Condițiile în funcție de care se pot aplica facilitățile fiscale din domeniul construcțiilor au fost actualizate la mijlocul lunii iulie 2019, însă angajatorii le vor putea aplica pentru întreaga lună iulie, nu doar pentru perioana 21 - 31 iulie. Așa reiese dintr-un proiect de ordonanță al Guvernului care vine astfel să clarifice situația, după ce specialiștii au atras atenția că angajatorii ar trebui să aplice facilitățile numai pentru perioada 21 - 31 iulie, ca să nu aibă probleme cu statul. Citește articolul
În ultimii cinci ani, numărul accidentelor de traseu pe care le-au avut salariații români a fost în creștere, reiese din informațiile furnizate de Inspecția Muncii, entitate care a publicat recent statistica aferentă anului 2018. Din moment ce accidentul de traseu este considerat accident de muncă, angajatorii pot fi trași la răspundere. Astfel, explicăm astăzi, cu ajutorul celor de la Eurofin Consult, ce pot face firmele pentru a fi evitate, pe cât posibil, aceste evenimente nefericite. Citește articolul
Guvernul a oficializat recent noi modificări ce vizează angajatorii din domeniul construcțiilor, prin intermediul Ordonanței de urgență nr. 43/2019. Acestea se vor aplica efectiv de duminica asta și fac referire la salariul minim brut diferențiat din construcții, dar și la facilitățile fiscale din acest domeniu de activitate. Citește articolul
Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR) prevede condițiile în care pot fi prelucrate datele personale, de către firme. Ca regulă, prelucrarea este permisă doar în anumite contexte. Un astfel de context este interesul legitim al companiei care prelucrează. Însă, pentru a fi aplicabil acest temei, este necesar ca interesul companiei să îl depășească pe cel al persoanei vizate de prelucrare de a nu îi fi utilizate datele personale. Un domeniu în care ar putea fi vorba de o aplicare extinsă al interesului legitim este cel al relațiilor de muncă. Citește articolul
În mod normal, zilierii nu pot fi folosiți de un beneficiar în interesul altui beneficiar. Însă regula se va schimba de mâine, după ce o lege în acest sens va intra în vigoare. Practic, orice beneficiar (adică firmă, persoană fizică autorizată - PFA sau entitate publică) va putea să folosească lucrători sezonieri la activitatea altui beneficiar, însă numai acolo unde există contracte de prestări servicii încheiate pentru activități ziliere. În plus, tot mâine vor apărea și alte schimbări referitoare la activitățile permise zilierilor. Citește articolul
Acolo unde legea trasează un drept salariatului, angajatorul trebuie să-l respecte. Codul muncii, în principal, completat de alte acte normative cu prevederi (și) de dreptul muncii, cuprinde nenumărate drepturi care nu pot forma obiectul limitării în niciun fel, chiar dacă angajatorii ar susține că limitările sunt convenite cu salariații și că au fost acceptate ca atare. Citește articolul
Angajatorii nu pot folosi, în contractele de muncă, clauze prin care stabilesc în avans cuantumul pagubei pentru neîndeplinirea, de către salariat, a obligațiilor contractuale, a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). E vorba, în esență, de clauza penală, despre care instanța supremă a reținut că este interzisă și că, acolo unde apare, aceasta trebuie considerată nulă. Decizia a fost publicată astăzi, în Monitorul Oficial și e obligatorie tot de azi. Citește articolul
Orice antreprenor care și-a făcut, cât de cât, temele pe protecția datelor a auzit sau a citit măcar o dată vorbindu-se despre importanța instruirii angajaților în spiritul respectării Regulamentului european de protecția datelor personale (GDPR) și a legislației conexe. În principal, instruirea celor care se ocupă și cu activități ce presupun protecția datelor; în subsidiar, și a celorlalți angajați. Angajatorii ar trebui să poată demonstra că implementează măsuri de protecția datelor, iar educarea angajaților în spiritul GDPR e o dovadă în acest sens. Dacă sancțiunile impuse unei companii pe protecția datelor sunt cauzate de acțiunile greșite ale angajaților, importanța instruirii lor și efectele neinstruirii se văd cel mai bine. Citește articolul
Recent, Codul administrativ al României a fost oficializat prin publicarea în Monitorul Oficial. Acesta înglobează prevederile mai multor acte normative și reglementează activitatea administrației publice. Printre prevederile pe care le conține, Codul administrativ stabilește și desfășurarea procesului de evaluare profesională individuală a funcționarilor publici, aducând, totodată, unele modificări la legislația în vigoare. Citește articolul
Recent publicat în Monitorul Oficial, Codul administrativ al României înglobează și cea mai mare parte a reglementării din Statutul funcționarilor publici, prin urmare, inclusiv prevederile ce țin de accesul în funcția publică. Această nouă reglementare vine cu ceva noutăți în privința ocupării posturilor libere, dar numai în ceea ce privește concursurile. Citește articolul