Trei situații în care angajatorul are obligația de a solicita sprijinul agenției teritoriale de ocupare a forței de muncă

Dacă în cazul concedierilor colective există o procedură detaliată, fiind implicat și inspectoratul teritorial de muncă, în cazul concedierilor individuale dispozițiile legale par a fi mai permisive. 

În același timp, nu în toate cazurile în care avem concedieri individuale regăsim obligația angajatorului de a solicita sprijinul agenției pentru ocuparea forței de muncă pentru a asigura salariaților dreptul la protecție în cazul concedierilor, însă în aceștia beneficiază de alte instrumente care le pot asigura respectarea drepturilor prevăzute de actele normative.

Angajatorul are obligația de a solicita sprijinul agenției pentru ocuparea forței de muncă în momentul în care dispune concedierea pentru:

1. Motive medicale, atunci când „prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică și/sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să își îndeplinească atribuțiile corespunzătoare locului de muncă ocupat”.
2. Necorespundere profesională, „numai după evaluarea prealabilă a salariatului, conform procedurii de evaluare stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau, în lipsa acestuia, prin regulamentul intern”.
3. Reintegrarea „unei persoane concediate nelegal sau pentru motive neîntemeiate” pe postul pe  care-l ocupă în acel moment salariatul. În acest ultim caz  nu ne aflăm în situația unei concedieri, însă contractul individual de muncă al salariatului vizat va înceta de drept, iar angajatorul trebuie să-și execute obligația de a solicita sprijinul agenției pentru ocuparea forței de muncă.

Avem în atenție două aspecte, respectiv o obligație a angajatorului și un drept al salariatului, fără a omite însă importanța procedurii de concediere sau de încetare de drept a contractului individual de muncă.

Atunci când ne referim la dreptul salariatului, atât angajatorul, cât și instituția competentă  (agenția pentru ocuparea forței de muncă), au obligația de a-l respecta, iar lipsa solicitării din partea angajatorului poate afecta legalitatea deciziei de concediere ori încetarea contractului de muncă. 

Salariatul care constată ori consideră că nu a beneficiat de acest drept poate sesiza instanța competentă, aceasta urmând a analiza atât legalitatea, cât și temeinicia încetării raportului de muncă.

Fiind nu numai o obligație a angajatorului, ci chiar o condiție a procedurii de concediere ori de constatare a încetării raportului de muncă, angajatorul va putea dispune concedierea numai după notificarea cazului agenției pentru ocuparea forței de muncă.

Astfel, orice decizie de concediere pentru motive medicale sau necorespundere profesionale luată anterior notificării agenției pentru ocuparea forței de muncă poate fi anulată în instanță, chiar dacă acestea sunt motive care țin de persoana salariatului.

Luând în considerare că angajatorul are aceeași obligație și în cazul în care trebuie să constate încetarea de drept a contractului de muncă în momentul în care a fost admisă cererea de reintegrare a salariatului concediat nelegal, legalitatea încetării de drept a contractului putem aprecia că depinde de îndeplinirea acestei obligații, instanța competentă urmând a se pronunța în acest sens.