Ca novice in materie de drept, credeam ca se ia in considerare raportul (cotitatea disponibila/liberalitati) proportional cu raportul (pret vanzare-cumparare/pret real).
Raportul (rezerva/disponibilitati) este intotdeauna egal cu 1.
Deci: instanta ar trebui sa tinda catre 1, adica pretul din contract sa fie foarte apropiat de pretul real. S-ar elimina nepotismele si frauda prin netaxare. Atunci ar avea magistratii fondul necesar de supravietuire. Culmea, oamenii legii nu-si fac legea. Subiectivismul este preponderent in unele situatii.
Preţul este serios dacă nu este derizoriu, disproporţionat cu valoarea lucrului vândut.
Preţul este neserios (derizoriu), în cazul în care nu reflectă valoarea reală a bunului, adică este atât de disproporţionat în raport cu valoarea lucrului vândut, încât apare ca ridicol, în sens juridic, ca inexistent.
La aprecierea seriozităţii preţului, se poate ţine seama şi de gradul de rudenie dintre părţi, care poate justifica un preţ inferior valorii de circulaţie a unui bun, şi chiar de relaţiile de concubinaj dintre părţile contractante, care pot justifica un preţ redus.
Dacă preţul este derizoriu, contractul va fi nul ca vânzare‑cumpărare, dar ar putea fi valabil ca donaţie, dacă intenţia părţilor a fost de a face o liberalitate şi, evident, dacă sunt întrunite condiţiile de fond şi de formă cerute de lege pentru contractul de donaţie.
Pret neserios?
geo125879
Pretul dintr-un contract de v-c mai mic decat cel din precontract (inscris sub semnatura privata: cumparator, vanzator, agentie) poate fi considerat pret ... (vezi toată discuția)
Mostenire
Postumya
Bunicul meu a lasat casa matusii prin contract de vanzare cumparare, eu ca mostenitoare pot ataca contractul ca sa -mí cer drepturile?.Multumesc (vezi toată discuția)