aplicabile.
|
Competenta
interna
|
Art.
1.071. - (1) Cand instantele romane sunt competente potrivit dispozitiilor cartii
de fata,
competenta se determina conform regulilor din prezentul cod si, dupa caz, a
celor prevazute in
legi speciale.
|
|
(2) Daca, in
aplicarea prevederilor alin. (1), nu se poate identifica instanta competenta
sa
judece cauza, cererea va fi indreptata, urmand regulile de competenta
materiala, la Judecatoria
Sectorului 1 al municipiului Bucuresti, respectiv la Tribunalul Bucuresti.
|
Chestiuni
preliminare
|
Art.
1.072. - Instanta romana sesizata judeca pe cale incidentala chestiunile care
nu intra
in competenta sa, dar a caror solutionare este necesara pentru a decide
asupra cererii principale.
|
Cereri
incidentale
|
Art.
1.073. - Instanta competenta sa judece cererea originara este, de asemenea,
competenta sa judece:
|
|
a)
cererile de interventie, cu exceptia cazurilor cand asemenea cereri ar fi
fost formulate
numai pentru a-l sustrage pe intervenient de la jurisdictia normal competenta;
|
|
b) cererea
reconventionala.
|
Masuri
provizorii,
conservatorii si de
executare
|
Art.
1.074. - In situatii de urgenta, instanta romana este, de asemenea, competenta
sa
dispuna masuri provizorii, conservatorii si de executare privind persoane sau
bunuri aflate in
Romania la data introducerii cererii, chiar daca, potrivit dispozitiilor cartii
de fata, ea nu ar fi
competenta sa judece fondul.
|
Litispendenta
internationala
|
Art.
1.075. - (1) Cand o cerere este pendinte in fata unei instante straine si
este previzibil
ca hotararea straina va fi susceptibila de recunoastere sau de executare in
Romania, instanta
romana sesizata ulterior cu o cerere intre aceleasi parti, avand acelasi
obiect si aceeasi cauza,
poate suspenda judecata pana la pronuntarea hotararii de catre jurisdictia
straina. Instanta
romana va respinge cererea cand hotararea straina pronuntata este susceptibila
de a fi
recunoscuta conform dispozitiilor prezentei carti.
|
|
(2) In
cazul suspendarii prevazut la alin. (1), daca jurisdictia straina se declara
necompetenta
sau daca hotararea straina pronuntata nu este susceptibila de a fi recunoscuta
in Romania,
instanta romana repune procesul pe rol la cererea partii interesate.
|
|
(3) Faptul
ca o cauza este sau nu pendinte in fata jurisdictiei straine se determina
conform
legii statului in care are loc procesul.
0011334903082012
|
[$resource id='d0a1a987-ceca-42d2-8e52-96134e68ec38' type='Image' /$]
Conexitatea
internationala
|
Art.
1.076. - Cand instanta romana este sesizata cu judecarea unei cereri, ea este
competenta sa judece si cererea care este legata de cea dintai printr-un
raport atat de strans,
incat exista interesul pentru cercetarea si judecarea acestora in acelasi
timp, cu scopul de a
evita solutii care nu ar putea fi conciliate daca cererile ar fi judecate
separat.
|
Termene
|
Art.
1.077. - Cand o persoana aflata in strainatate trebuie sa respecte un termen
procedural
in fata autoritatilor judiciare sau administrative romane, este suficient ca
cererea sa sa parvina
in ultima zi a termenului la o reprezentanta diplomatica sau consulara romana.
|
CAPITOLUL
II
Dispozitii speciale de competenta internationala a instantelor romane
|
Competenta
personala
exclusiva
|
Art.
1.078. - Instantele romane sunt exclusiv competente sa judece litigii cu
elemente de
extraneitate din sfera statutului personal referitoare la:
|
|
1. acte de
stare civila intocmite in Romania privind persoane domiciliate in Romania si
care
sunt cetateni romani sau apatrizi;
|
|
2. incuviintarea
adoptiei, daca cel ce urmeaza a fi adoptat domiciliaza in Romania si este
cetatean roman sau apatrid;
|
|
3. tutela si
curatela pentru protectia unei persoane cu domiciliul in Romania, care este
cetatean roman sau apatrid;
|
|
4. punerea
sub interdictie judecatoreasca a unei persoane cu domiciliul in Romania;
|
|
5.
desfacerea, nulitatea sau anularea casatoriei, precum si alte litigii intre
soti, cu exceptia
celor referitoare la imobile situate in strainatate, daca la data
introducerii cererii ambii soti
domiciliaza in Romania si unul dintre ei este cetatean roman sau apatrid.
|
Competenta
exclusiva in
materia unor actiuni
patrimoniale
|
Art.
1.079. - Instantele romane sunt exclusiv competente sa judece litigii cu
elemente de
extraneitate referitoare la:
|
1. imobile
situate pe teritoriul Romaniei;
|
2. bunuri
lasate in Romania de defunctul cu ultimul domiciliu in Romania;
|
3.
contracte incheiate cu consumatori avand domiciliul sau resedinta obisnuita in
Romania,
pentru prestatii de consum curent destinate uzului personal sau familial al
consumatorului si fara
legatura cu activitatea profesionala sau comerciala a acestuia, daca:
|
a)
furnizorul a primit comanda in Romania;
|
b) incheierea
contractului a fost precedata in Romania de o oferta sau o publicitate si
consumatorul a indeplinit actele necesare incheierii contractului.
|
Competenta
preferentiala
a instantelor romane
|
Art.
1.080. - (1) Instantele judecatoresti romane sunt competente sa judece si
litigiile in care:
|
1.
reclamantul din cererea privind obligatia de intretinere are domiciliul in
Romania;
|
2. locul
unde a luat nastere sau trebuia executata, fie si numai in parte, o obligatie
contractuala se afla in Romania;
|
3. locul
unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligatii extracontractuale
sau se
produc efectele acestuia se afla in Romania;
|
4. statia feroviara
sau rutiera ori portul sau aeroportul de imbarcare/incarcare sau
debarcare/descarcare a pasagerilor sau marfii transportate se afla in Romania;
|
5. bunul
asigurat sau locul producerii evenimentului asigurat se afla in Romania;
|
6. ultimul
domiciliu al defunctului se afla in Romania, rezervata fiind competenta
exclusiva
pentru imobilele lasate de acesta in strainatate.
|
(2) Instantele
judecatoresti romane sunt, de asemenea, competente sa judece:
|
1. procese
referitoare la ocrotirea minorului sau persoanei puse sub interdictie
judecatoreasca, cetatean roman cu domiciliul in strainatate;
|
2.
cererile de divort, daca la data introducerii cererii reclamantul domiciliaza
pe teritoriul
Romaniei de cel putin un an;
|
3.
declararea judecatoreasca a mortii unui cetatean roman, chiar daca acesta se
afla in
strainatate la data cand a intervenit disparitia. Pana la luarea unor masuri
provizorii de catre
instanta romana raman valabile masurile provizorii dispuse de instanta straina;
0011334903082012
|
[$resource id='f1f6162e-c045-4c01-b8f3-a07f83fc8446' type='Image' /$]
|
4. procese
intre persoane cu domiciliul in strainatate, referitoare la acte sau fapte de
stare
civila inregistrate in Romania, daca cel putin una dintre parti este cetatean
roman;
|
|
5. procese
referitoare la ocrotirea in strainatate a proprietatii intelectuale a unei
persoane
domiciliate in Romania, cetatean roman sau apatrid, rezervata fiind o conventie
de alegere a
forului;
|
|
6. procese
intre straini, daca acestia au convenit expres astfel, iar raporturile
juridice privesc
drepturi de care ei pot dispune, in legatura cu bunuri sau interese ale
persoanelor din Romania;
|
|
7. procese
referitoare la abordajul navelor sau coliziunea aeronavelor, precum si cele
referitoare la asistenta sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri in
marea libera ori intr-un
spatiu nesupus suveranitatii vreunui stat, daca:
|
|
a) nava
sau aeronava arboreaza pavilionul roman sau, dupa caz, este inmatriculata in
Romania;
|
|
b) locul
de destinatie sau primul port ori aeroport unde nava sau aeronava a ajuns se
gaseste
pe teritoriul Romaniei;
|
|
c) nava
sau aeronava a fost sechestrata in Romania;
|
|
d) paratul
are domiciliul sau resedinta obisnuita in Romania;
|
|
8. procese
privind raspunderea civila pentru prejudiciile cauzate de produse originare
din
Romania, indiferent de cetatenia victimei, de locul survenirii accidentului
sau locul producerii
prejudiciului.
|
Conventii
inoperante
|
Art.
1.081. - Pentru situatiile prevazute la art. 1.078 si 1.079, conventia de
alegere a forului,
altul decat instanta romana, este inoperanta.
|
TITLUL II
Legea aplicabila in procesul civil international
CAPITOLUL I
Capacitatea si drepturile partilor in proces
|
Capacitatea
procesuala
|
Art.
1.082. - (1) Capacitatea procesuala a fiecareia dintre partile in proces este
guvernata
de legea sa nationala.
|
|
(2)
Capacitatea procesuala a apatridului este guvernata de legea romana.
|
Conditia
strainului
|
Art.
1.083. - (1) Persoanele fizice si persoanele juridice straine au, in conditiile
legii, in fata
instantelor romane, aceleasi drepturi si obligatii procesuale ca si cetatenii
romani, respectiv
persoanele juridice romane.
|
|
(2) Cetatenii
straini beneficiaza in fata instantelor romane, in procesele civile internationale,
de scutiri si reduceri de taxe si alte cheltuieli de procedura, precum si de
asistenta judiciara
gratuita, in aceeasi masura si in aceleasi conditii ca si cetatenii romani,
sub conditia reciprocitatii
cu statul de cetatenie sau de domiciliu al solicitantului.
|
Scutirea
de cautiunea
judiciara
|
Art.
1.084. - Sub conditia reciprocitatii, reclamantul, cetatean strain sau
persoana juridica de
nationalitate straina, nu poate fi tinut sa depuna cautiune sau obligat la
vreo alta garantie pentru
motivul ca este strain sau nu are domiciliul ori sediul in Romania.
|
Curator
special
|
Art.
1.085. - In situatiile in care reprezentarea ori asistarea strainului lipsit
de capacitate sau
cu capacitate de exercitiu restransa nu a fost asigurata conform legii sale
nationale, iar din
aceasta cauza judecata procesului intarzie, instanta ii va putea numi in mod
provizoriu un curator
special.
|
Reguli
aplicabile
apatrizilor
|
Art.
1.086. - Prevederile art. 1.082-1.085 se aplica in mod corespunzator
apatrizilor, fara
a fi ceruta conditia reciprocitatii.
|
CAPITOLUL
II
Legea aplicabila in materie procedurala
|
Legea
forului
|
Art.
1.087. - In procesul civil international instanta aplica legea procesuala romana,
sub
rezerva unor dispozitii exprese contrare.
|
Calificare
|
Art.
1.088. - Calificarea unei probleme ca fiind de drept procesual sau de drept
substantial
se face conform legii romane, sub rezerva institutiilor juridice fara
corespondent in dreptul roman.
0011334903082012
|
[$resource id='ce5667e6-6743-4251-8da9-52775a86a325' type='Image' /$]
Calitatea
procesuala si
calificarea pretentiei
|
Art.
1.089. - Calitatea procesuala a partilor, obiectul si cauza actiunii in
procesul civil
international se stabilesc conform legii care guverneaza fondul raportului
juridic dedus judecatii.
|
Probele
|
Art. 1.090.
- (1) Mijloacele de proba pentru dovedirea unui act juridic si forta probanta
a
inscrisului constatator sunt cele prevazute de legea convenita de parti, cand
legea locului
incheierii actului juridic le acorda aceasta libertate. In lipsa acestei
libertati sau cand partile n-au
uzat de ea, se aplica legea locului incheierii actului juridic.
|
|
(2) Probatiunea
faptelor este supusa legii locului unde ele s-au produs ori au fost savarsite.
|
|
(3) Cu
toate acestea, legea romana este aplicabila, daca ea admite si alte mijloace
de proba
decat cele prevazute de legile stabilite conform prevederilor alin. (1) si
(2). Legea romana se
aplica si in cazul in care ea accepta proba cu martori si cu prezumtii ale
judecatorului, chiar si
in situatiile in care aceste mijloace de proba n-ar fi admisibile conform
legii straine declarate
aplicabile.
|
|
(4) Proba
starii civile si puterea doveditoare a actelor de stare civila sunt guvernate
de legea
locului unde a fost intocmit inscrisul invocat.
|
|
(5)
Administrarea probelor in procesul civil international este guvernata de
legea romana.
|
Formalitati
de publicitate
|
Art.
1.091. - (1) Formalitatile de inregistrare si publicitate, efectele lor si
autoritatile abilitate
sa instrumenteze sunt cele prevazute de dreptul tarii unde operatiunea a avut
loc.
|
|
(2) In
materie imobiliara se aplica legea locului unde este situat imobilul.
|
Acte
oficiale publice
|
Art.
1.092. - (1) Actele publice intocmite sau legalizate de o autoritate straina
sau de un
agent public strain pot fi produse in fata instantelor romane numai daca sunt
supralegalizate, pe
cale administrativa ierarhica in statul de origine si apoi de misiunea
diplomatica sau oficiul
consular roman, pentru certificarea autenticitatii semnaturilor si sigiliului
aplicate pe acestea.
|
|
(2)
Supralegalizarea pe cale administrativa este supusa procedurii stabilite de
statul de origine
al actului, urmata de supralegalizarea efectuata, fie de catre misiunea
diplomatica romana sau
oficiul consular roman din acest stat, fie de catre misiunea diplomatica sau
oficiul consular in
Romania ale statului de origine si, in continuare, in oricare dintre cele doua
situatii, de catre
Ministerul Afacerilor Externe.
|
|
(3)
Scutirea de supralegalizare este permisa in temeiul legii, al unui tratat
international la care
Romania este parte sau pe baza de reciprocitate.
|
|
(4)
Supralegalizarea actelor intocmite sau legalizate de instantele romane se
face, din partea
autoritatilor romane, de catre Ministerul Justitiei si Ministerul Afacerilor
Externe, in aceasta ordine.
|
TITLUL III
Eficacitatea hotararilor straine
|
Notiune
|
Art.
1.093. - In sensul prezentului titlu, termenul de hotarari straine se refera
la actele de
jurisdictie contencioasa sau necontencioasa ale instantelor judecatoresti,
cele notariale sau ale
oricaror autoritati competente dintr-un stat nemembru al Uniunii Europene.
|
CAPITOLUL
I
Recunoasterea hotararilor straine
|
Recunoasterea
de plin
drept
|
Art.
1.094. - Hotararile straine sunt recunoscute de plin drept in Romania, daca
se refera la
statutul personal al cetatenilor statului unde au fost pronuntate sau daca,
fiind pronuntate intr-un
stat tert, au fost recunoscute mai intai in statul de cetatenie al fiecarei parti
ori, in lipsa de
recunoastere, au fost pronuntate in baza legii determinate ca aplicabila
conform dreptului
international privat roman, nu sunt contrarii ordinii publice de drept
international privat roman si
a fost respectat dreptul la aparare.
|
Conditiile
recunoasterii
|
Art.
1.095. - (1) Hotararile referitoare la alte procese decat cele prevazute la
art. 1.094 pot
fi recunoscute in Romania, spre a beneficia de autoritatea lucrului judecat,
daca sunt indeplinite
cumulativ urmatoarele conditii:
|
|
a) hotararea
este definitiva potrivit legii statului unde a fost pronuntata;
|
|
b) instanta
care a pronuntat-o a avut, potrivit legii statului de sediu, competenta sa
judece
procesul fara insa a fi intemeiata exclusiv pe prezenta paratului ori a unor
bunuri ale sale fara
legatura directa cu litigiul in statul de sediu al respectivei jurisdictii;
|
|
c) exista
reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania si
statul
instantei care a pronuntat hotararea.
0011334903082012
|
[$resource id='5271a90c-c4aa-4692-8400-0881742377b8' type='Image' /$]
|
(2) Daca
hotararea a fost pronuntata in lipsa partii care a pierdut procesul, ea
trebuie sa
constate, de asemenea, ca partii in cauza i-a fost inmanata in timp util atat
citatia pentru termenul
de dezbateri in fond, cat si actul de sesizare a instantei si ca i s-a dat
posibilitatea de a se apara
si de a exercita calea de atac impotriva hotararii.
|
|
(3)
Caracterul nedefinitiv al hotararii straine, decurgand din omisiunea citarii
persoanei care
nu a participat la proces in fata instantei straine, poate fi invocat numai
de catre acea persoana.
|
Motivele
de refuz al
recunoasterii
|
Art.
1.096. - (1) Recunoasterea hotararii straine poate fi refuzata pentru oricare
dintre
urmatoarele cazuri:
|
|
a) hotararea
este manifest contrara ordinii publice de drept international privat roman;
aceasta
incompatibilitate se apreciaza tinandu-se seama, in special, de intensitatea
legaturii cauzei cu
ordinea juridica romana si de gravitatea efectului astfel produs;
|
|
b) hotararea
pronuntata intr-o materie in care persoanele nu dispun liber de drepturile
lor a
fost obtinuta cu scopul exclusiv de a sustrage cauza incidentei legii
aplicabile conform dreptului
international privat roman;
|
|
c)
procesul a fost solutionat intre aceleasi parti printr-o hotarare, chiar
nedefinitiva, a
instantelor romane sau se afla in curs de judecare in fata acestora la data
sesizarii instantei
straine;
|
|
d) este
inconciliabila cu o hotarare pronuntata anterior ei in strainatate si
susceptibila de a fi
recunoscuta in Romania;
|
|
e) instantele
romane aveau competenta exclusiva pentru judecarea cauzei;
|
|
f) a fost incalcat
dreptul la aparare;
|
|
g) hotararea
poate face obiectul unei cai de atac in statul in care a fost pronuntata.
|
|
(2)
Recunoasterea nu poate fi refuzata pentru singurul motiv ca instanta care a
pronuntat
hotararea straina a aplicat o alta lege decat cea care ar fi fost determinata
de dreptul international
privat roman, afara numai daca procesul priveste starea civila si capacitatea
unui cetatean
roman, iar solutia adoptata difera de cea la care s-ar fi ajuns potrivit
legii romane.
|
Neexaminarea
pe fond
|
Art.
1.097. - Cu exceptia verificarii conditiilor prevazute la art. 1.095 si
1.096, instanta
romana nu poate proceda la examinarea in fond a hotararii straine si nici la
modificarea ei.
|
Instanta
competenta
|
Art.
1.098. - (1) Cererea de recunoastere se rezolva pe cale principala de
tribunalul in
circumscriptia caruia isi are domiciliul sau, dupa caz, sediul cel care a
refuzat recunoasterea
hotararii straine.
|
|
(2) In
cazul imposibilitatii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1),
competenta apartine
Tribunalului Bucuresti.
|
|
(3)
Cererea de recunoastere poate fi, de asemenea, rezolvata pe cale incidentala
de catre
instanta sesizata cu un proces avand un alt obiect, in cadrul caruia se ridica
exceptia autoritatii
lucrului judecat sau o chestiune prealabila intemeiata pe hotararea straina.
|
Documente
atasate la
cerere
|
Art.
1.099. - (1) Cererea de recunoastere a hotararii straine se intocmeste
potrivit cerintelor
prevazute de prezentul cod si va fi insotita de urmatoarele acte:
|
|
a) copia
hotararii straine;
|
|
b) dovada
caracterului definitiv al acesteia;
|
|
c) copia
dovezii de inmanare a citatiei si a actului de sesizare, comunicate partii
care a fost
lipsa in instanta straina sau orice alt act oficial care sa ateste ca citatia
si actul de sesizare au
fost cunoscute, in timp util, de catre partea impotriva careia s-a pronuntat
hotararea;
|
|
d) orice
alt act de natura sa probeze, in completare, ca hotararea straina indeplineste
celelalte
conditii prevazute la art. 1.095.
|
|
(2) Actele
prevazute la alin. (1) vor fi insotite de traduceri autorizate si vor fi
supralegalizate,
cu respectarea dispozitiilor art. 1.092. Supralegalizarea nu se cere in cazul
in care partile sunt
de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.
|
|
(3) In
cazul neprezentarii unora dintre documentele prevazute la alin. (1), instanta
poate fixa
un termen pentru a fi prezentate ori poate accepta documente echivalente sau,
daca se
considera suficient edificata, sa dispenseze partea de producerea lor.
|
Intreruperea
prescriptiei
|
Art.
1.100. - Cererea de recunoastere a hotararii straine intrerupe prescriptia
dreptului de a
obtine executarea silita.
0011334903082012
|
[$resource id='b1f34815-ca58-4b16-9427-7b5d5f2f4b2a' type='Image' /$]
Citarea partilor
|
Art.
1.101. - (1) Cererea de recunoastere a hotararii straine se solutioneaza pe
cale
principala prin hotarare, iar pe cale incidenta prin incheiere
interlocutorie, in ambele cazuri dupa
citarea partilor.
|
|
(2)
Cererea poate fi solutionata fara citarea partilor, daca din hotararea straina
rezulta ca
paratul a fost de acord cu admiterea actiunii.
|
CAPITOLUL
II
Executarea hotararilor straine
|
Instanta
competenta
|
Art.
1.102. - (1) Hotararile straine care nu sunt aduse la indeplinire de bunavoie
de catre cei
obligati a le executa pot fi puse in executare pe teritoriul Romaniei, pe
baza incuviintarii date, la
cererea persoanei interesate, de catre tribunalul in circumscriptia caruia
urmeaza sa se
efectueze executarea.
|
|
(2) Hotararile
straine prin care s-au luat masuri asiguratorii si cele date cu executare
provizorie
nu pot fi puse in executare pe teritoriul Romaniei.
|
Conditiile
incuviintarii
executarii
|
Art.
1.103. - (1) Executarea hotararii straine se incuviinteaza cu respectarea
conditiilor
prevazute la art. 1.095, precum si a celei ca hotararea sa fie executorie
potrivit legii statului de
sediu al instantei care a pronuntat-o.
|
|
(2)
Dispozitiile art. 1.096 si 1.097 sunt aplicabile in mod corespunzator si
cererii de
incuviintare a executarii.
|
Dovada
caracterului
executoriu
|
Art.
1.104. - Cererea de incuviintare a executarii, intocmita in conditiile prevazute
la
art. 1.099, va fi insotita si de dovada caracterului executoriu al hotararii
straine, eliberata de
instanta care a pronuntat-o.
|
Solutionarea
cererii
|
Art.
1.105. - (1) Cererea de incuviintare a executarii se solutioneaza prin hotarare,
dupa
citarea partilor.
|
|
(2) In
cazul in care hotararea straina contine solutii asupra mai multor capete de
cerere, care
sunt disociabile, incuviintarea poate fi acordata separat.
|
|
(3)
Executarea hotararii straine stabilind o obligatie alimentara prin varsaminte
periodice se
incuviinteaza pentru varsamintele scadente si cele subsecvente.
|
|
(4) Prin
hotararea de incuviintare a executarii hotararii straine de condamnare la
plata unei sume
in moneda straina se va dispune conversia in moneda nationala la cursul de
schimb al zilei cand
hotararea a devenit executorie in statul unde a fost pronuntata. Pana la data
conversiei, dobanda
produsa de suma stabilita in hotararea straina este guvernata de legea instantei
care a pronuntat-o.
|
Emiterea
titlului executoriu
|
Art.
1.106. - Pe baza hotararii definitive de incuviintare a executarii se emite
titlul executoriu,
in conditiile legii romane, mentionandu-se in titlu si hotararea de incuviintare.
|
Forta
probanta a hotararii
straine
|
Art.
1.107. - (1) Hotararea straina pronuntata de instanta competenta beneficiaza in
Romania de forta probanta in privinta constatarilor pe care le cuprinde, daca
satisface exigentele
necesare autenticitatii sale conform legii statului de sediu al instantei.
|
|
(2)
Constatarile facute de instanta straina nu beneficiaza de forta probanta prevazuta
la
alin. (1) daca ele sunt manifest incompatibile cu ordinea publica de drept
international privat
roman.
|
|
(3) Proba
contra faptelor constatate de instanta straina poate fi facuta prin orice
mijloace.
|
Hotarari
stabilind obligatii
fiscale prevazute de legi
straine
|
Art.
1.108. - Hotararea straina care stabileste o obligatie decurgand dintr-o lege
fiscala
straina necesita si conditia reciprocitatii pentru a fi recunoscuta si
executata in Romania.
|
Tranzactii
judiciare
|
Art.
1.109. - Tranzactiile judiciare incheiate in strainatate produc in Romania
efectele ce
decurg din legea care le-a fost aplicata, in conditiile art. 1.102 alin. (1) si
art. 1.103-1.107.
|
TITLUL IV
Arbitrajul international si efectele hotararilor arbitrale straine
CAPITOLUL I
Procesul arbitral international
|
Calificare
si domeniu de
aplicare
|
Art.
1.110. - (1) In sensul prezentului titlu, un litigiu arbitral care se desfasoara
in Romania
este socotit international daca s-a nascut dintr-un raport de drept privat cu
element de extraneitate.
|
|
(2)
Dispozitiile prezentului capitol se aplica oricarui arbitraj international
daca sediul instantei
arbitrale se afla in Romania si cel putin una dintre parti nu avea la data incheierii
conventiei
arbitrale domiciliul sau resedinta obisnuita, respectiv sediul in Romania,
daca partile nu au exclus
prin conventia arbitrala sau ulterior incheierii acesteia, dar numai prin inscris,
aplicarea acestora.
0011334903082012
|
[$resource id='f3885a96-283e-4956-af96-2925e10eafb4' type='Image' /$]
|
(3) Sediul
instantei arbitrale se stabileste de partile in cauza sau de institutia de
arbitraj
desemnata de acestea, iar in lipsa, de catre arbitri.
|
Arbitrabilitatea
litigiului
|
Art.
1.111. - (1) Orice cauza de natura patrimoniala poate face obiectul
arbitrajului daca ea
priveste drepturi asupra carora partile pot dispune liber, iar legea statului
de sediu al instantei
arbitrale nu rezerva competenta exclusiva instantelor judecatoresti.
|
|
(2) Daca
una dintre partile conventiei arbitrale este un stat, o intreprindere de stat
sau o
organizatie controlata de stat, aceasta parte nu poate invoca propriul sau
drept pentru a contesta
arbitrabilitatea unui litigiu sau capacitatea sa de a fi parte in procesul
arbitral.
|
Conventia
arbitrala
|
Art.
1.112. - (1) Conventia arbitrala se incheie valabil in forma scrisa, prin inscris,
telegrama,
telex, telecopiator, posta electronica sau orice alt mijloc de comunicare
permitand a-i stabili proba
printr-un text.
|
|
(2) Cu
privire la cerintele de fond, conventia arbitrala este valabila daca indeplineste
conditiile
impuse de una dintre legile urmatoare:
|
|
a) legea
stabilita de parti;
|
|
b) legea
care guverneaza obiectul litigiului;
|
|
c) legea
aplicabila contractului ce contine clauza compromisorie;
|
|
d) legea
romana.
|
|
(3)
Validitatea conventiei arbitrale nu poate fi contestata pe motivul
nevalabilitatii contractului
principal sau pentru ca ar viza un litigiu care nu exista inca.
|
Tribunalul
arbitral
|
Art.
1.113. - (1) Numirea, revocarea si inlocuirea arbitrilor se realizeaza
conform conventiei
arbitrale sau celor stabilite de parti ulterior incheierii acesteia, iar in
lipsa, partea interesata poate
solicita tribunalului de la sediul arbitrajului sa faca acest lucru, dispozitiile
cartii a IV-a
aplicandu-se prin analogie.
|
|
(2)
Arbitrul poate fi recuzat:
|
|
a) cand nu
are calificarea stabilita de parti;
|
|
b) cand
exista o cauza de recuzare dintre cele prevazute de regulile de procedura
arbitrala
adoptate de parti sau, in lipsa, de arbitri;
|
|
c) cand imprejurarile
induc o indoiala legitima cu privire la independenta si impartialitatea sa.
|
|
(3) O
parte nu poate recuza un arbitru pe care l-a desemnat sau la a carui numire a
contribuit
decat pentru o cauza de care a luat cunostinta dupa aceasta numire.
Tribunalul arbitral si cealalta
parte trebuie instiintate fara intarziere despre motivul de recuzare.
|
|
(4) Daca partile
nu au stabilit procedura de recuzare, tribunalul de la sediul arbitrajului se
pronunta asupra recuzarii prin hotarare definitiva.
|
Procedura
arbitrala
|
Art.
1.114. - (1) Partile pot stabili procedura arbitrala direct sau prin referire
la regulamentul
unei institutii de arbitraj ori o pot supune unei legi procedurale la
alegerea lor.
|
|
(2) Daca partile
nu au procedat conform celor prevazute la alin. (1), tribunalul arbitral
stabileste procedura pe calea uneia dintre modalitatile prevazute la alin.
(1).
|
|
(3)
Oricare ar fi procedura arbitrala stabilita, tribunalul arbitral trebuie sa
garanteze egalitatea
partilor si dreptul lor de a fi ascultate in procedura contradictorie.
|
|
(4) In
arbitrajul international, durata termenelor stabilite in cartea a IV-a se
dubleaza.
|
Limba in
care se
desfasoara procedura
|
Art.
1.115. - (1) Dezbaterea litigiului in fata tribunalului arbitral se face in
limba stabilita prin
conventia arbitrala sau, daca nu s-a prevazut nimic in aceasta privinta ori
nu a intervenit o
intelegere ulterioara, in limba contractului din care s-a nascut litigiul ori
intr-o limba de circulatie
internationala stabilita de tribunalul arbitral.
|
|
(2) Daca o
parte nu cunoaste limba in care se desfasoara dezbaterea, la cererea si pe
cheltuiala ei, tribunalul arbitral ii asigura serviciile unui traducator.
|
|
(3) Partile
pot sa participe la dezbateri cu traducatorul lor.
|
Masuri
provizorii si
conservatorii
|
Art.
1.116. - (1) Tribunalul arbitral poate dispune masuri provizorii sau
conservatorii la
cererea uneia dintre parti, daca nu este stipulat contrariul in conventia
arbitrala.
|
|
(2) Daca
partea vizata nu se supune voluntar masurilor dispuse, tribunalul arbitral
poate cere
concursul tribunalului competent, care aplica propria lege. Dispunerea de masuri
provizorii sau
conservatorii poate fi subordonata de arbitru sau judecator darii unei cautiuni
adecvate.
0011334903082012
|
[$resource id='b11cd66e-4b69-45f2-9c6e-578e6c4a673b' type='Image' /$]
Administrarea
probelor
|
Art.
1.117. - (1) Administrarea probelor se face de catre tribunalul arbitral.
|
|
(2) Daca
pentru administrarea probelor este necesar concursul instantelor judecatoresti,
tribunalul arbitral sau partile, de acord cu tribunalul arbitral, pot
solicita concursul tribunalului de
la sediul arbitrajului, care aplica legea proprie.
|
Competenta
tribunalului
arbitral
|
Art.
1.118. - (1) Tribunalul arbitral decide asupra propriei competente.
|
(2)
Tribunalul arbitral statueaza asupra propriei competente fara a lua in
considerare o cerere
avand acelasi obiect, deja pendinte intre aceleasi parti in fata unui
tribunal statal sau arbitral,
afara numai daca motive temeinice impun suspendarea procedurii.
|
(3) Exceptia
de necompetenta trebuie ridicata prealabil oricarei aparari pe fond.
|
Drept
aplicabil
|
Art.
1.119. - (1) Tribunalul arbitral aplica litigiului legea stabilita de parti,
iar daca partile nu
au desemnat dreptul aplicabil, legea pe care o considera adecvata, in toate
situatiile tinand
seama de uzante si reguli profesionale.
|
|
(2)
Tribunalul arbitral poate statua in echitate numai cu autorizarea expresa a partilor.
|
Hotararea
arbitrala
|
Art.
1.120. - (1) Hotararea arbitrala este data cu procedura convenita de parti. In
lipsa unor
asemenea prevederi in conventia arbitrala, hotararea se pronunta cu votul
majoritatii arbitrilor,
iar in caz de paritate a voturilor prevaleaza solutia care se raliaza votului
supraarbitrului.
|
|
(2) Hotararea
arbitrala este scrisa, motivata, datata si semnata de toti arbitrii.
|
|
(3) Hotararea
arbitrala este executorie si obligatorie de la comunicarea sa partilor si
poate fi
atacata numai cu actiune in anulare pentru motivele si in regimul stabilite in
cartea a IV-a, care
se aplica in mod corespunzator.
|
|
(4)
Tribunalul arbitral poate pronunta hotarari partiale, in lipsa de stipulatie
contrara in
conventia arbitrala.
|
Cheltuieli
arbitrale
|
Art.
1.121. - In afara de cazul in care partile convin altfel, onorariile
arbitrilor si cheltuielile
de deplasare ale acestora se suporta de partea care i-a numit; in cazul
arbitrului unic sau al
supraarbitrului, aceste cheltuieli se suporta de parti in cote egale.
|
Reguli de
aplicare
subsidiara
|
Art.
1.122. - Orice aspecte privind constituirea tribunalului arbitral, procedura,
hotararea
arbitrala, completarea, comunicarea si efectele acesteia, nereglementate de parti
prin conventia
arbitrala si neincredintate de acestea rezolvarii de catre tribunalul
arbitral, vor fi solutionate prin
aplicarea in mod corespunzator a dispozitiilor cartii a IV-a.
|
CAPITOLUL
II
Efectele hotararilor arbitrale straine
|
Calificare
|
Art.
1.123. - Sunt hotarari arbitrale straine orice sentinte arbitrale de arbitraj
intern sau
international pronuntate intr-un stat strain si care nu sunt considerate hotarari
nationale in
Romania.
|
Eficacitate
|
Art.
1.124. - Orice hotarare arbitrala dintre cele prevazute la art. 1.123 este
recunoscuta si
poate fi executata in Romania daca diferendul formand obiectul acesteia poate
fi solutionat pe
cale arbitrala in Romania si daca hotararea nu contine dispozitii contrare
ordinii publice de drept
international privat roman.
|
Instanta
competenta
|
Art.
1.125. - (1) Solicitarea de recunoastere si executare a hotararii arbitrale
straine se
prezinta printr-o cerere adresata tribunalului in circumscriptia caruia se
afla domiciliul sau, dupa
caz, sediul celui caruia i se opune respectiva hotarare arbitrala.
|
|
(2) In caz
de imposibilitate de stabilire a tribunalului prevazut la alin. (1), competenta
apartine
Tribunalului Bucuresti.
|
Cererea
|
Art.
1.126. - (1) Cel care se prevaleaza de o hotarare arbitrala straina poate
solicita numai
recunoasterea acesteia pentru a invoca autoritatea de lucru judecat sau, cand
nu este adusa la
indeplinire in mod voluntar, incuviintarea executarii silite pe teritoriul
Romaniei.
|
|
(2) Recunoasterea
unei hotarari arbitrale straine poate fi ceruta si pe cale incidentala.
|
|
(3)
Dispozitiile art. 1.100 se aplica in mod corespunzator.
|
Documente
atasate la
cerere
|
Art.
1.127. - (1) Cererea trebuie insotita de hotararea arbitrala si conventia de
arbitraj, in
original sau in copie, care sunt supuse supralegalizarii in conditiile prevazute
la art. 1.092.
|
|
(2) Daca
documentele prevazute la alin. (1) nu sunt redactate in limba romana,
solicitantul
trebuie sa prezinte si traducerea acestora in limba romana, certificata de
conformitate.
0011334903082012
|
Motivele
de refuz al
recunoasterii sau
executarii
|
Art.
1.128. - Recunoasterea sau executarea hotararii arbitrale straine este
respinsa de
tribunal daca partea contra careia hotararea este invocata probeaza existenta
uneia dintre
urmatoarele imprejurari:
|
|
a) partile
nu aveau capacitatea de a incheia conventia arbitrala conform legii
aplicabile
fiecareia, stabilita potrivit legii statului unde hotararea a fost pronuntata;
|
|
b) conventia
arbitrala nu era valabila potrivit legii careia partile au supus-o sau, in
lipsa de
stabilire a acesteia, conform legii statului in care hotararea arbitrala a
fost pronuntata;
|
|
c) partea
contra careia hotararea este invocata n-a fost cuvenit informata cu privire la
desemnarea arbitrilor sau cu privire la procedura arbitrala ori a fost in
imposibilitate de a-si
valorifica propria aparare in procesul arbitral;
|
|
d)
constituirea tribunalului arbitral sau procedura arbitrala n-a fost conforma
conventiei partilor
ori, in lipsa unui acord al acestora, legii locului unde a avut loc
arbitrajul;
|
|
e) hotararea
priveste un diferend neprevazut in conventia arbitrala sau in afara limitelor
fixate
de aceasta ori cuprinde dispozitii care excedeaza termenilor conventiei
arbitrale. Totusi, daca
dispozitiile din hotarare care privesc aspecte supuse arbitrajului pot fi
separate de cele privind
chestiuni nesupuse arbitrajului, cele dintai pot fi recunoscute si declarate
executorii;
|
|
f) hotararea
arbitrala n-a devenit inca obligatorie pentru parti sau a fost anulata ori
suspendata
de o autoritate competenta din statul in care sau dupa legea caruia a fost
pronuntata.
|
Suspendarea
judecatii
|
Art.
1.129. - (1) Tribunalul poate suspenda judecarea recunoasterii si executarii
hotararii
arbitrale straine daca anularea ori suspendarea acesteia este solicitata
autoritatii competente
din statul unde a fost pronuntata sau din statul dupa legea caruia a fost
pronuntata.
|
|
(2) In
situatia prevazuta la alin. (1) tribunalul poate, la cererea partii care
solicita
recunoasterea si executarea hotararii arbitrale straine, sa dispuna depunerea
unei cautiuni de
catre cealalta parte.
|
Judecata
|
Art.
1.130. - (1) Cererea de recunoastere sau de executare a hotararii arbitrale
straine se
solutioneaza prin hotarare data cu citarea partilor si care poate fi atacata
numai cu apel.
|
|
(2)
Cererea poate fi solutionata fara citarea partilor daca din hotarare rezulta
ca paratul a fost
de acord cu admiterea actiunii.
|
Forta
probanta
|
Art.
1.131. - Hotararile arbitrale straine pronuntate de un tribunal arbitral
competent
beneficiaza in Romania de forta probanta cu privire la situatiile de fapt pe
care le constata.
|
Examinarea
fondului
cauzei
|
Art.
1.132. - Tribunalul nu poate examina hotararea arbitrala pe fondul diferendului.
|
Dispozitii
finale
|
Intrare in
vigoare
|
Art.
1.133. - (1) Prezentul Cod de procedura civila intra in vigoare la data care
va fi prevazuta
in legea pentru punerea in aplicare a acestuia.
|
|
(2) In
termen de 6 luni de la data publicarii prezentului cod, Guvernul va supune
Parlamentului
spre adoptare proiectul de lege pentru punerea in aplicare a Codului de
procedura civila.
NOTA:
Reproducem mai jos prevederile art. 74-79 si 81-83 din Legea nr. 76/2012
pentru punerea in aplicare a Legii
nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila, care nu sunt incorporate in
forma republicata a Legii nr. 134/2010 si care se ap lica,
in continuare, ca dispozitii proprii ale acesteia:
„Art. 74. - Dreptul la actiunea ipotecara prevazut de art. 2.504 din Codul
civil nu se stinge prin prescriptie, ci doar ca efec t
al stingerii ipotecii in conditiile art. 2.428 din Codul civil. Dispozitiile
art. 696 1 alin. (2)*) din Codul de procedura civila raman
aplicabile.
Art. 75. - In sensul art. 375 din Codul civil, in cazul casatoriilor incheiate
in strainatate, prin locul incheierii casatoriei se
intelege localitatea in al carei registru de stare civila s-a transcris
certificatul de casatorie.
Art. 76. - Pana la organizarea instantelor de tutela si familie, judecatoriile
sau, dupa caz, tribunalele ori tribunalele
specializate pentru minori si familie vor indeplini rolul de instante de
tutela si familie, avand competenta stabilita potrivit Codului
civil, Codului de procedura civila, prezentei legi, precum si reglementarilor
speciale in vigoare.
Art. 77. - Ori de cate ori prin legi si prin alte acte normative se face
trimitere la Legea nr. 31/1990 privind societatile
comerciale ori la „societatea comerciala/societatile comerciale”, dupa caz,
trimiterea se considera a fi facuta la Legea societatilor
nr. 31/1990 ori, dupa caz, la „societatea/societatile reglementata/reglementate
de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificar ile
si completarile ulterioare”.
|
Nota de
subsol
*)
Republicata in temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea in aplicare
a Legii nr. 134/2010 privind Codul de proced ura civila, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, dandu-se textelor o noua
numerotare. Legea nr. 134/2010 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 485 din 15 iulie 2010, a fost modificata si completata prin Legea
nr. 76/2012 si rectificata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 542
din 3 august 2012.